GEOGRAFIA COMPORTAMENTALĂ

Introducere

Lucrarea de față intitulată, GEOGRAFIA COMPORTAMENTALĂ este organizată în

opt capitole care tratează acestă direcție care face parte din cele trei direcții ale
postmodernismului, astfel încât în prima parte al lucrării, Definirea geografiei
comportamentale, descrie concis, ce reprezintă geografia comportamentală, adică studiaza
percepția omului asupra spațiului. A doua parte a lucrării, Baza filozofică a geografiei
comportamentale, aduce în discuție aspecte ce fac referire curentele de gândire care au
influențat acest domeniu, astfel aceasta face parte din postmodernim, unde intrumentul de care
se folosește este deconstrucția. Partea a treia a lucrării intitulată, Fenomenologia, ne vorbește
despre aceasta ca fiind o filozofie complexă, care încearcă să descrie structura experienței, așa
cum este reprezentată în conștiință. În cel de a patra parte, Percepția caracteristicilor spațiului,
se aduce în discuție conceptul de spațiu care este o formă obiectivă și formă universală în care
există materia, care are aspectul unui tot ce posedă trei dimensiuni și reprezintă obiectelor lumii
reale, unde aceata prezintă caracterstici precum: poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea
lor. În partea cinci, intitulat Sensul locului, este vorba despre o scurtă descriere a acestui concept
care pleacă de la studiul omului în relație cu un anumit spațiu, astfel spus, expune un set
complicat de emoții și sentimente care sunt reamintite de un anumit spațiu. Percepția legată de
mediul înconjurător reprezintă a șasea parte a acestei lucrări care aduce în discuție modalitățile
subiective în care grupurile și indivizii percep și evaluează mediul lor, unde percepția asupra
mediului nu se oprește la mediul natural, astfel se ia în considerare și factori precum structurile
construite, obiceiurile, valorile și alte persoane. În a șaptea parte, Harta mentală, unde harta
mentala reprezintă un instrument care ne ajuta sa structuram, organizam, memoram, sa aranjam
si sa invatam informatii intr-un mod organizat. În partea intitulată, Modele cognitive ale
spațiului, se vorbește despre mecanismele diferite prin care oamenii percep și înțeleg
componentele spațiului geografic. În a noua parte, Identitatea, reprezintă una dintre proporțiile
cele mai revelatoare ale investigării sociale și a celei spațiale, astfel aici se aduce în discuții ce
este aceasta și ce relevanță are acesta în științele geografice. Cea de a zecea parte este
reprezentată de postmodernism, care este vizualizat ca fiind o epocă. Aici se trec în revistă
aspecte cu privire la domeniile pe care le abordează postmodernismul, ce legătură are aceasta
cu geografia, în special pe direcția ce se leagă de geografia comportamentală. Finalul este
reprezentat de concluziile cu privire la geografia comportamentală care încheie cu idei
referitoare la cum se raportează aceasta în prezent, criticiile care îî s-au adus și relația ei cu
epoca postmodernității.

Definirea geografiei comportamentale

Geografia comportamentala a aparut ca preocupare a geografilor umaniști in a doua

jumatate a secolului XX (Gould, 1974), deși anumite idei in legatura cu percepția umana a
spațiului ca explicație a unor fenomene geografice pot fi intalnite in opera lui Kant.

Pe scurt geografia comportamentala studiaza percepția asupra spațiului. Cele doua

noțiuni alaturate arata cu claritate interacțiunea dintre cele doua științe: percepția este o noțiune
proprie psihologiei in timp ce spațiul aparține geografiei. O definiție mai cuprinzatoare este
urmatoarea:

Geografia comportamentala este zona de interacțiune intre geografie și psihologie și

studiaza distribuție geografica (spațiala) a percepției mentale umane. (dupa Putra, S., Yang, P,
2006).

Aceasta definiție se concentreaza pe o singura dimensiune a relației dintre oameni și

spațiu in ceea ce privește percepția. Este intr-adevar important modul in care percepția
locuitorilor apare, se dezvolta și influențeaza alte fenomene, dar maniera in care oamenii se
implica in caracteristicile spațiului este importanta in egala masura.

Psihologia este o stiinta probabilistica ce studiaza sistemul psihic. Perceptia se gaseste

alaturi de senzatie si reprezentare, in cadrul subsistemului proceselor de cunoastere senzoriale.
Omul foloseste acest subsistem pentru a se raporta la mediu (in acceptiunea psihologilor). In
cadrul geografiei notiunea de mediu este corespondenta notiunii de spatiu, deci omul foloseste
perceptia pentru a cunoaste spatiul, iar spatiul cunoscut este delimitat si fragmentat. Geografia
mentala imprumuta caracteristica de stiinta probabilistica a psihologiei, perceptia fiind
personala, subiectiva si relativa.

Geografia comportamentala analizeaza perceptia fiecarui individ si alcatuieste o suma

de perceptii. Diferenta fata de geografia sociala este aceea ca nu se analizeaza grupul ci
individul (suma indivizilor).
 Domeniul geografiei mentale este extrem de dinamic si actual. El poate fi folosit nu
numai in scopuri stiintifice ci si cu utilitate imediata (de exemplu studii de satisfactie a locuirii
si perceptie asupra zonelor rezidențiale ca baza pentru strategiile de marketing in imobiliare).

Pentru a ilustra pe scurt direcțiile importante de studiu ale geografiei comportamentale

ne vom referi la diferite paliere de percepție folosite de catre om. Primul palier este harta
mentala, spațiul perceput de baza cu utilitate imediata de deplasare, de existența (de exemplu
traseul de acasa la serviciu proiectat inainte de a pleca). Al doilea palier este legat de valorile
mentale ale spațiilor percepute, odata cunoscut un spațiu capata anumite insușiri in mintea
fiecaruia (de exemplu o zona in care persista un anumit miros, sau locurile „cu vad” cunoscute
de vanzatori). Ultimul palier este cel afectiv, unde spațiul capata semnificații personale,
simbolice (de exemplu locul unei prime intalniri)

Baza filozofică a geografiei comporamentale

Postmodernismul reprezintă un curent de gândire se fundamentează printr-o paradigmă

filosofică, ştiinţifică şi epistemologică ce aparține societății prezente, unde trăsăturile sunt
reprezentate de o multitudine de dinamici care destructurează, structurile lente şi masive ale
societăţii moderne, astfel acesta este situat în antiteză cu (neo)pozitivismul, care a creat
societatea modernă.

Unii cercetători consideră că stilul postmodern face parte dintr-un set mai mare de
procese care caracterizează o epocă postmodernă. Setul cheie de relații pe care se concentrează
acești cercetători implică relații sociale și economice care se pare că au suferit o schimbare
majoră. (E.H.G. , pag. 374)

Deconstrucţia reprezintă un instrument esențial în postmodernism fiind creată de către

filosoful de naționalitate franceză, Jacques Derrida. Opera acestuia este alcătuită din jocuri de
cuvinte amestecate cu o punctuaţie absolut solitară pentru a expune lipsa oricărui valori şi
mijloacele în care întemeiem o valoare.

Postmodernismul plasar în domeniul geografie acoperă o întreagă serie de subdomenii

specifice şi relativ bine structurate, într-un cadru epistemologic adecvat. Astfel aceste este
reprezentată de trei mari orientări: geografia postcolonială, geografia postradicală și geografia
comportamentală.
 Ținta principală a geografiei comportamentale se rezumă la problematica percepţiei,
care se fundamentează pe premisele fenomenologiei, unde nu se poate oberva în mod direct
substanța fenomenelor; pentru a ajunge la aceasta este necesar să fie cercetat universul subiectiv
al persoanei, adică maniera în care subiectul îşi reprezintă realitatea, în care el înţelege şi dă
sens acesteia.

Fenomenologia în geografia comportamentală

Fenomenologia a fost văzută ca o abordare filosofică și metodologică care a fost

adaptată la subiectul umanității, iar susținătorii ei au citit în pretenția sa de a se întoarce la
"lucrurile în sine", un argument îndreptat imediat la abstractizarea științifică și în favoarea unui
mod mai direct geografia socială a vieții cotidiene și a lumilor de viață. (The Dictionary of
Human Geography, pag. 529, 2009)

Subiectele geografiei comportamentale sunt într-o strânsă legătură directă cu conceptul

de cunoaștere, care se consolidează pe termenul de fenomenologie. Așadar se poate ajunge la
concluzia că este imposibil analiza în mod direct cu ajutorul fenomenelor, iar pentru asta este
nevoia de a fii cercetat universul din punct de vedere al subiectivismului a unei persoane, unde
aceasta ne indică mijloacele de analiză în care subiectul îşi expune realitatea, în care acesta o
distinge, la care aceasta îi dă o valoare realității respective.

De remarcat este faptul că Fenomenologia este în general o filosofie complexă și rămâne

o tradiție importantă în cadrul unei istorii mai largi a științei și a gândirii științifice. (EHG , pag.
354)

Percepția caracteristicilor spațiului

Spaţiul din punct de vedere filosofic, reprezintă forma obiectivă şi universală a

existenţei materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg continuu şi exprimă
ordinea coexistenţei lumii reale. În cadrul spaţiuluiare loc mişcarea materiei. „În existenţa
umană spaţiul este învestit cu o dublă semnificaţie: condiţia pentru supravieţuirea noastră
biologică, considerându-l ca o resursă care explică rolul pe care cucerirea spaţiului l-a jucat în
istoria umanităţii, dar şi necesitatea psihologică, spaţiul fiind perceput ca o eliberare faţă de
constrângeri şi pericole.

Spațiul este, fără îndoială, cel mai important concept din cadrul disciplinei geografice.
Ca idei despre ce spațiul și modul în care acesta este definit s-au schimbat, la fel și identitatea
disciplinei. Pentru a înțelege semnificația definiției conceptului de spațiu, trebuie să fie
examinată atât din punct de vedere cronologic, cât și din punct de vedere conceptual. Ceea ce
reiese este faptul că modurile în care geografii au identificat acest concept sunt adesea legate
de paradigme științifice și de contexte sociale mai mari. (EHG, pag. 441)

Orice spaţiu geografic se definește atît prin particularităţi dimensionale, cât şi prin
aspecte calitative, provenite din interacţiuni diferenţiate dintre componentele geografice. Astfel
se conturează proprietăţi metrice şi proprietăți topologice. Proprietăţile metrice se raportează
exclusiv la trăsăturile calitative ale spaţiului, exprimându-se prin unghiuri, distanţe, suprafeţe,
volume ș.a.

Spaţiul geografic (produs, trăit şi perceput) este de fapt un concept abstract elaborat de
către geografi pentru a formaliza ştiinţific caracteristicile spaţiului terestru (real şi concret, care
există aprioric). (O. Groza, I. Muntele, pag. 6, 2005)

Henri Lefebvre, care a fost influențat de scrierile lui Karl Marx și Georg Wilhelm
Friedrich Hegel, socotește spațiul ca având trei sensuri, astfel amintim de: spațiul perceput,
spațiul trăit și spațiul conceput.

Cea mai bună și mai cuprinzătoare analiză a interacțiunii spațiilor absolute și relative
poate fi găsită în lucrarea seminală "Producția spațiului" a lui Henri Lefebvre. Publicată inițial
în 1974 și examinată de câțiva geografi francofili, această lucrare a primit o atenție
extraordinară în geografia anglo-americană în urma eliberării sale în limba engleză în 1991.
Contribuția majoră a acestei lucrări constă în analiza detaliată a conexiunilor dintre modurile
de (cum ar fi modalitățile de producere și consumare a bunurilor și serviciilor), logica vizuală
care însoțește fiecare mod de producție și formele materiale distincte de organizare socială care
rezultă din acestea. Lefebvre a argumentat că fiecare sistem economic, social și cultural, fie el
capitalism primitiv, feudal, mercantil sau modern, are cerințe proprii pentru modul în care
spațiul trebuie să fie produs și organizat pentru funcționarea optimă a sistemului. El a ilustrat
adesea aceste conexiuni, referindu-se în mod specific la orașele și forma lor, adică morfologia
lor. (EHG, pag. 443)
Sensul locului

Sensul locului se referă la modul în care locurile sunt experimentate subiectiv. Descrie
un set complicat de emoții și sentimente care sunt evocate de un anumit loc. Adesea acest lucru
este experimentat ca un sentiment de atașament și apartenență. Cu toate acestea, există și emoții
negative cum ar fi teama, claustrofobia și neliniștea care pot forma un sentiment de loc.
Problema sentimentului de loc nu a fost una cu care geografii s-au angajat în orice adâncime
până la apariția geografiei umaniste în anii 1970. Abia atunci acea subiectivitate, sentimente și
emoții erau considerate vrednice de contemplare geografică. (EHG , pag. 424)

Un lucru important în ceea ce privește locul este sentimentul ce se atașează acea

persoană de respectivul spațiu. Acest concept ne indică multitudinea înțelesurilor subiective
care devin atașate unui spațiu și peisajul fizic specific acelui spațiu. Unele dintre aceste
înțelesuri pot fi personale și pot zării din amintiri personale. Spre exemplu, un anumit sunet sau
o melodie ne face să ne amintim de un anumit loc sau poate că respectiva amintire asupra acelui
loc ne învăluie cu emoții care sunt greu de înțeles. Aceste emoții sunt de nostalgie, de frică, de
tristețe, de speranță, de bucurie, ș.a. De reamintit este faptul că locurile, sunt de multe ori locuite
de o multitudine de oameni care au cel puțin ceva în comun, aceea de împărțire a rutinei zilnice.
La cele spuse menționăm și faptul că, locurile reprezintă instrumente de reprezentare pentru
scriitori, muzicieni, regizori.

Topofilia prezintă o relație pozitivă, dar este adesea utilă explorarea afilierilor mai
întunecate dintre oameni și loc. Aceasta este o reprezentare a sensului locului la care se adaugă
sentinmentul.

După cum este definită de geograful Yi-Fu Tuan, topofilia este legătura afectivă dintre
oameni și loc. Cartea sa din 1974 a expus o explorare largă a modului în care legăturile emotive
cu mediul material variază foarte mult de la persoană la persoană și în intensitate, subtilitate și
mod de exprimare. Factorii care influențează profunzimea răspunsului la mediul înconjurător
includ fundalul cultural, sexul, rasa și circumstanțele istorice, iar Tuan a susținut, de asemenea,
că există un element biologic și senzorial. (EHG , pag. 495)
Percepția legată de mediul înconjurător

Percepția asupra mediului se referă la modurile subiective în care grupurile și indivizii

percep și evaluează mediul lor. Ca subcâmp de geografie culturală și comportamentală,
percepția asupra mediului nu se limitează la mediul natural; ci include factori precum structurile
construite, obiceiurile, valorile și alte persoane sau grupuri (EHG , pag. 135)

Inițial conceput din dorința de a stabili metodologia empirică în cadrul teoretic și din
perspectiva geografiei ca știință spațială, conceptul de percepție de mediu se trasează dintr-o
multitudine de discipline, inclusiv psihologia experimentală, economia neoclasică, antropologia
, istoria și știința calculatoarelor. Cartea celebră a lui Kevin Lynch Imaginea orașului, publicată
în 1960, este adesea citată drept una dintre lucrările seminale ale percepției de mediu. Lynch a
discutat despre hărțile mentale ale peisajelor urbane din Boston, Jersey City și Los Angeles și
a susținut că percepția unui oraș asupra unui individ este strâns legată de relația sa cu orașul -
vârsta, genul, etnia, nivelul educațional, abilitatea unitatea, durata de ședere în zonă și așa mai
departe. Aceasta a condus la o tradiție a cartografierii cognitive și a percepției spațiale. (EHG.
, pag. 135)

Geograful Yi-Fu Tuan a fost cel mai mult interesat de percepția de mediu la nivelul
culturii colective și, în special, înfățișând maniera în care simțiurile pot fii puternice în relațiile
cu mediul care au avut un echilibru profund atât în culturi occidentale cât și non-occidentale.

Percepția în ceea ce privește mediul aduce în discuție modalitățile subiective în care

anumite grupuri de indivizi și indivizii luați la caz singural percep și apreciază mediul care îî
înconjoară. Analiza asupra percepției în ceea ce privește mediul accentuează acele
neconcordanțe dintre selecțiile individuale și ale grupului de indivi fundamentate pe mediul lor
perceput și a mediului lor real.

Harta mentală

Harta mentala a fiecaruia este imaginea generalizata a lumii fizice exterioare si

corespunde spatiului experimentat. Fiecare individ are un areal pe care il cunoaste dincolo de
limitele caruia informatiile sunt vagi si nesigure. Limita spatiului de vietuire este acea margine,
dincolo de care raportarea omului la spatiu devine problematica. Fiind o caracteristica a
spatiului perceput, acest tip de limita este fluida si se poate schimba in spatiu si timp.

Inainte de a pleca trebuie sa stim unde mergem, adica sa raportam destinatia la spatiul
cunoscut de noi, rezultand un traseu pe harta noastra mentala. In cazul in care destinatia se afla
dincolo de limita spatiului cunoscut, trebuie folosite mijloace de orientare auxiliare (harti, nume
de strazi, statiile mijloacelor de transport sau pur si simplu solicitarea de informatii altor
oameni).

Harta mentala transpune imaginile intr-un cadru spatial (Carter, 1990). Este
caracterizata prin relativitate, flexibilitate si subiectivitate. Relativitate inseamna ca o harta
mentala nu poate fi niciodata absoluta. Imaginea spatiului difera la nivelul fiecarui individ, deci
o impresie identica a mai multor indivizi asupra spatiului este imposibil de intalnit.
Flexibilitatea se manifesta in spatiu si timp. In spatiu harta mentala poate suferi modificari in
functie de caracteristicile grupului care isi exprima perceptiile. Dupa cum se va vedea locuitorii
intre 15 si 30 de ani au opinii diferite fata de cei de peste 50 de ani de exemplu, iar harta sufera
modificari spatiale. De asemenea un locuitor poate avea o imagine mai putin clara asupra unui
areal situat la departare de resedinta sa sau pe care nu l-a vizitat fata de spatiul in care locuieste
si isi desfasoara activitatea. In timp harta mentala se poate schimba odata cu schimbari de
perceptie. Locuitorii din imediata apropiere a unui cartier considerat „bun” au tendinta sa se
identifice cu acel cartier desi poate anterior aveau alte opinii. Regula functioneaza si invers:
locuitorii din apropierea cartierelor considerate rau famate se identifica cu alte cartiere vecine
sau creeaza noi cartiere, mai mici, spre a sublinia diferenta dintre spatiul lor si spatiul „rau”.
Evolutia unor repere importante in peisajul urban schimba de asemenea harta mentala.
Dezvoltarea unor noduri de comunicatie, de exemplu statiile de metrou, pot determina aparitia
de noi cartiere sau schimbari de denumiri. Partea de sud a cartierului Berceni devine Aparatorii
Patriei, iar Pieptanari devine in foarte scurt timp Eroii Revolutiei.

Subiectivitatea este evidenta si apare ca urmare a diferentelor de definitie. Fiecare

individ are propria lui definitie pentru „cartier”. Cele mai des intalnite sunt: zona cu
caracteristici comune, zona de locuit, zona apropiata unei artere importante, zona construita in
aceeasi perioada si chiar „o comunitate de oameni”.

Prin urmare harta mentala surprinde parerea generala asupra spatiului intr-un anumit
moment. Lynch (1960) a propus cinci elemente prin care spatiul urban este perceput:
  Cai folosite de oameni pentru a se deplasa si care predomina in imaginar fiind foarte des
uzate. Cel mai clar exemplu de cale este strada, artera de circulație cea mai des intalnita
in orașe. Caile sunt elemente liniare care canalizeaza circulația și implicit traseul mental
al oamenilor.
 Limitele sunt de asemenea elemente liniare, dar care marcheaza discontinuitati,
obstacole in spațiu. De exemplu o cale ferata poate fi limita pentru circulația pedestra și
auto. Interesant este faptul ca in anumite condiții caile și limitele se pot substitui, de
exemplu o autostrada este un obstacol pentru locuitorii zonei prin care trece dar este o
cale importanta pentru conducatorii auto care o folosesc.
 Cartiere „sectiuni ale oraselor imediat identificabile de catre locuitori si care au
denumiri locale”. Spre exemplu cartierele sunt cele mai des intalnite repere spatiale la
nivelul Iasiului. De la elemente de localizare pana la identitatea locuitorilor, acestea sunt
folosite frecvent in limbajul curent al bucurestenilor. Numele unui cartier este folosit ca
parte a unei adrese atat la nivel individual cat si pe piata imobiliara sau comerciala, de
multe ori insotind numele unei firme, al unui magazin, filiale etc.(Kaufland Nicolina,
Lidl Canta). La nivel politico-administrativ insa cartierele nu exista. Divizarea acestora
mai departe, in cartiere, exista doar in imaginea locuitorilor asupra orasului, in perceptia
lor asupra spatiului urban. Prin urmare cartierele țin exclusiv de domeniul geografiei
mentale.
 Noduri sunt puncte de convergenta in interiorul orasului. Acestea pot fi reprezentate fie
de intersecții, deci convergența mai multor cai; fie de o concentrare a unei anumite
caracteristici, de exemplu zona magazinelor de bijuterii dintr-un anumit oraș sau
concentrarea sediilor de banci din centrul unei metropole.
 Repere spatiale sunt elemente de referința in spațiu cu ajutorul carora oamenii se
orienteaza. Sunt diferite fata de noduri prin faptul ca sunt usor remarcate dar nu se poate
trece prin ele. Evident ca un reper spațial trebuie sa se remarce prin ceva: marime,
culoare, arhitectura, forma sau chiar noutate (vezi restaurantele McDonalds ca puncte
de reper principale la Piața Unirii)

Pentru (T. Buzan, 2012) harta mentală este o expresie a gândirii arborescente si este, din
acest motiv, o functie naturala a mintii umane. Este o importanta tehnica vizuala ce ofera o
cheie universala pentru descatusarea potentialului cognitiv. Harta mentala sau schema euristica
poate fi aplicata la orice aspect al vietii, unde ameliorarea învatarii si o gândire mai clara vor
ridica nivelul performantei umane.
 Harti mentale are ca obiective principale:

• Prezentarea unui concept nou în dezvoltarea gândirii — gândirea arborescenta.

• Prezentarea unui instrument nou si revolutionar care permite folosirea gândirii

arborescente cu cele mai bune rezultate în toate domeniile vietii dumneavoastra — schema
euristica.

• Sa ofere o libertate intelectuala profunda indicând modul în care va puteti

controla natura si evolutia proceselor cognitive, si faptul ca gândirea creativa este o capacitate
teoretic infinita.

• Sa furnizeze experienta practicarii gândirii arborescente, ridicând astfel

semnificativ standardul multor aptitudini intelectuale si inteligente specifice.

• Sa creeze un sentiment de entuziasm si descoperire pe parcursul explorarii

acestui nou univers. (T. Buzan, Harti Mentale, pag. 28)

Modele cognitive ale spațiului

Conștientizarea are ca fundament un principiu simplu de a fi conștient că evenimentele

și activitățile umane și naturale se derulează într-un spațiul geografic. Structura umană este
alcătuită din activități umane, cum ar fi conversia terenurilor, mișcarea oamenilor, construcția
de drumuri și construcții, crearea de bunuri și consumul lor. Ca o întregire a sistemelor umane,
sistemele fizice se întemeiează pe mediul natural, cum ar fi evenimentele de furtună, vulcani,
viața plantelor și a animalelor și sistemele fluviale. Folosim locația ca principiu de constituire
pentru a recunoaște unde se efectuează aceste activități pe suprafața Terrei, astfel au apărut
modele cognitive pentru conceptul de spațiu din care amintim: Modelul lui von Thünen, Teoria
locurilor centrale, etc.

Modelele cognitive ale spațiului se referă la mecanismele diferite prin care oamenii
percep și înțeleg componentele spațiului geografic. Cunoașterea este gama de activități
intelectuale care se întind de la conștientizare, prin percepție și raționament și, în final, la
judecată. Cunoașterea spațială se referă la procesul mental de a ști că evenimentele și procesele
care apar sunt influențate și influențează alte evenimente și procese din spațiul geografic.
(E.H.G. , pag. 44)
 Informațiile spațiale pot fi transmise pe cale orală sau pe cale scrisă. Oamenii procură
deseori instrucțiuni despre modul cum să găsească o locație prin intermediul limbajului spațial,
decât să deseneze o hartă. Spre exemplu, indicațiile de orientare spre o locație pot indica
instrucțiunii utilizatorului să meargă înainte la un semn de cedează trecerea sau să se ducă spre
vest pe un drum expres.

Identitatea

Identitatea reprezintă una dintre proporțiile cele mai revelatoare ale investigării sociale
și a celei spațiale. Aceasta nu are o definiție precisă dar, identitatea se poate defini ca find simțul
psihic al omului, la natura și importanța acestuia, la relațiile omului cu cei din jurul lui și la
forma și granițele experienței umane. Așadar, identitatea este reprezintă simultan un fenomen
adânc legat personalitate și un fenomen social care răsfrânge, la rândul său, forme,
comportament individual și colectiv. Identitățile individuale și identitățile colective, cum ar fi
statele-națiune, se bazează pe relații de reciprocitate.

Începând cu introducerea diferitelor perspective umaniste (de exemplu, fenomenologia)

la sfârșitul secolului al XX-lea, știința socială a început să dobândească sau să construiască o
înțelegere mult mai bogată, mai realistă, mai umană și umană a identității. Această tranziție a
tras profund din fântâna fenomenologiei și preocupările ei pentru forma experienței umane.
(E.H.G. , pag. 239)

Identitățile sunt întotdeauna legate de relațiile de putere. Puterea, în formele discursului și

ideologiei, demonstrează relațiile de normalitate și relațiile de marginalitate care apar de multe
ori ca fiind naturale sau normale. Indivizii care posedă puterea caracterizează ce este
normalitatea și ce este anormalitatea într-un mod în care ele exist, dar însă aceste categorii sunt
întotdeauna negate. Această mișcare oferă disciplinei un interes mai spre detaliu și mai larg
pentru natura politicii care infuzează lumea spațiilor de zi cu zi și interioare ale individului.

Accentul pe putere și politică și feminisme și deschide ușa unei multitudini de alte forme
de determinare socială, cum ar fi etnia și sexualitatea. În general, el a infuzat geografia și știința
socială cu preocuparea de a desface adevărul puterii, un pas necesar în orice teorie a diferenței
fără ierarhie. O mare parte din preocupările postmoderne, cu diferență și multiplicitate, reflectă
această schimbare filosofică. (E.H.G. , pag. 240)
 În geografie s-a căutat să se interpreteze natura și conținutul identității lor în lume.
Identitățile sunt reprezintă alcătuirea spațiului, cât și spațiul deja care există, care sunt strâns
legate între ele cu geografiile în manieri multilateral și accidentale. Spațiul repartizează nu
numai ceea ce vedem în lume, ci și modalitățile în care o vizualizăm. Această temă se observă,
de exemplu, în împărțirile dintre public și privat, între etapa frontală și cea din spate, precum și
semnificațiile fenomenologice pe care le atribuim locurilor din viața de zi cu zi.

Analizele de identitate au provocat ca în geografie să se cerceteze semnificația lor pentru

o multitudine de subiecte precum: diaspora, dizabilitățile, cetățenia, copilăria, emoțiile și
nebunia. Altele au fost compuse de către alte domenii cum este: arta și literatura. Acest complex
de lucrări vizează către cercetările postcoloniale ale etnocentrismului și ale eurocentrismului,
de exemplu în construcții de categorii precum Occidentul. Cu toate acestea, alții au evoluat în
tema identității asupra înțelegerii peisajelor culturale, în care sunt înglobate și memoriile și
folosirea selectivă a trecutului.

Recunoașterea identității a fost importantă în rândul culturii, în care geografii economici

au subliniat cultura ca un set complex de contingente complexe, fiecare fiind factori importanți
în structurarea peisajelor economice, umanizarea produse de agenți înțepați în foi de putere și
înțeles. Această mișcare a fost făcută și pentru a înțelege cum să înțelegem situația și cum să o
facem. (E.H.G. , pag. 240)

În cele din urmă, postmodernismul și poststructuralismul în raport cu multitudinea de

forme de identitate și relațiile lor cu granițele, Există întotdeauna un "altul", iar altul este o
relație de putere. În plus, viziunea subiectului este una dintre pluralitatea trăsăturilor diferite,
instabile, dependente de context - uneori contradictorii - acea schimbare în timp și spațiu care
erau termenii termenului? (E.H.G. , pag. 240)

Analiza identității a avut efecte profunde în geografia umană și face parte dintr-o
imagine mai amplă care se reorientează asupra disciplinei modelelor spațiale de comportament
față de procesele sociale, inclusiv modul în care sunt reprezentate. În acest sens, geografii au
dezvoltat înțelegerea a ceea ce sunt și sunt mult mai probabil să fie mai sofisticați în viziunea
lor asupra puterii, ideologiei și naturalizării. În cele din urmă, accentul crescut pe identitate sa
schimbat peste ceea ce studiază geografii scopul studiului. Acestea sunt subiectele de observare,
teoria punctelor de vedere și teoria fundamentată. (E.H.G. , pag. 240)
Postmodernismul

Ideea de postmodernitate a fost folosit în diferite domenii ale culturii și domenii ale
științelor sociale, cu toate acestea apar puncte comune între ele, în ciuda faptului că apar totuși
puncte care să fie diferite în domeniile pentru care au fost concepute. Domeniile în care acesta
se regăsesc sunt: în lingvistică, în artele plastice, în literatură, în arhitectură, în filozofie, în
științe sociale. Postmodernismul este un curent de gândire bazat printr-o paradigmă filosofică,
paradigmă ştiinţifică şi o paradigmă epistemologică ce depinde de societatea de azi, astfel acesta
este poziționată în opoziție cu (neo)pozitivismul, care a condus la conceperea ceea ce numim
noi, societatea modernă.

„Filosofia a abordat tema postmodernității într-un registru diferit, în ciuda vecinătății

vocabularului. Punctul de plecare pentru discuții în filosofie a fost publicată de Jean-François
Lyotard în cartea sa Condiția postmodernă.” (L’Espace géographique, pag. 2)

În geografie postmodernismul este direcționată spre trei direcții pe care acestea le

analizează și le cercetează, astfel acestea sunt, geografia postcolonială, geografia postradicală
și geografia comportamentală.

Geografia comportamentala a devenit un interes pentru geografii umaniști in a doua

jumatate a secolului XX, deși anumite idei in legatura cu percepția umana a spațiului ca
explicație a unor fenomene geografice pot fi intalnite in scrierile lui Kant. Spaţiul deţine scopul
principal în cercetările de geografie, pentru că pe această noţiune se constituie una din
afirmațiile des folosite ale geografiei, aceasta fiind că geografia este ştiinţa spaţiului. Conceptul
de spațiu Kantian îți face loc abia cu debutul postmodernității, până atunci nu era acceptată
această idee, fiind încă acceptată conceptul clasic în ceea ce se discută despre spațiu.

Unii cercetători consideră că stilul postmodern face parte dintr-un set mai mare de
procese care caracterizează o epocă postmodernă. Setul cheie de relații pe care se concentrează
acești cercetători implică relații sociale și economice care se pare că au suferit o schimbare
majoră. (E.H.G. , pag. 374)

Ca o metodă sau o atitudine intelectuală, postmodernismul se caracterizează printr-o

reacție împotriva așa-numitei certitudini a narațiunilor de progres și iluminare care
caracterizează fundamentele moderniste ale activității intelectuale occidentale. Într-o metodă
postmodernă, fostele granițe dintre fenomene cum ar fi cele economice și sociale, arta și știința,
și miturile și realitățile - distincții atât de importante pentru modernism - se prăbușesc unul în
celălalt. Gânditorii postmoderni tind să fie atenți la ceea ce se numește metanarrative (sau teorii
generale), cum ar fi umanismul secular, materialismul istoric și raționalismul științific, care
încearcă să ofere explicații unificate și singulare pentru relațiile sociale. (E.H.G. , pag. 374)

Concluzii

Astăzi geografia comportamentală rămâne relevantă chiar dacă termenul nu este utilizat
pe scară largă. Conceptele sale sunt esențiale pentru cercetarea în următoarele domenii:
comportamentul decizional și alegerea; schimbări tehnologice și sociale; modele și tendințe
urbane; cunoștințe spațiale, percepții, atitudini și riscuri; cunoașterea spațială și cartografia
cognitivă; analiza activității în modelarea călătoriilor și a transportului; comportamentul
consumatorilor și amplasarea centrelor de retail; cauzele și natura migrației; mobilitatea locala
si deciziile de localizare; geografie; și populațiile cu dizabilități. (E.H.G. , pag. 18)

La debutul acesteia, odată cu ea a apărut și criticiile din partea cercetătorilor care o

analizau în prisma problemelor sociale, unde geografia comportamentală a fost criticată pentru
viziunea ei cu privirea asupra lumii, astfel pretindeau ca ea să se ocupe de analiza cum ar putea
schimba această lume.

Geografia comportamentală reprezintă cea de a trea orientare principală a

postmodernității, de aici se poate concluziona că aceasta reprezintă o concepție a științelor
sociale, care printr-o intervenție subiectivă, utilizează metoda deconstrucției, unde are ca și
cauză principală de a căuta construcţiile vernaculare introduse în spaţiile legale.

Postmodernismul este o mișcare recentă în filosofie, arte și științe sociale.

Postmodernismul, a fost înfățișat ca fiind postparadigmă și opune vehement necesității
elaborării unei teorii. Postmodernismul iese la iveală pentru prima oară în domeniile arhitecturii
și teoriei literare și apoi îți face debutul și în științele sociale. Aceasta este prezentată de
trăsături, care se referă la: nu crede în raționalitatea acțiunilor umane, respectă eterogenitatea și
diversitatea în toate domeniile, fiecare discurs interpretează lumea dintr-un anumit punct, evită
postulația teoriilor și a legilor.
Bibliografie

 Gould Peter, White Rodney (1974) – Mental Maps;

 Besse Jean-Marc (2004) – Postmodernismul si geografia. Elemente pentru o dezbatere;
 Groza Octavian, Muntele Ionel (2005) – Geografia Umană Generală – note de curs;
 Warf Barney (2006) – Encyclopedia of Human Geography;
 Gregory Derek, ș.a. (2009) – The Dictionary of Human Geography 5th edition;
 Buzan Tony, Buzan Barry (2012) – Hărți Mentale.