Sunteți pe pagina 1din 9

Cadrul general conceptual

Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile


Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile discutate în acest capitol aju
ă la identificarea tipurilor de informaţii care pot fi utile pentru investitorii existenţi
şi potenţiali, împrumutători şi alţi creditori în deciziile pe care aceştia le iau cu privire la
entitatea raportoare pe baza rapoartelor financiare ale acesteia (informaţii financiare).
Rapoartele financiare oferă informaţii privind resursele economice ale entităţii raportoare, pret
enţiile faţă de entitatea raportoare şi efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şicondiţii care
modifică aceste resurse şi pretenţii. (Aceste informaţii sunt menţionate în Cadrul general
conceptual drept informaţii privind fenomenele economice.) Unele rapoarte financiare includ,
de asemenea, materiale explicative privind aşteptările şi strategiile conducerii pentru entitatea
raportoare, precum şi alte tipuri de informaţii cucaracter previzional.
Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile* se aplică informaţiilor fina
nciare oferite în situaţiile financiare, precum şi informaţiilor financiare oferite prin alte
modalităţi. Costul, care este o constrângere generală asupra capacităţii entităţiiraportoare de a
oferi informaţii financiare utile, se aplică în mod similar. Totuşi, consideraţiile avute în vedere
în aplicarea caracteristicilor calitative şi a constrângerilor aferente costului pot fi diferite pentru
diverse tipuri de informaţii. De exemplu, aplicarea lor în cazul informaţiilor cu caracter
previzional poate fi diferită de aplicarea lor informaţiilor privind resursele economice existente
şi pretenţiile faţă de entitate şimodificărilor acestor resurse şi pretenţii.

Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile


Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte
exact ceea ce îşi propun să reprezinte. Utilitatea informaţiilor financiare este amplificată dacă
acestea sunt comparabile, verificabile, oportune şi inteligibile.

1.Caracteristici calitative fundamentale


Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.

Relevanţă
Informaţiile financiare relevante sunt cele care au capacitatea de a genera o diferenţă î
ndeciziile luate de către utilizatori. Informaţiile pot avea capacitatea de a genera o diferenţăîn
luarea unei decizii chiar dacă unii utilizatori aleg să nu profite de aceste informaţii saudacă le
cunosc deja din alte surse.
Informaţiile financiare au capacitatea de a genera o diferenţă în luarea unor decizii dac
ă au valoare predictivă, valoare de confirmare sau ambele.
Informaţiile financiare au valoare predictivă dacă pot fi utilizate ca intrări în procesele
aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultate viitoare. Pentru a avea valoare predic-tivă,
informaţiile financiare nu trebuie să reprezinte o previziune sau o prognoză. Infor-maţiile
financiare cu valoare predictivă sunt folosite de utilizatori pentru
realizarea propriilor lor predicţii.
Informaţiile financiare au valoare de confirmare dacă oferă feedback privind (confirmă
sau modifică) evaluări anterioare.
Valoarea predictivă şi valoarea de confirmare a informaţiilor financiare sunt în strânsă
legătură. Informaţiile care au valoare predictivă au adesea şi valoare de confirmare. De
exemplu, informaţiile privind venitul pentru anul curent, care pot fi utilizate ca
bază pentru prognozarea veniturilor în anii viitori, pot fi, de asemenea, comparate cu previ-
ziunile pentru anul curent realizate în anii anteriori. Rezultatele acestor comparaţii pot ajuta
utilizatorii să corecteze şi să îmbunătăţească procesele utilizate pentru
realizarea previziunilor anterioare.

Prag de semnificaţie
Informaţiile sunt semnificative dacă omiterea sau prezentarea lor eronată ar putea influ
enţa deciziile pe care utilizatorii le iau pe baza informaţiilor financiare privind o anumită
entitate raportoare. Cu alte cuvinte, pragul de semnificaţie este un aspect al relevanţei specific
unei entităţi bazat pe natura sau magnitudinea, sau pe ambele, elementelor lacare se referă
informaţiile în contextul raportului financiar al unei entităţi individuale. înconsecinţă, Consiliul
nu poate specifica un prag cantitativ pentru semnificaţie şi nu poate predetermina ce ar putea
fi semnificativ într-o anumită situaţie.

Reprezentare exactă
Rapoartele financiare reprezintă fenomenele economice în cuvinte şi cifre. Pentru a fi
utile, informaţiile financiare nu trebuie numai să reprezinte fenomenele relevante, ci trebuie şi
să reprezinte exact fenomenele pe care îşi propune să le reprezinte. Pentru a fio reprezentare
exactă perfectă, o descriere trebuie să aibă trei caracteristici. Aceasta trebuie să fie
completă, neutră şi fără erori.
Bineînţeles, perfecţiunea este atinsă rareorisau chiar niciodată. Obiectivul Consiliului
este maximizarea calităţilor de mai sus înmăsura în care acest lucru este posibil.
O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator să înţeleagă
fenomenul descris, inclusiv toate descrierile şi explicaţiile necesare. De exemplu,o descriere
completă a activelor grupului include, cel puţin, o descriere a naturii activelor grupului, o
descriere numerică a tuturor activelor grupului şi o descriere a ceea cereprezintă descrierea
numerică (de exemplu, costul iniţial, costul ajustat sau valoarea justă). Pentru unele
elemente, o descriere completă poate să impună explicaţii privindfaptele semnificative
referitoare la calitatea şi natura elementelor, factorilor şicircumstanţelor care ar putea să le
afecteze calitatea şi natura, şi procesul utilizat pentrua determina descrierile numerice.
O descriere neutră este una care nu suportă influenţe în selecţia şi prezentareainformaţi
ilor financiare. O descriere neutră nu este denaturată, ponderată, accentuată, neaccentuată sau
manipulată în alt fel pentru a creşte probabilitatea ca informaţiilefinanciare să fie primite
favorabil sau nefavorabil de către utilizatori. Informaţii neutre nu înseamnă informaţii fără
scop sau fără influenţă asupra comportamentului. Din contră, informaţiile financiare relevante
sunt, prin definiţie, cele care au capacitatea de agenera o diferenţă în deciziile luate de către
utilizatori.
Reprezentarea exactă nu înseamnă exactitudine sub toate aspectele. Fără erori înseam
nă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor, iar procesul utilizat pentru agenera
informaţiile raportate a fost selectat şi aplicat fără erori în cadrul procesului. înacest context,
fără erori nu înseamnă perfect exact sub toate aspectele. De exemplu, nuse poate determina
dacă o estimare a unui preţ sau a unei valori ce nu poate fi observat(ă)este exactă sau inexactă.
Totuşi, o reprezentare a respectivei estimări poate fi exactădacă valoarea este descrisă clar şi
precis ca fiind o estimare, dacă sunt explicate naturaşi limitele procesului de estimare şi dacă
nu au fost făcute erori în selectarea şi aplicareaunui proces adecvat pentru elaborarea estimării.
Dintr-
o reprezentare exactă, în sine, nu rezultă neapărat informaţii utile. De exemplu, o entitate
raportoare poate primi imobilizări corporale printr-o subvenţie guvernamentală,în mod evident,
a raporta că o entitate a dobândit un activ fără a suporta un cost ar reprezenta exact costul pentru
entitate, dar această informaţie probabil că nu ar fi foarteutilă.
Un exemplu ceva mai subtil este cel al unei estimări a sumei prin care ar trebuiajustată
valoarea contabilă a unui activ pentru a reflecta deprecierea în valoarea activului.Respectiva
estimare poate fi o reprezentare exactă dacă entitatea raportoare a aplicatcorespunzător un
proces adecvat, dacă a descris corespunzător estimarea şi a explicatorice incertitudini care
afectează semnificativ estimarea. Totuşi, dacă nivelul deincertitudine al unei astfel de estimări
este suficient de ridicat, respectiva estimare nu vafi deosebit de utilă. Cu alte cuvinte, relevanţa
reprezentării exacte a activului esteîndoielnică. Dacă nu există o reprezentare alternativă mai
exactă, este posibil ca respectivaestimare să ofere cele mai bune informaţii disponibile.

2.Caracteristici calitative amplificatoare


Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea
sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentate
exact.
Caracteristicile calitative amplificatoare pot ajuta în alegerea unei modalităţi din
douăalternative care trebuie utilizată pentru a descrie un fenomen, dacă se consideră căambele
sunt la fel de relevante şi exact reprezentate.
Comparabilitate
Deciziile utilizatorilor presupun alegerea între alternative, de exemplu, vânzarea sau
păstrarea unei investiţii sau investirea într-o entitate raportoare sau în alta. In consecinţă,
informaţiile privind o entitate raportoare sunt mult mai utile dacă pot fi comparate cu informaţii
similare despre alte entităţi şi cu informaţii similare despre aceeaşi entitateaferente unei alte
perioade sau date.
Comparabilitatea este una din caracteristicile calitative care permite utilizatorilor să
identifice şi să înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente. Spre deosebire decelelalte
caracteristici calitative, comparabilitatea nu se referă la un singur element. O comparaţie
necesită cel puţin două elemente.
Consecvenţa, deşi ţine de comparabilitate, nu este identică cu aceasta. Consecvenţa se
referă la utilizarea aceloraşi metode pentru aceleaşi elemente, fie de la o perioadă la alta în
cadrul unei entităţi raportoare, fie într-o singură perioadă pentru entităţi diferite.
Comparabilitatea este scopul; consecvenţa ajută la atingerea acestui scop.
Comparabilitatea nu este uniformitate. Pentru ca informaţiile să fie comparabile, aspec
tele similare trebuie să fie prezentate similar, iar aspectele diferite trebuie să fie prezentate
diferit. Comparabilitatea informaţiilor financiare nu este amplificată dacă aspecteldiferite sunt
făcute să pară similare, şi nici dacă aspectele similare sunt făcute să pară diferite.
Este posibil să se obţină un anumit grad de comparabilitate prin satisfacerea carac-
teristicilor calitative fundamentale. O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant
trebuie, în mod firesc, să aibă un anumit grad de comparabilitate cu o reprezentare exactă a unui
fenomen economic relevant similar al unei alte entităţi raportoare.
Deşi un fenomen economic unic poate fi reprezentat exact în multiple moduri, permite
rea unor metode contabile alternative pentru acelaşi fenomen economic diminuează
comparabilitatea.

Verificabilitate
Verificabilitatea ajută în asigurarea utilizatorilor că informaţiile reprezintă exact
fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate se înţelegecă
diferiţi observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un consens, dar nu
neapărat la un acord total, că o anumită descriere este o reprezentare exactă. Pentru a fi
verificabile, informaţiile cuantificate nu trebuie să fie o singură estimare punctuală. Un interval
de valori posibile şi probabilităţile aferente acestora pot fi, de asemenea,
verificate. Verificarea poate fi directă sau indirectă.
Verificarea directă se referă la verificarea unei valori sau a altor reprezentări prin
observare directă, de exemplu, prin numărarea banilor
Verificarea indirectă se referă la verificarea intrărilor pentru un model, o formulă sau
oaltă tehnică şi la recalcularea rezultatelor prin utilizarea aceleiaşi metodologii. Un exemplu îl
reprezintă verificarea valorilor contabile ale stocurilor prin verificarea intrărilor (cantităţi şi
costuri) şi prin recalcularea stocurilor finale prin utilizarea aceloraşi ipoteze privind fluxul
costurilor (de exemplu, utilizarea metodei primul intrat, primul ieşit).Se poate să nu fie posibil
să se verifice unele explicaţii şi informaţii cu caracter previzional până într-
o perioadă viitoare sau chiar deloc. Pentru a ajuta utilizatorii să decidă dacă doresc să utilizeze
respectivele informaţii, ar fi, în mod normal, necesar să se prezinte ipotezele fundamentale,
metodele de compilare a informaţiilor şi alţi factori şi circumstanţe care susţin informaţiile.

Oportunitate
Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile pentru factorii decizionali înti
mp util pentru a le influenţa deciziile. în general, cu cât sunt mai vechi informaţiile, cuatât sunt
mai puţin utile. Totuşi, unele informaţii pot să rămână oportune mult timp dupăfinalul
perioadei de raportare deoarece, de exemplu, unii utilizatori ar putea fi nevoiţi săidentifice şi să
aprecieze tendinţele.

Inteligibilitate
Clasificarea, caracterizarea şi prezentarea în mod clar şi concis a informaţiilor le fac pe
acestea inteligibile.
Unele fenomene sunt inerent complexe şi nu pot fi transformate în fenomene uşor de
înţeles. Excluderea informaţiilor privind aceste fenomene din rapoartele financiare ar putea
face informaţiile din respectivele rapoarte financiare mai uşor de înţeles. Totuşi, respectivele
rapoarte ar fi incomplete şi, prin urmare, potenţial înşelătoare.
Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoştinţe
suficiente privind activităţile de afaceri şi economice şi care studiază şi
analizează informaţiile cuatenţia cuvenită. Este posibil ca, uneori, chiar şi utilizatorii bine
informaţi şi atenţi să fienevoiţi să solicite ajutorul unui consilier pentru a înţelege informaţiile
privind fenomenele economice complexe.

Ipoteze de bază
Continuitatea activităţii
Situaţiile financiare sunt întocmite, de regulă, pornind de la ipoteza că o entitate îşi va
continua activitatea şi în viitorul previzibil. Astfel, se presupune că entitatea nu are intenţia şi
nici nevoia de a lichida sau de a-şi reduce în mod semnificativ activitatea; dacă o astfel de
intenţie sau nevoie există, ar putea fi nevoie ca situaţiile financiare să fie întocmite pe o bază
diferită de evaluare şi, în acest caz, trebuie indicată baza utilizată.
Elementele situaţiilor financiare
Situaţiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor evenimen
te, grupându-le în categorii cuprinzătoare conform caracteristicilor economice. Aceste categorii
largi sunt numite elementele situaţiilor financiare. Elementele direct legate de
evaluarea poziţiei financiare din bilanţ sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii. Elementel
e direct legate de evaluarea performanţei în situaţia veniturilor şi cheltuielilor sunt veniturile şi
cheltuielile. Situaţia modificărilor poziţiei financiare reflectă, de obicei, elementele din situaţia
veniturilor şi cheltuielilor şi modificările elementelor din bilanţ; în consecinţă, prezentul Cadru
general conceptual nu identifică elementele specifice acestei situaţii.
Prezentarea acestor elemente în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor implică u
n proces de subclasificare. De exemplu, activele şi datoriile pot fi clasificate după natura sau
funcţia lor în activitatea entităţii, cu scopul de a prezenta informaţii în cea mai folositoare
manieră pentru utilizatori pentru a-şi fundamenta deciziile economice.
Poziţia financiară
Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi capit
alurile proprii. Acestea sunt definite după cum urmează:
(a) Un activ este o resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute
şi din care se preconizează că vor decurge beneficii economice viitoare pentru entitate.
(b) O datorie este o obligaţie actuală a entităţii, rezultată din evenimente trecute,a cărei
decontare se aşteaptă să determine o ieşire de resurse încorporând beneficii economicedin
entitate.
(c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entităţi după
deducerea tuturor datoriilor sale

Active
Beneficiile economice viitoare încorporate într-
un activ reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar şi de
echivalente de numerar către entitate. Acest potenţial poate fi unul productiv, făcând parte din
activităţile de exploatare ale entităţii. De asemenea, se poate transforma în numerar sau
echivalente de numerar sau poate aveacapacitatea de a reduce ieşirile de numerar, cum ar fi un
proces alternativ de producţie care micşorează costurile.
De obicei, o entitate îşi utilizează activele pentru a produce bunuri sau pentru a presta
servicii capabile să satisfacă dorinţele sau necesităţile clienţilor; datorită faptului că
aceste bunuri sau servicii pot satisface aceste dorinţe sau necesităţi, clienţii sunt dispuşi să plăt
ească pentru a le obţine, contribuind astfel la fluxul de trezorerie al entităţii. Numerarul în sine
conferă un avantaj entităţii datorită faptului că permite controlul celorlalte resurse.
Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ pot intra în entitate în mai multe
moduri. De exemplu, un activ poate fi:
(a) utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii
sau producţiade bunuri destinate vânzării de către entitate;
(b) schimbat pentru alte active;
(c) utilizat pentru decontarea unei datorii; sau(d) distribuit proprietarilor entităţii.

Datorii
O caracteristică esenţială a unei datorii este faptul că entitatea are o obligaţie actuală. O
obligaţie reprezintă o datorie sau o responsabilitate de a acţiona într-un anumit fel. Legea poate
impune respectarea obligaţiilor apărute drept consecinţă a unui contract sau a unei dispoziţii
legale. Acesta este cazul în mod normal, de exemplu, cu sumele ce trebuie
plătite pentru bunuri şi servicii primite. De asemenea, obligaţiile apar şi din activitatea
normală, din cutume şi din dorinţa de a menţine bune relaţii de afaceri sau de a se comporta
într-o manieră echitabilă. Dacă, de exemplu, o entitate decide, ca parte a politicii sale, să
remedieze defecţiunile produselor sale chiar şi după ce perioada de garanţie a expirat, sumele
ce se aşteaptă să fie cheltuite în legătură cu bunurile deja vândute reprezintă datorii.
Trebuie făcută distincţia între o obligaţie actuală şi un angajament viitor. Decizia cond
ucerii unei entităţi de a dobândi active în viitor nu reprezintă, prin ea însăşi, o obligaţie actuală,
în mod normal, obligaţia apare numai în momentul livrării activului sau în momentul în care
entitatea are un acord irevocabil de a dobândi activul. în cazul din urmă, natura irevocabilă a
acordului înseamnă că urmările economice ale neonorării obligaţiei, de exemplu, din cauza
existenţei unei penalizări substanţiale, aduc entitatea aproape în imposibilitatea de a împiedica
fluxul resurselor către o altă parte.
Decontarea unei obligaţii actuale implică, de obicei, renunţarea entităţii la anumite
resurse care încorporează beneficii economice în scopul satisfacerii pretenţiilor
celeilalte părţi. Decontarea unei obligaţii actuale se poate face în mai
multe moduri, de exemplu, prin:
(a) plata în numerar;
(b) transferul altor active;
(c) prestarea de servicii;
(d) înlocuirea respectivei obligaţii cu altă obligaţie; sau
(e) conversia obligaţiei în capitaluri proprii.
O obligaţie poate fi stinsă şi prin alte mijloace, cum ar fi renunţarea de către creditor la
drepturile sale

Capitaluri proprii
Deşi capitalurile proprii sunt definite la punctul 4.4 ca un interes rezidual
al acţionarilor, diversele lor componente pot fi prezentate pe linii separate în bilanţ. De
exemplu, într-o entitate cu personalitate juridică, contribuţiile acţionarilor, rezultatele reportate,
rezervelecare reprezintă distribuirea rezultatului reportat şi rezervele care reprezintă ajustări
pentru menţinerea capitalului pot fi prezentate separat. Asemenea clasificări pot fi
relevante pentru utilizatorii situaţiilor financiare în procesul de luare a deciziilor atunci când
existăr estricţii legale sau de altă natură privind capacitatea entităţii de a distribui sau de a utiliza
într-un alt mod capitalurile sale proprii. De asemenea, poate fi reflectat faptul că părţile care au
participaţii în capitalurile proprii ale entităţii au drepturi diferite cu privire
la primirea dividendelor sau la rambursarea capitalurilor proprii.

Performanţă
Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de referinţă pentru
alţiindicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune. Veniturile şi
cheltuielileconstituie elemente direct legate de evaluarea profitului. Recunoaşterea şi evaluare
aveniturilor şi cheltuielilor şi deci ale profitului depind parţial de conceptele de capital şi
demenţinere a capitalului, concepte utilizate de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare.
Aceste concepte sunt prezentate în cadrul punctelor 4.57-4.65.
Elementele de venituri şi cheltuieli sunt definite după cum urmează:
(a) Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma
intrărilor de active sau a măririi valorii activelor sau a diminuării datoriilor, care au drept
rezultat creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate decontribuţii ale participanţilor
la capitalurile proprii.
(b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma
unor ieşiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor datorii, care au drep trezultat reduceri
ale capitalului propriu, altele decât cele legate de distribuirea către participanţii la
capitalul propriu.
Definiţiile veniturilor şi cheltuielilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acesto
ra, dar nu încearcă să specifice criteriile care trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în
situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Criteriile de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor sunt
prezentate la punctele 4.37-4.53.4.27
Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în diferite
moduri, astfel încât să furnizeze informaţiile relevante pentru procesul economic decizional
Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare
Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuiel
ilor a unui element care corespunde definiţiei unui element care îndeplineşte criteriile
derecunoaştere stabilite la punctul 4.38. Acest proces implică descrierea în cuvinte a
respectivului element şi asocierea unei anumite sume, precum şi includerea respectivei sume în
bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Elementele care îndeplinesc criteriile de
recunoaştere trebuie să fie recunoscute în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi
cheltuielilor. Nerecunoaşterea acestor elemente nu este rectificată prin prezentarea politicilor
decontabilitate folosite, şi nici prin note sau materiale explicative.
Un element care corespunde definiţiei unui element trebuie recunoscut în cazul în care:
(a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat elementului să intre
sau săiasă în sau din entitate; şi
(b) elementul are un cost sau o valoare care se poate evalua cu suficientă fiabilitate.*
în procesul de evaluare a îndeplinirii sau neîndeplinirii criteriilor de recunoaştere în
situaţiile financiare trebuie acordată atenţie consideraţiilor legate de pragul de semnificaţie
discutate în Capitolul 3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile.
Interdependenţa elementelor constă în aceea că, în cazul în care un element corespunde
definiţiei şi îndeplineşte criteriile de recunoaştere pentru un anumit element, de exemplu, un
activ, se impune automat recunoaşterea unui alt element, de exemplu, venituri sau datorii.

Recunoaşterea activelor
Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea
unui beneficiu economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi
evaluat(ă) fiabil.Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când cheltuiala suportată este
improbabil să genereze beneficii economice pentru entitate în afara perioadei contabile actuale.
în schimb, o astfel de tranzacţie va avea ca efect recunoaşterea unei cheltuieli în situaţia
veniturilor şi cheltuielilor. Acest tratament nu înseamnă nici că intenţia conducerii cu privire la
scopul pentru care s-au suportat cheltuielile a fost alta decât obţinerea unui beneficiu
economic
pentru entitate, nici că managementul a fost deficitar. Singura implicaţie este aceea că posibili
tatea obţinerii de avantaje economice într-o perioadă contabilă ulterioară este insuficientă
pentru a justifica recunoaşterea unui activ.

Recunoaşterea datoriilor
O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse
încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii actuale şi că valoarea
la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod fiabil. în practică, obligaţiile din
contractele care nu sunt respectate în mod proporţional de fiecare parte (de exemplu, datoriile
pentru stocurile comandate, dar care nu s-au primit încă) nu sunt, în general, recunoscute ca
datorii în situaţiile financiare. Totuşi, astfel de obligaţii pot corespunde definiţiei datoriilor şi,
în cazul în care criteriile de recunoaştere sunt îndeplinite în respectivele circumstanţe, acestea
pot fi recunoscute. în astfel de circumstanţe, recunoaşterea datoriilor implică şi recunoaşterea
activelor sau cheltuielilor aferente.

Recunoaşterea veniturilor
Venitul este recunoscut la nivelul
situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poat eevalua în mod fiabil o creştere a
beneficiilor economice viitoare legate de o creştere a unui activ sau de o scădere a unei datorii.
De fapt, aceasta înseamnă că recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea
creşterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creşterea netă a activelor, rezultată din
vânzarea produselor sau serviciilor, sau descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării unei
datorii).
Procedurile adoptate în practică în mod normal pentru recunoaşterea veniturilor, de
exemplu, dispoziţia ca veniturile să fie realizate, constituie aplicaţii ale criteriilor de
recunoaştere prezentate în acest Cadru general conceptual.
Astfel de proceduri au caobiectiv, în general, limitarea recunoaşterii ca venituri la acele
elemente care pot fi evaluatefiabil şi care prezintă un grad suficient de certitudine.

Recunoaşterea cheltuielilor
Cheltuielile sunt recunoscute la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când
se poate evalua în mod fiabil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o
diminuare a unui activ sau de o creştere a unei datorii. De fapt, aceasta înseamnă că
recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau reducerii
activelor (de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea echipamentelor).
Cheltuielile sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei asocieri directe
între costurile suportate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Acest proces, cunoscut sub
numele de corelare a costurilor cu veniturile, implică recunoaşterea simultană sau combinată a
veniturilor şi a cheltuielilor care rezultă direct şi concomitent din aceleaşi tranzacţii sau alte
evenimente; de exemplu, diversele componente ale cheltuielilor care contribuie la determinarea
costului bunurilor vândute sunt recunoscute în acelaşi timp cu venitul generat din vânzarea
bunurilor. Totuşi, aplicarea conceptului de corelare conform prezentului Cadru general
conceptual nu permite recunoaşterea elementelor dintr-un bilanţ
care nu corespund definiţiei activelor sau a datoriilor.
Atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice în decursul mai multor perioa
de contabile şi când asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar vag sau indirect,
cheltuielile sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei proceduri de
repartizare sistematică şi raţională. Această modalitate este deseori necesară în procesul
recunoaşterii cheltuielilor asociate cu utilizarea unor active cum ar fi imobilizările corporale,
fondul comercial, licenţele şi mărcile comerciale; în astfel de cazuri, cheltuiala este
denumitădepreciere sau amortizare. Aceste proceduri de repartizare au drept scop
recunoaştereacheltuielilor în cadrul perioadelor contabile în care se consumă sau dispar
beneficiile economice asociate acestor elemente.
O cheltuială este recunoscută imediat în situaţia veniturilor şi cheltuielilor atunci când
un cost nu generează niciun beneficiu economic viitor sau atunci când, şi în măsura în care,
viitoarele beneficii economice nu corespund sau încetează să mai corespundă criteriilor de
recunoaştere în bilanţ ca un activ.
O cheltuială este, de asemenea, recunoscută în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în ace
le cazuri în care este suportată o datorie fără recunoaşterea unui activ, cum ar fi cazul în care
datoria apare ca urmare a garanţiei unui produs.

Evaluarea elementelor din situaţiile financiare


Evaluarea este procesul prin care se determină valorile monetare la care elementele
situaţiilor financiare vor fi recunoscute şi înregistrate în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi
cheltuielilor. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de
evaluare. Diverse baze de evaluare sunt utilizate în situaţiile financiare în diverse combinaţii
şi grade de utilizare. Ele cuprind următoarele elemente:

Costul istoric.
Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar plătită sau la valoarea
justă a contra prestaţiei oferite pentru a le dobândi, în momentul achiziţionării. Datoriile sunt
înregistrate la valoarea încasărilor obţinute înschimbul obligaţiei sau, în anumite împrejurări
(de exemplu, în cazul impozitului pe profit), la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar
sau echivalente de numerar pentru a stinge datoriile în cursul normal al activităţii.(b)
Costul curent.
Activele sunt contabilizate la suma în numerar sau echivalente denumerar care ar trebui plătită
dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi dobândit în prezent. Datoriile sunt contabilizate la
suma neactualizată în numerar sau echivalentede numerar necesară pentru a deconta în prezent
obligaţia.(c)
Valoarea realizabilă (de decontare).
Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar care poate fi obţinută
în prezent prin vânzarea normală aactivelor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de
decontare; aceasta reprezintăsumele neactualizate în numerar sau echivalente de numerar care
se aşteaptă să fie plătite pentru a deconta datoriile în cursul normal al activităţii.(d)
Valoarea actualizată.
Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări nete de numerar care
urmează a fi generate în cursul normal al activităţii.Datoriile sunt înregistrate la valoarea
actualizată a viitoarelor ieşiri nete de numerar care urmează a fi necesare pentru decontarea
datoriilor în cursul normal al activităţii
Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entităţi în elaborarea situaţiilor financiareeste
costul istoric. Acesta este de obicei combinat cu alte baze de evaluare. De exemplu,stocurile
sunt de obicei înregistrate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilănetă, titlurile
tranzacţionabile pot fi înregistrate la valoarea de piaţă, iar datoriile
privind pensiile, la valoarea lor actualizată. Mai mult, unele entităţi utilizează costul curent ca
răspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva problemelelegate
de efectul modificării preţurilor activelor nemonetare