Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Unitatea de învăţare 1

Curente psihologice

Cuprins
Pagina
1.1. Introducere ............................................................................................... 12
1.2. Obiective .................................................................................................. 12
1.3. Subiecte de studiu .................................................................................... 13
1.3.1. Definirea obiectului de studiu .......................................................... 14
1.3.2. Psihologia științifică vs psihologia simțului comun .......................... 15
1.3.3. Personalități și curente psihologice ................................................ 18
1.3.3.1. Psihanaliza ................................................................................... 18
1.3.3.2. Behaviorismul ............................................................................... 21
1.3.3.3. Psihologia umanistă...................................................................... 24
1.3.3.4. Psihologia cognitivă ...................................................................... 27
1.4. Rezumat ................................................................................................... 28
1.5. Test de autoevaluare ................................................................................ 28
1.6. Concluzii ................................................................................................... 30
1.7. Bibliografie obligatorie .............................................................................. 30

1.1. Introducere

Prima unitate de învățare conţine cadrul general de familiarizare cu

disciplina, fiind definit obiectul său de studiu. După un scurt istoric al
noţiunii de psihic, este subliniată distincţia dintre psihologia ştiinţifică şi
psihologia simţului comun. Sunt descrise apoi principalele şcoli şi
curente psihologice: psihanaliza, psihologia umanistă, behaviorismul,
psihologia cognitivă.
Cunoştinţe preliminare: cunoştinţe de psihologie generală (din
liceu)

Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la

bibliografia obligatorie; instrumente de scris

Durata de învăţare: 6 ore (se recomandă ca timpul total de

învățare să fie fracționat de student în zile diferite)

1.2. Obiective

1. Definirea noţiunii de psihic/sistem cognitiv

2. Delimitarea studiului ştiinţific al psihologiei de abordările pseudo-

Pagina 12
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

ştiinţifice
3. Identificarea specificului diverselor şcoli/curente de gândire din
psihologie

1.3. Subiecte de studiu

Psihologia ştiinţifică s-a constituit relativ târziu, însă preocuparea

indivizilor de a se cunoaşte pe sine sau pe ceilalţi a existat din cele mai
vechi timpuri, dezvoltându-se odată cu relaţiile sociale. Preocuparea
oamenilor de a-şi cunoaşte semenii, de a le putea prezice
comportamentul, de a-şi înţelege propria viaţă sufletească se reflectă într-
o bogat fond de opinii şi observaţii practice legate de viaţa cotidiană,
fixate şi transmise iniţial pe cale orală. Această zestre folclorică,
transmisă din generaţie în generaţie, exprimată în proverbe, locuţiuni,
îndemnuri şi poveţe, validate printr-o îndelungată experienţă culturală
comună, constituie aşa-numita psihologie empirică (sau psihologia
simţului comun).
Alături de psihologia empirică, anterioară şi paralelă ştiinţei, s-a dezvoltat
o psihologie preştiinţifică, reunind analize ale vieţii sufleteşti sau tipologii
comportamentale descrise în operele literare, analize ale proceselor
psihice realizate de filozofi, studii privind conduita cuprinse în tratate de
morală, observaţii medicale, etc. Dealtfel, înainte de a deveni o ştiinţă
autonomă, psihologia a fost multă vreme parte integrantă a filosofiei,
viaţa psihică constituind alături de alte aspecte ale existenţei obiect al
reflecţiei filosofice. În perioada preştiinţifică a psihologiei s-au prefigurat
ipoteze, s-au acumulat cunoştinţe, s-au condensat observaţii, etc.
Psihologia ştiinţifică s-a constituit abia în a doua jumătate a secolului
trecut, mai mulţi autori consemnând naşterea acesteia în anul 1860, odată
cu prima abordare experimentală a proceselor psihice, de către Th.
Fechner. Th. Fechner, medic şi fizician, a efectuat o serie de experimente
asupra senzaţiilor, demonstrând că între intensitatea subiectivă a senzaţiei
(variabilă psihologică) şi intensitatea stimulului (mărime fizică) există o
relaţie de directă proporţionalitate, descrisă printr-o lege matematică
(legea psihofizică fundamentală).
Printre posibilele cauze ale constituirii psihologiei ştiinţifice atât de
târziu, se numără complexitatea fenomenului psihic şi variabilitatea sa
individuală, precum şi antinomismul primelor şcoli sau curente
psihologice. Odată cu maturizarea psihologiei ştiinţifice şi extinderea
domeniului său de investigaţie, se constată un demers integrativ în
abordarea fenomenului psihic, concomitent cu constituirea diverselor

Pagina 13
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

ramuri aplicative ale noii ştiinţe (psihologia sănătăţii, psihologia şcolară,

psihologia clinică, psihologia industrială, psihologia organizaţională, etc).

1.3.1. Definirea obiectului de studiu

Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi explicarea

fenomenelor şi însuşirilor psihice.
În sens etimologic, termenul psihologie provine din cuvintele greceşti
psyche = psihic, suflet şi logos = cuvânt, cunoaştere, ştiinţă.
La originile sale istorice, termenul psihic (psyche) reunea sincretic
elemente subiective şi obiective. Studiul psihicului a pornit de la
observarea manifestărilor sale (fenomenele psihice), oamenii învăţând pe
parcursul evoluţiei filogenetice, din confruntarea cu realitatea, că
fenomenele psihice prezintă aspecte obiective şi subiective.
Dimensiunea subiectivă a fenomenului psihic, privit ca „fapt de
conştiinţă”, fenomen pur subiectiv şi intern, accesibil numai celui care îl
trăieşte, a fost exacerbată de psihologia introspecţionistă (orientare
preştiinţifică).
Dimensiunea comportamentală a fenomenului psihic a fost evidenţiată de
curentului behaviorist (comportamentalist), născut ca replică la
psihologia introspecţionistă, în S. U. A., la încetul sec. XX. Obiectul
psihologiei a devenit comportamentul, realitate obiectivă, observabilă,
externă individului. În behaviorismul clasic, cunoaşterea psihologică era
redusă la înregistrarea conexiunilor dintre stimuli sau situaţii şi
răspunsurile organismului.
Dimensiunea cognitivă a psihicului a fost evidenţiată odată cu apariţia
psihologiei cognitive, tot în S.U.A., la mijlocul sec. XX. Psihologia
cognitivă studiază prelucrările la care este supusă informaţia între
recepţia senzorială şi răspunsul comportamental. Deşi psihologia
cognitivă pasează la baza fenomenului psihic cogniţia (prelucrarea de
informaţie), aceasta nu promovează o perspectivă reducţionistă asupra
vieţii psihice, considerată rezultat fenomenologic al interacţiunii dintre
creier-cogniţie-comportament.
Dimensiunea biologică (craniană) a fenomenului psihic este evidentă,
fiind amplu dezbătută la nivel teoretic de-a lungul timpului. De la
perspectiva reducţionistă conform căreia psihicul era considerat o simplă
funcţie a creierului, neuroştiinţele cognitive evidenţiază astăzi
complexitatea relaţiilor funcţionale dintre procesele psihice şi substratul
lor neurofiziologic.

Pagina 14
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Integrând aceste patru dimensiuni psihicul – obiectul de studiu

al psihologiei - poate fi definit ca un construct abstract care
reuneşte experienţa subiectivă a persoanei, particularităţile
fiziologice şi ale funcţionării craniene, prelucrările de informaţie şi
comportamentul. Formele de manifestare ale psihicului sunt fenomenele
şi procesele psihice.
Exemplu: În cazul oricărui proces sau fenomen psihic, pot fi
identificate cele patru dimensiuni enunţate în definiţia
anterioară. Astfel, în cazul memorării unui text, substratul
neurofiziologic al acestei activităţi mentale ilustrează dimensiunea sa
biologică, iar transformările complexe pe care le suferă materialul între
memorare şi reproducere ilustrează dimensiunea cognitivă. Dimensiunea
comportamentală a memorării este dată de variatele procedee pe care
persoana le angajează, iar dimensiunea subiectivă rezultă din
conştientizarea faptului că materialul a fost memorat.

1.3.2. Psihologia științifică vs psihologia simțului

comun
Psihologia este astăzi o disciplină ştiinţifică, o disciplină de studiu
academic şi, în acelaşi timp, o disciplină aplicativă. Psihlogia are ca
obiect de studiu funcţionarea mentală (abordată la interfaţa cu biologia –
incluzând aici aspecte genetice, neurochimice şi neurofiziologice - şi la
interfaţa cu mediul) şi comportamentul (individual şi social).
Psihologia a devenit disciplină academică odată cu înfiinţarea primului
Laborator de Psihologie Experimentală, la Leipzig, de către W. Wundt
(1879). În zilele noastre psihologia este un domeniu de studiu extrem de
popular atât în Europa cât şi în Statele Unite. Această creştere în
popularitate a contribuit însă prea puţin la formarea unei percepţii sociale
corecte asupra disciplinei în cauză. Articolele din revistele de timp liber,
cărţile de pe rafturile de dezvoltare personală şi auto-ajutorare ale
librăriilor, consilierii de pe canalele media, imaginile stereotipe ale
psihoterpeuţilor din cinematografia ultimelor decenii au conturat la
nivelul publicului larg opinia că psihologia deţine un rol important în
rezolvarea unor probleme reale ale societăţii, dar cu toate acestea, este o
ştiinţă „slabă” (mai puţin pertinentă şi riguroasă decât biologia, fizica,
chimia ştinţele economice sau medicina, considerate a fi ştiinţe „tari”).
Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celuilalt sunt preocupări general umane,
iar pentru aceasta fiecare persoană dispune de o capacitate naturală de a
reflecta asupra propriilor procese mentale, de a intui stările subiective ale
celorlalţi şi de a le anticipa comportamentul. Încrederea în intuiţie şi în
propriile observaţii, la care se adaugă o vastă moştenire socio-culturală de

Pagina 15
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

predicţii comportamentale, ne fac să credem că, cunoaşterea psihologică

este una facilă şi auto-evidentă. Cunoştinţele derivate din capacitatea
naturală a oamenilor de a explica şi de a prezice comportamentul şi
stările mentale ale celorlalţi alcătuiesc o aşa-numită psihologie populară
sau a simţului comun.

Psihologia ştiinţifică îşi legitimează astăzi statutul prin: 1). existenţa

unui obiect de studiu clar definit; 2) existenţa unor metode de
cercetare care şi-au dovedit utilitatea în studiul fenomenelor
psihice (ex.: observaţia, experimentul, ancheta psihologică – pe bază de
chestionar şi interviu, analiza produselor activităţii, testul psihologic şi
alte metode psihometrice, simularea pe computer, protocolul analizei cu
voce tare, etc); 3). descoperirea unor legi care stabilesc raporturi între
fenomenele studiate, a unor teorii şi modele; 4). existenţa unui domeniu
specific de termeni, noţiuni şi concepte.

Fără îndoială, o parte dintre cunoştinţele vehiculate la nivelul

psiholgiei simţului comun sunt valide, dat fiind faptul că aspecte
importante ale proceselor psiho-comportamentale sunt accesibile
introspecţiei şi observaţiei directe. Doar că, astfel de cunoştinţe sunt
nesistematizate, uneori sunt auto-evidente iar alteori sunt rezultatul
supragenerealizării unor experienţe particulare. Psihologia simţului
comun are la bază un anumit „realism naiv” (credinţa că lumea este
accesibilă simţurilor noastre, experienţa personală fiind utilizată pentru a
demonstra valoarea de adevăr a unor afirmaţii), însă poate constitui o
valoroasă sursă de ipoteze pentru psihologia ştiinţifică.

Tabelul 1.1. Indicii care ne ajută să recunoaştem pseudoştiinţa

(adptare după Lilienfeld, S. O., Lynn, S. J., Namy, L. L. & Woolf, N. J. (2011).
Psychology: from inquiry to understanding. Boston, MA: Allyn & Bacon)

Afirmaţii/promisiuni
exagerate
Argumente anecdotice
Absenţa cercetărilor de
laborator, desfăşurate în
condiţii controlate
Explicaţii imposibil de
verificat
Exemple
Depresia sau schizofrenia se datorează unor simple
perturbări ale aurei sau ale energiei vitale şi prin câteva
şedinţe de reechilibrare energetică se pot vindeca
O prietenă a urmat terapia x şi s-a vindecat de depresie;
sau, o anumită firmă încearcă să ne convingă de eficienţa
unui preparat împotriva ridurilor sau a căderii părului
prezentându-ne poveştile de succes ale câtorva persoane
Fenomene cum sunt telepatia sau unele vindecări
miraculoase au fost consemnate în anumite circumstanţe,
însă atunci când sunt replicate în condiţii de laborator
rezultatele sunt neconcludente

Pagina 16
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Explicaţii care uneori sunt
logic coerente dar care
contravin dovezilor
ştiinţifice sau care nu au fost
niciodată demonstrate
Absenţa unor conexiuni cu
cercetări similare
Absenţa unor evaluări sau
recenzii din partea altor
cercetători sau a unor replici
ale cercetărilor desfăşurate
în laboratoare independente
Absenţa actualizării datelor
şi a teoriilor atunci când
noile cercetări impun acest
lucru
Tabelul 1.2. Etape ale unui demers ştiinţific (după The Science Council UK)
Înregistrarea faptelor: observarea
unor fenomene sau evenimente,
măsurare, culegerea datelor
Formularea unei(or) ipoteze:
identificarea şi definirea
variabilelor implicate, anticipare,
predicţie, intuirea unor relaţii
Testarea empirică a ipotezelor:
experiment sau studiu de corelaţie, dintre cele două variabile (măsurate cu instrumente
controlul variabilelor
Raţionament inductiv: încercarea
de a stabili reguli sau concluzii
generale pe baza datelor
particulare
Replicare
Analiza critică
Terapia x are rezultate doar în cazul persoanelor care
cred cu adevărat sau care merită vindecarea, stările
sufleteşti sunt determinate de anumite vibraţii astrale etc.
Un studiu efectuat pe un eşantion de 25 de femei cu vârste
cuprinse între 35 şi 55 de ani a demonstrat o reducere a
ridurilor cu 75/% după o lună de utilizare a produsului
Progresul cercetării ştiinţifice conduce de obicei la o
actualizare firească a cunoştinţelor. În afara ştiinţei,
teoriile sunt rezistente la schimbare: de pildă, majoritatea
astrologilor contemporani lucrează cu un model al
sistemului solar vechi de 4000 de ani deşi ulterior au fost
descoperite noi planete
Exemplu
Mulţi profesori apreciază că abandonul şcolar este
mai frecvent în rândul elevilor de gimnaziu care
provin din familii sărace
Între probabilitatea de finalizare a studiilor
gimnaziale şi nivelul de trai al familiei există o
corelaţie pozitivă
Analiza statistică a posibilei relaţii de corelaţie
adecvate)
În cazul confirmării ipotezei, o posibilă concluzie
generală ar fi aceea că elevii proveniţi din medii
defavorizate economic constituie un grup de risc în
ceea ce priveşte abandonul şcolar
Replicarea cercetării iniţiale pe mai multe grupuri
de elevi va spori gradul de generalitate al concluziilor
Cercetarea autentică înseamnă a ne păstra mintea
deschisă spre contraargumente şi a nu ne lăsa orbiţi
de propriile ipoteze. Reliefarea limitelor cercetări
este întotdeauna un pas spre progres. Nu putem
ignora faptul că valoarea unei cercetări este
stabilită în cele din urmă de comunitatea ştiinţifică.
Astfel, recenzia/evaluarea din partea altor
cercetători, sau chiar replicarea cercetării de către
aceştia, devin importanţi indicatori de calitate
Pagina 17
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Psihologia contemporană cuprinde atât cercetare fundamentală, menită să

dezvolte modelele teoretice existente, cât şi cercetare aplicativă, menită
să rezolve probleme practice, optimizând activitatea oamenilor în diverse
domenii. Progresul cercetării a condus la conturarea în cadrul psihologiei
a mai multor arii de expertiză/domenii aplicative, dintre care enumerăm:
psihologia clinică, psihologia sănătății, psihologia educației, psihologia
dezvoltării, psihologia industrială și organizațională, psihologia socială,
psihologia cognitivă, psihologia judiciară, psihologia consumatorului etc.

Sarcină de învăţare

Redactează un tabel cu două coloane și 10-15 rânduri pe o coală A4 în

care să sintetizezi atributele psihologiei științifice comparativ cu psihologia
simțului comun.

1.3.3. Personalități și curente psihologice

În psihologie au existat de-a lungul timpului mai multe curente sau școli
de gândire, diferite între ele în ceea ce privește modalitățile de definire și
de abordare a fenomenelor psihice. În continuare prezentăm unele dintre
cele mai influente curente psihologice.

1.3.3.1. Psihanaliza

Psihanaliza este o teorie dinamică şi comprehensivă a vieţii psihice şi o

şcoală de psihoterapie. Părntele fondator al psihanalizei este S. Freud
(1856-1939), însă de-a lungul timpului, aceasta a cunoscut variate
dezvoltări şi reformulări, datorate iniţial unor colaboratori ai lui Freud,
precum A. Adler sau C. G: Jung iar ulterior unor descendenţi remarcabili,
precum J. Lacan, E. Fromm, H. Sullivan sau K. Horney. Volumul Studii
asupra isteriei (publicat de J. Breuer şi S. Freud, în 1985) consemnează
începuturile psihanalizei, Freud exprimându-şi convingerea că, cel puţin
în cazul celebrei paciente Anna O., simptomele nevrotice se datorează
unor amintiri dureroase din copilărie care nu pot fi reamintite. Odată cu
publicarea Interpretării viselor (1899) teoria psihanalitică câştigă
notorietate în rândul comunităţii ştiinţifice, urmând să atingă un maxim
de influenţă în a doua jumătate a secolului XX, la câteva decenii după
moartea fondatorului său.

Pagina 18
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Teoria freudiană evidenţiază rolul inconştientului în determinarea

comportamentului manifest al persoanei, propunând un model
structural al psihicului alcătuit din trei constructe funcţionale: id-
ul, format din instincte şi pulsiuni inconştiente primare, guvernat de
principiul plăcerii, eul, conştient, organizat, supus constrângerilor
realităţii şi supra-eul, un fel de instanţă socio-morală care, din raţiuni
adaptative, cenzurează şi constrânge manifestările instinctuale.
Id-ul (inconştientul) este componenta energetică primordială a
personalităţii, prezent încă de la naştere, obscur şi dezorganizat, sediu al
reprezentărilor arhaice, sursă a dorinţelor care solicită gratificare şi
expresie a cerinţelor de supravieţuire/adaptare. Conţinuturile sale –
impulsuri, instincte, trebuinţe primare, gânduri, emoţii sau dorinţe
refulate – sunt în întregime inconştiente. Freud a descris două instincte
fundamental umane, opuse: instinctul vieţii (Eros) şi instinctul morţii
(Thanatos), care generează două pulsiuni instinctuale corespondente:
sexuală (libidoul) şi agresivă. Id-ul este guvernat de principiul plăcerii,
în sensul în care, ţinta finală a pulsiunilor instinctuale este obţinerea
satisfacţiei imediate, a plăcerii şi, evitarea durerii. În primii ani de viaţă,
pulsiunile id-ului au cea mai mare libertate de a se manifesta, iar odată cu
maturizarea, vor fi cenzurate prn prisma normelor socio-morale. De pildă,
senzaţia de foame generează nevoia de hrană, motiv pentru care un nou-
născut plânge ori de cîte ori îi e foame. Semnalând această nevoie, un
copil de 1-2 ani nu va avea reţinerea de a-şi lua mâncarea pe care o
doreşte din locuri nepermise (de pe jos sau din farfuria altuia), un elev de
ciclu primar în schimb va fi capabil să reziste tentaţiei până la terminarea
unei ore de curs sau până la ora mesei, iar la vârsta adultă, respectarea
unei diete ilustrează capacitatea de a ne domina pulsiunile instinctuale.
Nesatisfăcute, pulsiunile id-ului generează tensiune şi anxietate.
Conflictul dintre acestea şi normele sociale sau intenţiile persoanei, de
asemenea. Motiv pentru care, atunci când sunt considerate inadecvate sau
disruptive, conţinuturile id-ului vor fi reprimate, adică, le va fi blocat
accesul în conştient. Id-ul poate rezolva starea de tensiune creată de
conflictul dintre principiul plăcerii şi principiul realităţii (care guvernează
conştientul) prin crearea unui substitut al obiectului dorinţei, adică o
imagine mentală. Visele, actele ratate şi, deopotrivă, simptomele
nevrotice, sunt manifestări ale unor pulsiuni inconştiente a căror
exprimare naturală este împiedicată.
Eul este instanţa care mediază între pulsiunile id-ului şi constrângerile
realului, situat la limita dintre conştient şi inconştient (eul este sediul
conştienţei, însă nu toate procesele sale sunt conştiente). Acestuia îi
revine sarcina cea mai dificilă în dinamica personalităţii: aceea de a
modula impulsurile instinctuale care, conduse de principiul plăcerii, se

Pagina 19
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

pot manifesta plenar şi pot fi satisfăcute doar în conştient, asigurând în

acelaşi timp adaptarea la mediu şi funcţionarea optimă a persoanei în
context social. Eul este guvernat de principiul realităţii, cenzurând
permanent conţinuturile inconştiente care tind să se manifeste în viaţa
reală, în acord cu regulile sociale şi cu structura de scopuri, intenţii şi
valori a fiecăruia dintre noi. De pildă, datorită funcţiilor eului, dorinţa de
a lovi pe cineva care ne-a jignit poate fi controlată în condiţiile în care
este considerată inacceptabilă social sau, putem renunţa la o vacanţă în
favoarea unui obiectiv personal considerat a fi mai valoros, cum ar fi
reuşita la un examen sau avansarea în carieră. Eul este partea organizată
din structura personalităţii, cuprinzând importante funcţii şi procese
psihice, de natură perceptivă, cognitivă, executivă sau defensivă
(raţionamentul şi testarea realităţii, percepţia, memoria, gândirea,
controlul şi planificarea activităţii, mecanismele de apărare etc).
Supra-eul este instanţa superioară constituită din valori, idealuri,
standarde morale şi reguli sociale. Supra-eul este sediul conştiinţei, al
interdicţiilor şi al tabu-urilor. Acesta începe să se formeze în jurul vârstei
de 5 ani, iniţial datorită educaţiei primite în familie, fiind considerat în
ultimă instanţă o reprezentare simbolică a figurii paterne; mai târziu,
educatorii, profesorii, modelele sociale vor înlocui treptat figura paternă.
Supra-eul este în opoziţie cu id-ul, cenzurând şi disciplinând permanent
pulsiunile acestuia şi exercită o puternică presiune asupra Eu-lui astfel
încât acţiunile persoanei să fie acceptate social. Dorinţele, sentimentele
sau acţiunile care contravin prescripţiilor supra-eului sunt acompaniate de
un neplăcut sentiment de vinovăţie. Puterea sau rezistenţa eului este
capacitatea acestuia de a funcţiona în pofida presiunilor oponente venite
din partea id-ului şi a supra-eului, sănătatea mentală a persoanei
depinzând de aceasta.
Din perspectivă psihanalitică, psihicul este un construct dinamic,
iar echilibrul psihic pare a fi unul fragil. Refularea, blocarea în
inconştient, a impulsurilor, dorinţelor, emoţiilor, experienţelor
neplăcute, dureroase sau inacceptabile dn punct de vedere social
sau moral, este cauza simptomelor nevrotice. Procesul este mai probabil
în copilărie, perioadă în care personalitatea imatură este incapabilă să
gestioneze astfel de conţinturi (să le integreze la nivel conştient). Scopul
central al terapiei psihanalitice constă în a ajuta persoana să
conştientizeze conţinuturile refulate genereatoare de simptome nevrotice
şi să le gestioneze raţional. Principalele metode ale psihanalizei sunt:
asociaţiile libere, analiza viselor, a simbolurilor, a lapsus-urilor şi a
actelor ratate, analiza transferului din cadrul terapiei sau hipnoza.

Pagina 20
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Psihanaliza a stârnit de-a lungul timpului atât entuziasm cât şi

numeroase critici. Încă de la început, Freud a fost criticat pentru
faptul că a acordat o importanţă exagerată instinctului sexual în
dinamica personalităţii. Serioase critici se referă pe de o parte, la
caracterul ştiinţific discutabil al teoriei privind structura psihică, iar pe de
altă parte la absenţa validării experimentale a metodei, prin studii clinice
controlate. Sub aspect metodologic, practica psihanalizei pe parcursul
mai multor decenii a evidenţiat pericolul inducerii unor false credinţe sau
amintiri, prin sugestie, de către terapeut.

1.3.3.2. Behaviorismul

Behaviorismul (eng. behavior = comportament) se conturează în

psihologia americană începând cu 1913, an în care J. B. Watson publică
un articol manifest „Psychology as the Behviorist Views It” (Psihologia
văzută de un behaviorist). Watson afirma că ar fi timpul ca, după mai
bine de cincizeci de ani de existenţă ca ştiinţă experimentală, psihologiei
să nu îi mai fie disputat locul în rândul ştiinţelor naturii. Demersul propus
este unul pragmatic: renunţarea la studiul analitic al conştientului, la
introspecţie şi la întrebările inerent speculative privind stările mentale,
inaccesibile observaţiei directe, în favoarea investigării comportmentului
şi a relaţiilor acestuia cu determinanţii externi (evenimente, stimuli din
mediu). „Scopul teoretic [al psihologiei] – scria Watson - este acela de a
prezice şi de a controla comportamentul” (1913).
■ Metafora cutiei negre (J. B. Watson)
Părintele behaviorismului, J. B. Watson a acordat o mare importanţă
mediului în constituirea personalităţii, în defavoarea moştenirii bio-
genetice. Personalitatea era descrisă ca un simplu set de răspunsuri
habituale, învăţate, la stimulii din mediu. Comportamentul şi învăţarea au
fost considerate a fi rezultatele unor procese de condiţionare, generate de
interacţiunea cu mediu. Mai exact, stimulii din mediu, determină
răspunsuri comportamentale, iar asocierea şi repetarea acestora va
conduce la conturarea unor modele de acţiune sistematică.

Fig. 1.1. Psihicul privit metaforic ca o "cutie neagră"

Pagina 21
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Metafora „cutiei negre” ilustrează o perspectivă aupra psihicului, care,

recepţionează informaţie din mediu şi oferă, pe baza acesteia, răspunsuri
comportamentale. Relaţia dintre stimul şi răspunsul comportamental (S -
R) era presupusă a fi una directă, iar stările de conştiinţă, reprezentările şi
prelucrările de informaţie (conţinutul „cutiei negre”) rămân nedescifrate.
Dincolo de caracterul reducţionist evident al acestei abordări,
focalizarea investigaţiei asupra comportamentului, care poate fi
observat şi măsurat, a deschis calea spre utilizarea unui larg
repertoriu de intrumente şi metode de cercetare psihologică, între care
experimentul ocupă un loc central (grile de observaţie, studii de caz,
chestionare, teste etc). Pe de altă parte, studiul legilor comportamentului
permite predicţia acestuia, identificarea mecanismelor subiacente, a
modalităţilor de control şi modificare comportamentală, oferind
psihologiei valoare practică, aplicativă.
■ Condiţionarea instrumentală (E. Thorndike)
E. Thorndike (1898; 1913) a elaborat o teorie a învăţării pe baza unor
experimente efectuate pe animale. Într-unul dintre aceste scenarii
experimentale, o pisică era introdusă în mod repetat într-o cuşcă-problemă
(o cuşcă cu mai multe pedale, dintre care una acţiona uşa, permiţând
animalului să iasă) iar în afara cuştii era plasată o bucată de peşte.
Variabila dependentă era timpul scurs între momentul în care pisica
ajungea în cuşcă şi momentul în care reuşea să ajungă la hrană, prin
înregistrarea valorilor acestuia obţinându-se o aşa-numită curbă a învăţării.
Conform lui Thorndike, învăţarea are ca fundament conexiunile dintre
stimulii din mediu, comportament şi consecinţele acestuia, fiind guvernată
de legi precum: legea efectului, legea repetiţiei sau legea disponibilităţii.
Legea efectului se referă la faptul că învăţarea sau probabilitatea de a
repeta un comportament depind de consecinţele anticipate ale acestuia, în
sensul în care, comportamentele recompensate, urmate de o stare de
satisfacţie au multe şanse de a fi repetate. Astfel, pisica din cuşca
problemă va tinde să repete comportamentul care i-a permis obţinerea
hranei, un elev căruia lectura suplimentară i-a adus laude şi note mari va
repeta probabil activitatea respectivă, iar un copil care a pus mâna pe un
obiect fierbinte va tinde să îl evite ulterior. Procesul în cadrul căruia
subiectul învaţă să se angajeze într-un răspuns comportamental pentru a
obţine o recompensă se numeşte condiţionare instrumentală.
Legea exersării (repetiţiei) evidenţiază faptul că tăria conexiunilor dintre
stimul, comportament şi consecinţele acestuia depind de frecvenţa cu care
sunt repetate: conexiunile exersate devin mai puternice şi mai durabile,
iar cele care nu mai sunt repetate o lungă perioadă de timp se estompează.
Altfel spus, probabilitatea de a repeta un comportament dezirabil creşte

Pagina 22
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

dacă acesta a fost urmat în mod repetat de laude şi încurajări, sau, această
probabilitate scade dacă comportamentul în cauză a fost ignorat de mai
multe ori de cei din jur.
Legea disponibilităţii se referă la faptul că învăţarea depinde fundamental
de motivaţie, de claritatea formulării obiectivelor, de disponibilitatea
cognitivă şi/sau afectivă a celui (sau a celei) care învaţă. În cadrul
scenariului experimental descris anterior, dorinţa animalului de a-şi
obţine hrana constituie o condiţie a învăţării, iar în viaţa academică
implicarea elevilor sau a studenţilor în activitatea de învăţare depinde de
atracţia faţă de profesia aleasă, precum şi de capacitatea acestora de a-şi
planifica cariera.
■ Condiţionarea operantă (B. F. Skinner)
B. F. Skinner a susţinut că pentru a înţelege comportamentul trebuie să îl
analizăm în relaţie cu antecedentele şi consecinţele sale. Pornind de la
legea efectului, deja formulată de Thorndike, Skinner a subliniat rolul
consecinţelor – în particular al recompenselor – în determinarea
comportamentului. În opinia lui Skinner, efectuarea unui comportament
este determinată de consecinţele sale, comportamentul animalelor şi al
oamenilor fiind unul operant (în sensul în care subiecţii acţionează pentru
a obţine un rezultat dezirabil, nu doar răspund reflex la stimulii din mediu,
aşa cum descria teoria pavloviană). Modificarea unui comportament pe
baza consecinţelor sale se numeşte condiţionare operantă.
În funcţie de efectele lor, consecinţele comportamentale pot fi:
Răspunsuri neutre – care nu influenţează probabilitatea de apariţie a
comportamentului.
Întăriri – răspunsuri din partea mediului care cresc probabilitatea de a
repeta comportamentul. Acestea pot fi pozitive (recompense) constând
într-un rezultat dezirabil, care produce o stare plăcută, cum ar fi, în
context şcolar, obţinerea notei maxime sau a unui premiu, lauda din partea
profesorului sau a părinţilor, admiraţia colegilor etc. Întrăririle negative
se referă la situaţiile în care prin comportamentul efectuat se evită o stare
neplăcută. Tot în context şcolar, pregătirea temelor pentru acasă
contribuie la evitarea unei note mici, iar pentru un adolescent, conformismul
în cadrul grupului de prieteni devine uneori un mijloc de a evita excluderea.
Pedepse - răspunsuri din partea mediului care scad probabilitatea de a
repeta comportamentul. La rândul lor, pot fi pozitive, generând o stare
neplăcută propriu-zisă, cum ar fi durerea resimţită atunci când atingem un
obiect fierbinte, care ne va determina să nu mai repetăm gestul respectiv.
Pedepsele negative, constau în înlăturarea unei stări plăcute, cum ar fi
încetarea salarizării ca urmare a pierderii locului de muncă sau pierderea
permisului de conducere.

Pagina 23
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

În termeni simpli, comportamentele urmate de întăriri tind să fie

repetate, învăţate, iar comportamentele urmate de pedepse tind să
fie evitate. Condiţionarea operantă are numeroase aplicaţii,
reunşind să aducă schimbări de perspectivă în domenii importante ale
vieţii cum sunt: educaţia, sănătatea mentală, recuperarea şi reabilitarea,
funcţionarea organizaţiilor, relaţiile sociale etc. Instruirea programată,
modificările comportamentale în contex clinic şi nonclinic sau analiza
aplicată a comportamentului (ABA) constituie exemple de metode de
învăţare şi intervenţie dezvoltate pe baza condiţionării operante, care şi-au
dovedit utilitatea pe parcursul ultimelor decenii.

1.3.3.3. Psihologia umanistă

Psihologia umanistă a apărut în anii 1950, ca o alternativă la psihanaliză

şi behaviorism (orientări dominante în perioada respectivă), avându-i ca
reprezentanţi pe C. Rogers şi A. Maslow. Psihologia umanistă adoptă o
perspectivă holistică, abordând persoana umană în integralitatea sa, cu
trăirile, trebuinţele, interesele, alegerile, acţiunile şi experienţele sale unice.
Psihologia umanistă prezintă o perspectivă pozitivă şi optimistă asupra
naturii umane, cu un fundament etic puternic afirmat. Oamenii sunt
consideraţi a fi înzestraţi cu ablităţi şi calităţi personale, pe care au
capacitatea să şi le dezvolte de-a lungul vieţii, cu condiţia să întâlnească
un mediu adecvat. Menirea fiecăruia dintre noi este aceea de a ne pune în
valoare, în folosul celorlalţi, potenţialul creativ, întreaga existenţă fiindu-
ne orientată spre auto-determinare şi auto-realizare.
Pentru a-şi dezvolta pe deplin potenţialul, fiinţele umane sunt nevoite să
facă faţă obstacolelor sociale şi să-şi domine instinctele şi impulsurile.
Pentru aceasta, sunt înzestrate cu conştiinţă şi raţionalitate, având
libertatea de a-şi stabili valori şi scopuri de dezvoltare, de a alege şi de a-
şi controla atitudinile şi comportamentul. Altfel spus, fiecare dintre noi,
suntem responsabili de propriile acţiuni şi de propriul curs al vieţii.
Libertatea de a alege, demnitatea, valoarea personală, creativitatea,
responsabilitatea, respectul şi încrederea în ceilalţi sunt considerate a fi
calităţi ale fiecărei fiinţe umane, care trebuie dezvoltate prin educaţie. Un
mediu social sănătos, care să permită manifestarea autonomiei şi a
independenţei persoanei dar şi asumarea responsabilităţii individuale şi
colective, este important pentru devenirea noastră ca fiinţe şi în acelaşi
timp, nouă ne revine responsabilitatea creerii şi menţinerii acestuia.
În opinia lui Carl Rogers (1902-1987) întreaga personalitate este
organizată în jurul conceptului de sine, definit ca „set organizat al
credinţelor despre sine” sau „conştiinţă a propriei identităţi”. Acesta este

Pagina 24
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

un rezultat al experienţei de viaţă, incluzând aici atât experienţele

personale cât, mai ales, interacţiunile cu ceilalţi (îndeosebi feed-back-ul
primit din partea persoanelor semnificative). Conceptul de sine orientează
comportamentul persoanei, atituidinile faţă de ceilalţi şi faţă de sine,
interpretarea realităţii, deciziile şi planurile de viitor.
Valoarea de sine (self-worth; gândurile, evaluările, „părerea” despre noi
înşine), imaginea de sine (self-image; concept global despre sine,
descriind modul în care ne vedem ca persoane, în context social) şi sinele/
eul ideal (ideal-self; concept dinamic, concretizare a ceea ce vrem să
devenim) sunt componentele de bază ale conceptului de sine.
Auto-actualizarea este scopul/sensul dezvoltării personale, fiind descrisă
ca o stare în care indivizii îşi pun în valoare întregul potenţial uman
(devenind persoane deplin-funcţionale). Această stare este dificil de atins
în mediul social, iar contribuţia părinţilor şi a persoanelor semnificative
din perioada copilăriei este una importantă. Conform lui Rogers, existenţa
unei atitudini pozitive necondiţionate constituie suportul obţinerii
congruenţei eu-lui şi a auto-actualizării.
Atitudinea pozitivă necondiţionată se referă la acceptarea, valorizarea şi
iubirea acordată unei persoane, pentru ceea ce este aceasta, indiferent de
calităţile, limitele sau greşelile sale. Pe de altă parte, atitudinea pozitivă
condiţionată constă în acceptarea sau iubirea acordate ca recompense
pentru un comportament dezirabil din punctul de vedere al părinţilor sau al
educatorilor.

De exemplu, în mintea unui copil poate exista credinţa că

părinţii săi îl iubesc doar dacă obţine rezultate şcolare foarte
bune iar un eventual eşec îl va face nedemn de aceasta. O astfel
de credinţă constituie un obstacol al dezvoltării sănătoase, o sursă de
anxietate şi nesiguranţă, o barieră în calea trăirii unor sentimente
confortabile de demnitate, valoare şi libertate personală.
Rogers insistă în scrierile sale asupra rolului părinţilor şi al
educatorilor în a manifesta/promova o atitudine de acceptare
necondiţionată faţă de copii. Scopul terapiei fondată de C.
Rogers, terapia centrată pe persoană, constă în asistarea indivizilor în a
face alegeri şi schimbări în viaţă menite să le asigure integrarea eului şi
dezvoltarea propriului potenţial.
În scrierile lui A. Maslow (1908-1970) regăsim opinia împărtăşită de C.
Rogers conform căreia există o tendinţă general umană de a ne valorifica
potenţialul creativ, iar idealul dezvoltării personale este auto-
actualizarea. Dacă Rogers evidenţia necesitatea unei atitudini pozitive

Pagina 25
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

necondiţionate din partea părinţilor şi a persoanelor semnificative, ca o

condiţie a auto-actualizării, Maslow consideră că oamenii au variate
nevoi/trebuinţe care, îndeplinite ierarhic pe parcursul vieţii, în cadrul unui
proces de altfel laborios şi dificil, vor conduce spre acea stare ideală de
împlinire, care este auto-actualizarea.

Maslow (1943) este autorul unei celebre piramide

a trebuinţelor umane, un model ierarhic unde
aceste forţe motivaţionale sunt ordonate în funcţie
de importanţa lor pentru supravieţuire. Piramida
constituie în fapt un model al dezvoltării umane, în
sensul că, odată ce persoana îşi satisface
trebuinţele situate la un nivel (bazal), trebuinţele
de pe nivelul superior îşi vor face simţită prezenţa.
O problemă de viaţă (cum ar fi pierderea locului de
muncă sau pierderea unei persoane apropiate)
poate constitui un obstacol de dezvoltare, individul
oscilând în zona trebuinţei nesatisfăcute. Dacă una
dintre trebuinţe nu a fost satisfăcută un timp
îndelungat, aceasta poate produce o fixaţie, în
sensul că, deşi individul evoluează, temerile legate
de aceasta pot reveni din timp în timp.

Principalele critici aduse psihologiei umaniste sunt unele de

natură conceptuală – cum ar fi focalizarea atenţiei asupra
experienţei subiective, utilizarea unor concepte care nu pot fi
operaţionalizate, promovarea liberului arbitru, idee care contravine
determinismului ştiinţific, specificul cultural etc – iar altele sunt de natură
metodologică – absenţa suportului ştiinţific riguros al formulărilor
teoretice. Cu toate acestea, psihologia umanistă oferă o perspectivă
holistică asupra persoanei, consacră abordarea idiografică şi metodele de
cercetare calitativă în psihologie, repune în discuţie importante aspecte
etice şi, în cele din urmă, reuşeşte să aducă o schimbare de perspectivă
semnificativă asupra psihopatologiei (respingând modelul medical) şi îşi
pune definitiv amprenta asupra consilierii psihologice (în sensul în care,
constructe teoretice, valori, norme şi recomandări elaborate de psihologii
umanişti se regăsesc astăzi ca principii ale consilierii).

Sarcină de învăţare

Analizează critic, comparativ, modul în care este privită dezvoltarea

individului din perspectivă psihanalitică respectiv din perspectiva
psihologiei umaniste.

Pagina 26
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

1.3.3.4. Psihologia cognitivă

Mijlocul secolului XX a coincis cu apariţia şi/sau dezvoltarea unor

domenii de cercetare ştiinţifică cum sunt: cibernetica şi procesarea
informaţiei, inteligenţa artificială şi neuroştiinţele. Influenţa majoră a
acestora, insatisfacţia unor cercetători faţă de abordarea behavioristă care
ignoră procesele mentale, necesitatea de a depăşi teoriile descriptive cu
privire la funcţiile psihice, au condus la apariţia în psihologie a unui
curent de gândire care, în următoarele decenii va deveni tot mai influent:
psihologia cognitivă. Mai mulţi autori vorbesc chiar despre o „revoluţie
cognitivă” a anilor 1950, care implică discipline cum sunt: inteligenţa
artificială, psihologia cognitivă, antropologia, filozofia, lingvistica şi
neuroştinţele (reunite în cadrul unui domeniu interdisciplinar, sub
titulatura de „ştiinţe cognitive”).
Ştiinţele cognitive studiază modul în care informaţia este prelucrată
(reprezentată, combinată, sintetizată, transformată) de către un sistem
cognitiv (sistem nervos sau computer). Demersul metodologic al cercetării
este riguros ştiinţific. G. Miller (2003) aprecia retrospectiv că psihologiei
i-a fost mai greu să intre în acest domeniu elitist, pe de o parte datorită
faptului că, în epocă, renunţarea la behaviorism părea dificilă şi riscantă,
iar pe de altă parte, după introspecţionism, „respectabilitatea ştiinţifică” a
proceselor mentale trebuia restabilită printr-un discurs convingător.
D. Marr (1982) a reuşit să convingă o mare parte a cercetătorilor din
ştiinţele cognitive de faptul că, pentru a putea înţelege sistemul cognitiv şi
procesele sale, este necesară o abordare a acestuia care să includă cel puţin
următoarele niveluri de analiză: computaţional, algoritmic-reprezentaţional
şi fizic. Nivelul computaţional înseamnă analiza sarcinii (sau a problemei
care trebuie rezolvată, mai exact, a secvenţelor de calcule care permit
obţinerea soluţiei finale pornind de la datele iniţiale). Nivelul algoritmic-
reprezentaţional se referă la modul în care persoana îşi reprezintă cerinţele
sarcinii (sau ale problemei) şi procedurile rezolutive pe care aceasta le
utilizează. Nivelul fizic presupune analiza substratului fizic (sistem nervos,
în cazul psihologiei cogitive, computer în inteligenţa artificială) care permite
desfăşurarea prelucrărilor informaţionale impuse de procesul rezolutiv.
Sub aspect metodologic, psihologia cognitivă utlizează din plin
experiementul (cu precădere experiementul de laborator) şi triada
modelare-formalizare-simulare (metodă dezvoltată în conexiune cu
inteligenţa artificială). Aceasta din urmă presupune descrierea în detaliu a
unui proces (modelarea), transpunerea descrierii într-un limbaj logico-
matematic sau de programare (formalizarea), urmată de implementarea pe
calculator. Asumpţia de bază este aceea că, dacă modelarea şi simularea

Pagina 27
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

au fost corecte, computerul va simula modul în care procesul analizat este

realizat la nivelul sistemului cognitiv uman. Pe lângă acestea, psihologia
cognitivă mai utilizează o largă varietate de metode de cercetare, cum ar
fi protocol gândirii cu voce tare sau imagistica craniană funcţională
(exploatată din neuroştiinţe).

Psihologia cognitivă a depăşit demult statutul de curent

psihologic, devenind mai degrabă o ramură sau un subdomeniu al
psihologiei, descriind în fapt o anumită abordare a proceselor psihice şi
exercitând influenţe remarcabile asupra celorlalte subdomenii (cum sunt:
psihologia sănătăţii, psihologia clinică, a dezvoltării, educaţională,
organizaţional-managerială, socială etc). Atuurile psihologiei cognitive
sunt importante: caracterul ştiinţific, caracterul aplicativ (în terapie şi
consiliere, organizaţii, rezolvarea de probleme etc) şi caracterul integrativ
(capacitatea de a integra rezultatele anterioare, în măsura în care acestea
beneficiază de suport experimental).

1.4. Rezumat

Psihicul este definit ca un construct abstract care reuneşte experienţa

subiectivă a persoanei, particularităţile fiziologice şi ale funcţionării
craniene, prelucrările de informaţie şi comportamentul. Formele de
manifestare ale psihicului sunt fenomenele şi procesele psihice. În
psihologie au existat de-a lungul timpului mai multe curente sau școli de
gândire, diferite între ele în ceea ce privește modalitățile de definire și de
abordare a fenomenelor psihice. Din perspectivă psihanalitică, psihicul
este un construct dinamic, alcătuit din inconștient, eu și supra-eu.
Watson, părintele behaviorismului considera că scopul psihologiei este
acela de a prezice şi de a controla comportamentul. Psihologia umanistă
prezintă o perspectivă pozitivă şi optimistă asupra naturii umane: oamenii
sunt consideraţi a fi înzestraţi cu ablităţi şi calităţi personale, pe care au
capacitatea să şi le dezvolte de-a lungul vieţii, cu condiţia să întâlnească
un mediu adecvat. Psihologia cognitivă a depășit stadiul de curent
psihologic, devenind o ramură a psihologiei științifice.

Cuvinte cheie: psihic, sistem cognitiv, psihologia ştiinţifică,

psihologia simţului comun, psihanaliza, psihologia umanistă,
behaviorismul, psihologia cognitivă

1.5. Test de autoevaluare

(Răspunsuri la pag. 109)

Pagina 28
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

După ce ați parcurs în întregime Unitatea de învățare 1, citiți cu atenție

afirmațiile de mai jos și selectați varianta de răspuns pe care o
considerați adecvată (a, b, c sau d).

1 Psihologia este:
a) o ştiinţă despre suflet
b) o disciplină care studiază modul în care oamenii gândesc însă,
deoarece fiecare dintre noi avem propria viaţă psihică, acesta este
departe de a fi o ştiinţă
c) o ştiinţă despre fenomenele şi procesele psihice
2 Psihologia simţului comun:
a) constituie adesea o sursă de ipoteze pentru psihologia ştiinţifică
b) a devenit o ramură a psihologiei ştiinţifice
c) este alcătuită în totalitate din afirmaţii generale despre
funcţionarea psihică şi comportamentul indivizilor, bazate
exclusiv pe observaţii întâmplătoare şi incorecte din punct de
vedere ştiinţific
d) este alcătuită în totalitate din afirmaţii corecte din punct de
vedere ştiinţific, acestea fiind validate de-a lungul timpului de
mai multe generaţii de indivizi
3 În opinia lui C. Rogers „atitudinea pozitivă necondiţionată” se referă la
a) lauda, încurajarea şi aprecierea acordate celor din jurul nostru
b) acceptarea, valorizarea şi iubirea acordată unei persoane, pentru
ceea ce este aceasta, indiferent de calităţile, limitele sau greşelile
sale
c) atitudinea de acceptare pe care o exprimă părintele în raport cu
propriul copil, atunci când acesta efectuează un comportament
dezirabil
4 În opinia lui S. Freud „inconştientul” este
a) prezent încă de la naştere şi guvernat de „principiul plăcerii”
b) rezultatul expereinţei de viaţă
c) rezultatul constrângerilor sociale şi guvernat de „principiul
realităţii”

5 Condiţionarea operantă
a) este o metodă de cercetare a comportamentului
b) evidenţiază rolul antecedentelor şi al consecinţelor în
determinarea comportamentului
c) ilustrează caracterul individual al vieţii psihice

Pagina 29
 Material de studiu FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

1.6. Concluzii

Psihologia presupune studiul ştiinţific al proceselor mentale şi al

comportamentului. Metodologia ştinţifică este un demers sistematic şi
obiectiv, bazat pe evidenţe, menit să descrie, să explice, să prezică şi să
ne permită un grad de control asupra fenomenelor lumii naturale şi
sociale. Psihologia este o ştiinţă în măsura în care cunoaşterea
psihologică este rezultatul aplicării metodologiei ştiinţifice.

1.7. Bibliografie obligatorie

[1]. Cosmovici, A. (2005). Psihologie generală, Editura Polirom, Iași,

pag. 3-24; 58-64. [biblioteca UAB]
[2]. Todor, I. (2013). Psihologie generală, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, pag. 9-48. [biblioteca UAB]
[3]. Zlate, M. (2007). Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iași,
pag. 77-100. [biblioteca UAB]

Pagini web (bibliografie suplimentară în limba engleză):

*** Classics in the History of Psychology, http://psychclassics.yorku.ca
McLeod, S. A. (2007). Psychoanalysis - Simply Psychology.
http://www.simplypsychology.org/psychoanalysis.html
McLeod, S. A. (2007). Edward Thorndike - Simply Psychology.
http://www.simplypsychology.org/edward-thorndike.html
McLeod, S. A. (2007). Operant Conditioning,
http://www.simplypsychology.org/operant-conditioning.html
McLeod, S. A. (2007). Carl Rogers - Simply Psychology,
http://www.simplypsychology.org/edward-thorndike.html
McLeod, S. A. (2007). Maslow's Hierarchy of Needs - Simply
Psychology, http://www.simplypsychology.org/maslow.html
McLeod, S. A. (2007). Cognitive Psychology - Simply Psychology.
http://www.simplypsychology.org/cognitive.html

Pagina 30