Recoltarea sângelui

Sângele reprezintă parte circulantă a mediului intern, format din elemente celulare şi
necelulare suspendate sau dizolvate într-o soluţie complexă numită plasmă. Proprităţile sale
pot fi studiate prin teste care implică recoltarea acestuia şi , în funcţie de tipul acestora şi
condiţiile existente, putem considera recoltarea sângelui venos respectiv capilar.
Recoltarea sângelui venos se poate efectua:
- pe anticoagulant când testele necesită sânge integral sau plasmă sau
- fără anticoagulant când determinările se efectuează din ser.
Recoltarea sângelui venos aduce o serie de avantaje:
- dintr-o singură probă se pot efectua toate determinările necesare precizării
diagnosticului, chiar şi în dublu pentru creşterea preciziei,
-se pot repeta sau completa examenele necesare în lipsa pacientului,
-testele, cu excepţia numărării trombocitelor, pot fi efectuate mai târziu după recoltare
dacă se respectă procedurile de păstrare a probelor,(la +4ºC sau -20ºC în flacoane închise),
-constituie modalitatea preferată de recoltă în vederea executărilor numărătorilor
electronice ale elementelor figurate sanguine, mai ales în ceea ce priveşte numărarea
trombocitelor.

Puncţia venoasă se realizează de obicei într-o venă din regiunea plicii cotului (vena
cubitală). Se aplică un garou cam la o palmă deasupra locului de puncţionat astfel încât să se
realizeze staza venoasă fără a împiedica circulaţia arterială şi în acelaşi timp i se cere
pacientului să strângă pumnul. Se palpează vena de puncţionat, se dezinfectează tegumentul
cu alcool sau alcool-eter şi se puncţionează vena după ce înainte s-a fixat pielea cu ajutorul
degetelor. După ce s-a pătruns în venă sub un unghi ascuţit se apleacă acul cât mai paralel cu
pielea, se împinge în lumenul venei si se aspiră cantitatea necesară de sânge. Garoul se
desface când sângele apare în seringă sau vacumtainer şi pacientul desface pumnul pentru că
o stază venoasă prelungită modifică rezultatele. După recolterea cantităţii necesare, acul se
scoate uşor şi rapid din venă, locul puncţionat fiind presat cu tampon steril sau cu alcool până
la oprirea sângerării.
 Recoltarea sângelui capilar se efectuează în cazul unor determinări de urgenţă,
respectiv ori de câte ori testele de efectuat necesită cantităţi mici de sânge sau când patul
venos nu poate fi abordat.

FFFFig
 Tehnică: Se alege locul de puncţionat. Sângele capilar se recoltează la adult din pulpa
degetului inelar sau mediu iar la nou născut de la nivelul feţei plantare a călcâiului sau a
halucelui, în regiunea laterală. Pentru probe speciale (determinarea timpului de sângerare)
puncţionarea se realizează la nivelul lobului urechii.
Tegumentul ce urmează a fi puncţionat nu trebuie să prezinte modificări de aspect sau
temperatură.
După dezinfectarea regiunii respective se puncţionează tegumentul rapid şi suficient
de adânc astfel încât picături de sânge să apară spontan sau după o slabă presiune. Prima
picătură se îndepărtează cu tamponul steril colectându-se următoarele apărute spontan. Este
interzisă stoarcerea regiunii de puncţionat sângele diluîndu-se cu lichidul interstiţial ceea ce
modifică rezultatele testelor de efectuat. La sfârşitul recoltării se aplică un tampon cu alcool
pe regiunea puncţionată, până la oprirea sângerării.
Din sângele capilar se efectuează un număr limitat de teste: hemoleucograme,
numărători de trombocite (mai ales pentru verificarea unor trombocitopenii sau când
trombocitele din sângele recoltat pe anticoagulant sunt aglutinate), frotiuri din sânge patologic
unde morfologia leucocitelor trebuie perfect conservată (sângele capilar permite obţinerea
celor mai frumoase frotiuri de sânge fără să existe diferenţe cantitative între examenele
morfologice efectuate din sângele venos comparativ cu cele realizate din sângele capilar).
Frotiurile executate din sânge venos recoltat pe anticoagulant sunt calitativ inferioare celor
realizate din s-a efectuat puncţia venoasă, acesta nevenind în contact cu substanţa
anticoagulantă.sânge capilar din cauza modificărilor induse de anticoagulant asupra
morfologiei leucocitelor şi trombocitelor Acest dezavantaj poate fi evitat prin efectuarea de
frotiuri din sângele de pe acul cu ajutorul căruiase fce recoltarea.

Recoltarea de sânge capilar se poate însoţi de anumite inconveniente: puncţie

insuficient de profundă, oprirea sângerării înaintea recoltării cantităţii necesare, cianoză sau
edem la locul puncţiei, numărul limitat de teste posibil de efectuat prin cantitatea mică
obţinută, etc.

Anticoagulante. Pentru a impiedica coagularea sangelui scos in afara organismului, acesta

este amestecat, imediat dupa recoltare, cu substante anticoagulante. Se obţine astfel sange
integral care pastreaza toate elementele componente, inclusiv substantele care se consumă
in timpul coagularii. Centrifugarea sangelui integral, determină separarea acestuia intr- o
componenta lichida numita plasma si o componenta solida reprezentată prin elementele
figurate sanguine.

Este de reţinut faptul că există un raport strict între cantitatea de sânge si cea de
anticoagulant utilizat precum şi faptul că există o serie de teste care necesita utilizarea unui
anumit tip de anticoagulant. Substanţele anticoagulante utilizate la recoltareasângelui
în vederea efectuării examenelor hematologice sunt astfel alese incat să nu modifice, prin
actiunea lor, morfologia si structura elementelor figurate sanguine. Un astfel de anticoagulant
este sarea de sodiu a acidului etilendiaminotetraacetic( Na2-EDTA) sau sarea sa de potasiu
( K2-EDTA) . Moleculele de EDTA sodic (sau potasic) au proprietatea de a extrage calciul din
plasma si de a-l fixa pe molecule. In lipsa calciului procesul de coagulare nu mai poate avea
loc. Se utilizeaza 1-2mg EDTA (cristale) pentru 1ml sange. Din sângele recoltat pe EDTA se
pot efectua: numărătorile elementelor figurate sanguine (a eritrocitelor, leucocitelor,
eozinofilelor, trombocitelor, reticulocitelor), măsurarea concentraţiei hemoglobinei,
determinarea hematocritului, precum şi frotiul de sânge. Determinarea vitezei de sedimentare
a hematiilor (VSH) necesita un alt anticoagulant, citratul trisodic (solutie apoasa 3,8%).
Citratul de sodiu fixeaza calciul din sange, impiedicând astfel coagularea sangelui. Se
utilizeaza 0,4 ml soluţie citrat de concentraţie3,8% pentru 1,6ml sange. Testele de explorare a
hemostazei se lucreaza pe sange integral şi plasmă. Anticoagulantul de utilizat este amestecul
de oxalat de sodiu si oxalatul de amoniu (amestec WINTROBE). Oxalatul fixeaza calciul din
sange, impiedicand astfel coagularea sangelui. Se utilizeaza 1ml amestec oxalat pentru 9 ml
sange.

Amestec Wintrobe:

Oxalat de potasiu …………..0,8

Oxalat de amoniu…………..1,2 g
Apa distilata……….ad. la 100 ml
Se mai pot folosi ca anticoagulanţi pentru testele de hemostază soluţia de citrat de sodiu 3,8%
sau cea de oxalat de sodiu 1,34%.

Recoltarea pentru examene biochimice care sunt realizate cu sange integral sau plasma se
face folosind ca a substanţă anticoagulantă heparina. Se utilizează heparina-sare de sodiu sau
heparina-sare de litiu aceasta impiedicând sângele sâ coaguleze prin inactivarea protombinei.
Se utilizeaza 0,1-0,2 mg de heparina la 1ml sange. Determinarea concentratiei de glucoza in
sange integral se face din sângele venos recoltat pe fluorura de sodiu, utilizând 2mg
fluorura de sodiu (pulbere) pentru 1ml sange
 Examenul sângelui proaspăt

Examinarea sângelui proaspăt se poate efectua prin examinarea unui preparat între
lamă şi lamelă la microscopul optic a sau folosind metode mai complicate ce implică folosirea
microscopiei în contrast de fază, microscopia pe fond întunecat, ultramicroscopia etc.
Preparatul între lamă şi lamelă se realizează punând o picătură de sânge pe o lamelă,
care se aplică, cu picătura în jos, pe o lamă. Examinarea se face imediat, la microscop, cu
obiectiv uscat.
Se pot observa eritrocitele, discoidale, biconcave din profil şi cu dublu contur când
sunt surprinse din faţă, în general de culoare galbenă, partea centrală a celulei fiind mai
palidă; pot fi sesizate eventuale modificări ale formei (poichilocitoză), respectiv ale mărimii
eritrocitare (anizocitoză).
Dispunerea eritrocitelor în condiţii normale se face în fişicuri, aceasta lipsind în unele
stări patologice (anemii hemolitice cu autoanticorpi, sferocitoză etc.).
Aşezarea în fişicuri trebuie diferenţiată de aglutinarea eritrocitelor produsă prin
intervenţia izoanticorpilor sau autoanticorpilor. Pentru a le diferenţia sângele se recoltează pe
ser fiziologic când aşezarea in fişicuri nu se mai produce în timp ce aglutinarea indusă de
anticorpi se menţine, nefiind influenţată de prezenţa serului fiziologic. Eritrocitele aglutinate
sunt unite între ele printr-o substanţă filamentoasă ( fenomenul firului).
Examinarea preparatului după câteva ore arată schimbarea formei eritrocitelor care
devin sferice, cu suprafaţa netedă sau neregulată.
Preparatul proaspăt, între lamă şi lamelă, permite şi observarea leucocitelor ce pot fi
recunoscute după mărimea lor, prin prezenţa granulaţiilor care apar ca puncte refringente
incolore precum şi datorită prezenţei nucleului a cărui formă permite diferenţierea între
polimorfonucleare şi mononucleare.