Sunteți pe pagina 1din 30

1.1 Introducere în studiul opticii.

Principiile opticii geometrice


Aminteºte-þi! Corpurile din mediul ambiant devin vizibile,
dacã reflectã difuz sau regulat cãtre ochi o parte din lumina
provenitã de la surse de luminã sau sunt chiar ele surse
de luminã, 1.
Meritã sã ºtii Optica studiazã fenomene luminoase:
propagarea luminii, reflexia, refracþia, interferenþa, difracþia
ºi polarizarea luminii, efectul fotoelectric ºi altele. Optica
geometricã se ocupã cu studiul propagãrii luminii prin
diferite medii, prin suprafeþele de separare dintre acestea
ºi cu studiul formãrii imaginilor prin instrumentele optice,
fãrã sã þinã cont de natura luminii. O sursã de luminã este
consideratã punctiformã atunci când dimensiunile ei sunt
mici în comparaþie cu distanþele la care se observã efectele
luminoase. Raza de luminã este un concept utilizat în
optica geometricã pentru explicarea formãrii imaginilor
(un fascicul de radiaþii luminoase foarte îngust, cu
secþiunea neglijabilã în raport cu dimensiunile sistemului
de corpuri prin care se propagã). Studiul opticii geometrice
se bazeazã pe câteva principii:
1. Principiul propagãrii rectilinii a luminii în medii
transparente, izotrope ºi omogene. Direcþiile de-a
lungul cãrora se propagã energia luminoasã, de la o
sursã luminoasã de dimensiuni mici (consideratã
punctiformã) pânã la un receptor, reprezintã razele
de luminã. Ochiul sesizeazã lumina dacã sursa ºi fantele
circulare, cu diametre de ordinul milimetrilor, prin care
trece, sunt coliniare, 2. Un grup de raze de luminã
formeazã un fascicul de luminã: paralel, convergent
sau divergent. Cu ajutorul unor dispozitive optice
putem obþine fascicule de luminã convergente,
divergente sau paralele, 3. Un con îngust de raze
care diverg dintr-un punct sau converg într-un punct
1 se numeºte fascicul divergent sau, respectiv,
2 3
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 9
convergent de raze de luminã. Sursele de luminã
punctiforme emit fascicule de luminã divergente, care
pot fi considerate paralele la distanþe mari de acestea.
Ansamblul fasciculelor de luminã emise din toate
punctele unei suprafeþe de mãrime finitã este numit
flux de luminã. Un fascicul paralel de luminã se
reflectã regulat (într-o singurã direcþie) pe o suprafaþã
netedã ºi difuz (în mai multe direcþii) pe o suprafaþã
neregulatã, 4. Cu ajutorul principiului propagãrii
rectilinii a luminii, putem descrie formarea umbrelor ºi
penumbrelor, 5.
Obs Dacã folosim diafragme cu diametrul variabil, se
observã experimental cã, la diametre comparabile cu
lungimea de undã, apar fenomene de difracþie ºi proiecþia 4
de pe un ecran este formatã din zone luminoase ºi zone
întunecate, deci, în acest caz, lumina trebuie analizatã din
punct de vedere ondulatoriu, 6.
2. Principiul reversibilitãþii drumului parcurs de razele de luminã: o razã de luminã
parcurge drumul în sens invers dacã se schimbã locul sursei de luminã cu receptorul.
3. Principiul independenþei razelor de luminã: efectul produs de o razã de luminã ce
face parte dintr-un fascicul este acelaºi, chiar dacã celelalte raze din fascicul sunt sau
nu sunt eliminate. Dacã un numãr de raze de luminã se intersecteazã, nu se modificã
drumul lor rectiliniu, 7. Viteza luminii în vid ºi în aer
este aproximativ egalã cu c = 3⋅108 m/s.
În teoria ondulatorie, frontul de undã este definit ca
locul geometric al tuturor punctelor în care faza de oscilaþie
a unei mãrimi fizice este aceeaºi. Undele luminoase pot fi
reprezentate prin fronturi de undã sau prin raze. În teoria
corpuscularã a luminii, razele sunt chiar traiectoriile
corpusculilor de luminã, iar în teoria ondulatorie, razele
de luminã sunt direcþiile de propagare perpendiculare pe
fronturile de undã într-un mediu omogen ºi izotrop, 8.
7
8
5 6
10 FIZICÃ
Fasciculul paralel de luminã va reprezenta un mãnunchi de raze care se propagã
paralel una faþã de alta.
Prin luminã monocromaticã vom înþelege radiaþii luminoase cu o anumitã frecvenþã
νºi, respectiv, cu o anumitã lungime de undã λ. Lungimile de undã ale radiaþiilor se
exprimã în nanometri (1 nm = 10–9 m) sau în angstromi (1 Å = 10–10 m).
C Raza de luminã nu poate fi consideratã ca fiind un fascicul oricât de îngust, obþinut cu
ajutorul diafragmelor, cãci nu existã fascicule de luminã foarte înguste, care ar putea fi
asimilate cu o linie, în sensul geometric. Orice fascicul de luminã are o arie a secþiunii
transversale. Numai axa de simetrie a fasciculului poate fi consideratã razã de
luminã, ºi nu fasciculul însuºi. Raza de luminã nu reprezintã un aspect fizic al
fenomenului luminos, ci este o noþiune abstractã, iar optica geometricã este un caz limitã
al opticii ondulatorii.
Lecturã pentru curioºi
Analizeazã fragmentele urmãtoare:
„Un atom nu se pierde în naturã. „La steaua care-a rãsãrit
O stea s-a stins ºi lumina ei – ca E-o cale-atât de lungã
efect al existenþei – cãlãtoreºte mii Cã mii de ani i-au trebuit
de ani pentru a ajunge la ochiul Luminii sã ne-ajungã.”
nostru.” M. Eminescu – La steaua
M. Eminescu – Fragmentarium
Atomii unei substanþe pot emite ºi absorbi radiaþii de anumite frecvenþe, ca ºi cum ar
fi „oscilatori acordaþi” numai pe acele frecvenþe, electronii executând tranziþii între anumite
nivele de energie, aºa cum ºtii deja din clasa a IX-a.
Radiaþiile (undele) luminoase fac parte din familia undelor electromagnetice. Sunt
& &
unde transversale (intensitatea câmpului electric E ºi inducþia cîmpului magnetic B
oscileazã în fazã, pe direcþii perpendiculare între ele ºi pe direcþia de propagare). La
radiaþiile electromagnetice cu frecvenþe mici se manifestã mai puternic caracterul
ondulatoriu, iar la cele cu frecvenþe foarte mari se manifestã mai puternic caracterul
corpuscular. Spectrul lor este redat alãturat, 9. Domeniile spectrale se pot suprapune
parþial. Senzaþia de luminã este produsã de intensitatea câmpului electric al undei.
9
1.2 Reflexia ºi refracþia luminii
Aminteºte-þi! Ce se înþelege prin reflexie ºi refracþie? Cele
douã fenomene se produc concomitent la suprafaþa care 1
separã douã medii cu proprietãþi optice diferite.
Recapituleazã reflexia ºi refracþia undelor mecanice.
Meritã sã ºtii Reflexia difuzã a luminii ne permite sã
vedem suprafeþele corpurilor care au neregularitãþi cu
adâncimi ºi deschideri mai mari decât lungimile de undã
ale radiaþiilor luminoase incidente. Dacã dimensiunile
ºanþurilor sau deschiderilor (fantelor) sunt comparabile
1
cu lungimile de undã, atunci nu se mai poate descrie
propagarea luminii prin raze, ci trebuie sã considerãm
fenomenele ondulatorii, care îºi fac simþitã prezenþa, ca la
difracþia prin reflexia luminii pe un compact-disc, 1. 2
Senzaþia de luminã depinde de lungimile de undã ale
radiaþiilor electromagnetice care se reflectã ºi se refractã
de mai multe ori pânã ajung pe elementele fotosensibile
ale retinei ochiului uman, 2. Reflexia regulatã a luminii
este un fenomen optic ce constã în revenirea razei de
luminã în mediul de provenienþã, cu schimbarea direcþiei
de propagare, când întâlneºte suprafaþa lucioasã care
separã douã medii diferite.
Legile reflexiei regulate se verificã experimental cu
fascicule de luminã paralele filiforme, îndreptate spre
suprafaþa liberã a unui lichid aflat în repaus sau spre
suprafaþa de separare dintre aer ºi un semicilindru
transparent din sticlã sau plexiglas, 3. Aceste legi sunt:
; Raza incidentã SI, raza reflectatã IR’, normala IN pe
suprafaþa de separare a celor douã medii, în punctul
de incidenþã I, sunt coplanare;
; Unghiul de incidenþã, iˆ , format de raza incidentã SI
cu normala IN, este egal cu unghiul de reflexie, rˆ’ ,
N
I
S R’
S
R’
3 I
12 FIZICÃ
N format de raza reflectatã IR’ cu normala IN pe suprafaþa
de separare dintre cele douã medii. La incidenþã
normalã, raza reflectatã ºi raza incidentã se confundã
S R’
i cu normala ( iˆ rˆ’ 0 ).
r’
1 Dacã obiectele au suprafeþe lucioase, putem vedea
2 I detalii de pe ele numai în direcþia razelor de luminã
r reflectate, dacã lumina este suportabilã de ochi ºi nu
produce senzaþia de durere.
Refracþia luminii este fenomenul optic ce constã în
R schimbarea direcþiei de propagare a razei de luminã, când
4 N întâlneºte suprafaþa de separare dintre douã medii
transparente diferite ºi trece din mediul din care provine
S în mediul al doilea, 4. Legile refracþiei se pot verifica
R’ experimental:
1 i r’ ; Raza incidentã, raza refractatã ºi normala la suprafaþa
de separare dintre cele douã medii sunt coplanare;
n I 2
r ; Raportul dintre sinusul unghiului de incidenþã iˆ (dintre
raza incidentã ºi normalã) ºi sinusul unghiului de
R
refracþie rˆ (dintre raza refractatã ºi normalã) este egal
cu raportul vitezelor de propagare a luminii în mediul
sin i v1
1 ºi în mediul 2, adicã: .
sin r v2
Substanþa n Definim indicele de refracþie absolut, n, al unui mediu
sticlã obiºnuitã 1,51 c
sticlã specialã 1,62 transparent prin raportul n , dintre viteza luminii, c,
v
diamant 2,42
în vid ºi viteza luminii, v, în acel mediu. Indicele de refracþie
gheaþã 1,31
relativ al celui de-al doilea mediu, în care ajunge lumina,
plexiglas 1,59
faþã de primul mediu, din care provine lumina,
apã 1,33
n2 v1
alcool etilic 1,36 n 21 , mãsoarã raportul vitezelor de propagare
glicerinã, benzen 1,47 n1 v 2
aer 1,0003 a luminii prin cele douã medii transparente. Rezultã:
sin i n2
sau n1sin i = n2sin r (legea Snell-Descartes).
sin r n1
Frecvenþele radiaþiilor reflectate ºi, respectiv, refractate,
sunt egale cu frecvenþa radiaþiei incidente, deci nu depind
de mediul prin care se propagã. Lungimile de undã (λ = v/
ν), vitezele de propagare ºi indicii de refracþie depind de
5
mediul prin care se propagã radiaþiile considerate.
Indicele de refracþie al unui mediu depinde de culoa-
rea luminii refractate, deci de frecvenþa sau de lungimea
de undã a radiaþiei luminoase. Indicele de refracþie absolut
pentru radiaþia galbenã emisã de sodiu are valorile din
tabelul ºi graficul de alãturi, 5. Indicele de refracþie este
mai mare pentru radiaþiile violete decât pentru cele roºii.
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 13
C La incidenþã normalã, raza de luminã reflectatã pe o
suprafaþã planã se întoarce pe acelaºi drum, iar raza de
luminã refractatã în cel de-al doilea mediu (dacã este
transparent) nu este deviatã.
La trecerea luminii din aer în apã sau în sticlã, raza de
luminã refractatã se apropie de normalã (r < i), iar la
trecerea ei din apã sau din sticlã în aer, raza de luminã 6
oglindã
refractatã se depãrteazã de normalã, 6. Nu se modificã
frecvenþa radiaþiilor luminoase, ci doar lungimea de undã.
Razele de luminã care ajung sub un unghi de incidenþã
diferit de zero pe o lamã transparentã cu feþe plan-paralele
ies din lamã paralel cu razele incidente, dar deplasate, 7.
Reflexia totalã se obþine când lumina trece dintr-un
mediu mai refringent (cu indicele de refracþie mai mare)
într-un mediu mai puþin refringent, 8. Unghiul de refracþie
creºte mai repede decât unghiul de incidenþã al razelor
de luminã, care se propagã din interior spre suprafaþa
liberã a apei dintr-un vas aflat în repaus, pânã când razele
ajung la emergenþã razantã. Atunci când unghiul de
refracþie devine r = 90°, unghiul de incidenþã atinge
valoarea limitã i = l. Scriem legea refracþiei:
n2,aer 7
napã sin lapã = naer sin 90°, deci sin lapã  1 , de
n1,apã
unde obþinem lapã ≈ 49°. În cazul propagãrii luminii din 8
sticlã în aer: lsticlã ≈ 42°.
Aplicaþie. Prin fibrele de sticlã numite fibre optice,
lumina se propagã prin multiple reflexii totale, 9. Fibrele
optice transmit informaþiile sub formã de semnale
luminoase. În telefonie ºi în medicinã sunt folosite fibre
optice constituite dintr-un miez de sticlã acoperit cu o
manta cu diametrul total de 100-300 µm ºi straturi de
protecþie. Indicele de refracþie al miezului este cu 1-2%
mai mare decât cel din manta, asigurându-se astfel ghidarea
luminii prin reflexii interne totale.
9
1.3 Dispersia luminii
1 Aminteºte-þi! Prisma opticã este un mediu transparent
limitat de doi dioptri plani care formeazã între ei un unghi
diedru A, numit unghiul prismei, ºi se intersecteazã pe
muchia ei, 1. Prisma descompune lumina în radiaþiile
componente, care sunt deviate diferit spre baza prismei,
2. Orice razã de luminã monocromaticã se refractã pe
fiecare dioptru: sini1 = n sinr1 ºi sini2 = n sinr2, unde n
este indicele de refracþie al mediului prismei în raport cu
mediul exterior ei, iar unghiurile i1 ºi i2 sunt unghiurile de
incidenþã pe feþele prismei ºi r1 ºi r2 sunt unghiurile de
refracþie corespunzãtoare în prismã, 3. Secþiunea
principalã în planul perpendicular pe muchia prismei
optice poate fi triunghi isoscel sau echilateral.
Meritã sã ºtii Dispersia luminii este fenomenul de
2 variaþie a indicelui de refracþie (n = c/v) al mediului în
funcþie de lungimea de undã a radiaþiilor luminoase.
Descompunerea unui fascicul de luminã în radiaþiile monocromatice componente, la
trecerea printr-un mediu transparent, apare datoritã dependenþei vitezei v de propagare
c
a fazei undelor luminoase printr-un mediu transparent ºi a indicelui de refracþie n al
v
mediului transparent de lungimile de undã ale radiaþiilor. Viteza de propagare a undelor
electromagnetice în vid nu depinde de frecvenþa sau de lungimea de undã a acestora
(are valoarea c = 299 792 458 m/s). Indicele de refracþie al unui mediu transparent depinde
de culoarea luminii refractate, prin frecvenþa sau lungimea de undã a radiaþiei luminoase.
Dispersia este normalã dacã indicele de refracþie
absolut, n, creºte cu frecvenþa, deci are valori
3 mai mari pentru radiaþiile violete decât pentru
cele roºii.
Lumina albã se descompune în culorile
spectrului, datoritã dispersiei, 4. În micile
picãturi de apã aflate în suspensie, în numãr
mare, dupã ploaie se produce de douã ori
refracþia ºi reflexia diferitã a luminii care vine de
la Soarele aflat în spatele observatorului,
4
1.4 Oglinzi sferice ºi oglinzi plane
1 Aminteºte-þi! Oglinzile ºi lentilele sunt sisteme optice
întâlnite la instrumentele ºi dispozitivele optice. Oglinzile
reflectã aproape integral lumina care ajunge pe suprafaþa
lucioasã, planã sau sfericã, a acestora. Suprafeþele lucioase
dau reflexie regulatã dacã neregularitãþile au adâncimi mai
mici decât lungimile de undã ale radiaþiilor luminoase.
Meritã sã ºtii Dioptrul este sistemul optic format din
douã medii transparente omogene ºi izotrope, cu indicii de refracþie n1 ºi, respectiv, n2,
separate printr-o suprafaþã, 1. Dacã suprafaþa de separare dintre cele douã medii este
sfericã, dioptrul se numeºte sferic. Dacã suprafaþa de separare dintre cele douã medii
este planã, dioptrul se numeºte plan. Lentilele sunt asociaþii de dioptri sferici ºi plani.
Convenþii de semne folosite în optica geometricã
; Fiecãrui sistem optic (dioptru, lentilã, oglindã) îi asociem un sistem de coodonate xVy,
cu axa orizontalã Vx orientatã în sensul propagãrii luminii, de-a lungul axei optice
principale de la stânga la dreapta, cu originea V în punctul de incidenþã ºi cu axa
verticalã Vy orientatã în sus, 2.
; Abscisa x1 a unui punct de pe obiectul luminos considerat ºi abscisa x2 a imaginii
acestuia sunt pozitive, dacã sunt în dreapta originii sistemului de coordonate ºi negative,
dacã sunt în stânga ei. Când localizãm poziþia unui punct din stânga originii sistemului
de coordonate prin abscisã (x1 < 0), atunci distanþa dintre acel punct ºi axa verticalã a
sistemului de coordonate este d = –x1 > 0.
; Ordonata y1 a unui punct de pe obiectul luminos considerat ºi ordonata y2 a imaginii
acestuia sau înãlþimea h a intersecþiei unei raze de luminã cu suprafaþa unui sistem
optic sunt pozitive dacã sunt deasupra axei Vx ºi negative dacã sunt sub aceasta.
Ordonata unui punct de sub axa Vx este negativã (y2 < 0), dar distanþa acestuia faþã de
axa Vx este pozitivã (–y2 > 0).
; Raza de curburã R a unei suprafeþe de separare a douã medii optice se mãsoarã de la
suprafaþa dioptrului spre centrul de curburã ºi se ia cu semnul plus în cazul în care
centrul de curburã se aflã în dreapta suprafeþei considerate ºi cu semnul minus dacã
centrul de curburã se aflã în stânga ei.
2 Normala în punctul de
incidenþã este raza suprafeþei
sferice în acel punct.
; Unghiurile razelor de luminã
cu axa opticã (principalã) se
iau cu semnul plus dacã
suprapunerea razei respective
peste axã se obþine la o rotire
în sensul trigonometric ºi cu
semnul minus în caz contrar.
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 17
; Unghiurile dintre razele de luminã ºi normalele la
suprafeþele de separare se iau cu semnul plus dacã
suprapunerea (imaginarã a) razelor peste normalã se
obþine la o rotire în sensul trigonometric ºi cu semnul
minus în cazul rotirii în sensul acelor de ceasornic.
; Unghiurile α ale razelor de curburã cu axa opticã se
iau întotdeauna cu semnul plus.
Oglinzile sferice pot fi: concave (suprafaþa reflectantã 3
este pe partea interioarã a calotei sferice) sau convexe
(suprafaþa reflectantã este pe exteriorul calotei). La aceste
oglinzi putem distinge: vârful V al calotei sferice, centrul
de curburã O ºi raza R a sferei din care face parte calota,
axa opticã principalã, care trece prin vârful ºi centrul acestei
sfere, axe secundare care trec prin centrul ei ºi prin alt
punct al calotei, dar nu prin vârf. Experimentele aratã cã
fasciculele de raze paralele cu axa opticã principalã se
reflectã în oglinzile concave ºi converg într-un punct F,
numit focar principal real, situat faþã de vârf la distanþa
focalã egalã cu jumãtatea mãrimii razei oglinzii sferice, 3.
În focarul principal virtual al oglinzilor convexe converg
prelungirile razelor paralele cu axa opticã principalã.
Abscisa focarului, xF , se noteazã cu f. Dacã focarul F al oglinzii concave este în stânga
oglinzii, atunci xF = f < 0, iar distanþa focalã dF = –xF = – f > 0. La rezolvarea problemelor,
nu trebuie sã gândim în termeni de distanþe, ci de poziþii relative (cu convenþiile de
semne).
Focarele secundare se obþin la intersecþia axelor optice secundare cu planul focal
(plan perpendicular pe axa opticã principalã în focarul principal). Razele de luminã paralele
cu o axã opticã secundarã, dupã reflexia pe o oglindã sfericã, trec (ele sau prelungirile
lor) prin focarul secundar FS, 4. Imaginea într-o oglindã sfericã a punctelor luminoase
ale unui obiect liniar se construieºte grafic la intersecþia a douã dintre urmãtoarele trei
raze luminoase, ca în figurile 5:
 o razã incidentã paralelã cu axa opticã se reflectã ºi trece prin focarul oglinzii concave
sau prelungirea ei trece prin focarul oglinzii convexe;
 o razã incidentã care trece prin centrul oglinzii se reflectã ºi trece prin aceleaºi puncte;
 o razã incidentã care trece prin focar se reflectã paralel cu axa opticã.
Un obiect liniar, perpendicular pe axa opticã principalã, are imaginea perpendicularã
pe aceastã axã. Oglinzile convexe sunt divergente.
4
18 FIZICÃ
5
Formulele oglinzilor sferice
Construim imaginea capãtului B al obiectului liniar AB cu ajutorul razei de luminã care
trece prin centrul oglinzii ºi a razei care se reflectã în vârful V al oglinzii concave, 6.
Deoarece normala pe oglindã este OV, unghiul BVO este congruent cu unghiul B’VO.
A’ B ’ VA ’  y2 x 2
Triunghiurile dreptunghice VAB ºi VA’B’ sunt asemenea: o .
AB VA y1  x1
y2 x2
Rezultã expresia mãririi liniare transversale: E  . Din triunghiurile asemenea
y1 x1
 R   x y x 2  R . Egalãm cu
∆OAB ≈ ∆OA’B’ obþinem A ’ B ’ OA ’
Ÿ
 y2 2
Ÿ 2 
AB OA y1  x 1   R y1 R  x1
x2 x2  R
relaþia precedentã ºi obþinem: sau x2R – x2x1 = x2x1 – x1R.
x1 R  x1
1 1 2
Rezultã  , formula oglinzilor sferice.
x1 x2 R
6
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 19
7
Dacã se considerã cã razele de luminã sunt paraxiale ºi provin de la o sursã îndepãrtatã
1 2
(x1 → –∞), atunci ele sau prelungirile lor sunt concentrate în focar: , deci
x2 R
R . Rezultã cã f este negativ la oglinzile concave ºi pozitiv la oglinzile convexe.
f x2
2
La oglinzile sferice, imaginea ºi obiectul se deplaseazã în sensuri opuse. Pentru oglinzi
plane R → ∞, x2 = –x1 (deci imagine virtualã, în spatele oglinzii) ºi β = +1.
Aplicaþie Dacã un obiect cu înãlþimea y1 = 6 cm este la x1 = –20 cm în faþa unei oglinzi
convexe cu raza R = 40 cm, atunci poziþia imaginii se calculeazã cu relaþia
Rx 1 40( 20 ) x2
x2 cm 10 cm , iar y 2  y1 3 cm . Dacã oglinda este concavã
2x 1  R  40  40 x1
cu R = –40 cm, atunci x2 →∞.
Obs Meritã sã ºtim cum obþinem imaginea unui punct luminos de pe axa principalã.
Razele care nu sunt paralele cu axa opticã principalã a oglinzilor sferice se reflectã ºi trec
prin focarul secundar din planul focal (obþinut la intersecþia axei secundare paralelã cu
razele de luminã considerate ºi planul focal) ºi prin punctul-imagine A’ al punctului-
obiect A de pe axa principalã, 7.
Razele de luminã se reflectã pe oglinzile plane, ca ºi pe cele sferice, respectând legile
reflexiei. Imaginea unui punct într-o oglindã planã se obþine la intersecþia prelungirilor a
douã raze reflectate, 8. Imaginea datã de o oglindã planã este orientatã în sens invers, 8c.
(b) (c) 8
(a)
1.5 Lentile subþiri
Aminteºte-þi! Unde întâlnim lentile ºi care este rostul lor? Ce rol are cristalinul ochiului?
Prin centrul de curburã ºi vârful unui dioptru sferic trece axa opticã principalã. Celelalte
axe care trec numai prin centrul de curburã al dioptrului sferic se numesc axe optice
secundare. O razã luminoasã normalã pe suprafaþa dioptrului nu îºi modificã direcþia
dupã ce îl strãbate.
Meritã sã ºtii Lentila este un sistem optic format din doi dioptri care delimiteazã un
mediu transparent, cu un indice de refracþie propriu, de mediul exterior, 1. Orice razã
luminoasã care trece prin lentilã se refractã prin fiecare dioptru. Lentilele pot fi: convergente
(biconvexã, plan convexã, menisc convergentã) sau divergente (biconcavã, plan concavã,
menisc divergentã), 2. Razele de luminã care
1 se propagã paralel cu axa opticã principalã în
sensul considerat pozitiv se întâlnesc, dupã
ce se refractã printr-o lentilã convergentã (mai
subþire la margini decât la mijloc), într-un punct
F2 de pe aceastã axã, numit focar principal
imagine, caracterizat de abscisa f pozitivã. Se
poate determina experimental pe un banc
optic, 3. Dacã asemenea raze se refractã
printr o lentilã divergentã (mai subþire la mijloc
decât la margini), atunci prelungirile lor se
întâlnesc într-un focar principal imagine cu
abscisa f negativã, 4. Lentilele se considerã
F2 subþiri dacã grosimile lor sunt mici în
comparaþie cu razele de curburã, R1 ºi R2, ale
dioptrilor.
Vom demonstra în continuare formula
lentilelor subþiri. Dupã refracþia prin primul
3
dioptru, cel de-al doilea dioptru modificã prin
refracþie încã o datã traiectoria razelor ºi astfel
F2 se obþine imaginea finalã.
Imaginea unui obiect liniar, aºezat
perpendicular pe axa opticã, este determinatã
de imaginile extremitãþilor acestuia ºi de poziþia
obiectului faþã de lentilã, 5. Se pot scrie
2
4
F2
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 21
y2 x2 y1 y2  y2 x2  f x2 x2  f
relaþiile: ; tgD Ÿ Ÿ Ÿ
y1  x1 f x2  f y1 f  x1 f
1 1 1 1 1 1
Ÿ x2 f  x 1x 2  fx 1 Ÿ   Ÿ  . Reþine formula uzualã a
x1 f x2 x 2 x1 f
lentilelor: 1  1 1 .
x 2 x1 f
Convergenþa lentilei, notatã cu C, reprezintã inversul abscisei f = xF a focarului
principal imagine F2 al lentilei considerate:
1 § 1 1 ·
C nrelativ  1 ¨¨  ¸¸ . În formulã, înlocuim numeric f cu valori pozitive la lentilele
f © R1 R 2 ¹
convergente ºi cu valori negative la lentilele divergente. Unitatea de mãsurã a convergenþei
este dioptria, care corespunde distanþei focale de un metru: [C] = 1 m–1 = 1 dioptrie = 1δ.
y2 x2
Mãrirea liniarã transversalã a lentilei se defineºte prin raportul: E , unde
y1 x1
y2 ºi y1 sunt ordonatele extremitãþilor punctelor conjugate ale imaginii ºi, respectiv, ale
obiectului luminos, care formeazã imaginea în lentila consideratã. Valoarea negativã se
asociazã imaginii rãsturnate, 6. Exemplu: O lentilã biconvexã din sticlã, cu razele de
curburã egale ºi n = 1,5, formeazã o imagine realã, rãsturnatã ºi de douã ori mai mare
x2
decât un obiect amplasat la x1 = –45 cm. Rezultã E 2 , deci x2 = –2x1 = 90 cm, iar
x1
x 1x 2 45 ˜ 90 1 2(n  1)
f 30 cm. Din relaþia obþinem R = 2(n –1)f = 30 cm.
x1  x 2  45  90 f R
Pentru a construi imaginea unui punct al obiectului
luminos, se folosesc douã din urmãtoarele trei raze de
6
luminã, care au proprietãþile:
 o razã paralelã cu axa opticã se refractã prin lentilã,
astfel încât trece printr-un focar, la lentilele convergente,
7 sau prelungirea ei trece printr-un focar, la lentilele
divergente;
5 7
22 FIZICÃ
f = f2 = – f1
focar focar
imagine obiect
8
 o razã care trece prin centrul optic al lentilei iese nedeviatã din lentilã;
 o razã care vine dintr-un focar al lentilei convergente sau spre un focar al lentilei
divergente iese din lentilã paralel cu axa opticã.
Aplicaþie Pe axa opticã principalã, lentilele convergente au douã focare principale:
focarul obiect F1 ºi focarul imagine F2. Ele reprezintã locul unde este situatã o sursã
luminoasã punctiformã de la care razele emergente din lentilã sunt paralele cu axa opticã
principalã, respectiv locul unde se întâlnesc razele refractate provenite dintr-un fascicul
incident paralel cu axa opticã, 8. Planele care trec prin focare ºi sunt perpendiculare pe
axa opticã principalã a lentilei se numesc plane focale. Razele incidente dintr-un fascicul
paralel înclinat faþã de axa opticã principalã se vor strânge în focarul secundar FS din
planul focal.
Lentilele divergente formeazã, pentru un obiect real, o imagine virtualã, dreaptã ºi
de aceeaºi parte cu obiectul, mai micã sau cel mult egalã cu acesta, 9.
Stropirea plantelor cu apã în zilele însorite produce opãrirea ºi uscarea lor, deoarece
picãturile de apã rãmase pe frunze se comportã ca lentile care focalizeazã radiaþiile
luminoase pe frunze sau în interiorul lor!
Aplicaþie Un obiect aºezat în faþa
9 unei lentile divergente biconcave cu
razele egale în mãrime cu distanþa focalã
–f = –f2 = 12 cm formeazã imaginea la
x2 = –10 cm faþã de aceasta. Obþinem
din formula lentilelor:
x2 f 10 ˜ ( 12 )
x1 60 (cm) .
f  x2  12  10
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 23
Construcþia imaginii unui Poziþia obiectului faþã Caracterizarea imaginii
obiect liniar în lentile de lentilã
convergente
• se formeazã la distanþa
dincolo de dublul
x2 ∈ [f, 2f ] ºi, respectiv, în
distanþei focale obiect ºi
planul focal;
respectiv cãtre infinit
• este realã, rãsturnatã ºi mai
micã decât obiectul.
la dublul distanþei • se formeazã la dublul
focale obiect distanþei focale imagine;
• este realã, rãsturnatã ºi egalã
cu obiectul.
între dublul distanþei • se formeazã dincolo de
focale obiect ºi distanþa dublul distanþei focale
focalã imagine;
• este realã, rãsturnatã ºi mai
mare decât obiectul.
cãtre planul focal obiect • se formeazã cãtre infinit:
• este realã, rãsturnatã ºi mult
mai mare decât obiectul.
între planul focal ºi • se formeazã de aceeaºi
lentilã parte cu obiectul;
• este virtualã, dreaptã ºi mai
mare decât obiectul.
E Mãsurãm distanþele (–x1) ºi x2 în urmãtorul experiment:
între sursa de luminã, care poate fi flacãra unei lumânãri, ºi
un ecran pe care se proiecteazã razele luminoase, se aºazã o
lentilã convergentã astfel încât pe ecran sã se obþinã o imagine
clarã a sursei, Aa. Valoarea distanþei focale a respectivei lentile,
x1 ˜ x 2 (a)
f , se obþine din formula lentilelor subþiri A
x1  x2
(b)
§ 1 1 1·
¨¨  ¸ . Rezultatele determinãrilor fãcute se trec
© x 2 x1 f ¹¸
într un tabel. Exemplu: pentru x1 = –20 cm ºi x2 = 30 cm
rezultã f = 12 cm (lentila este convergentã). Pe ecran se
obþin douã imagini clare (una în care lentila este apropiatã de
sursa luminoasã, iar cea de a doua, când lentila se aflã în apropierea ecranului) prin translatarea
lentilei între sursã ºi ecran, Ab. Distanþa D dintre sursã ºi ecran fiind mãsurabilã, se vor determina
distanþele (–x1), x2 ºi apoi distanþele (–x’1) ºi x’2 corespunzãtoare celor douã poziþii ale lentilei.
Distanþa dintre aceste douã poziþii se noteazã cu d.
1.6 Ochiul. Vederea cromaticã
Aminteºte-þi! Ochiul este un receptor
complex care transformã imaginile formate
pe retinã în senzaþii vizuale. Ca sistem optic,
este format din mediile transparente
(umoarea apoasã, cristalinul ºi umoarea
sticloasã) din globul ocular, care este protejat
de o membranã (scleroticã), transparentã
doar în zona din faþã (cornee). Lumina
pãtrunde prin pupila din irisul pigmentat,
care îºi reduce diametrul la iluminare intensã,
pentru a proteja retina, 1. Imaginile de pe
retinã sunt rãsturnate. Retina este o
membranã subþire care conþine conurile
(celule care percep lumina intensã ºi produc
senzaþii dependente de culori) ºi
bastonaºele (celule care percep lumina
slabã, incapabile de a distinge alte culori în
afarã de verde ºi albastru). Ochiul este mai
sensibil ziua la culoarea verde-gãlbui
1 (λ ≈ 555 nm), iar în amurg este mai sensibil
la culoarea verde-albastru (λ’ ≈ 500 nm).
Cristalinul (lentilã biconvexã nesimetricã) îºi modificã convergenþa sub acþiunea muºchilor
ciliari pentru a forma imaginea pe retinã, la distanþa x2 = 15-17 mm. Ochiul normal are
focarul pe retinã, încât obiectele situate cãtre infinit (practic, la distanþe mai mari de 6 m)
formeazã imaginile pe retinã fãrã efort de acomodare (muºchii ciliari, fiind relaxaþi, nu se
modificã convergenþa cristalinului, care se comportã ca o lentilã subþire). Când privim
obiectele plasate la distanþa minimã de vedere clarã, distinctã (δ0 = 25 cm pentru ochiul
normal), imaginea se formeazã pe retinã cu efort de acomodare (cristalinul se bombeazã
sub acþiunea muºchilor ciliari), dar fãrã senzaþie de obosealã, 2.
Meritã sã ºtii Cristalinul poate sã îºi modifice curbura ºi distanþa focalã atunci când sunt
privite obiecte relativ apropiate de punctum proximum. Deplasând privirea de la punctum
remotum (P.R.) la punctum proximum (P.P.), convergenþa cristalinului creºte pânã la o
valoare maximã, deoarece distanþa sa focalã se micºoreazã corespunzãtor de la o valoare
2
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 25
(a) (b)
3
maximã la o valoare minimã. Puterea de acomodare a ochiului este normalã dacã are
valoarea ∆C = 4 dioptrii, corespunzãtoare limitei de vedere distinctã (imagine clarã).
Ochiul cu defecte de vedere formeazã imagini neclare pe retinã. Ochiul miop nu
vede clar obiectele îndepãrtate, este mai alungit ºi cristalinul concentreazã razele de
luminã provenite dinspre P.R. în focarul situat în faþa retinei ºi nu pe retinã, 3. Ochiul
miop are atât punctum remotum, cât ºi punctum proximum mai apropiate decât cel
normal ºi nu poate vedea obiectele aflate mai departe de punctum remotum. Sistemul
ochi-ochelari acþioneazã ca un „ochi“ cu convergenþã normalã. Defectul se corecteazã cu
lentile divergente, comandate astfel încât focarul lor F2 (virtual) sã se afle în punctum
remotum al ochiului miop. Lentilele divergente ale ochelarilor împrãºtie razele de luminã
astfel încât imaginea se formeazã clar pe retinã.
Ochiul hipermetrop este mai turtit decât ochiul normal ºi vede obiectele îndepãrtate
numai cu efort de acomodare, iar pe cele apropiate nu le vede clar. Cristalinul ochiului
hipermetrop nu refractã suficient razele de luminã paralele, încât focarul sã fie pe retinã,
ci acesta este situat în spatele ei, 4. Cristalinul ochiului prezbit îºi pierde capacitatea de
acomodare (de a-ºi schimba curbura), încât imaginile corpurilor apropiate se formeazã în
spatele retinei ºi în acest caz. Lentilele convergente ajutã cristalinul sã focalizeze razele
de luminã pe retinã, producând o concentrare înainte de pãtrunderea lor în cristalin,
mãrind convergenþa sistemului lentilã-cristalin pentru a forma imagini clare pe retinã.
Vederea cromaticã
Te-a fascinat ºi pe tine bogãþia nuanþelor cromatice oferite de orga de lumini din
discoteci? Ele se obþin din lumina albã cu ajutorul filtrelor colorate. Toate culorile percepute
pot fi rezultatul combinaþiilor a trei culori numite primare: roºu, verde ºi albastru, la care
sunt sensibile trei tipuri de conuri, care conþin pigmenþi ce absorb domenii spectrale
diferite.
Senzaþia de culoare ia naºtere în urma acþiunii radiaþiilor electromagnetice asupra conurilor
din retina ochiului. Nuanþa de culoare depinde de lungimea de undã a radiaþiilor. Ochiul
uman transmite creierului semnale bioelectrice care depind de energia radiaþiilor
(a) b)
4
26 FIZICÃ
5
electromagnetice ºi de lungimile de undã ale acestora. Spectrul culorilor din domeniul
vizibil se defineºte prin intervalele lungimilor de undã λ: roºu (700-630 nm), oranj
(630-595 nm), galben (595-560 nm), verde (560-500 nm), albastru (500-450 nm) ºi indi-
go-violet (450-400 nm).
Culorile au calitatea de a produce în creier reacþii cu influenþe pozitive sau negative
asupra comportamentului sau psihicului. Culorile din mediul ambiant sau ale þinutei
vestimentare pot influenþa randamentul muncii tale? Culorile albastru, violet ºi verde sunt
numite „reci”. Combinaþiile contrastante (negru pe alb sau alb pe albastru) concentreazã
privirea. Verdele din naturã are efect odihnitor. Albastrul
mãrii îþi redã încrederea în forþele tale?
Vederea cromaticã depinde de individ. Corpurile devin
surse de luminã pentru ochiul uman fãrã defecte de vedere
dacã reflectã sau radiazã unde electromagnetice cu lungimi
de undã cuprinse între λviolet ≈ 400 nm ºi λroºu ≈ 700 nm.
Un corp iluminat apare alb ochiului uman dacã reflectã
sau transmite dupã refracþie aproape integral toate radiaþiile
spectrului vizibil ºi apare negru dacã absoarbe integral
toate aceste radiaþii, 5. Corpurile cu suprafeþe închise la
culoare expuse la lumina Soarelui se încãlzesc cel mai
6
mult, deoarece absorb mai multã luminã decât reflectã.
Culorile spectrale sunt aºezate pe discul lui Newton astfel
încât, la rotaþia rapidã a acestuia, apare alb dacã reflectã în
procente egale radiaþiile roºii, verzi ºi albastre, 6. Discul
apare cenuºiu-gri dacã reflectã uniform o parte din spectrul
luminii albe ºi absoarbe o altã parte. Un corp apare roºu
dacã din lumina albã absoarbe radiaþiile verzi ºi albastre ºi
reflectã difuz doar radiaþiile roºii. Un corp poate sã ne
parã colorat diferit dacã este iluminat cu radiaþii diferite
de cele pe care le poate reflecta: o roºie apare neagrã în
luminã verde, 7.
Din amestecul în diferite proporþii a culorilor primare
(roºu, verde ºi albastru), rezultã orice altã culoare, dar din
amestecul a douã culori primare nu poate fi obþinutã a
treia culoare primarã. Din amestecul celor trei culori de
intensitãþi aproximativ egale, ochiul percepe luminã albã.
Sensibilitatea maximã a conurilor retinei ochiului uman
este pentru culorile: R – roºu (λr ≈ 660 nm), V – verde-
gãlbui (λv ≈ 550 nm) ºi A – albastru-indigo (λa ≈ 440 nm),
7 8a.
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 27
(a) (b)
8
Dacã priveºti imaginile de pe ecranul televizorului printr o lupã, vei vedea ºiruri verticale
colorate (roºii, verzi ºi albastre), care îºi modificã mereu strãlucirea, 8b. Imaginile colorate
sunt rezultatul unui amestec aditiv.
Pe interiorul ecranelor televizoarelor ºi monitoarelor au fost depuse trei substanþe
fluorescente, în ºiruri verticale, grupate câte trei pe arii mici (numite pixeli). Când sunt
ciocnite de trei fascicule de electroni (baleiate vertical de zeci de ori pe secundã), emit
luminã roºie, verde ºi albastrã. Nuanþele de culori sunt generate de variaþia intensitãþii
fasciculelor.
Amestecul aditiv al culorilor primare poate fi realizat pe un ecran difuzant cu ajutorul
a trei proiectoare cu filtre colorate sau cu programul Corel pe calculator, 9. Lumina
reflectatã de ecranul iluminat sau lumina transmisã prin filtre reprezintã radiaþiile
neabsorbite din lumina albã a surselor luminoase. Ecranul apare roºu dacã este luminat
numai cu radiaþie roºie ºi galben dacã este luminat în culorile complementare roºu ºi
verde. Rezultã cã ochiul nu discerne douã sau mai multe radiaþii de culori diferite care
ajung simultan pe retinã, ci o altã culoare. Douã culori sunt complementare dacã
9
Verde
(a)
(b)
V-verde
G-galben C-cyan
A-albastru
Roºie
R-roºu M-magenta
Albastrã
28 FIZICÃ
A amestecate aditiv, în anumite proporþii, dau luminã albã.
Culorile complementare corespunzãtoare amestecurilor
aditive dintre douã culori primare sunt: culoarea roºie –
R, complementara culorii cyan – C, obþinutã din albastru
– A ºi verde – V; culoarea verde-V, complementara culorii
roºu purpuriu numitã magenta – M, obþinutã din roºu – R
ºi albastru – A; culoarea albastru-indigo – A,
complementara culorii galben, obþinutã din roºu – R ºi
verde – V. Filtrele absorb culorile complementare: filtrul
galben absoarbe lumina albastrã, filtrul cyan absoarbe
lumina roºie ºi filtrul magenta absoarbe lumina verde. Se
obþin culori primare din amestecuri substractive cu douã
filtre interpuse în calea luminii albe: verde-V cu filtre cyan
ºi galben; roºu-R cu filtre galben ºi magenta; albastru – A,
cu filtre cyan ºi magenta, A . Noi vedem culorile
corespunzãtoare radiaþiilor reflectate sau transmise prin
refracþie în urma absorbþiei anumitor radiaþii de cãtre
corpuri. Dacã în cazul amestecului aditiv a douã radiaþii de culori diferite, sosite simultan
la ochi, vedem o a treia culoare, în cazul amestecului substractiv al culorilor, la ochi
sosesc culorile adevãrate ale radiaþiilor, filtrate din lumina albã.
Amestecul substractiv de culori se realizeazã ºi prin absorbþia unor radiaþii din spectrul
luminii albe de cãtre substanþele colorate cu un amestec al pigmenþilor: galben, cyan ºi
magenta, B. Când lumina albã cade pe corpurile reflectante sau pe filtrele cu pigmentul
cyan, radiaþiile albastre ºi verzi sunt parþial reflectate ºi parþial transmise, iar cele roºii,
oranj ºi galbene sunt absorbite integral. Corpurile ºi filtrele cu pigmentul galben reflectã
parþial ºi, respectiv, transmit parþial radiaþiile roºii ºi verzi, dar le absorb integral pe cele
albastre. Dacã existã ambii pigmenþi amestecaþi, cyan ºi galben, atunci sunt absorbite
toate radiaþiile, cu excepþia radiaþiilor verzi. Suma coeficienþilor subunitari de reflexie αr ,
de transmisie αt ºi de absorbþie αa este egalã cu unitatea,
pigment deoarece energia totalã a radiaþiilor se conservã
r + αt + αa = 100%).
galben
pigment pigment

cyan magenta Iluziile optice ne aratã cum interpreteazã creierul
imaginile, comparându-le cu cele deja cunoscute, C. Care
verde roºu dintre cele douã cercuri centrale este mai mare? Triunghiul
negru
albastru
are o formã imposibilã, dar creierul încearcã sã gãseascã
o figurã tridimensionalã. Ultima imagine poate reprezenta
culori o vazã sau douã chipuri.
primare
C
B
1.7 Fotometrie
Aminteºte-þi! Propagarea luminii de la o sursã la un receptor este însoþitã de un transfer
de energie. Lumina care ajunge pe retina ochiului produce senzaþia de luminã. Senzaþia
de luminã depinde de energia care ajunge în unitatea de timp pe elementele fotosensibile
ale retinei ºi de frecvenþa radiaþiilor luminoase. Ochiul nu este la fel de sensibil la toate
frecvenþele sau lungimile de undã ale acestor radiaþii.
Meritã sã ºtii Fotometria se ocupã cu mãsurarea mãrimilor caracteristice radiaþiilor
luminoase. Dacã folosim ochiul ca receptor, atunci mãsurãrile fotometrice sunt subiective,
iar dacã folosim receptoarele de radiaþii ale instrumentelor de mãsurare, atunci mãsurãrile
sunt obiective.
Mãrimile energetice caracterizeazã radiaþiile în funcþie de energia transferatã
receptorului instrumentului de mãsurare (sensibil ºi la radiaþiile din domeniile ultraviolet
ºi infraroºu). Simbolurile mãrimilor energetice vor fi însoþite de indicele „e”.
Mãrimile fotometrice caracterizeazã radiaþiile luminoase (cu alte unitãþi de mãsurã)
în funcþie de sensibilitatea spectralã a ochiului uman.
Vom considera cazul ideal al surselor punctiforme de radiaþii ºi al mediilor transparente,
omogene, izotrope. Sursele de radiaþii pot fi considerate punctiforme dacã dimensiunile
lor sunt neglijabile în raport cu distanþa pânã la receptor. Într-un mediu transparent ºi
izotrop se neglijeazã absorbþia luminii, care se propagã identic în orice direcþie. Considerãm
un con decupat dintr-o sferã de razã r, 1. Unghiul solid al conului luminos, cu vârful S în
sursa punctiformã de radiaþii consideratã, se defineºte prin raportul dintre aria ∆A a
'A
calotei sferice ºi pãtratul razei sferei corespunzãtoare: ': . Unitatea de mãsurã a
r2
unghiului solid este steradianul (sr), care reprezintã unghiul solid cu vârful în centrul
unei sfere care delimiteazã pe suprafaþa acesteia o suprafaþã ∆A = r2. Pentru unghiuri mici
se poate aproxima aria calotei cu aria cercului de bazã.
Considerãm unghiul solid ∆Ω care delimiteazã suprafaþa circularã de arie ∆A’, a cãrei
normalã face unghiul i cu raza SC, axa conului 2. Aria ∆A a suprafeþei normale este:
'A 'A ’
∆A = ∆A’ cosi. Obþinem: ': cos i .
r2 r2
1
2
30 FIZICÃ
Mãrimi ºi unitãþi:
a) energetice
 Fluxul de energie radiantã Φe se defineºte prin energia radiantã ∆We transferatã în
'W 1J
unitatea de timp printr-o suprafaþã: ) e e ; >) e @S.I. 1W .
't 1s
 Intensitatea energeticã Ie a unei surse punctiforme de luminã se defineºte prin
fluxul de energie radiantã emis în unitatea de unghi solid: I e
') e ; >I e @
>')e @ 1W .
': >':@ 1sr
 Iluminarea energeticã Ee a unei suprafeþe se defineºte prin fluxul de energie radiantã
') e >E @ ª ')e º 1W
pe unitatea de suprafaþã: E e ; e .
'A ¬« 'A ¼» 1 m2
Obs Considerãm iluminarea unei suprafeþe cu o sursã plasatã la distanþã mare, la
incidenþã aproape normalã (razele de luminã se propagã aproximativ de-a lungul normalei
')e I': I 'A
pe acea suprafaþã). Rezultã: E e , unde ': . Dacã fasciculul îngust
'A 'A r2 r2
din unghiul solid ∆Ω vine sub un unghi iˆ faþã de normala la suprafaþa de arie ∆A’, atunci
')e I
proiectãm aceastã arie pe planul normal pe axa conului ºi obþinem: E e cos i ,
'A ’ r2
'A’ cos i 'A 'A ’ cos i
deoarece ')e I e ': Ie , ': .
r2 r2 r2
b) fotometrice
 Fluxul luminos Φ caracterizeazã perceperea luminii surselor de cãtre ochi. Deoarece
ochiul normal este cel mai sensibil la radiaþia verde-gãlbui cu lungimea de undã λ0 = 555
nm, senzaþiile luminoase produse de iluminãrile a douã suprafeþe, cu radiaþii diferite λ ºi
λ0, devin aceleaºi prin mãrirea fluxului de energie al radiaþiei cu lungimea de undã λ
) e ,O 0
pânã la valoarea Φe,λ, mai mare decât ) e ,O 0 al radiaþiei λ0. Raportul V O , numit
) e ,O
sensibilitate spectralã relativã a ochiului,
este reprezentat în figura 3. Sensibilitatea
) e ,O 0
spectralã relativã a ochiului, V O ,
) e ,O
este numeric egalã cu raportul dintre fluxul
de energie radiantã ) e ,O , cu lungimea de
0
undã λ0 (la care apare cea mai puternicã
senzaþie diurnã de luminã), ºi fluxul de
energie radiantã Φe,λ, cu lungimea de undã
λ, care produce aceeaºi senzaþie vizualã
3 (ochiul percepe cele douã jumãtãþi ale
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 31
unei suprafeþe albe, iluminate simultan cu cele douã
radiaþii monocromatice, la fel de luminoase). În
percepþia culorilor de cãtre ochiul omenesc pot apãrea
anomalii. Cu cât ochiul devine mai puþin sensibil
spre extremitãþile spectrului (λroºu ºi λviolet), este
necesar un flux de energie radiantã mai mare, deci
Vλ → 0. Existã oameni care nu vãd anumite culori
(daltoniºtii nu sesizeazã radiaþia roºie). Nou-nãscuþii 4
vãd bine jucãriile galbene ºi verzi.
Sensibilitatea spectralã relativã diurnã
λ (Å) Vλ
4000; 7000 4⋅10–3
4400; 6800 2⋅10–2
4600; 6600 6⋅10–2
4900; 6400 2⋅10–1
5100; 6100 5⋅10–1
5300; 5800 8,6⋅10–1
5500 1
Fluxul radiaþiei incidente se regãseºte ca suma fluxurilor radiaþiilor reflectate, refractate
pe suprafaþa dintre straturile semitransparente ºi absorbite în acestea. Lungimile de undã
ale radiaþiilor emise de un corp depind de temperatura acestuia, 4. Când corpurile solide
devin incandescente (au temperaturi care ating câteva mii de grade), dominanta de culoare
trece de la roºu la galben ºi apoi la întreg spectrul continuu din domeniul vizibil.
 Fluxul luminos monocromatic se defineºte prin relaþia Φ = KV λΦe,λ, unde
K = 675 lm/W ºi [Φ]S.I. = 1 lm (lumen).
 Intensitatea luminoasã I a unei surse punctiforme de luminã se defineºte prin raportul
')
dintre fluxul luminos emis ºi unghiul solid în jurul direcþiei considerate: I ; [I]S.I. = 1 cd
':
(candela este unitate fundamentalã în S.I.).
Candela este intensitatea luminoasã, pe o direcþie datã, a unei surse care emite o radiaþie
monocromaticã cu frecvenþa ν0 = 5,4⋅1014 Hz (λ0 = 555 nm) ºi a cãrei intensitate energeticã,
1 W
pe acea direcþie, este ˜ . Rezultã cã un lumen reprezintã fluxul luminos emis de o
675 sr
sursã cu intensitatea luminoasã I = 1 cd într-un unghi solid ∆Ω = 1 sr, deci 1 lm = 1 cd⋅1 sr.
 Iluminarea E a unei suprafeþe se defineºte prin fluxul
luminos distribuit uniform pe unitatea de suprafaþã:
5
') 1 lm
E ; >E @ 1 lx (lux). Se poate mãsura cu un
'A 1 m2
luxmetru digital, 5. Acesta este un fotometru bazat pe
variaþia conductivitãþii unui semiconductor sub acþiunea
luminii ºi adaptat pentru determinarea directã a iluminãrilor
ºi etalonat în lucºi (fotodetectorul trebuie sã aibã
sensibilitatea spectralã a ochiului).
1.8 Instrumente ºi aparate optice
Aminteºte-þi! Instrumentele optice sunt sisteme optice
care formeazã (cu ajutorul lentilelor, diafragmelor ºi
oglinzilor) imagini mãrite care permit observarea unor detalii
ale obiectelor. Imaginile reale se pot obþine pe un ecran
sau pe o peliculã fotosensibilã, iar cele virtuale se observã
direct cu ochiul, 1.
1 Meritã sã ºtii Aparatele de proiecþie a filmelor,
diapozitivelor, foliilor transparente sau fotografiilor dau imagini reale ºi mãrite pe un ecran.
Dispozitivul de iluminare are sursa luminoasã aºezatã în focarul oglinzii, comun cu focarul
sistemului de lentile plan convexe adiacente, numit condensor, 2. Condensorul asigurã
iluminarea uniformã a obiectului a cãrui imagine, formatã de obiectiv, apare mãritã ºi rãsturnatã
pe ecran. Obiectivul este format din mai multe lentile, pentru a reduce aberaþiile optice.
Proiecþia episcopicã se obþine din reflexia luminii pe fotografii.
Aparatele de înregistrare a imaginilor pe film fotosensibil sau pe bandã magneticã
primesc lumina de la obiecte în interiorul unor camere obscure. Pentru obþinerea unor
imagini clare ale obiectelor plasate la diferite distanþe, operatorul care priveºte obiectele
printr-un vizor regleazã obiectivul ºi diafragma (orificiu de deschidere variabilã). Obiectivele
1
se caracterizeazã prin inversul deschiderii relative N , unde f este distanþa focalã a
D/f
obiectivului ºi D – diametrul al diafragmei reglabile (N = 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22
reprezintã valorile notate pe inelul de reglare al diafragmei). La camerele moderne de luat
vederi (video digitale), imaginile optice se transformã în imagini electrice ale potenþialelor
microfotocelulelor, care se codificã digital ºi se transmit la receptor (tub cinescopic care
reproduce imaginea obiectelor înregistrate). Reglajele pot
2a fi automate.
Aparatul de fotografiat permite fixarea imaginilor reale
pe filme fotosensibile. Obiectivul este un sistem optic
convergent care formeazã imagini reale clare, în planul filmului,
dupã punerea la punct prin: deplasarea obiectivului în lungul
axei principale, modificarea diafragmei corelatã cu timpul de
expunere ºi analiza încadrãrii prin vizor (independent sau prin
obiectiv), 3. Aparatele automate fac singure aceste operaþii.
2b 3 Film
Obiect
Obiectiv
Diafragmã
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 33
4
Lupa este un sistem optic, format din una
sau mai multe lentile, care dã imagini virtuale,
mãrite ºi drepte ale obiectelor situate între
5
focar ºi lentilã. Un obiect liniar, de înãlþime y1,
aºezat perpendicular pe axa opticã principalã
a ochiului în punctum proximum (PP) la
distanþa de vedere distinctã δ0 = 0,25 m (pentru
ochiul normal), este vãzut sub un unghi α faþã
y1
de axa ochiului: tgD1 , 4. Dacã obiectul
G
este þinut mai aproape de ochi, în apropierea
planului focal al unei lupe, punctele de pe
obiect dau la ieºirea din lentilã un fascicul paralel cãtre ochi. Cristalinul ochiului în stare relaxatã
poate face uºor focalizarea imaginii date de lupã, devenitã obiect virtual plasat cãtre infinit. Din
1 1 1
formula lentilelor,  , rezultã x2 → –∞ când –x1 → –f1, adicã imaginea este vãzutã
x 2 x1 f1
fãrã efort de acomodare, 5. Imaginea cu înãlþimea y2 este vãzutã de ochi prin lupã sub unghiul
y 2 y
D2 | tg D2 | 1 , unde f = –f1 > 0. Puterea lupei se defineºte prin raportul dintre
 x2 f
modulul diametrului aparent al imaginii tg α2 ºi înãlþimea y1 a
6a
tg D2 1
obiectului: P | C ( m 1 ) .
y1 f
6b
34 FIZICÃ
Microscopul optic este un sistem optic complex folosit pentru vizualizarea obiectelor mici
(y1 ≥ 0,5 µm), care nu pot fi vãzute cu ochiul liber, 6a. Este format din douã sisteme de lentile
convergente: obiectiv ºi ocular. Obiectivul formeazã imagini, reale ºi mãrite, ale obiectului AB
plasat în apropierea planului sãu focal, care devin obiecte pentru ocular, plasate în apropierea
planului focal al acestuia. Imaginea finalã obþinutã prin ocular este virtualã, mãritã, plasatã cãtre
infinit, ca în cazul lupei, 6b. Cristalinul ochiului focalizeazã pe retinã razele, aproximativ paralele,
emergente din ocular. Observatorul deplaseazã tubul microscopului faþã de obiect pânã vede
clar imaginea finalã, fãrã efort de acomodare, a preparatului studiat. Microscopul se caracterizeazã
prin puterea opticã P (ca ºi lupa) ºi prin grosismentul G (raportul dintre modulele diametrului
aparent al imaginii ºi diametrului aparent al obiectului privit cu ochiul liber la distanþa δ0 = 0,25
m):
y1 y ’1 tg D2 G0 y’ G0 e
tg D1 ; tg D2 Ÿ grosismentul G ˜ 1 ˜ P G0 ,
G0 f 'oc tg D1 f 'oc y 1 f 'oc f ob
y ’1 e
deoarece y # f , unde e – distanþa dintre focarul imagine, F2,ob , al obiectivului ºi focarul
1 ob
tg D2 y ’1 e
obiect F’1,oc al ocularului, iar P – puterea opticã a microscopului P | .
y1 f ’oc y 1 f ob f 'oc
Lunetele ºi telescoapele sunt instrumente optice complexe, formate din sisteme optice
coaxiale. Sunt folosite pentru observarea obiectelor cereºti sau terestre foarte îndepãrtate. Razele
de luminã, care se propagã de la un punct al obiectelor la obiectivul unei lunete astronomice,
sunt practic paralele ºi formeazã imaginea în planul focal al lentilei obiectiv, 7. Dimensiunea
imaginii este y’1 = y2 = A1B1 = fob tg α1 ≈ fob α1. Ocularul funcþioneazã ca o lupã ºi are distanþa
focalã f ’oc mult mai micã decât fob a obiectivului. Dacã ocularul se regleazã ca o lupã, astfel încât
imaginea formatã de obiectiv sã fie practic în planul focal al ocularului, atunci punctele imaginii
trimit cãtre ochiul care priveºte relaxat un fascicul paralel de luminã, care este recepþionat ca ºi
când am privi cãtre infinit.
Telescopul foloseºte ca obiectiv o oglindã sfericã sau parabolicã cu diametrele de câþiva
metri ºi ca ocular o lentilã convergentã. Pentru observarea din lateral, unul din tipurile de telescop
are o oglindã planã, 8.
7 8
1.9 Interferenþa luminii
Aminteºte-þi! Interferenþa este fenomenul de suprapu-
nere, într-o zonã a unui mediu, a douã sau mai multe unde
de aceeaºi frecvenþã ºi aceeaºi naturã. ªtii cã undele produse
pe suprafaþa unui lichid aflat în repaus, de douã corpuri
care ating periodic acea suprafaþã, interferã constructiv în
punctele franjelor de amplitudine maximã ºi interferã
distructiv, în punctele franjelor de amplitudine minimã, 1.
Meritã sã ºtii Optica ondulatorie descrie fenomenele
în care se manifestã caracterul ondulatoriu al luminii:
interferenþa, difracþia ºi polarizarea.
Undele coerente sunt acele unde care au aceeaºi 1
frecvenþã ºi pãstreazã între ele o diferenþã de fazã constantã
în timp. Vom analiza interferenþa luminii în cazul
suprapunerii a douã sau mai multe unde coerente ai cãror
&
vectori E k (intensitate a câmpului electric) sunt paraleli,
rezultând maxime ºi minime ale intensitãþii iluminãrii, în
punctele dintr-o zonã a unui mediu optic. În acest caz,
amplitudinea E’ 0 a undei rezultante ºi intensitatea
luminoasã I într-un punct, definitã ca o mãrime proporþio-
nalã cu pãtratul amplitudinii, sunt constante în timp.
Conform principiului lui Huygens, fiecare punct de
pe frontul de undã momentan sau de pe o suprafaþã de
undã poate fi considerat sursã secundarã de unde sferice
secundare, iar frontul de undã, la un moment ulterior,
reprezintã înfãºurãtoarea fronturilor de undã secundare,
2. Fresnel a completat acest principiu, considerând cã
undele secundare interferã, respectiv sursele de la care
provin sunt coerente, deoarece sunt în fazã.
Interferenþa luminii albe produce franjele colorate 2
localizate pe pelicule (bule de sãpun ºi de ulei, oxizi) sau
pe lame foarte subþiri (de micã, sidef, materiale plastice), 3
3. De ce nu se obþine interferenþã pe un ecran cu douã
surse distincte (de exemplu, douã becuri)? Ne reamintim,
din clasa a IX-a, cã emisia luminii este rezultatul tranziþiilor
diverºilor atomi din stãri instabile, cu energie mare, în
stãri cu energie mai micã. În urma acestor tranziþii, care dureazã un timp τ ≈ 10–8 s, sunt
emise trenuri de undã, cu diverse frecvenþe. Numãrul mare de atomi din sursele de
luminã obiºnuite sunt excitaþi aleatoriu (prin ciocniri întâmplãtoare cu electronii acceleraþi
sau prin agitaþie termicã), dar ºi radiazã aleatoriu unde electromagnetice în toate direcþiile,
&
oscilaþiile intensitãþii E k a câmpului electric (care produce senzaþia de luminã pe retinã)
fiind orientate haotic. Figura de interferenþã produsã pe un ecran de radiaþiile provenite
de la douã surse de luminã sau din douã zone ale unei surse de luminã se schimbã rapid
ºi se observã o iluminare medie, deoarece ochiul are o inerþie fiziologicã ∆t ≈ 0,1 s.
Rezultã cã sursele de luminã nu sunt coerente.
36 FIZICÃ
4
S S1
S2
Experimente pentru curioºi
E Dispozitivul lui Young permite obþinerea undelor coerente prin divizarea luminii monocromatice
de la o fantã luminoasã filiformã S cãtre alte douã fante, S1 ºi S2, filiforme ºi paralele între ele ºi cu
fanta S, 4. Fantele sunt perpendiculare pe planul figurii ºi simetrice faþã de axa perpendicularã pe
ecran, care trece prin S. Fanta S este iluminatã de un filament liniar incandescent, printr-un filtru, sau
de o sursã monocromaticã (tub cu descãrcãri în vapori de sodiu sau diodã laser, de exemplu).
Punctele de pe o suprafaþã de undã care s-a propagat în fantele S1 ºi S2 emit unde coerente
secundare: E = E0sin ωt. Între fantele S1 ºi S2 este o distanþã 2l < 1 mm. Franjele luminoase ºi
întunecate nu sunt localizate ºi se pot vedea pe un ecran aºezat la distanþa D = 1 m - 3 m. Pânã în
punctul Pk de pe ecran, aflat la distanþa yk de axa de simetrie, undele cilindrice care provind din
sursele S1 ºi S2 parcurg distanþele r1 ºi r2. Deoarece D >> 2l, segmentul S1N este practic perpendicular
pe r1 ºi r2. Diferenþa de drum între undele care interferã este ∆r = r2 – r1.
Pentru unghiuri α < 5° între axa de simetrie ºi rk (segmentul care uneºte punctul Pk cu punctul
'r yk
median dintre fantele S1 ºi S2), putem folosi aproximaþia: sin α ≈ tg α, deci . Condiþia de
2l D
O
maxim corespunzãtoare interferenþei constructive (franje luminoase pe ecran) este: 'r kO 2k
2
O
(multiplu întreg de lungimi de undã sau multiplu par de „semiundã” ). Rezultã cã în punctele Pk de
2
kDO 2kDO
pe ecran care au ordonatele y k , unde k = 0, ±1, ±2, ±3,…, se formeazã maxime de
2l 4l
ordin k. În punctul central M se formeazã maximul central luminos (k = 0). Interfranja
DO
i y k  y k 1 reprezintã distanþa dintre douã maxime sau douã minime luminoase consecutive.
2l
Interfranja radiaþiilor albastre este cea mai micã, iar a radiaþiilor roºii, cea mai mare, 5. Condiþia de
minim pentru interferenþã distructivã (franje întunecate
pe ecran) este: 'r 2k  1 O . Rezultã cã în
2
punctele de pe ecran care au ordonatele
D
yk 2k  1 O se formeazã minime de ordin k,
4l
unde k = 0, ±1, ±2, ±3,…
Formulele de mai sus se aplicã oricãrui dispozitiv
cu douã surse de unde coerente, a cãrui schemã se
reduce la schema dispozitivului Young. Dispozitivele
de tip Young formeazã franje nelocalizate (se formeazã
5 în orice poziþie a ecranului din regiunea de interferenþã).
Capitolul I: Opticã geometricã. Opticã ondulatorie 37
Fantele F1 ºi F2 sunt douã trãsãturi transparente pe o placã de sticlã înnegritã sau douã tãieturi
paralele într-o foaie de staniol. Iluminãm fanta S cu o diodã laser. Se regleazã poziþiile fantelor S1 ºi
S2 ºi a ecranului, astfel încât franjele sã fie clare. Constaþi cã interfranja depinde de poziþia acestor
fante faþã de ecran. Franjele pot fi focalizate pe ecranul aºezat în planul focal al unei lentile
convergente. Dacã nu foloseºti diodã laser, atunci lentila poate fi cristalinul ochiului ºi retina poate
avea rolul ecranului?
E În dispozitivul interferenþial numit oglinda lui Lloyd, interferenþa se obþine din undele care
provin de la sursa S1, care poate fi o diodã laser sau o fantã luminoasã, ºi imaginea S2 a acesteia în
oglinda planã Og, 6. Raza directã ºi raza reflectatã parcurg drumuri diferite, deci ajung în punctul P
de pe ecran cu un defazaj ∆ϕ. Schema dispozitivului este asemãnãtoare cu a dispozitivului Young.
y k y kDO
Se pot scrie relaþiile: ∆r = δ = 2l sin α; sin D # tg D ; δ = kλ; 2l k kO , deci y k ,max .
D D 2l
Ordinul maxim de interferenþã ce poate fi observat se obþine din
6
S
condiþia: D , deci yk,max = D sin90° ºi kmaxλ = 2l sau
2
2l
kmax . Franje frumoase sunt uºor de obþinut cu fasciculul
O
unei diode laser þinute în apropierea unei oglinzi plane.
Interferenþa luminii în lame sau pelicule subþiri
Interferenþa constructivã a radiaþiilor luminoase
provenite de la surse întinse de luminã albã pe peliculele 7
subþiri, cu grosimi de ordinul a zeci sau sute de lungimi de
undã, produce culorile foiþelor de micã, baloanelor de
sãpun, peliculelor de ulei pe apã, sidefului, insectelor,
oxizilor sticlelor sau metalelor încãlzite la tratamente termice,
lamelor tensionate din materiale plastice, penelor optice
etc., 7. Sã considerãm radiaþile luminoase ce provin, de
la o sursã întinsã, care ajung pe o lamã cu feþele plan- 8
paralele, 8. Raza R1, obþinutã dupã reflexia cu pierdere
de semiundã pe suprafaþa de separare cu mediul mai
refringent al lamei (n2 > n1), interferã cu raza paralelã R2,
obþinutã dupã: refracþie în punctul de incidenþã A, reflexie
în punctul B (fãrã pierdere de semiundã dacã n3 < n2) ºi
refracþie în punctul C. Razele de luminã R1 ºi R2 sunt
coerente (deoarece provin din acelaºi punct al sursei) ºi
sunt paralele, deci formeazã franje de interferenþã localizate
la infinit.
Pana opticã este o peliculã de grosime variabilã,
9
delimitatã de cele douã feþe plane care fac un unghi α
foarte mic (α < 5°). Prelungirile razelor coerente care
provin din aceeaºi razã incidentã ºi s-au reflectat pe cele
douã feþe ale lamei formeazã franje de interferenþã virtuale,
localizate într-un plan virtual OV, perpendicular pe planul
de incidenþã, 9.
1.10 Difracþia luminii
Aminteºte-þi! Raza de luminã este modelul folosit pentru
propagarea rectilinie a radiaþiilor luminoase, dacã
dimensiunile deschiderilor folosite sunt mult mai mari
decât lungimea de undã a acestor radiaþii. Lumina care
pãtrunde printre gene sau prin þesãturi produce irizaþii
care ne plac. Vârful unui corp ascuþit pare „tãiat” de lumina
provenitã de la o sursã puternicã, iar prin fante lumina
pãtrunde în spatele zonei opace, adicã în zona umbrei
apare luminã, 1. Ce observi când priveºti, printre douã
1 degete apropiate, o sursã de luminã? Din studiul undelor
elastice am reþinut cã fenomenul de difracþie constã în
schimbarea direcþiei de propagare a undelor când acestea
întâlnesc un obstacol sau o deschidere cu dimensiuni
comparabile cu lungimea de undã a acestora.
Meritã sã ºtii Difracþia luminii reprezintã fenomenul
de pãtrundere a luminii în spatele obstacolelor ºi fantelor,
deci abaterea de la propagarea rectilinie. Prin difracþia
luminii, frontul de undã se deformeazã ºi lumina se
propagã ºi în spatele orificiilor sau obstacolelor, în zona
de umbrã geometricã, 2. Fiecare punct al unui front de
undã poate fi considerat ca sursã secundarã de unde
sferice coerente, iar noul front de undã reprezintã
înfãºurãtoarea fronturilor de unde secundare. Undele
secundare sunt coerente, pot interfera în zona dintre
luminã ºi umbrã geometricã, deci difracþia luminii este
însoþitã de apariþia maximelor ºi minimelor de intensitate,
numite franje de difracþie. Difracþia în luminã divergentã
2 se numeºte difracþie Fresnel, iar în luminã paralelã se
numeºte difracþie Fraunhofer.
E Un fascicul paralel de luminã monocromaticã pãtrunde printr o
deschidere reglabilã (dreptunghiularã sau circularã) ºi formeazã
pe un ecran o zonã luminoasã de aceeaºi culoare (deci lungimea
de undã λ ºi frecvenþa ν nu se modificã la trecerea prin fantã) ºi
de aceeaºi formã cu fanta, dacã lãrgimea a a fantei este mult mai
mare decât lungimea de undã λ. Dacã micºorãm foarte mult
deschiderea, vom observa cã pe ecran apar franje luminoase ºi
3 întunecate de difracþie, 3. Intensitatea luminoasã a maximului
central este mai mare decât a celorlalte maxime. În luminã albã,
franja centralã luminoasã este albã, iar celelalte sunt irizate.
Un fascicul de luminã cu raze paralele, care trece
printr o fantã filiformã, de lãþime a, formeazã franje de
difracþie pe un ecran aflat la distanþa D, 4.