Îndreptător credinț ei și chip blândeț ilor, învăț ător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.

Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe
Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Faoie de berivel

Nu avem timp, pentru că ne complicăm singuri viața

Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea complicăm viaţa, prea ne trebuie multe,
prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu ţin de o viaţă duhovnicească. Toate-s bune şi la
locul lor, dar dacă pierzi prea multă vreme care I s-ar cuveni lui Dumnezeu, şi o pierzi în loc să-ţi
faci datoriile, atunci nu-i bine!
Să urmărim un rezultat, o înnobilare sufletească. Fără înnobilare sufletească, degeaba ne numărăm
zilele de post. Bineînțeles că nu-i vorba de zilele de post pe care trebuie să le ţină toată lumea, toţi creştinii:
miercurea şi vinerea, plus posturile Bisericii, ci mă gândesc la un post special pe care l-ar face cineva.
Degeaba-şi numără zilele de post, dacă nu urmăreşte un rezultat anume, adică îmbunătăţirea sufletească.
Noi suntem chemaţi să fim ascultători cu Bunul Dumnezeu, căci dacă suntem răi, ne asemănăm cu cel rău,
iar dacă suntem buni, ne asemănăm cu Bunul Dumnezeu.
Trebuie să ne silim să ne îmbunătăţim viaţa, iar îmbunătăţirea vieţii se face prin astfel de metode:
prin rugăciune, prin postire, prin rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, prin retragere, adică nu te duci totdeauna acolo unde-s pricinile
patimilor, acolo unde-s cine ştie ce lucruri care după aceea te duc în ispită, ci cauţi să-ţi simplifici viaţa.
Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea complicăm viaţa, prea ne trebuie
multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu ţin de o viaţă duhovnicească. Toate-s bune şi la
locul lor, dar dacă pierzi prea multă vreme care I s-ar cuveni lui Dumnezeu, şi o pierzi în loc să-ţi faci
datoriile, atunci nu-i bine! Zicea Părintele Serafim Popescu că atunci când s-a dus la Sfântul Munte a
întâlnit acolo un părinte care zicea că „e mai bun peştele decât cartoafele, dar pierzi prea multă vreme
de pravilă pentru pescuit”. Deci el avea ceva mai important de făcut decât să pescuiască. Prefera să
mănânce cartofi şi să nu mănânce peşte, decât să-şi piardă vremea care-i hotărâtă pentru pravilă, pentru
rugăciune. (Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem să devenim buni, Editura Mitropolia Olteniei,
Craiova, 2006, p. 52)

Iertarea lui Dumnezeu vine din milostivirea Sa, iar nu din calculele noastre
Dumnezeu, din fericire, e nespus mai bun decât noi și e întotdeauna dispus a ierta.
Suntem atât de puțin pregătiți a crede că Dumnezeu ne va ierta păcatele, oricât de sinceră și de fierbinte
ar fi căința noastră. Dumnezeu, din fericire, e nespus mai bun decât noi și e întotdeauna dispus a ierta.
Omului însă, prea puțin înclinat prin însăși firea lui căzută a crede în bunătatea altora și prea puțin pornit a
se ierta și pe sine, îi trebuie un efort considerabil ca să creadă cu adevărat în posibilitatea ștergerii depline
a păcatelor sale. (Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena,
Constanța, 2013, p. 58)

Asumă-ţi păcatele, nu te mai amăgi cu virtuţi

Cel preocupat de viaţa duhovnicească sau de a împlini poruncile lui Dumnezeu are, adesea,
următoarea atitudine: „Mi-e silă de păcatele mele, nu mai vreau să le repet. Îmi propun să împlinesc
toate câte-mi porunceşte Domnul. Vreau să ţin posturile cum se cuvine, să-mi fac canonul de rugăciune
şi celelalte. Nădăjduiesc să nu mai judec, să arăt dragoste şi milostenie celor din jur”. Şi multe alte
asemenea şi le spune sau propune, cu sinceritate, omul nostru. Numai că, cum, necum, (surpriză!),
nu trece mult timp de la spovedanie şi cade fix în aceleaşi greşeli. Sau chiar mai adaugă şi altele. De
ce oare? Unde greşeşte râvnitorul spre cele sfinte şi care ar fi atitudinea accesibilă, cu rod bun?
 Greşit într-o abordare precum cea amintită mai sus este că toată râvna se centrează pe încrederea
că orice om poate cultiva virtuţile - şi c-ar fi suficient doar să îşi dorească asta cu adevărat. Pierzătoare este
această centrare pe sinele nostru, această nerealistă încredere în propriile puteri, în voinţa noastră. De aceea,
diavolul ne şi îndeamnă, pe nevăzute, să ne propunem cât mai multe lucruri duhovniceşti, să avem râvnă
multă. Cu cât îşi propune mai multe şi mai înalte, cu atât căderea omului este mai mare şi survine mai lesne.
Pentru că, deşi bine intenţionat, el nu se lipeşte de Dumnezeu, ci de sinele său. Şi rămâne suspendat o
vreme, prin elanul acesta nesăbuit, dar nu poate evita a se prăbuşi cu zgomot mare. Asta s-a întâmplat şi cu
Sfântul Apostol Petru, atunci când a cerut să meargă pe apă spre Domnul şi era să se scufunde. Sau atunci
când s-a lepădat de El la doar câteva ore după ce spusese cu însufleţire: „Doamne, cu Tine sunt gata să
merg şi în temniţă şi la moarte” (Luca 22, 33).
Ce putem face, dacă suntem atât de neputincioşi? Că nimeni nu poate să se bazeze pe forţele sale,
pe voinţa sa, pentru a împlini cuvântul Domnului. E nevoie să ne scuturăm de această iluzie, cum că putem
face ceva bun. Doar Dumnezeu este bun (cf. Matei 19, 17) şi fără El nu putem face nimic (cf. Ioan 15, 5).
E nevoie să fim realişti şi să ne preocupăm de ceea ce este deja lucrător în noi, în loc să ne facem planuri
despre virtuţile pe care le vom agonisi cândva: „Doamne, mi-e limpede, după atâta timp: eu nu voi putea,
de fapt, niciodată să fac altceva decât păcatul. Nu are rost să mă amăgesc că voi putea schimba ceva. Nu
doar acestea, ci şi mai mari şi mai cumplite fărădelegi voi săvârşi, fără harul Tău. Eu nu pot îndrepta
nimic din viaţa mea, chiar dacă ar fi să trăiesc o mie de ani. Pe veşnicie mă văd condamnat, şi pe bună
dreptate. Dar Tu mă poţi milui. După cum ştii, luminează-mă!”. Cei doi mari apostoli au avut genul acesta
de atitudine. Petru a zis: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!” (Luca 5, 8). Iar Pavel: „Eu sunt
trupesc, vândut sub păcat (...). Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? Mulţumesc lui Dumnezeu,
prin Iisus Hristos, Domnul nostru!” (Romani 7, 14 şi 24-25).
Doar având o astfel de zdrobire şi de osândire de sine putem pune început smereniei. Asta are două
consecinţe. Diavolul nu mai are putere asupra noastră, căci nu poate răbda „duhul umilit şi inima
înfrântă” (cf. Psalmi 50, 18). Apoi, harul lui Dumnezeu se poate apropia şi poate deveni lucrător în inima
noastră. Doar aşa se pot dobândi virtuţile cu adevărat, temeinic. Deloc întâmplător, cea mai recentă glăsuire
a Mântuitorului Iisus Hristos către omul contemporan, prin Sfântul Siluan Athonitul, este: „Ţine-ţi mintea
în iad şi nu deznădăjdui” Acest cuvânt are puterea oricărei sentinţe din Evanghelie. El este, cum spunea
într-o conferinţă Părintele Rafail Noica, „o culminare a gândirii filocalice”. Iadul este creaţia diavolului
şi a omului, nu a lui Dumnezeu. Alegerile noastre pătimaşe, egoiste, fac din viaţa noastră, din fiinţa noastră,
un adevărat iad. Nu ne vom putea desprinde de acest iad, căci nu e al nostru a ne urca la Cer. Dar, în iad
fiind, putem birui iadul. Ne folosim de el pentru ca, prin zdrobire de sine, să lăsăm pe Domnul să ne scoată
afară.
Ştiu că e greu de primit acest cuvânt de către omul de azi, atât de preocupat de „stima de sine”,
de „gândirea pozitivă” şi de „dezvoltarea personală”. Iar cel ce a avut o viaţă grea, fiind traumatizat,
umilit, ar putea avea probleme dacă-l pune în practică, riscând să se prăbuşească cu totul. Încât lucrarea
aceasta implică un permanent balans. Când mi se pare că fac ceva bun, să-mi aduc aminte de păcatele mele
cele mai neruşinate, ca să mă pot smeri. Cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Când dracii te ispitesc,
prin gândurile ce ţi le aduc, la obrazul drept, făcându-te să te mândreşti pentru faptele cele de-a dreapta,
întoarce celălalt obraz, adică scoate la vedere faptele de-a stânga săvârşite”. Dacă însă îmi văd doar
păcatul şi răutatea, riscând să cad în deznădejde, să-mi aduc aminte „cât bine mi-a făcut mie
Dumnezeu” (Luca 8, 39) şi că este nemărginită mila Lui. Dar cum voi putea primi mila Domnului - singura
mântuitoare -, dacă eu nu mă văd, mereu şi mereu, doar vrednic de milă şi nimic altceva?

Programul activității parohiale 23 - 29 iulie Duminică ora 09:00 Utrenia și Sfânta Liturghie

Programul activității parohiale 30 iulie – 5 august

Sâmbătă ora 07:00 Sfânta Liturghie și pomenirea morților; Sâmbătă ora 07:00 Vecernia și acatist
Duminică ora 08:30 Utrenia, sfințirea apei și Sfânta Liturghie
Preot paroh Gheorghe Adrian Dan Telefon 0723704433, 0761137020