Sunteți pe pagina 1din 61

ROMÂNIA

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR


ACADEMIA DE POLIŢIE ALEXANDRU IOAN CUZA
INSTITUTUL DE STUDII PENTRU ORDINE PUBLICĂ

TERORISMUL SI NOUL TERORISM

\
Subinspector de poliţie
VOCILĂ ANDREI ION

- BUCUREŞTI –
- 2010 -
1
„The terrorist’s chief target is the open society. That is why we
must not, in our eagerness to combat terrorism, undermine the heart of
democracy. The rule of law must never be sacrificed on the altar of
our drive to act. […] We must not become enemies of the open society
ourselves.”
Anna Cecilia Malmström1

INTRODUCERE

“Noul Terorism” este văzut ca fiind mai conectat, mai letal şi mai periculos decât cel
vechi. Diferenţele însă nu sunt de substanţă, şi mai degrabă de manifestare. Există astăzi un acces
mai facil al acestor grupări la arme de distrugere în masă, biologice, chimice sau chiar nucleare.
Acest fapt face noul terorism mai periculos decât cel vechi. Acest nou terorism este rezultatul
unei evoluţii şi este, el însuşi, un proces. La o privire superficială, termenul poate induce în
eroare, lăsând să se înţeleagă că, la un moment dat, a existat un prag, un moment cheie sau un
eveniment care a făcut ca modalităţile de manifestare sau ideologia terorismului să se schimbe.
De fapt avem de a face cu o continuitate a elementelor esenţiale ale vechiului terorism, plecând
de la ideologiile politice, vizarea unor ţinte simbolice, până la urmărirea efectului de frică în
rândul populaţiei.
Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a devenit o
realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat. El nu se mai prezintă doar ca un gest
criminal mărunt, produs în disperare de cauză ca reacţie la o anumită evoluţie a sistemului social.
Acum el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă,
desfăşurată în afara şi contra normelor internaţionale. Cu ajutorul mijloacelor militare şi
bazându-se pe elemente de război psihologic, terorismul urmăreşte obţinerea unor avantaje
exclusiv sectare, prevalându-se de aşa-zise percepte religioase.
Noul terorism are deja un caracter mondial. El se axează îndeosebi pe extremismul
religios violent, pe extremismul politic şi efectele dezrădăcinării. Cauzele fenomenului rămân, în
continuare, extrem de diferite şi complexe. Ele trebuie căutate în dinamica crizelor economice,
culturale şi sociale, în politica de alienare a tinerilor care trăiesc ca imigranţi, în reacţiile
virulente la influenţele pe care le exercită civilizaţia occidentală asupra societăţilor încă tributare

1
Anna Cecilia Malmström (n. 15.05.1968), membru al Partidului Liberal Popular, ministru pentru relaţia cu
Uniunea Europeană în Guvernul suedez şi fost parlamentar european între 1999 – 2006.

2
fantasmelor şi prejudecăţilor, în recrudescenţa criminalităţii şi expansiunea reţelelor controlate
de lumea interlopă2.
Mai mult chiar, el are tendinţa de a se extinde în toate mediile, inclusiv in Europa, vizând
aproape toate activităţile omeneşti, întrucât acest fenomen este antivaloare şi vizează însăşi
distrugerea caracterului eficient al oricărei activităţi progresiste3. Acutizarea tuturor aceste
aspecte, ieşite în evidenţă în special după atacurile teroriste de la Madrid (martie 2004) şi Londra
(iulie 2005), a determinat schimbări de atitudini dar şi o altfel de abordare a extremismului
islamic – tratat destul de permisiv de către autorităţile principalelor instituţii europene, până la
acele momente. În mod surprinzător, aproape toţi cei implicaţi în cele trei atentate erau cetăţeni
ai statelor respective, imigranţi naturalizaţi de două – trei generaţii, pe deplin integraţi în
societăţile de adopţie şi aparent fără nici o legătură cu alte organizaţii teroriste. Tocmai de aceea,
noul inamic din interior a fost perceput, încă de la început, ca fiind unul mult mai redutabil, mai
insidios şi mai greu de depistat, pentru că aşa-numitele „celulele autonome rezidente” (Resident
Autonome Cells–RAC) nu erau „filiale” ale unor organizaţii mai mari, ci erau entităţi teroriste
locale, autoradicalizate, care operau fără conducere transnaţională sau sprijin din partea unor
grupări teroriste internaţionale.
Aceste celule noi, independente, care se autosusţin, nu sunt menite să înlocuiască reţelele
extremiste deja existente; ele doar le completează pe acestea din urmă, oferindu-le astfel un
neaşteptat avantaj tactic. Extremismul islamic în Europa de Vest a suferit o mutaţie importantă
odată cu apariţia RAC în cadrul comunităţii de imigranţi musulmani. În prezent, tendinţa acestora
este spre autoorganizare, tinerii musulmani constituindu-şi celule proprii, sub conducerea unui
lider local autoritar. De regulă, această fază este precedată de cea a îndoctrinării religioase şi,
ulterior, de cea a pregătirii propriu-zise, prin preluarea, de pe Internet, a instrucţiunilor privind
tacticile teroriste4.
Ciocnirile dintre terorişti şi forţele de ordine sunt sporadice, uneori spectaculoase,
desfăşurate în prezenţa şi cu sacrificiul populaţiei civile. Armamentul folosit este un amestec de
cibernetică, high-tech şi mijloace artizanale. Progresul tehnic a pus la dispoziţia unor indivizi
asociali capacităţi distructive care, altădată, erau destinate doar guvernelor şi armatelor. Astfel,
flagelul terorist constituie o ameninţare gravă la adresa securităţii. Reacţia comunităţii
internaţionale împotriva terorismului cuprinde întreaga gamă de acţiuni (politice, diplomatice,
economice şi militare) fiind îndreptate atât asupra cauzelor, cât mai ales asupra efectelor. După
11 septembrie 2001, comunitatea internaţională a format în jurul Statelor Unite ale Americii

2
http//europa.eu.int/scadplusAeg/fr/vb/133168htm
3
Strategia europeană de securitate, Institutul de Studii al Uniunii Europene, decembrie, 2003.
4
Claire Sterling, The Terror Network: The Secret War of International Terrorism, Holt Rinehart And Winston,
1981.
3
coaliţia antiteroristă al cărei scop este eliminarea terorismului ca fenomen social. Prima mare
reuniune de forţe din istoria omenirii poate fi înţeleasă ca o reacţie de autoapărare a tuturor şi o
exprimare a statului de drept aflat în situaţii dificile a fiecăruia, pe fondul eforturilor de înlăturare
a cauzelor frustrării lumii civilizate5.
Alianţa Nord-Atlantică şi-a constituit propriul Plan de Acţiune împotriva Terorismului,
pe care l-a aprobat la Summit-ul de la Praga (21 noiembrie 2002). Comparativ cu NATO,
Uniunea Europeană nu dispune de o strategie proprie de combatere a terorismului, nici de
mijloace destinate acestui scop. Atentatele teroriste de la 11 martie 2004 din gara capitalei
spaniole a demonstrat vulnerabilitatea sistemului de protecţie al statelor vest-europene.
Ameninţarea teroristă cu grad mare de periculozitate va persista în această parte a lumii până
când nu se va realiza o armonizare efectivă a politicilor în problemele terorismului, traficului de
fiinţe umane, droguri şi arme, corupţiei, spălarea banilor şi crimei organizate. Pentru aceasta s-a
investit inteligenţă, influenţă şi bani. Statele din proximitatea Uniunii Europene nu sunt
abandonate. Ele vor fi ajutate material şi cu specialişti pentru realizarea unui sistem de
interzicere a penetrării elementelor teroriste şi anihilarea celor active. Tot mai mulţi specialişti se
pronunţă pentru constituirea unui Consiliu de Securitate European (o variantă: 3 membri
permanenţi şi 7 nepermanenţi) care ar asigura o operativitate crescută a UE în problemele
globale, printre care şi lupta cu terorismul6.
Dubla lărgire a NATO şi UE a determinat creşterea ariei de atenţie şi luptă organizată cu
terorismul, fapt ce va conduce, într-un viitor nu prea îndepărtat, la diminuarea ameninţării de
acest gen pe continent. Ameninţarea teroristă afectează într-un grad deosebit de ridicat
securitatea României. Simplul fapt că ţara noastră nu a fost până acum scena unui atac sângeros
nu ne face să putem concluziona că aşa va fi mereu. Atacul terorist de la Madrid, din 11 martie
2004, a afectat în mod foarte serios securitatea românilor. Combaterea acestei ameninţări se
impune a fi realizată atât prin eliminarea vulnerabilităţilor interioare, cât şi prin acţiunea directă,
în cadrul NATO sau Coaliţiei internaţionale, asupra reţelelor teroriste, oriunde s-ar afla ele.
Sursele actuale de ameninţare la adresa securităţii diferă în mod fundamental de cele de la
sfârşitul mileniului trecut. Discursul şi acţiunea comunităţii internaţionale se adaptează în mod
continuu noilor realităţi. Provocările nu se rezumă numai la conflictele militare dintre state, ci
sunt de natură mult mai complexă. Şi-au făcut apariţia alături de actorii statali, actorii non-statali
sau parastatali. Pericolele deşi sunt latente, scăpând de multe ori de sub atenţia noastră, pot
genera stări de insecuritate cu urmări grave asupra Terrei şi locuitorilor ei. Chiar dacă nu sunt
explicite, ele generează ameninţări mult mai difuze şi deci mai dificile de localizat şi combătut
cu mijloace tradiţionale. Astfel, ameninţările nu mai pot fi analizate numai din perspectivă
5
David C. Rapoport, Terrorism. Critical Concepts in Political Science, Routledge, 2006
6
Mark Juergensmeyer, Terror in the Mind of God, University of California Press, 2003
4
geografică ci în primul rând, din perspectivă funcţională. Fiind îndeobşte de natură trans-
naţională, nu pot fi gestionate de o singură ţară, sau numai de un grup restrâns de ţări7.
Este, prin urmare, nevoie de o abordare nouă, integrată, polidisciplinară, care să îmbine
atât instrumente politice, economico-financiare, cât şi o strategie de utilizare de tehnologii noi şi
structură organizaţională adecvată pentru a răspunde în mod conjugat şi eficient unor ameninţări
asimetrice, caracteristică principală a ameninţărilor transfrontaliere. Gama ameninţărilor
transfrontaliere este surprinzător de mare, iar ordinea de importanţă nu poate fi stabilită decât
pentru o perioadă scurtă de timp, datorită vitezei mari de schimbare şi inovaţie8.
Combaterea eficientă a terorismului internaţional implică utilizarea maximă de
instrumente financiare pentru stoparea fluxurilor de fonduri, cooperarea substanţială la frontiere,
schimbul fără restricţii de informaţii cu toţi partenerii, şi uniformizarea legislaţiei interne şi
internaţionale.
Terorismul contemporan se axează îndeosebi pe extremismul religios violent, pe
extremismul politic şi efectele dezrădăcinării. Cauzele proliferării în timp a acestui fenomen
rămân, în continuare, extrem de diferite şi complexe. Ele îşi au sorgintea în adâncirea crizelor
economice, culturale şi sociale, în politica de alienare a tinerilor care trăiesc ca imigranţi, în
reacţiile virulente la influenţele pe care le exercită civilizaţia occidentală asupra societăţilor încă
tributare fantasmelor şi prejudecăţilor, în recrudescenţa criminalităţii şi expansiunea reţelelor
acesteia controlate de lumea interlopă9.
La cele de mai sus s-ar mai putea adăuga încă multe alte aspecte (cauze) de ordin
doctrinar, etnic, teritorial şi de altă natură. Analizele multiplelor aspecte pe care le îmbracă
fenomenul terorist au remarcat faptul că acesta s-ar opune globalizării dar, ca un paradox,
extinderea sa depinde de procesul globalizării. Urmând această logică, terorismul global nu ar fi
decât una dintre multiplele faţete ale culturii globale şi ale procesului de globalizare10.
Terorismul a urmat acelaşi tipar al globalizării, astfel încât devine greu disociabil de
finanţarea asigurată de activităţile crimei organizate, traficul de droguri, migraţia ilegală sau
încercările de a obţine şi disemina arme de distrugere în masă, care, toate la rândul lor sau
„globalizat”. Elementele potenţatoare ale terorismului în condiţiile globalizării sunt date de
fluidizarea graniţelor, libera circulaţie a fluxurilor de capital, deplasarea uşoară a oamenilor,
echipamentelor şi a materialelor etc.
Evoluţia fenomenului terorist în cursul ultimilor ani a evidenţiat noi tendinţe majore în
ceea ce priveşte modalitatea de acţiune:

7
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006
8
Gl.bg.(r) dr. Octavian DUMITRESCU, Fenomenul militar. Evoluţii în perspective, Editura Semn E, 2004.
9
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale în condiţiile
Statutului de membru NATO, Ed. U.N.Ap., Bucureşti, 2005
10
Ewesiga Barega, Globalizarea şi terorismul internaţional în African Security Review, vol. 15, nr. 3, 2006
5
- tendinţa de a organiza atacuri împotriva unor mari aglomerări urbane;
- tendinţa de a organiza atacuri cu substanţe letale;
- tendinţa de a organiza atacuri care să pună în pericol economiile naţionale, prin
detonarea unor bombe în centre financiare şi comerciale de mare importanţă;
- escaladarea atacurilor soldate cu luarea de ostatici în scopul de a obţine fonduri de la
familie, guverne;
- intensificarea colaborării între grupări teroriste şi grupări ale crimei organizate;
- proliferarea actelor de terorism prin sacrificiu11.
Amploarea deosebită luată de aceste procedee de acţiune îşi are originea în factori de
ordin psiho-social şi în fanatismul caracteristic terorismului din lumea contemporană.

11
David C. Rapoport, Terrorism. Critical Concepts in Political Science, Routledge, 2006.
6
Capitolul I – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE FENOMENULUI TERORIST.

I.1. INTRODUCERE
În ultimii ani, grupuri mici, etichetate drept insurgenţi, rebeli, revoluţionari sociali,
armate de eliberare naţională, gherile, commado-uri, jihaişti, luptători pentru libertate şi chiar
martiri, au demonstrat în mod repetat că anumite tactici violente generează frica în rândul
populaţiei, atingând astfel efectele propuse şi urmărite asupra societăţilor democratice.
Aceste tactici violente atrag atenţia mijloacelor de informare în masa (mass-media),
asigurând publicitate imediată şi la scară largă şi de multe ori determinând guvernarea să ia
măsuri uneori exagerate pentru asigurarea securităţii populaţiei12.
După atacurile de la 11 septembrie, rezultatul acestor violenţe a fost eroziunea graduală a
drepturilor omului şi a libertăţilor în multe părţi ale lumii. De exemplu, conform analizei făcute
de Claire Sterling, în Uruguai, „los Tupamaros au desfiinţat în mod intenţionat democraţia”13
prin acte de violenţă nediscriminatorii care au măturat Uruguaiul in anii „60 şi ‟70. Ca urmare a
acestor evenimente, forţele armate au preluat puterea, stabilind propriul „regim al terorii” 14 în
1973. Partidele politice au fost interzise, presa a fost puternic cenzurată şi mii de oameni au
devenit prizonieri politici. Acest regim a durat timp de 12 ani şi a fost consecinţa directă a
acţiunilor Tupamaros15.
După 11 septembrie 2001, guvernele democratice occidentale au acţionat din nou într-o
manieră previzibilă pentru a preveni actele de terorism. De exemplu, Statele Unite ale Americii
(SUA) au aprobat „Actul Patriotic” care oferă forţelor de poliţie puteri extinse de reţinere
preventivă a emigranţilor, de interceptare a convorbirilor telefonice, de a apela la forţele armate
pentru patrularea frontierelor şi de a face percheziţii fără mandat. De asemenea, în Marea
Britanie, Australia şi Israel, legislaţia împotriva terorismului oferă poliţiei puteri lărgite de a
percheziţiona, reţine şi judeca suspecţii de terorism16.
Alte exemple de limitări ale drepturilor şi libertăţilor omului pot fi regăsite în Irlanda de
Nord. Escaladarea continuă a terorismului în această zonă a forţat Parlamentul britanic să
desfiinţeze guvernarea autonomă a Irlandei de Nord, impunând o guvernare directă şi măsuri de

12
Alex Peter Schmid, Janny de Graaf, Violence as Communication: Insurgent Terrorism and the Western News
Media, SAGE Publications 1982.
13
Claire Sterling, Octopus : The Long Reach of The International Sicilian Mafia, W.W.Norton, 1990.
14
Claire Sterling, Octopus : The Long Reach of The International Sicilian Mafia, W.W.Norton, 1990.
15
Claire Sterling, The Terror Network: The Secret War of International Terrorism, Holt Rinehart And Winston,
1981.
16
USA PATRIOT Act, acronim pentru Uniting and Strengthening America by Providing Appropriate Tools
Required to Intercept and Obstruct Terrorism Act of 2001, intrat în vigoare la 26 octombrie 2001
7
urgenţă, concomitent cu percheziţii fără mandat, reţineri şi arestări şi abolirea tribunalelor cu
juraţi17.
În Canada, terorismul a determinat guvernul să invoce, în 1970, „Actul Măsurilor de
Război”, care abolea temporar mai multe libertăţi civile, făcând posibile percheziţiile şi arestările
fără mandat. Aceste măsuri extreme au fost luate ca răspuns la răpirea a doi politicieni şi
campania de amplasare nediscriminatorie de bombe de către Frontul Eliberării din Quebec
(FLQ)18.
În Turcia, Siria, Irak, Bolivia, Peru, Chile şi Argentina, dictaturi militare brutale au
înlocuit guvernările parlamentare după ce diferite grupări teroriste au desfăşurat atacuri asupra
populaţiei şi instituţiilor statului. În mai multe ţări, terorismul practicat de grupări relativ
restrânse a fost înlocuit de „teroare” guvernamentală. Ciclul de violenţă teroristă, represiune
militară şi răzbunare a devenit, de acum, o regulă19.
Funcţiunea sistemului de separare a puterilor în statele democratice este aceea de a
menţine un echilibru între libertate şi impunerea legii. Dacă terorismul a devenit o problemă
definitorie a secolului XXI, atunci principala provocare a guvernelor democratice este de a găsi
echilibrul între drepturile şi libertăţile cetăţeanului, pe de o parte, şi siguranţa şi securitatea
publică, de cealaltă.

I.2. DEFINIREA TERORISMULUI


Teoreticienii fenomenului terorist au oferit diferite definiţii ale acestuia, fiecare dintre ei
privindu-l din perspective distincte. Lipsa unei definiţii exacte generează trei probleme majore
pentru sistemele de justiţie care se regăsesc în postura de a acţiona şi a lua decizii pe baza acestor
definiţii:
- ambiguitatea diferenţierii între delictele comune şi delictele politice;
- lipsa unei baze statistice comprehensive, ceea ce aduce după sine imposibilitatea
utilizării expertizelor calitative şi cantitative asupra fenomenului;
- dificultatea pregătirii unui răspuns la activităţile teroriste, având în vedere diferenţa
de perspectivă şi de definire a fenomenului în sine20.
În ciuda necesităţii unei definiţii comune, nu s-a reuşit, pană în momentul de faţă, găsirea
uneia universal acceptabile. Conform afirmaţiilor lui Paul Wilkinson, principala problemă în
formularea unei definiţii general valabile a terorismului este dată de ambiguitatea naturii fricii.
Fiecare dintre noi are praguri diferite ale fricii, bazate pe experienţa personală şi culturală a

17
www.wikipwdia.org.
18
Front de libération du Québec, organizaţie de ideologie marxistă, ce urmăreşte obţinerea suveranităţii Quebec
19
Claire Sterling, Octopus : The Long Reach of The International Sicilian Mafia, W.W.Norton, 1990
20
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
8
fiecăruia. Anumite imagini şi experienţe sunt mai terifiante decât altele şi se pare că cei care au
făcut din terorism o profesie au reuşit să identifice factorii declanşatori cei mai eficienţi21.
Grant Wardlaw susţine că definirea cu acurateţe a terorismului şi studierea ştiinţifică a
acestui sunt dificile datorită relaţiilor complexe dintre forţa subiectivă a fricii şi răspunsul la
aceasta, care de multe ori este iraţional şi individual22.
Am selectat câteva dintre cele mai folosite puncte de vedere, de la care să putem demara
o analiză. Astfel, terorismul a fost definit drept:
- Tipar organizat de comportament violent având ca scop influenţarea directă a politicii
guvernamentale sau intimidarea populaţiei cu scopul de a obţine influenţarea politicii
guvernamentale23.
- Act de violenţă comis de către grupuri cu scopul de a intimida o populaţie sau o
guvernare în vederea obţinerii anumitor revendicări24.
- Acţiune simbolică cu scopul de a influenţa comportamentul politic prin mijloace
extranormative ce includ folosirea ameninţării şi violenţei25.
- Comportament violent şi criminal având ca scop principal generarea de frică în rândul
unei comunităţi sau a unui segment substanţial al acesteia, cu scopuri politice26.
- Folosirea cultural inacceptabilă a ameninţării cu violenţa, îndreptată împotriva unor
ţinte simbolice, pentru a influenţa comportamentul politic, fie prin ameninţare directă, intimidare
sau coerciţie, fie indirect, prin afectarea atitudinilor, emoţiilor sau opiniilor27.
- Violenţă publică nonguvernamentală sau ameninţare emisă de un individ sau un grup
restrâns şi având ca scop obţinerea unor scopuri sociale sau politice care pot fi subnaţionale,
naţionale sau internaţionale28.
- Folosirea forţei, violenţei sau ameninţării pentru a atinge scopuri politice prin frică,
intimidare sau constrângere29.
- Acte ilegale de violenţă comise cu scop politic de către grupuri clandestine30.
- Utilizarea ilegală a forţei sau violenţei împotriva persoanelor sau proprietăţii, pentru a
intimida sau constrânge un guvern, populaţia civilă sau orice segment al acesteia să susţină
anumite obiective politice sau sociale31.

21
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006
22
Grant Wardlaw, Political Terrorism, Cambridge University Press, 1989
23
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972
24
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
25
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
26
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
27
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
28
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
29
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
30
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
31
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
9
- Violenţă premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ţinte noncombatante
de către grupări subnaţionale sau agenţi clandestini, de obicei cu scopul de a influenţa o
audienţă32.
Două sunt elementele comune ale aproape tuturor acestor definiţii. În primul rând, faptul
că terorismul este menit să inducă frica. Prin intermediul unor acţiuni violente nediscriminate,
teroriştii încearcă să manipuleze sentimentul de frică pentru a atinge o varietate de obiective
tactice şi politice.
Al doilea element comun al acestor definiţii este scopul de a atinge anumite obiective
politice. Conţinutul politic al actelor de terorism le diferenţiază de delictele comune, cum ar fi
crimele, furturile, răpirile, şantajul etc., acestea fiind comise cu o frecvenţă incomparabil mai
mare de actori non-terorişti, din motive mai simple, cum ar fi profitul sau pasiunea. Însă
limitarea terorismului la obiective politice poate fi periculoasă, dacă ţinem cont de utilizarea
frecventă de către unii delincvenţi, a unor tactici de tip terorist dar cu scopul de a obţine avantaje
personale. Evadaţii, de exemplu, odată încolţiţi de forţele de poliţie, de multe ori aleg să ia
ostatici şi să îşi negocieze eliberarea. Un studiu făcut în SUA arată că peste 60% din situaţiile de
luare de ostatici nu au legătură cu terorismul politic33.
Pe de altă parte, sunt cunoscute situaţii în care acte de terorism au fost comise de către
psihopaţi, cu scopuri non-politice. Distincţia este foarte dificil de făcut întrucât, de multe ori,
delincvenţi sau psihopaţi pot utiliza tactici teroriste şi pot adopta sloganuri politice pentru a-şi
motiva acţiunile. Pe de altă parte, organizaţii teroriste recrutează, de multe ori, delincvenţi şi
psihopaţi.
Ceea ce diferenţiază terorismul de activitatea criminală este faptul că se caută crearea
unei atmosfere de frică ce nu este limitată la victimele imediate ale actului de violenţă, ci este
extinsă la nivelul unei comunităţi sau populaţii. Distincţia dintre victime şi publicul-ţintă al
atacurilor este definitorie pentru terorism şi îl diferenţiază de activitatea criminală şi alte metode
de conflict armat34.
Cea mai completă şi adecvată definiţie ce acare am identificat-o îi aparţine lui James
Poland, care afirmă că „Terorismul este uciderea, rănirea şi ameninţarea premeditată,
deliberată şi sistematică a celor inocenţi pentru a crea frică şi intimidare în scopul obţinerii
unui avantaj politic sau tactic, de obicei pentru a influenţa o audienţă35. Evident că şi această
definiţie are limitările sale, însă ea încearcă să facă distincţia între crimele întâmplătoare şi

32
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972.
33
Grant Wardlaw, Political Terrorism, Cambridge University Press, 1989
34
François Massoulié – Conflictele din Orientul mijlociu, Ed. Bic All. 2003
35
"Terrorism is the premeditated, deliberate, systematic murder, mayhem, and threatening of the innocent to create
fear and intimidation in order to gain a political or tactical advantage, usually to influence an audience.", apud
http://www.dkosopedia.com/wiki/Terrorism, 03.01.2008
10
războiul de gherilă îndreptat împotriva statului de drept. În plus, definiţia poate fi aplicată
terorismului de orice tip, inclusiv terorii practicate de guvernări sau grupurilor teroriste.

I.3. CLASIFICAREA TERORISMULUI


Dintre multiplele clasificări ale fenomenului terorist oferite de specialişti, una dintre cele
mai clare este cea aparţinând lui Paul Wilkinson. Acesta identifică patru tipologii ale
terorismului: criminal, psihic, combatant şi politic. Terorismul criminal este definit drept
folosirea planificată a terorii în scopul obţinerii de foloase financiare şi materiale. Cel psihic este
legat de credinţe magice, mituri şi superstiţii induse de credinţe religioase fanatice. Terorismul
combatant se manifestă prin anihilarea inamicului prin orice mijloace posibile. Terorismul politic
este definit drept folosirea sistematică a violenţei şi fricii pentru a atinge un obiectiv politic36.
Includerea activităţilor criminale în categoria terorismului este, însă, uşor forţată. Unul
dintre factorii definitorii ai terorismului este urmărirea efectului de frică în rândul publicului-
ţintă. Ori, luarea de ostatici pentru a devaliza o bancă, chiar dacă are efectul de a genera teamă în
rândul victimelor şi al apropiaţilor acestora, scopul actului criminal este cu totul altul, acela de a
obţine foloase materiale.
Wilkinson oferă o listă de şapte caracteristici ale terorismului politic37:
1. Utilizarea sistematică a crimei, lezării sau ameninţării pentru atingerea unui obiectiv
politic, cum ar fi revoluţia sau represiunea.
2. Crearea unei atmosfere de frică, constrângere şi intimidare.
3. Atacurile au loc în mod nediscriminatoriu, asupra noncombatanţilor (ţinte soft) –
nimeni nu este o ţintă preponderentă, deci nimeni nu este în siguranţă.
4. Imprevizibilitate – individul este incapabil să evite să devină victimă.
5. Nerespectarea regulilor sau convenţiilor războiului.
6. Metodele sălbatice de distrugere folosite, cum ar fi maşini-capcană, bombe cu cuie,
bombe duble sau crime în masă.
7. Justificarea morală a actelor de terorism, regăsite în filozofia politică a grupului.
Mai departe, Wilkinson distinge între trei tipuri de terorism politic: revoluţionar, sub-
revoluţionar şi represiv. Terorismul revoluţionar reprezintă tacticile sistematice de violenţă
teroristă având drept scop declanşarea unei revoluţii politice. Acest tip de terorism este
întotdeauna opera unui grup, nu a unui individ, îşi găseşte justificarea în ideologia revoluţionară,
are o structură de conducere şi un sistem de recrutare organizat şi în general îşi creează un

36
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
37
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
11
comitet de conducere politică, o infrastructură şi un cod de conduită. Aici pot fi încadrate
grupările ETA sau IRA38.
A doua categorie a terorismului politic, cel sub-revoluţionar, este caracterizat ca având
motive politice, altele decât cele revoluţionare sau de represiune guvernamentală, scopul său
fiind acela de a forţa statul să îşi schimbe politica referitoare la anumite aspecte controversate, de
a avertiza oficialităţile sau de a răzbuna anumite acţiuni ale guvernării, văzute de gruparea
teroristă ca fiind inacceptabile. De exemplu, un grup clandestin care luptă împotriva avortului,
numit „Armata lui Dumnezeu”, a amplasat bombe în mai multe clinici ginecologice din SUA,
pentru a protesta împotriva legislaţiei care permite aceste intervenţii39.
În sfârşit, ce de-a treia categorie a clasificării lui Wilkinson privind terorismul politic,
terorismul represiv, este definit drept utilizarea sistematică a actelor de violenţă teroristă în
scopul de a suprima, desfiinţa, înăbuşi sau limita acţiunea anumitor grupuri, indivizi sau
comportamente considerate a fi indezirabile de către opresor. Terorismul represiv se sprijină
puternic pe aparatul securităţii de stat, care este de obicei văzută ca o entitate separată de restul
societăţii40. De altfel multiple aspecte ale terorismului contemporan au fost aduse pe scena
politică internaţională de către state, şi nu de către organizaţii teroriste independente. SS-ul şi
Gestapo-ul lui Hitler au folosit o serie de metode teroriste împotriva populaţiei evreieşti şi a altor
minorităţi pe timpul Holocaust-ului. Acelaşi tip de terorism este exemplificat de operaţiile
„Mâinii Negre” în Balcani înainte de Primul Război Mondial, de „Mâna Roşie” în Algeria în
timpul şi după „emanciparea” din anii ‟50, de „Mâna Albă” ce teroriza locuitorii din El Salvador
în anii ‟60 sau de Saquia în Siria. Wilkinson afirma că iniţial, acest tip de terorism este îndreptat
împotriva unor grupări specifice ce se opun regimului, însă frecvent acţiunea sa este extinsă
asupra unei audienţe mai largi, cum ar fi minorităţi etnice sau religioase. În consecinţă,
terorismul represiv este văzut de către autor drept cea mai periculoasă formă a terorismului
contemporan41.
Fredrick J. Hacker42 împarte teroriştii în trei categorii, în funcţie de motivele lor: cruciaţi,
criminali şi nebuni. Potrivit acestuia, cei nebuni sunt conduşi de motive personale care de cele
mai multe ori apar ca fiind de neînţeles celorlalţi. Motivele teroriştilor criminali sunt de ordinul
obţinerii unor avantaje personale printr-un comportament ilegal sau criminal. Teroriştii cruciaţi
sunt conduşi de aspiraţii idealiste. Ei nu caută avantaje personale ci prestigiu şi putere pentru un
scop colectiv politic, acţionând în numele „binelui comun”. În cadrul fiecăreia dintre aceste trei
categorii, Hacker distinge două sub-grupe: cei de sus (care fac parte din structura

38
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
39
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
40
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
41
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
42
Frederick J. Hacker, Crusaders, Criminals, Crazies: Terror and Terrorism in our Time, W. W. Norton, 1976.
12
guvernamentală, având deci puterea să îşi impună punctul de vedere) şi cei de jos (care nu fac
parte din instituţiile statului, ci provin din rândul populaţiei). Hacker consideră că cea mai
periculoasă categorie sunt cruciaţii de jos, ei fiind ameninţarea cea mai puternică pentru
securitatea globală şi pentru libertatea individuală, întrucât principalul lor obiectiv este să
determine guvernările democratice să reacţioneze excesiv, devenind opresive pentru populaţie.
Thomas Thornton identifică două ipostaze ale terorismului, în funcţie de scopul său
principal, făcând diferenţa între terorismul de impunere şi terorismul agitaţional. Terorismul de
impunere este utilizat de guverne pentru a elimina anumite ameninţări la adresa puterii şi
autorităţii lor. Terorismul agitaţional defineşte activităţile teroriste ale unui grup organizat care
vizează distrugerea stabilimentul politic existent şi preluarea controlului politic. Dacă încercăm o
relaţionare cu teoria lui Hacker, Thornton face diferenţierea dintre terorismul de sus şi cel de
jos43.
Asemănătoare este şi clasificarea oferită de Eugene Victor Walter, care împarte
terorismul în „regimuri de teroare” şi „asedii de teroare”. Regimurile de teroare se referă la
folosirea terorismului de către sistemele politice deja stabilite, în timp ce asediile de putere
aparţin mişcărilor revoluţionare. Potrivit autorului, regimul de teroare este cel mai insidios tip de
terorism, însă asediul de teroare este cel care primeşte mai multă atenţie datorită senzaţionalului
reportajelor media44.
În funcţie de scopul urmărit, James Gregor clasifică terorismul în patru grupe: terorismul
instrumental, utilizat pentru a împiedica funcţionarea unui anumit sistem sau a unei instituţii,
terorismul demonstrativ, folosit pentru a supune o întreagă populaţie voinţei alteia, terorismul
profilactic, utilizat anticipativ, pentru prevenirea unei rebeliuni, şi terorismul incidental, ce
desemnează acele acţiuni care au impact asupra unor victime inocente, în scopul obţinerii unor
avantaje personale, legate de patologia, profitul sau avantajul autorului45.
Ceea ce Gregor a observat, este caracterul nediscriminatoriu al terorismului. La fel ca în
cazul catastrofelor naturale, oricine poate fi victima unui atac terorist. Clasificarea pe care el o
face urmăreşte tocmai gradul în care victimele sunt selecţionate.
Ignorând în mod intenţionat terorismul de tip transnaţional, Schmid şi de Graaf au
prezentat o perspectivă interesantă asupra terorismului politic, clasificându-l în trei categorii:
terorismul insurgent, îndreptat împotriva statului, terorismul de stat sau represiv, îndreptat
împotriva segmentelor populaţiei care nu deţin puterea şi terorismul de tip „vigilante”, care nu se
manifestă nici împotriva, nici în favoarea statului. La rândul său, terorismul insurgent este

43
Apud Marianne Heiberg, Brendan O'Leary, John Tirman, Terror, Insurgency, and the State: Ending Protracted
Conflicts, University of Pennsylvania Press, 2007
44
Eugene Victor Walter, Terror and resistance: a study of political violence, Oxford University Press, 1972
45
James Gregor, The Morality of Terrorism, Rapoport & Alexander, 1982
13
împărţit în trei sub-categorii: terorismul social revoluţionar, a cărui ţintă este să declanşeze
revoluţii la nivel mondial, terorismul separatist, naţionalist sau etnic, care urmăreşte
determinarea de schimbări în anumite zone ale societăţii şi nu în întreaga sferă politică, şi
terorismul axat pe o problemă, care ţinteşte obţinerea de anumite privilegii pentru un grup
specific46.
Natura politică a scopului şi originii terorismului este cea mai importantă caracteristică
împărtăşită de grupări extrem de diferite, de la regimuri statale represive la revoluţionarii
insurgenţi, cum ar fi Fatah, Sendero Luminoso, IRA, ETA, sau grupările de extremişti nazişti.
Teroriştii criminali sunt ghidaţi de avantajele personale pe care le pot obţine: „găştile”
din închisori, cele de cartier şi cartelurile de crimă organizată folosesc frica pentru a-şi proteja şi
controla activităţile ilegale, în mod deosebit traficul de droguri.
Teroristul patologic poate fi motivat de lăcomie, pasiune, plăcere sau orice aberaţie
psihologică nedefinită. Un criminal în serie sau un ucigaş în masă poate cu siguranţă crea o
atmosferă de teamă şi nesiguranţă care să paralizeze o întreagă comunitate.
În cazul unui război deschis, cel mai bun exemplu de terorism este acela al
bombardamentelor nediscriminatorii a unor locaţii civile. Scopul bombardamentelor aeriene este
acela de a genera panică în rândul populaţiei civile. Primul exemplu de acest fel este Guernica,
1937, când avioanele Germaniei naziste au lansat 10.000 tone de exploziv pentru a susţine forţele
rebele naţionaliste conduse de Franco. Oraşul a fost ras la pământ şi mii de civili au fost atunci
ucişi47.
Chiar dacă terorismul poate apărea drept operă a unor revoluţionari, criminali sau
psihopaţi, cea mai periculoasă sursă a sa astăzi o reprezintă grupările teroriste de sorginte
religioasă, cum este Al-Qaeda. Aceste grupări sunt în mod deosebit dificil de contracarat,
întrucât utilizează preponderent tactica atentatului sinucigaş.
În volumul „Terror in the mind of God”, Mark Juergensmeyer afirma că atacul din 11
septembrie asupra World Trade Center iese din paradigmele formulate până atunci, inclusiv prin
faptul că nu urmăreşte un obiectiv militar evident. Ceea ce face ca terorismul religios să fie atât
de dificil de combătut este faptul că grupări precum Al-Qaeda nu negociază, nu fac
compromisuri şi nu se predau. În plus, nu au o adresă, o locaţie cunoscută sau identificabilă care
să poată fi atacată fără a risca victime civile colaterale. Este parte din caracterul asimetric al
ameninţării teroriste48.

46
Alex Peter Schmid, Janny de Graaf, Violence as Communication: Insurgent Terrorism and the Western News
Media, SAGE Publications 1982
47
Guernica, capitala regiunii Biscaya, în Ţara Bascilor, a fost ţinta unuia dintre primele şi cele mai sângeroase
atacuri aeriene ale forţelor naziste, ce a avut loc pe 26.04.1937.
48
Mark Juergensmeyer, Terror in the Mind of God, University of California Press, 2003
14
Clasificarea activităţii teroriste se dovedeşte, deci, a fi o activitate foarte neclară,
diagnoza în acest domeniu rămânând apanajul subiectivismului cercetătorului. Problematica
definiţiei şi clasificării rămâne deschisă, iar gradul de cunoaştere poate fi îmbunătăţit prin
metode de cercetare care să privească spre determinanţii politici, religioşi, sociali şi psihologici
ai terorismului şi ai comportamentului violent.

I.4. CONCLUZII
Terorismul reprezintă o strategie care se bazează – prin intermediul mass-media, a
martorilor oculari – pe impactul psihologic în rândul opiniei publice, iar acest impact psihologic
devine mai important decât rezultatul acţiunilor teroriste.
În fapt, toate formele de luptă conţin un element psihologic important care vizează atât
scăderea moralului inamicului prin îngrozire, cât şi întărirea forţelor proprii, a încrederii în sine
şi a voinţei de a lupta. Or intenţia terorismului este de influenţare a unui public, având scopul de
a induce sentimentul de frică în populaţie sau într-o parte a acesteia.
Un alt element esenţial al psihologiei teroriste este producerea unui şoc masiv în rândul
populaţiei prin intermediul unor atentate nediscriminatorii care induc populaţiei ideea că oricine
poate fi vizat, oricând, oriunde. Aceasta duce la intimidarea populaţiei, la forţarea ei de a lua
atitudine faţă de autorităţi. Această ameninţare difuză reprezintă un atu psihologic care trebuie
luat în seamă49.
Un instrument al presiunii psihologice teroriste aplicate şi regimului politic ţintă îl
constituie provocarea. Atacurile teroriste ţin să atragă reacţii represive din partea regimului.
Măsurile de securitate care se iau – urmare a atacurilor teroriste – împreună cu reacţiile punitive
afectează parte a populaţiei care nu este implicată în acţiunile teroriste, guvernul devenind astfel
nepopular. Populaţia se simte în nesiguranţă, nemaiavând încredere în posibilitatea guvernului de
a-i apăra. Neputinţa guvernului de a acţiona eficient în faţa sfidării teroriste, indiferent de
raportul de forţe care este favorabil autorităţilor, reprezintă alt atu psihologic important în cadrul
strategiei grupurilor teroriste50.
După atacul terorist din 11 septembrie 2004 asupra S.U.A., specialiştii în psihologie
militară au fost printre puţinii care au răspuns cu promptitudine provocărilor lansate de către
terorişti.
Ei au fost cei care au apreciat că terorismul este o formă psihologică de conflict.
Intervenţia psihologilor americani a fost centrată, în consecinţă, pe acordarea unor servicii
directe victimelor şi familiilor lor, pe instruirea trupelor privitor la managementul stresului şi
proiectarea unor noi direcţii de pregătire a personalului militar în lupta cu teroriştii şi terorismul.
49
M. Poland, Concepts of Terror an Terrorism, Prentice-Hall, 2004.
50
M. Poland, Concepts of Terror an Terrorism, Prentice-Hall, 2004
15
În acest sens s-au format echipe multidisciplinare de controlare a stresului. Aceste echipe asistă
victimele, membrii familiei, martorii în situaţii de luare de ostatici, terorism, identificând
elementele de stres generate de:
- şocul evenimentului;
- violarea bruscă a cadrului familiar;
- pierderea controlului;
- sentimente ostile (reprimate sau exprimate);
- observarea atrocităţilor;
- sentimentul de neputinţă;
- comportamente regresive;
- identificarea pozitivă cu teroriştii;
- sentimentul că eşti victimă;
- sentimente negative faţă de propria ţară51.
Dar, pentru a fi eficient, demersul antiterorist presupune coordonarea a două paliere
acţionale diferite: pe de o parte lansarea de acţiuni poliţieneşti şi paramilitare de anvergură care
să împiedice diseminarea violenţei şi să asigure destructurarea facţiunilor extremist-teroriste
active, iar pe de altă parte, lansarea unor mesaje politice clare dublate de proiectarea unei
campanii psihologice de anvergură care să permită obţinerea sprijinului popular în lupta contra
terorismului.
Deşi factorii de stres ai terorismului sunt mai puţin copleşitori decât cei din timpul
războiului clasic, ei au impact atât asupra victimelor directe cât şi asupra martorilor pasivi la
distrugere.
Contrar unor opinii vehiculate de unii analişti, consider că teroarea de stat, cea impusă de
regimurile totalitare, face obiectul unei forme de agresiune socială diferită faţă de terorism,
întrucât are la îndemână instrumente şi se bazează pe ideologii diferite decât cele ale
terorismului.
De asemenea, atacurile menite să aducă avantaje materiale executanţilor nu intră în
domeniul terorismului, cu al criminalităţii ordinare. În lipsa unei ideologii politice şi / sau sociale
nu avem de a face cu terorism.
În sfârşit, nu intră în categoria actelor teroriste episoadele de violenţă provocate de
psihopaţi sau persoane cu diferite disfuncţii psihice sau emoţionale.
Consider că elementele ce definesc terorismul sunt:
- Premeditarea – actele teroriste sunt planificate şi executate în detaliu, nu acţiuni
întâmplătoare sau accidente;

51
Mark Juergensmeyer, Terror in the Mind of God, University of California Press, 2003
16
- Ideologia, urmărirea unui scop preponderent politic, ceea ce diferenţiază teroristul de
psihopat;
- Utilizarea violenţei pentru a induce frică în rândul populaţiei şi reacţii
disproporţionate în rândul forţelor de ordine;
- Caracterul non-naţional şi cel ilegal, care separă terorismul de regimurile totalitare;
- Existenţa unei ţinte şi a unei audienţe care, de obicei, nu coincid.
Urmărind manifestarea acestor elemente definitorii, consider că o clasificare a
fenomenelor teroriste poate fi făcută din perspectiva obiectivului urmărit. Astfel, avem de a face
cu organizaţii teroriste de esenţă fundamentalist - religioasă, organizaţii etnic-separatiste, şi
organizaţii de sorginte ideologică.
Organizaţiile teroriste de esenţă fundamentalist – religioasă. Fără a exclude existenţa în
trecut sau posibilitatea apariţiei unor manifestări fundamentaliste şi la alte religii, în prezent ne
confruntăm cu astfel de exacerbări ale unor precepte religioase în cadrul lumii islamice.
Ideologia islamică transformă dominaţia de fapt, în autoritate de drept şi asigură supunerea
permanentă fără a recurge la constrângerea fizică, dând naştere confuziilor religioase privind
lupta dintre bine şi rău. Trebuie înţeles foarte clar că nu religia islamică este un pericol. Acesta
vine din partea fundamentalismului islamic, care nu trebuie confundat cu religia islamică.
Organizaţii teroriste etnic-separatiste. În prezent nu se poate prevedea dacă în viitor vor
câştiga supremaţia forţele integrării sau cele ale separatismului. Se poate presupune însă că, dacă
globalizarea progresează, ea va fi încheiată de către alţi „subiecţi” decât cei cunoscuţi în prezent,
deoarece există temerea că anumite ţări europene, africane, asiatice şi sud-americane nu pot să-şi
menţină unitatea actuală. Puţine state de pe mapamond sunt omogene etnic şi religios. În marea
majoritate a acestora, convieţuiesc, pe lângă populaţia majoritară şi diferite grupuri etnice. O
parte din aceste grupuri minoritare îşi manifestă dorinţa de a se separa de majoritari, apelând
uneori la metode şi mijloace violente, generând conflicte locale de amploare diferită.
Organizaţii teroriste de sorginte ideologică, fie ea de stânga sau de dreapta. Revoluţia se
manifestă ca o schimbare radicală socială, politică sau economică. Ea este o schimbare de sistem
şi nu o strategie. Revoluţiile sunt caracterizate declarativ prin spontaneitate, dar ele sunt pregătite
în clandestinitate, cu minuţiozitate. Conform strategiei utilizate, perioada de violenţă a unei
revoluţii este de scurtă durată. Preluarea puterii reprezintă un episod cataclismic pentru societate
şi din acest punct de vedere, în perioada pregătirii se iau măsurile necesare evitării, pe cât
posibil, a exacerbării violenţei. Lupta de gherilă este o formă de luptă insurgentă, în care părţile
beligerante, militare sau paramilitare, duc acţiuni de luptă specifice luptei armate. Astfel, apare
terorismul ca formă atipică de luptă împotriva ordinii de drept. Prin formele sale de manifestare,

17
el nu produce numai teroare, fiind asimilat cu o idee doctrinară, dar şi cu un mod deliberat de
acţiune.

Capitolul II – PREZENŢA ORGANIZAŢIILOR TERORISTE ÎN EUROPA

II.1. INTRODUCERE
Europa a fost dintotdeauna expusă acţiunilor diferitelor organizaţii teroriste. Tradiţional,
aceste organizaţii au fost, aproape în exclusivitate, ghidate de motivaţii politice sau naţionalist-
separatiste. Secolul XX a văzut emergenţa şi intensificarea eco-terorismului în Europa, iar apoi a
terorismului religios, în principal generat de extremismul islamic.
Fiind implicate pe deplin în viaţa internaţională, ţările occidentale au fost ţinta a
numeroase atentate în cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. State precum Belgia,
Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania şi Marea Britanie au fost folosite drept centre financiare
şi de recrutare, precum şi drept baze operaţionale pentru acţiunile teroriste desfăşurate în întreaga
lume.
Europa s-a simţit vulnerabilă în faţa penetrării grupărilor teroriste internaţionale,
confruntându-se cu terorismul generat de probleme de politică internă sau legat de revendicări cu
caracter ideologic ori regional. În egală măsură, Europa a fost afectată de o formă a violenţei
teroriste generată de crize externe, atunci când, pentru prima dată, grupări teroriste palestiniene
au atacat interesele adversarilor lor fără a mai ţine seama de frontiere. În Franţa, Italia, Austria,
dar şi în alte ţări, acţiunea teroristă a globalizat progresiv o cauză. Acest mod de acţiune a fost
adoptat treptat de alte mişcări. Armata Secretă Armeană pentru Eliberarea Armeniei (ASALA),
organizaţie creată pe baze etnice, în 1975 la Beirut, constituie un exemplu în acest sens: până la
desfiinţarea sa, în 1984, aceasta a comis peste 35 de atentate în Franţa, arătând că nu este necesar
să fii desemnat principalul duşman al unei mişcări pentru a-i cădea victimă52.
În anii '60 şi '70, la originea terorii s-au aflat şi mişcări violente provenite din extrema
stângă şi din mişcarea de autonomie. Unele dintre acestea, precum Acţiunea Directă, şi-au
continuat acţiunile până prin anii '80, fiind anihilate treptat53.
Atentatele majore din Franţa, din anii 1995-1996 din staţiile de metrou sau din Paris
Saint-Michel, Maison-Blanche şi Port-Royal, care aveau legătură cu luptele interne din Algeria
prefigurau întrucâtva terorismul islamist54.

52
Marianne Heiberg, Brendan O'Leary, John Tirman, Terror, Insurgency, and the State: Ending Protracted Conflicts,
University of Pennsylvania Press, 2007
53
http://en.wikipedia.org/
18
Ele au fost comise de terorişti sprijiniţi de celule implantate în prealabil pe teritoriul
francez şi care oscilau între susţinerea logistică a grupărilor armate active în Algeria şi acţiunea
concretă împotriva statelor occidentale. Această dimensiune - nouă pe atunci - anunţa
ameninţările existente în prezent în unele ţări occidentale. Terorismul de inspiraţie regională nu a
cruţat nici el Europa. În Franţa, mişcările de independenţă corsicană, bască şi bretonă recurg la
violenţă. În Spania şi în Irlanda, Patria Bască şi Libertatea (ETA) şi Armata Republicană
Irlandeză (IRA) au luptat activ timp de peste trei decenii împotriva guvernelor, în numele
independenţei Ţării Bascilor şi al unităţii irlandezilor. Terorismul regional nu a dispărut, iar
autorităţile continuă să-l aibă în atenţie, în cadrul unui efort susţinut.
Dar terorismul cu care se confruntă în zilele noastre Occidentul este urmaşul atentatelor
de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, soldate cu peste 3.000 de victime.
În acest moment, un aspect deosebit de relevant îl constituie numărul de elemente
islamiste pe care Europa l-a atras. Cinci motive au determinat această situaţie, fiecare dintre ele
contribuind la dificultăţile pe care statele europene le întâmpină în procesul de consolidare al
politicilor lor de combatere a terorismului55:
- libera circulaţie - persoanele care fac parte din grupări teroriste sunt avantajate
deopotrivă de faptul că au posibilitatea de a circula fără restricţii între statele care au semnat
acordul Schengen - care permite circulaţia între statele semnatare fără verificarea persoanelor - şi
relativ liberă între statele care au breşe în sistemul de trecere a frontierei, de-a lungul graniţelor
UE. Acest lucru a facilitat stabilirea de baze logistice pentru organizaţia teroristă al-Qaeda şi
grupările teroriste algeriene, cum sunt Grupul Islamic Armat şi Jihadul Islamic în Franţa,
Germania şi Italia;
- politica de imigrare şi de acordare de azil - grupările teroriste au bineficiat de sistemele
de imigraţie şi de acordare de azil relativ facile şi slab monitorizate din majoritatea statelor
europene. De exemplu, în Marea Britanie acest lucru a avut ca rezultat apariţia unui număr mare
de persoane neînregistrate înainte de atacurile din 11 septembrie 2001. Deşi majoritatea
membrilor grupărilor teroriste internaţionale stabiliţi în Europa au intrat în regiune prin canale de
imigrare legale sau sunt cetăţeni ai regiunii, există suspiciunea că s-a abuzat de sistemul de
acordare de azil. Aşa cum a fost ilustrat de grupările algeriene, imigranţii ilegali - care depind de
sprijinul comunităţilor din diasporă pentru falsificarea documentelor de identitate - există, în
mod firesc, în reţelele ilegale. Această combinaţie face ca reţelele teroriste internaţionale din
Europa să fie dificil de penetrat;

54
http://en.wikipedia.org/
55
Mark Juergensmeyer, Terror in the Mind of God, University of California Press, 2003.
19
- sistemul judiciar şi de poliţie – cu toate că multe instituţii şi regimuri europene
colaborează, acest lucru se realizează mai puţin la nivelul sistemelor de poliţie şi justiţie din
Europa. Anterior atacurilor din septembrie 2001, acest lucru s-a dovedit a fi un impediment
semnificativ pentru cooperarea trans-jurisdicţională imediată şi pentru solicitările de extrădare;
- libertăţile civile - grupările teroriste internaţionale şi simpatizanţii lor au bineficiat de
libertăţile civile europene, care permit libertate religioasă, de exprimare şi de adunare. În Marea
Britanie autorităţile au permis unor imami să propovăduiască congregaţiilor lor idei radical
extremiste şi subversive. Acest lucru a contribuit la transformarea Marii Britanii în adăpost
pentru numeroşi simpatizanţi ai terorismului practicat de reţeaua teroristă al-Qaeda şi algerieni şi
într-un centru al radicalismului şi de recrutare;
- finanţarea - organizaţiile teroriste internaţionale care s-au infiltrat în Europa au avut
acces la surse de finanţare europene. În afara de tranzitarea banilor prin birouri de schimb
valutar, celulele teroriste europene au obţinut resurse financiare prin infracţiuni mărunte, fraudări
de carduri bancare şi operaţiuni de trafic la scară redusă. Aceste vulnerabilităţi combinate au
permis accesul pe teritoriul Europei a membrilor şi simpatizanţilor organizaţiilor teroriste
internaţionale. Celulelor teroriste li s-a permis să se organizeze şi să acţioneze timp de aproape
un deceniu sau în unele cazuri, chiar mai mult, în condiţii de impunitate.
Confruntate cu nivele de ameninţare teroristă foarte ridicate imediat după atacurile
teroriste din 11 septembrie 2001, majoritatea statelor europene au recunoscut, în cele din urmă,
pericolul reprezentat de prezenţa islamiştilor în Europa. Drept urmare, au fost adoptate, în regim
de urgenţă, o serie de măsuri interne în încercarea de a diminua, dacă nu chiar a elimina
ameninţarea care fusese lăsată să se dezvolte56.

II.2. ORGANIZAŢIILE TERORISTE ORIGINARE DIN EUROPA


Consider că este necesară o diferenţiere între terorismul generat în Europa şi cel importat.
Tradiţional, Europa s-a confruntat cu terorism de factură etnic-separatistă sau de factură politică,
dar întotdeauna provenită de la organizaţii structurate ierarhic şi cu o ideologie proprie, bazată pe
valori manifeste.
Relativ recent Europa a început să se confrunte cu un import de terorism de o factură
nefamiliară până atunci: terorismul religios. Chiar dacă populaţiile europene sunt relativ
eterogene din punct de vedere religios, acesta nu a fost un motiv de insurgenţă. În perioadele cele
mai puritanist-creştine ale istoriei europene au existat momente de marginalizare ale
musulmanilor şi evreilor, însă niciodată mişcări de factură teroristă pe fundal religios.

56
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan - factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale în condiţiile
statutului de membru NATO, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, 2005.
20
Pătrunderea din ce în ce mai puternică în Europa a membrilor unor organizaţii teroriste
cum ar fi Hezbollah, Fatah, Al-Qaeda sau Hamas, a găsit structurile de securitate europene
nepregătite în faţa unor tactici, structuri şi motivaţii diferite de cele proprii organizaţiilor
indigene 57.
A apărut, deci, necesitatea reformulării modalităţilor de reacţie şi a strategiilor de
prevenire ale terorismului la nivel european, pentru a acoperi noua gamă de ameninţări.

II.2.A. ETA – Euskadi Ta Askatasuna58


Înainte de a vedea ce a fost şi ce este ETA în prezent, cred că este bine să trec în revistă,
foarte pe scurt, câteva din caracteristicile zonei în care a apărut şi s-a dezvoltat această
organizaţie.
Ţara Bascilor se întinde de o parte şi de alta a Pirineilor occidentali pe regiuni
administrative ale Franţei şi Spaniei. Cuprinde trei zone locuite de poporul basc: comunitatea
autonomă bască din Spania (Pais Vasco, sau Euskadi), Ţara Bască (teritoriul istoric, Euskal
Herria), întreaga zonă locuită de basci, Ţara Bască de nord (Pays Basque), partea de nord a
Euskal Herria, din Franţa. Capitala comunităţii din Spania (Pais Vasco) este Victoria (Gasteiz, în
limba bască). Limba bască este vorbită în nord-estul Spaniei şi în sud-vestul Franţei. În prezent
sunt aproximativ 600.000 de vorbitori de bască. Nu este o limbă indo-europeană şi nu are nici o
înrudire cu alte limbi. Lingviştii încearcă să găsească legături cu limbi în care au descoperit
cuvinte izolate asemănătoare, precum etrusca, argouri africane sau caucaziene sau chiar
japoneza, dar fără rezultate concludente. În Spania circulă şi teoria potrivit căreia, de fapt, limba
bască, nu este altceva decât forma modernizată a jargonului folosit de contrabandiştii de la
frontiera franco-spaniolă pentru a comunica între ei fără a fi înţeleşi de către autorităţile din cele
doua state59.
ETA este o organizaţie care militează pentru independenţa Ţării Basce. Considerat grup
terorist de către Spania, Franţa, SUA şi Uniunea Europeană, Euskadi Ta Askatasuna cere
formarea unui stat socialist independent basc. Data de naştere a organizaţiei separatiste este 31
iulie 1959. Numele nu a fost schimbat niciodată, dar sub alte aspecte a avut o întreagă evoluţie.
Creată de tinerii naţionalişti, ETA este considerată responsabilă pentru moartea a mai mult de
800 de persoane, începând din 1968. A bineficiat la începuturile sale de o mare popularitate nu
numai în Ţara Bascilor, ci şi în restul Spaniei, pentru opoziţia ei fermă faţă de regimul dictatorial
al generalului Franco. În 1974, creşterea numărului de atentate duce la sciziunea organizaţiei
ETA în două ramuri, una numită "ETA militară", compusă în principal din exilaţi care trăiau în

57
David C. Rapoport, Terrorism. Critical Concepts in Political Science, Routledge, 2006
58
Din limba bască, „Ţara Bascilor şi Libertate”
59
http://en.wikipedia.org
21
partea franceză a Tării Bascilor şi care desfăşura cu predilecţie acţiuni de tip militar, şi "ETA
politico-militară", compusă din bascii de pe partea spaniolă şi care acordă importanţă acţiunilor
politice, fără însă a renunţa la terorism. Această diferenţiere s-a datorat, în principal, modului în
care mişcările naţionaliste erau privite pe cei doi versanţi ai Pirineilor. Dacă în Franţa politica era
de a nu recunoaşte existenţa nici unei alte naţionalităţi în afara celei franceze, în Spania,
existenţa unor naţionalităţi altele decât cea spaniolă reprezenta unul din pilonii politicii de
sorginte federalistă existentă încă de pe vremea imperiului60.
Odată cu căderea dictaturii franchiste şi reinstaurarea monarhiei constituţionale se
declanşează procesul de democratizare a societăţii spaniole.
În 1976, ramura politico-militară o subordonează pe cea militară, ceea ce în final duce la
crearea coaliţiei naţionaliste de stânga Euskadiko Ezkerra61.
În 1982, au loc negocieri între guvernul central spaniol şi această coaliţie pentru a pune
capăt violenţelor. O amnistie pentru membrii ETA cercetaţi sau încarceraţi este acordată în
schimbul încetării activităţilor teroriste. ETA "politico-militară" se autodizolvă chiar în acelaşi
an, militanţii săi abandonând violenţa.
După ruperea armistiţiului cu guvernul spaniol în 2008, strategia grupului separatist a
suscitat intense speculaţii în mass-media. Îngrijorarea şi teama plutesc în aer, având în vedere că
o precedentă rupere de armistiţiu a mişcării ETA, la sfârşitul anului 1999, s-a soldat cu reluarea
atentatelor din partea acesteia.
Grupul separatist ETA dispune de cinci commando-uri itinerante compuse din 70 de
tineri radicali antrenaţi în America de Sud, afirma recent "El Mundo"62. Ziarul cita "un raport
confidenţial al serviciilor de informaţi militare spaniole", elaborat după anunţul de renunţare la
"încetarea focului permanent". Raportul evoca "un atentat iminent de mare impact asupra
publicului", capitala Madrid sau portul Valencia figurând printre "ţintele favorite".
Din punct de vedere al modalităţilor de acţiune, în ultimele decenii, au fost folosite
atentate punctuale ce au urmărit suprimarea fizică a unor reprezentanţi ai guvernului central,
armatei sau poliţiei şi aşa numitele „atentate anunţate” prin care principalul scop nu îl reprezenta
producerea de victime cât, mai ales, crearea unei stări de nesiguranţă permanentă la nivelul
întregii populaţii.
La începutul lui iunie 2008, Euskadi Ta Askatasuna a anunţat că nu mai respectă
"încetarea focului permanent", decretată în 2006 şi că va deveni activă pe toate fronturile.
Organizaţia bască a precizat că pune capăt celor 15 luni de armistiţiu pe motiv că guvernul
spaniol "a încălcat promisiunile procesului de pace", răspunzând "la încetarea focului cu arestări,

60
http://www.dkosopedia.com/wiki/Terrorism
61
Din limba bască, "stânga bască"
62
http://www.elmundo.es
22
torturi şi agresiuni"63 la adresa sa. Totuşi, chiar şi în perioada armistiţiului, două persoane au fost
ucise la 30 decembrie 2006, la Madrid, în urma unei explozii cu maşină-capcană, atribuită ETA.
Ultimul incident care a avut la origine ETA, de dinainte de armistiţiu, se petrecuse în mai 2003.
În iunie 2008, poliţia spaniolă a descoperit un vehicul înmatriculat în Portugalia cu 115
kilograme de material exploziv la bord. Pe de altă parte, procurorii francezi au iniţiat o
investigaţie privitoare la un jaf armat în Alsacia, în cursul căruia trei hoţi care vorbeau limba
franceză cu accent spaniol au furat 44 de kilograme de pastile inflamabile, ei fiind bănuiţi că
acţionau în contul grupării ETA.
Ministrul spaniol de interne, Alfredo Perez Rubalcaba, a avertizat, recent, că "ţara ar
trebui să fie pregătită pentru un atentat al ETA64" prin care organizaţia urmăreşte să facă victime,
nu doar să creeze panică. Rubalcaba a declarat că, în pofida eficacităţii forţelor de securitate şi a
eforturilor pe care le depun autorităţile, organizaţia bască va încerca să-şi pună planurile în
aplicare. "Trebuie să fim pregătiţi pentru un atentat, sunt obligat s-o spun. Trebuie să fim
precauţi, să ne gândim la ceea ce ar putea fi mai rău. Eu cred că vor încerca să ucidă", a spus
ministrul de interne de la Madrid. Alfredo Perez Rubalcaba a informat că forţele de poliţie au
evitat la limită un atentat care urmărea să facă victime. La 2 iulie 2008, presupuşi membri ETA
au fost reţinuţi în Franţa, la circa 15 kilometri de frontiera cu Navarra. Aceştia se deplasau cu o
furgonetă încărcată cu 140 de kg de substanţe chimice, care ar fi putut fi folosită ca exploziv. În
vehicul se mai aflau două detonatoare, dintre care unul ar fi putut fi utilizat pentru pregătirea
unei maşini-capcană. Acest fapt a determinat guvernul spaniol să tragă concluzia că, de această
data, ETA caută să ucidă. Recent, a mai fost arestat un membru ETA în Santander, care avea
asupra sa un pistol şi un dispozitiv ce puteau servi la un atentat cu bombă.
Deşi a fost iniţiatorul negocierilor cu ETA, şeful guvernului spaniol, socialistul Jose Luis
Rodriguez Zapatero, a respins, acum, orice posibilitate de reluare a dialogului cu organizaţia
bască ETA. Reluând armele, "ETA a făcut imposibil dialogul. Nu există nici o cale pentru
dialog"65, a subliniat Zapatero. El a pus astfel capăt "procesului de pace" pe care-l angajase după
anunţul "de încetare a focului permanent" şi a cerut mişcării să renunţe definitiv la violenţă.

II.2.B. IRA – The Irish Republican Army66


Armata Republicană Irlandeză este o organizaţie militară revoluţionară republicană,
descendentă a Voluntarilor Irlandezi, înfiinţată în 25 noiembrie 1913. Voluntarii Irlandezi au fost

63
http://www.elmundo.es/
64
http://www.asturi.as/
65
www.eleconomista.es
66
„Armata Republicană Irlandeză”, sau „Óglaugh na hÉireann” în limba irlandeză.
23
recunoscuţi, în 1919, ca fiind armata oficială a auto-declaratei Republici Irlandeze, de către Dáil
Éireann, Parlamentul acesteia67.
Începând cu „Easter Rising”, în aprilie 1916, IRA a dus o campanie de gherilă continuă
împotriva guvernării britanice în Irlanda şi apoi în favoarea recreării Republicii Irlandeze
declarate în 1919. În 1920, prin Actul Britanic de Guvernare a Irlandei, aceasta era împărţită în
două: Statul Liber Irlandez, cu populaţie majoritar catolică, şi Irlanda de Nord, cu populaţie
majoritar protestantă, dar o treime catolică, ce s-a opus permanent acestei măsuri.
În iulie 1997, un acord de încetare a focului pune punct unei campanii de atacuri teroriste
ce durase 17 luni. Chiar dacă atacurile nu au încetat complet, s-a putut observa totuşi o
descreştere semnificativă a violenţelor.
Vocea oficială a IRA este Sin Féin68, cel mai vechi partid politic din Irlanda, înfiinţat în
1905, şi care se bucură de o puternică susţinere în rândul populaţiei irlandeze.
Tacticile utilizate de IRA includ bombe, asasinate, răpiri, orientate împotriva unor
instituţii sau personalităţi-simbol, dar şi vandalisme, şantaj, furt şi trafic. Maşinile-capcană au
devenit metoda de atac preferată a IRA, iar în 1974 peste 20 de astfel de dispozitive au explodat
în Belfast în aceeaşi zi. De atunci, astfel de instrumente au fost folosite în Marea Britanie într-o
serie de atacuri ce au inclus pub-uri, gări, dealeri auto sau centre comerciale. IRA este
considerată organizaţia teroristă cea mai specializată în fabricarea şi detonarea dispozitivelor
explozive improvizate. Militanţii săi folosesc nitroglicerină, fertilizanţi, amestecuri explozive de
substanţe, bombe cu cuie sau grenade.
Organizaţia se bucură de susţinerea a câtorva sute de membri şi a mai multor mii de
simpatizanţi. În plus, informaţiile existente susţin că IRA a primit ajutor din partea mai multor
grupări şi ţări, precum şi instructaj şi armament din partea Libiei. Există suspiciuni că ar primi
fonduri, armament şi alte materiale utilizabile în scopuri teroriste de la simpatizanţi din Statele
Unite, iar similitudinile în operaţiuni sugerează legături puternice cu ETA69.
După eforturi îndelungate de a convinge organizaţia să se dezarmeze, pe 28 iulie 2005,
IRA a declarat că şi-a încheiat campania armată şi că îşi va urmări în viitor obiectivele numai
prin mijloace paşnice.
Irlanda este sursa şi locaţia principală a mai multor grupări teroriste minore, marea
majoritate de orientare republican-marxistă, cum ar fi INLA70 (cunoscută în anii ‟70 – ‟80 sub
numele de PLA71) sau IPLO72. Aceste organizaţii nu se bucură nici de notorietatea, nici de

67
http://en.wikipedia.org/
68
Din limba irlandeză, „Prin noi înşine”
69
http://en.wikipedia.org/
70
Irish National Liberation Army (engl.) sau Arm Saoirse Naisiunta na HEireann (irl.)
71
People‟s Liberation Army
72
Irish People‟s Liberation Organization
24
puterea financiară şi sprijinul popular al IRA, iar istoria lor a fost marcată mai ales de lupte
interne şi scindări ale organizaţiilor în facţiuni şi aripi de orientare politică diferită.

II.2.C. RAF – Red Army Faction73


RAF este succesoarea grupării Baader-Meinhof, ce s-a născut pe timpul protestelor
studenţeşti din anii ‟60. Ideologia grupării este un amestec obscur de marxism şi maoism,
completat de o implicare puternică în lupta armată. Protestele lor s-au îndreptat, de-a lungul
timpului, împotriva valorilor de dreapta şi burgheze ale Germaniei, împotriva războiului din
Vietnam şi a status-quo-ului capitalist. În comunicatele de presă de la începutul anilor ‟70, liderii
organizaţiei au declarat că scopul RAF este de a „determina escaladarea conflictului dintre stat şi
opoziţie, dintre cei care exploatează lumea a treia şi cei care nu profită de pe urma petrolului
persan, a bananelor boliviene şi a aurului sud-african”74.
Organizaţia este structurată într-un grup central, extremist, format din 10-20 de persoane,
autor al atacurilor armate, şi o reţea de câteva sute de susţinători care asigură sprijinul logistic şi
material, precum şi activitatea de propagandă. În epoca de înfiinţare a organizaţiei, aceasta a
primit susţinere de la anumite grupări teroriste din Orientul Mijlociu, cum ar fi Organizaţia
pentru Eliberarea Palestinei, care a oferit membrilor RAF pregătire în mânuirea armamentului
Kalashnikov. De asemenea, s-au găsit indicii ale unei legături cu Frontul pentru Eliberarea
Palestinei. Analiştii susţin că unele legături au fost păstrate şi astăzi. Chiar dacă organizaţia nu a
avut conexiuni cu Panterele Negre din Statele Unite, liderii RAF şi-au manifestat simpatia faţă
de acest grup. În anii ‟80, RAF primea susţinere materială, pregătire militară şi adăpost de la
autorităţile din Germania de Est, iar recent au fost identificate legături cu GRAPO, în Spania75.
Acţiunile lor se materializează prin răpiri, asasinate, atacuri cu bombă şi furturi, iar ţintele
vizate sunt, în general, guvernarea germană, sectorul privat, precum şi interesele Statelor Unite
în Germania, incluzând oficialităţi şi baze NATO.
RAF a luat fiinţă într-o perioadă când întreaga Europă a văzut crescând mişcări de stânga.
Întrucât în Germania reminiscenţele celui de-al treilea Reich erau încă puternice, naşterea unei
opoziţii şi a tendinţelor revoluţionare în rândul noii generaţii erau, într-o oarecare măsură,
naturale. Chiar dacă metodele folosite de RAF erau condamnate de majoritatea populaţiei,
ideologia organizaţiei a fost bine primită şi susţinută de aproximativ un sfert al tinerei generaţii
germane76.

73
Facţiunea Armatei Roşii
74
http://en.wikipedia.org/
75
http://www.dkosopedia.com/wiki/Terrorism
76
http://en.wikipedia.org/
25
II.2.D. GRAPO - Grupos de Resistencia Antifascista Primero de Octubre77
GRAPO este aripa militară a Partidului Comunist Spaniol – reconstituit (PCE-r), o
organizaţie clandestină, de ideologie maoistă, care urmăreşte formarea unui stat republican
marxist-leninist spaniol, bazat pe modelul Chinei maoiste.
Organizaţia se opune vehement capitalismului, apartenenţei Spaniei la NATO şi
intereselor americane. GRAPO este o organizaţie foarte restrânsă şi cu slabă susţinere populară.
Acest fapt a determinat autorităţile să declare de mai multe ori facţiunea ca fiind anihilată, după
arestarea mai multor militanţi. Ultimul episod legat de această organizaţie a avut loc în iunie
2007, când poliţia spaniolă a arestat 7 membri ai organizaţiei şi a declarat-o desfiinţată78.
GRAPO a fost în mod deosebit activă începând cu a doua jumătate a anilor ‟70, când a
revendicat explozia mai multor bombe şi răpirea unor înalţi demnitari, cum ar fi politicianul
Antonio María de Oriol y Urquijo în 1976 sau generalul Villaescusa în 1977. De la începutul
existenţei sale până în prezent, GRAPO a ucis 84 de persoane. Cea mai recentă victimă a grupării
a fost Ana Isabel Herrero, în Zaragoza79.
În ciuda violenţei atacurilor sale, organizaţia nu şi-a atins nici unul dintre obiectivele sale
politice şi nu a reuşit să se afirme în ochii opiniei publice drept gruparea revoluţionară ce se
dorea a fi. În 1984, Guvernul spaniol a pus în practică legislaţia anti-teroristă, care a oferit o bază
pentru operaţiunile poliţiei împotriva GRAPO, materializate în multiple arestări. Organizaţia şi-
a diminuat substanţial structura şi activitatea, însă şi-a continuat atacurile la nivel de grupuri
commando, care erau mai uşor de format şi de dizolvat, devenind astfel mai greu de identificat.
Liderul GRAPO, Manuel Perez Martinez 'Arenas', a fost condamnat în Franţa, în anul
2000, pentru conspiraţie cu intenţii teroriste. Statul spaniol a solicitat autorităţilor franceze
extrădarea sa, iar până în momentul de faţă organizaţia nu a numit public un nou lider80.

II.2.E. BR – Le Brigate Rosse81


Organizaţia a activat în Italia în perioada „anilor de plumb”82 şi a fost înfiinţată în 1970
de către Renato Curcio, Margherita Cagol83 şi Alberto Franceschini. De ideologie marxist-
leninistă, BR urmăreau formarea, prin luptă armată, a unui stat italian revoluţionar şi separarea
ţării de alianţele occidentale (în principal NATO)

77
Din limba spaniolă, „Grupările de Rezistenţă Antifascistă Întâi Octombrie”
78
http://en.wikipedia.org/
79
http://www.elperiodicodearagon.com/
80
http://en.wikipedia.org/
81
Din limba italiană, „Brigăzile Roşii”
82
În limba italiană „anni di piombo”
83
Cunoscută sub numele de Mara Cagol
26
În 1978, o facţiune a organizaţiei, condusă de către Mario Moretti, a plănuit şi dus la
îndeplinire răpirea şi, ulterior, uciderea lui Aldo Moro84, devenită un simbol al istoriei naţionale
italiene. La începutul existenţei sale, BR erau active preponderent în Reggio Emilia şi în marile
întreprinderi din Milano şi Torino, unde acţionau în mod deosebit prin sabotarea echipamentelor
industriale şi, ulterior, răpirea unor membri ai echipei de management85.
Primele victime ale BR au fost doi membri ai partidului italian neo-fascist Mişcarea
Socială Italiană86. Principala sursă de venituri a organizaţiei erau banii solicitaţi pentru
răscumpărarea diferiţilor oameni politici sau de afaceri pe care BR i-au răpit. Însă, conform
afirmaţiilor lui Ion Pacepa, există dovezi legate de conexiunile organizaţiei cu StB cehoslovacă87
şi cu PLO88, care au oferit Brigăzilor Roşii atât susţinere financiară, cât şi armament şi pregătire
militară89.
În anii ‟80, organizaţia a fost profund afectată de investigaţiile poliţiei şi serviciilor de
informaţii italiene care, cu cooperarea unor membri ai organizaţiei aflaţi în arest, au reuşit
reţinerea unei mari părţi din conducerea BR. Acest lucru a fost posibil datorită unei legi care
oferea o reducere a perioadei de arest pentru cei care alegeau sa colaboreze cu justiţia90.

II.2.F. UCK – Ushtria Clirimtare e Kosoves91


UCK s-a născut în a doua jumătate a anilor ‟90, ca grup de luptă pentru independenţa
Kosovo de sub Iugoslavia. În februarie 1996, organizaţia a lansat o serie de atacuri, preponderent
împotriva unor ţinte oficiale sârbeşti, cum ar fi secţii de poliţie, sedii guvernamentale, dar şi
împotriva unor persoane de etnie sârbă, în mod deosebit în partea de vest a Kosovo.
Presiunea exercitată de atacurile şi politica UCK a determinat o comasare a trupelor
sârbeşti în zonă şi represalii puternice. Comunitatea internaţională le-a definit drept campanie de
epurare etnică din partea puterii de la Belgrad, fapt ce a condus la intervenţia NATO în 1999 şi,
ulterior, la declararea unilaterală a independenţei Kosovo în 2008, după 9 ani de autonomie şi
guvernare sub tutela ONU92.
UCK a atras membri nu numai din rândul populaţiei albaneze, dar şi din Suedia, Belgia,
Marea Britanie, Germania sau Statele Unite ale Americii. Aproximativ 30-40 de voluntari din

84
Aldo Moro (23 sepembrie 1916 - 9 mai 1978), om politic italian, de orientare creştin-democrată, prim-ministru
între 1963 - 1968, 1974 - 1976.
85
http://en.wikipedia.org/
86
Movimento Sociale Italiano
87
Din limba slovacă, „Štátna bezpečnos“, Securitatea de Stat
88
Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei
89
Ion Mihai Pacepa, Red Horizons, Regnery Publishing, 1990.
90
Aceşti colaboratori sunt cunoscuţi sub numele de „pentiti”.
91
Din limba albaneză, „Armata de Eliberare a Kosovo”
92
http://en.wikipedia.org/
27
cadrul Asociaţiei Internaţionale de Voluntari ai Forţelor Croate93 au contribuit la pregătirea
militară a membrilor UCK.
UCK s-a bucurat de susţinerea puternică a populaţiei albaneze din Kosovo, precum şi de
un aflux de fonduri din partea emigranţilor albanezi în Europa occidentală. De asemenea, mare
parte din fondurile sale proveneau din trafic de droguri, armament şi persoane.
Operaţiunile sale constau în bombardarea anumitor locaţii, îndeosebi oficiale, amplasarea
de dispozitive explozive artizanale pe autoturisme, maşini-capcană, dar şi atacuri, mai ales
nocturne, bătăi, răpiri şi torturi îndreptate îndeosebi împotriva populaţiei de etnie sârbă, dar şi
împotriva rromilor sau albanezilor care erau consideraţi trădători94.
După război, UCK s-a transformat în TMK95, o organizaţie non-armată, de protecţie
civilă, care a participat la impunerea ordinii în Kosovo până la declararea independenţei.
Actualmente TMK a fost desfiinţată, iar membrii săi vor fi, cel mai probabil, cooptaţi în viitoarea
armată a statului Kosovo.
Membrii de vârf ai UCK sunt actualmente membri marcanţi ai guvernării kosovare.
Hashim Thaci, prim-ministrul Kosovo şi preşedinte al PDK96, este fostul lider politic al UCK.
Ramush Haradinaj, preşedintele AAK97, fost comandant în cadrul UCK, s-a retras temporar din
politică, pentru a se preda tribunalului de la Haga. În urma procesului a fost achitat de toate
acuzaţiile ce i s-au adus. Un alt comandant al organizaţiei, Fatmir Limaj, a fost de asemenea
achitat de tribunalul de la Haga şi este, actualmente, ministrul transporturilor şi
telecomunicaţiilor în Guvernul Kosovo98.
Conform Human Rights Watch99, UCK este responsabilă pentru numeroase abuzuri,
inclusiv răpiri şi omucideri ale sârbilor sau etnicilor albanezi care se considera că au cooperat cu
statul. Membri ai UCK sunt responsabili de atacuri şi după încetarea conflictului, inclusiv
împotriva unor etnici albanezi rivali politici.
După 1999, majoritatea atacurilor UCK au căutat să nu facă victime, ci doar să transmită
anumite mesaje politice.
În ciuda faptului că UCK nu mai există ca atare, consider că este un reper negativ pentru
modul în care lumea occidentală a ales să răspundă terorismului. Este un caz (unicul, conform
cunoştinţelor mele) de succes absolut al unei organizaţii teroriste. UCK, o organizaţie teroristă
recunoscută internaţional, a obţinut independenţa Kosovo, iar liderii săi conduc acum acest stat.

93
În limba croată „Udruga Medunarodnih Dragovoljaca Hrvatskih Oruzanih Snaga”, organizaţia oficial recunoscută
a veteranilor războiului iugoslav.
94
http://www.dkosopedia.com/wiki/Terrorism.
95
Trupat e Mbrojtjes së Kosovës, Corpul de Protecţie Kosovo
96
Partia Demokratike e Kosovës, Partidul Democratic al Kosovo
97
Aleanca për Ardhmërinë e Kosovës, Alianţa pentru Viitorul Kosovo
98
http://www.ks-gov.net/portal/eng.htm.
99
http://www.hrw.org/
28
II.2.G Epanastatikos Agonas100
Poate una dintre cele mai tinere organizaţii teroriste europene, Lupta Revoluţionară s-a
remarcat pentru prima oară în 2003, prin revendicarea unui atac cu bombă asupra Tribunalului
din Atena, iar apoi, în 2004, asupra Ministerului Muncii şi a unor autobuze aparţinând poliţiei.
Pe 22 decembrie 2005, organizaţia a publicat un manifest în revista satirică „To Pontiki”,
în care îşi exprimau obiectivele ideologice revoluţionare, antiglobalizare şi antiamericane. Au
urmat alte atacuri cu bombă şi atacuri armate asupra poliţiei ateniene101.

II.2.H ASALA102
Înfiinţată în 1975, ASALA s-a constituit într-o grupare teroristă transnaţională, pe baze
etnice, cu o ideologie marxist-leninistă care şi-a exprimat încă de la început solidaritatea cu toate
mişcările de stânga şi separatiste din întreaga lume. Aceasta şi-a propus ca obiectiv restabilirea
Armeniei istorice, într-o zonă care include estul Turciei, nordul Iranului şi Armenia post-
sovietică.
De asemenea, ASALA a militat şi militează pentru forţarea Turciei să recunoască
genocidul practicat împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman şi încetarea discriminărilor
suferite de armeni în Turcia103.
Obiectivele politice ale acestei grupări pot fi sintetizate astfel: folosirea violenţei
revoluţionare pentru a forţa stoparea exploatării, represiuni şi terorii colonialismului turcesc, a
„imperialismului NATO” şi a sionismului; atacarea instituţiilor şi reprezentanţilor statului turc,
oriunde în lume şi lovirea ţărilor care sprijină Turcia; afirmarea socialismului ştiinţific ca
doctrină a patriei armene reconstruite; transformarea Armeniei fost sovietice în bază de luptă
revoluţionară contra Turciei.
Pentru realizarea acestor obiective, ASALA a comis o serie de atentate teroriste,
activitate împărţită în două faze: în timpul primei faze, gruparea a atacat personalul diplomatic
turc pentru a atrage atenţia asupra „problemei armeneşti” şi în vederea câştigării de susţinători
printre armeni; În faza a doua, ASALA şi-a extins operaţiile şi împotriva ţintelor „imperialiste”,
primele victime fiind birourile KLM şi Lufthansa din Paris, precum şi biroul TWA din Madrid.
ASALA ameninţă şi în prezent interesele unor state europene104.

II.3. TERORISMUL NON-EUROPEAN ÎN EUROPA

100
Din limba gracă „Lupta Revoluţionară”
101
http://en.wikipedia.org
102
Armata Secretă Armeană de Eliberare a Armeniei
103
http://en.wikipedia.org
104
François Massoulié – Conflictele din Orientul mijlociu, Ed. Bic All. 2003
29
În spatele unor atentate teroriste din Europa stau imigranţii musulmani din generaţia a II-
a sau chiar a III-a. Astfel, terorismul islamic şi-a creat un serios cap de pod în Europa, nu
neapărat prin „import” masiv, ci prin dezvoltarea sa din interior prin recrutarea şi pregătirea unor
elemente din rândul imigranţilor, chiar dacă o bună parte dintre aceştia au cetăţenia statelor în
care astăzi locuiesc.
Nu întâmplător Londra este denumită „Londonistan”, datorită numărului mare de
musulmani care trăiesc astăzi în capitala Angliei. Parisul găzduieşte un procent ridicat de
magrebieni, fapt care a condus la o masivă emigraţie a evreilor francezi în Israel. Miile de
magrebieni în rândul cărora au pătruns elemente ale organizaţiilor teroriste sunt la originea celor
două runde ale Entifadei din Paris şi din alte oraşe franceze, pe timpul căreia au fost incendiate
un număr impresionant de maşini, imobile şi alte bunuri105.
Printre minorităţile Berlinului semnalăm pe cele de origine turcă, kurdă, arabă şi
pakistaneză, care nu odată au dat de furcă autorităţilor germane, iar Madridul a devenit o
potenţială „capitală” a califatului Andalus etc.
La fel ca oriunde în lume, şi în Europa terorismul, indiferent de provenienţa sa, are
capacitatea de a lansa atacuri şi a produce pierderi la scară mai mică sau mai mare. În afara
terorismului intern tradiţional, care şi-a slăbit mult potenţialul de acţiune, în Europa au pătruns
elemente ale terorismului internaţional, cu preponderenţă islamic, elemente în cadrul cărora locul
de frunte îl deţin cele aparţinând reţelei Al-Qaeda şi care, de altfel, au stabilit legături cu grupuri
indigene din toată lumea. Forţa reţelei Al-Qaeda, stă în structura sa multicelulară răspândită pe
tot globul, care-i conferă agilitate şi acoperire106.
Hezbollah, mişcare revoluţionară radical-şiită de origine libaneză, a evoluat de la nivelul
de ameninţare locală la cel de reţea teroristă la nivel global, cu sprijin puternic din partea unor
regimuri politice radicale, precum cel din Iran sau Siria şi a unei reţele de numeroase organizaţii
nonguvernamentale caritabile. Hezbollah priveşte terorismul nu numai ca pe o unealtă prin care
să îşi atingă scopurile politice, dar şi ca pe o datorie religioasă, parte a „jihadului global”.
Această organizaţie a popularizat folosirea atentatelor sinucigaşe în Liban în anii ‟80. Apoi, în
anii ‟90, şi-a construit o forţă de gherilă puternică şi o structură de conducere politică complexă,
devenind, în ultima decadă, principala forţă destabilizatoare în conflictul arabo-izraelian.
În ciuda vizibilităţii mai puternice a Al-Qaeda în ultimii ani, Hezbollah rămâne
organizaţia cea mai mare, mai puternică, mai bine organizată şi mai bine dotată, aceasta şi pentru
că se bucură de sprijinul celor mai mari sponsori ai terorismului contemporan: Iran şi Siria.

105
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan - factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale în condiţiile
statutului de membru NATO, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, 2005.
106
Marianne Heiberg, Brendan O'Leary, John Tirman, Terror, Insurgency, and the State: Ending Protracted
Conflicts, University of Pennsylvania Press, 2007.
30
Hezbollah şi-a stabilit prezenţa în Europa în anii ‟80, odată cu afluxul de cetăţeni libanezi
care se refugiau din calea războiului civil şi a confruntărillor dintre israelieni şi palestinieni.
Organizaţia s-a înrădăcinat în mijlocul comunităţilor libaneze din Europa107.
Serviciile de informaţii germane estimează un număr de circa 900 de membri Hezbollah
prezenţi numai în RFG. Alături de aceşti jihadişti organizaţi, Germania se mai confruntă şi cu
prezenţa jihadiştilor independenţi, mult mai greu de identificat, şi a internaţionaliştilor kurzi, din
ce în ce mai activi în lupta lor împotriva intereselor americane şi turce din Europa. Dacă
Germania nu a fost, până acum, victima unor atacuri teroriste, acest lucru nu este datorat
măsurilor luate de serviciile de securitate, ci mai degrabă faptului că Germania a nu a fost una
dintre ţintele favorite (precum Spania, Franţa sau Marea Britanie), ci mai degrabă o bază
logistică şi refugiu pentru jihadişti.
Hezbollah şi-a format o reţea extinsă de colectare de fonduri şi de sprijin logistic în
întreaga Europă. Franţa şi Mara Britanie au fost ţinta principală a organizaţiei în Europa, în
principal datorită faptului că acestea s-au opus vehement agendei Hezbollah în Liban.
Analizele de specialitate arată că baze operative şi membri ai Hezbollah sunt prezenţi în
întreaga Europă, incluzând Belgia, Bosnia, Mara Britanie, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemanca,
Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Norvegia, România, Rusia, Slovenia, Spania,
Suedia, Turcia şi Ucraina108.
Referindu-se la faptul că ameninţarea teroristă este în continuare foarte ridicată în
Europa, judecătorul francez Jean Luis Bruguiere – un specialist în materie – afirmă că „Irakul
atrage ca un magnet tinerii musulmani care astfel se radicalizează. Este asemenea unei găuri
negre care suge toate elementele care trăiesc în Europa pe care le împinge să vină în Irak. Iar unii
dintre ei se întorc în Europa cu ideea că trebuie să continue acolo războiul sfânt, jihadul, fie că e
vorba de Marea Britanie, Franţa, Spania, sau de orice altă ţară”109
Cel mai important aspect al noului fenomen îl reprezintă răspândirea cultului martirilor
(shahid), asociat atacurilor sinucigaşe. Esenţa suicidului altruist constă într-un act realizat în
numele şi în bineficiul comunităţii, care întotdeauna este una puternic structurată şi adânc
ancorată în tradiţie. Comunitatea domină indivizii şi conştiinţa lor pentru că ea face apel
permanent la tipare emoţionale şi atitudini eroice, cultivate prin intermediul religiei; în acest fel,
suicidul nu este privit ca o metodă finală, ci mai degrabă ca expresie a unei atitudini simbolice.
Pe măsură ce adolescenţii musulmani sunt atraşi de radicalismul islamic, aceştia devin,
tot mai mult, principala bază de recrutare a celulelor extremiste locale. Părinţii multor tineri

107
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005
108
http://www.dkosopedia.com/wiki/Terrorism.
109
Evan Kohlmann Al-Qaida's Jihad in Europe: The Afghan-Bosnian Network, Berg Publishers, 2004

31
musulmani au fost încântaţi de faptul că fii lor manifestă interes pentru Islam, interpretând acest
fapt ca pe unul pozitiv şi, totodată, ca pe o nesperată alternativă oferită acestor adolescenţi
derutaţi, de multe ori implicaţi în activităţi criminale sau antisociale. Mulţi părinţi au sprijinit
călătoria tinerilor în Pakistan sau Siria, pentru instruire religioasă, fără să realizeze că instruirea
va însemna de fapt îndoctrinare pentru martiriu110.
Mulţi tineri musulmani naturalizaţi în Marea Britanie au fost de părere că teroriştii au
avut dreptate în cazul atentatelor din Londra; deci loialitatea lor nu este cu ţara de adopţie, ci cu
Islamul politic, care poartă un război sfânt contra Occidentului. Or, în ţările europene care stau
demografic mai bine, creşterea populaţiei se face mai ales pe seama musulmanilor naturalizaţi,
care au rată de fertilitate mai mare decât populaţiile locale. Cu alte cuvinte, în viitor proporţia
populaţiilor neasimilabile va creşte, tensionând şi mai mult Europa111.
Depistarea tuturor acestor tineri este extrem de dificilă: majoritatea lor sunt necunoscuţi
autorităţilor şi poliţiei, fiind aproape complet integraţi în ţara adoptivă; membrii celulelor se
racolează din interiorul comunităţii musulmane, în cadrul căreia orice conlucrare cu poliţia
creştină este văzută ca o „trădare”; noii membri nu au nevoie de pregătire militară, ci doar de
îndoctrinare religioasă; majoritatea dintre aceştia nu sunt interesaţi de Jihadul global, ci sunt
animaţi de frustrări şi resentimente împotriva statelor de adopţie – considerate drept
„necredincioase şi decadente”, precum şi principalele responsabile de discriminările la care se
simt supuşi112.

II.4. PREZENŢA ORGANIZAŢIILOR TERORISTE PE TERITORIUL


ROMÂNIEI
În România, Infiltrarea actorilor terorismului internaţional şi transnaţional s-a produs
începând cu anii `90, constatându-se în prezent tendinţa de structurare a unor adevărate reţele şi
filiale autonome. Acestea acţionează ilegal, sub diferite acoperiri, în vederea colectării de fonduri
pentru organizaţiile teroriste, strângerii de informaţii despre potenţialele ţinte de pe teritoriul ţării
noastre şi organizării unor structuri logistice capabile să sponsorizeze viitoare atacuri.
Prezenţa în România a numeroşi kurzi, majoritatea membri activi sau simpatizanţi ai
PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, actualul Kadek), reprezintă un factor de ameninţare
majoră, deoarece acest partid foloseşte în mod tradiţional teritoriile ţărilor gazdă din Europa ca
teatru de acţiuni contra intereselor Turciei.

110
James M. Poland, Concepts of Terror an Terrorism, Prentice-Hall, 2004.
111
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, feb. 2006.
112
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, feb. 2006.
32
Prezenţa PKK în România a permis infiltrarea şi consolidarea unor celule tactice
aparţinând şi altor grupări teroriste turceşti cum ar fi Frontul Revoluţionar de Eliberare Populară,
care urmăreşte realizarea de acţiuni conjugate cu PKK contra ţintelor turceşti113.
Organele mandatate cu apărarea siguranţei naţionale au descoperit în România prezenţa
unor elemente ale unor categorii de grupări teroriste extrem de virulente cum ar fi „Babbar
Khalsa" şi „Tigrii Eliberatori ai Eelanului Tamil (L.T.T.E.), mai ales în condiţiile în care
România s-a confruntat cu acte teroriste dirijate împotriva unor ţinte indiene.
O altă ameninţare teroristă articulată o reprezintă prezenţa şi activitatea unor membri şi
susţinători ai organizaţiilor palestiniene care se opun procesului de pace din Orientul Apropiat
(Fatah-Consiliul Revoluţionar, Frontul Popular de Eliberare a Palestinei, Frontul Democratic de
Eliberare a Palestinei şi altele)114.
Eforturile de organizare a unor centre logistice şi de sprijin pe teritoriul nostru naţional,
ale acestor organizaţii teroriste, este evidenţiat şi de faptul că Fraţii Musulmani - coordonaţi de la
Viena - şi-au creat numeroase asociaţii cu caracter profesional, cultural sau religios, cum ar fi:
Sindicatul Studenţilor Arabi din Cluj- Napoca, Asociaţia „Semiluna", Asociaţia Româno - Arabă
din Bucureşti, „Frontul de Vest”, organizaţie extremistă palestiniană cu statut diplomatic.
De asemenea, în ultima perioadă de timp, şi-au făcut apariţia în ţara noastră elemente
tactice ale unor organizaţii teroriste din Europa Occidentală cum ar fi „2 Iunie", „Brigăzile
Roşii", „Ordinea Nova", „I.R.A.", „ASALA" etc115.
Este semnificativ să amintim că o parte din organizaţiile teroriste transnaţionale aflate pe
lista Departamentului de Stat al S.U.A, acţionează ori şi-au implantat agenţi şi în România,
membrii acestora fiind prezenţi în special în centrele universitare şi în marile oraşe: Bucureşti,
Cluj, Timişoara, Constanţa, laşi, Braşov. Majoritatea membrilor acestora sunt arabi şi kurzi,
mulţi dintre ei având deja cetăţenia română. Poziţia geografică a ţării noastre, precum şi evoluţia
terorismului internaţional, schimbările semnificative intervenite în strategia şi scopurile acestuia,
reprezintă o permanentă sursă de risc la adresa siguranţei naţionale.
România nu se confruntă în prezent cu un terorism de sorginte sau motivaţie autohtonă.
În acelaşi timp, relativa stabilitate înregistrată în situaţia operativă internă, este afectată constant
de ameninţările derivate din evoluţia pe plan internaţional a terorismului, care include în teatrul
său de acţiune şi România.

Capitolul III – ANTITERORISM ŞI CONTRATERORISM ÎN EUROPA. MĂSURI


IMPLEMENTATE ŞI RECOMANDĂRI PENTRU VIITOR

113
Ion Bodunescu, Terorismul - fenomen global, Casa Editoriala Odeon, 1997.
114
Gl.bg.(r) dr. Octavian DUMITRESCU, Fenomenul militar. Evoluţii în perspective, Editura Semn E, 2004.
115
Ion Bodunescu, Terorismul - fenomen global, Casa Editoriala Odeon, 1997.
33
III.1. INTRODUCERE
Până la momentul 11 septembrie, la nivelul Uniunii Europene, terorismul era perceput ca
”o ameninţare mai puţin fundamentală”, dar acest moment a demonstrat că fenomenul terorist nu
se limitează la sfera naţională sau regională şi că se impune coordonarea luptei antiteroriste în
context internaţional mult mai larg.
Deşi, la 4 septembrie 2001, doar cu câteva zile înainte de atacurile teroriste de la New
York şi Washington, adoptase o Rezoluţie asupra terorismului, Uniunea Europeană avea în
vedere mai degrabă „vechiul” terorism, intern, şi mai puţin „noul” terorism, transnaţional, bazat
pe celule active, grupuri afiliate şi reţele de sprijin larg diseminate, al cărui prim exponent îl
reprezintă gruparea teroristă Al-Qaeda şi reţeaua care gravitează în jurul său. O serie de factori,
între care amintim libertatea de mişcare în cuprinsul Europei, sistemele relativ deschise şi slab
monitorizate de azil şi imigrare, tradiţia libertăţilor civice, accesul facil la reţelele financiare
europene, sistemele poliţieneşti şi judiciare insuficient coordonate, făceau din UE un spaţiu
extrem de vulnerabil la terorism116.
Europa se confruntă cu terorismul intern şi internaţional de decenii. De fapt, eforturile
contrateroriste ale UE datează dinainte de atacurile de la 11 septembrie. În ciuda luptei
antiteroriste încununate de succes împotriva formelor tradiţionale de terorism politic, serviciile
europene de securitate au subestimat ameninţarea la adresa Occidentului reprezentată de
islamismul militant. Moartea tragică a câtorva mii de oameni pe 11 septembrie a deschis ochii
omenirii către ameninţarea în schimbare şi a arătat şi mai mult vulnerabilităţile societăţilor
moderne, din ce în ce mai deschise şi mai interdependente, în faţa grupărilor teroriste
organizate117.
Ca o reacţie imediată la atacurile de la 11 septembrie 2001, UE a implementat un „plan
de acţiune antiteroristă” (octombrie 2001), urmat de „Decizia cadru cu privire la combaterea
terorismului” (iunie 2002). Aceste măsuri au crescut cooperarea între guvernele naţionale din UE
şi din lume. Totuşi, atacurile de la Madrid (11 martie 2004) şi Londra (7 iulie 2005), care au
făcut peste 250 de victime, au arătat că strategia europeană contrateroristă este departe de a face
faţă ameninţării. Din această perspectivă, UE a introdus o strategie actualizată. Instituţii precum
EUROPOL, destinate înainte luptei împotriva criminalităţii internaţionale, deţin în prezent
sarcina suplimentară de a face schimb de informaţii şi de a combate terorismul118.

116
General de divizie (r) dr. Gheorghe Aradavoaice, General de divizie (r) Dumitru Iliescu, maior Laurenţiu Dan
Niţă, Terorism, antiterorism, contraterorism, Ed. Antet, 1997.
117
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan - factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale în condiţiile
statutului de membru NATO, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, 2005.
118
David C. Rapoport, Terrorism. Critical Concepts in Political Science, Routledge, 2006.
34
Pe de altă parte, noua „Concepţie de apărare împotriva terorismului”, elaborată de NATO
şi pe care majoritatea ţărilor europene, inclusiv România, şi-o însuşesc, conţine, alături de
stipularea unor măsuri antiteroriste (defensive) şi contrateroriste (ofensive), alte două seturi de
activităţi de luptă împotriva terorismului:
1. măsuri de răspuns pentru reducerea la minimum a consecinţelor acţiunilor teroriste
(consequence management);
2. cooperare şi interacţiune (cooperation and interaction), prin intermediul unor foruri de
genul Consiliul NATO-Rusia, în domeniul terorismului119.
Terorismul internaţional este una dintre cele trei ameninţări principale la adresa
securităţii europene, alături de proliferarea armelor de distrugere în masă şi existenţa unor
structuri statale slabe (failed states) şi amplificarea crimei organizate. Terorismul este, deci, o
ameninţare strategică. Europa a devenit atât o ţintă, cât şi o zonă de operaţiuni a terorismului
internaţional. S-a constatat o diversificare a activităţilor teroriste desfăşurate atât de reţele
consacrate, cât şi de persoane independente, neafiliate la organizaţii specifice. Uniunea
Europeană - ca entitate - nu reprezintă subiectul unei ameninţări specifice din partea Al Qaeda
şi/sau asociaţii săi, aceste entităţi teroriste constituind, însă, o ameninţare pentru statele membre,
percepute ca "inamici ai Islamului" şi desemnate drept "ţinte legitime" dată fiind implicarea lor
în Irak sau Afganistan120.
Noul tip de ameninţare asimetrică strategică, cu repercusiuni pentru o perioadă
nedefinită, implică găsirea celor mai eficiente strategii şi tactici de ripostă împotriva acţiunilor
desfăşurate de către terorişti. Forţele speciale de contracarare nu mai pot pune accentul, ca până
acum, pe desfăşurări previzibile terestre, navale sau aeriene, ci pe acţiuni la fel de imprevizibile
ca şi cele ale grupurilor teroriste agresoare, acţiuni care să exploateze vulnerabilităţile acestui tip
de ameninţare. Sistemul apărării în faţa terorismului se caracterizează prin diferite acţiuni
nonarmate coordonate şi prin operaţiuni împotriva tuturor teroriştilor, pentru zădărnicirea
realizării planurilor lor, cu scopul neutralizării lor rapide şi complete ori al eliminării după ce
aceştia încep să folosească violenţa. Rădăcinile terorismului trebuiesc tăiate dacă este posibil,
înainte de a atinge proporţii de ostilităţi. Este o condiţie principală pentru lupta de succes şi
eficientă împotriva terorismului. „Neutralizarea şi eliminarea terorismului este o misiune foarte
complicata pentru orice stat. Apărarea împotriva terorismului masiv, rebel este pentru un stat
cea mai complexa misiune. Lupta împotriva terorismului trebuie să fie agresivă, continuă, cu
dinamica unei adevărate vânători. Aceasta trebuie să includă obligatoriu acţiuni pentru
distrugerea "oazelor" în care teroriştii îşi găsesc adăpost, acele arii sigure, risipite în întreaga
lume, în care teroriştilor li se oferă protecţie, posibilitatea de refacere şi timp pentru pregătirea
119
David C. Rapoport, Terrorism. Critical Concepts in Political Science, Routledge, 2006.
120
Strategia europeană de securitate, Institutul de Studii al Uniunii Europene, 2003.
35
unor acţiuni şi strategii. Dar pentru a obţine rezultatele scontate în lupta antiteroristă,
considerăm că se impune cunoaşterea în amănunt a punctelor slabe, sensibile, nevralgice ale
fenomenului, care pot fi atacate uşor, într-un cuvânt al vulnerabilităţilor fenomenului terorist
din punct de vedere etic, moral, psihologic, religios, organizaţional, informaţional, doctrinar,
material şi tehnologic”121.

III.2. MĂSURI PREVENTIVE ŞI REACTIVE ALE EUROPEI ÎMPOTRIVA


AMENINŢĂRII TERORISTE
În iunie 2004, Uniunea Europeană a redactat un Plan global de acţiune împotriva
terorismului, incluzând şapte obiective strategice:
1. Întărirea consensului internaţional şi accentuarea eforturilor comunităţii internaţionale
pentru combaterea terorismului;
2. Restrângerea accesului teroriştilor la resursele financiare şi economice;
3. Dezvoltarea mijloacelor organismelor Uniunii Europene şi ale statelor membre pentru
identificarea teroriştilor, anchetarea şi urmărirea penală a acestora, împiedicarea atentatelor
teroriste;
4. Asigurarea securităţii transporturilor internaţionale şi eficienţa sistemului de control
la frontiere;
5. Dezvoltarea capacităţii Uniunii Europene şi a statelor membre de a face faţă
consecinţelor unui atentat terorist;
6. Contracararea factorilor care contribuie la alimentarea terorismului şi la creşterea
numărului adepţilor săi;
7. Dirijarea acţiunilor de reiaţii externe ale Uniunii Europene spre ţări terţe a căror
capacitate de combatere a terorismului trebuie întărită122.
Pentru a consolida coerenţa strategică şi politică a acestor obiective şi acţiunilor de
materializare, Uniunea Europeană le-a regrupat la sfârşitul lui 2005 în patru mari paliere ale unei
strategii globale: asigurarea laturii preventive, mai ales prin împiedicarea acţiunilor de recrutare
de noi terorişti; asigurarea unei mai bune protecţii a potenţialelor ţinte; dezorganizarea reţelelor
existente; ameliorarea capacităţilor de reacţie şi de gestionare a consecinţelor atentatelor
teroriste.
Începând cu anul 2004, Uniunea Europeană a dezvoltat direcţiile stabilite prin Declaraţia
privind combaterea terorismului prin câteva documente specifice elaborate de Comisia
Europeană:

121
Terorism, antiterorism, contraterorism – General de divizie (r) dr. Gheorghe Aradavoaice, General de divizie (r)
Dumitru Iliescu, maior Laurentiu Dan Nita, Ed. Antet. Oradea 1997
122
http://ec.europa.eu/justice_home/fsj/terrorism/fsj_terrorism_intro_en.htm
36
1. Protecţia infrastructurii critice în lupta împotriva terorismului;
2. Pregătirea şi gestionarea consecinţelor în lupta împotriva terorismului;
3. Prevenirea, pregătirea şi răspunsul ia atacurile teroriste;
4. Prevenirea şi lupta împotriva finanţării terorismului123.
Pentru realizarea obiectivelor politice, au fost concepute patru categorii de măsuri:
1. Întărirea capabilităţilor naţionale - prin folosirea celor mai bune metode pentru a
perfecţiona capacităţile naţionale în culegerea de informaţii;
2. Facilitarea cooperării europene - cooperarea prin schimbul de informaţii între statele
membre şi serviciile de informaţii şi stabilirea unor mecanisme eficiente care să faciliteze
cooperarea;
3. Dezvoltarea capacităţii colective - asigurarea capacităţii de înţelegere şi răspundere
colectivă în vederea preveniri şi combateri ameninţării teroriste;
4. Promovarea parteneriatului internaţional - cooperarea cu alte state decât cele ale
Uniunii Europene, cu organizaţii neguvernamentale internaţionale şi ţările din lumea a treia în
vederea combaterii terorismului124.
În scopul prevenirii recurgerii la terorism şi împiedicării apariţiei unei generaţii viitoare
de terorişti, Uniunea Europeană a elaborat o Strategie de combatere a radicalizării şi recrutării în
vederea comiterii de actelor de terorism. Pornind de la evidenţa că radicalizarea şi recrutarea în
vederea comiterii de acte de terorism trebuie combătute în primul rând de statele membre, la
nivel naţional, regional şi local, activitatea desfăşurată la nivelul Uniunii Europene, în special
contribuţia Comisiei Europene, poate asigura un cadru important care să contribuie la
coordonarea politicilor naţionale, la schimbul de informaţii şi la stabilirea unor bune practici.
În Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu referitoare la
"Recrutarea teroriştilor: prezentarea factorilor care contribuie la radicalizarea violentă"
(Bruxelles, 3 octombrie 2005) se precizează că "radicalizarea violentă este fenomenul prin care
anumite persoane îmbrăţişează opinii, puncte de vedere şi idei care pot duce la acte de terorism,
aşa cum sunt ele definite în articolul 1 din Decizia-cadru privind combaterea terorismului"125.
Pe linia dezorganizării activităţii teroriste, Uniunea Europeană îşi focalizează eforturile
pe urmărirea internaţională a teroriştilor, împiedicarea planurilor teroriste, anihilarea reţelelor şi
a activităţilor de recrutare în vederea comiterii de acte teroriste, blocarea fondurilor şi a
materialelor folosite în atacuri şi aducerea teroriştilor în faţa justiţiei, respectând în acelaşi timp
drepturile omului. În acest sens, evaluările SitCEN, realizate pe baza contribuţiilor agenţiilor
naţionale de informaţii şi securitate, vor fundamenta deciziile luate in cadrul politicilor UE.

123
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
124
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
125
http://ec.europa.eu/
37
Instrumente de lucru precum Mandatul European de Arestare se dovedesc a fi mijloace
importante în urmărirea şi cercetarea teroriştilor peste graniţă. Ar trebui acordată prioritate şi
altor masuri practice cum ar fi Mandatul European pentru Probe, ce va permite statelor membre
să culeagă probe de pe întreg teritoriul UE pentru a susţine condamnarea teroriştilor şi înfiinţarea
unor echipe comune de investigaţii pentru cercetările transfrontaliere. Statele membre ar trebui
să îmbunătăţească cooperarea practică şi schimbul de informaţii dintre poliţie şi autorităţile
judecătoreşti, in special prin intermediul EUROPOL şi EUROJUST126.
Pe de altă parte, se urmăreşte lipsirea teroriştilor de mijloacele folosite pentru realizarea
atacurilor - fie în mod direct (de ex. arme sau explozibili), fie indirect (de ex. documente false
care să le permită să călătorească sau să-şi stabilească rezidenţa fără a fi depistaţi).
Sursele de finanţare ale terorismului sunt diverse, iar originea acestor fonduri poate fi atât
legală, dar şi ilegală. Conform Raportului Grupului de acţiune financiară împotriva spălării
banilor, sunt considerate surse legale de finanţare a terorismului: produsele rezultate din
colectarea cotizaţiilor şi/sau din taxele de înscriere, din vânzarea de publicaţii legale, oferirea de
bunuri şi servicii legale, organizarea de conferinţe, manifestări culturale şi sociale, solicitări în
sânul comunităţii, apelurile către acei membri ai comunităţii care dispun de importante resurse
financiare, donaţia unei părţi din veniturile personale ale unor membri ai comunităţii, fonduri
provenind din activităţi comerciale legitime.
Printre sursele ilegale de finanţare, putem aminti traficul de stupefiante, vânzarea de
publicaţii ilegale, oferirea de bunuri şi servicii ilegale, fondurile rezultate din răscumpărarea
ostaticilor, corupţia, frauda, trafic de persoane, contrabanda şi traficul cu produse contrafăcute.
De altfel, evoluţia tehnologică a ultimilor ani a crescut nivelul mijloacelor de organizare
transnaţională, informaţiile şi banii putând face de acum înainte turul lumii în câteva secunde127.
Aceşti criminali au pus foarte repede în slujba profitului noile tehnologii de informare şi
comunicare, dispunând de mijloacele financiare necesare pentru a le dobândi. De exemplu,
teroriştii kamikaze de la 11 septembrie 2001 au primit fonduri pentru a plăti formarea piloţilor
avioanelor prin viramente electronice, la fel cum au primit şi instrucţiunile asupra modului de
acţiune prin informaţii criptate, trimise prin intermediul internetului128.
Astfel, trebuie subliniat faptul că terorismul actual îşi extrage forţa şi din Internet. Acest
instrument care facilitează schimburile şi comunicarea are într-adevăr un rol important în
punerea în practică a surselor de finanţare ale acestui flagel, indiferent că sunt surse legale sau
nu. În acest mod, internetul permite mai ales anonimatul, o comunicare instantanee între două

126
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
127
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
128
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan - factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale în condiţiile
statutului de membru NATO, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005
38
puncte ale globului, trimiterea de fonduri şi informaţii (prin intermediul sistemelor de criptare), o
propagandă la scară largă (prin intermediul forum-urilor de discuţii, de exemplu), dă impresia că
o organizaţie teroristă dispune de o reţea vastă, crearea de celule locale însărcinate cu strângerea
de fonduri şi răspândirea ideologiei.
Finanţarea terorismului acoperă două domenii distincte: finanţarea atacurilor teroriste şi
finanţarea reţelelor teroriste. Prevenirea şi combaterea acestor fenomene implică identificarea
fondurilor, dar şi analiza utilizării mijloacelor de transfer financiar. Se observă că într-o lume
financiară, în care banul nu se mai deplasează sub forma sa materială, ci sub forma ordinelor
bancare, trebuie găsite, cât mai rapid posibil, mijloacele legale de acţiune împotriva acestora129.
Atentatele de la New York şi Washington din 11 septembrie 2001 şi seria de acte
teroriste petrecute pe parcursul anilor următori (Spania – 11 martie 2004, Marea Britanie – iulie
2005) au frapat prin violenţa şi numărul victimelor. Aceste momente dramatice au amintit că
ameninţarea terorismului în spaţiul Uniunii Europene sau împotriva intereselor europene
persistă. În ciuda măsurilor de anvergură ce au fost luate, Europa continuă să lupte fără
întrerupere contra acestor atrocităţi şi să-şi demonstreze determinarea în a învinge acest fenomen
care încearcă să frângă principiile pe care este construită, respectarea demnităţii umane şi a
drepturilor fundamentale Astăzi terorismul a încetat de mult să mai fie doar o reacţie sporadică şi
izolată în faţa unor disfuncţii sociale sau funcţionale. El a devenit o acţiune premeditată, punitivă
şi răzbunătoare, criminală – adesea sinucigaşă – care are ca obiectiv să distrugă, să ucidă cu
cruzime şi să înspăimânte.
În ceea ce priveşte finanţarea terorismului, Strategia Uniunii Europene de combatere a
terorismului prevede:
1. Îmbunătăţirea codurilor naţionale de conduită pentru organizaţiile non-profit;
2. Adoptarea reglementărilor privind transferurile băneşti;
3. Asigurarea capacităţilor şi îmbunătăţirea procedurilor de îngheţare a bunurilor;
4. Îmbunătăţirea cooperării dintre comunitatea de informaţii, autorităţile de aplicare a
legii şi autorităţile de supraveghere financiară;
5. Mărirea capacităţilor de investigare financiare şi cooperarea dintre unităţile de
investigaţii financiare (FIU), inclusiv prin folosirea FIU.Net;
6. Implementarea legislaţiei UE din domeniul spălării banilor şi al transferurilor de
lichidităţi şi combaterea folosirii neadecvate a sectorului non-profit130.
Printr-un mecanism şi o logică similare Listei "Organizaţii Teroriste Străine (FTO)", în
decembrie 2001, Consiliul Uniunii Europene a elaborat lista organizaţiilor teroriste şi a
persoanelor care organizează atentate teroriste, actualizată periodic.
129
Opan Maxim, Terorismul – cauze, efecte şi măsuri de combatere, Ed. Politică, 1989.
130
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
39
Poziţiile Comune 2001/930/PESC şi 2001/931/PESC adoptate la 27 decembrie 2001 in
cadrul PESC şi Regulamentul 2580/2001 al Consiliului UE - adoptat în baza ari. 60, 301 şi 308
din Tratatul Comunităţii Europene - sunt cele trei instrumente cu valoare juridica constrângătoare
pentru statele membre, constituind aşa-zisul mecanism al Clearing House, prin care se analizează
periodic solicitările statelor membre/terţe state privind includerea pe lista UE a unor organizaţii
considerate teroriste de către statul de origine131.
Conţinutul normelor europene în vigoare cu privire la lupta împotriva terorismului nu
diferă de cel al dispoziţiilor internaţionale în materie, cel mai adesea făcându-se referire la
rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU.
Astfel, a fost adoptat un întreg pachet de măsuri cu caracter antiterorist, ce includea
plasarea terorismului în topul listei ameninţărilor la adresa securităţii, o definiţie comună a
terorismului, o listă de organizaţii socotite teroriste şi un plan de acţiune comprehensiv pentru
combaterea terorismului, ce includea consolidarea cooperării poliţieneşti şi judiciare şi creşterea
volumului de informaţii relevante între autorităţile naţionale cu atribuţii în lupta împotriva
terorismului, întărirea şi perfecţionarea politicilor referitoare la azil şi imigrare, instrumente
legislative menite a suprima finanţarea terorismului şi întărirea securităţii aeriene132.
Reacţia Uniunii Europene, după atentatele de la 11 septembrie 2001, a fost rapidă,
globală şi unanimă, statele membre convenind, în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului
Europei din 21 septembrie 2001, asupra unui Plan de acţiune privind:
- consolidarea cooperării judiciare şi poliţieneşti, cu instaurarea mandatului de arestare
european şi definirea comună a terorismului;
- identificarea teroriştilor/suspecţilor de terorism pe teritoriile statelor UE şi stabilirea
unei liste comune a organizaţiilor teroriste;
- crearea, în cadrul EUROPOL, a unei comisii de specialitate antiteroriste care să
colaboreze cu omologii din SUA;
- punerea în aplicare a tuturor convenţiilor internaţionale în domeniul antiterorist şi
elaborarea unei convenţii generale împotriva terorismului internaţional;
- identificarea şi eliminarea surselor de finanţare a terorismului, pornind de la extinderea
Directivei privind spălarea banilor şi a Deciziei-cadru referitoare la îngheţarea fondurilor;
- consolidarea securităţii transporturilor133.

131
http://eur-lex.europa.eu.
132
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
133
http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/140.en.pdf.
40
III.3. ROLUL ŞI ATRIBUŢIILE COORDONATORULUI UE PENTRU
COMBATEREA TERORISMULUI
Consiliul European din martie 2004 a decis crearea funcţiei de coordonator UE pentru
combaterea terorismului, în urma atentatelor de la Madrid. Actualele sarcini ale acestuia au un
caracter general - "coordonarea tuturor eforturilor UE pentru combaterea terorismului" - şi
constau în:
1. Eficientizarea activităţii desfăşurate la nivelul UE în domeniul combaterii
terorismului;
2. Întreprinderea unor măsuri pentru creşterea fluxului de informaţii destinate miniştrilor
de interne ai statelor membre UE, în scopul ameliorării procesului decizional circumscris
activităţii antiteroriste;
3. Asigurarea implementării deciziilor colective ale UE la nivel naţional;
4. Coordonarea activităţii Consiliului UE în domeniul combaterii terorismului;
5. Supravegherea tuturor mecanismelor de combatere a terorismului aflate la dispoziţia
UE şi înaintarea unor rapoarte periodice către Consiliul UE;
6. Monitorizarea implementării deciziilor Consiliului UE în materie134.
Demersurile coordonatorului UE pentru combaterea terorismului sunt susţinute şi de alte
structuri comunitare cu atribuţii în acest domeniu. Astfel, la nivelul Consiliului UE, în cadrul
pilonului Politica Externă şi Securitate Comună, funcţionează "Grupul COTER" (Comitetul
Terorism). Având reprezentare atât din partea statelor membre, cât şi a Comisiei Europene,
COTER elaborează evaluări regionale şi politici de combatere a terorismului pe care le transmite
Comitetului Politic şi de Securitate al UE (COPS). La rândul său, COPS informează Consiliul de
Afaceri Generale şi Relaţii Externe, propunând inclusiv direcţii de acţiune135.
În cadrul pilonului Justiţie şi Afaceri Interne funcţionează "Terorism Working Group"
(TWG), alcătuit din reprezentanţi ai ministerelor de interne din statele membre. Această structură
are în atenţie o serie de aspecte interne din fiecare stat membru privind terorismul care, prin
corelare, conduc la identificarea unor măsuri bilaterale, regionale sau chiar la nivelul tuturor
statelor membre. Evaluările TWG sunt transmise "Comitetului pentru Articolul 36 al Tratatului"
(CATS) care, la rândul său, informează Consiliul JAI, cu competenţe pe afaceri interne şi justiţie.
Anterior înfiinţării postului de coordonator al UE pentru combaterea terorismului,
cooperarea dintre COTER şi TWG era firavă, fiind prevăzut un schimb minim de opinii prin
întâlniri bianuale. În consecinţă, noul coordonator pentru terorism a fost însărcinat cu articularea
activităţii celor două structuri, prin raportarea permanentă a politicilor de combatere a
terorismului propuse de COTER la evaluările şi măsurile prevăzute de TWG. În această idee, se
134
http://ec.europa.eu/.
135
http://ec.europa.eu/
41
intenţionează stabilirea unor puncte de contact între COTER şi TWG, Gijs De Vries urmând să
monitorizeze implementarea rezoluţiilor bazate pe propunerile celor două grupuri.
De asemenea, la nivelul Comisiei Europene, funcţionează structuri similare celor
existente în cadrul Consiliului, respectiv: Direcţia Generală pentru Relaţii Externe (DG RELEX)
; Direcţia Generală de Justiţie şi Afaceri Interne (DG JAI) 136.
În perspectivă, este posibilă extinderea atribuţiilor coordonatorului UE pentru combaterea
terorismului la organizarea activităţilor de "gestionare a crizelor provocate de acţiuni teroriste" şi
"prevenire a finanţării actelor teroriste".

III.4. NEVOIA EVIDENTĂ DE COOPEARE


Programul Haga privind asigurarea libertăţii, securităţii şi justiţiei, adoptat în cadrul
Reuniunii Consiliului European din 4-5 noiembrie 2004, stabileşte politicile Uniunii Europene
pentru perioada 2005-2010 pe dimensiunile menţionate, în domeniul prevenirii şi combaterii
terorismului fiind subliniată importanţa cooperării între serviciile de informaţii şi a celor de
securitate naţionale pentru asigurarea securităţii Uniunii în ansamblu137.
Cooperarea dintre serviciile de informaţii naţionale este reglementată în cadrul Uniunii
Europene prin Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), cât şi Justiţie şi Afaceri Interne
- JAI (în prezent, denumirea acestui pilon este "Cooperarea poliţiei şi justiţie în materie penală").
La nivelul Uniunii Europene, există patru mari agenţii de securitate: Joint Situation
Centre (SITCEN), Intelligence Division of the Military Staff (INTDIV), European Union
Satellite Centre (EUSC) şi EUROPOL138.
Solidaritatea internaţională antiteroristă este o expresie a înaltei responsabilităţi a
omenirii pentru salvgardarea valorilor supreme ale democraţiei, vieţii şi libertăţii, motiv pentru
care întreaga comunitate internaţională a luat poziţie din primul moment în confruntarea cu noua
şi extrem de periculoasa dimensiune a ameninţării teroriste. O strategie eficientă la nivel
internaţional în prevenirea şi combaterea terorismului, implică eforturi coordonate la nivel
global. Aceasta are în vedere armonizarea legislaţiei existente şi a criteriilor internaţionale,
precum şi implementarea unor acţiuni operative eficiente de combaterea a terorismului. De
asemenea, lupta la nivel internaţional pentru combaterea terorismului trebuie să aibă în vedere
cooperarea eficientă şi coordonată între autorităţile cu responsabilităţi în aplicarea legii la nivel
global, regional şi subregional, pentru neutralizarea acţiunilor crimei organizate şi stoparea
fondurilor pe care acestea le furnizează pentru activitatea grupurilor teroriste.

136
http://ec.europa.eu/
137
http://ec.europa.eu/
138
http://ec.europa.eu/
42
Statele care au preluat conducerea în domeniul cooperării bilaterale şi multilaterale sunt
Franţa, Germania, Italia, Spania, Suedia şi Marea Britanie.
Rezultatul cooperării a dus la implementarea de către UE a unui proiect-cadru de decizii
pentru combaterea terorismului; întărirea rolului EUROJUST, organism UE, creat în anul 2002,
însărcinat cu anchetarea şi instrumentarea criminalităţii trans-frontaliere şi introducerea unui
mandat european de arestare, mijloc important pentru urmărirea şi cercetarea teroriştilor peste
graniţă139.
După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, statele europene par să-şi fi modificat
obiectivul politicilor lor de combatere a terorismului de la terorismul intern la cel internaţional.
Totodată, grupurile teroriste care îşi au baza pe teritoriul unei ţări nu sunt neglijate, esenţial fiind
să nu se ignore ameninţările iminente.
Evaluările corecte şi actualizate rămân o prioritate, iar un rol esenţial îl are culegerea de
informaţii. S-au făcut eforturi concertate pentru intensificarea activităţii de culegere, analiză şi
diseminare a informaţiilor între departamentele interne, organele de aplicare a legii, armată şi
servicii secrete ale statelor europene. Informaţiile predominante sunt cele obţinute prin mijloace
electronice (SIGINT, ELINT) şi satelit (IMINT). Pe viitor, statele trebuie să acorde mai multă
atenţie beneficiilor aduse de informaţiile culese din surse umane (HUMINT), întrucât cu ajutorul
lor poate fi penetrată infrastructura socială, culturală şi religioasă a grupărilor fundamentaliste.
Nu este de ajuns ca fenomenul terorist să fie monitorizat doar de serviciile de securitate,
ci este nevoie să i se descopere cauzele religioase şi sociale. Acest lucru nu reduce însă cu nimic
responsabilitatea serviciilor de informaţii în elucidarea tuturor formelor sale de existenţă şi în
combaterea sa în cadrul cooperării internaţionale140.
O strategie mondială antiteroristă este o necesitate imperioasă, în condiţiile în care statele
sunt vulnerabile în faţa terorismului şi a urmărilor sale.
„Cooperare” este un cuvânt des auzit atunci când este menţionată sintagma „războiul
împotriva terorismului”. Această sintagmă este prezentă în declaraţia Organizaţiei Tratatului
Atlanticului de Nord din 12 septembrie 2001, care cuprinde angajamentul organizaţiei şi anume
„să întreprindă toate eforturile pentru a combate plaga terorismului”, adăugând, „vom sta uniţi în
141
credinţa că idealurile de parteneriat şi de cooperare vor triumfa” . În acest sens, în aceeaşi zi,
Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat cu unanimitate de voturi o rezoluţie care
„invită toate statele membre să conlucreze de urgenţă pentru a aduce în faţa justiţiei” pe „toţi cei
implicaţi în aceste atacuri teroriste” şi „solicită, de asemenea, comunităţii internaţionale să-şi
dubleze eforturile printr-o cooperare crescută şi prin punerea completă în aplicare a convenţiilor

139
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
140
David C. Rapoport, Terrorism. Critical Concepts in Political Science, Routledge, 2006.
141
http://www.nato.int/docu/pr/2001/p01-124e.htm.
43
şi rezoluţiilor Consiliului de Securitate, cu relevanţă în lupta antiteroristă”142.
În aceste două cazuri, se face referire la cooperarea la nivel internaţional. Dar cooperarea
multilaterală adevărată şi eficientă, care va fi întotdeauna subiectul intereselor naţionale, trebuie
pusă în aplicare în primul rând acasă. Securitatea unei naţiuni a fost întotdeauna şi continuă să fie
o problemă naţională foarte sensibilă, constituind unul din pilonii suveranităţii naţionale. De
asemenea, este o chestiune politică de importanţă majoră. În cele mai multe ţări, majoritatea
populaţiei cere guvernului să furnizeze un mediu sigur în care îşi pot desfăşura activităţile zilnice
normale. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-un mediu în care afacerile şi comerţul pot evolua,
care să conducă la o economie sănătoasă, de un nivel rezonabil în ceea ce priveşte standardul de
viaţă, precum şi un viitor sigur pentru ei şi familii. Aceştia preferă ca societăţile să fie ferite de
ameninţări criminale, fie ele de intensitate mică sau de bandele organizate şi, mai important, de
ameninţări ale teroriştilor, din interior sau din afară143.
Guvernele sunt foarte sensibile la implicaţiile politice privind ameninţărilor teroriste, aşa
cum a fost demonstrat de rezultatul alegerilor din Spania, care a avut loc la doar câteva zile după
atacurile teroriste de la Madrid.
Există multe faţete ale luptei privind combaterea terorismului, care implică o varietate de
agenţii, iar acestea trebuie să fie bine coordonate, dacă statele urmăresc să ofere cetăţenilor lor şi
celor ai altor ţări un mediu sigur în care să trăiască şi în care economiile lor să poată creşte. Mai
mult, lupta împotriva terorismului transnaţional, de tipul celui lansat de Osama bin Laden,
asociat cu Al Qaeda şi cu cel ideologic, necesită un efort coordonat şi susţinut de majoritatea
actorilor internaţionali. Indiferent de cât de mare şi de puternică ar putea fi o ţară, nici o naţiune
nu va putea învinge de una singură acest flagel care ameninţă pacea şi securitatea la nivel
global144.
Acronimul „C3I”, pe care îl întâlnim frecvent când ne referim la contraterorism, ar trebui
să fie redefinit sub forma cooperare, comunicare, coordonare şi schimb de informaţii, şi ar trebui
să constituie un element definitoriu pentru agenţiile responsabile în combaterea terorismului. În
sensul prezentei afirmaţii, agenţiile care ar putea avea un rol primordial în ceea ce priveşte
securitatea şi apărare naţională sunt (după caz): forţele de poliţie, locale, federale, sau naţionale,
grănicerii sau serviciile transfrontaliere, garda de coastă, serviciile vamale, serviciile de imigrare,
birourile consulare, garda financiară, trezoreria sau alte structuri ale Ministerului de Finanţe
responsabile cu măsurile de suprimare a activităţilor financiare teroriste, unităţi de informaţii sau
servicii de culegere a informaţiilor, agenţii ale sistemului judiciar, forţele armate - în cazul în

142
http://www.un.org/News/Press/docs/2001/sc7158.doc.htm
143
Mark Juergensmeyer, Terror in the Mind of God, University of California Press, 2003
144
Marianne Heiberg, Brendan O'Leary, John Tirman, Terror, Insurgency, and the State: Ending Protracted
Conflicts, University of Pennsylvania Press, 2007.
44
care acestea au un rol în susţinerea autorităţilor civile sau de securitate naţională, de exemplu
poliţia de frontieră sau unităţi EOD, operatorii de transport aerian şi terestru şi infrastructura
industriei de stat sau din sectorul privat145.
Convenţia pentru prevenirea şi represiunea terorismului din 16 noiembrie 1937, primul
instrument juridic internaţional în această materie, prevedea printre altele că "Înaltele Părţi
Contractante, reafirmând principiul dreptului internaţional potrivit căruia este de datoria oricărui
stat de a se abţine de la orice fapt destinat să favorizeze activităţile teroriste îndreptate contra
altui stat şi să împiedice altele prin care acestea se manifestă, se organizează,..., să prevină şi să
reprime activităţile de acest gen şi să-şi acorde în mod reciproc concursul"146. Artizanul acestei
convenţii a fost juristul român Vespasian Pella, precursorul unor măsuri internaţionale destinate
reprimării actelor de terorism. De numele ilustrului jurist se leagă şi înfiinţarea Tribunalului
Penal Internaţional, iar în 1947, în calitatea sa de Preşedinte al Asociaţiei de Drept Penal
Internaţional, a fost unul din iniţiatorii propunerii de înfiinţare a unei Curţii Penale Internaţionale
cu jurisdicţie asupra genocidului.
La 27 ianuarie 1977, La Strassbourg se semnează Convenţia Europeană pentru
Combaterea Terorismului, iar la 17 decembrie 1979, la New York, Convenţia O.N.U. împotriva
luării de ostateci.
Documentul final al reuniunii de la Madrid din 1980 a reprezentanţilor statelor
participante la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa, în capitolul intitulat
„Principiile", arata că "statele participante condamnă terorismul, inclusiv terorismul în relaţiile
internaţionale, ca punând în pericol sau ducând la pierderea de vieţi inocente sau primejduind
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi subliniază necesitatea adoptării de măsuri
decisive pentru combaterea acestuia. Ele îşi exprimă hotărârea de a lua măsuri eficiente pentru
prevenirea şi suprimarea actelor de terorism, atât la nivel naţional, cât şi prin cooperare
internaţională, inclusiv prin acorduri bilaterale şi multilaterale corespunzătoare. În contextul
luptei împotriva actelor de terorism, ele vor lua măsuri corespunzătoare pentru a preveni ca
teritoriile lor să fie folosite pentru pregătirea, organizarea sau desfăşurarea de activităţi teroriste,
inclusiv acele activităţi care sunt îndreptate împotriva altor state participante sau a cetăţenilor lor.
Aceasta include de asemenea, măsuri de interzicere pe teritoriile lor a activităţilor ilegale ale
unor persoane, grupuri şi organizaţii care instigă, organizează sau se angajează în pregătirea
actelor de terorism. Statele participante confirmă că se vor abţine de la a da asistenţă directă sau
indirectă activităţilor teroriste, subversive sau altor activităţi îndreptate spre înlăturarea prin
violenţă a regimului dintr-un stat participant. În consecinţă, ele se vor abţine, între altele, de la a

145
Gl.bg.(r) dr. Octavian DUMITRESCU, Fenomenul militar. Evoluţii în perspective, Editura Semn E, 2004.
146
Michael Yew Meng Hor, Victor Vridar Ramraj, Michael Hor, Kent Roach, Global Anti-terrorism Law and
Policy, Cambridge University Press, 2005.
45
finanţa, încuraja sau tolera orice asemenea activităţi. Ele îşi exprimă hotărârea de a face totul
pentru a asigura securitatea necesară tuturor reprezentanţilor oficiali şi persoanelor care participă
pe teritoriile lor la activităţi care ţin de domeniul relaţiilor diplomatice, consulare sau alte relaţii
oficiale"147.
Nici faţă de posibilitatea utilizării în actele teroriste a diferitelor componente nucleare sau
a acţiunii îndreptate împotriva aviaţiei, a navelor maritime sau a finanţării terorismului, O.N.U.
nu a rămas indiferentă, elaborând o serie de convenţii care le incriminează. Reglementarea
juridică internaţională nu s-a făcut numai la nivelul O.N.U., ci şi regional, la nivelul Organizaţiei
Statelor Americane, Asociaţiei sud-asiatice, Consiliului Europei, Ligii Statelor Arabe,
Organizaţiei Unităţii Africane şi Comunitatea Statelor Independente, elaborându-se o serie de
convenţii şi tratate în scopul prevenirii sau pedepsirii actelor de terorism148.
Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din S.U.A. au determinat Parlamentul
României să adopte o serie de legi, iar Guvernul României Ordonanţe de Urgenţă care să
condamne, să prevină sau să combată acţiunile teroriste. Parlamentul României a adoptat Legea
nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, ale cărei prevederi sunt
aplicabile şi în prevenirea şi combaterea faptelor de terorism, generate sau favorizate de migraţia
clandestină, precum şi Legea nr. 188/16.04.2002, privind ratificarea Acordului dintre Guvernul
României şi Guvernul Republicii Polone, privind colaborarea şi combaterea criminalităţii
organizate, a terorismului şi a altor categorii de infracţiuni. Guvernul României a adoptat 3
Ordonanţe de Urgenţă referitoare la: sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de
încălcare a ordinii publice (141/2001); aplicarea Rezoluţiei 1373/2001 a Consiliului de Securitate
al O.N.U. privind combaterea terorismului internaţional (153/2001), aprobată prin Legea nr.
131/18 martie 2002; prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul
finanţării de acte de terorism (159/2001). Legislaţia internă a României cuprinde reglementări
care răspund scopului urmărit, şi anume prevenirea şi reprimarea actelor cu caracter terorist,
apărarea vieţii, a integrităţii fizice, a libertăţii şi demnităţii oricărei persoane. România este parte
contractantă la convenţiile internaţionale referitoare la prevenirea şi combaterea unor acte
specifice de terorism, cooperând în acelaşi timp pe această linie cu organizaţiile internaţionale şi
cu alte state. În concluzie, putem afirma că în lume şi inclusiv în România, există un cadru
juridic corespunzător care permite luarea tuturor măsurilor de prevenire şi combatere a actelor
de terorism149.

147
http://www.ena.lu/concluding_document_madrid_follow-up_meeting_csce_madrid_september_1983-
020006457.html
148
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
149
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
46
Pe 27 septembrie 2006, Uniunea Europeană a impus noi reguli în domeniul transportului
aeronautic, mai precis călătorilor, prin care se restricţionează cantitatea de lichide permise la
bordul avioanelor, se limitează mărimea bagajului de cabină etc. Comisia de Reglementare
pentru Securitatea Aviaţiei Civile, reprezentând toate cele 25 de state membre, a aprobat
măsurile propuse de Comisia Europeană în scopul abordării ameninţării explozibililor lichizi.
Noile reguli au intrat în vigoare la începutul lunii noiembrie ale aceluiaşi an, inclusiv în România
şi Bulgaria150.
În plus, Uniunea Europeană ia în discuţie implementarea unor măsuri suplimentare
privind evidenţa călătorilor, similare celor introduse în Statele Unite ale Americii. Aceste măsuri
includ includerea în paşapoarte a unor informaţii biometrice, stocarea unor date personale
referitoare la adresă, puncte de contact, e-mail ale călătorului. Există însă grupuri de presiune
care susţin că aceste măsuri ar fi invazive, că ar încălca drepturile civile ale cetăţeanului.
Modul în care statele au structurat şi organizat diversele agenţii implicate în combaterea
terorismului depinde de o varietate de criterii. Acestea includ constituţia statului, sistemul
judiciar, cultura, componentele etnice, religiile, geografia şi structurile guvernamentale. Politicile
şi strategiile contraterorismului sunt chestiuni specifice fiecărui stat în parte. În campania
împotriva terorismului trebuie avute în vedere unele principii demne de luat în consideraţie. Mai
întâi de toate, o evaluare aprofundată şi clară a ameninţării este crucială. Ameninţarea actuală a
terorismului transnaţional este complexă şi dificil de strunit, datorită diversităţii grupărilor
implicate şi afilierii acestora. Există o multitudine de informaţii disponibile despre terorismului
transnaţional, grupări individuale şi lideri terorişti. Cu toate acestea, sunt adesea subestimate
capabilităţile, sfera de acţiune, precum şi susţinerea de care beneficiază acestea, pentru atingerea
obiectivelor şi intenţiilor. Chiar dacă unele state confirmă existenţa unui număr mic de
fundamentalişti sau grupări fundamentaliste în interiorul populaţiilor minoritare musulmane din
ţările respective, în unele cazuri, existenţa acestor elemente nu este văzută ca o ameninţare la
adresa ţării în cauză. Dar în ciuda confirmării că aceste elemente extremiste pot pune în pericol o
anume regiune, statele nu sunt în măsură de a acţiona judiciar, sau sunt refractare politic să
contracareze acţiunile grupărilor teroriste cunoscute151.

III.5. PROPUNERI DE ABORDARE A LUPTEI ÎMPOTRIVA TERORISMULUI


Răspunsul la ameninţarea teroristă trebuie să se concentreze pe trei domenii, cu abordări
specifice pentru fiecare dintre ele: folosirea politicii şi diplomaţiei, folosirea sistemului judiciar
şi folosirea forţelor armate.

150
http://ec.europa.eu/
151
Alina Mungiu Pippidi, Cum reconstruim Europa, în săptămânalul Prezent, nr.2, 2006.
47
Operarea pe linia unuia dintre aceste trei domenii nu este, în nici un caz, exclusivă. Ceea
ce statele europene şi Uniunea Europeană trebuie să găsească este echilibrul adecvat şi cea mai
bună combinaţie între cele trei, în funcţie de ameninţarea reală şi de cea percepută a fenomenului
terorist.
O întrepătrundere adecvată a acestora oferă posibilitatea unei abordări de perspectivă
îndelungată, care să dea statelor democratice posibilitatea de a combate în mod eficient
terorismul, fără a submina sau a afecta procesul democratic şi sistemul de drept. De asemenea,
oferă suficientă flexibilitate pentru a lupta împotriva unei game largi de ameninţări, de la atacuri
de intensitate şi frecvenţă scăzute, până la campanii de bombardamente intense la limita
războiului civil, precum cele ale IRA din anii ‟70152.
Elementele esenţiale ale unei astfel de abordări ar putea fi sintetizate astfel:
1. Trebuie evitate reacţiile exagerate şi represiunea generală, care ar putea distruge
democraţia mai eficient şi mai rapid decât orice campanie dusă de o grupare teroristă;
2. Trebuie, de asemenea, evitată o reacţie sub-dimensionată. Dacă statul nu reuşeşte să
ţină piept ameninţării, apare posibilitatea alunecării către anarhie sau apariţiei unor zone
controlate de terorişti, unde forţele de ordine nu au acces.
3. Guvernul şi forţele de securitate ar trebui să acţioneze întotdeauna în limitele legii,
altfel riscând subminarea legitimităţii democraţiei şi a încrederii opiniei publice în forţele poliţiei
şi în sistemul judiciar.
4. Secretul pentru ca o societate democratică să câştige lupta împotriva terorismului stă în
câştigarea războiului informaţional. Acest lucru va oferi forţelor de ordine posibilitatea să
acţioneze proactiv, interceptând şi anihilând operaţiunile teroriste înainte ca acestea să fie puse în
practică.
5. Agenţiile şi organismele de informaţii trebuie să fie sub controlul strict al guvernării
alese.
6. Dacă situaţia impune legislaţie specifică situaţiilor de urgenţă teroristă, aceasta trebuie
să fie temporară şi supusă aprobării parlamentului pentru prelungire sau modificare.
7. Guvernele ar trebui să evite oferirea de concesii importante în situaţii de luare de
ostatici. Cedarea la solicitările-cheie ale teroriştilor le va da acestora convingerea că se află în
faţa unui partener de negociere slab şi vor înainta solicitări suplimentare. Pe de altă parte,
succesul şantajului terorist va face ca opinia publică să îşi piardă încrederea în ordinea de drept şi
în procesul democratic153.
Terorismul nu poate fi anihilat numai prin reacţia sau acţiunea armată. Trebuie distrusă
arhitectura acestui fenomen, filozofia lui. Acest obiectiv este foarte greu de realizat întrucât
152
ttp://en.wikipedia.org/
153
François Massoulié – Conflictele din Orientul mijlociu, Ed. Bic All. Bucuresti 2003.
48
forţele care luptă împotriva terorismului dispun de sisteme logice de acţiune în plan politic,
economic, financiar, informaţional, cultural şi militar, iar acestea nu sunt totdeauna compatibile
cu cele asimetrice, nelogice ale terorismului. De aceea, în războiul antiterorist, care este un
război complex, de lungă durată, trebuie constituite forţe şi structuri care să acţioneze asimetric
sau antiasimetric împotriva grupărilor şi centrelor vitale ale terorismului154.
În noua strategie de securitate naţionala a Statelor Unite ale Americii, spre exemplu,
combaterea terorismului cuprinde acţiuni directe şi continue împotriva organizaţiilor teroriste cu
scopul ca, într-o primă etapă, să ducă la dezorganizarea lor, apoi să le slăbească şi în final să le
distrugă.
Legat de acest lucru, este sugestivă intervenţia preşedintelui S.U.A. în faţa Congresului
American "cu cât vom lovi mai frecvent şi implacabil teroriştii pe toate fronturile, utilizând toate
instrumentele de care dispune ţara noastră, cu atât noi vom fi mai eficace. Noi nu putem aştepta
ca teroriştii să atace pentru a reacţiona. Statele Unite vor slăbi capacitatea de acţiune a teroriştilor
şi vor obliga partizanii terorismului să-şi schimbe comportamentul" arăta George W. Bush într-o
alocuţiune televizată la puţin timp după evenimentele din 11 septembrie 2001155.
În întreaga lume, peste o sută de grupuri etnice religioase, politice sau sociale sunt în
prezent organizate militar, ameninţând permanent o serie de state suverane. Actele de terorism şi
crimele s-au înmulţit permanent, iar meseria de terorist a devenit o îndeletnicire profitabilă şi
căutată, aceştia fiind la dispoziţia oricărui stat sau chiar persoană dispusă să plătească serviciile
respective. Indiferent de natura şi orientările lor, grupurile teroriste au o structura organizatorică
bine definită în fruntea cărora se găseşte întotdeauna un lider. În această viziune liderul este cel
care concentrează atenţia celorlalţi, aprecierea şi stima grupului, constituind un exemplu demn
de urmat pentru membrii săi. Deseori acesta devine persoana de referinţa pentru membrii oricărei
organizaţii teroriste. Supunerea oarbă a membrilor organizaţiei faţă de liderul lor, poate constitui
un punct slab ce poate fi exploatat în lupta antiteroristă.
Descoperind care este liderul unei organizaţii teroriste şi studiind îndeaproape biografia,
situaţia familială, starea sănătăţii, performanţele, slăbiciunile, pasiunile, activitatea desfăşurată,
situaţia materială, persoanele cu influenţă asupra sa, se poate acţiona prin mijloace specifice
pentru denigrarea etică, morală, arestarea sau chiar eliminarea acestuia. Orice pierdere de lider
duce implicit la lupte interioare pentru putere, la slăbirea din interior a organizaţiei sau grupului
terorist sau chiar la demascarea şi desfiinţarea sa. Chiar dacă se acţionează doar pentru timorarea
liderului, efectul este unul avantajos. Orice şovăială a conducătorului structurii teroriste, o simplă

154
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
155
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
49
slăbire a conducerii, se răsfrânge negativ asupra acesteia, slăbeşte coeziunea, îşi face loc teama
de neprevăzut, descurajarea156.
Teroriştii, în general, nu pot fi încadraţi într-o categorie de diagnostic patologic deşi, cu
greu pot fi incluşi şi în aspectul normalităţii. Cu toate acestea, mulţi indivizi cu înclinaţii ieşite
din normal iau calea terorismului. O trăsătură comună multor terorişti este tendinţa de
exteriorizare, de justificare a eşecurilor personale prin fapte externe care nu depind de ei ne-
punând nici un preţ pe sentimentele celorlalţi.
Studii sociologice arată că cei mai mulţi terorişti provin din familii dezorganizate, au o
identitate psihologică incomplet definită, fapt ce-i determină să adere la un grup. Aceste
caracteristici psihologice sunt asociate cu trăsături psihosociale şi pot constitui vulnerabilităţi,
ceea ce-i face pe terorişti susceptibili la influenţele puternice ale grupului şi la dinamica
organizatorică157.
Într-o organizaţie de tip terorist există o separare netă între conducător şi membri, între
cei care iau decizii şi cei care execută. Membrii unei organizaţii sunt tentaţi să acorde liderilor
putere absolută, dar, în acelaşi timp, aceştia devin ţinte pentru cei cu sentimente anticonducere,
consecinţa acestei rivalităţi personale ducând de cele mai multe ori la scindări şi separarea lor în
facţiuni.
Orice îndoială cât de mică din partea unui membru al organizaţiei teroriste atrage după
sine imense presiuni fizice, psihice, morale şi familiale. Odată intrat într-o structură teroristă,
este greu să o mai părăsească. Orice neînţelegere reprezintă o posibilă sursă de poluare a
climatului psiho-moral, un factor de diminuare a eficienţei activităţilor de instruire sau de altă
natură. A încerca sa iasă în afară, a pune la îndoială decizia grupului este echivalentă cu moartea.
Din această cauză, mulţi terorişti cedează fizic şi încercând să-şi protejeze familiile din care
provin, sfârşesc prin acţiuni teroriste sinucigaşe158.
Motivaţia joacă un rol foarte important în acţiunile ulterioare ale teroriştilor. Elementul
primordial al motivaţiei este cel material. Orice diminuare a surselor materiale prin tăierea
canalelor de aprovizionare, eliminarea sponsorilor, poate duce la manifestarea de neîncredere în
conducerea organizaţiei teroriste şi implicit la frământări interne care o slăbesc.
Motivaţiile religioase sunt aduse în prim plan ca explicaţii suficiente pentru acţiunile
teroriste. Teroriştii ale căror acţiuni sunt inspirate din percepte religioase se consideră angajaţi în
ceea ce numesc ei război total sau "sfânt", acţionând în afara unui sistem pe care nu îl cunosc, iar
cei care nu împărtăşesc aceleaşi orientări religioase pot fi socotiţi o ţintă legitimă159.

156
Ion Mihai Pacepa, Red Horizons, Regnery Publishing, 1990.
157
François Massoulié – Conflictele din Orientul mijlociu, Ed. Bic All. 2003.
158
Grant Wardlaw, Political Terrorism, Cambridge University Press, 1989.
159
Claire Sterling, The Terror Network: The Secret War of International Terrorism, Holt Rinehart And Winston,
1981.
50
Terorismul islamic este unul din cele mai accentuate forme cu tenta religioasă. El este
menit să aducă islamismul, prin orice mijloc, la conducerea planetei, deoarece se crede că numai
această religie este adecvată şi importantă, cu o misiune mesianică. Diferenţa enormă a
decalajelor dintre bogaţi şi săraci, creşterea insecurităţii, precum şi explozia demografică au
determinat populaţia să-şi pună speranţele în miracolul credinţei. Iar cea mai afectată populaţie
este cea care trăieşte în lumea islamică.
Fundamentaliştii islamici condamnă civilizaţia occidentală şi capitalismul, dar apără
proprietatea privată şi acţionează cu tehnică de ultimă oră pentru ca organizaţiile islamice să
devină tot mai puternice. Obiectivul lor principal este să transforme Islamul într-o putere
mondială considerând că religia islamică este adevărata religie160.
Terorismul nu aparţine nici unei religii, fie ea creştină, iudaică sau islamică, ci este
produsul unui nucleu de extremişti aflaţi în imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele în mod
paşnic şi democratic.
Pe lângă vulnerabilităţile etice, morale, psihologice şi religioase, apreciem că la fel de
importante pentru succesul luptei antiteroriste sunt şi cele de natură organizaţională,
informaţională şi doctrinară.
Studiind structura grupurilor teroriste, felul în care sunt pregătiţi teroriştii precum şi
modul de recrutare al acestora, putem uşor concluziona că acestea sunt veritabile întreprinderi,
cu tehnici specifice de recrutare, integrare şi mobilizare a membrilor, cu reguli de funcţionare, cu
ierarhii bine stabilite, dar şi cu lupte interne pentru putere, cu doctrine puse la punct, cu ideologii
diferite pe care fiecare individ sau subgrup încearcă să şi le impună161.
Organizaţiile teroriste sunt privite adesea ca simple grupări de ideologi fanatici, psihopaţi
sau inamici ai oricărei ordini sociale. Cu toate acestea, uneori, membrii lor au motivaţii destul de
asemănătoare cu alte tipuri de organizaţii, fie ele politice, sociale, grupuri de interese, ceea ce le
deosebeşte fiind doar violenţa folosită ca mijloc de atingere a scopurilor şi nu cel pentru care au
fost constituite în sine.
Grupările teroriste, sunt formate din conducători, militanţi şi simpatizanţi, ceea ce face
ca, aproape în mod natural, în interiorul lor să nu lipsească lupta pentru posturile de decizie.
Diviziunea muncii în cadrul acestora este foarte bine stabilită, fiecare membru având
responsabilităţi precise de decizie, execuţie, pregătirea operaţiunilor, asigurarea logisticii,
ascunderea armelor, pregătirea traseelor de pătrundere sau retragere.
Conducătorii sunt cei care decid asupra activităţilor distructive, efectuează pregătirile
necesare şi acţionează, militanţii fiind cei care, de regulă, îi sprijină pe aceştia, asigurându-le

160
Claire Sterling, The Terror Network: The Secret War of International Terrorism, Holt Rinehart And Winston,
1981.
161
James M. Poland, Concepts of Terror an Terrorism, Prentice-Hall, 2004.
51
securitatea în situaţii diverse, punându-le în aplicare planurile şi asigurându-le ascunzători,
hrană, mijloace, armament, etc.
Simpatizanţii sunt în număr variabil în cadrul organizaţiilor şi grupurilor teroriste şi
acţionează ca o potenţială pepinieră de recrutare şi susţinere logistică162.
Membrii organizaţiilor teroriste au motivaţii de ordin personal, material, politic, religios,
spiritual sau motivaţii de grup. Acestea pot duce oricând la lupte între grupuri sau organizaţii.
Jean Luc Marret - studiind tehnicile terorismului - spunea foarte elocvent, referindu-se la
evoluţia, lupta internă şi dispoziţia organizaţiilor teroriste: "Să privim deci organizaţiile teroriste
aşa cum am privi un partid sau un lobby; în acelaşi fel conducătorii lor, ca şi membrii obişnuiţi,
au motivaţii de ordin personal. [...] Sunt şi ele nişte actori ai politicii, au o coeziune interna,
acţionează, formează coaliţii cu alte grupări sau intră în concurenţă cu ele, simt lipsa unui şef, în
fine, decad şi în cele din urmă dispar, asemenea oricărei alte grupări politice. Profesionalizarea
terorismului ca şi cea a politicii antrenează o selecţie, o luptă pentru posturile de decizie, fără de
care formularea şi îndeplinirea obiectivelor nu este posibilă"163.
În ultima perioadă, terorismul a devenit o meserie. Gradul ridicat de profesionalism al
teroriştilor face ca aceştia să fie căutaţi şi recrutaţi de diferite organizaţii teroriste, politice sau
chiar state care susţin terorismul, pentru a fi folosiţi în scopul atingerii obiectivelor propuse.
Acest lucru creează concurenţă între membri, grupuri sau organizaţii teroriste care uneori
sfârşesc prin deconspirare, scindare sau chiar desfiinţare, aspecte care, în campania de combatere
a terorismului, trebuiesc utilizate din plin sau chiar amplificate.
Una dintre vulnerabilităţi este generată de modul în care se acordă recompensele în bani,
maşini luxoase, case, funcţii şi grade în cadrul grupului, competiţia pentru dobândirea acestora
presupunând sacrificiu, egoism în acţiune şi neevaluarea corectă a riscurilor, unii membrii
acţionând doar pentru a-şi satisface interesele personale. Presiunea organizaţiei sau grupului
terorist asupra membrilor este foarte mare. În concepţia doctrinară a unora dintre structurile
teroriste există diverse procese prin care membrii acestora sunt verificaţi în permanenţă cu
privire la respectul faţă de ideologie, doctrină sau faţă de grup, ceea ce duce la abandonări, ieşiri
din organizaţii sau mergând chiar până la sacrificiul suprem, prin sinucidere. Alteori au loc
epurări în masă a tuturor celor care nu se supun în totalitate ideilor doctrinare şi care, desigur,
sfârşesc prin a fi eliminaţi fizic. Cu cât un grup terorist este mai mare, cu atât el este măcinat mai
mult de conflicte organizaţionale, ideologice sau informaţionale. Grupurile mici sunt mult mai
eficiente în acţiune, iar frământările în cadrul acestora sunt mult mai puţine164.

162
http://www.dkosopedia.com/wiki/Terrorism.
163
Jean-Luc Marret, Violence transnationale et securite interieure, Paris II/LGDJ, 1999.
164
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
52
Exploatând foarte mult aceste vulnerabilităţi, ele pot contribui substanţial la subminarea
grupărilor teroriste şi, implicit, la lichidarea lor în campaniile antiteroriste. Dacă vulnerabilităţile
de ordin organizaţional, informaţional şi doctrinar pot contribui la succesul luptei antiteroriste,
nici cele de natură materială, financiară şi tehnologică nu pot fi neglijate.
Terorismul comportă un proces lung şi minuţios de pregătire, pentru a putea constitui
acel act brusc, brutal şi spectaculos de manifestare. Variabilitatea grupurilor teroriste atrage după
sine şi variabilitatea surselor lor de finanţare. Instinctul de conservare al acestora le dictează noi
şi noi forme de organizare şi modalităţi de susţinere financiară specifice. Căutarea de fonduri a
devenit din ce în ce mai mult o necesitate vitală pentru terorişti datorită mijloacelor din ce în ce
mai performante de acţiune. Acestea sunt obţinute pe diferite căi, mergând de la cotizarea de
către membrii grupului sau organizaţiei teroriste, fapte de banditism, întreprinderi paravan şi
până la susţinerea financiară de către anumite state interesate165.
Mijloacele materiale şi tehnologice ale momentului au devenit din ce în ce mai
sofisticate, pentru că lupta armată şi terorismul cer arme. Pentru atingerea scopului propus,
teroriştii folosesc de la documente false care le ascund identitatea, cuţite, arme de foc uşoare,
puşti de asalt şi până la lansatoare de rachete, obuziere de 80 mm şi rachete de diferite tipuri,
automobile, elicoptere, avioane etc. S-a ajuns până acolo încât unele organizaţii teroriste au
plănuit să utilizeze în acţiunile lor submarine, vapoare sau tunuri166.
Este bine ştiut că între două sau mai multe atentate săvârşite de organizaţii sau grupuri
teroriste pe teritoriul unui stat există anumite pauze. Aceasta datorită faptului că foarte multe
dintre ele acţionează pe principiul "muşca şi fugi", dar şi pentru că resursele materiale şi logistice
necesare comiterii de atentate nu sunt infinite, iar organizaţia teroristă îşi ia anumite măsuri de
siguranţă imediat după o lovitură. Acestea constau în general, în încetinirea aprovizionării de
orice fel, schimbarea reşedinţelor, a locurilor de acţiune şi a ritmurilor de comunicare, ceea ce au
drept consecinţă limitarea temporară a capacităţii de acţiune, deja disipată datorită faptului că
tocmai a fost utilizată. Alteori, un grup terorist care tocmai a executat o acţiune răsunătoare, cu
efect de presă şi asupra conştiinţei publicului, nu are nevoie imediat să acţioneze din nou pentru
că astfel şi-ar risipi resursele materiale şi umane. Acest lucru favorizează acţiunile forţelor
antiteroriste, în special în ceea ce priveşte cercetarea, descoperirea şi chiar lovirea şi distrugerea
bazelor şi a grupurilor teroriste167.
Utilizarea mijloacelor moderne de comunicaţii şi a tehnicii de calcul uşurează de
asemenea depistarea acestora încă înainte de a acţiona. Atentatele sinucigaşe comise de membrii

165
Elke Krahmann, The Emergence of Security Governance in Post-Cold War Europe, ESRC Working Paper “One
Europe or Several?” Programme, 2001.
166
Gl.bg.(r) dr. Octavian DUMITRESCU, Fenomenul militar. Evoluţii în perspective, Editura Semn E, 2004.
167
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
53
organizaţiilor teroriste, fie cu bombe, fie cu alte mijloace, pot duce la identificarea apartenenţei
acestora şi, implicit, la acţiunea pentru lichidarea din rădăcini a bazelor de acţiune, chiar dacă
atacul nu a fost revendicat.
Depistarea statelor sponsor ale organizaţiilor şi acţiunilor teroriste permite strangularea
surselor şi, implicit, restrângerea ariei şi a posibilităţilor de acţiune. Aceasta nu se poate realiza
decât printr-o acţiune concretă a întregi comunităţi internaţionale, care urmăreşte limitarea sau
chiar lichidarea fenomenului. Lovirea şi distrugerea echipamentelor sofisticate Al-Qaeda, ce-şi
aveau baze în Afganistan au fost de natură să micşoreze dinamismul grupării inhibând foarte
mult celulele autonome formate sau introduse în Europa sau S.U.A. Aceasta a permis capturarea
multor elemente aparţinând grupării. Modalităţile de procurare a oricăror mijloace sau materiale
permit infiltrarea structurilor de securitate în reţelele teroriste ducând, implicit, la depistarea şi
lichidarea lor. Şi nu în ultimul rând, transportul sau încercarea de a introduce orice materiale sau
mijloace în zona sau interiorul ţintei pot constitui indicii de acţiune a unor structuri teroriste168.
Pentru a avea succes în acţiunile antiteroriste se impune, în special, luarea de măsuri
pentru:
- sesizarea etapelor şi momentelor în care se pregătesc acţiuni teroriste şi intervenţia
rapidă pentru stoparea lor;
- lovirea preventivă, masivă, punctiformă a bazelor de antrenament, a depozitelor şi a
altor elemente de infrastructură şi a locurilor de întâlnire ale teroriştilor;
- atacarea permanentă prin media, Internet şi mijloace specifice războiului psihologic a
site-urilor organizaţiilor, reţelelor şi altor elemente ale terorismului;
- realizarea unui sistem de pregătire antiteroristă a populaţiei, instituţiilor de stat şi a
economiei care să nu permită procurarea de către terorişti a unor materiale şi mijloace care le-ar
putea folosi în acţiunile lor.
O abordare din punct de vedere juridic a terorismului prin prisma mijloacelor şi
materialelor folosite a fost oferită de reputatul doctor în drept internaţional Ion Bodunescu: "În
ceea ce priveşte elementul material, el este exprimat prin formula generală - folosirea de
mijloace violente sau periculoase care să provoace un pericol comun. Deşi s-a încercat, totuşi s-a
evitat să se adopte enumerarea mijloacelor, căci, cu oricâtă scrupulozitate s-ar fi făcut, o
asemenea enumerare nu poate fi completă (...) Intenţia de a determina infracţiunea sub aspect
material apare limpede: folosirea unui mijloc provocând o primejdie comună şi acest mijloc
trebuie să fie caracterizat prin violenţă sau fraudă. Rămâne doar o problemă de apreciere dacă un

168
Paul Wilkinson, The Media and Terrorism, Routledge, 2006.
54
anumit mijloc folosit se încadrează în categoria acelora care provoacă o primejdie comună pentru
însăşi securitatea publică..." 169.
Aşadar, punerea în practică a planurilor criminale nu ar fi posibilă decât în anumite
circumstanţe, materializate de vulnerabilităţile societăţii moderne la astfel de fapte. Terorismul
mileniului trei asimilează şi exploatează rapid cele mai noi tehnologii, beneficiind de transportul
aerian, acces instantaneu la informaţii prin Internet, putere distructivă enormă prin dezvoltarea
globala a pieţelor clandestine de arme şi a multitudinii de ţinte170.
În cadrul luptei antiteroriste, vis-a-vis de recrudescenţa fenomenului la scară planetară,
opinia publică internaţională nu putea rămâne indiferentă şi, prin organismele sale juridice
specializate, a cristalizat un corpus legislativ care să prevină, să limiteze şi să pedepsească
manifestările teroriste, dar şi în acest domeniu există o serie de vulnerabilităţi pe care le vom
analiza în continuare.
„Terorismul constituie cel mai mare pericol pentru relaţiile de înţelegere şi cooperare
între state, ceea ce face ca această chestiune să se înscrie în rândul celor ce interesează în cel mai
înalt grad comunitatea mondială şi dreptul internaţional”171. Drept urmare, prin conturarea unui
cadru juridic adecvat, s-a urmărit ca fenomenul terorist să fie făcut vulnerabil la normele de drept
prin încadrarea unor acte în categoria celor condamnabile.
În cadrul măsurilor ce trebuie luate împotriva finanţării terorismului, „îngheţarea
fondurilor” reprezintă un punct important în blocarea fondurilor destinate activităţilor teroriste.
Poziţia comună 2001/931/PESC conţine, în articolul 2, afirmaţia: “Comunitatea Europeană,
acţionând în limitele puterilor ce i-au fost conferite de Tratat, dispune îngheţarea fondurilor şi a
altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor, grupărilor şi entităţilor care
figurează pe lista anexă la document”.
Această anexă stabileşte lista persoanelor, grupărilor şi entităţilor implicate în acte de
terorism, listă care este permanent actualizată. Trebuie, de asemenea semnalată existenţa
Regulamentului 2580/2001/CE23 care constituie o măsură necesară de aplicare la nivel
comunitar, complementară procedurilor administrative şi judiciare cu privire la organizaţiile
teroriste în Uniunea Europeană şi statele terţe. Regulamentul se pronunţă pentru lupta împotriva
oricărei forme de finanţare a activităţilor teroriste şi defineşte, în acest sens, noţiunea de
„fonduri, alte active financiare şi resurse economice”, precum şi cea de „servicii financiare” 172.

169
Ion Bodunescu, Terorismul - fenomen global, Casa Editoriala Odeon, Bucuresti, 1997
170
James M. Poland, Concepts of Terror an Terrorism, Prentice-Hall, 2004
171
Opan Maxim – Terorismul – cauze, efecte si masuri de combatere, Ed. Politica Bucuresti 1989

172
http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/IMG/pdf/PC931.pdf
55
În ultima perioadă, s-a înregistrat o îngrijorătoare interferare între fenomenul terorismului
internaţional şi ramuri ale crimei organizate, rezultanta constituind, prin ea însăşi, o nouă
ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Principala cauză a apariţiei şi dezvoltării acestui
fenomen este reprezentată de dispariţia unor sponsori tradiţionali ai terorismului internaţional, cu
efecte negative directe în planul asigurării necesităţilor financiare şi logistice ale organizaţiilor
teroriste. Dispariţia acestor sponsori a făcut ca organizaţiile teroriste să se orienteze către crima
organizată, ca principală sursă de finanţare173.
Activităţile de finanţare a terorismului sunt reprezentate de acţiuni infracţionale, cum ar
fi: contrabanda, evaziunea fiscală, deturnarea de credite, traficul ilegal cu stupefiante, cu
armament, muniţie, explozivi, monedă falsă, traficul de persoane şi obţinerea ilegală de fonduri
prin utilizarea violenţei sau ameninţarea cu folosirea acesteia.
Cazuistica în acest domeniu atestă, ca o trăsătură esenţială, rapiditatea cu care terorismul,
conectat la segmente ale crimei organizate, se adaptează la economia de piaţă, la schimbările
economice, politice şi legislative din diverse state, profitând de unii factori favorizanţi, respectiv,
stagnarea economică, insuficienţa, inconsistenţa şi lipsa de fermitate a unor mecanisme de
combatere şi control, importul de forme, metode, mijloace şi procedee specifice crimei
organizate, precum şi unele influenţe negative din partea unor curente şi ideologii străine de
diferite nuanţe174.
Pentru eradicarea acestui fenomen trebuie acţionat în primul rând asupra surselor şi
reţelelor de finanţare a organizaţiilor teroriste, la scară internaţională şi cel mai adesea prin
acţiuni paralele.
Terorismul contemporan şi-a diversificat tot mai mult sursele de finanţare, ajungând să
depindă tot mai puţin de sponsorizările unor state şi formând afilieri internaţionale bazate pe
afinităţi religioase sau ideologice şi pe ura comună împotriva marilor puteri. Această evoluţie a
formelor de terorism internaţional, precum şi organizarea internaţională fără precedent a
grupărilor teroriste, transformă atacurile în activităţi ilicite cu un grad de pericol social ridicat,
greu de detectat şi de prevenit şi care cer abordări noi de incriminare şi sancţionare penală a
acestui fenomen, precum şi considerarea unificată a diverselor acte de terorism175.

173
Michael Yew Meng Hor, Victor Vridar Ramraj, Michael Hor, Kent Roach, Global Anti-terrorism Law and
Policy, Cambridge University Press, 2005.
174
Michael Yew Meng Hor, Victor Vridar Ramraj, Michael Hor, Kent Roach, Global Anti-terrorism Law and
Policy, Cambridge University Press, 2005.
175
Michael Yew Meng Hor, Victor Vridar Ramraj, Michael Hor, Kent Roach, Global Anti-terrorism Law and
Policy, Cambridge University Press, 2005
56
III.6. CONCLUZII
După atacurile teroriste din ultimii ani, statele europene par să fi reuşit să îşi reorienteze
atenţia politicilor de combatere a terorismului de la terorismul intern la cel internaţional, fără a
neglija terorismul indigen.
Cooperarea intenţională şi interdepartamentală pe linia schimbului de informaţii este
esenţială pentru a putea înţelege, preveni sau, în caz de nevoie, reacţiona corespunzător unui alt
incident. Atenţia actuală preponderentă către SIGINT, OSINT, ELINT şi IMINT trebuie
completată cu o mai mare implicare a capabilităţilor HUMINT ale structurilor specializate.
Acestea pot oferi informaţii preţioase la nivel socio-psihologic, oferind instrumentele necesare
pentru a identifica semnalele de extremizare a opiniilor şi acţiunilor unor anumite grupări încă
înainte ca acestea să treacă la punerea în practică a unor planuri. Prevenţia este cea mai eficientă
şi mai eficace metodă de combatere a oricărui factor negativ, inclusiv al terorismului
O strategie mondială antiteroristă este o necesitate imperioasă, în condiţiile în care statele
sunt vulnerabile în faţa terorismului şi a urmărilor sale.
În concluzie, putem afirma că unele din aspectele cheie, ce trebuie luate în considerare la
elaborarea politicilor naţionale de combatere a terorismului necesare pentru o bună dezvoltare a
cooperării şi coordonării între agenţii sunt: cooperarea eficientă depinde de schimbul de
informaţii clare, oferite în timp oportun, care necesită mijloace de comunicare de încredere; cele
mai multe state au o mare varietate de facilităţi de comunicare la dispoziţia diferitelor agenţii
implicate în efortul de combatere a terorismului, dar acestea sunt de multe ori incompatibile;
facilităţile comune, care aduc laolaltă, sub un singur acoperiş diferite agenţii, dacă ne referim la o
configurare permanentă, necesită semnificative resurse umane şi tehnice; multe ţări au dificultăţi
în furnizarea de resurse suficiente în combaterea terorismului, deoarece, resursele disponibile
sunt utilizate concomitent în mai multe campanii; schimbul de ofiţeri de legătură între agenţii
poate oferi o relativă opţiune cost-eficientă de care să beneficieze ambele părţi; de vreme ce
resursele sunt un factor crucial invariabil, o importanţă considerabilă se acordă încercării de a
adapta structurile/agenţiile deja existente, de a le face mai eficiente, decât să se creadă că
răspunsul constă întotdeauna în înfiinţarea de noi agenţii sau organizaţii. Acest lucru este
important pentru a evita duplicarea de efort; o înţelegere clară a ameninţării este un factor
esenţial în stabilirea organizării diferitelor agenţii în combaterea terorismului; este nevoie de o
cooperare bună şi eficientă între responsabilii cu elaborarea legislaţiei şi a celor responsabili cu
aplicarea legii; simplitatea este cheia de succes. Cu cât sunt mai simple şi mai precise structurile
şi metodele prin care agenţiile cooperează, cu atât mai mult creşte şansa de succes în
contracararea terorismului transnaţional176.

176
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
57
Atât Alianţa Nord - Atlantică, cât şi Uniunea Europeană, doresc crearea un sistem de
apărare colectivă extins şi pe domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, proiectând structuri
distincte, care să acţioneze atât separat, cât şi în cooperare, în lupta împotriva fenomenului
terorist.
În România, gestionarea eficientă a prevenirii şi combaterii terorismului nu se poate face
decât prin conjugarea eforturilor cu toate statele şi organizaţiile interesate, îndeosebi cu
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi Uniunea Europeană (UE), pe plan
internaţional şi printr-o cooperare eficientă între instituţiile de profil, pe plan naţional.
În acest context, instituţiile din componenţa Sistemului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Terorismului (SNPCT) trebuie să implementeze strategia, măsurile şi tacticile
specifice de control ofensiv asupra ariilor de interes, care să aibă ca finalitate descurajarea
oricăror intenţii sau acţiuni de natură să favorizeze manifestări teroriste pe teritoriul ţării noastre,
să reevalueze măsurile de prevenire şi combatere a terorismului pe plan naţional, să găsească, să
propună şi să impună soluţii în domeniu177.
Dorinţa Alianţei Nord - Atlantice şi a Uniunii Europene, de a crea un sistem de apărare
colectivă extins şi pe domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, influenţează strategia în
domeniu pe care ţara noastră trebuie să o adopte, necesitând o reevaluare a măsurilor şi
structurilor actuale şi proiectarea unor forţe viabile care să poată duce această luptă atât la nivel
naţional, cât şi la nivel internaţional, precum şi integrate în sistemele specializate antiteroriste ale
celor două structuri (NATO şi UE).

CONSIDERAŢII FINALE

Terorismul este o ameninţare, un atac la adresa libertăţii, drepturilor omului şi


democraţiei, o metodă prin care este utilizată violenţa pentru subminarea valorilor, indiferent de
autori, loc sau de momentul în care sunt comise atentatele teroriste, unele de o gravitate
deosebită. În acest context atentatele de la Madrid (2004) – soldate cu 200 de morţi şi 1400 de
răniţi şi de la Londra (2005) – soldate cu 56 morţi şi 700 de răniţi, precum şi cele din Grecia,
Turcia şi Rusia europeană, au avut darul de a distruge definitiv părerea conform căreia
„Teroriştii au ce au cu Israelul şi cu Statele Unite. Europa un are de ce să se teamă.”178
Atentatele la care ne-am referit şi nu numai, ne conduc la concluzia că în Europa
terorismul internaţional este la el acasă. Centrele gravitaţionale ale activităţii teroriste în Europa,

177
http://www.c-cultural.ro/biblioteca%20virtuala/simpozion/terorism/dragoman/index.php.
178
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan - factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale în condiţiile
statutului de membru NATO, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, 2005.
58
ca dealtfel şi pe alte continente, sunt legate într-o reţea multinaţională densă a cărei funcţionare
este favorizată de nivelul înalt de dezvoltare a infrastructurii de transport şi comunicaţii dar şi de
distanţele relativ mici dintre centrele urbane, economice, politice şi de altă natură. Ar mai fi de
subliniat faptul că atunci când ne raportăm la Europa, avem în vedere şi că „Uniunea Europeană
include societăţi deschise şi puternic interdependente între care circulaţia persoanelor este
nerestricţionată, iar posibilităţile autorităţilor de a restrânge sau monitoriza aceste mişcări sunt
limitate”179.
La cele de mai sus s-ar mai putea adăuga încă multe alte slăbiciuni ale democraţiilor
occidentale precum: frontiere tot mai vulnerabile, un control inadecvat al imigraţiei, insuficienta
supraveghere internă a fenomenului terorist etc. Europa are o lungă şi dramatică istorie a
terorismului în principal intern. IRA, ETA, Facţiunea Armatei Roşii şi Brigăzile Roşii, sunt
numai câteva exemple de organizaţii care au revendicat mai mult de 4000 de vieţi şi distrugeri
incalculabile în deceniile anterioare. Aşadar, Europa este familiarizată cu terorismul. Ceea ce
este nou este ceea ce numim terorism transfrontalier, internaţional etc., motivat în mod deosebit
de religie sau de necesitatea unei anumite „solidarităţi” în spatele căreia se ascund interese
politice, economice, culturale sau de altă natură. Deşi în ultimii ani au fost luate măsuri privind
apărarea împotriva terorismului atât la nivel naţional cât şi la nivelul Uniunii Europene, bătrânul
continent rămâne în continuare vulnerabil. Nu există securitate 100% împotriva terorismului.
Teroriştii au întotdeauna avantajul surprizei, dată fiind „calitatea” informaţiilor pe care organele
abilitate le deţin la un moment dat. De aceea trebuie să fim conştienţi de faptul că
vulnerabilităţile fac parte din realitatea cotidiană180.
Apariţia şi operaţionalizarea celulelor teroriste independente în spaţiul european sunt în
mod specific determinate de reducerea perioadei de tranziţie de la o ideologie moderată la una
radicală/teroristă. Radicalizarea comunităţilor moderate islamice din Europa, de generaţia a-3-a
favorizează recrutarea de noi membri de către organizaţiile teroriste, crescând riscul producerii
unor atentate în ţările Uniunii Europene, ţări unde multe dintre acestea şi-au creat deja bazele
logistice necesare181.
Pe acest fond, concluziile analizelor de specialitate - fundamentate de evaluările
serviciilor de informaţii naţionale - au impus urgentarea adoptării unor măsuri majore, mai ales
în domeniul prevenirii terorismului, care pun în evidenţă:
• prioritatea informaţiei şi importanţa vitală a cooperării inter-agenţii;

179
Elke Krahmann, The Emergence of Security Governance in Post-Cold War Europe, ESRC Working Paper “One
Europe or Several?” Programme, 2001
180
François Massoulié – Conflictele din Orientul mijlociu, Ed. Bic All. 2003.
181
Evan Kohlmann Al-Qaida's Jihad in Europe: The Afghan-Bosnian Network, Berg Publishers, 2004.
59
• necesitatea reconsiderării şi fundamentării strategiilor/politicilor naţionale pe evaluări
care să identifice elementele esenţiale ale evoluţiilor şi naturii factorilor de cauzalitate şi
regenerare ale fenomenului terorist;
• preponderenţa componentei preventive a măsurilor de combatere a terorismului, care se
regăseşte atât în consolidarea cooperării internaţionale, cât şi în asigurarea unui necesar echilibru
între măsurile de contracarare a acţiunilor teroriste şi respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, ca valori intrinseci ale democraţiei;
• necesitatea modificării şi adaptării legislaţiilor naţionale prevederilor Convenţiilor
internaţionale şi regionale în domeniu, dar şi evoluţiilor fenomenului terorist, în sensul înăspririi
măsurilor punitive şi al includerii specifice în câmpul infracţional sancţionat al actelor de
susţinere financiară şi propagandistică a terorismului;
• necesitatea revizuirii/adaptării competenţelor serviciilor speciale şi a celor de aplicare a
legii;
• valorizarea complementară a domeniilor activităţii antiteroriste - legislativ, economic,
politic, informativ, operaţional şi tehnologic.
• schimbarea mentalităţii şi evoluţia de la principiul „need to know” la principiul „need to
share”.182
În plan tactic-operaţional, transpunerea acestor concluzii s-a materializat în eficientizarea
coordonării eforturilor naţionale a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu şi, în special a
serviciilor de informaţii şi securitate naţională, după 11 septembrie 2001 fiind înfiinţate peste 20
de Centre naţionale şi regionale antiteroriste, structuri analitice şi operaţionale esenţiale în
mecanismul ripostei antiteroriste. Adaptate evoluţiilor rapide şi complexe ale fenomenului
terorist, aceste centre asigură valorificarea contribuţiei analitice - prioritară şi semnificativă a
serviciilor de informaţii naţionale - elimină suprapunerile şi angajarea unor competenţe
concurente şi fac posibilă transmiterea operativă a fundamentării unei eventuale decizii în plan
operaţional183.
Paul Wilkinson prezintă în „Terrorism Versus Democracy” evaluarea sa asupra viitorului
terorismului:
“Terorismul nu a dispărut cu Războiul Rece şi, în fapt, este posibil să se intensifice prin
dezlănţuirea conflictelor etnice şi etnico–religioase în Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică.
Este esenţial ca ţările democratice să îşi menţină capacităţile contrateroriste intacte. Aceste
capabilităţi sunt de o deosebită importanţă, din moment ce atacurile teroriste au devenit mult mai
mult cauzatoare de moarte. Este esenţial ca o societate democratică să aibă voinţa politică şi să
sprijine realizarea unei strategii multidirecţionate de combatere a terorismului. Aspectele
182
David C. Rapoport, Terrorism. Critical Concepts in Political Science, Routledge, 2006.
183
James M. Poland, Concepts of Terror an Terrorism, Prentice-Hall, 2004.
60
internaţionale ale terorismului nu trebuie neglijate ca şi componentă a unei campanii împotriva
terorismului. În final, succesul unei campanii împotriva teroriştilor depinde de capacitatea
cetăţenilor de a rezista capitulării în faţa cererilor teroriştilor. Balansarea drepturilor civile şi
măsurilor de securitate va reprezenta provocarea majoră pentru guvernele democratice pe măsură
ce acestea vor urma războiul lor împotriva terorismului.” 184.
În momentul de faţă, pentru ţara noastră principala problemă internă nu este terorismul ci
crima organizată în strânsă conexiune cu corupţia, fenomene care au atins toate nivelurile şi
sectoarele vieţii sociale. Este de aşteptat ca, în viitor, activităţile de crimă organizată să se
amplifice şi să facă tot mai multe probleme autorităţilor române în identificarea potenţialelor
elemente teroriste.
Focare teroriste vor continua să existe în Orientul Mijlociu dar şi în ţările din nordul
Africii, Turcia, ţările din nordul Caucazului şi, într-o mai mică măsură, Balcanii deVest, cu
posibilităţi de extindere în orice moment. Aceste spaţii, ale căror rute de comunicare se
interferează cu România, vor constitui un teren propice şi pentru crima organizată În urma
admiterii în structurile euro-atlantice şi odată cu securizarea frontierelor României, atenţia
elementelor de factură teroristă şi criminală din România se va îndrepta către facilităţile interne
oferite de România, inclusiv către armată, ca potenţială resursă umană şi materială pentru
organizaţiile teroriste, în perspectiva identificării unor noi surse de procurare de armament,
explozivi şi alte echipamente, inclusiv prin activităţi de crimă organizată. Diplomaţia, acţiunile
în plan economico-financiar combinate în mod iscusit cu acţiunile militare de coaliţie, în teatrele
de luptă, incluzând intelligence-ul, sunt căile ce trebuie bătătorite şi în viitor pentru succesul în
lupta împotriva terorismului şi crimei organizate185.
Cooperarea internaţională împotriva crimei organizate este unica soluţie care să o poată
dacă nu distruge, măcar să o stopeze sau să-i diminueze activităţile. În urma unei cooperări
eficiente, terorismul ca principal beneficiar de pe urma crimei organizate ar urma să primească
lovituri nimicitoare prin tăierea celui mai puternic pilon pe care se bazează – resursa financiară
provenită din crimă organizată.

Bibliografie:

Colegiul Naţional de Apărare – ca urmare a practicii documentare efectuate în


cursul luni mai 2010 si la data de 6 iulie 2010 şi a îndrumării instituţiei în acest sens sub
directa coordonare a doamnei director adjunct, colonel - conferenţiar universitar doctor
Mureşan Doina

184
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
185
Paul Wilkinson, Terrorism Versus Democracy: The Liberal State Response, Taylor & Francis, 2005.
61