Sancţiunea avertismentului:

este pe deplin aplicabilă atunci când este singură prevăzută de lege, poate fi
aleasă, de regulă, atunci când este prevăzută alternativ cu sancţiunea amenzii contravenţionale,
poate fi aplicată, dar în mod excepţional, chiar şi în cazuri în care norma de
incriminare nu o prevede expres şi, în cele din urmă,
nu poate fi aplicată nicidecum, atunci când este interzisă explicit de legea
specială.
Trecând în continuare la analiza alin.2 al art.7 din OG nr.2/2001, se poate constata că
legiuitorul a arătat că măsura, parametrul care atrage aplicarea sancţiunii avertisment este
gravitatea faptei contravenţionale, atunci când dimensiunea acesteia este redusă.
Prin urmare, sancţiunea avertisment şi, deci, şi înlocuirea cu aceasta a sancţiunii
amenzii contravenţionale, în cadrul procesual în care instanţa „hotărăşte asupra sancţiunii”
(art.34 alin.l OG nr.2/2001), poate fi aplicată atunci când pericolul social concret al faptei
contravenţionale este redus, constituindu-se ca excepţie de la un anume pericol social abstract,
prédéfinit şi exprimat în esenţă prin limitele amenzii contravenţionale, care nu poate atrage
decât această sancţiune.
Esenţial este ca judecătorul cauzei să identifice în mod cert asemenea circumstanţă şi
să motiveze convingător efectul ei de a diminua evident gradul de pericol social abstract al
faptei contravenţionale, respectiv gravitatea redusă a faptei în discuţie.
Instanţa de fond a apreciat ca în ceea ce priveşte sancţiunea aplicata petentei, aceasta
nu a fost judicios individualizata, agentul constatator nelacând aplicarea disp. art. 21 alin. 3, a
art. 5 alin. 5 si 6 si respectiv a art. 7 alin. 2 si 3 din OG nr. 2/2001. Astfel, art. 21 alin. 3 din
O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor care dispune ca sancţiunea se aplica
în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie proporţională cu gradul de pericol
social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de
modul şi mijloacele dé săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi
de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-
verbal.
Astfel instana de fond nu a identificat circumstanţa certa ce sta la baza diminuării
pericolului social.
Tribunalul retine ca sancţiunea aplicata este la minimul special prevăzută de actul
inscriminator iar agentul economic a mai fost sancţionat anterior, nu pentru o fapta similara ci
pentru fapte de nerspecatrea timpilor de conducere (f. 28 dosar fond).
In acord cu susţinerile apelantei tribunalul retine ca Regulamentul UE nr.561/2006 are
ca principal scop respectarea timpilor de repaus si conducere. Pentru respectarea acetor timpi
de repaus si conducere este necesara verificarea înregistrărilor de pe tahografele montate pe
fiecare mijloc de transport astfel ca, pentru planificarea transporturilor si alocarea lor pentru
fiecare conducător auto cat si respecatrea normelor legale este obligatorie descărcarea datelor
înregistrate.
Cum s-a constat ca datele nu era descărcate din data de 19.08.2016, respectiv de 59
zile, se depăşise termenul cu 31 zile, tribunalul retine că neglijenta intimatei nu este una
manifestata pe o perioada scurta putând afecta timpi de repaus si conducere si chiar influenţa
producerea de incidente.
Astfel tribunalul retine ca nu ne aflam in fata unui dimensiunea reduse, a unui pericol
social scăzut, fapta săvârşită depăşind cu mult aceste limite.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.480 alin.2 C.pr.civ., va admite
apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
8/9