Sunteți pe pagina 1din 47

Școala Postliceală Sanitară

,,Grigore Ghica Vodă’’ Iași

Proiect
Examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare
Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu epilepsie

Îndrumător,
Prof. Nicu Gurzun
Candidat,
Daniela Tanasa

Promoția 2018

1
Îngrijirea pacientului cu epilepsie

2
Cuprins

I.Argument pag. 4

II.Îngrijirea pacientului cu epilepsie pag. 6

Obiectiv 1:Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie


pag. 6
Obiectiv 2:Prezentarea generală a afecţiunii pag. 9
2.1.Definiţie pag. 9
2.2.Clasificare pag. 9
2.3.Etiologia pag. 10
2.4.Simptomatologie pag.10
2.5.Diagnostic pag. 11
2.6.Evoluţie şi prognostic pag. 11
2.7.Tratament pag. 11
2.8.Complicaţii pag. 11

Obiectiv 3:Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în


îngrijirea pacientului cu epilepsie pag. 12
a. Fişa tehnică nr. 1 pag. 12
b. Fişa tehnică nr. 2 pag. 13
c. Fişa tehnică nr. 3

III.Bibliografie pag. 24

IV.Anexe pag. 25

3
I.Argument

Epilepsia este o afecțiune neurologică cronică caracterizată prin


crize de alterare a stării de conştienţă, asociind manifestări motorii, sensitive
sau senzoriale şi datorate unor descărcări paroxistice şi sincrone ale unor
populaţii neuronale mai mult sau mai puţin extinse.

Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de ȋngrijire


specifice pentru un pacient cu epilepsie.

Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu epilepsie şi de care


trebuie să ţină seama asistentul medical la ȋntocmirea planului de îngrijire
sunt: convulsii, insomnii, halucinaţii, tahicardie, confuzie, dispnee.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

Obiectivul 1 – Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

Obiectivul 2 – Prezentarea generală a afecţiunii

Obiectivul 3 – Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în


îngrijirea pacientului cu epilepsie

Obiectivul 4 – Procesul de îngrijire al unui pacient cu epilepsie


Obiectivul 5 – Educaţia pentru sănătate la un pacient cu epilepsie

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele


competenţe profesionale:

1. Urmărirea şi notarea in foaia de observaţie a funcţiilor vitale şi vegetative.

2. Realizarea educaţiei in scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerea unui


grad ridicat de sănătate.

3. Explorări funţionale, examen radiologic, etc.

4
4. Identificarea problemelor de dependenţă şi stabilirea diagnosticelor de
îngrijire.

5. Analiza semnelor si simptomelor specifice afectării sistemului nervos


afectat de epilepsie .

6. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicaţiilor.

7. Rolul autonom si delegat a asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu


epilepsie.

8. Elaborarea procesului de îngrijire a pacientului cu epilepsie.

9. Educaţia pentru sănătate recomandată pacientului epileptic.

10. Asigurarea igienei pacientului .

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţi cu epilepsie s-a finalizat


prin analiza unui caz de epilepsie – caz pentru care s-a elaborat un interviu.
Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat problemele de dependenţă
specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform principiului
Virginiei Henderson.

În final a fost elaborat planul de îngrijire la pacientul cu epilepsie ,


respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate
problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi
delegate aplicate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.

5
II.Îngrijirea pacientului cu epilepsie

Obiectiv 1:Noțiuni de anatomie și fiziologie

Sistemul nervos central


Sistemul nervos poate fi comparat cu o reţea complexă de nervi
şi celule ce transportă informaţii de la nivelul creierului la nivelul
măduvei spinării, dar şi de la nivelul diverselor părţi ale corpului către
creier.
Acesta este alcătuit atât din sistemul nervos central ce cuprinde
encefalul şi măduva spinării, cât şi din sistemul nervos periferic ce
curpinde fibre nervoase somatice eferente (motorii) şi aferente
(senzitive şi senzoriale), dar şi fibre nervoase vegetative eferente sau
aferente (simpatice sau parasimpatice).

Anatomia
Sistemul nervos central este împărţit în două compomente
majore reprezentate de encefal şi măduva spinării.

Encefalul este localizat în interiorul cutiei craniene şi este alcătuit


din patru componente principale reprezentate de:
- Trunchiul cerebral;
- Cerebelul;
- Emisferele cerebrale;
- Diencefalul.

Ȋn structura encefalului intră neuroni dar şi celule de susţinere ce


alcătuiesc glia.
La nivelul encefalului se pot identifica două tipuri de
substanţe: substanţa cenuşie ce recepţionează şi reţine informaţii

6
şi substanţa albă ce transportă impulsurile nervoase către/ şi de la nivelul
substanţei cenuşii.

Emisferele cerebrale sunt în număr de două, fiecare emisferă controlând


activitate de la nivelul părţii controlaterale a corpului.
Ele sunt împărţite la rândul lor în şase formațiuni şi anume:
- Lobul frontal;
- Lobul parietal;
- Lobul temporal;
- Lobul occipital;
- Insula Reil;
- Sistemul limbic.
Cerebelul este localizat posterior şi inferior faţă de emisferele cerebrale
şi este alcătuit din două emisfere cerebeloase şi vermis.
Trunchiul cerebral prezintă trei porţiuni: bulb, punte şi mezencefal (acesta
este alcătuit din pedunculii cerebrali şi coliculii cvadrigemeni).

Diencefalul este compus din mai multe componente şi anume:


- Talamus;
- Hipotalamus;
- Epitalamus;
- Subtalamus;
- Metatalamus.
Talamusul este localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al
acestuia şi are forma unui ovoid.
Epitalamusul este alcătuit din comisura albă posterioară, glanda epifiză şi
trigonul habenular;

7
Măduva spinării
Măduva spinării este localizată la nivelul canalului vertebral realizat
prin suprapunerea vertebrelor ce intră în alcătuirea coloanei vertebrale.
Măduva spinării este învelită la exterior de meningele spinal reprezentat
de cele trei foiţe ale acestuia: dura mater, arahnoida şi pia mater.
Măduva spinării are forma unui cilindru turtit si este alcătuită atât din
substanţă albă, cât şi din substanţă cenuşie. Substanţa cenuşie este
substanţa centrilor şi releelor, substanţa albă este locul unde prelungirile
celulare se aglomerează în fascicule şi alcătuiesc aparatul de transmisie.
Măduva spinării prezintă două funcţii principale şi anume:
- funcţia de centru reflex şi
- funcţia de conducere.
Măduva este parcursă de două șanțuri secundare colaterale. Din fiecare
șant colateral pleacă un ansamblu de filete nervoase care se grupează în
rădăcini. De fiecare parte a măduvei i-au naștere 31 rădăcini posterioare
și 31 rădăcini anterioare. Fiecare rădăcina posterioară se unește cu
rădăcina anterioară de la același nivel pentru a forma un nerv rahidian.
Informațiile senzitive ajung la măduvă prin rădăcinile posterioare ale
nervilor.
Lichidul cefalorahidian (LCR) este un lichid transparent și incolor,
care se găsește în spațiile ventriculare ale creierului, precum și în
spațiul subarahnoidian. (spațiul situat între membrana arahnoidă și pia
mater), practic "scăldând" creierul și măduva spinării. Compoziția LCR
este: 99% apă, 115 mEq/L NaCl, 0,5 g/L glucoză și 0,4 g/L proteine
(albumine, etc). Compoziția sa reflectă starea fiziopatologică a
creierului (inflamație, infecție, etc).
Funcții:
LCR are rol de protecție a țesutului nervos împotriva traumatismelor,
prin amortizarea unor șocuri la care este supusă cutia craniană.

8
Fiziologie
Sistemul nervos central este format din măduva spinării şi encefal.
Encefalul are un rol major ȋn controlul diferitelor funcţii ale
organismului precum motilitatea, sensibilitatea, gândirea, memoria,
vorbirea.
Măduva spinării este conectată cu encefalul prin intermediul
trunchiului cerebral şi prezintă două funcţii principale şi anume:
funcţia de centru reflex şi funcţia de conducere.

Encefalul este ȋmpărţit ȋn mai multe regiuni, fiecare având o funcţie


specifică (de exemplu, lobul frontal deţine funcţiile cognitive şi
memoria).

Deşi encefalul şi măduva spinării au o simbioză pentru a controla


diverse funcţii ale organismului, anumite reflexe pot avea loc doar prin
intermediul măduvei spinării, fără implicarea nici unei structuri
aparţinând encefalului.
Orice leziune de la nivelul măduvei spinării sau de la nivelul
encefalului poate determina afectarea unor functii variate controlate de
acestea.

Obiectiv 2: Prezentarea generală a afecţiunii

2.1 Definiţie

Epilepsia este o afecţiune cronică, caracterizată prin recurenţa


crizelor.

9
2.2 Clasificare

Boala epileptică a fost clasificată în sindroame epileptice și alte tipuri de


epilepsie . Astfel se diferențiază:

1.sindroame epileptice idiopatice (primare):

- convulsiile neonatale benigne

- epilepsia mioclonica juvenilă

- epilepsia benignă a copiilor cu vârfuri centrotemporala

- sindroame epileptice simptomatice (secundare):

- sindromul Lennox-Gastaut

- sindromul lobului temporal medial

- starea de rău epileptic (status epilepticus)

- epilepsia reflexă (majoră, minoră, sau localizată)

- epilepsia morfeica

- epilepsia catamenială

2.Convulsiile neonatale benigne

Convulsiile neonatale benigne sunt afecțiuni generalizate, idiopatice


sesizate la nou născuții normali, între ziua a 2-a și a 6-a de viață.
Crizele sunt de obicei tonice sau se caracterizează ca scurte perioade de
apnee și se remit spontan în zile sau săptămâni; copii nu vor prezenta
sechele.

10
3.Epilepsia mioclonica juvenilă

Epilepsia mioclonica juvenilă este o afecțiune ce prezintă crize


generalizate, de cauză necunoscută, apare în primii ani ai adolescenței
și se caracterizează prin paroxisme mioclonice bilaterale, ce pot fi
unice sau repetitive. Atacurile mioclonice sunt cel mai frecvent
dimineață, după trezire și pot fi provocate de privarea de somn.
Conștienta este păstrată dacă miocloniile nu sunt foarte severe. Mulți
pacienți au și atacuri tonico-clonice.

4.Epilepsia benignă a copiilor cu vârfuri centrotemporale

Este o epilepsie focală, idiopatică ce apare la copii de altfel normali, cu


vârste între 3 și 13 ani și poate ajunge la 25% din epilepsiile din copilărie.
Pacienții au crize scurte, parțiale-simple, caracterizate prin simptome motorii
și senzitive pe jumătate de față, ce se pot răspândi la membre sau se pot
generaliza.

Atacurile sunt ușor de tratat cu anticonvulsivante și se remit aproape


întotdeauna până la 15 ani. Boala se transmite autozomal dominant, cu
penetranță variabila, iar mulți membri ai familiei aparent neafectați au
anomalii EEG.

5. Sindromul Lennox-Gastaut se asociază cu suferință a SNC sau


disfuncții din diferite cauze, ce cuprind anomalii de dezvoltare,
hipoxie/ischemie perinatală, traumatisme, infecții și alte leziuni dobândite.
Natura multifactorială a acestui sindrom sugerează că este un răspuns
nespecific al creierului la lezare neuronală difuză. Din nefericire, mulți
pacienți au un prognostic rezervat, din cauza bolii SNC subiacente și a
consecințelor psihosociale și fizice ale epilepsiei severe, insuficient
controlate.

11
Sindromul Lennox-Gastaut este present la copii cu vârste între 1 și 8 ani
și este definit de următoarele caracteristici:
-crize de multe tipuri (ce cuprind de obicei crize generalizate tonico-
clonice, atone și absente (atipice);
-EEG ce arată descărcări lente (< 3Hz) vârf-undă și o varietate de alte
anomalii
- alterarea funcțiilor cognitive la majoritatea pacienților, dar nu în toate
cazurile.

Un sindrom similar la sugari, ce evoluează frecvent în sindrom Lennox-


Gastaut, este sindromul West caracterizat prin spasme infantile, alte
elemente de disfuncție cerebrală și un model EEG caracteristic.

6. Sindromul epilepsiei lobului temporal medial

Epilepsia lobului temporal medial (ELTM) este cel mai frecvent sindrom
asociat cu crize parțiale complexe și este un exemplu de epilepsie
parțială simptomatică. Rezonanța magnetică de înaltă rezoluție poate
detecta scleroză caracteristică în hipocamp, ce pare ca un element
esențial fiziologic al ELTM pentru mulți pacienți; recunoașterea
acestui sindrom este foarte importantă, deoarece tinde să fie refractar la
tratamentul cu medicamente anticonvulsivante, dar răspunde foarte
bine la intervenție chirurgicală. Progrese majore în înțelegerea
mecanismelor de bază s-au făcut prin studierea modelelor
experimentale ale ELTM.

12
2.3 Etiologia

Sunt cunoscute multe cazuri de epilepsie şi frecvenţa lor variază cu


vârsta. La nou născut cauzele cele mai frecvente sunt traumatismele
obstreticale, malformaţiile congenitale, tulburări metabolice şi
injecţiile. La adulţi şi vârstnici cauzele cele mai frecvente sunt boala
aminomusculară, TCC, şi tulburarea aminală degenerativă,
tumoricerebrale, droguri şi intoxicaţii. La cel puţin jumătate dintre
pacienţi nu se găseşte vreo cauză după investigaţii detaliate; în
asemenea cazuri factorii genetici par a avea o semnificaţie mai mare
decât cei cu patologie demonstrabilă.

2.4 Simptomatologie

Leziunile cerebrale organice în evoluție sechelară în contextul unui


prag epileptogen scăzut poate să provoace epilepsie. În cazul leziunii acute
prin suferință neuronală cu tulburări dismetabolice, ischemie, edem, se poate
determina hiperexcitabilitatea neuronală, iar în cazul leziunii sechelare
cicatricea glio-meningo-vasculară are în imediată apropiere neuroni
dezaferentați, cu potențial de dezinhibiție. Populațiile neuronale modificate
funcțional de leziunea organică constituie focarul epileptogen.

Cauzele în epilepsia secundară se grupează în cauze perinatale și


postnatale.

Cauze perinatale:

- infecții materne

- iradieri abdominale cu raze Roetngen

- traumatisme abdominale

- tentative de avort

- disgravidii severe
13
- icter nuclear prin compatibilitate Rh

Factori natali:

- traumatisme obstericale,

- aplicări de forceps cu vacum extractor cu determinarea de contuzii


cerebrale sau hematoame

- expulzii brutale

- anoxii cerebrale fetale

Cauze postnatale:

- factori postnatali imediați: malformații cerebrale, hemoragii


subarahnoidiene neonatale primare, infecții neonatale meningo-encefalice.

- traumastismele cranio-cerebrale sunt găsite în 15-40% din toate


epilepsiile secundare. În funcție de intervalul impact cranio-cerebral-epilepsie
crizele post-traumatice pot fi împărțite în crize precoce, care survin în prima
lună, și crize tardive. Crizele posttraumatice precoce pot să apară la câteva
ore, zile sau săptămâni de la impact, ele constituind dovadă clinică a unui
proces distructiv cerebral sau a unei complicații că hematomul sau abcesul,
care pot fi înlăturate chirurgical cu efecte pozitive asupra crizelor. Crizele
posttraumatice tardive sunt determinate de cicatrice epileptogene.

- tumorile cerebrale sunt întâlnite în 7-12% din cazurile de epilepsie


simptomatică, cifra care crește la 40% din cazurile de epilepsie cu debut peste
vârsta de 40 de ani. Tumorile cerebrale suprazenzoriale prezintă în tabloul lor
în 40-50% crize epileptice. Localizarea fronto-parietală a tumorilor cuprinde
cel mai adesea și epilepsie.

- bolile cerebro-vasculare intervin în procent de 27% din epilepsiile


secundare.Apar în toate tipurile de boală vasculară, în perioada acută și în
faza sechelara.
14
- bolile infecțioase se întâlnesc în etiologia epilepsiei secundare atât
în cazul abcesului și a tuberculomului cerebral, cât și în meningite și
encefalite primitive virale sau în encefalite secundare, în infecții virale lente și
în parazitoze cerebrale (echinocoza, trichinoză, cisticerocoza).

- disembrioziile (facomatoză) boli genetice cu caracter ușor evolutiv.

Produc frecvent epilepsie:

- scleroză tuberculoasă (boala Bourneville)

- angiomatoză encefalotrigerminala (boala Sturge-Weber Krabbe)

- neurofibromatoză Recklinghausen

2.5Diagnostic

Diagnosticul manifestarilor psihice critice in epilepsie se sprijina pe


mai multe categorii de fapte ce necesita o analiza amanuntita.

1. EEG –localizeaza focarul epileptic,ajuta la clarificarea tipului de criza.


2. RMN,CT identifica eventualele leziuni cerebrale.

2.6 Evoluţie şi prognostic

Prognosticul si evolutia epilepsiilor depinde de vârstă, etiologie,


evoluţia terapeutică şi alţi factori care pot fi importanţi de la caz la caz.
Mortalitatea este relativ ridicată la bolnavii epileptici, în particular în
epilepsiile cu debut în primul an, epilepsiile simptomatice şi SI.

Cauzele de deces sunt:

 direct legate de crize sau SE (10%),

 accidente în timpul crizelor (5%),

15
 suicid (7-22%),

 moarte subită (> 10%).

Dintre sindroamele epileptice pediatrice 70% pot fi vindecate cu o


terapie corectă.

2.7 Tratament

Tratamentul epilepsiilor este complex şi constă în:


1.tratament farmacologic;
2.asistenţă psihosocială;
3.tratament chirurgical în formele farmacorezistente.

Terapia antiepileptică este simptomatică, scopul fiind obţinerea unui


control cât mai bun posibil al crizelor. Tratamentul trebuie aplicat cât mai
precoce, deoarece repetarea crizelor contribuie la consolidarea mecanismelor
patogenice ce intervin în declanşarea lor. Evaluarea rezultatelor se va baza în
primul rând pe criteriul clinic şi ulterior pe cel EEG.
1.Terapia farmacologică. Există un număr însemnat de MAE între care
unele sunt de ordinul I adică administrate singure ca monomedicaţie pot
controla crizele, iar altele sunt de ordinul II ce nu vor reuşi să controleze
crizele decât în asociere cu un alt MAE .
Tratamentul trebuie întotdeauna iniţiat prin monoterapie. Dozele unui
singur MAE sunt crescute progresiv până la atingerea unei concentraţii serice
terapeutice fără efecte adverse semnificative. În cazul crizelor care nu
răspund la tratament, trebuie folosită monoterapia cu un alt MAE care va fi
introdus progresiv ca şi primul. După obţinerea controlului crizelor primul
MAE se va suspenda lent aşa cum a fost introdus. Politerapia va fi instituită
numai în cazul eşecului monoterapiei cu MAE de primă linie.

16
După câţiva ani de tratament (2-4 ani) cu un bun control al crizelor se
pune problema diminuării terapiei , ce se va face foarte lent începând cu 1/4
sau 1/5 din doza zilnică, la 4-6 luni interval, asociat cu un control EEG

2.8 Complicaţii

Crizele epileptice nu sunt în general, periculoase și se opresc după


câteva minute. Dacă o criza generalizată durează mai mult de 15 minute, e
posibil ca circulația sângelui în creier să fie afectată.

Status epilepticus este un tip de epilepsie în care criza durează mai


mult de 20 de minute, iar pacientul prezintă crize convulsive intermitente ,
consecutive fără să-și recapete cunoștința între timp.

Obiectiv 3: Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în


îngrijirea pacientului cu epilepsie

Epilepsia afectează diferit fiecare pacient în parte. Cei mai mulți


pacienți au o viată normală, activă, putând alege fără restricții orice activitate
pentru timpul liber. Activitătile sportive și gradul lor de risc: alpinismul sau
simplele plimbări pe munte sunt riscante, boxul, artele marțiale, luptele care
implică un risc crescut de lovituri în zona craniană nu sunt recomandate
persoanelor epileptice; înotul în mare, râuri sau lacuri este periculos din
cauza curenților, valurilor, variațiilor de temperatură a apei;

Esențiale pentru primul ajutor în cazul crizelor tonico-clonice


generalizate sunt următoarele:

-păstrarea calmului și liniștirea celor din jur;

-limitarea miscărilor pacientului în timpul crizei;


17
-inlăturarea obiectelor rigide din jurul pacientului pentru a nu
suferi un traumatism;

-așezarea sub capul pacientului unui obiect textil pentru


protecția de lovituri;

-întoarcerea pacientului pe o parte pentru menținerea căilor


respiratorii libere.

-supravegherea pacientul pană la epuizarea crizei și revenirea


stării de conștientă.

Asistentul medical este acea persoana care iși asumă răspunderea și


exercită autoritatea necesară pentru prestarea directă a îngrijilor de sănătate.
Acesta deține un rol autonom si delegat. Rolul autonom al asistentului
medical în cazul unui pacient epileptic constă în oferirea sprijinului psihic,
moral și a informațiilor necesare referitoare la boala sa, cauzele apariției
acesteia, tratamentul și regimul de viață pe care trebuie să îl urmeze pentru a
avea o viață cât mai normală în liniștirea și încurajarea bolnavului că totul va
fi bine dacă este atent cu propria persoană.

În cursul crizei de epilepsie, asistentul medical nu va părăsi pacientul,


va așeza persoana în poziție orizontală pe pat sau pe podea, va introduce între
dinți un obiect moale (batistă rulată) pentru a împiedica mușcarea limbii, îi va
asigura pacientului funcționalitatea căilor respiratorii întorcându-i corpul sau
capul pe o parte, îl va proteja de posibilele traumatisme sau leziuni
imobilizându-l, va monitoriza funcțiile vitale și vegetative (puls, tensiune,
temperatură, respirație). După criza de epilepsie, asistentul medical va
verifica permeabilitatea căilor respiratorii, îi va aspira secrețiile pacientului
epileptic, va controla eventualele leziuni sau limba daca e mușcată; în caz de
hipotermie, va incerca să- l încălzească cu ajutorul unor sticle cu apă caldă; în
caz de hipertermie, îi va aplica împachetări reci, îi va asigura igiena corporală

18
după incontenență, va ajuta pacientul să se orienteze în mediul înconjurător, îi
va asigura alimentația necesară și restabilirea echilibrului hidroelectrolitic.

Intervențiile cu rol delegat ale asistentului medical, în cazul


pacientului cu epilepsie, constau în pregătirea și administrarea
medicamentelor anticonvulsivante, la indicația medicului, la pacienții cu
accese subintrantetranchilizante, hipnotice, antispastice, narcotice; în caz de
hiperpirexie- antitermice. Asistentul medical va însoți pacientul la explorările
funcționale precizate de medic (RMN, CT, EEG), îi va recolta probe
biologice pentru investigații (VSH, Ca, Mg, uree, creatinină, glicemie, sumar
urină).

19
a. Fişa tehnică nr.1

Efectuarea EEG-ULUI

1. Definiție Este o metodă de explorare funcţională bazată pe detectarea,


amplificarea şi înscrierea grafică a activităţii bioelectrice cerebrale cu ajutorul
unor electrozi amplasaţi pe scalp şi conectaţi la aparate electronice speciale,
numite electroencefalografe.

2. Scopul:

EEG are un scop explorator deoarece determină și înregistrează activitatea


electrică cerebrală pentru diagnosticarea epilepsiei.

3. Materiale necesare:

- pasta EEG;

- hârtie EEG;

- electrolizi,

- oscilograf magnetic,

- benzi elastice,

- mănuși;

- comprese cu alcool,

- scaun,

- computer.

4. Pregătirea psihică și fizică a pacientului;

- se explică procedura, importanţa acesteia pentru diagnostic;

- se obţine consimţământul informat;

20
- se întrerupe cu 24 h înainte medicaţia care influenţează activitatea
cerebrală;

- se solicită pacientului să-şi spele părul capului pentru a înlătura excesul de


sebum ce poate parazita aparatul;

- se instruieşte pacientul să rămână relaxat în timpul înregistrării şi să înveţe


pe cât posibil mişcările corpului şi ale ochilor.

5. Efectuarea procedurii ;

- se fixează electrozii metalici pe pielea capului cu ajutorul unor benzi


elastice, după o degresare prealabilă a acesteia (dacă este cazul);

- se aşează la distanţă egală (3-5 cm) simetric în regiunile frontale, parietale,


occipitale, temporale, precum şi pe ureche pentru derivaţiile referenţiale;

- biocurenţii captaţi şi amplificaţi de dispozitivul electronic de amplificare


sunt înregistraţi pe o hârtie specială, cu un oscilograf magnetic prevăzut cu o
peniţă inscriptoare.

6. Rezultate ;

- Pe o EEG pot fi înregistrate 3 unde normale (alfa, beta şi theta) şi o undă


patologică în stare de veghe, dar normală pentru anumite faze de somn.

- Undele α au o frecvenţă de 8-12 Hz şi se înscriu la subiectul cu ochii


închişi;

- Undele β se caracterizează printr-o frecvenţă de 14-30 Hz; se înscriu când


subiectul este treaz şi atent;

- Undele theta au o frecvenţă dr 4-7 Hz. Incidenţa undelor theta creşte


progresiv pe măsura instalării fazelor de somn profund;

21
-În caz de tulburări circulatorii majore, EEG arată o scădere globală a
activităţii corticale. Se produce o scădere a frecvenţei şi amplitudinii undelor
alfa în principal;

- EEG poate să prezinte artefacte care sunt fenomene parazite de natură


extracerebrală. Ele îşi au originea fie la pacient, fie în mediul înconjurător sau
în aparatura utilizată. Cele mai frecvente artefacte sunt: mişcările oculare,
tremurăturile, hiperventilaţia, fotostimularea, instabilitatea electrozilor dată de
o fixare insuficientă.

22
b.Fişa tehnică nr.2

Măsurarea, Notarea şi Interpretarea pulsului

Definiţie: Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor sincrona cu


sistola ventriculară.
Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea, frecvenţa, celeritatea, amplitudinea.
Locuri de măsurare
- orice arteră care poate fi comprimată pe un plan osos: artera radială,
femurală, humerală, carotidă, temporală, pedioasă, poplitee etc.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar, creion roşu sau pix cu mină roşie, foaia de observaţie.
Pregatirea psihică:
- se anunţă bolnavul, i se explică necesitatea tehnicii şi se ia consimţământul;
Pregătirea fizică:
- se aşează bolnavul într-o poziţie confortabilă (decubit dorsal sau în şezut);
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 minute.
Tehnica:
- se spală mâinile;
- se reperează artera;
- se comprimă artera cu cele 3 degete (index, medius, inelar).
- se numără pulsaţiile timp de 1 minut;
- se notează valoarea obţinută, grafic, printr-un punct pe foaia de
temperatură, tinând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru
pulsaţii;
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;

23
- se poate nota şi cifric valoarea obţinută şi se consemnează caracteristicile
pulsului.
Ex.: 10.10.2009 PD=80/minut PS
= 90/minut, puls regulat.
Valori patologice: bradicardie, tahicardie.
Bradicardie = scăderea frecvenţei pulsului sub 60 p/m.
Tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului peste 100 p/m.
Valori normale:
- n.n. = 130-140 p/m;
- copil mic = 100-120 p/m;
- copil de 10 ani = 90-100 p/m;
- adult = 60-80 p/m;
- vârstnic = 80-90 p/m.

24
c. Fişa tehnică nr.3

Măsurarea, Notarea şi Interpretarea Tensiunii Arteriale

Definiţie: T.A. reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereţilor


arteriali.
Scop: explorator - evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică (maximă) şi tensiunea
arterială diastolică (minimă).
Materiale necesare:
- tensiometru: cu manometru, stetoscop biauricular, pix cu mină roşie, tampon
cu alcool.
Metode de determinare: palpatorie, auscultatorie.
Pregătirea psihică: se informează pacientul asupra tehnicii şi se ia
consimţământul.
Pregatirea fizică: asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute şi
aşezarea pacientului într-o poziţie
Comodă (şezut, decubit dorsal).
Tehnica:
a. pentru metoda auscultatorie
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
inferioară a manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi;
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc până la
200-220 mmHg;

25
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până
când se percepe primul zgomot
arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de acul manometrului, pentru a fi consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea ultimului zgomot indicat de acul manometrului (acesta
reprezentând tensiunea arterială minimă);
- se notează cifric şi grafic;
- grafic, se notează pe foaia de temperatură fiecare valoare obţinută cu o linie
orizontală de culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate
coloană de mercur (10mmHg);
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- cifric - exemplu: T.A. max.=150 mmHg, T.A. min.= 75 mmHg;
- se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool.
b. pentru metoda palpatorie
- determinarea se face prin palparea arterei radiale;
- nu se foloseşte stetoscopul biauricular;
- etapele sunt identice metodei auscultatorii;
- are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea şi obţinerea
doar a valorii maxime, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după
reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
Valori patologice (anormale) ale T.A.:
- hipertensiune arterială - HTA;
- hipotensiune arterială - hTA.
Valori normale:
Adult/ vârstnic - T.A. max.=110-140 mmHg ?i T.A. min.=65-80 mmHg.
Valoarea de 139 mmHg este considerată valoare de graniţă între T.A. normală
şi HTA.

26
d.Fişa tehnică nr.4

Pregătirea și transportul pacientului pentru radiografia craniană

Definiţie
Radiografia craniană şi cea de coloană vertebrală este cea mai veche non-
invazivă procedură de diagnosticare neurologică.
Scop
- explorator
Pregătirea materialelor necesare
- Şort de protecţie
- Plăci radio-opace
- Benzi
- Tampoane spumă
- Saci nisip

Pregătirea psihică şi fizică a pacientului

1.Reevaluarea înregistrărilor clinice ale pacientului pentru a stabili motivul


pentru care se face radiografia craniană
2.Identificarea şi abordarea pacientului
3.Intervierea pacientului în scopul stabilirii nivelului de cunoştinte privitoare
la R.C.
4.Asistenta medicală trebuie să explice pacientului scopul acestei investigaţii.
Explicaţiile oferite de către asistenta medicală trebuie să fie în concordanţă cu
cele oferite de către medic, pentru a evita confuzarea pacientului.
5.Nu este necesar ca pacientul să fie restricţionat în consumul unor alimente
şi lichide înainte de R.C.

27
6.Este absolut necesară îndepărtarea tuturor obiectelor metalice (bijuterii, ace
de păr, ochelari )
7.Femeile trebuie să informeze asistenta medicală dacă sunt gravide.

Execuţie
Pacientul va fi aşezat în poziţia culcat pe spate pe o masă radiografică, sau
aşezat pe un scaun, şi instruit să rămână în acea poziţie.
Pentru a imobiliza capul pacientului şi pentru a creşte confortul, asistenta
medicală va folosi o bandă, tampoane spumă, sau saci de nisip.
Asistenta medicală va comunica pacientului că vor fi efectuate mai multe
radiografii craniene, din unghiuri diferite.
Se reasigură pacientul că procedura nu va cauza nici un disconfort.
Îngrijirea pacientului după tehnică
Filmele vor fi developate şi verificate înainte ca pacientul să părăsească sala
de radiologie; Pacientul va fi dus înapoi în salon.
Medicul va raporta rezultatul radiografiilor atunci când acestea vor fi
disponibile.
Notarea tehnicii
Se notează data şi ora înregistrării
Se notează numele celui care a efectuat tehnica.
Accidente / Incidente
O poziţionare greşită greşită a pacientului sau o mişcare necontrolată pot duce
la o imagine neclară a radiografiei
Neglijentă în îndepărtarea unor obiecte radio-opace pot duce la obţinerea unor
imagini deformate.
Reorganizarea locului de muncă
Se îndepărtează echipamentul folosit
Se aeriseşte.
Observaţii

28
Dintre toate investigaţiile, radiografia convenţională este cel mai puţin
iradiantă, însă trebuie să ţinem cont că această examinare ne oferă doar
informaţii de bază, în două dimensiuni.
Gravidelor le este interzisă expunerea la radiaţii pe timpul sarcinii.
Dacă totuşi este absolut necesară o asemenea investigaţie , ea se poate efectua
în ultima lună, însă nici în acest caz fără riscuri.

Obiectiv 4 : Procesul de îngrijire al unui pacient cu epilepsie

a.Interviu.
I.Date generale:

Iniţialele : T.A
Vârsta : 36 ani
Sex : feminin
Stare civilă : căsătorit
Nr. copii : 2
Religie : ortodox
Naţionalitate : romană
Limba vorbită : română
Profesia : - Statut social : - Ocupaţia : fara ocupatie
Domiciliu : Nicseni,jud.Botosani
Nivel de educaţie/studii: 12 clase
Greutate : 60 kg.
Înălţime : 1,62 m.
Semne particulare : nu are

29
II. Obişnuinţe de viaţă:
Alcool : nu
Tutun : da
Drog : nu
Cafea : da Nr. ceşti : 2 pe zi
Dieta : nu
Alergii cunoscute : nu se ştie alergic

III. Starea de sănătate:

MOTIVELE INTERNĂRII:crize de pierdere a cunoștinței și emisie


involuntară de urină.
ANTECEDENTE PERSONALE: pneumonie
CONDIȚII DE VIAȚĂ:corespunzătoare,bea cafea.
ISTORICUL BOLII :
Pacient cunoscut ca epileptic este adus in Clinica de Neurologie ca
urmare a unei crize epileptice Grand Mal.
EXAMEN CLINIC GENERAL:
-Tegumente și mucoase:normal colorate,limba mușcată,tegumente
calde.
-Sistem osteoarticular: integru.
-Sistem ganglionar:nepalpabil.
-Aparat respirator:torace normal conformat.
sonoritate pulmonară normală
tipul respirației este abdominală
frecvența respirației este de 20 b/min.
-Aparat cardiovascular :zgomote cardiace ritmice.
T.A 180/100 MM Hg .

30
b.Nevoile fundamentale după Virginia Henderson

Nevoile Manifestări de Manifestări Sursa de dificultate


fundamentale independenţă de
dependenţă
1. A respira şi a -tahicardie -criza epileptică
avea o bună - -apnee
circulaţie.
2. A bea şi a -anorexie -boala psihică
mânca. -
3. A elimina. - scaun hipersudorație -consumul de alcool
normal; Incontinență de urină și
-urina 3/4 materiii fecale post
micţiuni critică
/zi

4. A se mişca şi hiperactivitate -criza tonico-clonică


a păstra o bună - necoordonare
postură. a mișcărilor.

5. A dormi, a se - -insomnie -agitație psihomotorie


odihni.
6. A se îmbrăca - este capabil să- - -
şi dezbrăca. şi satisfacă
nevoia .
7. A menţine - tegumentele
tegumente curate normal colorate - -
şi îngrijite. cu aspect
normal.

31
8. A păstra - temperatura se
temp. corpului în află în limite - -
limite normale. normale;T= 37
C.
9. A evita -
pericolele. necoordonare -criza comițială
a mișcărilor ,
ceea ce ar
duce la
eventuale
traumatisme.
10. A - - ineficace la -boala psihică.
comunica. nivel
intelectual
(limbaj
incoerent).
11. A se -incapacitatea -boala psihică.
realiza. de a se realiza
pe plan
-
profesional
din cauza
afectiunii și a
modului în
care se
manifestă
aceasta.
12. A se - incapacitate -boala psihică
recrea. - de a desfăşura

32
activităţi
recreative.
13. A învăţa. -dificultate de -tulburări de gândire
- a învăța.
-dificultate în
achiziționarea
de noi
comportări.
-dezinteres de
a învăța

14. A-şi ortodoxă; imposibilitate - spitalizarea.


practica religia. a de a
participa la
slujbe
religioase

33
c.PLAN DE ÎNGRIJIRE A UNUI PACIENT CU EPILEPSIE.

D Problema Obiectivele Intervențiile Evaluarea


ata de îngrijire de îngrijir aplicate îngrijirilor
e

Starea de rău Evitarea Conduita de Starea


15.03.2 epileptic accidentelor urgență în statusul pacientului
018 prin epileptic este
supraveghere stabilizată
a în timpul
crizei

Pierderea cun Pacientul să Amplasarea


oștinței și beneficieze de pacientului în pat
căderea bolna- siguranță fără în poziție decubit
vului accidente dorsal cu capul
ușor în extensie
Maxilar Pacientul să Se deschide gura Pacientul
încleștat prezinte căile pacientului, la este intubat
respiratorii indicația oro
libere și să medicului faringian cu

34
respire folosirea pipei pipa
eficient după Gueddel Gueddel,
criză Prezintă
apnee din
cauza crizei
Apnee Pacientul să Se efectuează
respire liber dezobstrucția Pacientul va
eficient căilor respiratorii, respira liber
prin aspirație oro- la sfârșitul
faringiană și se crizei.
administrează
oxigen prin sonda
nazală.
Crize tonico- Pacientul să Se instalează în Starea
clonice aibă o poziție pat respectându-se generală
care să pozițiile stabilă,funcț
favorizeze anatomice ale ii vitale cu
respirația,circ corpului,iar în valori spre
ulația timpul normalitate.
sângelui și hipersecreției
drenajul salivare se aspiră
secrețiilor secrețiile .
bronșice
Hipersecreția Pacientul să Se efectuează Pacientul
salivară prezinte căile aspirația prezintă
respiratorii secrețiilor căile
permeabile respiratorii
libere.

35
Pacientul să Se administrează Pacientul
16.03.2 Convulsie aibă tonusul la indicația prezintă un
018 muscular medicului tonus
adecvat anticonvulsivante. muscular
adecvat
Hipersudorație Pacientul să Se menține o Pacientul
aibă o stare de igienă riguroasă, prezintă
bine și de se schimbă confort
confort fizic lenjeria de corp și fizic,
asigură prezintă
îmbrăcăminte tegumente și
ușoară și comodă. mucoase
îngrijite și
curate.
Se aplică tehnici
Dureri Pacientul să de îngrijire Durerea se
musculare,cef beneficieze de necesare obținerii ameliorează
alee confort fizic stării de bine, se
și psihic administrează
medicație
prescrisă de medic
pentru
ameliorarea
durerii
Insomnie Pacientul să Se favorizează Pacientul
fie odihnit cu odihna pacientului este odihnit .
tonusul fizic prin suprimarea
și psihic surselor care-i pot

36
perturba liniștea.
Tristețe/Anxie Pacientul să Asistenta Se
tate prezinte stare medicală ameliorează
de bună explorează ce starea
dispoziție activități pacientului
recreative îi în urma
produc plăcere activităților
pacientului,analiz recreative
ează și stabilește din cadrul
dacă acestea sunt psihoterapie
în concordanță cu i.
starea psihică.
Anorexie Pacientul să Se explorează Pacientul
fie echilibrat gusturile și prezintă
nutrițional. preferințele poftă de
pacientului asupra mâncare, se
alimentelor și se alimentează
servește pacientul corespunzăt
cu alimente la o or.
temperatură
moderată.
Dificultate de Pacientul să Se asigură un Pacientul
17.03.2 a-și aminti fie orientat în mediu de protecție este orientat
018 evenimentele timp și în psihic adecvat fizic si
din timpul spațiu și la stării de sănătate psihic și
crizei propria prin înlăturarea revine la
persoană excitanților starea
psihici,ajută anterioară

37
bolnavul să se crizei.
orienteze, să
comunice cu cei
din jur.
Alterarea Pacientul să Se asigură un Pacientul
integrității beneficieze de confort psihic și este
psihice prin siguranță psih se încurajează liniștit,comu
agitație ologică pentru pacientul să nică cu cei
,iritație înlăturarea comunice. din jur.
stării de
anxietate
Descurajare, Pacientul să- Îl ajută în Pacientul își
devalorizare și recapete reevaluarea recapătă
încrederea în capacităților, încrederea
sine și în aspirațiilor sale, îl în sine și
ceilalți ajută să se prezintă
integreze în perspectivă
colectiv și să mai pozitivă
realizeze o asupra
percepție justă a lucrurilor și
realității. stării lui de
sănătate.
Oboseală și Pacientul să Se observă dacă Pacientul
disconfort fie activ, perioadele de prezintă o
cooperant odihnă corespund stare de bine
necesităților , de confort
organismului , fizic și
stimulează psihic,putân

38
încrederea în d răspunde
forțele proprii și la tratament
în cei care îl prin
îngrijesc. cooperare.

39
Obiectivul 5: Educaţia pentru sănătate la un pacient cu epilepsie
Bolnavul cu epilepsie poate sa aiba o viata normala cu ajutorul medicilor si
al familiei. In acest fel, el nu trebuie sa se simta stigmatizat sau exclus din
societate. Un regim de viata echilibrat, luand in considerare si riscurile pe
care le presupun anumite activitati pentru bolnavul de epilepsie ii poate
asigura acestuia un stil de viata apropiat de cel normal.
Alimentatia trebuie sa fie una normala, dar cu evitarea pe cat posibil a
excitantelor cum ar fi cafeaua, ciocolata neagra. Contraindicate categoric sunt
alcoolul si drogurile.

Somnul este foarte important pentru un bolnav cu epilepsie. Privarea de somn


poate duce la aparitia crizelor.

Timpul petrecut in fata televizorului sau al calculatorului trebuie sa fie unul


normal, fara abuzuri. Exista crize fotosensibile declansate de aceste ecrane.

Sportul este permis pacientilor cu epilepsie, insa acestia trebuie sa evite


sporturile dure, plonjarile, alpinismul, automobilismul, motociclismul. Inotul
este permis numai daca bolnavul este insotit.

Munca la inaltime este contraindicata. Sunt interzise locurile de munca


periculoase sau cele care solicita o atentie deosebita. Este contraindicate
munca in ture. Persoanele epileptic nu pot fi electricieni.

Sofatul nu este permis bolnavilor de epilepsie din Romania, conform


legislatiei in vigoare.

Scolarizarea copiilor cu epilepsie este una normala.

Comunicare medic-pacient este deosebit de importanta

Bolnavii de epilepsie nu trebuie sa ia medicamente fara recomandarea


medicului deoarece asocierea unor medicamente poate favoriza crizele.

40
Pacientul trebuie sa informeze orice medic la care merge despre boala
epileptica si despre tratamentul pe care il urmeaza.

Efectele secundare ale tratamentului trebuie comunicate medicului:


somnolenta, oboseala, cresterea in greutate, acnee, modificari ale pilozitatii,
scaderea memoriei.

Important de semnalat este faptul ca atunci cand exista doi parinti epileptici,
riscul ca si copilul sa dezvolte aceasta boala creste de 5 ori.

Pacientul cu epilepsie trebuie sa faca regulat controale la medicul de familie


si la neurolog.

41
III .Bibliografie :

 Borundel C.: “Manual de medicină internă”, Ed. All, Bucureşti 1999;


 Titircă L. – “Ghid de nursing”, Ed. Viaţa Medicală Românească, 2006;
 Titircă L.: “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali”, Ed. Viaţa Medicală Românească 2003;
 C. Arsene ,L Popoviciu –“ Epilepsiile” ;
 Balta G- „Tehnici speciale de ingrijire a bolnavilor”.

42
IV.Anexe

O persoana care si-a muscat varful limbii in timpul unei crize !

43
Efectuarea unei EEG poate contribui la localizarea focarului crizei
epileptice.

44
45
46
47