Sunteți pe pagina 1din 3

Imnul dragostei

Învăţătura şi viaţa creştină în întregime se întemeiază pe dragoste. În acest


sens, existenţa lumii şi a omului nu ne-o putem explica decât în virtutea dragostei
dumnezeieşti. De asemenea, mărturisim că Dumnezeu este Iubire având
încredinţarea faptului că El, fiind Treime de Persoane, pe toate le lucrează cu iubire.
Şi noi, oamenii, suntem chemaţi la asemănarea cu Dumnezeu în iubire, adică la a
lucra toate mânaţi fiind de puterea dragostei de Dumnezeu şi de semeni.
Pericopa apostolică aflată în I Cor. 13, 1-8, cunoscută îndeobşte sub numele
„Imnul dragostei”, se înscrie în rândul acelor pasaje biblice care nu sunt „cu anevoie
de înţeles”. Întâlnim în Sfânta Scriptură şi îndeosebi în epistolele Sfântului Apostol
Pavel multe pasaje care, fără îndoială, necesită explicaţii suplimentare, lămuriri,
comentarii. Imnul dragostei însă nu. Citindu-l, nu stârneşte în mintea noastră
întrebări deoarece nu ai cum să nu constaţi simplitatea expunerii şi totodată evidenţa
ei.
Totuşi, un semn de întrebare legat de acest pasaj, are în vedere maniera în care
a fost asimilat acesta în cultul creştin. Nu de puţine mi-a fost dat să mă întreb cum de
nu şi-a aflat locul, „Imnul dragostei”, în cadrul Tainei Cununiei? De ce Biserica nu a
rânduit să le pună înainte tinerilor, încă de la începutul căsătoriei importantă şi
specificul dragostei aşa cum Sfântul Apostol Pavel, ni le prezintă în cunoscutul
pasaj?
Răspunsul ni-l oferă chiar pericopa apostolică, aparţinând tot Sfântului
Apostol Pavel, care se citeşte în cadrul Tainei Cununiei, Efeseni 5, 20-33, în care se
face referire în mod evident la dragostea dintre bărbat şi femeie, între soţ şi soţie, în
asociere cu cea dintre Hristos şi Biserica: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după
cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea [… ] bărbaţii sunt datori
să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe şine se
iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl
încălzeşte, precum şi Hristos Biserica”.
Toate cele puse pe seama dragostei în Imnul dragostei rămân valabile în cazul
familiei creştine, numai că în pasajul din Efeseni ni se arată un aspect particular al
dragostei, specific familiei.
Regăsim însă cunoscutul imn al dragostei în rânduiala Tainei Sfântului Maslu,
citit în cadrul celui de-al treilea Apostol. Locul în care Biserica a rânduit ca Imnul
dragostei să fie citit în cultul divin public ne arată caracterul universal al acestui
pasaj, că unul ce face referire mai ales la dragostea creştină faţă de aproapele. Taina
Maslului în întregime are un caracter tămăduitor, atât la nivel sufletesc cât şi trupesc,
de întărire în credinţă, nădejde şi dragoste. Pericopele apostolice, cele evanghelice,
precum şi rugăciunile citite, întăresc acest aspect. Dragosta creştină apare aici cu atât
mai necesară, în raport cu suferinţa şi nevoile aproapelui.
În alt Apostol citit la Maslu se spune în acelaşi sens: „Fraţilor, datori suntem
noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea
noastră; ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre
zidire”. La ce oare ar putea face referire acel „noi, cei tari” dacă nu la tăria intru
dragoste, credinţa şi nădejde, la tăria statorniciei în virtuţi. Iată, aşadar, cum Imnul
dragostei îşi află locul său binemeritat în cadrul Sfântului Maslu, că unul ce pune în
evidenţă puterea tămăduitoare a dragostei.
Nu avem pretenţia că Sfântul Apostol Pavel a spus în aceste opt versete totul
despre dragoste. Acest sentiment, despre care aflăm tot din Scriptură că este „cel mai
mare”, cel mai important, a fost de mii de ani versificat de poeţi, cântat de muzicieni,
pictat de artişti, explicat de filosofi, fără a fi epuizat. Dragostea este o realitate ce nu
poate fi trăită şi prin urmare nici tratată exhaustiv. Avem însă pretenţia că Sfântul
Apostol Pavel a surprins în acest pasaj esenţa dragostei.
Dacă la început spuneam că Imnul dragostei nu este „cu anevoie de înţeles”,
trebuie să recunoaştem cu sinceritate că, din păcate, este „cu anevoie de trăit”. Toţi
resimţim sub o formă sau alta, în unele împrejurări, puţinătatea dragostei în noi faţă
de ceilalţi şi în ceilalţi faţă de noi. De aceea, ar trebui să citim cât mai des această
mărturie despre dragoste a Sfântului Apostol Pavel. Ba chiar să o învăţăm pe de rost,
rostind-o că pe o rugăciune în toate momentele în care conştientizam că am căzut din
adevărata dragoste.
Însă, cel mai important, este faptul că Imnul dragostei nu trebuie să rămână
numai un reper pentru noi, numai „cuvintele Apostolului Pavel”, ci să devină
propriile noastre cuvinte, propria noastră mărturie izvorâtă din adâncul inimii.