Interviu despre

muzica psaltică
Ce este muzica bisericească bizantină? Unde şi cum a
apărut ea?
Aceasta este muzica care se cânta în toate Bisericile
din Răsărit şi abia în perioada modernă a fost
numită „bizantină”, pe motiv că s-ar fi dezvoltat în
mod special în Constantinopol (vechiul Bizanţ) şi în
Muntele Athos. Deci este muzica tradiţională a
întregii Biserici Ortodoxe sau, mai pe scurt spus, este
muzica ortodoxă şi limbajul cântat al Ortodoxiei.
Odată cu apariţia creştinismului, în special în mediul
grecesc din bazinul mediteraneean, muzica populară
a vechilor elini a fost adaptată la textul psalmilor şi a
cântărilor bisericeşti, transfigurându-se. Spun
aceasta, pentru că în limba greacă verbul „a cânta”
are două forme: „psalo” – pentru cântarea adresată
lui Dumnezeu şi „tragoudao” – pentru interpretarea
cântecelor lumeşti. Iată de ce, muzica bisericească
bizantină se mai numeşte „muzică psaltică” sau
„psaltichie”, adică muzică închinată lui Dumnezeu.
În general se vorbeşte despre patru perioade de
dezvoltare a muzicii psaltice:
 În prima perioadă (sec. I-VII) muzica
bisericească era oarecum improvizată şi se
desprindea din muzica laică. Un aport
substanțial în această dezvoltare l-au făcut
monahii sirieni în sec. IV-V, apoi şcoala
imnografică şi muzicală din Constantinopol în
sec. VI-VII.
 În a doua perioadă (sec. VII-XII), datorită Sf.
Ioan din Damascul Siriei (†749), se desăvârşeşte
sistemul celor opt glasuri (octoihul) deja
răspândit în Palestina; adică toate cântările
bisericeşti au fost grupate în opt familii
melodice, în funcţie de lungimea versului şi
scara muzicală pe care o foloseau. Ioan
Damaschin, devenind monah în mănăstirea Sf.
Sava de lângă Ierusalim, a compus împreună cu
fratele său Cosma numeroase cântări care se
folosesc până astăzi în Biserică. Deja în sec. IX
centrul muzicii şi a imnografiei bizantine se
transferă din Palestina la Constantinopol, în
special la Mănăstirea Stoudion, unde se
definitivează sistemul cărţilor de cult, iar imnele
bisericeşti erau cântate pe unul din cele 8
glasuri.
 În a treia perioadă (sec. XIII-XVIII), monahul
athonit Ioan Cucuzel (sec. XIII), elaborează un
sistem complex de scriere a muzicii psaltice prin
neume. În această perioadă, când majoritatea
 textelor bisericeşti erau deja scrise, se depune un
efort considerabil pentru a pune aceste texte pe
note muzicale. Se pare că tot în această perioadă
cântarea psaltică a început să fie secundată de
fundalul muzical numit „ison” sau „isokratima”.
Mai precizăm că în această perioadă muzica
psaltică se cânta deja pe larg în Balcani şi în
Rusia, iar capitala cântării bisericești devine
Muntele Athos, care-şi păstrează acest statut
până astăzi.
 La începutul perioadei moderne (sec. XVIII –

prezent) are loc o reformă a notaţiei psaltice,

realizată de Hrisanth din Madyt, Grigore
Protopsaltul şi Hurmuz Hartofylax. Această
reformă, numită „hrisantică”, constă în
simplificarea sistemului lui Ioan Cucuzel şi
uniformizarea unor tradiţii locale. În prezent
există cărţi de teorie a acestei muzici psaltice şi
sute de cărţi cu partituri muzicale în diferite
limbi.
Unde în prezent se cântă această muzică
psaltică?
În prezent, toate Bisericile de limbă greacă (adică
Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei,
Ierusalimului, Bisericile Greciei şi Ciprului), la care
se adaugă Biserica Ortodoxă Română şi parţial
Bisericile Serbiei şi Bulgariei – toate folosesc anume
muzica bisericească bizantină. De asemenea, vechea
Patriarhie greacă a Antiohiei deşi, din motive
misionare, a trecut la limba arabă de slujire,
păstrează şi promovează cu mult succes muzica
psaltică. Comunităţile ortodoxe arabe din America şi
Europa, alături de cele greceşti, au făcut ca astăzi să
existe cântări psaltice inclusiv în engleză, franceză,
spaniolă, portugheză (braziliană) sau germană.
Dar de ce Biserica Rusă foloseşte muzica
corală şi cum a ajuns aceasta să se cânte şi în
Republica Moldova?
La începutul sec. XVIII, ţarul rus Petru I, fiind
fascinat de tot ce văzuse în Occident, a dispus ca
Biserica Rusă să renunţe la muzica de origine
bizantină, numită la ruşi „znamenîi raspev” (o
variantă de psaltică pre-cucuzeliană, cunoscută şi în
Georgia) şi, după modelul romano-catolic, a trecut la
muzica corală. Deci, trebuie să spunem fără ocolişuri
că muzica corală nu are nimic cu tradiţia ortodoxă, ci
este preluată de la romano-catolici, adaptându-o la
sistemul celor opt glasuri bizantine, care în
catolicism nu există. Bineînţeles, fiind atâta timp
cântată şi prin mănăstiri, această muzică a fost
oarecum „înduhovnicită” şi nu este atât de stridentă
şi haotică ca cea romano-catolică şi nici măcar ca
muzica corală românească din sec. XX. Totuşi, ea nu
are profunzimea şi bogăţia muzicii psaltice, chiar
dacă poate fi mai uşor cântată de masele largi de
credincioşi şi mulţi o îndrăgesc.
Această muzică corală se cântă nu doar în Rusia, ci şi
în toate ţările care au fost sub influenţa ei: fosta
URSS (inclusiv Moldova), Polonia, Cehia şi Slovacia,
iar parţial şi în Bulgaria şi Serbia. În Moldova,
muzica corală a pătruns treptat, după 1812, iar la
începutul secolului XX, în special datorită lui Mihail
Berezovschi şi a şcolii lui, muzica corală devine
preferată în Basarabia (inclusiv în cadrul României
Mari), iar după 1945, când sunt închise ultimele şcoli
de cântăreţi de pe lângă mănăstiri (Dobruşa, Rudi,
Curchi ş.a.), muzica psaltică dispare definitiv din
Basarabia. Abia se mai întâlneau câţiva bătrâni care
învăţase în şcolile de cântăreţi de pe lângă mănăstiri,
dar şi aceştia evitau să cânte psaltica, întrucât, în
Basarabia, muzica psaltică este asociată cu
românismul unionist – ceea ce bineînțeles este fals!
Care-i soarta muzicii bizantine în Republica
Moldova astăzi? Există vreo şcoală în care să
poată fi învăţată?
Din păcate, aşa cum am simţit şi pe propria piele,
atunci când am încercat să dezvolt muzica psaltică
la Mănăstirea Zăbriceni (raionul Edineţ), m-am
confruntat cu abordări puternic politizate. Dacă
cânţi psaltică, înseamnă că eşti român, vrei unirea cu
România etc. iar, pe lângă toate, se mai fac şi
următoarele asocieri prosteşti legate de faptul că
Biserica Română ţine calendarul nou, ţinut şi de
catolici şi, prin urmare, „promovând muzica psaltică,
promovezi nu doar românismul, ci şi catolicismul”.
Am auzit această prostie chiar din gura unor preoţi
rusofoni din Moldova, care sunt împotriva muzicii
psaltice, fără să ştie că anume muzica corală pe care
o cântă ei este romano-catolică 100%, iar muzica
psaltică este adevărata muzică ortodoxă.
În prezent, muzica psaltică se cântă în Moldova doar
de cei care au avut posibilitatea şi mai ales dorinţa
de a o învăţa în România, iar aceştia sunt foarte
puţini. În şcolile teologice din Moldova ea nu se
predă, iar încercarea de a o studia la Academia
Teologică din Chişinău a fost din start sortită
eşecului, pentru că lipsea motivaţia. Înainte de a
învăţa muzica psaltică, trebuie să-i descoperi
frumuseţea şi taina, trebuie să te îndrăgosteşti de ea
şi să trăieşti cu ea, iar toate acestea depind nu doar
de mediul în care ai trăit, ci şi de caracterul şi fineţea
culturală a fiecărui om. Mai mult decât atât, o şcoală
de muzică bisericească bizantină (ca şi una de
iconografie bizantină, de exemplu) necesită şi multe
investiţii financiare, pe care nimeni nu-i dispus să le
facă. Mai-marii Bisericii noastre preferă kitsch-uri
„aurite” ruseşti, decât artă bisericească tradiţională,
imprimată de duh.
Să înţelegem că Dumneavoastră aţi adus
muzica psaltică la Mănăstirea Zărbriceni?
Eu am ajuns la Zăbriceni în 2003, după ce
terminasem facultatea în România şi vieţuisem mai
bine de doi ani la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi.
Cu bucurie am constatat că la acel moment, la
Zăbriceni, deja exista dorinţa de a cânta psaltica, iar
câţiva părinţi şi studenţi învăţase unele cântări după
ureche, ascultând casete sau CD-uri din România.
Însă nici unul dintre ei nu ştia cum se cântă cele opt
glasuri în psaltică, nemaivorbind de note şi partituri.
În primii ani cântam mixt, adică fraţii cântau
psaltică, iar studenţii cântau corală, dar din 2009,
când s-au închis şcolile teologice, se cântă doar
psaltică.
Deşi am avut destulă putere administrativă de a
impune muzica psaltică în seminarul şi facultatea
care funcţionau pe lângă mănăstire, eu personal nu
am avut timp să mă ocup de predarea psalticii la
studenţi şi nici studenţii nu erau foarte interesaţi de
învăţarea ei, deşi o auzeau zilnic la slujbele
mănăstireşti. Se întrebau însă dacă o vor putea cânta
undeva, mai ales că efortul învăţării ei se compară cu
efortul de a învăţa o limbă străină (cu condiţia să ai
şi capacităţi muzicale), iar motivaţia de a învăţa
limbi străine în Moldova ştiţi că este minimă: de ce
să învăţ franceza, dacă n-o să ajung în Franţa? Şi iată
că mulţi au ajuns şi nu ştiu nimic. Aşa e şi cu
psaltica…
Acum la Zăbriceni, chiar dacă eu am plecat încă din
2011, există un părinte care a învăţat psaltică, iar
alţii cântă după el. Mai mult decât atât, Mănăstirea
Zăbriceni a adoptat rânduiala liturgică şi
duhovnicească a mănăstirilor athonite, iar aceasta dă
un plus de frumuseţe slujbelor. Mulţi au auzit despre
aceasta şi merg la Zăbriceni special pentru psaltică,
iar alţii în continuare sunt reticenți.
Am auzit că se cântă psaltică şi la Mănăstirea Sireţ
de lângă Chişinău, dar la ei acest lucru nu pare atât
de special, având în vedere că părintele stareţ este
originar din România şi mulţi ani Mănăstirea Sireţ a
fost sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei,
dependentă de Patriarhia Română. Parţial se cântă
psaltică şi la Mănăstirea Frumoasă din raionul
Călăraşi, iar despre alte locuri nu ştiu…
Apreciez încercările unora de a cânta psaltică (fie şi
după notaţie liniară), dar majoritatea tentativelor pe
care le-am văzut, în special prin parohii, erau
departe de profesionalism şi nici măcar nu semănau
cu psaltica. Consider că dacă nu ştii să cânţi corect,
mai bine să nu cânţi deloc, ca nu cumva să înveţi
greşit, iar altora să le stârneşti repulsie faţă de
această frumuseţe a Bisericii.