Fabula „Câinele și cățelul”

Fabula este o specie literară epică, reprezentată cu succes în literatura universală de

Esop, La Fontaine şi Krîlov, iar în literatura română de Grigore Alexandrescu, Alexandru
Donici, Anton Pann, George Topârceanu şi Tudor Arghezi. Grigore Alexandrescu, unul dintre
scriitorii reprezentativi ai literaturii române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a rămas
în conştiinţa posterităţii prin fabulele sale.

Fabula este specia genului epic, ce conţine o scurtă povestire alegorică, în versuri sau
în proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti, cu scopul de a le îndrepta. Personajele
fabulei sunt animale, plante sau obiecte înzestrate cu însuşiri omeneşti. Fabula este, aşadar, o
povestire alegorică (alegoria este procedeul prin care trăsăturile de caracter şi ideile umane
sunt ascunse în spatele unor măşti de animale, plante sau obiecte), în care figura de stil
dominantă este personificarea.

În fabula Câinele şi căţelul, Grigore Alexandrescu satirizează pe acei oameni care

propovăduiesc egalitatea şi democraţia, dar nu le practică. Principalul mod de expunere este
dialogul şi de aceea fabula are aspectul unei scenete cu trei personaje, dintre care două intră în
dialog - câinele şi căţelul - iar al treilea este doar ascultător, având statutul de personaj-martor.

Compoziţional, această fabulă este alcătuită din două părţi inegale: sceneta propriu-
zisă, care este mai mare ca întindere şi morala, concentrată în doar două versuri, care
decodifică întâmplarea povestită, sugerând şi atitudinea autorului.

Titlul Câinele şi căţelul anunţă pe cei doi protagonişti ai fabulei. Fiind o operă literară
epică, în fabulă se povesteşte o întâmplare la care iau parte personaje.

Acţiunea se desfăşoară într-o „curte”, spaţiu prin care se simbolizează societatea, iar
timpul de desfăşurare este „deunăzi”, adverb ce sugerează un timp contemporan poetului, dar
şi faptul că întâmplarea este repetabilă.

Un dulău pe nume Samson, stând de vorbă cu „un bou oarecare”, îşi exprimă opiniile
despre egalitate arătându-şi revolta împotriva celor ce se simt superiori pentru că se trag din
neam nobil. El apreciază că asta e „o întâmplare” care nu le măreşte valoarea şi meritele.
Evidenţiind posibilitatea că şi el să fie de viţă nobilă, Samson precizează: „dar s-o arăt nu-mi
place”. Mai mult, el afirmă că este încântat când toată lighioana măcar şi cea mai proastă /
Câine sadea îmi zice, iar nu Domnia voastră”.

În acest timp, căţelul Samurache, luând în serios cele auzite, intervine în discuţie şi,
apreciind ca „minunată” gândirea lui Samson, li se adresează cu formula „fraţii mei”. La
intervenţia prietenoasă a căţelului, care se dovedeşte prea lesne încrezător în spusele dulăului,
Samson îşi schimbă brusc tonul şi-i dă o replică violentă: «Noi, fraţii tăi, potaie! / O să-ţi dăm
o bătaie / Care s-o pomeneşti». Samurache este derutat de ceea ce aude, iar dulăul îşi întăreşte
spusele: «Adevărat, vorbeam că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, / Că voi egalitate, dar nu
pentru căţei».
 Ultimele versuri, „Acestea între noi adesea o vedem. / Şi numai cu cei mari egalitate
vrem”, constituie morala fabulei, în care autorul îşi exprimă, pe scurt, atitudinea faţă de
realitatea prezentă.

Ca în orice fabulă, cele trei personaje reprezintă tipuri umane. Dulăul Samson
întruchipează pe omul ipocrit, parvenitul demagog, care aspiră la ascensiune socială şi ale
cărui fraze „lătrătoare” nu conţin decât vorbe goale, minciuni.

Căţelul Samurache este tipul omului naiv şi cinstit, deoarece crede tot ce aude şi se
lasă adesea păcălit de aparenţe. Boul „oarecare” sugerează prostia şi lipsa de opinie a
oamenilor, deoarece el asistă nepăsător la dialogul celor doi.

Personajele fabulei sunt construite antitetic, iar numele lor au rol caracterizator. Deşi
este o operă literară epică, modul de expunere dominant este dialogul care are rol primordial
în evidenţierea trăsăturilor morale ale personajelor, iar naraţiunea face legătura între cele două
secvenţe dialogate.

Valoarea creaţiei este susţinută şi de arta lui Alexandrescu de a folosi un limbaj natural
adecvat statutului personajelor şi cerinţelor dialogului viu ce conferă oralitate stilului. Fiind o
naraţiune de mică întindere, în care sunt satirizate defecte omeneşti cu scopul de a le îndrepta,
personajele sunt animale, iar autorul îşi exprimă opinia critică despre cele prezentate, opera
literară Câinele şi căţelul este o fabulă.

SAU

”Grigore Alexandrescu rămâne, pentru literatura noastră, fabulistul ei clasic. (...) Și cu

toate că a abordat și alte specii, fabula este cea mai adecvată structurii sale artistice. De altfel
este și domeniul în care s-a realizat cel mai deplin.” (Pompiliu Marcea)

Scrieri reprezentative: ”Poezii” (1832), ”Meditații, elegii, epistole, satire și fabule”

(1863), ”Memorial de călătorie” (1852), traduceri.

Personajele acestei opere literare sunt Samson, ”dulău de curte”, cățelul Samurache și
”un bou oarecare”. Autorul le-a ales din lumea animalelor pentru a-și ilustra propriile
concepții despre viață și despre însușirile omenești, pe care le critică în cadrul acestei fabule
cu scopul de-a le îndrepta. Astfel, Samson reprezintă omul ”cu greutate”, important, cu putere
de decizie, din lumea umană. Boul reprezintă individul oarecare, obișnuit, de rând, iar cățelul
Samurache reprezintă individul fără putere în societate, aflat în poziție de inferioritate, dar
dornic să-și depășească condiția. Toate trei personajele sunt tipice pentru o categorie umană și
socio-economică pe care o reprezintă și se fac ecoul atât al trăsăturilor pozitive, cât și al celor
negative ale acestor categorii. Fără îndoială, scriitorul le-a ales din lumea animlelor pentru că
astfel putea da glas celor mai intime, mai personale concepții ale sale cu privire la categoriile
socio-umane reprezentate, și de a face astfel o satiră la adresa viciilor și defectelor societății
contemporane lui.

Când discută cu boul, câinele Samson dă dovadă de opinii echilibrate cu privire la

rolul individului în societate și se face ecoul unei judecăți egalitariste, nepărtinitoare și
democratice. El observă că ”Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate / Este egalitate. / Toate
iau o schimbare şi lumea se ciopleşte, / Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte. / Cât
pentru mine unul, fieştecine ştie / C-o am de bucurie / Când toată lighioana, măcar şi cea mai
proastă, / Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră." Astfel, Samson observă mersul
lucrurilor în țările civilizate, unde domnește egalitatea și democrația, schimbarea spre bine a
societății umane în ansamblul ei, și rămânerea în urmă a societății românești în această
privință. Cât despre sine, el se face adeptul schimbărilor petrecute în lume și nu-și dorește
titluri de glorie, nici diferențieri față de alte categorii socio-pofesionale, ci deplină egalitate cu
toți membrii societății.

În mod cu totul brusc și ilar, întregul său discurs anterior se dovedește demagogic și
nesincer când vorbește cu cățelul Samurache: - "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de
mânie, / Noi, fraţii tăi, potaie! / O să-ţi dăm o bătaie / Care s-o pomeneşti. / Cunoşti tu cine
suntem, şi ţi se cade ţie, / Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?" / - "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-
ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam? / Adevărat vorbeam, / Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe
lei, / Că voi egalitate, dar nu pentru căţei." Totul este bine, adevărat și just, până vine vorba de
căței, pentru care dreptate, egalitate, fraternitate nu se mai găsește și care ar face bine să-și
vadă ”lungul nasului”.

Samson condamnă mentalitatea învechită, lipsa de dreptate, de echitate socială,

moravurile proaste, lipsa de demnitate personală, dar aceasta este doar o aparență pe care o
afișează pentru a se arăta în pas cu vremurile. În realitate el este retrograd, îngust și limitat și
nu vrea să renunțe la superioritatea față de indivizii inferiori lui în societate.

Pe de altă parte, Samurache dă dovadă de naivitate când își imaginează că discursul lui
Samson ar putea fi adevărat și că el poate fi considerat egal cu acesta. Pentru el întorsătura
lucrurilor poate reprezenta o lecție de viață care să-i fie utilă pentru viitor.

Morala fabulei este concentrată în ultimele două versuri: ”Aceasta între noi adesea o
vedem, / Şi numai cu cei mari egalitate vrem” prin care autorul exprimă un adevăr general
valabil, cu intenții moralizatoare. Deseori în societate vedem că se aplică aceste legi morale,
cei mari și importanți caută tovărășia și prietenia celor asemenea lor și cei mici și inferiori se
văd dați la o parte. Prin aceste cuvinte, autorul condamnă defectele societății contemporane
lui și dintotdeauna, cu scopul de a-i face sensibili pe contemporani și de a îndrepta această
stare de lucruri.

Astfel, fabula, cu tot aspectul ei naiv și nevinovat se face purtătoarea unui mesaj adânc
uman și a unor adevăruri general valabile care o fac ca specie literară una demnă de atenția și
aprecierea noastră, precum și de spiritul nostru critic.

Modurile de expunere utilizate de autor sunt narațiunea și dialogul. Fabula este o operă
dialogată, prin care se exprimă opiniile fiecărui participant la discuție și categorie socială
satirizată. Este o operă epică în versuri, datorită faptului că concepțiile, părerile, atitudinea,
sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor.

Fabula este o operă epică în versuri sau în proză, având ca personaje animale, plante,
lucruri, prin care se satirizează, în scop moralizator, deprinderi, atitudini, defecte omenești.
În structura unei fabule se disting:
- Povestirea propriu-zisă;
- Morala (învățătura) care exprimă pe scurt atitudinea autorului față de aspectele
prezentate.
- Fabula conține un număr mic de personaje, alese din lumea animalelor, care, prin
intermediul personificării folosite de poet, vorbesc gândesc și se comportă ca oamenii.
- Samson reprezintă un om care dovedește o falsă modestie, preocupat să critice mândria
celor care se laudă cu originea lor nobilă. El devine violent și vorbește pe un ton
disprețuitor cu Samurache, un personaj naiv, care se încrede ușor în cuvinte neprobate
prin fapte. Dezvăluindu-și adevăratul caracter, Samson este tipul ipocritului
(fățarnicului), vorbele sale nu corespund faptelor.
- Opera se prezintă sub forma unei mici scenete, unde evoluează câteva personaje, în care
modul de expunere dominant este dialogul, care se împletește cu narațiunea.
- Autorul critică defecte omenești, fapte și atitudini (minciună, ipocrizie, naivitate,
mândrie). Această operă are un caracter educativ, moralizator, cultivând respectul pentru
modestie, cinste, dreptate.
- În concluzie, opera literară care întrunește trăsăturile enumerate mai sus este o fabulă.
 Etapele lecției LLR, clasa a IV-a

Pasul 1 – Integrarea lecţiei în sistemul de lecţii din unitatea de învăţare

În acest moment profesorul descoperă împreună cu elevii elementele comune ale

lecţiei şi a altor lecţii din unitatea de învăţare pe care o parcurg. De asemenea, evidenţiază
textele literare epice studiate care au aceeaşi temă sau sunt scrise de acelaşi scriitor. Etapa este
necesară pentru ca elevii să conştientizeze că lecţia face parte dintr-un sistem de lecţii cu
legături între ele. De aceea discuţiile sunt bine organizate, urmăresc valorificarea
cunoştinţelor şi a deprinderilor obţinute de elevi în lecţii anterioare şi fixarea sau completarea
lor cu altele noi.

Pasul 2 – Trezirea interesului elevilor pentru textul citit

Întrucât urmează citirea individuală a textului, este necesar ca elevii să fie motivaţi
pentru parcurgerea textului. Aici profesorul le prezintă aspectele cele mai atractive ale
textului, care măresc curiozitatea de cunoaştere a întregului conţinut.