Capitolul I

Politica de securitate socială

I.1.Conceptul de securitate socială

Protecția sau securitatea socială este un obiectiv al unui domeniu mai larg si
anume: politica socială.Politica socială reprezinta activitatea desfasurată de stat in
cadrul unor activitaṭi clar specificate, avand drept scop modificarea vietii sociale a
unei colectivităṭi.Prin aceste activităṭi se urmareṣte rezolvarea sau deplasarea
problemelor către o direcṭie considerată a fi dezirabilă de către actorii
politici,incercându-se o redistribuire a resurselor existente in societate la un moment
dat pentru realizarea unei bunăstari colective dar si individuale.Statul sau intr-un
inteles mai restrans actorii poltici nu intervin in toate componentele sistemului social
ci doar in anumie puncte care depind de:organizarea societatii,de ideologia actorilor
politici,precum si de elemnte care tin de conceptia statelor privind solutionarea
diferitelor probleme sociale etc.In functie de aceste caracteristici statul poate adopta o
anumita politica sociala,poate stimula sau bloca initiativele organizatiilor non-
guvernamentale sau private de a particiapa altauri de stat la rezolvarea problemelor
sociale existente.
Exista mai multe tipuri de obiective sociale:
1. Promovarea unor bunuri publice: educaṭie, infrastructură, urbanistică,sănătate,
cultură, ṣtiinṭă.
2. Protecṭia sau securitatea socială: are in vedere acel segment al populaṭiei care
se află intr-o situaṭie precară. Acest tip de obiectiv are in componenta sa două
elemente relativ distincte:sistemul asigurărilor sociale si sistemul asistenṭei
sociale.
3. Dezvoltarea socială: politica socială acṭioneaza la acest nivel pentru asigurarea
unor condiṭii propice ,considerate a fi importante in procesul de dezvoltare a
stiintei si culturii,de promovare a familiei si ingrijirii copilului, de difuzare a
culturii, de crestere a solidaritaṭii sociale etc.1

1
Zamfir E. , Zamfir C. , Politici sociale.România în context european,Bucuresti,1995,pp.12.

1
 Potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane,termenul de ,,securitate”
provine din limba Latina (securitas, -atis) semnficand protectie, stare de siguranta,
sentiment de incredere pe care il da cuiva absenta oricarui pericol
Securitatea sociala este definita de Biroul International al Muncii ca fiind:,,protectia
pe care societatea o acorda membrilor sai printr-un ansamblu de dispozitii publice
contra mizeriei economice si sociale care ii ameninta in caz de pierdere sau reducere
importanta a castigurilor datorita bolii,maternitatii,accidentului de
munca,somajului,invaliditatii,batranetii sau decesului precum si acordarea de ingrijiri
medicale si de alocatii familiilor cu copii.” 2
Sistemului de securitate sociala a aparut ca o consecinta a dorintei oamenilor de a
se asigura atat pe ei insisi cat si a persoanelor aflate in grija lor impotriva unor
pericole care ar fi pereclitat satisfacerea nevoilor vitale (hrana, adapost,
imbracaminte). Consolidarea si aparitia unui sistem de propriu-zis de securitate
sociala are loc in secolul XIX.Acest lucru se datoreza exodului rural si industrializarii
care da nastere unei noi clase sociale:muncitorii.Unica lor sursa de venit era salariul si
in cazul in care din diverse motive isi pierdeau abilitatea de a muncii ,atat ei cat si
familiile lor ramaneau in incapacitatea de a-si acoperii nevoile vitale.In aceste
conditii exista o nevoie imperativa de a crea programe de intrajutorarare.La inceput
aceste eforturi au fost fragmentate :case de asigurari incurajate de stat,dispozitii carre
ii obligau pe patroni intr-o anumita masura sa ii intretina pe muncitorii accidentati sau
bolnavi,asigurari private care ofereau indemnizatii la nevoie in timul vietii sau in caz
de deces etc.Pe masura ce lumea muncii a devenit mai organizata si nevoia de de
protectie sociala se accentueaza.A fost un process lent la inceput dar datorita
industrializarii rapide s-a extins si a devenit din ce in ce mai acclerat.Astfel ca intre
anii 1883 si 1889 apare primul mare sistem de protectie sociala in Germania lui
Bismarck.Era vorba de un sistem de asigurari de boala si batranete.Ulterior asemenea
sisiteme au aparut in Australia,Noua Zeelanda,Suedia,Danemarca,Anglia etc.,unele
dintre ele oferind si protectie asupra somerilor.Un alt moment important în istoria
asigurărilor sociale este constituit de adoptarea de către Camera Comunelor (Anglia) a
unui program social cunoscut sub numele de „Raportul Beveridge”.Acest raport a fost
numit după lordul Beveridge-inițiatorul său și cuprindea trei obiectice principale:

2
Țiclea C, Tufan

2
generalizarea asigurărilor la toate categoriile sociale aflate în nevoie, extinderea
garanțiilor existente, simplificarea sistemuluin securității soaciale.
Dupa al doilea război mondial majoritatea statelor dezvoltate au instituit sisteme de
securitate socială caracterizate prin: universalitatea securitații sociale relativ la
beneficiari și la riscurile acoperite, corijarea inegalitaților sociale create de cheltuielile
familiale, ajustarea prestațiilor permanente la fluctuațiile economice prin sistemul de
indexare, generalizarea și extinderea sistemului de asigurări sociale, precum și crearea
unor sisteme complementare de protecție
În unele țari se păstreaza înca anumite caracteristici care deriva din primele măsuri
luate de aceste state pentru îmbunătățirea nivelului de trai al populației realizate prin
intermediul sistemului de protecție socială. Astfel ca în cazul Germaniei și Franței s-a
menținut principiul solidarității profesionale,în Marea Britanie există un sistem axat
preponderent pe solidaritate profesională, în SUA și Japonia apare un sistem dual în
care asistența socială este finanțată de principiul solidarității naționale iar asigurările
sociale sunt finanțate de principiul solidarității profesionale. Țările în curs de
dezvoltare au un deficit în ceea ce privește nivelul atins în asigurarea unui minim de
sprijin populației aflată în situații limită. Acestea au rămas în urmă față de țările
dezvoltate datorită unui produs intern brut foarte scăzut, angajații au un nivel scăzut
de calificare, având drept consecință creșterea numărului de boli profesionale și a
accidentelor de muncă. O altă cauză a nivelului scăzut de protecție socială este
constituită de resursele insuficiente de finanțare a cheltuielilor de asigurări sociale,
acest sector fiind surclasat de alte priorități.
În fapt,protecția sociala a apărut pentru a asigura o redistribuire a veniturilor de la
cei sănătoși la cei bolnavi, de la cei activi către pensionari sau șomeri, de la
persoanele cu copii, în general de la cei care dețin capital financir către cei care au
venituri mici, insuficiente.
După cum am amintit în paragraful anterior, sistemele de securitate socială din
anumite țări sunt finanțate de principiul solidarității, fie că este profesională sau
națională.
Solidaritatea profesională este legată de muncă. În cadrul acesteia individul realizează
venituri în principal din prestarea unei activități plătite. Riscurile luate în considerare
sunt legate de pierderea de venit care are ca efect reducerea nivelului de viață. Prin
urmare, prestațiile și cotizațiile sunt proporționale cu venitul. Solidaritatea

3
profesională se manifestă în cadrul unei categorii socioprofesionale, al unei ramuri de
activitate sau al unei întreprinderi
Solidaritatea națională recunoaște dreptul la protecție socială fiecărui individ din
cadrul unei comunități naționale indiferent daca aceștia sunt sau nu încadrați în munca
sau dacă plătesc cotizații. Prestația este uniformă iar finanțarea este asigurată prin
impozite, taxe și contribuții.
Nu exista în mod real societății axate doar pe o solidaritate profesională sau
națională;caracteristicile celor două se întrepatrund într-o mai mică sau mai mare
măsura in funcție de sistemele de protecție naționale. Se poate vorbi de două categorii
de sisteme de protecție socială în funcție de tipul de solidaritate care prevalează în
cadrul lor: în țările europene există un sistem dezvoltat în cadrul național sau
profesional, în ceea ce privește S.U.A . sistemul public este limitat atât în ceea ce
privește riscurile cât și numărul angajaților.
În prezent sistemul de politici sociale este alcatuit din diverse beneficii si servicii
sociale care au rolul de a acoperi o larga gama de nevoi de baza pentru toate
segmentele sociale de varsta sau ocupationale.Ansamblul beneficiilor sociale
formeaza sistemul de protectie sociala a cetatennilor ,format din:beneficii
universaliste(acordate tuturor categoriilor de cetateni fara ca acestia sa se afle intr-o
situatie de risc) si sistemul de protectie sociala(raspunzator pentru ajutoararea
persoanelor aflate in situatii vulnerabile). Sistemul de securitate sociala se constituie
din doua componenete: sistem de asigurări sociale si sistem de asistență socială care
sa se constituie intr-o retea de siguranță de securitate socială(safety net)care să
protejeze cetatenii in fata oricărui risc social.3
Statul intervine in cadrul societatii in prima faza asupra elementelor care sunt
responsabile de situatia materiala (securitatea sociala si veniturile) si de serviciile de
asistenta sociala.De asemenea la un nivel secundar politica sociala a unui stat
intervine asupra unor elemente care vizeaza starea de sanatate ,educatia,aspecte ale
locuirii,ordinea publica,apararea nationala, cultura,divertisment.
Protecția sociala are drept scop o asociere a colectivitaților sociale in vederea
unei întreprinderi sistematice de soluționare a problemelor sociale, create de catre
inegalitate, sărăcie, boală, bătrânețe. Conform Declaratiei Universale a Drepturilor
Omului ,aspectul fundamental al protecției sociale este reprezentat de eforturile
statelor naționale care postulează organizarea unui system național de compensații
3
Marian Preda,pp. 79-80, ibidem

4
ținând seama de organizarea si resursele fiecărei țări. Aceste prevederi sunt regasite în
articolul 22 al Declarației: ,, Statul asigura individului si familiei condițiile necesare
dezvoltării lui; el garantează pentru toți ,-copii,mame, batrâni - ,protecția sanatații,
securitate sociala, odihna și îndestulare.Fiecare în funcție de vârsta, de sănătatea fizica
si morală, de situația economica,dacă se găseste în incapacitatea de muncă, are dreptul
de a obține de la colectivitate mijloacele convenabile de existență.
Potrivit lordului Beveridge, protecția socială are drept obiectiv ,,abolirea stării de
nevoie, asigurând tuturor cetațenilor un venit suficient, în orice moment, pentru
satisfacerea tuturor cheltuielilor”4 .
Satisfacerea trebuințelor celor aflați în nevoie prin intermediul protecției sociale
nu tebuie înteleasa neapărat ca un substitut al muncii ci ca acest domeniu vine în
completarea ei. Obiectivele sociale ale politicii economice cuprind pe de-o parte
ocuparea forței de munca in scopul de a asigura indiviului un mijloc prin care isi
poate asigura venitul necesar existenței, si pe de alta parte sarcina de a asigura tuturor
indivizilor un nivel de trai decent.Se poate deduce ca de fapt protecția sociala
reprezinta un mijloc al politicii economice .Există o anumita ambiguitate in momentul
în care se încearca definirea obiectivelor generale ale politicii de securitate socială
deoarece aceasta poate fi definită cu ajutorul a două noțiuni: nevoia și munca.
În momentul în care așezam nevoia în centrul sistemului de protecție socială va
rezulta un sistem preponderent axat pe o redistribuire a veniturilor care sa asigure
fiecărui individ al societații un minim al subzistenței, indiferent de cauza nevoii.În
acest caz ar trebui acoperite sau compensate toate cazurile care ar duce la inegalități
între membrii societății sau ar genera sarăcie.Acest sistem tinde să uniformizeze si să
generalizeze prestațiile.În schimb în momentul în care munca devine centrul
sistemului vor fi acoperite numai riscurile care altereză forța de muncă.Un astfel de
sistem se îndepărtează de ideea de asistență socială, fiind dominat de principiile
asigurărilor sociale.
Nu se poate vorbi de preeminența unui sistem sau al altuia.Realitatea a condus la o
juxtapunere și la o sinteza a celor două modele de sisteme .
Pe lânga obiectivele generale al politicii de securitate socială menționate mai
sus, exista prevenția și recuperarea.Prevenția reprezinta măsurile destinate evitării
riscurilor de a pierde anumite bunuri fizice sau bănești în detrimentul membrilor
societății. Recuperarea constă în a furniza posibilitatea readaptării și a găsirii unor
4
Șeulean Victoria, Protecție și asigurări sociale,Mirton, 2003, pag. 19

5
activitații compatibile cu noua lor situație (persoane care și-au pierdut capacitatea de
a-și câștiga existența) .
În ciuda faptului că obiectivul principal al prtecției sociale constă în asigurarea
unui nivel de trai cât mai decent persoanelor aflate în incapacitate temporară sau
definitivă de muncă,sau care nu iși pot asigura minimul necesar existenței, ea trebuie
sa dezvolte tenndința de a insufla indivizilor necesitatea și responsabilitatea de a
depași acest minim.
Pe baza acestor definitii rezulta faptul ca securitatea sociala are drept obiectiv
protejarea indivizilor fata de riscurilre care pot apărea in cadrul vietii sociale.Se
considera ca ea ofera protectie impotriva factorilor de ordin:
 Psihologic(boala, maternitate,invaliditate,deces,batranete,care pot antrena o
scadere sau o pierdere a veniturilor)
 Professional (accidente de muna si boli profesionale)5
Securitatea sociala reprezinta un sector extreme de important al societatii care
genereaza o mai mare incluziune sociala si asigura mijloace de subzistenta celor
aflati in situatii dificile.
Expresia de ,,securitate sociala “ are doua intelesuri diferitesi anume:politici de
securitate sociala si sisteme de securitate sociala.Cele doua expresii nu sunt sinonime.
Politicile de securitate sociala sunt intelese ca politici de securitate economica si
comporta patru directii:
1. securitatea locurilor de munca
2. securitatea castigurilor
3. securitatea capacitatii de munca
4. organizarea sistemului de distribuire asumelor de inlocuire in timpul
perioadelor de inactivitate fortata6
Sistemele de securitate sociala sunt acele norme juridice care reglementeaza o
redistribuire financiara si repartitia fondurlor prevalate intre beneficiarii acestei
redistribuiri.
Protecția sociala deține mecanisme de origine legală, convențională sau
contractulă. Pentru ca aceste mecanisme să fie assimilate finanțelor publice,trebuie
îndeplinite trei condiții:

5
A. Țiclea, C. Tufan, Dreptul securitații sociale,Lex,București,2005,pp.7,8.
6
A. Țiclea, C. Tufan, Dreptul securitații sociale,Lex,București,2005,pp.12

6
  acoperirea socială nu are la bază o contraprestație echivalenta și simultana a
beneficiarilor diverselor forme de protecție socială
 serviciul de protecție socială poate fi realizat doar în condițiile în care exista o
nevoie reală de ajutor, în cazul în care exista evenimente care periclitează
nivelul de trai al indivizilor sau al familiilor acestora
 acoperirea socială trebuie să rezulte din cadrul unui sistem instituționalizat și
colectiv. De obicei acest sistem este asigurat de către sistemul public de
protecție socială.
Sistemul de asigurări sociale acoperă un domeniu destul de larg care cuprinde
regimul de securitate socială care se manifestă de obicei prin intermediul
finanțelor publice ,regimul de intervenție socială a statului și a colectivităților
sociale care se concretizează prin acordarea diverselor ajutoare și a asistenței
sociale, regimul de intervenție socială a administrațiilor private care se manifestă
prin asistența acordată de organismele de întrajutorare și binefacere și regimurile
complementare patronale care sunt realizate în funcție de patroni în virtutea
contractului colectiv de muncă.
În mod obișnuit prestațiie securitații sociale se efectueaza în bani și pot fi
grupate în trei categorii mari:
1. Venituri de înlocuire- aceste venituri sunt destinate pentru a compensa
pierdera venitului profesional. În aceasta categorie se încadreaza pensiile
pentru munca depusă și limită de vârsta, cele de invaliditate, indemnizațiile
pentru pierderea temporară a capacitații de muncă, indemnizațiile de
șomaj.
2. Venituri de întregire- sunt create pentru a ajuta beneficiarii sa suporte mai
ușor anumite cheltuieli.Aceste venituri sunt de obicei destinate
familiilor,în aceasta categorie intrând: alocația de stat pentru copii, ajutorul
acordat mamelor cu mai mulți copii etc.
3. Venituri de sprijin- destinate ajutorării persoanelor foarte nevoiașe prin
acordarea unor alocații de sprijin sau a unui venit minim garantat .

I.2 Asigurarile sociale

7
 Aceasta sintagma atat de des utilizata de ,,asigurare socialaʺ care la prima vedere
nu ridica probleme in ceea ce priveste receptarea semnificatiei ridica extrem de multe
probleme mai ales in cadrul societatilor in tranzitie dar si in statele care au un sistem
de protectie sociala bine pus la punct.
Emergenta unor asemenea ,,asigurariʺ are loc cu mult inainte de aparitia revolutiei
industriale însa la un nivel mult mai rudimentar , avand loc prin intermediul Bisericii
sub forma unor actiuni de caritate. În prezent sistemul asigurarilor sociale reprezinta o
componenta importanta a societatii avand ca scop principal acordarea unui sprijin din
partea comunitatii acelora care se afla in imposibilitatea de a dispune de resurse
proprii necesare subzistentei sau de a beneficia de servicii medicale adecvate.
Primul sistem real de asigurari sociale ia nastere datorita revolutitei industriale
datorita frecventei ridicate a accidentelor de munca si a imbolnavirilor .În anul 1883,
în Germania se dezvolta primul sistem de asigurari sociale .Mai întâi sunt introduse
asigurarile de boala iar mai târziu se trece la realizarea si organizarea unu sistem care
sa acopere si asigurari privind accidentele ,boala ,invaliditatea si
batranetea.Comportamentul Germaniei este imitat rapid si de catre alte tari care treptat
reaizeaza reforme din ce in ce mai profunde.În anul 1911 Anglia este cea care
introduce asiguarile sociale de sanatate și șomaj.
Datorita asigurarilor sociale are loc o multiplicare a modalitatilor de protectie
sociala și totodata ajuta segmente importante ale populației sa se desprinda de
sistemul de asistența sociala .Se organizeaza o cale de intervenție pentru susținerea
unor categorii nonsarace de populație.Astfel are loc construirea unui stat care dupa cel
de-al doilea Razboi Mondial va fi numit statul bunastarii ( welfare stat ) .În cadrul
acestui sistem ,beneficiarii isi aduc propria contribuție la procurarea resurselor , unele
contrbuțiile avand caracter nediferentiat iar altele sunt depenedente de marimea
contributiei fiecaruia .Se introduce si prestațiile noncontributive.