1.

Consideraţii generale

În accepţiune materială, prin izvoare de drept inţelegem condiţiile

materiale de existenţă ale societăţii, care determină acţiunea legiuitorului sau,
care dau naştere unor reguli izvorâte din necesităţile practice , ce conduc la
apariţia normelor juridice - a dreptului. 1 Dreptul comunitar nu este numai
rezultatul unor condiţii materiale de existenţă ci şi al dorinţei statelor membre,
ale Comunităţilor Europene/Uniunii Europene ,de a asigura o pace
durabilă între popoarele lor, concretizată în creşterea continuă a nivelului de trai
al naţiunilor europene şi în colaborarea lor reciproc avantajoasă.
În accepţiune formală izvoarele dreptului reprezintă formele de exprimare
a normelor juridice, actele normative (legile, în sens generic) în sens restrâns,
obiceiul juridic, practica judecătorească şi precedentul judiciar, doctrina,
contractul normativ 2 şi actul normativ, în sens larg. În sens restrâns, din
perspectivă, formală, dreptul comunitar distinge două categorii de izvoare:
- izvoare primare, in principiu, tratatele institutive (dreptul primar sau
originar), şi
- izvoare secundare, regulile juridice conţinute in actele adoptate de
instituţii, in aplicarea acestor tratate (dreptul secundar sau derivat).
În literatura de specialitate, nu există o clasificare unitară a izvoarelor
dreptului comunitar. Unii autori clasifică aceste surse în urmatoarele categorii:3

• tratate instituind comunităţile;

• dreptul derivat ;
• dreptul internaţional;
• principiile generale de drept şi respectarea drepturilor omului.
Alţi autori stabilesc tot patru categorii de surse, ale dreptului comunitar, acestea
fiind:4

• tratate constituind comunităţile ;

• tratatele subsidiare ;
• legislaţia secundară ;
• deciziile, opiniile şi principiile generale aplicate de Curtea de
Justiţie.

1
Popa, Nicolae Mihail, Eremia, Constantin, Cristea, Simona, Teoria generală a
dreptului, ed a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti, pag. 161.
2
Popa, Nicolae Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. pag.178.
3
Louis, Jean-Victor, L’ordre juridique communitaire, Bruxelle,1990, pag. 71-104.
4
Kent, Penelope, European Community Law, Longman, London, 1992, pag. 23-26.

1
Într-o altă opinie, aceste surse sunt categorisite astfel:5

• tratate instituind comunităţile, protocoalele, convenţii şi acte adiţionale,

tratate de modificare a acestora, acorduri ale statelor membre între ele sau cu
terţe state;
• actele legislative şi decizii ale instituţiilor comunitare în baza tratatelor,
inclusiv decizii ale Curţii de Justiţie;
• jurisprudenţa Curţii de Justiţie;
• principiile generale de drept derivând din constituţiile
şi legile statelor membre, din acordurile internaţionale şi din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .

Conform unei alte opinii, sursele dreptului comunitar sunt:

• tratatele constitutive;
• principiile generale ;
• actele unilaterale cu forţă obligatorie.6
Conform unei alte opinii dreptul comunitar European are două mari categorii de
izvoare:

• scrise;
• nescrise;
În cadrul izvoarelor scrise se face delimitarea între drept comunitar primar
(principal) şi secundar (derivat).

2. Izvoarele primare ale dreptului comunitar

DREPTUL COMUNITAR PRIMAR constituie izvorul fundamental al

dreptului comunitar european.

Dreptul primar se constituie din totalitatea normelor juridice cuprinse în

tratatele de constituire ale comunităţilor europene, în anexele, protocoalele şi
actele adiţionale la aceste tratate, în tratatele de aderare a unor state precum şi în
tratatele şi actele cu caracter internaţional de modificare sau completare a
tratatelor constitutive.7 Izvoarele primare, reprezintă dreptul originar, care
5
Edward, David A.O., Lane, Robert C.,European Community Law, Butterworths, Edimburgh
1991.pag.73-74
6
Marcu, Viorel, Drept instituţional comunitar, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2001. pag. 105-
106
7
Vesmaş, Daiana Maura. Drept comunitar european. Editura Universităţii „Lucian Blaga”,
Sibiu, 2009.
2
fundamentează ordinea juridică comunitară şi constituie un veritabil "corpus
constituţional", beneficiind de o prezumţie absolută de legalitate şi având
prioritate faţă de alte acte comunitare de nivel inferior. Izvoarele primare sunt
tratatele care reglementează organizarea şi funcţionarea Comunităţii. Ele sunt
instrumente internaţionale, reprezentând acordul de voinţă al statelor membre,
ca subiecte suverane de drept internaţional public.

Se disting astfel:
a) tratatele institutive (originare) ale Comunităţilor Europene, inclusiv
cele care le modifică, le completează sau le revizuiesc;
b) alte tratate comunitare care au modificat prevederile iniţiale al
Tratatelor institutive;
c) convenţiile între statele membre.

A.Tratatele institutive - originare sunt:

- Tratatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951 intrat în vigoare la 23

iulie 1952, unde Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg au
semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO), tratat care viza „plasarea producţiei franco-germane de cărbune şi oţel
sub o Înaltă autoritate comună, într-un organism deschis participării celorlalte
ţări ale Europei” (Robert Schuman, Declaraţia de la 9 mai 1950). Este insoţit de
numeroase anexe şi protocoale adiţionale ( protocoale asupra statutului Curţii de
justiţie şi asupra privilegiilor şi imunităţilor), cu aceeaşi valoare ca şi
tratatul.
- Tratatele de la Roma care instituie C.E.E. şi C.E.E.A.semnate la 25
martie 1957, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1958. Tratatele sunt însoţite de
numeroase anexe şi protocoale dintre care amintim pe cel care defineşte statutul
Băncii europene de investiţii, şi protocoalele semnate la Bruxelles la 17 aprilie
1957 asupra privilegiilor şi imunităţilor, asupra Curţii de Justiţie. Aceste texte
au intrat in vigoare la 14 ianuarie 1958.
Modificările şi completările aduse tratatelor originare rezultă nu numai
din tratate propriu-zise ci şi din acte ale instituţiilor comunitare, de exemplu în
cadrul procedurii simplificate de revizuire, sau in cazul actelor de natură
particulară, adică a ,,deciziilor,, care impun o ratificare din partea statelor
membre. Dintre cele mai importante modificări amintim:
- Convenţia referitoare la anumite instituţii comune, semnată şi intrată in
vigoare in acelaşi timp cu tratatele de la Roma; tratatul ce instituie un Consiliu
unic şi o Comisie unică a Comunităţilor şi protocolul unic asupra privilegiilor şi
imunităţilor, semnate la
Bruxelles, la 8 aprilie 1965, intrate in vigoare in august 1965;

3
 - Tratatele ,, bugetare,, de la Luxemburg, din 22 aprilie 1970, intrat in
vigoare la 1 ianuarie 1971, şi de la Bruxelles din 22 iulie 1975, intrat in vigoare
la 1 iunie 1977, prin care sporesc puterile bugetare ale Parlamentului European.
- Decizia cu privire la inlocuirea contribuţiilor financiare prin resursele
proprii ale Comunităţilor, in baza art. 269 C.E. şi 173 C.E.E.A., intrată in
vigoare 1 ianuarie 1971, înlocuită prin decizia referitoare la sistemul de resurse
proprii din 29 septembrie 2000; decizia din 20 septembrie 1976 cu privire la
alegerea reprezentanţilor Parlamentului European referitoare la votul universal
direct (în baza art. 190 C.E), care a făcut obiectul unei adoptări de către statele
membre, în conformitate cu regulile constituţionale respective.
Deciziile cu privire la resursele proprii, ca şi celelalte decizii amintite, sunt
asimilate Tratatelor instuitutive, deorece Curtea de Justiţie a decis că natura
unui act nu depinde de forma sau denumirea sa, ci de conţinutul său. Aceste
decizii privesc chiar conţinutul Tratatului deşi denumirea lor nu corespunde
conţinutului lor.
- actele de aderare ale statelor care au devenit membre ale Comunităţilor,
constituie surse de drept comunitar primar; 8 Curtea de Justiţie a precizat în
acest sens că ,,aderarea noilor state membre se realizează prin acte care au
valoare de drept primar şi care pot modifica în oricare domeniu dreptul
comunitar”.

B.Tratatele si actele complementare care modifică Tratatele institutive

reprezintă a doua categorie de izvoare primare, scopul lor fiind fie acela de a
modifica, fie cel de a completa tratatele de bază .
Cele mai importante privite în mod cronologic sunt:
1 - În 1976 a avut loc prima extindere prin aderarea Regatului Unit al Marii
Britanii, Irlandei şi Danemarcei.
2 - La 20 septembrie 1976, Consiliul a aprobat condiţiile pentru alegeri
directe, în Parlamentul European, şi s-a semnat Actul privind alegerea
reprezentanţilor Adunării prin sufragiu universal direct. Primele alegeri având
loc în iunie 1979.
3 - În 1981 are loc aderarea Greciei iar apoi, în 1986, a Portugaliei.
- În anul 1986, prin Actul Unic European (AUE), care a incorporat
Carta Albă, s-a făcut prima mare reformă a Tratatelor Comunităţilor. AUE a
avut ca obiectiv finalizarea aşa-numitei pieţe interne, definită ca „o zonă fără
frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalului” şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 1993.
- La 7 februarie 1992 s-a semnat Tratatul de la Maastricht, aprobat în
decembrie 1991 şi intrat în vigoare în noiembrie 1993, cunoscut ca Tratatul
asupra Uniunii Europene (TUE). Acesta şi-a definit ca obiective: trecerea la o
8
Ţinca, O., Drept comunitar general, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1999, p. 51
4
uniune economică şi monetară, afirmarea identităţii pe scena internaţională
printr-o politică externă şi de securitate comună, instituirea unei cetăţenii a
Uniunii, dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul justiţiei şi
afacerilor interne, garantându-se siguranţa şi securitatea popoarelor în condiţiile
unei libere circulaţii a persoanelor şi menţinerea integrală a acquis-ului
comunitar şi dezvoltarea lui în vederea asigurării eficacităţii mecanismelor şi
instituţiilor comunitare.
- În 1995 a avut loc o nouă extindere – Austria, Finlanda şi Suedia.
Această extindere s-a desfăşurat conform practicilor anterioare, prin schimbarea
aritmetică a aranjamentelor instituţionale.
- Semnat la 2 octombrie 1997, Tratatul de la Amsterdam completează
şi continuă acţiunea începută odată cu adoptarea celui de la Maastricht,
răspunzând preocupărilor vizând scopurile comunităţii şi modul de funcţionare
a instituţiilor. Aceste tratate nu constituie drept comunitar asimilabil tratatelor
comunitare institutive decat in privinţa acelor dispoziţii care modifică tratatele
comunitare, de exemplu, Titlurile II, III, IV, şi VII din T.U.E. În schimb alte
dispoziţii din titlurile V şi VI, ce corespund celui de-al 2-lea şi al 3-lea pilon,
relifează categoria dreptului comunitar complementar.
Tratatul de la Amsterdam este structurat pe trei părţi. Prima parte conţine
"modificări de fond" aduse T.U.E. şi celor trei tratate comunitare (institutive). A
doua parte realizează o "simplificare" a tratatelor comunitare, cuprinzand anexe
şi protocoale cu scopul de a înlătura dispoziţiile caduce şi pentru a adapta textul
anumitor dispoziţii. Se prevede, de asemenea, abrogarea Convenţiei din 25
martie 1957 cu privire la anumite instituţii commune şi a tratatului de fuziune
din 8 aprilie 1965 şi înlocuirea lor cu art. 9 din Tratatul de la Amsterdam.
Datorită operaţiei de simplificare s-a decis renumerotarea completă a T.C.E. şi a
T.U.E., deoarece ca urmare a revizuirii decisă la Amsterdam, şi în special
datorită simplificării, prezentarea T.C.E. devenea tot mai neclară. Astfel,
potrivit art. 12 par.1 din T.A., articolele, titlurile, secţiunile din T.U.E. şi din
T.C.E., astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile T.A, sunt renumerotate
conform tabelelor de echivalenţe figurand in anexa din Tratat, care face parte
integrantă din acesta9.
- Comisia a adoptat, la 16 iulie 1997, Agenda 2000 urmare a cererilor de
aderare formulate şi alte state printre care şi România (Cehia, Slovacia, Ungaria,
Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania).
- O nouă modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatelor
care instituie Comunităţile europene şi unele acte asociate a avut loc prin
Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în ianuarie 2003 şi care a avut ca scop

9
Cosmovici, Paul Mircea, Munteanu, Roxana, Dreptul european al concurenţei. Înţelegerile
între întreprinderi. Reguli generale., Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001. pag.
53-59.
5
crearea unui sistem funcţional pentru un număr mai mare de membri şi
gestionarea unei extinderi fără precedent.
Urmând în continuare şirul evenimentelor importante, care marchează
organizarea şi funcţionarea actuală a Uniunii Europene, Consiliul European din
19-20 iunie 2003 a decis convocarea unei conferinţe interguvernamentale (CIG)
pentru adoptarea noului tratat fundamental al Uniunii Europene. La 29
septembrie 2003, Consiliul de Afaceri Generale şi Relaţii Externe, alcătuit din
miniştri de externe ai statelor membre, a decis convocarea CIG la data de 4
octombrie 2003. România, Bulgaria şi Turcia au participat cu statut de
observator. Datorită divergenţelor apărute între participanţi proiectul nu a putut
fi adoptat.
Urmare a unor formule de compromis, acceptate de toţi participanţii, a
fost posibilă încheierea CIG la Consiliul European din 18 iunie 2004, prin
adoptarea proiectului de Tratat constituţional, care, din motive istorice, a fost
semnat la Roma, la 29 octombrie 2004. Denumirea completă a Tratatului este
„Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa” cunoscut şi sub
denumirea de Constituţia de la Roma. Supusă ratificării, Constituţia pentru
Europa nu a trecut acest test. A fost respinsă la vot mai întâi de Franţa şi mai
apoi de Olanda. Încrederea în succesul acesteia a fost atât de mare încât nu a
fost prevăzută şi o soluţie de avarie. Ce se întâmplă dacă unul sau mai multe
state o resping. Soluţia a venit mai târziu din partea Germaniei care a deţinut
preşedinţia Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene în semestrul I al anului
2007 şi constă în adoptarea unui Tratat de reformă al Uniunii Europene („Tratat
de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de
instituire a Comunităţii Europene”).
4
Raporturile dintre tratatele institutive. Autonomia tratatelor
institutive.

Deşi, prin Convenţia cu privire la anumite instituţii commune (Roma,

1957), şi prin Tratatul de fuziune a executivelor (Bruxelles, 1965), instituţiile
sunt comune, aceaste îşi exercită atribuţiile în cadrul fiecărei comunităţi, potrivit
dispoziţiilor din fiecare tratat.
Raporturile reciproce dintre tratatele institutive sunt guvernate de art. 305
C.E., care, potrivit regulilor de drept internaţional, stipulează că dispoziţiile
Tratatului C.E. – tratat general, nu modifică pe cele ale Tratatului C.E.C.O. şi
nu derogă de la stipulaţiile Tratatului C.E.E.A. - tratate speciale.10 Raporturile
dintre tratate le putem prezenta astfel:
- dispoziţiile specifice ale Tratatului C.E.E.A. - tratat special, de integrare
sectorială – au prioritate faţă de dispoziţiile Tratatului C.E.- tratat general, care
acoperă toate activităţile economice (inclusiv piaţa energiei atomice) ;
10
Isaac, Guy, Blanquet, Marc, Droit Communautaire general, 8 Ed., Dalloz, 2001, op. cit.
pag. 135
6
- in cazul unei lacune in Tratatul C.E.E.A - tratat special – se aplică dispoziţiile
Tratatului C.E. şi dreptul derivat corespunzător acestui tratat.
Curtea de Justiţie a incercat să atenueze independenţa/autonomia
tratatelor, făcand să prevaleze o mai mare armonizare în interpretarea
dispoziţiilor lor considerând că Tratatul C.E. este o normă fundamentală în
lumina căruia celelalte tratate trebuie sistematic interpretate. Astfel, atunci când
se constată că dispoziţiile din Tratatul C.E.E.A. cu privire la Piaţa comună a
produselor nucleare au caracter sumar, "acestea trebuie reintegrate din
perspectiva Tratatului C.E." ceea ce nu este alteceva decât "aplicarea la un
domeniu înalt specializat (cum este Piaţa nucleară, n.a.) a concepţiilor juridice
care inspiră structura pieţei comune in general".

Structura tratatelor institutive.

Structura tratatelor institutive este aproape identică, cuprinzand patru

categorii de clauze: preambul şi clauze de inceput, clause instituţionale, caluze
materiale, clauze finale. În preambul şi în clauzele de început sunt enunţate:
- în termeni similari, scopurile etice şi politice care au animat şefii statelor
fondatoare
- scopurile socio-economice proprii fiecărui tratat comunitar ( art. 2 şi 3
C.E.C.O., şi C.E.)
Ansamblul acestor dispoziţii cuprind obiective şi principii cu caracter
general, despre care Curtea de Justiţie n-a ezitat să precizeze, că au aceeaşi
forţă juridică ca orice alte dispoziţii din Tratat, adică efect direct11, şi că,
referirindu-se la art. 2 T.C.E., câmpul de aplicare al Tratatului este limitat la
activitaţile economice.Tratatul nu stabileşte o ierarhie a obiectivelor
fundamentale, menţionează însă că au caracter imperativ. Din această
perspectivă Curtea de Justiţie a arătat că incapacitatea unei instituţii comunitare
de a realiza în termen unul din aceste obiective (de exemplu, politica agricolă)
nu va legitima invocarea necunoaşterii unui alt obiectiv (libera circulaţie a
produselor).
Clauzele instituţionale care formează "sistemul instituţional" al
Comunităţilor sunt descrise în prima parte, astfel: baza Comunităţilor,
organizarea, funcţionarea şi competenţele instituţiilor, finanţele, funcţia publică,
relaţiile exterioare. Cu privire la aceste clauze Curtea a utilizat termenii
"constituţie" - cu referire specială la Tratatul C.E- şi "cartă constituţională". Este
de remarcat o reducere al caracterului supranaţional al sistemul instituţional al
Tratatelor C.E.E.şi C.E.E.A. faţă de sistemul C.E.C.O., de exemplu, cu privire
la atribuţiile Comisiei, la acţiunile ce se derulează in faţa Curţii de Justiţie
Clauzele materiale. 12Cea mai mare parte a clauzelor din tratate definesc
regimul economic şi social (economic şi tehnic pentru T. C.E.E.A.), pe care ele
11
Isaac, Guy, Blanquet, Marc, op. cit. pag.136
12
Isaac, Guy, Blanquet, Marc, op. cit. pag.138
7
însele le-au instiuit. Astfel, din punct de vedere al tehnicii juridice folosite în
redactarea clauzelor material distingem două tratate speciale, numite şi tratate
de integrare sectorială - T.C.E.C.O. şi T.C.E.E.A.- şi un tratat- cadru- T.C.E.
Tratatul C.E.C.O. conţinea o codificare completă şi detaliată a regimului
aplicabil statelor membre şi întreprinderilor în sectorul cărbune-oţel. Tratatul
realizează o adevărată legislaţie în sectorul amintit, lăsand Înaltei Autorităţi
decât misiunea de executare.
Pentru realizarea unei integrări economice de ansamblu, clauzele
materiale ale Tratatului C.E. formulează obiective de atins şi principii ce stau la
baza instituţiilor. In cadrul astfel definit de tratat, se elaborează o legislaţie cu
totul specială, în materie de politici comune (politica agricolă comună – art. 32
la 37C.E., politica transporturilor – art. 70 şi 71 C.E., politica de conjunctură –
art. 99 C.E., politica comercială comună – art. 133 C.E.), dar şi pentru libera
circulaţie a lucrătorilor (art. 40 C.E.), sau libertatea de stabilire (art. 44 C.E.).
Clauzele materiale ale Tratatului C.E.E.A. se împart între cele ale unui tratat
cadru cu cele ale unui tratat lege. De aceea competenţele încredinţate
instituţiilor sunt mai mult operaţionale (de exemplu în domeniul cercetării)
decât normative. Din punct de vedere al naturii efectelor dispoziţiile material ale
tratatelor distingem intre dispoziţii direct aplicabile (de exemplu,regulamentele)
care dau naştere la drepturi pentru particulari şi de care aceştia se pot prevala în
faţa instanţelor naţionale ale statelor membre, şi dispoziţii care trebuie să facă
obiectul unei prealabile măsuri de aplicare din partea fie a instituţiilor fie a
statelor membre (de exemplu, directivele sau deciziile)
Clauzele finale ale tratatelor au în vedere modalităţile de ratificare şi de
revizuire, convenite de părţile contractante, modalităţile de intrare în vigoare ale
tratatelor. Tratate solemne, tratatele comunitare sunt ratificate de către fiecare
stat contractant potrivit regulilor constituţionale respective, neputand intra în
vigoare decat după depunerea instrumentului de ratificare din partea tuturor
semnatarilor. În această privinţă, literatura juridică, a arătat, cu referire la
Tratatul originar C.E.E.,caracterul de self-executing al Tratatului, adică, în baza
ratificării, tratatul devin lege în cadrul statelor membre şi trebuie aplicat in mod
direct de către tribunalele naţionale. Sarcina de punere a lor în aplicare revine în
primul rand instituţiilor comunitare în temeiul art 4 C.E., iar drepturile şi
obligaţiile pe care el le stabileşte nu există pur şi simplu între statele membre pe
o bază internaţională reciprocă, ci pe baza unui set complex de relaţii între
statele membre, cetăţenii lor şi instituţiile comunitare.13
Caracterul de autoritate al tratatelor
Regulile din tratate se situează în varful ierarhiei ordinii juridice comunitare, ele
au prioritate în raport cu celelalte acte comunitare (dreptul derivat sau dreptul
născut din relaţiile exterioare al Comunităţilor.14 Această prioritate este
13
Manolache, Octavian, Tratat de drept comunitar – ediţia a-V-a. Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2006, pag. 21.
14
Isaac, Guy, Blanquet, Marc, op. cit. pag.139.
8
garantată de o serie de acţiuni ce pot fi deduse în faţa Curţii de Justiţie care
sancţionează încălcarea tratatelor (art. 230 C.E., art. 232 C.E. art. 234 C.E.,
art.146, 148 la 150 C.E.E.A., şi fostul art. 35 C.E.C.O.)

C. Convenţiile intre statele membre incheiate in aplicarea

tratatelor comunitare

În principiu, Tratatele institutive sunt singura sursă de drept comunitar,

dar în baza acestora, statele membre şi-au conservat dreptul de a incheia intre
ele acorduri şi convenţii. Aceste acorduri constituie neîndoielnic un izvor de
drept comunitar, în măsura în care, negociate în executarea tratatelor, sunt
destinate să le completeze. Astfel, potrivit art. 293 C.E., statele membre vor
incepe negocieri între ele, dacă este nevoie, în vederea încheierii de acorduri, în
diverse domenii, pentru a garanta cetăţenilor lor:
- protecţia persoanelor, exercitarea şi protecţia drepturilor în condiţiile acordate
de fiecare stat propriilor cetăţeni;
- eliminarea dublei impuneri in interiorul Comunităţii;
- recunoaşterea reciprocă a societăţilor in sensul alineatului 2 din articolul 48,
menţinerea personalităţii juridice in cazul transferării sediuluidintr-o ţară în alta
şi posibilitatea fuziunii unor societăţi supuse unor legislaţii naţionale diferite;
- simplificarea formalităţilor privitoare la recunoaşterea şi executarea reciprocă
a hotărarilor judecătoreşti, precum şi a sentinţelor arbitrale.
Au fost încheiate convenţii între statele membre care, deşi nu au în mod
direct fundamentul juridic în art. 239 din T.C.E. sau intr-o altă dispoziţie
specificăa unuia din tratatele institutive, obiectul lor este în stransă legătură cu
executarea tratatelo r :
- Convenţia din 29. 02. 1968. cu privire la recunoaşterea reciprocă a societăţilor;
- Convenţia de la Bruxelles din 27. 09. 1968 cu privire la competenţa judiciară
şi executarea hotărarilor in materie civilă şi comercială;
- Convenţia de la Roma din 19 iunie 1980 cu privire la legea aplicabilă
obligaţiilor contractuale;
- Convenţii referitoare la brevetele europene (Műnchen 05. 10.1973) şi
comunitare (Luxemburg 15. 12. 1989);
- Convenţia din 23. 07. 1990 referitoare la eliminarea dublei impuneri în cazul
corectării beneficiilor întreprinderilor asociate etc.

Acordurile încheiate de reprezentanţii statelor membre în cadrul Consiliului.

Statele membre pot încheia acorduri în formă simplificată, nesupuse
ratificării. Aceste acorduri iau forma acordurilor reprezentanţilor statelor
membre reuniţi în cadrul
Consiliului Comunităţilor Europene (U.E.).

9
 Alte acorduri între statele membre încheiate într-un domeniu de competenţă
comunitară, respectiv o materie care a fost omisă de Tratat (de exemplu, politica
energetică). Cu privire la această problemă s-a pus întrebarea dacă, instituţiile
comunitare se abţin, sau se impune o revizuire a Tratatului?
Statele membre au acoperit această lacună prin încheierea sau pregătirea
unor convenţii sau acorduri, creând astfel reguli de drept originale în domenii
precum: politica energetică, proprietatea industrială, falimentul (proiectul de
Convenţie privind falimentul, lichidarea, aranjamentele, concordatul şi alte
procedure similare, stabilit de Consiliu in 1995, care n-a fost semnat totuşi de
statele membre; un Regulament – 1346/2000 – adoptat de Consiliu la 29. 05.
2000. privind procedurile de insolvabilitate reţine elementele esenţiale ale
acestui proiect)15. Prin asemenea convenţii statele membre au creat reguli de
drept noi, ce ţin locul funcţiei legislative pe care tratatul n- a exercitat-o.
După anul 1970, cel mai frecvent s-a recurs la dispoziţiile art 308 C.E.
care precizează: Dacă realizarea – în cadrul funcţionării pieţei comune – a unui
obiectiv al Comunităţii impune o acţiune a Comunităţii, fără ca prezentul Tratat
să fi prevăzut puterile de acţiune cerute în acest scop, Consiliul ia măsurile
adecvate hotărand în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea
Parlamentului European. Domenii diverse sunt vizate, prin folosirea ca temei
juridic al acestui articol, fără a fi necesară revizuirea Tratatului: uniunea
economică şi monetară, politica regională, politica mediului, mecanismele
financiare corectoare, relaţiile cu ţările din Europa de est. Recurgand la art. 308
C.E. este pusă in evidenţă alături de competenţele de atribuţie şi implicite ale
Comunităţilor şi o competenţă subsidiară a acestora.

3.Concluzii

În istoria lumii, începând cu secolul al XVIII-lea s-a impus, alături

de alte mari instituţii create în scopul de a exprima prefacerile structurale
politice, economice sau juridice, şi constituţia ca lege fundamentală a oricărui
stat. Constituţia16 trebuie considerată a fi legea fundamentală a unui Stat,
constituită din norme juridice, investite cu forţă juridică supremă şi care
reglementează acele relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru
instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politice a poporului.
În dreptul internaţional creatoarele normelor juridice sunt statele şi, în
anumite limite, alte entităţi internaţionale. Prin izvoarele dreptului internaţional
se înţeleg acele mijloace juridice de exprimare a normelor de conduită rezultate
din acordul de voinţă a doua s-au mai multe state ori alte subiecte de drept
internaţional17.

Manolache, Octavian, op cit. pag. 22

15

Pavel, Nicolae, Drept constituţional şi instituţii publice, Editura "Fundaţia România de

16

Mâine",Bucureşti, 2004.
10
 Practica relaţiilor internaţionale a creat de-a lungul istoriei, iar ştiinţa
dreptului a consacrat ca principale izvoare ale dreptului internaţional tratatul,
cutuma, şi principiile generale de drept, iar jurisprudenţa, doctrina şi în anumite
limite echitatea constituie izvoare auxiliare ale dreptului internaţional.
Am arătat că tratatele constituie izvorul originar al dreptului comunitar
şi întrucât acestea sunt tratate internaţionale am prezentat izvoarele dreptului
internaţional. Aceste tratate au caracteristici unice în sensul creerii de instituţii
şi reguli de funcţionare a acestora iar raportând toate acestea la ordinea juridică
din ţara noastră unde constituţia este considerată baza întregii ordini de drept
putem concluziona că tratatele constitutive (şi cele care le-au modificat)
reprezintă pentru Comunităţile europene (incluzând şi România) echivalentul
Constituţiei în ordinea juridică internă. Calificând tratatele drept "Cartă
constituţională de bază" a Comunităţilor, Curtea de Justiţie a afirmat că
"tratatele internaţionale ordinare…(Tratatul CEE), a creat o comunitate pe
durată nelimitată, cu atribuţii proprii, personalitate juridică, capacitate juridică,
capacitate de reprezentare internaţională şi mai ales puteri reale, rezultate dintr-
o limitare de competenţe şi un transfer al atribuţiilor statelor membre către
Comunitate".
Din interpretarea Curţii rezultă că tratatele fondează o ordine juridică
proprie, integrată sistemelor juridice ale statelor membre, deoarece "tratatul nu
se limitează să creeze obligaţii reciproce între diverşii subiecţi cărora li se
aplică, ci stabileşte o nouă ordine juridică, reglementând puterile, drepturile şi
obligaţiile acestor subiecţi, precum şi prevederile necesare pentru a se constata
şi sancţiona orice eventuală violare".
Această logică a condus Curtea să afirme preeminenţa dreptului comunitar
asupra dreptului naţional. Caracterul "constituţional" al tratatelor constitutive se
regăseşte, în egală măsură, în modalităţile de aderare la acestea şi de revizuire a
tratatelor.

Bibliografie:

1. Creţu, Vasile, Drept internaţional public – ediţia a IV-a, Editura

"Fundaţia România de Mâine", Bucureşti, 2006.
2. Cosmovici, Paul Mircea, Munteanu, Roxana, Dreptul european al
concurenţei. Înţelegerile între întreprinderi. Reguli generale., Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2001.

Creţu, Vasile, Drept internaţional public – ediţia a IV-a, Editura "Fundaţia România de
17

Mâine",Bucureşti, 2006.
11
3. Edward, David A.O., Lane, Robert C.,European Community Law,
Butterworths, Edimburgh, 1991.
4. Isaac, Guy, Blanquet, Marc, Droit Communautaire general, 8 Ed.,
Dalloz, 2001.
5. Kent, Penelope, European Community Law, Longman, London,1992
6. Louis, Jean-Victor, L’ordre juridique communitaire, Bruxelle,1990.
7. Manolache, Octavian.Tratat de drept comunitar – ediţia a-V-a. Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2006.
8. Marcu, Viorel, Drept instituţional comunitar, Edit. Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
9. Pavel, Nicolae, Drept constituţional şi instituţii publice, Editura "Fundaţia
România de Mâine",Bucureşti, 2004.
10.Popa, Nicolae Mihail, Eremia, Constantin, Cristea, Simona, Teoria
generală a dreptului, ed a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti.
11.Ţinca, O., Drept comunitar general, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A., Bucureşti, 1999.
12.Vesmaş, Daiana Maura. Drept comunitar european. Editura Universităţii
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2009.

12