1

2
 Adrian Morgenstern

199
PENTRU 1 % SUNT BANII,
PENTRU 99 % LEGEA.

CEI ISTEŢI TRĂIESC DE PE URMA PROŞTILOR,

IAR CEI PROŞTI DIN MUNCĂ.

3
 www.windsor-verlag.com

© 2016 Adrian Morgenstern

Toate drepturile rezervate. All rights reserved.

Editura: Editura Windsor

ISBN: 978-1-627844-94-9

Coperta si Design: Julia Evseeva

Editare și corectură in
limba germana:
Editare in limba romana:
Traducere din limba
germana in limba romana:
Grafica:
Fotografia de pe copertă:
Editura Windsor
Editura Windsor
Cosmin Neidoni
www.neidoni.com
Julia Evseeva
© Yuri Arcurs - fotolia.com

Cartea si informatiile din continutul cartii, sunt protejate prin

lege conform drepturior de autor. Orice utilizare fără permisi-
unea autorului sau a editurii este interzisa si se pedepseste
conform legilor internationale in viguare. Acest lucru este va-
labil si pentru distributia electronica sau alt fel de copiere si
propagare.

4
Cuprins

Prefață traducatorului ............................................................... 7

Important ................................................................................... 10
Inainte de a citi ......................................................................... 13
Bun venit pe Pământ ................................................................ 19
Unde suntem noi acum? ......................................................... 23
Vorbărie goală despre valori .................................................. 27
Nici bine, nici rău ..................................................................... 31
Şi noi toţi credem ..................................................................... 35
Statut & Stat .............................................................................. 41
Cultura noastră. O căutare. ..................................................... 53
„Am un Job bun“ ..................................................................... 59
Voi aveți ceasul, eu am timpul ............................................... 63
„Ce spune mama ta despre aceasta?“ ................................... 67
O poveste pe nume „Istoria omenirii“ .................................. 71
„Conducătorul lumii libere“ ................................................... 77
Teatrul de păpuși ...................................................................... 81
Impozitele trebuie plătite! ....................................................... 85
Muncește! Consumă! Uită-te la TV! ...................................... 89
Religii noi. Astăzi: Banul. ........................................................ 95
Ne construim un lagăr de concentrare ................................ 105
Intretinerea omenirii .............................................................. 109
Sistemul juridic = Sistemul de răzbunare ........................... 113

5
Omul este o „ființă spirituală“ ............................................. 117
Când instinctele primare strigă ............................................ 121
Toți oamenii sunt la fel .......................................................... 125
Și există şi teoreticienii conspirației ..................................... 127
Viața - un carton plin de conventii ...................................... 131
În fiecare zi o nouă teamă ..................................................... 139
Minciuna despre eternitate ................................................... 143
Și Dumnezeu a spus: „Să fie creștere eternă“ .................... 149
Contractul meu cu natura ..................................................... 153
Vrajela despre mediul înconjurător ..................................... 157
Putem vorbi! Dar nu putem comunica! .............................. 163
Pace şi omenie ......................................................................... 169
Cea mai mare invenție a tuturor timpurilor ...................... 173
„Răul este puternic“ ............................................................... 179
Siguranță?: ERROR ................................................................ 183
Doar pentru statistică ............................................................ 187
„Viață privată“ ........................................................................ 191
Stăpânii vieţii .......................................................................... 195
Nici o ieșire ............................................................................. 199
Postfață .................................................................................... 205
Inspirații .................................................................................. 207

6
Prefață traducatorului

Născut în al 7 – lea deceniu, într-o familie de evrei în Româ-

nia comunistă, la poalele Tâmpei, în Brașov, ca fiu al unui di-
plomat de carieră, Adrian Morgenstern are prilejul, încă de
mic copil, să călătorească în toate colțurile lumii, însoțindu-și
tatăl în peste 28 de țări. Toate aceste experiențe si-au lăsat în
mod cert amprenta asupra formării și (in)formării autorului
cărții, care, mai târziu, are oportunitatea de a lucra în dome-
niul serviciilor secrete, cunoscând îndeaproape mecanismele
subtile, uneori cinice, reci si echidistante care pun în mișcare
lumea politică și socială a timpului în care trăim. Cartea lui
Morgenstern vorbește (de)spre complicațiile lumii de azi,
abordând teme globale și grele, dintr- o perspectiva critica,
într-un limbaj extrem de accesibil și natural. Refuzând orice
iluzie, dezaprobând orice compromis, elimanând orice lentilă
de înfrumusețare a lumii, discursul întregii cărti stă sub sem-
nul lucidității extreme, făcând uz, cum spuneam, de un vo-
cabular simplu, dar incitant în egală masura. Fie că vorbește
despre creșterea economică, despre școală si educație, desp-
re alimentația BIO ori despre efectul pervers al creditelor și
dobânzilor, Morgenstern folosește acealași limbaj dezinvolt,
încât de multe ori, pe parcursul cărții, ai impresia ca asiști la
o expunere directă, că fraza se naște atunci, pentru tine, spon-
tan, nepremeditat. Iată un exemplu: „Aşadar, cu ce avem de-a
face în această lume? Bani şi sex. Nimic altceva, din păcate.
7
Da, da, unii spun că este vorba de succes şi dragoste.O mare
minciună, față de ei înșiși. Nimic mai mult.“
Indiferent de pagina sau capitolul de unde vei începe lectu-
ra cărții, vei ajunge în miezul acelorași preocupări constan-
te: demascarea materialsimului sălbatic și a mecanismelor
sale nocive, demontarea bucată cu bucată a unei lumi cu
aparențe admirabile, care însă în realitate nu mai are nimic
în comun cu ceea ce numim umanitate și evoluție spirituală,
fiind dominată de obsesia paralizantă a banului și a dorinței
de a-l obtine cu orice preț. Coerența subterană a discursului
pe firul întregii cărți este alimentată de preocuparea lui Mor-
genstern de a ne injecta în venele constiinței fiecăruia dintre
noi sâmburele unui adevăr incomod și anume acela că, spre
disperarea noastră, suntem angrenați, fatalmente, într-un cir-
cuit de îndobitocire magnetizat de sentimentul cvasi-permanent
al fricii: „Frica de sărăcie. Frica de pensie. Frica de obligații.
Frica de șef. Frica de job etc.” Autorul ne lasă impresia că,
folosind cu minuție chirurgicală mijloacele demascării, vrea
să răspundă la întrebarea lui Joseph Schumpeter referitoare
la supraviețuirea morală a capitalismului, influențat fiind de
conferințele juristului Carlos Gebauer sau de cele ale pro-
fesorului Dr. Gerald Hüther ori de angajamentul social al ca-
baretistului Wilfried Schmickler. Cartea ne aduce aminte și
de o altă figură emblematică a vremii noastre, aceea a jurna-
listului și scriitorului american Thomas Friedman, care, vor-
bind despre capitalism, și ințelegându-i toate încheieturile, nu
dorește să fie sfâșiat de colții lacomi ai acestuia.
Avem, așadar, de a face cu o critică dură a sistemului de va-
lori al lumii capitaliste de pretudindeni, o lume mutilată și

8
desfigurată de proprile-i metehne: „Trăim în lumea noastră
mică, pe canapea, în fața televizorului, cu berea în mână, și
permitem ca tot gunoiul, pe care l-au gândit cei din publicitate
și psihologii lingviști, să ne pătrundă în creier, numai pentru
a-i ucide celulele. Aceasta este ultima doză, administrată după
ce obligațiile școlare au aplatizat, cu abilitate, tot ce înseamnă
creativitate și ingeniozitate. „
Miza cărții, trebuie să o spunem, nu este dată de dorința au-
torului de a ne vindeca definitiv de metastazele materialismu-
lui, un lucru de altfel imposibil, ci, furându-ne toate iluziile,
deșteptându-ne din somnul placid al traiului de fiecare zi,
Morgenstern ne pune față în față cu noi înșine, cu devenirea
noastră, cu temerile și speranțele noastre dintotdeauna, în-
cercând a ne face conștienți de derapajele lumii în care trăim.

Cosmin Neidoni

9
 Important!

Pentru a putea scrie această carte, am fost nevoit să mă

eliberez de sistem. Acest lucru a fost posibil doar cu ajutorul
unor oameni care mi-au stat alături cu multă dragoste. Din
păcate, acești oameni nu au știut nimic despre planul meu.
Tin sa multumesc din toata inima si lui Cosmin Neidoni
petru traducere si prefata.
Vă multumesc inca o data tuturor.

10
11
 „O roată de hamster, privită din interior,
arată ca o scară a carierei“

Citat, autor necunoscut

12
 Inainte de a citi …

Prezenta carte a fost scrisă în limbaj uzual, pentru a fi

înţeleasă de oricine. Lucrările de critică au, în general, trei
neajunsuri: sunt prea seci, conţin prea multă stupizenie de
specialitate şi au prea puţin umor.
Am decis să scriu această carte, nădăjduind că omenirea mai
poate fi recuperată din coma spirituală în care zace. Ea, cartea,
ar trebui să constituie injecţia cu adrenalină, pentru fiecare
dintre noi, cei care mai credem încă în progresul speciei
noastre. Ca fost colaborator al serviciului secret, sunt foarte
bine informat, în privinţa temelor pe care le abordez în această
lucrare şi, indiferent cât de incredibilă pare a fi, aceasta este
realitatea.
Departe de mine dorinţa de a ataca pe cineva. Toţi cei
răspunzători de răul din jurul nostru n-au habar de ceea ce
făptuiesc. Sau, în cazul în care au habar, sunt atât de legaţi,
încât nu pot decât să continue. În plus, întotdeauna există
doi într-o interacțiune, unul care acţionează şi altul care
reacţionează, sau nu reacţionează. Răspunzători suntem cu
toţii.
Nu a declanşat, singur, totul acela care a construit, acum mii
de ani, primul gard şi a apoi a spus: „Acesta este al meu”. Totul
a devenit posibil abia după ce a fost acceptat de ceilalţi. Acesta
a fost începutul pseudorevoluţiei, pe care o trăim acum.

13
 Viaţa noastră este condusă de bani, banul ne este religia,
restul trebuie să i se subordoneze. Ne considerăm avansaţi
spiritual, „culme a evoluţiei”, fără să ne gândim, măcar o
dată, că suntem încă dominaţi de instinctele pe care le aveam,
şi acum 10.000 de ani, la vânătoare. Foarte primitivă opinie şi,
de departe, insuficientă, pentru dezvoltarea spirituală a unei
specii, ce susţine că are o îndelungată creştere progresivă în
urma sa! O specie ce-şi perfecţionează, cu fiecare zi, capacitatea
de a ucide. O specie care dezvoltă, zi de zi, noi „reţete” pentru
a nimici milioane de semeni, dar care nu poate vindeca SIDA,
cancerul, MS etc. şi nu e în stare să lupte impotriva foamei. Îmi
pare rău, dar o astfel de specie nu merită respect, nu mertită
nici un dram de stimă. Înainte de a obţine curent electric din
energia atomică, am construit două bombe. Înainte de a utiliza
vreo descoperire a medicinei pentru a salva vieţi, o folosim,
mai întâi, pentru a-i ucide pe alţii. Unde este progresul, unde
este respectul pentru viaţă? Da, avem şi minţi inteligente.
Într-o lume guvernată de bani, oamenii trebuie, din păcate,
să ia o decizie: „Fie mor de foame, cu închipuirile mele etice
şi umaniste în faţă, fie particip la maşinăria de ucis. Fiecare
trebuie să privească, împrejur, dincolo de marginea canapelei
sale, şi va vedea unde vieţuim. O lume perversă, îndobitocită
şi needucată.
Nu am reţete despre cum s-ar putea proceda pentru a fi mai
bine. Nu vreau nici să îndemn la o revoluţie. Revoluţii am
făcut, nenumărate. Ele au fost înscenate de serviciile secrete şi
oamenii au fost carne de tun. Dictatorii și alți paraziți au făcut
doar „schimb de tură“ cu mare zarvă. Cel care mai crede în
revoluții, sau îşi imaginează că ceva s-ar putea schimba prin

14
forță, este foarte naiv şi ar trebui să se adreseze, mai devreme
sau mai târziu, unui psihiatru.
Revoluțiile nu au schimbat nimic, în trecut, nu vor aduce
nici acum vreo schimbare. Soluţia se află altundeva: în pace,
în a fi împreună, în gânduri umaniste, în cooperare și în
individualitate. Cel mai important dintre toate este să putem
simți din nou. Să empatizăm!
Mă supără prostia, lipsa de educaţie și obtuzitatea în care
trăim. Trebuie să existe, totuși, și o altă cale. O cale a spiritului,
a intelectului, a unirii, pe care să putem merge. Despre asta
este vorba. Nu despre a găsi vinovați. Vină nu există, în acest
univers. Vina este, şi ea, o invenţie, ca toate celelalte, prin care
oamenii sunt controlaţi şi subjugaţi. Nimeni nu este vinovat,
noi toţi suntem răspunzatori pentru această situaţie mizeră.
Este timpul să ne înălţăm din cenuşa noastră spirituală şi
să iniţiem o renaştere a omenirii, a umanismului şi a păcii.
Indiferent de unde provenim, indiferent dacă ne-a creat
Dumnezeu sau evoluţia, ori dacă suntem un experiment
genetic al unei specii nepământene, complet sminite, ne aflăm
aici – ne-am dezvoltat şi suntem constienţi că existăm. Haideţi
să realizăm ceva din asta! Ceea ce am reuşit până acum este
(recurgând la calificativele noastre şcolare): „insuficient”.
Drumul spre „foarte bine“se află altundeva şi pe acela trebuie
să-l căutăm. Fiecare pentru sine in conformitate cu talentele
sale şi individualitatea sa.
Sau ...
E necesar, pur şi simplu, să renunţăm la vitrină şi să ne
arătăm aşa cu suntem şi aşa cum am devenit: lacomi, egoişti,
proşti, îndobitociţi – şi lista poate continua la nesfârşit. Tot

15
ceea ce vrem este să vegetăm, în această existenţă de sclavi,
ca nişte vite, în ferma noastră cu impozite. Nu este de dorit,
dar acesta este adevărul despre dezvoltarea noastră actuală.
Să încetăm cu etica duplicitară şi să avem, în sfârşit, coloană
vertebrală, să fim ceea ce suntem cu adevarat.
Cartea nu are nici început, nici sfârşit, ea poate fi completată,
în fiecare zi, cu noi aberaţii, gândite de oameni, cu noi fapte de
cruzime şi noi crime. Poţi începe să citeşti textul de la mijloc, de
la sfârşit sau de la început. Nu este nicio diferenţă, îţi dai seama
numaidecât despre ce este vorba. Nu este o povestire, nu este
literatură, nici operă de artă. Sunt doar fapte. Fapte ce arată
stupiditatea şi îndobitocirea care conduc societatea noastră.
Fapte bine cunoscute de toţi, dar pe care, cu toate acestea,
nimeni nu are curajul să le recunoască. Mulţumirile mele se
îndreaptă către prietenii care m-au susţinut, către spiritele
libere. Nu-i voi numi aici pe toţi. Mulţumesc Creatorului, care
m-a ales şi m-a desemnat, pentru ca, mai întâi, să înţeleg toate
acestea şi, apoi, să le pun pe hârtie.

16
17
 „Civilizaţia în care trăim este produsul dorinţei colective,
al numeroselor dorinţe mercenare, şi, de aceea, avem o cultură,
o civilizaţie de asemenea mercenare.“

Krishnamurti, Prima şi ultima libertate

18
 Bun venit pe Pământ

Ne place să credem că trăim într-o societate civilizată,

marcată de progres. Nu-mi pot reprima zâmbetul când aud
asta! Dacă privim superficial, aşa este. Dar, la o observare mai
atentă, tot ceea ce numim societate nu este nimic altceva decât
o „fermă fiscală“. Suntem, deopotrivă, exploataţi şi protejaţi
de către proprietarii noştri.
Da, avem proprietari!
Proprietarii au făcut legi, chipurile, pentru a ne proteja. Nu
ne mai spargem capetele. Statul atotputernic veghează asupra
noastră şi ne simţim în siguranţă. Am inventat banii, păi da,
nu noi, doar câţiva dintre noi, mai şmecheri, care au pus ochii
pe bunurile noastre şi nu ştiau cum să ajungă la ele.
Stăpânii ne feresc de infractori, de inşi care intenţionează să
ne facă rău şi care vor să ne ia bunurile.
Grandioasă realizare!
În primul rând: Statul îşi ia de pe cap concurenta, nici vorbă
de protecţie!
Apoi: Dacă suntem exploataţi de alţii, nu mai suntem în
stare să funcţionăm şi să ne plătim impozitele. Deci, cel ce nu
se comportă conform sistemului va fi pedepsit. Pentru ca oile
să poată paşte corect şi să poată livra producţia.
Drepturile omului, egalitatea, solidaritatea şi sociabilitatea
sunt doar formule cu care se ţine în funcţie întreg sistemul, noi
nu avem nicio însemnătate.
19
 Şi în viaţa privată?
(„Viaţa privată”: - o definire total greşită pentu ceea ce este
ea, de fapt. Mai multe, în capitolul „Viaţa privată“).
O catastrofă! Omul a ajuns un bun de larg consum. Legăturile
dintre indivizi sunt tot mai diminuate, relaţia cu părinţii tot
mai şubredă, chiar distrusă: la 18 ani - afară, în lume. „Vreau
să fiu pe picioarele mele şi liber!“ se spune atunci. Pornim. Ne
luăm o chichineaţă, punem câteva plăci de la Ikea în ea, ceva
artă, în chip de lucrări indiene, făcute de copii, şi viaţa este
frumoasă!
Dacă ai noroc să primesti şi un „job de sclav“, atunci lumea
este „roz“. Din acel moment, este posibilă o dezvoltare
spirituală doar în jos.
Există şi lucruri pe care le-am făcut perfect: să-i dezbinam
pe oameni. În religii, culori, naţiuni, raporturi de proprietate,
convingeri. Noi suntem oameni cu toţii, şi aceste separări
artificiale slujesc numai pentru a putea fi stăpâniţi şi controlaţi.
Această stare fapt trebuie să ne fie clară!
De astfel de perfecţiuni nu avem nevoie!

20
21
 „Numai un individ care nu este prins în constrângeri sociale
poate exercita o influenţă profundă asupra societăţii.“

Krishnamurti, Libertate şi fericire adevărată

22
 Unde suntem noi acum?

După mai mult de 5.000 de ani de „civilizaţie“ cunoscută, ne

găsim într-o poziţie mai proastă decât înainte.
Autoconservarea este marea poruncă. Ne petrecem fiecare
secundă a vieţii pentru a supravieţui. – Ţineţi minte: Viaţa este
altceva. Ne asigurăm bunurile care ne ţin în viaţă: mâncare,
băutură, îmbrăcăminte, un acoperiş deasupra capului. Şi 99 %
dintre noi se opresc aici.
Restul de 1 % au depăşit acest stadiu, dar nu sunt cu
adevărat mai departe. Prin lăcomie şi putere, doresc şi mai
mult, mai mult decât ar putea consuma vreodată. Deci, unde
este civilizaţia? Inexistentă!
Ah, - avem o tehnologie, care ne face existenţa mai frumoasă!
– Oare o face? Eu cred că nu. Puţini pricep câte ceva din
tehnologie, ceilalţi sunt doar „user-i, deci n-au habar.
99 % dintre noi sunt expuşi, neputincioşi, în faţa acestei
tehnologii. Nu mai putem repara un televizor sau o maşină
de spălat, de un automobil nici nu mai vorbesc. Suntem, altfel
zis, sclavii tehnicii noastre. Dar cui aparţine această tehnică?
Celor cărora le aparţin şi banii.

23
 Concluzie: Suntem o aglomerare primitivă, lacomă, care nu
a izbutit să depăşeasca stadiul autoconservării. Şi, când spun
asta, mă refer la noi toţi.
Toţi vor mai mult pentru sine şi mai puţin pentru ceilalţi.
Indiferent unde ne aflăm, la care nivel jucăm sau nu un rol:
„omul mărunt“ doreşte un job mai bun, directorul aidoma,
micul investitor doreşte mai multe dobânzi, marele investitor
la fel. Unde este diferenţa?
Nu există niciuna!
Noi, oamenii, suntem cel mai prost lucru pe care Pământul
l-a creat. Un virus. Cancerul planetei noastre.

24
25
 Spațiu pentru propriile gânduri:

26
 Vorbărie goală despre valori

Da, avem valori şi morală. E limpede. Pe hârtie şi în

închipuirile şi fanteziile noastre există chiar şi ceva bun.
Dar numai aici!
Realitatea arată altfel: Se extrage, şi se exploatează, şi se
demolează, ca la un „concurs“, ceea ce a produs natura. 1 %
dintre noi şi-au împărţit lumea.
Splendid! O reprezentaţie pe cinste!
1 % dintre noi le-au povestit celorlalţi 99 %: „Pământul ne
apartine, voi, restul, trebuie să ne plătiţi chirie“. Şi cei 99 %
au răspuns: „Bineînţeles!” Şi acum ne întrebăm: cine sunt cei
proşti? Şi iată, vine măciuca comunismului, dacă scrii aşa
ceva. Numai pe cine nu ştie ce a fost comunismul, îl poate lovi
măciuca. Comuniştii au spus acelaşi lucru, altfel formulat:
„Pământul ne aparţine nouă tuturor, dar voi trebuie să munciţi
pentru noi!“
Unde este diferenţa?
Da, omul este bun.
Dar de ce este bun? Este omul bun în sine sau există un al
motiv al bunătății sale? Nimeni nu este bun, pur şi simplu. 99
% sunt buni, fiindcă le e teamă de pedeapsă. În trecut, de iad
şi de moarte, acum de izolare socială, de răzbunarea statului,
de detenţie etc.
Deci, ei sunt şantajaţi, ca să fie buni.
Dar şantajul nu e ceva rău?
27
 Hm! Valorile noastre se bazează, aşadar, pe şantaj. Care
începe devreme: „Dacă eşti cuminte, primeşti asta sau asta!“ ni
se spune, încă din copilarie. Dar de ce trebuie să fim cuminţi?
Şi ce înseamnă „a fi cuminte“? Nu numai şantajul este greşit,
ci şi răsplata materială. Asta ar arăta că suntem răi, dar, dacă
vom fi cuminţi, primim ceva! Şi, pentru a obţine ceva, devenim,
cu plăcere, cuminţi. Chiar şi pentru a primi mâncare trebuie
să fii cuminte! Temeri legate de supravieţuire, în subconstient,
care macină încă din copilărie ...
Apoi urmează şcoala.
Locul cel mai crud, dintotdeauna. Aici nu trebuie sa fii doar
cuminte, ci să şi înveţi prostiile pe care le-au gândit câţiva
idioţi ai sistemului. Şcoala este primul lagăr de reeducare,
în care se realizează trecerea de la om la maşina organică, ce
trebuie să funcţioneze, mai târziu, cel puţin 40 de ani, fără
multă întreţinere şi service. La şcoală, înveţi, în primul rând,
să te obişnuieşti cu autoritatea, să nu pui întrebări, să primeşti
ordine şi să le execuţi.
Cunoaşterea nu interesează pe nimeni: a fi prea isteț şi prea
critic este rău pentru sistem!
Primim şi note. Aceste note decid dacă vom dobândi un job,
în sistemul nostru sclavagist. Dacă cineva are note bune, se
ştie imediat ca el se poate subordona, că a făcut totul corect şi
că poate fi folosit în sistem, pentru a-l menţine functional.
Cine are note proaste are dreptul să presteze o muncă de
mizerie, indiferent ce fel de talente are.
Astfel îi ţinem pe sclavi sub control!
Rasplata materială este, şi ea, mereu prezentă, pe acest
drum. În final, sclavii vor face totul pentru a-şi „împlini bine

28
meseria“şi vor justifica tot ceea ce realizează, indiferent cât
de crud ar fi, cu un cuvânt de ordine „Îmi fac doar job-ul!“.
Aceasta este cauza torturilor, a lagărelor de concentrare şi a
întregii nefericiri din lume: maşini cu înfăţişare de om, care
făptuiesc orice, de frică să nu-şi piardă existenţa.
Atât, referitor la valorile noastre.

29
 „Aceia dintre voi care încă ezită, care încă mai caută, pe
bâjbâite, pe care îi ţine captivi acest amestec de durere şi
suferinţă, frică şi meschinărie, pot citi cărţi, pot să meargă la
şcoli, unde se predau filosofii speciale, unde există ceremonii
şi îngrădiri. Pentru aceia, însă, care îşi doresc numai şi numai
eliberare, nu există nicio şcoală.“

Krishnamurti

30
 Nici bine, nici rău

Suntem răi?
Da, suntem. Dar nu pe faţă. Întrucât nu ne-am ridicat
deasupra instinctului de conservare, acela se află mereu în
prim- plan.
Autoconservarea:
Recurgem la orice spre a o realiza. Fiecare, în felul său.
Întrebarea este: de ce nu am făcut asta pentru fiecare dintre
noi? Avem doar tot ce ne trebuie. Producem mâncare,
îmbrăcăminte, bunuri şi case pentru 12 miliarde de oameni,
în fiecare zi, şi noi suntem numai 7 miliarde! Şi, totuşi, există,
zilnic, oameni care mor de foame, care nu au ce îmbrăca şi
niciun acoperiş deasupra capului. La fiecare 20 de secunde în
această lume un om moare de foame.
Jan Ziegler (Nu voi agasa pe nimeni, precizând cine a fost,
ori este, unul sau altul, pe care îl citez; e simplu, căutaţi pe
Wikipedia!) a spus odată: „Orice copil care moare de foame,
este ucis.”
Unde se află greşeala?
Apropo, mai în fiecare oraş, numărul locuinţelor care stau
goale este de 10 ori mai mare decât al indivizilor fără adapost.
Este o simplă eroare?
Nu.
Aşa se doreşte să fie.

31
 Oare ceea ce trăim, în fiecare zi, este viaţa noastră, sau
doar o terapie ocupaţională, ordonată, menită a ne suprima
gândirea? Câtă fantezie este cu adevărat în filmul Matrix? Se
produce un deficit artificial, spre a ne anima să învârtim, zi de
zi, roata hamsterului.
Nu este suficient din aceasta sau din cealaltă? Nu e suficient
pentru ce? Şi pentru cine?
Ba uleiul este la limită, ba gazul, acum e rândul curentului.
Se induce panică, în tot locul: gripa aviară, boala vacii nebune,
salmonella etc. Oamenii trebuie să trăiască în frica şi să aspire
la siguranţă.
Cui foloseşte asta?
Omenirii, categoric, nu!
E util pentru bănci, asigurări şi pentru industria farmaceutică.
Însă asta se ştie. Nimic nou!
Dar ce suntem noi, de ne lăsăm vânaţi de frică? Nu suntem
fiinţe auto-determinate?
Nu, nu suntem!
Televizorul ne spune ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm
şi ce se întâmplă cu noi, dacă nu ne conformăm sistemului. Şi
noi suntem atât de neghiobi, încât mai şi credem, pe deasupra.
În ultima instanţă, natura ne-a dat totul. Şi nu la limită. De
fapt, un singur lucru este limitat în această lume: Creierul. Mai
bine spus, disponibilitatea de a ne ocupa cu comanda intuitivă
a meniului, pentru a pune in mişcare ceea ce se numeşte, în
cercuri de specialitate, „gândirea“. Aceasta este limitată. În
rest, nimic ...

32
33
 „Bunătatea poate înflori doar pe un teren plin de atenţie,
acolo unde nu există niciun fel de autorităţi.“

Krishnamurti, Lumina din tine

34
 Şi noi toţi credem ...

Religiile: Bătrânele, bunele religii!

Oricare dintre ele ar trebui să-l facă pe om mai bun,
bineînţeles cu frică de Dumnezeu. Un Dumnezeu mânios ne
păzeşte şi, dacă nu suntem aşa sau altminteri, atunci intervine
pedeapsa. Iadul, focul veşnic – dar abia după moarte. Nu toţi
s-au lăsat dresaţi de această ameninţare, astfel încât religiile
au decis că pedeapsa înainte de moarte ar fi mai eficientă.
Este mai eficient să-i brutalizezi pe oameni, pentru că nu au
crezut una sau alta. Papa este infailibil. Papa, a cărui existenţă
se bazează pe o minciună şi un fals, este infailibil. Minunat!.
Biserica catolică are mai mulţi oameni pe conştiinţă decât
toţi dicatorii lumii la un loc, şi ea dăinuie încă.
De ce?
Pur şi simplu. În afară de permisiunea, pe care i-o dau un
miliard de oameni, instabili psihic, ce cred în ea, o alta nu
este. Ea singură îşi arogă dreptul de a fi prezentă, nu i-l cere
nimănui. Cum face asta? La fel ca toţi cei din casta de 1 %:
cu proprietăţi şi bani. Biserica n-ar valora nici cât o ceapă
degerată fără proprietăţile ei. Fără acestea, nimeni nu ar ţine
cont de ea şi nu ar lua-o în serios. Ei bine, în ziua de astăzi, n-o
mai ia oricum nimeni în serios, dacă gândeşte cât de cât.
Este amuzant să constaţi că inşi care, în general, pot gândi
clar, îşi pierd mintea, când vine vorba de tema religiei.

35
 George Carlin a spus odată:
„Religiile vor să ne convingă că există un bărbat invizibil,
acolo sus, şi el veghează asupra noastră. Şi dacă nu respectăm
poruncile lui, are El un loc cu foc şi sulf, unde ne arde pe toţi.
Dar El ne iubeşte ... El ne iubeşte .... şi El are nevoie de bani,
tot mai mulţi bani. El este atotputernic, atotştiutor, dar nu ştie
să mânuiască banii ... rahat sfânt!”
Povestea despre Adam şi Eva o găsesc super. Cineva a visat
foarte urât şi s-a gândit: „Da, am fost odată în Paradis şi acum
stăm în rahat, pentru că strămoşii noştri au mâncat din pomul
cunoaşterii”. Nu se ştie ce fumau oamenii pe vremea aceea,
dar trebuie să fi fost ceva al naibii de bun. Nu mă refer la
tipul care a scris povestea, ci la aceia care au crezut-o. Doar
era cunoscut, şi la acea vreme, cum se înmulţesc oamenii. Dar
nimeni nu s-a întrebat vreodată: Cum am ajuns să fim atâţia,
când Adam şi Eva au avut 3 fii? Cu cine au avut atunci copii?
Întrebare fără răspuns. Aici intervin Biserica şi Iudaismul, cu
afirmaţia că vorbim despre ceva simbolic şi metaforic. Okay.
Atunci, haideţi sa căutăm simbolismul ascuns în povestea
lui Lot şi a fiicelor sale, după masacrul provocat de bunul
Dumnezeu în Sodoma şi Gomora: Şi asta a fost doar simbolic,
faptul că fiicele şi-au sedus propriul tată, la sex? Desigur!
Apoi urmează creştinii, cu povestea lui Isus: O femeie
măritată, Maria, încă fecioară, e clar, primeşte un copil din
afara căsătoriei, de la duhul sfânt. Să lăsăm fecioria, nu crede,
oricum, nimeni. Dar şi-a înşelat bărbatul! Sau, dacă nu a făcut
asta, oare a violat-o Sfântul Duh? Din câte ştiu eu, s-a întâmplat
fără acordul ei. Cum o suceşti sau o întorci, Creştinișmul începe
cu o faptă „morală“ foarte indoielnică (privită după propriile

36
sale reguli). Este irelevant cum ajunge un copil pe lume.
Important era mesajul de la Isus. Şi de acest mesaj Biserica nu
s-a ţinut nici un pic. A abuzat de tot ceea ce a spus Isus, pentru
a tortura şi a ucide, secole întregi. În această direcţie, Biserica
a încercat permanent să exceleze. Şi i-a şi reuşit foarte bine:
datorită unor idioţi capabili, a fost propulsată în vârf. Astfel,
Biserica ni-l vinde pe Isus, fiul Duhului Sfânt, un ajutor al lui
Dumnezeu, ca Fiu al lui Dumnezeu. O nouă înşelătorie.
Şi acum, atentie! Papa este reprezentantul lui Dumnezeu pe
Pământ. De ce nu este numit personal de Dumnezeu? Foarte
ciudat, şi, totuşi, un miliard de semeni ai noştri cred acest
lucru.
Biblia este o oglindă a omenirii. Nimic altceva. Cuprinde şi
avertismente foarte bune, dar nimeni nu le-a înteles. Omul
care a scris Biblia a fost extrem de inteligent. Ce a făcut Biserica
din ea? Niciun comentariu. Să judece Isus însuşi, în cazul în
care vine din nou.
E stupid ce se petrece. Fiindcă toată pseudocunoaşterea pe
care se bazează Biserica şi celelalte religii reprezintă un model
expirat. Sunt mereu surprins că oamenii nu fac nimic pentru
a schimba această stare de lucruri. Ne pervertim şi abuzăm,
în continuare, copiii, impunându-le, încă de la naştere, o
credinţă.
Un copil nu ştie ce anume este el. Crestin, musulman sau
iudeu. De unde să ştie? Până în al 2-lea an de viaţă, el nici nu
are habar că există. Dar părinţii ştiu. „Dacă noi înşine am fost
abuzaţi astfel, de ce să le fie mai bine copiilor noştri?“
Apogeul prostiei este acceptarea impozitelor bisericeşti.
Pentru ce, de fapt? Pentru ca preoţii şi cardinalii să aibă salarii

37
de directori? Pentru ca Papa să umble cu o maşină blindată?
Pentru ca „duhovnicii“ (cu duhul n-au avut niciodată vreo
legătură) să poată face fărădelegi copiilor? Nu ştiu, omenirea
excelează în prostie , cu fiecare faptă şi, în ceea ce ţine de
religie, ne manifestăm, cu toţii, ca şi cum ni s-ar fi amputat
creierul.
Nu mai este nimic de adăugat. Suntem proşti şi, în rest,
nimic. Credinţa că, prin donaţii de bani către Biserică, ne
putem cumpăra „un loc la soare“ în cer este, pur şi simplu,
jalnică.
Aceasta este dovada ultimă, pentru neurologie, că, la
oameni, faptul că cedează creierul nu conduce neapărat la
moarte. Fireşte, se mai poate adăuga ceva:
În Islam, este foarte raspândită credinţa că, dacă mori pentru
scopurile sale religioase, vei fi aşteptat în Cer de 72 de fecioare!
– Lipsa de educaţie înlocuieşte îndobitocirea. Poate că aceşti
oameni ar trebui trimişi, de timpuriu, într-un bordel, ca să-
şi elimine tensiunile sexuale. Este evident că fiecare aspiră să
găsească în Cer ceea ce nu există, pentru el, pe Pământ.

38
39
 „Nu-i puteţi sluji pe amândoi în acelaşi timp:
Dumnezeu şi banii.“

Biblia

„Am citit trei cărţi pe tema mafiei şi am dobândit o impresie

complet nouă asupra ei. Mafioţii nu sunt nici pe departe astfel
de monştri cum gândește majoritatea, şi structura statală
este mult mai periculoasă decât îşi închipuie ea. În orice caz,
paralelele sunt înspăimântătoare.“

Oliver Heuler

„Adevărul este cel care va da la iveală o nouă societate, nu

comuniştii, creştinii, hinduşii, budiştii sau musulmanii.“

Krishnamurti, Libertate deplină

40
 Statut & Stat

Ce este statul? Nimeni nu poate răspunde. O construcţie

abstractă, pe care se bazează toţi şi o apără, dacă trăiesc bine
în ea, dar pe care cei ce au avut deja de-a face cu statul o critică
şi o blestemă.
Ce este statul? întreabă cineva.
Noi?
Cine este „noi“? – Eu, sigur, nu.
Şi nici cei 99 %. Dacă noi am fi statul, nu ne-ar fi frică de el,
nu ar trebui să plătim impozite şi nici alte dări. Pentru că, pur
şi simplu, nu are niciun sens să-ţi plăteşti ţie însuţi ceva.
Statul e altceva. Este o ascunzătoare. O ascunzătoare
ingenioasă a celor 1 %, care au împărţit Pământul între ei. „Nu,
nu noi vrem banii voştri, libertatea voastră şi viaţa voastră –
nu – statul face acest lucru pentru binele comunităţii“, aşa
sună sloganele. „Nu noi v-am cărat în lagăre de concentrare,
statul a făcut-o”.
În primul rând, statul nu face absolut nimic, oamenii fac. O
armă nu ucide niciun om, oamenii ucid oameni.
Având în vedere situaţia actuală, mă miră că nu există, în
fiecare zi, un pistolar, care să înlăture tot ce găseşte în calea
sa. Se pare că oamenilor le este, totuşi, frică, sau că trăiesc cu
speranţa într-o viaţă mai bună.

41
 Sau ambele. Cum, necum, noi ne lăsăm, însă, în fiecare zi,
iarăşi înjosiţi şi vânduţi, ca proştii, de către aceiaşi indivizi,
mereu.
O reflecţie cinstită ar fi necesară. Statul şi slugile sale ar
trebui să se exprime clar. Un exemplu:
„Da, oameni buni, ne-am gândit la statul din perioada
feudală, pentru a ne da singuri legitimarea pentru jaf, prădare,
tortură şi crimă. A fost neplăcut, într-o vreme când oamenii
nu ne-au mai perceput ca feudali. Varianta cu ‚regatul şi
puterea sa’ nu a funcționat chiar optim. Au existat, din când
în când, persoane trase la răspundere letală. Deci am inventat
o structură abstractă şi am numit-o ‚stat’. Cuvântul vine de la
„status“ şi ne este util, pentru a ne putea păstra statusul. Ce
v-aţi gândit voi? Că noi am făcut statul pentru voi? Aţi gândit
greşit! Trebuie, pur şi simplu, făcută diferenţa între realitate şi
marketing. V-am vândut ideea că ceea ce se întâmplă este spre
binele tuturor. Dar nu este aşa. Uitaţi-vă în jurul vostru! De
fapt, am dat doar o faţă „legală“ structurii mafiote a feudalilor,
industriaşilor şi cămătarilor. În rest, totul a rămas la cele vechi:
Noi rămânem bogaţi şi voi rămâneţi săraci.
Există şi ştiri pozitive: Nu mai trebuie să plătiţi taxe cuiva, ci
impozite la stat. De acolo ne luăm singuri ce ne revine. Este,
în fond, acelasi lucru, dar se numeşte altfel. Pentru aceasta,
vă prezentăm, la fiecare câţiva ani, nişte marionete, pe unele
dintre ele aveţi voie să le alegeţi şi să le ocărâţi, în caz că nu va
place ce hotărâm noi, stăpânii voştri.
Asta numim noi, ca şi în antichitate, „democraţie”. Deoarece
nimeni nu ştie ce este democraţia, nu se va observa că ea, de
fapt, nu există.

42
 Regretăm că se ajunge, din când în când, în lume, la acţiuni
dictatoriale, dar aceşti indivizi, dictatorii, n-au habar despre
manipularea şi dirijarea indirectă. Ei vor să domnească cu o
stratagemă învechită. Dar nu vă neliniştiţi, avem noi grijă să-i
luminăm. Le arătăm, in direct, cum stau lucrurile. Mai întâi,
le îndatorăm ţara, până la pragul de sus, după aceea le jefuim
ţara şi materiile prime. De aici încolo, merge de la sine. Apoi,
le facem o ofertă, pe care nu o pot refuza, şi gata, am şi instalat
„democraţia“ în ţara lor. Nu-i grozav?
Cred că cineva a spus, odată, că, „dacă alegerile ar schimba
ceva, ar fi fost de mult interzise“.
Câtă dreptate a avut!
Totul nu este decât o piesă de teatru, cu artişti politicieni,
nimic altceva. Cine se lasă orbit de ea, nu mai poate fi ajutat.
Iată, în acest sens, un articol genial, al lui Bill Bonner, în „The
Daily Bell” - 19.12.2012:
„Niciunul din marile guverne occidentale nu se mai află
astăzi în situaţia de a-şi respecta promisiunile, iar cetăţeanul
de rând se alege cu vânt din treaba asta. Cheltuielile sociale
şi datoriile explodează, în vreme ce creşterea economică
stagnează. Colapsul democraţiilor occidentale nu mai poate
fi oprit“.
Când bogaţia era încă uşor de identificat şi usor de controlat
– fiind vorba, în primul rând, de pământ – erau câţiva, puţini,
insideri, în situaţia de a ţine sub control întreaga avuţie.
Ierarhia feudală îi aloca fiecăruia un loc stabil în sistem şi
insiderii se aflau în frunte.
Dar, apoi, a venit revoluţia industrială şi, dintr-odată, s-a
mărit avuţia, în afara acestor structuri feudale. Şi numărul de

43
locuitori a sporit ... şi sporeşte în continuare, fiind de neoprit.
Vechiul regim a încercat să impoziteze aceste sume de bani,
dar noua „Bourgeoisie” a opus rezistenţă.
„Nicio impozitare fără Reprezentare (aleasă politic)” era un
slogan îndrăgit în acea perioadă. Cei din exterior doreau să
pătrundă înăuntru. Deschiderea uşilor pentru ei era legată şi
de obţinerea unor avantaje.
În locul unei clici restrânse de insideri, guvernările lumii
moderne se puteau sprijini acum, brusc, pe energia întregii
populaţii. Aici rezidă adevărata ruptură a Revoluţiei franceze
şi a adepţilor săi. Ei au avut grijă ca energiile a milioane de
oameni să fie utilizabile – oameni dispuşi să fie impozitaţi şi
(dacă e necesar) să moară pentru patrie.
Aceasta a fost arma secretă a lui Napoleon – batalioane
mari şi soldaţi burghezi. Aceşti războinici entuziaşti i-au
adus avantajul decisiv în luptă. Dar tot ei i-au făcut cadou şi
Waterloo.
Napoleon Bonaparte a fost el însuşi un outsider. Nu era
francez, ci corsican. Nici măcar nu ştia limba franceză, când
a ajuns, copil fiind, în Toulon. Niciodată nu există un grup
stabil de oameni, care să rămână insideri pentru totdeauna.
În schimb, insiderii constituie o categorie ce dispune de
o membrană transparentă, care o delimitează de restul
populaţiei. Unii indivizi se alătură, alţii sunt excluşi. Grupul
se măreşte şi se micşorează din nou. Potenţiali rivali sunt
introduşi şi excluşi. Membrii slabi sunt eliminaţi. Uneori,
înfrângerile militare sunt responsabile pentru ajungerea
unei formaţii complet noi de insideri la putere. Alegerile, de
asemenea, pot schimba esenţa acestei structuri.

44
 Ceea ce este genial la guvernarea reprezentativă modernă
este ca le permite maselor să creadă că ele însele sunt insideri.
Masele sunt încurajate să meargă la alegeri, convinse că
voturile lor chiar au însemnătate. În realitate, bineînţeles că
nu au niciun fel de importanţă.
În general, alegătorii n-au nici cea mai mică idee, pentru ce
şi pentru cine tocmai au votat. Adesea, capătă exact contrariul
a ceea ce i-a determinat să se ducă la alegeri. Cetăţeanului
de rând îi place să-şi închipuie că ţine lucrurile în mână. Şi
pentru aceasta trebuie să plătească scump. După ce insiderii
i-au acordat urna de votare, i-au explodat dările. Impozitarea
cu reprezentare (aleasă politic) s-a dovedit, în America,
semnificativ mai costisitoare decât ar fi fost fără ea.
Înainte de Războiul de independenţă, cheltuielile statului
însumau mai puţin de 3 % din PIB. Astăzi, cheltuielile de stat
ale guvernării SUA reprezintă 38,9 % din PIB. Şi, dacă trăieşti,
în SUA, într-o zonă cu cote de impozitare foarte ridicate, în
Baltimore sau New York, impoziltele şi taxele comunităţilor şi
ale federaţiei se ridică la aproape 45 % din venit.
Pe scurt: Insiderii i-au păcălit pe oameni. I-au permis prostimii
să cadă pradă convingerii că poartă singură răspunderea de a
stabili cursul guvernării. Şi, în timp ce masele se îmbătau cu
propria lor putere, erau, pur şi simplu, prădate!
Se merge şi mai departe. Sub regi şi domnitori, soldatul era
un mercenar. Dacă avea noroc, câştiga tabăra în care se afla el.
Atunci, putea să culeagă prada şi să jefuiască oraşul cucerit,
trei zile la rând. Erau foarte puţini soldaţi, fiindcă oamenii
rezonabili dispreţuiau acest domeniu de activitate şi, în plus,

45
societatea nu era destul de bogată ca să-şi îngăduie armate
mari, permanente
Revoluţia industrială a schimbat şi asta. Naţiunile
industrializate şi-au putut permite, încă de la sfârşitul secolului
al 19-lea, menţinerea unui grad înalt de disponibilităţi militare
– chiar dacă, în realitate, nu exista mare lucru pentru care să
se pregătească.
Şi cetăţeanul obişnuit era puternic jumulit. Nu numai că se
aştepta de la el să plătească toate acestea – el însuşi se afla încă
sub iluzia că era cel responsabil- nu, era lăsat să creadă şi că
avea obligaţia patriotică de a-i apăra pe insiderii patriei!
Acesta este adevăratul motiv pentru care sistemul democrat
modern s-a răspândit peste tot în lume. El permite insiderilor
să mobilizeze, spre binele propriu, mai multe resurse şi mai
multe energii. Niciun alt sistem nu poate ţine pasul.
Unii se vor întreba, poate, de ce adevăraţii insideri cheltuiesc
o mare parte din venitul poporului pentru programe de care
beneficiază alţii, nu ei înşişi? Răspunsul este evident: aceasta
este metoda prin care pot rămâne la putere. Ei trebuie să-şi
cumpere puterea.
Şi, fiindcă toate voturile sunt egale, cumpărarea de voturi
are loc pe bază de preţ, nu după aprecieri calitative. Fiecare
alegător ştie că votul său, de fapt, nu valorează prea mult.
Aceasta este şi motivul pentru care mulţi votează la urnă
din pricini ce par a fi, mai degrabă, de natură culturală sau
simbolică şi care, în realitate, nu prea au importanţă. Am
putea aminti aici căsătoriile între homosexuali sau avortul.
Alţi alegători, pe de altă parte, îşi folosesc votul pentru
a-şi asigura avantajele materiale pe care doresc să le aibă.

46
Bineînţeles că elitele vor să cumpere cât de ieftin posibil aceste
voturi, deci se îndreaptă, în primul rând, spre cartierele mai
sărace, pentru achiziţionarea de voturi.
Problema este, însă, că oamenii săraci înclină ca nici măcar să
nu meargă la vot. Astfel că trebuie să ţintească puţin mai sus
şi să plătească ceva mai mult, ajungând, în final, la pătura de
mijloc şi la pătura de mijloc inferioară, pentru care probleme
precum performanţele casei de sănătate sau plata pensiilor
sunt teme importante în alegeri.
Pentru a câştiga nişte alegeri, toate partidele politice mari
jură, unanim, să facă ceea ce, în realitate, nu poate face absolut
nimeni. – cel puţin, nu la modul sigur – adică să menţină
fluxul de bani către alegători. Câştigă partidul care-şi prezintă
cel mai convingător promisiunile, deci partidul care pare a fi,
cel mai probabil, în postura de a livra.
Dar acum insiderii se află în dificultăţi reale. Cetăţeanul tipic
începe să înţeleagă, în acest moment, că a fost jumulit. Atâta
vreme cât insiderii i-au putut promite, plauzibil, cât mai multe
bonificaţii, a fost dispus să participe. Dar, între timp, creşterea
economică a sucombat.
Şi, cum, în prezent, tot mai mulţi oameni se pensionează,
costurile sociale cresc mai rapid decât veniturile. Veniturile
statului, pur şi simplu, nu mai pot ţine pasul. Democraţiile nu
mai pot livra. Şi, întrucât receptorii cheltuielilor sociale sunt,
simultan, şi factorii de decizie – deci falşii insideri, cei care au
votat, la alegeri, pentru candidaţii lor – regimurile nu se mai
pot adapta la situaţie.
Guvernarea nu-şi mai poate împiedica sinuciderea.
Cheltuielile se opresc în continuare şi, astfel, se redirecţionează

47
energia de la cei care produc către cei care consumă –
atâta timp, până sistemul intră în colaps. „Complexitatea
sistemului“ sufocă statul.
În ziua de astăzi, nu mai există nicio guvernare importantă,
în ţările industrializate, care să-şi mai poată respecta
promisiunile. SUA s-a obligat, de exemplu, să plătească 86
miliarde USD la datoriile şi obligaţiile nefinanţate ale caselor
de sănătate şi la pensii. În 2012, acestei sume i s-au adăugat alte
7 miliarde USD. Între timp, PIB-ul SUA este de aproximativ
320 miliarde USD. Obligaţiile financiare ale guvernului SUA
cresc, în prezent, de 21 de ori mai repede decât economia, care
va trebui să plătească pentru toate acestea.
Ratele de creştere sunt în scădere, de peste 5 decenii. Pare
să fie fără nicio importanţă cine se află la Casa Alba, cum e
cotat ţiţeiul, dacă dobânzile sunt mari sau mici, dacă guvernul
clădeşte deficite sau înlătură excedente. Acelaşi lucru se poate
observa şi în Franta. Creşterea PIB, care, în anii 60 şi 70, era de
circa era 5 %, s-a redus, între timp, în ţările industrializate, cu
50 %.
Şi nu putem da vina pe criza financiară actuală. Reducerea
ratelor de creştere poate fi observată de cel puţin 40 de ani.
Ratele de creştere actuale nu sunt peste măsură de scăzute.
În realitate, nimeni nu poate spune de ce este aşa. O continuă
reducere a creşterii PIB pare să pună sub semnul întrebării
toate concepţiile privitoare la mecanismele de funcţionare a
societăţii noastre.
Lumea are astăzi la dispoziţie mai mulţi oameni de ştiinţa,
mai multă cunoaştere cumulată şi cheltuieşte mai mulţi bani
pentru cercetare şi dezvoltare. Toate acestea ar trebui să

48
însemne, de fapt, că se ajunge la rate de creştere accelerate. Ele
ar trebui să permită ca indivizii să ajungă, în scurt timp, tot
mai bogaţi. Atunci, de ce oare stagnează creşterea economică?
Nu ştim. Dar nici nu trebuie să ştim. Întrebarea este: Cum
arată riscurile? Care este reversul a tot ceea ce se întâmplă?
SUA a consumat, din 1928 până în 1980, considerabil mai
multă energie. În acea periadă, PIB-ul SUA a crescut rapid.
Astăzi, consumul de energie şi creşterea PIB s-au aplatizat.
Ei, şi?
Această discuţie nu este, însă, lipsită de importanţă, ba
mai mult, viitorul Statelor Unite, al Europei, al Japoniei şi al
întregii economii mondiale depinde de ea.
Creştere – mai mult PIB, mai multe locuri de muncă, mai
multe venituri, mai mulţi oameni ... – iată de ce are nevoie,
cu disperare, fiecare guvernare din ţările industrializate. Fără
creştere, cheltuielile lor din deficit (toate aceste guverne scriu
numere roşii) conduc la datorii ce sporesc mereu şi, în final,
la catastrofă.
Creşterea ultimilor 100 de ani – a populaţiei, a PIB-ului, a
salariilor, a preţurilor – a fost posibilă doar prin mărirea masivă
a cheltuielilor statului, totul în aşteptarea unor generaţii mai
bogate, care să susţină generaţia mai săracă a părinţilor.
„Fără creştere”, constatăm, „sistemul finanţării statale este
condamnat să clacheze spectaculos. Cheltuielile sporite nu
sunt mai bune, ci catastrofale“.
Guvernele occidentale au mizat masiv pe rate de creștere
ridicate. Dar se pare că au mizat pe calul necâştigător. Şi nu
numai guvernările au speculat asupra unor asemenea rate
de creştere. Gospodăriile private şi-au cumpărat proprietăţi

49
mai mari decât puteau, în fapt, să-şi permită ...şi au mizat
pe creştere, crezând că preţurile proprietăţilor se vor ridica.
În plus, s-au îndatorat masiv, asteptând ca salariile (poate şi
inflaţia) să crească, pentru a ieşi din încurcătură.
Da, şi investitorii au mizat pe creştere. Au cumpărat
acţiuni, cu speranţa că participaţia va deveni mai valoroasă,
datorită creşterii. Au pornit de la ideea că o atare afacere este
foarte sigură. Şi-au spus că, pe termen lung acțiunile cresc
întotdeauna. De ce? Pentru că economia creşte întotdeauna.
Într-o economie ce stagnează, acţiunile au doar valoarea pe
care le-o da fluxul plăţii dividendelor. Sigur, o întreprindere
poate prospera şi deveni mai valoroasă decât altele, datorită
norocului sau unui management mai bun, dar, dacă economia,
în sine, nu prosperă, orice întreprindere creşte doar dacă scade
cota de piaţă a altor firme. Una peste alta, investitorii nu vor
avea pierderi mari. Dar asta linişteşte prea puţin. Când mergi
la vale, nu-i defel indicat să mai şi apeşi pedala de acceleraţie.
Dacă Napoleon ar fi pierdut bătălia de la Austerlitz, nu ar fi
intrat în Rusia niciodată. Dacă Hitler ar fi rămas fără benzină
la Nipru, nu ar fi ajuns niciodată la Volga. Şi dacă n-ar fi fost
atât de simplu să obţii primul milion de USD, Bernie Madoff
n-ar fi putut, probabil, nicicând, să facă praf 65 miliarde de
dolari.

50
51
 „Oamenii sănătoşi i-ar respecta pe oameni şi ar folosi obiectele,
dar cultura noastră ne obligă să-i folosim pe oameni şi să
respectăm obiectele.”

Daphne Rose Kingma

52
 Cultura noastră.
O căutare.

Dacă se vorbește de cultură, se vorbește despre dezvoltarea,

în continuare, a naturii ce ne-a fost dată. Un exemplu:
mâncarea este natură, furculița este cultură.
O definiție simplă, după cum se vede, dar foarte precisă,
care poate fi înțeleasă chiar şi cu o jumătate de creier.
Eu cred că nu a existat nicio eră în istoria noastră în care să ne
fi concentrat asupra culturii și asupra a ceea ce înseamnă ea,
în adevăratul sens al cuvântului. Excepție fac câțiva „trăsniţi“,
care nu au fost înțeleși la vremea lor.
Îmi pare rău pentru specia noastră să spun ceea ce urmează.
Dar o societate care nu este în stare să ofere recunoaștere
artiștilor săi, oamenilor săi de știință etc., încă din timpul vieții
acestora, nu poate fi calificată, oricât de bine intenționat ai fi,
drept evoluată!
Cu ce au contribuit oficialii la cultura noastră? Nu este
vorba de oameni, ci despre poziţia îndeletnicirii respective în
societate.
Cu absolut nimic!
Ei au frânat totul și au avut grijă ca Evul Mediu să dureze cât
mai mult și ca oamenii să nu mai iasă deloc din îndobitocirea
lor!
Și ce fac acum?

53
 Exact același lucru. - Cu „High Technologie”.
Împart buletine și pașapoarte, separă oamenii în băștinași și
străini și joacă live „Big Brother”.
Împart, cu o satisfacție, nemaiîntâlnită nicăieri altundeva,
pedepse și mustrari.
Și noi, noi acceptăm!
Aceasta este cultura nostră, mai degrabă decât aceea pe care
o definim noi drept cultură. O cultură a gardianului care îl
păzește pe deținut!
Nu putem emigra altundeva, nu există o planetă B. Avem
doar o singură planetă și ei știu asta. Riscăm să nu mai avem
nevoie de pușcării în viitor, pentru că Pământul va deveni o
pușcărie.
Aceasta este cultura noastră!
Si atunci, începi să-i invidiezi pe sclavii romani, care puteau
să o șteargă în Africa și să fie liberi. Pe vremea aceea, mai
exista și un plan B.
Acum totul a trecut. O cultură globală, a întemnițaților, stă
de veghe, deasupra noastră, și noi avem impresia că suntem
liberi.
Ce eroare!
Materialismul este porunca supremă. Banii, banii sunt
deasupra a orice. Dacă deții ceva, ești ceva. Dacă nu, ești doar
un număr fiscal, ce trebuie muls o dată pe lună.
„Legea apără proprietatea”, scrie în minunatele noastre legi.
Da, sigur, până aici am priceput – dar cine deține proprietatea?
Ah, da, cei 1 %, la care ne-am referit mai înainte.
Deci, după această logică, se poate spune: „Legea îi apără pe
cei 1 %”.

54
 Legile sunt făcute pentru oameni, nu pentru obiecte. Nu
proprietatea are probleme cu chiriașul, ci proprietarul. În
sanatoriul nostru psihiatric materialist, neîngrădit, fiecare
se laudă cu proprietatea lui. Cei mari nu trebuie să se laude,
tocmai fiindcă sunt mari și fiecare știe aceasta. În schimb, se
iscă luptă şi concurență între cei mici, aici jos: Cine cunoaște
mai multe staruri, cine este invitat la VIP, cine are cea mai
frumoasă femeie, ecranul TV cel mai plat, cea mai rapidă
mașină și cel mai deștept iPhone?
Mai bolnav de atât nu se poate! Suntem metastazele
materialismului. Ciudat este că plaga se răspândește tot mai
mult. A cuprins și părți din noi care erau sănătoase. Cei care
locuiesc în Africa nu mai vor să ducă viaţa pe care au dus-o:
Mercedes şi Coca Cola este numele noii religii.
Stai într-o cafenea şi asculți cam despre ce discută oamenii.
Întotdeauna despre lucruri materiale și/sau despre sex
(dragostea ori relația sunt același lucru).
Aşadar, cu ce avem de-a face în această lume? Bani şi sex.
Nimic altceva , din păcate. Da, da, unii spun că este vorba de
succes şi dragoste.
O mare minciună, față de ei înșiși. Nimic mai mult.
Succesul se defineşte, la noi, prin bani, iar dragoste fără sex
eu nu am întâlnit încă. Deci, haideți să ne oprim! Cartea nu
se numește „Cartea simulării în trei pași”. Dar există, totuși,
dragoste pentru bani și tot ce are legătură cu ei. Aceasta este o
dragoste unde nu merge sexul în formă naturală.
Dar se lucrează la asta.

55
 Concluzie: Am legat între ele cultura banilor și a sexului .
Aceasta este cultura noastră. Trăim într-un mare bordel, unde
1 % dintre noi sunt „matroanele” și restul sunt prostituate
programate pentru consum. Pentru ca prostituatele să ajungă
la relații în fiecare zi, matroanele au inventat statul, concernele,
brandurile şi iPhone-ul. Prostituatele își vând, zilnic, sufletul,
iar la sfârșitul lunii vine mafia legală și își dorește partea.
În schimb, prostituatele obțin libertatea și siguranța de a
descoperi cine își bate joc de ele și cine le consideră proaste.
După cum se vede: Totuși avem o alegere!
Atât în ceea ce privește cultura noastră.

56
57
 „Dar cineva, care caută adevărul, evident că nu poate
aparține unei religii organizate, nu se poate spovedi, într-o
oarecare credință, zeilor unei anumite secte, sau unui singur
Dumnezeu.“

Krishnamurti, Libertate deplină

58
 „Am un Job bun“

Am auzit propoziţia aceasta de mii de ori, și o vom auzi și

peste 1000 de ani. Nu cred că se va schimba ceva în acest sens.
Aşa, spus de pe margine, cu speranță.
„Hei, omule, e grozav, că ai un job bun! Și plătește bine firma
ta?”
„Da, foarte bine.”
Fiecare om, care gândește cât de cât logic, știe că, dacă nu-i
aduce firmei de cel puțin 3 ori salariul său, e dat afară mai
repede dacât a intrat. Deci, dacă o firmă te plătește bine, atunci
tu primești cel mult o treime din ceea ce aduci. Restul sunt
costurile și câștigul şefului tău.
Fireşte, el își asumă riscul.
Această propoziţie este mai tâmpită decât întrebarea. Fiindcă
riscul este valabil, poate, pentru firmele mici, dar nu şi pentru
concernele mari. Acolo, riscul este al plătitorului de impozite.
Deci și al nostru. Numai că noi nu avem nimic de-a face cu
profiturile. Genial, nu?
Înapoi la Job:
99 % dintre noi au un job pentru a supraviețui, nimic mai
mult. Ceilalți 1 % au joburi formidabile: a dicta şi a încasa este
jobul lor.

59
 Cuvântul „meserie” presupune o „măiestrie”, am fost
„meniți” să facem ceva, să înfăptuim ceva, să creăm ceva, să
dezvoltăm ceva. Cei 99 % nu-și pot îndeplini vocația. Ei nu
nu-și pot permite deloc să se îndrepte într-acolo unde le este
menirea. Pentru că există o mașină de distrus creativitatea
care caută pe unii asemenea lor.
Unde am ajunge, oare, dacă toți oamenii ar simți că au
menirea de a gândi? Tot sistemul s-ar prăbuși!
Gânditul îl lăsăm în seama celor 1 %, iar restul să facă, pur si
simplu, ce au gândit aceia.
Nu-i formidabil? În căutarea rădăcinii prostiei omenești,
căile Domnului nu sunt chiar aşa de explorate.
De îndată ce ne vom decide să gândim liber, vom avea, cu
toţii, o sarcină, și nu doar un job, - o sarcină plină de sens, care
va fi în stare să creeze ceva pe baza vocației noastre.

60
61
 Spațiu pentru propriile gânduri:

62
 Voi aveți ceasul, eu am timpul

Da, ziua noastră are, într-adevăr, 24 de ore. Așa ne-am

împărțit și definit noi (nu noi) timpul.
Convenția timpului a devenit, și ea, un truc al sistemului.
Suntem condiționați să funcționăm conform timpului.
Zece ore de muncă, după aceea canapeaua și televizorul și,
apoi, somn, pentru a fi capabili să facem acelaşi lucru ziua
următoare. O casieră dintr-un supermarket nu mai are chef,
după douăsprezece ore la casă, să se preocupe de chestiuni
ce ţin de sensul vieții. Intelectul ei nu mai este capabil de așa
ceva. Nici nu trebuie să gândească, fiindcă i-ar putea veni idei
ciudate! Ceea ce ar fi rău pentru sistem. Trebuie să rămână
îndobitocită și să aibă grijă, zilnic, să facă vânzări grase, pentru
concernul de care aparţine supermarketul.
Mulți dintre noi sunt așa de prinși de timp, că nici nu observă
cum se scurge timpul pe lângă ei. Ne trezim, brusc, când viața
a trecut și constătăm că am trăit o minciună grandioasă. Dar,
atunci, e prea târziu.
Timp nu există în univers. Universul nu cunoaște timpul. Și
naturii îi este indiferent dacă există timp sau nu. Timpul este
o invenţie periodică, derivată din regularitatea naturii, spre a
condiționa oamenii.

63
 Pavlov ne-a aratat, doar, cu câinele său, cum stau lucrurile.
Acum, oamenii sunt condiționați și programați. Fie grădinița,
școala sau jobul, toate trebuie sa decurgă conform unui plan
de timp fix.
De fapt, de ce?

Tot ce se desfășoară conform planului poate fi controlat și

supravegheat mai bine. De aceea, avem timp. În rest, timpul
nu poate fi folosit la nimic altceva.
La naștere, începe numărătoarea inversă. Concomitent, şi
teama că, odată, se va ajunge la final. Imaginaţi-vă o viață fără
timp. Fără să ştiți când v-ați născut și, implicit, ce vârstă aveți.
Nu ar fi totul mai puțin încordat?
Acest lucru nu este însă bun pentru maximizarea câștigului
proprietarilor sistemului, avizi de profit. Turma plătitorilor
de impozite n-ar mai lucra conform planului, ci doar când ar
avea chef.
O catastrofă pentru inventatorii sistemului! Totul ar fi mult
mai uman și exact aceasta nu este intenţia societății noastre.
Timpul este unul din lanțurile invizibile cu care suntem
legați.

64
65
 „Cei mai mulți părinți se interesează numai de cunoştinţele
superficiale, care le asigură copiilor lor o poziţie recunoscută,
într-o societate coruptă.“

Krishnamurti, Libertate deplină

66
 „Ce spune mama ta despre aceasta?“

Dacă ați înțeles că statul și școala ne șantajează, atunci, să

ştiţi că așa și este.
Dar șantajul mai rafinat urmează abia acum.
Indirect, subliminal și infailibil.
Conștiința..
Conștiința? – De fapt, un lucru bun – dar pervertit complet
în îndobitocirea noastră. Conștiința ar trebui să ne ajute să nu
permitem nedreptăți asupra altor oameni. Este cea mai înaltă
instanță a ceea ce numim noi morală.
Din păcate, conștiința nu este folosită în acest scop.
Da, avem o conștiință „stricată” în adevăratul sens al
cuvântului!
Stricată, întrucât este folosită în scopul de a ne manipula,
așa cum își dorește sistemul, la un moment dat. De ce nu
îndrăznim să facem anumite lucruri? De ce ne îndoim de noi
înșine? De ce nu avem încredere în noi, inovativ, creativ şi
unic?. Pentru că, încă de la naștere, am auzit întrebări, precum:
„Ce spun oamenii despre asta?”, „Ce părere are mama ta de
asta? Dar tatăl tău?” „Dar vecinul, sau șoferul de autobuz?“
Și asemenea interpelări ni se întipăresc adânc în creier, sau
în ce a mai rămas din el. Tot ceea ce facem este doar să căutăm
răspunsuri pozitive la aceste întrebări.

67
 Acela căruia răspunsurile la aceste întrebări îi sunt indiferente
este un rebel, are ADHD, este inadaptat și greu de educat!
Bineînțeles că trebuie „vindecat”!
Și de „remedii” nu ducem lipsă. Industria farmaceutică
ne stă mereu la dispoziție, pentru a stinge ultima urmă de
individualitate care a mai rămas. Şantajul, sădit în noi înşine
de timpuriu, funcționează foarte bine și mai târziu. Ne
facem gânduri despre ce o să spună soția/soțul cu privire la
un anumit lucru, despre ce va zice șeful și ce va spune oare
vecinul, și așa mai departe.
Ne îmbrăcăm cu un echipament de cămăși de constrângere
emoțională și alergăm cu ele prin lume. Și mai suntem și atât
de nebuni, încât ne întrebăm „De ce nu sunt liber? Mă simt
atât de îngrădit, e ceva în neregulă cu mine?”
Întrebarea este la fel de proastă ca și cel care o pune.
Atâta vreme cât nu conștientizăm în ce sistem trăim, sistem
care este așa cum este, în jurul nostru, nu vom putea să
răspundem la această întrebare.
În orice caz, nu în mod inteligent și nici corect.
C:/Format C:/ Human
C:/System Restart ....

68
69
 „Ideea ca aveți o obligație față de părinții voștri, rudele
voastre, țara voastră vă transformă în victime.“

Krishnamurti, Libertate deplină

70
 O poveste pe nume
„Istoria omenirii“

Din catalogul de minciuni ale omenirii nu trebuie să lipseacă

propria noastră poveste:
Napoleon a fost de părere că „istoria este minciuna asupra
căreia s-au pus toți de acord”.
Și asta se potrivește întru totul.
Pe lângă aceasta, nu trebuie să uităm că istoria a fost scrisă
întotdeauna de învingători, deci ea ne arată doar un punct de
vedere. Din motive naturale sau/şi din alte motive, învinșii
nu au avut, la dispoziție, din păcate, nicio posibilitate de a
participa la scrierea istoriei.
Cei mai mulți dintre ei erau, deja, la acel moment, morți.
O privire aruncată în istorie ne dă ocazia să credem că suntem
o specie extraordinară: numai eroi și împăraţi curajoși, numai
mari oameni de stat etc. Ceva într-atât de formidabil precum
suntem nu va mai exista a două oară!
Chiar suntem toți atât de grozavi?
Istoria noastră este ceea ce am primit de la alții, sub forma
unor scrieri. Și, după cum se știe, hârtia suportă multe. La o
cxercetare mai amănunțită, descoperim că istoria este plină
de intrigi, minciuni, războaie, crime, omucideri, înşelătorie,
hoție, și lista poate continua.

71
 Oamenii și-au acordat, în fiecare an, în istorie, un Oskar,
pentru transmisia live a propriei prostii.
Bineînțeles, urmașii au încercat mereu să-şi depașească
strămoșii. Le-a și reușit, aproape de fiecare dată.
Antichitatea, când omul se preocupa mai puţin de tehnologie,
a fost, în linii mari, o perioadă bună pentru dezvoltarea
spirituală.
Mă tot întreb cum a putut să urmeze, după aceea, o epoca
precum cea a Evului Mediu?
Există doar două explicații posibile:
Fie omenirea este îndobitocită, la modul general, fie
antichitatea a fost născocită.
Mai degrabă, prima variantă este cea corectă, iar Evul Mediu
a adus prostia și îndobitocirea la perfecțiune. Biserica și nobilii
feudali s-au bazat pe prostia și îndobitocirea poporului. Astfel,
sunt ucişi oameni doar pentru că ei cred în altceva decât noi.
Primii la rând au fost musulmanii, după aceea evreii, pe urmă
și creștinii (în războiul de 30 de ani).
Apoi au fost masacrate Asia, Africa și, ceva mai târziu,
America. Hristos domneşte, cu sabia, peste tot.
Nici musulmanii nu au fost mai buni, și ei au islamizat tot
ce s-a putut.
Rasa galbenă, la fel, nu a urmat chiar atât de riguros
buddhismul, a făcut praf tot ceea ce nu i-a convenit. Dar
reprezentanţii ei au fost, cel puțin, cinstiți, în mintea lor scurtă:
Nu i-a interesat atât religia, cât, mai ales, jaful.
Da, este evident că ne-am folosit istețimea pentru a face
arme tot mai sofisticate pentru a putea ucide tot mai rapid și

72
mai precis. Fireşte, pentru a desăvârși o prostie, trebuie să fii
inteligent.
După aceea, au urmat cei care erau de părere că„Pământul
este o sferă”.
Apoi, ne-am îndreptat spre popoarele primitive. Să dispară
toate.
Un african mi-a spus odată: „Când a venit omul alb, el avea
Biblia și noi pământul, acum noi avem Biblia, și el pământul „.
Deci, nu numai că le-am luat țara acestor oameni, dar ne mai
şi măgulim ego-ul, că le-am inoculat religia noastră idioată!
Planul a funcționat. Popoarele din Africa, America și
Australia nu numai că nu mai au țară, dar și-au pirdut și
religiile lor naturale și, prin prostia pe care le-am turnat-o cu
pâlnia, au devenit, acum, total îndobitocite.
Este trist ceea ce a mai rămas din ele.
Omul premodern a redescoperit, după aceea, comerțul cu
sclavi. Păi da, romanii au ajuns departe cu sclavii lor. Dar ar fi
trebuit să citească, în istorie, că s-au şi ruinat, spectaculos, ca,
apoi, să dispară. Ei nu au fost învinși de nimeni.
Comerțul cu sclavi, folosind bici adevărat şi violență
adevărată, nu a rezistat multă vreme. Avea eficacitate redusă.
Astfel, au apărut noi metode pentru a manipula oamenii.
Acum intervine rolul banului. Biciul se transformă în limite de
creditare și violența se numește datorii. Dobânda la dobândă
răsucește șurubul tot mai adânc și, la un moment dat, ești: Şah
mat!
Trebuie să recunoaștem că au existat și oameni care s-au
gândit la alții și care au vrut să-şi folosescă puterea pentru
ceva bun.

73
 Foarte vizionar și foarte obosit de viață!
John F. Kennedy este suficient ca exemplu.
Istoria a arătat, însă, că implicarea pentru binele omenirii
aduce după sine o speranţă de viață redusă. Povestea despre
făptașul smintit din cazul Kennedy, a fost depășită, în
perioada contemporană, doar de 11 septembrie. Evident, că
așa ceva este posibil doar într-o mulţime dresată, care crede
orice neghiobie, imediat ce este transmisă la TV.
În felul acesta ne-am dezvoltat și am ajuns cum suntem:
produsul logic şi natural al secolelor de îndobitocire, de lipsire
de educaţie și de condiţionare prin religii și stat.
Ca și ET, m-aş mira, văzând ceea ce se întâmplă aici, pe
Pământ. Dar, după ce aș termina de citit istoria Pământului,
aș spune: „din fericire mai există câţiva inşi, care au scăpat de
prostirea totală. Pământul mai are, deci, o șansă „.
Aici îmi vine în minte o caricatură, pe care am văzut-o
cândva. Un OZN răpește televizorul unui om și-i spune: „Îl
avem pe conducătorul dumneavoastră!”

74
75
 Spațiu pentru propriile gânduri:

76
 „Conducătorul lumii libere“

Păcat că nu există un preț pentru formulări tâmpite. În mod

sigur, ar fi fost nominalizat și titlul acestui capitol!
Respectiva noțiune o auzim, întotdeauna, atunci când se
spune că Occidentul „liber” are ceva de tratat cu „non-liberele”
Asia, Africa, și cu toate celelalte, care consideră societatea
noastră de consum o prostie.
Deci, „conducătorul lumii libere” – noțiune ce trebuie lăsată
să se topească pe limbă! Când am auzit asta, mi-a venit,
spontan, încă o întrebare în minte: „Ei, cum stau lucrurile,
de fapt, lumea este liberă sau condusă?” Bineînțeles că nicio
lume nu e liberă, nici cei „liberi”, nici cei „non-liberi”.
Ceea ce trebuie să înțelegem este că, în istoria noastră, n-a
fost vorba, niciodată, de libertate. Nu. A fost vorba de țiței,
gaz, diamante, aur, argint, metri pătrați, metri cubi, apă etc.
Libertatea este o noțiune generală, care a stat ca justificare
pentru raidurile de prădare.
În primul rând: Ceva ce să însemne libertate nu există! Sau,
ce definim noi drept libertate?
Deoarece nu am nicio definiție, mă folosesc de un citat al lui
Jean-Jacques Rousseau: „Libertatea nu înseamnă că pot face
tot ceea ce-mi doresc, ci ca nu sunt obligat să fac ceea ce nu-mi
doresc.”
Și acum să ne gândim la viața noastră și la definiție.

77
 Atunci, ne întrebăm cu toții: „Suntem liberi?” Răspuns:
„Nu” – pentru cei 99 %.
Majoritatea își urăsc dimineața jobul, iar seara, viața. Dar
dăm din gură, la greu, despre libertate, ne cățărăm pe zid şi ne
lăsăm conduși de sloganuri fără conținut!
După aceea, vine realitatea şi îți aruncă în față speranța.
Dacă ai nevoie de așa ceva, în vremurile noastre, n-ar mai
trebui făcute revoluții, se poate călători, pur şi simplu, la
Disneyland. Este aceeași „țigară”. Doar că nu se transmite la
TV. În ce priveşte conținutul, este la fel. Şi apare, din nou, în
prim plan, întrebarea: „Mai putem fi salvaţi de la indobitocire?
Am atins nivelul maxim? Sau mai există loc în jos?”
Îl chestionăm pe unul din „conducătorii lumii libere”.
Citat:
„Nu ne putem aștepta ca ceea ce s-a spus înainte de alegeri
să fie respectat, după ce acestea s-au încheiat”.
Angela Merkel – conducătoare a lumii libere.

78
79
 Spațiu pentru propriile gânduri:

80
 Teatrul de păpuși

Volker Pispers a spus odată: „Forme de viață mai inteligente

decât cele din politică se găsesc pe orice perdea de duș”.
Ar putea fi, foarte probabil, corect.
Acești oamenii pot fi invidiați, în ceea ce priveşte aspectul
material, dar, să nu uităm, din punct de vedere spiritual, sunt
de copătimit.
Eu n-aș dori să fac schimb cu niciunul dintre ei!
Evident, nu-mi pot hotărî, singur, şi integral, viața, dar, de
la a fi sclav pe jumătate, să ajung o marionetă completă – nu-i
de mine.
Ne mirăm de ce câștigă ăștia așa de mult!
Sorry, am greşit!
Nu câștigă, ci, pur și simplu, primesc. Nu e chiar așa de greu
să ghicești: Ei joacă o piesă de teatru și aceasta le este plata.
Reprezentațiile live sunt mai bine remunerate decât playback-
ul, asta ştim de la TV. Mai primesc, pe deasupra și mită, ca să
nu dea din gură despre ceea ce fac ei acolo.
Dacă unul se pune de-a doua și e de părere că ar trebui să
sară o dată din rând, cu un discurs, sau sa facă un gest spre
binele general, este destituit și primește mită mai mare, pentru
ca, în viitor, să nu se mai întâmple astfel de deraieri și ca să-și
țină gura.
Dar cum ajungi politician?
Nici nu e chiar așa de greu!
81
 Există mai multe categorii printre ei:
Cei care au creierul complet amputat, se află, în această
poziţie, din convingere și speră să schimbe ceva;
Cei nu prea străluciți, care n-au chef să facă o muncă normală
și nici talent pentru altceva nu au;
Şi cei inteligenți şi vicleni, care știu exact ce se petrece și vor
să fie și ei prezenți la împărțirea tortului.
Pentru toate cele trei categorii natura a risipit foarte mult
material. Toți dețin un creier, absolut de prisos, măduva
spinării ar fi fost arhisuficientă.
Așa.
Când unul ajunge, în sfârșit, politician, constată: „O, fir-ar!
E totuna în ce partid sunt, oricum ne schimbăm între noi la
fiecare 5 ani „.
Deci, cine are impresia că politica poate și că va schimba
ceva, acela poate să se întindă și să doarmă mai departe. Pentru
că politicienii sunt toți prieteni între ei, doar în parlament se
ceartă ca chiorii, după cum cere scenariul.
Masele găsesc că e bine că avem libertate de opinie – mare
teatru!
Pentru a ajunge politician trebuie să devii, mai întâi,
șantajabil. Aceasta este condiția de bază. De ce? Păi, ca măsură
de „siguranță”, pentru momentul când devii inutil. Atunci
se deschide sertarul, se transferă chestiunea către presă și
aşa dispari din peisaj. Dacă ești șantajabil, este asigurată
reprezentația comuniunii din parlament. Când aceasta a fost
depășită, trebuie să te transformi într-un mare lingău şi, apoi,
cândva, prin manipularea maselor, vei fi „ales”. Din acel
moment, ești politician!

82
 Din acel moment, nu mai trebuie să faci decât ce ordonă
concernele și băncile, și ai o viață relaxată.
Dar complet lipsită de pericol nu este nici asta, fiindcă
planurile se pot schimba. Dacă dictatura banului stabilește
astăzi contrariul a ceea ce a fost ieri, dispari şi tu!
Este nevoie, pentru a-i duce de nas pe oameni, doar de
„personalități credibile”.
Un job periculos. Dar are și avantajele lui. Mita este
îndestulătoare, în plus ai voie să apari la TV. Ce vrei mai mult?
Și acum să spunem ce este un politician:
Un reprezentant al poporului.
Sau?
Aha! Un „reprezentant care reprezintă poporul”. În fața
cui? Aici observăm deja că ceva nu-i în regulă. Exact. Un
reprezentant, din câte știu eu, este un fel de vânzător. Dacă
un reprezentant de vânzări aspiratoare vinde aspiratoare, ce
vinde atunci un reprezentant al poporului?
E clar, poporul!
Acum știm despre ce este vorba.
Noapte bună!

83
 „Impozitele și taxele sunt motorul pentru redistribuirea
bunurilor de la cei harnici spre cei bogati.“

Rico Albrecht / Andreas Popp

84
 Impozitele trebuie plătite!

Fără îndoială, doar că ...

„Trebuie!”
Numai când aud cuvântul „trebuie”, mi se face părul
măciucă!
Da, impozitele nu sunt o treabă negociabilă. Citiți legile!
Există obligația de a plăti impozite, nu un drept la impozit.
Impozit vine de la „a impune” și este un bir, prin care
oamenilor li se poate impune.
Foarte simplu.
Că impozitele sunt un furt tolerat a înţeles, între timp, toată
lumea, dar nimeni nu face nimic împotrivă, pentru că s-a creat
impresia că nu poate.
Așa o fi?
Există mijloace și căi prin care poti să nu plătești impozite,
și nu mă refer aici la sustragerea de la plata lor, care, apropo,
este o infracțiune mai gravă decât maltratarea copiilor (această
propoziție trebuie citită de două ori, atunci va ști fiecare dintre
noi unde ne aflăm). E simplu: să câștigi atât de puțin, încât să
nu fii obligat să plătești impozite. Punct.
Neplata impozitelor atrage neplăceri, amenințări, șantaj,
frică, panică! Întregul program este servit de stat, pentru a ne
determina să plătim impozitele. Și, dacă nici așa nu le plătim,
vom fi încolțiți: poprire pe conturi, executare silită, puşcărie.

85
 Programul complet.
Regulile sunt valabile doar pentru cei 99 %, nu și pentru cei
1 %.
Aceștia au propriile lor reguli.
Regulile banului.
Mecanismul acesta nu ne amintește, cumva, de o altă
instituție, ilegală, pe care statul o combate? Ba da, sigur că da:
de mafia. Mafia este rea. Bineînțeles că este! Concurența nu
este dorită niciodată.
Unde – în comparație directă, mafia are chiar performanțe
mai bune, în favoarea membrilor ei. Aici statul nu poate ține
pasul. Apoi, mafia cere mai puțin. Cinci, până la opt procente
din venituri! Se poate spune că mafia este un paradis fiscal.
Acestea sunt faptele.
Dar noi credem ceea ce ni se spune la televizor Statul este
bun, mafia e rea.
Statul tolerează mafia doar ca pe propria sa instituție
secundară.
Atunci, mafia este bună! Exemplu: mafia drogurilor.
Aceasta este o instituție secundară, neoficială, a statului.
Mafia are grijă ca, din când în când, să fie prinși câtiva criminali
mărunți și să fie băgaţi sub nas poporului, la televizor și în
ziare, ca să-i devoreze. „Statul luptă împotriva drogurilor”,
se spune atunci. Și statul are grijă ca drogurile să nu devină
niciodată legale, pentru a putea înflori frumos afacerile filialei
sale.
De ce este așa?
Păi, este foarte simplu:

86
 Statul nu este altceva decât ascunzătoarea celor 1 %, care au
inventat banul şi care dețin totul. Aceiași indivizi fac tot felul
de afaceri care aduc bani, îi deposedează pe ceilalţi, îi distrug
şi îi țin în lanțuri. Un om „încremenit“ sau „complet drogat“
nu mai poate să se răzvrătească împotriva sistemului. Statul
primeşte mai mulți bani de la mafia drogurilor, dacă drogurile
rămân ilegale, decât dacă ar încasa impozite la legalizarea lor.
Dacă drogurile ar fi legale, ar apărea și pericolul să devină,
pentru numeroşi potenţiali consumatori, neinteresante. „Ceea
ce-i legal este plictisitor”, ar spune mulți.
Citiți despre prohibiția de alcool din SUA din anii treizeci.
Nu e chiar așa de complicat.
Trebuie doar să poți gândi.

87
 „Televizorul este cea mai mare catastrofă culturală, pe care a
trăit-o Pământul, în perioada de care ne putem aminti noi.“

Joseph Weizenbaum

88
 Muncește!
Consumă!
Uită-te la TV!

Eu numesc enunțul de mai sus circuitul de îndobitocire.

În acest circuit, suntem înlănțuiți și comandați, de la
distanță, încă de la naștere. Unii au noroc: părinții nu se prea
interesează de ei în copilărie și, atunci, le vin alte gânduri.
Dar urmează școala și e deja prea târziu. Ești legat la
sistemul computerizat. Dacă nu faci ce se așteaptă de la tine,
devii incomod. Noi creștem o turmă de oi proaste, fără creier,
care trebuie să respecte ordine. Fiecare își va primi, mai apoi,
locul său în mașinăria sistemului. De clarvăzători, vizionari,
spirite libere nu avem nevoie, i-ar putea deranja pe ceilalți de
la distrugerea ce le-o aplică munca zilnică.
Ce șansă are un muncitor la bandă să se dezvolte spiritual?
Egală cu zero.
Și de ce?
Prin munca monotonă, pe care o îndeplinește, se
automatizează. Această automatizare se transferă și asupra
vieții lui. După serviciu, merge la supermarket, își cumpără
ceva de mâncare și se duce acasă. Sau o ia spre birt, pentru a-şi
oferi o bere, fiindcă și de asta a avut sistemul grijă, să se poată
droga cu alcool. După aceea, ajunge în pat și doarme neîntors.

89
 Astfel, se poate afirma că noi, cei 99 %, dormim, iar cei 1 %
trăiesc.
Dacă mai are timp, acasă, se uită la televizor. Aici se
prelucrează, cu adevărat, subconștientul său. Știrile sunt o
catastrofă, ele trebuie să îi facă o demonstraţie: „Uite ce se
întâmplă în lume, dar ție îți merge bine”.
Apoi, vin serialele polițiste, unde ni se arată ce ni se poate
întâmpla, dacă ne punem împotriva statului. În aceste seriale,
este vorba, de obicei, de crimă și teroriști, iar pedeapsa şi
munca poliției sunt aceleași ca și atunci când avem de a face
cu sustragerea de la plata impozitelor sau cu alte activități
îndreptate împotriva statului.
Bineînteles, ni se probează că, la poliție, lucrează
„supercreiere” și „topmodele”, ca să te simti nasol cu adevărat
și să ai impresia că: „În comparație cu oamenii ăștia, eu sunt
un vierme, deci îmi țin fleanca și nu ies în evidență cu nimic „.
Evoluția a lucrat milioane de ani, pentru a transforma
maimuțele în oameni, și noi am reușit, în mai puțin de 50 de
ani, prin intermediul televizorului, să transformăm oamenii,
din nou, în maimuțe.
GROZAV!
Controlul se comută în autocontrol. Nu vrem să avem
necazuri și, prin urmare, ne conformăm, cât putem mai bine,
sistemului.
Apoi vin jocurile.
Yes!
Aici fierbem de emoţie, alături de participanţi. Se aruncă
cu bani, pentru ca „telespectatorul conformat” să devină,
cu adevărat, invidios și să dorească și mai mulți bani,

90
deci să lucreze și mai mult, și să dovedească o şi mai mare
conformitate cu sistemul. Pretențiile acestor emisiuni sunt la
nivelul creierului de bacterie, ele au scopul de a retrimite și
creierul uman în acest stadiu de evoluție.
Da, în plus, ne soseşte şi publicitatea.
Monumentul prostiei! Dar are și o parte bună, pentru că aici
se arată, e drept, în formă camuflată, acele concerne, bănci și
societăți de asigurare, care conduc, de fapt, această lume.
Să nu pretindem că nu ni s-a spus!
În fiecare zi, și la fiecare 5 minute, în timpul unui film
bun. Aceleași logo-uri și nume de concerne se pot vedea, ca
sponsori, în fundal, la toate congresele de partid. Aşadar, mai
e ceva neclar?
Totul este perfect.
Scenariul este limpede, noi conducem lumea, spun cei
1 %, politicienii au rolul de-a mima puțină democrație, în
perioadele de legislatură, și proștii muncesc și plătesc tot.
Televizorul, ca aparat, s-a dezvoltat (și continuă s-o facă, în
ritm alert) mai repede decât orice altceva. Cred că nu poate
ține pasul cu telefoanele mobile, dar le ajunge, în forță, din
urmă. Plasma, TFT, LCD, LED, acum OLD. Tot mai mari, tot
mai clare, tot mai ieftine.
(Un astfel de aparat , plat, colorat și ieftin, pentru vindecarea
cancerului, n-am fost în stare să realizăm. Pentru asta suntem
prea primitivi.)
În ce scop? Ca să le putem arăta proștilor minciunile mai
clar, mai colorat și mai în toată amploarea lor. Televizorul, ca
simbol al statutului. Mai mare, mai plat şi cu o imagine clară,
precum cristalul.

91
 Și, cu cât mai plate devin aparatele, cu atât programul îşi
potriveşte pasul după ele: devine, și el, tot mai plat, mai slab,
mai tâmpit, mai fără creier. Oamenii trebuie să rămână proști
și, dacă nu, să fie transformați în proști.
Mai mulți specialiști lucrează, cu un buget mai mare și în
condiții de muncă mai bune, la programe ce vizează modul în
care oamenii pot fi prostiţi, decât în domeniul „cum am putea
să-i facem mai isteți”.
Ca să fim corecți, trebuie să admitem că mai ajung și emisiuni
cu pretenții la TV.
La acele ore când toată lumea se uită: 3 sau 4 dimineaţa!
Muncitorul sau casiera rămân treji, fac o noapte albă, anume
pentru a vedea acea emisiune. Iar în zori, se duc intelectuali
la jobul lor de sclavi și schimbă impresii cu colegii despre
discuția din emisiunea „Școala te face prost?” dintre Precht
și Hüther. Imediat după ce au schimbat păreri, funcţionează
mai bine munca.
Un SF frumos, sau ce?
Realitatea arată altfel:
Oamenii nu au timp pentru emisiuni cu pretenții. Se uită
la mizeriile ce se transmit după ce au lăsat să treacă peste ei
ştirile întunecate. A doua zi, se discută despre cine a mâncat
mai mulți gândaci în campusul din junglă și despre cine a
făcut baie în pielea goală.
Pretenții zero.
Dezvoltare a creierului, dar îndărăt.
Până la zero, până la „eșecul total”.

92
 Așa se obține o masa bolnavă de idioți, care sunt în stare să
cumpere, fără să gândească, cu link-uri, următoarea porcărie
prezentată în reclame.

93
 „Daţi-mi controlul asupra aprovizionării cu bani a unei
naţiuni și îmi este indiferent cine îi face legile.“

Mayer Amschel Rothschild

„Aurul este banul regilor, argintul banul domnilor, schimbul

este banul țăranilor, iar datoriile sunt banul sclavilor.“

Sursa: Necunoscută – Popular

94
 Religii noi.
Astăzi: Banul.

Banul, dragul de el! Nimeni nu are destui bani, fie că-i

milionar, fie că-i sclav de sistem. Fiecare vrea să aibă mai
mulți și niciodată n-o să reuşească, indiferent ce face.
Dar ce este banul?
Este un mijloc de schimb?
Nu, nu este, pentru că, dacă ar fi, ar trebui el însuși să aibă
o valoare.
Dar nu are.
Povestea banului se poate vedea, mai mult sau mai puțin
mințită – depinde de cine o relatează – pe Wikipedia, sau în
diverse filme pe internet.
Cea mai revelatoare este povestea lui Fabian:
Schițată pe scurt: Se spune că, demult, oamenii au schimbat
totul între ei. Până când a venit un deștept, cu propunerea să
se atribuie oricărui lucru o anumită valoare în aur și totul să
se schimbe cu aur, întrucât aurul nu ruginește și arată și bine.
Ideea în sine a fost minunată. Oamenii au găsit noul „obiect
de schimb universal” ca fiind foarte bun și viața a început să
prospere. Era doar puțin stresant să te plimbi cu aurul după
tine.
Atunci a venit deșteptul, din nou, și a zis: „Puteți depune
banii la mine în seif și primiţi, în schimb, un certificat de

95
depozitare”. Extraordinar! s-au gândit oamenii. Astfel, ei au
plătit doar cu certficatul de depozitare, iar aurul a rămas în
seif.
Atunci deșteptul a cugetat: „Dacă emit acum mai multe
certificate de depozitare decât aurul pe care-l am, n-o să-i sară
nimănui în ochi”.
Zis și făcut!
Până în 1971, a funcționat trucul – până când Nixon a
decuplat banii de hârtie de aur. Din acel moment, banul este
doar o hârtie de closet, scumpă, colorată și greu de fasificat.
Nimic mai mult.
Acum, în vremurile noastre, banul nu mai are nicio valoare.
Este doar o bază de măsurare, asupra căreia am convenit. Nu
are acoperire în aur sau în altă valoare. O bucată de hârtie cu
„atracție magică”, pe care vor toți să o aibă.
Chiar trebuie s-o aibă toți, pentru că sistemul este în așa fel
construit, încât, dacă nu ai bani, ești, practic, mort. Nimic nu
mai merge fără bani. Omul modern este sclavul banului.
Cum s-a putut ajunge atât de departe?
A fost un proces care s-a instalat, treptat, pe nesimţite. Nu
de azi pe mâine. Oamenii nu mai au grijă de ei înșisi, acum au
job-uri și au grijă de alții. Prin această împărțire a sarcinilor,
suntem tot mai mult direcționați către bani. Banul a fost
recunoscut, ca „mijloc de plată legal”, de către inventatorul
său, băncile, și de către stat, şi, apoi, nu s-a mai putut face
nimic.
Fără bani, nimic nu mai funcţionează!
De atunci, suntem toți într-o goană permanentă după bani.
Nu trebuie să avem, pe lumea asta, o slujbă, o muncă plină de

96
sens sau o datorie, ci trebuie să avem bani, pentru a putea trăi.
Proprietarii de imobile ne arată cum se face: Ei nu au slujbă,
ei încasează doar chiria și astfel e rezolvată problema.
Alții lasă banii lor să „lucreze”, sub forma unor depozite, la
care primesc dobânzi. Acești oameni nu au nevoie nici ei de
vreun job..
Apropo: Banii nu pot să lucreze. Doar oamenii lucrează.
Dar, despre asta, mai târziu.
Pentru a institui banul ca dictatură sau religie, deștepții au
inventat dobânzile. Deci, dacă ei dau bani cu împrumut, doresc
să primească mai mulţi înapoi. Toate bune și frumoase, dacă
ar exista banii pentru dobânzi și pentru dobânda dobânzii.
Dar nu există.
Fiindcă, atunci când s-au tipărit banii, în mod logic, nu
s-au tipărit și bani pentru dobânzi. Și așa, oamenii trebuie să
vâneze banii de la unul la altul, pentru a plăti dobânzile. Şi pe
cei care nu reușesc îi sfâşie câinii.
Un sistem de bulgări de zăpadă – am putea spune.
Foarte exact şi absolut legal!
În plus, survine şi faptul că băncile au puterea să inventeze
bani, sub formă de „depozite monetare”. Aşa, ca din văzduh,
băncile îi acordă clientului o sumă, în computer, drept credit,
se înțelege - „salvează” - și gata, avem banii inventați. Omul
trebuie să garanteze cu toate bunurile sale, pentru numărul
venit din văzduh. Dacă nu poate plăti, băncile se folosesc de
stat, ca și acolit, pentru colectarea datoriilor. Statul este, după
cum se vede, nu doar o ascunzătoare a celor 1 %, ci și instituția
lor de încasare. Cum se petrec lucrurile știe oricine.
Dobânda și dobânda la dobândă pentru bani! Cel mai

97
inuman mecanism ce s-a pomenit, de la începutul timpului
şi până azi! Banii nu pot munci. Oamenii muncesc. Dobânzile
pe care le primești sunt muncite de oameni. Deci dobânda
este un nou bici al vremurilor moderne. Înainte, sclavii erau
bătuți. Astăzi sunt ținuți la trap, cu dobânzi și credite ce li
se pun la dispoziție. Tot înainte, tot înainte ...Biserica a făcut
treabă bună, a stabilit termenul de „păcat”.
Acum există și păcatul banului. Și nu doar atât.
Ce face banul cu noi?
Ne transformă în neoameni. Se ucide, se înșală și se fură:
totul pentru bani. În spatele a 98 %, din delicte se ascund banii.
Cele mai multe despărțiri în familii se petrec din cauza banilor.
Familii se destramă, fratele-și ucide fratele, pentru bani.
Femeile se vând, pentru bani, oameni se vând, în schimbul
banilor. Ne luăm viața, din cauza banilor și a datoriilor. Ne
trădăm unii pe alții, pentru bani.
Iisus este în istorie un simbol, pe care nimeni nu l-a înțeles,
până acum: Iuda l-a trădat pe Isus, pentru bani. Nu este vorba
despre trădarea în sine, ci de motivul pentru care a făcut-o. Era
o avertizare: „Uitați-vă, ce-ați descoperit aici! Chiar și pe Fiul
lui Dumnezeu l-ați trădat și vândut, pentru bani. Care este
adevărata voastră religie: Dumnezeu sau banul?” Și oamenii
s-au decis pentru bani, fiindcă Dumnezeu era prea abstract.
Aceasta va fi prăbuşirea: banul. Nu natura ne va distruge,
ci noi înșine – cu banii, și pentru bani. S-a ajuns într-acolo de
mai multe ori. Crizele financiare arată că banul în sine precum
și dobânzile vor duce mereu la prăbușire. Oamenii nu învață
din asta. Se lasă atrași, de fiecare dată, din nou, într-un joc,
dictat și stăpânit numai de 1 % dintre noi.

98
 Avem, de peste zece ani, moneda Euro. Ea este cea mai mare
mașină de deposedare, de când există banii. Prețurile au rămas
aceleași și economiile omului mărunt s-au înjumătățit. Pentru
cei 1 % a fost totuna dacă acum au 200 sau 100 de miliarde,
acolo sus nu se simte nimic.
Mai nou, ne străduim să salvăm moneda Euro, deoarece
înșelăciunea devine, pe zi ce trece, tot mai evidentă.
Mulţi spun că banii ar trebui desființați. Nici asta n-ar
schimba prea multe. Nu banii sunt problema, ci modul nostru
de a gândi. Cei 1 % dețin totul, nu doar banii. Dacă mâine nu
ar mai exista bani, cei 1 % ar cere altceva pentru închirierea
pământului. Deci rămâne la fel.
Să nu ne lăsăm duși de nas!
Interesantest e că toată lumea este îndatorată.
Cras!
Față de cine oare?
Față de ea însăși.
Imposibil!
Dacă toți şi-ar achita datoriile, nu ar mai exista bani.
O, asta-i prea de tot! Şi atunci?
Oameni buni, nu s-a prevăzut niciodată că datoriile vor fi
achitate. Nu e vorba despre asta. Este vorba de dobânzi ...
Pentru a pricepe mai bine modelul de înșelătorie care este
„banul”, și unde va duce el, îl citez pe Graham Summers, în
Gainspains-capital.com, din 02.11.2012:
„Da, știu că situația din Europa poate fi cam neclară și
derutantă. Nu numai că avem de-a face cu 20 de țări distincte
și cu economiile lor, care sunt diferite una de alta, și cu
problemele datoriilor, nu, în plus mai există și Banca Centrală

99
Europeană și numeroasele pachete de salvare, și fonduri de
salvare – de la LTRO 1 și LTRO 2, prin EFSF, ESM pâna la
actualul OMT – care trebuie avute în vedere.
Din dorința de a fi bine înțeles, voi descrie, în cele ce urmează,
problemele Europei, în cuvinte foarte simple. Primul lucru, pe
care ar trebui să-l știm, este că băncile europene, văzute ca un
întreg au pârghii mai tari decât instituțiile financiare ale SUA.
Conform Fondului Monetar Internațional, băncile americane
lucrează cu un raport de capital străin de 13:1.
Băncile europene lucrează, însă, cu o pârghie de 26:1. Altfel
spus: USD 26 pasive se raportează la USD 1 active.
Priviţi lucrurile în felul următor: imaginați-vă că ați avea USD
100.000 în contul dumneavoastră bancar și ați angaja credite
în sumă de USD 2,6 milioane, pentru a vă cumpăra locuințe
și alte bunuri. Puteți să susțineți, în ceea ce vă privește, că vă
aflați într-o situație financiară stabilă
Exact la fel este şi situația băncilor europene, ca întreg.
Mai mult, noi știm că cifrele Fondului Monetar Internațional
se bazează numai pe valorile bunurilor și gradele de îndatorare
cunoscute, care sunt recunoscute și de bănci. Și, de câte ori, în
ultimii câțiva ani, ni s-a întâmplat ca băncile să fie sincere și
transparente, în ceea ce privește riscurile lor?
Corect, nici măcar o dată.
Ar trebui sa considerați, prin urmare, pârghia de 26:1, cu
care lucrează băncile europene, ca un minim. Realitatea se
prezintă, conform previziunilor, considerabil mai rău, ceea ce
înseamnă, simplu, că băncile europene sunt insolvente.
În afară de acest fapt, și statele europene sunt, de asemenea,
falimentare. Da, știu că toți se concentrează pe datoriile/

100
rapoartele PIB ale fiecărei țări în parte, cert este, însă, că
îndatorarea țărilor europene este incomparabil mai evidentă,
dacă se iau în considerare și obligațiile de stat nefinanțate.
Același lucru s-ar putea spune, bineînțeles, și despre Statele
Unite, dar obligațiile nefinanțate ale SUA sunt puse în umbră
de cele ale Europei. Deja în 2004 știam că raportul datorii/PIB,
luând în considerare obligațiile nefinanțate, se situa, în Grecia,
la 875 %, în Spania, la 244 %, în Italia, la 346 %, în Franța, la 418
%, în toată Uniunea Europeană la 434 % şi, în SUA, la 400 %.
Avem, deci, de-a face cu un sistem bancar falimentar al unor
țări falimentare.
Și acum vine bomba: Întregul sistem financiar se bazează
pe ipoteza că obligaţiunile de stat, în Europa, sunt lipsite de
riscuri. Avem, deci, țări falimentare, care vând obligațiunile
lor de stat unor bănci insolvente, care le utilizează, pentru a
lucra cu o pârghie de 26:1. De altfel: când a explodat Lehman,
banca lucra cu o pârghie de 30:1.
Așadar, am descris, astfel, întregul sistem financiar european.
Sper că acum e lămurit de ce Europa este sortită prăbușirii.
Este total imposibil ca Europa să se poată elibera din această
situație fără ieșire, exceptând împrejurarea că Uniunea
Europeană ar dovedi, în următorii 10 ani, creșteri anuale de
peste 10 %.
Și asta nu se va întâmpla niciodată.
De aceea îi sfătuiesc pe toți: Urmați-vă sentimentul din
stomac! Toate acestea funcționează pentru că sistemul în
Europa este la capăt, simplu și necomplicat. Și, deși sistemul
financiar american al SUA este și el problematic, problemele
lui sunt nimic în comparație cu cele din Europa.

101
 Spus simplu: Dacă Europa se va clătina din nou - și asta se va
întâpla – va fi o cădere mai mare şi mai masivă decât tot ceea
ce am văzut pe timpul vieții. De data aceasta, băncile centrale
din întreaga lume își vor fi epuizat toate resursele, deoarece în
ultimii patru ani și-au folosit întreaga putere pentru a susține
piețele pe linia de plutire.

102
103
 Spațiu pentru propriile gânduri:

104
 Ne construim un lagăr de concentrare

Bun venit pe planeta noastră, pe care o putem numi: Pârnaie!

Conform unor mari modele, am transformat planeta pe care
trăim într-un lagăr de concentrare perfect! Gardienii poartă
costum și cravată, sunt amabili și politicoși și participarea e
obligatorie.
Noua „cameră de gazare” se numește „credit” și „gazul
ucigaș” se numește „bani”. Recrutarea și încarcerarea au loc
printr-o mașinărie de propagandă foarte bine organizată,
numită „consum”, „creștere” și „productivitate”.
Creierele noastre subdezvoltate sunt injectate, în fiecare
secundă, cu gălăgia otrăvită despre consum. Otrava se aşază
pe celulele creierului și ne trimite, ca prin telecomandă, în
camera de gazare.
Nu se urmarește uciderea biologică. Nu, prin experimente,
s-a dovedit că aceasta este extrem de neproductivă.
Biologic, avem voie să trăim mai departe. Din punct de
vedere uman, suntem uciși. Renunțăm, de bună voie, la
capacitatea noastră de a simți, la creativitate și individualitate,
până când ajungem să fim doar niște mașini organice.
Gardienii inventează, chipurile, tot felul de lucruri, care să
ne facă mai fericiți, mai buni și mai deştepți.
Așa se spune.

105
 Adevărul este exact contrariul. Creierul nostru este făcut
să fie dependent de nevoia de recunoaștere a valorii noastre.
Recunoașterea este o manipulare profundă. Dacă am încerca,
o zi, să renunțăm la recunoaștere, atunci am fi liberi să facem
ceea ce ne dorim cu adevărat.
În cămașa de forță „recunoaștere”, și cu biciul „prestație”,
suntem mânați în încăperile otrăvite. Și mergem de bună voie.
De frică, alegem o moarte intelectuală lentă, nedureroasă în
locul unei excluderii imediate din sistem.
Puterea gardienilor este transferată, mai departe, lacheilor,
care nu le dau pace „prizonierilor”. Și aceștia sunt mai răi
decât gardienii înșiși. Puterea elimină sentimentele. Suntem
una dintre speciile obsedate de putere. Iar puterea este o
formă a subdezvoltării, poate cea mai înaltă formă a existenței
primitive. Acum, toată lumea e „gazată”. Toți stau în „camera
de gazare”-credit și inspiră otrava „bani”. Oameni, firme,
popoare întregi vegetează în autosclavie, fără perspectiva
eliberării. Pare să nu fie nicio alternativă
Eu cred că și locul bunicului meu este în lagărul de
concentrare. Acum suntem toți „evrei”, doar pentru că suntem
oameni. Ne-am construit propriul lagăr de concentrare și
nu știm cum putem ieși din el. O scăpare este, de departe,
imposibilă.
Sârma ghimpată, numită și „frica de existență”, este întinsă
în jurul nostru. Simțim înțepăturile gardului, de fiecare dată
când încercăm sa fim rebeli și să evadăm. De cele mai multe
ori, ne întoarcem, de bună voie și deziluzionați, înapoi și ne
împăcăm cu soarta.

106
 Paralele în timp nu există. Nu în ceea ce privește sfârșitul.
De data aceasta, nu va exist nicio „eliberare”.
Trebuie să ne eliberăm singuri!
Pentru asta, nu avem nevoie de arme, de război sau de forță.
Avem nevoie doar de cunoaștere.

107
 Spațiu pentru propriile gânduri:

108
 Intretinerea omenirii

Câtă vreme suntem toți sănătoși, putem munci, conform

sistemului, și ne putem plăti impozitele. Dar ce se întâmplă
dacă ne îmbolnăvim?
Atunci nu mai suntem de niciun folos.
Greșit!
Atunci suntem utilizați mai cu folos decât dacă am fi sănătoși.
Pe durata în care care suntem sănătoși, plătim contribuții,
pentru ca sistemul să poată beneficia de îmbolnăvirea noastră,
în mod prostesc și jalnic. Dar, dacă ne-am îmbolnăvit, cumva,
constatăm, repede, că nimeni nu are interes ca noi să devenim,
din nou, sănătoși.
Să fii bolnav, dar să te simţi bine, aceasta este deviza!
Cu alte cuvinte: să muncim din plin și, din când în când, la
doctor! Astfel, sistemul ne poate încasa dublu. Să ne imaginăm
că un doctor ar vindeca toți pacienţii!
După aceea ar deveni șomer.
Ceea ce, fireşte, nu e bine.
După cum un constructor de mașini nu ar construi o mașină
care să țină 20 de ani, tot așa nu-și poate permite niciun medic
ca noi să fim permanent sănătoși. Nu putem lecui cancerul.
Neținând cont de faptul că acesta nu este o boală, ci doar o
dezvoltare necontrolată a celulelor unor organe, care are o
cauză. Această cauză n-am descoperit-o încă.

109
 De fapt, nici nu vrem să o descoperim!
Dacă descoperim cauza, este posibil ca ea să fie foarte simplă.
Atunci s-ar găsi, poate, o pilulă, cu ceva din natură (mai rău!),
care să coste bani puțini, care să o înlăture, și asta ar dăuna
suprem sistemului!
În schimb, deţinem un arsenal de procedee, ce ucid lent,
sunt super scumpe, nici nu ajută, ce-i drept, dar tocmai de
aceea există.
Afacerea cu cancerul funcționează foarte simplu:
Întâi primești diagnosticul. Dramatic - pentru a nu-și rata
efectul. Apoi, când asta s-a clarificat, pacientul are voie,
mai întâi, acasă. Nu se face nimic. Psihicul lucrează, ești la
capătul puterilor. Ai cancer, ești mort! Este surprinzător cum
reacționează oamenii când văd moartea în fața ochilor!
Toți trebuie să murim, dar, când statul mai și câștigă ceva
din moartea noastră, e o afacere de mare clasă, nu-i așa?
Când este terminat psihic, pacientul primește o chimioterapie
nesimțit de scumpă. Din lipsă de educație, oamenii acceptă,
din păcate, să se întâmple asta (adică cei 99 % - cei 1 % n-ar
face așa ceva niciodată). Există oameni care se trezesc și,
atunci, se întreabă: „De fapt, ce fac eu aici?”, și întrerup totul.
Aceia trăiesc în continuare – ciudat! Toți ceilalţi, care au dus-o
până la capăt, sunt deja morți.
Există și o reclamă, ascunsă, pentru chimioterapie, precum
și alte programe de ucidere, cu cerificat medical. De pildă:
Se construiesc biografii. Sunt plătite vedete, care se prezintă,
mai întâi, ca fiind bolnave și, apoi, după chimioterapie, cu
chelie, spunând: „Eu am învins cancerul!”

110
 Idioții cred, fiindcă au văzut și au citit la televizor și în
ziare. Îngăduiţi-mi să vă spun ceva: Cancerul este o avertizare
a naturii, este o avertizare pentru oameni, că nu se află pe
drumul cel bun. Nu poți învinge o avertizare, ea persistă până
se schimbă ceva. Și SIDA ... Acesta este un virus produs de
om – dacă el chiar există – pentru a reduce populația. Cras,
dar nimic palpitant!
MS, asta este o treabă dură. O boală de nervi, ce ne paralizează.
Și medicina – din nou – nicio idee. Și ce facem când nu avem
nicio idee? Atunci inventăm ceva, care „ameliorează boala”,
ceva, bineînțeles, artificial de scump, și-l vindem.
Omul dă orice, și oricât, pentru sănătate.

111
 Spațiu pentru propriile gânduri:

112
 Sistemul juridic = Sistemul de răzbunare

Unii trăiesc, încă, într-o „poveste a fraților Grimm” despre

statul de drept și sistemul juridic.
Adevărul este foarte departe de asta. Ceea ce avem noi
este un sistem de răzbunare, cu o crescătorie sistematică de
criminali, sub formă de pușcărie. Să ne gândim că că 98 %
dintre crime au o motivaaţie materială – banii; restul doar,
cele două procente, se întâmplă din pricini sentimentale.
Indivizii ce alcătuiesc aceste două procente au nevoie de
ajutor, nu de răzbunare. Un ins gelos, care își bate sau chiar
îşi ucide partenerul, nu cumpăneşte: „Pentru 5 ani o fac, nu
şi pentru 10”. Într-o asemenea situaţie, el nu gândește deloc,
reacționează în urma unui scurt-circuit din creier.
Aici este necesar ajutorul!
Celelalte 98 de procente, care au, ca suport, banii, sunt și mai
simplu de rezolvat:
Să construim o lume, în care toţi trăiesc bine, și crimele vor
dispărea. Nu se va mai ivi necesitatea de face cuiva un rău,
pentru a-i lua bunurile, deoarece fiecare are, el însuși, același
lucru sau, oricum, ceva comparabil.
Foarte simplu.
Dar ce facem cu fanaticii religioşi, care se aruncă în aer?
În primul rând: Așa ceva nu există.
Dacă aceste acțiuni nu sunt organizate, cumva, de vreun
serviciu secret, pentru a se justifica următorul război, atunci,
113
de fapt, sunt uciși, ca „fanatici religioși”, acei indivizi care nu
mai știu încotro s-o ia, după ce sistemul le-a jefuit tot ceea
ce aveau. Ei nu mai văd altă ieșire, în afara celei de a alege
moartea.
Dar, şi dacă ar exista, cu adevărat, asemenea cazuri, oamenii,
care ajung să recurgă la astfel de gesturi, sunt disperați, nu
mai știu cum să se elibereze din sclavie. Religia este doar un
suport, nu și motivul pentru care o fac. Adevăratul motiv este
că Vestul s-a năpustit asupra lor și le-a luat tot ceea ce aveau.
Cultura, țara și viața.
Mă întreb în ce ritm și-ar da foc oamenii la noi, în fața
domului din Köln, dacă cineva ne-ar face nouă așa ceva?
Împotriva îndoctrinării religioase sunt de ajutor doar
informarea și educația. Dar în adevăratul sens al cuvântului,
nu într-un sistem școlar, unde, în loc de proști religioși, se
produc specialiști idioți.

114
115
 Spațiu pentru propriile gânduri:

116
 Omul este o
„ființă spirituală“

O, Doamne, numai când aud asta!

A apărut o modă a pseudospiritualității și a ezotericii. De
fapt, o mașină de tipărit bani pentru cei foarte „isteți” și
„deștepți”. Sau pentru cei foarte proști, care vor să avanseze,
fiindcă religia a devenit inutilă.
Distragere a atenţiei, nimic altceva!
De fapt, trebuie să nu observăm existența noastră de sclavi
și să nu căutăm motivele nemultumirii noastre în sistem,
ci în incapacitatea noastră și lipsa de a cerceta una și alta.
Dacă toți acești vindecători, medii spirituale și șmecheri ar
fi putut schimba ceva, ar fi fost imediat desființați de sistem
sau interziși! Dar ei sunt un produs abil al sistemului, au
menirea de a livra răspunsuri turmei, care se trezește și-și
pune întrebări. Astfel, cu ajutorul acestor „Super-oameni”, li
se explică celor treziți: „tu ești răspunzător pentru viața ta și
poți rezolva totul, cu multă dragoste și bla bla bla”. Vita se
sperie, că e, din nou, „vinovată „ (apropo: „vină” nu există –
mai multe despre asta mai târziu) și se culcă la loc.
Nu este genial?
Deci, oameni buni, dacă mă întrebați pe mine, asta este o
operă de maestru!

117
 S-ar părea că indivizii aceştia se mișcă în afara sistemului și
că au intenții bune. Eroare! Ei sunt adevăratul serviciu secret
al sistemului, având rolul de a-i readuce pe trădători acolo
unde au fost odată. Încet, pe tăcute, pe neobservate. În fiecare
zi, se taie o mare cantitate de kilometri pătrați de pădure,
numai pentru a le tipări cărţile abile.
E drept, în comparație cu risipa făcută pentru tipărirea
declarațiilor fiscale, a formularelor statului, asta este nimic,
dar, la urma urmelor, tot de prisos.
Sclavul își cumpără aceste „opere” și i se pare că a găsit soluția
pentru viața sa. Deci, în afara sistemului. Apoi, încearcă să se
pună de-a curmezişul și constată că metoda nu funcționează
câtuşi de puţin. 99 % se întorc în sistem, iar 1 % se distrug cu
impresia, idealistă, nerealistă, că au învins sistemul.
Cel mai rău este dacă totul se desfășoară în paralel.
Autoconservarea ne-o organizăm prin sistem şi, apoi, când
am terminat, devenim sprituali.
Asta nu funcționează deloc.
Sau duce la o viață dublă.
Or, exact o asemenea viață dublă este dorită pentru acești
oameni, fiindcă ei funcţionează ca mașini ale sistemului
și se îndoiesc de ei înșiși. Acești indivizi sunt ușor de
controlat. Trebuie doar să li se ofere un post nou în sistem şi
pseuduspiritualitatea a devenit inutilă.
Ce sunt „vindecătorii” ăştia (ca să-i numesc așa, acum)
pentru semenii lor?
Nici în spatele lor nu se ascunde nimic magic:
Semi-deștepți, care au văzut o șansă de a face bani de pe
urma spiritului (concept de succes, religiile îl practică de mult

118
timp, fără a fi în criză de vânzări!). Pentru că despre asta este
vorba: bani, bani, bani. Sau ați primit vreodată o carte, un
DVD sau o conferință pe gratis?
Probabil că nu.
„Cunoașterea există pentru a putea fi transmisă, mai departe,
generațiilor ce ne urmează, este o moștenire, moștenirea
omenirii noastre, și trebuie făcută cadou – nu vândută”,
spunea, în 1992, profesorul meu de Aikido. El m-a învățat
– timp de 12 ani – fără să ceară ceva, în afară de prezența,
entuziasmul și dorința mea de a învăța. A fost un om, un om
adevărat!
Și acum, o întrebare: Ați dobândit, cu adevărat, vreo
învăţătură de la cineva căruia a trebuit să-i plătiți?
Nu, și nici nu veți învăța.
Întrucât creierul nostru se apără, el este conceput să învețe
altfel. Încet ne lămurim cu cercetători ai creierului ca Prof.
Dr. Gerald Huther. Dar „cu o floare nu se face primăvara”,
cum obișnuia mama să spună. Mai multe, pe această temă, în
Workshop-urile mele despre terapia de sistem.
Aşadar, bani, din nou, bani! Clar, ce v-aţi gândit? Toți vor
numai bani, indiferent ce fac. Că e vorba despre biserică, stat,
vindecarea spirituală din cutie – totul numai pentru bani!

119
 Spațiu pentru propriile gânduri:

120
 Când instinctele primare strigă

Începem să ne apropiem de miezul problemei. Aspectul cu

autoconservarea l-am lămurit. Mai departe n-am trecut încă.
Și acum devine distractiv:
Ca și cum n-ar fi fost suficiente toate simptomele
subdezvoltării! Noi, specia umană, reușim întotdeauna să mai
adăugăm ceva De parcă mijloacele de a ne controla, manipula
şi influența, enumerate până acum, n-ar fi fost îndestulătoare!
Din creierul nostru, mic și egoist, țâșnește sentimentul
onoarei și al mândriei.
Da, onoarea și mândria!
Ce mai e și asta?
Trebuie să știi să te aperi, trebuie să-ți aperi mândria, nu ai
voie să-ți pierzi mândria. Cum adică? Am avut vreodata așa
ceva?
N-am avut – pentru că așa ceva nici măcar nu există.
Sistemul ne ține în mână, dar noi vorbim despre onoare
și mândrie! Sigur, facem aceasta doar fiindcă nu trebuie
să folosim aceste noțiuni unii pentru alții, ci unii împotriva
altora. Mândria și onoarea au aceeași mamă: ea se numește
„recunoaștere” – cămașa de forță, pe care o îmbrăcăm în
fiecare zi. Umblăm, de colo-colo, cu ea, doar ca să auzim, în
permanenţă, ce grozavi și ce buni suntem.
Însă, dacă statul ne pune la pământ, atunci mândria și
onoarea nu mai valorează doi bani. Nici nu e prea inteligent
121
să marșezi pe mândrie, dat fiind că asta doar ar înrăutăți
lucrurile.
Respectivele noțiuni, cu tot ce ne declanșează ele în minte şi
suflet, sunt gândite ca mijloace pentru „războiul civil” zilnic,
care are loc între noi. Trebuie să ne luptăm, să ne reclamăm
reciproc, să ne spionăm, să nu ne convină nimic ce vine de la
aproapele nostru!
Asfel se ațâță ura și invidia, cu un scop precis: Nu cumva să
se unească oamenii! Atunci s-ar putea clătina poziția castei de
1 %!
O turmă de sclavi, dezorganizată, ce se războiește în interior,
este foarte ușor de manevrat. Și nu vorbesc despre problemele
globale sau despre luptele demonstrative dintre religii și
ideologii. Vorbesc de relațiile interumane complet normale.
Noi punem aceste caracteristici otrăvite în tot ceea ce facem.
Suntem prea mândri pentru a iubi, onoarea noastră este rănită
de orice lucru mărunt și, din cauza acestor convenții, ne stăm
singuri în cale. Ştiu că am „jignit” întreaga omenire, ca specie,
în această carte. Ea, cartea, se poate vedea așa, și mulți chiar
aşa o vor vedea, fiindcă acea masă care ne folosește pentru a
ține loc pentru creier, nu mai este în situația de a vedea prea
mult. Suntem, cu toții, răniți, în mândia și în onoarea noastră?
Partea cu mândria o rezolvăm repede: la stadiul nostru de
evolutie, nu exiztă nici cel mai mic motiv să fim mândri de
ceva. Deci – în mândria noastră nu putem fi răniți.
Onoarea: dacă am fi atins un asemenea stadiu de evoluție,
încât să ne îngrijim unii de alții, să nu ne mai ucidem unii
pe alții, să repectăm viața, sub toate formele ei, precum și

122
planeta pe care trăim, atunci, da, am putea spune ca ni s-a
rănit onoarea.
Dar numai atunci!
La un atare nivel al evoluției, nu am mai vorbi în acest mod
despre mândrie şi onoare. Întrucât fiecare ar şti, în el însuşi, că
are valoare și că face bine comunității, prin contribuția sa, fără
să fie necesară vreo recunoaștere.

123
 Spațiu pentru propriile gânduri:

124
 Toți oamenii sunt la fel

Toți. Iată un cuvânt magic. Avem o conştiință colectivă, e un

fapt. Toți suntem oameni. Nu suntem identici. Atenție, există
deosebiri, dar ceea ce avem în comun este că toți suntem
oameni. Asta contează. Deosebirile optice sunt irelevante,
nu despre aşa ceva este vorba în viață. Nouă tuturor, celor
de pe acest pământ, trebuie, în primul rând, să ne fie clar că
nu există state, țări și popoare. Acestea sunt invențiile unor
deștepți oarecare, care vor să scindeze omenirea, în propriul
lor interes. Avem, astăzi, o problemă, tocmai fiindcă atunci,
demult, la începuturi, au reușit să ne dezbine. Noi suntem,
însă, un întreg și așa trebiue să şi apărem în fața Universului.
Ca o planetă, ca Omenire. Putem să avem, cu toții, tradițiile
și obiceiurile noastre – cu cât suntem mai diferiți, cu atât mai
mult putem învăța unii de la alții.

125
 Spațiu pentru propriile gânduri:

126
 Și există şi teoreticienii conspirației

Da, mai există și aceștia.

Ei au explicația pentru orice nenonocire - și, imediat, și
rețeta.
Chiar dacă dezvoltarea umanităţii ar fi fost planificată astfel,
totuși ea n-ar fi funcționat, peste secole, fără natura umană.
Deci Iluminaţii, Francmasonii sau alte societăți secrete n-ar fi
reușit fără natura umană. Ei au știut cu cine au de-a face și au
avut un joc ușor. Dar, ca să-i faci pe ei răsunzători este prea
simplu și prea ieftin. Poate că nici nu există așa ceva și totul
a fost inventat, pentru a-l deruta și mai tare pe omul mărunt,
pentru a i se da impresia că: „Uau, ce puternici sunt ăștia, noi
nu putem face nimic!” Și aceasta este o parte din sistemul care
ne ține în șah.
Lucrurile nu sunt chiar așa de complexe cum ne închipuim
noi. Ele sunt complicate intenționat, ca ele să se retragă
din mintea noastră. Tema de cea mai mare anvergură a
teoreticienilor conspirației este data de 11 Septembrie. Aici
se presupune și se suspectează la nesfârşit. Circulă filme pe
internet.
Și, de fapt, sunt suficiente două întrebări spre a lămuri
lucrurile: Cine are un avantaj din treaba asta? Și cine are banii
și informațiile, pentru a o înfăptui?
Apoi, ne prindem foarte repede că un individ cu barbă, care
locuiește într-o grotă, nu poate realiza așa ceva. Caz rezolvat.
127
 Noi, oamenii, avem nevoie de simboluri, fiindcă așa am fost
educați. În politică, avem nevoie de un 9/11, în creștinism de o
apariție a Mariei (sau a lui Isus), în islam de un profet, care ce
știu eu ce face, și de unul care povestește despre asta. Așa era
înainte, astăzi se transmite la televizor, și toți cred. Isteria de
masă este pre-programată. Pentru că așa suntem noi. O turmă
fără creier. Oi, care au lăsat gândirea în seama altora.
Toate dezastrele din lume nu s-au întâmplat fiindcă unii au
fost răi, vicleni sau șmecheri, nu, totul a avut loc pentru că cei
99 % dintre oameni au fost și sunt proști, și pot fi cumpărați –
acesta este adevăratul motiv.
Hitler, Stalin etc. Ar fi putut da din gură până la moarte.
Fără prostia maselor și fără faptul că se lăsau cumpărate, n-ar
fi ajuns nici măcar primari!
Pentru că asta au făcut: au vorbit bine și au plătit bine.
Atunci, toți au fost mulțumiți și au executat exact ceea ce le-au
ordonat vasalii acelora. În plus, au funcţionat și teroarea, şi
violența, și totul ... Și nimeni n-a știut nimic.
Nimic nu este altfel, în prezent:
Banii dictează și lacheii, sub formă de politicieni și demnitari,
execută. Nici măcar nu e nevoie să spui: „Heil banii!”, pentru
că banii sunt ceva abstract, dar ceea ce se face în numele lor
este același lucru. Dacă se prăbușește sistemul bancar, toți
bancherii, politicienii și șefii de concerne, care, împreună cu
lecheii lor, au dus miliarde de oameni, în camerele de gazare
ale dispo-creditului și ale dobânzii la dobândă, la asfixiere, vor
spune, exact ca purtătorii de svastică: „NOI NU AM ȘTIUT
DESPRE ASTA”.

128
 Toți oamenii ar trebui să citească odată ce este fascismul și
atunci vor înțelege, foarte repede, ce se petrece astăzi în lumea
noastră.

129
 Spațiu pentru propriile gânduri:

130
 Viața - un carton plin de conventii

Acum urmează cea mai dură împrejurare: Pentru a ne dovedi

existența, am inventat cărțile de identitate și pașapoartele!
Partea rea este că ele nu au cum să ne dovedească existența,
deşi, cu ajutorul lor, pot fi chiar inventate persoane. Dar
aceasta este realitatea: nu mai suntem oameni, ci: „cărți de
identitate”, „pașapoarte”, „decizii de impunere”, „permise
de ședere” și „rating de credit”. De mult e-așa. N-a mai rămas
nimic din ceea ce reprezintă ceva pentru un om. Fără o carte
de identitate valabilă, ești aproape mort. Niciun cont bancar,
nicio locuință, niciun serviciu.
Asta ne dorim, ca oameni?
Nu cred.
O poveste personală pe această temă.

21.12.2012.
Astăzi, ar trebui, de fapt, să se sfârșească lumea, dar, din
păcate, după cum văd, s-a contramandat. Mă gândesc că
primăria n-a eliberat aprobarea pentru ceremonia „Sfârșitul
lumii”. Și, având în vedere aceasta, am hotărât să vă spun, de
Crăciun, altă poveste. În fond, nu este o poveste, ci viață pură,
scrisă de toți ceilalți , dar nu de acela care trebuie s-o trăiască,
adică de mine.
Sunt unul dintre cetățenii de altă naționalitate, de credință
iudaică, ce trăiesc aici de peste 20 de ani.
131
 Țara în care m-am născut este România și de aceea sunt
dotat cu un „bonus de criminal „, conform părerii celorlalţi,
în special a autorităților. Acum 65 de ani, ar fi fost suficient să
spui „evreu”. Acum – după cum se vede – am avansat cât de
cât, criteriile s-au aranjat ceva mai obiectiv.
Acum 2 ani, mi-a expirat pașaportul. Se poate întâmpla la un
moment dat. Dacă nu călătorești mult și nu îi acorzi atenție,
se întâmplă repede. Bineînțeles că, fiind un cetățean conform
sistemului, pornești la drum să-l reînnoieți. Și acum urmează
... Pentru a obține un nou pașaport, la consulat, trebuie să
prezinți un certificat de naștere. Pe ăsta nu-l am, însă. Oricum
nu mi-ar fi folosit, pentru că certificatele de naștere emise
în era comunistă nu mai sunt valabile. Acum există unele
noi, potrivit directivelor UE, pe care le preiei, personal, din
loclitatea în care te-ai născut. Asta nu se poate, deoarece mi-a
expirat pașaportul. „În cazul acesta, trebuie să vă comandăm
unul prin consulat”, spune doamna, dar nici așa nu merge,
dat fiind că ...bănuiți: pașaportul meu este expirat ... Un caz
clar de „cerc al diavolului“, cum s-ar spune corect în germană,
nu? Astfel că sunt„prizonier” aici de 2 ani, pentru că – exact:
mi-a expirat pașaportul. M-am întrebat: Am încetat să mai
exist? Ești deja mort, adică, mort, din puncul de vedere al
autorităților, dacă îți expiră pașaportul? Evident că nu ar fi o
poveste de viaţă bună, și nici scrisă, dacă asta ar fi tot.
Cu puțin timp în urmă, m-am despărțit de prietena mea.
Despărțirea - știm cu toții: durere, tristețe, însă, în primul rând,
cheltuială. Bineînțeles că pornești în căutarea unei locuințe.
Nu vă voi plictisi cu amănunte, dar nu s-a putut. pentru că:
pașaportul meu este expirat!

132
 Am lucrat ca independent și treaba nu mai mergea așa de
bine, motiv pentru care am dorit sa-mi iau un job. Ofertele nu
s-au lăsat așteptate, eu fiind un om doritor de muncă şi nu prea
prost. S-a ajuns la contract și atunci, ne pare rău: pașaportul
dumneavoastră este expirat! Ok, trebuie să-ți accepți soarta și
să continui. Sun la autoritatea pentru străini, ca să cer un sfat.
Răspuns: „Ah, faceţi o călătorie, doar pentru a vă obţine un
pașaport nou. Nimeni nu mai controlează la graniță.” După
acest răspuns profesional și bine fundamentat, m-am simțit
de parcă aş fi căzut din cer.
Fundătura devine tot mai îngustă, mi-am spus. În timp
ce locuiam la prieteni, am demarat o nouă încercare. Hai la
agenție! ARGE – agenția pentru muncă, aici sunt acum client
– conform reclamei – nu mai sunt doar un număr. Ăștia vor
trebui să întreprindă ceva pentru mine. În Germania nu moare
nimeni de foame. Așa o fi? După obișnuitul stat la coadă, o
doamnă – tot o doamnă – de la ghișeul de informații mi-a spus
scurt și fără replică: „Din păcate, nu putem face nimic pentru
dumneavoastră, pentru că ... v-a expirat pașaportul! De fapt,
ar trebui să mă bucur, sunt singurul pentru care ARGE a
găsit o soluție atât de rapidă și de competentă. Am plecat sub
privirile invidioase ale celorlalți.
Dar mai ai și noroc în viață. În urma unui conflict cu legile,
să spunem o diferenţă de opinii (am plecat de la libertatea
opiniei), n-are importanță mai departe, am primit o ordonanță
penală. Amendă penală cu 3 zerouri. De data aceasta, pe
nimeni n-a mai interesat dacă mi-e expirat sau nu pașaportul.
Wow, mai există speranță, m-am gândit. Deci, în cazul unui
pașaport expirat: Ajutor: NU, Pedeapsă: DA. „Ne facem doar

133
job-ul”, declară toți acești oameni. Asta îmi amintește de ceva
... Asta au spus și au făcut și oamenii care l-au dus pe bunicul
meu în lagărul de concentrare.
Deoarece nu puteam plăti amenda, am făcut o cerere pentru
muncă în folosul comunității. Aceasta s-a aprobat. Doamne,
ce fericit am fost! În sfârșit, cineva care gândește omenește.
Atunci mi-a venit în minte că, nici în urmă cu 65 de ani, la
munca forțată, nu erau necesare pașapoarte foarte valabile,
pentru a trudi pe degeaba!
Acum mă aflu la capătul fundăturii. Văd zidul în fața mea și
caut un loc unde să mă întorc. S-a terminat și combustibilul.
Și mă întreb încă o dată: Sunt deja mort? Spiritul meu îmi
scrie acum din neant povestea? Tocmai mă bucur că mai
există lucruri pe lumea asta pe care sistemul nu le-a prins
în ghearele sale și pe care nu le taxează. Ca, de exemplu,
internetul în cafenele, „email-ul”. Dacă ar fi trebuit să trimit
această scrisoare pe cale poștală, ar fi urmat o nouă problemă.
Stau la capătul fundăturii și mi-e, încet–încet, tot mai clar ce
sistem am creat și am admis. Ce monstru! Mă uit la cei 13 cenți,
pe care îi mai am, și mă întreb: ce fac de acum înainte? Citesc
diverse cugetări inteligente ale filosofilor, precum: „Fiecare
vietate, care s-a născut pe acest pământ, are dreptul la viață”.
Frumoasă propoziție – dar, de fapt, ea ascunde numai vorbărie
goală. Ce părere aveți, ce mai zicale am rostit şi eu, pe vremea
când pașaportul îmi era încă valabil și contul îmi era plin! Aş
prelucra încă o dată definiția pentru „handicapat“. Dacă nu
ai pașaport valabil, ești handicapat; dar, dacă n-ai pașaport
valabil, nu poți solicita nici măcar un certificat de handicapat!
Că o s-o ţinem tot aşa, mi-e clar, dar nu știu cum. Şi când

134
mori, totul merge mai departe, lumea, în orice caz, și, pentru
cel decedat, la 2 metri sub pământ. Dar totul continuă.
Aș putea privi ce mi se întâmplă ca sfârșitul lumii pentru
mine, exact pe 21.12.2012, ziua în care trebuia ca lumea să
dispară. Sunt convins că vom mai avea alte căteva miliarde de
sfârșituri ale lumii, personale, în culori și variațiuni diferite,
exact în acel moment. Trăim într-un sistem de caste, format
din cei cu și cei fără proprietăți. Proprietarii stau pe domeniile
lor şi arunca pe geam câteva firimituri celor care n-au averi,
pentru ca aceștia să nu le zgârie lacul de pe proprietate. O
armată de mașini organice, asemănătoare omului, mascate ca
stat, care „își fac doar job – ul „, au, însă, grijă ca lacul să rămână
intact și în cazul în care nu cad acele firimituri. Firimituri pe
care, de altfel, la sfârșitul lunii, proprietarii le iau înapoi, sub
formă de chirii sau taxe. Din fericire, însă, doar dacă: nu a
expirat pașaportul.
Am desoperit, personal, prin experimente, că omul, ce nu
iese în faţă, ce stă mai în spate, nu este deloc important, nimeni
nu se interează de el.
Astfel, poţi comanda tot ce vrei prin internet, poţi deschide
conturi, închiria sau cumpăra locuințe, solicita sau achita
credite – numai cu identități inventate. Principalul este să
corespundă bonitatea, deci banii! Restul este irrelevant.
Oare, dacă deținem, ca fiinţe umane, o identitate – este ea
aceea pe care o indică un act de identitate?
Nu!
Identitatea noastră este altceva.
Actul de identitate reprezintă doar o convenție, el gazduieşte
un nume. Acela poate fi modificat aleatoriu (exemplu: servicii

135
secrete, programe de protecție a martorilor, căsătorie sau
înlocuire obișnuită de nume). Dar schimbarea numelui nu
implică schimbarea identităţii noastre de indivizi aparţinând
speciei umane!
De ceva timp, totul a devenit și mai rău. Nu mai suntem
nume, ci doar bits și bytes – deci un număr.
Feroce!
Să presupunem că solicităm, la un moment dat, un credit
la o bancă. Băncii nu-i pasă dacă ești un om bun, ba chiar, la
urma urmei, nici dacă ești un om. E suficient să aduci ceea
ce se solicită – hârtii: certificate de impozitare, adeverințe de
salariu, extrase de cont si documente de identitate. Omul din
spatele acestor documente nu e obligatoriu să existe. Dacă
totul corespunde cu ceea ce își imaginează banca, atunci ți
se acordă creditul. Banii vor fi inventați direct pentru tine și
imediat transferați, sub formă de numere, pe un computer.
La o altă bancă.
S-ar putea spune că asta este înșelătorie.
Haideți să analizăm unde se afă, în acest caz, înșelătoria!
Inventăm ceva pentru a primi altceva inventat. În situaţia
dată, aș putea spune ca înșelătoria - dacă este vorba de una
- se bazează pe reciprocitate, sau nu? Banii inventați trebuie
înapoiaţi. Altfel vine statul, în rol de omul negru, şi-ți confiscă
tot ce ai.
Aha, pe lângă înșelătorie, se adaugă șantajul, din partea
băncii!
Cu toate că ea nu suferă nicio pierdere.
Creditele sunt cea mai mare înșelătorie a tuturor timpurilor.
Ţi se dau câțiva bits sau bytes și tu dai fuga și le iei altora tot

136
nişte numere, inventate pentru dobânzi. Această procedură
este mult mai rafinată și mai neruşinată decât inventarea unor
hârtii, care, în anumite împrejurări, ar putea să treacă drept
artă modernă. Înșelătorie cu stil, practicată de bănci.
Răul propriu-zis este că, atât prin aceste manevre, cât și
prin manipularea cu noțiunea „vină”, sunt distruși oameni,
sunt destrămate familii și ruinate existențe. Oamenii asistă și
participă.
Pentru că nu există nicio alternativă?
Totuși, există una: retragerea a două procente din banii
deținuși de bănci! Atunci, s-ar rezolva tema „bancă“, odată
pentru totdeauna. Dar oamenilor le lipsește curajul, au fost
educaţi să le fie frică.

137
 „Din cauza fricii că trebuie să se descurce cu puțin, omul de
rând le lasă atras către fapte, care doar îi multiplică frica.“

Epikur

138
 În fiecare zi o nouă teamă

Frica este un simţământ natural, util oricărei vietăţi.

Dacă, însă, frica nu mai este naturală, ci produsă artificial,
atunci vorbim de crimă. Începând de la naștere suntem crescuți
în frică. Cea mai gravă formă a fricii este „frica de pedeapsă”.
O astfel de crimă am ridicat-o la rang de „metodă de educare”
supremă. Mai degrabă o metodă de dresaj, pentru că educare,
în adevăratul sens al cuvântului, nu este. Educaţie ar trebui
să însemne creştere, dezvoltare, prin cunoaștere. Dresura este
zahăr și bici, mai bine spus, pedeapsă și răsplată.
Crud!
Dar aceasta este realitatea.
Nu cred că soldații care i-au dus pe evrei în lagărele de
concentrare au fost toți atât de proști, încât să nu se întrebe:
„Ce facem noi, de fapt, aici?” Dar frica de a ateriza ei înșiși
acolo, i-a determinat să rostească altceva.
Un bancher, care ruinează un semen, cu produsele sale, se
întreabă (poate) același lucru. Dar frica de a-și pierde job-ul
nu-i permite altă alegere.
Cu bani și frică se guvernează..
Un animal este dirijat, și salvat, de frică, dacă viața îi este în
pericol. Dar lui nu-i e teamă că mâine nu va mai avea nimic de
mâncare. O astfel de frică nu a fost prevăzută de natură, deși
ea a avut grijă de toate.

139
 Animalele știu acest lucru instinctiv. Evident că se întâmplă
și în natură ca, din pricina climei, hrana să fie, odată mai multă,
altădată mai puțină, dar asta nu produce animalelor frică.
Astfel, putem vedea unde am ajuns!
Simţim frică, teamă, pentru existența noastră deja în
momentul când nu mai avem un job, sau avem unul care nu
ne aduce suficienți bani, comparativ cu cheltuielile, pe care ni
le-a introdus, în mod fraudulos, sistemul. Aceste temeri îi fac
pe oameni bolnavi, depresivi, fără chef de viață.
Într-o asemenea situație, nu mai credem în zicale înțelepte,
cum ar fi: „Toți cei care muncesc cu hărnicie, trăiesc toți bine”.
Aşa ceva poate afirma doar un ins care suferă de pierderea
contactului cu realitatea. O asistentă medicală, o casieră, orice
angajat, care are un salariu fix, pot fi oricât de harnici doresc
ei, și tot e foarte probabil că nu o vor scoate la capăt cu banii.
Nu hărnicia le însoțește viața, ci frica.
Frica ne determină să fim săraci în copii. Oamenii nu mai vor
să facă copii, de frică, deoarece costurile sunt prea mari. Copiii
ar trebui să fie viitorul nostru. Dar viitorul nostru a devenit
foarte scump. A remarcat cineva că suntem singura specie de
pe Pământ care trebuie să plătească pentru supraviețuirea ei?
Ar trebui să ne gândim odată la asta!
Peste frica naturală, omul adaugă și frica produsă de el
în rândul semenilor săi. Indiferent unde mergem, suntem
confruntați cu frica. Societățile de asigurare administrează
afacerile cu frica. Băncile și statul, toate structurile puterii se
bazează pe frică.

140
 Dacă reflectăm, ceva mai mult, pe această temă, ni se face
rău. Frica de sărăcie. Frica de pensie. Frica de obligații. Frica
de șef. Frica de job. Frica, frica, frica ...
O singură teamă nu avem:
Nu ne este frică de îndobitocire. Și, pentru că nu ne este frică,
adăugăm, în fiecare zi, o bucățică în plus. Iar toate celelalte
frici ne ajută.
La un moment dat, suntem numai nişte mașini organice,
comandate de teamă, care își fac doar joburile.
Chiar și numai după aceste propoziții, ar trebui să ne fie
rușine, nouă, oamenilor, că am inventat un cuvânt care se
numește „evoluție”. Da, termenul poate fi utilizat pentru
pești, delfini, balene, plante etc. - dar nu pentru noi, oamenii.

141
 „Nu există o condiționare «bună» sau o condiționare «rea».
Există doar libertatea de orice condiționare.“

Krishnamurti, Libertatea și fericirea adevărată

142
 Minciuna despre eternitate

Ce glumă bună: Eternitatea!

Totul trebuie să fie „etern”: dragostea, fericirea, banii,
sănătatea etc. Nu știu de ce au oamenii acest impuls prostesc:
acela de a crede că totul trebuie să fie etern. Ați văzut, vreodată,
în natură, ceva care să dureze o eternitate?
Nu.
Totul se isprăvește cândva. Sau se transformă în altceva.
Numai noi visăm la eternitate. Cât de bătut în cap sau de
naiv trebuie să fii, pentru a lua așa ceva în considerare?
Există 3 reguli pe această planetă. Noi, oamenii (cel puțin
unii dintre noi), dăm impresia că le cunoaștem, dar spiritul
nostru de turmă nu le percepe:

1. Nimic nu rămâne așa cum este.

2. Nimic nu este etern.
3. Nimic nu este așa cum pare.

Nici măcar planeta noastră nu va trăi la nesfârşit. Și ea se va

sfârși odată, e adevărat, după o perioadă de timp destul de
îndelungată, în comparație cu durata vieții noastre, dar nici ea
nu va ține o veşnicie. De ce ar dura alte lucruri veșnic?
Dar oamenii s-au aflat, dintotdeauna, în căutarea „vieții
veșnice”.

143
 E un aspect foarte interesant, pentru o specie, care nu este
nici măcar în situația de a întelege viața și de a TRĂI pentru o
foarte scurtă perioadă de timp.
Viața nu constă în a inspira/expira, în a vegeta, pur și simplu,
și în a fi un sclav al sistemului. Viața este altceva.
Noi nu suntem în stare să trăim decent nici de-a lungul a
câtorva rotații ale Pământului în jurul Soarelui, răstimpul pe
care ne este permis să-l petrecem aici. Când spun „decent“,
nu mă refer la morală, la dogme și la alte asemenea prostii.
Mă refer la capacitatea de a aprecia viața, de a o privi ca pe
o dezvoltare, ca pe un cadou al universului și de a o savura
împreună. Și mă refer la noi toți. Pentru că toți am primit
același lucru. Nu sutem îndreptățiți să judecăm alți oameni
sau alte vietăți, să decidem pentru ele sau să ne îmbogățim de
pe urma lor.
„Viața veșnică” nu a fost descoperită. Şi, de aceea, oamenii
s-au gândit la altceva, care să dureze veșnic.
Noi le numim „VALORI”.
Valori materiale, rețineți! (Despre valori spirituale nu
vorbesc, deoarece ar trebui să mă rușinez foarte tare pentru
specia mea). Nici acestea nu țin, de fapt, veșnic, dar durează,
în orice caz, mai mult decât o viață de om. Acum avem case,
palate, aur, argint, platină, diamante și – n-aţi observat? – am
adus chiar şi pământul, țara, la rangul de bunuri materiale!
Deci, şi-au zis cei 1 %, dacă avem țara, hai să mai luăm și
restul! De fapt, totul este deja împărțit, dar trebuie să-i facem
pe sclavi să creadă că,
dacă sunt harnici, pot, şi ei, să aibă același lucru, pe care-l
avem noi. Ca urmare, pentru a-l obține, vor munci pentru noi.

144
Din când în când, permitem unuia sau altuia să primească
puțin din prăjitură, așa încât turma să vadă că totul este posibil.
Dar, cu toate acestea, bunurile respective sunt, și ele, în felul
lor, trecătoare.
Nemurirea.
Visul tuturor viselor!
Exact asta ne-a dus la catastrofă. Că am inventat o creație
care nu corespunde regulilor naturii: banii. Ei sunt, după cum
am mai spus, cea mai mare înșelătorie a tuturor timpurilor,
dar și cheia către stricăciune. Când e vorba de bani, omul
încetează să mai gândească. Pentru că banii, dacă îi strângi,
se înmulțesc. Prin dobânzi și dobânzi la dobânzi. Merele și
perele, nu. Acestea putrezesc, după un timp, în cazul că le
depozităm.
Dacă avem 10 mere, dăm, cu plăcere, și altora din ele, pentru
că, altfel, se strică. Dacă avem 10 Euro, nu mai gândim la fel.
De fapt, de ce? Explicația se află în natura banului și în ceea ce
am făcut noi din el. Dacă și cei 10 Euro ar „putrezi”, atunci am
da, cu plăcere, o parte din ei. Deci, banii sunt concepuți greșit.
Împotriva naturii. Și ce este nenatural nu ne face bine. Fie că
vrem să recunoaștem, fie că nu vrem.
Mai inteligentă este posibilitatea de a-ți face rost de „marfa
nemuritoare”, banii!
Lucrurile care se pot obține cu bani, nu sunt îndeajuns de
trecătoare. Cei 1 % stăpânesc această piață de la fabricație
pâna la vânzare. Cu cât mai repede se strică ceva, cu atât mai
bine pentru afacere. Se minte în ceea ce privește calitatea și
garanția, iar prin ușa din spate se realizează produse care

145
să țină exact cât este perioada de garanție plus o zi. Ceea ce
înseamnă apoi: cumpărăm de nou.
O pierdere a cunoștinței, prin prostie și îndobitocire, se
răspândește printre oameni. Noi am permis așa ceva. Nu
suntem jefuiți de bani, sau de muncă. Viața este bunul pe care
ni-l iau hoții. 99 % dintre oameni nu trăiesc. Ei nu au habar
ce este viața. Sunt alimentați cu vorbe iscusite și cu speranțe
deșarte, şi astfel li se permite să vegeteze, în virtutea inerției,
atâta vreme cât își fac job-ul. Asta nu este viață. Ei mor încă
de la naștere, dar sunt îngropați abia la 80 de ani. Nici cei 1 %
nu trăiesc. Pentru că viaţa are o ipoteză de bază: Armonia cu
natura.
Această armonie nu este dată niciuneia dintre cele două
categorii.

146
147
 Spațiu pentru propriile gânduri:

148
 Și Dumnezeu a spus:
„Să fie creștere eternă“

Creștere, și iarăși creștere. Se face tot posibilul, pentru ca

economia să crească continuu, în sensul de profit.
Concepție greșită. Haideți s-o spunem, încă de la început,
cât se poate de clar.
Simplu şi înduioşător: acest lucru nu este cu putinţă. În
primul rând, este împotriva naturii, deoarece, în natură, totul
are o fază de creștere, apoi stagnează și apoi dispare. Numai
cancerul crește veșnic. Exact asta este economia noastră. Un
abces, care trebuie să crească veșnic și care, odată cu creșterea
sa, aplatizează tot, în favoarea profitului.
Deci, oameni buni: Noi, aici, trăim pe o planetă circumscrisă
spaţial. Fiind sferă, planeta nu este nesfârșită. V-aţi gândit
vreodată la asta? Materiile prime și tot ceea ce avem la
dispoziție sunt limitate. Nu în sensul că ar fi insuficiente, nu,
dar nu sunt nici nelimitate.
Cum dorim să realizăm creștere nemărginită cu mijloace
limitate?
Așa şi-au propus câțiva specialiști în afaceri, care au venit
pe lume fără pic de creier. Vidul din capetele lor a început să
simuleze gândirea. Dar, după cum se vede – fără prea mult
succes. Trebuie să ai o doză considerabilă de lipsă a simțului
realității pentru a putea afirma așa ceva.

149
 În matematică este posibilă o creștere exponențială. Te poți
juca cu cifre până te apucă amețeala. Invenția noastră numită
„bani” am conectat-o și la matematică și ea poate crește, în
computerele noastre, și în imaginația noastră bolnavă și
condusă de lăcomie, până la infinit. Se planifică totul cu cifre și
se fixează, în avans, fără a se cunoaște, nici măcar aproximativ,
realitatea.
Dacă totul ar ajunge în departamentul „Povești de noapte-
bună”, n-ar fi în continuare sălbatic, dar aceasta este filosofia
noastră de viață. După ea trebuie să ne orientăm.
Mai degrabă ne-am putea întâlni cu Albă ca Zăpada, întru-un
supermarket, decât să izbutim realizarea creşterii permanente.
Dar de ce trebuie să crească economia permanent? Păi, de ce
oare? Ca să se poată plăti banii, care, de fapt, nu există, pentru
dobânzi. Sau să se facă așa ca și cum s-ar plăti.
Este foarte simplu. Banii apar prin angajarea de credite. Ceea
ce nu produce și banii pentru dobânzi. Dar suma restituită va
fi X plus Y % dobânzi. De unde provin cei Y %? Dacă economia
crește, atunci se angajează noi credite și, drept consecinţă, se
plătesc alte dobânzi. Și jocul se tot continuă.
Am tinde să afirmăm că este un sistem de bulgări de zăpadă.
Nu sunteţi obligaţi să credeți, dar exact așa este.
Cum? Doar e interzis aşa ceva!
Da, pentru noi, sclavii, dar nu pentru stăpânii acestei lumi.
Ei şi-au legalizat, prin intermediul statului, modelul de
înșelătorie.
Acest model va eșua, dar nu fiindcă e necinstit. Va eșua
fiindcă este în contradicție cu natura ... Este foarte ușor de
înțeles. Încercați să vă descurcați fără bani, să răzbiți în viață

150
numai cu credite. Din noul credit le plătiți pe cele vechi și
dobânzile, și tot așa. Noile credite angajate trebuie să aibă
valori tot mai mari, pentru a putea ține totul în frâu Urmarea
este colapsul, într-o „îndatorare” uriașă.
Aici suntem astăzi.
Statele, concernele și noi, oamenii.

151
 Spațiu pentru propriile gânduri:

152
 Contractul meu cu natura

„Deci, fraților! Astăzi vreau să vă spun că am făcut un

contract cu natura, înainte de a mă naște. În el stă scris că voi
veni pe lume frumos, inteligent și bogat. Dacă nu aș fi fost
născut în Est, dacă părinții mei ar fi făcut parte din cei 1 % și
dacă Pământul ar fi fost un disc, nu s-ar fi întâmplat toate așa
cum s-au întâmplat. Realitatea e că sunt sărac, urât și prost.
După cum se vede, contractul nu a fost respectat și acum caut
un avocat, care va da natura in judecata pentru daune morale”.
Poate că unii râd acum, dar atât de lipsiți de creier suntem.
Am inventat „dauna morală”.
Deci, un „ceva“, pentru care, prin puterea statului, îi putem
da în judecată pe semenii noștri și pe care li-l putem lua,
prin forță. Fiindcă ne-ar fi aparținut nouă, dacă totul s-ar fi
desfășurat altfel decât s-a desfășurat deja.
Observăm prostia sau doar ne prefacem că o observăm?
Toate se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple. Bunicul
meu spunea: „Câţiva fac afaceri cinstite, toți ceilalți le fac
în scris”. Dacă ceva nu se realizează, atunci nu trebuie să se
realizeze. Aici nu ne sunt de folos nici contractele sau altfel de
promisiuni. Toate acestea sunt doar instrumente ale șantajului
și ale asupririi.
Nu se poate prevedea ceea ce urmează, de aceea contractele
sunt neinteresante pentru natură. Natura nu dă doi bani pe

153
ceea ce facem noi între noi. Contractele doar au despărțit
oamenii, niciodată nu i-au unit.
Să ne gândim la contractele numite „Acorduri de pace”!
Un Gag bun, sau ce este?
Cât de des ați auzit propoziția: „Nu pot, contractul se
derulează încă, atât și atât timp?”. Ce este asta? Nu e
constrângere? Nu e șantaj? Evident că este, și anume după
toate regulile artei. Dar noi ne considerăm o specie plină de
„clarvăzători”. Tot ceea ce putem vedea și putem prezice în
viitorul nostru – nebunia!
Calculăm contribuția la pensie în anul 2050, facem contracte
de credit pentru 30 de ani, cu toate ca n-avem nici ce mai mică
idee dacă mâine vom mai fi în viață. Apropo, prognozele
economice și așa-numitul „index al mediului de afaceri” n-au
mai corespuns, în ultimii 50 de ani, nici măcar o dată.
Oameni buni, nu poți cere de la nimeni ceea ce n-a avut
vreodată, numai cu presupunerea că ar fi putut să aibă și că
o foaie de hârtie îi conferă acest drept. Asta este imbecilitate.
Din păcate, această imbecilitate este o parte din viața noastră.
Plec în căutatrea unui avocat. Natura să-mi plătească daune
materiale!

154
155
 Spațiu pentru propriile gânduri:

156
 Vrajela despre mediul înconjurător

Unii dintre deștepții din casta celor 1 %- s-au gândit la tema

mediului înconjurător.
Da, ne distrugem Pământul. Pământul nostru – ce prostie!
Pământul nu aparține nimănui, Pământul își aparține lui
însuși – eventual, noi aparținem Pământului, dar el nu poată
să emită față de noi această pretenție.
Aici avem noroc!
Aşadar, să mergem mai departe: Consumăm prea mult din
una sau din cealaltă. Acum, este CO2 răufăcătorul, mâine,
azotul și poimâine, oxigenul. Masa de dobitoci crede, aprobă,
dând din cap, și spune: „Da, iată unul care are grijă de mediul
înconjurător! Hai să participăm și noi!” Şi deja sunt prinși în
capcanele sistemului.
Oameni buni, Planetei noaste nu-i pasă nici cât negru sub
unghie ce facem noi aici. Asta trebuie să vă spun odată clar.
Dacă există o schimbare de climă pentru toți, rece sau caldă,
eră glaciară sau Caraibe, este sigur că noi nu am contribuit cu
nimic. Pământul nostru a fost nevoit să suporte încercări mai
grele decât suntem noi. Asteroizii și supervulcanii sunt un
pericol pentru noi, nu și pentru Pământ. Pământul există de
miliarde de ani, înaintea noastră, și el va exista, în continuare,
și după ce noi nu vom mai fi aici. Planetei noastre îi este
indiferent ce se află, în cantitate mai mare, în atmosfera ei, mai

157
mult din una sau din cealaltă, ah – dacă este mai mult CO2 în
atmosferă, noi nu mai putem trăi, ei, și?, pentru Pământ este
totuna!
El nu ne-a fost alocat nouă. Astfel că, dacă se întâmplă ce se
întâmplă, ne distrugem pe noi, nu Planeta.
Dar nu despre asta este vorba.
Suntem prea mici pentru a schimba ceva pe această Planetă
minunată. Dacă Pământul nu ne mai vrea, atunci va exista,
pur și simplu, cândva, o deplasare de plăci, și duși suntem. În
realitate, Pământul nostru s-a scărpinat doar puțin, pentru a
scăpa de paraziții lui. Atât de simplu este.
Prin urmare, despre ce este vorba apropo de isteria în ceea
ce privește clima?
N-o să vă vină să credeți, dar este vorba, ca de obicei: despre
BANI.
Păi, bineînțeles, doar ... Superinteligenții s-au gândit la un
moment dat: Fraților, noi știm că tot ce spunem este bullshit,
dar ceilalți, proștii, nu știu. Bazându-ne pe acest truc, putem
mări impozitele și putem scoate, din pământ, din iarbă verde,
produse, din care să facem bani.
Aceasta a fost ora în care s-au născut certificatele de emisii.
Ce sunt ele, de fapt?
Deci: Dacă o întreprindere emite CO2 (și care nu emite,
când produce?), nu are voie să depășească o anumită limită.
Până acum, toate bune. Aceste limite sunt fixate, însă, atât de
jos, încât nu prea reușește nimeni să se situeze sub ele. Nicio
problemă – se poate depăși limita, dacă cumperi certificate-
CO2. Minunat! Deci, poluăm în continuare, doar că acum este
ceva mai scump.

158
 Trebuie să spun că Planeta noastră s-a bucurat enorm când a
auzit despre această inepție, ieşită din creierele politicienilor!
În plus, marile concerne au primit aceste certificate gratis
și, pentru că aveau prea multe, le-au vândut celor care mai
doreau, dar erau prea mici pentru a le primi fără plat.
Astfel, avem, acum, o bursă pentru așa ceva, unde – ca și la
alte burse – se fac bani cu aer.
Pământul se bucură.
Iuhu!
Politica mediului demonstrează, încă o dată, că masa, acei
99 %, nu este numai lipsită de proprietăți și de putere, și
nu este doar considerată ca fiind îndobitocită, ea chiar este
„proastă ca noaptea”. Cum poți lua în serios o asemenea
tâmpenie? Nu vreau să sap acum la minciuna despre climă,
este irelevant dacă este o schimbare de climă sau nu, și noi
nu putem face nimic pentru a o împiedica. Dar să crezi și să
participi la prostia de mai sus, asta este o dovadă de blocaj al
creierului în forma cea mai înaltă. Ar trebui să-i considerăm
pe întreprinzători indivizi isteți. Da, poate că se nimerește, în
cazuri individuale, dar se pare că banii pot scoate la licitație și
rigidiza fiecare celulă a creierului..
„Bio” reprezintă acum calitatea!
Deci, tot ceea ce creștea, înainte, în orice grădină, este acum
„Bio”. Mă întreb: dacă „Bio” este, cu adevărat, acel non-plus-
ultra și dacă, mai demult, totul era „Bio”, de ce n-am lăsat
lucrurile aşa cum erau?
Ar fi fost mult mai simplu!
Da, oameni buni, dar, atunci, „băieții” de acolo, de sus, n-ar
mai fi câștigat bani. „Bio” este scump. „Bio” separă. Cine are

159
bani, mănâncă „Bio”, cine nu, face o călătorie culinară prin
laboratoarele genetice ale acestui Pământ. Mâncarea ca lux.
Din câte știu eu, mâncarea este o necesitate ...nu un lux, nu
cultură. O necesitate, ce i se cuvine, conform dreptului la
viață, fiecărei ființe de pe pământ.
Există, într-adevăr, și oameni, care se străduiesc să producă
și să consume, pe Pământ, doar ce este mai eficient și mai
protector. Da, dar cu asta nu se fac bani! Unde ajungem dacă
fiecare își produce singur curentul, nemaivorbind de situația
în care acest lucru se întâmplă sub formă de „energie gratuită”!
Ar fi un dezastru!
De aceea, sistemul are și o etichetă pentru aceşti inşi: trăsniți!
Uitati-vă în jur. Observați totul din perspectiva banilor.
Ascultați banii. Și greața nu se va lăsa mult așteptată.
Cele mai tari mi se par sticker-ele din plastic, pe care scrie:
„Save the Planet”.

160
161
 Spațiu pentru propriile gânduri:

162
 Putem vorbi!
Dar nu putem comunica!

S-ar putea considera că am dezvoltat o limbă – mă refer nai

mult la capacitatea de a vorbi – pentru a comunica între noi
mai bine, mai repede și mai eficient.
Cine mai crede aiureala asta, acela ar trebui să recurgă urgent
la un tratament. Păi da, de fapt, ce fel de tratament? N-are
importanță. Deci: Limba nu există ca să comunicăm între noi.
În primul rând, limba este o ascunzătoare.
Și ce ascundem în spatele ei?
Ei, ce oare? Gândurile noastre!
Am clădit o lume care se bazează, în proporție de 99 %, pe
minciuni. Pentru a nu lăsa aceste minciuni să zboare, avem
nevoie de un mod de a le camufla. Ne putem permite ca, o
oră întreagă, să spunem exact ceea ce gîndim? – Mai degrabă
nu! - Și dacă da, atunci este nevoie de curaj. Credeți-mă. Fac
acest lucru de 20 de ani. Prietenii se împuținează. Oamenii
reacționeaza iritați. Și nu intelegi de ce. Doar spui numai ceea
ce gîndești, nu-i așa?
Limba ne permite să gândim una și să rostim exact contrariul.
Mai genial nu se poate. Întrebare: Noi am fost atât de geniali,
sau cei care au descoperit că așa ceva este posibil?

163
 Atâta vreme cât am comunicat prin sunete asemănătoare
cuvintelor, fără vreo legătură între ele, fără gramatică, în fața
grotei, cu măciuca în mână, totul era mai cinstit și venea din
dorința de a comunica ceva.
Astăzi este cu totul altfel.
Cu ajutorul limbii se vehiculează tot răul din lume. Limba
este, însă, ceva bun, dar este foarte abuzată de una dintre
specii, care n-are habar ce înseamnă comunicarea adevărată.
Este suficient să luăm ca exemple politica și publicitatea, și
vom constata că limba este, de fapt, o armă.
Cea mai periculoasă dintre toate armele!
O armă, prin care se produc infirmi psihic. Cel care dorește
să aibă control asupra noastră, să ne manevreze, nu poate face
o alegere mai bună decât aceea de a se folosi de limbă. Aici,
însă, nu este vorba de comunicare.
Asta se numește manipulare.
Limba recurge la simbolistică. Se generează imagini, cu un
limbaj iscusit, pentru a păcăli creierul nostru subdezvoltat.
Asta reușește perfect. Așa s-a ajuns la războaie, la raiduri,
și la tot ce se vede. Limbaj iscusit – combinat cu credință –
iată cocktailul cel mai ucigător, pe care l-au băut vreodată
oamenii. Și este băut în continuare, pentru că suntem, de
mult, dependenți de el. Problema este că nu suntem nici
măcar conștienți că este așa. Trăim în lumea noastră mică, pe
canapea, în fața televizorului, cu berea în mână, și permitem
ca tot gunoiul, pe care l-au gândit cei din publicitate și
psihologii lingviști, să ne pătrundă în creier, numai pentru a-i
ucide celulele. Aceasta este ultima doză, administrată după

164
ce obligațiile școlare au aplatizat, cu abilitate, tot ce înseamnă
creativitate și ingeniozitate.
Limba este un exemplu despre felul cum se poate perverti
ceva bun în ceva fatal, sub influența forței și a lăcomiei.
Asasinatul intelectual nu poate fi pedepsit, nu lasă urme și
corpul rămâne – din puct de vedere biologic – utilizabil.
Comunicarea are însă și alte forme.
Limbajul trupului, de pildă.
Nu se știe dacă prima expresie a limbajului legat de trup a
fost un gest, spre zona stomacului, ca semn pentru foame, sau
o lovitură de măciucă, aplicată unuia, după cap, pentru a-i lua
mâncarea. Cred că învățații încă se mai ceartă pe tema asta.
În mod regretabil, ambele forme s-au păstrat. Cauzele care
le determină s-au schimbat puțin. Pentru gestul spre stomac,
foamea este, în continuare, motivul, pentru măciucă, însă, ea
aproape că nu mai este un motiv. Profitul, lăcomia și jaful au
dat-o la o parte și au înlocuit-o cu succes.
În zilele noastre, unii oamenii se străduiesc să ne învețe cum
putem comunica „fără violență”.
Dar, de ce, oare , nu ni se spune să comunicăm „pașnic”?
De ce e nevoie de un enunţ în care este incorporată „violența”?
Lăsați-ne să comunicăm, pur și simplu, „pașnic”! Ar trebui să
învățăm cum să procedăm cu furia și cu supărarea noastră!
Grozavă treabă! De ce nu reușim să construim o lume, în care
sentimente ca furia și supărarea să nu se iște? Asta chiar ar fi
o realizare!
Același lucru și cu generozitatea:

165
 Toți ar trebui să fim generoși! Și asta ar fi o mare realizare.
Dar mai grozav ar fi să creăm o lume unde generozitatea
ar fi de prisos. Pentru aceasta nu e nevoie să sară în ajutor
conştiința – e necesară doar bunăvoința.
Nimic mai mult.

166
167
 „Pacea este o stare a spiritului și nu are nimic de-a face cu
politica sau cu lupta.“

David Morgenstern

168
 Pace şi omenie

În viață, este, întotdeauna, amuzant când politicienii vorbesc

despre adevăr, bancherii despre decență, militarii despre pace
și femeile usoare despre dragoste.
Sistemul nu ia în calcul pacea, oameni buni!
Ați înnebunit? Asta ar face să sufere profitul! Și apoi creșterea!
Deci, vă rog! Oamenii trebuie să se războiască, dar nu fără un
plan. E necesar ca totul să aibă mâini și picioare! Elita decide
care dintre dictatori este „IN” , care „OUT” și unde trebuie
schimbat trendul, când a trecut sezonul.
Ce gândesc oamenii sau dacă suferă, este pentru cei 1 %
irelevant. Apoi, trimitem acolo câteva organizații de caritate,
cu lucruri de care nu mai avem nevoie, și astfel treaba-i
rezolvată. De cele mai multe ori, dacă candidații la război
cooperează cu elita, adică cedează țara complet concernelor,
pentru jaf, nu numai că vor fi tolerați, ci și susținuți.
Problematic devine dacă se obrăznicesc și încep cu vorbăria
despre „binele poporului „, și „țara ne aparține”.
Asta nu se dovedește a fi o baza de discurs constructivă
pentru elită.
Deci, haideți să facem un război:
La un moment dat, încep niște rebeli din țară să se
răzvrătească împotriva dictatorului. Acesta conduce, de fapt,
de 20 de ani, dar nimeni n-a remarcat până acum.

169
 Dar, când sosesc armele și banii de la mafia financiară, supuşii
au o sclipire de conștiință spontană și brusc le trece prin minte:
„Hei, noi trăim într-o dictatură!” Şi se dă startul! Începe o luptă
inegală. Capitalul lumii contra unui dictator. Pentru ca totul
să nu arate atât de nedrept, i se atribuie dictatotului câteva
„atacuri teroriste”, câteva arme de ucidere în masă și/sau nu
mai știu ce. Apoi vuiesc ziarele și televiziunile și toată lumea
este în temă. Pentru a afla alte minciuni, e simplu, porniți
televizorul! În fiecare an, este câte unul la rând și beneficiază
de același program.
Există și zone unde războiul nu se termină niciodată.
De exemplu: Israelul cu lumea arabă.
Mă rog, nu cu toată. Numai cu aceia care n-au bani. Cu
Dubaiul și Co suntem prieteni. Dar nu despre asta este vorba.
E vorba de manipularea în sine și de războiul simulat. Există
o forță invizibilă, care consideră că nu e un lucru bun ca evreii
să fie prieteni cu arabii. Mai bine zis, n-are mare lucru de-a
face, în fond, cu evreii și cu arabii, aceasta este doar varianta
oficială. Este vorba de faptul că o țară cu Know-how nu poate
fi prietenă cu restul tărilor care au petrolul. În cazul acesta,
Vestul ar trebui să-și facă bagajele și asta nu-i bine pentru
afacere.
De fapt, nu e niciun motiv să ne spargem capul unii altora.
Există tot ce trebuie pentru toți, avem de toate. Cu banii, pe
care îi cheltuim pentru arme – numai într-un an, în toată
lumea – am rezolva foametea pentru 10 ani.
Cras, nu-i așa?

170
 Dar, făcând bine nu se câștigă bani, oameni buni, asta e
mizeria în această lume. Să ucizi în Afghanistan este mult mai
lucrativ decât să cânţi la ghitară în zona pietonală. Da, foarte
corect, într-o astfel de lume trăim! Atât de proști suntem!
Și dorim să fie așa, altfel am face să fie altfel.
Umanitate?
Doar un cuvânt. Se întâlnește, din când în când, în cercul
de prieteni – până se ajunge la bani. Dar când se ajunge la
bani, s-a terminat totul. Ne vom distruge din cauza banului.
Nu mai durează mult.
Din păcate.
Încă ceva, la final: Război, fără bani, nu merge.

171
 Spațiu pentru propriile gânduri:

172
 Cea mai mare invenție a tuturor timpurilor

Oameni buni, acum, cinstit, nici Einstein și nici Newton nu

au revoluționat această lume.
Invenția rotii?
Un clișeu obosit, în comparație cu ceea ce vom discuta
imediat.
Piramidele? Sorry, dar nu pot decât să râd de ele! Nici măcar
așa-numita înscenare a aterizării pe lună, împreună cu 11
septembrie n-ar putea ține pasul.
Altceva a fost genial. Acel început al stăpânirii omului și al
înrobirii lui, în mod direct și indirect. Instrumentul prin care
ai oamenii acolo unde dorești să-i ai. Prin care îi faci să fie
ascultători, din propria lor pornire. Fără să miști un deget.
Nici hipnozei sau telechineziei nu le reușește atât de bine:
„Vina”:
Aceasta este cea mai mare invenție a tuturor timpurilor. Nu
știu, daca noi știm acum, când a apărut acest cuvânt pentru
prima oară, dar cel care l-a gândit, a transformat lumea. În cel
mai adevărat sens al cuvântului. Din acel moment, nimic nu a
mai fost ca înainte. Declinul uman începuse. Și durează până
în zilele noastre. Inventatorul a fost un adevărat geniu. Cu un
cuvânt, care declansează un sentiment în om, poți controla
totul.

173
 Briliant!
Jos pălăria și respect!
În acest tren, au sărit, bineînteles, toți: religiile, împărații,
statul, băncile și toți cei care pot obține astfel capital sau alte
avantaje. Deodată, totul a devenit simplu, trebuia doar să-i
bagi în cap cuiva că el/ea este „VINOVAT” și l-ai terminat.
Religiile au găsit o mare de vinovați, pe care i-au sacrificat sau
i-au transformat în sclavii lor. Toți erau de vină că se
întâmpla un anume lucru. O existenţă simplă și minunată, era
de aur, începuse pentru casta celor 1 %! Statul a găsit trucul
pentru a deveni un instrument al puterii. „Omul mărunt” l-a
preluat și el, și l-a aplicat împotriva lui însuși, dar și împotriva
domnitorilor. Boala s-a răspândit.
După aceea, au venit băncile. Ele au adus „vina” ca datorie
la vârf. Fiecare a fost într-un fel „vinovat” sau „vinovat de a fi
dator”. „Vina” se răspândea mai repede decât ciuma.
De atunci, toată lumea caută mereu niscai „vinovați”, pentru
ceea ce a făcut ea de mântuială.
Fraților, nu există nicio vină pe aceasta lume, și nici în
univers! Nimeni nu e vinovat pentru ceva și nici nu datorează
nimănui nimic! Indiferent ce a făcut. Avem o răspundere
pentru ceea ce facem, dar asta nu înseamnă că suntem datori
cuiva.
Faptele noastre sunt exact ceea ce ne spune subconștientul
nostru că este de făcut. Conștiința ascultă doar ordinele venite
de „sus”. Prin urmare, indiferent ce facem, trebuie să facem,
altă alternativă nu există. Indiferent dacă dorim, sau nu, să
credem în varianta că am putea evita ceva. Sună rău, dar așa

174
este. Și ucigașii trebuie să facă ceea ce fac. Este ceva deasupra
lor care îi împinge.
V-ați gândit vreodată la asta?
Am dat un exemplu cras, evident, dar să luăm unul din
viața normală: De câte ori ați știut că ar fi mai rezonabil să
faceți exact contrariul a ceea ce faceți cu adevărat și totuși
nu l-ați făcut? Vedeți, despre asta vorbesc. Deci, v-ați urmat
calea. Ceea ce nu i-a convenit unuia sau altuia, sau a declanșat
anumite urmări. Dar nu înseamnă că sunteți „vinovaţi”.
În ce privește lucrurile materiale, datoria s-a dezvoltat ca
favoare contra altei favori. „Îmi ești dator”, se spune. Prostii!
Nimeni nu datorează nimănui nimic. Este doar o vorbă. Uite
și traducerea: „Dacă ai nevoie de ajutor, te ajut.”
Datoria bănească sau orice altă datorie materială nu există
deloc. Dacă primesc bani, îi primesc de la cineva, care are
oricum mai mulți și nu are nevoie de ei. Asta, în primul rând.
Apoi, când eu am bani, iar el are nevoie de ei, primește de la
mine aceeași sumă, sau chiar mai mult, în funcție de cât are
nevoie. Dar asta nu ca datorie. Ci cadou.
Dacă ar exista noțiunea de „datorie”, atunci toți am fi datori
cu ceva față de această planetă. Noi ne luăm, pur și simplu,
de la planetă ceea ce ne trebuie, fără niciun fel de permisiune.
Asta, pe limba noastră, se numește „furt”.
Nu, nu este un furt. Ne-a fost dat și, așa cum ne-a fost dat,
trebuie să dăm mai departe. Aceasta este legea naturii. Eu
nu împrumut niciodată nimic. Eu dau, dacă am, și dacă nu
îmi este necesar în acel moment. Când îmi trebuie din nou,
primesc înapoi ce-am dat, sau primesc din altă parte. Viața
este un circuit, și sub această formă se cuvine să o înțelegem.

175
Un măr ne dă mere, nu ni le împrumută. Natura nu cunoaște
împrumutul. Împrumutul duce la sclavie. Să întelegem, în
sfârșit, că tot ceea ce ne prisosește trebuie retrimis în circuit.
Nu este permis să-i privăm pe alții.
Gândiți-vă, ce putere de distrugere au cuvântul și sentimentul
de „datorie”. Se sparg prietenii, căsnicii eșuează, oamenii se
ucid între ei, ori sunt împinși la sinucidere.
Este evident ce face „datoria“ cu noi!
O zicală înțeleaptă spune: „Viața constă în a da și a lua „. A
da, nu a împrumuta sau a restitui. Noi însă am pervertit zicala
în: „Viața este un schimb între debitor și creditor „.
Așa cum am pervertit tot ceea ce ne-a dat natura.
Există popoare primitive, care nici nu cunosc noțiunea de
„datorie”. La fel de puțin și noțiunile de „muncă”, „impozit”
sau „legi”. Partea interesantă este însă că aceste popoare sunt
foarte pașnice.
Vom trăi un alt salt în evoluție când vom șterge, fără
posibilitatea de a fi înlocuite, cuvântul și noțiunea de „datorie”.
Modalităţi de abordare și soluții, în acest sens, a furnizat, încă
de acum 20 de ani, „The Venus Project”. Numai că noi, cu
creierul nostru făcut ferfeniță, nici măcar nu le-am perceput.
Acum, când totul sare în aer în jurul nostru, numai o minune
ne-ar ajuta să ieșim la liman.
Dar eu nu cred.

176
177
 Spațiu pentru propriile gânduri:

178
 „Răul este puternic“

Așa o fi? În definitiv, „răul” există?

Andreas Popp a zis, la un moment dat: „Dacă pui un măr
putred într-o găleată cu o sută de mere bune, se strică și
acestea. În mod ciudat, invers nu funcţionează“.
Fenomenul poate fi transferat și la oameni:
Un așa-numit „om rău” nu devine bun, dacă îl pui împreună
cu 100 de „buni”. De ce esta așa? Foarte simplu. Natura nu
permite distorsiuni. Natura tinde spre balanță. Natura se
curăță singură. Dar de ce devin oamenii „buni” „răi”, dacă se
află unul „rău” în preajmă? De ce nu devine „omul rău” bun?
În natură nu xistă nici bine nici rău. Există doar lucruri, care
ne convin sau nu. În natură există o transformare circulară.
Despre acest circuit am aflat de mult, dar refuzăm sa-l
recunoaștem în viața noastră. Noi privim doar spre anumite
situații, pe cere le raportăm numai la noi înșine, ca și cum am
avea o poziție privilegiată pe această Planetă.
Refuzăm să vedem că, în natură, lucruri, care nouă nu ne
convin, le fac bine altora. Un măr putred este rău pentru
noi. Dar el este hrană pentru alte viețuitoare. Nimeni nu este
favorizat pe această Planetă. Ea este singura dictatură care
tratează toate viețuitoarele la fel. Ciudat, nu-i aşa?
O dictatură fair!

179
 Așa ceva nu poate intra în capul nostru, noi considerăm că
numai democraţia poate fi fair.
Greșit să gândim așa!
Trebuie să ne fie clar că transformarea circulară are
întotdeauna o direcție stabilă, care se poate, însă, modica
oricând și nu este lineară. Atâta vreme cât și noi ne mișcăm în
aceeaşi direcție, nu vom afla în viață nici bine, nici rău. Vom fi
mereu în acord cu regulile care, până la urmă, au determinat
apariția noastră. De îndată ce ne vom opri, sau ne vom mișca
în direcția opusă, vom percepe tot ceea ce se întâmplă în jurul
nostru ca fiind „rău”, „suferință”, „durere” și „nefericire”.
Dar nu aceasta este însă relitatea. Este doar percepția noastră.
În căutarea de explicații, am inventat modele încâlcite,
pentru a înțelege ceva, ce se află, dintotdeauna, sub ochii
noștri. Natura nu poate fi explicată, poți fi doar în acord și în
balanță cu ea. Altceva nimic. Nu este o mare filosofie sau o
știință complicată. Este doar întrebarea privitoare la ceea ce
ne dorim să fim. Dorim să fim o structură organică străină de
natură, care se scufundă în materialism, profit și lăcomie, sau
o parte a mediului înconjurător, care ne-a creat, și să trăim
ca astfel de ființe? Fiecare îţi poate răspunde sieşi la această
întrebare. Nu există o „cale corectă” în viață: Există 7 miliarde
de „căi corecte”!

180
181
 „Sigur este, că nimic nu este sigur.
Si nici măcar asta nu este sigur“

Joachim Ringelnatz

182
 Siguranță?: ERROR

Nu știu de unde ni se trage, dar tindem către o siguranță

deplină. Totul trebuie să fie sigur, totul trebuie să fie asigurat.
Siguranța este o derivare a controlului. Numai că, în această
lume, nu există siguranță. Tot ceea ce ne imaginăm c-ar fi
sigur include, în fond, doar nişte presupoziţii şi aşteptări, ce
s-au confirmat. Însă ar fi putut să se întâmple și altfel.
Considerăm că avem un drept standard la fericire, la
bucurie, şi, ca urmare, ne închipuim că nu e admisibil să se
petreacă nimic, care să ne tulbure visul despre fericire. Dar
nu siguranța este cea care ni-l tulbură. Nu facem noi, oare,
și lucruri, de care n-avem niciun chef, doar pentru că sunt
„sigure”? Nu credem noi că ceea ce am dori să facem ar fi prea
„nesigur”? Ia gândiți-vă: Job, soție, prieteni ...
Siguranță nu există. Există doar o pseudosiguranță, pe care
ne-o oferă statul, băncile, asigurările, dar aceasta ne costă
libertatea și nu valorează, la modul serios, nici cât o ceapă
degerată. În plus, este vorba de un fals sentiment de siguranță,
pentru că depinde de ... Or, nici statului și nici băncilor nu le
pasă, cu adevărat, de siguranța oamenilor. Primează propria
lor siguranță.
Un exemplu grăitor: felul în care concep băncile siguranţa.
La credite, se solicită, întotdeauna, garanții – pentru siguranță.
Toți clienţii garantează cu casa – pentru siguranță, atunci

183
când banca o finanțează. Până aici toate bune. Dar, așa cum
am spus mai sus, băncile scot din aer nu numai banii pentru
credit, ci și banii pentru dobânzi. Încât, se poate calcula,
simplu, matematic, că, mai devreme sau mai târziu, unul
sau mai mulți debitori se vor împotmoli. Atunci, banca își va
însuși casele. Aici nu e vorba de garanții pentru siguranță.
Fiindcă la bani inventați și produși din aer, conform legilor
logicii, nu trebuie depusă garanția pentru siguranță. Astfel,
se jecmănește , în stil mare, cu ajutorul trucului garanției și
legii bancare. Deposedarea a fost adusă la rangul de program.
Dacă noi, ca simpli cetăţeni, nu ca bancă, am face, înâmplător,
așa ceva, am simți, rapid, colții dobermann-ului, care păzește
băncile – „prietenul” nostru al tuturor – statul.
Sigure sunt moartea și impozitele. Da, ele sunt sigure,
trebuie să recunoaștem. Dar nu aceasta este siguranța spre
care năzuim!

184
185
 Spațiu pentru propriile gânduri:

186
 Doar pentru statistică

Mă tot întreb, pentru ce avem nevoie, de fapt, de statistici și

recensăminte?
Nu trăim într-o ecomomie de aprovizionare, în care utilizăm
datele pentru a ne împărți cât mai echitabil produsele. Deci,
de ce facem statistici? În primul rând, ele sunt un domeniu în
care activează nişte mașini organice, ca să aibă impresia că au
făcut şi ele ceva.
De fapt, nu fac nimic, în afară de faptul că murdăresc hârtia.
Statistica servește drept control al statului asupra sclavilor
săi. Datele sunt utile economiei noastre inumane, care are
nevoie de clienți, pentru a vinde toate gunoaiele. Ce ar fi o
statistică fără manipularea opiniei, prin rezultatele, pe care le
livrează? De unde avem noi pornirea de a crede că, dacă X
le-a făcut ceva altor oameni, trebuie să şi fie un lucru bun?
Sloganuri precum „5.678 de clienți nu se pot înșela!” trebuie
să convingă.
Și totuși, totuși!
Și încă cum pot face asta!
Un miliard rătăcesc în creștinism, la care se adaugă un
miliard în islam. Prin urmare, nu e un criteriu și noi știm asta.
Totuși, credem aceste aiureli și ne lăsăm influențați de ele.
Sistemul se folosește de fiecare mijloc imaginabil pentru
a suprima, manipula și controla gândirea noastră liberă și

187
libertatea noastră, ca ființe ale acestui Pământ. Cine mai poate
afirma despre sine: „Eu nu mă las influențat de asemenea
prostii!” Foarte puțini, și aceia vor fi inghesuiți la marginea
societății.
Statisticile reprezintă baza pentru orice fel de constrângere,
constrângere fiscală, taxe radio-tv, camera de comerț, partide
etc. Se poate calcula ce rezultă dacă sunt toți rugați să se prezinte
la casă. Între timp, datele au devenit atât de cuprinzătoare,
încât se știe și cât are fiecare posibilitatea să dea, și unde îi este
situată granița, până la care poate fi jecmănit.
Statul ţine totul sub control. Cine ce are, cât câștigă, unde
lucrează, tot. Am ajuns atât de departe, încât statul știe chiar
și ce cumpăr, pe cine am invitat la masă. Și, observând eu
toate acestea, îmi trece prin cap gândul: „Stai, un asemenea
sistem am avut cândva și am vrut să-l abolim. Comunismul!
Extraordinar ...!” Aha, a fost înlocuit puținul bine general cu
binele celor puțini.
Ok, atunci am înțeles și eu.
Omenirea zace în lanțuri.
Lanțuri, pe care le-au inventat puțini dintre noi. Ceilalți
au fost atât de proști, că şi le-au pus singuri, și încă de
bunăvoie. Aceasta este cea mai bună dovadă că suntem foarte
subdezvoltați, în ceea ce priveşte tehnica gândirii. Doritori
de autoconservare, tindem spre siguranță – care nu există -
și astfel ne-am îndreptat, singuri, către sclavie. În apărarea
turmei, mai trebuie spus și că, în acest stadiu al evoluției, nu
ar mai fi fost posibilă nicio salvare.
„Băieții” au procedat atât de abil, încât n-a scăpat nimeni.
Nici măcar eu.

188
189
 Spațiu pentru propriile gânduri:

190
 „Viață privată“

După cum era de aşteptat, din punct de vedere economic,

suntem praf. Stadiul nostru de evoluție nu ne permite să
practicăm o economie spre binele tuturor oamenilor.
Mă rog, prin asta trebuie să trecem.
Dar cum stăm în zona „privată”?
Întâi, ar trebui să explicăm ce înseamnă „privată”. Cuvântul
„privat” vine din verbul latin „privare”, care nu semnifică
nimic altceva decât „a priva – a fura”. Deci, „viața noastră
privată” atâta este: timpul ce ne-a mai rămas după ce sistemul
ne-a răpit cea mai mare parte din el.
Acum ne putem dedica temei, pentru că știm despre ce
vorbim. (Noţiunea de „timp liber” ne spune și mai univoc în
ce rahat ne aflăm. Mă mir că nimeni nu și-a pus problema de
ce o ființă liberă, adică noi, ca oameni, trebuie să avem ceva de
acest gen, „timp liber”).
Mai departe, în Program:
Cum ne comportăm în relațiile cu alți oameni? Aici este o
catastrofă de și mai mari dimensiuni, ce are o legătură şi mai
strânsă decât aspectul economic cu lipsa noastră de creier Ne
ocupăm cu lucruri neimportante, vorbim prostii unii cu alții,
fără nicio pretenție de comunicare.
Suntem obsedați de proprietate. Visăm la iubire., fără să știm
ce este aceasta. Căutăm omul potrivit, pentru a ne petrece viaţa

191
împreună cu el, și, până apare, ne „distrăm” cu cel nepotrivit.
La majoritatea dintre noi el nu vine niciodată. Ne folosim unii
pe alții și ne înșelăm unii pe alții, cu lucruri mici, n-am depășit
stadiul de minciuni al evoluției. Cu toate acestea, în acțiunile
noastre, avem pretenția ca alții să fie cinstiți și onești cu noi.
Un paradox!
Va fi imposibil să avem o poziție cinstită și onestă, față de
semenii noștri, atâta vreme cât nu este lămurită problema
autoconservării. Atâta vreme cât așa-zisele noastre „valori”
sunt cuplate la latura materială. Un om trebuie privit ca o
ființă, și nu ca proprietarul unui lucru sau al altuia. Ascultați în
jurul dumneavoastră! Propoziții ca: „Îl cunoști pe X?” - „Nu” -
„Lui îi aparține firma Y”. Este acesta portretul unui om? Nu a
fost evocat un om, ci un raport de proprietate. Individul uman
nu a fost nici măcar amintit. Problema este că limba noastră și
intelectul nostru nu sunt în stare să descrie un ins, din punctul
de vedere al existenței sale ca om. Nu putem, pur și simplu!
Aici mai trebuie lucrat câteva mii de ani.
Dragostea este singurul limbaj universal. De asta ne-am prins
deja. Totuși. Dar în acest limbaj suntem, cu toții, analfabeți.
Dacă am fi măcar începători, oh – atunci viaţa ar arăta altfel
în jurul nostru. Ar trebui să ne înscriem, odată şi odată, la
acest curs!
Da, dar lucrurile se complică!
Aici, creierul nu mai este întrebat. Aici avem nevoie de
altceva, care se întâlnește și mai rar la noi. O inimă. Nu ca
organ, fiindcă, sub raport biologic, suntem bine înzestrați. O
inimă ca producător și receptor de emoții. Limbajul dragostei
nu se poate învăța, poţi doar lăsa inima să-i cedeze. Să te

192
eliberezi de toată mizeria acestei lumi și, pur și simplu, să lași
inima să vorbească. Am rămâne uimiți de ceea ce am auzi!
Este singura limbă, pe care o vorbește natura cu noi.
Universul nu cunoaște o alta. Într-o bună zi, vom înțelege că,
în limba noastră, nu putem comunica cu natura. Natura nu
este o democrație. Natura este o dictatură. Fie că ne place sau
nu. O dictatură cu reguli fixe. Reguli minunate. Este de mirare
că aceste reguli nu îngrădesc nici o vietate, nu-i interzic ceva
și nu o pedepsesc. Sunt reguli ale conviețuirii, sunt reguli ale
simbiozei.
Noi, oamenii, admirăm acest fenomen al simbiozei, am
inventat şi o noțiune pentru el, dar suntem prea subdezvoltați
pentru a-l transpune în propria noastră existenţă.
Poate mai târziu ...

193
 Spațiu pentru propriile gânduri:

194
 Stăpânii vieţii

Noi înșine ne-am încoronat ca „Stăpâni ai vieții” pe această

Planetă.
Noi - și numai noi – decidem care viețuitoare au dreptul să
trăiască și care trebuie să moară, aici, pe Planeta „noastră”.
Noi îndepărtăm tot ceea ce nu ne convine și instalăm modul
nostru de viață. Noi capturăm animale, pentru căsca gura
la ele, în orașele noastre „civilizate”, pentru a ne amuza pe
seama lor. Aici, se impune întrebarea: Cu ce drept? Cine
suntem noi? Sau cine credem noi că suntem ? Este evident
că religiile au ajuns o șarlatanie obosită, fiindcă noi ne-am
ridicat, singuri, de mult la rangul de unic „Dumnezeu”. Dar,
dacă marea masă nu s-ar bucura de asemenea spectacole, cei
care le organizerază ar fi renunţat la ele. Precum spuneam:
Într-o reacție există întotdeauna doi. Dacă nu s-ar mai interesa
nimeni de circ, zoo și delfinariu, n-ar mai fi niciun motiv să
maltratăm astfel animalele.
Dar noi ne agităm când careva aruncă o pisică pe geam!
O specie fără oglindă, asta suntem! O specie care nu are nici
respect, nici preţuire pentru viață și pentru ceea ce ni s-a dat,
nu spre a fi „al nostru”.
Să fie limpede, odată pentru totdeauna:
Planeta nu este a „noastră”! Ne este permis s-o locuim,
la fel ca tuturor celorlalte ființe. Ar trebui să învățăm

195
istoria dinozaurilor. Aceștia au dispărut, fiindcă, din cauza
subdezvoltării lor, au acaparat Planeta, doar pentru ei. Și asta
natura nu permite.
Este, însă, crunt dacă ne gândim că și pe copiii noștri îi
dresăm, cu această mentalitate, pentru viața lor de adulți
(nu-i „educăm”, şi ar trebui să fim conştienţi de asta, fiindcă
ceea ce facem cu ei, pur și simplu, nu se poate numi educaţie).
Îi cărăm, încă de la vârste fragede, la zoo și ne holbăm la
bietele animale, care au fost smulse din mediul lor de viață.
Și considerăm că este foarte normal. Mi-aș dori câteodată ca
delfinii să pună un om într-un glob de sticlă, în mare, pentru
ca celelalte vietăți să se excite privindu-l. Ce am gândi atunci?
Ne-am întreba, poate, dacă ceea ce facem este OK.
Cred, însă, că, mai degrabă, nu.
Am bombarda mările, pentru a-l elibera pe prostul, care s-a
lăsat prins.
Ăștia suntem noi!
Vorbim, în gura mare, despre libertate. Bine-ar fi dacă spusele
noastre s-ar referi la toate vietăţile. Nu suntem stăpâni.
Nimeni nu este.
Natura ne-a creat exact la fel ca pe tot ce există şi trăieşte.
Ar trebui măcar să învățăm a respecta asta, dacă, pentru a fi
recunoscători, am mai avea nevoie de câteva mii de ani de
evoluție.

196
197
 „E timpul să ne dezvoltăm, oameni buni. De aceea suntem
atât de nefericiţi. Știţi de ce dau greș instituțiile, biserica, statul,
de ce se destramă totul? Pentru că aau încetat a fi relevante.
Trebuie să ne dezvoltăm. Evoluția nu se oprește, fiindcă ne-au
crescut două degete mari. Trebuie să ne luminăm 90 % din
creier.“

Wiliam Melvin Hicks

198
 Nici o ieșire

Se pare că ne-am impotmolit și că nu mai există nicio ieșire

din acest impas!
Unii dintre noi funcționează încă într-o imbecilitate și
îndobitocire, care îi caută pe cei ca ei. Nimeni nu e în situația
de a schimba ceva.
Foarte sincer.
Noi nu o putem face.
Nu suntem suficient de dezvoltați pentru a realiza o
schimbare.
Îndobitocirea ne este infiltrată atât de adânc în oase, mesajele
publicitare și zgomotul făcut de politicieni ne sunt atât de
pătrunse în creier, sau în ce mai rămas din el, în cazul în care
a existat vreodată, încât suntem complet paralizați.
La noi, s-a instalat o paralizie a evoluției.
Planul a fost și este genial. Funcționează de la sine. S-a
ajuns în situația în care sistemul nu mai trebuie să facă nimic.
Lacheii, care păzesc sistemul, fără să știe ce fac, îi țin pe
ceilalți în șah. Sclavii dezvoltă lanțuri psihice, sub formă de
publicitate și emisiuni TV, lipsite de creier, pentru ca IQ-ul
turmei să se păstreze cât mai jos. O specie care se prostește și se
îndobitocește singură. Te întrebi, cum a fost posibil așa ceva?
Cum am ajuns aici, noi, „vârful evoluției”, sau „încununarea
creației?” Ne aflăm foarte departe de ambele calificative.

199
Animalele mor de râs când se uită la noi! Numai că suntem
prea proști ca să observăm.
Suntem atât de înstrăinați de natură! Ne-am înstrăinat de
ceea ce ne-a creat. Și asta nu putea să ducă spre bine. Rezultatul
îl vedem de fiecare dată când privim pe fereastră. O turmă
fugărită, care, aleargă, permanent, după bani! Dacă n-ar fi atât
de trist, m-aș distra.
Dar nu e deloc distractiv.
Cu câteva zile în urmă, am avut o conversaţie cu prietenul
meu Marco. Un spirit mare. Are un copil, un băiat grozav.
Marco e trist că n-a putut să-l sustragă, la naștere, mașinăriei
de îndobitocire.
Pentru că exact atunci începe: Când se naște un copil, este
cântărit, măsurat și Dumnezeu știe ce i se mai face.
Alo! Este o ființă omenească! Nu un obiect sau un număr.
Copilul îi este smuls mamei, pentru a trece primul examen al
sistemului. E limpede, sistemul vrea să știe la ce să se aștepte de
la urmașii săi. Barbarie! Aceasta este prima formă de abuzare
a copiilor. Înaintea școlii și a educației. Tăierea contactului cu
mama este lucrul cel mai rău, ce i se poate întâmpla unui copil!
Nu vreau să încep aici o discuție amplă, dar există observații
la problemele primitive, care demonstrează asta.
După aceea, copilul este preluat de religii:
Trebuie să fie botezat sau circumcis, sau cine știe ce altceva
se mai face. Încă un abuz! Cine a gândit această prostie? Nu se
știe, dar a fost isteț.
Botezul este cea dintâi acțiune de încălcare a voinței copilului,
sădire în subconștient a preceptului: „Aici totul merge după
regulile noastre, tu trebuie să te aliniezi.” Și, pentru ca părinții

200
să participe, și ei, la aberația asta, biserca și statul au făcut din
ea un motiv de petrecere.
Cât de proști suntem, de fapt?
Mă întreb pentru a „n”-a oară.
Prin urmare, existenţa noastră debutează cu două grave
abuzuri. Ce mai așteptăm de la viața ce urmează? Dacă s-ar
opri totul aici, poate am mai reușit s-o dregem cumva, de-a
lungul anilor. Dar acesta e numai începutul. Vârtejul continuă
vioi. Grădiniță, școală, învăţătură ... Una mai rea decât alta.
În a ne recomanda și a ne auto-elogia suntem campioni! Aţi
auzit, deseori, formule, precum: „artist al omenirii”, „bornă
a arhitecturii „, „superlativ al tehnicii”, nu-i aaşa? Această
laudă de sine este menită să ne distragă atenția de la ceea ce
suntem, de fapt. Și ce suntem, de fapt? Câteva clădiri și arme,
atâta știm să facem.
Toate acestea n-au o valoare eternă!
Dacă te gândești câți oameni au fost sacrificați pentru a se
construi sau a se dezvolta așa ceva, îți vine rău. Totul este lipsit
de valoare. Ne pune în evidenţă inteligența? Care inteligență?
Aceea de a construi arme? ... Așa, deci! Ne întrebăm dacă există
viață în univers? Dacă există viață în Univers, cu siguranţă va
vizita o altă viață din Univers. Nu pe noi. Noi n-avem habar
ce este viața.
Pe ce temă să schimbe impresii cu noi?
Așa „trăim” și, apoi, cândva murim. Moartea, în sine, nu
este tristă, trist este că nu am trăit.
Aşadar, aici ne aflăm acum ...
Nu există șanse prea mari să schimbăm această situație
deplorabilă. Pentru asta, avem nevoie de oameni buni, cum

201
ar fi: Andreas Popp, Rico Albrecht, Gerald Hüther, Franz
Hörmann, Dirk Müller, Daniel Häni, Göte Werner, Jan Ziegler,
Jack Frisco, Volker Piepers, Georg Schramm etc. Avem nevoie,
cu toții, de o nouă conștiință. Și nu e de ajuns. Trebuie să
refuzăm îndobitocirea. Dar, mai înainte, trebuie să ne trezim.
Trebuie să ne fie clar ce suntem și de unde venim. Avem nevoie
de o revoluție spirituală. Și este foarte puțin probabil. Regret,
oameni buni! Am primit ceea ce am dorit.
Fiecare specie dobândeşte ceea ce este. Evoluția o fac alții,
noi, în mod sigur, nu.

202
203
 „Și ei fac experimente, și clonează, și huzuresc, și se fălesc, în
fața neghiobilor de aici, de jos, care plătesc toate acestea. Sclavul
îşi hrănește propriul stăpân și, după cum se vede, o face cu
plăcere.”

Wilfried Schmickler

204
 Postfață

(N-o luați ca pe ceva personal)

Scriem o carte despre sistem. Și o scriem fără menajamente.
Cine o va tipări? Vreo editură din sistem? Hmmm, o glumă
bună, nu? Dar nu-mi fac griji din pricina asta, o să se găsească
sigur un editor lacom, care tocmai cu ea va da lovitura. Astfel,
mă folosesc de sistem, pentru a critica sistemul.
Un paradox, de fapt.
Este ca și cum biserica catolică ar tipări lucrări despre
Darwin. Dar nu este exclus ca tocmai sistemul să considere
cartea mea bună. La urma urmei, la Editura Weltbild Verlag, o
instituție a bisericii, se pot cumpăra şi cărți și DVD-uri erotice.
După publicare, voi face câteva lecturi, vor veni câțiva oameni
de la televiziuni și, după o săptămână, totul a trecut. Apoi,
obligatoriu, există lista de bestseller-uri a revistei Spiegel, în
funcție de cum se prezintă mita dată de editori. Abia după
aceea cumpără oamenii cu adevărat. Mie mi se dau nişte
firimituri, ca tuturor autorilor, și treaba a funcționat. Sistemul
a fost criticat și totul rămâne cum a fost.
Pentru a face încasări veritabile, cartea va fi tradusă în toate
limbile posibile, deoarece tratează o problemă globală. Astfel,
li se ia oamenilor, care sunt, oricum, cei satirizați în tot ce am
scris, și ultimul cent din buzunar.
Așa funcționează întotdeauna, de ce ar fi acum altfel?

205
 S-a scris mult despre una și despre alta. Dar n-a folosit la
nimic. Nici cartea mea nu va folosi la nimic, cel mult la o mai
bună informare a oamenilor. Atâta tot. Suntem toți niște ratați,
niște creaturi slabe. Nu avem curajul să schimbăm ceva. 99 %
se simt prea mici pentru a produce vreun efect, iar restului de
1 % îi este bine așa.

206
Inspirații

Andreas Popp – Manufactura științei, Conferințe

Rico Albrecht/Andreas Popp – Minciuna vinovată/Planul B
Prof. Dr. Franz Hörmann – Sfârșitul banului
Andreas Claus – Crezi sau știi deja? Conferință
Prof. Dr. Gerald Hüther - Conferințe
Carlos Gebauer - Conferințe
The Venus Project – Economia aprovizionării
Parlamentul Alpilor - Homepage
Volker Pispers – Până de curând
Thrive - Homepage
Liber de bunăvoie - Videos
Wilfried Schmickler – Mai departe

207
208