Sunteți pe pagina 1din 6

Lp-ul nr.

1
BIOFARMACIE
INTRODUCERE
IN BIOFARMACIE SI FARMACOCINETICA

BIOFARMACIA
- studiaza masura si cinetica eliberarii principiului activ din forma
farmaceutica precum si absorbtia acestuia, in corelatie cu factorii de tehnica
farmaceutica, fizico-chimici si fiziologici la nivelul caii de administrare.
Prin extensie studiul in vitro privind eliberararea din forma
farmaceutica avand in vedere corelarea acestuia cu fenomenele in vivo,
apartine tot de domeniul biofarmaciei.

|FARMACOCINETICA
- se ocupa, dupa cum arata si numele (farmacon - medicament si
kinetos - miscare) cu studiul fenomenelor de transfer al medicamentelor in
organism si in principal cu studiul evolutiei concentratiei acestora in sange.
Fazele principale ale evolutiei medicamentului in organism sunt: absorbtia,
distributia, metabolismul si eliminarea. Se vorbeste despre lantul "eliberare-
absorbtie- metabolizare-eliminare" (LADME - liberation, absorption,
distribution, metabolism). Dupa cum se observa absorbtia apare ca obiect de
studiu atat in biofarmacie cat si in farmacocinetica. Cele doua domenii altfel
sunt atat de legate intre ele in ceea ce priveste scopul final al predictiei
evolutiei in timp a medicamentelor in organism incat se vorbeste in general
despre "biofarmacie si farmacocinetica" ca despre o singura stiinta.

FARMACOCINETICA CLINICA
Domeniul este de importanta maxima pentru farmacist pentru aceea ca,
in ultimele doua decenii a aparut o noua specialitate farmaceutica -
"farmacia clinica". Farmacistul clinician este acela care individualizeaza
tratamentul medicamentos in functie de anumiti parametri generali ai
pacientului (greutate, varsta, sex), de unii parametri fiziologici sau
fiziopatologici (in general gradul de afectare al rinichiului si al ficatului) si,
atunci cand se dispune si de concentratia medicamentului la unul sau mai
multe momente date, de parametrii farmacocinetici individuali. Un caz
special il prezinta medicamentele care sunt metabolizate diferit in functie de
particularitati genetice in tipul si cantitatea de enzime ale pacientului.
In acelasi context, medicul poate individualiza tratamentul in functie
de stadiul bolii, stabilind limitele inferioara si superioara optime pentru
concentratiile plasmatice ale medicamentului in functie de balanta intre
eficienta si siguranta asociate medicamentului, bolnavului si bolii.

| APARITIA BIOFARMACIEI SI FARMACOCINETICII


Problema principala cu care s-a confruntat lumea medicala si a dus la
aparitia farmacocineticii ca stiinta a fost problema sulfamidelor si a
antibioticelor.
La aparitia lor, sulfamidele au fost o revolutie in terapie. Eficienta lor
extraordinara in tratarea infectiilor a dat mari sperante medicinii. Treptat
insa, de-alungul a cativa ani s-a observat ca eficienta sulfamidelor a scazut
continuu. S-a contracarat acest fenomen, care de altfel nu a fost inteles de
loc la vremea respectiva, prin sinteza de noi compusi, mai activi dar si mai
toxici. In mai putin de un deceniu sulfamidele au disparut practic din
terapie. Mai tarziu, in vremea razboiului al II-lea mondial au fost
descoperite antibioticele, mai active decat sulfamidele, dar din pacate
afectate de acelasi fenomen al instalarii rezistentei germenilor patogeni la
actiunea lor.
Explicatia mecanismului instalarii rezistentei s-a gasit mai tarziu, cand
s-a constatat ca exista o "concentratie minima inhibitoare" care trebuie
asigurata in sange pe o perioada suficienta pentru a impiedica adaptarea
microorganismelor si reluarea inmultirii lor.
A aparut deci pentru prima oara problema mentinerii concentratiei
sanguine a unui medicament peste un anumit prag, o perioada determinata.

Problema medicamentelor cu indice terapeutic scazut este


problema cea mai complicata .
Problema medicamentelor ce se repartizeaza foarte lent intr-un
compartiment profund
Problema medicamentelor metabolizate extensiv in ficat.

|SCOP SI METODE IN BIOFARMACIE SI FARMACOCINETICA


Din cele prezentate mai sus rezulta ca ca sopul biofarmaciei si
farmacocineticii este acela de individualiza tratamentul la un nivel dorit de
eficienta si siguranta, in functie de cunoasterea evolutiei concentratiei
medicamentului in sange. Desgur ca cele doua nivele nu sunt independente
si, similar oarecum cu "relatia de incertitudine" din mecanica cuantica, nu
putem sa crestem in acelasi timp si siguranta si eficienta peste o anumita
limita a produsului lor sau a altei functii de acestea.
In vederea realizarii obiectivului eficienta-siguranta fixat se cauta un
tratament care sa duca la realizarea de concentratii plasmatice intre anumite
limite. Desigur ca dependenta intre obiectivele generale de siguranta si
eficienta si concentratiile plasmatice nu este una singura. Concentratiile
plasmatice sunt un surogat, un inlocuitor al concentratiilor la locul actiunii
deoarece nu le cunoastem pe acestea si, mai mult, dupa cum se va arata mai
departe, nici locul efectiv al actiunii.
Mergand mai departe, in vederea realizarii "obiectivului derivat 1" si
anume pastrarea concentratiei intre anumite limite, ne este necesar un model
matematic care, pe baza cunoasterii evolutiei concentratiei in sange pe un
interval dat, sa permita predictia evolutiei in intervalul urmator. Acest lucru
este departe de a fi foarte simplu deoarece pe de o parte medicamentul nu se
afla numai in sange ci si in diferite tesuturi, organe, foarte adesea la nivelul
membranelor, si toate aceste "depozite suplimentare" sunt intr-un echilibru
in permanenta dinamica cu concentratiile din sange. Pe de alta parte, chiar
daca medicamentul ar ramane numai in sange, metodele matematice sunt
mult prea complexe si putine pentru a da raspunsul la problema propusa.
Paradoxal, dar metodele matematice sunt de fapt metode "empirice" de
potrivire "post mortem" a rezultatelor.
Apare insa clar un alt obiectiv, sa-i spunem "obiectiv derivat 2" si
anume cunoasterea concentratiilor in sange pe o anumita perioada data. Sa-i
zicem acestuia "determinarea experimentala a farmaco- cineticii".
Obiectivul este foarte dificil, intre altele si prin aceea ca trebuie, dupa
matematica, sa chemam inca o data un alt domeniu al stiintei in ajutor si
anume bioanalitica. Concentratiile in sange trebuiesc masurate. Aici trebuie
avut in vedere faptul ca medicamentul apare in sange in concentratii foarte
mici (in domeniul parti per bilion - parti per milion), de multe ori partial
transformat prin metabolism, legat de proteine sau liber, si, trebuieste
separat de componentele sangelui.
Mai inainte ca medicamentul sa fie cautat in sange el trebuie
administrat intr-o anumita doza si trebuiesc prelevate la diferite intervale
probe de sange. Aceasta se numeste un experiment clinic de
farmacocinetica.