COPILUL CU CES

Delimitări conceptuale

Cerințele educaționale speciale reprezintă necesități educaționale

suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educației, adaptate
particularităților individuale și celor caracteristice unei anumite
deficiențe/afectări sau dizabilități sau tulburări/dificultăți de învățare, precum
și o asistență complexă (medicală, socială, educațională etc.). Asistența
complexă fără necesități educaționale suplimentare nu definește CES.
Necesitățile educaționale suplimentare care definesc CES reprezintă
nevoi identificate și observate, în dinamica dezvoltării copilului, de:
- cadrul didactic care lucrează direct cu copilul,
- profesorul itinerant și de sprijin,
- alte cadre didactice,
- personalul serviciului de evaluare și orientare școlară și
profesională,
- medicul de specialitate care pune diagnosticul potențial generator
de deficiență/afectare și/sau dizabilitate sau diagnosticul de
tulburare/dificultate de învățare.
Necesitățile educaționale suplimentare pot fi: adaptare curriculară
realizată de profesorul itinerant și de sprijin împreună cu cadrele didactice,
strategii didactice diferențiate prin utilizare de fișe de lucru și fișe de evaluare
individualizate, demers didactic individualizat/personalizat, utilizarea de
caractere mărite, terapie logopedică….
-

OMEN 1985/2016
metodologia pentru evaluarea si interventia integrata in vederea incadrarii copiilor cu dizabilitati in grad de handicap, a orientarii
scolare si profesionale a copiilor cu cerinte educationale speciale, precum si in vederea abilitarii si reabilitarii copiilor cu dizabilitati
si/sau cerinte educationale speciale


Ordin 5574/2011 Metodologia privind organizarea serviciilor de sprijin educațional
Ordin 5575/2011 Metodologia cadru privind școlarizarea la domiciliu

categorii

copii încadrați în grad de
handicap și orientați
școlar/profesional de către
COSP, aceștia fiind copii
care au simultan dizabilități
și CES
copii încadrați în grad de
handicap și neorientați
școlar/profesional de către
COSP, aceștia fiind fie copii
care au simultan dizabilități
și CES și pentru care
părinții/reprezentantul legal
nu solicită orientare școlară,
fie copii cu dizabilități și fără
CES, școlarizați în unități de
învățământ de masă,
precum copii cu dizabilități
fizice, somatice, HIV/SIDA
sau boli rare neînsoțite de
tulburări psihice;
copii neîncadrați în grad de
handicap și orientați
școlar/profesional de către
COSP, aceștia fiind fie copii
care au simultan dizabilități
și CES, dar pentru care
părinții nu solicită/refuză
încadrarea în grad de
handicap, fie copii doar cu
CES;
copii neîncadrați în grad
de handicap și neorientați
școlar sau profesional de
către COSP, aceștia fiind
copii care au simultan
dizabilități și CES, pentru
care
părinții/reprezentantul
legal nu solicită orientare
școlară și nici încadrare în
grad de handicap
 Terminologie

Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății

(CIF) – este o clasificare a trăsăturilor de sănătate ale persoanelor în
contextul situațiilor individuale de viață ale acestora și a efectelor
mediului.

Dizabilitatea este produsă de interacțiunea dintre trăsăturile de sănătate și

factorii contextuali.

Cerințe Educaționale Speciale (C.E.S.) - sintagmă lansată în 1978 în

Marea Britanie odată cu Raportul Warnok, document ce a reprezentat
fundamentul reformei educaţiei speciale în această ţară.

- 1990 – Congresul Internaţional al Educaţiei Speciale de la Cardiff a

avut ca temă tocmai paradigma „Cerinţe Educaţionale Speciale – reale sau
artificiale?”.
- termenul a fost preluat apoi din 1992 şi de UNESCO, fiind utilizat ca
un corolar al orientării educaţiei speciale spre copil şi comunitate.

C.E.S. desemnează acele nevoi/cerinţe specifice faţă de educaţie,

derivate sau nu dintr-o deficienţă, care sunt suplimentare dar şi
complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, nevoi care
solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/sau
caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o
intervenţie specifică, prin reabilitare/recuperare adecvate.

C.E.S. exprimă nevoia de a se acorda unor copii o asistenţă

educaţională suplimentară (un fel de discriminare pozitivă), fără de care
nu se poate vorbi de egalizarea şanselor, de acces şi participare şi
integrare şcolară şi socială;

C.E.S. semnifică „un continuum” al problemelor speciale în educaţie,

de la deficienţe grave şi profunde la dificultăţi uşoare de învăţare, care
impune cu necesitate individualizarea evaluării şi demersului educaţional,
o analiză plurifactorială şi dinamică a cauzelor eşecului şcolar.

Desigur că în acest context, se subliniază importanţa evaluării

copilului din perspectiva educaţională ( în termeni de potenţial de învăţare
şi de curriculum) şi apoi a intervenţiei educaţionale specifice, diferenţiate
şi adaptate particularităţilor individuale.
 Categorii de C.E.S.

În accepţia UNESCO (1995) sunt 7 categorii de „cerinţe educaţionale

speciale”.:
 dificultăţi/dizabilităţi de învăţare;
 întârziere/deficienţă mentală / dificultăţi severe de învăţare;
 tulburări (dezordini) de limbaj;
 deficienţe fizice/motorii;
 deficienţe vizuale;
 deficienţe auditive;
 tulburări emoţionale (afective) şi de comportament.
De dată mai recentă, sintagma de „cerinţe educaţionale speciale”
este utilizată adesea într-o accepţiune mai largă cuprinzând şi „copii
în situaţie de risc” (copii ce aparţin unor grupări etnice minoritare,
copiii străzii, copii bolnavi de SIDA, copii delincvenţi, copii care
cresc în medii defavorizate)

BIBLIOGRAFIE
Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (CIF1)

OM 1985/2016

OM 5574/2011

OM 5575/2011

Vrăsmaș, E. Dificultățile de învățare în școală – domeniu de studiu si aplicație,

Ed. V&I INTEGRAL, București, 2012