Sunteți pe pagina 1din 2

Orașul Riga, astăzi capitala Letoniei, a fost de-a lungul timpului unul dintre cele mai importante puncte

comerciale de la Marea Baltică, parte a Ligii Hanseatice.


Tocmai datorită importanței sale comerciale, orașul a avut parte de o istorie zbuciumată, în mod
deosebit între secolele XVI-XVII când, într-o perioadă de 150 de ani, orașul a fost integrat în trei state
diferite, Uniunea Polono-Lituaniană, Regatul Suediei și Imperiul Rus.
Tranziția de la oraș imperial liber la posesiune poloneză a avut loc în anul 1581 (Tratatul de la
Drohiczyn). Ca parte a Uniunii Polono-Lituaniene, orașul reprimește dreptul de a emite monedă, aceasta
fiind însă emisă conform dreptului polonez.

Piesa pe care o prezentăm are valoarea nominală de 3 groși, fiind emisă în ultimul an de domnie al
regelui Ștefan Báthory (1575-1586) – totodată voievod și principe al Transilvaniei între 1571-1586.
Pe avers observăm efigia regelui însoțită de inscripția STEP(hanus). D(ei). G(ratia). REX. P(oloniae). D(ux).
L(ituaniae) (Stephanus, din mila Domnului, Rege al Poloniei, Mare Duce al Lituaniei). Reversul prezintă
valoarea nominală a monedei – III; anul emiterii monedei – 1586; emblema orașului – o poartă de
incintă cu două turnuri, un cap de leu ieșind din poarta deschisă, deasupra porții două chei încrucișate,
reprezentându-l pe Sf. Petru, patronul orașului iar deasupra acestora, crucea, reprezentând
recunoașterea orașului de către Episcopul Albert; acestea sunt urmate de inscripția GROS(sus).
ARG(enteus). TRIP(lex). CIVI(tatis). RIGE(nsis) (Triplu gros de argint al orașului Riga).

Emisiunile poloneze au continuat și sub regele Sigismund III Vasa (1587-1632) până în anul 1621.
Războiul Polono-Suedez dintre 1621-1625 a adus însă o nouă schimbare pentru orașul Riga, acesta fiind
încorporat în Regatul Suediei, ca parte a Livoniei Suedeze. În 1621 monetăria orașului emite primele
monede “suedeze”, sub regele Gustav II Adolf (1611-1632).
Moneda prezentată este una cu o valoare nominală de 1/24 taler, fiind emisă în anul 1624. Pe avers
observăm inscripția MON(eta). NOVA. (3) CIVI(tatis). RIGE(nsis); în interior un glob crucifer și numărul 24
(1/24 taler); deasupra, în părți, cifrele 2 și 4 (reprezentând anul de emisiune). Reversul conține inscripția
GUST(avus). ADOL(f). D(ei). G(ratia). REX. S(veciae) (Gustav Adolf, din mila domnului, Rege al Suediei) și
scutul încoronat al Suediei (cartierele 1 și 4 – trei coroane; cartierele 2 și 3 – un leu rampant) în centrul
căruia se regăsește emblema Casei de Vasa (un snop de grâu).

În 1721 orașul a fost cucerit de trupele țariste, făcând parte din Imperiul Rus până în timpul primului
război mondial, când a fost ocupat pentru o scurtă perioadă de trupele germane. După încheierea
războiului, orașul devine capitala nou createi Republici Lituaniene. În timpul celui de-al doilea război
mondial, orașul este cucerit de ruși, apoi de naziști și din nou de ruși, până în 1991 făcând parte din
URSS, pentru ca, de atunci până în prezent, să fie din nou capitala Letoniei.

S-ar putea să vă placă și