U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.

COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

BISERICA SI SOCIETATEA

Preliminarii
Intre Biserica si lume, Biserica si societate nu exista un dualism ontologic ci
numai unul etic, dupa cum nu exista nici intre sacru si profan. Potrivit invataturilor
ortodoxe, Biserica si lumea intreaga se interfereaza reciproc. Lumea reprezinta
intreaga creatie pe care Dumnezeu a adus-o la existenta din nimic si in timp, si pe care
Dumnezeu a iubit-o atat de mult, incat pentru slujirea si mantuirea ei Dumnezeu a
trimis in lume pe Insusi Fiul Sau. (Ioan III, 16-17)
Biserica, trupul tainic al lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, devine organ al
mantuirii si sfintirii credinciosilor, asa cum marturiseste teologia ortodoxa.. Intemeiata
de Insusi Mantuitorul Hristos sub aspect nevazut pe cruce, iar sub aspect vazut,
temporal, istoric, la Cincizecime, prin pogorarea Duhului Sfant, Biserica crestina se
manifesta in timp, sfintind natura, omul si vremurile, ca „stalp si temelia adevarului”,
„pe care portile iadului nu o vor birui”. Aceste adevaruri cuprinse in Sfanta Scriptura,
aratate de Mantuitorul Hristos, ne dau nadejdi ca Biserica va iesi triumfatoare din
incercarile timpului nostru. Dar istoria ne arata ca nadejdile noastre nu sunt intru totul
justificate, mai ales in privinta aportului adus de om fata de creatie si chiar fata de sine
insusi ca „chip” al lui Dumnezeu.
Inceputul mileniului in care ne aflam ne face sa asistam la o confruntare tacita
dar acerba intre doua conceptii despre lume, ce au influente considerabile pentru
viitorul omenirii sau al societatii in care traim. Mai intai trebuie sa ne referim la acest
curent de autonomie ce se manifesta cu intensitate deosebita care face abstractie de
Dumnezeu ca Creator si Proniator al lumii izolandu-L intr-o transcendenta
inaccesibila. Se incearca astfel punerea fiintei umane in centrul creatiei, uitandu-se ca

1
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

anularea legaturii spirituale cu Creatorul inseamna pierderea puterii spirituale si

impatimirea.
In combaterea acestei mentalitati autonome, nocive pentru societate Biserica
vine in intampinare cu afirmarea unui Dumnezeu transcendent fata de lume, dar
paradoxal, aratand si prezenta Sa imanenta in aceasta lume, potrivit adevarului revelat.
Lucrarea de fata vine sa arate rolul Bisericii indeosebi fata de societate si de
cerintele ei, prin slujirea fata de lume, aruncandu-se astfel punti intre cele doua
realitati si domenii, incercandu-se astfel sa se elimine separatiile rigide dintre acestea.
Pe langa rolul social pe care-l are Biserica in lume ea trebuie in acelasi timp sa
lupte cu duhul dezbinarii si cu atacurile ce vin din partea lumii drept consecinte ale
raului din lume. In incercarile de a atenta la trupul tainic al lui Hristos ne vom referi la
doua manifestari ce par a fi cele mai virulente si anume secularismul si
indeferentismul religos pe de o parte si la slujirea Bisericii ca prezenta in lume in baza
mandatului pe care aceasta il are si cu care a fost trimisa in lume si se afla in lume.
Secularism si autonomie
Secularismul este un rezultat al culturii apusene si are la baza cateva coordonate
care-l definesc pe deplin. Prima are in vedere „autonomia ratiunii umane ca ratiune
libera de orice constrangere exterioara”.1 A doua coordonata a secularismului este
aceea de a transforma „religia intr-o problema particulara a fiintei umane… pretentia
de adevar in sfera publica o poate avea numai stiinta” 2, iar a treia coordonata are in
vedere tendinta „de a transforma paradisul ceresc, intr-un paradis pamantesc, capabil
sa asigure prosperitatea si bunastarea omului”3, dar aceasta facand abstractie de
Dumnezeu ca Creator si Proniator al creatiei.
Procesul de secularizare i-a permis omului contemporan sa dobandeasca victorii
stiintifice nebanuite, dar acesta a ramas trist, debusolat, singur fiindca traieste
sentimentul vidului spiritual provocat de absenta lui Dumnezeu. „Cu ajutorul stiintei si
tehnologiei, spune parintele profesor Dumitru Popescu, omul poate domina lumea, dar
fara Dumnezeu nu se mai poate domina pe el, pierde dimensiunea spirituala a propriei

1
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Ortodoxie si contemporaneitate, Ed. Diogene, Buc.,
1996, p. 147
2
Ibidem, p. 148
3
Ibidem, p. 149

2
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

existente si devine violent, salbatic si exploziv, cum sustinea Nietzsche. Se adeveresc

astfel cuvintele Mantuitorului: „Ce-i foloseste omului sa dobandeasca lumea, daca isi
pierde sufletul sau? Desigur, pentru a depasi lantul cauzelor si efectelor care duc la
violenta si putere, omul are nevoie de spiritualitate, astazi, mai mult decat oricand,
fiindca traieste intr-o lume a mecanicii si tehnicii”.4
De aici pana la indeferentismul religios nu mai este decat un pas, acesta din cele
expuse pana acum cu referire la principiile secularismului, aparand ca o consecinta
logica. In cel mai fericit caz omul contemporan „modern” si „luminat” mai apeleaza la
Biserica si la randuielile ei doar in situatii deosebite, fie dintr-o nevoie spirituala
stringenta si personala (descoperirea sau redescoperirea lui Dumnezeu in diferite
imprejurari din viata) sau pentru a implini un obicei sau o traditie, daca avem in vedere
savarsirea Sfintelor Taine sau a slujbelor si ritualurilor legate de nasterea, viata si
moartea omului, fara ca pentru el slujbele bisericesti respective sa presupuna o
importanta si o valoare spirituala si necesara in acelasi timp.
Biserica si climatul social de astazi
Dupa ce am descris aceste concepte gresite despre lume si viata pe care omul
modern le cultiva cu o oarecare ignoranta, Bisericii ii revine sarcina, nu usoara, nu
numai de a descrie deficientele gasite in mentalitatea societatii fata de Biserica dar si
de a gasi solutii la problemele ivite. Obstacolele nu trebuie sa devina insurmontabile ci
trebuie cautate metode si strategii care sa apropie societatea de Biserica ca institutie ce
face parte din lume si este pusa in slujba acesteia. „Omul modern, in golul si frustarea
larga din ziua de azi, are un impuls foarte puternic pentru a risipi acest rau, care a facut
ca epoca de azi sa fie numita „epoca vidului”. In ciuda ambiguitatilor ei, aceasta
expresie corespunde unei sete adanci pentru dreptate si sens. Exista un abis in
societatea secolului nostru, un abis de natura existentiala. Este o gaura creata de o
nebunie fara margini, de o viteza spectaculoasa, de supraproductie si supraconsum.
Tradeaza o absenta, in special absenta de sens. Lumea noastra a devenit nesanatoasa,
nebuna, a devenit in adevaratul sens al cuvantului, lipsita de minte…. In societatea

4
Idem, Teologie si societate, in Teologie si cultura, EIBMBOR, Buc., 1993, p. 139

3
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

noastra post-moderna domneste indiferenta maselor, in care obiceiul analizelor

domina, iar autonomia privata exista de la sine”.5
La aceasta se adauga si un cult deosebit al permisivitatii in care oricine incearca
sa reactioneze sau sa exprime o diferenta de opinie fata de acest suflu al
secularismului, aratand sau incercand sa scoata in evidenta si latura moral-religioasa a
omului, este catalogat drept „minoritate morala” si introvertit. Nu se recunoaste
dreptul cuiva de a fi diferit. Deasemenea tineretul crestin traieste astazi intr-un mediu
ostil, in care li se arata permanent ca totul este relativ, iar virtutile imposibile sau
nefolositoare. Scopul acestui mesaj este acela de a elibera pe tineri de convingerile si
prejudecatile lor religioase, iar consecinta nu este alta decat superficialitatea si apatia.
„Nu mai traim de mult intr-o societate libera, a dialogului, a respectului mutual, pentru
vederile altora, intr-o societate in care fiecare sa poata sa-si exprime punctul lui de
vedere, reactiile sale, cat si diferentele sale de opinie. Civilizatia noastra moderna este
creata, insa nu de libertatea noastra, ci de catre destinul orb si necalificat, creat de o
minoritate. Cand cineva asculta pe idolii cinematografului, ai artelor, ai presei,
cotidiene, fiecare exaltand permisivitatea prin cele mai inaltatoare ode, atunci ne
putem da seama cat de prozaic si de vulgar este totul. Acelasi spirit anima pretutindeni
acest iconoclasm. Ei justifica aceste opinii prin expresia comuna: „Numai ce exista
conteaza si trebuie sa fie relevant”.6
Am facut aceasta descriere oarecum sumbra, posomorata dar apropiata de
realitatea zilelor noastre, pentru a ne da seama mai mult de faptul ca Biserica, are ca
misiune umanizarea, sfintirea si mantuirea oamenilor, pastrarea si sfintirea creatiei ca
spatiul in care omul traieste si trebuie sa angajeze un amplu si complex dialog pe
verticala cu Dumnezeu, iar pe orizontala cu toti insii umani, cu creatia intreaga. Prin
aceasta ea va adanci dialogul darului intre Dumnezeu si om, intre oameni in
Dumnezeu in comuniunea interumana a societatii timpului in care ne aflam.

Trimiterea Bisericii in lume

5
Conf. Dr. Nifon Mihaita, Arhiepiscopul Targovistei, Misiologie Crestina, Ed. ASA,
2002, p. 106
6
Ibidem, p. 108

4
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

Aceasta iesire a Bisericii in lume are ca temei insasi porunca Mantuitorului

Hristos data Sfintilor Apostoli si prin ei Bisericii insasi „Si apropiindu-se Iisus, le-a
vorbit lor, zicand: Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant. Drept aceea,
mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al
Sfantului Duh. Invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu cu
voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin”. (Matei XXVIII, 18-20) Din
aceasta predicare a Evangeliei la toata suflarea si de incorporarea fiecaruia in Hristos
ca madular al Bisericii, depinde insasi mantuirea (Mc. XVI, 15-16). Mantuitorul ii
trimite pe Sfintii Apostoli in lume dupa cum El Insusi a venit in lume trimis de Tatal.
„Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca
oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Caci n-a trimis Dumnezeu pe
Fiul Sau in lume sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca, prin El, lumea”(Ioan III, 16-
17) potrivit iconomiei mantuirii noastre.
Intemeiata pe Jertfa Mantuitorului Hristos pe cruce si Inviere, Biserica intra in
istorie ca o comunitate vazuta de oameni in comuniunea cu Dumnezeu Cel intreit in
Persoane, la Cincizecime, cand Apostolilor intariti cu puterea Duhului Sfant coborat
asupra lor (F.A. II,1-4) s-au adaugat acestora, in urma predicarii si botezarii lor ca la
trei mii de suflete (F.A. II, 38; 41-42).
Fiind trimisa in lume, Biserica a luat totdeauna in serios istoria si pe cei ce fac
istoria: oamenii, natiunea si popoarele. Biserica Ortodoxa n-a formulat o doctrina
sociala anume. Atat doctrina separarii totale a Bisericii de lume, cat si teoria celor doua
Imparatii, formulata de Fericitul Augustin, neampartasita de Biserica Ortodoxa, sau
alte forme de relatie cu lumea, reprezinta posibilitati reale, dar relative dupa invatatura
Ortodoxa pentru relatia Bisericii cu lumea.
„Rolul Bisericii nu este de a propune norme care sa fie aplicabile pretutindeni si
care sa dea nastere la o singura forma de civilizatie, de cultura sau de tehnica. 7 Biserica
Ortodoxa, este deschisa total mutatiilor sociale, culturale sau tehnice fiind gata sa se
adapteze noilor dezvoltari in orice situatie a lumii moderne, fara a renunta in vreun fel

7
Pr. Prof. Dumitru Radu, Biserica si lumea, in „Indrumari misionare”, EIBMBOR,
Buc., 1986, p. 427

5
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

la un adevar de credinta sau a abdica de la mesajul dat ei de Hristos prin Sfintii

Apostoli privind mantuirea celor incorporati in Hristos ca madulare ale Bisericii Sale.
Bisericile au slujit de fapt in toate timpurile oamenilor, unele mai mult, altele
mai putin. Dar astazi tema slujirii a devenit tema centrala care framanta constiinta
Bisericilor. Fenomenul e provocat pe de o parte de faptul ca omenirea cere azi mai
multa slujire din partea Bisericilor ca in trecut, pe de alta parte, constiinta lor ca daca
n-ar sluji mai mult s-ar expune pericolului sa ramana la marginea vietii omenesti. In
fata acestei situatii e firesc ca Biserica sa reflecteze tot mai mult asupra temeiurilor
teologice ale slujirii, asupra modurilor noi in care poate sluji adecvat cu natura ei, dar
si cu un rezultat cat mai eficace, pentru rezolvarea gravelor necesitati contemporane
ale omenirii. „Biserica Ortodoxa are o pozitie realista fata de societatea fiecarui timp
in parte. Dar realismul ei istoric, n-a insemnat acceptarea pasiva a situatiilor istorice ca
pe ceva a priori. In istorie crestinul trebuie sa devina factor activ in sprijinirea si
modelarea lumii prin sprijinirea structurilor dreptatii si progresului general uman si nu
un simplu spectator neangajat. Dar prezenta Bisericii in lume, in societatea concreta si
in istorie nu-i micsoreaza responsabilitatea ei pentru mantuirea membrilor ei si nici
implicatiile acestei responsabilitati in lucrarea ei misionar-pastorala si sociala”. 8
Asadar in trimiterea ei in lume, Biserica ramane solidara cu lumea in misiunea
ei de a o transfigura si desavarsi, facand-o iarasi vrednica de iubirea lui Dumnezeu.
Parasind lumea, sau disociindu-se total de ea, Biserica ar renunta nu numai la misiunea
ei ci si la iubirea lui Dumnezeu fata de ea (Ioan III,16-17).
Iisus Hristos slujitorul model al lui Dumnezeu si al oamenilor, temelia slujirii si
puterii Bisericii
Legatura intre slujirea lui Dumnezeu si slujirea oamenilor, sau implicarea
datoriei de slujire a oamenilor in slujirea lui Dumnezeu, e aratata Bisericilor, in mod
exemplar si cu suprema putere obligatorie pentru constiinta lor, Insusi Domnul nostru
Iisus Hristos.
Facandu-se om, Fiul lui Dumnezeu, S-a facut atat slujitor al lui Dumnezeu
Tatal, cat si oamenilor. El ne-a aratat prin aceasta o altfel de marire a omului decat cea

8
Ep. Dr. Antonie Plamadeala, Biserica slujitoare in Sfanta Scriptura, Sfanta Traditie si
in teologia contemporana, Buc., 1972, p. 272

6
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

prin care pretinde sa i se slujeasca. „Nu tot asa va fi intre voi, ci care intre voi va vrea
sa fie mare sa fie slujitorul vostru. Si care intre voi va vrea sa fie intaiul sa va fie voua
sluga. Dupa cum si Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-Si
dea sufletul rascumparare pentru multi”.(Mat. XX, 26-27)
Desigur ca slujirea pe care Dumnezeu o cere oamenilor nu se refera numai la
interesele vietii pamantesti, ci tinteste in ultima analiza la viata lor vesnica, desavarsita
in iubire. Iar iubirea o invata de la Iisus Hristos. „De aici deriva nevoia imperioasa
pentru orice crestin dornic de mantuire, ca toate stradaniile sale sa fie puse in slujba
semenilor si prin aceasta in serviciul intregii societati. De aceea, propovaduirea
virtutilor izvorate din iubirea aproapelui si cultivarea fraternitatii si solidaritatii
constituie o datorie de capetenie pentru orice pastor de suflete (Tit. III, 8; 14; Ev. XIII,
16; Iacov I,27; Petru IV, 8-11). De altfel dintre toate virtutile cerute crestinismului,
numai contributia efectiva la schimbarea conditiilor de trai ale semenilor, constituie
dovada indiscutabila a sinceritatii marturisirii sale de credinta (Ioan XIII, 34-35; Iacov,
II, 15-18; I Ioan IV, 20-21)”.9 prin urmare si noi iubind semenii si slujindu-le, implinim
voia lui Dumnezeu, adica ii slujim Lui. „Nimeni nu s-a scufundat mai mult in caldura
iubirii lui Hristos si n-a talmacit-o mai bine ca ucenicul pe care-l iubea Domnul:
Apostolul Ioan. Dar tocmai de aceea nimeni n-a formulat-o mai pregnant ca el
cuprinderea una in alta a iubirii sau a slujirii lui Dumnezeu si a iubirii sau a slujirii
omului, pe baza a ceea ce a vazut el in iubirea Domnului si a cunoscut din invatatura
Lui. Iata aceasta pregnanta formulare a adevarului invatat de Ioan de la Domnul „Daca
zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca
cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut,
nu poate sa-L iubeasca”. (I Ioan IV, 20) Iar iubirea fata de oameni nu e, dupa Sfantul
Ioan, deplina cand e numai cu cuvantul, nu si „in fapta si adevar”(I Ioan III, 18) 10
In lumina celor spuse si savarsite de Domnul nostru Iisus Hristos nu se poate
spune ca El e mai intai Mantuitor si apoi Slujitor, si nici despre om ca el trebuie sa se
ingrijeasca mai intai de mantuire si apoi de slujirea aproapelui si aceste realitati se

9
Dr. Nifon Mihaita, Arhiepiscopul Targovistei, Otodoxie si ecumenism, Ed. Agora,
Buc., 2000, p. 151
10
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Slujitori ai lui Dumnezeu, slujitori ai altarelor, in
„B.O.R.”, an LXXXVIII, 1970, nr. 3-4, p. 409

7
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

interfereaza si se produc concomitent pe tot parcursul vietii: „Sfintele Evangelii ne pun

inainte in scop didactic si educativ, pilda vietii si activitatii Domnului nostru Iisus
Hristos, care pentru a noastra mantuire, S-a supus de buna voie nu numai indatoririlor
religioase cerute de legea divina a Vechiului Testament, ci si datoriilor sociale,
circumstantelor politice si masurilor administrative hotarate de conducerea vietii de
obste din vremea Sa”.11
Slujirea lui Dumnezeu si a oamenilor, unica responsabilitate a Bisericii
Biserica se face prezenta in societate prin lucrarea ei de slujire responsabila si
fara nici o rezerva, dar fara a-si pierde identitatea ei teandrica, aceasta fiind
dimensiunea ei cea mai proprie „Asa cum ingerul are ca rost „vestirea”, asa Biserica
are ca rost al ei, servirea, sfanta servire, ierurgia. Nu numai servirea Tainelor, ci
servirea omului, a omenirii in sens total, atotcuprinzator, in sensul in care a slujit
Domnul-Slujitor, Intemeietorul ei”.12
Asadar, numai ca slujire poate fi inteleasa si lupta Bisericii si a fiecarui crestin
impotriva intunericului, a raului manifestat ca nedreptate, ca egoism, ca mandrie, ca
pofta de stapanire, ca lacomie nemasurata, ca ura intre oameni si razbunare, precum si
lupta pentru apararea vietii omenesti si pentru progresul general uman. „Termenul de
„slujire” exprima o angajare voluntara iar aceasta este consecinta directa a faptului
ontologic al proexistentei. Nimeni nu exista de unul singur sau numai pentru sine
insusi… Fiecare dintre noi simte ca exista pentru altul, si impreuna cu altul”.13
Dumnezeu ne cheama astfel sa-i fim „colaboratori” in aceeasi grija a Lui fata de
noi, atat pentru noi cat si si pentru semenii nostrii aceasta insemnand ca toata osteneala
noastra in zidirea reciproca reprezinta „colaborarea noastra cu Dumnezeu”.(I Cor.IV,
8-9) „Si totusi intre slujire si proexistenta exista o deosebire: a sluji inseamna a lucra
pentru altul si pentru altii, pe cand a proexista inseamna mai mult, anume a exista
pentru altii. Slujirea este una dintre manifestarile proexistentei si anume manifestarea
directa si concreta a acesteia. Or, Biserica, prin structura si lucrarea ei divino-umana,

11
Dr. Nifon Mihaita, Arhiepiscopul Targovistei, Otodoxie si ecumenism, p. 156
12
Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Servire si proexistenta, in „G.B.”, XXII, 1963, nr. 11-12,
p. 1026
13
Pr. Prof. Dumitru Radu, Misiunea Bisericii astazi si exigentele ei, in „Analele U.V.,
Facultatea de Teologie, Targoviste, 2001, p. 21

8
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

exprima, in modul cel mai deplin, ca intreg, si slujirea si proexistenta sa, intrucat ea nu
este datoare cu o simpla prezenta sau cu o simpla slujire sociala lumii in care a aparut
si traieste si lucreaza pana la sfarsitul veacurilor”.14
In proexistenta isi are temeiul stransa corelatie si interdependenta dintre slujirea
lui Dumnezeu si slujirea oamenilor, iar acestea isi au sursa in insasi slujirea lui Hristos.
Acest lucru confirma faptul ca slujirea omului se cuprinde in slujirea lui Dumnezeu,
sau viceversa.
Sarcinile concrete ale slujirii Bisericii catre oameni in timpul de azi
Aceasta deschidere spre comuniune certifica faptul ca noi toti fiind fii Celui
Prea Inalt si frati intre noi, ne arata ca popoarele lumii trebuie sa traiasca in fratie,
iubire si intelegere, colaborand si ajutandu-se reciproc. Astfel, Biserica trebuie sa ajute
la rezolvarea suferintelor generale ale omenirii, la apararea ei de toate primejdiile care
se ivesc si la ridicarea relatiilor dintre oameni la un nivel superior. „Pentru aceasta se
impune cu necesitate o mai atenta observare a problematicii extisentiale
contemporane, intr-o societate in care se schimba permanent nivelul spiritual, moral si
material al oamenilor, in care apar noi structuri sociale si curente religioase, cu
tendinte centrifuge fata de Biserica stramoseasca”.15
S-a spus adesea despre Biserica Ortodoxa ca favorizeaza mila si filantropia, dar
evita sa promoveze acumularea de bunuri materiale, de bogatie pamanteasca, asa cum
se intampla in alte confesiuni crestine. Aceste acuzatii contin o parte de adevar dar si o
parte de eroare grava. Partea de adevar este ca spiritualitatea rasariteana nu l-a sfatuit
niciodata pe om, indeosebi pe credincios, sa se lanseze intr-o cursa frenetica dupa
bunuri materiale. Mantuitorul ne-a invatat sa adunam comori in cer fiindca acolo vor
ramane vesnice si netrecatoare. Partea de eroare consta in faptul ca Biserica Ortodoxa
n-a condamnat niciodata bogatia in ea insasi, ci in modul ei de folosire. „Marea
pretuire de care se bucura filantropia in Biserica Rasariteana, se datoreaza faptului ca
ea apare ca un corectiv al bogatiei, in favoarea celor suferinzi si defavorizati, dar si ca
un corectiv al sistemelor si ideologiilor care nu vor sa stie de compasiune si iubire fata
de semenul aflat la stramtorare. Dispretul fata de mila, propovaduit cu atata virulenta

Pr. Prof. Dumitru Radu, Biserica si lumea, p. 430-431

14

Pr. lector drd. Marian Valciu, Probleme sociale in pastoratia contemporana, in

15

Analele U. V., Facultatea de Teologie, Targoviste, 2003, p. 316

9
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

de Nietzsche, a dus la aparitia lagarelor de exterminare in masa. In lumina Sfintei

Treimi, atat lupta pentru dreptate sociala, pentru drepturile omului, dar si filantropia
reprezinta mijloace pentru care Biserica poate contribui la aparitia unei societati cu
fata umana. Din acest punct de vedere putem spune ca programul nostru social este
Sfanta Treime si in aceasta directie trebuie orientata misiunea Bisericii in viitor”. 16
Pentru a se inlatura inegalitatea dintre oameni si pentru participarea tuturor
popoarelor in chip egal la bunurile materiale daruite de Dumnezeu tuturor oamenilor,
Bisericile crestine trebuie sa urmeze ceea ce ne arata si indeamna Sfantul Apostol
Pavel spunand: „credinta lucreaza prin dragoste” (Gal. V.6)
Respectand si implinind cu fidelitate poruncile Domnului Hristos, Bisericile
crestine au datoria sa activeze in continuare, pentru o impartire mai dreapta a bunurilor
materiale, pentru instaurarea in lume a unei noi conceptii economice si politice nu
autonome ci teonome, cu convingerea deplina ca prin aceasta indeplinesc misiunea lor
sacra in lume.
Actualmente, credinta omului simplu a inceput sa se clatine din cel putin doua
motive: saracia si contactul cu lumea artificiala pe care o prezinta mass-media, mai
ales vizuala. Audio-vizualul i-a degradat profund etosul, in sensul negativ al
cuvantului. Saracia, la randul ei, adusa de tranzitia spre economia de piata, l-a facut pe
omul simplu sa fie sensibil la orice act de caritate. Cum misionarii intunericului dispun
de mijloace materiale, cu ele cumpara credinta omului simplu. Ceea ce nu au reusit
comunistii cu educatia ateista, reusesc cei care stau in spatele audio-vizualului. Vazand
zilnic si pe mai multe canale falsa opulenta a societatilor occidentale, cu simtul
concretului foarte dezvoltat, taranul refuza saracia ca ideal de vata crestin. In misiunea
ei, Biserica are nevoie de un nou limbaj si mai ales de actiuni concrete pentru marea
masa a credinciosilor care au fost si sunt oameni saraci si simpli.
Daca nu ar urmari unitatea tuturor oamenilor in comuniune unii cu altii si cu
Dumnezeu, daca, prin misiune, nu ar comunica sfintenia lui Dumnezeu ca lumea sa
participe la ea, misiunea Bisericii ar fi o simpla propaganda religioasa similara
propagandei sectelor si miscarilor religioase anarhice. In Biserica, pe de o parte ni se

16
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Hristos, Biserica, Societate, EIBMBOR, Buc., 1998,
p. 43

10
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

comunica sfintenia prin lucrarile sfinte, iar pe de alta parte, participam in mod dinamic
la sfintenie si la lucrarea de sfintire a lumii, fiecare dintre noi, ca madulare vii intr-un
Trup viu. In Biserica fiecare dintre noi ne lucram sfintirea, in calitate de ucenici ai lui
Hristos si colaboratori ai Lui.
Crestinismul este prin excelenta misionar pentru ca prin el se impartaseste lumii
lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu-Tatal prin Fiul in Duhul Sfant. Biserica
dovedeste acest lucru in calitatea ei de expresie a extinderii in lume a comuniunii
dinamice si mantuitoare a Sfintei Treimi prin insusirile Sale (una, sfanta si
soborniceasca – catolica si apostolica). Misiunea Bisericii este legata de planul lui
Dumnezeu de mantuire a lumii, pe de o parte realizat, iar pe de alta parte realizabil in
istorie: realizat in firea umana asumata, sfintita si preaslavita de Fiul lui Dumnezeu si
in firea celor indreptatiti si sfintiti pana acum, ca membri ai Imparatiei lui Dumnezeu
si madulare ale Trupului lui Hristos si realizabil in cei ce vor urma dupa noi.
Miscarea Bisericii spre lume
Biserica trebuie sa fie mereu in miscare spre lume, spre societate, cu slujirea ei
specifica, caci lumea si societatea sunt acelea care ii ofera Bisericii, precum si
membrilor ei, camp de actiune si posibilitati de slujire a lui Dumnezeu Insusi, prin
slujirea societatii si a institutiilor ei spre binele oamenilor si mantuirea lor.
Aceasta miscare isi are originea in actul creator al lui Dumnezeu. Potrivit
acestui fapt, toate creaturile tind spre desavarsirea si odihna lor in plenitudinea de viata
a lui Dumnezeu. Caci prin miscare si nu prin iesirea din miscare se ajunge la
Dumnezeu. Impulsul miscarii se afla in toate fapturile ca miscare inerenta spre
Creatorul lor. In acest sens parintele profesor Dumitru Popescu spunea referindu-se la
Maxim Marturisitorul: „Intr-o grandioasa viziune, Sfantul Maxim Marturisitorul spune
ca Dumnezeu a impartit veacurile in doua categorii: una care priveste coborarea lui
Dumnezeu catre lume, si alta care are in vedere inaltarea omului si a cosmosului catre
Dumnezeu. Aceasta si pentru ca si cosmosul, nu numai omul, tinde sa fie eliberat de
sub domnia stricaciunii si sa devina un cer nou si un pamant nou in Hristos. Taina
crestinismului este taina materiei universale transfigurata in Hristos. Mantuirea adusa

11
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

de Hristos are dimensiune cosmica, fiindca El a rascumparat lumea pe care zidit-o

dupa vointa Tatalui, prin lucrarea Duhului”.17
Asadar, in miscarea omului exista posibilitatea de a imbogati la nesfarsit
realitatile actuale sau posibile ale lumii, ale societatii, utilizand datele lunii si avand
ajutorul unor forte superioare lumii, adica harul dumnezeesc. „Deci lumea, ca intreg
este, pe de o parte, un sistem definit prin legi naturale si logice, iar pe de alta parte este
un camp contingent dar elastic si deschis. Pentru libertatea omului si pentru actiunea
lui Dumnezeu in ea, care dezvolta prin miscarea libera a omului ceea ce este bun in ea,
ridicand-o pe trepte superioare intr-un crescendo care tine atat de lucrarea lui
Dumnezeu cat si de cea a omului, purtatorul de cuvant al creatiei in fata lui Dumnezeu
si responsabil de lucrarea lui asupra creatiei si in lume si in societate”. 18
Concluzii
Dinamismul Bisericii fata de societate tine de Hristos Insusi, Capul Bisericii
care este legat prin umanitatea Sa indumnezeita de tot ceea ce apartine lumii in
ascensiunea ei spre Dumnezeu, pe care o sustine prin energiile divine necreate.
Mantuitorul Hristos a fagaduit Apostolilor ca puterile iadului nu vor putea birui
Biserica, de aceea nu trebuie sa ne pierdem increderea in fata profetiilor dezastrului.
Totusi este nevoie de o oarecare reflexie si clarificare, mai ales in ce priveste
prerogativele traditionale ale Bisericii si mai ales acolo unde misiunea Bisericii, in
toate institutiile si organizatiile acestora au devenit obiectul unor schimbari
revolutionare.
Biserica este chemata sa promoveze educatia familiei, terapia morala a tinerilor.
Tocmai in acest domeniu interesele Statului si ale Bisericii coincid, putand deveni
astfel parteneri valizi.
Biserica prin misiunea ei va putea sa depaseasca in cele din urma, in constiinta
si comportamentul oamenilor, autonomia lumii printr-o ratiune care se imbratiseaza cu
iubirea, cu rugaciunea, intelepciunea si dreapta vietuire, nadajduim ca Biserica
Ortodoxa are un cuvant greu de spus, prin misiunea ei.. Noi nu suntem impotriva

17
Ibidem, p. 51
18
Pr. Prof. Dumitru Radu, Misiunea Bisericii astazi… p. 24

12
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

economiei, doar ne gandim la cuvintele lui Hristos „Cautati mai intai imparatia lui
Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua”.
In final, nu este prea mult sa speram ca daca vom incerca sa indreptam relatiile
distorsionate ale oamenilor cu Dumnezeu sau ale oamenilor intre ei, atunci Tatal Cel
mult-milostiv, ne va intari si ne va ajuta El Insusi la indreptarea lucrurilor.

13
U.V.T. F.T.Ox. P.M.C.E.
COORDONATE ALE SPIRITUALITATII CRESTINE

BIBLIOGRAFIE

Izvoare:
Biblia sau Sfanta Scriptura Tiparita sub indrumarea si cu purtarea de grija a
Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane cu aprobarea
Sfantului Sinod, Societatea Biblica Interconfesionala din Romania, Bucuresti,1988

Studii si articole
1. Mihaita, Conf. Dr., Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, Misiologie Crestina, Ed.
ASA, 2002.
2. Idem, Arhiepiscopul Targovistei, Otodoxie si ecumenism, Ed. Agora, Buc.,
2000.
3. Plamadeala, Ep. Dr., Antonie, Biserica slujitoare in Sfanta Scriptura, Sfanta
Traditie si in teologia contemporana, Buc., 1972.
4. Popescu, Pr. Prof. Dr., Dumitru, Ortodoxie si contemporaneitate, Ed. Diogene,
Buc., 1996.
5. Idem, Hristos, Biserica, Societate, EIBMBOR, Buc., 1998.
6. Idem, Teologie si societate, in Teologie si cultura, EIBMBOR, Buc., 1993.
7. Radu, Pr. Prof., Dumitru, Biserica si lumea, in „Indrumari misionare”,
EIBMBOR, Buc., 1986.
8. Idem, Misiunea Bisericii astazi si exigentele ei, in „Analele U.V., Facultatea de
Teologie, Targoviste, 2001
9. Staniloae, Pr. Prof., Dumitru, Slujitori ai lui Dumnezeu, slujitori ai altarelor, in
„B.O.R.”, an LXXXVIII, 1970, nr. 3-4.
10. Idem, Servire si proexistenta, in „G.B.”, XXII, 1963, nr. 11-12.
11. Valciu, Pr. lector drd., Marian, Probleme sociale in pastoratia contemporana, in
Analele U. V., Facultatea de Teologie, Targoviste, 2003.

14