Legislatie Internationala in Industria Alimentara

LEGISLATIE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ
NOTE DE CURS
DE LA COMUNITATEA ECONOMICĂ
EUROPEANĂ LA UNIUNEA EUROPEANĂ
□ Tratatul de la Roma. în 1957, la Roma, s-au semnat de către membrii fondatori
(Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) două tratate, şi anume:
s Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (CEE) s Tratatul privind
înfiinţarea Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM)
Comunitatea Economică Europeană (EEC) a constituit un exemplu unic de organizaţie
supranaţională, adică o organizaţie^ creată prin transferul de suveranitate de la Statele
Membre la „Comunitate". în acest context, transferul de suveranitate înseamnă o
delegare - de la membrii fondatori ai Comunităţii către anumite instituţii comune - a
puterii de decizie asupra unor aspecte comune, conform principiilor democraţiei şi
statului de drept. în acest scop au fost create mecanisme de decizie şi un cadru
instituţional complex, capabile să asigure reprezentarea intereselor guvernelor Statelor
Membre (SM), interesului general al Comunităţii, precum şi a intereselor cetăţenilor
europeni.
Obiectivul general al tratatului de la Roma semnat în 25.03.1957 şi intrat în vigoare la
01.01.1958 era reprezentat de crearea unei „pieţe comune" şi de abordarea progresivă
a politicilor economice ale Statelor Membre, ca mijloc de realizare a unei extinderi
continue şi echilibrate, a unei creşteri accelerate a standardelor de viaţă şi a unor relaţii
mai strânse între Statele Membre.
Crearea unei pieţe comune nu înseamnă numai eliminarea tuturor barierelor existente
în calea liberei circulaţii a bunurilor şi stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea
vamală) ci şi liberalizarea altor sectoare, cum ar fi libera circulaţie a persoanelor,
serviciilor şi capitalului precum şi stabilirea unei politici comune în agricultură, comerţ,
transport, concurentă.
Până în 1986 au aderat la CEE următoarele ţări Danemarca, Irlanda, Marea Britanie
(1993), Grecia (1981), Portugalia şi Spania (1986).
în 17.02.1986, procesul de adâncire a integrării a fost cuprins în Actul Unic European,
care a fost ratificat la 1.07.1987.
□ Tratatul de la Maastricht semnat în 1992 şi ratificat în 1993 a condus la
transformarea CEE în Comunitatea Europeană (CE) care împreună cu Euratom şi
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) au condus la formarea Uniunii
Europene (UE), construcţie politică bazată pe trei piloni şi anume:
1
> Primul pilon „Dimensiunea comunitară" cu referire la: cetăţenia europeană, libera
circulaţie a bunurilor, serviciilor; politica comunitară; uniunea economică şi monetară.
> Al doilea pilon care se referă la politica externă şi de securitate comună (PESC).
Acest al doilea pilon înseamnă că UE are o politică, comună extinsă la toate sectoarele
politicii externe şi de securitate, ceea ce limitează Statele Membre în politica lor
externă. Procedura de decizie aplicată fiind metoda interguvernamentală.
> Al treilea pilon se referă la cooperarea Statelor Membre (SM) în domeniul Justiţiei şi
Afacerilor Interne (JAI).
□ Tratatul de la Amsterdam din 1997 şi ratificat în 1999, care a fost punctul final al
lucrărilor Conferinţei Inter-guvemamentale (CIG), iniţiate la Torino în 1997 şi prevăzută
deja prin tratatul de la Maastricht.
Tratatul de Amsterdam amendează atât Tratatul CE, cât şi Tratatul UE, iar elementul de
noutate adus îl reprezintă instituţionalizarea cooperării sporite, prin care este combinată
nevoia unei continue integrări (existenta în unele SM) cu nevoia respectării dorinţei altor
SM de a nu fi implicate în anumite politici comune (în domeniul cărora vor să îşi
păstreze suveranitatea naţională). Acest sistem poate fi aplicat în domeniile de
activitate ale celor trei piloni cu următoarele condiţii:
• să aibă în vedere promovarea obiectivelor UE şi să fie aplicat ca o ultimă variantă;
• să nu pună în pericol „acquis-ul comunitar" sau drepturile, obligaţiile şi interesele SM
neparticipante;
• să se refere la majoritatea SM şi să fie deschis tuturor celorlalte SM, în orice moment.
Acest principiu al unei Europe „cu două viteze" a fost aplicat încă dinaintea dobândirii
unui caracter formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semnării: Acordului
Schengen (în 1985, numai de către Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda);
Cartei Sociale (Marea Britanie refuzând semnarea, în 1993, a angajamentului de
armonizare a politicilor sociale, însă fiind incluse reguli cu caracter relativ şi obligatorii
pentru celelalte SM); Creării Uniunii Economice şi Monetare (la care nu au aderat
Danemarca, Suedia şi Marea Britanie).
Cei trei piloni au fost întăriţi după cum urmează:
Primul pilon - dimensiunea comunitară a UE a fost întărită sub următoarele aspecte:
o Crearea de politici comune de ocupare a forţei de muncă: SM vor considera
promovarea ocupării forţei de muncă drept o chestiune de interes comun şi îşi vor
coordona acţiunile în cadrul Consiliului - acesta din urmă elaborând anual un set de
„Direcţii de ocupare a forţei de muncă", ce vor fi urmărite de guvernele SM în adoptarea
politicilor naţionale de ocupare a forţei de muncă; mai mult, Consiliul poate emite
recomandări guvernelor naţionale prin majoritate calificată şi poate adopta - în co-
2
decizie cu Parlamentul - măsuri de promovare a acţiunilor inovatoare în domeniul
ocupării;
o Integrarea conţinutului Cartei Sociale în Tratat, odată cu semnarea
acestuia de către Marea Britanie; o Extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare
de activitate
(excluziunea socială, sănătatea publică, lupta împotriva fraudei); o Extinderea
drepturilor civice ale cetăţenilor europeni; o întărirea politicii de mediu, a politicii de
sănătate şi a politicii de protecţie
a consumatorului.
Al doilea pilon: sistemul PESC a fost întărit cu privire la:
o Posibilitatea dezvoltării de strategii comune pentru acţiunile de politică externă ale
SM;
o Introducerea principiului „abţinerii constructive", prin care se permite unui SM să se
abţină de la votul în Consiliu, fără a bloca o decizie unanimă; astfel, respectivul SM nu
este obligat să aplice decizia, dar trebuie să accepte obligativitatea acesteia pentru
Uniune şi trebuie să se abţină de la orice acţiune ce poate veni în conflict cu acţiunile
UE bazate pe decizia în cauză;
o înfiinţarea unei Unităţi de Planificare şi Avertizare responsabilă cu monitorizarea
evoluţiei externe şi cu avertizarea referitoare la evenimente şi situaţii ce pot afecta
securitatea UE;
o Oferirea poziţiei de „înalt Reprezentant pentru probleme de PESC" Secretarului
General al Consiliului, responsabil pentru asistarea Preşedinţiei Uniunii în probleme
referitoare la PESC şi pentru sprijin în formularea, pregătirea şi implementarea deciziilor
politice de către Consiliu; „înaltul Reprezentant" poate purta discuţii politice cu părţi
terţe, în numele Consiliului şi la cererea Preşedinţiei;
o Includerea „misiunilor Petersburg" în Tratatul UE, cu scopul de a sublinia că la baza
priorităţilor de acţiune ale UE stă dorinţa comună de a apăra securitatea europeană prin
acţiuni de ajutor umanitar şi de restaurare a păcii.
»" Al treilea pilon: majoritatea sectoarelor de activitate acoperite de acest pilon (oferirea
de viză şi de azil, emigrarea, cooperarea vamală, cooperarea judiciară civilă privind
libera circulaţie a persoanelor) au fost transferate primului pilon, transformând astfel
procedurile de decizie - de la metoda inter-guvernamentală la metoda comunitară
(comunitizarea); ca rezultat, al treilea pilon nu mai este „Justiţie şi Afaceri Interne", ci
devine „Cooperarea judiciară şi poliţienească în domeniul criminalităţii".
Tratatul de la Amsterdam, ca şi Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea sa printr-o
a doua Conferinţă Inter-guvernamentală, cu scopul de a realiza reformele instituţionale
3
necesare procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un
număr de reforme fără legătură cu procesul de extindere.
□ Tratatul de la Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoarea la 1
februarie 2003.
Principalele aspecte cuprinse în Tratatul de la Nisa sunt:
> Schimbările instituţionale din cadrul procesului de extindere: deşi, pentru noile SM,
numărul de locuri în PE, numărul de voturi alocate în cadrul Consiliului şi pragurile
aplicabile în cadrul procedurii majorităţii calificate vor fi determinate prin tratatele de
aderare, Tratatul de la Nisa stabileşte noi reguli, ce au în vedere o Uniune cu 27 de
membri;
> Două inovaţii majore privind procesul de decizie:
• Extinderea ariei de utilizare a procedurii de decizie prin vot cu majoritate calificată în
cadrul Consiliului, pentru probleme în care anterior deciziile erau luate prin consens (de
exemplu: facilitarea libertăţii de circulaţie a persoanelor în domeniul comerţului,
serviciilor şi aspectelor comerciale ale proprietăţii individuale - cu unele excepţii, etc.);
• Extinderea procedurii co-decizie la noi chestiuni, ce privesc: crearea de stimulente
pentru combaterea discriminării, cooperarea judiciară pe probleme civile, măsuri
specifice de sprijin industrial, acţiuni de coeziune desfăşurate în afara Fondurilor
Structurale, statutul partidelor politice europene şi aspecte legate de imigraţie, de
acordarea de vize şi de azil.
> Revizuirea sistemului de cooperare, prin realizarea următoarelor modificări:
• Numărul minim de SM necesare pentru propunerea unei clauze întărite de cooperare
este de opt, ceea ce înseamnă că după a cincia extindere nu va reprezenta majoritatea
SM;
• înlăturarea posibilităţii utilizării dreptului de veto cu privire la cooperarea strânsa în
domeniile aflate sub incidenţa primului şi celui de al treilea pilon şi înlocuirea acestuia
cu dreptul SM de a supune problema Consiliului European, care poate decide prin
majoritate calificată (mai mult, dacă problema aparţine uneia din domeniile în care se
aplică procedura co-deciziei, este necesar acordul PE);
• Introducerea posibilităţii de stabilire a unei „cooperări strânse" în domeniul PESC, în
scopul implementării de acţiuni sau poziţii comune (dar exceptând chestiunile cu
implicaţii militare sau care ţin de problema securităţii);
Introducerea unui instrument de prevenire în cadrul procedurii - procedură ce deja
permite Consiliului European să facă publică orice încălcare serioasă şi persistentă a
drepturilor fundamentale de către un SM -instrument ce dă posibilitatea suspendării
unor drepturi ale statului în cauză;
4
> Dezvoltarea capacităţii militare a UE, prin crearea unor structuri politice şi militare şi
prin încorporarea, în cadrul Uniunii, a atribuţiilor de management al crizei
corespunzătoare Uniunii Europei Occidentale. Comitetul Politic şi de Apărare este
organismul ce poate primi autorizare din partea Consiliului pentru a lua decizii potrivite
în cadrul pilonului al doilea, în vederea asigurării controlului politic şi conducerii
strategice a operatorilor de management al crizei.
înfiinţarea „Eurojust" în domeniul cooperării judiciare pe probleme de criminalitate;
Eurojust reprezintă o unitate formată din magistraţi, a căror sarcină este de a contribui
la coordonarea autorităţilor naţionale responsabile cu procedurile din domeniu;
Extinderea sprijinului comunitar în noi sectoare de activitate, pentru acţiunile SM din
domeniile politicii sociale, ale educaţiei şi formării profesionale; este vorba despre lupta
împotriva excluziunii sociale şi reforma sistemelor de protecţie socială. Pe lângă
acestea, a fost înfiinţat un Comitet de Protecţie Socială, organ consultativ, cu sarcina de
a promova cooperarea între SM şi Comisia Europeană. O dată cu Tratatul de la Nisa a
fost elaborată o „Declaraţie asupra viitorului Uniunii Europene", prin care se lansa o
dezbatere generală asupra dezvoltării viitoare a Uniunii şi care implică atât SM, cât şi
statele candidate. Aspecte avute în vedere în această declaraţie sunt: delimitarea
responsabilităţilor între UE şi SM, statutul Cartei drepturilor fundamentale a UE,
simplificarea tratatelor şi rolul parlamentelor naţionale în cadrul instituţional al UE.
În urma aprobării Declaraţiei de la Laeken, la 15 decembrie 2001, Consiliul European
a hotărât înfiinţarea unei Convenţii Europene, care să pregătească procesul de
reformă a UE. A avut astfel loc o dezbatere ce a durat 16 luni şi la care au participat
reprezentanţi ai guvernelor şi parlamentelor naţionale ale SM şi ale ţărilor candidate,
Parlamentul European, Comisia Europeană, Comitetul Economic şi Social, Comitetul
Regiunilor, alături de organizaţiile interesate (şi participante prin intermediul unui forum
deschis). Rezultatul dezbaterii este reprezentat de elaborarea proiectului Constituţiei
Europene.
Tratatul de la Lisabona 13.12.2007 :
La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona,
încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele
CE, în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii
cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor
viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.
1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul
European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care
cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este
de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
5
 Un rol consolidat pentru Parlamentul European: Parlamentul European,
ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, va avea noi atribuţii privind
legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi acordurile internaţionale. Prin faptul că se
va recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor
europene, Parlamentul European se va afla pe o poziţie de egalitate cu
Consiliul, care reprezintă statele membre, în ceea ce priveşte adoptarea celei
mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.
 O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale
vor participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special
datorită unui nou mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine
numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul
subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea
parlamentelor naţionale va conduce la consolidarea caracterului democratic şi la
creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.
 O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un
milion de cetăţeni din diferite state membre vor putea cere Comisiei să prezinte
noi propuneri politice.
 Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană va
deveni mai clară odată cu clasificarea competenţelor.
 Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru
prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.
2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate,
cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri,
capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea
de astăzi.
 Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu va
fi extins la noi domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare
mai rapid şi mai eficient. Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate se
va baza pe sistemul dublei majorităţi, a statelor membre şi a populaţiei,
reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obţine atunci
când o decizie este luată prin votul a 55% din statele membre, reprezentând cel
puţin 65% din populaţia Uniunii.
 Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la Lisabona
creează funcţia de preşedinte al Consiliului European, ales pentru un mandat de
doi ani şi jumătate, introduce o legătură directă între alegerea preşedintelui
Comisiei şi rezultatele alegerilor europene, prevede noi dispoziţii referitoare la
viitoarea structură a Parlamentului European şi la reducerea numărului de
comisari şi include reguli clare privind cooperarea consolidată şi dispoziţiile
financiare.
 O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează
capacitatea UE de a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru
Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi precum libertatea, securitatea şi justiţia
(combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii). Într-o anumită
6
măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica energetică,
sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general, cercetare,
spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi
cooperare administrativă.
3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei,
care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în
dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai
bună protecţie a cetăţenilor europeni.
 Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează
valorile şi obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să
servească drept punct de referinţă pentru cetăţenii europeni şi să arate ce
anume are de oferit Europa partenerilor săi din întreaga lume.
 Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la
Lisabona menţine drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special,
garantează libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi
conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică obligatorie. Se referă la drepturi civile,
politice, economice şi sociale.
 Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi
consolidează cele „patru libertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi
socială a cetăţenilor europeni.
 Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul
că Uniunea şi statele membre acţionează împreună într-un spirit de solidaritate
în cazul în care un stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unui
dezastru natural sau provocat de mâna omului. De asemenea, se subliniază
solidaritatea în domeniul energiei.
 Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea va beneficia de o capacitate
extinsă de acţiune în materie de libertate, securitate şi justiţie, ceea ce va aduce
avantaje directe în ceea ce priveşte capacitatea Uniunii de a lupta împotriva
criminalităţii şi terorismului. Noile prevederi în materie de protecţie civilă, ajutor
umanitar şi sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de a întări capacitatea
Uniunii de a răspunde la ameninţările la adresa securităţii cetăţenilor europeni.
4. Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică
externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte
elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona va oferi
Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. Va utiliza
forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic
pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în
acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor
externe.
 Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate, care va fi şi unul din vicepreşedinţii Comisiei, va creşte
impactul, coerenţa şi vizibilitatea acţiunii externe a UE.
7
 Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi Înaltului
Reprezentant sprijinul necesar.
 Uniunea va avea o personalitate juridică unică, ceea ce îi va întări puterea
de negociere determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener
mai vizibil pentru ţările terţe şi organizaţiile internaţionale.
 Progresele în domeniul politicii europene de securitate şi apărare vor
menţine unele modalităţi decizionale specifice, facilitând totodată o cooperare
consolidată în cadrul unui grup mai mic de state membre.
REGLEMENTAREA 178/2002
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, luând în consideraţie propunerea
Comisiei, a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului regiunilor, a aprobat
Reglementarea 178/2002 care se referă la Principiile generale şi cerinţele legii
alimentului precum şi la înfiinţarea Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor.
Legea alimentului propriu-zisă cuprinde următoarele capitole:
Capitolul I. Scop şi definiţii
Capitolul II. Legea generală a alimentului cu trei secţiuni:
a) Secţiunea 1: Principii generale ale legii alimentului
b) Secţiunea 2: Principiile transparenţei
c) Secţiunea 3: Obligaţiile generale ale comerţului cu alimente
Capitolul III. Autoritatea Europeană a Siguranţei alimentare cu secţiunile:

a) Secţiunea 1: Misiunea Autorităţii
b) Secţiunea 2: Organizarea
c) Secţiunea 3: Operarea: opinii ştiinţifice, divergenţele între opiniile ştiin¬ţifice,
asistenţa ştiinţifică şi tehnică şi studii ştiinţifice; identificarea riscurilor, sistemul de
alertare rapidă, reţeaua de organizaţii care operează în domenii ca cele ce revin
misiunii Autorităţii
d) Secţiunea 4: Independenţa, transparenţa, confidenţialitatea şi comunicarea
e) Secţiunea 5: Prevederi financiare
f) Secţiune 6: Prevederi generale \
Capitolul IV Sistemul de alertare rapidă, managementul crizei şi urgenţe, cu
următoarele secţiuni:
a) Secţiunea 1: Sistemul rapid de alertare
b) Secţiunea 2: Urgenţe
8
c) Secţiunea 3: Managementul crizei
Capitolul V Proceduri şi prevederi legale
a) Secţiunea 1: Comitetul şi proceduri de mediere
b) Secţiunea 2: Prevederi generale
Capitolul I SCOP Şl DEFINIŢII

Art. 1. Obiectiv şi scop
(1) Reglementarea prevede baza asigurării unui înalt grad de protecţie a sănătăţii
umane şi a intereselor consumatorilor în legătură cu alimentele, luând în consideraţie în
special, diversitatea în aprovizionarea cu alimente, inclusiv produse tradiţionale şi
asigurând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei interne. Acesta stabileşte
principiile şi responsabilităţile, mijloacele de a asigura o bază ştiinţifică puternică,
aranjamente şi proceduri organizaţionale eficiente pentru îndeplinirea deciziilor în
problemele siguranţei alimentelor şi nutreţurilor.
(2) Pentru scopurile de la paragraful (1), Reglementarea indică principiile generale care
guvernează alimentele şi nutreţurile în general, siguranţa alimentelor şi nutreţurilor în
special, la nivel Comunitar şi naţional.
(3) Reglementarea este aplicată în toate etapele de producţie, procesare şi distribuţie a
alimentelor şi nutreţurilor. Nu este aplicată producţiei primare pentru uz casnic sau
pentru preparare casnică, manipularea şi stocarea alimentelor pentru consum privat
domestic.
Art. 2. Definiţia alimentului
Conform Reglementării „alimentele sau bunurile alimentare înseamnă orice substanţă
sau produs, indiferent dacă este prelucrat, parţial prelucrat sau neprelucrat, dacă se
intenţionează sau dacă este aşteptat să fie consumat de oameni".
În categoria alimentelor sunt incluse şi băuturile, guma de mestecat şi oricare
substanţă, inclusiv apa, care se adaugă intenţionat într-un aliment în timpul fabricării,
preparării sau tratamentului.
Nu sunt considerate alimente: a) furajele, b) animalele în viaţă, c) plantele înainte de
recoltare, d) produsele medicinale conform Directivei Consiliului 65/65/EEC şi Directivei
Consiliului 92/73/EEC, e) cosmeticele în înţelesul Directivei Consiliului 76/768/EEC, f)
tutunul şi produsele din tutun în înţelesul Directivei Consiliului 89/622/EEC, g)
substanţele narcotice şi psihotrope (în înţelesul Convenţiei Naţiunilor Unite asupra
drepturilor şi Convenţiei Naţiunilor Unite asupra substanţelor psihotrope), h) reziduurile
şi contaminanţii.
Art. 3. Alte definiţii
(1) Legea alimentului înseamnă legi, reglementări şi prevederi administrative care se
referă (guvernează) la alimente în general precum şi la siguranţa alimentelor în
particular, la nivel comunitar şi naţional. Legea alimentului acoperă toate stadiile
producţiei, procesării şi distribuţiei alimentelor precum şi producţia de furaje pentru
animale.
9
(2) Afacerile cu alimente semnifică orice acţiune profitabilă sau neprofitabilă, publică
sau privată, care în fapt este o activitate legată de producţia, procesarea şi distribuţia
alimentelor.
(3) Operator al afacerilor cu alimente semnifică persoana sau persoanele legate
responsabil de aplicarea legii alimentului asupra afacerilor aflate sub controlul ior.
(4) Nutreţ (sau nutreţuri) semnifică orice substanţă, produs, inclusiv aditivi, în stare
prelucrată, parţial prelucrată sau neprelucrată destinată alimentării (furajării) animalelor.
(5) Afaceri cu nutreţuri înseamnă orice acţiune profitabilă sau neprofitabilă, publică sau
privată care reprezintă o activitate de producţie, procesare, depozitare, transport şi
distribuţie a nutreţurilor pentru hrănirea animalelor din propria fermă.
(6) Operator al afacerilor cu nutreţuri semnifică persoana sau persoanele legate
responsabil pentru asigurarea reglementărilor legii alimentului asupra afacerilor cu
nutreţuri aflate sub controlul lor.
(7) Comerţul cu amănuntul semnifică manipularea şi/sau procesarea alimentelor
precum şi depozitarea lor la locul vânzării către consumatorul final, sau livrarea către
cantinele fabricilor, instituţii de catering, restaurante, magazine, supermarketuri etc.
(8) Plasare pe piaţă semnifică deţinerea alimentului sau nutreţului în scopul vânzării,
inclusiv oferirea spre vânzare sau orice altă formă de transfer, indiferent dacă este
gratuită sau nu, precum şi vânzarea, distribuţia şi alte forme de transfer.
(9) Risc semnifică o posibilitate a unui efect advers asupra sănătăţii şi severitatea
acestui efect consecvent hazardului.
(10) Analiza riscului semnifică un proces care constă în interconectarea a trei
componente: aprecierea riscului, managementul riscului şi comunicarea riscului.
(11) Aprecierea riscului semnifică un proces, bazat ştiinţific şi care constă în patru
etape: identificarea hazardului, caracterizarea hazardului, expunerea aprecierii şi
caracterizarea riscului.
(12) Managementul riscului semnifică un proces (care este deosebit de cel al aprecierii)
de evaluare a politicilor alternative în consultanţă cu părţile
interesate considerând aprecierea riscului şi ați factori legitimi şi, la nevoie stabilirea
prevenţiilor (măsurilor) şi opţiunilor de control.
(13) Comunicarea riscului semnifică schimbul interactiv al informaţiilor şi opiniilor pe tot
parcursul procesului de analiză a hazardurilor şi riscurilor, factorii asociaţi cu riscul şi
percepţia riscului, între evaluatorii riscului, managerii riscului, consumatorii, afaceriştii
de alimente şi nutreţuri, comunitatea academică şi alte părţi interesate, inclusiv
explicarea hotărârilor (constatărilor) asupra aprecierii riscului pe baza deciziilor
managementului riscului.
(14) Hazard semnifică un agent biologic, chimic, fizic în sau condiţionat de aliment sau
nutreţ, cu potenţial de a cauza un efect advers asupra sănătăţii.
(15) Trasabilitatea semnifică capacitatea de a trasa şi de a urmări un aliment sau nutreţ,
un animal producător de aliment sau o substanţă care se intenţionează sau de la care
10
se aşteaptă să fie încorporată într-un aliment sau nutreţ, în toate etapele de producţie,
procesare şi distribuţie.
(16) Stadiile de producţie, procesare şi distribuţie semnifică oricare stadiu, inclusiv
import şi inclusiv producţia primară a alimentelor, respectiv depozitarea, transportul,
vânzarea către consumatorul final, precum şi importul, producţia, manufacturarea,
depozitarea, transportul şi vânzarea nutreţurilor.
(17) Producţia primară semnifică producţia sau creşterea produselor primare, inclusiv
recoltarea, mulgerea şi producţia animalelor de fermă înainte de sacrificare. Producţia
primară include vânătoarea şi pescuitul, precum şi recoltarea produselor sălbatice.
(18) Consumatorul final semnifică ultimul consumator al produselor alimentare, care nu
foloseşte alimentul sau parte din aliment ca o operaţie sau activitate de afacere.
LEGEA GENERALĂ A ALIMENTULUI

Art. 4. Scopul
(1) Acest capitol menţionează toate stadiile de producţie, procesare, distribuţie a
alimentelor precum şi a nutreţurilor, produse pentru hrana animalelor producătoare de
alimente.
(2) Principiile formulate în art. 5 şi 10 vor forma reţeaua generală de natură orizontală
pentru urmărirea măsurilor luate
(3) Până atunci şi prin derogarea de la paragraful (2), legislaţia existentă trebuie
implementată luând în considerare principiile din art. 5 si 10.
Secţiunea 1. PRINCIPII GENERALE ALE LEGII ALIMENTULUI

Art. 5. Obiective generale
(1) Legea alimentului urmăreşte unul sau mai multe obiective generale pentru protecţia
la nivel ridicat a vieţii şi sănătăţii omului, protejarea intereselor consumatorilor, inclusiv a
practicilor corecte în comerţul cu alimente, luând în consideraţie protecţia sănătăţii
animalelor, a plantelor şi a mediului înconjurător.
(2) Legea alimentului trebuie să asigure libera mişcare în Comunitate a alimentelor şi
furajelor manufacturate sau comercializate în concordanţă cu principiile generale şi
cerinţele menţionate în acest capitol.
(3) La elaborarea sau adoptarea legii alimentului trebuie să se ţină seama de
standardele internaţionale în vigoare precum şi de cele care sunt în curs iminent de
revizuire-completare, cu excepţia acelor standarde sau părţi din acestea care nu au
relevanţă în ceea ce priveşte obiectivele legitime ale legii alimentului sau atunci când
justificările ştiinţifice exprimă un alt nivel de protecţie decât cel exprimat de Comunitate.
Art. 6. Analiza riscului (care include riscul evaluării, conducerii şi comunicării)
(1) Pentru a-şi atinge obiectivul general de a proteja la un nivel înalt sănătatea şi viaţa
omului, legea alimentului trebuie să se bazeze pe analiza riscului.
11
(2) Aprecierea riscului trebuie să se bazeze pe evidenţe ştiinţifice disponibile şi trebuie
întreprinsă în mod independent, obiectiv şi transparent.
(3) Managementul riscului trebuie să ţină seama de rezultatul aprecierii riscului, de
opiniile Autorităţii şi de alţi factori legitimaţi în domeniu, luând în consideraţie principiul
precauţiei.
Art. 7. Principiul precauţiei
Acest principiu, în accepţiunea legii, este un instrument necesar pentru managementul
riscului când trebuie luată decizia în vederea protejării sănătăţii oamenilor şi mediului, în
condiţiile în care informaţiile ştiinţifice cu privire la risc sunt neconcludente sau
incomplete. în legătură cu principiul prudenţei (precauţiei) sunt de menţionat două
aspecte în legea alimentului:
(1) în acele circumstanţe specifice, când în urma aprecierii informaţiilor disponibile, este
identificată posibilitatea efectelor dăunătoare sănătăţii însă persistă o incertitudine
ştiinţifică, măsurile necesare de management al riscului, pentru a asigura un grad înalt
de protecţie a sănătăţii în cadrul Comunităţii, pot fi adoptate chiar dacă se mai aşteaptă
şi alte informaţii ştiinţifice pentru o evaluare mai completă a riscului.
(2) Măsurile adoptate, conform paragrafului anterior, vor fi proportionate, şi nu vor fi mai
restrictive pentru comerţ decât atât cât este necesar pentru a se asigura un înalt grad
de protecţie al sănătăţii cerut în Comunitate, luând în calcul şi fezabilitatea tehnico-
economică şi alţi factori în ceea ce priveşte legitimitatea în problema luată în
consideraţie. Aceste măsuri trebuie să fie revizuite într-un interval de timp rezonabil, în
funcţie de natura riscului identificat, asupra vieţii sau sănătăţii, precum şi în funcţie de
informaţiile ştiinţifice necesare pentru a clarifica incertitudinea ştiinţifică şi pentru a avea
o evaluare mai cuprinzătoare a aprecierii riscului.
Art. 8. Protecţia intereselor consumatorilor, în care caz:
Legea alimentului ajută la protecţia intereselor consumatorilor şi asigură o bază
consumatorilor de a avea informaţii în legătură cu alimentele pe care le consumă.
Legea trebuie să ajute la prevenirea:
a) fraudelor şi practicilor înşelătoare;
b) falsificării alimentelor şi,
c) altor practici care pot duce în eroare consumatorul.
Secţiunea 2. PRINCIPIILE TRANSPARENTEI

Art. 9. Consultarea publică
Aceasta trebuie să fie deschisă şi transparentă, directă sau prin intermediul
organismelor reprezentative, atunci când se elaborează, se evaluează şi se revizuieşte
legea alimentului, cu excepţia situaţiei în care urgenţa nu permite această consultare.
Art. 10. Informarea publică
Fără a prejudicia prevederile legilor Comunităţii sau naţionale, acolo unde există o
îndoială temeinică că un aliment sau nutreţ prezintă un risc pentru sănătatea
12
umană/animală, atunci, în funcţie de natura, gravitatea şi extinderea riscului, autorităţile
publice pot lua măsuri de a informa publicul asupra naturii riscului şi efectul acestuia
asupra sănătăţii, identificând în cel mai înalt grad posibil alimentele şi nutreţurile, tipurile
de alimente şi nutreţurile cu riscul care poate fi prezent şi măsurile ce sunt luate sau
care trebuie să fie luate pentru a reduce sau elimina riscul.
Secţiunea 3. OBLIGAŢIILE GENERALE ÎN COMERŢUL CU
ALIMENTE
Art. 11. Alimentele şi nutreţurile importante în Comunitate
Alimentele/furajele comercializate pe piaţa Comunitară trebuie să îndeplinească
cerinţele sau condiţiile legii alimentului sau să fie echivalente acestora atunci când
există înţelegeri specifice între Comunitate şi ţara exportatoare.
Art. 12. Alimentele şi nutreţurile exportate sau reexportate din Comunitate
(1) Alimentele şi nutreţurile exportate sau reexportate din Comunitate pentru a fi
comercializate pe piaţa unei terţe ţări trebuie să fie în conformitate cu cerinţele legii
alimentelor, numai dacă aceste cerinţe sunt cerute de autorităţile ţării importatoare,
sau acestea sunt stabilite prin legi, reglementări, standarde, coduri de bună practică
sau alte proceduri administrative legale şi car sunt în funcţie în ţara importatoare. în alte
circumstanţe, altele decât în cazul în care alimentele sunt dăunătoare sănătăţii,
respectiv nutreţurile sunt nesigure, atunci alimentele şi nutreţurile pot fi exportate şi
reexportate în condiţiile în care autorităţile competente ale ţării de destinaţie-sunt de
acord în mod expres, după ce au fost pe deplin informate de motivele pentru care şi
circumstanţele în care, alimentele şi nutreţurile respective nu pot fi comercializate pe
piaţa Comunităţii. (2) Atunci când prevederile unui acord bilateral stabilite între
Comunitate şi/sau unul de State Membre şi o a treia ţară sunt în vigoare, alimentele şi
nutreţurile exportate de Comunitate sau un Stat Membru într-o terţă ţară trebuie să
îndeplinească prevederile acordului.
Art. 13. Standardele internaţionale
Fără a aduce prejudicii drepturilor şi obligaţiilor Comunitatea şi Statele Membre trebuie
să:
a) contribuie la dezvoltarea standardelor tehnice internaţionale în ceea ce priveşte
alimentele şi nutreţurile, precum şi la standardele sanitare şi fitosanitare.
b) promoveze activităţii de coordonare în ceea ce priveşte standardele de alimente şi
nutreţuri, activitatea întreprinsă de organizaţiile guvernamen¬tale şi neguvernamentale
internaţionale;
c) contribuie, atunci când este necesar, la dezvoltarea înţelegerilor privind echivalenţa
măsurilor referitoare la alimente specifice şi nutreţuri;
d) dea o atenţie deosebită dezvoltării speciale a cerinţelor financiare şi de comerţ ale
ţărilor în curs de dezvoltare, cu scopul de a asigura că standardele internaţionale nu
creează obstacole în calea exporturilor din ţările în curs de dezvoltare;
e) promoveze o corelare consistentă între standardele tehnice internaţionale şi legea
alimentului, asigurându-se că nivelul ridicat de protecţie, adoptat de Comunitate, nu
este diminuat.
13
Secţiunea 4. CERINŢELE GENERALE ALE LEGII
ALIMENTELOR
Art. 14. Cerinţele siguranţei alimentare
(1) Alimentul se plasează pe piaţă numai dacă este sigur.
(2) Alimentele considerate nesigure sunt cele care sunt:
a) dăunătoare sănătăţii,
b) nepotrivite pentru consumul uman.
(3) Pentru a determina că un aliment este nesigur trebuie să se aibă în vedere:
a) condiţiile normale de folosire a alimentului de către consumator, la fiecare etapă de
producţie, procesare şi distribuţie a sa;
b) Informaţia furnizată consumatorului, inclusiv informaţiile de pe etichetă sau alte
informaţii generale să fie disponibile consumatorului în ceea ce priveşte evitarea
efectelor adverse asupra sănătăţii pe care le pot avea un anumit aliment sau o
categorie de alimente.
(4) Pentru a determina dacă un aliment este dăunător sănătăţii trebuie să se aibă în
vedere:
a) efectele probabile imediate, pe termen scurt sau lung, asupra sănătăţii unei persoane
care consumă alimentul, inclusiv efectele asupra următoarelor generaţii;
b) efectele toxice probabile cumulative;
c) sensibilitatea unor categorii de consumatori în cazul în care alimentul este destinat
acestor categorii de consumatori.
(5) Pentru a determina că un produs este nefolositor pentru consum uman, trebuie să
se aibă în vedere dacă alimentul este inacceptabil pentru consum uman potrivit cu
destinaţia lui, din motive de contaminare cu substanţe exterioare, este alterat, deteriorat
sau putrezit.
(6) Dacă un aliment care este nesigur face parte dintr-o şarjă sau un lot, este de
presupus că toate alimentele ce formează şarja sau lotul sunt de asemenea nesigure,
numai dacă evaluările ulterioare au scos în evidenţă că restul şarjei, lotului este nesigur.
(7) Alimentele care îndeplinesc cerinţele specifice ale Comunităţii, cerinţe care
guvernează siguranţa alimentelor, atunci acestea sunt considerate sigure.
(8) Conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabile la acest aliment, nu
împiedică autorităţile competente de a lua măsurile adecvate pentru a impune restricţii
atunci când acesta este plasat pe piaţă sau de a-l retrage de pe piaţă, atunci când
există motive de a suspecta alimentul ca fiind nesigur.
(9) Atunci când nu există prevederi specifice Comunitare alimentele trebuie considerate
ca sigure dacă ele sunt conforme cu prevederile legii naţionale a alimentului din Statele
Membre pe teritoriul cărora este comercializat alimentul, şi dacă aceste prevederi nu
prejudiciază Tratatul (articolele 28 şi 30).
Art. 15. Cerinţele pentru siguranţa nutreţurilor
14
(1) Nutreţurile nu vor fi plasate pe piaţă sau nu vor fi folosite în hrana animalelor
producătoare de alimente dacă nu sunt sigure.
(2) Nutreţurile trebuie declarate ca nesigure pentru utilizare dacă: * au efect advers
asupra sănătăţii omului şi animalului;
alimentul derivat de la animalele producătoare de alimente este nesigur pentru consum
uman.
(3) Dacă nutreţul identificat nu satisface cerinţele de siguranţă face parte dintr-o şarjă
sau lot, se presupune că toate nutreţurile ce alcătuiesc şarja sau lotul sunt nesigure,
numai dacă evaluările ulterioare au scos în evidenţă că restul şarjei sau lotului este
nesigur.
(4) Nutreţurile care îndeplinesc cerinţele specifice ale Comunităţii, cerinţe care
guvernează siguranţa alimentelor, atunci acestea sunt considerate sigure.
(5) Conformitatea unui nutreţ cu prevederile specifice aplicabile la acest nutreţ, nu
împiedică autorităţile competente de a lua măsurile adecvate pentru a impune restricţii
atunci când acesta este plasat pe piaţă sau de a-l retrage de pe piaţă atunci când există
motive de a suspecta nutreţul ca fiind nesigur.
(6) Atunci când nu există prevederi specifice Comunitare nutreţurile trebuie considerate
ca sigure dacă ele sunt conforme cu prevederii legii naţionale a alimentului din Statele
Membre pe teritoriul cărora este comercializat nutreţul şi dacă aceste prevederi nu
prejudiciază Tratatul (articolele 28 şi 30).
Art. 16. Prezentarea
Fără a aduce prejudicii celor mai multe prevederi specifice ale legii alimentului,
marcarea, reclama şi prezentarea alimentului sau nutreţului, inclusiv forma lor, aspectul
sau ambalajul, materialele de ambalare folosite, modul în care sunt acestea aranjate şi
poziţionate precum şi informaţiile pe care acestea le furnizează, nu trebuie să inducă în
eroare consumatorul.
Art. 17. Responsabilităţi
(1) Operatorii de alimente şi nutreţuri, în toate etapele de producţie, procesare şi
distribuţie, trebuie să se asigure că alimentele şi nutreţurile îndeplinesc cerinţele legii
alimentului, cerinţe care sunt relevante pentru activitatea lor, şi trebuie să verifice dacă
aceste cerinţe sunt îndeplinite.
(2) Statele Membre trebuie să impună legea alimentului, să monitorizeze şi să verifice
dacă cerinţele relevante ale legii alimentului sunt pe deplin îndeplinite de operatorii de
afaceri de alimente şi furaje, în toate etapele de producţie, procesare şi distribuţie. în
acest caz, Statele Membre trebuie să aibă un sistem special de control şi alte activităţi,
inclusiv comunicare publică privind siguranţa şi riscul alimentului şi nutreţului, precum şi
alte activităţi de monitorizare care să acopere toate etapele de producţie, procesare,
distribuţie. Statele Membre trebuie să pună în aplicare regulile privind măsurile şi
penalităţile aplicabile celor care încalcă legea alimentului şi nutreţului.
Art. 18. Trasabilitatea
(1) Trasabilitatea alimentului, nutreţului şi animalelor producătoare de alimente, precum
şi oricare altă substanţă ce se intenţionează sau de la care se aşteaptă să fie
15
încorporată într-un aliment sau nutreţ, trebuie stabilită la toate etapele de producţie,
procesare şi distribuţie.
(2) Operatorii de afaceri cu alimente/nutreţuri trebuie să fie capabili să identifice
persoana de la care s-au aprovizionat cu alimente, nutreţuri, animale producătoare de
alimente sau oricare substanţă ce se intenţionează sau de la care se aşteaptă să fie
încorporată într-un aliment sau nutreţ. în final aceşti operatori trebuie să pună în funcţie
sisteme şi proceduri care permit ca informaţiile să fie disponibile autorităţilor
competente, la cererea acestora.
(3) Operatorii de afaceri cu alimente şi nutreţuri trebuie să pună în funcţie sistemele şi
procedurile pentru identificarea altor persoane cărora le-au fost vândute produsele.
Informaţiile trebuie să fie disponibile pentru autorităţile competente, la cererea acestora.
Alimentele şi nutreţurile plasate pe piaţă sau care urmează să fie plasate pe piaţa
Comunităţii trebuie să fie marcate sau identificate adecvat pentru a se facilita
trasabilitatea lor, prin documentaţia sau informaţia relevantă, în concordanţă cu
cerinţele prevederilor cele mai specifice.
Art. 19. Responsabilităţile pentru alimente: operatorii de afaceri cu alimente
(1) Dacă operatorul de afaceri consideră sau are temei de a crede că un aliment pe
care l-a cumpărat, produs, procesat, manufacturat sau distribuit nu este în conformitate
cu cerinţele de siguranţă a alimentului, el trebuie să iniţieze imediat proceduri de
retragere a alimentului în cauză de pe piaţă şi de a informa autorităţile competente.
Dacă produsul a ajuns la consumator, atunci operatorul trebuie să informeze corect şi
eficient consumatorul asupra motivelor retragerii şi dacă este necesar să retragă de la
consumatori produsele deja livrate acestora, atunci când alte măsuri nu sunt
satisfăcătoare pentru a asigura un înalt nivel de protecţie a sănătăţii.
(2) Un operator de afaceri de alimente responsabil de activităţi de comercializare cu
amănuntul sau de distribuţie, care nu afectează ambalarea, marcarea, siguranţa sau
integritatea alimentului vândut, în limitele activităţilor respective, va iniţia proceduri de
retragere de pe piaţă a produselor care nu sunt în conformitate cu cerinţele siguranţei
alimentelor şi va participa la siguranţa alimentelor prin punerea la dispoziţie a
informaţiilor relevante în vederea urmăririi alimentelor, cooperând în acţiunilor luate de
producători, procesatori, manufacturieri şi/sau autorităţile competente.
(3) Operatorul de afaceri cu alimente trebuie să informeze imediat autorităţile
competente dacă consideră sau are temei de a crede că alimentul plasat pe piaţă poate
fi dăunător sănătăţii omului. Operatorii trebuie să informeze autorităţile asupra măsurilor
luate pentru prevenirea riscurilor la consumatorii finali şi nu va preveni sau descuraja
vreo persoană de a nu coopera, în concordanţă cu legea naţională sau practica legală,
cu organele competente, dacă persoana respectivă previne, reduce sau elimină riscul
produs de un aliment.
(4) Operatorii de afaceri cu alimente trebuie să colaboreze cu autorităţile competente în
acţiunile întreprinse de acestea pentru înlăturarea sau reducerea riscurilor aduse de
alimentele pe care le-au furnizat sau pe care le-au achiziţionat.
Art. 20. Responsabilităţile pentru nutreţuri: operatorii de afaceri cu furaje
16
(1) Dacă un operator de afaceri cu nutreţuri consideră sau are temei de a crede că un
nutreţ care a fost importat, produs, procesat, manufacturat sau distribuit nu satisface
cerinţele de siguranţă ale nutreţurilor, el trebuie să iniţieze imediat proceduri de
retragere de pe piaţă a nutreţului în cauză şi să informeze autorităţile competente. în
aceste circumstanţe, când şarja, lotul nu satisfac cerinţele siguranţei nutreţurilor, acel
nutreţ trebuie distrus numai dacă autoritatea competentă şi-a dat avizul. Operatorul
trebuie să informeze corect şi eficace utilizatorii de nutreţuri asupra motivelor retragerii
de pe piaţă şi dacă este necesar să preia de la aceştia produsele deja furnizate, atunci
când alte măsuri nu sunt suficiente pentru a se ajunge la un înalt nivel de protecţie a
sănătăţii.
(2) Operatorul de afaceri cu nutreţuri responsabil cu activităţii de vânzare cu amănuntul
sau de distribuţie, care nu afectează ambalarea, marcarea, siguranţa sau integritatea
nutreţului vândut, în limitele activităţilor respective, va iniţia proceduri de retragere de pe
piaţă a produselor care nu sunt în concordanţă cu cerinţele siguranţei nutreţurilor, şi va
participa la siguranţa nutreţului prin punerea la dispoziţie a informaţiilor necesare de a
urmări traseul nutreţului, va coopera în acţiunea luată de producători, procesatori,
manufacturieri şi/sau autorităţile competente.
(3) Operatorii de afaceri cu nutreţuri trebuie să informeze imediat autorităţile
competente dacă, consideră sau au temei de a crede că nutreţul plasat pe piaţă nu
satisface cerinţele siguranţei nutreţurilor. El trebuie să informeze autorităţile competente
asupra acţiunilor întreprinse de a prevenii riscurile ce rezultă din utilizarea nutreţului şi
nu va descuraja orice persoană de a coopera, în concordanţă cu legea naţională sau
practica legală, cu privire la evitarea, reducerea sau eliminarea riscului produs de
nutreţul respectiv.
(4) Operatorii de afaceri cu nutreţuri trebuie să coopereze cu autorităţile competente în
acţiunea acestora de a evita riscurile produse de nutreţurile pe care le-au furnizat sau
pe care le-au achiziţionat.
Art. 21. Responsabilitatea (răspunderea)
Prevederile acestui capitol nu trebuie să fie prejudiciabile Directivei Consiliului
85/374/EEC privind aproximările legilor, regulamentelor şi prevederilor administrative
ale Statelor Membre în ceea ce priveşte răspunderea privind produsele cu defecte.
ISO 22000
"Aparitia ISO/IEC 27001:2005 este un mare eveniment in lumea securitatii informatiilor
si acest standard a fost indelung asteptat", a afirmat Ted Humphreys, Responsabil
pentru grupurile de lucru implicate in dezvoltarea standardului."Este un standard pe
care toate organizatiile constiente de propria securitate trebuie sa-l implementeze".
ISO/TC 27001:2005 poate fi utilizat de o gama larga de organizatii – mici, medii si mari
– in majoritatea sectoarelor comerciale si industriale: finante si asigurari,
telecomunicatii, utilitati, productie si comert cu amanuntul, servicii, transporturi, autoritati
locale, etc
17
Implementarea lui va reasigura clientii si furnizorii ca securitatea informatiilor este luata
in serios in cadrul organizatiei cu care ei fac afaceri. Informatia este un capital care, ca
si alte capitaluri, adauga valoare organizatiei si drept urmare trebuie protejata.
Securitatea informatiei protejeaza informatiile de o larga gama de amenintari pentru a
asigura continuitatea afacerii, a diminua pierderile si maximiza profiturile din investitii si
oportunitati de afaceri. Un sistem de management al securitatii informatiilor (SMSI) este
o abordare sistematica de administrare a informatiilor sensibile ale companiei ce implica
oameni, procese si sisteme IT.
ISO /IEC 27001:2005, "Tehnologia informatiei – Tehnici de securitate – Sisteme de

management a informatiilor – Cerinte" subliniaza procesele necesare unei organizatii in
stabilirea, implementarea, revizuirea si monitorizarea, administrarea si mentinerea unui
SMSI eficient. El integreaza abordarea bazata pe proces a standardelor de
management ISO 9001:2000 si ISO 14001:2004, inclusiv ciclul PDCA(Planifica –
Executa – Verifica – Actioneaza) si cerinta pentru imbunatatire continua. El formeaza de
fapt o pereche complementara cu recent publicatul standard ISO/IEC 17799:2005 "Cod
de practici" in domeniul managementului securitatii informatiilor. Pana acum,
organizatiile care doreau sa aiba un SMSI certificat o faceau prin conformitatea cu
Standardul Britanic BS 7799 Partea a II a.De acum inainte, ISO/TC 27001:2005,
standard international, ofera solutia ideala pentru implementarea la nivel mondial.
ISO 22000 - standard in domeniul sigurantei alimentare
ISO 22000:2005 este cel mai nou Standard International destinat asigurarii sigurantei in
industria alimentara pe plan mondial.
ISO 22000:2005, "Sisteme de management a sigurantei alimentare – Cerinte pentru o

organizatie din domeniul industriei alimentare", ofera un cadru de lucru cerintelor
internationale armonizate pentru o abordare globala a tuturor aspectelor implicate.
Standardul a fost dezvoltat pentru ISO de experti din industria alimentara, alaturi de
reprezentanti ai organizatiilor internationale specializate si cu Comisia Codex
Alimentarius, organism infiintat de FAO(Organizatia pentru Alimente si Agricultura a
ONU) si de WHO(Organizatia Mondiala a Sanatatii) pentru dezvoltarea standardelor
alimentare. Un beneficiu major este ca ISO 22000 va facilita implementarea sistemului
de igiena alimentara Codex HACCP (Analiza aleatoare a punctelor critice de control), in
mod armonizat, in cadrul organizatiilor din lumea intreaga, fara deosebiri de tara sau
produse alimentare implicate, incluzand principiile HACCP si acoperind cerintele din
standardele-cheie dezvoltate de diverse sindicate specializate din industria alimentara
intr-un singur document.
ISO 22000:2005 va permite, astfel, tuturor tipurilor de organizatii din industria

alimentara sa-si implementeze un sistem de management al sigurantei alimentare,
organizatii ca: producatori de materii prime, produse alimentare, operatori si
18
subcontractori de transport si depozitare, dar si producatori de echipamente, materiale
de ambalare, agenti de curatare, aditivi si ingrediente.
Cum in lume exista peste 20 de scheme de management al sigurantei alimentare,

dezvoltate de companii sau asociatii nationale, rezida riscuri ale nivelelor acceptate in
siguranta alimentara, confuzii intre cerinte, dar si costuri ridicate si grad mare de
complexitate pentru furnizorii care trebuie sa se conformeze diferitelor programe si
scheme de implementare in domeniul sigurantei alimentare din diverse tari.
ISO 22000:2005, conceput prin consens international, armonizeaza cerintele si

monitorizarea sistematica a sigurantei in domeniul alimentar si ofera o solutie unica
pentru o buna practica la nivel global. In plus, sistemele de management al sigurantei
alimentare conforme ISO 22000 pot fi certificate, desi se poate opta si pentru
implementarea doar pentru beneficiile reale aduse organizatiei.
Un alt beneficiu al ISO 22000 este ca extinde cu succes abordarea sistemului de

management al calitatii ISO 9001:2000, si aceasta pentru ca dezvoltarea ISO 22000 s-a
bazat pe presupunerea ca cele mai eficiente sisteme de securitate alimentara sunt
proiectate, implementate si continuu imbunatatite intr-un cadru integrat al sistemului de
management structurat si incorporat in totalitatea activitatilor de management a
organizatiei.
ISO 22000:2005 este primul din familia de standarde ce include:

• ISO/TS 22004, "Sisteme de management al sigurantei alimentare – Ghid pentru
aplicarea ISO 22000:2005", publicat in noiembrie 2005
• ISO/TS 22003, " Sisteme de management al sigurantei alimentare – Cerinte pentru
organismele ce ofera auditarea si certificarea sistemelor de management al sigurantei
alimentare", ce va aparea in primul trimestru din 2006
• ISO 22005, "Trasabilitate in domeniul alimentar si nutritional – Principii generale si
ghid pentru proiectarea si dezvoltarea unui sistem"
ISO 22000 este un nou standard internaţional, elaborat pentru a asigura securitatea
lanţurilor alimentare pe plan mondial. Elaborat cu participarea specialiştilor din domeniul
alimentar, ISO 22000 cuprinde principiile HACCP şi integrează cerinţele standardelor
cheie elaborate de diverse asociaţii de distribuitori, la nivel mondial (în lume există
peste 20 de scheme de management al siguranţei alimentare, dezvoltate de companii
sau asociaţii naţionale).
Un alt beneficiu al ISO 22000 este acela că extinde cu succes abordarea sistemului de
management al calităţii (ISO 9001:2000). Elaborarea ISO 22000 s-a bazat pe ipoteza
că cele mai eficiente sisteme de securitate a alimentelor sunt cele care sunt elaborate,
gestionate şi îmbunătăţite permanent, în cadrul unui sistem structurat de management
şi care sunt încorporate în activităţile globale de management al unei organizaţii.
19
Se aplică tuturor organizaţiilor, indiferent de marime, care sunt implicate în una din
etapele lanţului alimentar şi care doresc să-şi implementeze un sistem ce oferă
premisele obţinerii unor produse sigure.
Standardul internaţional specifică cerinţele care permit unei organizaţii:
• să planifice, implementeze, opereze, să menţină şi să actualizeze sistemul de
management al siguranţei alimentare care are drept scop furnizarea de produse care, în
concordanţă cu scopul pentru care au fost realizate, prezintă siguranţă pentru
consumator;
• să demonstreze respectarea cerinţelor legale aplicabile în domeniul siguranţei
alimentare;
• să evalueze cerinţele clienţilor şi să demonstreze conformitatea cu cerinţele
referitoare la siguranţa alimentului, stabilite de comun acord cu clientul pentru a creşte
gradul sa satisfacţie al acestuia;
• să comunice efectiv cu furnizorii, clienţii şi părţile interesate din domeniul
alimentar în legătură cu aspectele legate de siguranţa alimentului;
• să se asigure că organizaţia se conformează politicii de siguranţă alimentară
care a fost stabilită.
Toate cerinţele Standardului Internaţional sunt generale şi sunt propuse spre aplicare
de către toate organizaţiile ce fac parte din domeniul alimentar indiferent de mărimea şi
complexitatea lor. Sunt incluse astfel şi organizaţiile care sunt implicate în mod direct
sau nu în una sau mai multe etape în lanţul alimentar.
Standardul Internaţional permite organizaţiilor, fie ele mici sau mai puţin dezvoltate,
posibilitatea de a implementa un sistem de măsuri de control dezvoltat în exterior.
Beneficiile implementării unui astfel de stardard sunt:
• Integrarea procedurilor moderne ale analizei de risc şi conceptului de prevenire
sub aspectul protecţiei sănătăţii consumatorului în sistemul de management existent;
• Mai mare siguranţă a produsului şi riscuri scăzute la garantarea produsului;
• Îmbunătăţirea semnificativă a comunicării şi creşterea nivelului de încredere între
clienţi, furnizori şi autorităţile de supraveghere;
• Analiza sistematică, derularea unor procese sigure şi eficiente în sensul
siguranţei produselor alimentare şi direcţionarea proceselor pentru identificarea
potenţialelor riscuri referitoare la igiena care pot periclita sănătatea consumatorului;
• Prevenirea problemelor care pot să apară referitoare la garantarea produselor;
• Ajută firmele din industria alimentară să devină competitive pe piaţa
internaţională;
• Diminuează barierele comerţului internaţional.
LEGISLATIA AGROALIMENTARA PE DOMENII
20
• Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2002 privind reglementarea productiei,
circulatiei si comercializarii alimentelor publicata in MO nr.73/31.01.2002, in baza careia
a fost elaborata legislatia specifica.
• Legea nr. 57/2002 de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
97/2002 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor,
publicata in MO nr.349/29.VI 2002
Legislatie care se aplica pe orizontala

• Hotararea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, elaborata de
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Ministerul Agriculturii,
Alimentatiei si Padurilor si Ministerul Sanatatii si Familiei - Publicata in MO nr.147/27
feb.2002
• Hotararea Guvernului nr. 511/07.04.2004 pentru modificarea si completarea
Normelor metodologice privind etichetarea alimentelor, prevazute in anexa nr. 1 la HG
nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, publicat in MO nr. 348/21.04.2004.
• Hotararea Guvernului nr. 1719/14.10.2004 pentru modificarea si completarea HG
nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, publicata in MO nr. 1014/03.11.2004.
• Ordin comun nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii
alimentari destinati utilizarii in produsele alimentare pentru consum uman, elaborat de
Ministerul Sanatatii si Familiei si Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor -
Publicat in MO nr.722/3.10.2002 Nr. 722 bis/
• Ordin comun nr. 62/103/2004, , pentru modificarea si completarea Ordinului nr.
438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinati utilizarii in
produsele alimentare pentru consum uman, elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei
si Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - publicat in MO nr.176/06.04.2004
• Ordin comun nr.83/90/2002 pentru aprobarea Normelor privind aromele utilizate
in alimente si sursele materiale pentru producerea lor , elaborat de Ministerul Sanatatii
si Familiei si Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - Publicat in MO nr.250 din
15.04.2002
• Ordin comun nr. 185/153/2002 pentru aprobarea Normelor privind solventii de
extractie utilizati in producerea alimentelor si a ingredientelor alimentare, elaborat de
Ministerul Sanatatii si Familiei si Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor -
Publicat in MO nr.265 din 19.04.2002
• Ordin comun nr.84/91/2002 pentru aprobarea Normelor privind nivelele maxime
pentru anumiti contaminanti in produsele alimetare, elaborat de Ministerul Sanatatii si
Familiei si Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - Publicat in MO nr.255 din
10.04.2002
• Ordin comun nr.1201/2003/106/2004, privind completarea Ordinului
nr.84/91/2002 pentru aprobarea Normelor privind nivelele maxime pentru anumiti
contaminanti in produsele alimetare, elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei si
Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, publicat in MO nr.142/17.02.2004
21
• Ordin comun nr.485/292/2004, privind completarea Ordinului nr.84/91/2002
pentru aprobarea Normelor privind nivelele maxime pentru anumiti contaminanti in
produsele alimetare, elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei si Ministerul Agriculturii,
Alimentatiei si Padurilor, publicat in MO nr.454/20.05.2004,
• Ordin comun nr.1215/2003/117/2004, , privind completarea Ordinului
nr.84/91/2002 pentru aprobarea Normelor privind contaminantii din alimente, publicat in
MO nr.165/25.02.2004
• Horarare de Guvern 1197/2002 pentru aprobarea Normelor privind materialele si
obiectelor care vin in contact cu alimentele, elaborata de Ministerul Industriei si
Resurselor, Ministerul Sanatatii si Familiei si Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si
Padurilor, - Publicata in MO nr.883/07.12.2002
• Horarare de Guvern nr.512/17.04.2004, , pentru modificarea si completarea HG
nr.1197/2002 pentru aprobarea Normelor privind materialele si obiectelor care vin in
contact cu alimentele, elaborata de Ministerul Industriei si Resurselor, Ministerul
Sanatatii si Familiei si Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, publicata in MO
nr.375/29.04.2004
• Ordinul comun nr. 179/154/9/2003 al MSF, MAAP si ANPC privind regimul de
comercializare a produselor prezentate ca miraculoase, precum si a unor produse
alimentare, in scopul protejarii vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale
consumatorilor
• Hotarare de Guvern nr. 1198/2002 pentru aprobarea Normelor privind igiena
produselor alimentare, elaborata de Ministerul Sanatatii si Familiei si Ministerul
Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - publicat in MO nr.866 din 02.XII.2002
• Ordin comun nr. 932/649/2002 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea,
transportul, depozitarea, comercializarea si controlul temperaturii alimentelor congelate
rapid destinate consumului uman, elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei si
Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - publicat in MO nr. 86/11.02.2003
• Hotararea Guvernului nr.1196/2002 pentru aprobarea Normelor privind controlul
oficial al alimentelor, elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei si Ministerul Agriculturii,
Alimentatiei si Padurilor - publicata in MO nr. 819/13.11.2002
• Ordin comun nr. 387/251/2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele cu
destinatie nutritionala speciala, elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei si Ministerul
Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - publicat in MO nr. 926/18.12.2002
• Ordin comun nr. 388/252/2002 pentru aprobarea Normelor privind fixarea
nivelului maxim de acid erucic in uleiuri si grasimi destinate consumului uman precum si
in produsele alimentare cu adaos de uleiuri si grasimi, elaborat de Ministerul Sanatatii si
Familiei si de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor - publicat in MO nr.
532/14.06.2002
• Ordin comun nr. 855/98/2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele si
ingredientele tratate cu radiatii ionizante elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei,
Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Comisia Nationala pentru Controlul
Activitatilor Nucleare - publicat in MO nr. 281/25.04.2002
22
• Ordin comun nr.856/112/2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele si
furajele contaminate radioactiv dupa un accident nuclear sau alta situatie de urgenta
radiologica elaborat de Ministerul Sanatatii si Familiei, Ministerul Agriculturii,
Alimentatiei si Padurilor si Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare -
publicat in MO nr. 297/07.05.2002
• HG nr.473/01.04.2004, publicata in MO nr.348/21.04.2004, privind modificarea
HG 568/2002 privind iodarea universala a sari destinata consumului uman, publicata in
MO nr.407/06.12.2002
• HG nr. 473/01.04.2004 pentru modificarea HG nr. 568/2002, privind iodarea
universala a sarii, publicata in MO nr. 348/21.04.2004.
Legislatie care se aplica pe verticala in domeniile:
Domeniul lapte si produse lactate

• Ordinul comun nr. 524/958/8/2003 al MAAP, MSF si ANPC pentru aprobarea
Normei privind denumirile sub care sa vand si conditiile de calitate ale grasimilor
tartinabile destinate comercializarii - MO 141/5.III.2003
• Ordin comun nr. 521/832/321/2003 al MAPAM, MS si ANPC pentru aprobarea
Normei privind definirea, denumirile sub care se vand, etichetarea si conditii de calitate
ale unor sortimente de lapte conservat, partial sau total deshidratat, destinate
consumului uman - MO 665/19.IX.2003
• Ordinul comun nr.127/301/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura,
continutul si etichetarea lactoproteinelor (cazeine si cazeinati) destinate consumului
uman, elaborat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si Ministerul Sanatatii
si Familiei - Publicat in Monitorul Oficial nr. 615/28.09.2001
• Ordin comun nr. 544/843/2003 al MAPAM si MS pentru aprobarea Normelor cu
privire la metodele de prelevare si de analiza pentru tipurile de cazeina si cazeinati -
MO 662/18.IX.2003
Metodelor de prelevare probe in vederea efectuarii analizelor chimice pentru controlul
laptelui conservat si a metodelor de analiza pt. anumite sortimente de lapte conservat
partial sau total deshidratat, destinate consumului uman - MO 667/22. IX.2003
• Ordinul comun nr. 230/76/457/2002 pentru aprobarea Normei cu privire la
denumirile de vanzare si conditii de calitate pentru laptele de consum destinat
comercializarii elaborat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Ministerul
Sanatatii si Familiei si Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor - Publicat in
MO nr.694/23.09.2002.
• Ordinul comun nr. 76/113/64/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a
metodelor de analiza chimica, fizica, microbiologica si de evaluare senzoriala a laptelui
si produselor lactate si descrierea unora dintre metodele respective, publicat in MO nr.
421/11.05.2004
23
Domeniul carne si produse din carne
• Ordinul comun nr. 206/447/86/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la
comercializarea carnii de pasare elaborat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si
Padurilor, Ministerul Sanatatii si Familiei si Autoritatea nationala pentru Protectia
Consumatorilor. Publicat in MO nr.699/24.09.2002
• Ordin comun nr.494/859/138/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la
comercializarea carnii de porc destinata pentru consum, elaborat de Ministerul
Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Ministerul Sanatatii si Familiei si Autoritatea
nationala pentru Protectia Consumatorilor, publicat in MO nr.906/13.12.2002.
• Ordinul nr. 679/24.09.2004 privind modificarea ordinului comun 206/447/86/2002
pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea carnii de pasare, publicat in
MO nr. 966/21.10.2004.
Domeniul peste si produse din peste

• Ordinul nr. 122/1999 pentru aprobarea simbolurilor societatilor comerciale cu
activitate in productia de conserve alimentare destinate consumului uman, ambalate in
recipiente metalice si a numerelor de ordine ale grupelor si sortimentelor de conserve
alimentare, publicat in MO nr. 9 bis/12.01.2000.
Domeniul morarit panificatie

• Ordinul comun nr. 250/531/83/2002 pentru aprobarea Normei cu privire la
fabricarea, continutul, ambalarea, etichetarea si calitatea fainii de grau destinata
comercializarii pentru consum uman elaborat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si
Consumatorilor - Publicat in MO nr.808/07.11.2002
• Ordinul comun nr. 545/832/328/2003 al MAPAM, MS si ANPC pentru modificarea
Ordinului nr. 250/531/83 pentru aprobarea Normei cu privire la fabricarea, continutul,
ambalarea, etichetarea si calitatea fainii de grau destinate comercializarii pentru
consum uman
Domeniul legume fructe

• Legea nr. 312/2003 privind producerea si valorificarea legumelor de camp,
publicata in MO nr. 537/25.07.2003
• Hotararea Guvernului nr. 1614/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 312/2003 privind producerea si valorificarea legumelor de camp,
publicata in Mo nr. 58/23.01.2004
• Legea nr. 348/2003, Legea Pomiculturii, publicata in MO nr. 541/28.07.2003
24
aplicare a Legii Pomiculturii, publicata in Mo nr. 149/19.02.2004
Normelor cu privire la natura, compozitia, fabricarea si etichetarea sucurilor de fructe si
alte produse similare destinate consumului uman - MO 660/17.IX.2003
Normelor cu privire la natura, continutul, fabricarea si etichetarea gemurilor, jeleurilor si
marmaladelor de fructe, precum si piureului de castane indulcit destinate consumului
uman - MO 755/5.XI.2003
• Ordin comun nr. 362/670/107/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la
continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea
bulionului si pastei de tomate elaborat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si
Consumatorilor Publicat in MO nr.774/24.10.2002
• Ordin comun nr. 359/671/137/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la
natura, continutul , fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea si pastrarea
sucurilor de legume elaborat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor,
Ministerul Sanatatii si Familiei si Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor
• Ordinul comun nr. 378/865/228/2004 al MAPDR, MS si ANPC pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea,
marcarea, depozitarea si transportul maslinelor de masa, publicat in MO
nr.945/15.10.2004.
marcarea, depozitarea si transportul morcovilor in conserva, publicat in MO
nr.938/14.10.2004.
marcarea, depozitarea si transportul castravetilor conservati, publicat in MO
nr.967/21.10.2004.
marcarea, depozitarea si transportul ciupercilor conservate si al produselor derivate din
ciuperci, publicat in MO nr.896/01.10.2004.
marcarea, depozitarea si transportul tomatelor in conserva, publicat in MO
nr.891/30.09.2004.
Transmise la MO pentru publicare
• Ordinul nr. 770/1472/317/2004 pentru aprobarea Normei cu privire la natura,
continutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea, depozitarea si
transportul caiselor in conserva.
25
transportul produsului “Mazare rehidratata in conserva”.
• Ordinul nr. 772/1474/325/ pentru aprobarea Normei cu privire la natura,
transportul produsului “Mazare verde in conserva”.
transportul fasolei pastai in conserva.
transportul prunelor in conserva.
transportul ananasului in conserva.
transportul produsului “Zmeura in conserva”.
transportul amestecului de fructe in conserva.
transportul sparanghelului in conserva.
transportul capsunilor in conserva.
transportul perelor in conserva.
transportul piersicilor in conserva.
transportul piersicilor deshidratate.
transportul ciupercilor deshidratate.
transportul stafidelor.
26
transportul legumelor radacinoase deshidratate.
transportul merelor deshidratate.
transportul cepei deshidratate.
transportul “Broccoli congelate’.
transportul mazarei verzi congelate.
transportul piureului de mere conservat.
transportul porumbului zaharat in conserva.
transportul mandarinelor in conserva.
transportul conopidei congelate.
transportul verzei de Bruxelles congelate.
transportul spanacului congelat.
transportul fasolei pastai congelate.
transportul cartofilor prajiti congelati.
transportul morcovilor congelati.
27
transportul porumbului congelat.
transportul capsunilor congelate.
transportul zmeurei congelate.
transportul piersicilor congelate.
transportul afinelor congelate.
Domeniul uleiuri si grasimi vegetale

natura, continutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea, pastrarea si
calitatea uleiurilor vegetale, grasimilor tartinabile si a maionezelor, destinate
comercializarii pentru consumul uman, elaborat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si
Consumatorilor - Publicat in MO nr.372/3.06.2002
• Ordin comun nr. 495/997/10 MAAP/MSF/ANPC pentru modificarea Ordinului nr.
454/917/2002 privind uleiurile vegetale, grasimile tartinabile si maionezele pentru
consumul uman - publicat in MO nr. 181/24.03.2003
Domeniul zahar si produse zaharoase
• Ordin comun 269/453/81/2003 al MAAP/MSF/ANPC cu privire la natura,

continutul, originea, etichetarea, marcarea unor zaharuri destinate consumului uman -
MO 419/16.VI.2003
• Ordin comun nr. 335/714/ 318/2003 al MAPAM, MS si ANPC pt. aprobarea
Normelor cu privire la natura, continutul, originea, fabricarea, etichetarea si marcarea
unor produse din cacao si ciocolata destinate consumului uman - MO 661/18.IX.2003
• Ordinul comun nr. 126/302/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire natura,
continutul si etichetarea extractelor de cafea si cicoare, elaborat de Ministerul
Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si Ministerul Sanatatii si Familiei - Publicat in
Monitorul Oficial nr. 582/17.09.2001
28
• Ordin comun nr. 522/789/317 MAPAM, MS si ANPC pentru aprobarea Normelor
privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile si calitatea mierii - MO
650/12.IX.2003
Domeniul bauturi spirtoase

• Ordin comun nr. 268/441/117/2003 al MAAP/MSF/ANPC pentru aprobarea
Normelor privind definirea, descrierea si prezentarea bauturilor spirtoase - MO
573/11.XI.2003
• Ordinul comun nr. 847/1532/357/2004 pentru modificarea si completarea
Ordinului nr. 268/441/117/2003 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea
si prezentarea bauturilor spirtoase, transmis la MO pentru publicare
Domeniul vin si produse din vin

• Legea nr. 244/2002 – Legea viei si vinului in sistemul organizarii comune de
piata, publicata in MO nr. 333/20.05.2002
aplicare a Legii viei si vinului in sistemul organizarii comune de piata, publicata in MO
nr. 1134/10.10.2002
natura, continutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea si calitatea
vinurilor aromatizate, bauturilor aromatizate pe baza de vin si a cocteilurilor aromatizate
din produse vitivinicole destinate comercializarii pentru consumul uman, elaborat de
Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Ministerul Sanatatii si Familiei si
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Publicat in MO nr536/23.07.2002
• Ordinul nr.172/2004 MAPAM, privind aprobarea Listei cuprinzand laboratoarele
autorizate in vederea executarii de analize pentru vinurile si celelalte bauturi pe baza de
must si vin destinate exportului si pentru vinurile cu denumire de origine controlata,
precum si specialistii imputerniciti sa semneze documentele de atestare a calitatii
acestor produse destinate exportului, publicat in MO nr.213/11.03.2004
• Ordin comun 232/313/130/2003 al MAAP/MSF/ANPC pentru aprobarea
Normelor cu privire la definirea, descrierea si prezentarea Otetului si a Acidului acetic
de calitate alimentara - MO 573/11.XI.2003
• Ordinul comun nr. 530/987/304/2004 pentru completarea Ordinului nr.
232/313/130/2003 al MAAP, MS si ANPC pentru aprobarea Normelor cu privire la
definirea, descrierea si prezentarea otetului si a acidului acetic de calitate alimentara,
publicat in MO nr. 787/08.06.2004
Domeniul bere
• Ordin comun nr. 174/207/2003 al MAAP si MSF pentru aprobarea Normei cu
privire la conditiile de calitate ale orzului pentru fabricarea berii - MO 199/27.III.2003
29
Domeniul apa potabila si ape minerale naturale
• Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, elaborata de Ministerul
Sanatatii si Familiei, cu avizul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si al
Ministerului Industriei si Resurselor - publicata in MO nr.552/29.07.2002
• Ordin nr.273/2004 MS, publicat in MO nr.259/24.03.2004, pentru aprobarea
Normelor de igiena privind apele potabile imbuteliate, altele decat apele minerale
naturale.
• Hotarare de Guvern nr.760 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare si
comercializare a apelor minerale naturale, elaborata de Ministerul Industriei si
Resurselor cu avizul Ministerului Sanatatii si Familiei si Ministerului Agriculturii,
Alimentatiei si Padurilor Publicat in M.O. 495/25.08.2001
Domeniul acreditare agenti economici

• Ordonanta Guvernului nr.42/1995 privind productia de produse alimentare
destinate comercializarii, publicata in Mo nr. 203/01 septembrie 1995
• Legea nr. 123/1995 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.42/1995 privind
productia de produse alimentare destinate comercializarii, publicata in Mo nr. 293/19
decembrie 1995
• Ordin nr. 357/2003 al MAAP pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
acordarea, suspendarea si retragerea(anularea) licentelor de fabricatie agentilor
economici care desfasoara activitati in domeniul productiei de produse alimentare - MO
404/10.VI.2003
• Ordinul nr. 541/2003 pentru aprobarea reprezentantilor imputerniciti ai
Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului sa acorde licente de fabricatie
agentilor economici care desfasoara activitati in domeniul productiei de produse
alimentare
Domeniul import
• Ordin nr. 592/17.08.2004 privind stabilirea conditiilor speciale in care se face
importul de arahide originare, ori expediate din Republica Chineza, publicat in MO nr.
859/20.09.2004.
• Ordin nr. 591/17.08.2004 privind stabilirea masurilor speciale pentru importul de
fistic si anumite produse derivate din fistic, care provin din Iran sau sunt expediate din
Iran, publicat in MO nr. 859/20.09.2004.
• Ordinul nr.39/1072/592/216/2004 privind stabilirea conditiilor speciale in care se
face importul de arahide originare ori expediate din Republica Populara Chineza,
publicat in MO nr.859 din 20.09.2004, abroga Ordinul nr.58/148/2004
30
• Ordinul nr.40/1071/591/217/2004 privind stabilirea masurilor speciale pentru
importul de fistic si de anumite produse derivate din fistic care provin din Iran sau care
sunt expediate din Iran, publicat in MO nr.859 din 20.09.2004, abroga Ordinul
nr.292/206/2004.
Domeniul produse traditionale, indicatii geografice si denumiri de origine protejate si

atestate de specificitate
• Ordinul nr.212/2004 al MAPDR privind aprobarea Listei cuprinzand indicatiile

geografice si denumirile de origine protejate si recunoscute in Romania pentru produse
alimentare, publicat in MO nr. 313/08.04.2004.
• Ordinul nr.715/2004 pentru completarea Ordinului nr.212/2003 privind aprobarea
Listei cuprinzand indicatiile geografice si denumirile de origine protejate si recunoscute
in Romania pentru produse alimentare, publicat in MO nr.921 din 11.10.2004
• Ordinul nr.214/2004 al MAPDR privind aprobarea Listei cuprinzand denumirile
geografice protejate si recunoscute in Romania pentru bauturi spirtoase, publicat in MO
nr. 352/22.04.2004.
• Ordinul nr.233/2004 al MAPDR pentru aprobarea Normelor privind atestatele de
specificitate pentru produsele agricole si produsele alimentare, publicat in MO nr.
414/10.05.2004.
• Ordinul nr.285/2004 al MAPDR pentru aprobarea Normelor privind protectia
denumirilor de origine si indicatiilor geografice ale produselor agricole si produselor
alimentare, publicat in MO nr. 414/10.05.2004.
• Ordinul nr.690/2004 pentru aprobarea Normei privind conditiile si criteriile pentru
atestarea produselor traditionale, publicat in MO nr.938 din 14.10.2004
• Ordin nr.956/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind conditiile de
aprobare a organismelor de inspectie si certificare a conformitatii indicatiilor geografice
si denumirilor de origine ale produselor agricole si produselor alimentare si a atestatelor
de specificitate pentru produsele agricole si produsele alimentare, transmis la MO
pentru publicare
Domeniul agricultura ecologica

• Ordonanta de Urgenta nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice,
publicata in MO nr. 172/2000
• Hotararea de Guvern nr. 917/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor OUG nr. 34/2000 privind produsele agroalimenatre ecologice
publicata in MO nr. 640/2001
• Ordin nr. 417/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea
produselor agroalimentare ecologice publicat in MO nr. 778/2002
• Ordin nr. 721/2003 pentru aprobarea Regulilor privind importul si exportul
produselor agroalimentare ecologice publicat in MO nr. 701/2003
31
• Ordin nr. 527/2003 pentru aprobarea Regulilor privind sistemul de inspectie si
certificare si conditiile de acreditare a organismelor de inspectie si certificare in
agricultura ecologica publicat in MO nr. 613/2003
• Ordin nr. 88/2004 privind componenta nominala a Comisiei pentru acreditarea
organismelor de inspectie si certificare în sectorul de agricultura ecologica pentru
activitatea de inspectie si control al operatorilor pe teritoriul României, publicat în MO nr.
111/ 2004
Domeniul competitivitate
• Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de
sustinere si promovare a exportului cu finantare de la bugetul de stat, publicata in MO
nr. 727/04 octombrie 2002
• Hotararea Guvernului nr. 1557/2002 privind aprobarea mecanismului de
acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de crestere a
competitivitatii produselor agroalimentare, publicata in Mo nr.19/15 ianuarie 2003
• Ordonanta Guvernului nr. 74/2004 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de sustinere si promovare a
esportului cu finantare de la bugetul de stat, publicata in MO nr. 774/24 august 2004
• Hotararea Guvernului nr. 2206/2004 pentru modificarea HG 1557/2002 privind
aprobarea mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin
Programul de crestere a competitivitatii produselor agroalimentare, publicata in MO nr.
1234/21.12.2004.
Domeniul depozitarii si gradarii semintelor de consum
• Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea

depozitarii semntelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea si
constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, publicata in MO nr.
828/18 noiembrie 2002
• Legea nr. 149/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
141/2002, publicat in MO nr. 106/19 februarie 2003.
aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002, publicata in
MO nr. 106/19 februarie 2003
• Hotararea Guvernului nr. 684/2003 pentru modificarea si completarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a guvernului nr.
141/2002, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 82/2003, publicata in MO nr. 444/23
iunie 2003
• Ordinul comun MAAP si MF nr. 85/2003 privind aprobarea instructiunilor pentru
verificarea si certificarea conditiilor tehnice si financiare a depozitelor pentru semintele
de consum, publicat in MO nr. 130/27 februarie 2003
32
• Ordinul nr. 483/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare si
functionare a Comisiei pentru acordarea licentelor de depozit pentru semintele de
consum, publicat in MO nr. 570/08 august 2003
• Hotararea Guvernului nr. 1336/2002 privind instituirea Sistemului National de
Gradare a Semintelor de Consum, publicat in MO nr. 888/09 decembrie 2002
• Hotararea Guvernului nr. 1114/2004 pentru completarea Hotararii Guvernului nr.
1336/2002 privind instituirea Sistemului National de Gradare a Semintelor de Consum,
publicata in MO nr. 665/23.07.2004
• Ordinul nr. 2/2003 pentru aprobarea Manualului de gradare
Domeniul SAPARD
Se consulta www.sapard.ro
CODEX ALIMENTARIUS
„Codex Alimentarius" reprezintă o colecţie de standarde, coduri de

bună practică, ghiduri şi aite recomandări. Unele din aceste texte sunt
foarte generale, altele sunt foarte specifice. Unele au de a face cu cerinţe
detaliate pentru un aliment sau grup de alimente, altele se preocupă de
operaţii şi managementul proceselor de producţie sau operării sistemelor
guvernamentale de reglementare pentru siguranţa alimentelor şi protecţia
consumatorilor.
„Codex Alimentarius" are istoria sa. Astfel, între 1954-1958 Austria a
perseverat în crearea unui cod alimentar european sub denumirea de
„Codex Alimentarius Europaeus sau European Codex Alimentarius". în
1960, Conferinţa Regională FAO pentru Europa a susţinut oportunitatea
unui acord privind un minimum de standarde alimentare şi a invitat pe
Directorul General al Organizaţiei să susţină un program comun asupra
standardelor privind alimentele în Conferinţa FAO.
în 1961, Consiliul Codex Alimentarius European a adoptat o rezoluţie
care propunea ca activitatea sa privind standardele alimentare să fie
preluată de FAO şi OMS.
Tot în 1961, având suportul FAO, al Comisiei Economice pentru
Europa a Naţiunilor Unite (UNECE), a! Organizaţiei pentru Cooperare
Economică şi Dezvoltare (OECD) şi al Consiliului Codex Alimentarius
33
Europaeus, Conferinţa FAO stabileşte Codex-ul Alimentarius şi hotărăşte
crearea unui program internaţional de standarde alimentare.
în 1961, Conferinţa FAO a decis stabilirea Comisiei Codex
Alimentarius şi a cerut aprobarea grabnica de către OMS a programului
comun FAO/OMS de standarde alimentare.
în 1962 are loc Conferinţa comună FAO/OMS de standarde
alimentare care cere Comisiei Codex Alimentarius (aprobata cu această
ocazie) să implementeze programul de standarde alimentare comune
FAO/OMS şi să creeze Codex Alimentarius.
în 1963,' OMS aprobă programul de standarde comun FAO/OMS
precum şi statutul Comisiei Codex Alimentarius.
• Ghiduri Codex care pot fi:

- Ghiduri Codex de principii care acoperă: adaosul de nutrimente esenţiale în
alimente; inspecţia şi certificarea produselor alimentare la import/export; stabilirea
şi aplicarea criteriilor microbiologice la alimente; conducerea evaluării riscului
microbiologic, analiza riscului alimentelor derivate din aplicarea biotehnologiei
moderne.
- Ghiduri codex interpretative care includ şi pe cele referitoare la etichetare.
La realizarea unui standard de produs se are în vedere Manualul Procedural
ai Comisiei Codex Alimentarius (Procedural Manual of the Codex Alimentarius).
Un standard de produs trebuie să cuprindă:
Gama care include numele produsului alimentar pentru care se aplică
standardul şi, în cele mai multe cazuri, scopul pentru care este utilizat produsul;
Descriere care include definiţia produsului (lor) inclusiv materia primă din
care derivă;
Compoziţia esenţială care include informaţii despre compoziţia şi
caracteristicile de identitate ale produsului precum şi ingredientele obligatorii şi
opţionale;
Aditivii alimentari: numele aditivilor, doza maximă permisa a fi introdusă;
Contaminanţii, limite pentru contaminanţii care pot fi admişi în produsul alimentar
Igiena, care face referire la Codul Codex de Practică Igienică (în toate
cazurile alimentele trebuie să nu conţină microorganisme patogene sau toxinele
acestora)
Greutate şi capacitate cu referire la capacitatea recipientului şi greutatea
produsului scurs
Etichetare care se face cu respectarea Standardului General Codex pentru
Etichetare şi Preambalarea alimentelor ■* Metode de analiză şi eşantionare care
34
conţine o listă a metodelor de testare necesare pentru a proba că produsul alimentar
se conformează cerinţelor standardului.
Elaborarea unui standard a Comisiei Codex Alimentarius
Aşa cum este stipulat în statutul Comisiei Codex Alimentarius, unul din
principalele scopuri ale Comisiei este acela de a pregăti standarde alimentare şi de
a le publica în Codex Alimentarius.
Baza legală de lucru pentru pregătirea standardelor este Manualul
Procedura,! al Cornisiei Codex Alimentarius (Procedural Manual of the Codex
Alimentarius Commission).
Etapele de parcurs la realizarea unui standard Codex sunt prezentate în
figura 23.2:
□ Propunerea iniţială poate veni de la guvernele naţionale şi din cadrul unui
Comitet. Propunerea este discutată în cadrul Comitetului Codex respectiv şi apoi
este elaborat proiectul de standard care este discutat în cadrul Comitetului Codex.
□ Proiectul de standard este înaintat Comitetului executiv al Comisiei
Codex Alimentarius care este revăzut şi comparat faţă de criteriile şi priorităţile
stabilite de Comisie. Dacă Comitetul Executiv consideră că proiectul de standard
este corespunzător, Secretariatul Comitetului Executiv aranjează acest proiect de
standard şi îl trimite membrilor ţărilor ce fac parte din Comisie şi celorlalte părţi
interesate. După o nouă dezbatere la nivelul Comitetului, forma finală a proiectului
de standard se trimite Comisiei.
□ Comisia poate decide dacă proiectul de standard merge la finalizare, în
această etapă proiectul de standard trebuie aprobat şi de Comitetul pe probleme
generale care constată dacă acesta este în concordanţă cu Standardele Codex
Generale.
□ Proiectul aprobat de Comisie este trimis din nou membrilor statelor
membre în Comisie şi celorlalte părţi interesate pentru comentarii şi apoi este
finalizat de Comitetul Codex în cauză, după care este retrimis Comisiei pentru
adoptare.
După o nouă rundă de comentarii finale, Comisia adoptă proiectul care
devine Standard Codex, care este publicat de către Secretariatul Comitetului
Executiv. Acest standard publicat este adăugat la Codex Alimentarius.
35
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ Şl
PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR VERSUS AGENŢIA
NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Guvernului şi coordonarea primului ministru, prin
Cancelaria Primului Ministru.
Documentele care au stat la baza înfiinţării ANSVSA sunt următoarele:
• HG 308/2004 completată de HG 1557/2007
• OG 42/2004 aprobată prin legea 215/2004 şi completată ulterior cu HG
130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Organigrama Autorităţii este prezentată în figura 24.1. La nivel judeţean,
Autoritatea, este reprezentată (conform art.3 din Hotărârea 1557/2004) de
Direcţiile Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), iar la nivel
local de Circumscripţiile Sanitar veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. La
nivel judeţean, structura DSVSA este arătată în figura 24.2.
De menţionat că în subordinea ANSVSA funcţionează următoarele instituţii
publice cu finanţare de la buget şi personalitate juridică: Institutul de Diagnostic şi
Sănătate Animală
36
Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz
Veterinar
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară
Direcţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene
Următoarele unităţi sunt fără personalitate juridică, dar sunt finanţate de la
buget:
Circumscripţiile Sanitar Veterinare zonale
Circumscripţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor,
conform Regulamentului de organizare şi funcţionare exercită următoarele funcţii:
- de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica Guvernului şi
tendinţele pe plan internaţional, strategia în vederea asigurării şi garantării sănătăţii
animalelor, a sănătăţii publice, protecţiei animalelor, protecţiei mediului şi a
siguranţei alimentelor;
- de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată,
realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din
domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor;
de administrare, prin care se asigură coordonarea şi gestionarea serviciilor pentru
care statul este responsabil, în domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor,
- de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului
României, reprezentarea pe plan intern şi extern, în domeniul său de activitate;
- de autoritate de stat, prin care se dispune şi se asigură supravegherea şi
controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate.
- coordonează activitatea de control în domeniul siguranţei şi calităţii
alimentelor, după modelul existent în ţările din Uniunea Europeană; coordonează
metodologic activitatea de control, testare şi expertizare a alimentelor, de la
producerea materiilor prime până la distribuirea către consumator;
- realizează şi valorifică bazele de date proprii prin colectarea, clasificarea,
corelarea, actualizarea permanentă, arhivarea şi diseminarea informaţiilor privind
monitorizarea avizelor şi a autorizaţiilor privind siguranţa alimentelor, acordate de
autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, monitorizarea rezultatelor
acţiunilor de supraveghere şi control pentru siguranţa alimentelor, precum şi a
cadrului legislativ în domeniu, datele statistice şi datele privind procesul de
cercetare-dezvoltare; coordonează activitatea de formare, instruire şi
perfecţionare a personalului implicat în domeniul siguranţei alimentelor; acordă
avize ştiinţifice şi asistenţă tehnică în domeniul specific de activitate;
reprezintă punctul naţional de contact şi coordonatorul la nivel naţional al
Sistemului Rapid de Alertă-SRA;
- organizează un punct permanent de contact pe baza unui „telefon verde",
telefon de urgenţă de la care orice persoană fizică sau juridică poate obţine
37
informaţii obiective şi la care aceasta poate prezenta contestaţii în domeniul
siguranţei alimentelor.
în domeniul siguranţei alimentelor, ANSVSA are următoarele atribuţii (extrase din
Regulament):
• elaborează şi implementează strategia şi legislaţia privind siguranţa alimentelor;
• elaborează norme pentru siguranţa alimentelor, aprobate prin ordin al
preşedintelui, iar dacă este cazul, împreună cu autorităţile competente, aprobate
prin ordine comune;
• promovează şi coordonează elaborarea metodologiilor unitare de evaluare a
riscului în domeniul siguranţei alimentelor;
• realizează evaluarea riscului şi stabileşte măsurile ce se impun atunci când apare
o problemă majoră ce poate periclita sănătatea oamenilor;
• coordonează activităţile de elaborare a codurilor de bună practică şi alte
asemenea activităţi;
• coordonează metodologic activitatea de supraveghere şi control privind siguranţa
alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea alimentelor către
consumator;
asigură coordonarea elaborării şi implementării politicilor guvernamentale în
domeniul siguranţei alimentelor şi al biotehnologiei; coordonează identificarea
specialiştilor în vederea participării la activităţile "Codex Alimentarius", precum şi
la activităţile organismelor şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale în domeniul
specific de activitate; coordonează identificarea specialiştilor în vederea
participării la acţiunile organismelor şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale în
domeniul standardizării şi calităţii alimentelor;
asigură supravegherea şi controlul privind respectarea condiţiilor generale din
domeniul alimentar, prin punerea în practică a unor măsuri specifice care să
conducă la diminuarea incidenţei şi la eliminarea bolilor transmisibile de la
animale la om;
îndeplineşte orice alte atribuţii în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi în
domeniul reglementării alimentaţiei şi biotehnologiei; supraveghează şi
monitorizează, din punctul de vedere al siguranţei alimentelor, operatorii
economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul industriei alimentare;
participă la activitatea de standardizare, gradare şi clasificare a produselor
agroalimentare, împreună cu celelalte instituţii abilitate;
• reprezintă punctul de contact şi ţine permanent legătura cu autorităţile pentru
siguranţa alimentelor, constituite la nivel naţional şi internaţional;
• elaborează şi promovează acte normative în domeniul sanitar-veterinar şi al
siguranţei alimentelor şi participă la promovarea reglementărilor în domeniul
calităţii alimentelor;
38
• elaborează programe naţionale în domeniul siguranţei alimentelor, împreună cu
celelalte instituţii abilitate;
• îndeplineşte, în domeniul siguranţei alimentelor, atribuţiile stabilite prin legislaţia
specifică.
39

Legislatie Internationala in Industria Alimentara

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Legislatie Internationala in Industria Alimentara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LEGISLATIE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Capitolul III. Autoritatea Europeană a Siguranţei alimentare cu secţiunile:

Capitolul I SCOP Şl DEFINIŢII

LEGEA GENERALĂ A ALIMENTULUI

Secţiunea 1. PRINCIPII GENERALE ALE LEGII ALIMENTULUI

Secţiunea 2. PRINCIPIILE TRANSPARENTEI

ISO /IEC 27001:2005, "Tehnologia informatiei – Tehnici de securitate – Sisteme de

ISO 22000 - standard in domeniul sigurantei alimentare

ISO 22000:2005, "Sisteme de management a sigurantei alimentare – Cerinte pentru o

ISO 22000:2005 va permite, astfel, tuturor tipurilor de organizatii din industria

Cum in lume exista peste 20 de scheme de management al sigurantei alimentare,

ISO 22000:2005, conceput prin consens international, armonizeaza cerintele si

Un alt beneficiu al ISO 22000 este ca extinde cu succes abordarea sistemului de

ISO 22000:2005 este primul din familia de standarde ce include:

Legislatie care se aplica pe orizontala

Legislatie care se aplica pe verticala in domeniile:

Domeniul lapte si produse lactate

Domeniul peste si produse din peste

Domeniul morarit panificatie

Domeniul legume fructe

Domeniul uleiuri si grasimi vegetale

• Ordinul comun nr. 454/917/22/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la

Domeniul zahar si produse zaharoase

• Ordin comun 269/453/81/2003 al MAAP/MSF/ANPC cu privire la natura,

Domeniul bauturi spirtoase

Domeniul vin si produse din vin

Domeniul acreditare agenti economici

Domeniul produse traditionale, indicatii geografice si denumiri de origine protejate si

• Ordinul nr.212/2004 al MAPDR privind aprobarea Listei cuprinzand indicatiile

Domeniul agricultura ecologica

Domeniul depozitarii si gradarii semintelor de consum

• Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea

„Codex Alimentarius" reprezintă o colecţie de standarde, coduri de

• Ghiduri Codex care pot fi:

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

S-ar putea să vă placă și