Sunteți pe pagina 1din 109

Corina Mihaela Roman

Corina Mihaela Roman

D in afara corpului

Editura

2017

1
Din afara corpului

Copertă – Larențiu Vasilescu

“ tii tu, cât de mult te iubesc?” - Dumnezeu

2
Corina Mihaela Roman

***

M-am decis să îmi asum riscul unor relatări


uimitoare pentru mintea umană obi nuită, din iubirea
pentru mine însămi (spre care tind) i libertatea ce mi-a
înfiin at existen a, în speran a că odată ajunsă la ultima
pagină de scris totul va fi mai clar în primul rând pentru
mine, iar încrederea i respectul îmi vor fi luminat deja
Calea. Cum port în suflet ambi ia unui final reu it, cine
tie când i care va fi pagina destinată încheierii?!
Dedic aceste pagini fricii mele de moarte, ca ultim
omagiu i cu recuno tin ă că mi-a apar inut, că mi-a
permis să îi străbat fiecare încăpere, acum când zăresc
deja u a pe care intrasem.
Cred că cele mai mari emo ii le-am avut i le am
încă, în minutele dinaintea somnului. Cele mai mari
dezamăgiri au fost i rămân cele născute din privirile
acuzatoare ale celorlal i. Cea mai mare suferin ă mi-a
adus-o negarea în fa a tuturor inclusiv în fa a mea, a ceea
ce sunt i trăiesc.
Nu mă voi ascunde în spatele unor metafore i nu
mă voi folosi de scris pentru a-mi i a- i spori imagina ia.
Această carte nu este un exerci iu de
imagina ie! Fiecare trăire, experien ă, emo ie, este
autentică.

Te provoc la curaj!
Fiecare om este dator cu cel pu in o moarte.

3
Din afara corpului

***

În spatele meu, un ceas care pare să-mi copieze


dimensiunile, tace înfrico ător, în a teptare.
În spa iul acesta, îmi dau impresia că nu am ie it
încă din adormire, dar că am suficientă putere să mă
întreb cum am ajuns aici.
O fiin ă impunătoare mi se afi ează imediat
dinainte, întrerupându-mi irul de gânduri care se
străduiau să mă convingă, că e doar un vis i imediat aud
primul ticăit al ceasului din spatele meu, pornit odată cu
vocea autoritară a acestei fiin e care mi se adresează:
- Mai ai, 36!

4
Corina Mihaela Roman

Cap. 1
Prima dată

...s-a întâmplat pe fondul unei epuizări fizice


foarte mari, astfel că toată aten ia corpului, a gândurilor i
a oricăror trăiri interioare, era îndreptată către finalizarea
cât mai rapidă a renovării unui apartament.
Într-o astfel de stare fizică i cu un surplus de două
palme peste obraji, cu rol de control vis-a-vis de
capacitatea mea de a men ine ritmul respira iei, venite din
partea so ului îngrijorat, în cele din urmă am adormit.

***

Spre diminea ă, mă ridic pu in din pozi ia în care


mă aflu privind în urmă, iar ceea ce privesc este chiar
trupul meu. Îmi pot descrie trupul din perspectiva a ceea
ce sunt privindu-l, i anume eu, cât se poate de reală, de
con tientă asupra a ceea ce sunt i văd i mi se întâmplă.
Trupul meu este întins pe burtă, fa a mea este a ezată pe
pernă, pe o parte, i nu mă fascinează, nu mă atrage, nu
mi se pare grozav acest trup al meu. Îmi privesc apoi so ul
dormind lini tit, cu spatele la mine.
Cum arăt eu- cea desprinsă de trup- î i pot descrie
din perspectiva unei alte eu, cea de a treia eu, pe care o
privesc i mă prive te i care sunt în acela i timp, i nicio
clipă acest trup.

5
Din afara corpului

Cea de a treia eu, sunt o masă de energie, fără


formă anume, fără gânduri, emo ii, sentimente, i doar cu
o singură calitate- aceea de observator...care mă observă
desprinsă de trup, până la jumătate, inându-mă de acesta
cumva prin ombilic, transparentă, u oară i de o
dimensiune mult mai mică decât cea a corpului.
Ca i cum cineva mă întreabă dacă vreau să mă
întorc în trup, eu cea de a doua, răspund: "Da, vreau să
mă întorc pentru că so ul meu are nevoie de mine".
În clipa imediat următoare, mă ridic brusc în ezut
i nu tiu de ce îmi propun să mă sperii, să-mi fac cruci
peste cruci i să rostesc "Doamne fere te" de câteva ori.

***

Nu am fost niciodată o persoană normală. Să mă


fi născut oare cu această boală a nebuniei? Pentru că
dintotdeauna, o altă lume după care tânjeam mai mult, se
desfă ura în mine i încerca să iasă la suprafa ă, să o
cunosc mai bine, să mă cunosc mai bine. Visele
premonitorii de mic copil, au evoluat mai târziu în mesaje
privind următoarele decese în familie, data aproximativă
a acestora adeverindu-se întotdeauna. Cine să sufere mai
mult de nebunie? Eu care povesteam dinainte, care
anun am? Sau cei foarte apropia i i care, de i sceptici
(“Sunt doar vise…”), se luptau să le nege realitatea chiar
în fa a împlinirii lor? Comunicările prin vise cu rudele
decedate ale apropia ilor, pe care eu niciodată nu le
cunoscusem, au rămas a a....agă ate pe câteva uimiri.

6
Corina Mihaela Roman

Darul poeziei l-am avut din adolescen ă i s-a


întrerupt brusc, dar dorul i altceva...au existat
dintotdeauna în interiorul meu re inut. Visele în care
vizitam lumi de dincolo, sau cele în care mă vedeam
prăbu indu-mă în corp, erau la vremea aceea
extraordinare i cam atât, i totu i o trăsătură a mea
constantă.
Iată bagajul cu care am venit în fa a acestei
experien e petrecute în anul 2009, când împlinisem deja
27 de ani.

Un an mai târziu, în timpul unei plimbări prin


Grădina Zoologică, am sim it i am văzut deodată cum o
lumină caldă sub forma unui înger, cobora din cer i îmi
umplea sufletul. Atât de intensă i de curată a fost
sim irea, încât mi-am desfăcut bra ele să primesc lumina
aceasta, bra e care imediat i-au reluat mi carea normală,
la strigătul so ului:
- Ce faci? Se uită lumea la tine...

Când nimeni nu te ia în serios (cel pu in, la


început), începi i tu să te ignori. Totu i, după acest
moment, mai exact la câteva zile, din senin m-am a ezat
în fa a calculatorului i am început să scriu versuri după
versuri, fără să mă opresc timp de ase ore (după o pauză
de unsprezece ani). i tot de atunci scrisul versurilor i
mai apoi a prozelor scurte, au devenit felul meu de a fi,
de a mă defini, de a exterioriza: iubire de dincolo de orice
imagina ie, îndrumări prin vise i aten ionări, ghizi

7
Din afara corpului

spirituali, piramide i balan e cu talere unite i pietre de


ametist.
Tot de atunci am început să practic medita ia (la
fel de simplist ca i în ziua de astăzi), să citesc din ce în
ce mai multe căr i de spiritualitate, despre experien e în
preajma mor ii, despre karmă, suflete gemene, chakre,
etc.
Trăiam două vie i pe care nu reu eam să le
contopesc i nu tiam să trăiesc bine pe niciuna din ele.
Teama de întuneric s-a intensificat atât în visele
mele din timpul nop ii în care bâjbâiam i încercam să
ajung undeva i să în eleg orice, cât i în via a fizică,
chiar dacă un înger, mi-a spus într-un vis:
- Dacă există încredere în Dumnezeu, nu mai ai nevoie
de niciun felinar și de nicio lumânare pe drumul tău,
pentru că Încrederea, este însăși Lumina.

8
Corina Mihaela Roman

Cap. 2
A doua oară?

Înaintea acestei noi întâmplări (care a avut loc în


anul 2013), îmi con tientizasem deja frica de moarte i
imensul ata ament fa ă de acest trup în care mă aflu. Mai
mult, con tientizasem că toate strigătele, afirma iile,
scrierile, pledoariile mele despre iubire, despre
întoarcerea Acasă la Dumnezeu, despre libertatea
spiritului i dorul de lumi mai înalte, erau false într-o
oarecare măsură. False, da! Dar necesare i ele evolu iei,
cel pu in în cazul meu. Asta pentru că, în fa a
experien ei...bucuria din teoriile, visele i scrierile mele,
se metamorfozase în uimire i teamă.
Am realizat pentru prima dată acest lucru înaintea
unei opera ii laparoscopice, când am jelit deceda ii tuturor
medicilor i pacien ilor din spitalul respectiv, de teamă i
disperare că nu mă voi mai trezi după această interven ie
chirurgicală. Am în eles că mă identificam foarte mult cu
acest corp i că vedeam cumva înăl area mea la
Dumnezeu în genul Iisus din Nazaret- partea a doua.

***

Dorm. Mă trezesc în mijlocul nop ii. Sunt trează


dar nu mă pot mi ca i văd fără să am ochii deschi i.
Deasupra mea, sunt tot eu, într-o formă de abur a acestui
trup. Sunt eu, i a tept. Eu cea trezită din corpul pe care
nu-l pot mi ca, sunt speriată, dar tiu că a a trebuie să se
întâmple i a tept să treacă.

9
Din afara corpului

Simt cum trupul îmi este invadat de o energie, de


un spirit, de ceva ...ce vine fără voin a mea, i simt că va
încerca de trei ori, să mă locuiască, i va pleca. Simt
intrarea acestei energii prin piept, de două ori, însă fără
reu ita de a rămâne.
Poate că percep această experien ă ca fiind
violentă într-o oarecare măsură, din cauza fricii mele fa ă
de moarte, fa ă de via ă, fa ă de tot ce mi se întâmplă i
iubesc în aceea i măsură.

***

E greu să- i descriu ce-am sim it: ca i cum o


imensă lingură de aer pe care nu eu o respiram, a încercat
să intre în plămânii mei i a e uat. Sau nu?
La fel: câteva cruci i Doamne fere te.

10
Corina Mihaela Roman

Cap. 3
A treia oară, s-a aprins

Trecuse încă un an cu poezii i medita ii, sim ul


iubirii la cote înalte, cu familie, prieteni, lacrimi, lec ii,
răni, so , casă, pisică, îndatoriri, serviciu i concedii de
odihnă.
Îmi propusesem un program de medita ie în seara
aceea, i de i mă sim eam foarte obosită fizic, m-am
a ezat în medita ie în cele din urmă, în pozi ia lotus. Nu
aveam foarte multe gânduri din cauza sau datorită
oboselii ce o sim eam. Am rămas în tăcere, cu ochii
închi i i am început să experimentez câteva furnicături la
nivelul capului unde sim eam în acela i timp prezen a
unei coroane. (Se poate întâmpla acest lucru în timpul
unei medita ii, atunci când se deschide chakra a 7-a, de
culoare violet, numită i chakra coroană). Îmi amintesc că
am rostit în gând : “Ies din corp acum. Doamne, vreau să
ies în afara acestui corp!”
Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu ascultă, i mai
ales că îndepline te instant fiecare dorin ă?!
Eu nu…
***
Mă întorc în pat în clipa în care so ul meu se ridică
făcându- i drum în bucătărie. Mă a ez pe o parte i
deodată încep să simt pornind de la picioare i urcând în
întreg corpul, o vibra ie atât de puternică încât o pot auzi.
Zâmbesc.
- E de la medita ie, îmi spun.

11
Din afara corpului

Totu i atât de puternică este această vibra ie i


cre te atât de mult în intensitate sporind în aceea i măsură
sunetul pe care îl aud, încât simt pocnindu-mi urechile ca
atunci când e ti la mare înăl ime, în avion. Atât de
puternic încât mă gândesc că trupul meu nu va face fa ă.
... i sunt deja în ezut la marginea patului
(neamintindu-mi momentul în care m-am ridicat). Întind
mâna să aprind o veioză, apăs pe întrerupător de trei ori.
Nu se aprinde.
- Probabil nu este în priză.
gândesc, i îmi propun să merg după so ul meu în
bucătărie, când deja mă văd fiind în pragul u ii de la
dormitor i mă prăbu esc ca i cum nu mai am niciun
strop de energie. Ridic privirea i văd un suflet, o
persoană de statură medie, zâmbind i care…brusc mă
apucă de un picior i mă aruncă înspre corp.
- A a ceva nu este posibil, e un vis- am gândit imediat
cum poate i tu gânde ti acum, citind.
Deschid ochii. Sunt în pat, pe o parte. Mă ridic în ezut i
întind mâna spre veioză să o aprind. Nu se aprinde.
- Probabil nu este în priză. ..din nou, gândul acesta.
Mă ridic i ajung în bucătărie, unde so ul meu cu igara
abia aprinsă în elege că ceva s-a întâmplat imediat ce mă
vede. Îl întreb cât timp a trecut de când a ajuns în
bucătărie i eu l-am urmat i îmi răspunde că doar câteva
secunde. Aprind o igară i îi povestesc, insistind pe
momentul cu veioza, i ajungem în dormitor să îi
exemplific.
Întind mâna, apăs pentru a treia oară: s-a aprins!

12
Corina Mihaela Roman

Cap. 4
u u mi-a venit în ajutor

Ne agă ăm cu atâta u urin ă de lucruri


nesemnificative, doar ca să uităm de Dumnezeu, din
teama de a nu ni se întâmpla, iubindu-L la nivel
declarativ, dar i atunci cu ru ine i re inere, pentru a nu fi
judeca i. Bârfa, intriga, du mănia, gelozia...toate acestea
te fac om. A vorbi despre i a-L experimenta pe
Dumnezeu- asta te face nebun i mai bine taci.
Dar nu în cazul meu. i-am spus...Îmi iubesc
nebunia, îmi e dor i-mi aduc aminte cu entuziasm.
Era deja sfâr itul anului 2014.

***

Seara, în pat, trează fiind încă, simt brusc acelea i


vibra ii i tiu. u u, motănelul meu cu ochi alba tri,
doarme pe aceea i pernă cu mine.
- Nu, nu....nu vreau, nu mi se întâmplă!
i iar sunt în ezut la marginea patului. Sunt foarte
convinsă că sunt eu, de i nu am idee când m-am ridicat i
din ce motiv. Observ totu i în biblioteca din fa a mea,
motănelul dormind i îmi dau seama că ceva nu este în
regulă.
Cum este posibil ca într-o frac iune de secundă,
motănelul meu să se fi mutat de pe pernă, în bibliotecă?

13
Din afara corpului

Mă las pe spate ca fiind ceva natural, deschid


ochii. Sunt pe pernă în aceea i pozi ie, cu u u lipit de
mine.
Doamne Dumnezeule...Doamne ajută! Urmate de
rugăciunea Tatăl nostru...

***

Aflu mai târziu de la o persoană specializată în


domeniu, că am capacitatea de a vedea reflexia energetică
a mea i a altor fiin e, i astfel se explică imaginea
motănelului meu în bibliotecă, în momentul deta ării
mele de corp.

14
Corina Mihaela Roman

Cap. 5
Bătălia dintre mine i...min(t)e

Experien a aceasta a urmat aproape imediat. Nu


mi-a dat răgaz să mai uit, să-mi mai revin...să mai fiu un
om normal măcar pentru o perioadă.

***
Înainte de culcare, seara, vizionăm amândoi un
film la televizor. Simt vibra iile i decid:
- Sub nicio formă! Nu! Nu vreau! Nu, nu i nu!
Corpul mi se zbate atât de puternic doar o singură dată, ca
i cum cineva l-ar fi ridicat pu in i apoi l-ar fi izbit de
pat, dar îmi dau seama că nu există ceva sau cineva care
dore te să mă scoată din corp în afara voin ei mele, ci
lupta se duce între mine i mine. Sau...între mine i
mintea mea.
So ul meu este lângă mine, este martorul zbaterii
mele inedite i caută explica ii aproape lume ti, în
gândurile sale.
Nu. Nici schizofrenie, nici epilepsie în fi a mea
medicală. În plus, so ul meu mă cunoa te în cel mai mic
detaliu. Este un om fără preocupări în această direc ie,
ra ional, practic, obiectiv. Este însă i martorul
experien elor mele, deja de atâta vreme, i tie că nu
există nimic medical, material, carnal, care să poată
explica, sau care să- i poată asuma, sau care să poată
diagnostica ceva care se află dincolo de în elegerea min ii
umane obi nuite, i care se petrece la un nivel vizibil i de
necontestat.
15
Din afara corpului

***

După această experien ă am început să caut mai


mult, să citesc mai mult, să caut sfaturi, răspunsuri, să
povestesc despre trăirile mele prietenilor despre care
tiam că rezonează, să-mi relatez experien ele pe site-uri
pe care multe alte persoane povesteau experien e similare.
Boala aceasta nu mă va lăsa. Îmi era deja foarte clar,
aveam ceva de făcut, însă ce?
Sim eam totu i că nimic nu era împotriva voin ei
mele, sau împotriva voin ei lui Dumnezeu i toate acestea
erau un dar, pe care nu tiam încă să îl primesc….sau pe
care învă am să îl primesc.
Oricât de mare ar fi fost frica aceasta, totu i nu mă
opream din drum. O căram în spate, era grea, dar
mergeam mai departe orice ar fi.
Dumnezeu îmi pregătea în acest timp daruri mult
mai mari.
Îi ceream semne i îndrumări prin vise, îi ceream
mai multă claritate. (În vis, nu care-cumva altfel, căci
muream de frică).
i visez: sunt în prezen a a trei spirite, iar unul din
ele îmi arată un pergament pe care, în trei locuri,
străluce te un singur cuvânt, acela i:

Curăță-te!

16
Corina Mihaela Roman

Cap. 6
Ajutor!

i de data aceasta am tiut că ceva mă a teaptă


sim ind vibra iile în corp, dar am sperat să nu se întâmple.
De aceea am i închis ochii convinsă că un somn
odihnitor va câ tiga fără luptă.

***

Ie ită din corp, rămân în pozi ia acestuia,


privindu-mi so ul care la marginea patului fiind, caută
ceva pe laptop, sau lucrează ceva pentru serviciu.
De data aceasta teama mea (despre care î i pot
spune că în afara corpului o percep diferit, o percep a fi
gând, idee) atinge cote maxime. Încep să- i vorbesc, fără
ca el să mă audă:
- Ajutor! Ajută-mă te rog! Nu mai tiu să mă întorc! Am
să mor! Te implor ajută-mă!
Niciun răspuns i mă resemnez. Încă nu în eleg de
ce nu mă aude nimeni i nu mă pot împăca cu această
idee. Îmi privesc so ul i îmi dau seama din acest plan, că
suntem două realită i cu diferen e de vibra ie. Pentru că
eu sunt atât de reală, i corpul meu nu e decât o cochilie.
Mă resemnez. Asta e...
Dar resemnarea mă aduce în corp, i clar nu în
toate min ile.
***

17
Din afara corpului

Nu tiam să mai trăiesc. Îmi doream să nu îmi fie


frică, îmi doream să tiu dinainte rolul a toate acestea,
destina ia lor i mai ales...de ce mie? De ce mi se
întâmplă mie?
Îmi propun mult curaj i mă păcălesc singură că
am câ tigat bătălia cu frica, i îmi e clar că sunt singură în
toate acestea. Adică nimeni în afara mea nu mă poate
ajuta. Sunt eu, fa ă în fa ă cu Dumnezeu i da...trebuie să
mă cură pentru a vedea limpede adevărul pe care
dintotdeauna l-am cerut.
Tare lungă îmi pare via a până la momentul în care
îmi voi da seama cât de scurtă a fost !
i când mă gândesc..
Câtă iubire este dincolo de frica de moarte!

18
Corina Mihaela Roman

Cap. 7
Zborul

Frica este nejustificată. tiu. Am urmărit, am


căutat i am aflat despre zeci de mii de persoane care au
experien e de decorporalizare i care se bucură libere i se
simt binecuvântate. Care experimentează în fiecare
noapte, sau în fiecare zi, care i-au făcut un program din
acest lucru i pe lângă care, eu sunt o frunzuli ă ce se
pierde într-un ocean.
Mă a ez în pat i la cea mai mică vibra ie, mă
adresez divinită ii, în mintea mea:
- Nu, Doamne, nu...Nu îmi e frică, dar sunt
obosită. Merg la serviciu mâine, mă trezesc devreme.
crezând că pot duce de nas Creatorul a Tot Ceea Ce Este.
S-au făcut filme, documentare, s-au scris mii de
căr i despre acest subiect i despre persoane mult mai
deschise decât mine în acest sens. Am regăsit genul acesta
de experien e în studii, tratate, confesiuni, nu ca fiind un
simptom al vreunei boli psihice, ci ca fiind un simptom al
trezirii spirituale i al extinderii con tiin ei ce o implică.
Totu i, eu de ce nu pot accepta încă acest lucru i de ce nu
mă pot bucura de asta în totalitate? Pentru că singură în
afara corpului, mă vor găsi suflete întunecate care se vor
năspusti asupra mea i mă vor ataca, mă vor sfâ ia i mă
vor....ce până la urmă? Omorî?! Am văzut foarte multe
filme de groază, recunosc. So ul meu e de vină.
Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu atât de mult, de ce
îmi este frică?- vei întreba cum i eu m-am întrebat zi i
noapte.

19
Din afara corpului

Pe mine nu mă iubesc i pe mine nu mă văd a fi


de-a dreapta Tatălui. Simt că toate fiin ele sunt copiii lui
Dumnezeu, i pe toate Dumnezeu le iube te în aceea i
măsură, pentru că nu există una care să gre ească în vreun
fel...mai pu in eu.
Stima de sine e la pământ, dar de acolo, de la
nivelul pământului, merg mai departe. Reu esc! A a îmi
spun mereu...
Mi-a dori să vină Dumnezeu în persoană (de i
tiu că este prezent în tot i toate). Să îmi spună: “Draga
mea, te iubesc!” Sigur m-a bucura, dar tot nu sunt
convinsă de o vindecare completă.
În afara corpului sau înăuntrul lui, în vise sau în
stare con tientă, mă văd mereu a fi cuprinsă de o
con tiinciozitate i seriozitate aparte.

La începutul anului 2015 (prin luna februarie), am


avut un vis (sau o decorporalizare în timpul somnului),
care s-a dovedit a fi semnificativ nu peste mult timp. Mi-
am dat seama că prin acest vis, eu mi-am oferit mie
indicii, m-am ajutat să fac pa ii următori.

20
Corina Mihaela Roman

***

Mă aflu în vis pe un plan drept, nu foarte


con tientă de ceea ce mi se întâmplă, i categoric nu
foarte deschisă spre experien ă. O for ă imensă în fa a
mea (pe care o văd i o simt uimitor de bine), î i trimite
energia în mine din ce în ce mai mult, cu mai multă tărie,
încercând să mă desprindă de pe acel plan drept i să mă
înal e în zbor, luptându-se cu voin a mea.
Puterea energiei, mă face să renun la luptă i să
mă las în voia ei, resemnată.
Atunci mă ridic i mă înal în zbor pe cer, sus de
tot. Zbor cu o viteză atât de mare, încât îl pot sim i, face
parte din mine. Privesc în urma mea, i observ prezen a
câtorva suflete.
- Cum se stăpâne te acest zbor? întreb sufletul ce zboară
imediat în urma mea.
- Ar trebui să ai o hartă! îmi spune, dar nu sunt de acord.
Imediat îmi dau seama că în ceea ce mă prive te,
este suficient doar să mă gândesc asupra unui loc,
pentru a ajunge acolo, pentru a fi acolo i prin
urmare, gândul este instrumentul meu ajutător.

21
Din afara corpului

Cap. 8
Îngerul de lângă mine

So ul meu se nume te Gabriel. Este un suflet tare


curajos, i a a cum i-am spus de multe ori, un înger. Asta
pentru că după părerea mea, trebuie să ai mult curaj i
mai ales multă iubire, să trăie ti lângă o persoană ca
mine. Gabi (cum îi spunem noi), nu a fugit de mine nicio
clipă, însă eu am fugit de mine mereu. De multe ori mă
gândesc că nu există fiin ă care să întrupeze atâta
bunătate, în elegere, în elepciune i iubire, precum Gabi.
Noi comunicam deja la nivel telepatic dinainte de a ne
privi fizic în ochi. Iar eu am tiut din prima clipă că el îmi
este destinat pentru totdeauna. Am senza ia uneori că nu
este con tient de puterea luminii ce este, i totu i că mă
a teaptă, că e născut pentru mine i are răbdare ca eu să
fac to i pa ii, pentru a merge apoi mai departe împreună,
în alte i alte lumi. Gabi nu nutre te sentimente de
gelozie, pentru că suntem doar noi doi în toate acestea,
împreună mereu, i îmi cunoa te trăirile lăuntrice.
În elege astfel că toate persoanele cu care interac ionez
sunt suflete-prietene i cu to ii venim unul în sprijinul
celuilalt. Gabi mă lasă să mă dezvolt iubindu-mă, mă
ocrote te fără să-mi îngrădească sufletul i fără să-mi
impună legi ale egoului i îmi ine loc de orice atunci
când simte că-mi lipse te. Nu există scenarii între noi. Ne
une te sinceritatea, deschiderea, libertatea i o iubire fără
sfâr it.
Noi împreună am venit aici, i împreună vom
pleca Acasă! Te iubesc, tati!

22
Corina Mihaela Roman

Cap. 9
O experien ă plăcută

Ca de obicei, suntem înainte de culcare i


vizionăm un film. Este destul de devreme, suntem treji
amândoi i concentra i asupra ac iunii filmului. Simt
vibra iile în picioare, le simt urcând i încep să mă foiesc
pe toate păr ile, apoi mă gândesc mai bine.
Mă a ez pe o parte, închid ochii i îmi spun în
mintea mea:
- Da! Doamne, vreau la Tine!
Dar El nu a vrut se pare, pentru că în clipa imediat
următoare simt că vibrez puternic, înalt, tot mai înalt, i
...nimic.
Rămân a a, i tiu că de i mă aflu în pozi ia
corpului, nu mai sunt conectată cu el. Îmi propun să mi c
un picior i constat în primul rând că ac iunea are loc
odată cu gândul asupra acestei ac iuni. Un picior se ridică
i îl văd, îl pot vedea pentru că mi-am propus să îl văd, nu
pentru că a fi întors capul, sau mi-a fi rotit ochii...
Văd ridicându-se ca o formă de abur al piciorului
meu, care în afara formei (nici aceasta de aceea i
dimensiune), nu poartă alte caracteristici ale piciorului
meu fizic. Nu văd degete, nu văd unghii, nu văd vene...
Las piciorul în jos i mă gândesc să ridic celălalt picior.
La fel. Îmi place totu i ceea ce se întâmplă, i pentru
câteva secunde ridic i las în jos, pe rând, fiecare picior,
ca într-o joacă...

23
Din afara corpului

Apoi gândesc că e suficientă experien a pentru


moment, i că vreau în corp. S-a întâmplat instant. Sunt
din nou în corpul meu nepre uit!

***

În stările mele de triste e mi-am manifestat


dezamăgirea fa ă de via ă, plictisul vis-a-vis de acelea i
activită i, de monotonie i lipsa de entuziasm câteodată.
Nici nu- i imaginezi ce stare de bucurie mă
cuprinde uneori când mă trezesc diminea a, nu neapărat
pentru că m-am trezit i e o nouă zi, ci pentru că exist în
cărni a mea i am dormit pe parcursul nop ii.
Cu toate acestea, când experien ele dispar pentru
două-trei săptămâni, ceva din mine se întreabă cu regret:
- Oare am gre it cu ceva? Voi deveni un om obi nuit,
preocupat de lucruri fără importan ă, care hrănesc i
împodobesc trupul acesta în care oricând, putem să nu
mai fim?
Mă întristez, îmi cer iertare i îmi promit mai mult
curaj aproape fiind convinsă că la următoarea ansă ce-mi
va fi dată, voi reu i.
Îmi cer iertare i pentru latura mea umană, pe care
nu reu esc întotdeauna să o stăpânesc, să o lefuiesc, i
constat că lucruri mi se întâmplă din nou în această via ă
socială, tocmai pentru că trebuie să fac mai bine.
De ce, Doamne, totu i....a a?

Pentru că altfel, nu ai putea evolua!

24
Corina Mihaela Roman

Cap. 10
Ca între prieteni

Vreau să mă apropii de tine, pentru că vreau să mă


în elegi a a cum eu te în eleg fie că rezonezi sau nu cu tot
ceea ce eu î i dezvălui în aceste pagini.
Nu sunt o fiin ă mai specială decât tine. Nu voi fi
niciodată, i nimeni nu va atinge vreodată vibra ia
minunată a frumuse ii tale. Pentru că tu e ti o fiin ă de o
frumuse e uimitoare i de neegalat. Cum doi fulgi de nea
nu sunt la fel, a a toate fiin ele i toate formele de via ă,
excelează în frumuse e, lumină i culoare, toate făcând
dovada acelea i Surse din care provin.
i sufletele care au străpuns perdeaua aceasta grea
a fricii, i au zburat deja dincolo de orice constrângeri,
scăldându-se în lumina caldă a Iubirii, î i vor spune
acela i lucru.
E ti o fiin ă frumoasă, plină de daruri, de talente.
Poate te manife ti prin blânde e, sau prin în elepciune,
prin puterea de ascultare, sau în elegere, prin sensibilitate,
prin dăruire, prin luptă, prin voin ă sau prin curaj. Poate
î i place să construie ti, să pictezi, să cân i, să te
îngrije ti, să scrii, să cite ti, să fii pur i simplu.
Oricum te-ai manifesta, tu...chiar tu, e ti
scrisoarea de dragoste pe care Dumnezeu a lăsat-o
omenirii.
Iar dacă pui la îndoială capacitatea mea de
discernământ, te în eleg i te iert. Dar dacă măcar o dată
i-ai făcut semnul crucii, sau dacă măcar o dată ai rostit în
gând Doamne ajută! sau Doamne fere te!...sau dacă ai

25
Din afara corpului

dat de pomană pentru ca de dăruirea ta să beneficieze


suflete ce acum nu mai sunt printre noi, dacă măcar o
dată te-ai gândit că nu vei mai fi în acest trup cândva, i
măcar o dată ai sperat că vei exista i după moartea
acestuia....atunci i tu, e ti ca mine.
La ce folos ru inea? La ce folos negarea a ceea
ce e ti? La ce folos batjocura, discreditarea,
separarea, competi ia?

26
Corina Mihaela Roman

Cap. 11
Glasul Lui Dumnezeu

Toate experien ele mele de până acum, m-au


îndrumat să îmi concentrez aten ia pe lucrul asupra
chakrelor.

Există 7 chakre principale prin intermediul cărora circulă


energia. Aceste chakre sunt dispuse de-a lungul coloanei
vertebrale în punctele principale ale sistemului nervos
central. Chakrele sunt reprezentate fie sub formă de roată,
fie sub forma florii de lotus, fiecare având func ii
specifice i o culoare corespondentă din spectrul cromatic
(ROGVAIV). Chakrele realizează legătura dintre corpul
fizic i cel subtil.

***

Sunt în a asea zi de lucru asupa primei chakre-


Muladhara, de culoare ro ie. Diminea ă fac câteva
exerci ii de yoga specifice acestei chakre, în sufrageria
mea i meditez pu in. La amiază repet medita ia,
aprinzând un be i or parfumat i inând în palme câteva
pietre semi-pre ioase, toate specifice acestei prime
chakre, i mă decid să merg în dormitor să mă odihnesc
lângă Gabi care doarme deja, nu înainte de a avea din
senin, un gând:
- Doamne, vreau să Te cunosc, dar pe lumină!
Mă a ez în pat, îmi întind picioarele, îmi a ez capul
pe pernă i nu apuc să închid ochii când pe nepregătite,
27
Din afara corpului

simt o energie de o for ă greu de descris în cuvinte,


intrându-mi prin cre tetul capului i pătrunzându-mi în tot
corpul până în vârful degetelor de la picioare. Văd cumva
această energie, i îi simt for a atât de puternic, încât
aproape că sunt în stare de oc. Nu mă împotrivesc i o
las. Imediat, în interiorul meu aud un sunet format din
patru timpi, dintre care primul mai lung, de o exactitate,
claritate, care mă uime te. Sunetul (pentru că nu tiu altfel
să-l numesc) nu este ceva pe care îl percep din exterior, ci
este ceva ce aud din interior i sunt cumva, deopotrivă.
Nu mă împotrivesc i rămân a a, ascultându-l cum se
repetă la intervale exacte iar i iar. Este ceva
dumnezeiesc, stau lini tită, a tept, i îmi este pu in teamă.
Se opre te, încerc să mă mi c i nu reu esc, corpul
meu părându-mi a fi ca o bucată de lemn asupra căreia nu
am putere de manevrare. De data aceasta panica mă
cuprinde în propor ie foarte redusă. Îl strig încet pe Gabi
pe nume, strig i după mama mea de i este la 400 de km
distan ă, i nu am idee de ce strig după ea, îmi aud vocea
foarte bine, vorbesc fără să mi c buzele i fără ca so ul
meu să mă audă.
Privesc în sus, iar deasupra mea se află o masă de
energie fără formă, sus, la nivelul tavanului, i atunci nu-
mi propun să mă conectez cu trupul, nu mă opun voin ei
Lui Dumnezeu, nu vreau să fug, dar încep să rostesc iar i
iar:
- Doamne, te iubesc! Doamne, te iubesc! Doamne, te
iubesc!....

28
Corina Mihaela Roman

Simt imediat după asta că sunt din nou conectată


cu trupul meu, i încep să reproduc sunetul acela, fără
prea mare succes. Nu am auzit niciodată ceva asemănător.
Niciun instrument nu l-ar putea emite. Nu mă
sperii, nu intru în panică....nu încă.
Îi povestesc lui Gabi tot, lui i câtorva prieteni
deschi i către lucruri nepământe ti.

***

Panica s-a declan at abia în zilele următoare. Nu


mă puteam gândi la altceva. Încercam să-mi ascund starea
atât cât îmi stătea în putere. Sim eam ceva frică, dar în
acela i timp o emo ie extraordinar de mare, cum nici la
nuntă nu avusesem. Sim eam a a... ca i cum mă a tepta
curând o întâlnire la un nivel foarte înalt, i nu tiam ce să
fac.
A fi vrut să pot povesti tuturor, i aproape că m-
a fi destăinuit i unei colege de serviciu. I-am relatat
ceva la modul general despre semnifica ia mor ii, i
aproape că o imploram în gând, să dorească să îi spun mai
mult.
tiam i tiu că de i acesta este un subiect ie it
demult la suprafa ă, discutat din ce în ce mai intens,
confirmat din ce în ce mai mult, căutat mai ales, rămâne
totu i un subiect periculos de discutat fără precau ie, cu
oricine. Cu toate acestea, eu căutam în continuare sprijin,
confirmare. i am primit. Pentru că Dumnezeu, nu m-a
lăsat nicicând singură, cum pe nimeni nu lasă.

29
Din afara corpului

Am râs i am plâns. Am râs de teama mea, de


reac iile mele, de ne tiin a mea. Am plâns de bucurie i de
aceea i teamă, am plâns de binecuvântare, de confuzie, de
Iubire, de Dumnezeu.
M-am îngrijorat de starea mea, m-am îndoit de
integritatea min ii mele, i totu i nimic nu a fost mai real
decât această experien ă. Am căutat răspuns i am găsit.
Nu sunt singură pe lume. Subiectul acesta pentru
mine vechi i nou, este detaliat de zeci de mii de alte
suflete curajoase, cum i-am spus.
Ca mine, multe alte suflete caută răspuns i multe
alte suflete oferă răspunsul.
Am intrat în legătură cu persoane, unele fiindu-mi
deja prietene, pe altele abordându-le cu mult curaj, din
dorin a de a avea mai multă claritate, i mai ales
observându-le a fi un fel de enciclopedie a fenomenelor
de acest gen.
Am aflat că nu ar trebui să îmi fie teamă. Că
trebuie să îmi accept abilită ile, că trebuie să mă accept pe
mine însămi i mai ales pe Dumnezeu. Că sunt perfect
sănătoasă, ra ională, că totul se întâmplă pentru binele
meu cel mai înalt, i că ar trebui să cer contopirea cu
Sinele meu Superior, care mi s-a arătat. i-am mai aflat,
despre energia kundalini.
Mii de persoane urmează cursuri, coli, pentru a
putea declan a acest proces al decorporalizării, mii de
persoane î i doresc să treacă dincolo de vălul acesta
material. Iar mie, mi se întâmplă pur i simplu...

Doamne, î i mul umesc că mă iube ti atât de mult!

30
Corina Mihaela Roman

Cap. 12
Ce urmează?

În următoarele două zile după această experien ă


(din luna aprilie 2015), m-am sim it în continuu
alimentată cu energie prin cre tetul capului, u or, cât să
continui să-mi văd în măsura în care mai eram în stare, de
via a de zi cu zi.
Reu eam să adorm foarte pu in, sim ind că am
capacitatea de a ie i din corp oricând, i încă…încă îmi
era frică de acest lucru. Vroiam să las ca totul să curgă de
la sine, conform voin ei lui Dumnezeu (mă păcăleam
singură în mintea mea).
Ca i cum nu era deajuns, atunci când a ipeam în
sfâr it, Gabi ba îmi ridica o mână, ba se înfiin a deasupra
mea, aproape, respirându-mi în fa ă, pentru a se asigura
că i eu mi c nările, neîn elegând că deta area aceasta de
corp, nu însemnă pieire.
Legătura dintre corpul astral şi corpul fizic se
face printr-un cordon de legătură numit i cordon de
argint, care este cu atât mai destins, cu cât omul şi-a
dezvoltat sufletul încă din timpul vie ii sale pe
pământ.
Trecusem cu exerci iile la chakra a doua, apoi la
cea de a treia, iar atunci când reu eam să adorm, mă
visam într-o mare de lumină aurie, în prezen a unor fiin e
strălucitoare care păreau să se bucure enorm pentru mine
i care fie îmi dădeau să citesc ceva dintr-o carte, (iar eu
păream să în eleg), fie mă întrebau:
- tii ce urmează?

31
Din afara corpului

Nu tiam să răspund. Dar puneam întrebări despre


această planetă, i ele îmi răspundeau fără ezitare.

Mi-am dat seama că eu nu sunt doar Corina


Mihaela. Mi-am dat seama că există o mare parte de care
nu sunt pe deplin con tientă, care mă completează. Mi-am
dat seama că această Corina Mihaela, este suma a tot ceea
ce am fost în alte vie i i alte experien e. Mi-am dat
seama că tindem cu to ii către noi în ine întregi i, iar lipsa
i dorul, teama i grija, toate vin din iluzia acestei
separări.

Pentru mine, a fost ca un seism puternic al ego-


ului. Ca i cum, neprivindu-mă niciodată în oglindă,
purtam în minte imaginea unei balerine suave, a unei
soprane cu tril de ciocârlie, a unui flutura viu colorat, a
unui înger dolofan ce cântă la harpă. Iar când mi s-a făcut
darul privirii în oglindă, am văzut un călugăr budhist
bătrân i cu chelie.

Tu tii cine e ti?

32
Corina Mihaela Roman

Cap. 13
Chicoteli de râs în miez de noapte

Au trecut doar trei zile de la ultima experien ă,


sunt în continuare cu lucrul la chakra a treia, i imediat
după prânz îl anun pe Gabi cum tiu deja că pe timpul
nop ii mă a teaptă o nouă aventură, i asta pentru că simt
vibra ii la nivelul tălpilor.

***

E târziu, mergem la culcare, Gabi adoarme în cele


din urmă iar eu veghez asupra corpului meu, fără luptă,
fără teamă, doar cu emo ie. Mai mult, a tept.
Simt energia în picioare deja de câteva ore bune, i
gata...urcă, cre te în intensitate înso ită de un sunet, apoi
lini te. tiu că nu mai sunt conectată cu trupul, de i mă
aflu în pozi ia lui i nu am de gând să îl părăsesc.
- Să fac câteva teste de mi care cu ajutorul gândului,
îmi spun, i îmi propun să mă îndrept spre centrul saltelei.
Imediat realizez că nu am formulat corect gândul, întrucât
încet-încet cobor i detectez ceva ciudat, greu, străin.
Textura saltelei. Mă cufund în saltea, sunt deja acolo,
când:
- Ajutor! Ajutor!
Nu mă aude nimeni. Gabi doarme, iar eu vorbesc fără să
mi c buzele…nici nu tiu dacă am buze, gură, în această
formă. Aud doar eu, i poate Dumnezeu dacă e pe fază.

33
Din afara corpului

Îmi revin foarte repede din disperare, i îmi


propun să mă mi c înapoi în capul patului ceea ce se
întâmplă instant.
- Corp! comand milităre te, i sunt iar în corpul meu.
Rămân a a, gândind la ce s-a întâmplat, la
strigătele de ajutor, la cufundarea în saltea i îmi vine să
râd de mine însămi, i chiar râd încet minute bune.

***

Recapitulez totul în mintea mea i îmi dau seama


de puterea extraordinară a gândului.Totul, absolut totul
este rezultatul gândirii. Pentru că orice gând se întâmplă,
i tot ceea ce experimentăm- durere, triste e, fericire,
boală, împlinire, orice...este rezultatul propriilor noastre
gânduri.
Ca un boomerang. Gândul tău din clipa aceasta,
se va întoarce înapoi la tine, la un moment dat.

34
Corina Mihaela Roman

Cap. 14
Ce am învă at până acum

Puterea gândurilor pe care le emitem este imensă,


i cu adevărat gândul este instrumentul care ne
construie te orice experien ă. Instrumentul acesta se află
în mâinile noastre. În plan subtil, acolo unde energiile
materiale nu sunt dominante, ac iunea se încheie odată cu
finalizarea gândului asupra ei. În planul material,
rezultatul gândului se produce la un anumit interval de
timp, din cauza densită ii joase a energiilor din acest plan.
Prin urmare fiecare experien ă este gândul meu i
dorin a mea, sus inută de Dumnezeu. Eu de in controlul
în aceste experien e, precum i în via a de zi cu zi, i
numai de mine depinde îndepărtarea obstacolelor ridicate
de mintea aceasta supusă judecării, îndoielii, negării.
Frica face parte din proces. Nu o neg, nu o ascund,
nu mă condamn pentru asta. Trec prin ea, pentru a o putea
lăsa în urmă, i dacă tot există...fac din această frică un
instrument, de care să mă folosesc în propria evolu ie.
Dorin a de reu ită este mai mare decât orice
obstacol. Vreau să mă ajut pe mine însămi, vreau să fiu de
ajutor celor din jur.
Nimic nu este întâmplător i peste toate domne te
Legea Divină.
Nu suntem singuri. Suntem veghea i, îndruma i,
ajuta i, privi i i iubi i în permanen ă, chiar dacă noi nu
avem încă această capacitate de a vedea, de a sim i, de a
în elege.

35
Din afara corpului

Moartea este doar un pas în afara corpului. Cu


acest pas, începe via a ve nică în lumină.
Via a poate fi un instrument de ajutor în fa a
mor ii. Trăind în i prin iubire, compasiune, în elegere,
iertare, moartea devine un proces de tranzi ie înăl ător, i
nu o suferin ă.
Gânde te-te! La ce folos atunci, scenariile,
supărările, neiertările, intriga, bârfa, complotul, războiul,
goana după material, faimă i suprema ie?
Pentru că ceea ce gânde ti acum, roste ti i
ac ionezi, aceea vei experimenta la părăsirea acestui corp.
Suntem aici să învă ăm a fi Oameni.

Am învă at cu adevărat, lec ia pentru care am venit?

36
Corina Mihaela Roman

Cap.15
Vis, sau întoarcere în timp?

Îi propun lui Gabi să încercăm o întoarcere în


trecut, alergând amândoi mai tare i mai tare. Cumva ne
reu e te i atunci îi spun că mi-ar plăcea să încercăm din
nou. Mă întreabă destina ia i îi răspund că a vrea să ne
întoarcem în sufrageria noastră, pe vremea în care bunicii
săi (fo tii proprietari), trăiau încă. So ul meu este de acord
i începem să alergăm pe strada care nu se mi că, dar se
schimbă tot mai mult. Mai pu ini copaci, mai pu ine
clădiri înconjurătoare, dispar bănci, apare un loc de joacă,
i pe măsură ce alergăm Gabi întinere te tot mai mult i
mai mult până când ne oprim, iar el are deja vârsta de 3-4
ani.
- Iată locurile în care mă jucam! Uite, copiii cu care mă
jucam! strigă entuziasmat, se opre te în locul de joacă, i
decid să urc singură în apartamentul în care noi locuim
astăzi, i care a apar inut bunicilor săi.
Intru în casă i merg direct în dormitorul care arată
diferit. Sunt lucruri vechi, dar frumoase. Aud voci, clan a
se mi că, dar nu îmi fac griji, pentru că tiu că vin din alt
timp, i nu îmi vor putea sim i prezen a.
În dormitor intră două femei, tinere, totu i una mai
învârstă decât cealaltă, amândouă frumoase, elegante, cu
rochii lungi de saten, i mă observă:
- Cum ai ajuns aici? mă întreabă femeia mai învârstă, i
de i nu le-am mai văzut niciodată, tiu. Cele două femei
sunt bunica i străbunica so ului meu. Pe străbunică nu
am cunoscut-o niciodată, nu a fi avut cum. A murit când

37
Din afara corpului

Gabi avea doar câ iva ani ori. Pe bunică am cunoscut-o


când avea deja în jur de 70 de ani, prin urmare aspectul ei
fizic pe care eu îl tiam, era diferit.
Le privesc i le răspund:
- Nu mă ve i putea crede niciodată, i atunci vă spun
repede i plec. Eu vin din viitor. Dumneavoastră ( i mi-
am îndreptat privirea spre bunica so ului meu), ve i avea
un copil care la rândul lui va avea un copil, adică
nepotul dvs care se nume te Gabriel.
Îndreptându-mi privirea către străbunică:
- Adică strănepotul dvs, i motivul pentru care eu sunt
aici. Strănepotul dvs are ceva să vă dăruiască.
Mă apropii de femeie i o îmbră i ez cu căldură:
- Acesta a fost darul.
Femeia începe să plângă, i privindu-mă printre lacrimi....
- Nu pot să cred! Gabriel i-a inut promisiunea!

***
Când m-am trezit, Gabi nu dormea. I-am povestit
totul. Mă privea uimit, nu-i venea să creadă. Mi-a
mărturisit că bunica i străbunica în tinere ile lor, erau
femei foarte frumoase, cu inuta precum visasem, cu
părul, aliura... i tot. Că era prea mic când a murit
străbunica, dar că i-o aminte te i că l-a iubit mult.
Nu mi-a fost suficient i a doua zi am sunat-o pe
soacra mea (cele două femei din vis fiind mama i bunica
soacrei mele). Aceea i confirmare!

38
Corina Mihaela Roman

Cap. 16
Mă auzi?

Experien a aceasta s-a petrecut în 12 iunie 2015.

***

Mergem la odihnă târziu, după un program de


relaxare, întâlniri cu prietenii. Înainte de culcare, Gabi
caută un film, imediat adorm i după scurt timp mă
trezesc. Mă interesez de film, cum s-a desfă urat ac iunea,
încerc să fac conversa ie, doar-doar să-mi ocup mintea cu
altceva. Simt că nu mă mai pot ine în corp, că mă pierd
cumva de el. Îl aud pe so ul meu spunând ceva despre
film, i nu îi pot răspunde....Mă pierd, alunec, mă
îndepărtez... i mă regăsesc plutind în aer la nivelul
tavanului înspre fereastră. Îmi dau seama ce s-a întâmplat,
sunt con tientă, am ceva temeri. Nu îmi amintesc nimic
între alunecarea din corp i momentul în care plutesc deja
la nivelul tavanului. Ca i cum, pentru o por iune de timp
i spa iu, nu am existat deloc. Mă sperie asta. Îmi
amintesc de sfaturile persoanelor cu care am discutat, de
Sinele meu Superior care trebuie să fie prin zonă, de
Dumnezeu, gândurile mi se desfă oară cu o rapiditate
uimitoare, i din toate acestea îmi iese o tocăni ă:
- Doamne! Sinele meu! Doamne! Sinele meu!...
ne tiind pe cine să strig prima dată, i sperând că unul din
doi se sesizează.
Privesc spre u a dormitorului, i energia densă pe
care o observ dincolo de u ă, mă face să nu am dorin a
39
Din afara corpului

părăsirii acestei încăperi, de i tiu că totul se datorează


fricii mele.
Nu am curaj să-mi privesc corpul, chiar dacă sunt
curioasă care sunt reac iile lui când eu îl părăsesc. Mai
mult, sunt preocupată să-mi dau seama ce sunt acum.
Pentru că plutesc i nu am mâini, nu am picioare, parcă a
fi o sferă ceva. Totu i, într-o altă experien ă mi-am văzut
umbra acelui picior fizic. Am deja informa ia privitor la
faptul că această formă de umbră a corpului este doar
provizorie i în confuzia aceasta, mă mi c spre dreapta,
ajung deasupra televizorului, mai plutesc un pic, deasupra
patului, i îmi propun să mă las în jos, pe pat, i mă las....
- Atât!..că nu-l simt... i nu vreau să intru din nou în
saltea.
gândesc....de i mă uime te i pe mine gogomănia, iar apoi
mă gândesc la Gabi. Sunt lângă el. Gabi se uită la
televizor, cu mâna pe piept. Îl ating, iar el nu mă simte.
- Mă auzi? Mă auzi? îl întreb..
i imediat sunt în corp, deschid ochii i îi spun că
trebuie să îi povestesc ceva.
So ul meu nu pare uimit, ci mai dregrabă expresia
fe ei lui aduce a confirmare. Îmi mărturise te că am
adormit brusc i chiar la jumătatea rostirii unui cuvânt, că
la un moment dat am scos două sunete pe acela i ton pe
care eu l-am întrebat dacă mă aude, exact cum îi
povestisem i că imediat după aceea am făcut a a....ca
atunci când tragi o gură mare de aer în piept după ce i-a
lipsit un timp.
Dumnezeu are sim ul umorului, iar eu îi dau motive
serioase de râs...

40
Corina Mihaela Roman

***

Î i mul umesc că ai avut răbdare cu mine până


acum. Poate curiozitatea, poate uimirea, poate căutarea,
poate o întrebare la care nu ai avut nicicând răspuns,
poate ceva din interiorul tău, sau poate chiar neîncrederea,
i-au purtat aten ia până aici.
Sau poate... i tu ai ceva de povestit!

41
Din afara corpului

Cap. 17
Vizite în timpul nop ii i legături din alte vie i

În urmă cu câteva zile, prietenul meu Cristian (un


amic bun pe care l-am cunoscut prin intermediul poeziei),
îmi trimite un mesaj pe telefonul mobil în care mă anun ă
că dore te să îmi comunice ceva neapărat. Îi spun să mă
sune.
- Bună! Trebuie neapărat să î i spun ceva, dar sigur vei
crede despre mine că sunt nebun!- îmi spune
Eu…despre el?! Dacă ar ti….
Îl rog să îmi spună fără re ineri, sunt deschisă i
promit că îi voi face eu dovada nebuniei absolute, astfel
că orice ar fi, gradul nebuniei sale se va pierde în spa iu.
- As’ noapte am mers la culcare târziu. Eram foarte
obosit..Nu mă gândeam eu la a a ceva, în elegi?
spunea bâlbâindu-se parcă din teama de a nu primi
prescrip ii medicale i căma ă de for ă cu măsuri exacte.
- Spune, Cristian! Nu există ceva să mă surprindă. Deci?
- Când m-am a ezat în pat, i-am sim it prezen a foarte
puternic. tiam că e ti tu. M-ai atins, i apoi te-ai
pierdut...ai fugit, ai plecat foarte repede. Ai fost tu?
- Da! îi răspund...de i nu aveam amintirea vreunei
decorporalizări i mai ales a unei astfel de vizite.
Dar, pentru că experimentasem deja de multe ori i în
ultima perioadă tot mai des aceste decorporalizări, pentru
că de multe alte ori aveam certitudinea faptului că atunci
când nu părăsesc corpul con tient, procesul are loc la
nivel incon tient, i astfel nu port amintirea celor
întâmplate, fără ezitare i-am confirmat vizita mea în acea
42
Corina Mihaela Roman

noapte. i mai ales că prietenul acesta al meu, nu avea


astfel de preocupări.
Mă întreabă de ce, i vrea neapărat să tie motivul,
însă eu nu am un răspuns, nu încă.

***
Adorm, i visez ceva care seamănă cu o scenă din
altă via ă. Sunt un bărbat tânăr, conduc o ma ină i mă
îndrept spre un loc, urmând ma ina la al cărei volan se
află Cristian. Suntem foarte buni prieteni.

43
Din afara corpului

Cap. 18
O fiin ă de lumină

Con tientizarea propriei libertă i i identificarea cu


aceasta, este cea mai mare i singura bogă ie reală a
fiin ei.
Nu sunt eu cea mai în eleaptă fiin ă i mai mult,
poate chiar în elepciunea nu face parte deloc din
compozi ia mea, însă tiu că sufletele cu adevărat
evoluate nu ar judeca, nu ar pune la îndoială, nu ar coco a
pe umerii schizofreniei, nu ar clasa niciuna din
experien ele, din trăirile mele, în elegând că fiecare fiin ă
este unică în această Unitate, oricare cale fiind potrivită i
conformă ritmului fiecăruia dintre noi.
Trecuseră două săptămâni i jumătate de la ultima
experien ă. Între timp terminasem lucrul i asupra
cură ării chakrei a aptea, chakra coroană de culoare
violet, luând-o de la capăt cu chakra întâi i stabilind pe
viitor câte o zi pentru fiecare din cele apte puncte
energetice.

***
După o zi de lucru plină de schimburi de cuvinte,
priviri, zâmbete i alte reac ii omene ti, mă distrez cu
Gabi în timp ce el serve te cina, povestind amândoi
entuziasma i i amuzându-ne de absolut orice ne-a adus
ziua ce tocmai se încheie.

44
Corina Mihaela Roman

Mergem în dormitor i ne uităm la un film


documentar, timp în care eu simt vibra ia deja cunoscută
în picioare. Mă bucur să o simt, mi-a lipsit. Chiar lipsa ei
m-a pus pe gânduri, de i sim eam că nu se vor încheia
nicicând mai mult de trei săptămâni fără să trec printr-o
experien ă de decorporalizare (mă în elasem).
Totu i, procentajul de frică încă existent în
interiorul meu, i care îmi patronează o mare parte din
creier, mă determină să gândesc că sunt deja mult prea
obosită după o asemenea zi, i o experien ă de
decorporalizare nu- i poate face loc cu noi în pat.
… i adorm. Mă trezesc la un moment dat în
noapte i mă trezesc de căldură. Este foarte cald. Îmi trec
mâna prin păr, la ceafă, mă uit prin dormitor rotind ochii
i...vibra ii!
Simt vibra ii în tot corpul la o intensitate foarte
mare, sufletul meu pare să accepte i să se grăbească în
acela i timp i strig:
- Da! Vreau să am experien e legate de Sinele meu
Superior!
Sunt trasă din corp parcă de un aspirator cu o mie
de motoare, i mă opresc cu fa a în sus la nivelul
tavanului când:
- Sunt protejată de Dumnezeu, Iisus Hristos i Sfântul
Duh... u otesc repede, i imediat aspiratorul î i reia
func iile însă de data aceasta la capacitate triplă.
Sunt efectiv absorbită de o for ă nevăzută, i urc i
urc i urc cu o viteză uluitoare trecând printr-o masă de

45
Din afara corpului

energie gri sub formă de nori gro i când ajung însfâr it


deasupra ei i viteza încetine te. Mă uit împrejur i văd
suflete, toate părând a fi preocupate cu vie uirea în
această energie gri. Simt multă în elegere, maturitate i
deschidere i rostesc:
- Am fost i eu aici!
Imediat ce rostesc cuvintele acestea provenite
dintr-o în elegere i compasiune nemărturisite poate
nicicând până acum, viteza for ei care mă absoarbe
spore te din nou, tot mai mult i mai mult i intru într-o
masă de energie care pare să de ină toate proprietă ile
apei, trecând prin ea.
Acesta este momentul în care simt că nu sunt
singură în călătoria aceasta. Simt i văd în stânga mea un
suflet care mă înso e te. Tot acum mă simt a fi bărbat, e o
sim ire ciudată i urc i urc...sim indu-mă alternativ
bărbat i femeie, sim indu-mă apoi cuprinzând ambele
sexe, când ajung deja deasupra acestei energii-apă i mă
opresc. Mi-am pierdut identitatea în acest punct, pentru că
ajunsă aici tot ce tiu i simt este că sunt pur i simplu, i
nu mai există vreun nume, vreo caracteristică, vreun gen
cu care să mă identific.
Aici, privesc în jur... i totul arată atât de limpede!
În fa a mea, la doi pa i, apa se opre te, i tot acolo o fiin ă
cu formă umanoidă dar fără trăsături definitorii, mă
prive te. Fiin a aceasta străluce te puternic iar strălucirea
ei este clară, curată, blândă...blânde e cu care, mi se
adresează:
- Vino încoace...!
46
Corina Mihaela Roman

Fără să-mi pun sau să-i pun întrebări, îmi setez


inten ia de a mă deplasa spre fiin a aceasta de lumină i în
clipa imediat următoare sunt cu ochii a inti i spre tavanul
din dormitor, purtând însă pe retina ochiului drept
strălucirea acelei fiin e.
Nu în eleg i nu îmi explic de ce m-am întors fără
să fac comanda corpului. Mi-am dorit să merg la fiin a de
lumină.
Sau întâlnirea cu Sinele Superior a avut loc...?

47
Din afara corpului

Cap. 19
Prima mea victimă în caz de...fantomă

Din luna iulie, nicio decorporalizare...Suntem deja


în luna octombrie i între timp am învă at să accept i să
apreciez fiecare experien ă i neexperien ă.
Atunci când crezi că nu mai ai nimic de oferit,
Dumnezeu î i trimite oameni care tânjesc după
îmbră i area ta, după vorba ta caldă, după încurajarea i
zâmbetul tău. i atunci î i dai seama că ai totul. Că
Dumnezeu nu i-a lipsit niciodată.
Împăcată cu mine i cu toate acestea, ciudat de
lini tită de i peste câteva zile mă a tepta o interven ie
chirurgicală...a a m-am dus la culcare în seara de 12
octombrie, încercând ca de obicei, să vizionez un film
împreună cu Gabi. Oboseala însă a spus pas filmului cu
Robin Hood.
***
Adorm i la un moment dat deschid ochii, privesc
pu in la televizor i simt vibra ia puternic în tot corpul.
Mă desprind de corp într-o u oară plutire, foarte aproape
de acesta i mă simt ca fiind cel mai neexperimentat
conducător auto. E ca i cum eu a fi oferul, eu a fi
totodată volanul i autovehiculul i cineva parcă mi-a
eliberat permisul de conducere pe pile...Căci eu, nu am
nicio idee ce să fac. Simt însă că există o dorin ă a mea
neîmplinită pe parcursul tuturor celorlalte deta ări de trup,
i atunci mă apropii de obrazul so ului meu i îi optesc:

48
Corina Mihaela Roman

- Dragostea mea, te iubesc!


Mă simt bine în această experien ă. Sunt fericită i
de i neîndemânatică, sunt fără teamă. tiu că va fi totul
din ce în ce mai bine, i aproape mă entuziasmează ceea
ce încă nu am experimentat.
- Înapoi în corp!
Sunt iară i în corp i îi zâmbesc so ului meu. i el tie.
***
În noaptea imediat următoare, aceea i vibra ie la
intensitate maximă a pus stăpânire pe…interiorul corpului
meu. Ies imediat din corp i mă aplec asupra lui Gabi care
doarme bu tean.
Nu tiu ce urmează să învă în aceste noi
experien e venite după o pauză de trei luni, cert este că eu
îmi dau mie impresia că noua mea preocupare este de a-
mi bântui so ul.
Sunt deasupra lui i încerc să îl ating, să apăs cu
ceea ce eu am impresia că este mâna mea, i simt ceva
cunoscut:
- Textura păturii cu care Gabi este învelit. E cam la fel ca
salteaua...nu îmi place; gândurile acestea îmi apar
imediat, dar nu mă las. Încerc mai tare să îl fac să mă
simtă i mă surprind încercând să-l lovesc peste umăr.
Nimic. Gabi e în lumea lui normală, doarme dus, în timp
ce so ia lui face pe-a fantoma cu el în miezul nop ii.

49
Din afara corpului

Cap. 20
Încrederea

Încrederea e pur i simplu ca un cer senin, ca un


zbor lin într-o zi de primăvară, ca un zâmbet în fa a
întregii existen e, e precum o rugăciune de recuno tin ă
cu care întâmpini via a cu toate aspectele ei.
Numai abandonându-te încrederii la i miracolul să
devină firesc i numai a a, la i înaltul din tine să rostească
în locul tău cuvintele de iubire. Căci încrederea aduce
pace sufletului i vindecare trupului, înlocuind grija care
îngreunează cu acceptarea care cură ă, ca ultima piesă de
puzzle a unui tablou finalizat i totu i incomplet.
În a teptarea unei noi experien e, cu toate
componentele corpului la locul lor, după un proces
chirurgical în zona abdomenului, mă aflu în perioada de
recuperare, rememorând pacea mea interioară care a adus
vizibil firescul, vindecarea, miracolul i încrederea într-un
singur cuvânt: Dumnezeu.
Fac lini te pu in în mintea mea, mă las a fi om i
îmi dau răgaz, mă vait când mă întorc pe o parte i îmi
cercetez cusătura opera iei care arată ca un zâmbet larg,
ca să îmi placă, să-mi aducă amintirea frumoasă a unei
vindecări trupe ti i spirituale i să facă din împusăturile
acului prin carne, doar semn că Dumnezeu n-a lipsit.
Sunt entuziasmată să mă confesez ie mai departe
i a tept…
Cu încredere.
50
Corina Mihaela Roman

Cap. 21
Buchetele de flori
2016

Sunt în sufragerie acum. Stau în fa a noptierei pe


care sunt a ezate căldu , icoanele copilăriei mele.
Acelea i icoane de pe vremea în care mă dădeam cu
patinele cu rotile împreună cu cei doi fra i ai mei i sora
mai mare, pe holurile dintre cele trei camere ale
apartamentului în care am crescut, am râs, am plâns, m-
am jucat, m-am temut i m-am rugat ca i acum.

De fapt nu...nu ca i acum...

***

În fiecare cameră erau icoane, pe


atunci...răspândite anume pentru că doi câte doi populam
interiorul dormitoarelor. Eu i sora mai mare într-un
dormitor, fra ii în altul i părin ii în sufragerie. Mai târziu
Apollo, că elul nostru, dormea pe rând cu fiecare, înadins
parcă să nu ne supărăm.
Am amintiri foarte limpezi încă de la începuturile
copilăriei, iar iubirea pentru Dumnezeu a fost pentru mine
ceva natural, cu care venisem pe lumea aceasta i care nu
trebuia să mi se explice. Nu trebuia să cresc mare pentru a
în elege ce, cine i cum este Dumnezeu.

51
Din afara corpului

Pe când aveam vreo patru ani, practicam un ritual


de “pupare a Domnului”, original, inventat de mine i
pentru care puteam cere oricând drepturi de autor.
Ritualul avea loc o dată sau de două ori pe zi. Începând cu
dormitorul fra ilor mei, continuând cu camera mea i a
surorii mele i finalizând cu sufrageria, special în ordinea
aceasta pentru că a a gândeam eu că trebuia să fie bine.
Stăteam în genunchi în fa a fiecărei icoane i indiferent de
figura pe care aceasta o reprezenta (Fecioara Maria, Iisus,
Arhanghelii Mihail i Gavriil, etc), mă adresam în acela i
fel:

 Doamne, te iubesc foarte mult, Doamne...Te


iubesc!
i tot a a, ordonat i cuminte fiecare icoană din fiecare
încăpere, pupând-o de câteva ori, mai ceva ca femeile
bisericoase.
Uneori, când mi se părea că am sărutat o icoană
mai mult decât pe alta, îngenuncheam în fa a celei
„neîndreptă ite” i îi acordam sărutul meu iubitor,
cerându-i în acest fel, iertare.
Atât de mult a însemnat acest ritual pentru mine,
încât i în ziua de astăzi, aducându-mi aminte, îmi e drag
de feti a aceea în a cărei minte nu era mare lucru, dar care
tia mai mult decât mine, iubind pur i simplu.
Sunt a adar în sufragerie. Îmi spun rugăciunea cu
palmele unite sub bărbie, în fa a icoanelor cărora le-am
declarat iubirea mea eternă, deja.
Pe o măsu ă din încăpere este a ezată o vază ce
găzduie te un buchet de flori. Florile sunt superbe, iar

52
Corina Mihaela Roman

buchetul are o cunună pe care se odihne te un fluture. i


eu i buchetul suntem acolo parcă din acela i timp, tiu că
îmi este dăruit de familia pe care o percep ca fiind
alcătuită din sufletele pe atât de simple, pe atât de
splendide.
Atât de splendide numai prin faptul că ele mai
întâi m-au integrat în noua via ă, acceptându-mă încă de
Dincolo, acceptând să mă aibă atât de aproape, să
împăr im atâta Om împreună.
Iar eu îmi spun rugăciunea mai departe, în gând,
împăr ind spa iul întreg cu buchetul de flori despre care
i-am povestit.
Cumva privesc toată scena plutind în acela i timp
deasupra tavanului, ca un observator, când în sufragerie
î i face intrarea o persoană pe care o percep a fi
reprezentantul sufletelor cu care mă înrudesc în această
căutare i călătorie interioară.
Persoana... îmi aduce în dar i ea un buchet de
flori de o frumuse e cople itoare, i de asemenea
împodobit cu o coroni ă pe mijlocul căreia domne te un
fluture imens, i atunci în eleg:

Latura umană i latura spirituală împăr ind


aceea i vază. Potolindu- i setea din aceea i apă.
Hrănite cu aceea i cantitate de acceptare, în elegere,
iubire. Aduse împreună pentru a întregi Splendoarea.
Fluturele. Echilibru! Libertate...
i aud:
 La mul i ani!

53
Din afara corpului

***

Mă trezesc cu lini te în suflet, ca o curgere


firească, i mă gândesc la visul meu ciudat de viu. Mă
simt ca o sărbătorită care a primit un dar prea frumos ca
să-l atingă, i mai înainte de aniversare.

 Chiar mă întrebam pe unde ai umblat


as'noapte, cum iar ai avut reac ia aceea a ta
ciudată de revenire în corp.

mă ochează Gabi după ce termin de povestit, iar eu îi cer


detalii să mă asigur că cel care a luat-o pu in razna nu e
cumva el de data aceasta, i nu eu.

54
Corina Mihaela Roman

Cap. 22
Se întâmplă ceva

Pentru mine, primăvara a venit anul acesta mai


devreme chiar cu o lună. Nu numai pentru că vremea de
afară te îndeamnă la plimbare i î i ia ochii ademenindu-te
cu ghioceii scuti i de a se mai lupta cu pojghi a de ghea ă
de deasupra pământului, dar i pentru că oamenii îmi sunt
mai dragi i mai frumo i.
Se întâmplă ceva...sau este pe cale să se întâmple.
i parcă nu mai am timp să-mi analizez i să-mi critic
gândurile i reac iile, căci timpul acesta îmi este “furat”
de frumuse ea oamenilor. A tuturor... i mai ales a celor cu
care mă întâlnesc zi de zi, i la care întotdeauna am
apreciat frumuse ea. Acum însă, se întâmplă ceva mai
mult. Îmi par a fi mai buni, mai calmi, mai senini.
Recunosc, m-am tot gândit la decorporalizări. Îmi
lipsesc în continuare, chiar dacă nu demult am
experimentat ceva mai mult la nivel incon tient.
Adică...
- Ok, mul umesc pentru flori...Dar atât? Nimic con tient,
cu vibra ii în tot corpul, cu strigăte de ajutor venite din
mijlocul saltelei?

... i cu toate acestea nu mă simt vinovată de neglijarea


programului de medita ie. Nu prea mai am chef într-un
fel...nu mai sunt în stare, sau am nevoie de o pauză, de i
oricum programul meu de medita ie nu este solicitant, ci
mai mult un moment scurt de lini te i rugăciune.

55
Din afara corpului

***

Suntem a adar la începutul lunii februarie 2016.


După o zi de muncă, merg la culcare, de i nu este chiar
foarte târziu. Sunt împăcată în general i mă gândesc
înainte de a adormi la acela i lucru:

…ori lumea este mai frumoasă, ori eu nu am


fost pregătită suficient până acum, ca să o pot vedea
a a cum ea este de fapt. Î i mul umesc, Doamne,
pentru asta!

În vis, mă aflu în sufrageria mea i sunt con tientă


că la doi pa i mai încolo, în dormitor, trupul meu doarme
lângă Gabi. Acolo vorbesc cu cineva, nu tiu cu cine i nu
tiu ce anume...dar simt legătura dintre mine i trupul meu
i îl simt că începe să vibreze, că este cuprins de vibra ii,
că sufletul mă retrage din vis, pentru a-mi părăsi corpul.
tiu asta. i simt cum mă absoarbe nereu ind să îmi anun
interlocutorul că părăsesc visul, când mă trezesc. Vibrez
puternic i în acela i timp lini tit, i mă decorporalizez,
sunt în afara trupului meu, cu fa a în sus, întinsă, dar cu
mâinile i picioarele ridicate.
Atât am a teptat o experien ă de decorporalizare
nouă, încât decid să renun la frică aproape instant, în
favoarea experien ei. Mă ridic u or, calm i ajungând la
nivelul tavanului:
- Stai!...Doamne, fii cu mine acum!

56
Corina Mihaela Roman

Continui să mă ridic, i mă aflu în înaltul cerului,


câ iva metri mai sus, deasupra blocului, când fac o
gre eală. Nu văd, e întuneric i nu con tientizez că acest
lucru se datorează faptului că este trecut totu i de miezul
nop ii, i afară da, este întuneric.
- Vreau să văd! îmi spun, i mă gândesc la ochii fizici,
uitând că în cadrul experien elor de acest gen, simplul
gând asupra corpului, te aduce aproape instant, înapoi.

Ceea ce se i întâmplă…
Dar cobor lin, calm i înainte de a mă întoarce în
corp, îl privesc. Imaginea acestuia i-ar creea sigur o
spaimă so ului meu dacă s-ar trezi pentru o clipă în acest
moment.

Corpul meu stă întins pe spate, cu fa a în sus, iar


mâinile i picioarele sunt ridicate.
Intru în corp i am ochii deschi i. Mă uit la Gabi
care doarme i mă gândesc pentru o clipă că suntem parcă
într-o parodie făcută după un film cu fantome i care
capătă caracteristici SF.
Rostesc în gând Tatăl Nostru, i adorm aproape
imediat regăsindu-mă într-un vis. De data aceasta so ul
meu este personajul principal. Ne aflăm într-o grădină iar
Gabi dansează, este atât de vesel, atât de fericit, iar eu îl
dojenesc părând pu in îngrijorată:
- Hai, Gabi! Te rog…Să ne întoarcem! Ne a teaptă în pat
corpurile noastre care dorm atât de frumos unul lângă
celălalt!

57
Din afara corpului

Cap. 23
Atât, i am adormit...

E adevărat că accept via a aceasta a a cum este ea


i că simt totul ca fiind o binecuvântare i cea mai bună
decizie luată în ceea ce prive te evolu ia mea spirituală.
Aproape...Pentru că te-a min i să- i spun că în mine chiar
nu există niciun gol.
Persoanele care mă înconjoară, cu vaste cuno tin e
în domeniul spiritualită ii, mereu îmi amintesc faptul că
atunci când un suflet se află la ultima sa reîncarnare pe
pământ, acesta nu va mai avea copii în experien a umană,
finală.
- Cori, nu te întrista! Nu spui tu mereu, cum sim i că nu te
vei mai întoarce aici, pe pământ, cum sim i că e ti la
ultima întrupare pe această planetă? Poate că tu ai altă
misiune!
îmi aminte te mereu Manuela, prietena mea care poartă
pe umeri grija vie ii cotidiene, grija pentru în elegerea
tuturor aspectelor i posibilită ilor în vederea evolu iei
sale spirituale i grija pentru cei trei băie i ai săi, fiecare
cu propriul univers în mi care.
Da, spun mereu acest lucru. Dar de ce
imposibilitatea de a da na tere unei vie i sănătoase,
trebuie să fie punctul înăl ării din acest plan vibra ional?
Mă mai întreb uneori, alteori accept...alteori nu.
În plus, sunt pu in confuză de ultima decizie pe
care Dumnezeu a luat-o în privin a stării mele de sănătate
fizică.

58
Corina Mihaela Roman

În urmă cu câteva pagini, i-am povestiti că în luna


octombrie 2015 am suferit o interven ie chirurgicală în
zona abdominală. A fost o opera ie care, conform
medicilor, mă punea în fa a a două posibile scenarii:
scoaterea organelor responsabile cu reproducerea în cazul
în care acest lucru era impus pentru a nu-mi pune în
pericol via a, sau...al doilea i cel pozitiv în acela i timp,
pierderea par ială a unuia dintre aceste organe în măsura
în care era posibil, astfel că ansele mele de a da na tere
unui copil la un moment dat, să mai existe acolo într-un
col de suflet.
În ziua opera iei nu m-am rugat la Dumnezeu
pentru niciuna din cele două variante, i am fost a a cum
i-am mărturisit, ciudat de lini tită.
I-am spus doar...

- Doamne, în orice stadiu voi ie i din această


opera ie, va fi cea mai bună decizie pe care Tu o iei
pentru mine!

După opera ie m-am trezit înconjurată de câteva


asistente medicale i medicul anestezist, toată lumea
părând a fi într-un fel de uimire în ceea ce mă prive te.
Nici măcar nu am întrebat în ce situa ie mă aflu, care a
fost decizia medicului care m-a operat după ce m-a
deschis. Am spus doar...

- Nu pot să vorbesc.
- Nici nu trebuie să vorbi i, a răspuns repede o
asistentă. A i vorbit deja atât de mult, i niciodată nu am

59
Din afara corpului

auzit pe cineva să iubească atât, să vorbească atât de


frumos despre iubire!
Nu-mi aminteam nimic i nici nu am avut energia
necesară să mă interesez mai mult despre asta. La scurt
timp l-am putut distinge pe Gabi lângă patul meu din sala
de recuperare, când o asistentă văzându-l, s-a grăbit să îl
întâmpine:
- Domnule Roman, nici nu ti i cât vă iube te so ia dvs, i
cât de frumos vorbe te despre iubire. Nu am mai auzit
a a ceva niciodată.
Gabi a zâmbit pu in ru inat, iar eu îmi dau seama
că de i nu tiu nici în ziua de astăzi ce am povestit
asistentelor i medicilor în sala de opera ie în timp ce
eram încă sub efectul anesteziei totale, m-am asigurat pe
via ă. Pentru că am făcut probabil cea mai înaltă
declara ie de iubire, mai ales că mă aflam în situa ia
respectivă. Ca vorba aceea conform căreia “omul la be ie
spune adevărul”. Cam a a i eu…
Nu vreau să fac o tragedie din mica mea
experien ă medicală, pentru că nici nu este. Din păcate
există atât de multe suflete care se confruntă zilnic cu
probleme atât de grave, încât mie îmi produce suferin ă
numai să le con tientizez ca existând.
Primul lucru pe care l-am auzit din gura so ului
meu, a fost:
- Nu e bine. Este foarte bine!
ca mai apoi să îmi aducă medicul care s-a implicat în
această opera ie, confirmarea faptului că cele două

60
Corina Mihaela Roman

singure posibile scenarii valabile pentru mine, au fost


anihilate de un al treilea scenariu. Adică o vindecare peste
noapte aproape, care a permis ca toate organele mele să
rămână intacte, i ceea ce cauza suferin a, s-a desprins de
la sine, astfel încât a fost extras u or.
Astfel că, ansele mele de a concepe un copil
existau într-o propor ie de sută la sută.
Acesta a fost motivul pentru care am rămas într-o
stare de confuzie...Pentru că nu am în eles minunea. De
ce totu i această minune, dacă eu tot nu strâng un copil în
bra e?
M-am plâns într-o zi mai mult decât în celelalte, i
am rămas în această stare până seara târziu.

***
Sunt deta ată deja de corp, i mă aflu într-o lumină
albă i clară ca luna. Mă întâmpină o fiin ă care radiază
bunătate, în elepciune, blânde e. Î i pleacă privirea spre
mine, i mi se adresează a a cum numai un părinte o face:
- Cum vrei să ai un copil? Din afară (adop ie), sau din
burtică?
- Din burtică, îi răspund i îi cuprind în privire
frumuse ea, i genul feminin sub care mi se înfă i ează.
- Bine.

61
Din afara corpului

Cap. 24
Ce-ai spus?

Am privit oamenii i am văzut că to i sunt copii-


Amalia Pavel

Intru i ies din corp din nou i din nou, fără să-mi
las răgaz să experimentez pu in din ceea ce sunt, când nu
sunt. E ca o lipsă a curajului de a mă vedea pe mine
însămi a fi mai mult, i ca o ru ine pentru reac iile umane
de joasă frecven ă, pe care încă le am. Mă emo ionează
frumuse ea sufletelor i mă străduiesc să iau vitaminele
spirituale necesare pentru îmbunătă irea propriei vederi,
pentru a identifica frumuse ea aceasta în toate fiin ele
indiferent de modul în care fiecare i-a ales drumul
exprimării i experimentării. Predic aproape fără oprire i
fără să-mi dau seama de multe ori, îmbră i ând egalitatea
i militând pentru Încrederea în Sine. Cum fiecare î i este
mai întâi de toate sie i cel mai bun îndrumător, i cum
Maestrul Spiritual al fiecăruia poartă numele ce indică
către încrederea în propria însemnătate i putere: Eu
Sunt... i niciun altul, mai presus sau mai prejos decât tine.
Îmi dau seama astfel, că încercând să potrivesc
piesele de puzzle în jurul meu, puzzle-ul se reîntrege te i
în mine, i trag speran ă că voi ajunge cândva în punctul
acela în care mă voi putea privi cu în elegere i
compasiune.
Cred că din rela ia noastră cu noi în ine până la
urmă, porne te rela ia cu tot restul vie ii i cu Dumnezeu.
62
Corina Mihaela Roman

Ce mă nemul ume te la mine însămi? Unde nu am


corectat? Unde nu am cizelat? Ce aspect fizic, psihic,
emo ional i/sau spiritual, neglijez, amân, nu cură ?
Asta este ceea ce îmi clăde te universul exterior,
iar tot ceea ce mă înconjoară, mi se întâmplă, mă
întâmpină, este ca o reflexie a mea însămi, i ca o
reamintire continuă venită de la Dumnezeu, a ceea ce eu
am de înfruntat prin implicarea în cre terea vibra iei,
chiar dacă asta înseamnă să repar un dinte, să repar rela ia
cu un părinte dacă este posibil, sau să accept că nu trebuie
să însemn nimic pentru nimeni, ci doar trebuie să îmi
însemn propriul spirit cu via a aceasta, trăită pe acordurile
frecven ei divine.
De ce să a tept să facă altcineva pentru mine i
altcineva să mă salveze, când poate că toată această
a teptare mă va duce către un eu..care a stagnat? De ce să
nu-mi fie clar, că dacă eu, încă sub mormăielile fricii, am
avut deja toate aceste experien e, înseamnă că ele vin
dintr-o putere interioară imensă care se află în fiecare
dintre noi fără excep ie, i care lefuită i lefuită ne face
dezvăluirea unei for e a iubirii i a existen ei, de
neconceput pentru acest plan?
Oare experien ele mele au fost la întâmplare, când
rugăciunile, medita iile i conversa iile mele cu
divinitatea au fost ghidate de o sinceritate i de o iubire
venită curat, fără a teptare?
Să fac un test...

63
Din afara corpului

***

Mă a ez în pat, e duminică după-amiază i deja


am bifat cu Gabi o listă de cumpărături, prea obosi i să ne
mai ducem la bun sfâr it i restul planurilor.
- Nu ne uităm la un film mai bine, i ne ocupăm de restul
mai târziu?
- Da, îi răspund bucuroasă i mă întorc pe o parte.
(Mi-a venit o idee.)
Oare pot ie i din corp, doar făcând această comandă?
i imediat îmi propun să testez, deja tremurând de
emo ie asupra a ceea ce va urma i a a îmi dau seama care
ar putea fi secretul meu: indiferent de frica ce mă
înso e te mai mult sau mai pu in, eu întotdeauna am
certitudinea desfă urării planului subtil. Frica este tocmai
pentru certitudinea reu itei.
- Vreau să ies din corp acum!.. i cu jumătatea cealaltă de
creier: O, Doamne, fii cu mine, protejează-mă, nu e nimic
dacă nu ies, nu mă supăr...
Simt vibra ii aproape imediat, le simt în tot corpul
iar ele cresc în intensitate, când...sunt afară i nu în eleg
de ce rătăcesc printre blocuri i aproape că nu-mi dau
seama ce caut, cum să mă întorc i de ce este întuneric.
Simt ceva că mă trage în sus i atunci realizez că ceea ce
experimentez este o teamă a mea: teama de întuneric în
general, de a fi singură în întuneric, i rostesc:
- Stai, că am în eles! Dumnezeu este cu mine i nimic rău
nu mi se poate întâmpla!

64
Corina Mihaela Roman

Asta mă întoarce în dormitor, sunt deasupra


patului i îl privesc pe Gabi care nu se uită la film, dar mă
mângâie pe obraz:
- Pui, e ti bine?
Rămân a a doar o clipă i mă întorc în corp ca într-un
vals, i sunt bine.

***

- Pui, e ti bine? Ce s-a întâmplat?

Ie ită din corp, într-o lumină albă i limpede, un


copil îmi cântă cumva sfâ ietor de sublim, i eu îl privesc
nedumerită, ascultând cuvintele care de i vin în altă
limbă, îmi par a fi de o triste e cristalină. Apoi ne
plimbăm, eu inându-l de mână, iar el murmurând ceva...
- Ce ai spus, puiule? Nu te-am auzit...
- E ti frumoasă, mama.

65
Din afara corpului

Cap. 25
Revela ie i Karma

Dacă ceea ce noi formăm prin întrupare, este


alcătuit din două păr i distincte, i anume con tientul i
subcon tientul (obiectivul i subiectivul), i dacă
subcon tientul aflat în profunzimea fiin ei este atât
depozitul fiecărui gând emis de fiin a umană, cât i locul
din care gândurile aflate la început în stare de larvă, ies la
suprafa ă materializându-se, manifestându-se i creând
pentru producătorul lor, beneficiul gustului fructului
plantat, prin experien ă, atunci tot ceea ce sunt i tot ceea
ce experimentez aici i acum, nu este decât rezultatul
propriei produc ii, nu este decât vibra ia rezultată din
semin ele plantate în subcon tient, de con tient.
Înseamnă că fiecare via ă trecută nu este decât
produsul propriilor gânduri, fructul rezultat în urma
plantării semin elor, iar ceea ce sunt în prezent prin
întrupare, este con tientul (beneficiar al experien elor,
producător de gânduri pe baza interac iunilor, emo iilor,
sentimentelor, nivelului cuno tin elor) i subcon tientul
(generatorul acestor experien e pe baza gândurilor emise
de con tient, i totodată depozitul tuturor gândurilor
produse de con tient, în toate experien ele sale până în
acest moment de acum).
Boomerangul prin urmare, desfă oară traseul unic
de la mine către mine însămi, creând cercul reîncarnărilor
multiple i karma, destinul, datoriile, treburile
“nerezolvate”, eu însămi obligându-mă la reîntoarcere, la

66
Corina Mihaela Roman

necesitatea cre terii spirituale, „băltind” în propriile


gânduri, în propriile credin e formate din acestea,
experien e trecute, imagini, dorin e, frustrări impuse din
falsa limitare i defini ie.
Fiecare experien ă spirituală, este totodată
rezultatul vibra iei la care spiritul, în urma colaborării
dintre cele două instrumente (con tient i subcon tient) a
ajuns, în acel aici i acum din clipa manifestării.

Care mai este atunci scopul? Care mai este atunci


misiunea? i ce înseamnă trezirea, de fapt?

Niciun răspuns la aceste întrebări nu are vreo


importan ă. Pentru că prin emiterea de păreri, judecă i,
teorii i certitudini efemere vis-a-vis de toate acestea, nu
vom face altceva decât să continuăm a fi creatorii
viitoarelor vie i, bazate pe credin e trecute ce mixate au ca
rezultat o credin ă prezentă. Căutarea nu va înceta,
adevărul va fi întotdeauna altul, mai înalt, i prin fiecare
nouă via ă fiin a va avea o altă misiune de cre tere,
admi ând tocmai prin na tere, că ceea ce este, nu e încă
suficient.
Tot noi suntem prin urmare producătorii ierarhiilor
atât sociale, pământe ti, cât i spirituale.
Pentru că declarăm o continuă insuficien ă de sine,
în raport cu altceva mai bun, mai înalt, spre care tânjim,
de care ne este dor, pe care avem impresia că l-am avut,
sau avem impresia că nu-l merităm.

67
Din afara corpului

Suntem ca ni te hamsteri care aleargă dispera i


într-o roată de metal, energii producătoare de energii, care
toate se propagă în interiorul acesteia, când în momentul
con tientizării, cel mai simplu este să ie im în afara ei.
Ce mai pot face atunci, de la acest gând încolo?
Mai pot să mă deta ez...Să observ, să fiu martor liber al
crea iei ce mă înconjoară, un neparticipant, un suflet
suficient. Mai pot să accept apari ia gândului negativ, i
pot să îi opresc dezvoltarea, nealimentându-l, făcând doi
pa i înapoi întrebându-mă:
La ce îmi folosește?

Pot să rămân pe loc, să nu înaintez când via a


gone te i să ob in NIMIC, când via a aleargă spre totul.
Pot să-mi fiu deajuns, ca făina rezultată prin
trecerea prin sita vie ii.
A a albă... i a a pur i simplu...
i pot în elege că nu cine sunt este important, i nu
cum sunt este important, nici pentru mine, nici pentru
al ii. Nici cât ofer, când i cui i de ce. i nici ce vede
Dumnezeu în mine. Nici unde sunt, i nici unde voi
ajunge după moarte.
Pentru că din clipa în care toate acestea devin
importante, eu redevin creatorul de adevăruri fără sfâr it.
...când mai pot Fi în totul a a cum este, alegând o
perspectivă senină, căci poate „trebuie” să fiu Liberul
Arbitru, mai degrabă decât să îl am. i abia atunci voi fi
Abunden ă, i nu voi mai suferi lipsa ei.

68
Corina Mihaela Roman

- Trebuie să ajungem să în elegem ce evenimente


ne-au condus unde suntem astăzi, ce lec ii avem de
învă at, care sunt punctele noastre forte i cum să le
folosim pentru a evolua.
Mie, Corina, poate nu-mi reu e te mereu, dar
atunci când reu esc, pot să mă bucur de puterea lui Unu.
Am venit în această lume îmbrăcat în Hristos...A a simt.
Pe planeta noastră, iubirea este semitrezită, dar dacă am
vedea pe Dumnezeu în tot i în toate, iubirea s-ar trezi ca
electrocutată…
…pentru că cine este singura în stare să schimbe fa a
lumii, a întregii umanită i? Cine alta decât Iubirea? Cine
altul decât Dumnezeu! Gabriel Dumitrescu

69
Din afara corpului

Cap. 26
Clipa mor ii

Odată ce porne ti în căutarea ta, via a i se


schimbă pentru totdeauna. Totul capătă un alt în eles
poate nu la îndemâna tuturor, dar cu siguran ă parte din
noi to i. i e imposibil să nu te întorci la acest prim dor i
la această primă Iubire, învă ând mai mult cu fiecare nou
pas care î i vorbe te despre tine atât de intim i atât de în
oaptă, încât trebuie să î i opre ti cuvintele despre
Dumnezeu, ca să Îl tii.
Clipa despăr ii de lumea materială, apare dorită i
a teptată în rândul sufletelor înclinate spre spiritual, ca o
înăl are mai adânc în inima Lui Dumnezeu. Se vorbe te
deschis, senin, despre Acasă i multe suflete, printre care
i eu, declarăm cu atâta convingere că via a de dincolo ne
mai poate fi pe măsură. Medităm, ne rugăm, cerem
sprijinul îngerilor lumina i, căutăm conversa ii cu sau
semne de la fiin e superioare i uităm înadins să mai
trăim aici i acum, în prezent, pe pământul acesta.
Dar ce te faci când Dumnezeu î i împline te
dorin a? Ce te faci când mori, sau clipa mor ii se
întâmplă, pentru ca la finele ei, Dumnezeu să te redea
înapoi timpului prezent? Poate pentru a- i schimba
perspectiva după schimbarea perspectivei...sau ca
următoarea trezire după trezire…

70
Corina Mihaela Roman

***
Suntem la începutul lunii octombrie 2016, i pare
că a trecut o ve nicie de la ultima experien ă.
- Cred că m-am lăsat mai u or de spiritualitate decât de
igară, îmi spun în mintea mea i mă mobilizez două zile
la rând, să revin pe muchia fricii dintre cele două lumi.
A adar după două zile de yoga i medita ie, mă
regăsesc la marginea patului cu dureri până i în gânduri,
i constat că am masă musculară nu doar în corp ci i în
afara lui, atât de intens simt durerea provocată de cele
câteva minute de kundalini yoga i sun salutation, pe care
le-am executat con tiincios.
- Nu, nu mai sunt în stare…S-a terminat. Asta e.
mă declar resemnată, gândind la zilele banale ce mă
a teaptă i mă pregătesc de culcare.

***
Mă trezesc în miez de noapte. Dar e o altfel de
trezire, nu o trezire din somn. Devin con tientă de corpul
meu care este a ezat pe pat cu fa a în jos, capul pe pernă,
îl văd, cum îl văd în acela i timp pe Gabi dormind, cu fa a
spre mine. Ceea ce mi se întâmplă, nu seamănă cu nimic
din ceea ce am experimentat până acum, nu seamănă cu
nimic din ceea ce am citit, sau am vizionat sau am auzit.
Mi se întâmplă...că trezirea aceasta este o deta are
completă a mea de corp, iar ceea ce simt, i tiu cu toată

71
Din afara corpului

fiin a, atât de intens i de necontestat de niciun gând, de


niciun scenariu, este că mor.
tiu că mor. Plec...
Mă simt ca o pâlpâire ce se stinge u or, u or...Simt
(de i la acest nivel e un cuvânt ciudat, care se poate
contopi mai degrabă cu sunt) că mă pierd, că mă
îndepărtez de lumea aceasta i mă duc undeva în
adâncurile fiin ei mele. Eu sunt însă i plecarea, ce are loc
în interior, în dimensiunea interioară.
Nu-mi pasă unde mă duc i cine mă a teaptă. Nu-
mi pasă cât merit, dacă merit i cum. Nu-mi pasă pe ce
treaptă a evolu iei mă situez i nici dacă mă a teaptă
bra ele Lui Dumnezeu sau fumul cenu iu al energiilor
neîmblânzite.
Simt regret. O durere fără defini ie. Nu vreau să
mor...de i mă sting, i mă sting de lumea aceasta.
Gândurile le emit fulgerător, i toate se referă la
regret, i toate se referă la părerea de rău că nu-mi pot lua
rămas bun, i totul se petrece pe nepregătite i din senin.
Vreau să îl trezesc pe Gabi, să îi spun, dar
nereu ind să mi c corpul care zace pe pat ca o bucată de
fier, simt i sunt durere.
Apoi imaginea mamei mele îmi apare, i iară i o
suferin ă fără sfâr it mă cuprinde atât cât i ce sunt,
aduncându-mi un sentiment al nedreptă ii. Gândesc că
este nedrept fa ă de mama mea, ca ea să treacă printr-o
astfel de pierdere, i rostesc:
- Mama, te rog să mă ier i...
72
Corina Mihaela Roman

Durerea este atât de mare pentru că nu curg


lacrimi din forma aceasta de energie, iar tot ce îmi doresc
în clipa ultimă a vie ii, este mai mult timp.
Mai mult timp alături de Gabi, mai mult timp
alături de fiin ele pe care le iubesc...mai mult timp doar
pentru a mă bucura de ele a a cum sunt, pur i
simplu...Mai mult timp pentru a fi alături de aceste fiin e
i de a mă bucura doar pentru că există, i există alături de
mine.
Nimic nu mai este important. Nu mai există
neajunsuri, nu mai există să-mi doresc să experimentez
mai mult via a pentru a beneficia de lucruri, admira ie,
recuno tin ă, recunoa tere, sau prietenii.
În clipa ultimă, regret via a. Regret că până în acel
punct nu ajunsesem la în elegerea sensului ei, i la
bogă ia adevărată a vie ii: cei de lângă noi.
O bucurie simplă pentru că sunt aici i acum, i
pentru că suntem împreună.
Nimic altceva.
Aproape că dispar din lumea aceasta, nu înainte de
a mi se da imaginea corpului meu, ca o radiografie. i pot
vedea că există ceva ce îi cauzează suferin ă. Doar eu i
noaptea tim că mor, i când simt că nu mai percep deloc
lumea aceasta, ceva sau Dumnezeu, mă întoarce în corp.
Încep să plâng...

73
Din afara corpului

Cap. 27
Spune-i „diavolul” dacă vrei

- În experien a aceasta despre care- i povestesc,


mi s-a înfă i at o energie densă, neagră, grea...spune-i
„diavolul” dacă vrei. Am privit-o în inimă i am în eles
că se manifesta astfel, pentru că îi lipsea iubirea. I-am
spus atunci, cu blânde e:- Îmi pare rău, nu am tiut! Te
iubesc i te rog să mă ier i! Mergi în Lumină!
Energia a început deodată să- i schimbe vibra ia i
nuan a: - Mul umesc!... mi-a răspuns. i s-a dus în
Lumină. Daniela Crăciunoiu

***
...mă treze te din somn o bătaie în u a de la
intrare, dar când mă ridic din pat, îmi las corpul în urmă.
Ajung în fa a u ii i constat că prin prezen a mea acolo,
doresc să cunosc musafirul, care mi se arată sub forma
unei sfere de lumină argintie, cu ceva nuan e colorate,
destul de mare. Când solicit sferei să se prezinte, îmi
răspunde:
- Diavolul.
Amu esc instant. Mă blochez. Sunt i foarte
surprinsă, întrucât nimic din ceea ce mi se întâmplă acum,
nu corespunde cu gândirea, credin a, imagina ia mea. Eu
nu cred în diavol. Nu mi-am format o imagine i o

74
Corina Mihaela Roman

credin ă în privin a acestui personaj, i nu am permis


povestirilor biblice să-mi influen eze percep ia.
i iată că am un musafir, în casa mea, care î i
spune pe numele acesta...
Simt dezamăgire în suflet i nu-mi vine să cred că
am de-a face i cu a a ceva. Rămân într-un loc, nemi cată,
cu o stare de resemnare asupra situa iei, dar nu mă
chircesc de spaimă i oroare, spre surprinderea mea.
Musafirul nea teptat, începe să mă atace din toate
păr ile, lovitură după lovitură după lovitură, dar fără
succes. Nu reu e te să-mi clintească nici măcar un fir din
părul spiritual.
Eu continui să nu cred în acest personaj. i nu mă
revolt împotriva revoltei. Mă deta ez de scenariul în care
mă aflu, sim ind puternic că nimic nu-mi poate cauza
suferin ă fără voia mea. i ce suferin ă ar putea să-mi
provoace?
i până la urmă.... i ce dacă??
***
Când revin în stări mai pu in paranormale, mă
gândesc intens la ceea ce tocmai s-a întâmplat i îmi e
ciudă pe mine însămi, că în condi ii mai pu in motivate,
m-am zvârcolit de frică i m-am văitat, comportându-mă
iată diferit în fa a „prin ului întunericului”.
Gândind la asta, i la alte câteva experien e
desfă urate în planul incon tient, în timpul somnului, în
care mă puteam observa călătorind i în alte planuri
vibra ionale mai joase, în care într-adevăr, lumina
75
Din afara corpului

acestora era noapte, i în care păream că merg voluntar


spre a verifica starea anumitor suflete plecate dintre cei
vii, simt nevoia să-mi explic, să în eleg toate acestea, i să
am o perspectivă mai clară, asupra lor...
...mai ales că mă tiu încercând să scot capul din pământ
precum un ghiocel, făcându-mi curaj să adorm noapte de
noapte repetând con tiincios că sufletele mai pu in
prietenoase, nu-mi pot dăuna grav sănătă ii... i că tocmai
ele, au nevoie de ajutor.
***
De data aceasta când adorm, mă transpun într-un
vis viu, sau doar eu cred că visez...
Intru cu foarte mare u urin ă într-un spa iu plin cu
lucruri materiale, în timp ce multe alte suflete stau la un
fel de rând ca să aibă acest acces. Eu folosesc o intrare
separată făcută parcă numai pentru mine, fără să cer voie
sau să dau explica ii cuiva. Mă uit în jur la aceste lucruri,
le ridic i le pun înapoi.
Dintr-o dată apar u i în fa a mea, multe....toate
deschizându-se larg în acela i moment, în timp ce cheia
tuturor se află în mâna mea stângă. Ele creează un singur
spa iu de care mă apropii, trasă dincolo fiind de un
întuneric, care sub spaima mea capătă i glas i teroare,
de i ceea ce reu e te acest întuneric să exprime este un
râset gros, asemenea mon trilor din desenele animate. i
cu toate astea eu ip isteric, când întunericul mă împinge
înapoi în fa a u ilor, moment în care devin con tientă de
deplasarea mea, i de întoarcerea în corpul fizic.

76
Corina Mihaela Roman

i culmea, acum tiu că frica mea este o frică de


ceea ce încă nu am în eles.

- Corina, întunericul i lumina sunt unul i


acela i lucru dar privite dintr-o perspectivă a dualită ii i
apoi separate de aceasta, în care întunericul reprezintă
lipsa cunoa terii a ceva, a orice poate produce
sentimente de nesiguran ă, teamă, îngrijorare, etc. în
timp ce lumina reprezintă cunoa terea acelor lucruri care
ar putea produce acele sentimente de nesiguran ă, teamă,
frică.
Dacă ne gândim la faptul că tot timpul este ceva
ce nu cunoa tem, ne dăm seama că altfel nu am putea
vorbi de o evolu ie. Tot timpul avem această
necunoa tere/întuneric în noi, în timp ce pentru tot ceea
ce cunoa tem purtăm cunoa terea/lumina în noi.
Dacă vom schimba modul de abordarea
întunericului i luminii vom vedea că ceea ce ne atrage
cel mai mult este întunericul, adică necunoa terea a ceva,
lucru care ne motivează să-l cunoa tem, să-l aducem în
lumina cunoa terii. Privindu-le în acest fel, te mai sperie
întunericul? Pe mine una, nu. (Monica Póka)

77
Din afara corpului

Cap. 28
În elesul
Experien e diferite, percep ii diferite, credin e
diferite, pove ti diferite...toate asemănătoare pe alocuri.
Dualitate, nevoia de luptă, nevoia de a învinge ceva sau
pe cineva. Un Dumnezeu bun i totu i pedepse, i totu i
condamnare, i frică, i plă i i orori.
Cred că-mi iau sufletul de mână, să-l a ez pe o
pernă, la un ceai. Să privesc prin el în ochii tuturor i prin
ei, întreaga existen ă. Să tac după fiecare virgulă, ca să
întocmesc printr-o singură propozi ie, o lini te ca i
adevăr. Apoi să închid ochii, i să înghit în inima mea
toată blânde ea adunată din această tăcere.
Ca să-n eleg...
Pentru mine, Dumnezeu este Sursa a tot ceea ce
există. Iubirea în manifestare fără sfâr it. i fără să fiu
naiva care aleargă decorporalizată după flutura i, noi
suntem cu certitudine crea ia Iubirii, sâmburi de lumină
sub chipuri diferite.
i atunci ce sunt demonii, ce este întunericul i
mon trii din purgatoriu? Crea ia noastră.
Întrupându-se timp de aproape o ve nicie, de
aproape o ve nicie de ori, fiecare sâmbure de lumină
desprins din Dumnezeu-Sursa pentru a cre te, pentru a se
cunoa te, se extinde i se întinde de-a lungul planurilor
vibra ionale pentru a co-crea, pentru a se planta în forme,
spre înflorire.

78
Corina Mihaela Roman

(desen: când n-ai talent dar totu i te chinuie pentru că vrei


să în elegi)
Numai că odată cu fiecare reîntrupare, trecem prin
acela i văl al uitării, energia densă în care venim nu ne
permite să rămânem con tien i, eleva i, rafina i. Uităm, i
întrupăm caractere, personaje, ne lăsăm manipula i sau
manipulăm suflete, emo ii, amintiri, gânduri. Ac ionăm i
reac ionăm confundându-ne cu ace ti actori, descoperim
valori i le înăbu im, încercăm opusul ca să verificăm
celălalt pol. Emitem furii, violen e, dezastre, concep ii,
credin e, toate bazate pe idei, pe emo ii, povestiri,
presupuneri, analize, care toate se amestecă în
următoarele reîntrupări cu noile scenarii create de
înainta ii no tri, adică de noi în ine. Astfel creăm raiul i
iadul, creăm purgatoriul i mon trii, creăm pedepse i

79
Din afara corpului

trepte, creăm aici, creăm dincolo, i ajungem să locuim în


crea ia noastră...ducând mai departe zvonul că mon trii
există.
i ei există, pentru că sunt crea ia noastră, de la
începutul timpurilor. Poate că deta ându-ne de
caracteristici, ne putem retrage în simplitatea fiin ei,
experimentând bucuria de a fi ca suficientă i lăsând
această vibra ie să ne conducă mai departe. Să ridicăm
copilul căzut în genunchi, să-l mângâiem atunci când se
aruncă furios asupra noastră, chiar dacă e murdar, sărac i
urâ it de neiubire.
Pentru că acolo, în întuneric, se află educa ia pe
care noi am dat-o mai departe! Captivi în propria crea ie...

- Fiin a Eu Sunt, este multidimensională i poate


accede o infinitate de realită i. Însă singura realitate în
care trăie te con tient, este realitatea Acum.
Dimensional suntem prezen i în toate planurile i
nu suntem separa i de păr ile noastre mai înalte, ele fiind
un Tot unitar. Prin gând i voin ă putem schimba
realită ile, banda lor de frecven ă, în func ie de ceea ce
emitem i cerem universului. Numai un gând înalt ne
poate duce pe treptele cele mai înalte.
Prezentul este intersec ia tuturor realită ilor i
dimensiunilor, E ti tu, Eu sunt. - Lauren iu Vasilescu

80
Corina Mihaela Roman

Cap. 29
Universuri

- Decorporalizează-te i tu puiule, te rog, până în


bucătărie, să îmi aduci o ciocolată din frigider!
Mă amuză mereu când îmi aduc aminte, vorbele
acestea ale so ului meu i îmi dau seama pentru a nu tiu
câta oară cât este de important să-i sprijinim pe cei de
lângă noi, să-i în elegem, să le oferim libertatea de a fi i
de a se exprima natural, i de a se dezvolta în propriul
ritm. i mai ales, cât este de important să tratăm totul cu
lejeritate, prietenie i umor.
Sunt convinsă că până la finalul acestei căr i, i
eu... i tu...vom ajunge la o în elegere mai înaltă a cine
suntem cu adevărat, i vom fi crescut deja împreună
Încrederea ca i Lumină spre Adevăr.

***
Experimentez un vis lucid în noaptea aceasta,
pentru că nu-mi amintesc vibra ii, sunetul, senza ia
rămasă ciudată i ie irea din corp. Sunt întinsă pe pat, cu
fa a în sus i bra ele pe lângă corp. Devin trează în planul
acestui vis, i în fa a ochilor mei se deschide o pânză de
cer dincolo de care mi se arată o multitudine de
universuri, unul lângă altul, i totul devine cople itor.
Devii smerit, te cumin e ti în plinătatea ta, i cau i
cu privirea egoul lăsat pământului ca ombilic.

81
Din afara corpului

Nu, tu nu e ti centrul universului. Dar îl po i găsi


în centrul tău!

- Pentru că Dumnezeu este tot ceea ce se vede i


tot ceea ce nu se vede, este Iubirea i Via a care curge
prin fiecare fiin ă. Dumnezeu este Totul, este Sursa
Supremă a întregii Crea ii. Gabriel Vasilescu

82
Corina Mihaela Roman

Cap. 30
Fă-mi doar un semn

Sunt experien a iubirii în timp i spa iu- Mirela Preda

***

Nici nu-mi dau seama că m-am desprins de corp,


pentru că mă mi c în acest plan vibra ional în care mă
aflu acum, cu atât de multă naturale e, ca fiind ceva
normal, firesc.
Energia prin care trec i care mă înconjoară, nu
este din cea mai strălucitoare, dar tiu...am cunoa terea că
trec prin, i sunt înconjurată de chiar starea mea
vibra ională, cea în care m-a găsit experien a acum când
s-a decis să mi se întâmple. O stare de oboseală, o stare
somnoroasă fizic i spiritual.
În acest plan din afara corpului meu, de i ca o
toamnă posomorâtă...e lini te, iar eu mă aflu aici pentru o
întrevedere.
În fa a mea, mult mai în fa ă...cineva mă a teaptă.
Când ne aflăm unul lângă celălalt, chipul acesta capătă
sub privirea mea trăsăturile unui tată, exact în acela i
timp în care eu îmi revărs asupra sa, dragostea de copil.
Ochii care mă privesc sunt plini de emo ie i
bucurie, de căldură i adevăr. Partenerul meu din această
experien ă, mă ridică fără avertisment în bra ele sale, mă

83
Din afara corpului

ridică sus, sus de tot...dansează cu mine în palmele sale,


i-mi strigă tare i bucuros:

- Tu tii cât de mult te iubesc? tii tu, cât de mult te


iubesc??
Nu răspund.
Mă invită să ne a ezăm împreună pe o bancă, ceea
ce i facem. El freamătă de emo ie i bucurie, iar eu m-am
găsit să fiu mai zen decât prevede legea, tocmai acum.
În dreapta noastră, ca de nicăieri, mai multe suflete
stau a ezate, în a teptare, asemenea unui cor.
Îi a teaptă parcă Lui, cuvântul:
- Fă-mi doar un semn i vor cânta numai pentru tine!
- Nu, Doamne! Lasă-i să cânte pentru to i!, îi răspund.

84
Corina Mihaela Roman

Cap. 31
Experien a în sine

( desen: când n-ai talent dar totu i te chinuie pentru că


vrei să în elegi, partea a II-a)

Oricât de amuzant ar părea, despre acest desen am


primit informa ia din planul spiritual, că este cel mai bun
desen făcut de mine, în toate vie ile mele de până acum.

85
Din afara corpului

Nici nu vreau să mă gândesc ce dezastre comiteam în


toate celelalte.

Despre experien a în sine, nu cred că are rost să


detaliez, pentru că ea este mai pu in importantă acum,
când piesele de puzzle se pun cap la cap i drumul apare a
fi atât de simplu. Atât de simplu încât pare complicat.
De fapt, cred că totul stă în cură enie i cură ire.
Iar calea către mai înalt, este tocmai acest drum împreună
pe care trebuie să îl ducă cură enia fizică i cură enia
morală (ce ine de conduită).
M-am rugat la Dumnezeu să- i pot oferi cuvinte
luminătoare, să- i pot fi de folos, i să mă înso ească pe
tot parcursul acestei căr i. M-am rugat să mă ajute să mă
exprim clar, simplu i cu blânde e. (autoironia face parte
din umorul meu „urban”)
Am încredere, că dacă încă te mai afli aici cu
mine, e ti un suflet con tiincios, muncitor, sau poate
curios...dar ghidat până la pagina aceasta de ceea ce i pe
mine m-a ghidat să ajung până aici.
Experien a în sine, este de fapt desenul acesta.
A fi con tiincios înseamnă a fi con tient, autentic,
sincer. A recunoa te, a fi atent, a observa i a îmbunătă i.
Înseamnă a depista modalitatea prin care î i po i
aduce îmbunătă iri, înloc de a depista vinova i.
Înseamnă a te raporta la tine însu i i la ceilal i din
punct de vedere fizic i moral...chiar fizic i moral. Adică
a fi prezent, integru, a face din tine ajutându-te de tine
însu i i de cei din jur, cea mai bună versiune a ta în

86
Corina Mihaela Roman

fiecare clipă, fiind astfel un exemplu, un generator, un


vindecător.
În fiecare zi la fel, începând i terminând cu
lucrurile mici, simple. Pentru că în clipa în care acordăm
din ce în ce mai multă aten ie prin îngrijire aspectului
fizic (sănătatea) i celui moral, conduitei, atunci psihicul
nostru se despovărează de energiile grele generate de
boală, comoditate, lene, intrigă, invidie, rea voin ă, etc... i
nu mai creează locuri de veci pentru stima de sine.
Psihicul devine atunci mai luminos, mai u or, asemenea
unui diamant lefuit până la strălucire. Victima se
transformă în erou personal, iar „Super-Man” rămâne fără
obiectul muncii.
Acum, totul pare să capete o transformare uria ă,
peisajul pare a fi mai luminos, norii au plecat i a răsărit
curcubeul. De fapt, peisajul a rămas acela i, vederea
noastră este cea care a suferit transformări. Perspectiva
este una mai înaltă, cea a de pe ochi s-a disipat, i
deasupra celor doi ochi ai no tri, un altul ine loc de vârf
de triunghi.
Devii con tient de cine e ti cu adevărat, tot mai
con tient, i trăie ti parcă pentru prima dată, după atâta
timp în care doar ai supravie uit.
Nu te mai gândi la trecut. Ca i ceilal i, i tu meri i
să- i atribui circumstan e atenuante. i tii ceva?
Eu, te în eleg! Mergi mai departe!

87
Din afara corpului

Cap. 32
Odette

Mul i ani m-am întrebat dacă e bine să dăm la o


parte vălul în spatele căruia se ascund anumite momente
de via ă care, în ochii celor din jur, pot friza absurdul,
stupefac ia, ridicolul, ori aduc pur i simplu
compătimirea. Însă la fel de adevărat îmi pare a fi
sentimentul că, de foarte multe ori, ceea ce am trăit noi
ar putea fi o lec ie pentru ceilal i, un îndemn, o consolare
i de ce nu, revela ia că alături de ei se află o fiin ă
umană care a trecut undeva, cândva, printr-un lucru
asemănător.
…Ziua aceea nu anun a nimic special...Am stins
lumina i m-am întors pe partea dreaptă, oarecum uimită
că ochii nu mi se mai închideau de somn, ba chiar pot
spune că aveam o senza ie de prezen ă con tientă i
odihnită ca la momentul trezirii. Atunci, brusc, am sim it
în urechi un zgomot ca de motoare. Nu era agasant cum e
cel produs de ma inile în mers i părea oarecum altfel
decât ceea ce auzisem până atunci. Asta nu era tot. Am
constatat cu mirare că, a ezată fiind pe partea dreaptă, în
loc să văd în fa a mea, cu ochii larg deschi i, doar
peretele, vedeam în acela i timp, foarte clar, i fereastra

88
Corina Mihaela Roman

din spatele meu. Am privit detaliile peretelui, dar vedeam


i detalii prin fereastră, casa vecinilor, de exemplu.
Mi-am dat seama că văd peste tot, dintr-o pozi ie
care mi-ar fi limitat, în mod normal, totul doar la perete.
Iar tot atunci am început să simt că din capul meu ie ea
ceva ce era parcă atras de un aspirator invizibil, un fel de
vârtej pornind undeva, în sus, cu o direc ie precisă.
…Am rostit în gând: Sfântă Marie, Maica lui
Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcăto ii, acum i în
ceasul mor ii noastre, Amin! Cu noua mea vedere care
continua să cuprindă tot spa iul camerei, de i eu nu-mi
schimbasem pozi ia, am văzut la capul patului, pe
noptieră, o cea ă alburie, asemeni unui nor, întruchipând
silueta Sfintei Fecioare.
Zgomotul de vibra ii a încetat brusc i am sim it
cum uvoiul acela de energie, care se ridica din cre tetul
meu, este atras la loc. Eram culcată tot pe partea
dreaptă, dar de această dată ochii mei vedeau doar
peretele. Nu, nu dormisem, a a cum s-ar bănui. i nici nu
o luasem razna. Universul răspunsese în maniera lui
întrebărilor mele i se jucase pu in cu incertitudinile în
care mă încurcasem. i cea mai bună dovadă este faptul
că nu m-am speriat.
Din contră, eram foarte lini tită...lângă mine, în
această lec ie care îmi fusese predată cu umor i
blânde e, stătuse permanent Preasfânta Fecioară, să mă
asigure probabil că dincolo de grani ele umane sunt lumi
i zodii care a teaptă cumin i i tăcute să ne reîntoarcem
în ele pentru a le descoperi i restul splendorilor pe care,

89
Din afara corpului

odată cu fiecare întrupare, am amânat să le descifrăm...-


Odette Sofronescu

Cap. 33
Ce bine- i stă cu gândul ăsta!

- Am avut o revela ie! Gândurile sunt hainele noastre


interioare. A a cum haina de pe noi, în func ie de calitate,
stil, comoditate i culoare, ne face să ne sim im mai mult
sau mai pu in frumo i, senini, sobri, deschi i, etc i să
adoptăm caracterul potrivit inutei. Singura diferen ă este
că inuta aceasta interioară este una pe care o putem
schimba oricând, dintr-un număr infinit de inute toate
gratuite, la dispozi ia tuturor. O putem îmbunătă i, pune în
mi care, o putem dărui, îmbrăcând astfel i pe altcineva
într-un ve mânt frumos. i totodată inuta aceasta pe care
noi o alegem, gândul, ne pune pe noi în ine în ac iune,
ducându-ne în sala de bal unde participan ii adoptă acela i
stil vestimentar.
- Cam a a este, sis; îmi răspunde Lauren iu.

Tu ce por i acum?

***
Am adormit dar mă treze te zgomotul
televizorului, care a rămas fără telespectatori, Gabi fiind
i el în lumea viselor de ceva minute bune. Închid
televizorul, este târziu, dar nu mai pot adormi la loc.
90
Corina Mihaela Roman

Pentru că stând a a în lini tea întunericului din dormitor,


simt vibra iile, vibrez.
De data aceasta însă, observ o schimbare:
vibra iile nu mai par a fi atât de puternice, de sinistre, ci
vibrez plăcut. Gândind că ceva urmează să se petreacă,
rostesc în gând:
- Sunt protejată de Dumnezeu, Iisus Hristos i Sfântul
Duh. Sunt înconjurată de Lumină. Dumnezeu, Sinele,
Lumină. Dumnezeu, Sinele, Lumină.
Imediat, constat că de i îmi lăsasem ochii închi i,
pot vedea. Văd spa iul din cameră care se desfă oară de
jur-împrejurul corpului meu sub forma unui arc de cerc, i
îl văd tot deodată, ca un singur punct. Văd întunericul din
dormitor, pentru că lumina este desigur închisă. Constat
imediat că vederea mea este una provenită dintr-o sursă
diferită de cea a ochilor fizici, i provine de la nivelul
frun ii. Mă gândesc dacă experien a aduce i altceva, i
rostesc din nou:
- Sunt înconjurată de Lumină. Dumnezeu.
Nimic în plus, totu i. i atunci îmi spun că în acest
caz, experien a este suficientă.
- Gata. Vreau în corp.
Nu chiar imediat, îmi dau seama că de undeva de
la câ iva centimetri de deasupra corpului, cobor spre el i
în el lin, u or, ca o plutire, i întâlnirea cu trupul meu se
produce blând.
Sunt în corp, dar mă simt în continuare diferit,
sunt sigură că nu s-a terminat, închid ochii i mă gândesc
la Dumnezeu.

91
Din afara corpului

(desen: când ai în eles cât de greu de simplu e)

- Interesant. Po i să-mi detaliezi?


- În clipa în care asociez ce sunt ( i anume A Fi), cu
aspecte, atunci devin ceea ce nu sunt, dar ajung să
cunosc. Cunoscând, capăt perspective asupra a ceea ce nu
sunt (asupra lui tu – lumea/exteriorul), i asupra a ceeea
ce sunt. Pendularea aceasta creează dualitatea.
- Îmi place cum vezi i cum în elegi lumea, Corina.
- Mul umesc. Citeam din cartea „Puteri paranormale
care se trezesc în fiin ă prin practica yoga” (Swami
MahaSiddhaAnanda), că eul se manifestă prin trei
direc ii: voin a, cunoa terea i iubirea. Adică noi ne

92
Corina Mihaela Roman

raportăm la noi în ine i la exterior, în func ie de cât


vrem, cât cunoa tem i cât iubim. For a (curajul), care
este dată de voin ă, pleacă din fiecare dintre noi, i ine
strict de noi în ine, iar prin cre terea acestei for e
ajungem să cunoa tem mai mult, să iubim mai mult, i
prin urmare să manifestăm din ceea ce suntem cu
adevărat, la o scară mai mare.
Dacă nu cre tem această for ă (voin a), noi singuri
suntem cei care ne impunem limita cunoa terii,
experimentării i iubirii, i prin urmare...ceea ce
experimentăm aici în via a aceasta, nu este un traseu
prestabilit de divinitate, soartă, destin. Totul ine de voin a
noastră i de cum ne raportăm i gestionăm noi fiecare
aspect care ne iese în cale.
- De aceea se spune că suntem creatori. Pentru că avem
puterea de a crea i de a ne conduce propriile vie i a a
cum dorim.
- Exact, Gabriel.

93
Din afara corpului

Cap. 34
Exerci iu de voin ă; transcenderea gândului; de vorbă
cu un hipnoterapeut

 Dragă Corina, ai cerut să ai aceste abilită i, i prin


urmare, i s-au dat. Secretul este să folose ti întotdeauna
Lumina, ca să ai doar experien e plăcute i benefice.
Intrând în Lumină i mergând dincolo de ea, vei avea
experien e absolut extraodinare.
- Î i mul umesc că nu m-ai uitat, Elena.
- Există riscuri dacă nu folose ti Lumina înainte de a te
extinde din corp. A a că, adu- i Lumina alb-aurie în corp,
înfă oară-te în ea, iar când vei sim i că începi să te
extinzi din corp, roagă îngerii (pe Arhanghelii Mihail i
Gavriil) să te înso ească în Lumină, iar tu imaginează- i
că te duci în sus, spre cer i spre soare. Ceea ce î i
imaginezi, experimentezi la nivel subcon tient.
Concetrându-te pe cum arată soarele, vei intra, de
fapt, în Lumină, unde nu numai că e ti în siguran ă, dar
Lumina reprezintă intrarea în Realitatea Ultimă, în
universul infinit de energie pur pozitivă care este, de fapt,
realitatea supracon tientă, unde cu to ii ar trebui să
mergem noaptea când corpul doarme.
Este, de fapt, raiul descris de religie, unde ar trebui
să ne întoarcem noaptea pentru a ne cură a energetic,
pentru a ne încărca cu energie pozitivă i a accesa toate
informa iile de care avem nevoie pentru ca via a noastră
94
Corina Mihaela Roman

umană să fie a a cum ne-am planificat la nivel de


con tiin ă. Ceea ce nu realizăm este faptul că, con tiin a,
sufletul, nu doarme niciodată. Mergând în Lumină i
dincolo de ea, vei trece din starea subcon tientă în cea
supracon tientă i vei deveni un observator con tinent a
cât de extraordinar de plăcut este să fii în acea stare de
unitate în con tiin ă, în energia vibra ională de frecven ă
foarte înaltă a Realită ii Ultime.
Sentimentele pe care le trăie ti în acea stare sunt
sublime, nu se compară cu nimic din ce trăim ca oameni.
În starea aceea vei în elege care este natura ta adevărată,
cum este organizat Universul i ce este, cu adevărat,
divinitatea. Po i citi mai multe despre toate acestea în
cartea mea “Acasă la Arborele Vie ii”.
Te îmbră i ez i î i doresc experien e minunate!
dr. Elena Gabor- autor al căr ii “Acasă la Arborele Vie ii”
i instructor certificat de hipnoză i hipnoterapie.

95
Din afara corpului

Cap. 35
Către părintele tefan Damian

 Scuză-mă că te deranjez, dar este ceva urgent!


 Aaa, iar? Dar abia am vorbit...(îmi spun în mintea
mea, parcurgând mai departe mesajul scris,
primit de la Cristian)
 Am un prieten care vine de departe...
 Ok, i care e problema mea????? gândesc deja
revoltată...continuând citirea
 Nu are unde să stea i i-am sugerat casa ta.
 Ce?? Mamă cât tupeu!! (sunt deja ro ie la fa ă de
nervi) Ce neru inat! Ce e la mine acasă, hotel??
 Numele lui este Iisus!...etc
 Hai măi, că m-am i speriat! (îi scriu repede)
Cristian, sunt sigură că pe lumea cealaltă, pozi ia
noastră nu va fi determinată de numărul de distribuiri
pe facebook a pozei cu Iisus. Dumnezeule, ce
stupizenie....Când or înceta?

***

Sunt chemată în afara corpului meu, cu con tient


cu tot, i mă regăsesc într-un plan vibra ional, sau într-o

96
Corina Mihaela Roman

masă de energie, ca o punte sau ca un punct de întâlnire


între două lumi.
Mă întâmpină o fiin ă îmbrăcată în haine preo e ti,
strălucitoare dar simple, i îmi dau seama că ve mântul
acesta este important, ca să pot găsi eu sensul a ceea ce
urmează.
Preotul se apropie de mine, i î i pleacă privirea
asupra mea:
- Câ i preo i crezi că există, care să aibă această
deschidere spre îmbunătă ire? Întoarce-te, i fă ceea ce
preotul acela te-a rugat!
***
Încercând să-mi desfă or activitatea la birou,
gândul meu cel mai insistent, îmi pulsează în minte ca un
ciocănit i nu mă lasă să îndepărtez câtu i de pu in,
experien a din noaptea trecută.
Beau o cafea, i mă gândesc la week-end-ul care
abia s-a încheiat i care a curs simplu i strălucitor
precum ve mintele acelei fiin e. Asta pentru că eu i Gabi
ne-am reînnoit jurămintele i ne-am cununat cumva din
nou, ca o reîmprospătare, în sufrageria noastră, în papuci
i haine de casă, în prezen a i cu ajutorul părintelui
tefan Damian.
La finalul acestei ceremonii, preotul mi-a adresat
o rugăminte:
- În curând voi participa la o întâlnire a preo ilor din mai
multe regiuni. Eu simt să fac ceva mai mult i de aceea a
dori să le prezint colegilor mei, cum anume consideră
tinerii că ar putea Biserica să- i redobândească rolul i
credibilitatea. Po i, Corina, să mă aju i cu câteva pagini?

97
Din afara corpului

- Sigur că da. Am să încerc.

***
Pentru ca Biserica să poată răspunde nevoilor
noilor genera ii de tineri, va trebui să producă o
schimbare cu referire la perspectiva din care aceasta, ca
institu ie, îl prive te pe Dumnezeu. Asta pentru că tinerii
din ziua de astăzi cu adevărat nu au întors spatele
Bisericii pentru că nu L-ar recunoa te pe Dumnezeu, ci
dimpotrivă, pentru că ei dezvoltă o rela ie de prietenie cu
Creatorul, i pentru că trăindu-L în inimile lor i
manifestându-se din acest loc, au ajuns la o cunoa tere a
compasiunii, solidarită ii, omeniei, cinstei, la un nivel
mult mai ridicat. Tinerii au făcut din Dumnezeu un
prieten, un aliat, privindu-L ca fiind Iubirea
necondi ionată, care nu ine cont de rasă, de sex, de
religie, de statut. Fenomenul care se desfă oară în zilele
noastre i de care reprezentan ii Bisericii trebuie să
devină din ce în ce mai con tien i, este acela că în
sufletele oamenilor are loc trezirea la scară tot mai mare.
Oamenii nu sunt mai păcăto i, ci sunt mai aproape
unii de ceilal i. Nu doar tinerii, ci sufletele de toate
vârstele se caută, comunică, împreună formând o biserică
prin gândul lor reunit, dar i individual, prin rugăciune i
medita ie.
Pe de altă parte, nu este vorba că tinerii în general
au încetat să meargă la biserică, însă ei nu au nevoie să
fie observa i. Ei nu se conformează unui orar, unui obicei
sau unei reguli. Tinerii doar î i ascultă inima, astfel că

98
Corina Mihaela Roman

orice zi, orice oră i orice minut, este momentul potrivit


pentru rugăciune i medita ie. .
Pentru a răspunde nevoilor tuturor oamenilor pe
care îi reprezintă în fa a Lui Dumnezeu, Biserica trebuie
să- i desfacă bra ele cu adevărat în fa a acestora, dar i în
fa a vie ii în general i a tuturor fiin elor, îmbră i ând în
acest fel mai mult, Creatorul către care ne îndeamnă.
Biserica nu a pierdut doar legătura cu tinerii, ci cu
oameni de toate vârstele. Frica i pedeapsa, sunt no iuni
pe cale de dispari ie în construc ia sufletească, asta pentru
că omul tinde să se apropie de Dumnezeu, prin ceea ce El
este, i nu prin amenin ări care nu fac altceva decât să
pună la îndoială însă i semnifica ia Iubirii.
Pentru ca preotul să vină în ajutorul persoanelor
pierdute înainte de a pă i pe Cale (bulversate, epuizate,
răpuse, ame ite de tenta iile materiale, manifestările
egocentrice, mijloacele distructive de alinare a
suferin elor produse de singurătate, neajunsuri i
abandon), trebuie să se amestece printre oameni, a a cum
Iisus i-a împlinit misiunea divină. Preotul trebuie revină
la condi ia omului umil, simplu, i să facă dovada menirii
sale de mesager al lui Dumnezeu. Pentru că doar atunci
când îi vorbe ti omului de acolo de unde el se află,
inându-l de mână ca un prieten de încredere, cu vorba
domoală, nesupus judecării, ci ascultării, doar atunci când
îl respec i i pe cel mai sărac, mai murdar, mai pierdut
dintre semenii tăi, i îl sim i ca fiindu- i egal, respectând
în aceea i măsură fiecare formă de via ă creată de
Dumnezeu, doar atunci lucrarea ta poartă în sine Lumina.

99
Din afara corpului

Dar toate acestea nu sunt deajuns, pentru că


Iubirea este o lucrare continuă, ca un râu care curge curat.
A a i Preotul. Trebuie să se simtă a fi părintele
cuvintelor pe care le roste te, i să le îngrijească atunci
când le eliberează, când le dăruie te, îngrijindu-se de ele
i ajunse la destina ie, acolo, în sufletul credincio ilor. El
trebuie să- i ducă misiunea mai departe i să nu se
mul umească cu doar câteva suflete strânse la slujba de
duminică. Este important ca el însu i să se afle într-o
continuă îmbunătă ire, tocmai pentru ca lucrarea sa să
sporească.Preotul trebuie să depună toate eforturile pentru
a eviden ia tinerilor beneficiile spirituale ale acestei căi i
nu prin prelegeri, amenin ări, scenarii înfrico ătoare.

Preotul va trebui să ac ioneze! Biserica trebuie să


înve e să Meargă, demarând i angajând tinerii în ac iuni
de binefacere, îndreptându- i împreună privirea către cei
nevoia i, către animale, către natură. Doar plantând un
copac cot la cot, împreună, cu acela i efort i în acelea i
condi ii, elevul i dascălul fac dovada reu itei prin
genera iile ce vor urma, i care vor gusta din fructul
primului răsad. Oamenii sunt respin i de atitudinea
impunătoare, costisitoare, nedreaptă, judecătoare i rasistă
a celor mai mul i dintre reprezentan ii bisericii, care
pledează pentru valori pe care ace tia nu le urmăresc, nu
le respectă, rugându-se în încăl ări aurite, la Fiul Lui
Dumnezeu ce a umblat descul .
Lumea se va schimba, sufletele vor fi în cele din
urmă salvate, pentru că omul nu a renun at în inima sa
nicio clipă la Dumnezeu.

100
Corina Mihaela Roman

Prin urmare nu este nevoie decât de Iubire. De


iubire pentru celălalt. De simplitate, de compasiune, de
grijă, de aten ie. Toate acestea sunt uneltele pe care
Dumnezeu le-a plantat în sufletele noastre, ca adevăratele
icoane i acatiste. Atunci când Biserica se va îndrepta ea
însă i cu totul către Dumnezeu i va îndeplini Iubirea în
acest fel, nu doar că va restabili legăturile pierdute, dar îi
va câ tiga cu adevărat i pe cei care încă îi mai privesc
construc ia.

- Nu tii ce impact a avut! Corina, discu iile pe baza


acestei scrisori, s-au prelungit două ore. De i foarte mul i
dintre ei i s-au pus împotrivă, câ iva au rezonat i au
aprobat, i asta este foarte important. Totu i, se putea citi
ceva diferit, în ochii tuturor. Doamne ajută!

***
Tu i cu mine poate că în elegem că legătura noastră
cu Dumnezeu nu are nevoie de intermendiari. Există însă
în această epocă a cunoa terii, încă, prea mul i oameni
care trăiesc la nivelul minim de dezvoltare i deschidere,
de la cei educa i numai cât să înve e munca primară
necesară supravie uirii, până la cei educa i în diverse
domenii, dar rigizi în privin a cunoa terii de sine, a vie ii,
prin educa ia primită i înrădăcinată prea adânc.
Pentru că oamenii ace tia există i pentru că acum i
aici e clar că nu putem eradica sămân a preo ească, mă
gândesc că o putem împinge spre schimbare, mai ales că

101
Din afara corpului

oamenii despre care am pomenit, sunt la nivelul la care,


se aga ă de un păstor.
Reu ita individuală este o falsă reu ită. Există to i
ceilal i, i putem încerca măcar să contribuim la
maturizarea lor, noi ce avem deja binecuvântarea
deschiderii către cunoa tere.
- Corina, religiile au fost întotdeauna folosite ca o formă
de a comercializa puterea! Cea mai mare parte a
oamenilor din toate timpurile, a ales să se teamă de
Dumnezeu în loc să-I permită Lui Dumnezeu să
zâmbească prin fiecare dintre ei! Suntem într-o epocă a
cunoa terii i suntem suficient de maturi pentru a în elege
că legătura noastră cu Dumnezeu nu are nevoie de niciun
servitor! Eu m-am născut musulman, dar m-am putut
îndepărta de religie i mi-am putut păstra legătura cu
Dumnezeu, fără a exista nevoia unui intermediar. În zilele
noastre, tot mai mul i oameni se trezesc, iar eu sper să fiu
unul dintre aceia, care îi ajută pe al ii să iasă la lumină. -
Mohamad Hoteit

102
Corina Mihaela Roman

Cap. 36
Mesajul

- Hai, vino! E momentul să prime ti un mesaj!


- De ce nu le-ai spus de întâlnirea cu mine? De ce nu le-
ai spus că am fost acolo, i i-am a ternut în pumnul tău
de copil semin ele cunoa terii? Acolo, pe drumul acela,
în urcare de la bun început. De ce nu le-ai spus că te-am
dus în locurile în care eu am crescut, i că ne-am plimbat
amândoi descul prin vremurile acelor locuri, ca doi
prieteni vechi i buni? i-a fost teamă de judecată i
ru ine să crezi că e ti cine e ti cu adevărat. Ceea ce voi
to i sunte i! De ce nu le-ai spus că eu am venit de fiecare
dată, indiferent de ordinea în care mă rea ezai pe altarul
tău? Să te ghidez spre mai departe, în locul acela de pe
Cale, unde în elegi, că rezolvarea vine doar din inimă, i
nu din minte, prin cultivarea respectului de sine i de to i
ceilal i, cu blânde e.
- Eu sunt un maestru; discu ia ne este întreruptă de acest
chip pe care nu-l cunosc, dar ine să se prezinte.
Rămân neclintită, mai mult ca un martor a ceea ce
experimentez, când Iisus î i continuă mesajul spre a
mi-l înmâna:
- Există mae tri, e adevărat. Au existat i vor exista în
toate timpurile. Dar cel mai mare maestru dintre to i,
pentru fiecare dintre voi, poartă acela i nume:
Eu Sunt. E ti Tu.
Tu e ti Calea, Adevărul i Via a.

103
Din afara corpului

***

Am trăit 35 de ani, ca o singură zi repetată dureros


de răbdător, pentru mine. Aceea i zi pe care o trăiesc,
probabil, de mii de vie i. În pragul celei mai grele lacrimi
dinaintea orelor adormirii, am în eles. Cu inima. Că ziua
aceasta nu este despre reu ita unei femei în încercarea de
a da na tere unei noi vie i. Nici despre reu ita unei so ii,
în străduin a de a perfec iona în continuu semnifica ia
existen ei unui parteneriat, în raport cu altele. Nici despre
experien a în afara corpului a unui suflet, o experien ă
care să ocheze i să aducă admira ii.
Ziua aceasta, pe care o scriu de 35 de ani, este
despre tine. Despre fiecare tu din mine, pe care nu l-am
în eles. Pe care nu l-am ascultat, pe care nu l-am
îmbră i at i pe care nu l-am acceptat pentru că există pur
i simplu, a a cum este, într-o perfec iune aleasă de
Dumnezeu.
Cine sunt eu să te judec? Cine sunt eu, să- i spun
cum ar trebui să trăie ti, să fii, să iube ti? Când fiecare
nod al acestei croieli, este făcut special, ca fiecare dintre
noi să în eleagă. Ceea ce are fiecare de în eles.
Mul umesc so ului meu pentru blânde ea i
dragostea sa, i pentru că a ales să fie personajul principal
al vie ii mele. Mul umesc mamei mele, pentru cele mai
frumoase patru cuvinte pe care le-a rostit din inima ei, i
pentru că a ales să fiu eu, unul dintre ele. Familiei mele
întregi, fra ilor i surorii, pentru că tiu că indiferent de

104
Corina Mihaela Roman

orice, alegerea de a împăr i cu ei acela i sânge, a fost cea


mai frumoasă alegere pe care am luat-o împreună de
înainte de a ne na te, i pe care nu a schimba-o nicicând.
Socrilor mei, pentru sacrificiul i efortul supraomenesc,
de a aduce în lume un suflet strălucitor, destinat mie.
Fra ilor mei în spirit, prieteni, confiden i, care m-
au îndrumat să scriu această carte, care m-au încurajat să
continui, care m-au ascultat, m-au răbdat i m-au în eles
i fără de care (indiferent că apar sau nu men iona i în
aceste pagini), eu nu a fi ajuns aici.
D-lui Ionel Bota, pentru interesul i încrederea
acordată acestei căr i, ce mi-au dat curajul i drumul către
ultimul Mesaj. i dacă va fi ca sufletul căr ii să primească
un corp prin care să vorbească mai departe, eu am
încredere că totul va fi conform voin ei divine.
Dintre cei care mi-au permis să mă sprijin de
inima lor, care au ajutat la crearea acestei zile i pe care i-
am men ionat sau i-am citat în aceste pagini: Elena Gabor
(autor al căr ii „Acasă la Arborele Vie ii” i instructor
certificat de hipnoză i hipnoterapie), Odette Sofronescu,
Monica Poka, Lauren iu Vasilescu, Gabriel Vasilescu,
Gabriel Dumitrescu, Cristian T. Ionescu, Daniela
Crăciunoiu, Mohamad Hoteit, Părintele tefan Damian,
Mirela Preda, Amalia Pavel i Manuela Marin.
Vă mul umesc! Începe o nouă Zi !

105
Din afara corpului

“Să nu crede i ceva doar pentru că a i auzit că este


adevărat. Să nu crede i doar bazându-vă pe prestigiul
tradi iilor, din cauză că ele au fost transmise de-a lungul
multor genera ii. Să nu crede i un lucru pentru că este
afirmat i repetat de multă lume. Să nu crede i ceva doar
pe baza mărturiei cutărui în elept din vechime. Să nu
crede i un lucru pentru că probabilită ile sunt în favoarea
sa, sau deoarece o îndelungată obi nuin ă vă face să
crede i că este adevărat. Să nu crede i ceea ce gândi i
doar pentru că socoti i că o Fiin ă superioară v-a revelat
aceasta. Să nu crede i nimic bazându-vă doar pe
autoritatea celor mai în vârstă decât voi sau a
învă ătorilor pe care i-a i avut.
Însă acel adevăr pe care l-a i trăit, experiementat,
sim it i recunoscut singuri, care este benefic pentru
propria persoană cât i pentru ceilal i, accepta i-l i
trăi i-vă via a în deplin acord cu el.”
- extras din Anguttara Nikaya

106
Corina Mihaela Roman

Cuprins

Decizia................................................................... …........ 3
Cap.1 Prima dată................................................................. 5

Cap.2 A doua oară?.............................................................. 9

Cap.3 A treia oară s-a aprins................................................ 11


Cap.4 u u mi-a venit în ajutor............................................ 13
Cap.5 Bătălia dintre mine i...min(t)e.................................. 15
Cap.6 Ajutor!........................................................................17
Cap.7 Zborul.........................................................................19
Cap.8 Îngerul de lângă mine.................................................22
Cap.9 O experien ă plăcută...................................................23
Cap.10 Ca între prieteni....................................................... 25
Cap.11 Glasul Lui Dumnezeu.............................................. 27
Cap.12 Ce urmează?.............................................................31
Cap.13 Chicoteli de râs în miez de noapte...........................33
Cap.14 Ce am învă at până acum.........................................35
Cap.15 Vis, sau întoarcere în timp?......................................37
Cap.16 Mă auzi?...................................................................39
Cap.17 Vizite în timpul nop ii i legături din alte vie i.........42
Cap.18 O fiin ă de lumină.....................................................44
Cap.19 Prima mea victimă în caz de...fantomă.....................48
Cap.20 Încrederea................................................................. 50
Cap.21 Buchetele de flori..................................................... 51
Cap.22 Se întâmplă ceva.......................................................55
Cap.23 Atât, i am adormit....................................................58
Cap.24 Ce-ai spus?................................................................62
Cap.25 Revela ie i karma.....................................................66
Cap.26 Clipa mor ii............................................................... 70
Cap.27 Spunei “diavolul” dacă vrei...................................... 74

107
Din afara corpului

Cap.28 În elesul.................................................................... 78
Cap.29 Universuri................................................................. 81
Cap.30 Fă-mi doar un semn.................................................. 83
Cap.31 Experian a în sine......................................................85
Cap.32 Odette........................................................................ 88
Cap.33 Ce bine- i stă cu gândul ăsta!.................................... 90
Cap.34 Exerci iu de voin ă; transcenderea gândului; de vorbă cu
un hipnoterapeut.................................................................... 94
Cap.35 Către părintele tefan Damian.................................. 96
Cap.36 Mesajul......................................................................101

108

S-ar putea să vă placă și