ANALIZE TOXICOLOGICE SANGE

Arseniu în sânge şi urină

Compuşii arseniului au numeroase aplicaţii industriale: pesticide, produse farmaceutice, sticlă, ceramică şi
metalurgie. Folosit ca element de aliere mareşte duritatea aliajelor. Arseniul este folosit cu mare succes şi în
electronică, datorită proprietăţilor semiconductoare şi fotoconductoare, similare siliciului şi germaniului. În
pirotehnie se foloseşte pentru producerea focurilor albe (cel indian). Trisulfura de arseniu este pigmentul
vopselei de ulei numite galben regal. Aceasta se mai foloseste în tăbăcărie, pentru ignifugarea lemnului.
Arsina (hidrogen arsenios) reprezintă o formă gazoasă generată în rezervoarele de metal care depozitează
acizi, având impurităţi de arseniu. Arseniul este absorbit cu uşurinţă pe cale intestinală şi este excretat în
principal prin urină.
Expunerea acută prin ingestia de compuşi arsenicali sau inhalarea de arsină determină simptome
gastrointestinale severe (hemoragice), icter, insuficienţă renală şi colaps, cu mare potenţial letal.
Intoxicaţia cronică cu arseniu este dificil de diagnosticat. Pot să apară dureri abdominale, diaree,
hiperpigmentare, hiperkeratoză, neuropatii periferice, encefalopatie.
Expunerea cronică prin inhalare, în cazul muncitorilor care lucreaza în topitorii, a fost asociată cu un risc
crescut de cancer pulmonar. Recomandări pentru determinarea arseniului:
 arseniul în sânge: monitorizarea expunerii acute sau recente (timp de înjumătăţire redus);
 arseniul în urină: monitorizarea expunerii cronice.

Cadmiul în sânge şi urină

Cadmiul este un metal alb-argintiu, prezent în cantităţi variabile în minereurile de zinc. Este utilizat în principal
în procesul de electro-galvanizare şi în reactoarele atomo-nucleare.
În forma sa organică, cadmiul este întâlnit în alimente, apă şi aer. Aportul normal de cadmiu prin dietă variază
între 2 şi 200 ?g/zi. Deşi formele organice solubile pot produce toxicitate, expunerea excesivă la cadmiul
organic indică o poluare izolată a mediului.
Efectele toxice acute ale cadmiului depind de calea de expunere. Inhalarea unor cantităţi mari de particule de
cadmiu produce într-o primă fază febră, cefalee, greaţă, vărsături, iritaţie nazofaringiană, tuse, dispnee, urmată
de instalarea unei pneumonite chimice şi, posibil, a unui edem pulmonar acut letal. Expunerea cronică la
particule de cadmiu în aerul respirat poate genera emfizem pulmonar.
Inhalarea sau ingestia cronică a acestui metal determină leziuni renale, caracterizate prin disfuncţie tubulară
şi/sau glomerulară cu proteinurie, alterarea capacităţii de concentrare a urinii şi scăderea clearance-ului la
inulină. Un alt efect al expunerii cronice este perturbarea metabolismului osos cu osteomalacie, osteoporoză şi
risc crescut de fracturi spontane.
Efectul carcinogenetic al cadmiului este un subiect mult dezbătut. Studiile privind implicarea sa în cancerul
pulmonar şi de prostată au dat rezultateneconcludente.
Recomandări pentru determinarea cadmiului:
 cadmiul în sânge: diagnosticul expunerii acute sau cronice la cadmiu;
 cadmiul in urină: monitorizarea intoxicaţiei cronice şi estimarea încărcării organismului cu cadmiu.

Cromul în plasmă şi urină

Cromul este un metal tranziţional, al cărui nume provine din cuvântul grecesc „culoare”, deoarece majoritatea
compuşilor săi sunt intens coloraţi. Cel mai important minereu de crom este cromitul. Cromul şi sărurile sale
anorganice prezintă numeroase aplicaţii industriale: placarea metalelor, producerea de aliaje diverse, materiale
refractare, pigmenţi şi conservanţi.
Cromul în stare trivalentă este cea mai abundentă formă de crom din mediu. Fiziologic, cromul deţine un rol
important în metabolismul glucozei şi afectează de asemenea sinteza colesterolului. Scăderea cromului în
organism este asociată cu rezistenţa la insulină (hiperinsulinism), risc crescut de insuficienţă cardiacă
congestivă, hipercolesterolemie, reducerea fertilităţii. Deşi cromul trivalent în sine are o biodisponibilitate orala
redusă, absorbţia sa intestinală este crescută în prezenţa „factorului de toleranţă la glucoză”, care formează un
complex cu Cr3+. Cromul trivalent este considerat a fi relativ netoxic in vivo.
Fierul inhibă competitiv legarea cromului de transferină, astfel că pacienţii cu hemocromatoză prezintă o
retenţie scăzută de crom în organism. S-a formulat ipoteza că deficienţa cromului la nivel celular ar avea un rol
în dezvoltarea diabetului la pacienţii cu hemocromatoză.
Pe de altă parte, cromul hexavalent reprezintă forma cea mai importantă de crom din punct de vedere
toxicologic. Spre deosebire de Cr3+, Cr6+ este absorbit cu uşurinţă de majoritatea ţesuturilor, astfel că ingestia
 accidentală sau intenţionată de Cr6+ determină intoxicaţie acută manifestată prin vărsături şi leziuni
gastrointestinale generalizate, cu hemoragii digestive grave ce pot induce stare de soc hipovolemic. Pacienţii
care supravieţuiesc efectelor toxice iniţiale dezvoltă necroză tubulară acută, necroză hepatocelulară şi
afectarea ţesuturilor hematoformatoare.
Expunerea cronică prin inhalarea compuşilor de crom insolubili poate produce pneumoconioză cu alterarea
funcţiei pulmonare. Expunerea la săruri anorganice solubile poate precipita apariţia de ulceraţii cutanate,
dermatită, perforarea septului nazal şi manifestări respiratorii de hipersensibilizare. Efectul carcinogen al
cromului asupra tractului respiratoriu a fost documentat prin numeroase studii. Recomandări pentru
determinarea cromului:
 cromul în plasmă: evaluarea posibilului deficit indus de denutriţie (în special la vârstnici), traumatisme severe
şi stress1; monitorizarea pacienţilor care primesc preparate de crom în cursul alimentaţiei parenterale;
evaluarea intoleranţei dobândite la glucoză la pacienţii cu alimentaţie parenterală; evaluarea rezistenţei la
insulină la pacienţii fără complicaţii septice care sunt alimentaţi parenteral4;
 cromul în urină: monitorizarea expunerii profesionale la crom4.

Cupru în plasmă şi urină

Cuprul este un component esenţial al unor sisteme enzimatice implicate în producerea hemoglobinei,
metabolismul glucidic, biosinteza catecolaminelor şi formarea legăturilor încrucişate („cross-linking”) între
fibrele de colagen, elastină şi keratină din firul de păr. Deficitul de cupru determină anemie, neutropenie şi
tulburări de creştere, în special la copii.
Aportul de cupru se realizează în principal prin dietă; absorbţia se efectuează cu uşurinţă, dar este limitată de
mecanismele homeostatice după atingerea necesarului. După absorbţie cuprul este legat de albumină şi
ceruloplasmină, iar apoi este depozitat în ficat şi mai puţin în rinichi. Principala cale de eliminare a cuprului este
cea biliară, excreţia urinară fiind mică.
Boala Wilson este o afecţiune autozomal-recesivă caracterizată prin perturbarea homeostaziei normale a
cuprului: alterarea excreţiei biliare a cuprului, retenţie excesivă a cuprului hepatic, scăderea concentraţiei
ceruloplasminei şi creşterea excreţiei urinare a cuprului. Clinic se manifestă prin leziuni hepatice, renale,
neurologice, corneene şi anemie hemolitică.
Sindromul Menkes este o afecţiune multisistemică letală asociată cu simptome neurodegenerative şi anomalii
ale ţesutului conjunctiv, care are drept cauză deficitul uneia sau mai multor enzime dependente de cupru.
Inhalarea cronică a particulelor de cupru care se formează în cursul diverselor procese de prelucrare
(metalurgie, placarea obiectelor cu cupru, sudură) poate determina greaţă, vărsături, hepatomegalie,
manifestări neurologice. Expunerea acută conduce la iritaţia căilor respiratorii superioare, febră şi dureri
musculare.
Recomandări pentru determinarea cuprului:
 cuprul seric: suspiciune de boala Wilson (se testează împreună cu ceruloplasmina); monitorizarea alimentaţiei
enterale sau parenterale; intoxicaţii acute;
 cuprul urinar: suspiciune de boala Wilson, monitorizarea intoxicaţiei cronice.

Manganul în sânge şi urină

Manganul este un oligoelement ce intră în constituţia unor enzime mitocondriale (piruvat carboxilază şi
superoxid dismutaza) şi activează de asemenea numeroase enzime (decarboxilaze, transferaze, hidrolaze).
Astfel, manganul deţine un rol esenţial în metabolismul lipidic şi glucidic, formarea ţesutului osos şi procesele
de reproducere.
Din punct de vedere industrial, manganul este un metal gri-argintiu întâlnit în minereuri sub formă de oxizi. Are
aplicaţii în industria oţelului şi în cea chimică. Este prezent în agenţii coloranţi pentru sticlă şi săpun, vopseluri,
lacuri şi linoleum.
Intoxicaţia acută determină febră, frisoane, mialgii, uscăciunea mucoasei bucale şi faringiene. Intoxicaţia
cronică prin inhalarea prafului de mangan se asociază cu simptome neuropsihice (manganism): cefalee,
iritabilitate, agitaţie, tulburări de vorbire, auz şi mers, tremor, rigiditate a feţei, halucinaţii, tulburări de
personalitate.
Recomandări pentru determinarea manganului:
 manganul în sânge: monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterală; suspiciune de
intoxicaţie cu mangan, în special în prezenţa sindroamelor neurologice şi tulburărilor motorii;
 manganul în urină: confirmarea intoxicaţiei; monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterală;
monitorizarea terapiei chelatoare în manganism.
 Mercurul în sânge şi urină
Mercurul este un metal fluid alb-argintiu întâlnit atât în rocile vulcanice şi sedimentare, cât şi sub forma
minereului cinabar (sulfid de mercur). Este neesenţial pentru procesele biologice şi toxic pentru toate
organismele. Mercurul şi compuşii săi au numeroase aplicaţii industriale: contoare electrice, termometre,
aditivi, conservanţi antimicrobieni în vopsele, cosmetice şi produse farmaceutice.
În mod obişnuit, mercurul în forma organică nu este întâlnit în mediul industrial. Intoxicaţia acută sau cronică cu
mercur afectează rinichii, SNC şi tractul gastrointestinal. Triada simptomatică în intoxicaţia cu mercur este
următoarea: disfuncţii articulare, perturbarea activităţii musculare şi ingustarea câmpului vizual. Expunerea
cronică la formele metalice şi anorganice ale mercurului determină nervozitate, tremor şi iritaţia mucoaselor.
Intoxicaţia cu mercur anorganic este asociată în principal cu efecte periferice: gastroenterita şi nefrita tubulară,
pe când expunerea la compuşii organici afectează în principal SNC, fiind posibile leziuni severe şi ireversibile.
Intoxicaţia cronică cu mercur anorganic este o boală profesională ce afectează în special minerii şi muncitorii
din topitorii. Cea mai obişnuită sursă neindustrială de intoxicaţie cu mercur este consumul de peşte contaminat
cu metil-mercur.
Recomandări pentru determinarea mercurului:
 mercurul în sânge: cel mai bun test pentru diagnosticul intoxicaţiei cu mercur organic (această formă de
mercur este localizată în principal în eritrocite);
 mercurul în urină: monitorizarea expunerii la mercur (în special forma anorganică).

Nichelul în plasmă şi urină

Rolul nichelului în organismul uman este discutabil. Există unele dovezi că ar fi implicat în absorbţia fierului,
calciului şi zincului.
Nichelul este prezent în minereuri sub trei forme principale: sulfid, silicat şi arsenid. Are numeroase aplicaţii
industriale: component al multor aliaje, placarea metalelor, producerea dispozitivelor electrice şi electronice.
Expunerea la nichel se produce cel mai frecvent în mediul industrial fie prin inhalarea prafului de nichel, fie prin
contact dermic. Inhalarea acută determină febră şi iritaţia tractului respirator. Contactul dermic poate genera
dermatita alergică de contact. De asemenea printre efectele toxice ale nichelului se numără şi depresia SNC.
Numeroasele studii epidemiologice au arătat că expunerea cronică la praful de nichel şi la subsulfidul de nichel
poate cauza cancer pulmonar sau nazal.
Recomandări pentru determinarea nichelului:
 monitorizarea expunerii la nichel.

Plumbul în sânge şi urină

Plumbul este cel mai larg utilizat metal neferos. Plumbul şi compuşii săi au numeroase aplicaţii comerciale şi
industriale, fiind prezenţi în lacuri şi vopseluri, baterii, pigmenţi, insecticide, materiale plastice şi ceramice,
echipamente medicale, armament, benzină, industria sudurii. Principalele căi de expunere la plumbul
anorganic sunt inhalarea şi ingestia. La adult expunerea se realizează în special profesional, iar la copii prin
ingestia de vopseluri cu plumb din case vechi (în sindromul de „pică”). Expunerea se mai poate face şi prin
practicarea distilării ilegale a alcoolului în recipiente ce conţin plumb. Plumbul este absorbit în organism atât
prin tractul respirator cât şi prin cel gastrointesţinal. Absorbţia este invers proporţională cu dimensiunea
particulei, ceea ce face ca inhalarea prafului cu plumb să aibă impactul cel mai mare. Este transportat şi
transplacentar fiind implicat în intoxicaţia congenitală, cu urmatoarele consecinţe posibile: avort spontan,
prematuritate sau greutate mică la naştere. Simptomele precoce ale intoxicaţiei cu plumb (saturnism) sunt
reprezentate de: apatie sau iritabilitate, astenie fizică, anorexie, greaţă, constipaţie, dureri abdominale
intermitente, mialgii. Anemia cu reticulocitoză şi punctaţii bazofile la examinarea frotiului de sânge periferic se
numără printre complicaţiile hematologice ale saturnismului. De asemenea mai pot să apară: lizereu gingival
caracteristic şi depozite de plumb pe radiografii ale oaselor lungi la copii. În cazul intoxicaţiilor severe apar
tulburări gastrointestinale grave şi neurotoxicitate (ataxie, slăbiciune musculară, convulsii, stupor, comă).
Creşterea excreţiei urinare a plumbului indică o expunere excesivă, independent de manifestările clinice.
Alte caracteristici ale saturnismului includ creşterea acidului delta-aminolevulinic urinar, creşterea
protoporfirinei libere eritrocitare şi scăderea dehidrazei acidului aminolevulinic.
Recomandări pentru determinarea plumbului:
 plumbul în sânge: cel mai bun test pentru diagnosticul expunerii la plumb;
 plumbul în urină: monitorizarea intoxicaţiei cronice cu plumb.
 Zinc în plasmă şi urină
Zincul este un oligoelement esenţial, component al mai multor sisteme enzimatice. Este stocat în ţesutul osos
şi muscular; mobilizarea din aceste depozite se realizează cu dificultate, chiar în condiţiile unui deficit de zinc.
Absorbţia intestinală creşte atunci când se înregistrează o scădere a depozitelor. Deficitul de zinc determinâ
inapetenţa, tulburări de creştere (anomalii ale scheletului, alterarea sintezei colagenului), alopecie şi întârzierea
procesului de vindecare a rănilor; în cazul unui deficit sever se instalează hipogonadism şi nanism care sunt
ameliorate prin suplimentarea zincului. Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că administrarea cronică a
preparatelor orale de zinc interferă cu absorbţia cuprului şi poate precipita deficitul acestuia. Din punct de
vedere industrial, zincul este un metal alb-albăstrui, extras din minereuri şi folosit în aliaje, în procesul de
galvanizare a fierului pentru a preveni coroziunea şi oxidarea, precum şi în numeroşi compuşi utilizaţi în
industria cosmeticelor şi medicamentelor. La temperaturi apropiate de punctul de fierbere, zincul volatilizează
şi generează prin oxidare fumul de oxid de zinc. Expunerea acută la oxid de zinc determină iritaţia tractului
respirator, tuse, dureri toracice, cefalee, greaţă, febră şi mialgii.
Clorura de zinc este un alt compus produs în generatoarele de fum chimic; inhalarea acestui material coroziv
provoacă pneumonita chimică, obstrucţie bronşică şi alveolară, uneori letale.
Recomandări pentru determinarea zincului:
 zincul seric: monitorizarea expunerii la zinc; evaluarea unui posibil deficit în caz de alimentaţie parenterală
prelungită, pacienţi cu arsuri severe sau afecţiuni cronice grave, alcoolici, diabetici, anorexici, dietă
vegetariană, sindroame de malabsorbţie; confirmarea acrodermatitei enteropatice; monitorizarea administrării
orale de zinc în boala Wilson, monitorizarea administrării intravenoase a zincului.
 zincul urinar: monitorizarea expunerii la zinc; evaluarea nivelurilor scăzute de zinc seric precum şi a
complianţei la terapie a pacienţilor cu boala Wilson.

 Colinesteraza
 Sinonime – pseudocolinesteraza, colinesteraza IIa3.
 Informatii generale
 Colinesteraza serica provine din ficat, pancreas, cord si creier (substanta alba). Aceasta enzima nu
trebuie sa fie confundata cu acetilcolinesteraza eritrocitara (colinesteraza ”adevarata”, colinesteraza I).
Rolul biologic al colinesterazei nu este cunoscut1;3.
 Recomandari pentru determinarea colinesterazei serice
 Din punct de vedere clinic, constituie un indicator al unei posibile intoxicatii cu insecticide; se
determina de asemenea pentru a evalua functia hepatica. Screening-ul preoperator al colinesterazei
serice este folosit pentru a depista pacientii cu forme atipice ale acestei enzime, care risca sa prezinte
apnee prelungita dupa administrarea de anestezice de tip blocante musculare3. La pacientii cu valori
scazute ale activitatii colinesterazei serice, sunt necesare cantitati foarte mici de succinilcolina
(suxamethonium) 0.04-0.06 mg/Kg corp pentru a se obtine blocajul neuromuscular3.
 Pregatire pacient –à jeun (pe nemancate) sau postprandial2.
 Specimen recoltat –sange venos; daca scopul determinarii este evaluarea unei posibile intoxicatii cu
insecticide organofosforice, specimenul recoltat se pune imediat pe gheata si se transporta la
laborator2.
 Recipient de recoltare –vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator2.
 Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare rapida; se lucreaza in maxim
6 ore; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -18°C; daca scopul
determinarii este evaluarea unei posibile intoxicatii cu insecticide organofosforice, specimenul primit pe
gheata se centrifugheaza; serul separat este lucrat imediat sau este inghetat pentru stocare2.
 Volum proba – minim 0.5 mL ser2.
 Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat2.
 Stabilitate proba -serul separat este stabil: 6 ore la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C; 6 luni la -
18°C2.
 Metoda – spectrofotometrica ( colorimetrica)2.

0.
Valori de referinta
Varsta si sex Valori (U/L)
copii, barbati, femei >40 ani 5320-12920
femei <40 ani, care nu sunt gravide si nu iau
4260-11250
contraceptive orale

femei <40 ani, gravide sau care iau contraceptive orale2

3650-9120

 Factor de conversie: U/L x 0.0167 = µkat/L

 Limita de detectie – 100U/L (1.67µkat/L)2.
 Interpretarea rezultatelor
Scaderi
• in cazurile de intoxicatie cu insecticide organofosforice, • hepatita cronica, • ciroza,
• infarct miocardic, • infectii acute • in prezenta fenotipurilor atipice ale acestei
enzime1;2.
Cresteri
• perioada de vindecare a unei hepatite acute, • sindrom nefrotic (datorita exagerarii
functiilor proteosintetice hepatice)5.
 Limite si interferente
 Interpretarea rezultatelor la pacientii cu expunere la insecticide organosfoforice trebuie facuta in
stransa corelatie cu manifestarile clinice3.
 • Conditii patologice: hiperlipemie tip IV, diabet, nefroza (pot aparea cresteri)1
 • Medicamente
 Scaderi: steroizi anabolizanti, carbamati, cimetidina, ciclofosfamida, estrogeni, glucocorticoizi, litiu,
neostigmina, relaxante neuromusculare (ex: pancuronium, succinilcolina), contraceptive orale,
insecticide organofosforice, phenelzine, fenotiazine, fizostigmina, agenti radiologici de contrast (ex: acid
iopanoic), ranitidina, streptokinaza, testosteron4.