Metode de educaţie pentru sănătate

Sănătatea orală este o componentă importantă a sănătății care trebuie să fie inclusă în
serviciile oferite populației, dar și în programele de prevenție și educație. Din păcate în România,
sănătatea orală se remarcă printr-o prezență extrem de redusă în politicile publice, fiind
considerate de experți ca fiind ”caracterizată aproape prin lipsă”. Interesul decidenților pentru
domeniul sănătății orale este scăzut pe de o parte datorită percepției deficitare a importanței
domeniului, iar pe de altă parte lipsei unei presiuni publice constant în acest sens. Costurilor
ridicate ale serviciilor medicale stomatologice, au făcut ca acestea să fie acordate cu precădere în
sistem privat, iar decidenții au preferat să le considere a fi ”un lux” și astfel să nu fie decontate
decât într-o extreme de mică măsură din fonduri publice. [1]

Sănătatea orală a populațieii este un domeniu puțin dezbătut în România, fapt evidențiat prin
numărul redus de studii care să analizeze diversele provocări și oportunități de dezvoltare. Lipsa
acestor analize ale domeniului se datorează și numărului foarte mic de date publice existente,
singurele cercetări mai ample ale domeniului fiind realizate de către companii private (GSK Oral
Care Segment studies - Ipsos 2016, Ipsos 2012, Dedalus, 2014). Conform datelor ultimului
studiu (GSK Oral Care Segment studies - Ipsos 2016):

 Românii consideră că igiena orală presupune să îți menții dinții naturali și sănătoși, dar
44% nu mai au dinții naturali.
 Doar 41% dintre români încearcă să prevină problemele dentare prin controale regulate
la stomatolog, iar 1 din 10 respondenți nu au fost niciodată la dentist.
 Principalele motive ale vizitelor rare la stomatolog sunt legate de conștientizarea redusă
a problemelor dentare și a riscurilor asociate acestora, dar și costul ridicat al serviciilor.
 70% dintre respondenți au probleme orale, cele mai importante fiind cariile, placa
dentară,sensibilitatea dinților și sângerarea gingiilor. [1]

Pentru ca oamenii sa fie mai responsabili de santatea orala se impune realizarea unor
metode de educatie ,in urma carora sa fie informati corespunzator. Educaţia pentru sănătate
implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a tehnicilor de comunicare, ca element
fundamental. Pot apare bariere în comunicaţie care ţin de deosebirea socio-culturală dintre
educator şi receptorul informaţiei, receptivitatea scăzută a audientului, atitudine negativă faţă de
medic sau educator, înţelegere limitată sau transmiterea de mesaje contradictorii.Pentru a depăşi
aceste bariere educatorul trebuie să vorbească clar şi rar, într-un limbaj adecvat auditoriului, cu
explicaţii, şi să transmită informaţiile într-o succesiune logică, numărul acestora/şedinţă să nu fie
prea mare şi să revină asupra noţiunilor importante, când are dubii în legătură cu înţelegerea lor
de către auditor, utilizând tehnici pedagogice adecvate. [2]
 Metodele de educatie pentru sanatate sunt:

 metode de cercetare-scopul cercetarii fiind acela de a afla nivelul de educaţie

pentru sănătate ,înainte şi după o campanie de informare,ca modalitate de control
al acţiunii.Aceste metode pot fi:

1. cantitative : analiza datelor statistice şi anchete prin chestionar

2. calitative : observaţia(directă sau participativă ) , interviul

(semistructurat,anamneză, în grup) , conversaţia (individuala ,ocus grup).

 metode de acţiune -sensibilizarea şi penetrarea informaţiei

1. sensibilizarea se adresează unor mase largi de populaţie într-un

interval scurt de timp şi are ca scop creşterea receptivităţii asupra
unor probleme de sănătate. Substratul acţiunii este informativ ,fără
să se asume responsabilitatea modului în care oamenii decid să
folosească informaţiile transmise.Sensibilizarea pregateşte terenul
unor acţiuni ulterioare şi se poate realiza prin mai multe modalităţi
:postare,filme scurte,sloganuri etc.

2. penetrarea informaţiei continuă sensibilizarea pe un interval de

timp mai lung şi se adreseaza unei populaţii ţintă.În acest caz pe
lângă informare se realizează şi educaţia şi consilierea individului
în vederea schimbării stilului de viaţă.

Mijloacele de educaţie pentru sănătate se referă la modalităţile de transmitere a mesajului

de la comunicator la receptor .Ele pot fi :

a) Auditive : convorbirea educativ-sanitara (în grup,individuala ) , lecţia , conferinţa , radio.

Convorbirea constă într-o expunere a educatorului urmată de întrebări şi răspunsuri

asupra temei propuse,prin aceasta urmarindu-se explicarea unor probleme puţin
cunoscute sau neclare. Ea poate fi de mai multe feluri : individuală-în cabinetul de
medicină dentară , în cadrul unui grup (persoanele cu aceleaşi preocupări la locul de
muncă ,tineri)

Lecţia constă în transmiterea unui plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico sanitare.
Se foloseşte de preferinţa in unităţile de învăţământ.

Conferinţa se cunosc mai multe varietăţi : conferinţe educativ-sanitare (orgnizate în săli

publice şi axate pe diverse teme medicale) ,cicluri de conferinţe (expunerea aceloraşi
 teme medicale în mai multe etape succesive) , simpozion educativ sanitar ,seară cultural
sanitară etc.

Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate orală

1. identificarea şi caracterizare consumatorilor

2. identificarea nevoilor si ierarhizarea lor

3. formularea de scopuri şi obiective strategice teoretice

4. identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil sănătăţii

5. elaborarea conţinutului şi alegerea metodelor de folosit

6. acţiunea propiu -zisa de influenţare , formare de atitudini ,comportamente

7. evaluarea rezultatelor procesului : continuă,imediată,de etapă,terminală. [3]

Scopuri
continut
(pentru ce?) planificare (ce?)

evaluare
obiect (la mijloace
ce?) (cum?)

executie

Subiect
Factorii determinanti
(cine?)

Figura : Etapele implementării unui program de educaţie pentru sănătate orală [3]
 Bibliografie
1. http://www.cmpp.ro/wp-content/uploads/2016/11/Raport-policy-Sanatate-orala-sept-2016.pdf

2. https://cyd.ro/educatie-pentru-sanatate-si-comunicarea-in-educatia-pt-sanatate/

3. " Sănătate Publică şi Management" Tintiuc Dm., Grossu Iu.; Chişinău, 2007.