Sunteți pe pagina 1din 4

Puterile gândului și efectele sale în planul fizic

Gândurile pe care le alimentăm zi de zi atrag și creează circumstanțele


în care ajungem. Ne influenţează atitudinea mentală și implicit
comportamentul. Adică rezultatele pe care le producem.
Viaţa noastră este oglinda gândurilor pe care le întreținem – conștient
sau inconștient.
E posibil şi e cât se poate de adevărat că singuri putem antrena şi întări
forța gândului. E ca şi când am avea câteva seminţe pe care trebuie să le
cultivăm. Le udăm, le oferim îngrăşăminte şi le îngrijim corespunzător pentru
a se putea dezvolta puternice şi sănătoase.
La fel ca şi seminţele, gândurile au o tendinţă naturală de a se
manifesta şi dezvolta în viaţa noastră, dacă le hrănim cu atenţie și încredere.

Tu dai valoare puterii gândului…


Puterea minţii noastre este parte din puterea creatoare a Universului,
ceea ce înseamnă că gândurile lucrează împreună cu el. Iar noi suntem o
manifestare a minţii Universale.
Swami Sivananda, în cartea „Puterea Gândului” susţine că puterea
gândului poate fi împărtăşită şi celor din jur, mai ales atunci când aceştia au
dobândit şi conştientizat care este valoarea ei.
Gândurile trec din conştient în subconştient, influenţându-ne ac ţiunile.
De asemenea, ele pot trece în mintea altei persoane, consecinţa fiind faptul
că cel din urmă beneficiază de un ajutor nesperat (dacă intențiile noastre sunt
pure). Poate părea ciudat, însă dacă stăm să analizăm ce fel de gânduri avem
şi ce fel de viaţă trăim vom descoperi lucruri interesante despre leg ătura
dintre ele.
“Un înţelept nu trebuie să urce pe o platformă pentru a ajuta
umanitatea, nici să predice pentru a eleva minţile oamenilor; propria lui via ţă
este o întrupare a învăţăturii sale. Propria lui gândire eleveaz ă minţile
oamenilor. Înţeleptul este garanţia vie a realizării lui Dumnezeu şi mulţi şi -au
găsit inspiraţia doar în privirea unor asemenea sfinţi”, susţine Sivananda.

…prin sugestie
De asemenea, puterea gândului poate fi valorificată şi prin sugestie.
Ştim cu toţii cât de bine funcţionează această teorie şi cum poate vindeca
sau, dimpotrivă, agrava anumite boli. De aceea, Sivananda „atrage atenţia”, în
special medicilor, despre puterea pe care o pot avea asupra unui pacient.
„Doctorii ar trebui să aibă o cunoaştere profundă a ştiinţei sugestiei. Cei
care nu cunosc aceste legi pot face uneori foarte mult rău. Uneori, ei îşi pot

1
chiar ucide proprii pacienţi, înspăimântându-i (inducându-le sugestii
negative)”.
Sugestia funcţionează la fel de bine şi în cazul relaţiilor părinte-copil. E
extrem de important mesajul sugerat copilului tău. Legea sugestiei are un
efect imens asupra minţii. Astfel, dacă unui copil îi va fi sugerat mereu faptul
că dacă nu este cuminte, “omul negru” îl va lua, nu facem altceva decât să
sădim în subconştientul lui teamă, frică şi timiditate.

… prin telepatie
Nu este neapărată nevoie de cuvinte pentru a influenţa pe cineva prin
gând. E nevoie de o bună concentrare mintală şi de o puternică voinţă.
Sivananda propune un exerciţiu simplu în acest sens: „Gândiţi- vă la un prieten
sau o rudă ce locuieşte departe de voi. Imaginaţi- vă faţa lui cât mai clar şi
distinct. Dacă aveţi fotografia lui, priviţi- o şi vorbiţi- i cu voce tare. Înainte de
culcare concentraţi- vă intens asupra pozei. Peste două, trei zile o să primiţi
cu siguranţă o scrisoare de la el. Important este doar să nu aveţi îndoieli”.

… prin transfer de gânduri


Se spune că yoghinii adevăraţi nu sunt cei care „predică” anumite teorii
de pe o scenă, ci sunt cei care posedă ştiinţa puterii gândului şi care ajut ă
omenirea prin transferul gândurilor. Poate fi puţin ciudat, însă, marii maeştri
transmit mesaje prin telepatie aspiranţilor din diverse colţuri ale lumii. Nu
degeaba specialiştii susţin că vibraţiile mentale sunt mai rapide decât viteza
luminii.
Transferul de gânduri este accesibil şi oamenilor de rând. Însuşi
Sivananda recomandă practicarea acestui exerciţiu în vederea învăţării valorii
puterii gândului. El recomandă ca, la început, să practicăm telepatia la mică
distanţă, ajutat de un prieten. Mai mult, momentul prielnic, ar fi noaptea, în
jurul orei zece.
“La început, practicaţi telepatia la mică distanţă şi de preferinţă
noaptea. Rugaţi un prieten să aibă o atitudine receptivă şi să se concentreze
în jurul orei zece, stând cu ochii închişi într-o cameră întunecoasă, dacă este
posibil aşezat în VAJRASANA sau în PADMASANA”.
Ca şi în cazul oricărui exerciţiu aflat la început de drum, rezultatele s-ar
putea lăsa aşteptate. E nevoie, aşadar, de perseverenţă şi voinţă, dar şi de
concentrare mintală.

Cum te ajută controlul conștient al puterii gândurilor?


Odată ce am aflat de puterile „magice” ale gândului, ar fi păcat să nu
„profităm” de folosirea lor, mai ales, că există beneficii extraordinare pe care

2
le putem avea de pe urma lor. Iată de ce Sivananda consideră că puterea
gândului este atât de benefică nouă:
-„Asigură o sănătate iradiantă”. În concepţia maestrului, atâta timp cât
mintea este sănătoasă şi pură şi organismul va fi la fel de sănătos. Altfel spus,
gândurile pozitive oferă organismului sănătate şi armonie. „Când mintea este
sănătoasă, corpul o va urma cu siguranţă. Dacă mintea este pură, gândurile
sunt pure, veţi fi eliberaţi de boli”
-Dezvoltă personalitatea. Gândul are puterea de a schimba mentalităţi,
vieţi şi personalităţi. Odată ce ajungem să cunoaştem adevărata „ştiinţă” a
gândului, personalitatea noastră se poate schimba. Şi se poate dezvolta pe o
linie pozitivă, spirituală, care să ne ghideze viaţa pe un drum al cunoaşterii
supreme. “Un gând sublim elevează mintea şi purifică sufletul; un gând rău
excită mintea şi umple sufletul cu emoţii morbide şi întunecate. Cei care au
un control cât de mic asupra gândurilor şi vorbelor lor pot fi recunoscu ţi
imediat, prin faţa lor senină, calmă, frumoasă şi fermecătoare, prin vocea
dulce şi liniştită, prin ochii stralucind de o lumină interioară”, susţine Swami
Sivananda.
-Susţine atitudinea pozitivă. La nivelul corpului, gândul poate produce
schimbări vizibile. Un gând bun va lumina faţa, va detensiona fruntea şi va
sensibiliza inima. Prin apariţia unui singur gând pozitiv, armonios, atitudinea
se va schimba şi se va tranforma. Acesta este şi motivul pentru care
Sivananda susţine că “gândul iubirii va neutraliza pe dată un gând de ur ă.
Gândul curajului este cel mai puternic antidot împotriva fricii”.
-Schimbă destinul. În această privinţă oamenii se împart în două
categorii. Unii care susţin că destinul ne este scris şi nu se poate modifica
niciodată şi alţii care cred că ei sunt singurii stăpâni ai vieţii lor. În ap ărarea
celei de-a doua teorii, Sivananda susţine că destinul poate fi shimbat şi ofer ă
şi câteva argumente. Printre acestea, el susţine că gândul este unul din
factorii care pot influenţa destinul unui om. Ce s-ar întâmpla, se întreabă
maestrul dacă am sta toţi şi ne-am plânge de milă? Am susţine că nu ne
putem pune în calea destinului. N-am evolua şi n-am deveni mai buni şi mai
înţelepţi. Spre exemplu, spune Sivananda: „un vagabond nu trebuie să rămână
un vagabond mereu. Dacoit Ratnakar (care avea să devină înţeleptul Valmiki),
Jagai şi Madai, au fost vagabonzi de prim ordin, dar ei s-au putut transforma
într-o singură viaţă. La fel, puteţi deveni un yoghin sau un JNANI (un înţelept),
vă puteţi croi destinul, vă puteţi determina exact acea KARMA pe care o
doriţi. Tot ce aveţi de făcut este să gândiţi corect, nobil, iar apoi să acţionaţi în
consecinţă. Puteţi astfel deveni un sfânt sau un milionar, puteţi chiar atinge
poziţia lui INDRA sau BRAHMA. Omul nu este o fiinţă neajutorată, ci una
înzestrată cu liber arbitru. Depinde numai de el cum îl foloseşte”.

3
-Creează mediul înconjurător. Este greşit să credem că mediul
înconjurător ne pecetluiește soarta. Dimpotrivă, un om puternic care
stăpânește forța gândului poate determina mare parte dintre circumstan țele
în care ajunge.

„Omul nu este o fiinţă creată de mediu sau de circumstanţe. El le poate


controla şi modifica prin capacităţile sale, prin caracterul, gândurile, ac ţiunile
sale bune şi prin efortul personal”. Important e să lucrăm pentru mediul
înconjurător şi nu împotriva lui.

Să nu uităm, deci, cât de importantă şi de valoroasă este „ştiinţa”


cunoaşterii gândului. Să ne dorim să patrundem tainele ei pentru a putea
evolua spiritual, pentru a ne putea asigura o viaţă armonioasă, plin ă de
bunătate şi respect. Să vrem să atingem acel prag ce ne poate oferi puterea
de a dărui gânduri bune şi de a îmbunătăți viața celor din jurul nostru prin
gânduri pozitive.

S-ar putea să vă placă și