Sunteți pe pagina 1din 15

DE LA SCENARIU LA AUTONOMIE

AMALIA GABOR

Cuvinte cheie: scenariu, colecţionarea de timbre psihologice, autonomie,


sentimente racket, sistemul racket

REZUMAT
Articolul abordează câteva din conceptele importante din Analiza Tranzacţională: scenariul,
colecţionarea de timbre psihologice, autonomia, sentimentele racket, sistemul racket. Este
prezentat modul în care scenariul de viaţă este construit în copilăria mică sub influenţa
mediului (în special a părinţilor) şi diversele modalităţi prin care, în situaţii de stres,
persoana adultă încearcă să adapteze lumea în aşa încât să pară că justifică deciziile luate în
copilărie. Articolul analizează sistemul racket, ca model ce arată felul în care oamenii îşi
menţin scenariul de viaţă, cât şi modalităţi de ieşire din sistemul racket, pentru a ajunge în
sistemul autonomiei, devenind o persoană autonomă: conştientă de realitatea de aici-şi-
acum şi de propriile sentimente şi reacţii; capabilă să găsească şi să aleagă dintr-o gamă de
opţiuni referitoare la comportamentul şi emoţiile sale; deschisă faţă de contactele autentice
cu alte fiinţe umane.

1. SCENARIUL
Destinul fiinţei omeneşti este stabilit de ceea ce se petrece în mintea ei când
se confruntă cu evenimentele din exterior. Fiecare om hotărăşte în copilăria
mică felul cum va trăi şi felul cum va muri, iar acel plan, pe care-l poartă în
minte oriunde s-ar duce, se numeşte „scenariul de viaţă”.
În Principle of group treatment, Eric Berne a definit scenariul de viaţă ca pe
„un plan de viaţă inconştient”. Mai târziu, în What do you say after you say
hello, a oferit o definiţie mai completă: „un plan de viaţă creat în copilărie,
întărit de părinţi, justificat de evenimente ulterioare şi culminând cu o
alternativă aleasă”.
Scenariul de viaţă este un plan al vieţii aflat în desfăşurare, elaborat în
copilăria mică sub influenţa presiunii exercitate de părinţi. Persoana îşi
conturează singură planul vieţii. El este forţa psihologică ce împinge
persoana spre destinul ei, indiferent dacă ea se împotriveşte sau afirmă că
acţionează în virtutea liberului-arbitru.
Când suntem în scenariu, încercăm să facem faţă problemelor de adult
reluând strategiile şi deciziile din copilărie. Pentru noi ca şi copii mici,
aceste decizii au apărut ca cele mai bune moduri de a supravieţui şi a ne
satisface nevoile. Ca adulţi încă mai păstrăm această convingere în starea de
Copil a eului nostru. Fără să conştientizăm clar, încercăm să adaptăm lumea
de aşa natură încât să pară că justifică deciziile noastre din copilărie.
2. RACKETURILE

Dintre mijloacele de manipulare a mediului pentru a se potrivi deciziilor


timpurii fac parte şi comportamentele de tip racket şi sentimentele racket ce
le însoţesc.
Racketurile sunt o formă de comportament manipulator, menită să-i forţeze
pe ceilalţi sa facă ce vrem noi. Aşa cum fac gangsterii când cer victimelor
taxa de protecţie. Putem recurge la un racket, ameninţându-i pe ceilalţi cu un
disconfort sever dacă nu îşi schimbă comportamentul aşa cum vrem noi.
Decât să rişte asemenea consecinţe, oamenii se conformează pretenţiilor
noastre, chiar dacă fără tragere de inimă.
Pot exista mai multe tipuri de racket. Putem avea un sentiment racket, atunci
când ne creăm o stare afectivă „artificială”, cum ar fi vinovăţia sau
anxietatea. Sau putem avea sentimente racket care înlocuiesc sentimentele
adecvate unei situaţii. Există o gândire racket, cum ar fi deruta, confuzia;
putem recurge la fantezii racket, când ne închipuim cum ne vom simţi în
viitor, într-o situaţie sau alta. Sau un racket la care ne dedăm poate fi văzut
ca o scurtă secvenţă comportamentală. Ceea ce au toate aceste elemente în
comun e faptul că un racket este, în esenţă, un proces psihologic intern.
Deosebirea majoră dintre un racket la care ne pretăm noi şi cel comis de
gangsterii de altă dată ar fi doar în privinţa gradului de conştientizare.
Gangsterii ştiau exact ce făceau, iar victimele nu aveau nici un dubiu că sunt
ameninţate. În schimb, racketul la care ne recurgem noi nu este altceva decât
un alt element al propriei realităţi, pe care ni l-am creat şi apoi l-am
“expediat” în subconştient. Când recurgem la un racket nu ştim că facem aşa
ceva. Nici “victimele” noastre nu sunt conştiente că sunt manipulate; îşi dau
seama de disconfortul crescând, dar nu realizează că raspund la un mesaj ce
le-a fost trimis la un nivel ascuns, psihologic. Când alegem deliberat să
manipulăm pe cineva, nu recurgem la un racket (deşi de regulă încă nu
adoptăm nici un comportament psihologic sănătos, de tip câştig-câştigi).
Recursul la orice fel de racket generează niveluri înalte de stres negativ, atât
în noi înşine, cât şi în ceilalţi. Putem să nu fim conştienţi de propriul nostru
stres, dar el se manifestă în energia pe care o folosim inconştient pentru a ne
ascunde sentimentele reale şi pentru a ne controla comportamentul. Starea
de agitaţie, de anxietate, ori tensiunea trupească pe care ne-o provocăm ca să
ne transmitem mesajele nonverbale ne pot epuiza. Cei din jur sunt stresaţi
pentru că nu se simt confortabil în preajma noastră. Supărarea le-ar putea
consuma o mulţime de energie; sau s-ar putea strădui şi ei să-şi atenueze
reacţiile, ca să evite un conflict sau ca să nu vadă lumea cât sunt de supăraţi
sau îngrijoraţi, ca răspuns la comportamentul nostru.
De cele mai multe ori, sentimentele racket sunt învăţate şi încurajate în
familia primară. Fiecare familie are propria ei gamă restrânsă de sentimente
admise (sentimente racket, neautentice) şi o altă gamă largă de sentimente
descurajate sau prohibite (sentimente autentice). Un sentiment racket e
întotdeauna un substitut pentru un alt sentiment, unul din cele prohibite în
copilărie. Sentimentele autentice sunt acele sentimente pe care le simţim ca
şi copii mici, înainte de a învăţa să ni le cenzurăm pentru că au fost
descurajate în familie. Exprimarea sentimentelor autentice este adecvată ca
mijloc de soluţionare a problemelor aici-şi-acum, pe când exprimarea
sentimentelor racket nu. Când exprimăm un sentiment autentic, facem ceva
care ne ajută să finalizăm situaţia pentru noi. Când exprimăm un sentiment
racket, lăsăm situaţia nefinalizată.
În lucrarea AT Astăzi, Ian Stewart si Vann Joines prezintă o serie de
caracteristici tipice pentru sentimentele rackett:
 Oameni diferiţi relatează sentimente diferite (în aceeaşi situaţie de
stres)
 Sentimentul trăit este unul pe care îl încerci şi în multe alte variate
situaţii de stres (e ca şi cum fiecare din noi am avea nişte „sentimente
neplăcute favorite” pe care le scoatem la bătaie pentru uz general când
observăm că lucrurile nu merg bine; unii oameni au 2-3 sentimente la
dispoziţie pentru a fi folosite în acest mod – poate că folosesc unul dintre ele
acasă, iar pe celălalt la serviciu)
 Sentimentul trăit este unul dintre cele modelate sau încurajate în
familia ta, în timp ce celelalte erau descurajate sau interzise
 Emoţia trăită nu face nimic pentru soluţionarea problemei tale de
aici-şi-acum
Un sentiment racket este descris ca un sentiment familiar, învăţat în
copilărie. Un sentiment racket poate fi trăit de noi, ca oameni adulţi, în
momente de stres sau în momentele în care ne întoarcem la modurile vechi,
adeseori ineficiente (în situaţia noastră prezentă) de rezolvare a problemelor.
3. COLECŢIONAREA DE TIMBRE PSIHOLOGICE

Sentimentele racket sunt colectate sub forma unor timbre psihologice, care
pot fi folosite în viitor pentru a justifica un anumit comportament ce este
acceptabil conform controlului nostru intern (denumit starea de Părinte a
eului).
Când „intrăm” într-un sentiment racket, s-ar putea să ne agăţăm de
sentimente. Dacă procedăm astfel s-ar putea ca, la un moment dat, să
încercăm să „valorificăm” colecţia nostră de sentimente „timbre”. Adeseori,
în momentul valorificării, am putea exclama „M-am săturat” sau „Până
aici”. Aceste expresii denotă că în acest moment avem suficiente
„sentimente” depozitate pentru a ne justifica anumite acţiuni ale Părintelui
nostru interior.
Expresia colectarea de „timbre” a fost preluată prin comparaţia cu obiceiul,
popular în anii ’60, de a colecta „timbre” comerciale pentru schimb. Unele
persoane colectau doar câteva cupoane pentru o mică recompensă, în timp
ce altele colectau ani de zile pentru marea plată. Colectarea de sentimente
„timbre” poate fi văzută în acelaşi mod. Unii colecţionează îndeajuns pt a
justifica înmânarea demisiei, alţii colectează suficiente pentru a-şi lua zile
libere sau concediu medical pe motive de sănătate.
Colecţiile de timbre psihologice sunt depozitele noastre de sentimente
neplăcute. Colecţionăm deznodămintele negative ca pe nişte timbre primite
la magazine, le lipim într-un clasor imaginar, până când avem destule cât să
primim un premiu în schimbul lor. Aşa că le schimbăm pe un „cadou
gratuit”, adică un anumit tip de comportament pe care îl considerăm
justificat pe baza colecţiei noastre. „Picătura care a umplut paharul” este un
astfel de timbru de colecţie.
Printre exemplele mai serioase se numără căderile nervoase, după ce
colectăm destule evenimente de stres. Sau demisia bruscă din cauză că am
fost săriţi la o promovare. Mai puţin severe, dar destul de des întâlnite sunt
crizele de nervi cauzate de impresia că suntem trataţi sistematic cu
grosolănie ori solicitarea unei scutiri de o zi pe caz de boală, pentru că
oricum nimeni nu ne apreciază la serviciu. Sau putem schimba timbrele
pentru un premiu cum ar fi o ieşire seara în oraş, fiindcă o merităm, după
atâta muncă; sau pentru o prăjitură, ca recompensă pentru respectarea
plicticoasei diete de slăbire.
Există şi alte similitudini între colecţia noastră de sentimente şi ceea ce
facem de obicei cu timbrele de la magazine. Una dintre ele este faptul că
strângem doar anumite tipuri de timbre. Aşa cum refuzăm timbrele din
magazinele pe care nu le prea frecventăm, evenimentele generatoare de
timbre diferă de la om la om. Unii dintre noi colecţionăm timbre verzi de
invidie, timbre galbene de gelozie, timbre roşii de furie sau timbre albastre
de depresie. Sau ne concentrăm pe timbrele greşelilor celorlalţi, pe faptul că
suntem forţaţi să aşteptăm, pe umilinţele pe care le percepem sau pe orice
alte preferinţe am avea. Dacă unui colecţionar de timbre de „nerăbdare” i se
oferă un timbru de „greşeală”, s-ar putea să nu-l remarce. Exact cum se
întâmplă cu timbrele de la magazin, un colecţionar de timbre de „greşeli”
din apropiere ar putea dori să ia timbrul pentru propria colecţie; orice
greşeală la care asistă este, în ochii lui, neglijenţă crasă, chiar dacă nu-l
afecteaă cu nimic. Sau dacă asistăm la mustrarea publică a unui coleg,
decidem să colecţionăm noi timbre de „supărare” în locul lui, fiindcă ni se
pare că primeşte mustrarea fără să protesteze.
Mulţi dintre noi plănuim din timp cum să ne valorificăm colecţia de timbre.
Ne uităm în catalog ca să ne hotărâm pentru ce le acumulăm. Ne deosebim
în privinţa dimensiunii premiului pe care îl vrem. Unii dintre noi ne
valorificăm colecţia cu prima ocazie şi ne mulţumim cu premii relativ mici.
Alţii şi-o păstrează timp îndelungat, ca să o schimbe pentru un premiu cu
adevărat mare. Putem opta pentru izbucniri frecvente de iritare de mică
intensitate sau aşteptăm până în momentul în care putem justifica o
perturbare majoră în viaţa noastră. Între timp, visăm la premiul ce va urma,
închipuindu-ne cum îl încasăm. Rulăm un film în minte, în care ne vedem
făcând acest lucru. Urmărim ce vom spune şi ce vom face „dacă cineva ne
mai face vreodată aşa ceva”.
O altă asemănare este cea a timbrelor-bonus. Aşa cum unele magazine oferă
timbre suplimentare pentru anumite cumpărături, în anumite situaţii putem
să colecţionăm şi noi mai multe sentimente negative. Formele de racket la
care ne dedăm pot genera doar un timbru sau două; dacă avem o colecţie
care avansează anevoios, putem inconştient să mărim miza, implicându-ne
în certuri mai serioase cu cei din jur, deoarece acestea ne oferă destule
timbre cât să ne umplem deodată pagini întregi de clasor.
O ultimă comparaţie se poate face cu premiile pozitive. Timbrele comerciale
le valorificăm în schimbul unor cadouri cu o anumită valoare pentru noi.
Multe dintre colecţiile noastre de timbre sunt legate de nişte beneficii
negative. Chiar şi o colecţie de timbre „gold”, schimbată pe premii pozitive,
poate avea dezavantaje. Principală problemă este convingerea noastră
ascunsă că, într-un fel sau altul, un premiu ar trebui meritat. Acest lucru este
împotriva spontaneităţii noastre native. Sănătatea psihică ne cere să fim
liberi să decidem ce facem şi cum ne comportăm. Şi câtă vreme operăm cu
iluzia că trebuie să colecţionăm tot felul de experienţe, bune sau rele, ca să
justificăm ceea ce vrem să facem, ne diminuăm propriul potenţial pentru o
viaţă autonomă.
Înţelegerea conceptului colecţiei de timbre ne poate ajuta să scăpăm de ele.
Putem încerca să trăim fiecare situaţie pe măsură ce apare; când ni se
întâmplă ceva neplăcut, putem să recunoaştem lucrul respectiv în acel
moment şi să luăm imediat măsurile adecvate. Chiar dacă decidem să nu
facem nimic, măcar scăpăm de stresul inutil de a purta cu noi, în viitor,
sentimente care nu folosesc la nimic.

4. SISTEMUL RACKET VERSUS SISTEMUL AUTONOMIEI

4.1 SISTEMUL RACKET


Deoarece racket-urile reprezintă o reluare a unei strategii învechite de
Copil, exprimarea sentimentelor racket de aici-şi-acum va avea în mod
obligatoriu mereu acelaşi rezultat nesatisfăcător. Când este în scenariu,
persoana se poate simţi temporar satisfăcută că a manipulat obţinerea unor
stroke-uri din lumea înconjurătoare. Dar nevoia de dedesubt, cea care a fost
vizată prin exprimarea sentimentului autentic, nu a fost satifăcută. Astfel, e
de presupus că persoana va recicla întregul tipar, reluând interpretarea lui în
orice situaţie de stres. Acest proces intrapsihic de reciclare a strategiei
învechite de obţinere a stroke-urilor este un element important în cadrul
Sistemului Racket.
Sistemul Racket este un model care explică natura scenariilor de viaţă şi
arată modul în care oamenii îşi menţin scenariul în cursul vieţii. A fost
elaborat de Richard Erskine şi Marylin Zalcman în 1979.
Sistemul Racket este definit ca un sistem auto-confirmator, deformat, de
sentimente, gânduri şi acţiuni, menţinut de persoanele dependente de
scenariu. Are 3 componente, interrelaţionate şi interdependente: Credinţe şi
Sentimente Scenariale, Manifestări Racket şi Amintiri Confirmatoare.

- Credinţele Scenariale
Atunci când sunt în scenariu, reiau credinţe învechite depre mine, despre alţi
oameni şi despre calitatea vieţii. Acestea formează Credinţele Scenariale.
Copilul adoptă Convingerile Scenariale într-o încercare de a da sens unei
experienţe emoţionale neterminate şi de a încheia astfel acea experienţă cum
poate el mai bine.
Credinţele Scenariale se subîmpart în Convingeri Scenariale Esenţiale şi
Convingeri Scenariale de Sprijin.
Convingerile Scenariale Esenţiale corespund cu deciziile scenariale
fundamentale, cele mai timpurii ale copilului. Convingerile Scenariale de
Sprijin susţin şi se formează pe baza Convingerile Scenariale Esenţiale.
Iată cum are loc reciclarea Credinţelor şi Sentimentelor Scenariale (ca
proces intrapsihic) :
În momentele de stres, intrarea în scenariu are loc dacă situaţia de aici-şi-
acum seamănă oarecum cu o situaţie de stres din copilărie – dacă există o
bandă de cauciuc. În asemenea situaţie, persoana retrăieşte sentimentele şi
convingerile din copilăria timpurie. Fără să îşi dea seama începe să
reacţioneze aşa cum o făcea când era mică şi experimenta situaţia stresantă.
Fără să conştientizeze, începe să trăiască aceleaşi sentimente autentice ca în
copilărie. În timp ce se întâmplă acest lucru, persoana îşi scrie Convingerile
Scenariale. Ea îşi “explică” experienţa neplăcută cu ajutorul acestor
Convingeri. De fiecare dată când îşi repetă credinţele din copilărie, persoana
îşi “justifică” sentimentele autentice şi de fiecare dată când retrăieşte aceste
sentimente, ea îşi reafirmă Convingerile Scenariale pentru a-şi “explica” sie
însăşi cum se simte. În acest mod, Credinţele şi Sentimentele Scenariale
sunt permanent reciclate. Acest proces de reciclare se petrece intrapsihic –
adică numai în mintea persoanei. Deoarece persoana deja posedă o
“explicaţie” scenarială internă în legătură cu ceea ce ea percepe ca fiind
experienţă dureroasă/neplăcută, ea nu-şi poate adapta Convingerile
Scenariale la o realitate de aici-şi-acum. Dimpotrivă, de fiecare dată când
repetă acest proces de reciclare, ea îşi întăreşte percepţia că realitatea a
“confirmat” Convingerile sale Scenariale.

- Manifestările Racket
Manifestările Racket constau din toate comportamentele externe sau
ascunse care se datorează Convingerilor şi Sentimentelor Scenariale. Ele
includ comportamente observabile, experienţe interne relatate şi fantezii.
Comportamentele observabile constau în manifestări ale emoţiilor,
cuvintelor, intonaţiilor, gesturilor şi limbajului corporal pe care persoana le
afişează ca răspuns la un proces intrapsihic. Aceste manifestări sunt
repetitive şi stilizate, pentru că reproduc comportamentele scenariale pe care
copilul a învăţat să le folosească într-o mare varietate de situaţii ca un mod
de a “obţine ceva “în familia sa. Manifestările Racket pot include
comportamente în concordanţă cu Convingerile Scenariale sau care
protejează împotriva acestora.
Experienţele interne relatate se referă la ceea ce se petrece în interiorul
corpului sub formă de tensiuni, disconforturi şi suferinţe somatice care apar
ca răspunsuri la Convingerile Scenariale. S-ar putea ca ele să nu fie
evidenţiate într-un comportament observabil, dar pot fi relatate de către
persoana în cauză. Uneori tensiunile musculare pot fi atât de bine reprimate,
încât nu revin în conştienţa persoanei decât sub masaj.
Fanteziile implică faptul că, chiar dacă nimeni nu se comportă în realitate
conform Convingerilor Scenariale ale persoanei, ea poate merge mai departe
imaginându-şi un asemenea comportament. Comportamentul imaginat poate
să-i aparţină chiar ei sau altcuiva.

- Amintirile Confirmatoare
Când este în scenariu, persoana retrăieşte o serie de amintiri care confirmă
Convingerile Scenariale. Fiecare dintre aceste amintiri rememorate va fi una
prin care persoana şi-a reciclat Credinţe şi Sentimente Scenariale. Făcând
acest lucru, ea se va angaja în Manifestările Racket însoţitoare, sau prin
retrăirea unui sentiment racket, sau angajându-se într-un oricare alt
comportament vizibil sau intern care este caracteristic propriului Sistem
Racket. Când evenimentul e rememorat, sentimentul racket sau alte
menifestări racket sunt rememorate o dată cu el. Cu alte cuvinte, fiecare
Amintire Confirmatoare este însoţită de un timbru.
Evenimentele rememorate pot fi răspunsuri ale altor oameni la Manifestările
Racket ale persoanei sau pot include răspunsuri pe care persoana le-a
interpretat în sinea sa ca pe nişte confirmări ale Credinţelor sale Scenariale,
chair dacă în realitate ele au fost ceva neutru sau chiar contrariul acestor
convingeri.
De asemenea, şi amintirile fanteziilor unor scene care se potrivesc cu
Convingerile Scenariale servesc drept Amintiri Confirmatoare la fel de bine
ca şi amintirile despre evenimente reale.
Amintirile Confirmatoare servesc drept feedback pentru Convingerile
Scenariale.

În felul acesta, Sistemul Racket este un sistem auto-confirmator:


De fiecare dată când este rememorată o Amintire Confirmatoare, persoana
reia o Convingere Scenarială care se auto-consolidează prin acea Amintire
Confirmatoare. Pe măsură ce Convingerea Scenarială este reluată,
sentimentul reprimat aflat la baza ei este stimulat şi procesul „reciclării”
intrapsihice este pus în mişcare încă o dată. Pe măsură ce se întâmplă acest
lucru, persoana se angajează în Manifestări Racket. Acestea pot include
comportamente observabile, trăiri interne, fantezii sau o combinaţie între
cele trei. La rândul său, rezultatul Manifestărilor Racket dă persoanei
posibilitatea să adune cât mai multe Amintiri Confirmatoare, alături de
timbrele emoţionale care le însoţesc.

În cele ce urmează prezentăm reprezentarea grafică a sistemului racket aşa


cum a fost ea oferită de cei doi autori ai săi, Richard Erskine şi Marylin
Zalcman.
SIST EMU L RACK ET

CREDINŢE/SENTIMENTE MANIFESTĂRI RACKET AMINTIRI CONFIRMATOARE


SCENARIALE

Credinţe despre: 1. Comportamente observabile Amintiri emoţionale


(stilizate, repetitive) (“timbre de schimb”)
1. Sine Oferă dovezi şi justificare
2. Alţii 2. Experienţe interne relatate
3. Calitatea vieţii (suferinţe somatice: senzaţii fizice)
3. Fantezii
(Proces intrapsihic)

Sentimente reprimate
în momentul deciziei
din scenariu
4.2 CUM SĂ-ŢI ALCĂTUIEŞTI PROPRIUL SISTEM RACKET

Vann Joines şi Ian Stewart sugerează o metodă prin care fiecare persoană îşi
poate alcătui propriul sistem racket. Paşii ce trebuie parcurşi sunt următorii:
 Gândeşte-te la o situaţie recentă nesatisfăcătoare sau dureroasă pt
tine şi care s-a terminat cu un sentiment neplăcut pt tine (nu este nevoie să
retrăieşti acum acel sentiment neplăcut dacă nu doreşti). Imaginează-te din
nou în acea situaţie. Lucrează rapid şi intuitiv în completarea propriului
Sistem Racket.
 Pentru identificarea convingerilor scenariale sunt utile răspunsurile
la întrebările: „În acea situaţie ce îmi spuneam eu în sinea mea despre mine
însumi? Dar despre alţi oameni implicaţi? Dar despre calitatea vieţii şi a
lumii în general?”
 Pentru a deveni conştient de sentimentele reprimate la momentul
luării deciziei scenariale putem obţine unele indicii astfel:
- Uneori se poate să fi trăit o fracţiune de secundă de sentiment autentic
înainte de a “intra” în sentimentul racket
- „Dacă aş fi copil, fără nici un fel de concept despre cenzurarea
sentimentelor mele, cum m-aş fi simţit oare în acea situaţie? (Aş fi simţit
furie; tristeţe deprimată; teroare; extaz...?) Dacă ai îndoieli, ghiceşte.
- „Ce sentiment autentic ar fi corespuns pentru a încheia acea situaţie
pentru tine?”
 Pentru Manifestările Racket, cei doi autori propun următoarele
exerciţii:
1. Pentru Comportamentele observabile
Imaginează-ţi că vezi scena, pe video, cu tine ca actor în ea. Observă-ţi
cuvintele, intonaţia, gesturile, postura, expresiile faciale.
Ce emoţii racket exprimi?
Fă o comparaţie cu amintirea sentimentelor racket pe care le-ai trăit în
cursul acelei scene.
2. Pentru Trăirile interne relatate
Notează orice tensiuni sau disconfort simţite în oricare parte a corpului (ex:
o durere de cap; crampe în stomac; durere în ceafă; „nici o senzaţie” etc)
Au existat anume părţi din corpul tău despre care ai refuzat să fii conştient?
3. Pentru Fantezii
Te imaginezi pe tine însuţi în acea scenă şi te întrebi:
„Care este lucrul cel mai rău care simt că mi s-ar putea întâmpla aici?
Care este lucrul cel mai bun care simt că se poate întâmpla aici?”
(notează primul lucru care îţi vine în minte ca răspuns, indiferent cât de
fantezist ţi se poate părea)
 Pentru Amintirile Confirmatoare:
Lăsându-ţi memoria să alerge liberă, notează amintirile privitoare la situaţii
trecute asemănătoare cu scena pe care o analizezi (pot fi din trecutul
apropiat sau foarte îndepărtat); îţi vei aminti trăirea aceluiaşi sentiment
racket, aceleaşi tensiuni sau disconfort fizic etc. notate la Manifestări
Racket.

4.3 IEŞIREA DIN SISTEMUL RACKET

4.3.1 AUTONOMIA
Analiza Tranzactională este o metodă contractuală. Unul din scopurile
încheierii de contracte este deplasarea atenţiei de la problemă către scopul
schimbării. În procesul de încheiere a unui contract atât clientul, cât şi
analistul tranzacţional (fie el terapeut, consilier sau coach) trebuie neapărat
să construiască o imagine mentală a rezultatului dorit al muncii lor
împreună.
În acest context apare întrebarea: Care este scopul final pe care îl au în
vedere în procesul de schimbare? De asemenea: Cum vor şti cei doi cand s-a
încheiat munca lor?
Idealul sugerat de Eric Berne a fost autonomia. El n-a oferit niciodată o
definiţie pentru acest cuvânt, dar a descris autonomia ca fiind „manifestată
prin declanşarea sau refacerea a trei capacităţi: conştientizare, spontaneitate
şi intimitate”.
Conştientizarea
Conştientizarea este capacitatea de a vedea, auzi, simti tactil, gusta şi mirosi
lucruri sub formă de impresii senzoriale pure, în modul în care o face un
nou-născut. Persoana conştientă nu interpretează şi nu filtrează experienţa sa
despre lume astfel încât aceasta să se potrivească definiţiilor Parentale. Se
află în contact atât cu senzaţiile sale corporale, cât şi cu stimulii externi.
Spontaneitatea
Spontaneitatea e capacitatea de a alege dintr-o gamă largă de opţiuni de
simţire, gândire şi comportament. Tot aşa cum persoana conştientă percepe
lumea, persoana spontană reacţionează la ea: direct, fără să omită porţiuni
din realitate sau s-o interpreteze pentru a se potrivi unor definiţii Parentale.
Spontaneitatea implică faptul că persoana poate răspunde liber din oricare
dintre cele trei stări ale eului său. Indiferent ce stare a eului foloseşte, îşi va
alege liber răspunsul, astfel încât să corespundă situaţiei prezente, nu pentru
a se conforma unor comenzi Parentale învechite.
Intimitatea
Intimitatea înseamnă o împărtăşire deschisă a sentimentelor şi dorinţelor
între tine şi o altă persoană.
Sentimentele exprimate sunt autentice, astfel încât intimitatea exclude
posibilitatea de intrare în racket sau jucarea de jocuri.
Deşi Berne nu a spus explicit acest lucru, el a subînţeles că autonomia
înseamnă acelaşi lucru cu independenţa faţă de scenariu. Majoritatea
autorilor AT de după Berne au pus de asemenea aceste două idei sub semnul
egalităţii. Vann Joines şi Ian Stewart sugerează următoarea definiţie a
autonomiei: “comportament, gândire sau sentiment care este un răspuns la
realitatea de aici-şi-acum mai curând decât un răspuns la convingeri
scenariale”.
Autonomia ofera întotdeauna mai multe opţiuni decât un scenariu. Persoana
spontană poate uneori alege sa reacţioneze la aici-şi-acum deplasându-se
spre stările de Copil sau Părinte ale eului. În autonomie, însăşi aceasta
alegere este făcută liber, ca răspuns la situaţia prezentă. Dimpotrivă, când o
persoană este în scenariu, ea îşi va face deplasările de stare a eului ca
răspuns la deciziile auto-limitatoare din copilărie privitoare la lume,
convingerile ei scenariale. Deşi autonomia nu înseamnă să fii permanent in
starea de Adult, ea implică procesarea datelor despre lume prin starea ta de
Adult, apoi menţinerea constienţei de Adult când alegi din care stare a eului
să răspunzi.

4.3.2 SISTEMUL AUTONOMIEI


Sistemul Racket este atât un instrument de analiză, cât şi un instrument de
schimbare. Erskine şi Zalcman spun că:
„Orice intervenţie terapeutică ce întrerupe fluxul în Sistemul Racket va
constitui un pas eficient pentru faptul că persoana produce o schimbare a
Sistemului ei Racket şi, prin urmare, a scenariului.”
Poţi intra în Scenariul racket în orice punct pentru a produce o schimbare în
acel punct care începe să te scoată din scenariu. Când efectuezi acea
schimbare, rupi vechile verigi de feedback. Astfel schimbările ulterioare
devin mai uşoare. Procesul continuă să fie auto-confirmator, însă acum
confirmi mişcarea de ieşire din scenariu în loc să rămâi blocat acolo, în
scenariu.
Nu e nevoie să te opreşti la un singur punct al intervenţiei. Dacă vrei, poţi
întrerup fluxul Sistemul Racket în mai multe puncte diferite. Cu cât schimbi
mai multe, cu atât te îndepărtezi mai mult de scenariu. Poţi să adaugi sau să
modifici ce doreşti, în orice modalitate creativă doreşti.
Ieşirea din Sistemul Racket îţi permite intrarea într-un sistem nou – Sistemul
Autonomiei. Prezentat într-o formă grafică, acest nou sistem arată astfel:
SIST EMUL AUTONOM IEI

CREDINŢE/SENTIMENTE MANIFESTĂRI AUTONOME AMINTIRI


ACTUALIZATE CONFIRMATOARE

1. Sine 1. Comportamente observabile Amintiri emoţionale


2. Alţii Oferă dovezi
3. Calitatea vieţii 2. Experienţe interne relatate
(senzaţii fizice)

Sentimente autentice exprimate 3. Planuri şi vizualizări pozitive


2.5.1 CONSTRUIREA SISTEMULUI AUTONOMIEI

Vann Joines şi Ian Stewart propun o serie de exerciţii şi pentru contruirea


sistemului autonomiei .
Reaminteşte-ţi încă o dată scena la care te-ai gândit când ţi-ai alcătuit
Sistmeul Racket. Iată în ce contau ele:
 Convingeri şi sentimente actualizate (în loc de Convingerile
Scenariale)
(Convingeri despre sine, despre alţii, despre calitatea vieţii)
„Care este realitatea pozitivă despre tine însuţi pe care vei dori să o
înregistrezi acum ca şi convingere actualizată?”
- Reactualizează-ţi şi convingerile în legătură cu ceilalţi şi cu calitatea
vieţii
- Este important să foloseşti formulări pozitive
- Evită cuvintele de genul nu, încetează, pierde, fără
- Atenţie la exagerări (şi ele fac parte din Sistemul Racket) – dar dacă
ai vreun dubiu, mai bine să greşeşticătre optimism
 Sentimente autentice exprimate:
- Scrie aceleaşi sentimente autentice pe care le-ai notat la Sistemul
Racket
- Închipuindu-te înapoi în scena respectivă, imaginează-ţi cum ar fi
fost să-ţi exprimi sentimentele autentice într-un mod sigur, care ar fi
finalizat situaţia din punctul tău de vedere
 Manifestări autonome (în loc de Manifestări Racket):
Comportamente observabile
- Încă o dată imaginează-ţi scena cu tine ca actor prezentată pe video.
Refă-o în aşa fel încât să te comporţi într-un mod pozitiv, în afara
scenariului, şi simţind o emoţie autentică în loc de una racket.
- Observă-ţi cuvintele, intonaţia, gesturile, postura, expresiile faciale
care te vezi pe tine însuţi făcându-le în această versiune actualizată.
Trăiri interne relatate
- Notează ce senzaţii de confortabile încerci
- Devii conştient de nişte tensiuni despre care n-ai fost conştient
înainte? Dacă da, optezi pentru a elibera aceste tensiuni? Ce se întâmplă
când o faci?
Planuri şi vizualizări pozitive
- Se referă la nişte planuri de viaţă de Adult pe care le poţi face
pentru a te asigura că nişte situaţii de viaţă viitoare se vor desfăşura în
modul pozitiv pe care îl construieşti tu acum, în loc de modul de tip racket
pe care l-ai analizat în Sistemul tău Racket.
- Poţi nota tehnici de vizualizare creatoare care să capaciteze şi să
împingă mai departe planurile tale de viaţă.
 Amintiri Confirmatoare:
- Notează amintirile unor momente trecute conţinând situaţii pozitive
asemănătoare cu situaţia rejucată pe care o compui tu acum
- Dacă nu-ţi aminteşti nici una – atunci inventează-le, rememorarea
unor situaţii pozitive inventate este absolut la fel de eficientă ca şi evocarea
unora reale

Abstract
From the script to the authonomy

This article discusses a set of important TA concepts: the script, psychological stamp
collection, authonomy, racket feelings, racket system. It analyses the way in which the
script is created during childhood as a result of the environment’s influence (chiefly the the
parents influence) and different ways in which, under stress, the adult person tries to adapt
the world so that it appears to fit the decisions that he made during childhood. The article
presents options for breaking out of the script in order to become an authonomous person:
that is, aware of the “here and now reality” and and its own feelings and reactions; capable
of choosing out of a range of options regarding his behavior and emotions; open to
authentic human interactions.

BIBLIOGRAFIE:

1. BERNE, ERIC, Principle of group treatment, New York, Grove


Press, 1966
2. BERNE, ERIC, What do you say after you say hello?, New
York, Grove Press, 1972
3. STEWART, IAN, si JOINES, VANN, AT Astăzi, Timişoara,
Mirton, 2004
4. ERSKINE, RICHARD, si ZALCMAN, MARILYN, The racket
system: a model for racket analysis, TAJ, 9, 1979
5. HAY, JULIE, Şarada de la serviciu, Bucureşti, Codecs, 2006