Revista 2018

Jocuri printre cărți
Revistă cu pretenții literare
Nr. 6 / anul VI, IUNIE 2018

2 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018
ISSN–L 2344 – 2638
Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 3

Bine ai venit, dragul nostru cititor!
Te invităm să citești povești
pline de mistere și poezii jucăușe
scrise de cei mai simpatici scriitori.
Textele sunt ordonate după o temă,

de exemplu,
„Anotimpurile” sau „Familia” .
Imaginile, care țin loc de
cuprins, te vor ghida de minune.
Sperăm să te bucuri de această
aventură în lumea magică a
cărților,
Zâna Cărților și mascota Tigrișor

Iarna
Iarna, iarna
E iarnă peste tot?
Vine iarăși
Pe copii să-i bucure.
Ninge. Mă uit la un fulg cum se lasă
Sănioara fuge iarăși
învârtindu-se maiestuos până cade pe
Pe dealuri și ulițe.
învelișul pufos de iarnă, apoi întâmplă așa
mai departe cu toți fulgii.
Copilașii mulți pe sănii
Mă întreb: oare ninge peste tot? Oare
Pe patine și pe schiuri
de unde vine zăpada asta? O fi venind de
Alunecă pe zăpadă
la marțieni sau există o mașinărie pentru
Luând și câte o căzătură
așa ceva? Cred că vine din nori. Sigur vine
Nu prea dură.
din nori, în fine, dar oare ninge peste tot?
Oare și cămilele au parte de… ?
Bucuroși sunt tot mereu
Oricum, azi a nins toată ziua și pe la
Nu e loc de supărare,
ora 16 s-a oprit. Am ieșit și eu afară să văd
Veselia e prea multă.
ce se petrece. Wow! Deja s-a pus un strat
Țipete și râsete
de vreo 15 cm, cred că mă voi da cu sania
Se aud din depărtare.
în liniște. M‑am dus pe pârtie. Nu era
nimeni. Am auzit pe la școală că acel loc se
După ce s-au plictisit
mai numește și „Valea morții”, dar nu cred
De schiuri, sănii și patine,
nicio iotă din cuvintele astea.
Toți au început îndată
Cu greu am ajuns în vârful pârtiei. Îmi
Să construiască din
dau drumul la vale, o iau pe o altă uliță.
zăpadă.
Acolo este o intersecție. Sania se oprește
brusc. Era un bolovan sub șine. Văd niște
Nasu-i morcov,
urme dubioase, le urmăresc, apoi apar niște
Mâna-i măturoi,
pete de sânge.
Nasturi din pietriș
Mi-am dat seama că am mers prea
Gura din cărbuni
departe. Eram deja în pădure, rătăcit, iar la
Așa l-au făcut pe furiș.
orizont văd un lup sfâșiind o căprioară.
O iau la sănătoasa observând că a
Seara repede-a venit,
început să ningă iar. Urmele mi s-au șters.
De pe ulițe tot apar
Sar pe sanie și o iau la vale. (Marcel)
Copilași și copilași,
Gălăgioși și fericiți.
(Antonia)

Dulce iarnă
Dulce iarnă, tu vii la noi

Cu Moș Crăciun și bucurie
Aduci sania cu reni frumoși
Și cât e ziua de lungă
Suntem bucuroși.
Acasă ajungem uzi și înghețați,

Dar mama ne schimbă,
nu suntem certați.
Apoi stăm la șemineuri
unde e cald și bine,
Adormim încet, cu gânduri senine.
Iarna a venit la noi
A doua zi, stând acasă la treabă,

Ninge, bate vântul
Suntem cu gândul la sănii.
Slăbește pământul.
Dulce iarnă, dulce iarnă,
Vezi numai zăpadă,
Aș vrea să nu mai pleci!
Numai sănii sunt pe
Dar tu tot ne părăsești,
stradă.
Dulce iarnă, dulce iarnă…
Dimineața la fereastră
(Elena)
Găsești niște flori de
gheață.
Ai o săniuță
Și fugi cu ea Iarnă
Pe uliță.
Totu-i alb pe câmp, pe vale,
Fulgi micuți și drăgălași Apa îngheață în izvoare,
Vor să-i prinzi iarăși, iarăși Păsările nu mai ciripesc,
Munți de gheață argintie Stau pe crengi și zgribulesc,
O să-ți dea melancolie. Doar copiii chiuie săniile când le pornesc.
O să te apuce somnul
Chiar când vine iar Ajunul. Iarna în sat iar a sosit
(Anișoara) Niciodată n-a lipsit,
Noi o așteptăm cu drag,
Ca să ne facă pe plac.
Cu zăpadă ne jucăm
Și noi bulgări aruncăm,
Iar cu sania ne dăm
Până înghețăm.
(Strugariu Cosmin)

Fulgi de nea
Fulgi de nea căzând din cer

Îi privesc în timp ce sper
Să nu se sfârșească niciodată
Iarna Această iarnă minunată.
De dimineață m-am sculat Fulgi de nea căzând frumos,

Și pe geam eu m-am uitat: De pe ceru-ntunecos,
Afară ningea din zori Așternându-se ușor,
Cu fulgi mari și sclipitori. Pe câmpii, un țolișor.
Flori de gheață sunt pe geam Fulgi de nea căzând în zbor

Totul e-mbrăcat în alb. Fugărind păsările cu dor
Toți copiii sunt fascinați Înghețând izvoarele,
De anotimpul lor preferat. Ascunzând ogoarele. (Gabi)
Acolo pe derdeluș
Copiii merg la săniuș.
Este o mare gălăgie,
Dar și multă veselie.
Jocuri de iarnă
Noaptea încet s-a lăsat
Peste întregul sat, Pe ulițe foarte fierbinți,
Copiii sunt obosiți Unde se jucau copii cuminți,
Și prin case sunt zăriți. Acum răsare soarele cu dinți,
Fugărindu-i chiar și pe părinți.
Cerul este înstelat
Liniștea s-a tot lăsat. De pe deal și de pe coastă,
Toată lumea e în casă Vine iarna bucuroasă,
La căldură și la masă. Pe copii scoțând afară
(Andronic Daniel) Să se dea c-o sănioară.
De pe deal încet venind

Fulgi de zăpadă alunecând
Și pe șes ajungând,
Un om mare făcând. (Gabi)

La săniuș
Ninge, ninge-n toată țara,
Se așterne un covor alb de zăpadă,
Ies copiii la săniuș
Ca să facă oameni de zăpadă.
Îmbujorați și înghețați de frig
dau fuga-n casă. (Ana)
Obicei de iarnă
Pe ulițele
Din sat
Merg copiii
La colindat
Și se ceartă
Și se-mping
De la un micuț
Covrig.
„Aho! Aho!”
Se-aude-n sat,
Căci vin copiii
La urat
Cu ursul,
Cu căprița La săniuș
Ca să-și umple Toți copiii au ieșit
Pușculița. Afară să se joace
(Gabi) Trăgând cu mâna lor
O sanie la plimbare.
Micuții s-au pus pe ele,

Dându-se la vale,
Li se pare amuzant,
Este-o fericire mare.
Repejor mergea săniuța,

Mai aluneca un pic,
Copiii puseră o frână
Și toți căzură.
(Mireuță Andrei)

Moș Nicolae
Dragă moșule, te-aș ruga
Să lași ceva și în gheata
D mea.
Moș Nicolae Aduci cadouri la copii
Hai fuguța, hai fuguța, Și pe la mine poate vii,
Lustruim frumos ghetuța Dar cred că nu aș merita
Și-o punem la intrare O nuielușă din partea ta.
S-o umple Moș Nicolae Mai este doar o zi
Cu dulciuri și cu păpuși. Până ce vei veni.
Hai să-l pândim de după uși, Te aștept cu atâta bucurie
C-o să vină acuși-acuși. Și nu știu ce voi primi.
(Cezar) (Andronic Daniel)
Moș Nicolae,
Din poveștile pe care le-am auzit știu că ești un moș cu chipul blând și iertător. Am aflat că
ești milos și foarte darnic. La început de iarnă îi vizitezi pe toți copiii din lume ca să vezi ce daruri
merită fiecare să primească.
Eu sunt o fetiță cuminte, o ajut pe bunica la treabă, fac curățenie, hrănesc animalele, învăț și
cred că aș merita să mă vizitezi, chiar dacă este criză financiară și toate lucrurile s-au scumpit.
Te aștept cu nerăbdare și cu ghetuțele lustruite la ușă. Mi-aș dori sănătate mie și familiei
mele, bucurie, note bune, spor în toate, câteva dulciuri și ce mai crezi că merit.
Pentru aceste daruri frumoase am scris o poezie care îți poartă numele ca să-ți mulțumesc:
Când vine Moș Nicolae

Dragă Moșule,
Cel mai darnic dintre sfinți,
Aș vrea să-mi aduci un laptop, multă sănătate și fericire.
Cadouri lasă în odaie
Frățiorilor mei adu-le jucării, dulciuri și câte o boticică, fiindcă
Celor ce au fost cuminți.
sunt cam obraznici. Mamei oferă-i un buchet de flori, pentru
că e cea mai frumoasă, iar tatei un costum drăguț. Asta mi-aș
Cu drag, dori de la tine.
Gabi Cu drag,
Marius
Dragă Moș Nicolae,
Numele meu este Cosmina. Sunt elevă în clasa a VI-a la Liceul Tehnologic „Nicanor
Moroșan”. Știu de la bunicii mei că ești un om darnic și milos, mai ales cu acei copii care ascultă de
părinți, sunt cuminți și harnici la școală.
Anul acesta am mai făcut unele pozne, dar nu am supărat tare pe nimeni.
Am fost ascultătoare acasă și la școală. Pe mami am ajutat-o la curățenie
și mi-am făcut singură temele. La bunici am fost harnică, am ajutat-o
pe bunica să hrănească animalele și să îngrijească găinile din curte.
La școală am fost atentă la doamna și, chiar dacă am făcut unele
năzbâtii pe care promit să nu le mai fac, m-am străduit la învățătură și
să fiu o colegă bună.
Te rog frumos să nu mă uiți, să treci și anul acesta pe la mine. Îmi
doresc mult o sanie nouă, o chitară și o pereche de role.
Cu drag,
Cosmina

Dragă Moș Nicolae,
Am fost un băiat cuminte. Ieri am aflat că vei veni și aș vrea să îți spun că eu aș dori un acvariu.
Cred că merit acest cadou, deoarece am fost cuminte și am ascultat de părinți. I-am ajutat și pe frații mei
la temele de acasă. Te aștept și am să îți pregătesc ceva dulce.
Cu drag,
Alexandru
Mă numesc Andreia, am unsprezece ani și sunt elevă în clasa a V-a.

Țin să îți spun că sunt o fetiță destul de cuminte. Mă străduiesc la școală să învăț bine, iar acasă îmi
ajut părinții. De aceea, îndrăznesc să te rog să-mi aduci, dacă ai putea, o carte și un joc. Nu ar strica și
ceva fructe și dulciuri. Știu că ești tare ocupat, dar te rog să nu uiți de mine și poate nu-ți cer prea mult:
să pui ceva în cizme și părinților.
Acum îmi pregătesc ghetuțele și te aștept. Mulțumesc că m-ai ascultat!
Cu drag,
Andreia
E luna decembrie, luna cadourilor.

Te aștept cu nerăbdare să vii și pe la mine. Aș vrea să-mi aduci câte ceva, dar nu prea multe. Știu că
trebuie să mergi și pe la alți copii, mai ales la cei care au nevoie. Toți ne bucurăm de cadouri, când le
primim, dar cel mai tare se bucură copiii săraci, că ei au mai multă nevoie.
Te aștept și îți mulțumesc pentru toate cadourile primite.
Cu drag,
Daniel Andronic
Îți trimit această scrisoare pentru a-ți spune ce îmi doresc de Sfântul
Nicolae și de ce merit aceste lucruri. Aș vrea să primesc o pereche de
blugi, o pereche de bocanci și o ciocolată. Le merit, pentru că sunt
ascultător și le fac bucurii părinților învățând și străduindu-mă să fiu cel
mai bun.
Asta îmi doresc de la tine.
Cu drag,
Cosmin Sava
Ieri am aflat că în scurt timp va veni o zi pe care copiii o adoră

și o așteaptă foarte mult. Când am auzit că pe data de 06.12.2017 va
fi sărbătoarea religioasă Sfântul Nicolae, închinată celui care aduce
cadouri, m-am gândit să te rog frumos să îmi aduci și mie un
dicționar de franceză.
Dumneavoastră sunteți un om generos și darnic. De aceea,
m-am gândit să vă fac această rugăminte. Sunt sigur că îmi veți
aduce acest cadou, pentru că am fost cât de cât cuminte și am
învățat bine.
Cu drag,
Ureche Daniel

Murdărica și Moș Crăciun
Era o zi frumoasă de iarnă, chiar Crăciunul. Eu, Murdărica, mi-am pus ciorăpeii pe
șemineu și un aparat foto lângă brad ca să îl fotografiez pe Moș Crăciun cum pune cadourile. La
miezul nopții ceasul a bătut mai tare ca niciodată.
M-am trezit și când am mers în sufragerie am văzut un om bătrân cu un sac mare încărcat
cu jucării. Era chiar Moș Crăciun! M-am bucurat enorm și m-am dus sfioasă spre el. Moș
Crăciun s-a întors spre mine și mi-a spus să mergem la el în atelier ca să văd cum se fac
cadourile.
Pe drum fulgi mari cădeau pe pământ făcând o plapumă albă de zăpadă. Brazi acoperiți cu fulgi
de nea parcă erau împodobiți de mama natură și părea că și animalele serbează Crăciunul.
În atelier toată lumea muncea de zor. În mijlocul atelierului era un aparat mare ce făcea cadouri,
dar acesta funcționa doar dacă oamenii chiar aveau spiritul Crăciunului. Pereții erau galbeni de
parcă tot atelierul era o mare bomboană de ciocolată învelită în staniol. Stâlpii erau acadele și
becurile erau cireșe cu glazură de ciocolată în vârful cărora o stea lumina tare ca soarele.
Pe drumul de întoarcere instalațiile luminau străzile și colindele minunate răsunau tot mai
tare. Asta înseamnă că oamenii erau chiar în spiritul Crăciunul. Peisajul era mirific, iar sunetul
nopții era mai plăcut ca niciodată.
Cu ajutorul acestei nopți nu m-am mai numit niciodată Murdărica, ci Curățica, deoarece
eram mai albă ca toți. Spiritul Crăciunului m-a făcut curată ca lacrima. Așa a fost acea noapte
minunată. (Cosmin Sava)

Fetița lui Moș Crăciun
Era o zi de iarnă friguroasă.
Am văzut o fetiță murdară și nepieptănată. Am luat-o și am dus-o la mine acasă. Am pus-o la
masă și apoi am dus-o în camera mea. A doua zi m-am trezit și am văzut patul gol. Sub pernă se
afla un mesaj de la Moș Crăciun: „Bună, Alex! Eu sunt Moș Crăciun și aș vrea să îți mulțumesc că ai
avut grijă de ea, de fetița mea pierdută. Pentru asta ți-am adus un cadou frumos. Sper să îți placă!”
Așa m-am ales eu cu un cadou deosebit. (Alex)

A venit Crăciunul. Este o zi de milioane. Mă simt bine și aștept magia. Aștept să vină Moș
Crăciun cu multe daruri și cu multe dulciuri. De data aceasta o să merg să mă plimb prin pădure,
poate îl văd pe Moș Crăciun cu sania trasă de șase reni mari și frumoși. Magia Crăciunului s-a
așternut pe pământ.
Plimbându-mă așa prin pădure am văzut o fetiță murdară cu părul țepos ca un arici. Avea
mâinile murdare și fața plină de cenușă. Ea se numea Murdărica, pentru că era murdară și cu multe
greutăți pe capul ei. Se vedeau lacrimi cum se așterneau pe fața ei plină de cenușă. Am întrebat-o
dacă are o familie, o casă sau pe cineva alături de ea. Mi-a zis cu nepăsare că nu are așa ceva. M-am
plimbat cu ea până ce am ajuns la o acasă. Apoi am hrănit-o, am spălat‑o și am cazat-o la mine.
M-am simțit bine că am făcut o faptă bună și că i-am oferit un loc în casa mea.
Pot să spun că mă simt împlinită și că într-adevăr a venit Crăciunul. (Cosmina)
Murdărica și Murdărel
Era o zi de iarnă frumoasă și timpul să vină Moș Crăciun.
Murdărica și fratele ei Murdărel au încercat să îl vadă pe Moș Crăciun. Au așteptat până la
ora trei. După aceea, au adormit și exact atunci a apărut Moș Crăciun. Moșul și-a făcut treaba,
adică a lăsat cadourile sub brad, și a plecat.
Dimineață, când au realizat că au adormit, cei doi erau supărați, pentru că nu l-au prins pe
moșul în acțiune, dar s-au dus sub brad și au găsit ce și-au dorit: elicoptere, păpuși, mașinuțe etc.
Au fost foarte încântați. Moșul se uita pe horn cum se bucurau copiii că aveau jucăriile dorite.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus narațiunea mea. (Iliuță)

Într-o zi frumoasă de toamnă o fetiță care era murdară cu noroi și tăciune se gândea la
Moș Crăciun. Voia să primească un cadou. Eram în trece pe acolo și am întrebat-o:
— De ce ești supărată?
— Sunt supărată, pentru că vine iarna și nu am o casă unde să stau. Vreau și eu un cadou de
la Moș Crăciun!
— Te înțeleg! ziceam eu supărat că fetița nu avea nimic din ceea ce își dorea.
Atunci i-am spus:
— Dacă vrei poți să stai acasă la mine.
— Da? Mulțumesc!
Am luat-o pe fetiță și am dus-o acasă la mine unde i-am dat de mâncare. I-am spus să meargă
să facă baie. Ea nu prea voia, că nu a mai făcut baie de când a murit mama sa.
A venit iarna și a început să ningă. Apoi, a venit Crăciunul, așa că m-am deghizat în Moș și
i-am adus fetiței o grămadă de cadouri. Ea s-a bucurat foarte mult. Am făcut-o fericită.
(Ilie-Cristian)

Hăinuțe de la Moș Crăciun
Era o zi frumoasă de iarnă.
Afară a nins. O fetiță mică și murdară stătea rezemată lângă un zid de cărămidă, prin care se
zăreau găuri rotunde și multe. Fetița a mai stat puțin acolo și apoi s-a ridicat și a intrat la o casă
pentru a cere câțiva bani. Nimeni nu știa de ce ea cere. Din bănuții primiți a mers la un magazin și
a cumpărat o floare și un plic. A început să-i scrie o scrisoare lui Moș Crăciun în care îl ruga să-i
aducă câteva hăinuțe. Noaptea a sosit și fetița a adormit cu scrisoarea în brațe. Moș Crăciun a
venit la ea, căci era seara de Ajun, a citit scrisoarea și i-a lăsat un sac cu haine. Era așa de
bucuroasă când s-a trezit dimineață, pentru că a văzut atâtea haine. S-a îmbrăcat cu ele și a pornit
la drum.
Această întâmplare îmi v-a rămâne mereu în minte. (Ureche Daniel)
Murdărica și Crăciunițele
Era o zi frumoasă, iar soarele strălucea pe cer. Eu și prietenii mei ne jucam cu
Crăciunițele. Mai târziu a venit Murdărica, iar Crăciunițele i-au spus:
— Tu nu te joci cu noi. Ești murdară!
Eu am zis atunci:
— Du-te și spală-te la tine acasă, că ești murdară pe față și pe mâini. Părul îl ai
ciufulit, unde îți sunt încălțările?
— Nu am!
— De ce?
— Sunt săracă.
— Vorbesc eu cu moșul să îți aducă o casă și niște papuci.
— Mulțumesc!
— Crăciunițelor, haideți să vorbim cu moșul să-i aducă o casă și niște papuci,
poate și niște cadouri, îi facem o surpriză. În grabă, am strigat:
— Moșule, te rog frumos să-i faci un cadou foarte mare: o casă și niște papuci,
că este săracă.
— Bine, o să-i dau aceste lucruri și niște cadouri frumoase.
Moș Crăciun i-a dat cadourile, iar ea a venit și ne-am jucat împreună. (Marius)
Murdărica și Crăciunițele
Eram odată în pădure și mergeam să caut un loc ca să mă spăl, căci a doua zi era
Crăciunul. Scuze, am uitat să mă prezint, sunt Murdărica. Mă numesc așa, deoarece sunt toată
murdară. Merg și merg, apoi mă întâlnesc cu niște fete frumoase, îmbrăcate în roșu și în alb.
Le-am întrebat:
— Cine sunteți voi?
— Noi suntem Crăciunițele, fetele Crăciunului.
— Este foarte frumos! Din întâmplare nu ați văzut un lac sau un heleșteu, ceva?
— Nu, dar ești aproape de casa noastră, vino la noi, te speli și poate papi ceva.
— Bine, vin la voi.
Am mers acasă la ele, m-am spălat, am mâncat și după aceea am plecat. (Teo)

OBICEIURI ROMÂNEșTI
Era o zi rece de toamnă. Mama lui Nică se plimba

prin apropierea unei gări. Din depărtare se ivi un străin.
Acesta o întrebă pe mama lui Nică:
— Unde mă aflu?
— Te afli în România. Cine ești și de unde provii?
— Sunt un reporter din Portugalia. Aș vrea să aflu totul
despre tradițiile din România și despre multe altele.
— Îți pot spune eu câte ceva despre România. Ai vrea?
— Da! Cu siguranță, da!
— Mai întâi îți voi spune două obiceiuri foarte
importante pentru copii. Un obicei este colindatul. A colinda
înseamnă ca cei mici să meargă la oameni și să cânte ceva
despre Hristos și să primească un dar, orice dar. Al doilea
obicei este să meargă cu uratul. A ura înseamnă ca cei mici să
le ureze oamenilor să aibă un an nou fericit și să primească
ceva în dar.
— Copiii fac asta în fiecare an? o întrerupse străinul.
— Da. Pot continua?
— Da, da, desigur.
— În România mai există și jocul numit „pădurețul”, în
care băieții cântă și dansează. Mai există două tradiții care mie
îmi plac foarte mult: capra și ursul. În tradiția cu capra un
băiat se bagă sub un costum, iar alt copil va fi stăpânul caprei
și ultimul copil va juca rolul unui om care vrea să cumpere
capra. E o scenetă de teatru. Cea de-a doua tradiție este ursul.
Mai mulți copii vor fi urși și vor juca pe o scenă. Cam atât am
avut de spus.
— Îți mulțumesc enorm, dar trebuie să plec să descopăr și
alte tradiții din lumea largă. La revedere!
— La revedere!
Și de atunci acel portughez cutreieră lumea pentru a afla
tradiții și obiceiuri noi. (Gabi)

Ziua norilor
Miercuri, 02.02.2018, se va
organiza un festival dedicat
norilor. Voi trebuie să fiți nori
cenușii ori albi, ori negri. Norii
sunt un pic creți pe margini și de
aceea trebuie să aveți un costum
„înnoratic”. Se va prezenta o
povestire despre ei, adică despre
cum sunt. Cine vrea să prezinte o
poate face. Vă voi da și un
exemplu: „norii sunt cenușii
atunci când vine o ploaie”, dar voi
veți face o prezentare mai
dezvoltată. (Andreia)
Cerul
Era o zi frumoasă de iarnă. Cerul de cristal găzduia doi nori de
cărbune. Soarele de aur încălzea cerul rece. Pe la amiază au apărut încă
șapte nori de cărbune. Din acei nori a început să cadă câte un fulg de
cristal care brăzda cerul ce a devenit acum o pătură de diamant
strălucitoare. După vreo trei ore o mică pasăre de scoarță a tăiat cerul
în două. Acum cerul strălucea de parcă era aur și păsările ce treceau ca
focul îi făceau un joc multicolor superb. Cerul era ca o nestemată
minunată, cu păsări dansatoare. După un timp, fulgi cristalini cădeau
făcând cerul să iasă și mai mult în evidență. (Cosmin)
Lumea norilor
Era o zi înnorată. Stăteam pe iarbă și priveam norii.
Privindu-i, am început să văd tot felul de forme: oameni, lucruri,
animale. Apoi, așezată pe iarbă, am adormit. Am început să visez că
zbor pe un nor sub formă de pasăre. I-am spus acelei păsări să mă lase
pe un alt nor. Acolo erau foarte multe creaturi care au început să mă
asculte. Mi-am dat seama că eram regina norilor. Toate acele ființe mi-
au dăruit o coroană formată din nori. Brusc m-am trezit, adică asta am
crezut eu, deoarece coroana era chiar în mâinile mele. Atunci mi-am
dat seama că acela nu a fost niciodată un vis, ci chiar s-a întâmplat.
Așa am devenit regina norilor. (Gabi)

O rază jucăușă
Dimineața când mă trezesc

Toate păsările ciripesc,
Dar o rază jucăușă
Iarăși îmi bate la ușă.
Mereu vrea să mă trezească,

Ziua să mi-o înveselească.
Este raza soarelui
Din înaltul cerului.
E raza cea strălucitoare
Pe care noi o iubim tare.
(Andreia)
Visul vieții mele

Cu toții visăm. Visăm cu ochii deschiși, dar mai ales cu ochii închiși. Visăm
lucruri splendide sau înfiorătoare, păcate sau momente frumoase, trecut, prezent sau
viitor. Unii cred prea mult în visele lor și se hrănesc din ele. Alții se plâng că nici
măcar nu pot visa și viața lor este zbuciumată.
Printre persoanele care visează cu ochii deschiși și gândesc liber mă aflu și eu.
Visul vieții mele este cel de a deveni psiholog, deoarece, dacă ar fi să vorbesc la
modul general, mă interesează foarte mult oamenii, toți oamenii! Pur și simplu când
sunt în fața cuiva aș vrea să îl descopăr așa cum descoperi o mașinărie sau orice alt
obiect minunat care gândește într-un mod unic și care crede că lumea are visuri și
frici.
Ce mă fascinează cel mai mult este că fiecare om are un anumit nivel de
imaginație, de creativitate. La nivel superficial la un om nu prea ai multe să
descoperi, doar câteva interese, preferințe, culori, pasiuni și vicii. Totuși, dacă stai să
îl descoperi în profunzime observi că fiecare are propriul stil de viață prin care vede
lumea. Cred că există mai multe nivele la care ar trebui să ajungă un psiholog pentru
a-i ajuta pe pacienții lor să conștientizeze, să înțeleagă și, în cele din urmă, să își
depășească fricile care pot fi banale. Aici deja vorbesc despre psihologie ca meserie,
nu ca un hobby și nu vreau să intru în detalii.
Visul vieții mele este chiar unul care îmi place foarte mult și m-am documentat în
totalitate în această privință. Să spunem că nu știu la perfecție să înțeleg oamenii ca și
un psiholog care își face meseria de ani grei, dar cum lumea nu este perfectă, nici
ideile sau documentarele pe care le-am urmărit nu sunt perfecte.
De aceea pot să spun că visez cu ochii deschiși, gândesc liber, sunt creativă, am
încredere în mine și știu că pot, pentru că visul vieții mele se va îndeplini. (Cosmina)

PĂDUREA
Pădure minunată,
Acasă-i pădurea,
Dumbrava-i minunată,
Ucraina-i frumoasă,
Renii zburdă
Ei fug mereu, mereu.
Toamna
Frigul trece,
Renii merg, Toamna iac-a și venit,
Umblă prin pădure, Școala iată a sosit
Mieii zboară prin aer Și, deodată, după ea,
Oare când va veni primăvara? Copilașii cu trăistuța.
Acasă, când vin,
Soarele răsare, Minunate frunze dulci
Acum e primăvară! În frumosul meu copac,
(Simona) Multe feluri de culori
Și bogate ca toamna.
Bate vântul foarte tare,

ÎN LIVADĂ De răstoarnă toți copacii,
Iar copiii stau în case
În livadă moșul sapă
Lângă sobele călduțe.
Plante, fructe, bogății,
Iar legumele-s frumoase
Toamna nu va sta prea mult,
Ca un rând de trandafiri.
Timpul trece cu viteză
Și când ne uităm pe geam
Stropușori de apă dulce
Iată că a și trecut.
Cad din cerul cel senin,
(Mireuță Andrei)
O cultură minunată,
Iată, iată, a-nflorit.
Când răsare iarăși ziua,

Soarele cel luminos
Dă buzna cu căldurica
Pe recolta cu cartofi.
Și ca să spun la sfârșit:
În grădina cea frumoasă,
Moșul e acum bucuros
De recolta lui bogată.
(Mireuță Andrei)

Mărturisirea lui Bogdan
Într-o zi de marți Bogdan se grăbea să meargă la școală. Știa că tema lui nu este prea bine
făcută așa că a decis să-l ia pe Joy la școală drept temă. Ajuns la școală, se puse în banca lui.
— Hei, Bogdan, ți-ai făcut tema la română?
— Hei, Elena! Da!
— Ce ai?
— Nimic!
Se sună de oră. Bogdan nu a învățat la istorie. Intră profesoara.
— Bună ziua, copii!
— Bună ziua, doamna profesoară!
Doamna se așeză la catedră, iar dintr-odată se auzi un lătrat.
— Ce se aude? Lătratul se aude din banca Elenei, spuse doamna
profesoară.
— Doamna profesoară, nu de la mine vine lătratul, răspunse eleva.
— Elena, te rog să ieși afară din sala de clasă.
— Dar...
— Nici un dar!
Elena ieși din sala de clasă. Bogdan, văzând acestea, țâșni în sus mâna stângă și spuse:
— Doamna profesoară, Elena nu este vinovată cu nimic.
— Atunci cine, Bogdan?
— Eu am făcut o temă la română și nu prea mi-a ieșit, așa că am considerat că mai bine ar fi
să-l iau pe Joy.
— Bogdane, Bogdane, de ce?
— Pentru că am considerat că el e cel mai bun prieten al meu.
— Ok, Bogdane.
Se sunase de pauză. Bogdan se întâlnise cu Elena și îi spuse:
— Îmi pare foarte rău că tu ai plătit pentru mine.
— Nu-i nimic, Bogdan!
— Mă poți ierta?
— Da, te pot ierta.
— Mulțumesc!
Se sunase. După câteva minute de la intrarea la ore venise dirigintele și întrebă:
— Bogdan, ce s-a întâmplat?
— Domnule profesor, uitați ce mi s-a întâmplat: A început așa..., iar Elena a căzut vinovată.
— Bine, eu îl vreau acum pe Joy!
— Bine.
Bogdan l-a dat pe Joy, nu trecu mult timp și veni profesoara de matematică cu tezele. Lui
Bogdan i se făcuse dor de Joy și toată ora a stat cu gândul la el. Cu greu, veni și ora de română.
Totul a trecut cu bine. Bogdan ajunse acasă, își făcu un selfie cu primul cel mai bun prieten al lui,
Elena, și apoi cu Joy. (Elena)

Portalul secret
Era o zi de toamnă. Eu și animalul meu de companie, Herold, am mers în pădure. Acolo am

alunecat și m-am izbit de un copac. Acel copac era de fapt un portal secret care ne-a dus pe mine și
pe Herold în altă lume. Când am ajuns acolo, Herold a lătrat, adică a vrut să latre, pentru că în loc
de un lătrat s-a auzit o voce care a întrebat:
— Unde suntem?!
— Cine este? Cine a vorbit? am întrebat.
— Eu, Herold, dar, ca de obicei, nu mă poți înțelege.
— Ba da, adică nu, dar acum te-am înțeles!
— Ce s-a întâmplat?
— Cred că suntem în altă lume! Am mai văzut asta în filme.
— Cum ne întoarcem acasă?
— Nu știu, Herold, chiar nu știu.
Atunci se auzi o voce care spuse:
— Vă puteți întoarce acasă, dar cu o condiție.
— Ce condiție? am întrebat eu și Herold în același timp.
— Trebuie să faceți planeta să revină la viață.
— De ce eu, adică noi?!
— Eu v-am chemat aici, sunteți speciali.
— Cum adică „speciali?”
— Adică ai puteri magice și doar tu poți prepara licoarea ca să salvezi planeta, însă Herold nu
este special.
— De ce ai nevoie de Herold?
— Da, de ce ai nevoie de mine?
— Herold, tu vei strânge ingredientele pentru licoare.
— Dar cine ești tu să mă pui să fac asta?
— Sunt regele naturii, dar nu mă poți vedea, deoarece, dacă nu există natură, nu exist nici eu.
Când am auzit asta, eu și Herold am fost de acord și l-am ajutat pe regele naturii. Am pregătit
ingredientele, am făcut poțiunea și după l-am întrebat:
— Ce trebuie să facem cu licoare magică?
— Trebuie să verși licoarea într-o fântână specială.
— Unde e fântâna? am întrebat.
— Fântâna este pe un munte. Pe muntele roșu. Este cel mai periculos munte din lume.
— Bine, voi merge! am spus eu.
— Vin și eu, vin și eu!
— Nu, Herold, este prea periculos!
Am mers pe munte, am vărsat licoarea în fântână și m-am întors la rege. Acolo erau o mulțime
de creaturi și de plante care îmi mulțumeau. După, regele ne-a dat voie să plecăm.
Am plecat și am ajuns în lumea reală. M-am ridicat și m-am comportat ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat nimic. A fost o aventură minunată. (Gabi)

Lumea prin alți ochi
Într-o zi caldă de vară se împlini cea mai mare dorință a lui Marius. El își dorea
de mult timp să adopte o cățelușă, însă, când era mai mic, mama îi spuse că nu va
putea să aibă grijă de ea.
Atunci, ca el să nu se supere, mama sa îi promise că-i va dărui o cățelușă când va
împlini 10 ani. Înainte să împlinească această vârstă el îi aduse aminte mamei
promisiunea făcută în urmă cu mult timp. Când împlini 10 ani mama sa îi dăruise
cadoul mult așteptat. Văzând cățelușa, primul lucru la care s-a gândit a fost ce nume
să-i pună. După puțin timp de gândire, a decis s-o numească Speranța, deoarece
mereu a sperat să aibă o cățelușă.
La început, Marius îi dădea mâncare, o spăla, o pieptănă, adică o îngrijea foarte
bine pe Speranța, dar după puțin timp a început să uite să o mai îngrijească. Din
cauza aceasta, a venit zâna animalelor și l-a trimis pe Marius în altă lume, unde el era
cățelul, iar Speranța era stăpâna. Zâna animalelor i-a spus lui Marius că îl poate duce
înapoi în lumea reală dacă se va comporta mai frumos cu animalele, în special cu
Speranța. El era un băiat mai încăpățânat, așa că refuză să se comporte frumos.
Cât timp stătu acolo îi văzuse pe părinții și pe prietenii săi, doar că aceia nu mai
erau prietenii și părinții săi, ci părinții și prietenii Speranței. În lumea aceea totul era
invers, mai puțin unele mici detalii. Cel mai important lucru de care avusese parte
Marius acolo fu experiența de a vedea lumea prin alți ochi, mai exact, prin ochi de
cățel. În lumea reală Marius era neglijent cu Speranța, iar în cealaltă lume Speranța
era neglijentă cu Marius.
După acea întâmplare, el își dădu seama că tot comportamentul său este greșit și i-a
promis zânei animalelor că se va purta mult mai frumos, cerându-și de mii de ori
scuze. Zâna animalelor spuse că îl va trimite înapoi în lumea reală cu două condiții.
El acceptă și întrebă care sunt condițiile. Ea spuse că prima condiție și cea mai
importantă este să-i ceară iertare Speranței, pentru că a neglijat-o, iar a doua condiție
era să se poarte mai frumos cu animalele. Marius acceptă condițiile
cu bucurie. Atunci fu trimis înapoi în lumea reală
unde îi ceru mii de scuze Speranței și se duse la
părinții săi și îi îmbrățișă.
De atunci, Marius nu a mai neglijat-o niciodată pe
Speranța. (Gabi)

Schimbul
Era o zi ca oricare alta. Eram tristă, nervoasă și nu îmi doream nimic. Da, era ziua de
vineri și trebuia să apară mătușa mea care mă enervează. Vine și mă tratează ca pe un
copilaș.
În gândul meu ziceam: „Of, nu-i corect. Mâța aia e așa de norocoasă!” Tot în același
timp pisica mea își spunea în gând: „Of, nu-i corect, fata asta e așa de norocoasă!” Nu
știam că pisica mea poate vorbi. Când ne-am întâlnit am zis amândouă:
— Viața ta e mai ușoară, aș vrea să o am!
— Viața ta e mai ușoară, dă-mi-o!
— Ia-o!
Dintr-odată se întâmplase ceva nemaivăzut: corpul meu avea sufletul pisicii în el, iar
al meu era în corpul ei. Am ajuns amândouă în fața oglinzii și am strigat:
— Nuuu, e imposibil!
— Nu se poate așa ceva.
— Bine, să ne calmăm. Bine, Maya?
— Bine, cum spui tu.
Nu știam cum să reparăm asta. Venise mătușa.
— Iuhu, am ajuns! Voi sta cu voi o lună.
Tata, de acolo, îi zise mamei:
— Poftim? În loc de trei zile, acum stă o lună!
— Păi...
Să revenim la fetele noastre.
— Bine, Maya m-ai văzut mereu cum mă comportam, nu?
— Da, și tu faci la fel ca mine. A! Și ai grijă la câini.
— Da.
Fetele au coborât și colac peste pupăză mătușa voia să stea în casă fără pisică, ceea ce
o cam deranjase pe Elena. Veni ora mesei de seară. Pisica mânca ceva gustos, în schimb
Elena mânca crănțănele și nu-i prea plăceau. Cele două s-au întâlnit și au pus la cale un
plan: ca pisica să o scoată pe mătușă, iar Elena să îl facă pe câine să aibă încredere în pisici.
Dis-de-dimineață Elena, fiind pisică se duse la câine și îi spuse:
— Bună dimineața!
— Bună dimineața, mâță! Mâță!? Ce cauți aici?
— Am venit cu pace, poți să ai încredere în mine. Vreau doar să fim prieteni.
— Nu e o altă șmecherie de-a ta?
— Nu, nu e nimic.
— Am putea încerca.
— Da. Veezi că se poate?
— Da. Prieteni, mâță?
— Prieteni, câine.
Elena, adică pisica, a terminat partea ei. Să vedem cum se descurcă Maya, să vedem
ce face.
— Mătușă, mătușă!
— Da!
— Ce ai zice de o vacanță undeva unde să te relaxezi cu adevărat?
— Nu sună rău, dar nu am destui bani.

— Plătesc eu.
— A, da?
— Da.
— Mă duc să-mi fac bagajul.
— Da, du-te.
Maya a cumpărat biletul, iar mătușa veni și o luă.
— Pa, ne mai vedem noi!
— Pa!
Mama zise:
— Nu zicea că stă o lună? Sau ați făcut voi ceva?
— Nu!
Fetele noastre spuseră în cor:
— Îmi vrea viața înapoi!
Când s-au trezit totul era normal, iar cele două au promis că nu vor mai face asta niciodată.
(Elena)
Sunt un fluturaș
De ieri am devenit un fluturaș cu aripi mari și frumoase. Antenele mele sunt negre ca
tăciunii și aripile îmi sunt colorate ca un curcubeu mirific. Corpul meu este lung, negru și
strălucește mai tare ca aurul în bătaia soarelui. Vârful aripilor îmi este ca un diamant mare
și prețios. Corpul meu pare perfect rotund și lucios. Sunt cel mai frumos fluture din lume!
(Sava Cosmin)
Pasărea și băiețelul
Într-o zi o pasăre s-a întâlnit cu un băiețel care voia să
meargă în altă țară, dar nu avea bani de ajuns.
Se gândise pasărea foarte bine și i-a spus băiețelului că, dacă vrea, s-ar fi împrietenit,
iar ea i-ar fi oferit un cadou pentru asta. Băiețelul a fost de acord și a început să vorbească
cu acea pasăre pe care o chema Cosmin Voinicelul. Avea un nume ciudat, parcă inspirat
dintr-o poveste, dar nu mai conta asta.
După ce s-au cunoscut mai bine, cei doi și-au împărtășit ce pasiuni au și s-au dus într-o
plimbare. Băiețelul, pe nume Găbițuu, s-a urcat pe spatele lui Cosmin Voinicelul și au
plecat unde au văzut cu ochii.
Ei au ajuns la un pod fermecat și au încercat să bea apă din lacul de sub el. Când au
luat prima gură de apă au simțit câte o furnicătură în talpa piciorului, iar când au dat pe
gât și a doua gură, brusc s-au transformat: pasărea într-un prinț, iar băiatul într-un tânăr
cavaler. Prințul i-a spus cavalerului că acesta era darul lui, că acum avea putere de muncă
și putea pleca în altă țară.
Povestioara noastră nu a fost întâmplătoare, fiindcă prințul i-a mărturisit tânărului că
era de fapt îngerul său păzitor, că l-a vegheat, că îi dăruiește un palat și că speră că nu-l va
uita niciodată.
Ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, deoarece băiatul s-a căsătorit și a avut mulți
copii. (Ilie Cristian)

Animalele Cățelul vrea un os
Elefanții mănâncă, Trecea pe drum și un cățel,
Cocorii zboară, Un cățel de oțel,
Ce voia cu siguranță
Oile pasc,
Un bun, gustos osuț.
Leii vânează.
Orhideele parfumează, A ieșit la plimbare
Gâștele înoată, Pe la casa pisicii doamne
Iepurii mănâncă, Să o întrebe dacă are
Elefanții învață. (Teo) Un os mare cât un baros.
Doamna pisică nu avea,

Păsări și cocori Dar i-a dat puțin lapte ca să bea,
Păsărele și cocori Iar cățelul supărat
Au plecat astăzi în zori A plecat chiar imediat.
Dragostea pentru noi o vor uita.
Unde sunt păsările? După puțin timp,
A văzut în fața lui
Ramurile sunt goale
Un os bun cum își dorea
Este iarnă chiar acum. Așa că s-a dus să-l ia.
(Țabrea Andrei) (Mireuță Andrei)
Anul Nou
Era Anul Nou. Eu, mama și tata eram foarte fericiți. Seara a ajuns repede. Era frumos! Toți
eram plini de fericire. Iubirea era peste tot.
Mama era îmbrăcată într-o rochie de un roșu aprins, iar tata într-un costum albastru deschis.
Sora mamei mele mi-a adus un dar minunat, de fapt, mai multe daruri: o prințesă, un câine
drăgălaș și multe, multe cărți.
Cățelul meu era foarte prietenos și mă bucuram, deoarece era sănătos. Sănătatea era foarte
importantă. Între noi s-a legat o prietenie deosebită. În altă zi eu și cățelușul meu am decis să ne
plimbăm cu ATV-ul și în acel timp a văzut-o și pe doamna profesoară. Profesoara de română.
Prietenia mea cu cățelușul nu s-a sfârșit niciodată, doar că într-o zi l-am pierdut. După ceva
timp, a revenit cu o cățelușă și au avut niște puiuți foarte frumoși.
De atunci, am păstrat și cățelușa, iar prietenia noastră a rămas aceeași. (Gabi)
Concursul de animale
Era un băiețel pe nume David ce avea un cățel pe nume Spaic.
Acest cățel avea o blăniță moale, niște ochi ca
mărgelele și o codiță jucăușă. Într-o zi s-a organizat
un concurs la școala de animale la care a fost invitat
și David. El l-a făcut pe Spaic să arate foarte frumos,
pentru că l-a aranjat, l-a spălat, l-a pieptănat și câte și mai
câte. La sfârșit arăta foarte elegant și toți câinii vecini au fost
uimiți.
David și-a dat seama că timpul este înaintat și a fugit
repede la concursul de animale. Ajunse prea târziu și nu a mai
câștigat. A câștigat un alt animal. David se simțise trist, dar a
spus că măcar are un cățel drăguț. (Mireuță Andrei)

Zodia animalelor cuminți
Zodia animalelor cuminți reprezintă zodia care le impune animalelor speranța și creativitatea.
De aceea, m-am gândit să vă împărtășesc din momentul meu unic petrecut la zoo.
Într-o zi splendidă am decis cu familia mea să mergem la grădina zoologică. Când am ajuns, am
dat de animale interesante, dar și nemaivăzute. Ne-am apropiat și am reușit să schimbăm o vorbă
cu ele. Mă simțeam norocoasă văzând că animalele comunicau cu mine prin semne. Am dat de
tigri, de lei, de elefanți, de veverițe, de maimuțe și de alte specii. Trecând peste un pod am văzut
cum curgea un râu cu apa limpede prin care se zăreau pești multicolori, păstrăvi colorați și somoni
masivi. Pe lângă râu era un cor de broscuțe care cânta cu voie bună. Vocea le răsuna în tot orașul.
Mă bucuram de muzica cea frumoasă care mă înconjura și dintr-odată am observat doi urși mari,
fioroși care se luaseră la ceartă în cușca lor. Mă uitam la ei, dar în nici un caz nu voiam să intru în
convorbirea lor jucăușă. Într-un final s-au potolit și au dat noroc pentru a se împăca.
Împreună cu tata am hotărât să le dăm un prânz animalelor: maimuțelor le-am dat banane,
elefanților apă cu vitamine, iar veverițelor nuci. Așa s-au delectat toate. Am învățat lucruri noi
despre animăluțe: cu ele ne putem distra, simți bine sau învăța simpatia pentru lucruri.
Am descoperit că într-o singură zi putem reuși să intrăm în sufletul animalelor, să le înțelegem,
chiar dacă ele nu pot să vorbească. (Cosmina)
Dragă pisijurnalule,
Chiar acum mă bucuram. Mă bucuram, deoarece Gabi a venit mai repede de la școală. În loc
să vină la ora 14, a venit la ora 11.
Totuși astăzi s-a întâmplat ceva rău. Câinele ăla Bobi sau cum s-ar numi el a fugit după mine
peste tot!!! Bine că atunci a venit Gabi de la școală și m-a salvat! Mai târziu, era timpul ca familia să
mănânce, să mai scape câte ceva pe jos ca să mănânc și eu. Când au scăpat niște resturi câinele
acela Bobi a intervenit, din nou, și a mâncat totul de pe jos! Pe urmă a venit timpul să ne culcăm,
iar Bobi a atras toată atenția familiei, dar nu și pe a Gabrielei, deoarece i-am atras atenția prin
simplul fapt de a face miau și de a toarce. După
ce ne-am spus „Noapte bună!”, ne-am culcat și
totul a decurs minunat.
Cam așa se scurge o zi din viața unei pisici,
o zi din viața mea. Miau! (Gabi)
Pisica prinde șoarecele

O pisică, ce voinică!
A zărit un șoricel
Și îi puse-un gând rău:
Ăsta va fi prânzul meu!
A deschis ghear-ascuțită
Și a luat-o chiar la fugă
Pe măsuță și pe saltea,
Toate s-au stricat la ea.
Pân' la urmă l-a scăpat

În gaura ce l-a protejat
Și văzuse ce făcuse
Din cauza unui mic șoricel.(Mireuță Andrei)

Aș rămâne în România, pentru
că:
1. E o țară frumoasă.
2. Își păstrează tradițiile.
3. E țara mea natală.
4. Are ape curate.
5. Are locuri frumoase.
6. Are clima temperată.
7. Avem vegetație.
8. Avem munți cu păduri.
9. Sunt atracții turistice.
10. E o țară bogată.
Pentru mine iubirea de patrie
înseamnă să rămân în țara mea
să o protejez și să încerc să o
dezvolt. (Gabi)
Jurnal de călătorie
Anul trecut am mers la Pietrele Doamnei.
Acolo este foarte frumos, mai ales când mergi cu mașina printre cârnituri. În fața
ochilor vezi doar pietre mari, mici, de toate felurile. Ca să ajungi sus trebuie să treci
printr-o pădurice. Pietrele Doamnei sunt foarte înalte și abrupte. Când am mers
acolo am ajuns și la o bisericuță foarte diferită de cum arată bisericile de la noi.
Priveliștea este de vis, minunată. De acolo se vede totul. Țin minte că anul trecut,
când am mers, am văzut niște căprioare și am încercat să le prindem, dar nu am
reușit. Pietrele Doamnei sunt înconjurate de pădure și de stânci înalte. Sunt de fapt
o stâncă mai mică și una mai mare, iar cea mai mare este de două ori mai mare decât cea
mică.
Aceste stânci fac parte din Pietrele Doamnei. Este minunat! (Andreia)
Dragă jurnalule,
Azi m-am dus la Iași, iar la întoarcere ne-am decis să vizităm palatul domnitorului
Alexandru Ioan Cuza care se află la Ruginoasa.
Acolo am văzut o caleașcă neagră care era a domnitorului. Am mai zărit și sania lui. Era
făcută din lemn păstrat într-o stare destul de bună. După ce am admirat toate frumusețile din
curtea palatului am intrat... ghici unde? Chiar în palat.
Din holul principal te puteai duce în mai multe locuri: în camera din care îți cumpărai
biletele, spre niște scări sau spre încă o cameră. Ne-am luat bilete și am început să explorăm.
Am trecut mai întâi pe la parter unde nu mi s-a părut că a fost ceva fantastic, minunat. Au
fost doar niște camere cu poze și diferite lucruri neinteresante.
După, am trecut pe la etaj unde totul era magic. Toate camerele aveau obiecte păstrate
de pe timpul domnitorului. Am ieșit din palat, dar nu înainte de a primi un suvenir. Bunica
mi-a dăruit o carte numită „Povestea unui castel blestemat”, care este despre palatul
domnitorului Cuza. Mai târziu am vizitat mormintele domnitorului și al fratelui său.
A fost superb! (Gabi)

Sâmbătă, 10 august
Dragă jurnalule,
Știu că nu am mai zis nimic de mult timp, dar a venit vremea să îți
povestesc cum ne-am încurcat pe drum ca să ajungem la Transfăgărășan. Păi,
am plecat de acasă spre mormântul părintelui Arsenie Boca. Am mers acolo, iar
după aceea am luat-o pe un drum și, când eram mai aproape de
Transfăgărășan, ne-am învârtit în cerc de vreo două ori până am găsit cum să
ajungem.
După ce am ajuns, am urcat pe drum. Era o priveliște de neimaginat.
Ne-am oprit, am cumpărat niște magneți și vederi, apoi am continuat drumul.
După ce am urcat mai mult, când te uitai în jos, ți se părea că drumul era doar o
pistă cu niște mașinuțe pe roți. Când eram pe la jumătatea drumului zece mașini
de curse au trecut pe lângă noi fără nicio problemă și noi nici nu am ajuns la
sfârșitul drumului că ele au și trecut înapoi.
Transfăgărășanul este unul dintre drumurile și locurile mele preferate. Merită
văzut!
Dragă jurnalule, cam atât am avut de povestit pentru azi. (Elena)
10 motive să rămâi în România

1. Ai foarte multe lucruri
interesante de văzut.
2. Are o limbă foarte frumoasă.
3. Are niște peisaje foarte
frumoase.
4. Are toate posibilitățile de
trai.
5. Are toate formele de relief.
6. Este o țară frumoasă.
7. Îi poți cunoaște istoria.
8. Aici și-au pus tot sufletul
domnitorii.
9. Este țara ta natală.
10. Este o țară foarte iubită.
(Andreia)

PRIMA ZI DE ȘCOALĂ
În acest an prima zi de școală a fost pentru mine un succes total. Pot să spun că a fost
minunat din punctul meu de vedere, pentru că m-am întâlnit cu toți
prietenii mei din vacanță, iar cea mai mare surpriză a fost că îi
aveam colegi.
M-am întâlnit și cu verișoara mea Maria.
— Bună, Ana!
— Bună, Maria! Ce mai faci?
— Foarte bine!
— Mă bucur să aud asta.
Nu îmi venea să cred că verișoara mea îmi era colegă. Era uimitor! Pur și simplu de
necrezut. Mama mi-a spus odată așa: „Draga mea, nu te lăsa influențată de cei răi. Fii tu
cine ești cu adevărat!”. Se pare că sfatul mamei m-a ajutat foarte mult. Toți profesorii îmi
apreciază comportamentul și asta e bine.
Prima zi a fost minunată și pot să spun că mă mândresc cu asta. (Anișoara)
Era prima zi de școală. M-am pornit de acasă spre școală, pentru că eram nerăbdător
să văd sala de clasă și sala de sport.
Când am ajuns în curtea școlii mă gândeam la cum o să-mi petrec ani buni aici și
eram bucuros. Am intrat în clasă și acolo se afla doamna dirigintă. Am făcut cunoștință și
apoi doamna ne-a invitat să vizităm școala. Toate clasele erau minunate, credeam că visez,
nu știam cum să mă exprim. Pentru mine era ceva nou și frumos. Când am ajuns la sala de
sport am văzut bicicletele, masa de tenis și abia așteptam să le testez. Pe urmă, doamna
dirigintă a zis să venim a doua zi cu pixuri și câteva caiete, deoarece vom scrie.
Ziua aceasta am trecut-o pe lista cu cele mai bune zile. (Andronic Daniel)
A sosit și prima zi de școală. Eu și mama mea mergem cu bucurie la școală.

Țin în mână un buchet de trandafiri roșii ca obrajii mei. Nu eram rușinată, ci doar
puțin înfrigurată. Din cauza frigului mama m-a luat în brațe și mi-a oferit căldura sufletului
ei. Cu pași vioi am ajuns la școală unde erau mulți copii cu flori în mână. Toți erau
îmbrăcați în cămăși albe, iar băieții purtau papion sau cravată, parcă ar fi mers la birou, nu
la școală.
Plimbându-mă tot așa mi-am făcut o prietenă nouă cu care am vorbit:
— Bună, ce faci?
— Bună!
— Cum te cheamă?
— Maria.
— Încântată de cunoștință.
— Dar pe tine cum te cheamă?
— Cosmina.
— Ce nume frumos!
— Merci, și al tău e frumos.
— Cu plăcere!
— Pa, ne vedem în clasă sau în pauză.
— Pa!
Așa am început școala în acel an. (Cosmina)

Școala ideală
Pentru mine școala ideală se află pe o pajiște. Este o școală m i c u ț ă cu
geamuri mari și luminoase. Are o curte largă unde să se joace mulți copii. Clasele
mi-aș dori să fie mici și călduroase, iar la intrarea din față să apară o mică terasă din
lemn. În curtea școlii ar fi o alee cu multe flori și copăcei. La poarta școlii ar scrie pe o
tăbliță „Bine ați venit la școala noastră!” Dimineața profesorii i-ar aștepta pe copii în
fața ușii, pe terasă, lângă un șemineu. Copiii s-ar așeza pe niște canapele moi,
confortabile și ar servi un ceai sau o ciocolată caldă. Așa este școala ideală. (Antonia)
Școala de vis
Într-o zi îmi fugea gândul la școala ideală. Mă gândeam eu și tot mă gândeam
până îmi veni o idee.
Am luat o foaie de hârtie, o riglă și un creion. Am început să desenez o școală.
Acoperișul era mare, maro închis și cu un horn de cărămidă. După aceea, m-am dat la
desenat etajul al doilea, care avea douăsprezece geamuri din lemn. Ferestrele erau
acoperite de perdele colorate. Primul etaj avea tot douăsprezece geamuri și un balcon
mare, de încăpea și un elefant. Geamurile de la balcon erau un pic fumurii. Parterul
era mare, avea zece geamuri și o ușă mare maro de un metru. În curtea școlii erau
multe flori și un teren mare de fotbal.
După ce am terminat desenul m-am dus la primărie și am dat proiectul
primarului. (Andreia)
Școala ideală
Școala ideală ar fi situată în centrul orașului. Ea ar avea coperișul roșu, de tablă.
Ar avea două etaje și ar fi albă ca norii de pe cer. Ar avea ușile și ferestrele mari și
largi. Ar fi simpatică și ar fi bucuroasă să-i ajute pe toți copiii la nevoie. Pentru mine
aceasta ar fi școala ideală, deoarece ar fi minunată. Am ales-o, pentru că ea are
sentimente și îi ajută pe cei care au nevoie. Școala ideală ar fi una perfectă. (Gabi)
Bogăția și veselia
Era o zi frumoasă. Mă plimbam când am văzut doi oameni: unul sărac și unul
bogat. I-am întrebat:
— Ce faceți aici?
— Încerc să învăț să fiu vesel, spuse bogatul.
— Dar tu? am zis.
— Eu încerc să învăț să fiu bogat, spuse săracul.
— Dacă vreți, vă pot învăța eu lucrurile acestea, deoarece sunt profesor și de
veselie, și de bogăție.
— Bine, suntem de acord, au răspuns ei.
— Chiar astăzi puteți veni la mine ca să vă învăț aceste lucruri.
Mai întâi a venit bogatul și l-am învățat să fie vesel și bun. După a venit săracul și
l-am învățat cum să câștige bani și cum să îi folosească.
În acea zi mi-am dat seama cât de importantă este învățătura, deoarece dacă nu
știi să faci un lucru nu te vei descurca. (Gabi)

Recomandare de lectură
Mie mi-a plăcut cartea „Bunicuța hoțomană”. Această carte mi-a fost dăruită de ziua mea de
către verișorii mei, Bianca, Marius și Andra. Cartea a fost atât de interesantă, încât am citit-o în
două zile. În cartea „Bunicuța hoțomană” este vorba despre bunica unui băiat pe nume Ben. Bunica
lui Ben făcea mâncare doar din varză: prăjitură cu varză, ouă cu varză, în definitiv, totul cu varză.
Totuși, bunica lui Ben era bolnavă de cancer, dar nimeni nu știa. Cartea se numește „Bunicuța
hoțomană”, deoarece cum se plictisea Ben, ea îi povestea că e hoață, însă, de fapt, spunea
întâmplări din cărți de acțiune. Acesta este obiectul meu preferat. (Gabi)
Cum am început să citesc și cum am început să scriu?

Eram foarte mică atunci când o rugam pe bunica să-mi citească dintr-o carte cu multe
imagini. Nu îmi amintesc dacă mama mă ajuta să citesc, dar ce știu sigur este că am învățat la
școală alături de colegii mei și mai ales de doamna învățătoare. Ne explica la fiecare încă o dată
dacă noi nu înțelesesem. Nu am avut probleme cu cititul sau cu scrisul, deoarece pot să spun că am
fost un copil isteț. După ce tot alfabetul fusese parcurs îmi amintesc că am început să citesc cărți,
dar cred că asta a fost puțin mai târziu. Citeam cărți pe care ni le recomanda doamna bibliotecară.
Mama mă ajuta să-mi fac temele, fiindcă știa că nu mă voi descurca singură, însă după ce am mai
crescut puteam face totul pe baza propriilor puteri. Îmi face mare plăcere să mă refugiez în lumea
cărților, acolo unde este mereu liniște și pace. Uneori chiar mi-aș dori să rămân blocată în acea
lume. Este bine să știi să scrii și să citești, fiindcă fără carte nu ai parte. (Diana)
Dialog cu Ionel
— Bună, Ionel!
— Bună, Gabi!
— De ce te-ai comportat așa în momentul vizitei?! Musafirul ți-a adus un cadou de ziua ta, iar
tu uite cum te comporți!
— Ce am făcut? Am vărsat doar un pic de cafea pe pantalonii musafirului. Lasă, nu e nimic,
cafeaua se duce cu nițică apă.
— Ionel, nu spune așa! Nu este frumos!
— Bine, bine!
— De acum înainte să nu te mai porți niciodată așa! Bine, Ionel?
— Bine! Iartă-mă, Gabi!
— Bine, Ionel. Te iert. Pa!
— Pa!
Întâlnire cu Pinocchio
— Salut, Pinocchio, ce mai faceți tu și Gepeto?
— Salut, Gabi, ce să facem eu și Gepeto? Am venit la mare.
— Ce mincinos ești, Pinocchio! Aici nu există mare!
— Păi, sincer să fiu, aici locuim.
— Nu fi mincinos, Pinocchio, știu că nu locuiești aici.
— Da, nu locuim aici, însă am venit la un prieten.
— La ce prieten ai venit?
— Am venit la domnul Țestoasă.
— Ce mincinos poți fi, Pinocchio! Aici nu există niciun domn Țestoasă!
— Știu că tot ce am spus până acum au fost numai și numai minciuni, însă nu mă pot abține.
— Pinocchio, promite că nu mai spui minciuni.
— Promit!
— Te felicit, Pinocchio, ești foarte curajos!

Călătorie în lumea lui Creangă
Ion Creangă s-a născut la 10 iunie 1839, în Humulești. Acesta își amintește cu bucurie de casa
părintească, de părinții lui, dar și de năzbâtiile sale. El povestește despre mama lui, care îl iubea
mult, chiar dacă o supăra deseori.
Mama lui era foarte pricepută în a face minunății. Aceasta alunga norii cei negri înfigând
toporul în pământ în fața ușii, închega apa cu două picioare, bătea pământul sau un perete sau
buchisea tăciunele ca să se mai potolească dușmanul. Lua funingine și îi făcea un semn în frunte
copilului ca să nu își prăpădească odorul sau să nu îl deoache careva. Așa o descrie el pe
Smaranda, mama sa.
În textul „Amintiri din copilărie”, Creangă descrie cel mai mult ceea ce făcea el când era copil.
Ne arată că cea mai frumoasă parte a vieții este copilăria. Când venea tatăl lor înghețat de frig și
obosit de la pădure, copiii îl speriau pe întuneric, sărindu-i în spate.
Totuși, vremea trecea cu repeziciune și el creștea pe nesimțite, dar gândul îi era tot la năzbâtii. Și
câte nu le veneau lor în minte și câte nu făceau. Menirea oricărui copil este de a le face bucurii și
supărări părinților luând-o pe același drum pe care au luat-o toți.
„Amintiri din copilărie” este cea mai bogată în năzdrăvănii, căci există pe lumea asta vreun copil
care să nu fi făcut o singură năzbâtie în viața lui? (Diana)
În lumea lui Nică

Era o zi frumoasă de vară. Împreună cu câțiva prieteni de-ai mei am mers la furat mere.
Mărul era al unei babe foarte rele din satul nostru. Am ajuns sub mărul din grădina babei și am
început să ne gândim la un plan. Lui Ilie i-a venit o idee: unul dintre noi să meargă în casa babei cu
ceva, spunându-i că l-a trimis bunică-sa ca să vadă dacă mai trăiește și în acest fel să înceapă să
vorbească cu ea până ce termină ei de cules și apoi să caute anumite pretexte că trebuie să plece.
Cel care mergea înăuntru avea dreptul să aleagă câteva mere de la ceilalți. Zis și făcut. Mă încumet
să merg în casa babei și ei să culeagă mere. Am intrat în casă și am salutat-o, ea m-a primit cu
blândețe și am început să vorbim despre tot ce-mi trecea prin minte. În timp ce vorbeam, baba i-a
zărit pe geam cum urcau și coborau din copac. Așa că a ieșit afară și eu tai-o pe ușă să nu mă
prindă și dă-i la sănătoasa. Au putut fugi și prietenii mei, dar mai greu. Ce scandal a ieșit după
aceea de-mi era rușine să mai merg la școală. Așa s-a desfășurat acea întâmplare. (Ureche Daniel)
Enrico
Era o zi frumoasă de vară. De dimineață, Enrico s-a pregătit pentru școală, iar după aceea a
luat micul dejun și a plecat. La școală totul a decurs perfect.
Când a plecat, după ore, s-a dus direct la plajă, uitând să-și facă temele. Enrico a petrecut o zi foarte
frumoasă, dar, când se întoarse acasă era deja târziu și nu își mai pregăti ghizdanul pentru ziua
următoare. La școală, a doua zi, își scoase din ghiozdan caietele de română. Profesorul său întrebă:
— Cine vrea să spună tema pentru astăzi?
— Eu, eu! spuse Enrico.
— Spune, îl îndemnă profesorul.
— Astăzi... am... avut de... de...
— Ce s-a întâmplat, Enrico?
— Domnule profesor, iertați-mă, vă rog, am uitat să-mi fac tema.
— Bine, Enrico, te iert, dar să nu se mai întâmple acest lucru niciodată.
De atunci Enrico nu a mai uitat niciodată să își facă tema. (Gabi)

Suntem cărțile pe care le citim
O carte pentru mine înseamnă totul pentru viață. O simplă carte ne poate
ajuta să descoperim viața cu o altă privire. Cartea poate conține mistere
nedeslușite, chei către alte lumi. Eu pot interpreta acea carte în sute de mii de
sensuri, în mii de imagini, în mii de feluri de a o percepe. La final, aflăm totul
despre o carte și citind-o din nou ea nu mai este la fel. Îmi pot crea alte imagini și alte
înțelesuri. Chiar dacă este aceeași carte cu putere și cunoaștere, cititorul este fericit să o
folosească, având plăcerea lecturii și cultivarea minții. Un izvor de cunoaștere îmi lucrează
în minte când citesc, se formează imagini pentru a înțelege conținutul cărții. Rândurile
înșiruite cu o sumedenie de cuvinte care așteaptă să fie deslușite de către mine în cărți îmi
aduc satisfacția de a le citi de mai multe ori. Sunt fericită că voi citi cărți și că și ceilalți
parcurg cărți fermecate. (Cosmina)
Era odată un copil obraznic care făcea tot felul de pozne.

Într-o zi el se gândise să împrumute o carte de la biblioteca din școala lui. Se duse la
doamna bibliotecară și o rugase să-i împrumute un volum. Băiatul citise cu mare atenție
paginile și își dădu seama că dacă făcea el multe prostii apăreau în carte personaje care
făceau doar obrăznicii, iar dacă asculta în ziua aceea de mama urma să citească despre
copii care făceau treabă și își ascultau părinții.
El se hotărâse să nu mai facă prostii și să împrumute mai des cărți despre lucruri
frumoase. (Ureche Daniel)
Cartea – cel mai bun profesor

Era o zi frumoasă. Am împrumutat o carte nouă și eram nerăbdător să o citesc. Avea
un cotor gros și o copertă foarte mare. Pe cotor scria mare și clar editura. Am început să
citesc și sunetul filelor era plăcut și familiar. Era amuzantă, un profesor foarte bun ce nu
spunea nimic cu voce tare, dar cuvintele noi mi se urcau în minte și erau foarte plăcute. În
două ore am terminat-o, iar la sfârșitul cărții am găsit o postfață de două pagini. Am citit
totul și mi-am dat seama că a fost cel mai bun profesor. M-a învățat tot cu zâmbetul pe
buze, ca un bun prieten fericit. (Sava Cosmin)
Cartea este prietena mea, o iubesc foarte mult și o îndrăgesc. Ea este cel mai bun
profesor care mă învață să citesc, să scriu, să devin intelectuală. De când am cunoscut-o ea
avea cotor, copertă și file. Era scrisă de o persoană foarte bună, dar avea un nume greoi și
nu-l puteam pronunța. Ei, dar știți cum sunt copiii, uită nume, zile, ore, cifre etc. Astăzi am
învățat din carte un cuvânt nou: „postfață”. Când l-am auzit nu mi-am dat seama ce
înseamnă. Acum mă bucur că am putut învăța tot despre carte, că am înțeles-o foarte mult
și că aceste obiecte au suflet, au viață. Cartea trebuie să o respectăm și să o avem în suflet.
(Cosmina)

Cartea Cartea
Cartea este amica mea Cartea e o zână
Care mă vă ajuta, E-o regină îndrăgită,
Va citi și pentru mine A cunoașterii frumoasă floare
Ca să memorez mai bine. Și-a pasiunii splendoare.
Cartea este lucru sfânt, Ea te-ajută-n viață mult

Fiind lăsată pe pământ, Să cunoști, să știi mai mult
Pusă într-o bibliotecă, Și mereu să te descurci
Cartea este mai superbă! Când de ea n-o să mai uiți. Iluzii
A deschis-o chiar și tata, O a doua mamă e Atunci când plângeam

Într-o zi, dar nu știu data Când în lumea ei citești Și strângeam în brațe cartea,
Și-a rămas uimit de ea, Și visele-ți păzește Pentru că viața era în ea
De frumoasa carte-a mea! Când în lume ai intrat. Cum trebuia să fie a mea,
(Anișoara) Dar așa nicicând nu era.
Ea înțelepciune-ți dă Sărutam cartea cu buze
Cât pe Pământ tu trăiești fierbinți,
Și bucurie îți oferă Îmi venea să urlu,
Poezie despre carte Dacă tu o prețuiești. Căci era doar o iluzie
Cartea e ca mama mea, Ce repede se destrăma
Ea mă-nvață tot din ea, Cartea este încântătoare Și rămâneam plângând
Tot ce trebuie să știu, În ale informației domenii, cu o carte în mână.
De când eram mic fiu. Ea-ți călăuzește viața
Și vrea să-ți îndrume soarta. Mii de eroi mă chemau spre
Ea dă sfaturi tuturor, (Sava Cosmin) ei,
E-nțeleaptă, de-ajutor, Dar ușa era-ncuiată
Pentru toți ce vor să-nvețe Și eu nu aveam cheia,
Și de rele să se dezvețe. Copaci Doar mă uitam pe gaura
Cu voi mereu cheii
Ea nu stă și nici nu doarme, O, voi și eu Și nu era deloc suficient.
Mă hrănește când mi-e foame, Prietenie pe viață,
Este trează pentru mine, Artă pe o ață Cuvintele, ca un drog,
Veselă, cu chef de bine. Cartea ați creat, În vene ușor pătrundeau,
Invenție de neuitat. Însă ce iluzie,
Are-nțelepciune veche, (Anișoara) Căci efectul lor atât de
E-o făclie-n Univers, repede trecea
Ea îmi luminează ochii Și nu era suficient.
Pentru cât mai am de mers. (Mihai)
(Cosmina)

Copilărie prin natură
Aș vrea să rămân copil

Pentru totdeauna,
Să nu-mi mai pierd din amintiri,
Din emoții sau din trăiri.
La joacă, când am ieșit,

Cu mingea am spart un geam,
Iar mama lin ne tot certa
Și tata alt geam cumpăra.
Cea mai mare bucurie

Este cea din copilărie
Când mama te legăna
Și tata te alinta.
Astă-vară, pe la țară,
Se-auzea o zarvă mare
Prin natură ne jucam
Și mereu noi ne distram.
(Andreia)
Copilăria
Să fii copil este greu, dar și foarte plăcut, deoarece poți să te joci până la o
anumită vârstă, poți să visezi cu ochii deschiși și poți fi tu însuți.
Pe tema aceasta putem spune că a fost scris și un text foarte cunoscut numit
„Bivolul și coțofana” de George Topârceanu. În acel text cățelul este comparat cu un
copil și toate sentimentele sunt exprimate ca în realitate. Cățelul era bun și loial, dar
coțofana era zgârcită și enervantă. Această poveste se poate aplica și în viața reală. În
perioada pubertății unii copii sunt stresați, plângăcioși, obosiți atât fizic, cât și psihic
și nu prea pot înțelege toate greutățile vieții, de pildă cum e să fii copil și să te simți
deja matur.
Dacă ești copil e greu să depășești toate momentele banale sau cele puțin
dramatice. Totul ți se pare împotriva ta și că toată lumea are ceva cu tine, dar de fapt
nimeni nu-ți vrea răul și totul este doar în mintea ta. În perioada aceasta copiii
trăiesc niște perioade critice, pot intra într-o depresie și pot ajunge la stadiul
gândurilor negre din cauza faptului că un coleg i-a dat la o parte, că părinții îi
stresează, că nu-i încurajează emoțional nimeni sau că nu iau o notă mare.
Viața unui copil este rea și plăcută, pentru că în majoritatea cazurilor copiii își
revin și intră pe făgașul normal. (Cosmina)

Amintiri
Nu prea îmi amintesc multe din copilăria mea, dar știu că am
fost un copil mai retras și că uneori obișnuiam să mă joc singură.
Mă jucam cu jucăriile pe care le aveam și nu prea făceam
mofturi, dar aveam și momente când eram eu în lumea mea și mă
zbenguiam, dansam și cântam într-un leagăn făcut special pentru
mine. După ce am mers la grădiniță am început să socializez mult
mai mult cu cei din jur. Bunicii mei aveau mulți iepurași pe care îi
hrăneam și îi mângâiam atent, deoarece bunica mereu mă atenționa
spunându-mi să am grijă, că ar putea să mă muște de mână. Îmi
plăceau și îmi plac și acum animalele și profitam de timpul pe care îl
aveam, mă jucam cu ele prin gospodărie.
Acuma am crescut și văd lumea din jurul meu cu alți ochi,
gândesc matur, dar mereu în inima mea vor rămâne veselia și jocul
din trecut. (Diana)
Copilul Alecsandri
A fost odată un copil care își dorea tare
mult să fie adult. El cânta toată ziua doina.
Lui îi plăcea tare mult acest cântec, deoarece îl
relaxa. Pe el îl chema Vasile Alecsandri. El
cânta doina vara, primăvara, toamna și iarna.
Dacă afară era vara el cânta o doină de
bucurie, dacă era toamnă o doină de jale. Într-
un final, crescuse om mare și chiar s-a făcut
cel mai mare poet român. El a fost un om
înțelept care a scris multe poezii. (Alex)
Copilăria
Să fii copil nu este greu, dar niciodată nu poți sta degeaba. De fiecare dată te
pune mama la câte ceva. Asta mi-a adus aminte de micul Nică ce voia mai mult
decât legănatul copilului și învățatul ceaslovului. Fugea de acasă, făcea prostii și
mânca tot ulciorul cu smântână. Pentru el să fii copil nu era mare lucru, poate
pentru că se săturase de tot ce se întâmpla la școală cu ascultarea lui Nică al lui
Costache. În fine, odată și odată tot scapi de copilărie și o să-ți pară rău că nu ai
prețuit-o petrecând-o așa cum se cuvine. Nu este chiar greu să copilărești, doar că
atenția și concentrarea contează. (Anișoara)

jucăăriilor
Lumea juc
Era într-o zi când stăteam în camera mea și îmi aranjam
jucăriile. Deodată începe să-mi vorbească o jucărie. Cred că mi se
părea mie, cred că totuși nu era un vis sau poate? M-am ridicat din
pat și m-am dus jos, am mâncat și m-am întors înapoi în camera
Jucăăria preferat
Juc preferatăă mea. Am luat jucăriile din sac și le-am turnat toate pe mine. Pe
Un copil cam îngâmfat urmă, le-am pus într-un colț, iar eu am sărit pe pat. Ce frumos a
A primit un tractoraș, fost! Parcă eram în lumea jucăriilor. (Strugariu Cosmin)
S-a jucat puțin cu el
Și apoi l-a aruncat.
Jucării minunate,
Toate, toate au fost stricate,
Tatăl lui îi mai cumpără,
Dar pe urmă abandonă.
jucăăria inventat
Totana – juc inventatăă
Copilașul îl ruga
Totana este un obiect
Să-i mai dea încă ceva:
care se poate transforma
Un obiect neprețuit,
Ceva frumos, de nedescris. apăsând pe un buton care
se a fl ă pe burta
Tatăl său se bucura, animalului, iar dacă apeși
Că i-a luat ce trebuia, pe butonul de pe spatele
Iar copilașul se juca lui se aud chiar sunetele
Tot exact cu ce voia. sale. (Gabi)
(Mireuță Andrei)
jucăării
Hoțțul de juc
Ho
Păpușa mea se strecurase în cameră ca să îmi fure nu altceva decât toate jucăriile. Atunci
când mama îmi cumpăra niște jucării foarte frumoasă, păpușa se furișa și îmi fura jucăriile fără să o
văd eu.
— Unde-ți sunt jucăriile? întrebă mama.
— Cred că hoața aia de jucării mi le-a furat.
— Care hoață?
— Cine altcineva decât păpușa?
— A, da! Cu siguranță ți le-a furat ea!
Eu am văzut-o bine, dar când am pus mâna pe ea, a fugit, nu am putut-o prinde. Totuși,
aseară iarăși am prins-o și i-am rupt toate clămițele din păr și rochița, dar între timp, ea a învățat-o
și pe sirenă să fure jucării.
Așa au dispărut mașinuțe, trenulețe, chiar și animăluțe. La sfârșit nu a mai rămas nicio
jucărie. (Găbița)

jucăăriilor
Lumea juc
Era o zi frumoasă de vară. Cum era vacanță, am decis să mă
joc cu jucăriile mele. Din senin am auzit o voce. Nu știam cine era.
M-am uitat în jur și mi-am văzut doar jucăriile. Atunci, mi-am
dat seama că jucăriile prinseseră viață. Am vorbit cu ele și ne-am
cunoscut mai bine. Erau foarte drăguțe. M-au rugat să mergem
afară să ne jucăm și nu am putut să le refuz. Când ne jucam afară, din
senin, a apărut un câine și a prins o jucărie de picior. Am țipat repede la
el ca să îmi lase jucăria. Când s-a întors câinele cu fața la mine, mi-am dat
seama că era câinele meu. M-am dat la râs, la fel și jucăriile, deoarece
Bobi (așa îl chema pe cățel) era foarte caraghios. Așa a fost prima mea descoperire fantastică
despre jucării. (Gabi)
jucăăriilor
Revolta juc
Era o zi de duminică. M-am sculat și am vrut să arunc jucăriile mele vechi, pentru că
sunt mare și nu mai am nevoie de ele.
După ce le-am aruncat, m-am gândit să mă uit la TV. La un moment dat a bătut
cineva la ușă. Erau toate jucăriile aruncate foarte furioase. Au năpădit peste mine. Țipam
cât puteam, iar după ce am scăpat m-am încuiat în camera mea. Când jucăriile au adormit
le-am aruncat pe foc.
De atunci, am promis că n-o să mă mai joc cu jucării. (Andronic Daniel)
Călu
luțțul de plu
plușș
Eu sunt un căluț de pluș și mi-ar plăcea să zbor, dar nu pot, pentru că nu am aripi.
Când trece Dan pe lângă mine tot sper să-mi atașeze aripi. Nu s-a jucat cu mine decât
atunci când avea trei ani, fiindcă la patru ani m-a dat într-o ladă cu jucării stricate.
— Noi nu suntem jucării stricate!
— Dar cine spune că sunteți jucării stricate? Voi nici măcar nu aveți aripi.
— Nici tu nu ai, tăntălăule!
— Gata, nu vă mai certați, interveni copilul. Căluțul e mai bun ca voi, ba
chiar i-am croșetat și aripi.
— Nu-i corect!
— Ba-i corect!
— Bine, bine, am să vă cos și vouă doar câte una. Merge așa?
— Da, dar să ne și folosești.
— Da, cu plăcere, vă voi folosi.
— Mulțumim!
Toate astea au fost în gândul meu. Ce păcat că nu se pot întâmpla în
realitate! (Marcel)

Adevăărul despre juc
Adev jucăării
Într-o zi splendidă de iarnă, o fetiță de numai șapte ani credea că jucăriile au
viață. Mia, sora ei mai mare, tot încercă să-i explice că jucăriile nu au viață. Atunci, Ioana,
fetița, fugi repede la mama ei și îi spuse:
— Mami, Mia, mi-a zis că jucăriile nu au viață!
— Ioana, fata mea, jucăriile nu au viață.
— Ce? Cum...?
Atunci Ioana se enervă și pleacă în cameră. Mia a auzit cum Ioana a trântit ușa
camerei, s-a gândit că ar putea să o consoleze și a spus:
— Hei, pot să intru?
— Bine, poți..., dar nu spune nimic despre jucării.
Mia intră și încercă ușor, ușor să-i explice totul despre jucării. Ioana înțelese și a zis:
— Jucăriile nu au viață, dar mă pot preface eu că au, nu?
— Bine, ai înțeles.
— Mulțumesc, surioară!
— Pentru nimic!
A trecut timpul și fetele au crescut. Ele au început să se apropie foarte mult una de
alta, erau nedespărțite. Asta a făcut-o pe mama lor foarte bucuroasă. (Elena)
Jocul
distracțție
La distrac
Alvin, Simon și cu Timi
Sunt în camera de sus, La distracție-am pornit,
Ei se plictiseau cam tare, Toți copiii au ieșit
Că n-aveau ce face. Afară să se joace
S-au gândit să se distreze Cu mii de jucării.
Într-un fel cam ciudățel,
Să muncească, Avioane, tractorașe,
să vorbească, Bărci, mașini și păpuși,
Chiar să măture prin casă. Cu pace și cu-armonie
Recreerea a-nceput.
Dintr-odată o idee, Pot cânta și pot dansa,

Simon a sărit în sus, Pot să alerge cât ar vrea,
A vorbit cu voce tare: Dar un lucru nu-i valabil:
— Vom juca un joc frumos! Să vorbească rău de alții.
De-a prinselea! el strigă,
Începând ei să se joace În rest totul este bine,
Se distrau pe săturate, Se ajută între ei,
Jocul e o bucurie mare. Toți se joacă împreună
(Mireuță Andrei) Prietenia e pentru
totdeauna.
(Mireuță Andrei)

Dorințța mea
Dorin
Aveam o dorință: să am un cal zburător, dar nimeni nu putea să mi-o îndeplinească.
Într-o zi, Antonia, Ana, Elena, Maria și Maia au venit la mine acasă și mi-au adus un
cal de jucărie alb, cu aripi și cu o coadă împletită în trei. Am sărit de bucurie și prietenele
mele m-au întrebat dacă îmi place. Atunci am răspuns afirmativ. În ziua aceea ne-am
distrat foarte frumos. Când se lăsă seara prietenele mele au plecat.
Era o seară cu lună plină. Cum stăteam pe pat, dintr-odată, aud „i haha”. Mă duc
repede în camera cu balcon și văd atunci calul cel alb, cu păr împletit în trei, transformat
într-un cal adevărat. M-am urcat pe el și am plecat pe afară. Călărindu-l ușor mi-am dat
seama că eram cam la zece metri înălțime de casă.
După două trei ore dispăruse luna plină. Atunci calul a aterizat și i-am pus un
nume: „Faimosul”. El se făcuse iarăși jucărie și se termină aventura noastră. (Andreia)
În camera mea
În camera mea sunt zeci de jucării, care, când nu e nimeni prin preajmă, prind viață.
Într-o zi, am adormit și jucăriile au prins viață și au început să se certe.
M-am speriat, dar nu am deschis ochii. Ursulețul Martinel era supărat că nimeni nu
se mai joacă cu el, pentru că toți spun că este mic. Moș Martin era supărat că nu se mai
poate juca și că a îmbătrânit, iar veverița Rița era supărată că toți îi spuneau „Coadă
stufoasă”.
Săturându-mă de cearta lor m-am ridicat din pat și le-am rugat
să rămână în viață că vreau să le ajut. Pe rând le-am întrebat de ce
sunt supărate. Trebuia să mă gândesc. Într-un final, am găsit
rezolvarea: lui Martinel și lui Martin le-am spus să se joace
jocuri potrivite cu cineva de vârsta lor, iar Riței să nu-i bage
în seamă pe cei care o necăjesc.
De atunci animalele de pluș nu se mai ceartă și mă pot
juca și eu cu ele. Am observat că e mult mai distractiv să te joci
cu animalele de pluș când au viață. (Antonia)
Bomboanele
Într-o zi de frumoasă de vară stăteam în cameră și mă jucam cu jucăriile mele.
Aveam doar șase ani, iar jucăriile vorbeau cu mine. Le-am zis să ne ducem să mâncăm
ceva, însă ele nu au vrut. Mi-au explicat că jucăriile nu mănâncă, nu beau etc. După ce am
auzit ce au zis, nu știam ce să mai cred. Cum să nu mănânce, să nu bea? Mă gândeam că
ar muri dacă nu mănâncă, însă ele mi-au explicat că mor doar atunci când le rupe cineva,
altfel ar avea viață nesfârșită. Le-am răspuns că aș vrea să fiu și eu ca ele, dar mi-au spus
că este bine că sunt om, pentru că viața lor este foarte grea. Abia atunci am înțeles cât de
bine este să fii om. Poate că viața jucăriilor este mai lungă, dar a omului este de o mie de
ori mai frumoasă, mai distractivă și mai emoționantă. (Cezar)

Poțiune pentru a vorbi cu animalele
toată viața
Licoarea weekend-ului
Ingrediente: Ingrediente:
1 l lapte de măgăriță șapte petale trandafir roșu
1 l lapte de bivoliță cinci linguri suc de trandafir alb
trei fire de blană de okapi un vârf de cuțit de lumânare cu miros de
câte un fir de păr din blană de vanilie
câine, de pisică și de cal o sticlă de un litru din iubirea unui
dragon
Le amestecăm pe toate, iar poțiunea este 220 ml suc din flori de liliac roz
gata. Vom bea din ea și vom putea vorbi 2 l de apă
Prima dată luăm sucul de trandafir alb și îl
cu animalele. (Gabi)
punem în cazan să fiarbă 5 minute. Pe urmă
adăugăm 2 litri de apă în același timp cu
florile de liliac roz. Lăsăm să fiarbă 10 minute,
amestecând întruna. Topim lumânarea și
după adăugăm petalele de trandafir roșu. Se
pune totul în cazan și amestecăm în partea
dreaptă circa 2 minute. Așa am terminat
licoarea weekend-ului. (Andreia)
Caraghiosul
Într-o seară mă gândeam că aș vrea să aud o poveste, dar nimeni nu putea să îmi spună
una, pentru că toată lumea dormea.
În seara aceea, pe când mă gândeam eu, pe geam apăru un spiriduș. Avea ochii mari, dar
năsucul și gurița micuțe. Mic de statură, cât păpușile de jucărie, părea mai comic cum era
îmbrăcat: avea niște pantaloni largi (mă mir că îi veneau), o haină subțire și niște papuci cum au
clovnii. Era bun la suflet, comic și știa foarte multe povești. Începu să-mi spună o poveste
izvorâtă din gândurile mele, o poveste comică.
Atunci eu mă gândisem la un nume pentru el: Caraghiosul. Din acel moment îmi deveni cel mai
bun prieten. (Andreia)
Glubu
Glubu este povestitorul meu de basme. El este frumos, pufos și adorabil. Este ca un ursuleț
mare, cu păr fosforescent, ochi albaștri și blană albă. (Cosmin)
Riluco
Riluco este un animal care fură merele de aur. El este o treime rinocer, o
treime lup și o treime corb. Are capul și blana de lup, are un corn precum un
rinocer și aripi de corb cu care poate zbura ca fulgerul.
Riluco este rău și hoțoman, deoarece fură tot felul de lucruri de aur, de
argint și de bronz. El este puternic sufletește, deoarece, chiar dacă nu reușește
să fure ceva, nu se lasă și fură mai mult. Acesta este Riluco. (Gabi)

Prietenul meu imaginar Azorel
Bună! Dacă vă întrebați de ce în fiecare zi sunt așa vioi, am să vă spun. Am un prieten imagi-
nar! El vine în fiecare seară la mine și îmi spune povești. Este mic cât un pitic, are ochii căprui spre
negri și bulbucați de te prăpădești de râs atunci când se sperie. Mai are și o barbă lungă, care, cred
eu, îi ține loc de pătură când doarme printr-o grădină. Nasul mare abia îl duce.
Este așa isteț, încât tu nu ai timp să te gândești la ce spune. Când vine vorba de povești nu îl
întrece nimeni, dar nici la matematică, care, pentru mine, este o limbă străină.
Piticul are și un nume, dar ca al lui mai rar. Îl cheamă Azorel. Am uitat să vă spun că vine din
lumea imaginației și că stă într-un loc unde toată lumea râde. Acesta este Azorel. (Elena)
Bunica imaginară
Bunica imaginară este bună și îmi spune câte un basm în fiecare noapte. Ea este mare și are
niște ochelari cu care citește doar basme. Părul îi este cârlionțat și are niște aripi albe, ca de înger,
iar pielea îi este moale ca să poți sta comod în brațele ei. Când nu ascult basmele, ea se supără, dar
îi trece repede. Basmele ei te fac să adormi, fiindcă este cea mai bună bunică imaginară.
(Andronic Daniel)
Pegasus
Pegasus este cel mai bun prieten pe care ar putea să-l aibă un om.
Pegasus este de fapt un cal feminin cu două aripi: una pe o parte a corpului, iar ce-a de-a
doua pe partea cealaltă a corpului. Este albă, cu mici pete gri și negre. Are coadă și coamă lungă,
ambele fiind gri. Are niște ochi albaștri ca marea, ca cerul sau poate ca smaraldele strălucitoare
care te fac mereu să zâmbești.
Pegasus este bună la suflet, pentru că mă face pe mine și pe alți copii cei mai fericiți din lume.
Ea este cea mai amuzantă ființă imaginară pe care am văzut-o vreodată. Oferă alinare și o liniște
care te fac să zâmbești oricând, chiar și când ești foarte supărat.
Mă bucur că am devenit peste noapte cele mai bune prietene! (Gabi)
O ființă uimitoare
Ființa mea imaginară este o carte. Cartea mea este așa de neobișnuită! Are mâini și picioare,
dar să nu uit de gura cam mare, care spune poveștile cam încet. Mâinile sunt cât două furnici față
de picioarele ei lungi. Picioarele cred că au un metru, dar mâinile doar câțiva centimetri. Nasul îi
este mare și strâmb. Are șapte ochi: unul uriaș, unul foarte mic, unul rotund, unul pătrat, unul roz,
unul roșu, unul ca de balaur. Cartea spune povești cu glasul ei cel
dulce, chiar mai dulce ca al mamei. Este așa de drăguță că aș vrea
să o strâng în brațe, dar, din păcate, e imaginară. Cu ochii ei
poate vedea orice, chiar și prin pereți. Așa știe dacă părinții
dorm sau trebuie să le citească și lor povești ca să adoarmă. Eu nu
aș da-o nici pentru un milion de dolari, că nu voi
mai găsi așa o carte de drăgălașă, de
iubitoare și de dulce. E o ființă
uimitoare. Nu știu dacă un
om simplu ar putea să facă
așa ceva. Aceasta este ființa mea
imaginară, care îmi citește povești
seară de seară ca să pot adormi, ba
chiar le citește povești și
părinților mei. (Antonia)

Fantoma
Murise, asta era sigur, pentru că avea o boală rară
care nu putea fi tratată. Se simțea ciudat, ca un spectru, de
fapt viața fantomelor era destul de ciudată pentru un nou
venit. În lumea spectrelor viața era foarte dezorganizată, iar fiecare
fantomă purta hainele și obiectele avute în momentul morții. Pentru el
era destul de ciudat să vadă unele fantome circulând cu capul sub braț
sau cu apa curgându-le veșnic din nas și din gură.
La început i-a fost greu să se obișnuiască cu toate astea, dar cu timpul s-a
acomodat cu viața veselă. În fond, nu ducea lipsă de nimic. Dacă voia să vadă un film se
ducea la cinema, căci somn nu-i era niciodată. O fantomă găsește întotdeauna ceva de
făcut. Lui îi plăcea mai ales să plonjeze prin oameni făcându-i să tremure o secundă. După
cum spuneam, nu ducea lipsă de nimic, dar ar fi dorit enorm o ceașcă de cafea. Cu timpul
se obișnuise și cu lipsa cafelei, acum cel mult lenevea cu un ziar în mână.
În urmă cu vreo doi ani, un bibliofil murise căzându-i o enciclopedie uriașă în cap și
de atunci personajul a început să colecționeze cărțile aduse de morți, căci au existat destui
care au murit cu o carte în mână, iar volumele erau destul de multe și variate.
Fantoma a trăit fericită până… ei bine, a trăit fericită mereu. (Mihai)
Liliacul
Își trase impermeabilul pe umeri, își potrivi tocul pistolului, își făcu puțin părul în
oglindă și ieși în stradă. Când ajunse la un bar râse de pedanteria sa de presupus detectiv
– era doar un hoț, dar frecventa cercurile bogătașilor pentru a se documenta – acum voia
să mai dea o singură lovitură grandioasă și să se retragă.
Intră în bar, comandă un pahar și râse la gândul că părea un om manierat și politicos.
Termină băutura și se întoarse acasă. Acolo își luă o cu totul altă ținută, un costum scump
și un revolver Bereta mititel ascuns în buzunarul de la piept exact sub batistă.
Ieși din apartamentul său sărăcăcios, care de asemenea îi servea drept acoperire.
Chemă un taxi și îi dădu adresa unui restaurant. Când ajunse, oferi un bacșiș bun,
recomandându-se șoferului drept un proprietar bogat de mine. Intră în restaurant
bocănind cu bastonul și gândindu-se că era suficient să învârtă mânerul pentru a arunca în
aer întreaga clădire.
Se așeză la o masă, comandă o masă scumpă pentru a păstra aparențele și intră în
vorbă cu cei care îl știau client fidel al restaurantului. Așa află date despre câteva lovituri
care ar fi făcut ochii oricărui hoț să sclipească, dar el voia ceva extraordinar.
Plictisit, se retrase la masa sa, se jucă distrat cu bastonul, apoi dădu să iasă, dar văzu
intrând pe ușă niște polițiști. Calm se gândi că nu el era ținta. Când primul polițist se
îndreptă spre el și îi spuse să îl urmeze, apucă bastonul și cu o ură subită învârti mânerul.
A doua zi se putea citi din ziare că un bădăran, moștenitor al unei averi imense,
făcuse o farsă acelui domn calm care niciodată nu se enerva. Totuși, un copil văzuse cum
un liliac ieșise din clădire cu câteva clipe înainte de explozie. (Mihai)

Evadare din Fabrica de Roboți „Pământ”
Abel simți o durere sfredelitoare în fundul capului, de-i venea să urle. Așa i se
întâmpla de fiecare dată când gândurile i se abăteau de la monotona sa muncă de la
Fabrica de Roboți „Pământ”, prescurtat FRP.
El era unul dintre tot mai puținii oameni care nu aveau implantate în ei diferite
circuite. Acum o mie de ani, au fost vânați fără milă oamenii normali și obligați să
muncească în fabrici de roboți. Când erau prinși, oamenilor li se punea un cip în cap și
erau puși să muncească toată ziua, urmând ca la sfârșit să primească ca hrană o fiertură
insipidă și insuficientă de cele mai multe ori, deoarece în lumea robotizată hrana nu își
mai avea rostul.
Abel simți iar acea durere, așa că urlă și cu un efort supraomenesc înșfăcă bormașina
de pe masa de asamblare și o puse la tâmplă. Apoi, pentru prima dată în viață, simți că
putea să se gândească la orice dorea el. Brusc, în toată fabrica începură să sune sirenele.
Când le auzi anunțând evadarea sa, începu să alerge spre ieșire pe coridoarele
întortocheate.
Pe când alerga dădu nas în nas cu un robot care îl ținti cu arma. Deodată, Abel făcu
un salt uriaș, care în condiții de gravitate normală nu s-ar fi putut face, și ateriză în spatele
robotului, strivindu-l de perete. Îi luă arma. Se simțea mai sigur pe sine. În drumul său
întâlni câțiva roboți pe care i-a distrus și i-a deposedat de arme.
Când a ajuns la ieșire îl aștepta o altă deziluzie: se formase un cordon de roboți
pentru a-l împiedica să evadeze. Un robot trase și îl nimeri în picior, altul din plin. Ce a
urmat nu e greu de închipuit. Așa a fost înăbușit singurul strigăt disperat pentru libertate.
(Mihai)
Jack
Jack urmase studii de arheologie doar pentru mania sa: când era mic citise basmul
despre Perseu și Meduza și din acel moment știuse că Perseu nu învinsese Meduza, ci
murise ca toți ceilalți.
Totuși, Jack dorea ceva – scutul lui Perseu, scutul din aur masiv cu care acesta
încercase să o ucidă pe Meduza. Mulți dintre prietenii lui au râs de asta, dar el a strâns din
dinți și a continuat căutarea.
Acum, cu ultimii săi bani, a mituit un marinar să-l ascundă într-un butoi de pe vasul
care mergea spre o insulă grecească. În cazul în care ar fi dat greș, ar fi fost ultima dată,
avea revolverul pregătit în buzunar. Ajuns pe insulă, începu să sape într-o peșteră. De
multe ori au trecut copii și au râs de străinul ciudat, o singură fetiță îl privea cu milă.
După două săptămâni era pe punctul să renunțe la săpături când dădu peste un zid
în centrul căruia exista o cărămidă mai mare sculptată cu un cap de femeie cu șerpi în loc
de păr. Fascinat, întinse mâna și apăsă pe cărămidă. Zidul, scârțâind, se despărți în două
dezvăluind un șir de trepte. Coborî și văzu o sală în care predomina simbolul de pe
cărămidă. În încăperea următoare dădu de două tunele și alese unul la întâmplare. Văzu
mai multe statui așezate în diferite poziții, cu expresie de spaimă pe față, iar la capătul
tunelului zări o sclipire aurie, lucru ce făcu să-i sclipească ochii.
Într-adevăr acolo era un războinic care ținea în mâini un scut de aur. Jack îl luă, dar
brusc auzi în spatele lui un fâșâit. Se întoarse și împietri. Scutul îi căzu și încă o statuie se
alătură celorlalte.
O fetiță ridică scutul, mormăi niște vorbe ciudate și în reflexie privi monstrul ce
ucisese atâta lume. (Mihai)

Dragă mamă Scumpă mamă, unde ești?
Azi e zi de sărbătoare Scumpă mamă, îmi lipsești!
În toată lumea asta mare. Tu mi-ai dat viață, tu m-ai încurajat
Azi este o zi specială, Și mereu m-ai ajutat.
În care te sărbătoresc Ai plecat departe, în țări străine,
Pe tine, dragă mamă! Și m-ai lăsat aici cu bunicii.
Scumpă mamă, unde ești?
Azi e zi de sărbătoare, De-ai ști cât mi-e de dor…
Tu ești o frumoasă floare, De dor să mă iei
Ești frumoasă, sclipitoare, în brațele tale mici și călduroase.
Drăgăstoasă, iubitoare, Mi-aș dori să vii acasă,
Chiar tu, dragă mamă! Să nu mai stai printre străini,
Eu te aștept aici mereu.
Azi e zi de sărbătoare, (Elena)
Iar tu dai vieții mele culoare.
Ești o ființă iubitoare, Mama
Uneori chiar uluitoare,
Ființa care ți-a dat viață pe acest pământ,
Te iubesc, dragă mamă!
Ființa care te îngrijește cu drag zi de zi,
Ființa care îi păzește zilnic pe copii,
Azi e zi de sărbătoare, Ființa care veghează zi și noapte,
Mamă dragă zâmbitoare, Ființa care niciodată nu spune „nu!”,
Frumoasă și uimitoare, Ființa care alungă din somnul tău visul cel rău,
Îndrăzneață, binevoitoare, Ființa care te alină și te alintă,
Doar tu, dragă mamă! Ființa care te ajută cu o povață,
(Gabi) Ființa care te răsfață,
Ființa care e cea mai aproape de tine,
Ființa care e acolo la bine și la rău,
Mamă dragă Ființa cu care te mândrești mereu
Îți mulțumesc, scumpă mamă, Este mama.
Mereu m-ai ajutat,
La bine și la rău Mama te învață
Tu m-ai încurajat. Drumul cel mai bun în viață,
Așa că ia seamă
Îți mulțumesc, scumpă mamă, La tot ce spune mama.
Îți mulțumesc pentru tot,
Nu uita povața
Ți-aș da luna de pe cer,
Ce ți-a dat-o,
Dar nu este nevoie.
Nu uita îndrumarea
Ce ai primit-o.
Tu ești destul de strălucitoare,
Nu-ți mai trebuie nimic.
Să-i urăm cu toții „La mulți ani!”
Ești perfectă pentru mine,
Ca să aibă zile multe fericite
Sincer, te iubesc! Și în brațe să o ținem strâns
(Andreia) Să simtă că e iubită și ocrotită.
(Antonia)
cu pitici…

Mama Poezie pentru mama
Mama mea e cea mai bună, Mama mea e cea mai bună,
La nevoie mă ajută, Ea este cea care m-a născut
Lângă mine e mereu, Și tot ea m-a și crescut.
Chiar și când e-n gândul meu. Tare o iubesc
Și tot mai mult o îngrijesc.
Mama mult mă îngrijește,
Toată viața a fost așa Doar o mamă am în viață
Zilnic ea din greu muncește Trebuie s-o prețuiesc,
Prin grădină și prin casă. Doar cu flori și ciocolate
Nu-i arăt cât o iubesc.
Eu i-aș face un cadou,
Ceva frumos și minunat, Mama e un dar mai scump
Cum ar fi un trandafir, Decât florile sau bijuteriile,
O surpriză fabuloasă! Dar eu tot pot să-i arăt
(Mireuță Andrei) Cât de mult o iubesc.
(Strugariu Cosmin)
O mică atenție pentru mama

Doar o mamă ai în viață
S-o iubești și s-o îndrăgești,
Ea la toate se pricepe
Și la tine se gândește.
Numai lucruri bune îți gătește

Și pe tine te-ngrijește.
Dacă nu ai vreme bună,
Îți aduce soare peste lună.
Ea pe toate le-ndulcește
Și de rele te ferește.
Ea la toate se gândește
Și pe tine te iubește.
(Andronic Daniel)
despre mămici!

Mama mea – rază de soare
Mama mea are 38 de ani. Este o femeie foarte
frumoasă și drăgălașă. Făptură înaltă, cu ochi căprui și
strălucitori, ea are părul lung, roșcat, mereu ondulat și
prins în coadă sau în coc. Ochii mamei sunt mereu
blânzi și mă privesc întotdeauna cu dragoste, duioșie
și căldură. Cu privirea ei pătrunzătoare de multe ori
reușește să mă calmeze și să mă încurajeze.
Mama este o persoană harnică, care nu se
plânge niciodată, chiar dacă efortul depus nu pare
apreciat de persoanele din jur. Când mă trezesc
dimineața o zăresc în bucătărie pregătind micul dejun.
Apoi, fiind drăgăstoasă, mă sărută pe obraz și pleacă la
serviciu.
Indiferent dacă mama este la serviciu sau acasă se
dovedește a fi o persoană energică, plină de viață, foarte
glumeață și foarte entuziasmată de cele ce i se întâmplă în
orice zi. (Cosmina)
Mama mea
Mama mea este cea mai bună și cea mai frumoasă mamă din lume. Ea mă iubește
foarte mult, are grijă de mine și îmi cumpără tot ce vreau. Ea este mică de înălțime,
cam cât mine, are ochii căprui și frumoși, gura fină, părul lung, maro, creț și este
slăbuță. O iubesc foarte mult și de aceea îmi pare foarte rău pentru copiii care au fost
părăsiți de mamele lor. Aș vrea să aibă fiecare copil o mamă care să-l iubească și să
aibă grijă de el. Mama mea este corectă și foarte curajoasă. Cred că ar plânge foarte
mult dacă aș păți ceva. Aceasta este mama mea. (Țabrea Andrei)
Culcă-te devreme!
A fost o fetiță care se numea Maria și ea avea doi frățiori, Jim și Mike.
Fetița era cuminte și drăguță, dar îi plăcea și să se joace mult. Îi plăceau foarte mult
jucăriile, iar ea avea tone de păpuși. Se jucase cu tot ce avea până seara. Mama îi
spusese fetiței să se culce că a doua zi merge la școală și să nu întârzie. Maria
răspunse că se culcă mai târziu. A doua zi, Jim și Mike se pregătiseră de școală.
Maria nu se trezise încă. Băieții plecară. Pe drum lui Jim și lui Mike li se păru
amuzant că sora lor întârzie.
Mama o trezi pe Maria. Ea se duse repede la școală. Întârziase, dar a învățat o
lecție: „Culcă-te devreme!” (Mireuță Andrei)

Portretul mamei mele
Mama mea este cea mai importantă și cea mai specială persoană din viața mea.
Ea este bună, iubitoare, grijulie și corectă. Curajoasă și frumoasă, pare cea mai fină și isteață
ființă pe care o cunosc. Atentă și ordonată, nu duce lipsă de simțul umorului, fiind și amuzantă.
Sensibilă și iscusită, ea este înțelegătoare și deschisă.
Mama mea este înaltă, puternică și îngrijită. Are ochii căprui, părul negru și un nas mic.
Buzele îi sunt ca obrajii, adică roșii ca bujorul. Pielea fină și catifelată dezvăluie două urechi mici și
unghiile roșii. Mâinile îi sunt lungi, iar degetele fine. Din depărtare are o siluetă subțire și elegantă.
Persoană serioasă și hotărâtă, este sigură de ceea ce face. Are răbdare și se gândește foarte
mult înainte de a face un lucru. Se îmbracă de obicei în roșu, știind să-și aleagă hainele cu care să se
îmbrace.
Fiind optimistă mă încurajează mult în tot ceea ce fac, mă susține și nu mă minte. Așa este
mama mea! (Sava Cosmin)
Mămica mea dragă
Portretul mamei mele Mămica mea este
Mama mea este frumoasă bună la suflet, bucuroasă
și gingașă. Are un păr negru și și binevoitoare. Este
ochii căprui. Splendidă și plină puțin înaltă, nu prea
de viață, adorabilă, ea îți sare dolofană și este
în ajutor când este nevoie. puternică. Așa este
Foarte protectoare și blândă mama mea. (Gheorghiță)
devine o ființă foarte
interesantă. Mereu atentă,
ordonată și isteață, ea pare Mama
destul de înțelegătoare. Mama este o ființă
Zâmbăreață și plină de voie minunată. Bună la suflet,
bună este pentru mine ca înțelegătoare și iubitoare,
soarele și ca luna, ca stelele și ea este exact ca o
ca cerul albastru, ca comoară. Foarte frumoasă
un răsărit de soare, ca un și drăguță, ea te ajută la
roșu aprins spulberat pe orice și este alături de tine
cerul albastru închis. Așa este tot timpul. Mă bucur că
mama mea frumoasă! (Marius) am o mamă așa de
înțelegătoare! (Simona)
Cu mama
Într-o zi de vară am mers cu mama în pădure după fructe: fragi, mure etc.
Ne-am plimbat ce ne-am plimbat până când am ajuns într-un loc mai pustiu unde erau
îngrămădiți copaci înalți și mici. Am luat-o prin mica mlaștină, mergând ușor, cu grijă, deoarece era
riscul să ne audă animalele sălbatice.
La un moment dat, m-am împiedicat de un copac căzut, mi-am rupt piciorul și m-am julit rău.
Mama a mers la un izvor de la care a luat apă. Îmi curăță rana și îmi legă piciorul cu niște frunze
mari.
Cu această ocazie am avut timp să o privesc mai atent pe mama. Mi-am dat seama că este o
ființă iubitoare, primitoare, care trebuie tratată ca atare, deoarece ne-a crescut și ne-a educat bine
până să mergem noi la școală. Mama este cea mai importantă ființă de pe pământ!
M-am revanșat față de dânsa, dându-i un buchet de flori și alte câteva lucruri. Le-a prețuit și
știu că m-ar fi iubit la fel, chiar dacă nu-i făceam acel dar. Asta înseamnă o mamă pentru mine!
(Ilie-Cristian)

FAMILIA
FAMILIA MEA
Pe aici, pe ulicioară,
Muncitor e tăticul meu,
Am și eu o căscioară
Mereu lucrează din greu,
Și în căscioara mea
E vesel, cinstit, harnic
Mi se află familia.
Și este și foarte darnic.
FAMILIA
Bunicul și bunica,
Muncitoare e mămica mea, Mama mea e De asemenea mămica
Nu-o-ntrece nimenea, muncitoare, Frumoasă, iubitoare,
Fața ei e zâmbitoare, Zilnic treabă are, Ca o floare nemuritoare.
Parcă tot te uiți în soare. De mine se-ngrijește
Și mereu mă ocrotește. E grădina cu floricele,
Au și ei doi copilași
Cu zambile, cu lalele.
Frumoși ca doi îngerași!
Tatăl meu e muncitor, Floricelele-nfloresc
Mândrii sunt părinții mei,
Zilnic lucrează cu spor, Și copăceii-nmuguresc.
Când noi ascultăm de ei.
De dimineață până-n
noapte Prietenii mei-s aici,
Familia mea iubită
Ca eu să am de toate. Mulți sunt mari,
Este și foarte unită.
Dar sunt și mici
Mândră sunt de ea,
Eu sunt o fetiță Și-aduc numai bucurii.
Nimic pe lume
Care este școlăriță. (Gabi)
n-aș schimba.
(Găbița) Cuminte și hărnicuță
Fac cinste la a mea
măicuță.
(Andreia)
COPILĂRIA
Este o zi frumoasă. Stau în casă și mă joc. Mi-a venit un gând cu
privire la cât este de greu să fii copil. Pentru a fi copil nu este greu,
deoarece nu ai grijă de nimic. Părinții tăi trebuie să aibă grijă de tine și să-
ți dea să mănânci. Tu trebuie să fii cuminte și să îți iubești
familia. Nu trebuie să îți bați joc de treburile făcute de
părinții tăi pentru tine, pentru că nu este politicos.
Trebuie să fii prietenos, să nu te cerți sau să faci
prostii, pentru că părinții te vor pedepsi, dar după aceea
o să le pară rău și te vor ierta. În plus, vei face și un pic de
treabă, îi vei ajuta pe mama și pe tata. Dacă ai o soră să ai grijă de
ea, pentru că vei împărți totul cu ea. Așa este să fii copil și nu este
greu. (Țabrea Andrei)

VISUL VIEțII MELE
Era o zi frumoasă. M-am trezit devreme. Avusesem cel mai frumos vis, visul vieții
mele. În el nicio persoană dragă mie nu murea și rămâneam veșnic împreună. Nimeni nu
mai putea fi rău și eu eram președintele unei lumi bogate. Locuiam cu familia într-un palat
de cristal, cu vitralii de diamant. Palatul se afla într-un câmp de trandafiri roșii cu un
parfum deosebit. Lumea trăia în case mari, din care faptele rele lipseau cu desăvârșire.
Acesta este visul vieții mele. (Sava Cosmin)
OMUL RĂU LA FURIE

Era un om care avea zece câini și îi îndrăgea atât de mult încât se gândi el bine și porni
spre muntele Golgota.
Prietenii i-au spus să nu se ducă pe acel munte, pentru că este foarte periculos. El însă
a vrut să meargă împreună cu câinii, dar prietenii iar l-au sfătuit să nu meargă împreună
cu ei, că se vor pierde. Omul s-a enervat și le-a spus prietenilor să nu-i mai intereseze ce
face el. Când omul a ajuns pe munte cu toți câinii lui a apărut un urs și i-a înșfăcat pe toți.
Morala este: ascultă de oamenii din jurul tău până nu-i prea târziu. (Ilie Cristian)
COPILUL EROU
Puterea lui este de a salva viețile copiilor, de a-i încuraja și de a le alunga gândurile
rele. El este un copil erou, pentru că a primit putere când i-au făcut doctorii un transplant.
Copilul făcuse un accident și rămăsese fără un rinichi. Asta l-a determinat să fie copilul
erou. El se aventurează acolo unde sunt copii care trebui salvați, adică peste tot, chiar dacă
își pune viața în pericol. (Andreia)
777 DE ZILE PÂNĂ LA LICEU (FRAGMENT IMAGINAR)

Hei, bună! De abia aștept liceul pentru că nu cred că mai rezist mult cu familia mea.
Fericirea e la pământ. Fratele meu mai mic mă bate la cap și primul lui cuvânt a fost
„roșu”. De ce oare?! Nici în această clipă nu am aflat. Acum o săptămână fratele meu a
văzut o reclamă la televizor cu un câine și l-a vrut. I-a bătut pe mama și pe tata la cap. Până
când nu l-au luat, nu a tăcut. Apropo de părinți: de multe ori îmi țin o predică și pe fratele
meu îl răsfață. Este corect? Eu îmi doream un ATV, dar „nuuu!”, că sănătatea și siguranța
sunt prioritățile mele. Cât despre cărți, aoleu! Când m-am născut credeau că eram fată și
ziceau că m-au îmbrăcat în prințesă cu o fustiță pe care scria: „prietenie”, „iubire” și
„o drăgălașă”. De Anul Nou a fost o catastrofă! A venit și profesoara albastră de
la o capcană de-a mea cu cerneală. A ieșit urât! (Andronic Daniel)
OMUL CARE COMENTA

Era odată un om care indiferent ce lucru făceai comenta.
Nimic nu era bun pentru el în totalitate. Într-una din zile niște
oameni s-au unit și i-au dat o mamă de bătaie de nu știa ce s-a
întâmplat cu el. După un timp omul s-a corectat și nu a mai
comentat așa de mult, iar cu timpul nu a mai comentat
deloc, dar nici nu a mai umblat bătut de oamenii
din sat. Uneori și bătaia este bună, deoarece pe
parcurs nu cred că acel om va mai repeta fapta
urâtă. (Ureche Daniel)

Vinovat
De ce mă ții legată de zid?

Sunt însetată de noapte, am privirea plecată,
Vrei ca Biblia mea să fie îngenunchiată?
Nu știi! Eu n-am renunțat niciodată!
Doboară-mă azi, demonul din mine mă ridică,

Mă zgârie pe suflet și apoi îmi poartă pică,
Mă laudă, m-ajută, mă iubește și mă critică.
Luna, ziua se ridică, demonul meu pictează
zidul cu frică.
Pline de semne îmi sunt lanțurile, Dragobetele

Au ruginit de lacrimi ce au umplut șanțurile,
Cerul meu e albastru-cenușiu, pământul, străin,
Dragobetele voinic
Așteaptă-mă de dincolo de zid, mâine vin!
Au venit îngerii cu cărțile, zidul arde,
Fură fete frumușele.
Mii de cruci se văd strălucind departe, Le fură, le prinde-n horă
Se dă drumul, strigă din suflet rugăciunile, Și le joacă așa vreo oră.
Aruncă iubirea, adevărul și zâmbetele...
Fetele roșesc un pic,
Demonii își apără cu negură fronturile, Dar le trece, nu-i nimic,
Zbiară și-aruncă ură cu tunurile. Dragobetele le-nvârte
Zidul se prăbușește, li s-a distrus cortul, Și-apoi iarăși le cuprinde.
Apare soarele, se luminează orizontul. (Andreia)
Sfinții privesc diavolii netoți cum fug,

Dar eu, pe-al meu nu pot să-l alung,
Se ridică din țărână armată de morți,
Iubirea - mister și atracție
Nu vor îngerii, nu ne vor pe toți!
(Ana-Maria)
Iubirea nu se învață din cărți și este mai mult decât
putem vedea cu ochii. Iubirea se simte, se trăiește și
ajungi să-i simți puterea doar atunci când este
adevărată. Ne naștem pe pământ din iubire și
moștenim pământul din același motiv. Misterul ne
însoțește peste tot în viață, iar atracția dintre un el și o
ea a stat mereu la baza poeziei. Iubind ne ia un vârtej
de sentimente foarte puternice pe care nu le putem
controla. Dragostea are ca hotar forțe limitate și își trage
puterile din viață și din dărnicie. Atunci când simți că
iubești cu adevărat vei îndrăgi cu o neiertătoare
blândețe ochii acelei persoane și chiar toate defectele
sale. Iubirea înseamnă respect, încredere, răbdare,
sinceritate, dăruire, dar și cea mai mare durere care îți
poate fi provocată în adâncul sufletului. (Diana)
Atentat în Jamaica
— Sunt ceea ce știi că sunt… de ce mă ajuți?
— Taci. Doresc liniștea asta dintre noi.
— Ești un prost!
— Te iubesc!
— În viața mea n-am văzut un idiot urât și încrezut ca tine!
— În viața mea n-am văzut o femeie atât de frumoasă, elegantă și caldă ca tine!
— Nu mă ironiza!
— Nu fac asta… spune-mi ce dorești.
— Îți voi spune, condiția este să vii cu mine.
— Accept orice. Sunt doar al tău.
— Hai în Jamaica, știu că ai o casă acolo, nu vreau să mai stau aici!
Nu m-am așteptat în vecii vecilor ca un bleg (frumos și dorit) să mă iubească pe mine, o
noapte deja trecută… nici nu credeam vreodată că emoția produsă de revelația pe care mintea mea
murdară a avut o în legătură cu frumoasa Jamaica mă va face să risc totul să ajung acolo. Sper să
nu mă dezamăgești, iubite!
Toată împachetarea pentru plecare a fost făcută extrem de repede și nu am întâmpinat
probleme.
Drumul spre Jamaica am decis să-l facem cu avionul, alegând un loc izolat, unde să stau să
savurez liniștea din cer și să mă uit pe ascuns la blegul meu (drag). Îl urăsc!
— Soare, așează-te lângă mine… nu mă fă să îți simt lipsa și să mă declar înfrânt în fața
ignoranței tale.
— Declară-te, blegule! Eu nu vin acolo în veci!
— Vin eu, atunci!
— Nu!
— Oh, ba da!
— Dispari! Pleacă!
— Am înțeles.
— În sfârșit…
— O să vin mai aproape.
— Nu!!
Îmi plăcea rezistența lui la înghiontelile mele. Zâmbetul, buzele arcuite, atât de perfecte,
parfumul lui, ochii ăia de diavol (nestemate rare), vocea lui clară și caldă, tot chipul acela luminos
(dar bleg) îl iubeam și nu aș recunoaște niciodată așa ceva. Niciodată! Cine va dormi cu el în pat,
dacă eu îl resping? Cu cine va mânca dacă eu sparg mereu farfuria în fața lui? Of, blegule, of!
— Ia mâna! Stai pe scaunul meu! Cară-te!
— Dar nici măcar nu te am atins!
— Erai cu mâna pe scaunul meu!
— Dar nu și cu mâna pe tine!
— Nu te suport, înțelege-mă! De ce nu îți vezi de viața ta?!
— De ce m-ai chemat cu tine, soare?
— Pentru că …
— Deci…?
— Deoarece…
— Pentru că?
— Ești un papă lapte!
— Te iubesc!
(Ana-Maria)

Regele ideal
Regele ideal este unul mare, important. Are părul negru,
ochii albaștri, nasul mic, buzele normale, corpul mare.
Locuiește într-un castel de aur foarte frumos. Trăiește cu
o prințesă ideală. Este bun prieten cu toți cei din jurul său
și își iubește părinții și prințesa. Merge câteodată și își
vizitează părinții. Mai mult stă la palat cu prințesa pentru
a da ordine. (Ana)
Prințesa ideală
Prințesa ideală este blondă cu ochi albaștrii.
Are nasul și urechile potrivite ca mărime. Este
frumoasă la față și îi place să se joace. Ei îi plac
pizza, ciorba, salata etc. Trăiește într-un castel
uriaș, în care are tot ce îi dorește sufletul. Are o
familie foarte bună la suflet, pentru că și ea este
foarte bună cu oamenii și îi ajută pe cei sărmani.
(Cezar)
Prințesa ideală se numește Sofia și are 11 ani. Ea locuiește

chiar lângă casa mea. Stă într-un palat mare, frumos și
confortabil.
Sofia are părul castaniu deschis și ondulat, ochii albaștrii
deschis precum cerul, nasul mic și drăguț. Gura și urechile îi
sunt de mărime medie. Genele și sprâncenele par dese. Sofia
este miloasă și bună, deoarece îi ajută pe toți oamenii pe care îi
poate ajuta. Ea este creativă și are o imaginație bogată. Ea este
cea mai bună prietenă a mea.
Așa ar fi prințesa ideală. (Gabi)
Regele și prințesa
Regele Kansidilias este un rege bun la suflet, își ajută poporul
imediat. În general, nu îi plac războaiele, doar când este nevoie. Își
iubește familia mai mult decât bogățiile lumii.
Fiica sa, prințesa Vestania, este foarte iubitoare și stă foarte mult
cu familiile din regat. Îi plac trandafirii albi și animalele. Vestania
învață la o școală împreună cu alți copii. Ea este modestă și nu îi place
foarte mult aurul.
Regele și prințesa ideală sunt corecți. (Andronic Daniel)

Regele ideal
Într-un sat numit Pîrteștii de Jos era un rege pe nume Midas. El era bun cu oamenii, îi ajuta
și avea grijă de ei. Măria Sa mergea în fiecare dimineață la școală să vadă dacă sunt toți
elevii la ore. El era înalt, avea ochii căprui și fața puțin ascuțită. Părea cam sinistru, dar era
un rege foarte respectat și iubit de popor. El era inteligent și calcula orice cu
responsabilitate, cu mare grijă, astfel încât să fie bine pentru toți. Nimeni nu putea să-l
oprească să facă un bine pentru poporul său. (Elena)
Regele ideal
Cu mult timp în urmă era un rege foarte darnic și bun la suflet. El
dădea săracilor aurul pe care-l câștiga. Regele locuia în copleșitorul
său castel, dar într-o zi senină se plimba prin marele oraș și a dat peste
o uliță întunecată. Intră încet, cu pași mărunți. Acolo era plin de
oameni săraci care nu aveau case. Regele, fiind foarte milos, le dărui
marele său castel, iar el, de atunci, a locuit într-o casă ca toți oamenii
de rând. (Marcel)
Anastasia
În următoarele rânduri o voi prezenta pe cea pe care o va peți
mezinul împăratului. Ea este Anastasia și are 25 de ani. Are părul
blond ca soarele. Ochii ei sunt albaștri ca marea sau cerul. Nasul este
de mărime medie. Buzele ei sunt mici și roșii precum căpșunile. Are
genele și sprâncenele dese. Ea este inteligentă, înțeleaptă, bună la
suflet, cumsecade, generoasă, grijulie și curajoasă. Aceasta este
Anastasia! (Gabi)
O întâmplare nouă
Era întuneric, apoi am văzut o mică luminiță. Am pășit înainte. Luminița s-a mișcat. Era de
fapt un licurici. S-a apropiat de mine și m-a rugat să-l urmez. L-am ascultat și am mers până
ce am ajuns la o cascadă. Am traversat un pod, apoi am ajuns într-o pădure. Licuriciul a
plecat, lăsându-mă singură în acea pădure ciudată. Am auzit un foșnet, apoi a apărut un cal
înaripat. S-a apropiat de mine și ca prin magie eram călare. Am călărit mult până ce
pădurea s-a văzut departe. Am ajuns într-un nou ținut. Urcând dealul, calul mi-a spus că
această călătorie s-a terminat. Când am descălecat am descoperit cu adevărat ce aveam în
fața ochilor: un palat enorm, ce era luminat jumătate de soare, jumătate de lună și de stele.
S-a făcut din nou întuneric. Apoi, o luminiță s-a arătat. Era soarele. Se pare că totul fusese
doar un vis, dar curiozitatea de a afla ce era în acel palat încă mă frământă. (Diana)

AVENTURA MEZINULUI ÎN CĂUTAREA PEțITEI
Andrei, fiul împăratului, merse să-și caute sufletul pereche,
când văzuse un castel cu un balcon splendid în care se afla o tânără domniță.
El, când o zări, fugi repede la castel. Ajunse acolo și o văzu ceva de
nedescris. Andrei merse la fată și se prezentă. Fata, când îl zări, se îndrăgosti
deja de el. Bineînțeles că el era îndrăgostit deja de ea. Fata îi spuse că este
iubitoare, sufletistă, bună cu cei din jurul ei și că îi plac foarte mult animalele. Pe ea o
chema Alexandra, dar i se spune Alex. Era frumoasă, nici prea înaltă, nici prea
scundă. Îi plăcea foarte mult să poarte rochițe, fustițe, accesorii și multe, multe flori
pe acele accesorii. Am uitat să spun că era și deșteaptă, înțeleaptă și tot așa.
Andrei o ceruse de soție și Alexandra spuse „da!”. (Andreia)
FATA IDEALĂ
Ea se numește Mărioara. Este o fată foarte drăguță și harnică. Foarte frumoasă,
se îmbracă elegant, este foarte cochetă, îi place să se machieze și să-și facă unghiile
cu ojă. Este foarte bună la suflet și foarte amabilă, ar acorda ajutor oricui și este
foarte deschisă cu lumea. O fată ideală mai rar găsești ca ea. Părerea mea este că
s-ar potrivi minunat cu prințul. (Găbița)
LOGODNICA MEZINULUI
Viitoarea logodnică a mezinului s-ar numi Ari și ar sta într-un castel mare, mare, în
pădurea de mac.
Ari era foarte frumoasă și avea o rochie albă, cu perle mari, luxuriante, de cea mai
bună calitate. Avea un chip fermecător, un corp plăpând și niște pantofi albi cu multe
perle. Era bună, bucuroasă și mai tot timpul zâmbea. Îi plăceau oamenii bucuroși, fericiți,
dar și copiii cuminți. Așa mezinul a luat-o de logodnică pe Ari și au avut doi copii.
Au trăit fericiți până la adânci bătrânețe. (Cosmin)
LOGODNICA MIRABELA
Undeva, departe locuia Mirabela, o prințesă minunată, pe care o să v-o prezint. Într-o
zi frumoasă de primăvară un prinț pe nume Luca a fost trimis de tatăl lui să-și caute o
soție. Cum mergea el, după ce a străbătut un drum lung, a dat într-o pădure. Când ajuns
în mijlocul pădurii a dat peste un castel foarte frumos. A intrat, a găsit-o pe Mirabela și s-a
îndrăgostit la prima vedere. Fata avea niște ochi albaștri ca marea, o înălțime medie, părul
foarte lung, de culoare șaten. Mirabela era bună la suflet. Tot timpul vedea și partea bună
a paharului, nu doar cea rea. Prințul Luca a cerut-o de mireasă după câteva zile. Au plecat
amândoi fericiți și au trăit până la adânci bătrânețe. (Elena)

FATA DE MĂRITAT
În textul meu va fi vorba despre mireasa prințului mezin.
Mireasa prințului era nespus de frumoasă. Cu ochii albaștri,
blondă, avea 1,69 m, o față perfectă, cu pielea fină. Era bună cu
toți oamenii, milostivă, cu o mulțime de prieteni adevărați. Ea îi
ajuta pe toți când aveau nevoie. De aceea era mireasa perfectă și
mezinul o iubea nespus de mult, iar ea îl iubea nemaipomenit.
Erau perfecți, mai ales prințesa, care avea cele mai frumoase
haine din ținut, făcute din cea mai scumpă și rară mătase
din lume. Părul ei nu era nici prea lung, nici prea scurt.
Acesta a fost mireasa prințului pe care am ales să o
descriu. (Cezar)
FATA DE ÎMPĂRAT
Ea este fata pe care o va peți mezinul unui împărat. O
cheamă Alexia. Această fată nu este prea înaltă, are părul blond și
ochii albaștri. Părul îl are lung ca al lui Rapunzel. Este așa de frumoasă, încât atunci când a
văzut-o mezinul a leșinat. Gura micuță și nasul la fel o fac și mai drăguță. Este blândă și
drăgăstoasă. Îi este milă de orice se chinuie. Nu-i place să vadă un animal rănit pentru a
face nu știu ce acrobații la circ. Pe scurt, este foarte miloasă și caldă. Sufletul ei bun o ajută
să treacă cu brio peste toate problemele și obstacolele vieții. Așa este fata pe care a pețit-o
mezinul familiei regale. (Antonia)
FATA
Până la urmă mezinul și-a găsit fata potrivită, dar nu este o fată de împărat. Ea este
micuță, cu părul blond, ochi albaștri și mari. Hainele îi sunt murdare și rupte, dar chipul
curat. Nu este bogată, însă este frumoasă, deșteaptă, iubitoare și modestă. Ei îi place de
prinț. Chiar dacă este timidă, îl iubește. Nu îi place să fie exploatată și nici să fie slugă, face
doar ce este necesar. Prințului îi place de ea așa cum este și se simte tare norocos că a
găsit-o. (Andronic Daniel)
PRINȚESA
Era o zi frumoasă de primăvarăîn care fiul cel mic vrea să-și caute ursita. Tot merge și
tot merge până când a întâlnit o frumoasă prințesă numită Cenușăreasa. Era frumoasă,
bună la inimă și cuminte. Au făcut nuntă mare și au venit la ei mulți oameni. La nunta de
poveste mireasa era îmbrăcată cu o rochie plină de sclipici și de aur. Prințesa avea pantofi
de cristal, iar prințul avea un costum minunat și cravată. Chiar a fost
o nuntă ca-n povești. (Teodora)

Oare e vacanță?
Andrei a ieșit de la școală. E bucuros că nu are teme pe vacanță. Acum se distrează,
dar nu știe ceva, ciudat! Se gândește puțin și zice că nu știe ce să facă. Acum n-are ce să facă.
Se duce afară și zice că vrea la scoală. Oare dacă merge la școală mai are vacanță? N-are
cărți și își spune că își va face propria școală. A început. Din câteva surcele a făcut o școală,
dar brusc se gândi: ce e școala fără copii? (Mireuță Andrei)
Vacanța mare
A sosit vacanța mare,
La vară mă duc la mare.
Poezii și cântecele
La vară uităm de ele,
Dar vacanța iar sosește
Inima-n noi iar crește.
Este 17 iunie. Astăzi este prima zi de vacanță. Toți copiii sunt extrem de fericiți că au
scăpat de teme, de probleme și de severitate. Ei nu mai au grija zilei de mâine și se bucură
că își trăiesc din plin viața. Astăzi, fiind și eu în vacanță, m-am hotărât să plec la o
plimbărică prin lumea viselor. Am dat foaia la o parte și brusc am intrat în lumea aceea.
Acolo am văzut o lume a inocenței în care eram veșnic copil. (Cosmina)
Vacanța de vară
Era soare. Păsările cântau la fereastră, iar în grădină au înflorit florile. Ciocănitoarea
vindeca toți copacii. Barza își învăța puii să zboare. Peștii săreau de zor. Albinele foarte
harnice culegeau polenul. Fluturii erau foarte frumoși. Tot vara înfloreau pomii, iar cei mai
mici se plantează. Oamenii terminau să pună răsaduri în grădină. Între timp, noi, copiii, ne
facem temele pe vacanță, după ne plimbăm cu prietenii sau prin excursii cu părinții. Ce ne
rămâne din vacanță mai citim sau mai ieșim la joacă. Petrecem timp cu toți cei dragi, mai
ales cu părinții și cu bunicii. După, mai aproape de septembrie, se pregătesc toți copiii de
începerea școlii și speră să aibă doar note bune. (Elena)
Vara
Este o zi călduroasă de vară. Eu părinții mei am hotărât să mergem la picnic.
La câte locuri frumoase erau nici nu puteam să ne hotărâm. Vremea era foarte bună,
soarele părea un cuptor fierbinte, lumea era foarte entuziasmată și animăluțele zburdau pe
câmpii. După ce am ajuns într-un codru am întins o pătură și am așezat mâncarea.
Când, deodată, se auzise un zgomot dintr-un tufiș. Ieșise un iepuraș mic și foarte
drăguț, cu blănița cafenie și super pufoasă, parcă era o plapumă. După ce am mâncat, ne-
am pus la soare, era păcat să nu stai și să te relaxezi. Sucul din pahare era rece și aluneca pe
gâtul meu parcă era un cub de gheață.
Mai târziu, după ce ne-am relaxat și am băut suc, am mers la o plimbare ca să nu se
depună mâncarea. După ce ne-am plimbat cam o oră și jumătate am plecat acasă și ne-am
adus aminte de mini-excursia făcută în acea zi.
Și am încălecat pe o șa și v-am spus povestioara așa. (Cosmina)

În drumeție
Era o zi frumoasă de vară. Băiatul trebuia să plece în drumeție cu toți colegii timp de o
săptămână.
El a aflat că nu are voie cu animale și s-a supărat. I-a spus asta păsării sale și doi spioni
au strecurat pasărea în bagajul lui fără să fie observați. Ora de plecare se apropia cu pași
repezi, iar pasărea era nerăbdătoare să iasă din acel bagaj.
Au ajuns! Microbuzul s-a oprit și pasărea s-a băgat tiptil în buzunarul băiatului.
Noaptea a trecut și se crăpa de zi când profesorul a venit și i-a trezit pe copii. Băiatul și-a
făcut bagajul, pasărea și-a pus câteva merinde și au plecat în pădure. Profesorul s-a dus în
fața grupului și au început călătoria.
Pe drum, un zgomot ciudat venea din pădure și copiii se întrebau „Oare e vântul?
Oare e un urs?”, dar băiatul, curios, s-a îndepărtat de grup și s-a dus să investigheze. Ziua
trecea și băiatul intra tot mai tare în inima pădurii, iar pasărea spunea de pe umărul
băiatului: „Nu ne lăsăm până nu găsim sursa sunetului!”. Pasărea s-a înălțat în aer și a
coborât ca secerată spunând că soarele apune.
Noaptea a venit și băiatul cu pasărea erau pierduți în pădure. Între timp ceilalți,
neobservând dispariția lor, înfulecau de zor friptură. Pasărea micuță a zărit o peșteră și au
fugit în ea. Și-au făcut un pat de frunze, un foc de tabără și s-au culcat. Noaptea trecuse
iute.
Sunetul ciudat din peștera unde erau ei răsuna mai tare. Băiatul a luat pasărea și o
bâtă, apoi au coborât înăuntrul peșterii. Pe la jumătatea peșterii o lumină aurie pătrundea.
Băiatul a escaladat pereții și a ieșit prin acea gaură. Afară era o lume minunată cu multe
flori și păsări. În fața luncii se afla un luminiș des și întunecat prin care se zărea cu greu.
Băiatul și-a luat inima în dinți și a intrat. Pasărea l-a urmat.
Brusc o umbră fugi dintr-un colț. Se speriaseră și liniștea își făcu loc. Îngroziți, cu o
umbră sinistră ce fugea în jurul lor și pierduți în
pădure, așa erau cei doi aventurieri ai noștri. Din
pâlc umbra își făcea loc, iar inimile lor se
făcuseră cât un purice. Totuși, după ce priviră
mai bine umbra sinistră, au observat că era un
cățel pierdut. Atunci răsuflară ușurați.
Au sărit de bucurie, însă tot pierduți erau.
Pasărea nu s-a gândit prea mult și a zburat în aer.
Băiatul și cățelul au mers o bucată de drum până auziră un glas de
privighetoare. Pasărea se întoarse cu ajutoare, salvându-i
astfel pe băiat și pe câine.
Așa se termină povestea. Cei trei au fost
salvați, câinele și-a găsit un nou stăpân, iar
organizatorul neglijent a primit mai puțini
bani în buzunar. (Sava Cosmin)

Fata extraterestră
Era noapte. Pedalam cât puteam de repede. Simțeam aerul rece cum îmi intră până la
piele. Trebuia să ajung la timp acasă înainte de ora 21:00, altfel mama nu mi-ar mai fi luat
în veci telescopul pe care mi-l doream de atâta timp.
Ajuns acasă, am intrat repede în bucătărie. Mama citea o carte. Mă analiză și apoi îmi
spuse pe un ton mai scăzut:
— Știi că ai întârziat, nu?
— Știu, dar nu am vrut. Erau două mașini și Sarah…
— Gata, James! Gata! M-am săturat de toate minciunile și obrăzniciile tale! Treci în
camera ta! Acum!
Nu am mai spus nimic. Mama era foarte supărată pe mine și puteam să-mi iau adio
de la mult doritul meu telescop. Îmi doream acel telescop chiar foarte mult. Îmi plăcea să
mă uit la lună, la stele ca să le analizez și să visez.
A doua zi am hotărât să stau în casă pentru a o ajuta pe mama și să renunț la ieșitul
cu bicicleta împreună cu prietenii, astfel poate mama mă va putea ierta. În timp ce spălam
vasele, mama veni la mine și îmi spuse:
— James, te caută Sarah și Ven.
— Spune-le că nu pot veni, sunt ocupat, îi răspunsei eu hotărât.
Mama nu știa cât însemna acel telescop pentru mine și aș fi făcut orice să îl am, chiar
să renunț la ieșirile cu prietenii mei cei mai buni.
Era duminică. Îmi mâncam micul dejun în timp ce intră tata în bucătărie și mă salută:
— Bună dimineața, James!
— Neața, tată, spusei eu cu greu.
— De ce ești trist? Iar ai supărat-o pe mama?
Nu i-am răspuns. Știam că el aflase deja adevărul de la mama. Chiar dacă era tot
timpul plecat la muncă și îl vedeam doar dumica dimineața, știa tot ce se întâmplă acasă.
Lucra la o firmă foarte serioasă, unde cercetau stelele. Datorită tatei și firmei lui m-am
îndrăgostit eu de stele. Aveam, cred, trei ani când tata m-a luat cu el la serviciu. Nu aveam
cu cine sta, fiindcă mama era bolnavă și nu voiau să mă îmbolnăvesc și eu. Am făcut multe
stricăciuni în camera lui de serviciu, iar când mama s-a însănătoșit, tata a fost cel mai
fericit om din lume. Nu m-a certat niciodată, oricât de multe prostii aș fi făcut, deoarece
știam că eu eram „băiatul tatei”.
Aș fi putut să mă plâng tatei să îmi cumpere el telescopul, dar mama ar fi aflat și mi
l-ar fi luat, spunându-mi că nu-l merit. Îi dădeam dreptate mamei. Așa că nu aveam
altceva de făcut decât să aștept până ce mama va fi convinsă că îl merit.
Mai erau două săptămâni și venea vacanța de vară. Luni, când m-am reîntors la
școală, mă întâmpinară Ven și Sarah.
— Ești supărat pe noi? întrebă Sarah.
— Nu, nu sunt. De ce credeți asta?
— Păi, nu ne-am văzut de vineri. Am fost sâmbătă la tine, dar mama ta a spus că ai
treabă, că nici nu vrei să ieși afară.
Apoi, James le povesti totul. Sarah spuse supărată:
— Doamne! Mereu vorbești de acel telescop. Vrei să ne ignori? Dacă telescopul acela
înseamnă mai mult pentru tine decât însemnăm noi, bine.

— Sarah! Ce ai? Doar știi…
Dar Sarah nu îl mai auzi pe Ven. Merse în clasă.
Ven îl încurajă pe James:
— Nu lua în serios tot ce a spus ea.
Totuși, James nu scoase nicio vorbă. Ven îl lăsă în pace, iar în sala de clasă Sarah îi
ignoră cât putu ea de mult.
A doua zi, Ven îl întâlni la intrarea în școală.
— Tot mai ești supărat?
— Nu, nu sunt. Poate că are dreptate. Mă gândesc prea mult la el.
— Nu renunța la visele tale doar pentru că așa vrea Sarah sau oricine altcineva.
— Da…
Se lăsă o tăcere, apoi Ven reluă:
— Am o veste!
— Ce veste?
— Vom avea o colegă nouă. Nimeni nu a aflat de unde este, doar știm că o cheamă
Aiden.
— Aiden?
— Da. Haide! Astăzi a spus că va veni.
Ven uitase un amănunt. Uitase să îi spună că fata cea nouă era în clasă cu ei. Intrară și
o văzură pe profesoara lor cu două fete necunoscute lângă ea. Doamna le puse să se
prezinte.
— Eu sunt Molly, spuse una dintre ele.
Avea părul blond și ochii albaștri. Cealaltă abia glăsui:
— Eu sunt Aiden.
Era o fată cu părul castaniu și ochii căprui. Spuse că locuiește prin apropiere de școală
și că avea trei pisici.
Toată lumea o plăcea pe Aiden. Era sociabilă și foarte prietenoasă. Molly însă nu era
ca Aiden. Mai bine spus, era exact opusul ei. Nu prea vorbea cu nimeni și unii spuneau că
e un pic ciudată, parcă e venită de pe altă lume.
James ajunsese să se împrietenească și el cu Aiden. Avea o părere bună despre ea. Îi
plăceau mult ochii ei. Străluceau doar noaptea, la lumina lunii.
Odată, într-o seară, au stat până târziu și au povestit.
— Este așa de frumos aici la tine, James. Aș putea să stau aici o veșnicie.
— Mă bucur că îți place!
— Mâine e ultima zi de școală. O să avem atât de mult timp liber.
— Sper să îl petrecem împreună.
Aiden se uită la James. Ochii îi străluceau mai tare ca niciodată.
— Aiden…?
— Da.
— Cât de bine o cunoști pe Molly?
— Foarte puțin. De ce?
— Întrebam doar. Pare o fată misterioasă.
— Pot și eu să te întreb ceva?
— Sigur. Orice.
— Care este visul tău?
— Visul meu?
— Da.

— Păi, știu că poate pare o nebunie, dar aș vrea să am un telescop, să merg cât mai aproape
de lună și să studiez stelele. Strălucesc așa frumos! Aș vrea să fie mereu noapte să le pot privi.
— Cred că s-a făcut târziu. Ar cam trebui să plec.
— Bine. Noapte bună și vise plăcute!
James nu dormi în acea noapte. Luna strălucea pe cer, iar stelele la fel. Un peisaj de vis. Se
gândi și la Aiden. Era tare frumoasă cu ochii ei strălucind. Se pare că tot timpul petrecut alături de
ea era minunat și că se îndrăgostise de ea… Oare trebuia să i spună? Nu! Mai bine nu.
Era dimineață. Ultima zi de școală. James se împăcase cu Sarah în cele din urmă, dar se întâlneau
destul de rar. Ziua trecuse repede. Aiden nu veni la școală în acea zi. James se întrebă ce este cu
ea. Își făcea griji. Când ajunse acasă găsi un plic și o cutie. Deschise plicul:
„Dragă James,
La momentul potrivit toate visele noastre se împlinesc, doar trebuie să avem răbdare.
Timpul le rezolvă pe toate.”
Biletul era semnat „A.”. Cine putea fi „A”? Când deschise cutia văzu un telescop cu multe
stele pe el. Era nemaipomenit. Visul lui se împlinise. Era atât de fericit. Urcase în camera lui și
merse spre balcon, și, deodată, ieși o fată de după perdea.
— Tu erai! M-ai speriat de moarte.
Aiden îi zâmbi.
— Îți mulțumesc din suflet! Mi-ai făcut o surpriză.
— Mă bucur că îți place. Măcar atât pot să fac pentru tine. Este un cadou de rămas-bun.
James făcu ochi mari.
— Rămas-bun? Dar unde pleci?
— Acasă. Pentru totdeauna.
Băiatul nu înțelegea nimic.
— Haide să îți povestesc totul. În tine am încredere. Eu nu sunt de pe Pământ și nici om în
totalitate. Sunt un extraterestru cu trăsături umane. Am luat chip de om pentru a-l putea salva pe
tata. El este de pe Pământ, dar mama nu. Tata este bolnav, iar eu am coborât de sus pentru a căuta
ingrediente împreună cu sora mea Molly. Eu și tata suntem singurii, așa cum ați spune voi, „jumi-
juma”. Medicamentul este gata și acum putem să ne întoarcem acasă, dar mai întâi trebuia să-mi
iau rămas-bun de la tine.
James nu știu ce să mai spună. Stătea și încerca să înțeleagă tot ceea ce auzise. Voia să o
întrebe atâtea, dar se rezumă la un singur lucru:
— Cum adică „ai coborât de sus”? Ai o scară magică?
Aiden zâmbi, apoi îi spuse:
— Nu. Când ajung acolo, în lumea mea, mă transform într-o stea și pot coborî chiar și
aproape de Pământ dacă asta îmi doresc. Sunt doar o stea, nimeni nu ar observa nimic.
— Aiden, e timpul să plecăm!
Molly era jos.
— Scuze, James, dar trebuie să plec.
Îl strânse în brațe, apoi merse la Molly.
— Adio, James! Nu te voi uita niciodată!
Ceea ce urmă îl miră pe James. Se prinseră amândouă de mână și zburară spre cer. James își
aminti că are telescopul, dar nu le mai văzu. Apoi, zări o stea micuță strălucind puternic. Știa că
era ea.
Trecuse o lună. Mama îl iertase deja și îi promise că de ziua lui îi va face o surpriză. James ar
fi vrut să le spună lui Sarah și lui Ven despre Aiden și Molly, dar se gândi că ar fi mai bine ca totul
să rămână secret.
În fiecare seară James ieșea pe balcon și se uita prin telescop. Acum toate stelele îi păreau la
fel, în afară de una singură, care strălucea mereu și era cea mai frumoasă dintre toate. (Diana)

Extratereștrii pe Terra
Într-o zi eram pe drum cu verișoara mea. Mergeam să ne întâlnim cu

gașca la locul nostru.
După ce ne-am întâlnit toți, am stat acolo în jur de o oră și ne
pregăteam de o plimbare când, deodată, s-a întunecat. Cerul era negru,
curentul s-a luat, iar eu eram foarte speriată și nimeni nu înțelegea ce se
întâmplă. Am aprins lanterna de la telefon și am pornit spre casă. Brusc o
voce ciudată ne-a vorbit: „Stați, opriți-vă!” Ne-am speriat, nu știam ce se
întâmplă, am ocolit în grabă locul. În fața noastră a aterizat o navă din
care au ieșit trei extratereștri. Am țipat și am luat-o la goană, dar
extratereștri ne-au prins. Ajunși în naveta lor spațială, ei ne-au spus:
— Pământenilor, nu vrem să vă facem rău, nu trebuia să fugiți!
— Dar ce vreți de la noi? am întrebat eu.
— Vrem să ne duceți la cel mai apropiat market, trebuie să ne facem
provizii.
— Provizii de…?
— Provizii de „Nutella” și alte dulciuri.
Când am auzit, ne-am dat la râs, nu știam pentru ce le trebuie lor
dulciuri. Ne-au explicat că au nevoie de multe dulciuri pentru a face un
monstru de ciocolată. Acest lucru durează câteva sute de ani și trebuiau
să facă mai multe teste pentru a vedea dacă rezistă în spațiu. Aveau de
gând ca peste câteva sute de ani să revină pe Terra cu monstrul de
ciocolată pentru face copiii fericiți.
Nu credeam nimic din cele spuse, dar
i-am ajutat ca să plece mai repede. A fost o
experiență frumoasă, dar nu aș vrea să mai
trec încă o dată prin asta. (Sanda)

SCRIITORII NOȘTRI
CLASA NUMELE ȘI PRENUMELE

A IV-A Mireuță Andrei
A V-A Boloca Gabriela Denisa (Gabi)
Strugariu Elena
Buliga Andreia
Straton Antonia Maria
Andronic Daniel
Chiruț Gabriela (Găbița)
Straton Cezar
Strugariu Cosmin
Aelenei Marcel
Strugaru Teodora
Staton Ana Ioana (Ana)
A VI-A Lazarovici Cosmina
Sava Cosmin
Ureche Daniel
Andronic Ilie Cristian
Ruxandari Anișoara
Țabrea Andrei
Pașcan Alexandru (Alex)
Turculeț Teodora (Teo)
Țabrea Marius
Strugari Simona
Dranca Gheorghe (Gheorghiță)
Andronic Iliuță
A IX-A Aelenei Mihai
Matei Diana
Kipper Ana-Maria
Sofian Alexandra (Sanda)

Autorii își asumă
responsabilitatea pentru
textele publicate!
S-a încercat păstrarea cât mai fidelă
a textelor primite (corectură minimă).
Coordonator colaborator:
înv.FINIȘ SORIN
Consilier de lectură
coordonator principal:
prof. FINIȘ ANCA
Poze: COPERTA 1 – Antonia

(foto realizată de Gabi)
Contact: profesoranca@gmail.com COPERTA 4 – Tigrișor

(mascota noastră)

Revista 2018

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jocuri printre cărți

Revistă cu pretenții literare

Nr. 6 / anul VI, IUNIE 2018

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 3

4 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 5

6 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Dulce iarnă, tu vii la noi

Acasă ajungem uzi și înghețați,

A doua zi, stând acasă la treabă,

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 7

Fulgi de nea căzând din cer

De dimineață m-am sculat Fulgi de nea căzând frumos,

Flori de gheață sunt pe geam Fulgi de nea căzând în zbor

De pe deal încet venind

8 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Micuții s-au pus pe ele,

Repejor mergea săniuța,

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 9

Când vine Moș Nicolae

10 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Mă numesc Andreia, am unsprezece ani și sunt elevă în clasa a V-a.

E luna decembrie, luna cadourilor.

Ieri am aflat că în scurt timp va veni o zi pe care copiii o adoră

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 11

12 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Murdărica și Moș Crăciun

Murdărica și Moș Crăciun

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 13

14 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Era o zi rece de toamnă. Mama lui Nică se plimba

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 15

16 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Dimineața când mă trezesc

Mereu vrea să mă trezească,

Visul vieții mele

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 17

Bate vântul foarte tare,

Când răsare iarăși ziua,

18 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 19

Era o zi de toamnă. Eu și animalul meu de companie, Herold, am mers în pădure. Acolo am

20 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 21

22 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 23

Doamna pisică nu avea,

24 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Pisica prinde șoarecele

Pân' la urmă l-a scăpat

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 25

26 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

10 motive să rămâi în România

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 27

A sosit și prima zi de școală. Eu și mama mea mergem cu bucurie la școală.

28 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 29

Cum am început să citesc și cum am început să scriu?

30 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018

În lumea lui Nică

Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018 / 31

Era odată un copil obraznic care făcea tot felul de pozne.

Cartea – cel mai bun profesor

32 / Jocuri printre cărți, nr. 6 (6), an VI - 2018