3.

 Bazele teoretice ale metodei de protecție la seism prin izolarea bazei 

Efectul  introducerii  unor  dispozitive  la  baza  unei  structuri,  care  să  producă  creșterea  perioadei 
fundamentale  de  vibrație,  poate  fi  obținut  pe  un  model  simplu  cu  două  grade  de  libertate 
dinamică.  În  modelul  simplificat,  suprastructura  este  redusă  la  un  oscilator  liniar  cu  un  grad  de 
libertate legat de o bază rigidă rezemată elastic pe teren*. 

3.1 Ecuația de mișcare în cazul unui sistem cu două grade de libertate dinamică 

Relațiile care permit determinarea răspunsului dinamic al unui sistem cu două grade de libertate 
cu baza izolată la seism au fost stabilite în anul 1996 de către L.M. Kelly [1]. 
Sistemul dinamic din figura 3.1 se compune dintr‐un corp elastic deformabil – suprastructura, cu 
masa  ,  rigiditatea    și  amortizarea  vâscoasă    –  care  reazemă pe  un  radier  general  rigid  de 
masă  ,  rezemat  pe  dispozitive  flexibile,  de  izolare  la  seism,  cu  caracteristicile    –  rigiditatea 
laterală și   – amortizarea vâscoasă.  
Deplasarea laterală absolută a sistemului la nivelul suprastructurii şi la nivelul bazei de rezemare 
se notează us, respectiv ub, iar deplasarea terenului este ug.  
Ecuaţia de echilibru dinamic la nivelul masei ms este: 

  (3.1)

Similar, ecuaţia de echilibru dinamic la nivelul bazei izolate este 

  (3.2)

 şi   reprezintă vitezele absolute de la nivelul masei ms, respectiv la nivelul bazei de izolare, iar  
 şi  sunt acceleraţiile absolute la aceleaşi niveluri. 
ms us

ks, cs

mb
ub
kb, cb
u g  
Fig. 3.1 Caracteristicile sistemului cu două grade de libertate, izolat seismic la baza de rezemare 

Ecuaţiile se pot rescrie în termeni de deplasări relative,   şi  , unde: 

 
(3.3)
 

Prin înlocuirea relaţiilor (3.3) în ecuaţiile (3.1) şi (3.2) rezultă: 
                                                       
*
Elementele teoretice din acest capitol sunt preluate din lucrarea “Fundamental Concepts of Earthquake Engineering”,
Roberto Villaverde, CRC Press, 2009

1 
   (3.4)
  (3.5)

După aranjarea ecuaţiilor (3.4) şi (3.5) se obține: 

  (3.6)
  (3.7)

Dacă  deplasarea  relativă  între  structură  şi  bază  este  nulă,  0,  structura  se  comportă  ca  un 
corp rigid, iar ecuaţia (3.7) se reduce la 

în care s‐a notat  
 
De  asemenea,  dacă  deplasarea  relativă  între  baza  de  rezemare  şi  teren  este  nulă,  ca  pentru  un 
sistem cu baza fixă,  = 0, ecuaţia (3.6.) devine: 

   
Sub formă matriceală, ecuaţiile de mişcare se scriu sub forma: 
  (3.8)

în care 
0 0 1
, , ,  ,   
0 0 0
Se notează cu γ raportul maselor: 
 
Frecvenţele naturale ale celor două subsisteme, sistemul de izolare și suprastructura, sunt 

,     

Se poate scrie fracţiunea din amortizarea critică a structurii şi a sistemului de izolare: 

2 , 2   (3.9)

Ţinând seama de relaţiile (3.9), ecuaţia (3.6) împărţită la   şi ecuaţia (3.7) împărţită la   se scriu: 

2   (3.10)
2   (3.11)

Dacă  se  neglijează  amortizarea  elementelor  suprastructurii  și  a  sistemului  de  izolare  la  seism, 
ecuațiile oscilațiilor libere neamortizate sunt  

0  (3.12)

2 
 0  (3.13)

Sub formă matriceală, sistemul celor două ecuații de echilibru dinamic se scrie astfel: 

1 0 0
  (3.14)
1 1 0 0
În cazul vibraţiilor libere neamortizate, 

  (3.15)

Înlocuind ecuaţia (3.15) în ecuaţia (3.14) rezultă: 
0 1 0
  (3.16)
0 1 1 0
Condiţia de compatibilitate a sistemului omogen (3.16) este: 

0 

După dezvoltarea determinantului rezultă: 
0 
sau 
(1 0 
Soluția ecuației caracteristice de gradul patru este: 
1
∓ 4 1   (3.17)
2 1

Se notează raportul pătratelor pulsațiilor cu   

  (3.18)

După înlocuirea ecuaţiei (3.18) în ecuaţia (3.17) şi aproximând apoi radicalul prin reținerea primilor 
doi termeni ai dezvoltării în serie, rezultă: 

1 ∓ 1 1 2 1 2  
2 1 2
sau 

1 ∓ 1 1 2 1  
2 1 2

Soluţiile sunt următoarele: 

1 1 1 2 1 1  
2 1 2 1 4

3 
    1 1 1 2 1 2 2 2 2  

Folosind  relaţia  de  aproximare  1 ≅  1  pentru  prima  soluţie  şi  neglijând  termenii  care  conțin 
pătratele lui   în expresia pătratului celei de a doua soluţii rezultă 

1   (3.19)

1   (3.20)
1

Se observă că frecvenţa fundamentală a structurii izolate,  , este apropiată de frecvenţa naturală 
a sistemului de izolare la seism,  , iar a doua frecvenţă naturală,  , este apropiată de frecvenţa 
naturală a structurii cu bază fixă,  . 
Vectorul deplasărilor normalizate pentru vibrații libere, cu neglijarea amortizării, poate fi exprimat 
astfel: 
Ø 1
, 1,2 
Ø Ø
Înlocuind în ecuaţia (3.16) se obține 
0 1 1 0
, 1,2 
0 1 1 Ø 0
de unde rezultă 
1 Ø 0, 1,2  (3.21)
În ecuaţia (3.21) se substituie valoarea lui   cu ω  . Rezultă 
1 1 Ø 0 
 
După reduceri se obține 
ε
Ø ε 
1 γε
Vectorul deplasărilor normalizate pentru prima formă de vibraţie devine 
Ø 1
    (3.22)
Ø
Apoi, înlocuind valoarea lui ω  cu ω   rezultă 

1 1 Ø 0 
1
respectiv 
1 1 1
Ø 1 1 1  
1
Vectorul propriu pentru a doua formă de vibraţie este 
1
Ø 1
1 1  
Ø

4 
În  figura  3.2  sunt  prezentate  cele  două  forme  de  vibraţii.  Se  poate  observa  că  prima  formă  de 
vibraţie  corespunzătoare  suprastructurii  este  de  fapt  apropiată  de  o  deplasare  de  corp  rigid.  Al 
doilea mod de vibraţie prezintă deplasări semnificative atât la nivelul sistemului de izolare, cât şi la 
nivelul structurii. Deplasarea de la capătul superior al structurii este în antifază şi are acelaşi ordin 
de mărime ca şi deplasarea izolatorului. Prin urmare, modul fundamental de vibrație corespunde 
dispozitivului  de  izolare,  iar  în  al  doilea  mod  de  vibrație  deformațiile  sistemului  de  izolare  și  ale 
structurii sunt comparabile.  
Se pot obține relații de calcul prin folosirea factorilor de participare. Pentru modul   de oscilație 
liberă a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică, factorul de participare are expresia 

  (3.24)

în care   este matricea masei sistemului,   este vectorul propriu,   este un vector care cuplează 

deplasarea terenului cu gradele de libertate ale sistemului dinamic, iar   este masa generalizată 
în modul   de vibrație liberă, 
 

ε [1‐(1‐γ)ε]/γ

1 1

 
Fig. 3.2 Modurile proprii de vibrație pentru sistemul cu baza izolată  
cu două grade de libertate dinamică 
 

Neglijând termenii în  , se poate determina pentru cele două moduri proprii de vibrație: 
1 1
≅ 2 1 2   (3.25) 
iar 
1 1
1     (3.26) 
0
Înlocuind în relația (3.24) rezultă: 
1 1 2 (3.27) 
1 ≅1  
1 2 1 2 1 2  

Pentru al doilea mod propriu de oscilație se poate scrie în mod similar: 
1 1
    2      (3.28) 

5 
și 
1 1
              (3.29) 
0
S‐a notat 

1 (3.30) 
1 1  
 

După înlocuirea relației 3.30 în relațiile 3.28 și 3.29 rezultă 

2 1
1 1 1 1 ≅ 1 2 1   (3.31) 

și 
    1 1 1            (3.32) 

Rezultă factorul de participare în modul doi de oscilație, 

1
≅  
1 1 2 1 (3.33) 
1 2 1

Se observă că pentru o aproximație de ordinul întâi în  , pentru primul mod de vibrație factorul de 
participare este aproape de unitate,  1 ≅ 1, iar pentru al doilea mod propriu de oscilație 
este  foarte  mic,  practic  nul.  Pentru  pulsațiile  proprii    și    distincte,  rezultă  că  răspunsul 
dinamic pentru sistemul izolat este controlat de răspunsul primului mod de vibrație. Prin urmare, 
dacă  valoarea    este  mult  diferită  de  pulsația  fundamentală  a  terenului,  la  care  se  produc 
amplificări  maxime  ale  răspunsului  structural,  atunci  mișcarea  terenului  nu  se  va  transmite 
structurii. 
Răspunsul dinamic al structurii izolate se poate obține aplicând procedeul decuplării ecuațiilor de 
mișcare. 
Vectorul deplasărilor relative   se poate exprima în funcție de vectorii proprii de vibrație: 

            (3.34) 

unde    și    sunt  coeficienți  modați  necunoscuți.  Înlocuind  ecuația  (3.34)  în  ecuația  (3.8) 
premultiplicată cu   , se obține: 

    +    

sau 

    (3.35) 

în care s‐au făcut notațiile: 
          pentru  , 1,2    

Conform proprietăților de ortogonalitate a formelor proprii,  0  pentru  . În cazul 

unei fracțiuni mici a amortizării critice, se poate considera că termenii nediagonali ai matricei de 

6 
amortizare sunt neglijabili în raport cu termenii diagonali. Cu aceste precizări, sistemul de ecuații 
(3.35) se poate scrie: 
0 0 0
     
0 0 0
sau, în formă explicită, 

                 (3.36) 

După împărțirea relațiilor (3.36) cu   și   rezultă: 

2 Γ
                  (3.37) 
2 Γ
Fracțiunile de amortizare critică se pot obține având în vedere că: 
0
          
0
0
                  
0
Înlocuind  expresiile  vectorilor  proprii  și  amortizărilor    și    în  funcție  de  pulsațiile  din  relațiile 
(3.19) şi (3.20) se obține: 
1 0 1
  2 2 ≅2         
0
1 0 1
  2 2  
0
Pornind  de  la  definiția  fracțiunii  de amortizare critică  și  având  în  vedere  relațiile  (3.19),  (3.20)  și 
(3.25), se poate scrie, pentru primul mod de vibraţie, 
2 1 2
≅ 
2 2 1 1 2 1 1 4
(3.38) 
1 2 3
≅ ≅ 1 2 ≅ 1  
1 2

și, pentru al doilea mod de oscilație, 
2 2 √ 1 1  (3.39) 
≅
2 2 1 1 2 1 1 1 1
√ √ 1
≅ ≅ 1  
1 1 1 2

Se poate remarca că fracțiunea de amortizare critică pentru primul mod propriu de vibrație  este 
apropiată de a sistemului de izolare și nu depinde de fracțiunea de amortizare critică a structurii, 
≅ . Modul doi de vibrație al structurii depinde de atât de fracțiunea de amortizare critică a 
structurii,  cât  și  de  cea  a  sistemului  de  izolare.  Amortizarea  sistemului  de  izolare  crește 
amortizarea în al doilea mod propriu de vibrație. 
Coordonatele modale  și  se pot determina folosind integrala Duhamel în ecuațiile (3.37): 

, ,  

7 
 , ,  

Răspunsul maxim al sistemului se poate obține aplicând regula de combinare a răspunsului modal 
SRSS (radical din suma pătratelor răspunsurilor modale): 

    , ,          

sau, pentru fiecare componentă a deplasării relative, 
    , , ,           
și 
    , Γ , Γ ,           
Înlocuind  expresiile  vectorilor  proprii  și  ale  factorilor  de  participare  din  relațiile  (3.22),  (3.23), 
(3.27) și (3.33), rezultă: 
    , 1 , ,         (3.40) 
    , 1 , 1 1 ,       
Spectrul  deplasărilor  relative    pentru  perioade  înalte  este  mai  mare  decât  pentru  perioadele 
joase  . Ca urmare, cel de‐al doilea termen din relația (3.38) se poate neglija. Rezultă 
    , 1 ,             (3.41) 
şi, deoarece  1 ≅ 1 și  1 1 ≅ 1,  
    , , ,            (3.42) 
Înlocuind  ,  din relația (3.42) în expresia coeficientului seismic care intervine în calculul forței 
tăietoare de bază, 

,
,  

se obține: 
    , , , ,     
Ţinând seama că 1 ≅ 1 și  , ≪ , , relațiile (3.41) și (3.42) se pot scrie 
    , ,                 
    , ,                (3.43) 
iar coeficientul seismic va fi 
, 1
, , ≅ , ≅ ,  
1
Relațiile  (3.43)  arată  că  pentru  o  deplasare  relativă    mică,  în  cazul  unui  teren  tare,  se  poate 
predimensiona sistemul de izolare și forța tăietoare de bază pentru spectrul deplasărilor relative 
,   și,  respectiv,  pentru  spectrul  accelerațiilor  absolute  ,   corespunzătoare 
caracteristicilor dinamice ale dispozitivului de izolare. 
Dispozitivul  de  izolare  reduce  forța  tăietoare  a  sistemului  cu  baza  fixă  în  raportul  , /
, .  Prin  urmare,  perioada  fundamentală  de  oscilație  și  fracțiunea  de  amortizare  critică 
asociată  depind  numai  de  caracteristicile  dinamice  ale  dispozitivului  de  izolare  la  seism,  fiind 
8 
independente de caracteristicile dinamice ale structurii considerate cu baza fixă. Practic se poate 
considera că în modul fundamental structura se comportă ca un rigid rezemat elastic pe teren prin 
intermediul dispozitivelor de izolare. De regulă, răspunsul structurii cu baza fixă se reduce de cca 
5‐10 ori când se introduc dispozitive de izolare la seism flexibile la interfața cu terenul. Se poate 
remarca că al doilea mod propriu de vibrație, asociat structurii, are o contribuție nesemnificativă 
în răspunsul structurii izolate, deoarece  ≅ 0. 

3.2 Determinarea răspunsului sistemelor liniare cu mai multe grade de libertate 
dinamică 

Se consideră sistemul izolat la seism cu mai multe grade de libertate dinamică din figura (3.3). Prin 
ipoteză,  structura  și  dispozitivul  de  izolare  la  seism  sunt  sisteme  liniare  cu  amortizare  vâscoasă. 
Sistemul structural cu bază fixă este caracterizat prin matricea maselor  , matricea de amortizare 
  și  matricea  de  rigiditate  .  Sistemul  de  izolare  la  seism  este  caracterizat  prin  masa  , 
amortizarea   și rigiditatea la deplasare laterală  . 
La un moment de timp  , structura are deplasările absolute  , la nivelul sistemului de izolare, și 
, la nivelul terenului. 
Se  notează  deplasările  relative  la  nivelul  structurii,  ,  și  la  nivelul  bazei  izolate, 
. 
Ecuațiile  de  echilibru  dinamic  se  pot  scrie  sub  formă  matriceală  la  cele    niveluri  ale  structurii 
izolate, 
                  (3.44) 

şi la nivelul bazei izolate, 
               (3.45) 

unde   reprezintă vectorul deplasărilor relative la nivelul structurii și   este un vector de influență 

care  leagă  gradele  de  libertate  dinamică  ale  structurii  propriu‐zise  cu  baza  fixă  de  mișcarea 
sistemului de izolare la seism. 

mn
n un

mi
i ui

mi‐1
i‐1 ui‐1

1 m1 u1

mb
mb
b ub
kb(ub‐ug)
ug cb( b‐ g)
Kb, cb, ωb  
   
Fig. 3.3 Structură cu  grade de libertate dinamică izolate 
Fig. 3.4 Forțele instantanee în echilibru 
la bază și deplasările absolute aferente 

9 
Ecuația de echilibru instantaneu la momentul  , la nivelul bazei izolate, este: 
    ∑  
Aceasta se mai poate scrie: 
    ∑  
Grupând termenii, 

și notând cu  ∑  masa clădirii izolate, rezultă : 
    ∑            (3.46) 
Ecuațiile (3.46) se scriu matriceal astfel: 

      (3.47) 

în care   ‐ este un vector nul cu  linii, iar  … . 

Notând cu: 

        0            

1
     și  …  

sistemul de ecuații de echilibru dinamic (3.46) devine: 
                (3.77) 

Perioadele  proprii  de  oscilație  liberă  pentru  un  sistem  izolat  la  seism,  la  care  se  neglijează 
amortizarea, se obțin din condiția de compatibilitate a sistemului de ecuații omogen, 
                      (3.78) 

Răspunsul dinamic maxim în cazul unei structuri izolate la seism, cu comportare elastic‐liniară, se 
obține  în  mod  similar  sistemului  cu  două  grade  de  libertate  dinamică  pentru  care  ecuațiile 
dinamice de echilibru se decuplează. Se notează cu   matricea vectorilor proprii asociați structurii 
cu bază fixă, cu   vectorii proprii pentru modurile proprii de oscilație  1, . .  și cu   vectorul 
coordonatelor modale: 

…                    

…                   
Vectorul deplasărilor de răspuns este 
                       (3.50) 

Se  premultiplică  ecuația  (3.44)  cu    și,  înlocuind  vectorul  deplasărilor  relative    din  relația 
(3.50), se obține: 
             (3.51) 

10 
Având în vedere proprietatea de ortogonalitate a matricelor masei, de amortizare și de rigiditate 
în raport cu vectorii proprii  , ecuația (3.51) se reduce la sistemul de ecuații de echilibru dinamic 
      pentru   1, . .         (3.52) 
în care s‐au făcut notațiile: 
            

                       

Se împarte ecuația (3.52) cu   şi, ținând seama că 

2     Γ  

se obține: 

2 Γ   1…     (3.53) 

în  care    și    sunt  pulsația  și,  respectiv,  fracțiunea  de  amortizare critică  în  modul  propriu  de 
vibrație liberă  a structurii cu bază fixă, iar Γ  este factorul de participare. 
Se introduce vectorul deplasărilor   din relația (3.50) în ecuația (3.46). Rezultă 
              (3.54) 

În ecuația de echilibru dinamic s‐a considerat: 
    …                   

unde    este vectorul cu toate valorile egale cu unu. 
Ecuația (3.54) se mai poate scrie: 
    ∑          (3.55) 

Se împarte relația (3.55) la   și, având în vedere că 
     și  Γ  

rezultă: 

Γ  
2  
(3.56) 

  și    reprezintă  pulsația  și  fracțiunea  de  amortizare  critică  a  sistemului  de  izolare  la  seism, 
considerând suprastructura ca un corp rigid. 
Ecuațiile  (3.53)  și  (3.56)  reprezintă  ecuațiile  de  mișcare  ale  structurii  izolate  exprimate  în 
coordonate modale  . Sistemul de ecuații se poate simplifica considerând numai modul propriu 
fundamental al structurii cu baza fixă: 

2 Γ  
Γ   (3.57) 
2

11 
Înmulțind a doua ecuație a sistemului cu Γ , ecuațile (3.57) se aduc la o structură similară celor ale 
sistemului cu două grade de libertate dinamică din paragraful 3.1. Rezultă: 

Γ  
Γ 2 Γ Γ Γ
  (3.58) 
Γ 2 Γ

Ecuațiile (3.58) sunt echivalente cu ecuațiile (3.12) și (3.13) pentru 

Γ  
 
(3.59) 

Înlocuind  , , ,  și   din ecuațiile (3.12) și (3.13) ale sistemului cu două grade de libertate 

dinamică cu 
,Γ , ,  și Γ  
răspunsul  unui  sistem  cu    grade  de  libertate  dinamică  poate  fi  obținut  aproximativ  prin 
rezolvarea ecuațiilor de echilibru ale unui sistem cu două grade de libertate dinamică. 
De  asemenea,  deplasarea  relativă  a  sistemului  izolat  la  seism,  la  nivelul  bazei  de  rezemare,  în 
raport  cu  deplasarea  terenului,  se  poate  calcula  prin  intermediul  ecuației  (3.40)  în  care  se 
înlocuiesc   cu  , ,  cu  ,  și  ,  cu  , . 
Rezultă 

, 1 , ,  

în care   se obține din relaţia (3.59),  , , și  din ecuațiile (3.19), (3.20), (3.38) și (3.39), iar 

 
 

Prin similitudine cu ecuația (3.42) în care se fac înlocuirile de mai sus și   se înlocuieşte cu  , se 

obține valoarea maximă a coordonatelor modale  ,  

, Γ , ,  

Ca urmare, deplasarea relativă maximă a structurii izolate, neglijând aportul modurilor superioare, 
este 
    , , ,        (3.60) 
Forțele laterale maxime se pot determina din relația: 
    , , ,        (3.61) 

Coeficientul seismic al forței tăietoare de bază a structurii are expresia: 

 
,
, ,  
 
Γ (3.62) 
, ,  

12 
S‐a notat cu  ∑  masa structurii izolate situată deasupra bazei izolate. 
Din  dezvoltarea  teoretică  prezentată  s‐a  obținut  o  similitudine  cu  sistemul  cu  două  grade  de 
libertate dinamică. Analogia este valabilă în cazul în care modul fundamental al structurii cu baza 
fixă  este  predominant,  astfel  încât  să  se  poată  neglija  contribuțiile  modurilor  superioare.  Ca 
urmare, structura cu   grade de libertate dinamică se înlocuiește cu o structură echivalentă cu un 
grad  de  libertate  dinamică  prin  intermediul  factorului  de  participare    și  a  masei  modale 
echivalente  . 
În  cazul  structurilor  cu  baza  izolată  la  seism,  pe  lângă  dispozitivele  de  izolare  clasice,  flexibile  la 
deplasare laterală, se introduc dispozitive suplimentare de amortizare. Scopul acestora este de a 
reduce  deplasările  laterale  ale  structurii  izolate  și  de  a  preveni  eventuale  amplificări  ale 
deplasărilor  la  nivelul  dispozitivelor  de  izolare  în  situații  de  rezonanță,  când  perioada 
predominantă  de  oscilație  a  terenului  coincide  cu  perioada  proprie  de  vibrație  a  sistemului  de 
izolare. Uneori, fracțiunea de amortizare critică  30%. Dacă amortizarea sistemului de izolare 
este  mult  mai  mare  în  raport  cu  amortizarea  structurii  izolate,  nu  se  mai  poate  considera  o 
amortizare clasică a ansamblului structură‐sistem de izolare. Prin urmare, matricea de amortizare 
nu  mai  poate  fi  considerată  diagonală,  după  o  transformare  modală  folosind  forme  modale 
neamortizate. Termenii nediagonali ai matricei de amortizare pot fi de același ordin de mărime cu 
cei  diagonali  și,  în  consecință,  nu  mai  pot  fi  neglijați.  În  astfel  de  cazuri,  răspunsul  dinamic  al 
structurii  izolate  trebuie  obținut  prin  integrarea  în  timp  a  ecuațiilor  de  mișcare  sau  prin 
suprapunere modală în domeniul complex. Această ultimă procedură se aplică în orice situație de 
amortizare neclasică. 
Rezultatele obținute sunt valabile pentru o comportare liniar‐elastică a dispozitivului de izolare, cu 
referire la rigiditatea laterală, și cu amortizare vâscoasă proporțională cu viteza de deformare. În 
realitate,  dispozitivele  de  izolare  au  o  comportare  neliniară  de  care  trebuie  să  se  țină  seama  în 
analizele  dinamice  în  timp,  prin  integrare  numerică  pas  cu  pas.  Comportarea  neliniară  este 
însoțită, la încărcări ciclice, de o disipare histeretică a energiei induse de acțiunea seismică. 
Prin folosirea unor rigidități și fracțiuni de amortizare liniare echivalente, comportarea neliniară se 
poate  liniariza  și,  ca  urmare,  se  pot  folosi  relațiile  anterioare  stabilite  pentru  sisteme  cu 
comportare liniară. 
În  figura  3.5  se  prezintă  diagramaa  forță‐deplasare,  ,  a  unui  dispozitiv  cu  comportare 
neliniară de tip biliniar. Rigiditatea efectivă   se definește ca fiind rigiditatea determinată prin 
valorile extreme ale curbei de răspuns biliniare. Ca urmare, 

 
 
(3.63) 

, , şi  sunt rigiditatea elastică inițială a dispozitivului de izolare, rigiditatea în domeniul 
elasto‐plastic  de  consolidare,  deplasarea  la  atingerea  limitei  de  curgere  și,  respectiv,  deplasarea 
maximă a dispozitivului de izolare într‐un ciclu de deformare. De regulă, se consideră pentru   
deplasarea maximă așteptată la un cutremur de proiectare. 
Fracțiunea de amortizare critică efectivă pentru un sistem cu un grad de libertate cu o comportare 
vâsco‐elastică supus la o excitație armonică având frecvența egală cu a oscilatorului liniar este: 

1 1
  (3.64) 
4 4

13 
în  care  Up  este  energia  disipată  într‐un  ciclu,  Ue  este  energia  de  deformaţie  a  sistemului  elastic 
echivalent, iar  este un factor specific de pierdere a energiei care se determină experimental la 
vibrații libere.  
Într‐un ciclu histeretic biliniar, energia disipată rezultă geometric din figura 3.5: 
4  
iar energia de deformație a sistemului liniar echivalent este: 
1 1
 
2 2
Procedeul  liniarizării  constituie  doar  o  aproximare  într‐o  analiză  preliminară  și  nu  reflectă 
comportarea  reală  la  oscilațiile  aleatoare  induse  de  acțiunea  seismică,  diferită  de  excitația 
sinusoidală periodică considerată la obținerea amortizării echivalente.  

F
ke
1
Fmax 1 kp
Fy

uy umax u

 
Fig. 3.5 Comportare biliniară histeretică și rigiditatea efectivă 

Deoarece  energia  indusă  de  acțiunea  seismică  este  variabilă  în  timp,  conținând  cicluri  cu 
deformații  mici  sau  cu  energie  disipată  nesemnificativă,  fracțiunea  de  amortizare  critică 
echivalentă va fi întotdeauna supraestimată. 
Pe de altă parte, această metodă nu ia în considerare efectul modurilor superioare de oscilație și, 
datorită comportării neliniare a dispozitivelor de izolare, accelerațiile de etaj pot fi mai mari. 

14