Sunteți pe pagina 1din 2

Osho (pe numele său adevărat Bhagwan Shree Rajneesh) este considerat

unul dintre cei mai mari înţelepţi, un lider spirituali numărând discipoli în
întreaga lume, fiind şi unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori.
Printre variatele teme abordate, găsim şi pe cea a iubirii, atât de intens
promovată în această lună. Vă invit să vă delectaţi cu câteva citate, semnate Osho, ce
dezvăluie viziunea originală despre iubire şi modul profound în care ne influenţează viaţa.

"Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o
revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă
la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să
laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face
acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici
frica. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am
îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu
este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este graniţa unde sfârşeşti, ea doar te
înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea."

“Iubirea e pur şi simplu nebună. Nu apare niciodată când şi unde crezi că va


apare. E firesc să fie aşa. Iubirea e altceva decât minte şi asta înseamnă că atunci când e
iubire adevărată mintea nu mai contează. De aceea marile iubiri par imposibile minţilor
obişnuite. Nu e nimic neobişnuit aici. Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire
adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne
pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem
făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem
ce e cu adevărat important în viaţă”.

“Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior,
în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin
conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că
modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o
problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul
celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli,
tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să
iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.”

“Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonanţe în tine şi îţi aduce
adâncimile în fiinţă. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă
este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum
pentru a ajunge la tine însuţi. Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi
mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, ai o întâlnire
în Fiinţă; dacă nu se întâmplă aceasta, renunţă - dar nu crea nici un conflict, bătălie sau
luptă pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi în altă parte persoana care
există şi care vă va iubi. Nu vă stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi.”

“Adevărul este că majoritatea poeţilor nu au iubit vreodată. Ei sunt îndrăgostiţi de


ideea de iubire, astfel încât creează poezii frumoase, poveşti frumoase. Sau poate că au
iubit, dar au eşuat, astfel încât pentru a se consola, ei creează situaţia spusă în poeziile
lor ... Este o compensaţie. În viaţă, ei ratează, aşa că transpun în scris. În scris, poetul
creează fantezia pe care ar fi vrut să o trăiască aievea, pentru a-şi uita viaţa, pentru a-i
uita urâţenia. Deci fie poeţii nu au iubit niciodată şi nu au cunsocut agonia iubirii, ori
dacă au iubit au cunoscut agonia ei şi au vrut să cunoască şi extazul ...”

“Odată ce ai înţeles că propriii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu
ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar
pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Însă nu trebuie să intervii în dezvoltarea
lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, ei
nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu îi pregăti
pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea
probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.”