Sunteți pe pagina 1din 1

Amorul lui cel dintâi fusese foarte senzual.

Pierdut pân’ atunci într -un platonism deşert şi

cufundat cu capul în curiozităţi romantice şi subtilităţi filosofice, se -ntâmplă să ia o

odăiţă la o femeie măritată care avea o fetiţă de 12 ani şi un bărbat ce toată ziua nu era

acasă. Amalia o chema pe femeie. Era naltă, plină la făptură, cu părul blond şi ochii mari

verzi. Cuminte nu era tocmai, dar nasul avea ceva moquese şi era nespus de graţios,

asemenea gura. El, având bani, făcea cu dânsa excursiuni în păd uri şi pe la birturi de

vară împrejurul oraşului universitar, împreună cu fata, care era mare piedecă, încât nu

puteau vorbi decât cu ochii. Într -o sară, pe când rătăceau în pădure, el îi spuse c -ar fi

având o taină a-i spune, pe care ea o ştia altfel de m ult. Apoi se suiră în trăsură — ei în

fund, fata pe banca dinainte.

Înnoptase bine. El puse braţul împrejurul taliei ei şi o strânse tare, ea nu zise nimic.

Venind acasă, fata plânse puţin în altă odaie şi ea căuta chibrituri s -aprindă lumânarea. În

întuneric el o cuprinse şi o sărută pe gură. Când s -aprinse lumina amândoi aveau un aer

foarte fericit. Dar ea urma iară sa plece