Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Noi, oamenii, introducem o anumită semnificație evenimentelor prin care trecem, în funcție de gradul
plăcere- neplăcere pe care ele ni le provoacă. Astfel, ne raportăm și afectiv, nu numai cognitiv la realitate.
Cuvântul emoţie provine din latinescul “emovere”- ceva care pune mintea în mişcare, fie către o
acţiune dăunătoare, fie către una neutră sau pozitivă.
P. P. Neveanu defineşte emoţia ca fenomen afectiv fundamental ce se dezvoltă fie ca o reacţie spontană şi
primară(emoţiile primare şi afectele), fie ca procese mai complexe, foarte variate şi diferenţiate după valori
superioare. (P. P. Neveanu, 1978-: 231- 233).
Credem că emoţiile sunt importante pentru că ele asigură ( Roco Mihaela,2001: 137):
Subiectiv- cel mai uşor sesizabil la nivelul simţului comun, fiecare om trăind în mod diferit, personal
emoţiile;
Fiziologic- frecvenţă cardiacă, respiraţie, transpiraţie etc.
Cognitiv- blocaje de gândire, deficit de atenţie, funcţionare mnezică modificată etc. Tipul emoţiei pe
care o simţim este dependent de modalitatea în care gândim despre situaţie, de felul în care
interpretăm informaţiile;
Comportamental- confruntarea situaţiei, agresivitate/ evitare, ticuri nervoase; cuprinde mişcările
grosiere ale corpului şi mimica, gestica, expresia facială, tonul vocii etc.
Cu toate că abilităţile intelectuale sunt foarte importante, emoţiile sunt o sursă de informaţii esenţiale
pentru supraveiţuire. S- a observat că gestionarea lor eficientă duce la o mai bună adaptare socială,
profesională, la o viaţă sănătoasă în general. Utilizarea eficientă a informaţiilor cu încărcătură emoţională
are un rol deosebit în procesul adaptării şi în atingerea confortului emoţional personal.
Dacă întrebăm adolscenții, cei mai mulți spun că da, viața ar fi mai bună fără frică și durere, de exemplu. Dar
aceste trăiri au valoare adaptativă, dacă nu sunt exagerate, ne feresc de pericole.
În acest context s-a pus problema unor concepte ca inteligenţă emoţională, competenţă emoţională,
managementul emoţiilor. Cercetătorii au investigat acest fenomen şi au dezvăluit legăturile sale strânse cu
alte fenomene: conducere, performanţa în grup, performanţa individuală, adaptarea la schimbări, schimbări
sociale interpersonale.
Termenul de ,,inteligenţă emoţională’’ a fost formulat pentru prima dată într- o teză de doctorat, în S.U.A.,
în 1985.Wayne Leon Payne considera acest tip de inteligenţă ca o abilitate care implică o relaţionare creativă
cu stările de teamă, durere, dorinţă.
De- a lungul timpului, au mai fost voci care au vorbit despre factori non- intelectuali care ne influențează
comportamntele și reușitele, dar au fost uitate în timp. Până în 1983, când H. Gardener a scris despre
,,inteligenţele multiple” .
H. Gardener, vorbind de inteligenţele multiple, rezervă un loc important acelor forme de inteligenţă care
permit omului o adaptare socială superioară(apud Roco Mihaela,2001: 139):
Inteligenţa emoţională (EQ) a intrat în preocupările psihologilor americani la începutul anilor ’90. John
Mayer-psiholog la Universitatea din New Hampshire, alături de psihologul Peter Salovey de la Yale, au
formulat teoria inteligenţei emoţionale. Ei au încercat să-şi formuleze o imagine mai largă asupra
inteligenţei , reinventând-o la nivelul necesităţilor pentru reuşita în viaţă.
S- au conturat trei mari direcţii în definirea inteligenţei emoţionale, date de ( Roco Mihaela, 2001: 140-
141):