FORMAREA

CONŞTIINŢEI
ISTORICE
Dimitrie CANTEMIR- Personalitate
multilaterală a culturii şi a literaturii române
 Viaţa şi cariera politică

 Opere principale

-Descriptio Moldaviae -
-Istoria ieroglifică-

-a. Definirea noţiuni de cronică sau

letopiseţ

-b. Analiza elementelor din paratext

-c. Raportul istorie-ficţiune

-d. Calităţii estetice ale cronicei

• TITIREU MĂDĂLINA-FLORINA
• 10/27/2008
 Savant de renume european
„ Un Lorenzo de Medici al nostru”
- George Călinescu

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 1723), domn al Moldovei

(1693 şi 1710 - 1711), „cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da
lumea”(George Călinescu), reprezintă figura singulară a celui mai mare
umanist din perioada feudală a literaturii romane. A fost autor, cărturar,
enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, orientalist,
teolog, om de stat (om politic) şi scriitor român. Istorici şi critici au rostit pentru
caracterizarea acestei figuri a trecutului nostru cuvântul : excepţional .

Viaţa şi cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la

26 octombrie 1673, în localitatea
Silişteni din judeţul Fălciu, azi comuna
Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în
partea de sud a oraşului Huşi. A fost
fiul lui Constantin şi al Anei. La 15 ani
a fost luat ostatic la Constantinopol,
unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui
său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l
pe Antioh, devenit ulterior domn al
Moldovei.

Din luna martie 1693 până în

luna aprilie a aceluiaşi an, după
moartea tatălui său, a fost domn al
Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a
confirmat, astfel încât s-a întors la
Constantinopol pentru a-şi continua
studiile. Cu prilejul unui război turco-
austriac a efectuat o călătorie în
Europa Centrală, ajungând şi în Banat,
la Timişoara. A avut astfel ocazia de a se convinge de unitatea lingvistică a
poporului român. Antioh, fratele mai mare şi-a însuşit întreaga moştenire,
lăsându-l într-o situaţie precară. Din 1695 a fost capuchehaie(termenul folosit în
vechime pentru a desemna reprezentantul domnului român la Poarta otomană) la
Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit
mai mulţi copii, printre care viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh
Dimitrievici Cantemir (1709 - 1744).
 Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având
încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2
aprilie/13 aprilie 1711, un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în
speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă. În politica externă s-a
orientat înspre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat
alipirea Moldovei Imperiului Rus. A fost un adept al domniei autoritare,
adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării
ţăranilor liberi în şerbi.

După numai un an de domnie (1710 - 1711) s-a alăturat lui Petru cel
Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească.
După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti - ţinutul Fălciu pe
Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu
familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I şi a desfăşurat o activitate
ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a
fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.

A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost

înmormântat în Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica
Trei Ierarhi din Iaşi.

Dimitrie Cantemir – cărturar

Ca om al Renaşterii, Dimitrie Cantemir şi-a desfăşurat activitatea într-o epocă a înfloririi

culturii române. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii
naţionale, pregătind apariţia Iluminismului. Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă
documentaţie, folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Multe
lucrări au fost elaborate, iniţial, în limba latină.A fost primul român ales membru al
Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de
umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele
mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei
de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale

• Opera filozofică: Logica, Ştiinţa sacro-sanctă (Metafizica), Imaginea

ştiinţei sacre, Despre conştiintă, Divanul sau Gâlceava
înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în
română şi tipărită la Iaşi în 1698. Această operă este prima
lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele
medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir
sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din
om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra
condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice
şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
 • Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700-Sacrosanctae
scientiae indepingibilis imago („Imaginea știinţei sacre care nu se
poate zugrăvii”), scrisă la Constantinopol, rămasă în manuscris, lucrare
filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel
de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi
metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru
astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.

• Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 -

1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social.
Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din
ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută
filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea
cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei
populare.

• Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii Curţii

Otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque
decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În
această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi
a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi
asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea.
Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi
germană.

• Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină între

1714 - 1716, când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin,
fiind o completare şi un comentariu ştiinţific al tratatului încheiat de Cantemir
cu ţarul Pentru I.

• Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scrisă în română

între 1719 - 1722, cuprinde istoria noastră de la origini până la
descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor
românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat
peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă
şi rusă.

Alte opere

• Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului

logicii generale)
• Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
• Sistema religiae mahomedane
• Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki)

a. Definirea noţiuni de cronică sau letopiseţ

 • Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte :

• Cronica sau letopiseţul - o lucrare cu caracter istoric, obişnuită mai ales în

evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale,
politice şi familiale, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează
evenimente politice, sociale şi culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare
oficială privind schimbări în componenţa guvernului, mişcări în corpul
diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique. /sl. lĕtopisĩcĩ -
„cronograf“.

b. Analiza elementelor din paratext

• Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:

• Prima parte -7 capitole- este consacrată descrierii geografice a

Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a
elaborat prima hartă a
Moldovei. A prezentat flora şi
fauna, târgurile şi capitalele
ţării de-a lungul timpului.

• În partea a doua -19 capitole-

a lucrării este înfăţişată
organizarea politică şi
administrativă a ţării. S-au
făcut referiri detaliate la forma
de stat, alegerea sau
îndepărtarea din scaun a
domnilor, la obiceiurile
prilejuite de înscăunarea
domnilor sau de mazilirea lor,
de logodnă, nunţi, înmormântări.
Muzeul din Dâmboviţa –Prima
• În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor,
despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, „după pilda
tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea
romană, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti”. Lucrarea prezintă interes
nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată,
ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a
fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale
etnografia şi folclorul.
 Nicolae Iorga afirma: „Dimitrie Cantemir
a pus pe alte baze istoria poporului său, şi
acesta este fără îndoială cel mai mare
merit al lui: el a considerat poporul său ca
un singur întreg, întocmai ca acel
muntean contemporan, Constantin
Cantacuzino Stolnicul. Când într-un popor
apare un singur om cu o idee, este mare
meritul omului aceluia nepotrivit cu timpul
său, dar, când nu numai un singur om, ci
mai mulţi răsar cu aceeaşi idee, aceasta
înseamnă că ideea este a poporului întreg,
şi are o valoare şi mai mare.”

„Descrierea Moldovei va rămânea

pururea unul din cele mai preţioase
izvoare pentru cunoaşterea vieţii politice
şi sociale a moldovenilor din acel timp. Ea
e înainte de toate o dovadă strălucită
despre spiritul larg şi aptitudinile lui
Cantemir ca om de ştiinţă. Acel spirit ştiinţific se vădeşte de altfel din
cuvintele sale: "Sufletul odihnă nu poate afla, până nu găseşte adevărul,
care îl cearcă oricât de departe şi oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri". –afirma
Sextil Puşcariu despre opera lui Dimitrie Cantemir - Descriptio Moldaviae.

Portretul lui Dimitrie Cantemir pe 2 monede de colecţie anul 2007-valori

nominale de 1 leu şi 5 lei
Chipul lui Dimitrie Cantemir gravat pe monede de colecţie-anul 2007 cu valori
nominale de 5 şi 1 leu
„Cei care vrem să descriem moravurile moldovenilor .. iubirea de patrie insistă şi
porunceşte să încărcăm cu laude acel popor în care ne-am născut ... Se opune însă
spiritul de adevăr şi ne opreşte cele ce dreapta judecată ne sfătuieşte că sunt de
reprobat”- Dimitrie Cantemir- Descriptio Moldaviae

Cartea a fost scrisă în limba latină, şi abia în 1825 a fost publicată şi în

română, dar cu toate acestea exprimarea este foarte clară, putând fi
înțeleasă ușor şi acum, la aproape 3 secole distanţă.

Metoda de abordare a subiectului este concisă, materialul este bine

organizat în cele 3 parți şi apoi în capitole. Informațiile științifice sunt
abundente ele provenind din foarte multe surse. Domeniile cuprinse în carte
sunt vaste, printre ele numărându-se geografia, botanica, zoologia,
arheologia, mitologia(sunt expuse anumite credințe şi obiceiuri populare),
folcloristica, etnografia, psihologia,
lingvistica, lingvistica comparată,
dialectologia şi stilistica.

Descrierea Moldovei nu face

parte nemijlocit din literatura română,
însă prin subiectele tratate, prin locul
pe care îl ocupă în creaţia culturală a
lui Dimitrie Cantemir, prin ideile
sociale se leagă de istoria literaturii
noastre.

Pentru istorici, Descrierea

Moldovei este cea mai de preţ dintre
lucrările lui Dimitrie Cantemir, fiind
singura descriere a societății şi a statului feudal moldovenesc realizată de un
român.

c. Raportul istorie-ficţiune Harta Moldovei desenată de Dimitrie

Lucrare monografică, Descrierea Moldovei, înfăţişează trecutul mai

îndepărtat al ţarii, şi nu este lipsită de exagerări şi inexactități care se
datorează necunoaşterii faptelor şi denaturării lor. Nu este exact că domnii
cei vechi ai ţării ar fi avut puterea absolută (absoluta principis potestas) „nu
le lipsea nici o prerogativă a puterii absolute, cu care se mândresc principii
cei mai mari”, afirma Cantemir. Boierimea a fost creată de domnie, domnii
cei vechi erau ereditari şi biserica a fost supusă domnului, dregătorii erau
slugile domnului, justiţia şi veniturile erau la dispoziţia lui. Istorici de astăzi
afirmă că statul Moldovei a fost un stat feudal condus de clasa stăpânitoare
a pământului, boierii.

Dacă imaginea dată de Cantemir vechii organizări a ţarii ar fi

incompletă, din lipsă de informaţii, aceasta nu ar avea importanţă pentru
caracterizarea gândirii lui politico-sociale, dar faptul că prezentarea acestei
imagini coincide cu linia politicii lui, ilustrează caracterul tendenţios al
operei.

d. Calităţii estetice ale cronicei

Descrierea Moldovei nu este numai un preţios document privitor la
instituţiile Moldovei feudale, o mărturie a ideilor politice progresiste ale lui
Dimitrie Cantemir, ci este şi o carte scrisă frumos, care cuprinde poezii vechi
moldovene cu pădurile şi râurile ei, cu animalele crescute de ţăranii
muncitori, cu vechile târguri şi obiceiurile oamenilor la întristare şi la bucurii.
Fireşte, această carte nu ascunde nedreptatea relaţiilor feudale, lăcomia
turcilor si a boierilor, exploatarea țăranilor, nu înfățișează o imagine idilică şi
idealizată, dar este „o carte scrisă cu dragoste pentru Moldova cea veche”.
(Ceorge Călinescu)

Istoriia ieroglifică

în doaăsprădzece părţi împărţită,

aşijderea cu 760 de sentenţii frumos împodobită,
la începătură cu scară a numerelor
dezvălitoare.

Iară la sfârşit cu a numerelor streine

tâlcuitoare,

Alcătuită de
4.8.40.8.300.100.10.400 Dimitrius
20.1.50.300.5.40.8.100. Cantemir

b. Analiza elementelor din paratext

Istoria ieroglifică formează o tranziţie în opera lui Dimitrie Cantemir,

pe drumul de la metafizica mistică la cercetarea ştiinţifică. Concepţiile mate-
rialiste care apar acum în gândirea autorului nu pot fi aplicate în expunerea
subiectului său, pentru că acest subiect este tratat ca un roman şi un
pamflet, căruia în esenţă, nu i se potrivesc metodele de cercetare ştiinţifică.
 Prezentarea vieţii omeneşti sub formă de povestire, cu personaje din
lumea animalelor, era o formă des întrebuinţată în literatura medievală
Istoria ieroglifică a fost pusă alături de Le roman du Renard din
literatura apuseană şi de Fiziologul din cea bizantină. S-au semnalat unele
modele de inspiraţie ale lui Cantemir, între care Etiopicile lui Heliodor, din
care scriitorul român a împrumutat planul expunerii (partea a doua a scrierii
povesteşte fapte anterior celor expuse în partea întâi), precum şi figura
Camilopardalului (girafa). Totuşi, trebuie să subliniem că originalitatea
formală şi de conţinut a povestirii (basm cu personaje din lumea animală,
împletit cu o profuziune de proverbe, versuri şi cugetări orientale şi clasice,
chiar şi populare româneşti) o face greu de clasificat ca gen literar.

c. Raportul istorie-ficţiune

Dimitrie Cantemir radiografiază, în limbaj criptografic, tabloul politic al

epocii sale, luptele complicate pentru domnie dintre partidele boiereşti în
Moldova şi în Ţara Românească, dintre Cantemireşti şi Brâncoveni. În planul
alegoric al romanului se luptă două ţări, cea a patrupedelor (Ţara Leului) şi
cea a păsărilor (Ţara Vulturului). Corbul (Constantin Brâncoveanu) dă
poruncă să se înlăture epitropul ţarii dobitoacelor, Vidra(Constantin Duca),
făcând plocoane, în ţara peştilor (Imperiul Otoman), Camilopardalului şi
Pleonexiei (Lăcomia). Pardosul (Iordache Ruset) şi Brehnacea(stolnicul
Constantin Cantacuzino) cârmuiesc treburile în cele doua împărații, dar
muștele (țăranii) se revoltă şi le fură bucatele. Corbul şi Struţocămila (Mihai
Racoviţă) îl bănuiesc pe Inorog (Dimitrie Cantemir) şi uneltesc cu împăratul
peștilor contra lui. Poarta este cetatea Epithimia, Templul lăcomiei. Vânat,
Inorogul se refugiază pentru scurt timp la Cocoşul Europei (ambasadorul
Franței). Acțiunea e complicată, cu semnificații sofisticate, în maniera
barocului literar, manifestat şi în expresia lingvistică, în care limbajul este
bogat, cu sonorități sumbre sau ironice. Drama Inorogului, marele
nedreptățit al "Istoriei ieroglifice", se desfășoară pe orizonturi vaste,
antrenând Soarele, Calea Lactee, Galateea. Decăderea Inorogului este
rapida: "Plecatu-s-au cornul Inorogului; împiedicatu-s-au pașii celui iute...".
Inorogul este dușmănit de toți: de Cameleon, care îl amenința cu
vicleșugurile sale, de Corb, principalul prigonitor, de gonașii fără prihana ai
acestuia. Prin urmare, o întreaga conspirație amenința sa lucreze împotriva
lui. Dușmănit din toate părțile, numai Dumnezeu îl mai poate salva de acest
infernal complot, litania lui luând aspectul retoric al unui blestem,
înfricoșător: "Munți, crăpați, copaci, va despicați, pietre, va fărâmați! Asupra
lucrului ce s-au făcut plângă piatra cu izvoara, munții puhoaie pogoara,
lacasele Inorogului, pasunele, gradinele, cemeasca-sa, paleasca-sa,
vestedzasca-sa, nu infloreasca, nu inverdzasca, nici sa odrasleasca si pre
domnul lor cu jele, pre stapanul lor negrele, suspinând, tânguind, nencetat
sa pomenească."

d. Calităţii estetice ale cronicei

 Proverbele şi cugetările marginale, pe care, în introducere,
Cantemir le numeşte „sentenţii" (cuvinte alese) — sunt semănate în text,
dându-i un aspect cu totul particular. Motivul folosirii acestor nenumărate
proverbe nu este acela de a moraliza istoria, ca la vechii cronicari, ci de
a o înfrumuseţa. „Nu atît cursul istoriei în minte rai-au fost, precât şi spre
deprimderea ritoricească nevoinidu-mă la simcea (materie) groasă ca
aceasta, pre aspra piatră şi îndelungată ascuţitură să-i fie trebuit am
socotit". Materia „groasă" pe care Cantemir vrea s-o subţieze este, de la sine
înţeles, limba română şi stilul literar în această limbă.

Unele din cugetările trecute între paranteze în Istoria ieroglifică sunt

împrumutate înţelepciunii populare („Cine nu vrea să frămînte, toată ziua
cerne"), altele, înţelepciunii autorilor clasici (Hesiod, sfântul Augustin), dar,
fără îndoială, multe sunt compuse de însuşi scriitorul, de pildă : „Căci drep-
tăţii dreptate a nu face peste putinţă este",În trii chipuri şi ca cum prin trii
porţi în luntrul palaturilor cunoștinții lucrurile a intra putem ; prin pildele
celor trecute, prin deprinderea cestor de acum şi prin buna socoteală a celor
viitoare". Istoria ieroglifică este o istorie comentată, dar mai ales
împodobită cu cugetări.

Istoria ieroglifică, de Dimitrie Cantemir

[PRUNDUL EVFRATHULUI MĂRGĂRITARIU NAŞTE]

Prundul Evfrathului mărgăritariu naşte,
Cămila din iarbă cele scumpe paşte.
Mâna Afroditii cunună-mpleteşte,
Evfrathul Evropii nou lucru scorneşte.
Din cele cu soldzi Helgile iveşte,
Norocul ce va toate biruiaşte.
Cu(nu)na-npletită norocul o tinde,
Capul fără crieri cu mâna o prinde.
O, Helge, ficioară, frumoasă nevastă,
Nevastă ficioară, ficioară nevastă,
Cămila să ragă, tâlcul nu-nţăliagă.
Margă la Athina ce iaste s-aliagă.
Ficioară nevastă, nevastă ficioară,
Peste şese vremi roada să-i coboară,
Fulgerul, fierul, focul mistuiască,
Patul nevăpsit nu să mai slăvască.

[ÎN MUNTELE CEL ÎNALT...]

În muntele cel înalt coada Struţului,
În copaciul cel mai mare cornul Boului.
Galbănul şi albul toate biruiaşte,
În cap de Cămilă corn de buăr creşte.
Vrăjitorii vândzători ce nu nemeresc?
Pe frumos soare şi lună, toate povestesc.
[ÎN CINDZĂCI DE SINGEROASE...]
În cindzăci de singeroase
Vom pre cele lăcrămoase,
Ochii umedzi să le ştergem,
La moşie să ne mergem
Vidra peşte, Corbul stârvuri
Cerce-n vârtopi, nu prin vârvuri
Să să urce fără cale,
Şi să-şi cate ale sale.

[CU PENELE ŞOIMUL...]

Cu penele Şoimul vântul despicând,
Cu Bâtlanul negru cuvântul puind,
Corbul dinceput cu rău tirăneşte,
Nici din hereghie pre drept stăpâneşte,
Ce-n cuibul altora oaăle ci-au scos,
Tare laba Şoimului le va da-le gios.
Cel ce un corn, iute, mai iute la minte,
Ale sale cere cu svinte cuvinte.
În curândă vreme, după fulger, tunul
Rău îi va detuna, din mulţi păn'la unul.
Bibliografie:

George Călinescu – Istoria literaturii române. Compendiu (1945)

P.P. Panaitescu – Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera (1958)

D. Bădărău – Filozofia lui Dimitrie Cantemir (1964)

P. Vaida – Dimitrie Cantemir şi umanismul (1970)