Bujor Dragos 27.04.

2018

Nunta lui Figaro

Actul I

În castelul de lângă Sevilla al contelui Almaviva, Figaro, valetul contelui, măsoară încăperea în care va
locui după nuntă, cu Susanna, logodnica lui. Susanna îi destăinuie logodnicului intenţiile amoroase ale
stăpânului, care o urmăreşte cu insistenţă din apartamentul aflat în vecinătatea camerei lor. Figaro
hotărăşte să-l împiedice pe stăpânul său să se atingă de iubita lui.

Doctorul Bartolo şi Marcellina, sosiţi de la Sevilla, vin să-i ceară înapoi lui Figaro banii împrumutaţi, în
urma promisiunii de a o lua în căsătorie. Văzând-o pe Susanna, Cherubino – adolescentul mereu
îndrăgostit – vrea să profite de moment pentru a o cuceri, dar sosirea neaşteptată a contelui îl
determină să se ascundă. Din ascunzătoare, el aude zadarnicele rugăminţi ale contelui de a obţine o
întâlnire din partea Susannei. Apariţia lui Don Basilio îl obligă pe conte să se ascundă, în timp ce
Cherubino este protejat de Susanna.

Sfaturile pe care Don Basilio le dă Susannei, îndemnând-o să îl accepte pe conte, dar şi ceea ce îi spune
despre dragostea pajului Cherubino pentru contesă, îl scot din ascunzătoare pe Almaviva, care,
descoperindu-l pe Cherubino, îl ameninţă cu izgonirea.

Intrarea lui Figaro amână pentru câtva timp răzbunarea contelui. Figaro vrea să obţină aprobarea
acestuia pentru căsătorie. Contele amână răspunsul şi, pentru a evita scandalul, îl numeşte pe Cherubino
ofiţer în regimentul său, ordonându-i să plece cât mai curând la Sevilla.

Actul al II-lea

Singură în camera ei, contesa este cuprinsă de tristeţe, gândindu-se la indiferenţa soţului ei. Susanna îi
povesteşte despre încercările contelui de a o cuceri, accentuându-i astfel întristarea. Figaro le dezvăluie
planul său de a-l sili pe conte să-şi dea consimţământul la căsătoria sa cu Susanna. Pentru aceasta, el
face să-i parvină contelui, prin Basilio, un bilet anonim, prin care îl informează despre o întâlnire
amoroasă a contesei. Susanna îi trimite şi ea vorbă contelui că-l aşteaptă în grădină. Soseşte şi
Cherubino travestit în hainele Susannei. Intrarea contelui îl face însă pe acesta să fugă în camera
alăturată.

În ciuda refuzului contesei, Almaviva reuşeşte să pătrundă în camera în care se ascunsese Cherubino, dar
o găseşte pe Susanna, care între timp îi luase pajului locul. Femeile îl conving pe conte că au vrut să-i
facă o farsă pentru a-l lecui de gelozie, iar el îşi cere iertare.

Figaro soseşte împreună cu grădinarul Antonio, care se plânge că i-a fost stricat un ghiveci cu flori,
bănuindu-l pentru aceasta pe Cherubino. Figaro le spune că el este vinovatul, dar grădinarul le arată
brevetul de ofiţer pe care-l pierduse pajul. Sosesc Marcellina, Bartolo şi Basilio, care îl caută pe Figaro
Bujor Dragos 27.04.2018

pentru a-l obliga să-şi respecte angajamentul: banii înapoi sau căsătoria. Contele intervine şi anunţă că
va judeca el această cauză.

Actul al III-lea

Agitat, contele meditează la tot ce se întâmplase până atunci. Contesa şi Susanna pun la cale întâlnirea
nocturnă din grădină, la care însă, în locul Susannei, se va duce contesa. Rosina se îndepărtează, iar
Susanna îl asigură pe conte că întâlnirea din grădină va avea loc, aşa cum au stabilit.

La apariţia lui Figaro, Susanna îi şopteşte logodnicului ei că procesul cu Marcellina este ca şi câştigat.
Aceste cuvinte sunt însă auzite de conte, care, dându-şi seama că i se pregăteşte o farsă, se hotărăşte,
drept răzbunare, să împiedice cu orice preţ căsătoria valetului său cu Susanna. Don Basilio îl anunţă pe
Figaro despre cele hotărâte: Figaro va plăti suma de bani datorată sau o va lua de soţie pe Marcellina.
Figaro susţine că, fiind de origine nobilă, nu poate încheia o căsătorie fără consimţământul părinţilor. În
încercarea sa de a da amănunte despre împrejurările în care a fost răpit de mic copil de lângă părinţi,
doctorul Bartolo şi Marcellina îl recunosc în persoana sa pe fiul lor nelegitim şi astfel Figaro este salvat.
Se hotărăsc cele două nunţi, a lui Bartolo cu Marcellina şi a lui Figaro cu Susanna.

Contesa îi dictează Susannei o scrisoare destinată contelui, prin care camerista stabileşte locul întâlnirii.
Ele închid scrisoarea cu un ac menit să fie restituit Susannei în cazul în care contele primeşte invitaţia.

Se apropie şi Barbarina, fiica grădinarului Antonio şi, totodată Cherubino, travestit în femeie. Antonio îl
recunoaşte pe paj, iar contele îl ameninţă că va fi aspru pedepsit. Intervenţia Barbarinei îl salvează pe
Cherubino de pedeapsă. Sunetele unui marş şi apariţia celor două perechi (Bartolo – Marcellina şi Figaro
– Susanna) anunţă începerea ceremoniilor de nuntă. În timpul dansului, Susanna îi strecoară contelui
biletul.

Actul al IV-lea

Barbarina a pierdut acul cu care a fost sigilat biletul cameristei iar acum îl caută. Întâlnindu-i pe Figaro şi
pe mama lui, Marcellina, aceasta le povesteşte totul, astfel că bănuiala lui Figaro despre necredinţa
Susannei pare a fi întemeiată. El pleacă furios pentru a o surprinde cu presupusul ei iubit.Figaro se
ascunde, aşteptând. Însoţite de Marcellina, sosesc Contesa şi Susanna, care şi-au schimbat între ele
rochiile.

În grădină vine şi Cherubino şi, văzând-o pe Contesă în rochia Susannei o confundă cu camerista şi vrea
s-o sărute. Întâlnindu-se cu cea pe care o crede Susanna, contele îi mărturiseşte înflăcăratul său amor
soţiei sale. Scena este întreruptă de venirea lui Figaro care, dorind să se răzbune pe conte, îi declară
dragoste Susannei, pe care o ia drept Contesa. Susanna îl pălmuieşte, dar Figaro o linişteşte, spunându-i
că a recunoscut-o de la început dar a vrut să stârnească gelozia Contelui.

Acesta, reîntors pentru a o căuta pe Susanna, îi surprinde împreună pe Figaro şi pe presupusa lui soţie.
La lumina torţelor se clarifică toată încurcătura, iar contele le cere iertare tuturor.
Bujor Dragos 27.04.2018

Fidelio
1. Uvertura: Povestea începe cu doi ani înainte de acțiunea din operă,
odată cu arestarea lui Florestan de către inamicul său, don Pizzaro, ceea
ce o face pe Leonora să se travestească, schimbându-și numele în
Fidelio, și să se angajeze ca gardian la închisoare în speranța că își va
găsi soțul. (Puteți să vă gândiți la asta în timpul uverturii.)

Graham Vick

2. Actul I: Șeful lui Fidelio este Rocco, iar fiica acestuia, Marzelline, se
îndrăgostește de Leonora/Fidelio, deși un alt gardian, Jaquino, o iubește
și îi propune să se căsătorească (ceea ce îi dă ocazia lui Beethoven să
scrie unul dintre cele mai frumoase cvartete din istoria operei: Mir ist
so wunderbar).

3. Don Pizzaro este prevenit de Rocco asupra unei inspecții a ministrului

Don Fernando la închisoare, ceea ce precipită evenimentele și întărește
decizia lui Pizzaro de a-l elimina pe Florestan (o arie a Răului absolut:
Ha, welch ein Augenblick!, pe lângă care și Jago din Otello pare o jucărie
cu Credo in un Dio crudel).

4. Leonore este cutremurată de complot (Abscheulicher! Wo eilst du

hin?) și, în încercarea de a-și descoperi soțul, îi scoate pe deținuți din
celule în curtea închisorii (aici e minunatul cor – O welche Lust –,
despre care vă spuneam mai sus).

5. Deținuții sunt trimiși înapoi în celule, iar Rocco și Fidelio se pregătesc

să coboare spre celula lui Florestan.
Bujor Dragos 27.04.2018

Fidelio – ONB, 1955 (Pantelimon Frunză, Ioana Nicola, Mircea Buciu,

Lella Cincu)

6. Actul II: Suntem în tenebrele temniței în care este izolat Florestan,

care-și strigă disperarea (Gott! Welch Dunkel hier! – ascultat pe
întuneric, strigătul lui devine și mai disperat), după care adoarme
epuizat.

7. Fidelio și Rocco încep să sape groapa în care va fi aruncat cadavrul lui

Florestan după ce va fi ucis de Don Pizzaro (un duet sumbru: Nur hurtig
fort, nur frisch gegraben).

8. Fidelio îl recunoaște pe Florestan, dar acesta nu realizează că tânărul

care-i dă să mănânce și să bea este Leonora.

9. Don Pizzaro coboară în temniță și încearcă să-l omoare pe Florestan,

dar este împiedicat de Fidelio, care îl amenință cu o pușcă (duetul
regăsirii dintre Leonora și Florestan – O namenlose Freude! – este unul
dintre cele mai emoționante din întreaga operă).

10. Don Fernando își face apariția și Florestan este eliberat, un moment
pentru care Beethoven scrie muzica unui cor ce poate fi considerat
geneza Odei bucuriei din Simfonia a IX-a de mai târziu: Wer ein holdes
Weib errungen.