Cel mai vechi titlu de proprietate din lume

(a fost dat, acum 2000 de ani, unui roman stabilit in Oltenia)

Sub titlul “Diploma Honestae Missionis de la Grojdibodu”, cercetătorul Nicu Vintilă a

prezentat în “Anuarul Institutului de cercetări socio-umane C.S. Nicolăescu-Plopşor”
nr.3/2002, apărut la Editura Universitaria sub egida Academiei Române, un subiect foarte
interesant privit nu numai din punct de vedere jurnalistic, ci şi istoric.Astfel, diploma de care
se aminteşte în titlu poate fi considerată, probabil, cel mai vechi titlu de proprietate existent
în lume, cu o vechime de aproape … două mii de ani! Totodată, pentru amatorii de statistică
să-i spunem economico-socială, se poate spune că prima concediere masivă atestată şi
documentar poate fi considerată cea pe care a efectuat-o Traian la 17 februarie 110!…
Documentul se găseşte în prezent în Franţa şi este accesibil tuturor celor curioşi.

Vicusul roman de la Grojdibodu

Grojdibodu este o comună de 3650 de locuitori, situată în câmpia de sud a Olteniei, la

jumătatea drumului dintre Corabia şi Bechet, pe malul fostei bălţi Potelu, desecată în 1967.
Pe actualul teritoriu al localităţii, conform urmelor de ceramică şi unelte de piatră şi bronz
descoperite, arheologii apreciază că a existat o aşezare din neolitic, precum şi aşezarea
geto-dacică Sicibida/Sygibida, nume provenit probabil de la neamul Siguinilor sau Syginii,
una dintre cele 200 de ramuri ale tracilor de care aminteşte Herodot, părintele istoriei. Mai
târziu, tot aici a fiinţat un vicus roman şi ulterior o villa rustica, unde au fost încartiruite unităţi
militare ale romanilor. Hrisovul dat în limba slavonă în anul 1545/7053 de către domnitorul
de atunci al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul, prin care confirma posesia lui Badea clucerul
şi Crăciun logofătul asupra satului, reprezintă prima atestare documentară a Grojdibrodului.

Descoperirea lui Popa Stan

În anul 1842, preotul Popa Stan a găsit întâmplător “într-un şanţ al grădinii sale, la marginea
bălţii” sau, după alţi cercetători, într-un “mormânt vechi de la marginea satului” două tăbliţe
de bronz foarte reduse ca dimensiune, prinse între ele cu belciuge, pe care se află inscripţii
romane pe toate cele patru feţe, aşezate într-un săculeţ, împreună cu osemintele
strămoşeşti care dă de înţeles că au mai fost exhumate şi reînhumate de mai multe ori, cu
ritualul cuvenit. Tăbliţele cu pricina erau nici mai mult nici mai puţin decât o diplomă militară
acordată la … 22 martie 129 de către împăratul Hadrianus unor veterani care au luptat timp
de un sfert de secol în armata romană şi pe care îi declara cetăţeni liberi, împropietărindu-i
cu pământuri la Grojdibodu, unde îşi vor aşeza familiile şi gospodăriile, alături de populaţia
existentă în zonă la vremea aceea.

Prima concediere masivă din istoria lumii

În provincia romană formată de cele două Moesii, s-au descoperit numai trei diplome
militare şi un fragment de diplomă care nu are stabilită în mod cert zona de provenienţă.
Prima diplomă aparţine lui Traian şi a fost dată la 17 februarie 110, prin care se fac
concedieri din trupele întregii Dacii, ceea ce mai în glumă mai în serios poate reprezenta
prima concediere în masă atestată documentar din lume!… A doua diplomă este cea din 22
martie 129, dată de Hadrianus unor soldaţi din vexillaţio Illyricorum equitum, o trupă
neregulată cu lagărul necunoscut, dar bănuit a fi fost la Grojdibodu. Diploma face referire
numai la trupe ce staţionau în Dacia Inferioară, sub procuratorul Plautius Caesianus, care s-
a stabilit tot în provincia unde făcuse serviciul militar, adică în vicusul roman de la
Grojdibodu. A treia diplomă a fost descoperită în nordul Bulgariei, emisă în anul 140, pe
când procurator al Daciei Inferioare era cunoscut ca fiind Aquila Fideus, şi prin care se fac
concedieri de veterani din 13 corpuri auxiliare ale armatei din Dacia Inferioară. Fragmentul
de diplomă datează din anul 121 şi în afara numelui celui eliberat Iunius Iunianus nu se mai
observă elemente de luat în seamă.

De la Caesianus la … Cezianu

Descoperitorul tăbliţelor, Popa Stan, le-a înmânat proprietarului moşiei, nimeni altul decât
culcerul Dimitrie Cezianu, zis şi Mitiţă Jianu. Evident, Plautius Caesianus nu putea fi chiar o
întâmplare cu … Dimitrie Cezianu. Actul de proprietate a fost donat vornicului Mihail Ghica,
fratele domnitorului Alexandru Ghica, cu rugămintea de a fi expus în cabinetul de rarităţi al
Muzeului Naţiunii. Al. Odobescu află treizeci de ani mai târziu că obiectul fusese cerut de la
moştenitorul lui G.M. Ghica de către Alexandru Ioan Cuza şi oferit lui Napoleon al III-lea,
împăratul Franţei, ca argument pentru originea latină a poporului român şi pentru
recunoaşterea Unirii principatelor. Colecţia împăratului francez a stat la baza formării
Muzeului de Antichităţi Naţionale de la Saint-Germain-en-Laye, unde se află şi în prezent. În
partea finală a textului diplomei “honestae missionis” emisă la 22 martie 129, s-a menţionat
că un duplicat al acesteia a fost încastrat în zidul din spate al templului Minervei de la
Roma.