Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Teologie Ortodoxă

“D. Stăniloae” Iaşi

MASTER:”Viaţa Bisericii- Istorie şi actualiate”

Lucrare de seminar
la Fundamentele teologice ale asistenţei sociale :

-Filantropia la Fericitul Augustin-

Profesor : pr.dr. Ioan Vicovan

Masterand: Elena Iulia Pleşca

Anul I

-2011-
 Cuprinsul lucrarii

I. Viata

II. Opera.

III.Filantropia la Fericitul Augustin

 FERICITUL AUGUSTIN

I.Viata.

Fericitul Augustin s-a născut în anul 354, la Tagaste, din Patricius, dregător al oraşului,
botezat cu puţin înainte de moarte. Mama sa, Monica, era o creştină împodobită cu o rară râvnă
pentru credinţă. Grav bolnav, în copilărie, Augustin a cerut Botezul, dar mama sa l-a anunţat
numai drept catehumen.

Augustin şi-a făcut studiile în Tagaste, Madaura şi Cartagina, unde ajunge să trăiască
într-o mare decădere. Monica este profund mâhnită de aceste neorânduieli şi încearcă zadarnic
să-şi îndrepte fiul, atât pe calea adevăratei credinţe, cît şi pe aceea a adevăratei vieţi creştine. La
acea dată, Augustin considera religia mamei sale drept superstiţie.

În 372, i se naşte un fiu - Adeodatus - din legătura sa nelegitimă, copil care avea să moară
la foarte puţin timp după primirea Botezului (+390).

Augustin este prins în mrejele maniheilor, care îl vor ţine prins un număr de ani. El nu
crede în creştinismul ortodox al mamei sale, care nu ştie ce să mai facă spre a îndrepta pe fiul
rătăcit. Disperată, se duce la Sf. Ambrozie ca să-i ceară sfat. Acela, printre altele, îi spune: « Nu
se poate să piară fiul atâtor lacrimi. »

Augustin intră în învăţământ, profesând artele liberale la Cartagina (375-383). Adâncind

filosofia platonica şi neoplatonică, acesta îşi dă seama de şubrezenia ştiinţifică a sistemului
maniheu. În 383 vine la Roma, unde, cu ajutorul păgânului Simah, obţine o catedră de retorică la
Milan. Aici, la Milan, deşi înconjurat de mama sa, de rude şi de prieteni , Augustin continuă să
se zbuciume. Predicile Sf. Ambrozie îl zguduie prin căldura lor şi prin metoda alegorică folosită,
metodă care arată netemeinicia criticii maniheice împotriva Vechiului Testament. El se convinge
de necesitatea autorităţii Sf. Scripturi şi a Bisericii. Filosofia neoplatonică îl ajută să ajungă de la
"Inteligenţa veşnică" la Logosul veşnic al lui Dumnezeu, întrupat în Iisus Hristos. Lectura
scrisorilor pauline îl convinge că numai harul lui Dumnezeu îl va uni cu Acesta.

Impresionat de lectura vieţii Sf. Antonie, merge în grădina şi aici aude glasul unui copil
care spune repetat: "Ia şi citeşte". Ia Sf. Scriptură şi deschide întâmplător la Romani, 13, 13, unde
Apostolul face un aspru rechizitoriu chiar vieţii lui Augustin. Acest rechizitoriu a fost decisiv.
"întunericul îndoielii s-a risipit", zice Augustin. Puţin după aceea a renunţat la catedra sa din
Milan. Pleacă la ferma unui prieten la Cassiciacum, unde adânceşte problema vieţii fericite. Se
boteaza la câteva luni, în sâmbăta Paştilor anului 387. Botezul e săvârşit de Sf. Ambrozie al
Milanului. De la Milan, Augustin vine la Roma, iar de aici împreună cu mama şi fratele său
pleacă în Africa. Pe drum, la Ostia, Monica adoarme în Domnul şi e înmormântată acolo.
Augustin revine la Roma, unde mai stă aproximativ un an. Se întoarce în Africa, la Tagaste, unde
timp de trei ani duce cu câţiva prieteni o viaţă retrasă ca de mănăstire. Vestea ştiinţei şi evlaviei
sale se dusese până la Hippo-Regius, unde episcopul Valerin împreună cu poporul hotărăsc să îl
facă preot. Ca preot, acesta se dedă în întregime misiunii sale preoţeşti.

În 395 Valerin îl face co-episcop, iar, după moartea acestuia, el rămâne episcop definitiv.
Duce o viaţă de studiu, de renunţări monahale şi de milostenie. Ia parte activă la toate luptele
doctrinare ale timpului contra maniheismului, a donatismului, a pelagianismului. Răspunde
acuzaţiilor felurite ale păgânismului şi ajută cât poate patria sa împotriva navalitorilor.
Organizează, ca altă dată Sf. Ciprian la Cartagina, asistenţa socială.

Adoarme în Domnul la 28 august 430.1

1
Claudio Moreschini , Enrico Norelli , Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine , vol.2 , tom 2 ,
trad.Hanibal Stanciulescu ,ed.Polirom, 2004 , p.12-38 passim
II. Opera.

Opera lui Augustin ocupa 16 volume în colecţia Migne (P. L. 32-47), nefiind depaşită
cantitativ, decât de aceea a lui Origen. În lucrarea sa de recenzie critică, pe care o consacră
operelor sale, intitulată Retractari, Augustin precizează că el a scris 93 de lucrări, în 232 cărţi,
afară de predici şi scrisori. Aceste lucrări se împart în: filosofice ; apologetice ; dogmatico-
polemice ; exegetice ; de teologie practică ; retorice ; scrisori. Din toate numai 10 lucrări s-au
pierdut.

1.Opere filosofice:

- Despre frumuseţe şi armonie - Contra Academicilor

- Despre viaţa fericită - Despre ordine

- Solilocvii - Despre nemurirea sufletului .

- Despre mărimea sufletului - Despre învăţător .

- Despre muzică.

2.Autobiografie si autocritica

- Confesiuni. - Retractări sau Revizuiri

3.Opere apologetice.

- Despre cetatea lui Dumnezeu. - Contra iudeilor

- Despre divinaţia demonilor

4.Opere dogmatico-polemice:
- Manual către Laurenţiu sau despre credinţă, nădejde şi dragoste

- Despre credinţă şi Simbol - Despre Simbol

- Despre Sf. Treime - Despre diferite probleme către Simplician

- Despre grija ce trebuie purtată morţilor - Contra maniheilor

5.Opere exegetice.

- Despre învăţătura creştină - Despre Geneză

- Despre Geneza- Locuţii la Heptateuh, - Probleme la Heptateuh, şapte cărţi

- Comentariu la Psalmi - 124 Omilii la Evanghelia după Ioan

- 10 Omilii la Scrisoarea I a lui Ioan.

6.Opere de teologie practica.

- Despre lupta creştină

- Despre minciună

- Contra minciunii - Despre folosul căsătoriei

- Despre Sfânta feciorie - Despre folosul văduviei

7.Opera oratorica.

- aproximativ 800 omilii, inclusiv cele exegetice la Ioan. Cele mai multe au fost tahigrafiate.
8.Corespondenta.

O colecţie de 270 scrisori, din care 47 îi sunt adresate lui, iar 6 unor prieteni ai săi.Unele
scrisori au caracter strict personal, altele sunt adevărate tratate abordând probleme de filozofie,
de teologie, de pastoraţie. 2

III.Filantropia la Fericitul Augustin

Secolul IV , numit si perioada de aur a Bisericii , incepe cu libertatea pe care o da Sf

Constantin cel Mare crestinismului. De acum Biserica , poate sa-si desfasoare activitatea pe toate
planurile . Astfel Biserica ajunge cu timpul majoritara. Daca pana atunci Biserica a putut sa faca
milostenie doar din darurile aduse de credinciosi , (din colecte si agape) , insa acest lucru devine
imposibil acum datorita numarului foarte mare de crestini. Saracia era raspandita in tot imperiul
si datorita sistemului de taxe si impozite excesiv, dar si datorita faptului ca bogatii vroiau sa se
bucure doreau sa aiba din ce in ce mai mult, indiferent de cine avea de suferit.

Specific acestei perioade este si dorinta clasei dominate de a-si spori averea cu orice pret
in detrimentul celor saraci. In acest sens Sf Ambrozie spune: „ Istoria lui Nabot este veche si cu
toate acestea ea se reinoieste in fiecare zi ; sunt in lume , mai multi decat un Ahab; in toate
zilele , se naste din nou cate unul;in toate zilele un oarecare Nabot este fortat sa-si parasesca
mostenirea sa , urmat de familia lui trista si de sotia lui in plansete , caci bogatul vrea sa
stapaneasca singur tot pamantul”3

Fiscul era , dupa cum am spus si mai sus, cea mai mare povara pentru populatie caci
impozitele erau foarte mari neputand fi platite .Unii dintre cei care nu puteau sa isi plateasca
darile se apucau de cersit. In unele provincii ale imperiului cei care nu plateau erau inchisi si
supusi torturilor ceea ce a dus la plecarea unor cetateni la barbari.

2
Ioan G. Coman, Patrologie. Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, Bucureşti, 1956, p.76
3Sf Ambrozie , De Nabuthe , c.l. Ptrologia Latina , XIV ,col.765-767 , apud Pr. conf. dr. Ion Vicovan, Daţi-le voi să mănânce!
Filantropia creştină - istorie şi spiritualitate. Ed. Trinitas, Iaşi, 2001 , p.41
 Iata cum descrie un contemporan situatia de la inceputul secolului al IV-lea:

” Gândeşte-te numai la drumurile de nestrăbătut din pricina tâlharilor, la mările ocupate

de piraţi şi la războaiele cu grozăviile sângeroase ale vieţii militare, răspândite peste tot locul.
Pământul e plin de sângele potrivnicilor din amândouă părţile, iar omorul când e săvârşit de
unul singur se numeşte crimă; dar se cheamă vitejie când se face în numele statului. Nu dovada
nevinovăţiei asigură iertarea crimelor, ci mărimea celor făptuite.

Dar, după drumurile pline de piedici, după luptele nenumărate care au loc pe tot întinsul
pământului, după atâtea privelişti sângeroase sau ruşinoase ... poate forul ţi se pare curat,
deoarece este lipsit de fărădelegile celor care se atacă unii pe alţii şi el nu se mânjeşte prin
atingere cu ticăloşiile. Într-acolo întoarce-ţi privirile: vei găsi acolo multe lucruri care să te
dezguste; şi atunci mai vârtos îţi vei întoarce privirile de acolo. Căci, deşi legile sunt săpate pe
cele douăsprezece table şi dreptatea este scrisă pe plăci de aramă în văzul tuturor, se săvârşesc,
totuşi, fărădelegi sub ocrotirea legilor, se păcătuieşte de faţă cu dreptul şi nevinovăţia nu este
respectată nici chiar acolo unde ar trebui să i se ia apărarea ... Cine să-ţi vină în ajutor ?
Avocatul ? Doar, el e înţeles cu potrivnicul tău şi te înşeală. Judecătorul? Păi, el vinde
hotărârile. Tocmai el, care e pus să pedepsească fărădelegile, le săvârşeşte şi face ca un pârât
fără vină să moară, păcătuind grav în felul acesta ... Nu există nici o frică de legi şi nici o teamă
de cercetări sau de judecător; ceea ce poate fi cumpărat nu insuflă nimănui teamă.

Dar şi pe cei pe care îi crezi bogaţi, ale căror păşuni se ţin lanţ şi ale căror ogoare se
întind la nesfârşit, în paguba vecinilor săraci, alungaţi de pe ogoare, pe cei ce au cantităţi
nemăsurate de argint şi de aur, şi banii le sunt strânşi în grămezi mari sau sunt îngropaţi în
pământ, chiar şi pe aceştia, care tremură în mijlocul bogăţiilor lor, îi chinuie nesiguranţa şi
grija ca nu cumva să-i jefuiască vreun tâlhar sau să-i calce vreun ucigaş...”4 (Sf Ciprian,
Scrisoarea către Donatus, 6, 10, 12).

In aceste conditii vitrege Sfintii Parinti din secolele IV-V au incercat sa ajute la
indreptarea situatiei , predicand permanent despre intrajutorare , milostenie si iubire de semeni.
De la Profetii Vechiului Testament si de la Mantuitorul Hristos nu s-a ma auzit o predica asa de

4
Apologeti de limba latina , PSB 3 , ed.IBMBOR ,Bucuresti , 1981 , p. 412
frumoasa in favoarea saracilor si apararea celor oprimati ca predica Sfintilor Parinti.Ei
recomanda milostenia ca virtute superioara postului si rugaciunii5 si ca mijloc de stergere a
pacatelor.6 „A da cu placere valoreaza mai mult decât ceea ce dai” spune Fer.Augustin.

Dupa cum se stie , invatatura Bisericii nedespatite a fost aceeasi , indiferent daca activau
in Apus sau in Rasarit. In Apus, Fericitul Augustin intai scoate in evidenta iubirea lui Dumnezeu
fata de oameni ,pentru a arata apoi ca si noi oamenii trebuie sa fim fii ai dragostei si prin
urmare , tot din dragoste trebuie sa izvorasca fapte de milostenie. Mai mult, Fer.Augustin
referitor la milostenie are o idee nu prea intalnita la ceilalti Parinti si anume ca Dumnezeu
poate ajuta pe cei ce au nevoie de ajutor si in alt mod decat prin oameni , prin semeni , insa El
doreste ca oamenii sa se ajute intre ei , cultivand in acest mod dragostea.7

Fer.Augustin afirma ca Biserica este Trupul lui Hristos .El recurge pentru a lamuri la
Isaia , care vorbind despre mire si mireasa ii vede ca pe o singura persoana (Isaia 61, 10) , mirele
cap si mireasa trup.In acest fel suntem si noi madulare ale lui Hristos.8 In acest sens ”fiecare
membru lucreaza pentru binele intregului grup; toti beneficiaza de ceea ce lucreaza unul ,asa
cum beneficiaza el insusi.”9 Apoi afirma: „Hristos, are capul in ceruri , insa madularele le are
pe pamant; un madular al lui Hristos sa dea altui madular al lui Hristos si tu ai ce trebuie sa dai
celuilalt madular care are nevoie de dar.Amandoi mergeti pe acelasi drum, amandoi va insotiti;
saracul usor si neincarcat, tu bogat si impovarat cu bagaje multe .Da din ceea ce te
impovareaza , din ceea ce te apasa nevoiasului. Si tu te vei usura si te vei indrepta.” 10

Unitatea dintre Hristos si Biserica implica la Fer.Augustin doua lucruri: iubirea de

Dumnezeu si iubirea dintre oameni. Intr-unul din comentariile sale el spune :”Voi nu-L vedeti
inca pe Dumnezeu , veti merita sa-L vedeti iubind pe aproapele; iubind pe aproapele va veti

5
Sf. Vasile cel Mare Despre lacomie. Catre bogati. Omilie rostita in timp de foamete si seceta , ed.IBMBOR , Bucuresti, p.7

6
Sf Ioan Gura de Aur , Scrieri III , Omilii la Matei , PSB 23 , ed. IBMBOR, p.583-586
7
Ioan Vicovan op.cit.p.58
8
Sermo CCCXLI , IX, 11, P.L. 37, 1081 apud Antonie Plamadeala , Biserica Slujitoare , Sibiu, 1986 , p.106
9
Ibidem p.106
10
Ioan Vicovan op.cit p.60
ridica ochiul pentru a-l vedea pe Dumnezeu.”Sau :”Iubiti deci pe aproapele si cautati in voi
izvorul dragostei pentru el .Acolo veti vedea pe Dumnezeu, in masura in care veti putea.”11

Fii lui Dumnezeu formeaza trupul lui Hristos , dupa cum am amintit mai sus. Astfel cel
ce iubeste pe fii Lui , pe Dumnezeu iubeste si invers. Iubind , cel ce iubeste devine el insusi
membru si dragostea il face sa intre in structura trupului lui Hristos si nu va mai fi de atunci
decat un singur Hristos , iubindu-se pe Sine Insusi.12 In acest context Fer Augustin se intreaba
spre exemplu de ce Iisus recomanda numai doua iubiri- cea catre Dumnezeu si catre aproapele-
in timp ce vorbeste de trei, caci se spune ca masura iubirii aproapelui este o a treia iubire ,
anume iubirea de sine. In primul raspuns el arata ca acest tip de iubire era atat de general incat nu
mai trebuia sa fie recomandata , dar mai apoi arata sensul ei teologic spunand ca „Iubirea faţă de
tine se vede prin aceea că iubeşti pe Dumnezeu din toată fiinţa ta (…) Crezi că foloseşte
Dumnezeu din faptul că-L iubeşti? (…) Când Îl iubeşti, tu eşti cel ce dobândeşte folos (…) Dar
vei zice: când nu m-am iubit pe mine însumi? Nu te-ai iubit când n-ai iubit pe Dumnezeu Cel
care te-a zidit .Iubind pe Dumnezeu vei avea prin aceasta iubire regula dupa care sa te iubesti
pe tine insuti , pentru ca iubirea de sine sa nu fie exclusivista , egoista, anarhica. Pe de alta
parte , zice ca se iubeste pe sine , cel ce iubeste pe Dumnezeu. Cu cât mai mult ne iubim pe noi
înşine, cu atât Îl iubim mai mult pe Dumnezeu.13.

Instrumentul esential al slujirii dupa Fericitul Augustin este iubirea. Din radacina iubirii
nu poate iesi decat binele.De aceea el va recomanda acea formula lapidara :”Iubeste si fa ce
vrei”.

„Iubind deci creaturile iubim forta care le-a adus la existenta si le mentine in fiecare
clipa „ spune Fer.Augustin. 14

11
Ioan XVII , 8, P.L. ,35, 1531-1532 apud ibidem p.107
12
Antonie Plamadeala , op.cit. p. 107

13Fer.Augustin ,, De moribus Ecclesiae, lib. 1 264, apud ibidem p.108

14 Retractiones , II, XV,2,P.L.32,636 apud Iibidem p.110

 Indeamna la ajutorarea saracilor si propune o metoda care la participare organica la
slujirea reciproca , prin renuntarea la o parte din drepturile proprii fiecaruia :”Cati saraci s-ar
putea hrani datorita fiecarei zile de post?”15

Dupa savastirea actelor de milostenie , in conceptia Fericitului Augustin, cel ce le face

are dubla rasplata: intai scapa de lacomie ,iar apoi primesc mult mai mult inapoi decat au oferit:”
Eu iau de la tine mai putin si-ti dau mai mult.Ce? Insustit si viata vesnica....Esti tu lacom?
Dumnezeu iti zice: vino la Mine, Eu am facut pe Fiul Meu bogat, sarac pentru tine.(...)Vrei tu
aur? El L-a facut. Gandeste-te cat de mult te-a iubit El.” 16Sau vorbind despre rasplata bogatilor
afirma : „Bogatii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo saracii”, deci bogatii depinzand
de saraci pentru a se mantui.

Tot in acesta directie indeamna:” Indreapta atentia ta catre flamanzi , catre cei goi ,
catre cei fara mijloace, catre cei straini si catre cei inchisi.Ei vor fi aparatorii tai cand te vei
urca catre ceruri.”

Apoi e aratat si folosul milosteniei ,spunand ca Dumnezeu Insusi este primul si Cel mai
mare filantrop si noi daca vrem sa fim Fii Sai trebuie sa ii urmam in acest sens: „Dacă ar fi fost
în lume numai un singur păcătos, Iisus ar fi adus, cu drag, pentru el singur aceeaşi Jertfă ca
pentru o lume întreagă.” Printre foloasele milosteniei el arata ca ea are puterea de a sterge
pacatele si elibereaza din moarte.17

Vorbind despre variatele tipuri de milosteniei el adauga la formele clasice, precum

hranirea celui flamand, adaparea celui insetat si adapostirea celui strain, si a da celor care ne
gresesc iertare18:” Suferi de pe urma nedreptăţii unui om rău? Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi
oameni răi!” Prin aceasta idee el subliniaza ca iubirea de semeni trece cu mult sfera faptelor
bune , a faptelor de mila cerute de necesitatile trecatoare si mentioaneaza faptul ca cel ce da nu e
mai mare decat cel ce primeste :” Pentru ca daca tu faci bine cuiva care se gaseste in suferinta ,
aceasta ar putea sa insemne ca tu doresti sa te inalti in ochii lui si ca ai fi fricit ca el , care este

15
In Ps.42,8 P.L. ,36,482 apud ibidem p.111
16
Ioan Vicovan op.cit. p.60
17
Augustinus ,Sermo CCCXC, .P.L. Bd.39,Paris , 1865,sp.1705 apud ibidem p.73
18
Manual către Laurenţiu sau despre credinţă, nădejde şi dragoste (Enchiridion ad Lau-rentium sive de fide, spere et cantate),
apud ibidem p.73
prilejul binefacerilor tale , sa-ti fie inferior.El era in nevoie iar tu ai venit sa il ajuti; tu , cel care
ai dat ajutorul ,apari mai mare decat cel care a trebuit sa-l primeasca .Doreste mai degraba sa
fii egal , pentru ca sa puteti fi amandoi sub unicul Dumnezeu Caruia nimic nu poate sa-i fie
dat.”19 Iar in alta parte spune:”Dragostea îl preface pe cel ce iubeste în chipul celui iubit :daca-L
iubesti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; daca-l iubesti pe diavol, diavol vei fi; daca-ti iubesti
trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii : de a uni pe cel ce iubeste cu cel
iubit.”

Parintii apuseni se exprima impotriva bogatiei ,a proprietatii private ,care a fost creata
dupa caderea in pacat , caci Dumnezeu a creat toate pentru folosinta comuna si fiecare trebuie sa
ia cat este necesar. In acest sens Fericitul Augustin afirma :”Bogatia este radacina tuturor
certurilor, a dusmaniei ,a vrajbei ,a razboiului, a dezbinarii , a maniei ,a pacatului, a nedreptatii
, a ciumei , a mortii. Din cauza bunurilor pe care oamenii le au in comun , ca aerul si lumina ,
nu exista cearta.” 20
si „Ceea ce pentru tine este surplus , altuia este lipsa , iar cel care poseda
mai mult decat are nevoie , poseda lucruri straine.” 21

Pe de alta parte acelasi Parinte spune:” Tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat peste necesitatile
noastre , de fapt ,nu ne-a dat noua , El numai ni le-a incredintat noua , ca prin ele sa avem grija
de cei nevoiasi”22

Fer.Augustin lasa sa se observe ca bogatia nu este rea dar important este ca oamenii sa
nu isi puna increderea in ea ci in Dumnezeu. In conceptia sa , felul in care trebuie facut acest
lucru este impatirea ei (a bogatiei) cu ceilalti:” Da ca sa ti se dea Tu ai dat bani, insa nu-L ai pe
Dumnezeu.Da ca sa primesti ce-ti lipseste.” Si ca : „Bogatii vor ajunge în cer, când îi vor
introduce acolo saracii”

Vorbind despre cei carora trebuie sa le fie adresata milostenia, Fer.Augustin recomanda
sa nu se faca milostenie celor ce au profesii pacatoase ( cersetorilor, gladiatorilor , furilor ), ci sa

19
Augustin , Despre Ep.I a Sf Ev Ioan , tract.VIII,5 , P.L,xxxv, col, 2038 apud ibidem p.73
20
Augustinus , Comentariu ad Psalm 131,5 , Patrologia Latina 35,1718 apud prof .dr.Wilhelm Liese , Geschi chte der Caritas ,
1922p.92 apud apud Pr. conf. dr. Ion Vicovan, Daţi-le voi să mănânce! Filantropia creştină - istorie şi spiritualitate. Ed.
Trinitas, Iaşi, 2001, p.49
21
Augustinus, Sermo 85,5, Patrologia Latina , 38,522 apud prof.dr.Wilhelm Liese op.cit., p.92, apud ibidem p.53
22
Georg Suhr und dr.Walter Becker , Volksnot und Kirche , Gutersloh, 1048 , p.23, apud ibidem p.53
caute :” pe cel drept , caruia impartindu-i sa te ridice la vesnicele locasuri.” Si in alta parte:
”milostenia la cersetorii vagabonzi nu are o asa de mare valoare ca la cei care sunt cunoscuti
ca oameni cumniti.”Dupa aceasta afirmatie, el arata ca trebuie sa ajutam si pe cei pacatosi , ca
om si creatura a lui Dumnezeu:” de catre cineva s-a zis: da celui care cere, de catre altul :sa
transpire milostenia in mana ta pana ai gasit un drept , caruia poti sa-i dai. Cauta numai , tu il
vei gasi. Ajuta dreptului pentru ca el iti procura cerul...Da si celui pacatos . nu ca pacatos, ci ca
om , ca unuia care este creatura lui Dumnezeu.”23

Nu lipsita de importanta este si ideea proprie Fericitului Augustin ca milostenia este

eficienta si celor adormiti asemenea ca si celor vii , dar mai ales cerora care „nu au dus o viata
total separata da Dumnezeu.”24

Asemeni altor Sfinti Parinti si Fer.Augustin afirma ca milostenia este criteriu de judecata
la sfarsitul vietii noastre si ca mantuirea poate fi castigata foarte:” Veniti binecuvantatii Tatalui
Meu sa primiti.Ce sa primiti? Imparatia. Pentru ce ?Flamand am fost si Mi-ati dat sa manac (Mt
25,34-35).Ce este asa de ieftin, ce este asa de pamantesc decat a frange paine celui flamand?
Asa de mult valoreaza imparatia cerurilor...Insa tu daca nu ai paine , nu ai nici casa pentru a
gazdui, nu ai nici haina pentru a imbraca , da un pahar cu apa rece, arunca doua monezi in
cutia milelor. Tot asa a cumpart vaduva, cu doi bani. Imparatia costa atat de mult cat ai tu.”25
Tot aici Fer.Augustin spune ca Dumnezeu va judeca pe oameni nu dupa viata pe care au dus-o
,adica daca au fost furi sau ucigasi sau au dus o viata curata , ci dupa milostenia pe care au
facut-o, 26 iar cei care nu au practicat mila , vor fi judecati fara compasiune.

In concluzie Fer Augustin , la fel ca toti Sfintii Parinti ai secolelor IV-V , socoteste
milostenia mai presus decat celelalte virtuti , ea avand efectele Botezului , stergand pacatele si
indreptand pe cel ce o practica. El afirma de asemenea ca :”Unde este iubire, acolo este
Dumnezeu” dar si „Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi să fie din iubire; dacă

23
M. l’Abbe Migne, Encyclopedie theologique (tom V Dictionnaire d’ economie charitable) Paris , 1885 , col.50
24
Ioan Vicovan op.cit. p.74

25
Augustinus, Ennarationes in Ps. 49,13 apud ibidem p. 76
26
Ibidem p.76
îndrepţi, îndreaptă din iubire; dacă ierţi, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a
iubirii, din această rădăcina nu poate ieşi decât bine.”27

27 Fer. Augustin Scrieri alese, partea I, Confesionnes-Marturisiri, PSB 64, ed.IBMBOR , Bucuresti , 1955, p.165
 Bibliografie
 Augustin Fer., Scrieri alese, partea I, Confesionnes-Marturisiri, PSB 64, ed.IBMBOR ,
Bucuresti , 1955
 Apologeti de limba latina , PSB 3 , ed.IBMBOR ,Bucuresti , 1981
 Coman Ioan G., Patrologie. Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice,
Bucureşti, 1956
 Migne M. l’Abbe, Encyclopedie theologique (tom V Dictionnaire d’ economie charitable)
Paris , 1885
 Moreschini Claudio , Norelli Enrico , Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine ,
vol.2 , tom 2 , trad.Hanibal Stanciulescu ,ed.Polirom, 2004
 Sf Ioan Gura de Aur , Scrieri III , Omilii la Matei , PSB 23 Bucuresti , ed. IBMBOR
 Sf. Vasile cel Mare Despre lacomie. Catre bogati. Omilie rostita in timp de foamete si
seceta , ed.IBMBOR , Bucuresti
 Plamadeala Antonie PS. Mitropolitul Ardealului , Biserica Slujitoare -text prescurtat ,
Sibiu, 1986
 Ibidem , in Studii Teologice , nr.5-8 , an 1972
 Vicovan Pr. conf. dr. Ion ,Daţi-le voi să mănânce! Filantropia creştină - istorie şi
spiritualitate. Ed. Trinitas, Iaşi, 2001