GENUL LIRIC -DEFINITIE

Posted on octombrie 11, 2015 by lectiadelimbasiliteraturaromana

Genul liric reprezintă totalitatea operelor literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de
genul epic) gândurile, stările, emoţiile,ideile, atitudinile, concepţiile și sentimentele autorului prin
intermediul eului liric.
În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative,
creând un univers de mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din acest
motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil
și al simbolurilor. De obicei, discursul genului liric este la persoana întâi,(eul liric) dar este folosită și
persoana a II-a.
Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical numit liră. Aceasta era însemnul lui Apollo,
zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci. În Grecia Antică s-a folosit pentru scrierea textelor poetice
cu criteriu formal, și anume acompaniamentul de liră. De abia în epoca modernă, poezia lirică a ajuns să
însemne creație literară ce exprimă sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a identificat cu poezia,
supusă unor mijloace formale cum sunt versul, stofa, ritmul sau rima.
În literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o asociere între genul liric și poezie, existând și opere
lirice în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se distinge un amestec al lirismului cu epicul și există o
tendință de distrugere a regulilor rigide de versificație.

https://limbasiliteraturaromanasite.wordpress.com/2015/10/11/genul-liric-definitie/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Genul_liric

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul epic)
gândurile, ideile și sentimentele autorului cu ajutorul eului liric. În genul liric domină viziunea și
transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând un univers de mare forță de
sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului
subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei, discursul
genului liric este la persoana I, dar este folosită și persoana a II-a. Opera lirica poate fi cultă (are autor
cunoscut sau are originalitate) sau populară (are caracter anonim, colectiv, oral).
Lirismul este o tonalitate, un registru artistic, care pune accentul pe expresia poetică și elevată a
sentimentelor personale, a pasiunii.
Cuvântul liric iși are originea în cuvântul liră, instrument muzical cu coarde, care este considerat atributul
lui Apollo, inventatorul său legendar, dar și al lui Orfeu, sau Erato, muza antică a poeziei lirice și erotice
reprezentată ca fiind încoronată cu trandafiri și mirt și purtând o liră în mâna dreaptă. Poeziile se recitau
într-un cadru formal, pe monodiile ce răsunau din lira artistului erudit. Ritmul nu constituia o speculație
matematică, ci se desprindea din metrica versului, și astfel piciorul metric al acestuia genera gruparea
ritmica ce putea fi alcătuită din 2,4,8 timp (piric, spondeu, dactil, anapest etc.)sau din 3,6,9 timpi (iamb,
troheu, tribrah etc.). [1].
Adjectivul liric apare pentru prima dată în secolul al XV-lea, în legătură cu poezia greacă antică și
păstrează o relație de lungă durată cu muzica ce încă mai există în expresia artă lirică. Atașat totodată la
unele forme ale poeziei sec. al XVI-lea, cuvântul liric va defini o expresie subiectivă ce ține mai degrabă
de sentimente particulare (individuale), în opoziție cu poezia epică sau poezia dramatică (care a inclus
tragedia ca și comedie).[2].
Lira era însemnul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci. În Grecia Antică
acompaniamentul de liră atrăgea muzele ce amplificau spiritul creativ. De abia în epoca modernă, poezia
lirică a ajuns să însemne creație literară ce exprimă sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a
identificat cu poezia, supusă unor mijloace formale cum sunt versul, stofa, ritmul sau rima.
În literatură, genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul
epic) gândurile, ideile și sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea
și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând un univers de mare forță
de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului
subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei, discursul
 genului liric este la persoana întâi, dar este folosită și persoana a II-a. Opera lirica poate fi cultă (are autor
cunoscut sau are originalitate) sau populară (are caracter anonim, colectiv, oral).
În literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o asociere între genul liric și poezie, existând și opere
lirice în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se distinge un amestec al lirismului cu epicul și există o
tendință de distrugere a regulilor rigide de versificație.

Specii ale genului liric[modificare | modificare sursă]

 Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În secolul al XV-lea, elegia
tindea să dobândească un caracter filozofic. Exemple de autori de elegii: Tibul, Ovidiu, Goethe,
Aleksandr Pușkin etc.
 Epigramă: este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, care satirizează
elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică,
mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc. Autori: Grigore Alexandrescu.
 Epistolă: specie literară, mai ales în versuri, aparținând poeziei didactice sau satirice, în care se tratează
un subiect filozofic, moral, artistic, etc. sub formă de scrisoare adresată unei persoane reale sau
imaginare. Autori: Grigore Alexandrescu, exemplu ”Epistolă Dlui V.II”
 Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă inspirație, compus din strofe
simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Pușkin)
 Pastelul este un termen provenit din limba germană semnificând pictura cu creioane moi. De la pictura
în pastel termenul s-a extins în literatură, definind delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile
Alecsandri - creatorul acestei specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie doar în literatura română
 Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris un fenomen din natură ale
cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai
Eminescu)
 Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira. Duhului meu")
 Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei persoane, societății cu intenția
îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu).
 Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură dispusă în două catrene cu
rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai frecventată. (exemple Dante, Petrarca, Leonardo
da Vinci, Michelangelo etc.)
 Rondelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din trei catrene și un vers izolat. Versurile unu și doi sunt
identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru Macedonski prin "Poema rondelurilor")
 Gazelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din strofe cu două versuri; originară din literaturile
orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea. (exemple George Coșbuc, Mihai
Eminescu, Goethe)
 Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu formă fixă. Prima strofă
este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o
strofă specială de aceeași mărime cu prima. Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a
versurilor. (exemple Mihai Eminescu, „Glossa”)
 Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat celebrării faptelor istorice
vitejești , sau conțin exclamații ori chemări.
 Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță națională și are un
caracter solemn.
 Doina este o creație lirică specifică poporului român, în care se exprimă în mod direct sentimentele de
dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, tristețe, iubire, regret etc.
 Idila este o specie a liricii peisagiste și erotice, din sfera poeziei bucolice, care prezintă în chip optimist
și idealizat iubirea, într-un cadru rustic, sentimentul de dragoste fiind ilustrat prin imagini artistice și
figuri de stil, cu tablouri din natură și puternice trăiri interioare.
 Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3
"versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.
Lirismul în celelalte arte[modificare | modificare sursă]
Lirismul este un concept care nu se aplică doar literaturii. Lirismul reprezentat de cântecul pe care Orfeu
îl realiza cu lira lui, se aplică fără îndoială încă de la origine muzicii. Prin extensie, se poate aplică și artei
plastice, filozofiei etc.
Muzică[modificare | modificare sursă]
În muzica clasică, conceptul de lirism se aplică în primul rând artei vocale. Arta lirică astăzi este sinonim
cu artistul liric și muzica de operă. Mai mult decât atât, lirismul se aplică, de asemenea, pentru a descrie o
calitate anume, melos-ul instrumental care favorizează tonul confidențial al nostalgiei, etc. Muzica poate
fi un liric în primul rând (de exemplu, în secolul al XIX-lea Franz Schubert și în secolul XX George
Enescu), sau ritmica altfel (de exemplu, sec. XX, Stravinski).