Sunteți pe pagina 1din 67

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ


SECŢIA TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Absolvent:


Pr. Lect. Dr. Florin Casian Bozântan POP .L. FLORIN

CLUJ-NAPOCA
SESIUNEA IUNIE 2009

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ
SECŢIA TEOLOGIE PASTORALĂ
LUCRARE DE LICENŢĂ

APLICABILITATEA DOCUMENTULUI
MAGISTERIAL „ ECLESSIA
IN EUROPA „

Coordonator ştiinţific: Absolvent:


Pr. Lect. Dr. Florin Casian Bozântan POP .L. FLORIN

CLUJ-NAPOCA
SESIUNEA IUNIE 2009
CUPRINS

I. INTRODUCERE.......................................................................................................4
I. A. D EFINIREA TERMENILOR .................................................................................................... 4
I. B. S COPUL LUCRARII ............................................................................................................. 5
I. C. S TUDIUL ACTUAL AL CUNOSTINTELOR .................................................................................. 5
I. D. B AZA DOCUMENTARA A LUCRARII ...................................................................................... 6
I. E. M ETODA DE LUCRU ......................................................................................................... 6

II.ENCICLICELE SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA IOAN PAUL AL II-LEA ...6


II. A. P REZENTARE GENERALA ................................................................................................... 6
II. B. S EMNE ISTORICE ............................................................................................................. 8
II. C.. S EMNE TEOLOGICE ....................................................................................................... 10

III. EVENIMENTELE PREMERGATOARE APARITIEI DOCUMENTULUI


„ECLESSIA IN EUROPA” ......................................................................................12
IV. PREZENTAREA DOCUMENTULUI...............................................................14
IV. A. D ATA SI LOCUL SCRIERII ............................................................................................. 14
IV. B. A UTORUL ................................................................................................................. 15
IV. C. D ESTINATARII E NCICLICEI ........................................................................................... 17
IV. D. C ONTINUTUL DOCUMENTULUI ....................................................................................... 17
IV.d.1. Isus Cristos este speranţa noastră,..................................................................................17
IV.d.2. Evanghelia Speranţei încredinţata Bisericii noului mileniu...........................................18
IV.d.3. Vestirea Evangheliei Speranţei.......................................................................................18
IV.d.4. Celebrarea Evangheliei Speranţei...................................................................................20
IV.d.5 Slujirea Evangheliei Speranţei........................................................................................21
IV.d.6. Evanghelia Speranţei pentru o Europa noua.................................................................22
IV.d.7. Consacrare Mariei..........................................................................................................23

V. BISERICA IN CONCILIUL VATICAN II.........................................................24


V. A. C ONCILIUL E CUMENIC VATICAN II ................................................................................. 24
V. B. C ONSTITUTIA PASTORALA „G AUDIUM ET SPES ”................................................................. 26

VI. APLICABILITATEA IN BISERICA ...............................................................32


VI. A. N ECESITATEA CUNOAŞTERII LUMII CONTEMPORANE ........................................................... 32
VI. B. C UNOAŞTEREA U NIUNII E UROPENE SI CONTRIBUŢIA LA VIATA EI ......................................... 35
VI. C. P LURALISMUL SOCIO -CULTURAL .................................................................................... 39
VI. D. S ECULARIZAREA SI SECULARISMUL ................................................................................. 42
VI. E. O LUME POSTCREŞTINA INTR -O LUME POSTMODERNA ? ...................................................... 46
VI. F.. P RIMATUL LUI DUMNEZEU SI PRIMATUL OMULUI .............................................................. 49
VI. G. P ENTRU UN RĂSPUNS PASTORAL ADECVAT DIN PARTEA BISERICII .................................. 52
VI. H. P ROCLAMAREA MISTERULUI LUI C RISTOS ........................................................................ 57

VII. CONCLUZII.......................................................................................................59
VII. APARAT CRITIC..............................................................................................62
VIII. A. B IBLIOGRAFIE .......................................................................................................... 62
VIII. B. A BREVIERI .............................................................................................................. 65
VIII. C. I NDICI ..................................................................................................................... 65
VIII.c.1. Indici de nume...............................................................................................................65
VIII.c.2. Indici de locuri..............................................................................................................67

I. Introducere
I.a. Definirea termenilor

ENCICLICA. O scrisoare de invatatura cu valoare de document, scrisa de


Pontiful Suprem al Bisericii. adresata lumii intregi sau unei anumite regiuni.
Enciclica exprima gandirea Sfantului
Scaun in problemele de mare importanta ale vremii. Pius XII precizeaza ca. desi
enciclicele nu reprezinta o formulare definitiva si infailibila a unei invataturi
pontificale. ele insa reflecta magisteriul Bisericii si. de aceea. merita o respectare
plina de credinta. Titlul unei enciclice este constituit. de obicei. din primele cuvinte
ale textului ei. Textul oficial al enciclicei se publica mai intai in colectia Ada
Apostolica. 1

BISERICA. Cuvântul are. in limba romana,


doua înţelesuri. unul material si unul spiritual.
Cel material se refera la locaşul de închinăciune,. de adunare al credincios.ilor spre a se
inchina lui Dumnezeu; cel spiritual denumeşte comunitatea
celor chemaţi la mântuire si
care constituie,.poporul lui Dumnezeu". Acest concept mai
este exprimat si prin alte
notiuni: Trupul luiCristos., Mireasa lui Cristos.
1
Tertuluian langa “ Dicţionar teologic creştin din perspectiva ecumenismului catolic” ed. Dacia , Cluj-Napoca
1997 . p.87.
Biserica este eainsasi un Sacrament, semnul vazut al Trupului
mistic al lui Cristos.Care
traeste in umanitatearascumparata prin harul lui Cristos Cel jertfit înviat.
si Biserica a fost
intemeiata de Isus Cristos.alegând pe corifeul Apostolilor. pe Petru si pe
urmaşii acestuia ca
piatra de temelie a ei (,.Tueşti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea. iar porţile
iadului nu o vor irrvinge")
2
in aşteptarea celei de a doua veniri a lui
Cristos. Biserica traeste
potrivit invataturiidate de Întemeietorul ei prin Apostoli. Începând
de la Rusalii si pana
astăzi. Biserica a crescutpredicând Vestea Buna a mântuirii si pacea
intre oameni.
susţinând credinţa prin harurile
impartasite ei de Fondator. Intrucat harul
mantuirii este
dat prin Biserica. ea este necesara
si fiind necesara trebuie sa fie adevărata. Ea este
pentru
toţi oamenii. Sfânta,. Catolica adică
universala (termenul ..catolic" a fost introdus Crez
in
de Părinţii greci la Sinoadele ecumenice)
sj apostolica . adica fondatape Apostoli si
propovăduita de ei. RolulBisericii este de a fi in serviciul omenirii pe planspiritual,
cultural si social, atribute care nu au
scutit-o de greutati si persecutii .
Cristos este prezentin Biserica Sa si inlume prin Euharistia Sa: In Biserica ne intalnim
cu Cristos in Tainele instituite de El., ele fiind
instrumentul si semnul prezentei Sale
reale si efective in mijlocul nostru.3

I.b. Scopul lucrarii

In prezenta lucrare precum reise si din titlul acestea voi incerca sa ofer pe
cat posibil o anumita aplicabilitate a documentului magisterial „Eclessia in
Europa” in cadrul Bisericii Catolice si inplicit in cadrul bisericii Romana Unita cu
Roma Greco Catolica , cat si evidentierea mesajului pe care aceasta doreste sa
ni-l transmita .

I.c. Studiul actual al cunostintelor

In ceea ce priveşte rolul bisericii astăzi putem observa faptul ca cititorul are
posibilitatea de a găsi o multitudine de lucrări atât generale, ce se preocupa de
probleme de natura generala in ceea ce priveşte biserica azi , cat si de
specialitate , lucrări ce abordează anumite teme precise . In ce priceste

2
Evanghelia dupa Matei . cap. 16 v. 18
3
Ioan Tamas “Mic dictionary crestin Catolic” ed.Sapientia, Iasi 2001, p.40
documentul magisterial „Eclessia in Europa „ din cerecetarile mele a reesit
faptul ca pana acum nu exista lucrări ce sa abordeze strict acest document , el
fiind numai citat.

I.d. Baza documentara a lucrarii

In ceea ce priveşte sursele de documentare utilizate la elaborarea prezentei


lucrări am consultat lucrări ce tratează teme privitoare la Biserica si rolul
acestea in societate , Sfanta Scriptura , Constitutiile Dogmatice ale Conciliului
Vatican II cat si anumite enciclici ale Pontiiflor Romani .

I.e. Metoda de lucru

În realizarea acestei lucrări am urmat principalele etape pe care le presupune


elaborarea unei lucrări ştiinţifice, am căutat materialele bibliografice, apoi am
elaborat un plan şi am uniformizat textul, iar într-o ultimă etapă am trecut la
tehnoredactarea, rezumarea şi corectarea lucrării. Dorim să menţionăm faptul că
metoda pe care am folosit-o a fost metoda compilaţiei şi că materialele parcurse
au avut un rol decisiv în elaborarea acestei lucrări.

II.Enciclicele sfântului părinte Papa Ioan Paul al II-lea .

II.a. Prezentare generala

Pentru creştinii catolici, o scrisoare enciclica este cel mai solemn document
al magisteriului ordinar si universal prin care Suveranul Pontif se adresează
tuturor episcopilor si, prin intermediul lor, clerului si credincioşilor Bisericii
Catolice, iar uneori, si oamenilor de bunăvoinţa. In mod obişnuit.
Tema unei enciclici este aleasa in mod liber de câtre Sfântul Părinte si
reprezintă o lectura a mesajului divin, considerat ca atare de câtre Papa,
transmis Bisericii prin semnele timpului.
Deşi aceste documente sunt importante, creştinii catolici nu sunt obligaţi in
conştiinţa sa tina cont de orientările lor.
Potrivit unui punct de vedere teologal, deci nu cronologic, enciclicele Papei loan
Paul al II-lea pot fi grupate după cum urmează:: enciclice trinitare
- doctrina despre Fiul (Redemptor hominis,
4.03.1979),
- doctrina despre Tatăl (Dives in
misericordia, 30.11.1980)
- doctrina despre Spiritul Sfânt (Dominum
et vivificantem, 18.05.1985);
enciclice sociale
- doctrina sociala a Bisericii (Laborem
exercens, 14.09.1981;
- Sollicitudo rei socialis, 30.12.1987;
Centesimus annus, 1.05.1991);
enciclice ecleziologice
- doctrina misionara si ecumenica (Slavorum
apostoli,2.Q6.1985;
- Redemptoris missio,7.12.1990; Ut unum sint,
25.05.1995);

enciclice antropologice
- doctrina morala si teologala despre om
(Veritatis splendor, 6.08.1993;
- Evangelium vitae, 25.03.1995;
- Fides et ratio, 14.09.1998).
- Ecclesia de Eucharistia (17.04.2003)
- Redemptoris mater (25.03.1987) 4

In ciuda diversităţii lor, enciclicele Papei loan Paul al II-lea au un caracter


unitar, care poate fi ilustrat prin ecoul ce se simte in interiorul lor a doua idei

4
Unele dintre aceste scrisori enciclice au f ost traduse si publicate si in limba romana: Redemptoris Mater (ARCB 1992), Redemptoris missio (ARCB 1991),
Centesimus annus (ARCB 1993), Veritatis splendor (ARCB 1994), Ut unum sint (ARCB 1996),Evangelium vitae (ARCB 1996),Fides et ratio (Presa Buna
1999), Ecclesia de eucharistia (Presa Buna 2003).
principale: omul sa nu se teama de Cristos si sa-i deschidă uşa; pe drumul de la
Cristos la om, Biserica nu poate fi oprita de nimeni.
Fara îndoiala, enciclicele lui loan Paul al II-lea isi întind rădăcinile in
Magisteriul Papilor ce l-au precedat,in experienţa sa de Preot si Episcop in Biserica
poloneza din timpul regimului comunist, in invatatura Conciliului Vatican al II-
lea, dar toate aceste documente trebuie interese si in lumina semnelor timpului
nostru.

II.b. Semne istorice

Pontificatul Papei loan Paul al II-lea coincide cu ultimul sfert al secolului XX si


poate fi impartit in trei perioade semnificative::
- 1978-1988 este perioada pregătirii căderii sistemului
comunist - inspiraţia pe care Papa a insuflat-o Poloniei pare sa fi avut un rol
important
- 1989-1991 este perioada cea mai delicata a timpului
nostru, întrucât la nivel mondial au avut loc schimbări politice si economice fara
precedent,
- 1992-2005 este faza reconstruirii, cu speranţe si
deziluzii, dar si cu noi victorii in lumea sociala, dintre care cea mai importanta
este libertatea religioasa 5

După opinia lui L. Accattoli 6, Papa loan Paul al II-lea a contribuit la prăbuşirea
sistemului comunist in mod indirect, prin faptul ca a luptat pentru apărarea
Poloniei de ameninţarea sovietica timp de zece ani: de la prima calatorie in
patrie din iunie 1979 si pana la alegerile din 1989.
Lucrul acesta e confirmat si de Sfantul Parinte care, in 20 octombrie 1989,
primindu-l la Vatican pe prietenul Mazowiecki, primul catolic aflat in fruntea
5
G. BEDOUELLE O.P., «Uno squarcio di storia del nostro tempo e della Chiesa. Lo sfondo storico delle encicliche di Giovanni Paolo II»,in: G. Borgnovo /A.
Cattaneo, Giovanni Paolo Teologo. Nel segno delle encicliche, Mondadori, Milano 2003, p.23.
6
. L. ACCATTOLI, Karol Wojtyla. Omul sfarsitului de mileniu (traducere in limba romana de Laszlo Alexandru), Editura Viata Crestina, Cluj-Napoca
1999, pp.153-159.
guvernului polonez după cel de-al doilea război mondial, a declarat: „Consider
ca daca am făcut ceva in aceasta direcţie, am făcut-o ca parte componenta a
misiunii mele universale si aşa trebuie văzute lucrurile” 7 .
Câţiva ani mai târziu, Papa isi nuanţează afirmafia anterioara si spune in
cartea-interviu Sa trecem pragul sperantei ca, de fapt, „Leon al XVI-lea a
prevăzut intr-un anume sens căderea comunismului”. Oricum, „ar fi simplist
sa spunem ca prabusirea comunismului s-a produs prin intervenţia Divinei
Providenţe. Comunismul ca sistem a căzut oarecum de la sine. A căzut ca urmare a
propriilor sale erori si abuzuri. A demonstrat ca este un remediu mai periculos si,
practic, mai dăunător decât maladia insasi. Nu a realizat o adevărata reforma
sociala, ba chiar a devenit pentru întreaga lume o puternica ameninţare si sfidare.
Dar comunismul a cazut singur, datorita propriei sale slăbiciuni imanente. (...)
Prăbuşirea comunismului ne deschide in fata ochilor o panorama retrospectiva
asupra modului tipic de a gândi si acţiona a civilizaţiei moderne, îndeosebi al
celei europene, care a dat naştere comunismului. Este o civilizaţie care, pe langa
succese indubitabile in numeroase domenii, a comis un mare număr de erori si de
abuzuri in privinţa omului, exploatandu-l in fel si chip. O civilizaţie ce se imbraca
totdeauna in structuri de putere si autoritate abuziva deopotrivă politica si
culturala (îndeosebi cu ajutorul mijloacelor de comunicare sociala), pentru a
impune întregii omeniri erorile si abuzurile sale. Cum sa explicam altfel
diferenţa crescânda dintre Nordul bogat si Sudul tot mai sărac? Cine este
răspunzător? Răspunzători sunt omul,oamenii,ideologiile, sistemele filozofice. As
zice ca răspunzătoare e lupta împotriva lui Dumnezeu, eliminarea sistematica a
tot ce este creştin, o lupta care in mare măsura domina de trei secole gândirea
si viata Occidentului. Colectivismul marxist nu e decât o "versiune degradata"
a acestui program. Se poate spune ca acest program isi dezvăluie astăzi întreaga
periculozitate si, simultan, întreaga slăbiciune».
Cu toate acestea, «omul poate invata din propriile greşeli. Si omenirea poate
proceda aşa, lăsându-se condusa de Dumnezeu de-a lungul drumurilor
întortocheate ale istoriei sale. Dumnezeu nu încetează a lucra. Lucrarea sa esenţiala
7
L. ACCATTOLI, Karol Wojtyla . Omul sfarsitului de mileniu ,p. 154.
va ramane pururea Crucea si Învierea lui Cristos. lata cuvântul definitiv al
adevărului si al dragostei» 8
.
Luminat de adevărul lui Cristos, Papa a căutat sa dea un răspuns la provocările
si semnele timpului in care a trăit.

II.c.. Semne teologice

Punctul de pornire pentru înţelegerea sensului adânc din enciclicele Papei loan
Paul al II-lea ramane prima sa enciclica Redemptor hominis, in care descrie
orizontul trinitar al doctrinei sale (nr. 6): „Sa nu uitam nici o clipa ca Isus Cristos, Fiul
lui Dumnezeu cel viu, a devenit reconcilierea noastră cu Tatăl. Tocmai El, numai El a
satisfăcut iubirea eterna a Tatălui, acea paternitate care inca de la început s-a
exprimat in creaţia lumii, in faptul ca a dăruit omului întreaga bogatie a creaţiei, in
faptul ca l-a făcut cu puţin mai mic decât îngerii, întrucât a fost creat după
chipul si asemănarea lui Dumnezeu; si, totodată, a satisfăcut acea paternitate a lui
Dumnezeu si acea iubire, intr-un anume fel respinsa de om prin ruperea primului
Legământ si a celor posterioare pe care Dumnezeu de multe ori le-a oferit
oamenilor...
Crucea pe Calvar, prin mijlocirea căreia Isus Cristos - om, fiul Fecioarei Maria, fiul
de drept al lui losif din Nazaret - paraseste aceasta lume, este in acelaşi timp o
noua manifestare a paternităţii lui Dumnezeu, care in el se apropie din nou de
omenire, de fiecare om, dăruindu-i de trei ori sfânt pe Spiritul adevărului. Prin
aceasta revelaţie a Tatălui si revărsare a Spiritului Sfânt , care imprima un sigiliu de
neşters pe misterul rascumpararii, se explica sensul crucii si al morţii lui Cristos.
Dumnezeul creaţiei se revelează drept Dumnezeul rascumpararii, drept fidelfaja
de sine insusi, fidel fata de iubirea sa pentru om si pentru lume, revelata deja in ziua
creaţiei” 9.

8
IOAN PAUL II,Sa trecempragul sperantei (traducere in limba romana de S. Marculescu), Editura Humanitas, Bucuresti 1995, pp.167-170.
9
Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti « Catehismul Bisericii Catolice » Bucuresti 1993 , p 245
Din acest text se înţelege ca, de fapt, concepfia teologica a Papei loan Paul al II-
lea se fundamentează pe misterul revelaţiei care se afla in centrul doctrinei Conciliului
Vatican al II-lea, si pe interpretarea trinitara a acestui mister, care reprezintă direcţia
de dezvoltare teologica post-conciliară 10
.
Prin urmare, privirea Papei este îndreptata mereu spre misterul lui Cristos,care „
ii arata omului cine este omul „ ,dar întrucât este Revelatorul misterului lui
Dumnezeu Întreit.
Pornind de la Cristos, loan Paul al II-lea intra in interiorul istoriei mântuirii si
subliniază gesturile mântuitoare prin care Dumnezeu intareste legământul lui cu
omul.
După ce uneşte creafia si răscumpărarea, pe urmele tradiţiei ce vine de la
Sfântul Augustin, Papa coboară in tradiţia Bisericii si afirma împreuna cu Sfântul
Irineu si cu Sfinţii Părinţi răsăriteni ca revelaţia iubirii este revelaţia milostivirii, iar
ambele in istoria omului au dobândit o forma si un nume: Isus Cristos!
Pe scurt, Papa reafirma faptul ca actul creaţiei,rascumpararii si întrupării sunt
semne ale iubirii Tatălui, care nu puteau sa ramana in interiorul vieţii trinitare si, in
consecinţa, ii invita sa ia parte la ea pe cei ce prin creaţie au fost ridicaţi la
demnitatea de a fi chip si asemănare cu Dumnezeu Întreit.
Toate cele 14 scrisori encic lice se caracterizează prin acest adevăr: Isus din
Nazaret este revelatorul Tatălui si in aceasta calitate de trimis al Tatălui, a revelat
iubirea sa; aceasta iubire se păstrează vie prin prezenta Spiritului Sfânt in viata
Bisericii. De aceea, daca vrem sa reprezentam Magisteriul Papei din scrisorile
enciclice printr-o imagine, putem spune ca in centru se afla cele cu specific trinitar,
după care urmează asemenea unor cercuri concentrice scrisorile enciclice despre
Biserica. După cum se stie, Papa nu a scris o scrisoare enciclica specifica despre
Biserica, totuşi ecleziologia sa poate fi desprinsa din toate intervenţiile sale
magisteriale. Intr-adevăr, Evanghelia adevărului, pentru ca omul sa fie liber si sa
descopere faptul ca e chemat la iubire.

10
Cf. R. FISICHELLA , «L'impronta trinitaria delle encicliche di Giovanni Paolo II», in: G. BORGONOVO / A. CATTANEO, Giovanni Paolo Teologo,
pp. 34-43.
III. EVENIMENTELE PREMERGATOARE APARITIEI
DOCUMENTULUI „ECLESSIA IN EUROPA”

In al 25-lea an al pontificatului sau, marele Papa loan Paul al II-lea, dupa o


implicare ampla, fara precedent in istoria Bisericii si a lumii ntregi, s-a simtit
obligat sa acorde o atenţie speciala continentului european, pe care viata
creştina s-a desfăşurat cu precădere timp de un mileniu si jumătate.
In a doua jumătate a mileniului al doilea apar tendinţe de fixare a atenţiei pe
orizontala vieţii, verticala eternităţii fiind din ce in ce mai neglijata. Progresele
tehnice evoluând continuu, revoluţia industriala devenind parca un perpetuum
mobile, nu au întârziat sa apară consecinţe grave, nefericite: crize sociale,
conflicte interne si internafionale soldate cu zeci de milioane de victime,
periclitarea mediului înconjurător si a vietii in ansamblul ei, multiple crize
morale si religioase.
Magisteriul Bisericii, prin glasul pastorilor supremi a intervenit constant,
străduindu-se sa conştientizeze factorii responsabili de soarta omenirii, asupra
marilor primejdii, si in acelaşi timp oferind soluţii salutare in conformitate cu
principiile morale creştine. Sunt bine cunoscute in aceasta privinţa, intervenţiile
Papilor Leon al XVI-lea, in ultimul pătrar al secolului al X l X-lea, printre multe
altele cu enciclica sa Rerum Novarum; Pius al Xl-lea, in prima jumătate a
secolului al XX-lea, cu enciclica Quadragesima Anno; loan al XXIII-lea, cu a sa
Mater et Magistra, din 15 iulie 1961; Paul al Vl-lea, cu scrisoarea apostolica
Octogesima Adveniens, din 14 mai 1971 si loan Paul al II-lea cu enciclica
Laborem exercens din 14 septembrie 198111.
Inca din octombrie 1988, când loan Paul al II-lea împlinea un deceniu de
pontifical, intre 8 si 11 ale acelei luni, întreprinde a 41-a calatorie apostolica in
afara Italiei, a patra in Franţa. Cu aceasta ocazie este invitat la cunoscutele
instituţii europene: Consiliul Europei, Parlamentul European si Curtea Europeana
a Drepturilor Omului, de la Strassbourg.
In luările sale de cuvânt la aceste instituţii, Papa isi exprima gândurile si
sugestiile privitoare la situaţia batranului continent. Amintind de identitatea
europeana, menţionează preocupările multiple pentru comunitatea Europei,
insistând asupra mesajului creştin,care a contribuit la făurirea unei concepţii
despre lume si om si care constituie inca un aport fundamental, in ciuda
diviziunilor, a slăbiciunii si a apostaziei. In virtutea acestui aport, se poate vedea
legătura strânsa a omului cu Creatorul sau si valorificarea tuturor aspectelor
vietii, începând cu viata fizica: trupul si cosmosul sunt opera si darul lui
Dumnezeu. Credinţa in Dumnezeu Creator a indentificat cosmosul deschizând
calea cercetării raţionale a omului. Stăpânindu-si trupul si pamantul, persoana
umana pune in mişcare capacitatile sale creatoare. Astfel, europenii au
contribuit in mare măsura la dezvoltarea ştiinţelor si tehnicii. De asemenea,
concepţia biblica despre om a susţinut dezvoltarea ideii luminoase a demnitatii
persoanei umane, valoare esenţiala chiar si pentru cei care nu adera la o
credinţa religioasa. Biserica creştina afirma existenta in om a unei conştiinţe
ireductibile fata de condiţionările care o apasă, capabila de a se deschide spre
absolut, sursa a cautarilor fundamentale a binelui pentru ceilalti ca si pentru el
însuşi, expresie a unei libertati responsabile.
Analizând criza familiei in Europa, Papa atenţionează: „E necesar ca
europenii sa reconsidere si sa redea familiei valoarea sa de element primordial
al vieţii sociale. Sa creeze numaidecât condiţiile care ii favorizează stabilitatea,
care ii permit sa primească si sa dea viata cu generozitate. Sa se revina la
demnitatea responsabilităţilor exercitate de fiecare fiinţa umana in căminul
11
Luigi Accattoli “ Karol Woitila omul sfarsitului de mileniu “ ed. Viata Crestina . Cluj-Napoca 1999 , p 252
propriu pentru susţinerea si fericirea celuilalt. Familia ca atare este un subiect
de drept si de aceea merita sa fie considerata cu toata claritatea”12.
Referitor la formarea tineretului, obiectiv in atenţia Consiliului Europei, loan
Paul al II-lea subliniază un aspect esenţial, acela de situare in cadrul^adevărului
integral. In acest sens, Sfântul Părinte se întreabă retoric: „Intr-o vreme in care
bunurile materiale si tehnologiile risca sa o ia înaintea chemărilor spiritului, oare
nu este cazul sa ne amintim ca
nu exista ştiinţa fara conştiinţa?! Daca se insista in iniţierea sliintifici, aceasta
trebuie sa-l ajute pe tanar sa-si descopere destinul uman”.

IV. PREZENTAREA DOCUMENTULUI

IV.a. Data si locul scrierii

Cu privire la data si locul scrierii informaţiile ne parvin prin intermediul


semnăturii pontifului roman , in semnătura asupra documentului precizându-se
faptul ca locul scrierii acestei Exortatii Apostolice este Roma .
Data in care aceasta Exortatie a fost redactata este 28 iunie anul 2003 , in
cel de-al 25-lea an de pontificat al Sfântului părinte Papa Ioan Paul al II-lea .
“ Roma Sfantul Petru , 28 Iunie , ajunul solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru si
Pavel din anul 2003 , al douăzeci si cincilea an al pontificatului meu .”13

IV.b. Autorul

12
Franco Ranaldi “Papa Ioan Paul al II-lea si jubileul anului 2000”, ed. Paralela 45 Pitesti 1999, p85
13
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” ed. Presa Buna , Iasi 2003
Autorul Exortatiei Apostolice Ecclesia in Europa este Sfantul Parinte Ioan Paul
al II-le a Episcop al Romei si Cap al Bisericii Catolice .
Datorinta importantei pe care Sfantul Parinte Ioan Paul al II-lea a avut-o in
ceea ce priveste pontificatul sau in urmatorul subcapitol voi incerca sa subliniez
realizarile ce au avut loc in timpul pontificatului sau .

IV.b.1. Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea 1

Papa Ioan Paul al II-lea, care a fost ales la 16 octombrie 1978 14, este al 263-
lea Succesor al lui Petru, primul Papă, şi a devenit al patrulea Pontif în
clasamentul lungimii pontificatelor din istoria Bisericii Catolice., el încheindu-si
pelerinajul pe acest pamant ca vicar al lui Cristos la 2 Aprilie 2005, orele
21:3715 .
Pontificatul lui Karol Wojtyla este de 24 de ani, 6 luni şi 8 zile, depăşind astfel
cu o zi pontificatul Papei Pius al VI-lea. Data este calculată de la 22 octombrie
1978, când Papa Ioan Paul al II-lea şi-a început în mod oficial Pontificatul. Primii
trei pontifi pe lista lungimii pontificatului sunt Papa Leon al XIII-lea (25 de ani, 5
luni), Papa Pius al IX-lea (31 de ani, 7 luni, 21 de zile) şi Sfântul Petru (date
precise necunoscute).
Timp de aproape un sfert de secol de pontificat, Sfântul Părinte a stabilit
statistici fără precedent, realizând 98 de Călătorii Apostolice în afara Italiei în
care a vizitat 133 de ţări (cea de a 99-a Călătorie Apostolică va fi la Madrid, în
zilele de 3 şi 4 mai), şi 142 de Vizite Pastorale în Italia, fără a mai pune la
socoteală vizitele efectuate la diferite instituţii din Dieceza de Roma. Papa Ioan
Paul al II-lea a redactat 14 Scrisori Enciclice, 13 Exortaţii Apostolice, 11
Constituţii Apostolice, 42 Scrisori Apostolice şi 28 Motu Proprio.
Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat în timpul a 138 de ceremonii, 1.314 de
Fericiţi şi,cu ceremonia de canonizare care va avea loc duminica viitoare la
Madrid, vor fi proclamaţi în total în 48 de ceremonii, 469 de Sfinţi. De-a lungul
14
Luigi Accattoli “ Karol Woitila omul sfarsitului de mileniu “ ed. Viata Crestina . Cluj-Napoca 1999 , p.55
15
Mesagerul “Ioan Paul al II-lea maestro si sfant parinte pentru toti oamenii “ p.20
pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a ţinut opt Consistorii, ultimul în
februarie 2001, ocazii cu care a creat 201 cardinali. Colegiul Cardinalilor este
alcătuit în momentul de faţă din 168 de membri, din care 112 sunt Cardinali
electori.
În aproximativ 25 de ani de pontificat, Papa Ioan Paul al II-lea a ţinut 1.083
de Audienţe Generale săptămânale, incluzând-o şi pe cea de astăzi, la care au
participat circa şaptesprezece milioane de credincioşi proveniţi din întreaga
lume, iar audienţele private, acordate diferitelor grupuri sau personalităţi
politice, ajung la 1.500.
În timpul pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul Papă care a
vizitat o sinagogă (Roma, aprilie 1986)16; primul care a vizitat o moschee (mai
2001, Marea Moschee Omayyad din Damasc, Siria); primul care a ţinut
conferinţe de presă în avion şi una în Biroul de Presă al Vaticanului (24 ianuarie
1994); primul care a publicat cărţi de proză şi poezie; primul care s-a cazat într-
un hotel şi nu la Nunţiatura Apostolică în timpul călătoriilor (Hotel Irshad a Baku,
Azerbaijan, mai 2002); primul care a adăugat cinci noi mistere Sfântului Rozariu
(octombrie 2002); primul care a celebrat Sfânta Liturghie într-un hangar
(decembrie 1992, Aeroportul Leonardo da Vinci din Roma); şi primul care stabilit
Ziua Iertării (Marele Jubileu al Anului 2000).
Papa Ioan Paul al II-lea a fost şi primul Papă care a vizitat celula unei închisori
(în decembrie 1983, când la vizitat pe Ali Agca17, cetăţeanul turc care a atentat
la viaţa Papei în 1981 în Piaţa Sfântul Petru); a fost primul Papă care a celebrat
Sfânta Liturghie pentru comunitatea catolică ce trăieşte în extremitatea nordică
a lumii, la mai bine de 350 km la nord de Cercul Polar Artic (Tromso, Norvegia
1989); şi primul care a folosit o monogramă (litera "M" de la Maria) pentru
stema sa papală (în mod normal, regulile heraldice prevăd folosirea
monogramelor în jurul unei steme, nu pe stemă)

16
Franco Ranaldi “Papa Ioan Paul al II-lea si jubileul anului 2000”, ed. Paralela 45 Pitesti 1999, p.76
17
Franco Ranaldi,op.cit.,p.71
IV.c. Destinatarii Enciclicei

Destinatarii acestei Enciclice sunt toţi credincioşii Bisericii Catolice , laici si


cler, Ioan Paul al II-lea fiind bucuros sa poată „inpartasii cu Biserica din
Europa„18 roadele celui de-al doilea sinod al Episcopilor pentru Europa .

IV.d. Continutul documentului

Exortatia Papala cuprinde sase capitole, cu doua sau trei subcapitole, fiecare
cu un numar mai mare sau mai mic de articole, însumând 120. Concluzia consta
intr-o splendida rugăciune câtre Maria, Maica Speranţei.

IV.d.1. Isus Cristos este speranţa noastră,

Având ca subtitlu: „Cel Înviat este mereu cu noi”;In partea intai: provocări si
semne de speranţa pentru Biserica din Europa, in 11 articole, sunt detaliate:
umbrirea speranţei ca o perioada de rătăcire, dezorientare, nesiguranţa, teama
de a înfrunta viitorul care afectează si pe mulţi creştini; cauza pierderii
speranţei se afla in încercarea de a face sa prevaleze o antropologie lipsita de
Dumnezeu si de Cristos, omul fiind considerat in mod fals centrul absolut al
realităţii; semnele pierderii sperantei se manifesta uneori prin forme
îngrijorătoare a ceea ce se poate numi o cultura a morţii.
In partea a Il-a a acestui capitol este evidenţiata reîntoarcerea la Cristos ca si
sursa a oricărei speranţe. „Tu, Doamne, Isuse Cristoase, înviat si viu, eşti
speranţa mereu noua a Bisericii si a omenirii, unica si adevărata speranţa a
omului si a istoriei, tu eşti intre noi speranţa gloriei deja in aceasta viata a
noastră si dincolo de moarte”19.

18
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” ed. Presa Buna , Iasi 2003, 5
19
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” ed. Presa Buna , Iasi 2003, 18
IV.d.2. Evanghelia Speranţei încredinţata Bisericii noului mileniu

1. Dumnezeu cheamă la convertire. Sunt descrise comunitatile ecleziale


europene care se confrunta cu slăbiciuni, osteneli si contradicţii, fiind terenuri
ale noii evanghelizări, chemate sa se convertească, având in vedere
creştinismul lor profund de altădată. Biserica nu-i poate uita pe succesorii
creştinilor buni de atunci. Memoria lor este imbold la convertire. Este necesar
din partea tuturor un umil si curajos examen de conştiinţa pentru recunoaşterea
temerilor si greşelilor, omisiunilor, infidelităţilor si vinovaţilor, recunoaştere care
duce la bucuria eliberării profunde si la un nou început care permite continuarea
cu o mai mare vigoare a drumului de evanghelizare. In felul acesta, se deschide
larg si poarta apropierii de fraţii despartiti si fata de toţi oamenii.
2. Biserica întreaga este trimisa in misiune. Sunt scoase in evidenta:
angajamentul slujitorilor hirotoniţi, mărturia persoanelor consacrate, îngrijirea
vocaţiilor, misiunea laicilor si rolul femeilor.

IV.d.3. Vestirea Evangheliei Speranţei

1. Proclamarea misterului lui Cristos: numai Fiul lui Dumnezeu este in


măsura sa risipească întunericul si sa arate calea care duce la Tatăl. Evanghelia
Speranţei încredinţata de Isus Bisericii si asimilata de ea, trebuie vestita si
mărturisita zilnic. Aceasta este vocaţia proprie Bisericii oricând si oriunde.
Aceasta este si misiunea Bisericii astăzi in Europa. Papa tine sa citeze aici din
exortatia apostolica Evangelii Nuntiandi, din 8 decembrie 1975 a vrednicului sau
înaintaş, Paul al Vl-lea: „Evanghelizarea este, intr-adevăr, harul si vocaţia
Bisericii, identitatea sa cea mai profunda.”20
2. Mărturisirea credinţei sa fie făcuta in unitate si dialog, in comuniune intre
bisericile locale. Numai aşa, vestirea Evangheliei speranţei va fi mai eficienta. In
acest sens, contributia organismelor ecleziale continental, începând cu Consiliul
Conferinţelor Episcopale Europene, este de foarte mare importanta. Prin
20
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” ed. Presa Buna , Iasi 2003, 45
schimbul de daruri dintre diferitele biserici locale se pun in comun experienţe si
reflexiile Europei de Vest si de Est, de Nord si de Sud, impartasind orientări
pastorale comune, pentru a propovădui, cu fidelitate si curaj, numele lui Isus
Cristos, izvorul unic al speranţei pentru toţi cei din Europa. Cu toata
amabilitatea sa fie priviţi si primiţi cei de alte confesiuni, ba chiar si indiferenţii
doritori de bine.
3. Evanghelizarea vieţii sociale. Pastoratia are misiunea de a forma
mentalitatea creştina in viata obişnuita:in familie,in şcoala,in comunicaţiile
sociale, in lumea culturii, a muncii si a economiei, in politica, in timpul liber, in
sanatate si in boala. Şcolile catolice de toate gradele pot contribui din plin la
formarea acestei mentalitati. In acelaşi timp se vor promova noi expresii
artistice ale credinţei, printr-un dialog asiduu cu specialist!! in arta. In
Scrisoarea câtre artişti, din 4 aprilie 1999, loan Paul al II-lea nota: „Biserica are
nevoie de arta, de literatura, de muzica, de pictura, sculptura si de arhitectura,
deoarece ea trebuie sa faca perceptibila, ba si mai mult, pe cat posibil,
fascinanta lumea spiritului”.
A nu se uita: Evanghelia este o carte pentru Europa de astăzi si de
totdeauna. Din ea ne însuşim cunoaşterea lui Cristos (Fil 3,8). Sa o primim ca de
la Dumnezeu, care ne-o oferă mereu prin Biserica sa. Sa o mâncam (Cf. Ap
10,9), ca sa devina viata vietii noastre. Aşa vom fi plini de speranţa si capabili
de a o transmite semenilor noştri pe care ti întâlnim pe cale.

IV.d.4. Celebrarea Evangheliei Speranţei


Este mesajul adevărului care ne va elibera (In 8,32). Biserica, detinatoare a
adevărului, este o comunitate care se roaga. Astfel,il asculta pe Domnul ei si
implineste ceea ce Duhul iti spune: adora, lauda, aduce mulţumire si invoca in
cele din urma venirea Domnului: Vino, Doamne Isuse! (Ap 22,16-20), afirmând
ca numai de la el aşteaptă mântuirea. „Si tie, spune Papa, Biserica a lui
Dumnezeu care traiesti in Europa, ti se cere sa fii o comunitate care se roagă,
celebrându-l pe Dumnezeul tău prin sacramente, prin liturgie si prin întreaga
viata. In rugăciune vei descoperi prezenta datatoare de viata a Domnului.
Astfel, inradacinand in el fiecare acţiune a ta, le vei putea propune din nou
europenilor întâlnirea cu el, adevărata speranţa, singura care împlineşte pe
deplin dorinţa vie după Dumnezeu, ascunsa in diferitele forme ale cautarii
religioase care apar in Europa contemporana”21.
1. Redescoperirea liturgiei. Deşi pe continentul european sunt zone vădit
secularizate, nu se poate tăgădui existenta unei Biserici care, crezând, il
vesteşte, celebrează si il slujeşte pe Domnul sau. Sunt creştini exemplari care
trăiesc momente de tăcere contemplativa, care participa la iniţiativele
spirituale, trăiesc Evanghelia in viata lor zilnica si o mărturisesc in diferitele
sectoare ale activităţii lor. Aceştia constituie o chemare si un răspuns pentru cei
care sunt in căutarea sensului vieţii. O grija deosebita trebuie avuta privitor la
celebrări, ca sa fie pus mereu in centru Isus, lumina si calauza tuturor. Si când
spunem Isus, înţelegem si pe Tatăl si pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţa si
nedespărţita. Formarea liturgica sanatoasa are in vedere adevarata reinnoire
printr-o intensa conştientizare a intelesului misterului cel mare si sfânt al
Treimii.
2. O importanta deosebita in viata creştina o are celebrarea sacramentelor,
care sunt acţiuni ale lui Cristos si ale Bisericii, având ca scop cultul lui
Dumnezeu spre sfinţirea oamenilor si edificarea comunitatii ecleziale. Pastoratia
sacramentelor, îndeosebi a Euharistiei si a Reconcilierii, isi va intensifica
eforturile pentru a evidenţia cat mai bine realitatea lor profunda. Constitutia
Dogmatica despre Biserica, Lumen Gentium, la numărul 11 notează: „Din
21
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” ed. Presa Buna , Iasi 2003, 66
Euharistie,izvor si apogeu al întregii vieţi creştine, se alimentează Biserica in
peregrinarea ei, aflând in ea sursa oricărei speranţe”22. lar cat priveşte
Reconcilierea, experienţa personala a iertării din partea lui Dumnezeu, fata de
fiecare om, este fundamentul esenţial al oricărei speranţe pentru viitorul sau. O
viata crestina adevarata este axata pe rugăciune ca si colocviu sincer al fiecărui
om cu Dumnezeu. Ea este respiraţia sufletului. Întreruperea ei duce la sufocare.
Ziua Domnului este momentul prin excelenta si foarte evocator cat priveşte
celebrarea Evangheliei Speranţei. Având in vedere neglijarea ei notorie pe plan
european, este necesara o acţiune pastorala articulata la nivel educativ,
spiritual si social, care sa ajute la trăirea adevărului ei semnificativ.

IV.d.5 Slujirea Evangheliei Speranţei

1. Pentru a sluji Evanghelia Speranţei, i se cere si Bisericii din Europa sa


urmeze CALEA IUBIRII, aceea a unei angajări in a sluji in diferite forme, cu o
generozitate neîntrerupta si nelimitata. In enciclica sa, Redemptor Hominis,
Papa loan Paul al Il-lea menţionează: «Omul nu poate trai fara iubire. El ramane
in sine o fiinţa neînţeleasa, viata sa este lipsita de sens daca nu-i este revelata
iubirea, daca nu intalneste iubirea, daca nu o experimentează si nu si-o
insuseste, daca nu se impartaseste din ea din plin». Pentru ca este dăruita de
Dumnezeu, iubirea devine porunca pentru om. Când Biserica este in slujba
iubirii, face sa crească in acelaşi timp cultura solidarităţii, contribuind astfel la a
reda la viata valorile universale ale existentei umane. Voluntariatul creştin este
realitatea specifica a acestei culturi.
2. Slujirea Evangheliei Speranţei in societate are ca obiectiv de predilecţie pe
cei săraci. A-i primi si a-i sluji înseamnă a-l primi si a-l sluji pe Isus Cristos însuşi
(Cf. Mt 25,40)23. Nu se poate trece cu vederea nici fenomenul şomajului. Grija
fata de bolnavi constituie si ea o prioritate. Utilizarea corecta a bunurilor
materiale este in strânsa legătura cu aceste obiective creştine. Slujirea
22
Idem.75
23
Ioan Paul al II-lea, E.I.E.,86
Evangheliei Vieţii in lumina adevărului despre casatorie si familie, ca o asanare
radicala a acesteia, duce la construirea unei vieţi demne de om.
3. Apelul de a trai iubirea activa este exprimat de loan Paul al II-lea: «Biserica
din Europa, primeste in fiecare zi cu o reînnoita prospeţime darul iubirii pe care
Domnul tău ti-l oferă si de care te face capabila,. Invata de la El conţinutul si
măsura iubirii. Fii, Biserica a fericirilor, permanent conforma cu Evanghelia lui
Cristos» (Cf. Mt 5,1-12)24.

IV.d.6. Evanghelia Speranţei pentru o Europa noua

Este folosit ca motto citatul din Apocalipsa 21,2: „Si am văzut cetatea cea
sfânta, lerusalimul cel nou, coborând din cer”25. Imaginea vorbeşte despre o
realitate escatologica depăşind tot ceea ce poate face omul,fiind un dar al lui
Dumnezeu. Nu este o utopie ci o realitate deja prezenta. Acest lucru îl arata
verbul la prezent, folosit de Dumnezeu: „Iata, le fac pe toate noi” (Ap 21,5), cu
precizarea ulterioara: „S-au implinit!” (Ap 21,6).
Intr-adevăr, Dumnezeu acţionează deja pentru remnoirea lumii. Pastele lui
Isus este deja noutatea lui Dumnezeu. El face sa se nască Biserica, insufleteste
existenta ei, reînnoieşte si transforma istoria.
Vocaţia spirituala a Europei consta in promovarea valorilor universale, la
dobândirea cărora crestinismul a avut, aşa cum arata istoria bimilenara a
continentului, un rol determinant. Pe scurt, aceste valori universale sunt:
afirmarea demnitatii transcendente a persoanei umane, a valorii raţiunii, a
libertăţii, a democraţiei, a statului de drept si a distincţiei dintre politica si
religie. Odată cu acestea, va promova solidaritatea si pacea lumii.
Europa are nevoie de un salt calitativ in conştientizarea moştenirii sale
spirituale. Biserica simte ca este de datoria ei de a reînnoi cu putere mesajul de
speranţa încredinţat ei de Dumnezeu si repeta Europei: „Domnul Dumnezeul

24
Ioan Paul al II-lea, E.I.E.94
25
Idem.,106
tău este in mijlocul tău ca un izbăvitor puternic!” 26 . „Reluand aceasta invitatie
la speranta ii repet inca o data astazi, Europa de la inceputul celui de-al treilea
mileniu, deschide-i porţile lui Cristos! Fii tu însuti ! Redescoperă originile tale!
Reînvie radacinile tale! Nu te teme! Evanghelia nu este împotriva ta, ci in
favoarea ta! Ai încredere! In Evanghelie, care este Isus, vei afla speranţa solida
si durabila la care aspiri. Este o speranţa întemeiata pe biruinţa lui Cristos
asupra păcatului si a mortii. Aceasta izbânda El a dorit sa fie spre mantuirea si
bucuria ta. Fii sigura! Evanghelia Speranţei nu dezamăgeşte! In vicisitudinile
istoriei tale de ieri si de azi, ea este lumina care luminează si orientează drumul
tău; este forţa ce te sprijină in încercări; este profeţie a unei lumi noi; este
indicarea unui nou început; este invitaţia adresata uror, credincioşi sau nu, de a
trasa drumuri mereu noi, care sa duca la EUROPA SPIRITULUI, pentru a face din
ea o adevărata CASA COMUNA plina de bucuria vietii”27.

IV.d.7. Consacrare Mariei

Concluzia exortatiei este, cum era si normal din partea unui Papa care si-a
închinat întreg pontificatul Maicii Preasfinte, sub deviza „Totus tuus”, cu
frumoasa consacrare prin rugăciunea câtre Maria, Maica Speranţei:
„Marie, Maica Speranţei, insoteste-ne pe cale! Invata-ne sa-l proclamam pe
Dumnezeul cel Viu; ajuta-ne sa-l mărturisim pe Isus, unicul mântuitor; fa-ne
serviabili fata de aproapele, primitori cu cei nevoiaşi, făuritori ai dreptăţii,
ziditori plini de zel ai unei lumi mai bune; mijloceşte pentru noi cei care
acţionam in istorie siguri ca planul Tatălui se va împlini. Aurora a unei lumi noi,
arata-te Maica a Speranţei si veghează asupra noastră ! Veghează asupra
Bisericii din Europa, ca sa fie transparenta fata de Evanghelie, sa fie autentic loc
de comuniune, sa fie vie misiunea ei de vestire, de celebrare si de slujire a
Evangheliei Speranţei spre pacea si bucuria tuturor. Regina a păcii, ocroteşte
omenirea celui de-al Ill-lea mileniu! Veghează asupra tuturor creştinilor ca sa
26
Idem. 120
27
Ioan Paul al II-lea “Ecclessia in Europa” ed. Presa Buna , Iasi 2003, 121
înainteze cu încredere pe calea unitatii, ca plămada pentru buna injelegere pe
continent! Veghează asupra tinerilor, speranţa viitorului, ca sa răspundă cu
generozitate la chemarea lui Isus! Veghează asupra responsabililor naţiunilor ca
sa se angajeze in construirea casei comune in care sa fie respectate demnitatea
si drepturile fiecăruia! Marie, da-ni-l pe Isus! Fa sa-l urmam si sa-l iubim! El este
speranta Bisericii, a Europei si a omenirii. El traieste cu noi, in mijlocul nostru, in
Biserica sa. Împreuna cu tine spunem: "Vino, Doamne Isuse!" (Ap 22,20)”28.
Fie ca speranta gloriei sadita de El in inimile noastre sa aduca roade de
dreptate si de pace!

V. Biserica in conciliul Vatican II

V.a. Conciliul Ecumenic Vatican II

(11 octombrie 1962 - 8 decembrie 1965)


Fericitul Papa loan al XXIII-lea căruia doctrina sociala catolica ii datorează
foarte mult pentru cele doua enciclice sociale: „Mate ret Magistra „ si „Pacem in
terris”, acestea fiind printre cele mai importante din întreaga istorie a Bisericii, va
ramane in analele Bisericii pentru ca a convocat sj a organizat Conciliul Ecumenic
Vatican II, deschis in data de 11 octombrie 1962.
Acest papa a condus doar prima perioada a acestuia (11 octombrie - 8
decembrie 1962). In 3 iunie 1963 a murit ca un sfânt, oferindu-si viata pentru
Conciliu, pentru Biserica si pentru pace, lăsând urmaşilor misiunea de a continua
lucrările Conciliului si a trage concluziile.
intr-un asemenea moment, ,,Mesajul Părinţilor Conciliari adresat omenirii" din 20
octombrie 1962, a pus inca de la început activitatea lor sub semnul preocupării
pentru problemele sociale. ,,In desfăşurarea lucariilor noastre - spuneau părinţii

28
Idem. 125
conciliari -vom tine cont de tot ceea ce se cuvine demnitatii omului, si de ceea ce
contribuie la adevarata fratie a popoarelor"29.

Celelalte trei perioade ale Conciliului s-au desfăşurat sub conducerea Sf.
Părinte Paul al Vl-lea, (ales papa in 21 iunie 1963). In ceea ce priveşte doctrina
sociala a Bisericii, trebuie amintite următoarele documente ale Conciliului:
In a doua perioada (29 septembrie - 4 decembrie 1963): decretul referitor la
Mijloacele de comunicare sociala, Inter mirifica;
In a treia perioada (14 septembrie - 21 noiembrie 1964): Constitutia dogmatica
despre Biserica Lumen gentium;
In a patra perioada (14 septembrie - 8 decembrie 1965): In 28 octombrie 1965:
Declaraţia despre educaţia creştina, Gravissimum educationist Declaraţia despre
Biserica si religiile necreştine Nostra aetate;

in 1 8 noiembrie 1 965 : Decretul despre Apostolatul laicilor Apostolicam


actuositatem;
in 7 decembrie 1965: Declaraţia despre Libertatea religioasa Dignitatis
humanae, document important, care afirma imunitatea fata de constrângere atat
in societatea civila cat si in mărturisirea religiei.
Tot in 7 decembrie 1965: Constituţia pastorala despre Biserica in lumea
contemporana Gaudium et spes, care pentru marea sa importanta in domeniul
social o vom studia mai amplu in cele ce urmeaza.
in 8 decembrie 1965 - in momentul închiderii sale -Conciliul a consemnat şapte
mesaje catre umanitate:: 1) Celor care guverneaza;
2) Ganditorilor sj oamenilor de stiin|a;
3) Femeilor;
4) Artis.tilor;
5) Celor saraci, bolnavilor, tuturor celor care se afla in suferinţa;
6) Muncitorilor;
7) Tineretului.

29
Isidor Martinca “Doctrina socoala a bisericii “ vol.1 Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti 2006 , p.201
V.b. Constitutia pastorala „Gaudium et spes”

Este cu siguranţa cea care constituie un eveniment nou in istoria conciliilor,


datorita conţinutului sau social.
Odată precizate întinderea si limitele invataturii sociale a acestui document,
Conciliul (in Introducere) indica raţiunea pentru care se ocupa de asemenea
probleme:: creştinii sunt legaţi in mod profund de lume prin angoasele si prin
speranţele sale, deoarece ei trebuie sa îndeplinească in lume misiune Bisericii,
mântuirea adusa de Cristos.
Conciliul Vatican II, mai ales prin Constitutia pastorala despre Biserica in
lumea contemporana, Gaudium et spes, se spune ca a avut o mare influenta in
apariţia multor teologii ale practicii. Chiavacci incepe tratarea problemelor puse
de teologia politica tocmai de la pozitiile de baza ale constitutei Gaudium et spes.
Fara a judeca faptul acesta, noi, consideram totusi ca cea mai frumoasa sinteza
de teologie sociala, in linie clasica, se afla tocmai in constituţia Gaudium et
spes..As. a cum scrie P. Refoule:
,,In acel timp nu avusese loc inci navala unui fel de teologie salbatica, care a
privilegiat grapurile formate si diferitele miscari noncorrfbrrniste" 30.
Conciliul a lovit cu putere in contestaţiile sale, revizuirile sale critice au fost
serioase si indraznete; insa exista mare diferenţa propunând problematica actuala!
Elemente pentru alcatuirea unei mai perfecte sinteze de teologie sociala se
gasesc răspândite si in alte documente conciliare precum si in enciclicele sociale. Ar
putea fi de un mare interes a aduna intr-o culegere toate documentele. Avem deja
un Compendia della Dottrina sociale della Chiesa. Aici ne limitam la Gaudium et
spes, încercând sa scoatem in evidenta nu atât conţinutul doctrinal al
documentului, cat mai ales obiectivul teologic prin care Părinţii conciliari abordează
problematica realităţii sociale. Data fiind masa mare de elemente, suntem
constrânşi sa evidenţiem doar câteva, insa suficiente, pentru a scoate in relief
acest obiectiv.
De fapt, in fata lumii de astăzi si a problemelor sale, Părinţii conciliari se
plasează intr-o atitudine care, in timp ce tine cont de realitatea concreta,
transcende datele contingente pentru a se îndrepta spre planul lui Dumnezeu:
,,Sub lumina lui Cristos, Chipul nevăzutului Dumnezeu Intaiul-Nascut din toata
faptura" (Col. 1,15), Conciliul isi propune sa se adreseze tuturor pentru a deslusj
misterul omului si a colabora la găsirea unei soluţii pentru principalele probleme ale
timpului nostru31.
Conciliul, mărturisind si proclamând credinţa întregului Popor al lui Dumnezeu
adunat laolaltă de Cristos, aduce lumina care vine din Evanghelie si pune la
dispoziţia oamenilor energiile mântuirii pe care Biserica, sub călăuzirea Spiritului
Sfant le primeşte de la Întemeietorul sau. De fapt este vorba despre mântuirea
persoanei umane si de reinstaurarea societajii umane .

30
Isidor Martinca “Doctrina socoala a bisericii “ vol.1 Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti 2006 p.224
31
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965), 3
Lumea pe care o are in vedere Conciliul este lumea oamenilor, adică întreaga
familie umana, cu toate realităţile in mijlocul cărora traieste; lumea, teatrul istoriei
neamului omenesc, marcata de efortul, de înfrângerile si de victoriile acestuia;
lumea, care conform credinţei creştinilor, este creata si păstrata de iubirea
Creatorului si care a căzut, ce-i drept, in robia păcatului, dar a fost eliberata de
Cristos răstignit si înviat, care a frânt puterea celui râu, pentru a fi transformata
după planul lui Dumnezeu si a ajunge la desavarsjre32.
In fata evoluţiei lumii si a profundelor întrebări pe care continua sa si le pună
oamenii astăzi ca si ieri, Biserica prezintă răspunsul sau, adică datele credinţei
sale: ,,Biserica crede ca Isus Cristos, mort si înviat pentru toţi (cf. 2Cor. 5,15),
oferă omului lumina si puteri prin Spiritul sau, ca omul sa poată răspunde
vocaţiei sale supreme si ca nu a fost dat alt nume sub cer oamenilor, in care ei
sa se poată mântui". ,,De asemenea, ea crede ca in Domnul si invatatorul ei se
afla cheia, centrul sj scopul întregii istorii umane". ,,Pe langa aceasta, Biserica
afirma ca mai adânc decât toate schimbările exista multe lucruri care nu se
schimba si care isi au temeiul ultim in Cristos, care este acelaşi ieri, astăzi si in
veac" (Cf. Evrei 13,8).
,,Tot ceea ce a fost propus de acest Sfânt Sinod face parte din tezaurul doctrinal al
Bisericii... In mod voit, in fa|a imensei varietati de situaţii si de forme de civiliza|ie,
acesta prezentare nu are, in numeroase puncte, decât un caracter intru-torul
general. Avem încrederea ca multele lucruri pe care le-am expus, bazându-ne pe
cuvântul lui Dumnezeu si pe Spiritul Evangheliei, pot aduce un ajutor valid tuturor"33
Conciliul este perfect conştient de aceasta natura pur teologica a tratării
diferitelor probleme sociale abordate, aşa după cum putem vedea in diferitele
pasaje citate. De aceea, încercarea noastră de a scoate in evidenta teologia
sociala din Gaudium et spes este legitima.
Pentru a realiza o asemenea sarcina, trebuie sa ştim sa observam semnele
timpului si sa le interpretam in lumina Evangheliei. In introducere Conciliul
individualizează aceste semne si oferă imediat cheia propriei soluţiei: Cristos.

32
Idem. 2
33
Idem, 91
,,Aşadar, sub lumina lui Cristos, Chipul nevăzutului Dumnezeu, intaiul-nascut din
toata făptura, Conciliul isi propune sa se adreseze tuturor pentru a desluşi misterul
omului si a colabora la găsirea unei soluţii pentru principalele probleme ale timpului
nostru".34
In partea I, prin urmare: ,,Conciliul isi propune sa evalueze in aceasta lumina
valorile cele mai preţuite astăzi si sa le refere la izvorul lor divin"35.
Ce gândeşte Biserica despre om?
- Natura si demnitatea omului.
- Negarea acestei demnitati si ateismul. Ce anume pare sa însemne a ne ruga
pentru edificarea societarii actuale?
,,Pentru ca documentele mai recente ale Magisteriului Bisericii au expus pe larg
inva|atura creştina asupra societarii umane, Conciliul aminteşte numai câteva
adevăruri mai importante si expune temeiul lor in lumina Revelaţiei. Apoi insista
asupra anumitor consecinţe deosebit de importante in zilele noastre"36
,,D u pă ce a arătat ce delim itate are persoana um ana si ce m en ire, atât ind ivid uala c
sociala, are d e îndeplinitum
in e,
l C onciliul, sub lum ina Evangheliei si a experienţei um ane,
atrage acum
atentita tutu ror a supra u nor prob lem e con tem poran e m a i urgafectează
ente ca re
in cea m ai m are m ăsura neam ul om enesc"
37
.
Casatoria si familia: ,,Demnitatea casatoriei si a familiei si valorificarea ei".

Cultura umana: ,,Promovarea progresului culturii". Introducerea precizează sensul


termenului ,,cultura".

- in prima parte este vorba despre situaţia culturii in lumea de astăzi.

- in a doua parte sunt prezentate câteva principii referitoare la dreapta


promovare a culturii: raporturile dintre credinţa si cultura si dintre diversele
aspecte ale culturii.

34
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965), . 10
35
Idem. 11
36
Idem. 23
37
Idem. 46
- in a treia parte sunt precizate câteva îndatoriri mai importante ale creştinilor,
referitoare la cultura: dreptul la cultura, educaţia la o cultura integrala, armonia
dintre cultura umana si invatatura creştina.

Viata economico-sociala. si aici, după o introducere despre viata economica si


câteva aspecte, caracteristice contemporane, Conciliu tratează:
- despre dezvoltarea economica;
- despre câteva principii referitoare la viata economico-sociala. referitor la
munca, la iniţiativa, la bunurile pamantesti, la problemele financiare, la
proprietate, la activitatea economico-sociala sj la imparatia lui Cristos.

Viata politica După o privire aruncata asupra vieţii publice contemporane,


Conciliul precizează natura sj scopul comunitatii politice, datoria de a participa la
viata publica si raporturile dintre comunitatea politica sj Biserica.

Ultimul capitol este dedicat solidarităţii dintre naţiuni pe de o parte sj păcii pe


de alta parte. In acesta, după o reflecţie asupra situaţiei actuale, Conciliul
ilustrează in primul rând adevărata natura a păcii; după care intr-o prima parte se
refera la război si la datoria de a-l evita;
- intr-o a doua parte arata căile pentru construirea comunitatii internaţionale
si pentru cooperarea mondiala.
In concluzie, amintind inca odată necesitatea instaurării unui dialog mtre toţi
oamenii si datoria implicării pentru construirea si călăuzirea acestei lumi câtre
scopul sau, Conciliul face câteva afirmaţii importante referitor la doctrina sociala
prezentata.
,,Ceea ce Sfantul Conciliu propune izvorăşte din tezaurul invataturii Bisericii si are
drept scop sa-i ajute pe toţi oamenii vremurilor noastre, pe aceia care cred in
Dumnezeu, ca si pe aceia care cred nu II recunosc in mod explicit, ca, intelegandu-si mai
clar si mai integral chemarea, sa construiască o lume mai conforma cu eminenta
demnitate a omului, sa tindia spre o fraternitate universala cu rădăcini mai adânci si,
îndemnaţi de iubire, si răspundă printr-un efort generos si comun la apelurile cele mai
presante ale epocii noastre"38

38
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965),91
Insa, in fata imensei varietati fie ale situaţiilor, fie a formelor de civilizaţie,
aceasta prezentare, sub numeroase aspecte are in mod deliberat un caracter
general; ba chiar, desi prezintă o doctrina deja cunoscuta in Biserica, deoarece nu
rareori este vorba despre un subiect supus unei evoluţii continue, aceasta va trebui
sa fie dusa mai departe si dezvoltata.
Este o invitaţie de a merge mai departe. Este o chemare la legea fundamentala a
doctrinei sociale a Bisericii: aceea de a lumina oamenii din toate timpurile si de
pretutindeni.
VI. Aplicabilitatea in Biserica

VI.a. Necesitatea cunoaşt erii lumii contemporane

Trăind intr-o ,,noua epoca a istoriei umane" 39, Biserica nu poate sa nu se


intereseze de problemele lumii si sa răspundă la acestea cu o pastoratie
adecvata si eficienta. Deja in Conciliul al II-lea din Vatican, intr-un mod special
in constituţia pastorala Gaudium et spes, părinţii conciliari încearcă sa facă o
analiza concreta a lumii contemporane, cu scopul de a trasa nişte linii pastorale
specifice. Aceasta analiza este făcuta atât la lumina Revelaţiei creştine, cat si a
datelor furnizate in mare parte de ştiinţele umane 40.

39
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965) 54
40
Ioan I. Inca , Germano Morani , “Gandirea sociala a bisericii”ed. Deisis , Sibiu 2002 ,p. 281
După „Gaudium et spes”, a devenit un fapt normal ca sa se pornească de la
aceasta analiza când e vorba de a lua decizii concrete intr-un anumit sector al
vieţii Bisericii. Asa se procedează in documentele oficiale ale Sfântului Scaun,
enciclice, sinoade episcopale, documente ale congregaţiilor romane si ale
Bisericilor particulare. Astfel, Papa loan Paul al II-lea , in exortaţia apostolica
„Pastores dabo vobis”, afirma ca: „este importanta cunoaşterea situaţiei. 0
simpla reliefare de date nu este sufici enta; este necesara o cercetare ştiinţifica
in măsura sa permită stabilirea unui cadru precis si concret al circumstantelor
reale socio-culturale si ecleziale. si mai importanta este interpretarea situaţiei.
Ea este ceruta de ambivalenta si, uneori, de caracterul contradictoriu specific
situaţiei ce se prezintă ca o îmbi nare profunda de dificultati si potentialitati,
elemente negative si motive de speranţa ”41.
Perioada postconciliara a fost caracterizata de multe tulburări pe plan
doctrinal si practic, ca urmare a influentei puternice a unor ideologii ca
neocapitalismul, marxismul, freudismul etc. In realitate, caracterul ştiinţific al
acestor ideologii a ajuns sa fie foarte mult pus in discuţie. Aşa după cum afirma
cardinalul Ratzihger:, actual Pontif al Romei Papa Benedict al XVI-lea .

„Doctrina marxista a mântuirii, bineînţeles, in diferite forme de


instrumentare, apărea, in fond, ca singura motivata din punct de vedere etic si, in
acelaşi timp, singura calauza spre viitor conforma cu imaginea ştiinţifica a lumii
(...) Nu mai exista încredere in marile promisiuni de natura morala, iar
marxismul s-a văzut pe sine tocmai ca una dintre acestea. El propunea
dreptatea pentru toţi, pacea, desfiinţarea relaţiilor nedrepte de conducere etc.
De dragul acestor idealuri, s-a crezut ca principiile etice trebuie abandonate si
ca teroarea poate fi folosita ca mijloc de instaurare a binelui ”42.

Fara îndoiala, Revelaţia creştina este de mare ajutor la analizarea na turii


umane si a istoriei si face ca sa fie descoperite realitati la care nu ajung
ideologiile caracterizate de imanentism, pozitivism, fenomenalism etc. Este de

41
Ioan Paul al II-lea “ Pastores davo vobis” (25 03 1992) Iasi 2000 , 10
42
Ratzihger “ introducere in Crestinism , prelegeri despre Crezul Apostolic” ed. Sapientia , Iasi 2004 p.9
ajuns sa ne gândim ca nici o ideologie nu poate sa ajute la descoperirea
păcatului inteles in semnificaţia sa specifica de rebeliune fata de Dumnezeu. si
totuşi, păcatul personal si păcatul lumii au o importanta determinanta in
evoluţia istoriei mântuirii. Pentru a diagnostica bine re alitatea, trebuie sa fie
luata in considerare libertatea umana. Unde exista omul, exista libertate, si
unde exista libertate, exista ambivalenta, contra dicţie, imprevizibil.
In fata schimbărilor pozitive si negative din lumea contemporana, este
necesar un model nou d e pastoratie, un raport nou dintre Biserica si lume sau o
acţiune diferita a Bisericii in noul context socio-cultural. Creştinii sunt, ca toţi
ceilalţi oameni, cetăţeni ai acestei lumi. Transformările din lume influenţează
mentalitatea si conştiinţa creştinilor si, prin urmare, si Biserica este
influenţata chiar in viata sa interna. Biserica nu poate ra mane indiferenta sau
pe poziţii conservatoare sau de refuz total al schimb ărilor din lume, dar nici nu
poate sa cada in extrema cealaltă, adică de a accepta fara discernământ
toate componentele transformărilor sau de a avea atitudini oportuniste. Exista
o singura atitudine care trebuie luata, aceea ce se concretizează in întruparea
Fiului lui Dumnezeu. Întruparea indica realitatea totala si profunda a lui Isus
Cristos si defineşte modul in care mântuirea se realizează in istorie. Implicarea
lui Dumnezeu in si tuaţia omenirii înseamnă ca el ia in serios realitatea si
istoria sa, ca o ia asupra sa in ascultare pana la moarte, ca o răscumpăra, nu
de undeva de deasupra sau de undeva din afara, ci dinlăuntru. Din moment ce
Biserica realizează in natura sa teandrica modelul Cuvântului întrupat 43
, ea
trebuie sa realizeze modelul lui Cristos si in misiunea sa. Ea nu este chemata sa
fie deasupra, dedesubtul sau in afara lumii, ci înlăuntrul ei, ca un ,,aluat" de
comuniune si de slujire.
Metodologia pe care Biserica o poate adopta fata de lumea contemporana
poate avea trei variante 44
: Biserica nu salvează lumea daca refuza lumea;
Biserica nu salvează lumea daca devine asemenea lumii, chiar si in păcat;
Biserica salvează lumea daca, precum Cristos, devine in toate asemenea
43
Conciliul Vatican II “ Lumen gentium”( 21. 11. 1964), 8
44
Isidor Martinca “ Cultura si educatia in doctrina sociala a bisericii “ ed. Universitatii din Bucuresti , Bucuresti 2004,p
66
lumii, in afara de păcat. Fata de lumea contemporana, Biserica trebuie sa
tina seama de aceste criterii fundamentale ale istoriei mântuirii, sa fie gata
sa reconsidere orientările si metodele pastorale, sa caute modalităţile cele
mai bune de a-i propune omului de astăzi Evanghelia lui Cristos ca un
răspuns unic la problemele sale. Pe aceste criterii se bazează invatatura
Papei loan Paul al II-lea , care afirma ca, ,,pentru credincios, interpretarea
situaţiei istorice... se face in lumina si forţa Evangheliei, a Evangheliei vii si
personale, care este Isus Cristos, si prin darul Spiritului Sfânt "45.
Un aspect fo arte important este cel dat de ,,semnele timpurilor". Este
vorba despre o cunoaştere si o interpretare care trebuie făcute cu discerna-
mant eclezial înţelept si responsabil, sub influenta Duhului Sfânt, in mod
liber si disponibil, pentru a descoperi in interiorul faptelor istoria mantu -
irii, ,,noul" care vine de la Dumnezeu, evitând astfel riscul de a confunda
semnele timpurilor cu faptele pur sociologice. In acest sens, Conciliul este
foarte clar:
„Poporul lui Dumnezeu, împins de credinţa ca este călăuzit de Spiritul
Domnului care ample pamantul, se străduieşte ca, in evenimentele, in
exigentele si in aspiraţiile la care participa împreuna cu ceilalţi oameni ai
vremurilor noastre, sa discearna care sunt adevăratele semne ale prezentei sau
ale planului lui Dumnezeu”46.
In doctrina conciliară, semnele timpurilor sunt fapte sau evenimente ce au
un sens dublu: unul mai perceptibil la nivel istorico-sociologic si altul mai
profund si tipic teologic. Misiunea Bisericii nu este numai de a cunoaşte
evenimentele lumii, ci de a le interpreta, de a discerne semnele timpurilor,
care sunt cai concrete deschise de Dumnezeu pentru misiunea sa pastorala.

VI.b. Cunoaşterea Uniunii Europene si contribuţia la viata ei

45
Ioan Paul al II-lea “ Pastores davo vobis” (25 03 1992) Iasi 2000 ,10
46
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965), 11
Creştinii au nevoie astăzi de o informare constanta, comprehensibila si foarte
larga asupra Uniunii Europene, nu numai la nivel de reprezentanţi ai Bisericilor
si la nivel de expert!, ci, de asemenea, la nivelul clerului si al credincioşilor. Fara
o atare informare, va exista tentaţia fie de a idealiza Uniunea, fie de a o
condarnna sau ignora. Se pare ca mulţi reprezentanţi ai Bisericii si oameni
politici care cunosc instituţiile europene, si chiar cei care sunt credincioşi
practicanţi, nu sunt suficient angajaţi intr-o reflecţie comuna având ca subiect
percepţia Uniunii de câtre comunităţile religioase de baza. Spre exemplu, se
anunţa din timp in timp in România ca va fi un preţ de plătit pentru integrarea
europeana, pentru care trebuie sa fim pregătiţi, dar trebuie si explicat in mod
constant si sistematic tot ceea ce înseamnă aceasta in practica. Exista, deci,
mult de făcut!
Pe de alta parte, Uniunea insasi nu este o simpla organizaţie gata fa cuta, ci
ea insasi este un proces de construcţie după un proces perfectibil, care, cu
timpul, va putea deveni un mod de viata, o experienţa dobândita (aquis) care
se transforma intr-o trăire (vecu) de interpretat si de transmis. Daca acest
proces de construcţie sau de reconstrucţie europeana schimba intr-o anumita
măsura viata naţiunilor si a persoanelor, el poate constitui, de asemenea, o
provocare sau / si o şansa pentru Biserici si comunitati religioase, care vor fi astfel
chemate sa inteleaga propria lor tradiţie vie ca pe un proces de înnoire a
identitatii lor intr-un context nou, tradiţie pe care o putem numi fidelitate
reînnoita. In acest sens, adevărul principiilor religioase fundamentale trebuie
gândit si exprimat intr-un context si intr-un climat complex, sau, mai bine zis,
complicat 47, elaborând, pe baza reflecţiei teologice si a experienţei sociale, reguli
reînnoite de comportament si acţiune.
Spre exemplu, respectând principiile canonice si pastorale ale trecutului,
Greco-Catolicismul in era construcţiei europene trebuie sa-si dezvolte tradiţia
sa crea toare: aceea de a stabili reguli misionare si pastorale noi, care
intensifica comuniunea fraterna si apărarea demnitatii umane, căutarea
sfinţeniei si a unitatii, precum si expresia solidarităţii sociale intr-un context cu
o puternica tendinţa secularizata si individualista. Acest context este astăzi
descris de sociologi ca fiind marcat de ,,radicalizarea secularizării si emer genta
noilor utopii cu caracter non-politic", precum si de o ,,emergenta a
policentrismului. Aceasta se manifesta pe plan mondial, unde universalita- tea
drepturilor omului se confrunta cu diversitatea culturilor". Ca urmare, ,,este
vorba de o reexaminare a semnificaţiei apartenenţei naţionale intr-un context
de mobilitate si de cosmopolitism" 48
.
La toate acestea se adaugă relativizarea sensului sacrului si al moralei 49
,
împreuna cu un recul al politicii, al socialului si al umanitarului in fata
profitului economic pana si in noua Constituţie europeana 50
.
La rândul sau, teologul ortodox Olivier Clement constata: „ Cultura
occidentala, in momentul in care tinde sa asume toate aspectele aventurii
umane, destructurează alte structuri - mai intai in suflete - si, in final, propria

47
,,Modernitatea, pentru ca exprima o realitate fragmentata, disimuleaza tot ceea ce nu este inedit §i
actual, dar ea valorizeaza, in schimb, tot ceea ce acorda un loc vast efemerita-tii, ceea ce il impinge pe
individ la cucerirea prezentului §i impune o gestionare a vietii care se orienteaza catre momentele
urmatoare (cf. G. BALANDIER, Le detour. Pouvoir et Modernite, Fayard, Paris 1985). Cucerirea imediatului §i
a efemerului, a carui purtatoare este ea, refuza tot ceea ce este construit §i definit, in favoarea a tot
ceea ce preaslavegte experimentele provocatoare ce contrasteaza cu viata cotidiana. Urbanizarea
crescanda a locurilor unde se joaca cea mai mare parte a existentei umane impune ritmuri §i
secventialitati temporale ce sunt tot mai mult regizate de artificiu, §i din ce in ce mai putin de natura.
Progresul acce-lerat al gtiintelor §i tehnicilor, dezvoltarea sintetica a fortelor de productie,
intensificarea muncii omului in sensul productivitatii crescande, toate acestea au creat in Europa un
Stat puternic birocratic-informatizat" (Luigi TOMASI, ,,Les contestations politiques et religieuses de
1'Europe", in Religions et transformations de I'Europe, ed. Gilbert Vincent et Jean-Paul Willaime,
Presses Universitaires de Strasbourg 1993, 402-403).
48
Jean REMY, ,,Lai'cite et construction de I'Europe", in Religions et transformations de I'Europe, 367
49
Cardinal Joseph RATZINGER, L'Europe, ses fondements, aujourd'hui et demain, Editions Saint-
Augustin,
50
Saint-Maurice (Suisse) 2005, 35-37.
. Ignace BERTEN, ,,La Constitution europeene et les religions", Revue theologique de Louvain 35
(2004) 477.
sa moştenire. Raţiunea instrumentala, prin maşinăriile sale de vis - de la
televiziune pana la ,,spatiile virtuale" -, penetrează si condiţionează psihismul
colectiv si dezintegrează marile referinţe simbolice care nu au încetat niciodată
sa protejeze si sa fecundeze umanitatea 51.
Acelaşi autor propune: ,,Împotriva unui laicism care marginalizează Bisericile
si face din religie o afacere pur privata, creştinii trebuie sa favorizeze o autentica
laicitate, in care toate religiile sa isi găsească locul, un loc de parteneri
recunoscuţi si al căror aviz va fi solicitat" 52.
In prezent si in viitor, in construcţia europeana, alături de cler, un rol
important trebuie sa fie jucat si de laicat, care poate mărturisi o
fidelitate dinamica si creatoare, care nu este nici revolta , nici resemnare,
ci pasiune inteligenta pentru comuniunea vie in adevăr si in iubire si, mai
ales, in respectul demnitatii umane iubite de Dumnezeu dincolo de toata
diversitatea culturala sau naţionala.
In acest sens, numărul mare de studente si studenţi romani care stu diază
astăzi teologia si alte discipline in Europa occidentala, împreuna cu numărul
mare de muncitori romani ce se găsesc in tarile care sunt de mai multa vreme
membre ale Uniunii Europene, aduc mărturie despre fideli tatea lor la religia si
cultura lor, dar si despre deschiderea câtre alteritate, câtre cultura si câtre
experienţa altora.
Desigur, tensiunea dintre propria identitate religioasa si culturala, pe de o
parte, si primirea sau acceptarea altor persoane sau popoare diferite in
credinţa si cultura lor, pe de alta parte, nu este întotdeauna o experienţa uşor de
primit. In acest sens, Biserica este chemata sa găsească in propria sa tradiţie de
ospitalitate si coexistenta paşnica cu celelalte confesiuni sau religii surse noi de
inspiraţie creatoare, ţinând cont si de experienţa Biseri cilor Ortodoxe si
Protestante - in interiorul Uniunii Europene. De asemenea, dialogul si
cooperarea ecumenica si chiar inter-religioasa nu constituie o moda a zilei, ci un
mod constant de viata. Bisericile trebuie sa aducă mărturia faptului ca, deşi

51
Olivier CLEMENT, Sillons de lumiere, Fates Cerf, Paris 2002, 21
52
Olivier CLEMENT, Sillons de lumiere, 31.
Europa unita nu are ca scop sa devina o Comuniune de credinţa, aceste Biserici
pot sa-si trăiască credinţa si pot sa lucreze după credinţa lor in Dumnezeu care
a devenit Om in istorie pentru ca oamenii sa poată participa la viata eterna a lui
Dumnezeu. Desigur, ade vărata credinţa nu sacralizează constructiile umane,
dar ea sfinţeşte viata, care devine comuniune de iubire intre Dumnezeu si
oameni.

VI.c . Pluralismul socio-cultural

Pluralismul este contextul nou in care se desfasoara pastoratia Bisericii.


Din punct de vedere social, lumea moderna este divizata in diferite clase
sociale, cu diferite roluri si tipuri de munca: categorii de persoane ce lucrează
in sectorul primar, secundar si terţiar, patroni si muncitori, sindicate etc. In
politica ne confruntam cu regimuri monarhice si republicane, cu diverse tipuri
de dictaturi si de democraţii, cu numeroase partide si organizaţii. In zilele
noastre, avansează tot mai mult concepţia de a instaura ,,statul etic". in
sensul de a revendica autonomie deplina, nu numai fata de Biserica, ci si
fata de Dumnezeu si morala transcendenta 53
. Statul vrea sa devina stăpân nu
numai asupra dreptului care reglementează comportamentul extern al
cetăţenilor, ci si asupra eticii sau asupra principiilor ce reglementează viata lor
interioara. O astfel de autonomie este revendicata adesea cu spi rit polemic fata
de Biserica si fata de Revelaţia creştina.
53
Lucetta Scaraffia ,Eugenia Rocella “Impotriva Crestinismului ONU si Uniunea Europeana ca noua ideologie” Presa
Universitar Clujeana , Cluj 2007, p35
Polemica atinge sectoare foarte delicate ale vieţii, probleme inerente familiei
(concubinaj, divorţ, avort, sexualitate etc.), probleme inerente persoanei
umane insasi (droguri, eutanasie, clonare), elemente specific religioase
(libertatea cre dincioşilor, invatarea religiei, asistenta religioasa, asociaţiile de
binefacere, concordatele). Este foarte greu sa se perceapă diferenţa dintre
caracterul laic al statului si principiile laicismului imanentist, care transfera in
seama omului si a societatii tot ceea ce ii aparţine lui Dumnezeu 54
.
Din punct de vedere cultural, pana nu de mult, se considera ca singura
cultura valida este cea europeana, dar, după căderea regimurilor coloniale si
cucerirea autonomiei noilor popoare ale Lumii a Treia, s-a ajuns la convingerea
ca exista si alte tipuri de cultura de mare valoare, chiar daca nu excelează prin
abundenta de expresii literare si artistice.
In ultimele secole, cultura europeana a capatat si caracteristicile ideologiei,
încercând sa se impună in fata altor ideologii si sa justifice o anumita situaţie
sociala. In acest context, si creştinismul a fost considerat de unii ca o ideologic
oarecare.
Efortul actual al diferitelor ideologii este de a deveni cultura preponderenta,
daca nu chiar exclusiva. Lupta pentru dominaţie se da prin mass-media,
orientarea scolii, influenta economica.
Pluralismul religios devine si el tot mai evident. Pana acum, se pornea de la
premisa ca unica religie in mod obiectiv adevărata este cea creştina, existenta
in Biserica Catolica. Orientarea gândirii moderne se bazează pe subiectivitate si,
deci, se afirma nu numai pluralismul religiilor ca fiind recunoscute cu drepturi
egale in fata organismelor sociale si politice, ci si libertatea religioasa a
individului, chiar si libertatea de necredinţa. S-a
creat astfel o noua situaţie in raportul dintre religii si stat. A căzut principiul
„cuius regio, eius et religio”, a căzut principiul ca trebuie sa existe o religie de
stat, cu unele excepţii, in unele tari in care persista aceasta tendinţa
exclusivista. Chiar si in tarile cu o veche tradiţie creştina, se constata prezenta

54
Ion Copoeru, Nicoleta Szabo “Dileme Morale si Autonomie in contextual democratizarii si al integrarii Europene “ed.
Casa cartii de stiinta , Cluj 2007, p.19
grupurilor consistente de diferite rase si religii. In acest sens,
Papa loan Paul al II-lea afirma:
„Se dezvolta astfel tot mai mult o societate multirasiala si plurireligioasa.
Daca, pe de o parte, acest fenomen poate fi o ocazie pentru un exerciţiu mai
frecvent si mai fructuos de dialog, pentru o deschidere a mentalităţii, a
experienţelor acceptării si a justei tolerante, pe de alta parte, el poate fi cauza
de confuzie si de relativism, îndeosebi pentru persoanele si populaţiile cu o
credinţa mai puţin matura”.55
Pluralismul reprezintă o valoare atunci când duce la contribuţii reci proce in
toate sectoarele. Este de condamnat insa când este folosit pentru a impune
propria ideologie, pentru a fi de partea opusa sau pentru a câştiga puterea. In
fata tendinţelor autoritare si opresive, se naşte necesitatea unei mai mari unitati
intre oameni, intre clasele sociale si intre popoare. Insa unitatea de astăzi va
trebui sa fie diferita de cea din trecut.
Unitatea este posibila nu ca formare a unei mase de oameni si negare a
pluralismului, ci ca recunoaştere reciproca si convergenta a diferitelor
componente sociale, culturale, religioase. Criteriile de uniformitate si de
contrapunere vor fi înlocuite cu criteriile complementarităţii, care, respectând
diversitatea, le va face sa conveargă spre scopuri comune, pentru binele
tuturor.
In pastoratia sa, Biserica trebuie sa ia act de situaţia ce s-a creat cu
pluralismul. Ea trebuie sa recunoască diversitatea ca un dat, sa recunoască.
faptul ca pluralismul este pozitiv, chiar daca omul poate sa-l manipuleze pentru
a face sa triumfe minciuna si nedreptatea si sa instaureze forme de dictatura.
Insa formele istorice de degenerare nu trebuie sa ne facă sa uitam ca
pluralismul este unul dintre semnele bogatiei nesecate si ale : atotputerniciei lui
Dumnezeu care creează mereu lucruri noi (cf. Ap 21,5; Mt 13,52). Pluralismul
este proba ca omul are posibilitatea sa organizeze viata in forme diferite,
mereu noi.

55
Ioan Paul al II-lea “ Pastores davo vobis” (25 03 1992) Iasi 2000 ,1
Metodologia tipica pentru situaţia istorica a pluralismului este dialogul De
aceea, Papa Paul al Vl-lea , după ce a vorbit despre reînnoirea Bisericii, a treia
parte a neciclicii „ Ecclesiam suam” o dedica metodologiei dialogului, ca
atitudine tipica a Bisericii in acest moment, dialog care ,,astăzi, adică in fiecare
zi, trebuie sa reinceapa; si de la noi mai intai, decât de la cei cărora le este
adresat" 56. Izvorul dialogului se afla in insasi comportarea pe care Dumnezeu a
avut-o cu oamenii in decursul istoriei mântuirii.
O data cu trecerea de la societatea majoritar crestina la societatea
pluralista, activitatea pastorala a Bisericii a devenit mult mai dificila. Biserica nu
mai poate, ca in trecut, sa-i transforme pe cetăţeni in creştini cu metode bazate
pe autoritatea bisericeasca indiscutabila, ci va trebui sa adopte un nou stil de
apropiere fata de oameni, pentru a-i chema la convertire, la im bratisarea si
trăirea credinţei, pentru ca lumea ,,sa fie transformata după planul lui
Dumnezeu si sa ajungă la desavarsire" 57
.

VI.d. Secularizarea si secularismul

56
Paul al VI-lea “ Eclesiam suam”(06. 08.1964) 265
57
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965),2
Lumea contemporana este caracterizata de un fenomen istoric-cultural
foarte complex, care se numeşte secularizare. Acest cuvânt, derivând de la
latinescul saeculum, vrea sa însemne ca omul este îndreptat mai mult spre
pamant decât spre cer, ca el se opune sacralizării lumii.
Pentru omul din trecut, totul era sacru, in schimb, pentru cel de astăzi, totul
este sau trebuie sa fie secularizat.
Conciliul al II-lea din Vatican considera secularizarea un fenomen am -
bivalent 58. Ea influenţează in mod global creştinismul, si nu numai unele
aspecte doctrinale si practice. Poate fi considerata ca un fel de eliberare a
structurilor si a persoanelor de orice forma de sacralitate si, in consecinţa, ca un
fel de creştere de autonomie.
De asemenea, o astfel de eliberare se extinde de la eliberarea de clericalism
la eliberarea de Dumnezeu. Astfel, de la secularizare se ajunge la secularism,
care este ,,o concepţie despre lume, in care aceasta se explica de la sine, fara
a fi nevoie de a recurge la Dumnezeu care a devenit superfluu si deranjant. Un
asemenea secularism, pentru a recunoaşte puterea omului, sfarseste prin a se
dispensa de Dum nezeu si chiar a-l nega" 59.
Aşadar, secularismul este rezultatul negativ al secularizării, este refuzarea lui
Dumnezeu, teoretic si practic. Oamenii nu se mai gândesc la el, iar criteriile lor
de judecata si de acţiune sunt elabo rate ca si cum Dumnezeu nu ar exista.
S-a ajuns pana acolo incat sa se vorbească despre ,,moartea lui Dumnezeu"
si, ca atare, s-a ajuns la o alta concepţie despre lume, o alta cosmologie, o alta
cosmogonie, alte semnifica- ţii ale vieţii si ale morţii, toate acestea conducând la
o noua etica.
Exista un element esenţial de care trebuie ţinut seama atunci când vrem sa
vorbim despre activitatea misionara a Bisericii in lumea contemporana si care
trebuie sa conducă la o schimbare radicala in pastoratie. In epoca in care
creştinismul era generalizat, exista convingerea ca toţi oamenii au acceptat sau
ar fi trebuit sa accepte in mod necesar mântuirea savarsita de Cristos. In

58
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965), 7
59
Paul il VI-lea “ Evanghelii nuntiandi” 5,55
consecinţa, pastoratia consta in a-i conduce pe oameni ca sa trăiască in mod
concret mântuirea acceptata sau presupusa ca fiind accep tata. In schimb, in
epoca secularizării, problema consta in insasi accepta rea mântuirii adusa de
Cristos.
De fapt, in afara creştinismului, sunt mulţi aceia care refuza sau considera ca
fiind alienata orice fel de mântuire ce vine din exterior sau orice fel de
mântuire transcendenta.
Oamenii simt o foarte mare nevoie de mântuire, dar unii sunt convinşi ca
aceasta poate fi realizata numai cu propriile lor forte: ei vor automantuirea. In
acest context, religia, orice religie, este considerata ca o componenta alienanta
si o forţa ce frânează înaintarea spre automantuire si chiar spre progresul
omenirii.
Problema nu este numai sociologica, ci si teologica. Unii au des coperit ca
originea secularizării se afla in Biblie, in afirmarea constanta a transcendentei
pentru care niciodată nu este posibil ca Dumnezeu sa fie identificat cu lumea
fiinţelor create.
Este cert insa ca memoria cre ştina are un punct de referinţa a istorie: este
misterul pascal al lui Cristos. In natura sa cea mai intrinseca, acesta
reprezintă intervenţia lui Dumnezeu in istorie; deci este in mod intrinsec
prezenta transcendentei in imanenta. De aceea, orice celebrare creştina este
marcata de acest fapt trecut, fapt care este germene al viitorului. Dumnezeu
care s-a revelat in istorie in Isus Cristos nu constrânge, ci se limitează sa-i
propună omului mântuirea si sa-i dez volte capacitatile pozitive de a face
binele cu harul sau, totul depinzând insa de libera acceptare din partea
omului.
Ramane sa ne întrebam daca am inteles cu adevărat procesul seculari-
zarii si consecinţele sale, nu numai pe plan conceptual, ci si in cel al pasto-
ratiei. Ne gândim, in special, la fenomenul secularismului, care este aşa de
răspândit, care a intrat aşa de profund in mentalitatea si modul de viata
al lumii contemporane.
Ne gândim la tara noastră si la tarile din jurul
nostru, care, dupa ce au recuperat o libertate, îndelung sufocata de marxism-
leninismul ateu la pu tere, raman ranite de o deculturalizare violenta a credinţei
creştine: raporturile dintre oameni - artificial modificate, dependenta creaturii
de Creatorul sau - negata, adevărurile dogmatice ale Revelaţiei creştine si etica
sa - combătute.
Acestei deculturalizari violente i-a urmat o radicala punere la îndoiala a valo-
rilor esenţiale pentru creştini. Efectele reductive ale secularismului, răspândit in
Europa Occidentala la sfârşitul anilor şaizeci, contribuie la destructurarea
culturii tarilor din Europa Centrala si Orientala. Alte tari, de la tradiţionalul
pluralism democratic, experimentează, pe un fond masiv de adeziune
socioreligioasa, impulsul curentelor pline de secularism si de expresii religioase
populare aduse de valurile de emigrant! 60.

In mijlocul atâtor probleme, este necesara ,,o serioasa instruire teologica,


istorica si culturala, ca si o judecata sănătoasa, pentru a discerne ceea ce este
necesar, sau util, sau chiar inutil ori periculos pentru credinţa" 61
, este necesar
de a forma creştini maturi in credinţa, capabili sa dea seama de conţinuturile
si motivaţiile profunde ale credinţei lor, mereu dispuşi sa se comporte in
calitate de creştini in societatea secularizata si secularista.

60
Consiliul Pastoral pentru cultura “ Pentru o pastorala a culturii”(23.05.1999) Iasi 1999, 23
61
Idem. 7
VI.e. O lume postcreştina intr-o lume postmoderna ?

Din nefericire, din cauza pluralismului si secularismului, Biserica se afla intr-


o situatie dificila, devenind o minoritate, chiar si in tarile de veche tradiţie
creştina si catolica. Este vorba despre o minoritate numerica, pen tru ca mulţi nu
mai frecventează Biserica; minoritate culturala, deoarece cultura creştina
influenţează mai puţin mulţimile, iar mass-media si edu caţia in scoli aparţin
puterii laice; minoritate politica, pentru ca partidele de inspiraţie creştina lupta
pentru supravieţuire. In aceasta situaţie, Biserica si creştinii sunt chemaţi sa
trăiască in minoritate, sa fie o ,,mica turma" (cf. Lc 12,32).
Din păcate, Biserica se confrunta si astăzi, ca, de fapt, in toata istoria sa
zbuciumata de doua milenii, cu probleme de lipsa de unitate chiar in inte-
riorul sau. Se verifica divergente profunde chiar si in răspunsul doctrinal
pe care trebuie sa-l dea situaţiei noi care s-a creat, dar divergentele se in-
multesc atunci când trebuie sa fie date răspunsuri practice.
Unii considera ca răspunsul cel mai bun este cel al autoritarismului, dar
tocmai autorita rismul reprezintă una dintre principalele cauze pentru care
Biserica este respinsa astăzi.
Tot mai mult se vorbe şte despre o lume postcreştina, înţeleasa ca ambient si
cultura, dar unii sociologi mai radicali s-au întrebat daca Europa a fost vreodată
cu adevărat si profund creştina si daca nu cumva trebuie sa vor bim despre o
lume precreştina. Un fapt este cert: răspunsurile variază de la ambient la
ambient, de la naţiune la naţiune, de la Biserica la Biserica si de la diferitele
curente de teologie si de gândire, printre care câştiga tot mai mult teren
principiul pluralismului.
Biserica este chemata sa activeze in mijlocul celor mai diferite categorii de
oameni. Sunt unii care au lăsat creştinismul sau nu au fost niciodată in mod
real creştini, deşi figurează ca atare in actele publice. Alţii n-au avut curajul sa
paraseasca in mod explicit creştinismul, ci l-au ,,golit" in mod re petat,
reducandu-l la un fel de ,,coregrafie" pentru anumite fapte mai im portante ale
vieţii.
Suntem in pericolul chiar de a fi in mijlocul unui „ate ism de masa", cu o
puternica baza ideologica si existenţiala. Exista oameni cu adevărat atei, in
sensul etimologic al cuvântului, oameni care nu-si pun problema existentei lui
Dumnezeu, sau chiar il neaga in mod explicit. Viata lor nu are nici o referinţa la
el. In mare parte, noua forma de ateism nu deriva de la o alegere conştienta,
ci de la o situaţie existenţiala. Este locul de munca, ambientul de viata, cultura
ca mentalitate, care nu mai conţin nici o referinţa la Dumnezeu. Toate
activităţile comune ale vietii publice se desfasoara „ etsi Deus non daretur” (,,ca si
cum Dumnezeu nu ar exista") 62
. In acest context, s-a vorbit chiar despre
,,moartea lui Dumnezeu".
Este destul de evident ca un asemenea context nu mai consimte pa-
trunderea mesajului cre ştin, pentru ca nu se găseşte timp pentru a-i da
62
Ratzinger ,”Introducere in Crestinism..” 12
atenţie, sau daca este timp, lipseşte predispoziţia psihica. Ajungem astfel la
convingerea ca multe persoane trăiesc intr-o stare de ateism permanent, fara o
adevărata responsabilitate personala. Este vorba despre atei „ in bona fide”, la
care face aluzie Conciliul al II-lea din Vatican 63
.
Intr-o astfel de situaţie, este natural ca Biserica sa se angajeze cu toate
forţele pentru a evang heliza sau ,,reevangheliza" aceşti noi necredincioşi al
căror număr creste mereu. Aceasta, si pentru faptul ca, după prevederile
sociologilor, popoarele Lumii a Treia sunt in continua creştere, ceea ce
înseamnă ca procentajul creştinilor se va micşora mereu, iar misiunea Bisericii
va deveni tot mai dificila intr-o lume cu o minoritate creştina.
Minoritatea nu este numai numerica sau cantitativa. Biserica este in
minoritate, mai ales, in influenta sa asupra culturii si asupra structurilor
umane. Cu unele excepţii de vitalitate, Biserica pierde teren chiar si in tarile
cu tradiţie creştina. Influenta magisteriului Bisericii este tot mai puţin simţita.
Se inmultesc formele de cultura necreştina, in timp ce cul tura creştina este in
declin. Sfârşitul ecleziocentrismului este o realitate, si aceasta, din cauza
pluralismului cultural, ideologic si structural.
Biserica pare uneori mai puţin pregătita si dispusa sa recunoască trans-
formările ce au loc si sa se insereze in evoluţia istoriei. Ea trebuie insa sa
invete sa poarte Evanghelia la toţi oamenii, la toate formele de cultura.
Situaţia socio-culturala s-a schimbat aşa de mult si, de aceea, si Biserica
trebuie sa schimbe metodologiile si modelele de pastoratie, daca vrea sa-si
îndeplinească misiunea primita de la Cristos de a proclama Evanghelia sa
la toata făptura (cf. Mt 16,15). Aceasta este misiunea esenţiala a Bisericii,
harul sau si vocaţia sa proprie, ca si identitatea sa cea mai profunda 64
, este
o exigenta care a marcat întregul sau drum istoric, dar astăzi aceasta exi-
genta este foarte acuta si urgenta 65
.

63
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965), 19
64
Paul il VI-lea “ Evanghelii nuntiandi” 14
65
Ioan Paul al II-lea “Redemptoris mission” (07.12.1990) 12,52
VI.f .. Primatul lui Dumnezeu si primatul omului

Procesul secularizării a condus la o noua concepţie despre om. Acesta a


început sa se considere stăpânul propriei existente, liber de a face tot ceea ce
este capabil sa facă, fara a tine seama de tradiţii si de religie. Este vorba despre
concepţia care ii acorda omului un primat absolut. Aceasta concepţie a înflorit
atât pe plan doctrinal, cat si practic. După cum afirma Papa loan Paul al II-lea:
„chiar si după căderea ideologiilor care si-au făcut din materialism o dogma.
si din refuzul religiei un program, se raspandeste un fel de ateism practic si
exist enţial, care coincide cu o viziune secularizata a vieţii si a destinului
omului. Acest om, totalmente preocupat de el însuşi, acest om, care se face
nu numai centrul oricărui interes, dar indrazneste sa se numească principiul
si raţiunea întregii realitati, se vede din ce in ce mai sărăcit de acel
supliment al sufletului care ii este cu atât mai necesar cu cat o mai mare
disponibilitate fata de bunu rile materiale si de resurse ii da iluzia
autosuficientei. Nu mai este nevoie de a-l combate pe Dumnezeu, crede ca se
poate, pur si simplu, lipsi de el ”66
.
Din moment ce afirmaţia primatului omului a fost pusa in termeni de
contrapunere si de alternativa la primatul lui Dumnezeu, problema poate fi
schematizata in aceşti termeni: este admisibil primatul omului, sau trebuie
susţinut, in contrapunere, primatul lui Dumnezeu? Primatul omului trebuie
susţinut ca alternativa la primatul lui Dumnezeu si, deci, derivand
din negarea lui Dumnezeu, sau trebuie susţinut ca derivând din acceptarea lui
Dumnezeu? Primatul omului - cu Dumnezeu sau fara Dumnezeu trebuie realizat
prin sistemul individualist (capitalist) sau sistemul socialist (marxist sau
nemarxist)? Orientările actuale ale societarii par sa favorizeze ambele ipoteze
pe plan socio-politic, deşi se constata o tendinţa crescânda spre sfera privata.
Dar si aşa, după spectaculosul faliment al marxism-leninismului colectivist
ateu, ideologia rivala a liberalismului isi arata incapacitatea de a construi
fericirea neamului omenesc, prin demnitatea responsabila a fiecărei
66
Ioan Paul al II-lea “ Pastores davo vobis” (25 03 1992) Iasi 2000 ,7
persoane. Un ateism practic antropocentric, o indiferenta religioasa
ostentativa, un materialism hedonist invadator marginalizează credinţa care
devine tot mai firava, fara consistenta sau pertinenta culturala, in cadrul unei
culturi preponderent stiintince si tehnice 67
.
Este clar ca, in orice situaţie, problema de fond ramane cea a raportului intre
primatul omului si admiterea existentei lui Dumnezeu. De aceea, in viitorul
apropiat, se va pune problema de a decide daca omul isi va câştiga primatul
eliminându-l pe Dumnezeu sau bazându-l chiar pe Dumnezeu.
Aceasta este problema cheie care se pune acum la începutul mileniului al Ill-
lea, problema care a fost pusa deja inca din primele pagini ale Bibliei prin
relatarea creaţiei si a păcatului: ,,Constituit de Dumnezeu in dreptate, omul,
totusl, împins de Cel Râu inca de la începutul istoriei, a abuzat de libertatea sa,
ridicându-se împotriva lui Dumnezeu si dorind sa-si atingă scopul in afara lui
Dumnezeu „ 68
Pana acum, omul a fost inteles ca persoana singura, a fost supus
structurilor sociale, politice, economice, religioase etc., structuri care au trecut
sub denumirea de bine comun sau de necesitate pentru convieţuirea so ciala.
Pana acum, s-a considerat ca fiecare om trebuie sa sacrifice o parte din
personalitatea sa in vederea binelui comun sau de a delega o parte dintre
drepturile sale altora pentru a se putea bucura de avantajul de a trai in
comunitate. Deci s-a trăit intr-o societate in care structurile preva lau asupra
persoanelor. In prezent, se asista la o răsturnare de tendinţe: nu omul
pentru structuri, ci structurile pentru om.
De aceea, asistam la atâtea lupte in favoarea omului, revendicări,
contestaţii, revoluţii, acestea transformându-se uneori in ,,anarhie organizata
si violenta". Ne aflam in fata răsturnării a insasi concepţiei de societate, cu
pretenţia chiar de a instaura o convieţuire fara structuri.

67
Conciliul Pontifical pentru cultura “Pentru o pastorala a culturii “ 7
68
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965),13
Toate aceste probleme nu pot sa nu intereseze Biserica. Omul contem poran
este un adevărat ,,loc teologic" 69
. Este dreptul si datoria Bisericii sa examineze
care este identitatea omului, in ce raport se afla primatul omului cu Revelaţia
creştina, cu primatul lui Dumnezeu. Este obligaţia Bisericii de a-i arata omului
contemporan care este planul lui Dumnezeu cu el, care este scopul vieţii sale,
care este rolul sau in Biserica si in lume. Este vorba despre însuşi viitorul Bisericii
si al lumii. De aceea, Biserica, in îndeplinirea misiunii sale de proclamare a
Evangheliei, il ajuta pe om sa depaseasca drama umanismului ateu si sa creeze
un nou umanism capabil sa facă sa apară, peste tot in lume, culturi
transformate de prodigioasa noutate a lui Cristos care ,,s-a făcut om pentru ca
omul sa devina Dumnezeu", sa se reînnoiască după chipul Creatorului sau (cf.
Col 3,10) si, ,,la
masura creşterii sale de om nou" (cf. Ef 4,24), sa reînnoiască toate culturile cu
puterea creatoare a Spiritului Sfânt , izvor inepuizabil de frumuseţe, de iubire si
de adevăr 70

69
Cardinalul Paul Poupard “ Credinta si cultura la cumpana dintremilenii “ ed. Galaxia Gutemberg , Targu-Lapus 2006
p.101
70
Conciliul Pontifical pentru cultura “Pentru o pastorala a culturii “ 39
VI.g. Pentru un răspuns pastoral adecvat din partea Bisericii

Problemele oamenilor de astăzi sunt foarte multe si foarte complexe, de la


cele biologice, materiale, economice la cele comunitare, instituţional, familiale,
culturale, politice etc. Oamenii de ştiinţa si instituţiile statului caută sa dea
răspunsuri adecvate tuturor acestor probleme si sa le rezolve intr-o masura mai
mare sau mai mica. Biserica nu poate sa se eschiveze de la aceasta datorie
fundamentala de a răspunde si ea la timp numeroaselor probleme cu care se
confrunta lumea contemporana. Ne permitem sa punem o serie de întrebări. In
fata acestei multitudini de probleme, care este poziţia Bisericii? Ce cer oamenii
de la Biserica sau ce aşteaptă ei de la ea? Reuşeşte Biserica sa le inteleaga
problemele? Ce fel de răspuns le da? Un răspuns adecvat si la timp? In fata
acestor interpelări neliniştitoare, nu este in joc valoarea intrinseca a
creştinismului, ci funcţionalitatea Bisericii sau pastoratia sa.
De aceea, astăzi se vorbeste despre prezenta instituţionala a Bisericii si
despre absenta pastorala. Valoarea intrinseca a mesajului evan ghelic si
energia transformatoare a sacramentelor raman intacte. Nu intra in discuţie
principiul „ ex opere operate”, ci ceea ce ramane de discutat este principiul
„ex opere operantis Ecclesiae”.
Daca s-ar întâmpla ca Biserica sa nu dea răspunsuri adecvate, ea ar
deveni inutila si nesemnificativa si ar risca sa fie marginalizata. Aceasta nu
înseamnă sfargitul Bisericii, ci lipsa de întâlnire cu istoria. Acesta este un
lucru grav, pentru ca Biserica are ca finalitate intrinseca a naturii sale sa fie
sacrament universal de mantuire 71
, are misiunea sa fie ferment al isto riei in
orice moment al sau 72
, sa fie ,,in mod real si intim solidara cu neamul omenesc
si cu istoria lui" 73
.

71
Conciliul Vatican II “ Lumen gentium”( 21. 11. 1964),1;8
72
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965), 40.
73
Idem. 1.
In urma acestor constatări, se vede clar ca Biserica trebuie sa organizeze o
pastoratie care sa fie un răspuns adecvat si eficient la problemele actuale ale
lumii. Nu se poate continua a organiza viata Bisericii ca si cum in so cietate
nu ar exista probleme. In trecut, Biserica era preocupata mai mult de
problemele interne.
Exista convingerea ca oamenii trebuie sa accepte cu docilitate si fara
contestaţii toate invataturile si deciziile magisteriului Bisericii; exista
convingerea ca omul ar fi mereu acelaşi si, deci, mutaţiile socio-culturale ar fi
numai superficiale. Una dintre raţiunile care stătea la baza acestei
convingeri depindea de faptul ca se făcea in mod exclusiv refe rinţa la
antropologia filozofica, si nu si la omul cunoscut prin intermediul ştiinţelor
umane ca sociologia, psihologia, antropologia culturala etc. Nu vom face cu
adevărat pastoratie sau mediatie mântuitoare daca nu vom fi capabili sa
analizam acest ,,astăzi" al istoriei si sa-i dam răspunsurile mânt uitoare
adecvate, daca nu vom reînnoi pastoratia Bisericii ţinând cont de noile
exigente, răspunzând la necesitatile reale si cererile făcute Bisericii.
O mare dificultate întâmpinata de pastoratie este pe plan cultural. Papa
Paul al Vl-lea afirma ca „ ruptura dintre Evanghelie si cultura este, fara
îndoiala, drama epocii noastre (...) De aceea, trebuie sa se facă toate
eforturile in vederea unei generoase evan ghelizări a culturii, mai exact, a
culturilor. Ele trebuie sa fie regenerate prin în tâlnirea cu Evanghelia. Insa
aceasta întâlnire nu se va produce daca Evanghelia nu este proclamata ”74
.
Cultura este identificata cu mentalitatea conform căreia omul evaluează
totul după convingerile sale de fond. De aceea, el nu reuşeşte sa perceapă
negativitatea intrinseca a acţiunilor sale, ba, dimpotrivă, le considera perfect
morale, convingerile de fond condiţionând judecata sa.
Cu tot dreptul, Papa Paul al Vl-lea avertizează ca : pentru Biserica nu este
vorba numai de a predica Evanghelia in arii geografice tot mai vaste sau la
populaţii tot mai extinse, ci si de a ajunge si de a influenta, prin forţa Evangheliei,
criteriile de judecata, anumite valori, puncte de interes, linii de gândire, izvoare
74
Paul al VI-lea “Evangelii nuntiandi” 26
de inspiraţie si modele de viata ale umanitatii, care sunt in contrast cu cuvântul
lui Dumnezeu si cu planul mantuirii ”75
Este problema care il preocupa foarte mult si pe Papa loan Paul al II-lea , care,
intr-unul dintre discursurile sale, cerea Consiliului Pontifical pentru Cultura::
„Dumneavoastră trebuie sa ajutaţi ca întreaga Biserica sa răspundă la aceste
întrebări fundamentale pentru culturile actuale: cum este accesibil mesajul
Bisericii noilor culturi, formelor actuale de înţelegere si sensibilitate? Cum poate
Biserica lui Cristos sa se faca înţeleasa de spiritul modern, aşa de mândru de
realizările sale si, in acelaşi timp, aşa de neliniştit pentru viitorul familiei umane”76
Un alt punct esenţial pentru răspunsul pastoral este reprezentat de
importanta crescânda a poporului considerat ca protagonist. Schimbările
impuse ,,de sus" provoacă de multe ori reacţii diferite, opoziţie chiar, când este
vorba despre adevăruri evidente. Acelaşi lucru se poate întâmpla si cu
adevărurile propuse de câtre cler, numai pentru faptul ca pornesc de la ierarhie.
Nu fara motiv, „ Lumen gentium” pune capitolul despre Poporul lui Dumnezeu
înaintea celui referitor la ierarhie 77. Nu este uşor sa facem ca poporul sa fie
protagonist pe plan bisericesc ca si in cel social. Documentele Bisericii, care au o
mare valoare intrinseca, cu greu ajung pe masa credin cioşilor, sau sunt
cunoscute numai de o anumita elita, sau sunt cunoscute numai parţial, mai ales,
din mijloacele de comunicare sociala care formează opinia publica. Ramane de
văzut apoi daca aceste documente răspund ne cesitaţilor reale ale poporului,
daca dau răspunsuri adecvate mutaţiilor radicale culturale si sociale.
Pastoratia trebuie sa dea o importanta deosebita si promovării umane.
Evreul antic ii cerea lui Dumnezeu darul sanatatii, al fiilor, al victoriei asupra
duşmanilor, al bunurilor pamantului. In mod treptat, Revelaţia creştina a
descoperit ca păcatul, inteles ca refuz al lui Dumnezeu, dezuma nizează mai mult
decât foamea si boala. Isus Cristos a dat răspunsul just, unificând cele doua

75
Idem. 19
76
Iaon Paul al II-lea “ Observatore romano “(16. 01.1985) 4
77
Conciliul Vatican II “ Lumen gentium”( 21. 11. 1964) 9-29
lucruri: pâinea si cuvântul lui Dumnezeu, sănătatea trupului si credinţa, iubirea
de Dumnezeu si iubirea fata de oameni 78
.
Istoria creştina a înregistrat un dezechilibru continuu in sinteza făcuta de
Cristos. Astfel, istoria recenta atesta schimbarea treptata a atenţiei de la păcat
si de la bunurile veşnice la bunurile imediate si temporale. Omul contemporan
caută un punct de întâlnire intre multe exigente: de la pâine si alte conforturi la
libertate si dreptate. El nu simte păcatul ca cel mai mare rău, iar paradisul
ceresc ca cel mai mare bine. El caută numai bunu rile secularizate, lumeşti.
Biserica nu poate sa accepte aceste cereri „ sic et simpliciter”, dar nici nu poate
sa le ignore.
Este necesar de a clarifica problema raportului dintre credinţa si bunăstare,
de a arata cum valorile ce umanizează provin din acceptarea lui Cristos si a
mesajului sau prin credinţa si de la participarea la viata bi sericeasca 79.
Refuzarea acestora face ca sa fie compromisa prin tensiuni si violente
construirea unei societati drepte. Daca Biserica nu va reuşi sa dea un răspuns
adecvat exigentelor omului contemporan, ea va risca sa nu mai fie considerata
ca o instituţie necesara pentru promovarea umana. Prin constituţia pastorala
privind Biserica in lumea contemporana, „ Gaudium et spes”, sunt propuse
coordonatele esenţiale pentru soluţionarea acestei pro bleme de realizare
deplina a omului in istorie, in conformitate cu mesajul evanghelic..
Ritmul agitat, anonimatul, incomunicabilitatea sunt deficiente care
compromit psihologia omului si viata sa in societate. El isi pierde ,,eu"-l sau in
spatele unui număr, intr-o calificare profesionala sau ideologica, intr-un ghişeu
etc. La orele de vârf, se pierde in aglomeraţiile publice, in mijloacele de transport.
Omul de azi simte nevoia unui raport uman, de la om la om, pe care nu
reuşeşte sa-l aibă nici chiar in propria casa sau familie. Omul traieste in
singurătate si incomunicabilitate chiar si in mijlocul mulţimii. El are nevoie sa
intalneasca persoane reale, si nu roboti.

78
Cardinal Joseph Ratzinger , Damaskimos Mitropolit al Elvetiei “ Mostenirea crestina a Europei “ ed. Trinitas, Iasi
2002, p.22
79
Simona Stefana Zetea “Romania o oaza a credintei intr-o lume indiferenta “ ed. Galaxia Gutenberg 2007, p.409
Comunitatea creştina trebuie sa-i răspundă la aceasta exigenta, trebuie sa-i
ofere aceasta posibilitate. Se înţelege ca o parohie cu dimensiuni imense nu
poate sa satisfacă aceasta exigenta. Parohia trebuie conceputa in aşa fel incat
sa devina un loc de întâlnire umana si de credinţa. In acest context, trebuie
recunoscut si rolul comunitatilor religioase, al grupărilor si miscarilor care fac ca
parohia sa devina o comuniune de comunitati.
Omul de azi are ferma convingere ca a ajuns la un grad suficient de
maturitate si de coresponsabilitate si pretinde sa fie recunoscut ca atare. O
mare parte dintre tensiunile sociale provin din aceasta cauza. Trebuie oferita
tuturor posibilitatea de a-si maturiza propria responsabilitate 80
.
Aceasta înseamnă ca omul, care se bate pentru recunoaşterea totala a
responsabi lităţilor sale pe plan social, nu poate suporta sa fie tratat ca un
minor in contextul comunitatii ecleziale. Nimeni nu trebuie sa se simta
pasiv in Biserica. Parohia trebuie sa devina tot mai mult locul de participare
si de coresponsabilitate, loc in care, ,,ca părtaşi la misiunea lui Cristos
preot, profet si rege, laicii isi au partea lor activa in viata si in acţiunea
Biseri cii" 81. Recuperarea laicatului la viata si la apostolatul Bisericii nu
trebuie sa ramana doar o simpla dorinţa a teologiei si a magisteriului
Bisericii.
Fara indoiala ca pastoratia devine tot mai difieila in contextul
transfor mărilor sociale si culturale. Trebuie sa avem un sens profund al
istoriei, sa ştim sa descoperim la timp problemele, exigentele de reînnoire si
sa dam răspunsurile adecvate. Un proiect pastoral valid trebuie sa ia in
considerare scopul propus pe o durata medie, si nu numai rezultatele
imediate sau scopul ultim. De aceea, este nevoie de o sintonizare deplina
intre teolog, istoric si antropolog.
Chiar daca au trecut peste 40 de ani de la încheierea sa, Conciliul al II-
lea din Vatican continua sa fie un tezaur imens, capabil sa dea răspunsuri
adecvate problemelor si exigentelor omului contemporan, sa menţină sau

80
Isidor Martinca “Doctrina sociala a Bisericii” vol II, ed.Universitatii din Bucuresti , Bucuresti 2006, p.29
81
Conciliul Vatican II “ Apostolicam actuasitatem” (18.11.1965) 10
sa restabilească puntea intre Biserica si omul modern, sa facă sa-i ajungă
invitaţia, intr-un limbaj accesibil, de a-i deschide porţile lui Cristos, pentru a
regăsi, o data cu motivele speranţei, speranţa mântuirii. Ramane datoria de
a construi cu adevărat o Biserica noua pentru o lume noua, o Biserica
menita sa fie ,,fermentul sau sufletul societatii omeneşti chemate sa se
reînnoiască in Cristos si sa se transforme in familia lui Dumnezeu" 82
. In
îndeplinirea acestei misiuni pastorale.
Biserica nu este mânata de nici o ambiţie pământeasca; ea
urmăreşte un sin gur scop: sub călăuzirea Spiritului sfătuitor si
mângâietor, sa continue lucrarea lui Cristos, care a venit in lume pentru
a da mărturie adevărului (cf. In 18,37), pentru a mântui, si nu pentru a
judeca (cf. In 3,17), pentru a sluji, si nu pentru a fi slujit (cf. Mt 20,28; Me
10.45) 83
.

VI.h. Proclamarea misterului lui Cristos

Vocaţia proprie Bisericii, oricând si oriunde, este sa vestească Evanghelia


speranţei prin mărturia zilnica. Aceasta este si misiunea Bisericii astăzi in
Europa . Evanghelizarea este, intradevar, harul si vocaţia proprie Bisericii,
identitatea sa cea mai profunda. Ea exista pentru evanghelizare, adică
pentru a predica si invata, pentru a fi canalul de transmitere a harului, pentru
a-i reîmpăca pe cei pacatosi cu Dumnezeu, pentru a perpetua jertfa lui Cristos
in sfânta Liturghie, care este memorialul morţii si învierii sale glorioase" 84
In diferite parţi ale Europei este nevoie de o prima vestire a Evangheliei:
creste numărul de persoane nebotezate, fie din cauza prezentei însemnate de
82
Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965), 40.
83
Idem. 3
84
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” (28.06.2003) 45.
imigranţi aparţinând altor religii, fie din cauza faptului ca chiar fiii unor familii cu
tradiţie creştina nu au primit Botezul sau din cauza stăpânirii comuniste ori a
unei răspândite indiferente religioase. De fapt, Europa se situează de acum
printre acele locuri tradiţional creştine in care, pe langa o noua evanghelizare, in
unele cazuri este nevoie de o prima evanghelizare.
Biserica nu se poate sustrage de la datoria de a da un diagnostic curajos care
sa permită stabilirea de terapii potrivite. si pe ,,batranul" continent exista
zone sociale si culturale întinse unde s-a dovedit necesara o adevă rata „missio
ad gentes”85
Apoi, pretutindeni este nevoie de o reînnoita vestire si pentru cei care sunt
deja botezaţi. Mulţi europeni contemporani cred ca ştiu ce este creştinismul, dar,
in realitate, nu-l cunosc. Adesea, chiar elementele si noţiunile fundamentale ale
credinţei nu mai sunt cunoscute.
Mulţi botezaţi trăiesc ca si cum Cristos nu ar exista: sunt repetate gesturile si
semnele de credinţa, mai ales, prin practicile de cult, dar lor nu le corespunde
o adevărata ac ceptare a conţinutului credinţei si o adeziune la persoana lui
Isus 86.
Marile certitudini ale credinţei au fost înlocuite de câtre mulţi cu un
sentiment religios vag si mai puţin angajator; se răspândesc diferite forme de
agnosticism si de ateism practic, care fac sa se agraveze distanta dintre
credinţa si viata; unii s-au lăsat molipsiţi de spiritul unui umanism imanentist,
care le-a slăbit credinţa, ducându-i adesea, din păcate, la a o abandona cu totul;
se asista la un fel de interpretare seculara a credinţei creştine, care ero dează
si de care se leagă o profunda criza a conştiinţei si a practicii morale crestine 87.
Marile valori care au inspirat mult cultura europeana au fost separate de
Evanghelie, pierzându-si astfel sufletul cel mai adânc si lăsând loc multor
devieri 88

85
Ioan Paul al II-lea “Redemptoris misio” (7.12.1990) 37
86
Simona Stefana Zetea “Biserica /Indeferentismul religios “ ed. Galaxia Gutenberg Targu lapus 2007, p.73
87
Sinodul episcopilor – A doua adunare a episcopilor pentru Europa “ Relatia ante disceptationem” I,1 Ovservatore
romano (3. 10. 1999) 7
88
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” (28.06.2003) 46-47
Pentru a putea vesti Evanghelia speranţei, este necesara o solida fideli tate
fata de Evanghelia insasi.
Aşadar, propovăduirea Bisericii, in toate for mele sale, trebuie sa fie tot mai
mult concentrata asupra persoanei lui Isus si trebuie sa orienteze tot mai mult
spre el.
Trebuie sa veghem, pentru ca el sa fie prezentat in integralitatea sa: nu
doar ca model etic, ci, înainte de toate, ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul unic
si necesar al tuturor, care este viu si acţionează in Biserica sa.
Pentru ca speranţa sa fie adevărata si de nezdruncinat, ,,propovăduirea
integra, clara si reînnoita a lui Isus Cris tos înviat, a învierii si a vieţii veşnice" 89
va
trebui sa constituie o prioritate in actiunea pastorala din următorii ani.
Daca Evanghelia pe care trebuie sa o vestim este identica in orice timp,
modalităţile prin care putem realiza aceasta vestire sunt diferite.
Aşadar, fiecare este invitat sa-L ,,proclame" pe Isus si credinţa in el in orice
circumstanţa; sa-i ,,atragă" pe alţii la credinţa, adoptând moduri de viata
personala, familiala, profesionala si comunitara, care sa reflecte Evanghel ia;
sa ,,iradieze" in jurul sau bucuria, iubirea si speranţa, pentru ca mulţi, ,,văzând
faptele voastre bune, sa-l cinstească pe Tatăl care este in ceruri"
Forţa vestirii Evangheliei speranţei va fi mai eficienta daca va fi legata de o
unitate si o comuniune profunda in Biserica. Bisericile particulare in parte nu
pot fi singure in înfruntarea provocărilor ce le aşteaptă. Este nevoie de o
colaborare autentica intre toate Bisericile particulare de pe continent, care sa
fie expresie a comuniunii lor adânci; o colaborare care este ceruta si de noua
realitate europeana 90

VII. Concluzii

89
Sinodul episcopilor – A doua adunare a episcopilor pentru Europa “ Relatia ante disceptationem” III,1 Ovservatore
romano (3. 10. 1999) 8
90
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” (28.06.2003) 53.
Din enciclicele Papei loan Paul al II-lea ies la suprafaţa trei cuvinte importante:
„eu, Cristos si Biserica, intre care exista o strânsa legătura, ilustrata deja de
Redemptor hominis (nr. 13 si 14): „Biserica nu poate sa-l abandoneze pe om, a
cărui soarta, adică alegerea, chemarea, naşterea si moartea, mântuirea sau
pierzania, sunt atât de strânse si indisolubil legate de Cristos... Acest om este
prima cale pe care Biserica trebuie sa o străbată in îndeplinirea misiunii sale: El
este calea primordiala si fundamentala a Bisericii, cale străbătuta de Cristos
însuşi, cale care trece neschimbata prin misterul mtruparii si al rascumpararii”.
Pentru a sesiza aceasta legătura, e nevoie de credinţa, de rugăciune, de
meditaţie si... de lectura enciclicelor lui loan Paul al II-lea.
lata, deci, in ce mod Biserica Catolica înţelege sa contribuie la dezvoltarea
dimensiunii spirituale a noii Europe: anunţând fara încetare misterul lui Cristos,
fiind aproape, prin dialog, de celelalte Biserici creştine si aprofundand
cunoaşterea celorlalte religii sosite in Europa, dezvoltand, înainte de toate,
dialogul cu iudaismul si islamul.
Îmi place sa închei citând din nou câteva dintre cuvintele adresate Europei de
câtre Sfântul Părinte, de fericita amintire, Papa loan Paul al II-lea::
„Nu te teme! Evanghelia nu este împotriva ta, ci in favoarea ta. Acest lucru il
confirma constatarea ca inspiratia creştina poate transforma gruparea politica,
culturala si economica intr-o convieţuire in care toţi europenii sa se simtă in
casa lor si sa alcătuiască o familie a naţiunilor, din care celelalte religii din lume
se pot inspira cu folos91 si pentru a sfârşi, gândindu-mă la intrarea României in
Europa, doresc sa spun si sa repet: Ramaneti fideli lui Cristos in credinţa
voastră! purtaţi de suflul credinţei noastre, sa participam la lărgirea dimensiunii
spirituale a Europei, ramanand deschişi dialogului si iubirii de fraţii noştri care
nu impartasesc aceeaşi credinţa. Ceea ce este necesar in mod deosebit in acest
moment din istorie sunt oamenii care, printr-o credinţa luminata si trăita, sa-l
facă credibil pe Dumnezeu in aceasta lume.
Mărturia negativa a creştinilor ce vorbeau despre Dumnezeu si trăiau
împotriva lui a întunecat imaginea lui Dumnezeu si a deschis poarta necredinţei.
91
Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” (28.06.2003), 121
Avem nevoie de oameni care-si ţin privirea aţintita spre Dumnezeu, invatand
din aceasta adevărata umanitate.
Avem nevoie de oameni a căror inteligenta sa fie luminata de Dumnezeu si
cărora Dumnezeu le deschide inima, aşa incat inteligenta lor sa poată vorbi
inteligent ;ei celorlalţi si inima lor sa poată deschide inimile celorlalţi. Numai
prin oameni care sunt transformaţi de Dumnezeu, Dumnezeu se poate întoarce
la oameni.
Aceasta conceptie „arde „ in sanul Bisericii noastre inca de la Conciliul
Vatican II , unde biserica avand o atitudine cat se poate de rationala a incercat
si reusit sa surprinda adevaratele probleme pe care Biserica le infrunta in ziua
de azi , incercand sa ofere un raspuns in ceea ce priveste modul in care
biserica trebue sa raspunda la nevoile lumii de azi .
Trecand mai bine de 40 de ani orientarea biserici in ceea ce priveste lumea
contemporana a ramas aceasi primind doar prin cuvintele Sfantului Parinte de
fericita memorie Ioan Paul al II-lea o forma ce sa vrut sa fie asa zis actualizata .
Precum in C.V.C.II. si in E.I.E. totul graviteaza in jurul misterului Invierii si
Mortii lui Isus ,izvorul tuturor bunatatilor de pe pamant .
Cu adevarat prin scrierile sale Ioan Paul al II-lea vorbeste lumii si intregii
bisericii dar mai cu seama in cadrul E.I.E. , document ce cu usurinta poate sa
fie considerat ca fiind un manual a ceea ce trebue sa fie si sa faca Biserica
intr-o Europa ce se afla intr-o continua miscare .
VII. Aparat Critic

VIII.a. Bibliografie

Izvoare

• Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu


binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST Patriarhul B. O. R., Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R., (Buc.), 2001
• Conciliul Vatican II “ Apostolicam actuasitatem” (18.11.1965)
• Conciliul Vatican II “ Gaudium et spes “ (07. 12. 1965)
• Conciliul Vatican II “ Lumen gentium”( 21. 11. 1964),
• Conciliul Pontifical pentru cultura “Pentru o pastorala a culturii “
• Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti ’ Catehismul Bisericii
Catolice’ Bucuresti 1993
• Sinodul episcopilor – A doua adunare a episcopilor pentru Europa “ Relatia
ante disceptationem” I,1 Ovservatore romano (3. 10. 1999)
• Ioan Paul al II-lea “Ecclesia in Europa” ed. Presa Buna , Iasi 2003
• Ioan Paul al II-lea “ Pastores davo vobis” (25 03 1992) Iasi 2000
• Ioan Paul al II-lea “Redemptoris misio” (7.12.1990)
• Iaon Paul al II-lea “ Observatore romano “(16. 01.1985)
• Ioan Paul al II-lea ,Sa trecem pragul sperantei ‘ (traducere in limba
romana de S. Marculescu), Editura Humanitas, Bucuresti 1995
• Paul al Vi-lea “Eclesiam suam” (06. 08.1964)
• Paul al VI-lea “Evangelii nuntiandi”
Dicţionare

• Tertuluian langa “ Dicţionar teologic creştin din perspectiva


ecumenismului catolic” ed. Dacia , Cluj-Napoca 1997
• Ioan Tamas „Mic dictionar crestin catolic” ed. Sapientia , Iasi 2001

Lucrări Speciale

• G. BEDOUELLE O.P., ‚Uno squarcio di storia del nostro tempo e della


Chiesa. Lo sfondo storico delle encicliche di Giovanni Paolo II’,:
• G. Borgnovo /A. Cattaneo, ‚Giovanni Paolo Teologo. Nel segno delle
encicliche ,ed. Mondadori, Milano 2003,
• R. FISICHELLA , ‘L'impronta trinitaria delle encicliche di Giovanni
Paolo II’
• Isidor Martinca “Doctrina socoala a bisericii “ vol.1 Editura
Universitatii din Bucuresti, Bucuresti 2006
• Ioan I. Inca , Germano Morani , “Gandirea sociala a bisericii”ed.
Deisis , Sibiu 2002
• Isidor Martinca “ Cultura si educatia in doctrina sociala a bisericii “
ed. Universitatii din Bucuresti , Bucuresti 2004
Lucrări Generale

• Cardinal Joseph Ratzinger , Damaskimos Mitropolit al Elvetiei “


Mostenirea crestina a Europei “ ed. Trinitas, Iasi 2002
• Cardinalul Paul Poupard “ Credinta si cultura la cumpana
dintremilenii “ ed. Galaxia Gutemberg , Targu-Lapus 2006
• Franco Ranaldi “Papa Ioan Paul al II-lea si jubileul anului 2000”, ed.
Paralela 45 Pitesti 1999,
• Lucetta Scaraffia ,Eugenia Rocella “Impotriva Crestinismului ONU si
Uniunea Europeana ca noua ideologie” Presa Universitar Clujeana ,
Cluj 2007
• Ion Copoeru, Nicoleta Szabo “Dileme Morale si Autonomie in
contextual democratizarii si al integrarii Europene “ed. Casa cartii
de stiinta , Cluj 2007
• L. ACCATTOLI, Karol Wojtyla. Omul sfarsitului de mileniu’ (traducere in
limba romana de Laszlo Alexandru), Editura Viata Crestina, Cluj-Napoca
1999,
• Mesagerul “Ioan Paul al II-lea maestro si sfant parinte pentru toti
oamenii “Iasi 2003
• Ratzihger “ introducere in Crestinism , prelegeri despre Crezul
Apostolic” ed. Sapientia , Iasi 2004
• Simona Stefana Zetea “Biserica /Indeferentismul religios “ ed.
Galaxia Gutenberg Targu lapus 2007
• Simona Stefana Zetea “Romania o oaza a credintei intr-o lume
indiferenta “ ed. Galaxia Gutenberg Targu Lapus 2007
• Olivier CLEMENT, „Sillons de lumiere, Fates Cerf „ Paris 2002
VIII.b. Abrevieri

Ap – Apocalipsa F.a. –Faptele Apostolilor


Buc. - Bucuresti Io – Ioan
C.V.C II - Conciliul Vatican II Lc – Luca
Co. – Corinteni Mt.- Matei
d.p.d.v – din punct de vedere Pr - preot
Dr – Doctor Prof - Profesor
E.I.E – Eclessia in Europa Pt. – pentru
Ef. – Efeseni

VIII.c. Indici

VIII.c.1. Indici de nume

A F
Azerbaijan............................................................................16 Franco Ranaldi..........................................................14, 16, 64
B G
Benedict al XVI-lea.............................................................33 G. BEDOUELLE O.P.......................................................8, 63
Bucuresti.....................................10, 25, 27, 34, 56, 62, 63, 65 Germano Morani ,...........................................................32, 63
C I
Cluj-Napoca................................................4, 8, 13, 15, 63, 64 Iasi..............5, 14, 17, 18, 20, 23, 33, 35, 41, 49, 55, 62, 63, 64
CLUJ-NAPOCA.................................................................1, 2 Ioan I. Inca......................................................................32, 63
Cristos.............................................4, 5, 10, 26, 28, 30, 55, 60 Ion Copoeru....................................................................40, 64
D Isidor Martinca..............................................25, 27, 34, 56, 63
Damasc.................................................................................16 Italiei...............................................................................13, 15
Dumnezeu;........................................................................4, 10 J
E Joseph Ratzinger.............................................................55, 64
Eugenia Rocella..............................................................39, 64 K
Europa...5, 6, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 57, 58, 59, Karol Wojtyla.........................................................8, 9, 15, 64
60, 61, 62, 65 L
L. Accattoli.............................................................................8
Leon al XVI-lea................................................................9, 12
loan al XXIII-lea...................................................................12
loan Paul al II-lea....7, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 19, 22, 33, 35, 49,
54, 60
Lucetta Scaraffia.............................................................39, 64
M
Matei.................................................................................5, 65
Mazowiecki,...........................................................................8
Milano..............................................................................8, 63
N
Nicoleta Szabo................................................................40, 64
Norvegia...............................................................................16
P
Papa Leon al XIII-lea............................................................15
Papa loan al XXIII-lea..........................................................24
Papa Pius al IX-lea...............................................................15
Paul al Vl-lea.................................................12, 18, 25, 42, 53
Paul Poupard...................................................................51, 64
Pius al Xl-lea........................................................................12
Pius XII..................................................................................4
R
R. FISICHELLA.............................................................11, 63
Ratzihger........................................................................33, 64
Roma.....................................................................5, 14, 15, 16
S
Sfântul Augustin,..................................................................11
Sfântul Irineu........................................................................11
Sfantul Petru.........................................................................14
Simona Stefana Zetea................................................55, 58, 64
Siria......................................................................................16
Spiritului Sfânt....................................................10, 11, 35, 51
Strassbourg...........................................................................13
T
Targu lapus.....................................................................58, 64
Tertuluian langa................................................................4, 63
Tromso,................................................................................16

VIII.c.2. Indici de locuri


A Eugenia Rocella..............................................................39, 64
Azerbaijan............................................................................16 Europa...5, 6, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 57, 58, 59,
60, 61, 62, 65
B
Benedict al XVI-lea.............................................................33 F
Bucuresti.....................................10, 25, 27, 34, 56, 62, 63, 65 Franco Ranaldi..........................................................14, 16, 64
C G
Cluj-Napoca................................................4, 8, 13, 15, 63, 64 G. BEDOUELLE O.P.......................................................8, 63
CLUJ-NAPOCA.................................................................1, 2 Germano Morani ,...........................................................32, 63
Cristos.............................................4, 5, 10, 26, 28, 30, 55, 60 I
D Iasi..............5, 14, 17, 18, 20, 23, 33, 35, 41, 49, 55, 62, 63, 64
Damasc.................................................................................16 Ioan I. Inca......................................................................32, 63
Dumnezeu;........................................................................4, 10 Ion Copoeru....................................................................40, 64
Isidor Martinca..............................................25, 27, 34, 56, 63
E Italiei...............................................................................13, 15
J
Joseph Ratzinger.............................................................55, 64
K
Karol Wojtyla.........................................................8, 9, 15, 64
L
L. Accattoli.............................................................................8
Leon al XVI-lea................................................................9, 12
loan al XXIII-lea...................................................................12
loan Paul al II-lea....7, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 19, 22, 33, 35, 49,
54, 60
Lucetta Scaraffia.............................................................39, 64
M
Matei.................................................................................5, 65
Mazowiecki,...........................................................................8
Milano..............................................................................8, 63
N
Nicoleta Szabo................................................................40, 64
Norvegia...............................................................................16
P
Papa Leon al XIII-lea............................................................15
Papa loan al XXIII-lea..........................................................24
Papa Pius al IX-lea...............................................................15
Paul al Vl-lea.................................................12, 18, 25, 42, 53
Paul Poupard...................................................................51, 64
Pius al Xl-lea........................................................................12
Pius XII..................................................................................4
R
R. FISICHELLA.............................................................11, 63
Ratzihger........................................................................33, 64
Roma.....................................................................5, 14, 15, 16
S
Sfântul Augustin,..................................................................11
Sfântul Irineu........................................................................11
Sfantul Petru.........................................................................14
Simona Stefana Zetea................................................55, 58, 64
Siria......................................................................................16
Spiritului Sfânt....................................................10, 11, 35, 51
Strassbourg...........................................................................13
T
Targu lapus.....................................................................58, 64
Tertuluian langa................................................................4, 63
Tromso,................................................................................16