Articles from Calatoria Inimii

Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului

2015- 02- 22 15:02:49 agnis

Vindecarea lanțurilor transgeneraționale prin schimbarea

perspectivei asupra unor amprente traumatice. De la
iertare la Compasiune. Cunoaștere și vindecare prin
expansiunea Conștienței. Identitățile unei ființe umane:
personală, transpersonală, transgenerațională, arhetipală,
divină. Cea mai mare parte din Ființa noastră profundă
este inconștientă. Căutarea spirituală nu este altceva decât
procesul de reintegrare prin Conștiență a dimensiunilor
largi, fie ele ”adânci” sau ”înalte” ale Ființei. Acestea sunt
stările extinse ale Conștienței.

[capt ion id="at t achment _10398" align="aligncent er" widt h="400"]

Aducerea in
Const ient a a cont inut urilor adanci ale Fiint ei est e un proces de aut o-
vindecare, de eliberare int erioara si de deschidere cat re marile pot ent iale care
sunt zavorat e de modele experient iale inconst ient e. Ne eliberam pe noi insine
si pe st ramosi, in aceeasi masura.[/capt ion]

Dimensiunile inconștiente ale Ființei

Pojghița conștienței liniare, raționale, este o suprafață foarte

subțire a realității. Imensitatea marelui rest, deși este parte
integrantă din ființa noastră completă, pentru că este irațională,
ne înspăimântă. Identificați complet cu mintea noastră, ne ducem
viața încercând să controlăm, să ținem în frâu tendințele
contradictorii care-și au rădăcinile în spațiile inconștiente.
Deasupra rațiunii, zonele rafinate ale ființei, ne par străine. Le
numim dumnezeu și în alte feluri. Par îndepărtate, complet
separate de viața noastră liniară. Unii numesc aceste spații
”supraconștient”. Dedesubtul liniei subțiri a conștienței liniare,
în adâncurile dense ale ființei, sunt spațiile întunecate și dense
asimilate cu trecutul, - ”subconștientul”.

Aceste adâncimi conțin nu numai amprenta experienței noastre

personale, ci întregul nostru trecut, al acestei vieți și al altora.
Dar, mai mult decât atât, conțin amprenta părinților, bunicilor,
străbunicilor și tuturor strămoșilor noștri, veche cât întreaga
istorie a umanității pe această planetă și pe altele. Faptul că
rupem marea sferă a experienței umane, de la cele mai înalte și
rafinate spații, până la cele mai adânci și mai dense, cu planul
orizontal, subțire al conștienței liniare, ar putea fi numită
”dualitate”. Suntem rupți în interiorul nostru, ne identificăm cu o
anumită zonă a trăirii, a experienței umane, iar restul pare
complet străin. ”Inconștientul” face parte din ființa noastră și, în
mod inerent, influențează experiența noastră de viață în
dimensiunea liniară. Corpul, energia noastră vitală, emoțiile
noastre și gândirea, capacitatea de a fi noi înșine și de a crea
conștient realitate, viziunea noastră globală și conexiunile
noastre cu întreaga Creație sunt profund influențate de aceste
dimensiuni ale ființei. Pentru că noi nu suntem conștienți de ele,
pentru că nu le simțim și nu le percepem, avem tendința de a
crede că acest univers străin, este advers.

Ne temem de tot ce nu înțelegem și de tot ce nu putem percepe.

Frica ne conduce viața, chiar dacă nu ne dăm seama uneori de
acest lucru. Ne temem de moarte, de singurătate, de sărăcie, ne
temem însă și de iubire și de deschidere, pentru că în adâncul
nostru există amprentele unor experiențe care ne-au făcut să ne
închidem, pe noi sau pe străbunii noștri.

Experiența noastră de viață ne marchează. Învățăm din această

experiență tot felul de lucruri, de pildă că unele situații sunt
periculoase, dureroase, că putem fi părăsiți sau trădați de cei pe
care îi iubim, putem învăța că viața e grea și că trebuie să facem
compromisuri față de noi înșine pentru a merge mai departe, și
toate acestea crează un hățiș alcătuit din judecată asupra
experienței, după care, chipurile, ne ghidăm. Acesta ar fi stratul
conștient, rațional, al alegerilor pe care le-am făcut. Dar, cea
mai mare parte a experienței umane pe care am trăit-o, se
scufundă în inconștient. Credem că am uitat, și chiar așa e într-
un fel, căci capacitatea minții de a înregistra experiența este
limitată. Detaliile, cea mai mare parte a experienței adică, devin
inconștiente. Dar asta nu înseamnă că dispar. Ba chiar, de multe
ori ”trebuie să uităm” unele lucruri pentru a merge mai departe.
Cu alte cuvinte, noi înșine alegem să le îngropăm în straturile
adânci ale inconștientului. Nici acestea însă nu dispar, nu se
șterg cu buretele, ci sunt doar ascunse sub covor.

[capt ion id="at t achment _10399" align="aligncent er" widt h="400"]

Acum aproape 8000

de ani, st ramosii nost ri cunost eau put erea unui cerc de vindecare. St at uet e
splendide si de o ext raordinara acurat et e a reprezent arii energiilor in corpul
f izic si energet ic al unei f iint e umane au ramas mart uria unei cunoast eri care
nu s-a pierdut . Vindecarea lant urilor f amiliale si t ransgenerat ionale nu numai ca
est e posibila, dar est e o necesit at e a salt ului de const iint a. (art ef act ele din
imagine apart in Muzeului Cucut eni)[/capt ion]

Dimensiunea transgenerațională a inconștientului

Există apoi un nivel al experienței umane în care suntem

influențați profund de experiențele părinților noștri. Nu e nevoie
de cuvinte pentru un copil ca să perceapă anumite situații, să
simtă durerea, frica, frustrarea, rușinea, vinovăția părinților lui.
Nu e nevoie de multe cuvinte pentru ca, atunci când suntem
copii, să preluăm întregi sisteme de valori de la părinții noștri,
moduri de a exista în această lume, moduri de a reacționa. Toate
acestea se petrec sub nivelul rațiunii. Ele sunt încrustate în
corpul nostru fizic, în energiile noastre, în emoțiile noastre și în
felul în care gîndim. Astfel creăm atitudini și moduri de acțiune
în această lume, care nu sunt ale noastre neapărat, căci seamănă
foarte mult cu atitudinile părinților noștri. Nu ne trăim propria
viață, ci a altora, căci părinții noștri la rândul lor au fost
amprentați în același fel de către părinții lor și aceia de către
bunici și așa mai departe.

Aceasta este componenta transgenerațională a inconștientului

adânc, care coboară în istoria neamului și a întregii umanități.
Din adâncurile inconștientului nostru urcă astfel emoții
puternice în anumite situații, atitudini inexplicabile, fobii și alte
articulări ale realității. Nefericirea, închiderea, suferința
strămoșilor noștri, conglomeratele mental-emoționale care le-au
articulat viețile, nu au dispărut, ci trăiesc în noi, influețându-ne
la rândul nostru.

Există mulți oameni care sunt facinați de regresarea în propria

biografie, personală și transpersonală, dincolo de granițele
acestei vieți, care încearcă să se vindece de diferite tare și
traume în acest fel. Dar a coborâ în adâncurile biografiei
personale și chiar transpersonale, nu este decât un mod de a
crea o nouă identificare, cu o poveste mai largă, dar, în ultimă
instanță la fel de strâmtă. Transcenderea poveștii personale,
transpersonale și transgeneraționale, nu este posibilă fără
schimbarea fundamentală a poziționării față de aceasta. A
percepe aceste dimensiuni ale Ființei este ușor. Dar a schimba
ceva într-o asemenea experiență, adică a ne vindeca prin
Conștiență, asta o pot face doar foarte puțini. A schimba
perspectiva asupra trecutului este tot una cu a schimba trecutul.
Și, deci, prezentul ca rezultat al acestui trecut. Exploratorul
spațiilor interioare este un călător în timp. Și aceasta nu este o
exprimare metaforică.
[capt ion id="at t achment _10400" align="aligncent er" widt h="390"]
 Purt am in noi
int reaga experient a umana a Umanit at ii. Nu est e int ot deauna luminoasa, caci
experient a umana a insemnat durere, emot ie, vinovat ie, ucidere... Cont inut uri
nelinist it e se manif est a in viat a noast ra f ara ca noi sa f im const ient i. O
enorma energie invest it a in t recut est e gat a sa f ie eliberat a si t ransf ormat a in
energie noua, demodulat a, creat iva. (aceast a f ot ograf ie ilust reaza un art icol
publicat de discovery, care a descoperit in cele din urma ca experient ele
t raumat ice ale st ramosilor lasa o amprent a in genele noast re. Au af lat ceea
ce mist icii acest ei planet e cunosc dint ot deauna.)[/capt ion]

Vindecarea prin Conștiență

În Călătoria Inimii lucrăm permanent cu diferite straturi și

paliere ale inconștientului, personal și colectiv. (De fapt,
această împărțire arbitrară între ”personal” și ”colectiv” este
superfluă, căci este doar o chestiune de perspectivă între a privi
o experiență, traumatică sau nu, ca fiind strict personală sau
aparținând conștiinței și experienței întregii umanități). Foarte
mulți oameni încep să înțeleagă modul în care funcționează
vindecarea interioară, care nu este altceva decât o vindecare a
trecutului, o vindecare a împrejurărilor traumatice din istoria
noastră personală, transpersonală, sau transgenerațională.
Lucrul cu stările de conștiință extinsă presupun diferite abordări
prin care ne reconectăm cu dimensiunile adînci ale propriului
inconștient și conștientizarea diferitelor conținuturi. A retrăi o
împrejurare traumatică trecută, pe oricare dimensiune s-ar afla
aceasta, nu înseamnă neapărat și vindecare. E nevoie de mai
mult pentru a vindeca o asemenea experiență, trăită de noi
înșine, de părinții noștri sau de strămoșii noștri. Este nevoie mai
ales de o nouă perspectivă asupra acelei împrejurări. Doar
schimbarea perspectivei vindecă.

Dacă o asemenea explorare nu conduce la o schimbare a

perspectivei, atunci trauma se poate chiar adânci, iar efectele ei
în viața de fiecare zi pot deveni și încă și mai dramatice. Am
văzut de nenumărate ori, în experiențele noastre, neputința de a
ierta, neputința de a percepe într-un fel nou împrejurări
dureroase ale trecutului, care au condus la neputința vindecării.
Orice împrejurare dureroasă, trăită personal, transpersonal sau
transgenerațional, care a produs suferință, a fost rezultatul unei
poziționări, a unui mod de a judeca lucrurile și împrejurările. A
fost rezultatul unei identificări cu acel moment dureros. De
aceea, doar a coborî din nou, a regresa în acel moment nu este
suficient și nici util. Noi nu mai suntem aceia care am fost, ci
suntem aceia care am devenit, care suntem chiar acum, în acest
moment. Timpul prezent nu dispare în asemenea sondări
interioare, cel puțin nu în abordările Căii Maestrului Interior.
Arta de a naviga în conștiință și de a ne auto-vindeca pleacă de
la capacitatea de a păstra conexiunea cu momentul prezent, ceea
ce oferă posibilitatea de a schimba judecata asupra momentului
traumatic, de a modifica perspectiva asupra acelui lucru și de a
aduce, în sfârșit, vindecarea.

Un element fundamental în această călătorie de explorare,

conștientizare și transformare a trecutului este mediul în care se
petrece experiența și Călăuza sau ghidul. Mediul de experiență
înseamnă grupul împreună cu care se petrece călătoria de
conștiință, și e important pentru că orice experiență are și o
dimensiune colectivă. De pildă, atunci când călătoria este
condusă către vindecarea transgenerațională a trecutului,
întregul grup accesează, fiecare în felul său, dar și în moduri
colective, diferite conținuturi. Grupul scoate la suprafață trăiri
care privesc de exemplu relațiile părinți-copii, sau relații de
cuplu care au fost turnate, timp de generații, în anumite modele
existențiale, și descoperă la rândul lor cum ei repetă, în mod
inconștient în viața lor, aceleași modele pe care familia lor
structurează realitate de generații întregi.

Iar experiența, prezența și transparența Călăuzei este esențială

pentru că prin Centrul unei călătorii curge întreaga energie a
experienței. Călăuza este aceea care conduce procesul psihic,
personal și colectiv, atitudinea față de diferitele conținuturi care
survin în experiență. Doar un mic exemplu ar putea fi acesta:
dacă experiența este condusă către a ierta, atunci e posibil ca
sentimentul că strămoșii sunt responsabili pentru că în prezent
este trăit un anumit model existențial, să se întărească. Trauma
nu este dizolvată. Orice nuanță a experienței contează.
[capt ion id="at t achment _10401" align="aligncent er" widt h="400"]

Generat ii dupa
generat ii, oamenii neolit icului isi lasau amprent a pe peret ii pest erior, past rand
conexiunea cu st ramosii. Experient a umana nu inseamna doar durere, ci si
cunoast ere, caci singura cunoast ere est e experient a. A vindeca t recut ul est e
echivalent ul racordarii la o enorma sursa de cunoast ere, accesibila, oricand, in
int erior.[/capt ion]

De la iertare la Compasiune

A ierta nu este suficient, dacă această iertare se întemeiază pe

judecata vinovăției. „Ești vinovat, dar eu te iert”, nu e suficient.
Este nevoie de capacitatea de a percepe faptul că orice
împrejurare a trecutului, personal, transpersonal sau
transgenerațional, a contribuit la ceea ce suntem chiar acum, în
acest moment al vindecării. Căci acest moment nu ar fi fost
posibil fără acea situație, oricât de dureroasă ar fi fost. Acest fel
de iertare care se întemeiază pe înțelegerea profundă a naturii
experienței umane poate fi numită compasiune. Compasiunea
devine posibilă doar atunci când nu mă mai feresc, când nu mă
mai apăr de o anumită trăire, când nu mă mai tem să simt.
Compasiunea față de aspectele propriei mele ființe, față de cel
care am fost cândva, față de una dintre experiențele mele umane
este doar începutul marii compasiuni între ființele umane. Nu pot
simți compasiune pentru ceilalți, dacă nu pot simți compasiune
față de propria mea experiență umană, față de aspectele rănite
ale propriei mele ființe. Trecutul nostru este plin de împrejurări
în car ne-am simțit răniți. Dar noi nu mai suntem aceia care am
fost, iar cei care suntem acum POT CU ADEVĂRAT IERTA, căci
înțelegerea noastră asupra lumii și a propriei noastre ființe s-a
schimbat. Nu mai sunt copilul care s-a simțit rănit, sunt acum o
ființă matură, care poate ierta fără să-l considere pe celălalt
responsabil pentru propria suferință. Pot vedea cum actele
celuilalt au avut ca sursă inconștiența, frica, nebunia și mai pot
vedea ce mi-a adus acea împrejurare dureroasă. De cele mai
multe ori, împrejurările dureroase ne fac mai puternici, ne
forțează puterea interioară de a merge mai departe.

Compasiunea nu este posibilă decât atunci când nu ne mai

temem. Iar ca să nu ne mai temem este absolută nevoie să tragem
vălul de pe lucrurile și împrejurările acoperite. Nimic nu este mai
toxic decât energia secretului. Iar trecutul nostru este plin de
secrete. Părinții noștri, în viață sau nu, sunt plini de secrete, așa
cum au fost și părinții lor. Lucruri pe care au considerat că ar fi
mai bine să nu fie transmise mai departe. Dar secretele lor nu au
dispărut, ci, adânc îngropate și nerostite, influențează viața
urmașilor lor. Nu este o metafosă că părinții și strămoșii noștri
trăiesc în noi. Sângele lor curge, chiar acum în venele noastre, și
într-un fel nimeni nu poate spune ”eu sunt doar eu însumi”.
Suntem expresii personale ale unor dimensiuni colective. Și
suntem purtătorii tuturor lucrurilor care au rămas nerostite. În
mod straniu, dar deloc de neînțeles pentru exploratorii avansați
ai conștiinței, fiecare gest al nostru în spațiile largi ale
inconștietului, nu ne vindecă doar pe noi, ci și pe strămoșii
noștri. Părinții noștri se vindecă prin noi, câtă vreme suntem
dispuși să schimbăm felul în care privim experiența umană, chiar
dacă ei nu au putut să o facă. O facem noi și pentru ei. În ultimă
instanță, Umanitatea însăși se vindecă prin fiecare act de
Compasiune de care noi suntem capabili. Ne vindecăm pe noi
înșine, dar este mult mai mult decât atât.

[capt ion id="at t achment _10402" align="aligncent er" widt h="400"]

 Nu est e nevoie sa
purt am greut at ea st rabunilor nost ri nelinist it i, dupa cum nu est e nevoie sa o
predam mai depart e copiilor nost ri. Put em, dimpot riva, onorandu-i si
eliberandu-i, sa alegem alt f el decat au put ut ei f ace. Pent ru prima dat a in
ist oria umanit at ii acest lucru a devenit posibil prin alegerea const ient a.
Eliberandu-i pe ei, ne eliberam pe noi insine si pe copiii nost ri.[/capt ion]

Vindecarea lanțurilor transgeneraționale

Călătoria în diferitele spații adânci ale inconștientului se

petrece în multe din experiențele noastre. Calea Maestrului
Interior este Calea sacră a Conștienței care deschide porțile
ființei către înalturi dar și către adâncuri. Vindecarea nu poate fi
decât deschiderea către toate dimensiunile ființei și percepția in
integrum a ceea ce suntem: umani și divini în același timp. Arta
Respirației Conștiente, Respirația Holotropică și multe alte
abordări au legătură cu vindecarea interioară a trecutului pe
toate nivelurile. Dar există o anumită călătorie de conștiință pusă
la cale în ultimii ani de către AmmaRa (Elena Francisc-Țurcanu),
care se numește Chemarea Străbunilor. Această călătorie este
una foarte specială pentru că este orientată exclusiv către
vindecarea lanțurilor transgeneraționale și karmice, operând în
toate dimensiunile conștiinței din starea de Prezență. Este o
călătorie tulburătoare în care umbra și lumina, trecutul și
viitorul, femininul și masculinul, cerul și pământul, strămoșii și
noi înșine, ceea ce suntem în acest moment, ne deschidem într-
un demers al adevăratei compasiuni. Este, probabil, cea mai
adâncă Călătorie a Inimii de vindecare a energiei structurate pe
care o numim trecut, și care locuiește în spațiile inconștiente ale
propriei ființe.

Fac aici un lucru neobișnuit. Subsemnatul Agnis, rareori vorbesc

despre revelațiile noastre, despre parcursul nostru de Conștiență
și despre nenumăratele porți lăuntrice pe care le-am deschis
împreună, noi. Dar simt acum să o rostesc din nou. (Am mai făcut
acest lucru doar într-o carte de poezie, unde orice este permis).
Am aflat toate lucrurile pe care am dorit să le aflăm despre
natura realității și a exprienței umane, am deschis împreună
porțile unei istorii străvechi, care a însoțit întreaga istorie a
umanității, o cunoaștere experiențială care ne-a permis să lucrăm
cu cele mai adânci dimensiuni a ceea ce suntem, și să-i
conducem și pe alții în aceste spații, în scopuri de cunoaștere și
vindecare. Această pricepere de a naviga în oceanul conștiinței,
care este în același timp un ocean al experienței umane și
divine, vine tocmai din deschiderea acestor porți. Ammara are o
aplecare bună, un talent, o minunăție interioară care o
conectează în special cu anumite spații, cu anumite dimensiuni,
și care o face să poată împărtăși această minunăție cu alții.
Chemarea Străbunilor nu ar fi putut fi creată de altcineva, decât
de ea, pentru că doar ea poate manifesta o compasiune de o
adâncime suficient de mare, pentru ca aceste experiențe umane
străvechi să nu ne ardă. Are ceva în interiorul inimii sale care o
face să poată fi transparentă la experiențele umane dureroase, și
de aceea, aerul călătoriilor sale dedicate străbunilor este plin de
ființe care intuiesc oportunitatea de a fi dezlegate din lanțurile
durerii și ale emoțiilor distructive. O face cu ușurință și cu
grație, cu zâmbet și cu lacrimi, dansând și iertând, conținând ca
un abur luminos experiența tuturor, cu conștiența că Umanitatea
este una și că experința TA este experiența Ei și a NOASTRĂ.
Asta este Compasiunea unei ființe umane care poate trăi, fie
măcar și uneori, la nivelul Maestrului.

[capt ion id="at t achment _10403" align="aligncent er" widt h="386"]

 AmmaRa: "A deschide
port ile inconst ient ului din Prezent a, din t ransparent a si cu Compasiune, est e
un act sacru, care t ransf orma o f iint a marunt a int r-un Zeu, reda f iint ei umane
maret ia sa arhet ipala si desf ace nodurile dualit at ii pent ru generat ii int regi"
Chemarea St rabunilor[/capt ion]

Corpurile dense al ființelor umane mor, dar câmpurile de

experiență numite energie vitală, emoție, câmpurile mentale și
toate celelalte spații subțiri ale ființei, nu dispar niciodată.
Strămoșii noștri au murit fizic, dar experiența lor nu se dizovă.
Câmpurile akashice nu sunt decât un cuvânt oriental pentru o
realitate pe care o trăim cu toți, în fiecare clipa, fie că suntem
conștienți de asta ori nu. Trăim imersați într-un mediu invizibil,
dar pe care îl putem simți oricând, al experienței umane.
Corpurile noastre fizice, poartă în ele amprenta ancestrală a
întregii experiențe umane și de aceea, uneori, din străfundurile
ființei emerg spre suprafață lucruri care ne influețează alegerile
acestei vieți. Vindecarea este, cu adevărat, posibilă prin acest
demers al Conștienței, care nu este altceva decât capacitatea
noastră de a ne deschide, de a simți fără să ne temem, și de a
lăsa lucrurile să curgă. De la nivelul Maestrului, nu există nimic
de care să ne temem, căci totul face parte din noi, nu există
suferință care să nu poată fi dizolvată prin Compasiune, nu există
emoție, oricât de dură, frică, furie, rușine, vinovăție, frustrare,
ură, tristețe, în această viață sau în altele, în experiențe umane
personale, transpersonale sau transgeneraționale, care să nu
poate fi dizolvate prin Compasiune.

Cât de des apar în viețile noastre asemenea conținuturi? Cât din

ele sunt ale noastre, și cât sunt moștenite, în mod firesc prin
ascendența noastră și prin sângele nostru, prin educația, morala,
cultura, prin familie, biserică…. Ce din toate criteriile noastre ne
reprezintă cu adevărat? Cât de liberi suntem în interiorul acestui
hățiș de norme interioare, cât de mult ne creăm propria noastră
experiență de viață așa cum dorim?

Eliberarea interioară

De multe ori ați auzit despre transformarea fundamentală prin

care trece umanitatea, despre saltul de conștiință și de
Conștiență care are loc. De câte ori ați perceput faptul că
această transformare are loc chiar acum, în interiorul fiecăruia
dintre voi? Că aveți, în sfârșit, de ales, într-un fel în care părinții
și străbunii voștri nu au avut. Conștiința umanității era alta,
dualitatea profundă i-a marcat, astfel încât experiențele lor de
viață au rămas de prea multe ori suspendate în durere și
frustrare. Asta este karma. A venit momentul ca Umanitatea să se
elibereze, și acest lucru vă privește pe voi, în mod direct.
Fiecare moment de Conștiență și de alegere liberă este un
moment de eliberare, pentru noi înșine și pentru străbunii noștri.
Fiecare moment de onorare a trecutului, de compasiune și de
creație proaspătă de realitate este un dar pentru Întreg. A îi
înțelege, a îi ierta, a fi în compasiune cu Ei, înseamnă a fi în
compasiune cu noi înșine și cu întreaga creație. Este un act
mistic, profund uman, eliberator și vindecător.

Compasiunea coboară în lumea încarnată într-un mod diferit de

acela pe care îl așteptau teoreticienii și teo-logii. Salvarea vine,
așa cum a rostit Cristos, care este un alt nume al Maestrului
Interior, din propria noastră inimă. Și se petrece acum.
Oportunitatea este în fiecare moment al vieții noastre în care
suntem conștienți de frumusețea și măreția experienței umane,
care nu este altceva decât o expresie a divinității.

[capt ion id="at t achment _10404" align="aligncent er" widt h="219"]

 T recut ul nu est e decat energie condensat a,
experient a condensat a, f izica, energet ica, emot ionala, ment ala. Realit at i
umane imense ast eapt a sa f ie eliberat e si t ransf ormat e. Fiecare dint re noi
est e o poart a. O imensa cunoast ere si o imensa put ere se scurge in lume prin
f iecare f iint a eliberat a de f rica, de durere, de iluzie. Fiecare dint re noi est e, cu
adevarat , Acela pe care il caut am dint ot deauna.[/capt ion]

Străbunii nu au murit. Chemarea lor este chemarea propriului

nostru inconștient. Este o chemare la Compasiune, la Conștiență,
la eliberare interioară. Este o chemare la bucuria intrinsecă ce
caracterizează Ființa conștientă adormită în fiecare din noi.
Chemarea Străbunilor este o chemare la trezire. Este vocea
adâncă, ecoul interior al întregii experiențe umane, din toate
timpurile, vie în noi, care așteaptă să fie recunoscută drept o
experiență a divinului aflat în manifestare densă. Este singurul
mod în care durerea inerentă acestei experiențe de a fi uman, se
împrăștie ca un fum, lăsând în loc bucuriei de a fi aici, acum,
ceea ce suntem.

În loc de epilog

Equinox. Noaptea egală cu ziua, moartea cu viața, pâmântul cu

cerul, femininul cu masculinul, umanul cu divinul. Fiecare, o
expresie a celuilalt. Dincolo de acest moment , un nou început.
Un moment sincronic, acest Equinox, care se întâmplă în
contextul regenerant al unei luni noi de o extremă putere, dar și
a unei eclipse totale de soare.

Se întâmplă pe 20 martie. Apoi, ziua începe să crească, moartea

se dovedește a fi doar o transformare și o expresie a Vieții,
umanul se dovedește o expresie a divinului, femininul și
masculinul, polarități ale univei energii a tot ceea ce există. Este
un moment astral extraordinar de propice pentru a face loc în
propria viață, Conștienței, de a aduce din spațiile vaste ale
ființei toate energiile perturbatoare și de a le transforma pentru
totdeauna. Un moment magnific pentru a lucra cu noi înșine.

[capt ion id="at t achment _10405" align="aligncent er" widt h="400"]

Festivalul Calatoria
Inimii 2015 - Chemarea Strabunilor, Respiratia Inimii, Respiratie Holotropica.
Plonjeaza![/capt ion]

De aceea Călătoria Inimii crează de Equinox, un punct de

transformare, un vârf de experiență umană dedicată integralității.
Chemarea Străbunilor, Respirația Holotropică și Respirația Inimii
sunt instrumentele acestei transformări. Vor fi Călătorii adânci,
transformatoare și vindecătoare care vor articula oportunitatea
unui nou început, pentru oricare dintre voi.

m.agnis