Fiecare bebelus se naste cu anumite miscari reflexe care ii permit sa se adapteze

mai usor la noul mediu.

Actele reflexe sunt reactii involuntare ale copilului la diverse excitatii senzoriale
precum lumina, atingeri, mirosuri, etc. Acestea se manifesta temporar si sunt
menite a-l proteja pe micut. Ele vor disparea pe masura ce copilul creste fiind
inlocuite de miscarile voluntare.

In primele saptamani de viata ale bebelusului, medicul pediatru va analiza in mod

constant aceste reflexe pentru a se asigura ca sistemul nervos central al micutului
functioneaza corect.

De-a lungul timpului s-au observat foarte multe reflexe, noi insa ne-am oprit la
cele mai importante care te vor ajuta sa iti cunosti mai bine bebelusul.

Reflexul de mers

Se activeaza atunci cand copilul este tinut in brate in pozitie verticala si atinge
usor podeaua cu piciorusele. Ca raspuns la aceasta atingere va intinde piciorusele
in incercarea de a merge. Acest act reflex se manifesta pana la varsta de 3-4
saptamani, insa copilul va incepe sa mearga cu adevarat in jurul varstei de 1 an.

Reflexul de tarare

Atunci cand copilul sta intins pe burta el va lua pozitia de tarare cu funduletul sus
si piciorusele putin indoite. Folosind ca suport manutele si piciorusele, micutul va
incerca sa isi impinga corpul pentru a inainta. Acest tip de automatism este
prezent la bebelusi pana aproape de implinirea varstei de 3-4 luni.

Reflexul de cautare

Este prezent la atingerea usoara cu degetul sau sanul a obrazului copilului.

Micutul se va intoarce in directia stimulului cu gura usor deschisa cautand sanul
mamei. Reflexul de cautare se manifesta pana in jurul varstei de 4-5 luni.

Reflexul de apucare
In momentul in care iti asezi degetul in palma micutului, acesta va strange
automat degetelele de la mana apucand puternic degetul intins. Aceasta miscare
involuntara se va manifesta pana la varsta de 3 luni, fiind astfel inlocuita de
miscari voluntare de apucare a diferite obiecte.

Reflexul de suctiune (de a suge)

Se manifesta in momentul in care este atinsa gurita bebelusului. Introducerea

usoara in gura a degetului, a sanului sau a biberonului face ca micutul sa execute
miscari involuntare de suctiune. Acest tip de reflex iti arata daca micutul tau este
gata sa fie hranit. Reflexul de suctiune se va manifesta pana in jurul varstei de 1
an.

Reflexul inotului

Daca bebelusul este pus in apa el va ridica capsorul astfel incat sa nu inghita apa si
isi va misca automat mainile si picioarele. Aceasta inseamna ca daca un copil
este nascut in apa acesta nu se va ineca. Foarte multi medici recomanda reprize
de inot ale copilului incepand de la varsta de 2 luni. Acest tip de reflex nu este
recomandat a fi incercat acasa.

Reflexul Babinski (al degetelor de la picioare)

Daca atingi talpa bebelusului, acesta va ridica imediat degetul mare, iar celelalte
degete se vor desface asemenea unui evantai. Acest automatism este prezent la
bebelus pana la varsta de 1 an

Reflexul Moro

Cunoscut si sub denumirea de reflex de speriere, acest automatism este de obicei

declansat de o miscare brusca sau de un zgomot puternic. Ca raspuns la acesti
stimuli micutul isi va intinde tot corpul departandu-si mainile si picioarele. Apoi isi
va aduce imediat bratele in pozitia initiala, va strange pumnii si va incepe sa
planga. Reflexul Moro se declanseaza la nastere si va disparea in jurul varstei de
3-6 luni.
Reflexul de aparare

Se manifesta atunci cand copilul asezat pe spate isi intoarce imediat capul intr-o
parte, isi intinde in afara bratul si piciorul din aceeasi parte si indoaie la
incheieturi bratul si piciorul de pe partea opusa. Acest tip de miscare dispare in
jurul varstei de 6 - 7 luni.

Dezvoltarea limbajului in primii ani de viata

O prezentare a dezvoltarii limbajului la copii in primii cinci ani de viata din punctul
de vedere al interactiunii sociale.

Functia primara a limbajului, atat la adulti cat si la copii, este comunicarea,

contactul social. Prin interactiunea zilnica cu alti utilizatori de limbaj, copiii invata
sa foloseasca limbajul pentru a compune mesaje, a exprima sentimente sau
pentru a atinge anumite scopuri, pentru a functiona in cadrul societatii. Limbajul
este o unealta culturala care permite membrilor unui grup sa isi mentina
identitatea si sa comunice intre ei. Prin procesul de invatare a limbajului parintii
isi socializeaza copiii, dezvoltand un mod de comportare, vorbire si gandire
conform cu conditiile sociale si culturale.

Procesul de invatare a limbajului de catre copii se bazeaza pe mai multe feluri de

experiente. De la nastere incepand, parintii sau cei ce ingrijesc copilul implica
bebelusii intr-o serie de schimburi comunicative. Aceste comunicari insotesc
activitatile facute in comun de parinti si copii, cum ar fi imbaiatul, mancatul sau
imbracatul. Adultii comenteaza actiunile copiilor si deseori repeta sau exagereaza
vocalizarea. Aceste schimburi comunicative intre adulti si copii functioneaza ca o
forma de interactiune sociala. Aceasta interactiune sociala ajuta la crearea
intimitatii dintre adulti si copii, creste interesul copiilor asupra mediului
inconjurator si creaza stimulii necesari pentru dezvoltarea in continuare a
limbajului.

Primul an
Tipatul este prima forma de vocalizare la copil. Dar la numai cateva saptamani de
experienta cu limbajul, copiii vor incepe sa si vocalizeze: ei ganguresc. In general
copiii incep sa gangureasca in jurul varstei de o luna. Ganguritul consta in
repetarea unor vocale, cum ar fi "uuuuuu" sau "aaaaaa". Copiii ganguresc atunci
cand parintii sau cei care au grija de ei interactioneaza cu ei. In jurul varstei de 3-4
luni ei incep sa adauge si consoane ganguritului iar intre 4 si 6 luni apare o noua
etapa etapa in dezvoltarea limbajului: combinarea consoanelor si vocalelor in
secvente de silabe, cum ar fi: mamama, caca sau tatatata. Interactionand astfel cu
parintii, pana la sfarsitul primului an de viata, copilul va realiza rolul limbajului in
comunicare. Legatura astfel realizata intre comunicare si producerea de sunete
reprezinta baza adevaratului limbaj.

Al doilea si al treilea an
La inceputul celui de al doilea an de viata, copilul va pronunta primele cuvinte.
Primele cuvinte sunt denumite si 'holofraze' deoarece vocabularul productiv al
copiilor contine in mod normal numai unul sau doua cuvinte foarte simple la un
moment dat, si ei par sa foloseasca cate un singur cuvant pentru a reprezenta
intregul inteles al unei propozitii. Primele cuvinte au o pronuntie foarte diferita de
cea folosita de adulti, si aceste cuvinte sunt cel mai ades nominale - etichete
pentru obiecte, oameni, evenimente. In plus, primele cuvinte ale copiilor sunt
contextuale. Ei folosesc un singur cuvant pentru a identifica pe cineva sau ceva
('ma' - in momentul in care mama intra in camera), pentru a eticheta obiecte
legate de cineva ('ma' - in momentul in care vede rujul mamei) sau pentru a
exprima necesitati ('ma' si bratele intinse - daca doreste o imbratisare a mamei).
In cadrul stadiului initial de aparitie a primelor cuvinte, copiii vor produce cuvinte
incet. Totusi, odata cu acumularea unui vocabular productiv de circa 10 cuvinte,
copiii vor incepe sa adauge noi cuvinte intr-un ritm crescut ('explozia
vocabularului').

La o doua lor aniversare, copiii vor incepe sa combine cuvinte si sa genereze

propozitii simple. Initial, primele propozitii vor fi propozitii compuse din doua
cuvinte, crescand treptat in lungime. Primele propozitii ale copiilor sunt denumite
'vorbire telegrafica' deoarece aceste prozitii se aseamana foarte mult cu forma
abreviata a unei telegrame. Ca si in telegrame, primele propozitii ale copiilor vor
contine numai cuvintele esentiale (verbe si substantive), omitandu-se cuvintele
functionale (articole, prepozitii), pronumele, verbele auxiliare.

Desi primele propozitii par incorecte gramatical din punctul de vedere al adultilor,
ele sunt mult mai mult decat combinatii de cuvinte luate la intamplare. Ele au o
structura proprie. O caracteristica a structurii este prezenta asa-numitelor
'cuvinte-pivot', folosite de obicei intr-o pozitie fixa si combinate cu alte cuvinte
mai putin folosite numite 'cuvinte deschise', care pot fi cu usurinta inlocuite cu
alte cuvinte. De exemplu, un copil poate folosi 'mare' ca si cuvant-pivot, creand
propozitii ca 'apa mare', 'praji mare', 'masina mare'.

Un rol important in etapa primelor propozitii il are creativitatea. Multe din

primele propozitii ale copiilor reprezinta creatii lingvistice ce nu apar in limbajul
adultilor. Contextul, la fel ca si in cazul primelor cuvinte, joaca un rol important in
intelegerea primelor propozitii. Pe masura ce numarul propozitiilor simple folosite
creste, numarul cuvintelor singulare va scade iar propozitiile vor deveni din ce in
ce mai elaborate si mai sofisticate.

Anii prescolari
Intre varsta de 3 ani si jumatate si 4 ani, copiii au acumulat deja multe cunostiinte
legate de limbaj. Ei au un vocabular activ destul de larg si inteleg functiile
cuvintelor in legatura cu referirea unor obiecte si actiuni. De asemeanea, ei sunt
capabili sa intretina o conversatie, putand vorbi despre diverse teme cu diverse
persoane. Totusi, dezvoltarea limbajului, in special cresterea vocabularului si a
indemanarii conversationale, continua. Este general acceptat faptul ca
dezvoltarea vocabularului nu se realizeaza printr-o educatie formala. Intelesul
unor cuvinte noi va fi insusit atunci cand copiii interactioneaza cu alti vorbitori
mai avansati in cadrul unor activitati naturale (joaca, mancatul). In cadrul acestor
activitati, copiii pot construi ipoteze in momentul in care aud cuvinte sau fraze
noi. Aceste ipoteze vor fi verificate apoi prin observatie sau prin construirea unor
propozitii noi, proprii. In final, prin feedback si exercitiu, copiii pot sa isi
revizuiasca si sa isi confirme ipotezele.

Dezvoltarea indemanarii conversationale necesita de asemenea interactiunea

activa dintre copil si alte persoane. Pentru a comunica efectiv, copiii trebuie sa
invete sa negocieze, sa isi astepte randul, sa aduca contributii relevante si
inteligibile. Prin interactiunea cu vorbitori mai avansati, copiii isi vor modifica si
elabora propriile propozitii ca raspuns la o cerere crescuta de informatie.
Conversatiile cu colegii de joaca includ de obicei o serie de dialoguri in care
fiecare participant vorbeste pe rand. In plus, copiii invata sa isi modifice mesajele
corespunzator nivelului de intelegere al ascultatorului.

In momentul inceperii scolii, limbajul copiilor este foarte asemanator cu cel al

adultilor. Ei si-au insusit elementele sintactice, semantice si pragmatice de baza
ale limbii materne. Totusi, dezvoltarea limbajului va continua, din copilarie, prin
adolescenta, pana la maturitate.

Concluzie
Invatarea limbajului este atat un proces social cat si un proces de dezvoltare.
Pentru a stapani o limba, copiii trebuie atat sa interactioneze cu alti vorbitori, mai
competenti, cat si sa exploreze diverse aspecte ale sistemului lingvistic. Pe
parcusul primilor ani de invatare a limbajului, copiii creaza, testeaza si revizuiesc
ipotezele lor privitoare la folosirea limbajului. Parintii trebuie sa le ofere activitati
stimulatoare pentru dezvoltarea limbajului, ocazii de experimentare a diverselor
aspecte ale limbajului si sa le stimuleze creativitatea.

SCALA DE DEZVOLTARE GESELL ( 2-6 ANI)

EVALUARE ŞI INTERPRETARE 2 ANI
ARII DE DEZVOLTARE
DEZVOLTARE SENZORIAL-MOTRICĂ (Total 3 puncte)
1. Urcă/coboară scara singur ţinându-se de zid sau balustradă
2. Dă un şut puternic la minge din proprie iniţiativă sau când i se cere
3. Urmăreşte cu interes şi încearcă şi el să împăturească o foaie de hârtie
DEZVOLTARE LIMBAJ (Total 6 puncte)
1. Apare pronumele TU, EL şi accidental EU
2. Îşi spune numele propriu, dar vorbeşte despre sine la persoana a III-a (Eu,
Mihai, vreau, să-i dai mâncare)
3. Construieşte propoziţii formate din 3 cuvinte (substantiv,verb, adjectiv)
4. Foloseşte relaţia verbală pentru a cere, a obţine, a atrage atenţia asupra
sa
5. Poate repeta după adult orice cuvânt din 3-4-5 silabe
6. Arată cel puţin 4 imagini când i se spune numele lor şi numeşte cel puţin
două
DEZVOLTARE SOCIO-AFECTIVĂ (Total 2 puncte)
1. Încearcă să facă ordine între jucăriile şi obiectele sale şi parţial reuşeşte
2. Desenează o linie după model

PERIOADA 2 – 2,6 ANI

ARII DE DEZVOLTARE
DEZVOLTARE SENZORIAL-MOTRICĂ (Total 4 puncte)
1. Stă puţin timp într-un picior
2. Duce un pahar cu apă fără să-l verse
3. Are control sfincterian ( zi şi noapte)
4. Participă la îmbrăcare şi se încalţă fără să-şi lege şireturile
DEZVOLTARE LIMBAJ (Total 3 puncte)
1. Apar propoziţiile din 3-4 cuvinte
 2. Întrebuinţează frecvent pronumele personal
3. Arată la cerere 7 imagini şi denumeşte 4-5 imagini
DEZVOLTARE SOCIO-AFECTIVĂ (Total 3 puncte)
1. Trasează prin imitaţie o linie orizontală şi una verticală ( după
demonstraţie)
2. Construieşte un turn din 8 cuburi
3. Construieşte un pod după model

PERIOADA 2,6 – 3 ANI

ARII DE DEZVOLTARE
DEZVOLTARE SENZORIAL-MOTRICĂ (Total 1 punct)
1. Execută ordinele: pune jucăria pe masă, sub masă, după dulap
DEZVOLTARE LIMBAJ (Total 7 puncte)
1. Repetă după model: tata, fata face nani,
2. Repetă după model: copil,
3. Repetă după model: pâine,
4. Repetă după model: grădină,
5. Repetă după model: mi-e foame şi plâng,
6. Repetă după model: eu mă numesc ...... şi câinele este rău,
7. Repetă după model: plouă în grădină şi Costel îşi face lecţiile
DEZVOLTARE SOCIO-AFECTIVĂ (Total 5 puncte)
1. Construieşte din cuburi o poartă
2. Construieşte un turn cât mai înalt
3. Construieşte după un model ) nu a asistat la crearea lui) un pod cât mai
complicat
4. Copiază un cerc demonstrat de adult
5. Compară două linii inegale
3 ANI – SE ADUNĂ PE ARII
ARII DE DEZVOLTARE
DEZVOLTARE SENZORIAL-MOTRIC (Total 8 puncte)
DEZVOLTARE LIMBAJ (Total 16 puncte)
DEZVOLTARE SOCIO-AFECTIV (Total 10 puncte)
PERIOADA 4 / 5 ANI
DEZVOLTARE SENZORIAL-MOTRIC (Total 5 puncte)
1. Se imbraca si se dezbraca cu foarte putin ajutor
2. Merge la culcare fara sa fie dus
3. Foloseste wc-ul fara ajutor
4. Isi spala mainile si fata
5. Foloseste lingura, furculita, cutitul
DEZVOLTARE LIMBAJ (Total 4 puncte)
1. Spune o poezie din 4 versuri
2. Povesteste o intamplare
3. Poate descrie doua imagini si isi poate aminti si povesti despre locuri
4. Poate exprima verbal diferentele dimineata, amiaza si seara
DEZVOLTARE SOCIO-AFECTIV (Total 9 puncte)
1. Ii plac jocurile colective cu copii de varsta lui sau mai mari
2. Poate viziona in spatiul public un film sau o piesa
3. Ii place sa fie imbracat curat si frumos
4. Repeta silabele dupa adult ca un ecou
5. Stie sa joace jocuri cu tema ( de-a familia)
6. Copiaza figuri indicate
7. Isi cunoaste numele de familie
8. Isi cunoaste adresa
 9. Poate compara 2 greutati
Inca din viata intrauterina, copiii aud si reactioneaza la vocile celor din jur. De
obicei reactioneaza cel mai mult la vocea mamei, cu care se familiarizeaza si
care ii face sa se simta in siguranta. Prin urmare, nu este niciodata prea
devreme sa incepem sa vorbim copilului nostru.

Conform studiilor de specialitate, copiii cu care s-a vorbit in mod constant inca din
viata intrauterina, si pe parcursul primului an de viata, fara a lua in considerare
capacitatea sa de intelegere, asimileaza mai usor limbajul si au o dezvoltare mai
rapida a vocabularului.

Intre 1 an si 2 ani, copilul intelege de regula mai multe decat poate sa exprime, iar
in intervalul 2-5 ani, copilul invata cel mai mult, este deci un moment propice
pentru a interveni in imbogatirea limbajului.

De la varsta de 5 ani in sus, deprinderile lingvistice evolueaza in stransa legatura

cu mediul social al copilului. Socializarea este un factor foarte important in
dezvoltarea copilului, din toate punctele de vedere, inclusiv a limbajului. Cu cat
copilul are contact cu mai multe arii de socializare (gradinita, scoala, grup de
prieteni, familie largita), cu atat ocaziile de asimilare sunt mai numeroase.

Ca parinti, participam in mod activ la imbogatirea si dezvoltarea limbajului

copilului nostru, direct sau indirect. O conversatie avuta la telefon in prezenta lui,
o discutie cu un alt membru al familiei sau cu un prieten, un comentariu la adresa
unei carti sau a unei emisiuni sunt tot atatea ocazii pentru ca el sa invete. De
aceea, indiferent de varsta copilului, este bine sa fim prudenti in legatura cu ce
spunem in prezenta sa.

Iata cateva reguli si idei de activitati si jocuri pe care le putem desfasura

impreuna cu copilul nostru, pentru a-l ajuta sa isi dezvolte limbajul:

 Intotdeauna vorbim corect cu copilul, nu stalcim cuvintele si nu le

deformam pentru a fi mai amuzanti sau pentru ca este foarte mic si oricum
nu intelege. Va invata sa vorbeasca asa si apoi va fi mai greu sa il corectam;
 Este bines a ii cantam si sa ii citim copilului cat mai des, acest lucru ii va
facilita deprinderea limbajului;
 Cand este curios ce inseamna un cuvant, ii explicam cat mai pe intelesul sau
si ii oferim exemple cat mai variate, incurajandu-l sa foloseasca acel cuvant
in limbajul curent;
 Ne putem folosi de orice ilustratii, carti cu povesti, atlase cu imagini ,
cartonase ilustrate, vederi, pentru a creea impreuna cu copilul povesti
despre imaginile vizualizate, pentru a-l invata cuvinte noi, cu ajutorul
 imaginilor, in felul acesta cuvintele au mai multe sanse de a se fixa, prin
asociere cu imaginea. Acelasi lucru il putem face si atunci cand mergem
impreuna la cumparaturi, in parc, etc, vorbindu-i copilului despre obiectele
si situatiile intalnite in drumul nostrum;
 Este intotdeauna bine sa incurajam socializarea cu alti copii, in cadrul
jocului. Copiii au capacitatea de a invata unii de la altii, in colectivitate.

Exemple de jocuri pe care le putem desfasura cu copilul:

 Jocul cuvintelor. Copilul este incurajat sa gaseasca cat mai multe cuvinte
care sa inceapa cu aceeasi litera. O alta varinta este sa gaseasca cuvinte
care incep cu aceeasi silaba, si , desigur, putem sa ne folosim imaginatia
pentru a inventa alte criterii , ne putem folosi de premii simbolice pe care le
acordam copilului cand identifica un anumit numar de cuvinte, etc.
 Clase de obiecte. Se desemneaza o categorie de obiecte: fructe, legume,
orase, animale, flori, etc, iar copilul trebuie sa gaseasca cat mai multe
obiecte apartinand clasei respective.
 Rima . Se gaseste un cuvant , iar copilul trebuie sa gaseasca cat mai multe
cuvinte care sa rimeze cu acel cuvant.
 Cuvinte opuse. Rostim un cuvant, iar copilul trebuie sa gaseasca un alt
cuvant care sa insemne opusul celui spus de noi(frumos-urat, bogat-sarac,
etc). La fel putem proceda si pentru cuvintele sinonime.
 Pamant, apa, cer. De fiecare data cand copilul aude unul dintre cuvintele
“pamant”, apa” sau “cer”, el trebuie sa gaseasca numele unui animal care
traieste in mediul respectiv.
 Litera interzisa. Se alege o litera care se denumeste “litera interzisa. Copilul
trebuie sa gaseasca cat mai multe cuvinte care sa nu contina litera care este
interzisa. Jocul se poate juca cu punctaj, iar atunci cand greseste, copilul
pierde puncte.
 Alcatuirea unor propozitii cu sens. Copilul primeste unul sau mai multe
(maxim 3) cuvinte, cu ajutorul carora alcatuieste propozitii cu sens. In
acelasi fel, poate primi sarcina de a alcatui o povestire.

In alegerea jocurilor, vom tine cont de varsta copilului, deoarece daca alegem un
joc prea complicat pentru el, riscam sa il descurajam.

Intotdeauna se vor cauta modalitati de a recompensa reusitele copilului, fie

printr-un sistem de premii (ii oferim ceea ce stim ca-i place), fie printr-un punctaj
pe care il stabilim si i-l comunicam la inceputul jocului, fie prin laude si incurajari.

Ne putem folosi resursele creative si imaginatia noastra pentru a inventa jocuri

noi, tinand cont de cateva criterii:
  sa fie amuzante, caci astfel interesul copilului va fi mai mare;
 sa fie adaptate varstei;
 sa aibe drept efect invatarea unor cuvinte noi sau consolidarea celor stiute
deja;
 sa ii stimuleze interesul pentru limbaj si cunoastere in general.

Este important , de asemenea, sa acordam o atentie deosebita

comunicarii cu copilul in general, sa il ascultam de fiecare data cand

doreste sa comunice cu noi si sa ii oferim explicatii de cate ori le cere.

Învăţarea prin cooperare

CADRUL DIDACTIC-DIDACTICA DISCIPLINELOR - METODE, PROCEDEE EDUCATIONALE SI NOI
TEHNOLOGII
Una dintre temele abordate frecvent de către teoreticienii şi practicienii educaţiei o
reprezintă învăţarea prin cooperare.

„Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată, în

cadrul căreia grupe mici lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun. Premisa învăţării
prin cooperare este aceea conform căreia, subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să
aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai
temeinic decât în cazul lucrului individual”(Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2003).Printr-o astfel
de organizare a situaţiilor de învăţare, elevii depind într-un mod pozitiv unii de alţii, iar această
interdependenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de grup, devotament de tipul „înotăm
sau ne înecăm cu toţii”.

Johnson, D. W, şi Johnson, R. T. au scris mult despre învăţarea prin cooperare. Studiul

lor din 1989, cercetează 193 de cazuri comparând efectele diferite ale învăţării prin cooperare
faţă de tehnicile de învăţare numite “tradiţionale”. Doar în 10% din cazuri, rezultatele metodelor
individuale au fost mai eficiente. Munca în echipă dezvoltă capacitatea elevilor de a lucra
împreună – o competenţă importantă pentru viaţa şi activitatea viitorilor cetăţeni.

„Cooperarea reprezintă lucrul în comun pentru îndeplinirea unor ţeluri comune. În cadrul
situaţiilor de cooperare, indivizii se află în căutarea unor rezultate benefice pentru ei şi pentru
toţi membrii grupului respectiv. Învăţarea prin cooperare (cooperative learning) reprezintă
utilizarea, ca metodă instrucţională, a grupurilor mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra
împreună, urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele propriişi
să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membri ai grupului.”( Johnson, D., Johnson,
R.& Holubec, E. ,1998)
 Au apărut diverse „denumiri pentru a ilustra munca colaborativă de învăţare în grup, cum
ar fi:

Ø învăţarea prin cooperare;

Ø învăţarea colaborativă;

Ø învăţarea colectivă;

Ø învăţarea comunitară;

Ø învăţarea reciprocă;

Ø învăţarea în echipă;

Ø studiu de grup;

Ø studiu circular” (Davis, Gross, Barbara, 1993)

Sintagmele învăţare în grup şi învăţare prin cooperare sunt utilizate adesea ca şi cum ar
desemna acelaşi lucru. În realitate, învăţarea în grup desemnează activitatea de studiu a unui
grup de elevi - aceştia pot sau nu să coopereze. Învăţarea prin cooperare desemnează o
situaţie de învăţare în care elevii lucrează în grupuri cu abilităţi şi cunoştinţe eterogene şi sunt
recompensaţi pe baza performanţelor grupului.

Cooperarea (conlucrarea, munca alături de cineva), presupune colaborarea (participarea

activă la realizarea unei acţiuni, bazată pe schimbul de propuneri, de idei). Cu toate că cele
două noţiuni sunt sinonime, putem face unele delimitări de sens, înţelegând prin colaborare „o
formă de relaţii între elevi, ce constă în soluţionarea unor probleme de interes comun, în care
fiecare contribuie activ şi efectiv”( Handrabura, Loretta, 2003) şi prin cooperare „o formă de
învăţare, de studiu, de acţiune reciprocă, interpersonală/intergrupală, cu durată variabilă care
rezultă din influenţările reciproce ale agenţilor implicaţi” (Handrabura, Loretta, 2003). Învăţarea
prin cooperare presupune acţiuni conjugate ale mai multor persoane (elevi, cadre didactice) în
atingerea scopurilor comune prin influenţe de care beneficiază toţi cei implicaţi. „Colaborarea se
axează pe relaţiile implicate de sarcini, iar cooperarea pe procesul de realizare a sarcinii.”(
Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2006) Se poate spune că „învăţarea prin colaborare integrează
învăţarea prin cooperare.” (Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2006)

Învăţarea prin colaborare

Atât învăţarea prin colaborare cât şi cea prin cooperare accentuează importanţa implicării
elevului în propriul proces de învăţare. Atunci când se folosesc aceste strategii, importante sunt
modalităţile de grupare a indivizilor pentru a asigura o interdependenţă pozitivă, menţinând
responsabilitatea individuală, rezolvând conflictele de grup, stimulând implicarea în sarcină şi
conducând către un proces interactiv de învăţare.

Învăţarea prin cooperare poate fi studiată prin opoziţie cu învăţarea competitivă (elevii
se confruntă unii cu alţii pentru obţinerea unui calificativ şi numai unii dintre ei ating succesul) şi
cu învăţarea individualistă (elevii studiază independent pentru a îndeplini obiectivele de studiu,
fără să relaţioneze cu ceilalţi colegi) .

Învăţarea prin cooperare determină dezvoltarea personală prin acţiuni de

autoconştientizare în cadrul grupurilor mici. Ea solicită toleranţa faţă de modurile diferite de
gândire şi simţire, valorizând nevoia elevilor de a lucra împreună, într-un climat prietenos, de
susţinere reciprocă.

Analizând comparativ cooperarea şi competiţia, Crenguţa Oprea a evidenţiat

următoarele trăsături caracteristice:

ÎNVĂŢAREA PRIN COMPETIŢIE

ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE

„Este o formă relativ redusă de interacţiune psihosocială, constând în rivalitatea sau/şi

bazându-se pe concurenţa interpersonală/

intergrupală, fiecare având propriul scop.

Este o formă superioară de interacţiune psihosocială, bazată pe sprijin reciproc, pe toleranţă, pe

efort susţinut din partea tuturor, îndreptat către acelaşi scop. Motivaţia provine din dorinţa de
afirmare proprie. Motivaţia este rezultatul acţiunii conjugate a tuturor membrilor ce urmăresc un
destin comun.

Accentul se pune pe produs, pe ceea ce se obţine în urma învăţării.

Atenţia este îndreptată asupra procesului de elaborare împreună, prin colaborare, a

demersurilor de realizare a sarcinii. Este împărtăşită părerea că toţi pot oferi alternative
valoroase de soluţionare a problemei, dacă le sunt oferite premisele necesare şi sunt ajutaţi.

Evaluarea îşi exercită funcţia de control prin raportarea la norma de grup. Acest fapt creează
ierarhizări, determină apariţia de comportamente ostile şi de atitudini invidioase.

Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o funcţie mai mult corectivă,
ameliorativă, decât de sancţionare, ducând la reducerea stresului. Ea se realizează prin
raportarea la progresul individului şi are în vedere atât participarea fiecărui membru la procesul
elaborării în comun cât şi rezultatele echipei.”( Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2006)

Competiţia şi colaborarea sunt practici care se întâlnesc în şcoala contemporană şi

sunt ambele necesare. Competiţia devine distructivă pentru armonia climatului educaţional
atunci când este exacerbată şi devine un scop în sine. Cadrele didactice trebuie să echilibreze
cele două forme de organizare a activităţii instructiv-educative, creând oportunităţi de învăţare
axate pe activităţile de grup ce favorizează cooperarea şi întreţin competiţia constructivă.
„Aceste două modalităţi de activitate nu sunt nicidecum antitetice : şi una şi alta implică cel puţin
un anumit grad de interacţiune în cadrul grupului, în opoziţie cu comportamentul individual care
se desfăşoară cu prea puţină referinţă la activităţile celorlalţi. Mai mult, competiţia accentuată
între grupuri are loc în contextul unei cooperări intense şi al impulsului afiliativ în interiorul
grupului.”( Ausubel, David; Robinson, Floyd , 1981)

Bibliografie:

1.Ausubel, David; Robinson, Floyd , (1981) , Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti

2.Davis,Gross,Barbara,(1993),“Collaborative Learning;Group Work and Study Teams din

Tools for Teaching” în Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2003,

Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Ed.

Universităţii Bucureşti

3.Handrabura, Loretta,(2003), Învăţarea prin cooperare: ipoteze de lucru în Didactica Pro,

Nr. 1(17)/2003, Politici educaţionale, Chişinău în

Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2006, Strategii didactice

interactive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

4.Johnson, D., Johnson, R.& Holubec, E. ,(1998), Cooperation in the classroom, Edina,

MN: Interaction Book Company pe site-ul

http://fp.uni.edu/rac/col/romania/8-clasificarea.htm

5.Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, (2003), Pedagogie.Alternative metodologice interactive,

 Editura Universităţii Bucureşti, pe site-
ul

http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap6.pdf

6.Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, (2006), „Strategii didactice interactive”, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti