Sunteți pe pagina 1din 19

ROLUL RADACINII (FUNCTIILE RADACINII)

- de absorbtie

- de fixare

- de sustinere

- de depozitare

- de reproducere patrunzand vertical in sol, radacina, indeplineste urmatoarele functiic:

 fixeaza planta in sol


 sustine partile aeriene
 absoarbe apa si sarurile minerale din sol
 depoziteaza subst. de rezerva, la plantele care traiesc mau mult de o
perioada de vegetatie
 stabileste legaturi fiziologice cu ciupercile si bacteriile din sol
 regenereaza uneori intreaga planta

Morfologia externa a radacinii


Pe suprafața unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe zone:

 Piloriza, (numită și caliptră sau scufie) este formată dintr-un țesut special, parțial
suberificat, care acoperă și protejează vârful vegetativ al rădăcinii și facilitează
pătrunderea vârfului rădăcinii în sol. La plantele acvatice piloriza lipsește, fiind
înlocuită de rizomitră, care nu se uzează și nici nu se regenerează. Piloriza lipsește și
la plantele parazite.
 Vârful vegetativ, situat imediat sub piloriză, este format din meristeme primordiale,
care ulterior vor genera meristemele primare.
 Regiunea netedă, (zona de creștere) aflată deasupra vârfului vegetativ, reprezintă
zona de creștere în lungime a rădăcinii.Această zonă ocupă aproximativ 1,5 mm.
 Regiunea piliferă (zona perișorilor absorbanți), acoperită cu un mare număr de
perișori absorbanți unicelulari care vor ajunge la maturitate în 2-3 zile sau în 30-40
ore și pot dura trei săptămâni sau 12 zile. Numărul perișorilor absorbanți variază de la
o specie la alta (la plantele mici sunt puțini, iar la plantele mari și arbori sunt foarte
mulți). În cazul rădăcinilor care se dezvoltă în mediul acvatic, nu are loc formarea
perișorilor absorbanți. Nici la plantele epifite nu se dezvoltă perișori absorbanți, locul
acestora fiind luat de un țesut special (velamen radicum).
 Regiunea aspră, cuprinde zona în care meristemele primare se diferențiază în
țesuturi definitive (specializate): rizoderma, scoarța și cilindrul central.
 Regiunea coletului, este cea care face trecerea de la rădăcină la tulpină. Ea are o
întindere mică și la multe plante nu se distinge morfologic.

2. STRUCTURA PRIMARA A RADACINII (TESUTURILE CARE SE VAD IN SECT


TRASVERSALA SAU LONGIT)

DE RET: ESTE INTALNITA LA TOATE PL. ANUALE SI BIANUALE

alc din : RIZODERMA, SCOARTA si CILINDRU CENTRAL -> cele 3 zone sunt dispuse
concentric

☻rizoderma → este tesutul protector extern

→ alc din celule parenchimatice, strans unite intre ele, cu pereti subtiri

→ La nivelul zonei pilifere, maj celulelor sunt transf in perisori sugatori

☻ scoarta (cortex) →se diferentiaza trei zone concentrice distincte : exoderma, scoarta mij. si
endoderma

=> exoderma - contine celule cu pereti subtiri, localizate in dreptul


perisori absorbanti, care sunt implicate in transportul apei cu sarurile minerale din ext spre
interior(centripetal)

☻ cilindrul central → in centru

→ este format din tesuturi conducatoare(floem si xilem)

→ tesuturile formeaza fascicule separate lemnoase si liberiene, dispuse in


alternanta intr-un parenchim fundamental si tesuturi neconducatoare(periciclu, raze medulare
primare si meristem medular) → la ext este delimitat de periciclu(strat
rizogen) → sub periciclu se formeaza protoxilemul si metaxilemul

3. STRUCTURA SEC. A RADACINII(ARE LOC PRIN CRESTEREA IN GROSIME APLANTEI)

DE RET: ESTE INTALNITA LA TOATE PL. BIANUALE SI PERENE

- asigura cresterea in grosime a plantei

- tesuturile noi (protectoare conducatoare mecanica parenchimuti) care iau nastere in urma
activitatii meristemeleor secundare (cambiul vascular si felogenul) se formeaza an de an si se
alaura celor rpimare, devenind cu timpul predominante

→ cambiul vascular - apare sub forma unor arcuri generatoare concave, localizate la partea inf a
afasciculelor liberiene, convexe, localizate la partea superioara a fasc lemnoase. ele se extind
lateral, se racordeaza si rezulta o zona generatoare cambiala, , continua, cu aspect de stea, care
inchide la interior lemnul si lasa la exterior liberul.

→ xilemul secundar este alc din vase lemnoase cu diametrul mare, solidarizate intre ele prin
celule din parenchim lemnos, si din fibre lemnoase.

→ liberul secundar este alc din aceleasi elem ca si cel primar

→ felogenul sau cambiul subero-felodermic se formeaza mai tarziu decat cambiul vascular si
intotdeauna in afara lui(se poate forma in periciclu, in scoarta sau in liberul primar)

→ functioneaza bifacial(la fel ca si cambiul vascular) gererand alternativ material celular


nou atat spre interior cat si spre exterior
→ felogenul nu este un meristem secundar permanent.

Tipuri morfologice de rădăcini[


În funcție de raportul care există între rădăcina principală și radicele, se disting mai multe forme de rădăcini:

 rădăcini pivotante, sunt cele la care axa principală se dezvoltă foarte mult în raport cu gradul de dezvoltare al
radicelelor,și au forma unui țăruș (la morcov,lucernă, sfeclă de zahăr, bumbac, păpădie);
 rădăcini rămuroase, sunt cele la care radicelele au o dezvoltare egală cu cea a rădăcinii principale (la molid și
la majoritatea arborilor din pădurile de foioase);

 rădăcini fasciculate rădăcini firoase, sunt cele la care locul rădăcinii principale este luat de radicele sau de alte
rădăcini care se formează la baza tulpinii, constituind mănunchiuri de rădăcini. Sunt caracteristice
pentru gramineele cultivate, (grâu, porumb, orz, etc) dar și pentru plantele cu bulbi, (ceapă, crin, lalea,zambilă,
etc).

Rădăcinile normale își au originea în radicula embrionului, dar există și rădăcini adventive, care se formează pe tulpini,
ramuri sau frunze.[1] Ele se pot dezvolta pe tulpini aeriene (iederă), pe tulpini subterane (rizomi, bulbi), la nivelul nodului
de înfrățire (graminee), pe ramuri (Ficus) sau pe frunze (Bryonia).

dupa modul de ramificare, radacinile pot fi

1. pivotante
2. firoase

3. ramuroase
Însă rădăcinile pot fi împărțite și în următoarele feluri:

 Pivotante

(O rădăcină primară din care se trag rădăcini laterale numite și secundare)

 Firoase

(Un sitem de rădăcini de mărimi egale care dezvoltă rădăcini laterale numite și secundare)

- Aeriene

(Rădăcini ce nu cresc în pământ, ci se cațără pe suporturi și absorb apa din aer)

 Proptitoare

(Un tip particular de rădăcini aeriene care crește din tulpină in aer apoi în pămînt. O astfel de formă permite
plantei o ancorare mai puternică în sol. Acest tip de rădăcini se întîlnește la mangrove)

 Adventivă

(Tip de rădăcini ce crește direct din bulb)

4. METAMORFOZELE RADACINII

Radacinile care indeplinesc alte functii decat cel de fixare si absorbtie, si care prezinta modificari
adaptative morfologice si structurale sunt consid radacini metamorfozate.

A. Radacini tuberizate → la unele dicotiledonate, in cursul dezvoltarii, rad se modifica


treptat in organe cu fct de depozitare

→ in acetse cazuri, inceteaza cresterea in lungime, dispare piloriza si se


realizeaza o crestere particulara in grosime, prin formarea de tesuturi noi, in care se
depun subst de rezerva

→ ex: raphanus sativus, beta vulgaris

B. Radacini contractile → la unele plante perene, cu organe hibernante(bulbi, rizomi,


tuberculi) si muguri de regenerare in sol, se manifesta fenomenul de heterorizie

→ se formeaza pe langa radacinile normale, radacini modificate,


contractile, capabile sa se scurteze, dupa terminarea cresterii in lungime, si sa se
adanceasca toamna in sol

→ ex: crocus sativus si gladiolus sp.


C. Radacini inmagazinatoare de apa → caracteristice multor orchidaceae, araceae,
bromeliaceae, epifite, din regiunile tropicale, care au radacini aeriene.

→ ele absorb si acumuleaza apa din vaporii de apa din


atmosfera cu ajutorul unui tesut specializat de consistenta spongioasa numit velamen
radicum

D. Radacini proptitoare →sunt radacini adventive,care se form la nivelul


nodurilor tulpinale si rameale

→ ajungand pe sol, se ingroasa, se ramifica si constituie un sistem eficient de


sustinere

E. Radacini cu nodozitati → pe radacinile plantelro leguminoase si ale unor


arbori, se formeaza excrescente de forme, mrimi si culori diferite,
denumite nodozitati.

→ ele sunt rezultatul existentei relatiei de simbioza dintre organismele


fixatoare de azot atmosferic si plantele gazda

F. Radacini sugatoare(haustori) → haustorii sunt organe speciale de


absorbtie , care se diferentiaza de pe tulpinile plantelor parazite si
semiparazite, plante care au radacina principala prezenta, doar in stadiul
de plantula

→ cu ajutorul haustorilor, absorb apa si sarurile minerale(plantele


semiparazite) sau seva elaborata (pl. parazite) ale plantei parazitate

G. Radacini cu pneumatofori → radacinile unor plante din reg tropicale si


padurile mlastinoase de mangrove, si-au format niste structuri speciale,
denumite pneumatofori, care permit accesul aerului atmosferic catre
radacinile cufundata in namol

H. Radacini hidromorfe → se gasesc la plantele care traiesc in mediul


acvatic,

→ sunt radacini advntive, lipsite de perisori absorbanti, si exoderma

TULPINA

5. TIPURI DE TULPINA (CLASIF)

TULPINI AERIENE → IERBOASE


→ LEMNOASE

→ SUCULENTE(CARNOASE)

TULPINI SUBTERANE → BULBI

→ RIZOMI

→ TUBERCULI

→ BULBO-TUBERCULI

→ STOLONI

TULPINI ACVATIVE→ NATANTE

→ SUBMERSE

→ AMFIBII

6. STRUCTURA PRIMARA A TULPINII

Tesuturile tulpinilor tinere se grupeaza in 3 zone histologice concentrice, succesive: EPIDERMA,


SCOARTA SI CILINDRUL CENTRAL(STELUL)

1. EPIDERMA

→ tesut protector, acopera si delimiteaza tesuturile tulpinii

→ prezinta stomate, peri protectori si/sau peri glandulari

2. SCOARTA

→ situata intre epiderma si periciclu

→ celulele externe pot fi implicate in fotosinteza

→ cel interne implicate in depozitar

ENDODERMA

→ cel mai profund strat de celule

3. CILINDRUL CENTRAL(STELUL)

→ reprezinta ansamblul de tesuturi , ca o coloana situate in zona centrala a tulpinii


→ alc din tesut parenchimatic, fascicule conducatoare libero-lemnoase si elemente mecanice

→ in fc de nr stelilor ce intra in struct tulpinii : monostelinice, polistelinice, astelinice

→ tesuturile conducatoare sunt organizate in fascicule libero-lemnoase

→ dupa pozitia tesuturilor in interiorul cilindrului:

Protostel → este amedular, alc dintr-o coloana centrala de xilem, inconjurata de un cilindru de
floem

Actinostel → aspect stelat al xilemului si fragmentarea floemului

Plectostel → intrepadunderea zonelor alungite de xilem cu cele de floem

Sifonostel → cilindrul floemic il inconjoara pe cel xilemic

Eustel → carac gimnospermelor, maj dicotiledonatelor, unele monocotiledonate

Atactostel →

Structura cilindrulu central tipic (eustelul)

→ alc din periciclu, fascicule cnducatoare, raze medulare , maduva

→ periciclul → situat sub endoderma

→ fasciculele cnducatoare → elementele de baza, sunt grupata in fascicule libero-lemnoase

→ razele medulare → intre fasc libero-lemnoase

→ maduva → ocupa partea centrala a cilindrului.


7. STRUCT SECUNDARA A TULPINII

I → cambiul

→ prima data apare, inaintea felogenului

→ zona generatoare libero-lemnoasa

→ are origine in procambiu

→ apare la inceput, in interiorul fac libero-lemnoase => cambiu intrafascicular

→ din activitatea bifaciala a cambiului rezulta liber secundar(spre exterior), lemn secundar(spre
interior) si raze medulare secundare

A. → lemnul secundar

→ este format din vase (trahei sau traheide), parenchim lemnos si fibre lemnoase (libriformul)

Inelele anuale

→ caracteristece plantelor lemnoase din zona temperata

La majoritatea arborilor cu lemn dur, se disting 2 zone in sectiune transversala, in compozitia


lemnului secundar.

→ alburnul → lemnul de seva → situat in zona periferica a lemnului secundar → rol conducator
→ duramenul → inima lemnului → sitiat in zona centrala a lemnului secundar → provine din
trasformarea alburnului, dupa o anumita limita de varsta → rol → continut mare de principii
active

B. → liberul secundar

→ format din tuburi ciuruite, celule anexe, parenchim liberian si fibre liberiene

C. → razele medulare secundare

→ au originea in cambiu

→ se dispun radiar de la maduva pana la scoarta

II → felogenul

→ este la doilea meristem secundar

→ apare dupa cambiu

→ din activitatea lui se genereaza suber spre exterior si feloderm spre interior

→ suberul, felodermul si felogenul alcatuiesc impreuna peridermul, sau scoarta secundara care
determina ingrosarea tulpinii

8. METAFORFOZELE TULPINII

→ afecteaza tulpinile subterane, supraterane, acvative

I. tulpini aeriene cu rol de asimilatie → sunt bogate in clorenchimuri in care se realizeaza


fotosinteza

a. tulpinile plantelor suculente → tulpinile sunt carnoase, cu frunze reduse

b. tulpinile virgate → sunt ca niste nuiele verzi, cilindrice sau striate, pline sau goale, cu rol
fotosintetic

c. cladodiile → formate din mai multe internoduri verzi, , latite → rol → fotosinteza

d. filocladiile → ramuri latite, cu crestere limitata → rol → fotosinteza

II. tulpini aeriene cu rol de depozitare(tuberizate)

→ prezinta parenchimuri de depozitare, pt substante de rezerva

III. tulpini aeriene cu rol de inmultire vegetativa


→ unele tulpini produc muguri axilari care se desprind de pe planta mama si in conditii
corespunzatoare dau nastere la noi plante. Asemenea muguri sunt bulbilele si tuberulele

IV. tulpini aeriene transformate in spini

→ caracteristici unor plante xerofite

V. tulpini trasformate in carcei

→ rol de a fixa planta pe suport

VI. stoloni

→ tulpini aeriene repente din ale caror noduri se dezvolta in sol radacini adventive, iar din
mugurii axilari rezulta plante noi

VII. tulpini subterane

a. bulbi

→ bulbii sunt microblaste acoperite de frunze carnoase in care se depoziteaza substante de


rezerva.

b. rizomi

→ sunt tulpini simple sau ramificate, de obicei carnoase, alcatuite din internoduri scurte sau
lungi. De la nivelul nodurilor se diferentiaza muguri laterali in axila unor frunze rudimentare
numite solzi. Din muguri se dezvolta tulpini supraterane care poarta frunze si flori.

c. tuberculi

→ sunt microblaste groase, bogate in substante de rezerva. Frunzele sunt reduse la niste solzi ±
evidenti. Din mugurii tuberculilor se formeaza tulpini supraterane florifere.

d. Bulbo-tuberi

→ sunt tuberculi scurti, compacti, inveliti de frunze modificate (tunici) uscate, care poarta unul
sau cativa muguri. Reprezinta o forma de trecere intre tubercul si bulb. Primavara, din mugurii
bulbo-tuberilor ramasi in sol peste iarna, se formeaza tulpini supraterane florifere, iar mai tarziu
noi bulbo-tuberi (de inlocuire). Tulpinile florifere supraterane se dezvolta din mugurii axilari sau
terminali.

9. DISPOZITIA FRUNZELOR PE TULPINA


→ filotaxia

→ in fc de nr de frunze care se insera la un nod si de rel dintre ele se disting 3 tipuri de dispozitia
foliara:

A. Alterna
B. Verticilata
C. Opusa

A. Dispozitia alterna (in spirala)

→ se caracterizeaza prin dezvoltatea unei singure frunze la fiecare nod

B. Dispozitia verticilata

→ de caracterizeaza prin dezvoltarea a trei sau mai multe frunze la fiecare nod

→ mai rar intalnita, in special la platele acvatice

C. Dispozitia opusa

→ consta in diferentierea a 2 frunze la fiecare nod

A B C

10. MORFOLOGIA FRUNZEI (DIN CE ESTE ALCATUITA)

1) PETIOL

→ rol: → sustine si leaga limbul de tulpina,

→ il orienteaza fata de lumina

→ asigura legaturile vasculare cu tulpina


→ poate avea diferite forme:

cilindrica la condurasi

comprimata la plop

dilatata la piciorul cocosului

umflata la Eichornia crassipes

aripata ca la portocal

2) TEACA

→ este partea latita a bazei petiolului cu care frunza se insera pe tulpina;

→ la majoritatea plantelor teaca se prezinta ca o forma latita a bazei petiolului

3) LAMINA(LIMB)

→ limbul foliar este partea principala a frunzei, latita si de regula turtita intr-un singur plan

→ dupa modul de alcatuire al laminei, distingem frunze simple si frunze compuse

→ frunzele simple → au lamina formata dintr-o singura parte si pot avea diferite forme :

11. FRUNZE SIMPLE - FORME

eliptica : fag (Fagus silvatica); crusan (Rhamnus frangula)

Eliptic-ovala: matraguna (Atropa belladonna)

Ovala : par (Pyrus communis)

Circulara : plopul tremurator (Populus tremula)

Triunghiulara: loboda (Atriplex hortense)

Deltoida: plopul negru (Populus nigra)

Romboidala : mesteacan (Betula verrucosa)

Reniforma: pochivnic (Asarum europaeum)


Cordiforma : tei (Tilia cordata)

Sagitata: sageata apei (Sagittaria sagittifolia)

Spatulata : banutei (Bellis perennis)

Liniara: Poaceae

Aciculara : pin (Pinus silvestris)

Enziforma: stanjenel (Iris germanica)

Fistuloasa : ceapa (Allium cepa)

Subulata : ienupar (Juniperus communis)

Lanceolata : salcie (Salix alba), patlagina ingusta (Plantago lanceolata)

Ingust lanceolata: catina (Hippophae rhamnoides)

Liniar lanceolata: rozmarin (Rosmarinus officinalis)

Cuneata : Saxifraga cuneifolia

12. clasif frunzei dupa marginea laminei A. INTREAGA

B. INCIZII MICI

I. Serata → cu dintii indreptati spre varful limbului urzica

II. Dintata → cu dintii dispusi perpendicular pe marginea limbului

alun
III. Crenata→ cu dintii rotunjiti si perpendiculari pe marg limbului

IV. Sinuata → cu dinti si adancituri rotunde plop tremurator

C. INCIZII MARE

Penat-lobata gorun Palmat-lobata iedera

Penat-fidata scorus Palmat-fidata ricin

Penat-partita Palmat-partita

traisa ciobanului Piciorul cocosului


Penat sectata odolean Palmat sectata canepa

Runcinata papadie

Lirata ridiche

Intrerupt – penat - sectata cartof

13. frunzele compuse

penatcompuse (foliolele se prind de o parte si de cealalta a rachisului, la diferite


nivele) ;
palmatcompuse (foliolele au un punct comun de prindere pe rachis)

Frunze penatcompuse:

imparipenatcompuse: Robinia pseudacacia –


salcam ; foliolele sunt prinse pe rachis fata in fata,
in varf existand si o foliola nepereche;

paripenatcompuse: Lathyrus pratensis – lintea


pratului; frunza are foliolele repartizate in pereche
de o parte si de cealalta a rachisului, lipsind foliola
din varf;

dublupenatcompusa (bipenatcompusa): Gleditschia sp. – gladita; foliolele se prind pe un


rachis de ordinul II, rachisurile secundare fiind dispuse in pereche, de o parte si de
cealalta, pe rachisul principal.

Frunzele palmatcompuse:

Prezinta intotdeauna un numar nepereche (3, 5, 7) de foliole care se prind toate in


acelasi punct.
14. ANEXELE FOLIARE:

→ In anumite cazuri, pe langa partile componente tipice, frunzele pot fi insotite, la baza lor,
de niste formatiuni foliacee auxiliare, cunoscute sub denumirea de anexe foliare

→ Anexele foliare sunt:

- stipelele

- ligula

- ochrea

Stipelele

Apar la frunzele lipsite de teaca, sunt dispuse in


perechi la baza petiolului, sunt in general mai mici
decat frunzele, dar uneori pot avea o forma
asemanatoare acestora

La multe plante stipelele raman la stadiul de solzi


membranosi care cad in timpul deschiderii mugurilor
(ca la tei, fag, carpen)

Stipelele care cad odata cu frunzele se numesc stipele persistente

La maces sunt alungite si concrescute cu baza petiolului; la mazare (Pisum sativum) sunt
mai mari decat foliolele si au un rol asimilator, la salcam stipelele s-au transformat in
spini, iar la Smilax in carcei

Ligula

este o formatiune membranoasa prezenta la plantele


prevazute cu teaca si limb;
La Poaceae ligula este strans lipita de tulpina si are rolul de a impiedica patrunderea
apei si daunatorilor in spatiul dintre tulpina si teaca

Ochrea

Este o anexa caracteristica plantelor din


familia Polygonaceae, fiind o formatiune de o consistenta
membranoasa, de forma conica (sau de cornet), ce inveleste
baza internodiilor si petiolul frunzei ce se prinde la acest nod.