SUSPENSII ȘI EMULSII FARMACEUTICE.

LINIMENTE

Suspensiile farmaceutice prezintă forma medicamentoasă cu conținut de substanțe

lichide, solide, insolubile în mediul de dispersie lichid. La agitare suspensiile trebuie să dea o
dispersie omogenă. Mărimea particulelor fazei dispersate variază între 0,1-100 µm.

Suspensiile sunt sisteme instabile termodinamic. Instabilitatea lor se manifestă atât

prin tendința de sedimentare a particulelor fazei solide (instabilitate cinetică), cât și prin
tendința lor de creștere a dimensiunilor și de modificarea gradului de dispersie (instabilitate
agregativă). Suspensiile industriale trebuie să-și păstreze omogenitatea timp de 2-3 ani.

Stabilitatea suspensiilor este influențată de numeroși factori, dintre care menționăm:

concentrația fazei dispersate, dimensiunea, forma și sarcina electrică a particulelor, creșterea
cristalelor, vâscozitatea mediului de dispersie, temperatura și agitația mecanică în timpul
transportării, etc.

Suspensiile constituie administrarea preferată pentru o serie de medicamente

importante de uz intern în pediatrie, înlocuindu-se unele forme medicamentoase solide, mai
greu acceptabile (pulberi, comprimate, drajeuri) și mai dificil de dozat. Dozarea, în funcție de
vârstă, poate fi făcută mai corect prin administrarea cu lingurițe speciale, păhărele de dozat
sau sub formă de picături.

Emulsiile farmaceutice prezintă o formă medicamentoasă lichidă obținută din două

lichide nemiscibile, dispersate și stabilizate cu ajutorul tenzidelor. Astfel, emulsiile prezintă
sisteme eterogene constituite dintr-un lichid dispersat intim într-un alt lichid cu care nu este
miscibil, sub formă de picături ale căror diametru este, în general, de 1-50 µm.

Recent s-a descoperit și un tip special de emulsii denumite microemulsii sau emulsii
transparente, care sunt caracterizate prin dimensiunile foarte mici ale particulelor fazei interne
– circa 0,05 µm, iar lichidele, care constituie cele două faze, au acelașii indice de refracție.
Aceste emulsii sunt destinate pentru uz intern și sunt întotdeauna emulsii U/A.

Emulsiile parenterale de tipul U/A când sunt administrate pe cale intravenoasă pentru
introducerea unor uleiuri, grăsimi, vitamine liposolubile sau de tipul A/U când sunt
administrate intramuscular au un efect întârziat. Pentru uz extern se folosesc de asemenea
ambele tipuri de emulsii.
 Emulsiile ca și suspensiile au un șir de avantaje. Astfel emulsiile de uz intern
constituie un mod avantajos de administrare a uleiurilor medicinale sau a altor produse
lipofile, deoarece gustul fazei interne este mascat.

Emulsiile de tipul U/A sunt mai ușor absorbite. S-a demonstrat că unele vitamine
liposolubile sunt mai bine absorbite pe cale orală sub formă de emulsie decât prin
administrarea sub formă de soluție uleioasă.

Administrarea externă a emulsiilor lichide de ambele tipuri permite diferențierea

acțiunii care poate fi de suprafață sau la nivelul straturilor interne ale pielii.

Emulsiile de tipul U/A sunt folosite pentru preparate dermatocosmetice lavabile, pe

când cele A.u pentru preparate emoliente și de curățire.

Linimente sau unguente lichide se numesc formele medicamentoase, ce prezintă

lichide dense ori geluri, folosite extern prin întinderea lor pe piele. Din punctul de vedere al
mediului de dispersie, care are rolul de excipient, această grupă de linimente poate fi separată
în linimente ce conțin uleiuri grase (olimenta) și săpunuri (saponimenta). Din punct de vedere
fizico-chimic, linimentele de asemenea sunt eterogene. Aici deosebim linimente soluții,
emulsii, suspensii și sisteme combinate.

Cerința principală față de linimente este stabilitatea lor la transportare și conservare

timp de trei ani și mai mulți.

1. METODELE PREPARĂRII ȘI APARATAJUL

De obicei schema tehnologică de preparare a suspensiilor și emulsiilor constă din:

pregătirea componentelor inițiale, prepararea suspensiei sau a emulsiei primare prin
încorporarea substanțelor medicamentoase în faza corespunzătoare, omogenizarea, dozarea și
ambalarea.

La prepararea acestor forme medicamentoase în condiții de uzină se folosesc

următoarelor procedee:

1) Amestecarea;

2) Forfecarea în mediul lichid;

 3) Micronizarea cu ajutorul ultrasunetului.

Alegerea modului de preparare depinde de gradul final de dispersie, de particuaritățile

substanțelor inițiale și ale emulgatorului.

1.1. Prepararea

Utilajul folosit pentru prepararea emulsiilor în cantități mari este reprezentat de o serie
de aparate care dezvoltă energia necesară pentru obținerea unor produse stabile.

Factorul mecanic major implicat este gradul de forfecare și de turbulență necesar

pentru a produce o dispersare cât mai avansată a picăturilor.

Diferite mecanisme produc o agitare, a cărei intensitate este determinată de volumul de

lichid, de vâscozitatea sistemului și de tensiunea interfascială. Ultimii doi factori sunt
influențați de tipul de emulsie, de raportul fazelor și de tipul și concentrația emulgatorilor. De
aceea nu se poate folosi o singură metodă sau un acelașii tip de aparataj pentru toate emulsiile
și suspensiile.

Fabricarea industrială a emulsiilor necesită utilaje speciale, formulări și tehnică de

lucru mai complexe pentru a asigura o stabilitate prelungită.

Emulsiile parenterale intravenoase, fabricate în condiții de uzină, de curând introduse

în terapeutică, constituie o metodă avantajoasă de nutriție a organismului cu substanțe, care la
anumiți bolnavi nu pot fi administrate oral.

Exemplu poate servi preparatul Lipofundin, care reprezintă o emulsie din ulei de soia
rafinat, emulsionat cu ajutorul glicerolului (2,5%), care conține particule sferice de ulei cu
dimensiuni în limitele 0,1-1,0 µm.

Lipofundin S 20% conține într-un litru 200,0 g de ulei de soia și 15,0 g de fosfatide.
Lipofundinul se folosește pentru nutriția parenterală a organismului în perioada
postoperatorie, în cazuri de arsuri mari, boli infecțioase grele, în cazul ulcerului stomacal și
duodenal, etc.

Un preparat analogic se produce sub denumirea Intralipid.

 1.2. Aparatajul

Aparatele folosite în industrie trebuie să inducă în sistem o mare cantitate de energie

pentru a se produce emulsii stabile. Se aplică câteva tipuri: agitatoare mecanice,
omogenizatoare, mori coloidale sau mori tip rotor-stator, aparate cu ultrasunete. Aparatele
aplicate pot fi grupate în dispozitive care produc agitarea fazelor și dau o dispersie relativ
grosieră, dispozitive care duc la o dispersare mult mai avansată (omogenizatoare) în mediul
lichid și dispozitive cu ultrasunete.

Unele aparate sunt prevăzute cu diferite sisteme de amestecare pentru a intensifica

forfecarea amestecului.

1.2.1. Agitatoare mecanice

Agitatoarele mecanice sunt dispozitive de agitare sau amestecare prevăzute cu elice și

palete care acționează în mediul lichid. Se aplică pentru lichidele cu viscozitate redusă. Când
vâscozitatea linimentelor este ridicată, aceste aparate sunt ineficace.

Amestecarea cu acest tip de aparate produce o turbulență intensă sau provoacă

încorporarea aerului, ceea ce poate produce o serie de modificări, cum sunt creșterea
volumului, inducerea oxidării uleiurilor, de aceea se utilizează vidul pentru a micșora astfel de
modificări.

Aceste dispozitive nu pot asigura decât o dispersare grosieră. Se utilizează pentru

obținerea unei emulsii, care apoi este supusă omogenității. Emulsii mai fin dispersate pot fi
obținute cu ajutorul turbinelor, care pot fi de tip închis sau deschis. Malaxoarele de tip închis
sunt turbine instalate în interiorul unui inel cu palete, înclinate sub un unghi de 45-90˚C
(fig.1,c). Lichidul intră în malaxor prin baza turbinei, unde sunt niște orificii rotunde, și sub
acțiunea forței centrifuge se aruncă din ele prin canalele dintre peretele inelului, amestecându-
se intens în tot volumul reactorului. Viteza de rotație a turbinei este de 1000-1700 turații/min.

Malaxoarele de tip deschis prezintă turbine (fig.1,1,b) cu palete drepte,

înclinate sau încovoiate. Sunt dispozitive care transformă o emulsie brută, grosieră într-o
emulsie fină.
 Rezultatul operației de omogenizare este obținerea unor particule foarte fine și
uniforme ca mărime, dispersate omogen în faza externă. Emulsiile au un aspect corespunzător
și o stabilitate de lungă durată. Prin omogenizare vâscozitatea emulsiilor crește.

Operația de omogenizare are loc în urma trecerii forțate a emulsiei grosiere prin
orificii foarte mici.

1.2.2. Mori coloidale

În morile coloidale contemporane forfecarea are loc în mediul lichid cu ajutorul loviturii sau
triturării.

Fig.1

Raportul dintre faza solidă și cea lichidă variază în limitele de la 1:2 până la 1:6, în
funcție de proprietățile materialului solid ce se triturează. Triturarea coloidală este un proces
compus și puțin studiat. Cel mai mare interes în farmaceutică prezintă morile tip rotor-stator,
cele cu bile și vibrocavitație.

Morile coloidale tip rotor-stator realizează forfecarea prin trecerea lichidului printre
cele două piese principale – un stator și un rotor care se rotesc cu 2000-18000 rot/min. (fig.2)

Lichidul introdus în centrul rotorului cu ajutorul unei forțe și forțat să treacă prin
spațiile mici dintre rotor li stator este supus unei acțiuni de forfecare intensă care produceo
dispersie foarte fină (fig.3). Aparatul poate fi prevăzut cu un sistem de răcire. Se aplică pentru
amestecuri vâscoase.

Pentru prepararea suspensiilor și a emulsiilor ce conțin substanțe solide insolubile se

folosesc aparatul cu rotor pulsator (ARP) și diverse construcții de mori coloidale.

În morile coloidale tip rotor cu bile (fig.4) suspensia ce se micșorează se alimentează

prin ștuțul (5) din corp (1), unde trece printre bilele (3), fixate pe rotorul (4), care se rotește pe
ax (2) și contrapercutor (8), fixate imobil pe corp. Rândurile bilelor sunt aranjate între
rândurile contrapercutorului corpului. Materialul triturat se evacuează prin ștuț (6). Dacă
gradul triturării este insuficient, suspensia se trece prin moară din nou. Corpul morii se
răcește. Lichidul răcitor intră prin ștuțul superior și iese prin ștuț (7).

Fig.2

Fig.3
 Ca rezultat al vitezei mari de rotație a bilelor și particulelor, întâlnirea lor cu
contrapercutoarele în moară dezvoltă un efect de cavitație mărit, de aceea astfel de mori se
mai numesc mori cu cavitație. Ele pot fi folosite de asemenea la prepararea emulsiilor.
Randamentul unei astfel de mori cu diametrul rotorului de 200 și 800 mm și viteza de rotație
3000-12000 turații/min este de 100 kg suspensie pe oră.

Moara coloidală cu vibrocavitație este prezentată în fig.175. Dezintegratorul constă

din stator (2) și rotor (3), aflate în corp (1). Pe suprafața statorului și a rotorului sunt trasate
niște șanțuri (4) îndreptate transversal.

Fig.4

Suspensia prin ștuțul inelar nimerește între stator și rotor și iese prin ștuț (6). Când
rotorul se rotește cu viteza 18000 rot/min, particulele suspensiei, mișcându-se de la șanțurile
rotorului șa șanțurile statorului, formează oscilații de mare frecvență, apropiate de cele
ultrasonore, și se triturează până la dimensiuni de 1µm. Moara de asemenea poate fi răcită cu
agent de răcire care trece prin manta. Productivitatea morii coloidale cu vibrocavitație cu
diametrul rotorului 500 mm este de 500-700 kg suspensie pe oră.

1.2.3. Aparatul cu rotor pulsator (ARP)

Aparatul cu rotor pulsator (fig.6) este construit din rotor (2) și stator (4), montate în
corpul aparatului (5). Marginile orificiilor cilindrului interior al statorului sunt ascuțite, iar
orificiile exterioare pe cilindrii rotorului și ai statorului au formă ovală. În spațiul interior al
rotorului și în afara lui sunt montate câte patru palete radiale. Amestecul ce se prelucrează se
alimentează prin ștuțul de intrare (5) și se evacuează din aparat prin ștuțul de ieșire (3).
Rotorul se rotește cu viteza de 47 turații/sec cu ajutorul motorului electric.

Fig.5

1.2.4. Dispersarea ultrasonoră

Undele ultrasonore, acționând asupra lichidelor, emit efectul cavitației, care constă în
următoarele: undele ultrasonore posedă o presiune proprie asupra lichidului, care se
suprapune pe presiunea hidrostatică constantă, ce se determină, după cum se știe, de înălțimea
lichidului și presiunii gazelor pe suprafața acestui lichid. Dacă în lichid se răspândește o undă
ultrasonoră cu presiunea de o atmosferă, atunci în momentul contracției presiunea sumarp în
lichid va fi de două atmosfere. În faza dilatării presiunea ultrasonoră se suprapune celei
atmosferice și presiunea totală în lichid este egală cu zero. Când amplitudinea presiunii
ultrasunetului este mai mare de o atmosferă, ca de exemplu două atmosfere în momentul
contracției lichidului, asupra lui va acționa o presiune de trei atmosfere, iar în momentul
dilatării – forțele de întindere sunt egale cu o atmosferă. Lichidele sunt stabile la contracție și
foarte sensibile la forțele de întidnere, de aceea în timpul dilatării în ele se formează un număr
mare de rupturi (goluri) în locurile unde tăria lor este micșorată, mai ales lângă particulele
solide străine. Aceste goluri mici, numite bule de cavitație, se păstrează timp diferit, după ce
dispar prin “închidere”. În momentul închiderii se răspândește o presiune locală, care atinge
cote de atmosfere ce duc, în fine, la distrugerea corpurilor solide aflate în apropierea bulei.
Acest efect al cavității se folosește pentru prepararea emulsiilor și suspensiilor, care se obțin
atât de fine, încât ele pot fi administrate intravenos. În afara de aceasta, emulsiile și
suspensiile sonorizate se obțin sterile, deoarece cavitația, la rândul său, duce la distrugerea
microorganismelor și a sporilor lor.

Fig.6

Fig. 7

Emițătoare mecanice. Pentru a obține în lichide un ultrasunet puternic se folosesc

fluiere fluide (fig.7), în care fasciculele ultrasunetului se creează prin oscilarea unei plăci (2),
care are loc sub acțiunea unui curent de lichid ce iese sub presiune din duză (1) și se lovește
de marginea plăcii. Fluierul fluid lucrează într-un diapazon de la 400 până la 30 000 Hz și are
o forță utilă de câțiva zeci de vați.

Fig.8
 Pentru obținerea emulsiilor fluierul lichid se folosește în felul următor. Instalația
(fig.8) este alcătuită din baie (2) în care este turnat un lichid și fluierul (3) prin care sub
presiune cu ajutorul pompei din bac (1) se împinge alt lichid. Astfel se creează condiții
favorabile și procesul preparării emulsiei are loc în timp scurt. De exemplu, 50 l de emulsie
U/A poate fi obținută în mai puțin de un minut. Cu scopul dispersării fine a emulsiei ultima
poate fi trecută încă o dată prin fluier. Emițătorii mecanici sunt simpli în construcție, trainici
în lucru, însă nu permit să emită ultrasunet de mare frecvență.

Emițători electromecanici. Dintre emițătorii electromecanici pentru linimentele de

tipul suspensii-emulsii în condiții de uzină au perspectivă mai mare emițătorii magnitostrictori
și piezoelectrici.

Magnitostricția este proprietatea unor materiale (nichelul) de a-și schimba

dimensiunile lor sub acțiunea unui câmp magnetic puternic. Dacă câmpul magnetic nu-i
constant după mărimea sa și se schimbă cu o frecvență oarecare, atunci cu aceeași frecvență
se vor schimba și dimensiunile corpului aflat în acest câmp. Schimbând câmpul magnetic cu
frecvența sunetelor audibile (de exemplu 10 kHz), se poate impune corpul să oscileze cu
frecvența sunetelor audibile și, deci, obținem un sunet audibil.

Schimbând câmpul magnetic cu frecvență ultrasonoră (de exemplu 100 kHz ), el emite
ultrasunet. Emițătorii magnitostrictori de obicei au
forma unei tije compacte ori goale cu o bobină,
care este alimentată de curent de frecvență
necesară. Material pentru tije poate fi folosit
nichelul, oțelul inoxidabil și unele aliaje (permaloi
– aliaj de nichel și fier cu penetrație magnetică
mare; permendur – aliaj de fier cu cobalt, etc.).
Puterea de emisie a emițătorului magnitostrictor
depinde de puterea curentului ce trece prin bobina
emițătorului. În instalațiile industriale, de obicei,
se află câteva tije mai mari. În mediul lichid
oscilațiile se formează prin cufundarea simplă a
emițătorului magnitostrictor în lichid.
Fig.9
 O instalație mică pentru prepararea emulsiei poate servi aparatul (fig.9) alcătuir dintr-
un vas (1), unde se toarnă uleiul, apa și emulgatorul. Pe fundul vasului cu ajutorul unui dop de
cauciuc (3) este montată tija de nichel (2), care are o bobină (4), prin care trece curentul cu
frecvență ultrasonoră. Oscilațiile tijei de nichel se transmit amestecului, și peste câteva
secunde din ea se formează emulsia.

Emițătorul piezoelectric prezintă un dispozitiv, acțiunea căruia se bazează pe efectul

piezoelectric. Este utilizat pentru emiterea ultrasunetului de frecvență înaltă, de la 100 până la
500 kHz. În calitate de piezoelement sunt folosite plăcile confecționate din cuarț sau alte
cristale, care variază după grosime. Aceste plăci au forma dreptunghiulară, dimensiunile nu
mai mici de 10 x 15 x 1 . Una din fețele plăcii trebuie să fie paralelă axului optic al
cristalului, alta – uneia din axele sale electrice. La contracția sau la dilatarea acestor plăci de-a
lungul axului electric pe suprafață apar sarcini electrice de sens opus. Acest fenomen se
numește piezoefect. La suprapunerea câmpului electric placa exercită deformare de dilatare
(la sarcina negativă) sau contractare (la sarcina pozitivă), deci în câmpul electric alternativ
placa din piezocuarț efectuează oscilații rezonante (efect invers celui piezoelectric). Pentru a
mări intensitatea emițătorului se schimbă forma plăcii și se utilizează emițători concavi,
sferici și cilindrici.

Fig.10

Schema dispersării cu ajutorul emițătorului cu electrostricțiune este prezentată în

fig.10. Elementul piezoelectric (1) se instalează într-o baie de ulei pe un mecanism special (2)
(uleiul are rol de agent izolant și este un conducător bun al energiei acustice). Deasupra lui la
o distanță de cca 5 mm se fixează un balon cu amestecul ce se dispersează. La piezoelement
(izolația metalică a plăcii) se unește sursa de curent electric alternativ de înaltă frecvență prin
intermediul gazotronului (tub redresor de gaze) și generatorului, pentru ca sensul curentului să
corespundă cu axul electric al elementului. Oscilațiile de contracție și de dilatare în ulei ale
piezoelementului se transmit prin sticla balonului sistemului de dispersare. Pentru protecția
conținutului balonului de supraîncălzire în jurul lui se aranjează o serpentină prin care circulă
apa rece.

Utilizarea ultrasunetului permite de a obține sisteme monodisperse cu dimensiunea

particulelor fazei de dispersie în limitele 0,1-1,0 µm și mai puțin de 0,1 µm. Omogenitatea și
gradul înalt de dispersare asigură o biodisponibilitate a lor înaltă. Suspensiile și emulsiile,
obținute prin intermediul ultrasunetului, se deosebesc de cele obținute prin dispersarea
mecanică printr-o stabilitate ridicată la stocare. Emulsiile sonorizate se numesc reversibile. În
caz de stratificare ele ușor se omogenizează prin agitare.

Datorită acțiunii bactericide a ultrasunetului, emulsiile și suspensiile obținute sunt

sterile.

2. EFECTUL BIOFARMACEUTIC

Mărimea particulelor fazei dispersate constituie un factor primordial, deoarece viteza

de sedimentare este direct proporțională suprafeței specifice a particulelor. Teoretic, pentru a
diminua sedimentarea, este necesar să se reducă cât mai mult mărimea fazei solide.
Suspensiile stabile au particule de dimensiuni între 1-5 µm.

Cercetările din domeniul biofarmaciei au scos în evidență dependența dintre mărimea

particulelor și eficacitatea terapeutică a suspensiilor de uz intern.

Mărimea particulelor influențează aproape totdeauna viteza de absorbție a

medicamentului. La un număr de medicamente puțin solubile activitatea terapeutică poate fi
controlată prin stabilirea unei dimensiuni medii optime (grizeofulvina, esteri ai
cloramfenicolului, etc.). S-a precizat de asemenea că nu numai mărimea, dar și forma
particulelor influențează absorbția. Astfel în cazul administrării suspensiilor cu cloramfenicol
palmitat, care devine activ numai după hidroliza enzimatică, particulele cu diametrul de
aproximativ 6 µm sunt hidrolizate numai parțial (aproximativ 45%), cele peste 10 µm nu sunt
hidrolizate deloc, în schimb particulele fine care nu pot fi măsurate și la care se manifestă
mișcarea browniană sunt hidrolizate totalmente.
 În terapia parenterală mărimea particulelor suspendate injectabile intramuscular sau
subcutanat reprezintă un factor deosebit de important. Preparatele care conțin particule mai
mici de µm nu produc reacții tisulare, sunt ușor suportate și permit o bună trecere prin acul de
seringă.

Biodisponibilitatea substanțelor medicamentoase din suspensii și emulsii reflectă

cantitatea lor care s-a absorbit în sistemul sanguin și cu ce viteză a decurs acest proces. Pentru
ca substanța medicamentoasă să acționeze farmacologic ea trebuie, în primul rând, să difuzeze
din forma medicamentoasă, să interacționeze cu țesuturile biologice și să fie transportată mai
apoi prin membranele biologice.

În funcție de scopul pus suspensia sau emulsia trebuie să cedeze repede și deplin
substanța medicamentoasă, sau invers, să exercite o acțiune prelungită.

Dispersia influențează biodisponibilitatea și efectul terapeutic la emulsiile pentru uz

intern și parenteral, care odata cu mișcarea globulelor fazei uleioase mai ușor se absorb.
Pentru emulsiile cu conținut de compuși de carbon fluorid, care se folosesc ca substituenți ai
sângelui, mărirea gradului de dispersie duce la scăderea toxicității și la ridicarea perioadei de
semieliminare din organism.

Substanțele tensioactive folosite în multe preparate pentru a realiza o formă

medicamentoasă cât mai corespunzătoare pot favoriza absorbția compușilor prin solubilizare
sau emulsionare, proces care este analog cu cel fiziologic pe care îl îndeplinesc sărurile biliare
care facilitează absorbția intestinală a grăsimilor și a altor substanțe emulsionabile.

3. STANDARDIZAREA EMULSIILOR ȘI SUSPENSIILOR

Monografiile corespunzătoare ale suspensiilor și emulsiilor menționează anumite

exigențe privind calitatea lor. Astfel se admite că suspensiile pot sedimenta, dar se cere ca
după agitarea de 1-2 min preparatul să se omogenizeze pentru a putea fi administrat. Dacă se
prevede delimitarea mărimii particulelor, controlul se efectuează la microscop.

În normele de calitate ale produselor industriale pot fi prevăzute invetigații minuțioase

ale calității suspensiilor care urmăresc: determinarea mărimii particulelor, determinarea
polimorfilor, distribuția granulometrică, controlul sedimentării, vâscozitatea și altele.
 Emulsiile trebuie să aibă aspect lăptos, opac, omogen și uniform în limitele de timp
stabilit. La standardizarea emulsiilor se verifică caracterele organoleptice, tipul de emulsie,
stabilitatea fizică, microbiologică și alți indici menționați în monografiile corespunzătoare.

4. CONSERVAREA EMULSIILOR

În timpul păstrării emulsiilor pot să apară modificări nedorite datorită invadării

preparatelor cu microorganisme. Din această cauză este necesar ca emulsiile să se prepare în
condiții aseptice.

În afara descompunerilor provocate de microorganisme se întâlnesc și descompuneri

chimice ale componentelor. Dintre acestea are importanță deosebită oxidarea spontană a
uleiurilor în prezența oxigenului. Ca antioxidanți se folosesc (mai ales la emulsiile de tipul
A/U): butiloxianizolul, butilhidroxitoluenul, tocoferolul în concentrații de 0,001-0,1% atât
pentru emulsiile de uz intern, cât și pentru cele de uz extern.

Valabilitatea emulsiilor poate fi prelungită prin închideera etanță a flacoanelor și

păstrarea lor la loc rece. Influența agenților fizici, în special a temperaturii, pot conduce la
descompunerea emulsiei. Temperaturile înalte pot determina trecerea parțială în soluție a
coloizilor hidrofili, reducerea vâscozității emulsiei sau accentuarea hidrolizei unor emulgatori.
Temperaturile joase și mai ales congelarea provoacă ruperea filmului interfascial de
emulgator și desfacerea emulsiilor.

Atât temperatura ridicată, cât și congelarea duc la dezemulsionare. De aceea pentru

emulsiile industriale se recomandă testarea stabilității în diferite condiții de temperatură.

Nomenclatura suspensiilor și emulsiilor este numeroasă și diversă. Ca exemple

enumerăm câteva prescripții de suspensii, linimente-emulsii și linimente-suspensii produse
industrial.

 Linimentul Naftalan lichid 10% (Linimentum Naphthalani liquidi 10%). Componența:

petrol naftalan 10,0 g, emulgator nr.1 6,0 g, apă purificată până la 100,0 g.

 Liniment de streptocid 5% (Linimentum Streptocidi 5%). Componența: streptocid 5,0

g, ulei de pește 34,0 g, butiloxianizol 0,02 g, emulgator nr.1 5,0-6,0 g, natriu
carboximetilceluloză 1,68 g, apă purificată până la 100,0 g.
 Liniment de sintomicină 1% cu novocaină 0,5 % (Linimentum Synthomicini 1% cum
Novocaino 0,5%). Componența: sintomicină 1,0 g, novocaină 0,5 g, ulei de ricin 20,0
g, emulgator nr.1 0,2 g, etanol 95% 1,4 g, apă purificată până la 100,0 g.

 Liniment balsamic Wishnevski (Linimentum balzamicum Wishnevsky). Componența?

catran 3,0 g, xeroform 3,0 g, aerosil 5,0 g, ulei de riin 89,0 g.

 Liniment aloe (Linimentum Aloes). Componența: suc de aloe (conservat) din frunze
biostimulate 78,0 g, ulei de ricin 10,0 g, emulgator nr.1 10,0 g, ulei de eucalipt 0,1 g,
acid sorbic 0,2 g, natriu carboximetilceluloză 1,5 g.

 Suspensie de griseofulvină (Suspensio Griseofulvini). Componența: griseofulvină 1,0

g, zahăr 50,0 g, natriu benzoat 0,5 g, alcool polivinilic 1,2 g, natriu clorid 0,4 g, soluție
de zaharină 0,4 ml, ulei de mentă 0,015 g, apă purificată până la 100,0 g.