CAPITOLUL I DIDACTICA – TEORIA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
1.1. PRECIZĂRI CONCEPTUALE
Activitatea instructiv-educativă în unităţile şcolare se desfăşoară în cadrul procesului de învăţământ. Acesta reprezintă forma cu cel mai înalt nivel de organizare a activităţii de formare a fiinţei umane, fiind mijlocul principal prin care societatea educă şi instruieşte noile generaţii. Procesul de învăţământ reprezintă ansamblul activităţilor organizate, dirijate şi evaluate în cadrul unor instituţii specializate, sub îndrumarea cadrelor didactice, care sunt special pregătite în acest scop, în vederea realizării unor obiective instructiv-educative. Cu studiul ştiinţific al acestui proces se ocupă o ramură distinctă a pedagogiei denumită didactica sau teoria instruirii. Didactica este una din ramurile principale ale ştiinţelor educaţiei. Termenul de didactică provine din grecescul didaskein, care înseamnă a învăţa pe alţii. Introducerea lui în teoria şi practica şcolii o datorăm în primul rând marelui pedagog ceh J.A. Comenius (1592- 1670) prin lucrarea "Didactica Magna" (1657) *). În concepţia lui Comenius, didactica urma să fie "arta universală de a învăţa pe toţi toate". Conţinutul termenului de didactică includea tot ceea ce se referea la educaţie şi învăţământ, la formarea personalităţii în general. Din această cauză - arată Nicola I. - nu se putea opera o distincţie logică între pedagogie şi didactică, cele două discipline substituindu-se reciproc, situaţie întreţinută şi de faptul că deosebirea între educaţie, ca acţiune practică şi teoria asupra ei era destul de ambiguă" (11, p.333). Treptat, organizarea şi conducerea procesului de învăţământ a devenit tot mai mult o problemă de observaţie sistematică, de explicaţie ştiinţifică, didactica primind înţelesul de: ştiinţă sau teorie a procesului de învăţământ, teorie a predării şi învăţării la toate formele şi pe toate treptele învăţământului, teoria conducerii procesului de predare-învăţare sau teoria instruirii (4).
*) Marea didactică sau arta de a învăţa pe toţi toate.
