Sunteți pe pagina 1din 26

• AELS

• CEFTA

• CSI

• GUAM

29 Octombrie 2009
- Iaşi -
INTRODUCERE
Grupările regionale din Europa: AELS, CEFTA, CSI şi GUAM au fost fondate pentru
armonizarea relaţiilor între state, crearea unei zone de liber schimb şi dezvoltarea comerţului
regional şi internaţional. Trecerea la economia de piaţă a ţărilor din centrul şi estul Europei a
creat probleme suplimentare pentru Europa de Vest, dar a oferit şi noi oportunităţi de afaceri atât
pentru investiţii cât şi pentru ocuparea forţei de muncă. De fapt, cele mai importante avantaje
oferite de către ţările din Europa Centrală şi de Est sunt salariile mici şi abundenţa forţei de
muncă, în ciuda infrastructurii slab dezvoltate, corupţie sau întârzierea aplicării reformelor în
domeniile-cheie. Procesul de integrare europeană nu a reprezentat o creaţie spontană şi nici
rezultatul unei politici de dominare naţională, ci este rodul unei decizii politice, expresia dorinţei
de cooperare a statelor dezvoltate din Europa de a renunţa la anumite atribute ale suveranităţii
naţionale, în favoarea unei structuri supranaţionale bazată pe îndelungate tradiţii culturale,
spirituale şi intelectuale.
AELS şi CEFTA sunt organizaţii – anexă faţă de Uniunea Europeană, din punct de
vedere al legislaţiei aplicate şi al politicilor economice, fiscale şi vamale ce-şi au substratul
doctrinar în legislaţia UE. Totodată, aceste asociaţii reprezintă un examen economic şi comercial
pentru statele din Europa de Est care doresc să se integreze în marea familie europeană. CEFTA
s-a constituit chiar din acest motiv şi acţionează ca intermediar între statul candidat şi UE. Pe de
altă parte, AELS se doreşte a fi un grup de refugiu pentru statele dezvoltate care nu doresc să
participe în Uniunea Europeană, dar care respectă anumite principii din UE privind, zona de liber
schimb, tariful vamal şi înlăturarea barierelor tarifare şi netarifare.
CSI şi GUAM sunt grupările din Europa de Est ce s-au format pentru crearea unei zone
de liber schimb aplicând politici diferite de UE, fiind subordonate politicii Federaţiei Ruse. CSI
grupează fostele state socialiste din cadrul URSS şi joacă rolul de CAER (Consiliul de Ajutor
Economic Reciproc). GUAM-ul s-a creat pentru formarea unei zone de liber schimb în Europa
de Est, asemănător AELS, numai că, statele membre în GUAM sunt slab dezvoltate, şi prin
această apartenenţă, statele îşi creează avantaje de ordin vamal, industrial şi comercial, totodată
colaborând şi la securitatea din regiune.

2
1. AELS – Asociaţia Europeană a Liberului Schimb

1.1 Scurt istoric

Asociaţia Europeană de Liber Schimb (EFTA – European Free Trade Association, AELE
– Association européene de libre-échange) s-a stabilit instituţional la data de 3 mai 1960, în
urma semnării Convenţiei AELS din Stocholm, din 4 ianuarie 1960. Scopul iniţial al acestei
organizaţii internaţionale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în
comerţul dintre statele membre. Prin convenţia AELS, statele semnatare au stabilit o zonă de
liber – schimb pentru comerţul mărfurilor, convenţia fiind completată ulterior printr-un acord
de integrare economică pentru sectorul de servicii. Spre deosebire de UE, AELS nu este o
uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru AELS poate stabili în principiu liber
taxele vamale şi politica comercială externă privind statele terţe, adică ţările non-AELS.
Ulterior, Convenţia de la Stockholm a fost înlocuită de Convenţia de la Vaduz. Tratatul
cuprinde următoarele prevederi mai importante: desfiinţarea treptată, până la 1 ianuarie 1970,
a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative la importul de produse industriale în relaţiile
comerciale dintre ţările membre; de asemenea s-a prevăzut ca dezarmarea vamală şi
înlăturarea restricţiilor cantitative să nu se extindă şi asupra produselor agriculturii şi
pisciculturii; în relaţiile comerciale cu terţii s-a prevăzut ca ţările membre să desfăşoare o
politică comercială independentă; tratatul a prevăzut şi înfiinţarea unor organe de conducere
care să vegheze la aplicarea în practică a prevederilor lui, organe care nu au un caracter
supranaţional (Consiliul Ministerial, Comitetul delegaţiilor permanenţi, Comitetele
permanente ale AELS, Secretariatul AELS). La 31 decembrie 1966 au fost complet
desfiinţate taxele vamale de import la produsele industriale în relaţiile comerciale reciproce,
adică cu trei ani mai devreme faţă de prevederile tratatului.

1.2 Membri

Membrii fondatori ai AELS au fost: Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,
Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia. În anii 60’, aceste ţări erau
cunoscute sub numele de “Celelalte 7”, ca semn de opunere faţă de “Cei 6” fondatori ai
Comunităţii Economice Europene, cunoscută ulterior sub numele de Uniunea Europeană.
Finlanda a devenit membru asociat în 1961, devenind membru cu drepturi depline în
1986, iar Islanda s-a alăturat în 1970. Regatul Unit şi Danemarca au părăsit AELS în 1973

3
când s-au integrat, alături de Irlanda în Uniunea Europeană. Portugalia a părăsit AELS în
1986, în favoarea Uniunii Europene, aderând la această grupare împreună cu Spania.
Liechtenstein s-a alăturat AELS în 1991, iar Austria, Suedia şi Finlanda s-au alăturat UE,
în 1995, încetându-şi activitatea în cadrul AELS.
În prezent, AELS numără 4 membri activi: Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda.

1.3 Instituţiile AELS


a) Consiliul AELS

Consiliul AELS este organul suprem de conducere al asociaţiei. Statele membre se


întrunesc în fiecare lună, la nivel diplomatic, prin şefii Delegaţiilor Permanente către
AELS, în Geneva. În aceste întâlniri, Delegaţiile se consultă între ele, negociază, decid,
aprobă sau resping politicile AELS. Consiliul se întâlneşte şi de două ori pe an, în iunie şi
decembrie, dar la nivel ministerial. Fiecare stat membru are drept la un singur vot, însă
deciziile sunt aprobate prin consens.
Consiliul AELS este format din 4 structuri:
a) Comitetul membrilor din Parlament;
b) Comitetul consultativ;
c) Comitetul bugetar;
d) Consiuliul de auditori;
e) Comitetele specifice: relaţiile cu ţările – terţe, comitetul economic, circulaţia
persoanelor, barierele tehnice în calea comerţului avansat, originea şi clienţii
expert, comitetele convenţionale privind transportul aerian, recunoaşterea mutuală
şi evaluarea conformităţii.
f) Grupurile expert: experţi legali, aprovizionare publică, servicii şi mişcarea
capitalului, proprietatea individuală, proceduri comerciale eficiente, stabilitatea
preţurilor, ajutor naţional;

b) Secretariatul General al AELS


Secretariatul General coordonează activităţile organizaţiei şi este responsabil
pentru managementul şi alocarea optimă a resurselor asociaţiei. Secretarul general este
asistat de doi deputaţi secretari generali, cu un sediu în Geneva, iar celălalt în Bruxelles.
Actualul Secretar General al AELS este norvegianul Kare Bryn.

c) Autoritatea de Supraveghere

4
Aceasta îndeplineşte rolul executiv în cadrul Comisiei Europene, în relaţie cu
AELS, Comisie ce face parte din UE. Autoritatea verifică dacă normele şi legile AELS
sunt promulgate de statele membre, în caz contrar, se poate ajunge la Curtea de Justiţie
AELS. Sediul Autorităţii se află în Bruxelles, limba de lucru este engleza, însă
societăţile comerciale şi persoanele fizice se pot adresa în orice limbă oficială a AELS
(norvegiană, islandeză, germană, italiană, franceză). Cele mai importante atribuţii ale
Autorităţii de Supraveghere sunt:
- asigură un mediu transparent, eficient şi corect între AELS şi UE;
- verifică dacă legile, normele şi politicile UE sunt reglementate corect în cadrul
AELS;
- protejează concurenţa liberă şi condamnă practicile neloiale, având puterea de
inspecţie şi penalizare a companiilor angajate în carteluri sau care abuză de
poziţia lor pe piaţă;
- contribuie la menţinerea şi stabilitatea unei pieţe unice pentru cheltuielile
publice;

d) Curtea de Justiţie a AELS

Este o curte de justiţie supranaţională a cărei jurisdicţie include trei ţări AELS:
Islanda, Liechtenstein şi Norvegia şi a fost fondată în 1994, având sediul central în
Luxembourg City. Curtea este formată din trei judecători şi 6 judecători ad-hoc. Aceştia
sunt nominalizaţi de cele trei state şi numiţi de către guvernele ţărilor membre, printr-un
acord comun. Judecătorii aleg la rândul lor, dintre colegi, un Preşedinte al Curţii pentru
un mandat de 3 ani. Preşedintele poate fi reales şi are ca atribuţii controlul şi
administrarea Curţii precum şi a problemelor economico-judiciare, stabilirea sesiunilor
Curţii, coordonează dezbaterile şi hotărârile din plen şi acordă cazuri către judecători
care acţionează ca raportori. Totodată, Preşedintele este singura autoritate care poate lua
decizii în ceea ce priveşte soluţionarea unor cereri privind aplicarea unor măsuri
administrative.
Curtea de Justiţie a AELS are acelaşi rol ca şi Curtea Europeană de Justiţie din
cadrul UE, acestea conlucrând în vederea creării unui mediu geopolitic, economic şi
social stabil, corect şi transparent prin controlul şi armonizarea diverselor legislaţii, dar
şi prin penalizarea eventualelor nereguli. Cu alte cuvinte, acest organ este puterea
judecătorească supremă în cadrul AELS, aceasta soluţionând petiţii, reclamaţii şi alte
plângeri venite din partea cetăţenilor sau societăţilor din statele membre.

5
1.4 România şi AELS

Acordul dintre România şi AELS a fost semnat la Geneva, la 10 decembrie 1992


şi ratificat la 16 aprilie 1993, prin publicarea Legii Nr. 19/1993 în Monitorul Oficial al
României.
Prin acest acord, se ratifică aranjamentele agricole bilaterale, încheiate sub formă
de schimb de scrisori, între România şi statele AELS, iar obiectivele au fost prezentate în
art 1 din cadrul acordului:
“- Statele AELS şi România vor stabili gradual, într-o perioadă de tranziţie ce se
va termina nu mai târziu de 31 decembrie 2002, o zonă de comerţ liber;
- promovarea, prin expansiunea comerţului reciproc, a dezvoltării
armonioase a relaţiilor comerciale între statele AELS şi România şi
susţinerea, prin aceasta, a dezvoltării activităţii economice în statele
AELS şi România, îmbunătăţirea nivelului de trai şi a condiţiilor de
muncă şi creşterea productivităţii şi stabilităţii financiare;
- asigurarea de condiţii corecte de concurenţă în domeniul comerţului
între statele părţi la acord;
- de a contribui, în acest mod, prin înlaturarea barierelor din calea
comerţului, la dezvoltarea armonioasă şi expansiunea comerţului
mondial;”
Totodată, acordul încheiat între România şi AELS au vizat şi alte aspecte
economice şi comerciale: regulile de origine şi cooperarea în domeniul administraţiei
vamale, taxe vamale de import şi taxe cu efect echivalent, taxe vamale de export şi taxe
cu efect echivalent, restricţii cantitative la import şi export, monopolurile statului,
procedura de informare asupra proiectelor de reglementări tehnice, comerţul cu produse
agricole, taxele interne, achiziţiile publice, protecţia proprietăţii intelectuale etc.
Din perspectiva României, acordul de asociere la AELS reprezintă primul pas
spre construirea unei economii de piaţă liberă şi funcţională, protecţia domeniului privat
şi al concurenţei precum şi netezirea drumului spre deschiderea negocierilor de pre-
aderare la Uniunea Europeană.

6
2. CEFTA – Acordul Central European al Liberului Schimb

2.1 Scurt istoric. Membri.

CEFTA (Central European Free Trade Agreement) este un acord commercial de


liber schimb al mărfurilor ce s-a format pe 21 decembrie 1992, la Cracovia, Polonia.
Scopul acestui acord a fost adaptarea economiilor statelor membre la o piaţă comunitară
lipsită de taxe vamale şi un exerciţiu de pre-aderare la Uniunea Europeană.
Statele membre fondatoare ale acestui acord sunt: Polonia, Ungaria, Cehia şi
Slovacia, cunoscut sub numele de “Grupul de la Visegrad” şi care au părăsit CEFTA, la 1
mai 2004, când au aderat la Uniunea Europeană. Primul val de aderare a venit odată cu
Slovenia când a aderat în 1996 şi s-a retras în 2004, România în 1997, Bulgaria în 1999 –
împreună s-au integrat în UE, la 1 ianuarie 2007, Croaţia în 2003, Macedonia în 2006,
Albania, Bosnia şi Herţegovina, Moldova, Muntenegru, Serbia şi Kosovo în 2007.
Membrii actuali ai CEFTA sunt: Croaţia, Macedonia, Albania, Bosnia şi
Herţegovina, Moldova, Serbia, Muntenegru şi Kosovo.
Criteriile de aderare la CEFTA sunt incluse în Declaraţia de la Zagreb din 2006 şi
anume: statul candidat să fie membru al OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), să
fie semnatar al unui acord de asociere cu Uniunea Europeană şi să aibă o politică
comercială de liber schimb cu actualele state membre CEFTA.
CEFTA este considerat o ‘‘antecameră’’ şi o etapă de pregătire a participării la
piaţa internă comunitară, UE fiind de la început în favoarea formării şi funcţionării
acesteia. Principalul obiectiv urmărit de CEFTA a fost crearea unei zone de liber schimb
prin liberalizarea graduală a comerţului reciproc cu produse industriale şi agricole şi prin
eliminarea barierelor tarifare şi netarifare din calea comerţului în perioada de tranziţie a
statelor din fostul bloc sovietic către o economie de piaţă liberă şi funcţională.
Principala preocupare a ţărilor membre CEFTA, în ultima perioadă a fost viitorul
acestui Acord, având în vedere faptul că la 1 ianuarie 2007, România şi Bulgaria, două
state de importanţă majoră pentru stabilitatea şi securitatea în regiunea de Sud Est, dar şi
în cadrul acordului, urmau să adere la UE şi să părăsească CEFTA. La reuniunea primilor
miniştri ai statelor membre din 29 noiembrie 2005 de la Zagreb, sub preşedinţia Croaţiei,
şefii delegaţiilor au acordat o atenţie deosebită viitorului Acordului, fiind unanimi în a
sublinia că viitorul CEFTA poate fi asigurat numai prin extinderea sa. Negocierile din

7
cadrul acestui Summit s-au concentrat pe redefinirea criteriilor de aderare, astfel încât să
se asigure o bază mai largă de aderare la acest Acord. Rezultatele reuniunii au fost
influenţate şi de întâlnirea trilaterală a primilor miniştri din Bulgaria, Croaţia şi România
care a avut loc la Barcelona, pe 28 noiembrie 2005, cu prilejul Summit-ului Euro-
Mediteranean, ocazie cu care s-a transmis un mesaj privind menţinerea CEFTA şi după
aderarea României şi Bulgariei la UE, prin care se va da posibilitatea ţărilor din Balcanii
de Vest şi Republicii Moldova de a participa la Acord. În acelaşi timp, în cadrul Pactului
de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est exista iniţiativa creării unui acord de comerţ liber
în sud-estul Europei, a cărui realizare să aibă loc, în conformitate cu voinţa exprimată în
Declaraţia ministerială de la Sofia, adoptată la reuniunea Mesei Regionale a Pactului de
Stabilitate (10 iunie 2005), în cursul anului 2006.

2.2 România şi CEFTA

România a aderat la CEFTA în 1997, după semnarea Acordului de asociere la UE


la 1 februarie 1993 şi publicarea acestuia în “Monitorul Oficial” prin legea nr. 20/1993,
la data de 12 aprilie 1993. Încă din momentul aderării la CEFTA, România a jucat un rol
important, alături de Polonia şi Ungaria, în menţinerea stabilităţii şi securităţii în
Balcani, cooperare comercială armoniosă între fostele state sovietice şi crearea liberului
schimb în centrul şi sud-estul Europei. Rolul României în cadrul CEFTA a sporit odată
cu aderarea Poloniei şi Ungariei la UE, în 2004, fiind cea mai mare şi mai populată ţară
din CEFTA.
În 2006, România a preluat preşedinţia CEFTA şi, împreună cu Pactul de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est au organizat la Bucureşti, la 6 aprilie, Summit-ul
primilor miniştri din Sud-Estul Europei, cu tema “ Integrarea Europei prin dezvoltarea
comerţului liber în regiune”. La finalul reuniunii a fost adoptată Declaraţia Comună care
exprimă voinţa politică, la cel mai înalt nivel, de a se iniţia negocierile privind crearea
unui Acord de comerţ liber în Europa de Sud-Est prin extinderea şi amendarea CEFTA,
astfel încât acest Acord să devină un instrument modern, ambiţios şi cuprinzător,
complementar celorlalte instrumente în vigoare sau în curs de negociere între statele din
regiune şi UE. Declaraţia include principiile şi orientările în baza cărora vor avea loc
negocierile efective precum şi un calendar privind desfăşurarea la nivel tehnic a acestora.
România, ca deţinătoare a Preşedinţiei CEFTA în 2006, şi-a asumat un rol
important în susţinerea activă a procesului, prin promovarea transformării CEFTA într-
un format care să reflecte schimbările din ultimul deceniu în Sud-Estul Europei.
Sprijinul României a constat inclusiv în formularea propunerilor care să concretizeze cât

8
mai rapid şi eficient lărgirea CEFTA. Prin organizarea acestui eveniment, România şi-a
asumat rolul de promotor al acestui proces regional, având convingerea că CEFTA
extins şi modernizat va reprezenta un instrument necesar şi util pentru susţinerea
participanţilor la Acord pe drumul către integrarea europeană, alături de o contribuţie
semnificativă la stabilitatea, securitatea şi prosperitatea întregii regiuni.

3. Comunitatea Statelor Independente (CSI)


Commonwealth of Independent States (CIS)

3.1 CSI – Premisele formării. Membri. Structură.

Comunitatea Statelor Independente a fost creată în baza Acordului privind crearea


Comunităţii Statelor Independente la Minsk, în anul 1991 de către reprezentanţii a trei republici
foste URSS - Republica Belarus, Republica Federală Rusă şi Ucraina.
Scopurile CSI conform Acordului şi Statutului sunt:
- dezvoltarea colaborării la egal şi reciproc avantajoase a popoarelor şi statelor în domeniul
politic, economic, de cultură, educaţie, ocrotirii sănătăţii, protecţiei mediului înconjurător,
ştiinţei, comerţului, în sfera umanitară s.a.m.d.
- contribuirea schimbului informaţional reciproc;
- respectarea strictă şi conştiincioasă a obligaţiunilor reciproce.
Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o alianţă formată din 11 din cele 15 foste
republici ale Uniunii Sovietice, excepţiile fiind cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi Lituania,
precum şi Georgia. Crearea CSI a declanşat procesul de destrămare a Uniunii Sovietice.
Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan,
Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan. În
decembrie 1993 s-a alăturat şi Georgia, în circumstanţe controversate, în urma unui război civil
în care trupele ruseşti au intervenit de partea guvernului lui Şevardnadze. În urma evenimentelor
din august 2008, când trupele ruseşti au intervenit din nou în Georgia, pentru susţinerea
regimurilor separatiste sud-osete şi abhaze, parlamentul georgian a votat în unanimitate
retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008.
Ucraina nu a ratificat Acordul de constituire şi rămâne membru asociat.
Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova au fondat GUAM în 1997, ca o organizaţie
care încearcă să împiedice influenţa rusească în fostele republici sovietice. În 1999, Uzbekistanul
a aderat la organizaţie, însă pe 5 mai 2005, a anunţat preşedinţia moldoveană că se retrage din
organizaţie.

9
CSI împreună cu China şi SUA deţin 80% din rezervele de cărbuni ale planetei. CSI se
înscrie între cele mai mari producătoare de cărbuni din lume, deţinând totodată, între 1/3 şi 2/3
din rezervele mondiale certe şi probabile, din care 90% sunt localizate în partea asiatică.
Producţia a crescut de la 66 milioane de tone în 1940 la 260 de milioane tone în 1950, pentru ca
în anul 1991 să atingă 700 de milioane de tone (70% cărbune superior), urmând apoi o uşoară
scădere (650 de milioane tone în 1992, circa 500 de milioane de tone în 1996 şi circa 443 de
milioane de tone în 2000), dar menţinându-se ca al treilea producător mondial.
Organele de bază ale CSI sunt: Consiliul Şefilor de Stat al Comunităţii; Consiliul Şefilor
de Guverne; Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe; Consiliul Miniştrilor Apărării; Adunarea
Parlamentară a ţărilor-membre a CSI; Curtea de Justiţie a CSI; Secretariatul executiv al CSI (din
1999 - Comitetul executiv al CSI).
În afară de acestea, există mai mult de 70 de instituţii care sunt menite să favorizeze
interacţiunea multilaterală între statele membre şi realizarea acordurilor în diverse domeniii ale
economiei, ştiinţei, sferei umanitare, sferei militare. În anul 1991 a fost creat Comitetul pentru
Statistică a CSI. Cele mai diverse domenii de activitate sunt ghidate de diferite comitete
interstatale:
- în domeniul economiei - Comitetul economic interstatal;
- în domeniul industriei - Consiliul interstatal al Conducătorilor ministerelor şi departamentelor
de cooperare în domeniul construcţiei de maşini, Uniunea euro-asiatică interstatală a cărbunelui
şi metalelor; Consiliul interstatal antimonopol; ş.a.md.
- în domeniul agriculturii - Consiliul interguvernamental în problemele complexului
agroindustrial; Consiliul interguvernamental de coordonare în problemele selecţionării
seminţelor; Consiliul interguvernamental de cooperare în domeniul veterinar;
- în domeniul transportului şi comunicaţiilor - Consiliul transportului feroviar; Consiliul în
probemele aviaţiei şi utilizării transportului aerian; Consiliul cosmic interstatal; Consiliul
consultativ -Radionavigaţia"; Uniunea regională în problemele comunicaţiei ş.a.m.d.
- în domeniul progresului tehnico-ştiinţific - Consiliul tehnico-ştiinţific interstatal; Consiliul
interstatal de apărare a proprietăţii industriale; Consiliul coordonator interstatal în problemele
informaţiei tehnico-ştiinţifice; Comitetul coordonator în problema informatizării statelor
membre;
- în domeniul energeticii - Consiliul electro-energetic al CSI; Consiliul Interstatal al Gazului şi
Petrolului; Comitetul de cooperare în domeniul Chimiei şi chimiei petroliere;
- în domeniul comerţului, finanţelor, a politicii vamale - Consiliul conducătorilor
departamentelor relaţiilor economice externe; Banca Interstatală; Consiliul Conducătorilor
Serviciilor Vamale; Comitetul monetar interstatal;

10
- în domeniul securităţii ecologice - Consiliul ecologic interstatal; Consiliul hidrometeorologic
interstatal;
- în domeniul situaţiilor excepţionale - Consiliul interstatal pentru situaţii excepţionale ce poartă
un caracter natural sau tehnogen;
- în domeniul securităţii şi luptei cu criminalitatea - Consiliul Miniştrilor Afacerilor Interne;
Consiliul conducătorilor organelor de securitate şi serviciilor speciale; Consiliul coordonator al
procurorilor generali; Consiliul coordonator al conducătorilor organelor de cercetare a
infracţiunilor economice, Biroul coordonator de luptă contra crimei organizate.

3.2 ÎNFIINŢAREA CSI


Criza puterii, căderea economică, dorinţa oamenilor de a avea libertate, dar şi
imposibilitatea regimului dictatorial de a asigura populaţia cu strictul necesar bunului trai au
determinat practic, incapacitatea conducerii Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) de
a menţine existenţa unui stat unitar, asigurându-i continuitatea socio-economică viabilă la nivel
global.
La 8 decembrie 1991, în reşedinţa prezidenţială Visculi din Belarus, şefii republicilor
unionale Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina au semnat Acordul cu privire la crearea Comunităţii
Statelor Independente (CSI). Prin acest acord îşi încetează activitatea de drept URSS, care a fost
înfiinţată în 1922 prin semnarea Tratatului Unional.
La 21 decembrie 1991, la Alma-Ata, în Kazahstan a fost semnat Protocolul referitor la
Acordul cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente din 8.12.1991, de către
urmatoarele state independente: Republica Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica Belarus,
Republica Kazahstan, Republica Kârgâstan, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Republica
Tadjikistan, Republica Uzbekistan, Turkmenistan şi Ucraina. Acordul privind crearea CSI şi
Protocolul la acest acord au intrat în vigoare pentru fiecare ţară în parte din momentul ratificării.
Se admitea că în momentul ratificării să se facă anumite menţiuni care vor fi luate în considerare
pe viitor, la semnarea acordurilor din cadrul Comunităţii.
Ţările sus numite au semnat Declaraţia de la Alma-Ata, în care se menţiona:
• " Colaborarea membrilor Comunităţii va fi efectuată pe principiul de egalitate prin
instituţiile de coordonare, formate în baza principiului de paritate şi va funcţiona în baza
acordurilor între membrii Comunităţii, care nu este nici stat şi nici instituţie suprastatală.
• " CSI este deschisă aderării tuturor ţărilor fostei URSS şi de asemenea pentru alte state,
care urmăresc aceleaşi scopuri şi principii.

11
• " Ţările membre ale Comunităţii garantează, în concordanţă cu propriile proceduri
constituţionale, îndeplinirea obligaţiunilor internaţionale reieşind din tratatele şi
acordurile fostei URSS.
• " Ţările membre ale Comunităţii se obligă să respecte cu stricteţe principiile Declaraţiei
de la Alma-Ata.
La 8 octombrie 1993, Georgia a depus cererea de aderare la CSI, iar la 3 decembrie a
ratificat Acordul privind crearea CSI şi Protocolul la acest Acord. La 23-24 decembrie 1993,
Georgia participă ca membru al CSI la şedinţa Consiliului Şefilor de Stat şi a Consiliului Şefilor
de Guvern care a avut loc la Aşhabat în Turkmenistan.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, a fost elaborată Hotărârea Comunităţii, din 24
decembrie 1993, cu privire la prelungirea termenului de ratificare pentru Republica Moldova a
documentelor de fondare a Comunităţii Statelor Independente. Conform acestei hotărâri se
admitea ratificarea documentelor până la 22 aprilie 1994. Prin urmare, Acordul cu privire la
crearea Comunităţii Statelor Independente a fost ratificat la 8 aprilie 1994 prin Hotărârea
Parlamentului Republicii Moldova nr.40-XHl. Statutul CSI a fost semnat în cadrul întrunirii
Consiliului şefilor de stat, de la 15 aprilie 1994, care a avut loc la Moscova, şi ratificat la 26
aprilie 1994 prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.76-XIII, cu menţiunea că
Republica Moldova nu va participa la problemele securităţii şi colaborării politico-militare din
cadrul Comunităţii.
În cadrul Acordului cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente sunt indicate
sfera activităţii lor comune, promovate în baza egalităţii în drepturi prin intermediul instituţiilor
comune coordonatoare ale Comunităţii, acestea fiind:
• coordonarea activităţii de politică externă;
• colaborarea în domeniul formării şi dezvoltării spaţiului economic comun;
• colaborarea în domeniul dezvoltării reţelelor de transporturi şi comunicaţii;
• colaborarea în domeniul ocrotirii mediului înconjurător;
• problemele politicii de migraţie;
• lupta contra crimei organizate.
Ţările membre garantează transparenţa frontierelor, libertatea deplasării cetăţenilor şi a
transmiterii informaţiei în cadrul Comunităţii.
De asemenea se menţionează, în articolul 6, că statele membre ale Comunităţii vor
colabora pentru asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, pentru realizarea unor măsuri
eficiente de reducere a armamentelor şi cheltuielilor militare şi vor recunoaşte dorinţa reciprocă
spre atingerea statutului de zonă denuclearizată şi stat neutru.

12
Odată cu semnarea Acordului privind înfiinţarea CSI, organele fostei URSS îşi încetează
activitatea pe întregul teritoriu al tuturor republicilor unionale.
În Acordul cu privire la instituţiile coordonatoare ale Comunităţii Statelor independente
din 30 decembrie 1991, se menţionează crearea instituţiilor comune („Consiliului Şefilor de
State" precum şi „Consiliului Şefilor de Guvern") care să reprezinte organul suprem al
Comunităţii şi care să soluţioneze problemele ce ţin de coordonarea activităţii statelor.
Structura organizatorică şi direcţiile de activitate sunt descrise mai detaliat în Statutul
CSI. Direcţiile din acest acord au devenit capitole în statut şi în cadrul fiecărui capitol sunt date
mai detaliat direcţiile de activitate. Activitatea economică şi anume crearea spaţiului economic
comun - este definită în Tratatul privind crearea Uniunii Economice.

3.3 Statutul CSI


Dorind perfecţionarea mecanismului de colaborare în cadrul Comunităţii, ţările membre
au hotărât adoptarea Statutului CSI, care a fost semnat la 22 ianuarie 1993, la Minsk. Statutul a
intrat în vigoare după ratificarea sa de către toate statele timp de un an de la semnarea sa; până
atunci CSI a funcţionat în baza acordurilor încheiate şi hotărârilor adoptate în cadrul său.
Conform statutului, Comunitatea nu este un stat şi nu posedă împuterniciri supranaţionale.
Organul suprem al Comunităţii este Consiliului şefilor de stat. Hotărârile Consiliului şefilor de
stat şi ale Consiliului şefilor de Parlament se iau prin consens. Orice ţară poate să-şi declare
neinteresarea sa în orice problemă, şi aceasta nu trebuie privită ca un obstacol în luarea
hotărârilor.
Statutul CSI conţine următoarele secţiuni: I - scopuri şi principii; II - calitatea de
membru; III - securitatea colectivă şi colaborarea politico-militară; IV - preîntâmpinarea
conflictelor şi soluţionarea diferendelor; V - colaborarea în domeniul economic, social şi juridic;
VI - organele comunităţii; VII - colaborarea interparlamentară.
Scopurile Comunităţii sunt:
• înfăptuirea colaborării în domeniile politic, economic, ecologic, umanitar, cultural etc;
• dezvoltarea multilaterală şi echilibrată economic şi social a statelor membre în cadrul
spaţiului economic comun, cooperarea şi integrarea interstatală;
• asigurarea drepturilor şi principiile libertăţii omului în concordanţă cu
principiile şi normele general acceptate ale dreptului internaţional şi ale documentelor OSCE;
• colaborarea între statele membre etc.
Relaţiile interstatale între ţările membre în cadrul Comunităţii se desfăşoară în baza
acordurilor bilaterale şi multilaterale în diferite ramuri, cu respectarea scopului şi principiilor
Statutului CSI.

13
Toate cele 12 ţări membre ale CSI se consideră ţări fondatoare ale Comunităţii; aceasta
însemnă că ele au semnat şi ratificat Acordul cu privire la crearea CSI, din 8 decembrie 1991 şi
Protocolul la acest Acord, din 21 decembrie 1991, până la momentul adoptării Statutului.
În acelaşi timp, în statut se menţionează că membru al Comunităţii poate deveni orice stat
care împărtăşeşte scopurile şi principiile Comunităţii şi îşi asumă angajamentele enumerate în
Statut, aderând la el cu acordul tuturor statelor membre.
În calitate de membru asociat poate adera orice stat care doreşte să participe la anumite
tipuri de activitate ale Comunităţii, în condiţiile determinate de Acordul cu privire la membrul
asociat.
Cât priveşte retragerea din CSI, articolul 9 din Statut precizează că orice parte
contractantă are dreptul de a se retrage din Statut (Comunitate), atunci când doreşte acest lucru,
cu condiţia să înştiinţeze în scris despre aceasta, Depozitarul Statutului (Arhiva). Cererea de
retragere intră în vigoare după expirarea a 12 luni de la depunerea ei. În ce priveşte
angajamentele luate faţă de celelalte state ale CSI în perioada de membru, se vor duce la bun
sfârşit.
În conformitate cu secţiunea III a Statutului, securitatea colectivă şi colaborarea politico-
militară este coordonată de Consiliul Şefilor de Stat, iar organul suprem pentru problemele
apărării şi pazei frontierelor externe ale statelor membre ale Comunităţii este Consiliul Şefilor de
Stat. Conlucrarea statelor membre în domeniul realizării acordurilor internaţionale şi soluţionării
altor probleme din domeniul securităţii şi dezarmării se va realiza prin consultări reciproce.
În cadrul secţiunii V a Statutului CSI sunt indicate direcţiile economice şi sociale de
colaborare între ţările membre. Acestea sunt:
• formarea Spaţiului Economic comun în baza relaţiilor de piaţă şi a liberei circulaţii a
mărfurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă;
• coordonarea politicii sociale, elaborarea programelor şi a măsurilor sociale comune cu
privire la scăderea tensiunii sociale legate de reformele economice;
• dezvoltarea sistemului de transport şi comunicaţii şi, de asemenea, a sistemului
energetic;
• coordonarea politicii financiar-bancar;
• sprijinirea dezvoltării legăturilor comerciale şi economice ale ţărilor membre;
• stimularea şi protejarea reciprocă a investiţiilor;
• coordonarea standardizării şi certificării de mărfuri şi producţie;
• protejarea dreptului intelectual;
• sprijinirea dezvoltării spaţiului informaţional comun;

14
• realizarea proiectelor şi programelor comune în domeniul ştiinţei şi tehnicii,
învăţământului, sănătăţii, culturii şi sportului.
De asemenea, se menţionează că Statele membre vor colabora în domeniul dreptului, mai
ales încheind tratate multilaterale şi bilaterale de asistenţă juridică şi vor contribui la apropierea
legislaţiilor lor naţionale.
În cazul apariţiei unor contradicţii între normele legislaţiilor naţionale ale statelor
membre, care reglementează relaţiile din sferele activităţii lor comune, statele membre vor iniţia
consultări şi tratative în scopul elaborării unor propuneri de înlăturare a contradicţiilor.
Organele coordonatoare ale CSI sunt: Consiliul Şefilor de Stat, Consiliul Şefilor de
Guvern, Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe, Comitetul Executiv, Consiliul Miniştrilor
Apărării (Comandantul Suprem al Forţelor Armate Unite), Consiliul Comandanţilor de
Grăniceri, Tribunalul Economic şi Organele Colaborării pe ramuri.
Relaţiile interstatale între ţările membre în cadrul Comunităţii se desfăşoară în baza
acordurilor bilaterale şi multilaterale în diferite ramuri, cu respectarea scopului şi principiilor
Statutului CSI.
Comunitatea Statelor Independente a obţinut statut de observator pe lângă Adunarea
Generală ONU la 24 martie 1994, iar la 3 august 1994 a fost înregistrat Statutul CSI de către
Secretariatul ONU, ca Acord internaţional multilateral, conform Statutului ONU.

3.4 Integrarea economică din cadrul ţărilor CSI


Ţările CSI au hotărât să formeze o Uniune Economică pentru accelerarea reformelor
economice şi ridicarea nivelului de trai şi care să asigure libera circulaţie a mărfurilor,
serviciilor, capitalurilor şi a forţei de muncă, precum şi o politică monetară, financiară, bugetară,
fiscală, a preţurilor, economică, vamală şi valutară comună, o legislaţie economică armonizată, şi
realizarea unei baze statistice comune.
Această Uniune a fost creată în baza participării de bună voie, cu respectarea
suveranităţii, integrităţii teritoriale, egalităţii în drepturi, precum şi respectarea reciprocă a
Părţilor.
Ideea creării Uniunii Economice în cadrul CSI a fost adoptată prin Hotărârea privind
măsurile de creare a Uniunii Economice ale ţărilor membre ale CSI, la 14 mai 1993, în care se
menţionează că Comitetul Consultativ-coordonator trebuie să elaboreze proiectul Tratatului
privind crearea Uniunii Economice şi toate Acordurile necesare pentru punerea în funcţiune a
Tratatului.
Tratatul cu privire la crearea Uniunii Economice a fost semnat la Moscova la 24
septembrie 1993, pe un termen de 10 ani, cu prelungire automată pe următoarele perioade de câte

15
5 ani, până când una dintre Părţi îşi va declara retragerea. Tratatul privind crearea Uniunii
Economice a intrat în vigoare temporar din data semnării, până când toate ţările vor ratifica şi
trece toate procedurile interne de punere în aplicare. Tratatul se consideră în vigoare din 14
ianuarie 1994.
Cu toate că Tratatul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, nici termenii concreţi pentru
îndeplinirea etapelor formării Uniunii Economice, mecanismele, criteriile şi instituţiile
responsabile pentru realizarea lor, nici sistemul pentru sancţionarea acestora n-au fost indicate în
Tratat. Ordinea formării, funcţionării şi finanţării instituţiilor Uniunii Economice, coordonarea
activităţii lor cu activitatea organismelor economice ale CSI, se reglementează prin acorduri
aparte.
Relaţiile economice dintre ţări se reglementează prin Tratatul cu privire la crearea
Uniunii Economice, prin acorduri bilaterale şi multilaterale, prin normele dreptului internaţional
şi legislaţia naţională. În cazul în care Tratatul stabileşte alte norme şi reguli decât cele prevăzute
de legislaţia naţională, se vor aplica regulile şi normele dreptului internaţional şi ale Tratatului.
La 21 octombrie 1994 a fost semnat Acordul cu privire la crearea Comitetului Economic
Interstatal al Uniunii Economice. Comitetul a fost înfiinţat ca un organ permanent care să se
ocupe de coordonarea şi îndeplinirea punerii în funcţiune a prevederilor din Tratat. Comitetul
asigură desfăşurarea lucrărilor din cadrul Consiliului şefilor de Parlament şi coordonează
problemele social-economice şi de integrare economică, care sunt adoptate de către Consiliul
Şefilor de Stat şi Consiliul şefilor de Parlament ai Comunităţii.
Reieşind din succesiunea etapelor formării Uniunii Economice, ţările CSI au semnat
Acordul privind crearea zonei de comerţ liber, la 15 aprilie 1994, la Moscova. Acest acord a fost
ratificat doar de către 6 ţări (Moldova, Kazahstan, Uzbekistan la 30 decembrie 1994, Kârgâstan
la 28 decembrie 1995, Azerbaidjan la 18 decembrie 1996, Tadjikistan la 7 mai 1996) până la
reuniunea din Chişinău de la 23 octombrie 1997 când s-a discutat semnarea unui nou acord de
comerţ liber. Astfel, la 2 aprilie 1999, la Moscova, a fost semnat Protocolul privind introducerea
unor modificări şi completări la Acordul privind crearea zonei de comerţ liber. Noul Protocol s-a
semnat cu scopul ca, de data aceasta, să fie ratificat de către toate ţările CSI.

16
4. Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică
GUAM

4.1 Organizaţia şi evoluţia ei in timp


Constituirea GUAM-ului a fost anunţată în toamna anului 1997 de către preşedinţii
Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului şi Moldovei, care semnaseră la Strasbourg o declaraţie de
intenţie. La 25 aprilie 1999, la Washington, în timpul festivităţilor legate de sărbătorirea a 50 de
ani de la fondarea NATO, la GUAM a aderat şi Uzbekistanul, organizaţia schimbîndu-şi
denumirea în GUUAM.
Încă de la înfiinţarea sa, în 1997, organizaţia a fost criticată constant şi obstrucţionată.
Tocmai aceste repetate tentative de subminare a GUUAM, venite mai ales din partea Rusiei,
dezvăluie, de fapt, importanţa deosebită a unui astfel de angrenaj. În cazul în care ar deveni
funcţional, GUUAM s-ar putea constitui într-o alternativă viabilă la actuala Comunitate a
Statelor Independente, aflată sub controlul şi influenţa Rusiei.
Printre factorii care au strâns laolaltă cele cinci foste republici sovietice trebuie
menţionaţi:din punct de vedere economic, statele membre GUAAM sunt plasate de-a lungul
coridorului de transport euro-asiatic care reface vechiul „Drum al Mătăsii” precum şi de-a lungul
proiectatului oleoduct Marea Caspică - Europa de Vest via Marea Neagră;
• din punct de vedere strategic şi militar, pe teritoriul GUUAM-ului „sîngerează”
nu mai puţin de 5 zone fierbinţi: Transnistria - în RM; diferendele în privinţa Crimeei şi a flotei
de la Marea Neagră - în Ucraina; Osetia de Sud şi Abhazia - în Georgia; Nagorno-Karabah - în
Azerbaidjan; conflictul armat din regiunea Fergana - Uzbekistan. Trebuie subliniat faptul că
fiecare din ţările grupului confruntate cu tensiuni separatiste negociază mai mult sau mai puţin
direct cu Rusia problemele legate de tendinţele secesioniste, precum şi retragerea armatelor
ruseşti de menţinere a păcii aflate pe teritoriul statelor GUUAM-ului.
În ultimul timp însă, au fost tot mai dese semnalele care au alimentat temerile în privinţa
unei dezvoltări normale a organizaţiei. Întîrzierile, amînările, ezitările şi oscilaţiile în ceea ce
priveşte soarta şi buna funcţionare a acestei organizaţii au fost provocate de dificultăţile
întîmpinate pe toate planurile de statele fostei URSS.

4.2 GUUAM - o nouă CEFTA

17
Dezvoltarea organizaţiei de-a lungul rutelor de transport comerciale şi energetice Europa-
Caucaz-Asia ar avea urmări de cea mai mare importanţă pentru ţările din regiune. Însăşi
existenţa GUUAM-ului ca organizaţie interstatală, în momentul consolidării ca un întreg pe
deplin funcţional - cu instituţii comune, politică externă convergentă, cu o strategie defensivă
bine coordonată - va reprezenta o forţă importantă în contextul situării la întretăierea atîtor zone
de interese.
Organizaţia se desfăşoară pe o arie de confluenţă între spaţiul euroatlantic, Rusia, lumea
arabă şi continentul asiatic. Închegarea unei construcţii regionale stil CEFTA (Central European
Free Trade Agreement) sau Grupul de la Vişegrad ar constitui un punct clar de atracţie pentru
investitorii vest-europeni şi nu numai. Aceştia ar fi mult mai motivaţi în a participa financiar la
proiecte de dezvoltare în statele regiunii.
Ţările est-europene care au constituit Grupul de la Vişegrad au dovedit spirit de echipă,
făcîndu-se auzite ca o voce comună mult mai puternică atît în negocierile de aderare la Uniunea
Europeană, cît şi la NATO. Constituirea CEFTA în jurul aceluiaşi grup de ţări est-europene
(considerată ca o anticameră a UE) a avut acelaşi scop: crearea unei zone a liberului schimb,
menită sa uşureze tranziţia către integrarea economică cu Vestul şi să atenueze din efectele
produse de exigenţele UE impuse ţărilor aspirante la aderare.
Aderarea Republicii Moldova la o serie de organizaţii europene şi euro-atlantice
(Parteneriatul pentru Pace, Pactul de Stabilitate în sud-estul Europei, Cooperarea Economică la
Marea Neagră, Organizaţia Mondială a Comerţului etc.) precum şi încurajarea GUUAM-ului de
a se transforma într-o zonă a liberului schimb (este cunoscută chiar disponibilitatea
administraţiei americane de a susţine financiar proiectele de consolidare instituţională a
GUUAM-ului) sînt tot atîtea indicii în favoarea necesităţii cooperării regionale, a coordonării
eforturilor statelor cu interese comune în sensul integrării şi eliminării dificultăţilor economice.
Având în vedere că, pe termen scurt, pentru ţările GUUAM-ului nu există alte
oportunităţi de ieşire din impasul economic, dezvoltarea traseelor de transport preconizate sînt
singura cale spre independenţa lor energetică şi de aici, spre dezvoltarea lor economică. Este o
ocazie care trebuie fructificată.

4.3 Rusia. Temerile „fratelui mai mare”


Cel mai mare pericol pentru existenţa GUUAM-ului îl reprezintă opoziţia Rusiei,
temerile acesteia în ceea ce priveşte intenţiile celor cinci ţări. O uniune de state ex-sovietice -
construită în primul rînd pe criterii economice - în afara Rusiei nu ar trebui văzută ca o sfidare
sau ca o ameninţare a intereselor ei. Este normală şi binevenită dorinţa acestor state de a-şi
proiecta un viitor propriu, fără implicarea „fratelui mai mare”, aşa cum se întîmpla în fosta

18
URSS - situaţie întîlnită şi în funcţionarea (tocmai de aceea dificilă) a actualei CSI. Şi aceasta în
condiţiile în care Rusia, în calitate de principal actor pe scena comunităţii nu dispune de forţa de
a-şi ajuta în primul rînd material „sateliţii”, avînd ea însăşi de înfruntat probleme interne deosebit
de dificile.
În acelaşi timp, Rusia a fost cea care a încurajat formarea Comunităţii Economice Euro-
Asiatice (CEEA) în cadrul CSI, semnarea acordurilor de la Minsk în sensul consolidării
Acordului privind Securitatea Colectivă (ASC) dovedind încă o dată că nucleul prorus din CSI
nu ezită să se consolideze în momentul în care interesele o cer. Mai mult, revigorarea ASC după
modelul defunctului Tratat de la Varşovia, cu plasarea forţelor armate ale statelor semnatare ale
tratatului sub o comandă unică devine deosebit de semnificativă (este vorba de cele trei grupuri
regionale: cel vestic - Rusia-Belarus, cel caucazian - Rusia-Armenia şi cel central-asiatic - Rusia-
Kazahtan-Kîrgîstan-Tadjikistan, ale căror forţe armate revin sub comanda Rusiei în caz de
agresiune).
Pe fundalul instabilităţii social-politice, economiile statelor CSI trec printr-o criză
structurală care nu poate fi camuflată nici de recenta creştere economică, datorată în principal
unor factori externi favorabili. Deşi adepţii CSI declară că prin intermediul structurilor
comunitare, interesele republicilor ex-sovietice se constituie într-un singur vector economic
extern, care le-ar facilita accesul la pieţele extra-comunitare, în realitate, priorităţile lor
geoeconomice nu sînt nici pe de parte similare.
În acest sens poate fi invocat cazul Rusiei, Azerbaidjanului şi Turkmenistanului,
interesele cărora se ciocnesc în jurul hidrocarburilor caspice. Un alt exemplu este industria
Armeniei, în întregime dependentă de importul resurselor energetice din Rusia şi periclitată de
blocada impusă de Azerbaidjan. Colaborarea economică dintre Kîrgîstan, Uzbekistan şi
Tadjikistan este subminată de conflictul latent din regiunea văii Fergana. Cea mai importantă
problemă în Belarus este păstrarea proprietăţii de stat în economie, pe cînd în Kazahstan, din
contra, majoritatea întreprinderilor se privatizează, în mare parte în favoarea companiilor străine.
Această stare de lucruri a fost identificată de mulţi analişti şi observatori politici care au
recunoscut că practic nu s-a înregistrat nici o evoluţie în crearea spaţiului economic unic, din
cauza faptului că fiecare stat membru activează conform regulilor şi intereselor proprii.
Probabil că CEEA a fost menită să diminueze ponderea pe care ar putea-o avea
GUUAM-ul, privită de Moscova ca un aranjament antirusesc dominat de Ucraina. O eventuală
aderare a Ucrainei la CEEA, care de altfel dispune de un statut de observator asemenea
Republicii Moldova, ar însemna sfîrşitul GUUAM-ului ca structură economică regională
necontrolată de Moscova. Nu poate fi exclus nici faptul că Rusia, după ce şi-a pierdut influenţa
în Azerbaidjan şi Georgia, care sînt interesate de magistrala sudică Baku-Tbilisi-Ceyhan, doreşte

19
cu orice preţ să păstreze măcar controlul asupra exporturilor de pe litoralul estic şi nordic al
Mării Caspice.
Relaţia Rusia-Moldova trebuie reaşezată pe raporturi de egalitate, fiind necesară
înlăturarea oricăror urme de relaţii de vasalitate care au funcţionat în fosta URSS. Deosebit de
periculoasă s-ar dovedi atragerea Rusiei în cadrul GUUAM-ului din cauza riscului iminent de
blocaj în funcţionarea mecanismelor grupului: cele cinci state mai mici vor fi din nou copleşite
de disproporţia dintre membri, existînd tendinţa firească spre o evoluţie a organizaţiei în
interesul celui puternic, fapt ce ar crea frustrări şi reacţii adverse nedorite. Temerile ruseşti în
privinţa viitorului GUUAM-ului se dovedesc astfel a fi în contradicţie cu interesele reale ale
celor cinci.

4.4 Separatismul - un duşman comun


Cele mai fierbinţi zone de conflict din spaţiul ex-sovietic se găsesc pe teritoriul ţărilor
membre ale GUUAM-ului. Separatismul transnistrean, cel abhazo-osetin, problema Crimeei (cu
tot cu chestiunea flotei de la Marea Neagră) şi ultimele „porniri”separatiste din estul Ucrainei,
conflictul armeano-azer din Karabahul de Munte sînt tot atîtea obstacole în calea instaurării
calmului în regiune. Alături de problema cecenă şi conflictele din spaţiul ex-iugoslav, acestea
sînt aidoma unor „găuri negre”şi reprezintă marea provocare pentru Europa începutului de secol.
Pentru Republica Moldova, autorităţile auto-proclamatei Republici Nistrene reprezintă
principala ameninţare la adresa stabilităţii şi dezvoltării economice, a existenţei ei ca stat.
Retragerea sprijinului (cel puţin) „moral”pe care trupele încă staţionate în stînga Nistrului îl
acordă regimului extremist de la Tiraspol capătă o importanţă deosebită. Presiunile la adresa
Tiraspolului (primele efecte s-au concretizat prin începerea procesului de eliberare a deţinuţilor
politici) trebuie coroborate cu cele în direcţia retragerii contingentelor ruseşti din regiune.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru Caucaz. Retragerea trupelor ruseşti din aşa-zisele
„republici”separatiste ar reprezenta începutul normalizării situaţiei din regiune. Coordonarea
eforturilor diplomaţiilor ţărilor GUUAM-ului confruntate cu problemele separatiste, adoptarea
unei strategii de apărare comune, în spiritul principiilor Parteneriatului pentru Pace ar mări
considerabil efectele asupra factorilor de decizie implicaţi.
Noua putere de la Chişinău poartă pe umeri decizii de o importanţă capitală pentru
viitorul ţării. De aceea Republica Moldova, care şi-a afirmat continuu dorinţa de consolidare a
instituţiilor democratice şi economice în spirit european trebuie să continue drumul spre Europa.
Iar cei care o conduc pe acest drum trebuie să se supună unui singur interes: acela de a-şi vedea
propriul popor în rîndul marii familii a democraţiilor europene.

20
4.5 Ţările implicate
GUUAM - Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan, Moldova - este o organizaţie
regională, care are la bază interesul statelor de a participa la tranzitul de hidrocarburi din
regiunea Mării Caspice spre Europa, inclusiv în cadrul proiectelor Uniunii Europene:
-TRACECA (Transport Corridor Europe-Caucasus-Asia) şi INOGATE. Pentru Moldova,
GUUAM este unica posibilitate de a lua parte la unul dintre cele mai de anvergură proiecte
geoeconomice din Europa, care vizează conectarea pieţei europene la resursele energetice din
Asia Centrală. Reuşita proiectului GUUAM ar duce la diversificarea accesului la resurse
energetice pentru Moldova şi, implicit, la creşterea securităţii economice a republicii. Nu mai
puţin importante sunt beneficiile economice directe de la includerea în căile de transport Asia-
Caucaz-Europa, care vor aduce importante investiţii în infrastructură şi venituri din tranzit.
Dezvoltarea TRACECA este considerată un factor important pentru întărirea independenţei
economice şi politice a statelor GUUAM prin diminuarea dependenţei unilaterale faţă de Rusia,
în achiziţionarea sau tranzitul de hidrocarburi.
GUUAM a fost instituţionalizat în vara anului 2001 la Ialta, după 4 ani de cooperare
informală. Structurile GUUAM sunt aproape inexistente, deocamdată; iar GUUAM rămâne
foarte sensibil în continuare la evoluţiile interne din ţările membre. Pentru a încerca să facem
nişte prognoze privind dezvoltarea GUUAM în 2002, e necesar să trasăm potenţialele evoluţii
interne din statele-membre.
Georgia: acutizarea situaţiei din republica secesionistă Abhazia şi în Defileul Pankisi va
ţine această ţară într-o permanentă încordare. În condiţiile în care suveranitatea Georgiei va fi
sub semnul întrebării, autorităţile georgiene nu se vor putea concentra suficient asupra altor
probleme. Relaţiile cu Rusia se vor ameliora în 2002, dar nu considerabil. Tbilisi va susţine orice
iniţiave din GUUAM - politice, economice şi militare. O dată cu conectarea Georgiei la
preconizata conductă de petrol Baku (Azerbaidjan) - Ceyhan (Turcia, coasta Mării Mediterane),
care astfel se transformă în Baku-Tbilisi-Ceyhan, Georgia este atrasă într-un proiect alternativ la
GUUAM. Acest proiect se bucură de spijinul sporit al administraţiei de la Washington şi al
Turciei şi are şanse de a fi realizat intr-o perspectivă mai apropiată decât TRACECA.
Ucraina îşi va continua politica declarat proeuropeană şi va fi foarte atentă să nu
deterioreze relaţiile cu Rusia. Relevante pentru evoluţia GUUAM vor fi relaţiile Ucrainei cu
Occidentul, care este un susţinător al independenţei reale a Ucrainei faţă de Rusia. Relaţiile
Kievului cu UE se pot deteriora, dacă alegerile parlamentare din primăvara 2002 nu vor
corespunde întru totul "normelor democratice internaţionale", ceea ce este foarte probabil. Un

21
factor care ar putea impulsiona politica Ucrainei în GUUAM va fi creşterea disensiunilor dintre
Kiev şi Moscova privind tranzitul de gaze spre Europa ocolind Ucraina (prin Polonia şi
Slovacia). Cu cât Rusia va supune Ucraina unor presiuni rezultate din eventualitatea construcţiei
acestei conducte, cu atât Kievul se va vedea nevoit să activizeze eforturile de a avea acces direct
la resurse energetice alternative, punând accent pe viitorul GUUAM şi pe relaţiile cu
Turkmenistanul, care va acţiona ca aliat de facto al GUUAM, fiind şi el interesat de o ieşire
directă pe piaţa europeană. Un factor ce va avea anumite repercusiuni asupra GUUAM va fi
creşterea rolului Kievului în reglementarea conflictelor din Abhazia şi Transnistria. Aceasta va
contribui la intensificarea cooperării militare dintre Georgia şi Ucraina, însă va menţine
tensiunile moldo-ucrainene.
Uzbekistan: evoluţiile din această extremitate estică a GUUAM par sa fie destul de
favorabile. Uzbekistanul va putea beneficia de un spijin consistent din partea SUA, datorită
intensificării relaţiilor dintre aceste state. Trupele americane nu vor părăsi teritoriul
Uzbekistanului în 2002, ceea ce va întări stabilitatea internă şi în primul rând regimul
preşedintelui Karimov. Evoluţiile din Afganistan, dar şi garanţiile de securitate acordate de către
SUA Uzbekistanului vor întări acest stat în rivalităţile sale regionale - în Valea Fergana şi în cele
cu Kazahstanul pentru rolul de lider în regiune. Toate acestea vor garanta o implicare mai directă
ca niciodată a SUA în spaţiul CSI printr-un stat-membru GUUAM. Un factor care lucrează
indirect în favoarea GUUAM este că această structură poate fi concepută de către SUA drept
unul din mecanismele de recompensă pentru un aliat fidel, cum s-a manifestat Uzbekistanul în
operaţiunile militare din Asia Centrală.
Azerbaidjan se va afla în expectativă. Baku nu va împiedica dezvoltarea GUUAM şi va
saluta toate iniţiativele pornite în cadrul GUUAM, însă nu va fi el însuşi un generator de
iniţiative. Această conduită se va explica prin faptul că autorităţile azere vor miza predominant
pe dezvoltarea conductei Baku-Ceyhan, considerată mai fezabilă decât TRACECA, care stă la
baza GUUAM. Un alt factor ce nu favorizează activismul Azerbaidjanului în GUUAM este
agenda regională dificilă, care nu permite plasarea GUUAM în topul priorităţilor Baku-ului:
disputa prelungită cu Turkmenistanul privind delimitarea platoului Mării Caspice şi eforturile,
întreprinse împreună cu SUA şi Turcia, de a conecta Kazahstanul la conducta Baku-Ceyhan
pentru a mări eficacitatea acesteia.
Moldova îşi va păstra calitatea de membru GUUAM. Este probabilă blocarea unor
iniţiative din cadrul GUUAM de către Moldova sub diverse pretexte - în special eventuale
iniţiative de cooperare militară şi politică. Motivul real al unei atare conduite vor fi "relaţiile
speciale" dintre Rusia şi conducerea de la Chişinău. Concomitent, beneficiile de la realizarea
TRACECA nu vor fi evidente pe termen scurt sau chiar mediu, prin urmare interesele de scurtă

22
durată vor face conducerea comunistă să nu acorde importanţa cuvenită GUUAM. Tensiunile
moldo-ucrainene şi eventualitatea unui nou blocaj în reglementarea conflictului transnistrean vor
diminua posibilităţile Moldovei de a se impune drept o verigă generatoare de stabilitate în
tranzitul de hidrocarburi. Preconizata susţinere de către Chişinăul oficial a comuniştilor ucraineni
la alegerile parlamentare din Ucraina în 2002, cu siguranţă, nu va contribui la stabilirea unor
relaţii cordiale moldo-ucrainene. Comuniştii ucraineni nu vor câştiga aceste alegeri, iar forţele
favorabile preşedintelui Kucima îşi vor menţine poziţiile în Rada ucraineană.
În perioada aprilie 1999 - aprilie 2005, Gruparea a purtat denumirea de GUUAM, la
activităţile acesteia participând şi Uzbekistanul care, la 29 aprilie 2005, s-a retras definitiv din
Grupare. La baza formării GUAM s-a aflat concepţia exprimată în anul 1994 de fostul preşedinte
al Georgiei, Eduard Şevarnadze, care a susţinut necesitatea integrării statelor din Asia Centrală şi
Caucaz în sistemul economic mondial cu sprijinul Uniunii Europene şi al Comitetului Economic
al statelor din Asia şi regiunea Oceanului Pacific. Deşi GUAM îşi propunea iniţial dezvoltarea cu
preponderenţă a interacţiunii economice între statele membre, această Grupare şi-a extins treptat
cooperarea pe o arie de domenii de interes comun care include:
* Îmbunătăţirea climatului de securitate;
* Crearea unei zone de liber schimb, având ca bază intermediară proiectul „Facilitarea
Comerţului şi Transporturilor”;
* Cooperarea în domeniul transportului şi tranzitului de hidrocarburi, având ca proiecte de
bază TRACECA (traseu complex terestru, aerian şi naval) şi INOGATE (tranzit şi depozitare de
hidrocarburi provenite din zona caspică);
* În planul creşterii securităţii, înfiinţarea Centrului Virtual pentru combaterea criminalităţii
transfrontaliere şi a terorismului, precum şi stabilirea unui sistem interstatal de management al
informaţiilor, aflat în diverse stadii de derulare;
* În urmărirea acestor obiective, s-a cristalizat necesitatea instituţionalizării GUAM. Acesta
constituie de altfel şi unul din obiectivele principale care au fost subliniate cu prilejul celui mai
recent Summit al GUAM, care a avut loc la Chişinău, 22 aprilie 2005, la care România a
participat în calitate de invitat.
Summit-ul de la Chişinău a oferit o nouă abordare pentru cooperarea regională a statelor-
membre, la fel ca şi a statelor regiunii cointeresate în activitatea GUAM. Participanţii au apreciat
drept pozitivă intenţia transformării GUAM într-o organizaţie regională cu potenţiali noi
membri. Acest eveniment a fost, de asemenea, marcat prin preluarea de către Republica Moldova
a preşedinţiei GUAM, care a fost deţinută pînă la Summit-ul de la Chişinău de către Georgia.
La 23 mai 2006 s-a desfăşurat la Kiev Summit-ul GUAM, prilej cu care a fost adoptată
Declaraţia privind crearea Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică (ODDE) –

23
GUAM, , precum şi înfiinţarea unui Secretariat cu sediul la Kiev, ceea ce reprezintă finalizarea
procesului de instituţionalizare a acestei structuri de cooperare regională.
4.6 GUAM-ul şi relaţia sa cu Romania
Pornind de la transformările care au avut loc în spaţiul GUAM în ultimii ani, România
este pregătită să împărtăşească din experienţa sa ţărilor GUAM în materie de construcţie
democratică, prin valorificarea experienţei sale în cadrul cooperării structurilor dezvoltate în
Sud-Estul Europei şi să acţioneze ca punte de legătură între acestea şi Europa Occidentală.
România are capacitatea şi dorinţa de a facilita cooperarea în cadrul GUAM. Experienţa
României în cooperare operaţională în Sud - Estul Europei va putea fi folosită şi în spaţiul
GUAM.
Practica democratică, relaţiile cu minorităţile, experienţa în instituirea unei economii de
piaţă funcţionale, în stabilirea relaţiilor de bună vecinătate pot fi transferate către spaţiul GUAM
– diferenţiat, pe palierele de interes date de specificul relaţiei cu fiecare stat membru al acestei
grupări.
Se apreciază tot mai des faptul că Centrul Regional SECI de la Bucureşti ar putea fi luat
ca model pentru proiectele GUAM, sens în care se doreşte ca experienţa câştigată de către
România, Bulgaria şi Ungaria să fie împărtăşită statelor structurii respective, asigurându-se astfel
condiţiile necesare desfăşurării unei activităţi eficiente de combatere a criminalităţii
transfrontaliere în Asia Centrală şi în regiunea caucaziană.

24
5. Concluzii
Considerăm că atât AELS şi CEFTA sunt organizaţii menite să pregătească statele cu
economie de piaţă funcţională, domeniu privat protejat şi liberă concurenţă atât pentru integrarea
în Uniunea Europeană (Croaţia, Serbia, Macedonia) cât şi pentru armonizarea relaţiilor
comerciale, liberalizarea pieţei şi crearea uniunii vamale. Fiecare stat membru în una din cele
două organizaţii se poate considera un candidat solid la integrarea în Uniunea Europeană, ţelul
suprem al ţărilor balcanice.
Criza puterii, căderea economică, dorinţa oamenilor de a avea libertate, dar şi
imposibilitatea regimului dictatorial de a asigura populaţiei strictul necesar bunului trai au
determinat practic incapacitatea conducerii Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) de
a menţine existenţa unui stat unitar, asigurându-i continuitatea socio-economică viabilă la nivel
global.
Nevoia accelerării reformelor economice şi ridicării nivelului de trai şi care să asigure
libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi a forţei de muncă, precum şi o politică
monetară, financiară, bugetară, fiscală, a preţurilor, economică, vamală şi valutară comună, o
legislaţie economică armonizată, şi realizarea unei baze statistice comune au dus la formarea
unei Uniuni Economice.
CSI a fost creată în baza participării de bună voie, cu respectarea suveranităţii, integrităţii
teritoriale, egalităţii în drepturi, precum şi respectarea reciprocă a Părţilor.
GUAM-ul este o organizaţie pentru democraţie şi dezvoltare economică ce se desfăşoară
pe o arie de confluenţa între spaţiul euro-atlantic, Rusia, continentul Asiatic şi lumea arabă.
Organizaţia a fost constituită în anul 1997 de către Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova.
Deşi iniţial au fost 4 ţări, la 25 aprilie 1999 aderă şi Uzbekistanul, organizaţia schimbându-şi
numele în GUUAM. Ulterior, la data de 29 aprilie 2005 aceasta hotărăşte să se retragă definitiv
din grupare, organizaţia revenind la statutul iniţial. Scopul înfiinţării organizaţiei a fost acela de a
crea o zonă de liber schimb, de a coopera în domeniul transportului şi tranzitului de hidrocarburi
şi de a îmbunătăţi climatul de securitate. La 23 mai 2006 s-a desfăşurat la Kiev Summit-ul
GUAM, prilej cu care a fost adoptată Declaraţia privind crearea Organizaţiei pentru Democraţie
şi Dezvoltare Economică (ODDE) – GUAM, , precum şi înfiinţarea unui secretariat cu sediul la
Kiev, ceea ce reprezintă finalizarea procesului de instituţionalizare a acestei structuri de
cooperare regională.
Cu toate acestea, grupările regionale din Europa şi-au pierdut din influenţă şi putere pe
plan internaţional, în mare parte datorită Uniunii Europene, care a preluat atât politicile

25
comerciale, vamale şi fiscale de pe întreg continentul, dar şi prin faptul că Uniunea Europeană
este considerată cea mai stabilă, organizată şi puternică grupare regională de pe Glob.

BIBLIOGRAFIE

1. Gary Marks, Marco R.Steenbergen, “Integrare europeană şi conflictul politic”, editura


Tipo Moldova, Iasi, 2008
2. Adrian Liviu Ivan, “Statele Unite ale Europei”, editura Institutul European, Iasi,2007
3. Peter Taylor- Gooby, “Making a European Welfare State”, editura Blackwell
publishing,Oxford, 2004
4. Jeremy Rifkin, “Visul European”, editura Polirom, Iasi, 2006
5. Mioara Nedelcu, “Construcţia europeană – procese şi etape”, editura Tipo Moldova,
Iasi, 2008
6. Ministerul Afacerilor Externe (Acordul de Liber Schimb Central European,
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7269&idlnk=1&cat=3)
7. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (Wikipedia în limba română)
http://ro.wikipedia.org/wiki/Asocia%C5%A3ia_European%C4%83_a_Liberului_Schimb
8. EFTA (Wikipedia în limba engleză)
http://en.wikipedia.org/wiki/European_Free_Trade_Association
9. CEFTA (Wikipedia în limba engleză)
http://en.wikipedia.org/wiki/Central_European_Free_Trade_Agreement
10. GUAM (Wikipedia în limba română)
http://ro.wikipedia.org/wiki/GUAM
11. GUAM (Wikipedia în limba engleză)
http://en.wikipedia.org/wiki/GUAM_Organization_for_Democracy_and_Economic_
Development
12. DECLARAŢIE COMUNĂ a statelor A.E.L.S. si a României privind extinderea regulilor
de origine – Legea nr. 19 din 16 aprilie 1993;
13. Revista Contrafort (http://www.contrafort.md/2002/87-89/271.html)
14. Articol – CSI, o organizaţie în pragul colapsului
http://stiri.kappa.ro/externe/26-08-2005/comunitatea-statelor-independente-o-
organizatie-in-pragul-colapsului-78378.html;

26