Împrăştiind mireasmă de mosc şi de havană, Făcută de vreun obi, de-un Faust din savană Cu şold ca abanosul lucios şi mers felin, Mai bine decât opiul sau cel mai straşnic vin Vreau elixirul vrajei pe-a gurii tale vrană; Când poftele-mi spre tine pornesc în caravană Ţi-s ochii oaza-n care adoarme orice chin. Prin aceşti doi ochi negri, ferestre-a' firii tale, O, demon fără milă, dă-mi flăcări mai domoale; De nouă ori în braţe nu-s Stixul să te strâng Şi vai, nu sunt în stare, o, tu, prealibertina! Ca să-ţi sfărâm curajul şi-avântul să ţi-l frâng, Să fiu la fel în patu-ţi ca-n Hades Proserpina.