Sunteți pe pagina 1din 3

„Autotrofii” – Există 3.

000 de oameni
care nu mănâncă și nu beau nimic

foto: Wikipedia

Există persoane în lume care nu se mai hrănesc cu mâncare sau


lichide, acesta fiind fenomenul numit „inedia”. Este un cuvânt
originar din limba latină, cu semnificaţia „fără hrană”, referindu-
se la viaţa unei persoane care se derulează lipsită total atât de
hrana consistentă cât şi de cea lichidă. După declanşarea acestui
fenomen, dacă acea persoană încearcă din nou să se hrănească
normal, se va induce în corp starea de comă urmată de deces.

În lume există peste 3000 de oameni care trăiesc fără mâncare și


fără apă. Ei sunt numiți „autotrofi”, un termen care reprezintă
organismele capabile să transforme energia solară în hrană, prin
fotosinteză. Dieta cu energie solară este un proces pe care acești
oameni îl adoptă treptat, potrivit evz.ro.

Primul pas este privirea soarelui dimineața, atunci când răsare, iar
această ședință de privire a soarelui se mărește treptat. Când se
ajunge la 15 minute de privit, pofta de mâncare se diminuează, iar
la 30 minute creierul dezvoltă o capacitate de stocare a energiei
solare, care va fi transformată în energia necesară activităților
umane.

Modul de viață al oamenilor autotrofi îi lasă pe oamenii de știință


uluiți, nefiind în stare să explice acest fenomen. Unul din aspectele
pe care aceștia nu-l înțeleg este prezența unei cantități suficiente a
vitaminei B12, vitamina absolut necesară organismului uman, în
corpul autotrofilor, deși acesta se regăsește doar în hrana de
origine animală.

Unul din cele mai incredibile cazuri din cadrul oamenilor autotrofi
îl reprezintă indianul Prahlad Jani, care are 83 ani și a renunțat la
hrana solidă și lichidă de la vârsta de 8 ani. De atunci duce o viață
de ascet, rugându-se și meditând zilnic. Este adept al zeiței Amba
și declară că este hrănit cu apă divină printr-o gaură din bolta
peșterii unde trăiește.

Jani a fost studiat timp de 15 zile de o echipă formată din 30 medici


specialiști, care i-au monitorizat funcțiile vitale la spitalul Sterlin
din Ahmedabad. Cercetătorii i-au interzis indianului chiar să facă
baie, spunând că apa hidratează corpul prin piele. Indianul i-a șocat
pe medicii care îl monitorizau. Eși nu a consumat nimic, funcțiile
organelor interne nu i s-au modificat și nu a manifestat nici o
afecțiune.

Un alt fapt inexplicabil: urina i s-a format în vezica, însă ulterior


era absorbită de pereții vezicii.

Un alt caz, la fel de uluitor este înregistrat tot în India. Fizicianul


Hira Ratan Manek, în vârstă de 78 de ani, a renunțat în mod
deliberat la mâncare în urmă cu 20 de ani. În 2008 a declarat, la
un moment dat, că mâncase, totuși, de 6-7 ori, în ultimii 13 ani.

Ratan a fost studiat și supravegheat de specialiști de mai multe ori,


ultima oară pe parcursul a 411 zile. În tot acest timp s-a hrănit doar
cu apă și energie solară.

Specialiștii l-au numit „fenomenul HRM” și nu au găsit nici o


explicație științifică care să elucideze acest caz. Ratan își explică
decizia alegerii acestui mod de viaţă prin faptul ca hrana solida
creează toxine iar corpul uman are doar de suferit, în timp ce
hrana solară reda corpului abilitatea naturală de a trăi activând
un procent foarte mare de funcții ale creierului.

Un alt exemplu grăitor este doctorul Michael Werner din Brunswick,


specialist în chimia cancerului. Dr. Werner are 66 de ani și nu a
mai mâncat hrană solidă de la revelionul din 2001, când a suferit o
indigestie. Înainte sa renunțe la vechiul sau mod de viață acesta
s-a informat despre hrana solară citind și consultându-se cu o
cunostință care experimenta această metodă.

Dieta sa zilnică este formată din 4 cești de cafea, 2 sucuri de fructe


naturale și, ocazional, un pahar de vin, plus soarele dimineții.
Undeva între o jumătate de litru și un litru de lichid pe zi.

A avut nevoie de 3 săptămâni pentru a se adapta, însă efectele


au fost uimitoare. Dintr-un om supraponderal și epuizat după o
zi de muncă s-a transformat într-un om care aleargă în fiecare
dimineață 3 km, joacă tenis și are nevoie de doar 5 ore de somn
în fiecare noapte.

Werner recunoaște ca transformările de la începutul acestei diete


sunt îngrijorătoare având în vedere că se slăbește dramatic iar
pielea are un aspect de pruna uscată, dar odată ce se trece peste
această perioadă nu mai simți nevoia să consumi nimic și ai parte
de niște beneficii imense: rezistența uluitoare a organismului,
putere de regenerare mult mai mare și o memorie care se transformă
într-un „stick”.

Oricât de incredibil ar părea, cazul lui este o realitate, fapt pe care


l-a demonstrat pe parcursul a două studii la care a participat.