Tipologia instituțiilor de presă

Institutiile din sistemul mass-media pot fi clasificate dupa criterii extrem de diverse. In
functie de scopul activitatii exista institutii orientate catre obtinerea profitului (comerciale) si
institutii non-profit (cele de serviciu public); primele nu depind de o sursa externa de
finantare, fapt care le asigura o mai mare independenta in ceea ce priveste pozitia politica si
alegerea continuturilor ce vor fi difuzate. Termenul independenta trebuie inteles in mod
relativ: o intreprindere de presa profitabila, care se autosustine financiar, nu depinde de
autoritatile statale sau de anumite grupari politice pentru a-si desfasura activitatea
obisnuita; ea depinde insa de reactiile si capriciile publicului, care poate impune promovarea
unor atitudini politice sau a unei anumite ideologii, a unor anumite continuturi si stiluri de
abordare. Influenta publicului se exercita in mod direct (prin cresterea sau scaderea
vanzarilor unui produs), sau indirect (prin cresterea sau scaderea ofertelor de publicitate,
oferte a caror valoare este nemijlocit legata de marimea audientelor). Institutiile de presa
comerciale pot fi autonome sau pot fi integrate in grupuri economice mai mare (consecrate
productiei de mass-media sau productiei unor bunuri diverse, diferite de cele specifice
comunicarii de masa)

Institutiile de presa non-profit sunt subventionate din diverse surse, cu motivatii deosebit de
variate: de partite (pentru promovarea unei cauze politice), de structuri guvernamentale
(pentru informarea publicului, pentru promovarea unor activitati sau politici
guvernamentale, pentru asigurarea serviciului public), de organisme de tip filantropic
(pentru sprijinirea unor valori culturale), de organizatii ale societatii civile (pentru
asigurarea bunei functionari a spatiului public), de organizatii economice sau de
administratie etc.

Din punctul de vedere al pozitiei politice, institutiile de presa pot fi neutre sau partizane:
cele care nu adera in mod explicit la o anumita doctrina si grupare politica sunt mai
echilibrate si echidistante, in timp ce acelea care promoveaza in mod evident anumite
valori, partide sau persoane au o atitudine militante si un ton mai degraba propagandistic.

Cel mai adesea, institutiile de presa sunt clasificate dupa tipul de media (suportul) pe care si
prin care isi difuzeaza mesajele. Aceasta perspectiva a impus impartirea lor in doua mari
categorii: presa scrisa si audiovizualul.

Presa scrisa

Un criteriu tipologic important este timpul de productie: acesta este legat de timpul
necesar culegerii si prelucrarii informatiilor, al pregatirii materialelor pentru tiparit, al
tiparirii propriu-zise, al transportului si al difuzarii. Din aceasta cauza periodicitatea de
aparitie devine un criteriu major de clasificare a intreprinderilor din presa scrisa: in functie
de aceasta exista publicatii cotidiene, saptamanale, lunare, trimestriale si anuale. Uneori
apar si formule hibride precum publicatiile bisaptamanale, cele bilunare sau cele cu trei sau
doua aparitii pe an. Periodicitatea este adeseori corelata cu anumite caracteristici ale
publicului: in general, cu cat publicul este mai specializat si mai limitat numeric, cu atat mai
rare sunt aparitiile publicatiei respective; cu cat publicul este mai eterogen, mai numeros si
mai nedefinit din punct de vedere socia, cu atat frecventa de aparitie este mai mare.
 Sub denumirea „cotidiene” convietuiesc doua tipuri de publicatii: cele cu 6 aparitii
pe saptamana si cele care au editii de duminica, deci apar in toate zilele saptamanii.

Un alt criteriu de clasificare este dat de „tiraje”, adica de numarul de exemplare

tiparite petru fiecare editie. Amploarea tirajelor nu poate fi judecata decat in chip relativ, in
functie de dimensiunea populatiei unei tari, de suprafata acesteia, de gradul de alfabetizare,
de dezvoltarea celorlalte forme de mass-media etc.

Publicatiile pot fi diferentiate si dupa formatul in care sunt tiparite: ele pot avea formatul de
ziar, de saptamanal, de revista sau chiar mai mic. Aceste dimensiuni, derivate initial din
exigentele tipografice, au devenit acum marci ale anumitor formate tip de presa scrisa:
cotidienele au, de cele mai multe ori, format mare; magazinele lunare – format mic;
exceptie de la formatele standard marcheaza dorinta de a se gasi o identitate vizuala
aparte, in masura sa promoveze mai usor un anume produs mass-media.

Dupa aria de difuzare, pot exista pubicatii cu circulatie locala, regionala, nationala si
internationala. Din perspectiva prestigiului, a traditiei sau a importantei politice, titlurile cele
mai reprezentative pentru o tara sunt cele care au circulatie internationala; din perspectiva
economica (tiraje si venituri), adesea titlurile cu circulatie regionala sunt mult mai
importante.

Dupa continut publicatiile pot fi generaliste sau specializate. Majoritatea cotidienelor

sunt generaliste; exista insa si exceptii semnaificative cum ar fi cotidienele specializate, de
mare circulatie: cele sportive, economice, confesionale.

Publicatiile saptamanale si lunare sunt, in marea majoritate, specializate. Dupa Roland

Cayrol peisajul deosebit de variat al acestor produse poate fi structurat in
urmatoarele categorii :

1. publicatii de informare politica si generala : aici se incadreaza cele mai prestigioase

reviste si magazine;
2. publicatii economice : in aceasta categorie pot intra titluri consacrate vietii
economice in asamblul ei sau unor domenii foarte strict delimitate (finante, bursa,
afaceri imobiliare);
3. presa feminina : deoarece acest tip de public este extrem de divers si are preocupari
multiple, in aceasta categorie intra mai multe subclase: presa de informare si
divertisment, presa casei si a familiei, presa sentimentala si publicatiile de moda;
4. presa pentru copii si adolescenti: in aceasta categorie intra revistele ilustrate sau de
benzi desenate si revistele cu tema muzicala, sportiva, cinematografica, adresate in
special adolescentilor;
5. presa confesionala: aceste publicatii abordeaza, din perspectiva religioasa, subiecte
legate de viata spirituala sau de alte aspecte ale existentei cotidiene;
6. presa de divertisment: in aceasta clasa globala se incadreaza publicatiile consacrate
diferitelor sfere de interes sau informarii in legatura cu variatele moduri de petrecere
a timpului liber: presa sportiva, presa de hobby, presa de arta, presa de informare in
legatura cu noutatile cinematografice, de radio si de televiziune. De retinut este
faptul ca titlurile din aceasta ultima subclasa realizeaza cele mai mari tiraje pentru
presa ne-cotidiana in fiecare tara.

Un ultim criteriu de clasificare este momentul de aparitie: din acest punct de vedere pot
exista publicatii de dimineata, de pranz si de seara. Acest ritm de difuzare era justificat de
monopolul pe care, timp de trei secole, presa scrisa l-a exercitat asupra distributiei
informatiilor; multiple aparitii zilnice, corelate cu diversele ritmuri ale vietii urbane si cu
posibilitatile de transport aflate la dispozitia redactiilor au facut ca 'editiile' diferite sa fie un
fenomen strict metropolitan. Aparitia audiovizualului a pus la dispozitia audientelor un mijloc
rapid si personalizat de obtinere a informatiilor, la orice ora din zi si din noapte; in aceste
conditii 'editiile' de pranz si de seara au devenit inutile, deoarece oamenii nu mai simteau
nevoia sa cumpere o noua versiune a ziarului de dimineata numari pentru a regasi acolo
ceea ce deja aflasera de la radio sau televizor. In plus, privatizarea consumului cultural a
redus drastic numarul celor ies dupa-amiezile in oras; ziarele de pranz si de seara, ale caror
sanse de a fi cumparate la chioscuri au fost foarte mult diminuate. S-a constantat ca
momentul de dimineata de difuzare pare a fi cel mai potrivit pentru presa scrisa cotidiana,
deoarece el permite organizarea optima a productiei. Astfel: a) pregatirea materialelor si
machetarea se face in partea a doua a zilei, cand fluxul evenimentelor scade; b) tiparirea si
transportarea are loc in timpul noptii, cand presiunea timpului scade; c) lansarea ziarului pe
piata survine in momentul cand oamenii sunt curiosi sa confirme sau sa aprofundeze
informatiile succinte obtinute de la televiziune si de la radio.

Audiovizualul

Institutiile de presa din audiovizual pot fi clasificate dupa mai multe tipuri de criterii.
Dupa zona de acoperire, ele pot fi locale, regionale, nationale si internationale. Noile
tehnologii, care au creat posibilitatea difuzarii mesajelor la distante uriase, au permis
nasterea unor canale de televiziune cu distributie planetara. Dupa modul de transmitere,
posturile pot emite pe unde hertziene sau prin cablu, digital. Dupa forma de finantare, ele
pot fi serviciu public sau comerciale. Dupa modul de organizare, deosebim posturile
independente de cele organizate in retea. Dupa continut, posturile pot fi generaliste sau
specializate. In mod traditional, marile posturi de serviciu public, precum si cele comerciale
au promvat un continut generalist, in masura sa corespunda asteptarilor si gusturilor variate
ale uriaselor lor audiente.