Sunteți pe pagina 1din 2

Nume de cod: 1Q84

“Într-un anume moment, lumea pe care o ştiam eu a dispărut şi în locul ei a venit o alta.”

1Q84, ultimul roman al unui japonez, pe numele lui Haruki Murakami (recunosc, sunt la
prima experienţă cu autorul în cauză, să-mi fie ruşine! – dar o să compensez cât de
curând printr-o excursie în Pădurea norvegiană), un basm pentru oameni mari, “întunecat
şi învolburat”, după chipul şi asemănarea anului 1984, însă, puţin mai altfel, o lume a
semnelor de întrebare, în care Fratele cel Mare (al lui George Orwell) se vede înlocuit de
Oamenii cei Mici:

“Pe Oamenii cei Mici nu-i putem vedea. Nu ştim dacă sunt buni sau răi, dacă sunt sau nu reali.
Dar ne sapă zdravăn pământul de sub picioare...”

Ce ne propune Murakami? Un roman construit din două poveşti, poveştile lui Tengo şi
Aomame, legaţi între ei prin firele transparente şi întortocheate ale memoriei; şi din cele
două poveşti, realitatea “mereu una singură”, realitatea “infinit de rece şi solitară”, se
alege cu o schizofrenie de toată frumuseţea, se încălzeşte puţin:

“amintindu-şi cum se atinseseră reciproc, în timp ce cobora scara aceea de fier, Aomame simţi
cum începe să se încălzească pe dinăuntru...se opri şi îşi scutură uşor capul de câteva ori. N-am
voie să mă gândesc la aşa ceva într-un asemenea loc! Trebuie să fiu atentă cum cobor scara, îşi
zise ea. Însă nu reuşi să-şi pună frâu gândurilor. Imagini de demult îi inundau mintea, una după
alta, cu o claritate incredibilă. Noaptea de vară, patul îngust, izul slab de transpiraţie. Cuvintele
rostite. Senzaţiile de dincolo de cuvinte. Făgăduieli uitate. Vise neîmplinite. Dorinţe rătăcite.”

Despre ce e vorba de fapt? Despre amintirile intense care se nasc în crisalide de aer,
umbrindu-ne existenţa, prin care timpul pare că o ia razna, şi fiinţe reale care se pierd în
fluxul temporal asemenea fluturilor (“când le vine vremea, ei dispar în tăcere...fără să
lase nici o urmă, de parcă i-ar înghiţi văzduhul”). Despre ce se întâmplă atunci când în
lumea matematicii, naturală, pur şi simplu acolo, se interpune litera Q, cuvintele, care
schimbă, reclădind realitatea, certificându-ne astfel faptul că existăm cu adevărat. Despre
rescrierea realităţii prin intermediul unui mecanism psihic care selectează amintirile ce
trebuiesc păstrate în memorie. Şi asta generează în romanul lui Murakami schimbări în
lumea înconjurătoare sub influenţa unor forţe misterioase. Cu o sectă numită Pionerii, cu
un Lider care trebuie asasinat de Aomame, cu un roman al unei puştoaice dislexice (fata
Liderului), rescris de Tengo, prin care descrie întâmplările misterioase de care este
înconjurată secta. Cu două luni pe cer şi împlinire erotică imposibilă (pentru că “în 1Q84
e imposibil să fiţi salvaţi amândoi”), deoarece unul este autorul iar celălalt îşi descoperă
statutul de personaj (“eu mă aflu în povestea construită de Tengo...Sunt învăluită în
căldura trupului său, sunt călăuzită de pulsul său. Sunt purtată de logica şi de regulile lui.
Şi, probabil, de stilul lui.”). Despre imposibilitatea de a te mai întoarce odată ce ai intrat
în “oraşul pisicilor” şi un război al amintirilor. Despre corpuri conceptuale şi trupuri
reale. Despre vidul dintre noi pe care îl umplem cu poveşti.
Sintetizând, 1Q84 este un roman al realităţilor fantastice şi al ficţiunilor veridice, într-o
atmosferă lunară în care “nu există nici aer, nici vânt, ci doar un vid menit să păstreze
amintirile intacte”.