Sunteți pe pagina 1din 64

Curs 1.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE: OBIECT, IMPORTANŢĂ, BIBLIOGRAFIE


NECESARĂ, EXPLICAREA UNOR TERMENI SPECIFICI

Misiologia este disciplina teologică prin care sunt analizate mijloacele de


realizare a adevăratei misiuni creştin-ortodoxe, care vizează promovarea
valorilor Ortodoxiei în contextul ecumenismului contemporan şi apărarea
dreptei credinţe de rătăcirile eterodoxe.
Vechea denumire a disciplinei – Îndrumări misionare – arăta, o dată în
plus, că scopul acesteia a fost şi este nu numai acela de a teoretiza noţiuni
abstracte, ci de a indica modurile în care acestea sunt puse în practică în viaţa
creştină.
A fost preferată, totuşi, denumirea de Misiologie pentru că defineşte mai
bine, din punct de vedere structural, locul disciplinei: în secţia SISTEMATICĂ
a Teologiei, alături de Dogmatică, Morală, Teologie Fundamentală,
Spiritualitate, Apologetică şi Istoria şi Filosofia Religiilor – materii cu care se
înrudeşte prin conţinut şi metode de cercetare. Aceasta nu înseamnă că, prin
formulări sistematice, se neglijează aspectul practic al studiilor, întrucât
finalitatea lor este aceea de a forma buni misionari – buni slujitori ai Bisericii în
viaţa de zi cu zi.
Obiectul disciplinei îl constituie, pe de o parte, cercetarea grupărilor
creştine, pseudo-creştine şi necreştine care activează pe teritoriul ţării noastre şi
încearcă, prin forme de prozelitism vizibil sau mascat, să-i atragă la rătăcirile lor
pe ortodocşii români, discreditând adesea Biserica noastră şi învăţăturile ei. Pe
de altă parte, obiectul acestui curs îl constituie studierea temeinică a celor mai
întâlnite abateri de la dreapta-credinţă, numite îndeobşte „obiecţii sectare”, prin
care eterodocşii caută să-şi atragă adepţi din rândurile naivilor sau neştiutorilor.
Mai grav este faptul că aceştia nu părăsesc Ortodoxia dintr-o dată, ci în urma
unui amplu proces prozelitist, care poate dura chiar ani de zile, în care sunt
îndoctrinaţi cu învăţăturile noii religii – perioadă în care cei în cauză nu
abandonează legăturile cu Biserica-mamă decât progresiv – în urma unor
discuţii cu preoţi şi teologi slab pregătiţi - , care nu reuşesc să combată cu
argumente biblice şi patristice obiecţiile sectare puse în discuţie.
Importanţa disciplinei este foarte mare – aceasta rezidă în actualitatea
temelor tratate, atât sub aspect teoretic, cât şi ca finalitate practică. Se constată în
ultima vreme o înmulţire a grupărilor eterodoxe pe pământ românesc, un
reviriment al prozelitismului sectar şi o predilecţie crescută pentru denigrarea
Bisericii Ortodoxe Române. Faţă de toate acestea, avem datoria să luăm
atitudine fermă.
Disciplina nu urmăreşte promovarea unei polemici în relaţiile cu celelalte
Biserici, culte sau secte, recunoscute sau nu de către statul român, ci o informare
clară a propriilor credincioşi atât asupra învăţăturilor acestora, cât şi asupra
atacurilor lansate la adresa noastră, pentru apărarea dreptei credinţe.
Disciplina Misiologie se asociază adesea cu materia numită Ecumenism,
care se poate aborda din două perspective: una istorică, mai potrivită a se trata în
cadrul Istoriei Bisericeşti Universale, şi una doctrinară, pe teme şi probleme
majore aflate în studiul dialogurilor ecumenice la diverse niveluri, care îşi are
locul, în mod evident, în cadrul secţiei Sistematice a Teologiei.
Bibliografia necesară studiului Misiologiei este o oglindă, practic, a
istoriei disciplinei: o disciplină relativ nouă în cadrul Teologiei, datorită faptului
că impactul formaţiunilor eterodoxe asupra românilor ortodocşi este de dată
relativ recentă.
Se evidenţiază:
- Tratate de Sectologie clasice (până în 1948): Pr. Petru Deheleanu,
Sectologia, Arad, 1948; Pr. Al. N. Constantinescu, Sectologia, Bucureşti,
1943 – f. valoroase pentru stil, metoda de abordare a discursului ştiinţific,
cât şi pentru temele prezentate, care oglindesc realităţile epocilor
respective. Au şi o carenţă majoră: din cauza „dinamicii” fenomenului
sectar, multe noţiuni sunt depăşite, unele grupări sectare din acele timpuri
s-au dizolvat sau au fost atrase de alte formaţiuni similare, iar foarte multe
dintre cele extrem de active astăzi lipsesc din „vizorul” autorilor pentru
simplul motiv că încă nu apăruseră pe glob sau în România.
- Perioada comunistă – în care apare manualul Îndrumări misionare, (1986)
sub coordonarea pr. prof. dr. Dumitru Radu, supranumit „cartea de
Sectologie fără secte”, deoarece nu prezintă grupările religioase - fie ele
structurate sau nu în cadrul legal al epocii, ci se ocupă exclusiv de teme
doctrinare, fără a menţiona autorii doctrinelor considerate eretice, pentru a
nu deranja politica regimului de atunci. Masiva lucrare (943 pagini) are,
totuşi, o valoare incontestabilă.
- Perioada contemporană (după 1989) este ilustrată de opera regretatului
Diac. Prof. Dr. Petre I. David, titularul cursului de Îndrumări misionare
până la decesul survenit în mai 2003. Încă dinainte de 1989, acest autor
pregătea un amplu manual de misiologie, intitulat Călăuza creştină
pentru apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectant – care a
cunoscut mai multe reeditări. Au urmat: Manual de Sectologie pentru
Seminarii liceale ,licee, colegii şi şcoli profesionale (Constanţa, 1998) –
la un nivel destul de avansat pentru acest ciclu de învăţământ (mai cu
seamă pentru volumul de informaţii – 428 de pagini). Ultima contribuţie,
esenţială: Invazia sectelor asupra creştinismului secularizat şi
intensificarea prozelitismului neopăgân în România, după decembrie
1989 – 3 volume, în care sunt prelucrate şi aduse la zi informaţii apărute
deja în Călăuza… Foarte important şi util studenţilor este şi cursul Pr.
Sterea Tache, intitulat Credinţă şi misiune, Ed. Arhiep. Buc., 1999. Alte
lucrări recente: Pr. prof. G. Pietraru (Iaşi), Misiologie ortodoxă (vol.1,2),
Ed. Panfilius, Iaşi, 2004, Dr. Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul Târgoviştei,
Misiologie creştină, Ed. Asa Buc. 2006, Pr. prof. dr. Vasile Nechita,
Misiune şi ecumenism, Ed. Vasiliana’98, Iaşi 2005, Mihai C. Himcinschi,
Misiune şi dialog: ontologia misionară a Bisericii din perspectiva
dialogului interreligios, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, Pr. prof. dr.
Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2004, Pr. Prof. Dr. Nicolae
Achimescu, Noile mişcări religioase, Walter Martin, Împărăţia cultelor
eretice.
Se cuvine să arătăm faptul că Misiologia, ca disciplină teologică, îşi extrage
informaţiile şi din actualitatea curentă şi, mai ales, din uriaşul volum de
literatură eterodoxă tipărită în româneşte, cu largă circulaţie prozelitistă. O
atenţie deosebită acordăm reţelei Internet.

Explicarea unor termeni specifici disciplinei

1. Biserica, numită trupul lui Hristos (Rom.12,4), este comunitatea celor


care sunt botezaţi (născuţi din nou – Ioan 3,5), în numele Sfintei Treimi (Mt. 28,
19-20). Hristos este Capul Bisericii (Efeseni 5, 23); deci, aceasta este un
organism teandric, o instituţie divino-umană. Cunoaştem termenii: Biserica
luptătoare şi Biserica triumfătoare; de asemenea, Biserică şi Biserici. Biserica e
Una, pentru că Unul e Hristos, Capul ei şi una e învăţătura adevărată formulată
şi predată prin dogmele ei, iar scopul ei este realizarea unităţii de viaţă în
Hristos, prin Duhul Sfânt. Deci, unitatea Bisericii nu porneşte de jos în sus, de la
credincioşi spre Hristos, ci de la Hristos spre credincioşi.
Dacă privim lucrurile dinspre credincioşi (de jos în sus), cunoaştem
pluralul Biserici, care poate denumi: - fie mai multe ramuri ale Bisericii celei
Una: ortodocşi, catolici, protestanţi – fie, în cadrul Ortodoxiei, unităţi
administrative (Biserici Autocefale).
Dintre marile ramuri amintite, termenul de Biserică, deşi este folosit de
toate trei, nu poate fi propriu, în mod absolut, decât Ortodoxiei. Celelalte, după
afirmaţia Pr. Stăniloae, sunt Biserici nedepline – unele mai aproape, altele mai
departe de adevăr. De ce? Catolicii au slăbit unitatea Bisericii, datorită graţiei
create şi propunerii unui vicar al lui Hristos (papa). Astfel, unitatea rezidă în
factorul uman, supus greşelii, deşi se prezintă ca infailibil – şi nu în cel divin.
Protestanţii vorbesc despre Biserica ideală în ceruri cu Hristos şi transformă
Biserica de pe pământ într-o simplă instituţie cu rol juridic, cu un pronunţat
caracter social – umanitar, lipsită însă de ierarhie şi de lucrarea sacramentală a
Duhului.
Se acceptă, totuşi, titulatura de Biserici şi pentru cea catolică şi cea
protestantă, din raţiunile expuse mai sus (Pr. Stăniloae). Nu suntem, însă, de
acord, cu valorificarea prozelitistă a acestui termen în lumea neoprotestantă şi
sectantă. Semnalăm că, în goana după autodeterminare şi sporire a numărului de
adepţi, multe grupări contemporane, deşi ostile noţiunii de Biserică, au început
să-şi garnisească titulaturile cu acest termen sau şi-au intitulat templele biserici
– în scopuri prozelitiste. Exemple: Biserica lui Dumnezeu Apostolică (Cultul
Penticostal), Biserica lui Isus Hristos a sfinţilor din zilele din urmă (Mormonii),
Biserica lui Hristos ca om de ştiinţă (Ştiinţa creştină), Biserica Creştină
Universală (Hristos din Montfavet), Biserica satanistă şi cea luciferistă etc.
2.Mişcarea este o acţiune de amploare în sânul unei Biserici sau a unui
grup de indivizi, care propune o orientare doctrinară nouă sau o desprindere de
Biserica-mamă.
a)Mişcări neoprotestante:
1.Mişcarea baptismală – urmăreşte „restabilirea” practicii apostolice a botezului.
Ex.: anabaptiştii, baptiştii.
2.Mişcarea adventă – propune: calcularea venirii a 2-a a lui Hristos
(adventum=venire), cu date „precise”, promovarea Mileniului (împărăţie
pământească a lui Hristos cu aleşii săi, timp de 1000 de ani), negarea existenţei
sufletului, noi concepte de rai şi iad (pământeşti), apocatastaza, sub diverse
forme, acceptarea unor apocrife apocaliptice (Apocalipsa lui Pavel, Evanghelia
lui Toma), practici V.T.: ziua odihnei sâmbăta, zeciuielile, alimentele
„necurate”. Reprezentanţi: Cultul adventist de ziua a şaptea, Cultul adventist –
mişcarea de reformă, Martorii lui Iehova, Secerătorii etc. În total: peste 50 de
„biserici” advente şi 300 de fracţiuni mileniste.
3.Mişcarea pietistă – apare în Biserica Anglicană, mai cu seamă în S.U.A.
Caracteristici: „trăirea în Duhul”, fuga de comunitate, aculturalitatea, refuzul
asistenţei medicale, recurgerea la „exorcisme”. Reprezentanţi: metodismul,
Armata salvării, Antoinismul, Nazarinenii, Betaniştii.
4.Mişcarea fundamentalistă – caracterizată, în principal, prin promovarea
sloganului „înapoi la Cincizecime”, ca eveniment unic, singular, propagator al
„vieţii în Duh”. Cinzecimea nu poate fi, însă, înţeleasă separat de întruparea,
jertfa, învierea şi înălţarea lui Hristos, fără Lege şi profeţi, fără Biserica
Apostolică şi continuatorii ei până astăzi. Reprezentanţi: Penticostalii, Quakerii.
5.Mişcarea harismatică – a celor ce „posedă” harisme: glosolalie, vindecări etc.
Ex.: Penticostalii; mai nou, Antoinismul.

B) Mişcări mistice:
1.Secte mistice slave – propun fie o exacerbare a erotismului, pe fondul unor
psihoze colective, fie blamarea sexualităţii, considerând trupul ca închisoare a
sufletului şi recurgând la castrări, mutilări etc. Ex.: hlâştii, scapeţii, duhoborţii,
molocanii.
2.Secte mistice de influenţă orientală – practică yoga, meditaţia, ocultismul
asiatic. Ex.: Krishna, Baha’i, Moon, Meditaţia transcendentală.
3.Secte mistice neopăgâne în Europa Apuseană şi Lumea Nouă. Ex.:
Scientologii, Hristos – om de ştiinţă, Ufolatrii, Mormonii, Marele Graal.
4.Francmasoneria – grupare secretă, anticreştină, cu interese oculte de
hegemonie mondială.
5.New Age – mişcare mondială mistico-neo-păgână.

C) Mişcări spiritiste: realizează un sincretism între creştinism şi religii orientale.


Au credinţa în reîncarnare şi practică yoga, necromanţia, divinaţia, meditaţiile.
Ex.: Spiritismul, Teosofia, Antroposofia.

D) Mişcarea mesianismului modern – se caracterizează prin apariţia noilor


„Mesia”, profeţi, arhangheli, salvatori, iniţiaţi, „mame sfinte” etc. Adepţii sunt,
în cea mai mare parte, debusolaţi sau naivi, unii chiar posedaţi demonic. Ex.:
Biserica Satanei, cea Luciferică, Ku-Klux-Klan, David Koresh, Copiii Domnului
(Mo), Templul popoarelor (Jim Jones).

3.Confesiunea – este un termen ce defineşte juridic situaţia unei comunităţi


desprinse din întregul Bisericii pe baza unei Mărturisiri de credinţă. Exemplele
clasice sunt date de Bisericile Protestante, desprinse de Biserica Romano-
Catolică pe baza unor astfel de „mărturisiri”, care înlocuiesc crezul niceeo-
constantinopolitan. Acestea sunt: Confessio Augustana (pentru lutherani),
Confessio Anglicana (pt. anglicani), Confessio Reformata (pt. calvini). Atenţie:
termenul confesiune nu e utilizat în titulatura grupărilor respective, care se
numesc, totuşi, „Biserici”.
4. Cultul este un termen ce defineşte juridic situaţia unei grupări care propune
nu numai o mărturisire de credinţă proprie (exprimată în „statut”), ci şi o
organizare a vieţii religioase pentru proprii adepţi, prin ceremonialuri specifice,
spaţii consacrate (temple, case de rugăciune săli de adunare sau ale „regatului” ),
sărbători etc. În România, termenul cult defineşte atât grupări creştine (ex.:
Cultul penticostal), cât şi necreştine (Cultul musulman şi cel mozaic). Este
termenul preferat pentru exprimarea legalităţii unei grupări religioase la noi în
ţară; actul normativ care defineşte acest cadru legal se numeşte Legea cultelor.
5. Erezia este abaterea de la dreapta credinţă, stabilită de Biserică (gr. haeresis
=opţiune arbitrară). În trecut, ereziile au fost condamnate de către Sinoadele
ecumenice şi locale. În prezent, avem atât reînvierea vechilor erezii într-o formă
nouă (ex.: milenarismul), cât şi promovarea altora noi (ex.: mântuirea mormonă
prin înscrierea numelor aleşilor în cartea vieţii) sau preluarea unor concepţii
specifice altor religii, care, odată „creştinate” , devin eretice (ex.: reîncarnarea).
6.Schisma este actul de ruptură a unei grupări de credincioşi din sânul unei
Biserici, printr-o abatere disciplinară (nesupunere, ingerinţe politice sau de altă
natură). Cea mai importantă: Marea Schismă de la 1054. Asociată cu erezia,
schisma dă naştere unei noi grupări, confesiune sau cult. Ex. de schismă în
B.O.R.: Anticalendariştii (stiliştii).
7. Secta este o grupare religioasă desprinsă dintr-o confesiune sau un cult, sub
conducerea unui întemeietor (fals Mesia, „paraclet”, guru etc.) Doctrina ei e, de
obicei, simplistă şi rigidă; adepţii: bolnavi psihic, naivi, fanatici. Adesea,
promovează practici imorale, erotice, incestuoase, mergând până la sinucidere în
masă. În sens mai larg, cuvântul „secte” e folosit de către români pentru a
denumi grupările eterodoxe care practică prozelitismul, chiar dacă unele
activează cu acoperire legală, iar expresia „obiecţii sectare” denumeşte
afirmaţiile eretice propagate de către respectivele grupări.
8. Gruparea anarhică este constituită din persoane ce se răzvrătesc contra unei
organizaţii religioase de bază (Biserică, confesiune, cult). Actele de nesupunere
pornesc de la constatarea unor abuzuri sau alte nereguli; dacă dispar cauzele
generatoare, cercul anarhiştilor se dizolvă (ex.: mişcarea de la Vladimireşti). Alt
ex.: în Rusia - Rascolul, în urma căruia s-au refugiat la noi lipovenii.
9. Gruparea separatistă sau cea cu tendinţă centrifugă – se constituie din acei
credincioşi care, afiliaţi unei Biserici, confesiuni sau cult, se consideră cei mai
îndreptăţiţi să introducă unele reforme, inovaţii etc. sau se opun reformelor
promovate de gruparea de bază, ţinând cu rigoare vechile rânduieli. Ex.:
Petrache Lupu (Maglavit), Ucenicii Sf. Ilie, Noul Ierusalim. Grupări cu tendinţă
centrifugă: Oastea Domnului, Visarioniştii.
10.Comunitatea dizidentă – se constituie din credincioşi care au o părere
deosebită faţă de cea a majorităţii, pe care o socotesc depăşită, şi-şi creează
propria lor grupare. Ex.: adventiştii reformişti, Asociaţia credinţa adevărată a
Martorilor lui Iehova etc.
11.Organizaţii religioase violente – sunt acele grupări care, sub masca religiei,
desfăşoară activităţi teroriste. Ex.: Ku-Klux-Klan.
12.Organizaţii secrete anticreştine: Francmasoneria şi ramura ei iudaică,
sionismul.

II Cauze comune ale apariţiei şi răspândirii cultelor, mişcărilor, grupărilor


religioase şi sectelor

Din punct de vedere dogmatic, fărâmiţarea religioasă contemporană, cu


referire implicită şi la creştinism, îşi are cauza în libertatea greşit înţeleasă de
către om, dar lăsată de Creator pentru a arăta perfecţiunea creaţiei (Facere 1,
31).Este vorba, după cum ştim, de o perfecţiune relativă, căci atât omul, cât şi
cosmosul, trebuie să răspundă chemării de a parcurge un proces de devenire, de
transfigurare, de asemănare cu Dumnezeu după har (în cazul omului).
Sectele şi, în general, toate grupările religioase derivate din creştinismul
autentic sunt expresia împlinirii faptice a pildei neghinelor, rostită de
Mântuitorul (Matei 13, 24-43), precum şi a profeţiei Sfântului Apostol Pavel:
Va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci îşi vor alcătui
învăţături după poftele lor, şi-şi vor pleca urechile după basme… (II Timotei
4,3).
Analizând apariţia şi dezvoltarea sectelor şi grupărilor religioase
eterodoxe, identificăm mai multe tipuri de cauze:
A. Cauze religioase:
1. Lucrarea vrăjmaşului diavol. Acesta umblă ca un leu răcnind,
căutând pe cine să înghită (I Petru 5,8). Ispititorul apare ca şarpe în
Eden, dar Tradiţia consemnează şi alte metamorfozări ale lui,
mergând până la a lua chip de înger de lumină sau chiar chipul
Maicii Domnului. A fost dintru început pierzător de oameni (Ioan
8,44). Una dintre ispitele încercate asupra lui Hristos a fost chiar
aceea de a-L îndemna să i se închine.
2. Trufia de a fi lider religios. Este tot o armă veche a diavolului, cu
care a încercat să-i convingă pe oameni încă din vechime. În V.T.
avem revolta lui Core, Datan şi Abiron – contestatarii lui Aaron şi
Moise (Numeri, cap. 16), popii mincinoşi din vremea lui Ilie. În
N.T. avem exemplul fariseilor, care-şi arogau, cu făţărnicie, merite
religioase, dar pe care Hristos îi înfierează prin celebrele Vai-uri.
Hristos însuşi este încercat: De eşti tu Fiul lui Dumnezeu… (Matei
4,6). Sfântul Antonie cel Mare este, la rândul său, smerit în urma
vedeniei în care i se arată sfinţenia covârşitoare a unui om din lume.
3. Promovarea unor concepte înnoitoare în credinţă. Este una din
cauzele religioase importante. De multe ori, creştinismul autentic
este acuzat de un tradiţionalism rigid, fiind incapabil să recepteze
noi orientări, promovate, însă, cu frenezie de către secte. Ex.: noua
pocăinţă, preoţia femeilor, acceptarea cuplurilor homosexuale etc.
În trecut, o influenţă majoră o aveau concepţiile filozofice
promotoare de înnoiri; astăzi asistăm la o lărgire a paletei de sfere
de influenţă asupra religiilor tradiţionale: în Biserici caută să
pătrundă diverse cercuri de interese, politice, sociale sau
economice, cu tot felul de „reforme”. Ereziile, în general, sunt
prezentate drept „concepte înnoitoare” ale credinţei, învăţături noi,
pretins „revelate”.
4. Tradiţionalismul exagerat sau credinţa oarbă. Paradoxal, aceasta e o
cauză a fărâmiţării religioase, şi nu a păstrării unităţii de credinţă.
Bigotismul tradiţionalist, orientarea religioasă care nu e luminată de
raţiune favorizează sectarismul. Pe de o parte, creştinul habotnic are
tendinţa de a-şi judeca semenii „mai puţin credincioşi” decât el – şi
astfel cade în cursa grupărilor anarhice, separatiste sau cu tendinţe
centrifuge; pe de altă parte, el nu este cu totul imun la atacurile
venite din exterior, din partea sectelor care încearcă să-l „elibereze”
de sub „jugul” Tradiţiei.
5. Refuzul adevărului revelat sub formă de dogme. În multe situaţii,
formulările dogmatice depăşesc puterea de înţelegere a minţii
umane limitate sau vin în contradicţie cu logica omenească (ex.:
dogma Sfintei Treimi, dogma unirii ipostatice). Antinomiile şi
paradoxurile sunt, însă, numai pentru mintea noastră limitată
considerate formulări imperfecte, întrucât la Dumnezeu toate-s cu
putinţă (Matei 19,26). Liderii sectari au speculat, însă, acest
domeniu şi au propus o altă „ofertă” doctrinară, cu pretinse
justificări logice ale afirmaţiilor lor, dar logica lor omenească este
în contradicţie flagrantă cu Scriptura şi cu Tradiţia.
6. Necredinţa unor slujitori, care consideră vocaţia preoţească o
manifestare folclorică, artistică sau dramatică (teatru – circ).
Atenţie şi la evlavia falsă; sectarii ştiu să o deconspire! Magia cu
cele sfinte, „deschiderea cărţii”, acatistele cu anumite „scheme”
pentru câştig „sigur”, comerţul unor amulete (cum ar fi
„Epistoliile” apocrife ş.a.) au efectul de a alimenta atacurile
sectelor.

B. Cauze sociale

1. Existenţa unor grupuri sociale aparte, formate din membrii unui


cult anume (microgrupuri profesionale, mai ales cele de meseriaşi
particulari: instalatori, zidari, tâmplari etc.). Grupuri etnice: rromii
lui Cioabă – penticostali.
2. Pretinsa nerespectare de către Bisericile tradiţionale a drepturilor,
libertăţilor şi demnităţilor umane şi cetăţeneşti – este extrem de
speculată de sectele de azi. Sectele cer reprezentanţilor
creştinismului autentic şi promovează ele însele cu insistenţă:
emanciparea femeii (hirotonirea/ordinarea) acceptarea păcatelor
contra firii („libertăţi sexuale”). Pe scară largă, de la Reformă
încoace, este răspândit şi aplicat conceptul „preoţiei universale”.
3. Dorinţa de îmbogăţire a liderilor sectari. Mulţi dintre aceştia
speculează naivitatea adepţilor lor şi-şi construiesc prin intermediul
grupărilor pe care le înfiinţează sau patronează adevărate imperii
financiare, gestionând averi uriaşe. Ex.: - în trecut: Anania şi Safira
(Fapte, cap 5), „câştigătorii de bani în numele lui Hristos”, de care
vorbeşte Sf. Pavel (II Cor. 11,20). În prezent, sectele se organizează
după sistemul investiţional practicat de toate întreprinderile
capitaliste: îşi fac publicitate, aduc „ajutoare”, Biblii şi alte
publicaţii gratuite, oferă job-uri în străinătate, pentru ca, în final, să-
şi scoată investiţia din: zeciuieli (adventiştii), „buna-
speranţă”(iehoviştii), cotizaţii şi obligaţii „sacre” (2% la Ananda
Marga).
4. Contrastul între luxul unor slujitori ai Bisericilor tradiţionale şi
sărăcia enoriaşilor – este o cauză socială clasică; stă la baza
apariţiei protestantismului: naşterea noilor Biserici protestante a
fost însoţită de puternice frământări sociale (de ex.: răscoala
anabaptiştilor lui Thomas Münzer). Diferenţa între opulenţa arătată
de unii slujitori bisericeşti şi starea pauperă a păstoriţilor lor
favorizează demersurile liderilor sectari, care se folosesc de
sloganuri comuniste şi naţionalist-populiste.
5. Implicarea unor Biserici tradiţionale în acţiuni politice, militare,
economice; transformarea unor Biserici (mai ales Protestante) în
instituţii social –filantropice, fără o trăire religioasă autentică.
„Biserica=concubina statului”.

C) Cauze morale

1. Sectele acuză Bisericile tradiţionale fie de promovarea unei morale prea


rigide, fie a uneia prea permisive. Avem, aşadar, pe de o parte, secte
imorale (M.I.S.A.) sau, pe de altă parte, secte vinovate de extremism
moral (hlâştii, scapeţii).
2. Prozelitismul în familie. Odată convertit un membru al unei familii, şi
ceilalţi sunt potenţiale victime. Atenţie la căsătoriile mixte!
3. Imoralitatea unor slujitori, frauda şi hoţia, neînregistrarea în evidenţele
financiar-contabile parohiale a sumelor încasate, manevrarea de fonduri şi
obiecte fără justificare (contrabanda şi specula); lipsa măsurilor coercitive
faţă de cei vinovaţi (inactivitatea unor consistorii).

D) Cauze culturale

1. Incultura – în orice domeniu, dar, mai ales, cea teologică – determină pe


unii să se erijeze în cunoscători şi interpreţi speciali, deasupra autorităţii
bisericeşti competente (ex.: „clarvăzătorii”).
2. Refuzul Revelaţiei: Evanghelia e considerată o învăţătură omenească,
Tradiţia e complet negată.
3. Negarea meritului avut de Biserică în dezvoltarea culturii universale;
accentuarea unor aspecte negative secundare (ex.: inchiziţia) – acestea pot
fi imputate persoanelor în cauză, nu Bisericii în sine, care e infailibilă.
4. Incultura slujitorilor bisericeşti.
5. Pretinsa „culturalizare” şi specularea setei de cunoaştere (curiozităţii):
sectele ţin cursuri de limbi străine, patronează instituţii de învăţământ, se
implică în procesul de alfabetizare a ţărilor sărace. Lansează invitaţii
creştinilor autentici, pentru a asista la „adunări”, la alte ritualuri (botez,
înmormântare), la „congrese” (iehoviste) sau ceremonii festive
(„comemorarea morţii lui Isus” – iehovistă).

E) Cauze maladive
1. Afecţiunile psihice de care suferă liderii sectari: obsesii, manii, depresii,
paranoia, delir, misticism bolnăvicios, înclinaţia spre obscurantism;
stressul şi angoasele tinerilor debusolaţi.
2. Refuzul asistenţei sanitare şi al unor forme de tratament medical
(transfuzii, transplant, vaccinuri etc.)
3. Izolarea socială – îi afectează iremediabil – psihic şi fizic – pe adepţii
sectari.
4. False concepţii privind sănătatea mintală (yoga) sau fizică (regimuri de
hrană, bioenergii, posturi speciale, interdicţii alimentare).

PROZELITISMUL

Este furtul de adepţi (credincioşi) practicat de unele culte, confesiuni sau secte,
în detrimentul Bisericilor tradiţionale sau altor grupări religioase.
Furt=infracţiune, deci presupune folosirea unor mijloace necinstite: publicitatea
negativă, violenţă, înşelare, şantaj, speculă etc.
Etape:
1. cercetarea terenului (culegerea de informaţii despre credincioşi, preot,
viaţa bisericească)
2. răspândirea noii învăţături şi denigrarea celei tradiţionale (publicitatea
negativă)
1. catehizarea personală
2. convertirea (botez, jurământ)
Durata: între câteva zile şi câţiva ani
Se intervine (de către misionarul ortodox):
1. profilactic
2. pe parcursul celor 4 etape
3. ulterior acestora

Curs 2
CULTELE NEOPROTESTANTE DIN ROMÂNIA

1. CULTUL CREŞTIN BAPTIST

A) Scurt istoric

Derivă din secta anabaptiştilor, înfiinţată de Nicolas Storch şi influenţată


puternic de Thomas Münzer, fost adept al lui Luther, care, în 1517 se desparte
de el, numindu-l „carne ghiftuită” pentru că nu a promovat Reforma şi în sfera
socială. Are loc un război ţărănesc, încheiat cu înfrângerea lui Münzer în 1525.
Învăţăturile anabaptiştilor:
- necesitatea botezului din nou, prin scufundare, nu prin stropire
- tăgăduirea Bibliei: adevărata Revelaţie – raţiunea
- erau contra stăpânirilor lumeşti
- Raiul pământesc de 1000 de ani
- Hristos – simplu om
- Tainele – comemorative
1532 – se răscoală sub conducerea lui Thomas Backhold.
Reorganizator: Simon Menon, care face o călătorie misionară în Europa.
Apariţia baptiştilor în forma actuală e legată de numele lui John Smith –
pastor puritan care, în 1608, emigrează din Anglia în Olanda. Se ridică
împotriva botezului pruncilor şi va sfârşi atras de menoniţi.
Un adept al său, Thomas Holwys, revine în Anglia şi va înfiinţa prima
Biserică Baptistă la Londra.
Se vor diviza în două grupuri: Baptiştii generali (ai lui Holwys, promovau
conceptul de mântuire universală) şi Baptiştii particulari (ai lui Henry Jakob,
credeau în mântuirea prin predestinaţie). Se unesc în 1791, dar vor cunoaşte
multe alte divizări.

B) Doctrina

- sola scriptura, sola gratia, preoţia universală


- cred în Sf. Treime
- condiţiile mântuirii: 1. sola fide (fără fapte), 2. pocăinţa
- „Simboluri”: Botezul (rezervat adulţilor) şi Cina Domnului – cu pâine
frântă şi vin
- Biserica – nevăzută; rugăciuni numai pentru vii
- Eshatologie: milenarismul, „starea intermediară” a sufletelor până la
Parusie

C) Cultul

- zi dedicată: duminica (şi unele sărbători)


- casa de rugăciune: sală, cu baptister, balcon, instrumente
- ora de rugăciune şi ora biblică, pigmentate cu cântări (instrumentale şi
corale)
- Cina: o dată pe lună
- Cununia – nu Taină, ci act solemn: cântări, urări, predică
- Serviciul înmormântării – acasă, cu predică şi rug. pentru vii, nu pt.
morţi

D) Organizare

Alianţa Baptistă Mondială, cu sediul la Washington, din 1905


Federaţia Baptistă Europeană – 1948
Cei mai numeroşi – în S.U.A.: Convenţia de Nord şi cea de Sud
Ramuri dizidente: 1. Biserica menonită (continuatorii anabaptiştilor, au pătruns
şi la noi)
2. Baptiştii de sâmbătă (proveniţi din mozaici şi adventişti)
3. Baptiştii unitarieni (neagă Sf. Treime)
4. Baptiştii vechi (au predestinaţia rigidă)
5. Baptiştii frăţietăţii (de culoare)
6. Baptiştii femeilor mironosiţe – au botezul pruncilor şi ierarhie feminină
7. Baptiştii cufundători
8. Baptiştii „celor 6 porunci” (un cod V.T.+N.T.)

E) Pătrunderea şi dezvoltarea în România

Karl Scharschmit – primul baptist ce emigrează în România şi fondează o


biserică baptistă la Bucureşti în 1856
Augustin Liebig – botează, în 1865, mai multe persoane în Dâmboviţa
Antol Novak şi Mihaly Kornay – răspândesc mişcarea în Bihor, Arad, Târgu
Mureş, apoi în Dobrogea
Adorian – absolvent al Seminarului Baptist din Hamburg – devine pastor la
Bucureşti
1921 – primul Congres – la Buteni (Arad)
Figurează în Legea Cultelor din 1928, ilegali între 1942-1944, recunoscuţi în
Legea Cultelor din 1948.
Astăzi: Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, cu 2 Facultăţi (Buc.
şi Oradea) şi 3 licee: Buc, Timişoara, Cluj. Au 110.000 de adepţi.
Organizare: filii, biserici, comunităţi, uniune. Uniunea – condusă de un Comitet,
ales de Congres.
Revista: Îndrumătorul creştin baptist

F) Prozelitismul baptist

Promovează expresia: „poporul baptist” – cuprinzând nu numai proprii adepţi, ci


şi reprezentanţii altor culte (potenţial convertiţi).
Cultivarea afectivităţii şi sensibilităţii: spectacole, botezuri, căsătorii, excursii,
ziua mamei, ziua copilului, majorat, acţiuni sociale.
Job-uri dedicate: muzicieni, medici, ingineri, profesori. Fac prozelitism la locul
de muncă („datorie faţă de Hristos”).
Meserii, burse, ajutoare, plecări în S.U.A.
Imne cântate în locuri publice: staţii feroviare, case sindicale sau de cultură.
Fac parte din Alianţa Evanghelică din România, împreună cu Evangheliştii şi
Penticostalii; folosesc Biblia „Cornilescu”, deţin Editura Stephanus.
Mijloace moderne audio-video, coruri de adulţi şi copii (notişti!); carte:
„Cântările Evangheliei”.

2. CULTUL PENTICOSTAL SAU „BISERICA LUI DUMNEZEU


APOSTOLICĂ”

A) Istoric

1901 – Întemeietor: Carol Parham, pastor baptist din Kansas – susţine că asupra
sa şi a unui grup de 13 persoane s-a pogorât Duhul Sfânt şi au început să
vorbească în limbi
Se răspândesc mai ales în S.U.A. (California), Norvegia, Germania

B) Doctrina

Botezul cu apă nu este suficient: se desăvârşeşte prin botezul cu Duh Sfânt, care
conferă daruri: vorbirea în limbi, vindecări, profeţii. El se săvârşeşte cu su fără
punerea mâinilor, înainte sau după botezul cu apă.
„Revelaţia deschisă”: Răpirea Bisericii la Parusie, Mileniul, Satan legat, apoi
dezlegat, învierea păcătoşilor, judecata.
Ritualuri: ungerea cu untdelemn a bolnavilor, consacrarea pastorilor şi a caselor
de rugăciune, prin punerea mâinilor.
Vorbirea în limbi, însoţită de tremurături, spasme, salturi, bătăi din palme, plâns.
Aşa-zise limbi „îngereşti”- bolboroseli.
Duhul Sfânt – creatură, „locţiitorul lui Hristos pe pământ”.
Text invocat: I Cor. 14,2: „în limbă insuflată, nu vorbeşte oamenilor, ci lui
Dumnezeu” în comparaţie cu:
Fapte 2, 1-12: apostolii au vorbit oamenilor, în peste 15 limbi.
Adevărul e că în Corint nimeni nu i-ar fi înţeles, dacă ar fi vorbit în limbi
străine.
Motivaţia glosolaliei: predicarea Evangheliei la neamuri.
Marcu 16, 17-18: în limbi noi vor grăi – adică necunoscute
Fapte 10, 44-46: şi păgânii vorbesc în limbi – şi ei sunt chemaţi
I Cor. 12, 28-30: Oare toţi vorbesc în limbi? – restricţie, nu limbi inexistente
I Cor. 13,8: Darul limbilor va înceta – este o harismă, cu efect limitat la perioada
apostolică. Glosolalia a avut 3 scopuri: răspândirea rapidă şi eficientă a
Evangheliei, demonstrarea puterii creştinismului, arătarea universalităţii
creştinismului.
René Poche, în cartea Lucrarea Duhului Sfânt descrie, printre alte manifestări
penticostale: smucituri violente, ţipete, lătrături, leşinuri. Înrudiţi sunt quakerii.

C) Răspândire pe glob

Grupări şi fracţiuni:
1. Credinţa Apostolică
2. Adunările lui Dumnezeu
3. Biserica lui Dumnezeu
4. Biserica Penticostală a Sfinţilor
5. Biserica Elim
6. Biserica Evangheliei depline
7. Penticostalii negri
8. Biserica Apostolică de ziua a şaptea (în România – la Cluj)
9. Biserica lui Dumnezeu Apostolică botezată cu Duhul Sfânt –
Universaliştii (în România – la Arad)
10.Biserica Nou Apostolică (condusă de Apostoli-Patriarhi)

D) În România

Primul penticostal – Pavel Budeanu, arădean întors din S.U.A. după 1910.
Ion Bododea – pastor baptist din Brăiliţa – devine şeful Bisericii lui Dumnezeu
Apostolice.
Prima casă de adunare – a soţilor Bradin (1922).
Interzişi în 1925 şi 1942, dar recunoscuţi după 1944.
Au un Seminar la Buc. (Cotroceni), din 1976.
Revista lunară: Buletinul cultului penticostal.
Fac parte din Alianţa Evanghelică, deţin Stephanus.
Organizare: adunări, comunităţi, uniune. Se remarcă rromii lui Cioabă.
Primii ca număr între neoprotestanţii din România: 1,2%.

E) Cult

Botezul – copiilor mari (să înţeleagă că Hristos este Mântuitorul lor personal).
Cina: cu azimă şi must – se săvârşeşte fără deosebire de dată.
După Cină – spălarea picioarelor;
Căsătoriile – numai între penticostali;
Ordinaţia pastorilor şi diaconilor – în unele comunităţi, şi femei;
Zi: duminica;
Dări către Cezar, jurământul – acceptate cele către autorităţi.
F) Prozelitism

Colaborări suspecte de corupţie cu unele autorităţi locale: amplasarea de case de


rugăciune fără autorizaţie;
Broşuri;
Oferirea „darurilor Duhului”;
„Vindecări” divine, care uneori eludează ştiinţa medicală;
Atacuri la adresa Ortodoxiei;
Atragarea membrilor familiilor şi cunoscuţilor;
Foarte mulţi adepţi copii şi tineri.

3. CULTUL CREŞTIN DUPĂ EVANGHELIE ŞI CREŞTINII DUPĂ


SCRIPTURĂ

A. EVANGHELIŞTII

Cultul evanghelist apare în Elveţia, în sec. XIX; se numesc Chrétiens. Zic că


Însuşi Hristos este Întemeietorul lor.
Au un amestec din doctrina zwingliniană, calvină, baptistă.

a) Specific doctrinar
Botezul e unul, dar are 3 feţe: a)cu apă
b)cu Duh Sfânt (concomitent sau ulterior faţă de cel cu apă)
c)botezul „în moartea Domnului” – starea cea mai înaltă de sfinţenie
Botezul – la maturitate
Cina (masa) Domnului – act comemorativ la care Hristos este de faţă. Se face cu
pâine (simbol al unităţii Bisericii) şi vin.
Parusia are 2 etape: 1. tainică: Hristos va veni să răpească Biserica şi nu va
atinge pământul; numai Biserica îl va vedea. 2. publică, la 7 ani de la răpire.
Satana va fi legat 1000 de ani (împărăţia păcii pe pământ). Duşmanii vor fi
nimiciţi, iar drepţii înviaţi.
3 categorii de participanţi la mileniu, după Apoc. 20,4: scaunele de domnie şi
judecată, sufletele martirilor şi cei ce nu s-au închinat fiarei şi n-au primit
semnul ei.
4 judecăţi: - a celor credincioşi în cer
- a celor aflaţi în viaţă la Parusie, când vine Mileniul
- a păcătoşilor, la sfârşitul Mileniului
- a diavolilor
3 ceruri: - atmosfera
- stelele / acestea la judecată vor arde
- raiul, rezervat îngerilor şi drepţilor
La Parusie se va face convertirea iudeilor „ca o înviere din morţi”.

b) în România
Primul evanghelist este misionarul englez Broadbent, apoi elveţianul François
Bernay, care ţine adunări în Bucureşti (P-ţa Galaţi) şi i se alătură personalităţi
precum Negruzzi şi Brăiloiu.
Sora sa, Sarah Bernay, îi evanghelizează pe saşii din Râşnov, Codlea, Sibiu,
Cisnădie.
În 1909, fam. Bernay e expulzată. Sarah se refugiază la Rusciuc, păstrând
legătura cu evangheliştii români.
„Evanghelizarea” este continuată de oameni simpli, conduşi de Ioan Petrescu.
În 1912, arhitectul elveţian Buhrer se stabileşte la Ploieşti, unde înfiinţează o
„adunare” şi prezintă autorităţilor spre aprobare un „statut”.
Grigore Fotino Constantinescu – se autointitulează „primul predicator
evanghelist român”. Fiu de ofiţer, stă 4 ani în Elveţia, se întoarce, dar, odată cu
începerea războiului din 1914, se retrage la Iaşi, unde deschide o casă de
rugăciune, numindu-se „predicator evenghelist şef”. Noua grupare se
răspândeşte cu repeziciune în Moldova, Basarabia şi Bucovina. Scoate revista
„Buna Vestire”, iar colaboratorul lui de la Bucureşti, Gh. Teodorescu, editează
revista „Viaţa şi lumina” şi broşuri care expun doctrina Creştinilor după
Evanghelie.

B) CREŞTINII DUPĂ SCRIPTURĂ

În timpul primului război mondial, apare gruparea „Creştinii după Scriptură”,


condusă de preotul ortodox apostat Tudor Popescu, care, mai apoi, va fuziona cu
„Creştinii după Evanghelie” (1937).
La biserica Sf. Ştefan – „Cuibul cu barză” (Bucureşti) au activat: pr. Tudor
Popescu şi cântăreţul Dimitrie Cornilescu. Pentru a scăpa de încorporare,
Cornilescu intră în monahism şi se stabileşte nu la o mânăstire, ci la moşia
prinţesei Calimachi Raluca de la Stănceşti – Botoşani, unde traduce Biblia in
varianta care-i poartă numele (şi care va deveni în scurtă vreme cartea de căpătâi
a tuturor sectelor). Apoi, se întoarce la Bucureşti, unde, împreună cu pr. Tudor
Popescu, aplică metode neoprotestante în biserică: renunţă la cult, ţin şedinţe
duminicale serale, practică rugăciunea liberă şi tâlcuirea proprie a Scripturii.
Cornilescu se retrage şi pleacă din ţară, iar Tudor Popescu e caterisit şi cumpără,
împreună cu R. Calimachi, un imobil în Cotroceni, pe care-l vor dedica noului
cult.
Fuziunea între Creştinii după Evanghelie şi Creştinii după Scriptură este
menţionată în Legea cultelor, ele numindu-se Ramura 1 şi Ramura 2. Diferenţe:
cei din Ram.1 au botezul exclusiv pt.adulţi şi acceptă instrumentele în cult;
ceilalţi nu.
Răspândire: mai ales în Bucureşti şi Ploieşti. În Banat: Andraş Gh.

c)Cult

-Case de rugăciune
-educaţia copiilor se face în adunare
-intrarea în comunitate se face în urma catehizării: „l-ai primit pe Domnul Isus
ca Mântuitor al tău personal?”
-zi: duminica. Serviciul include, atât dimineaţa, cât şi după masă: rugăciuni,
Cina Domnului, ora de evanghelizare.
-unele sărbători, după influenţă tudoristă, inclusiv în cinstea sfinţilor
-servicii cultice şi în prima săptămână a anului, în săptămâna mare precum şi
miercuri şi joi seara.
-cultul e condus de presbiteri
-nu au zeciuieli, ci „donaţii benevole”.
-Comunitatea: Adunarea locală. O dată pe an are loc Conferinţa religioasă (a
Adunărilor).

d)Prozelitism

-Relaţii cu străinătatea: campanii de „evanghelizare” ale Evangheliştilor străini


pe stadioane
-0,2% adepţi
-Alianţa Evanghelică, Stephanus
-atragerea membrilor familiilor
-convingerea celor nesiguri în credinţă
-distribuirea gratuită de Biblii (Cornilescu) – ediţii integrale sau fragmentare.

4. CULTUL ADVENTIST DE ZIUA A ŞAPTEA

A) Istoric

Denumire: de la adventus – venire şi ziua sabatului = învăţături doctrinare de


bază
Venirea a 2-a, numită şi Parusie (de la paristimi – gr.) a preocupat dintotdeauna
pe creştini. Este strâns legată de conceptul de „mileniu”. Mileniştii apar încă din
secolul I. Sub o formă simbolică, susţin hiliasmul şi unii dintre Părinţii şi
Scriitorii Bisericeşti, dar, încă de la început, acesta este considerat erezie.
Prezicerea Parusiei:
-anul 1000
-Fifth Monarchy Men (în timpul lui Cromwell)
-Swedenborg (Biserica Noului Ierusalim) – pretinde, în 1743, că a descoperit
lumea spiritelor bune şi rele. Aici, susţine el, au avut loc a doua venire şi
judecata în 1757.
Adventismul:
1831 – William Muller – fermier baptist din Massachusetts – a început să
predice despre sfârşitul lumii: parusia şi mileniul, calculate de el a se petrece în
1843.
Calcul bazat pe textul Daniel 8,14: „curăţirea templului peste 2300 de zile”,
înţelese drept ani, socotiţi de la 457 î.Hr. (robia babilonică) = 1843.
Anul trece fără a se petrece nimic, dar un discipol al lui Muller, Samuel Snow,
susţine că e o greşeală de calcul, iar data exactă e 10 octombrie 1844, pentru că
anul mozaic începe toamna.
Data e cunoscută ca „nebunia de la Boston”- mulţi îşi vând averile, aşteptând
înfriguraţi parusia. Muller recunoaşte că s-a înşelat. Se creează derută; au loc
divizări.
Continuatoarea lui Muller va fi metodista Hellen White, cunoscută cu
dezechilibre psihice. Ea reinterpretează textul Daniel 8,14 în sensul curăţirii
sanctuarului ceresc. Deci, calculul n-a fost greşit; Hristos a venit, dar pe nori.
Influenţată de căpitanul de vas Joseph Bates, ea are „revelaţia” Sabatului.
1860 – Conferinţa Generală – se înfiinţează Biserica Adventistă de Ziua a
Şaptea.
White are, în continuare, peste 2000 de „viziuni”, până la moarte (1915). Va fi
numită de adepţi „spiritul profetic”.

B) Doctrine şi practici specifice

-Parusia în chip nevăzut în 1844 = curăţirea Sanctuarului ceresc – lucrare de


judecată ce se va încheia odată cu timpul lăsat pentru pocăinţă oamenilor.
-Sola Scriptura, sola fide, sola gratia.
-credinţa în Sf. Treime
-egalitatea legii V.T. cu cea a N.T. Consecinţe: sabatul, zeciuiala, mâncăruri
curate şi necurate, abţinerea de la alcool şi tutun.
-Botez la maturitate
-Predica: necesară (prozelitism)
-sufletul e muritor
-Cina Domnului – cu azimă şi must (simboluri), se face de 4 ori pe an, unită cu
rânduiala spălării picioarelor.
-la sfârşitul mileniului, cei drepţi înviaţi în cer coboară pe pământ, iar satana şi
păcătoşii înviaţi sunt distruşi. Începe acum raiul pământesc. Nu cred în iad şi
chinuri veşnice.

C) Organizare în lume
80 de Uniuni, 10 Diviziuni şi, mai presus, Conferinţa Generală, cu sediul la
Washington din 1862.
Deţin: 5 universităţi în S.U.A., 4500 de şcoli, 500 de spitale şi clinici, 30 de
avioane şi nave, 40 de fabrici, 50 de edituri.
Fostul preşedinte R. Reagan – adept.

D) În România

1870 – Piteşti: Mihail Czechowski şi, mai apoi, Toma Aslan


1881 – Sarighiol, Dobrogea: etnici germani şi rusul Babienco
1900-1906 – Bucureşti: Petre Paulini (student la medicină) şi ofiţerii
Demetrescu şi Panaitescu, toţi şcoliţi la Seminarul Adventist în Germania
1907 – prima Conferinţă adventistă
1920 – primul Congres, care generează Uniunea Comunităţilor Adventiste,
organizată, mai apoi, în 6 „Conferinţe”, după provinciile istorice româneşti.
Deţin un Seminar la Focşani (actualmente, la Bucureşti).
1942-44 – interzişi, apoi vor figura în Legea cultelor din 1948.
Organizare actuală: comunitatea, conferinţa şi uniunea de conferinţe.
Publicaţie: Curierul adventist

E) Cultul

Case de rugăciune cu: amvon, baptisteriu, scaune, loc pt. cor, orgă, instrumente,
instalaţii moderne
Zi: sâmbăta – care începe de la apusul de vineri
Vineri seara: cântece, rugăciuni, citiri, predică
Sâmbătă: dim.: ora de rugăciune, Şcoala de sabat şi predica
După-masă: o oră specială (de rugăciune, muzicală, pt. caritate sau pt. familie –
prin rotaţie)
Botez la majorat, printr-o singură scufundare
Cina – o dată la 3 luni, sâmbăta. Cei ce se împărtăşesc anunţă acest lucru printr-
un bilet sau prin ridicarea mâinii. Se uneşte cu spălarea picioarelor, pe perechi
(bărbaţi cu bărbaţi şi femei cu femei).
Cununia: duminica sau în alte zile (nu sâmbăta).
Serviciul înmormântării: acasă + cimitir
Punerea mâinilor: sâmbăta, se efectuează de către juriul de pastori. Ordinaţia se
dă şi femeilor.

F) Prozelitism

-Actualizarea studiilor biblice


-Burse tinerilor studioşi: Conservator, Medicină etc.
-speculează frica de Eshaton
-Control asupra adepţilor: mutarea cu domiciliul se face numai cu scrisoare de
recomandare
-Nu se admit căsătorii mixte, ci numai cu convertirea prealabilă a soţului /soţiei
-sistem educaţional: şcoala de sabat
-cinstirea ostentativă a sâmbetei: afişe, solicitări privind programarea unor
examene sau alte activităţi duminica, nu sâmbăta.
-microgrupuri profesionale – echipe de meseriaşi care nu lucrează sâmbăta
-oferte de job-uri în Spania, S.U.A., Israel
-concerte, spectacole

G) Dizidenţe

Adventiştii reformişti (în România – Gh. Catană, în Ardeal)


„Profetul” Satmari din Piatra Neamţ – „familii edenice”

Curs 3: MIŞCĂRI DIZIDENTE ÎN LUMEA NEOPROTESTANTĂ

1. ADVENTIŞTII REFORMIŞTI

Dizidenţă în cadrul Cultului Adventist de ziua a şaptea


Hellen White – „spiritul profetic” – şi-a ales 12 femei profetese. Între ele se
impune Margaret Rowen din Los Angeles.
Ea pretinde că White i-a descoperit noi secrete: refuzul înrolării în armată pentru
păstrarea eternei păci, inutilitatea căsătoriei, interzicerea consumului de carne.
Cultura este de la Antihrist. Se păstrează, evident, cinstirea sabatului.
Prezenţi în Europa: Germania şi România (un sas – Kramer)
Există la umbra Cultului Adventist de Ziua a Şaptea; difuzează broşuri: Solul
misionar şi Păzitorul adevărului.
Sunt demascaţi de Petre Paulini, în cartea sa Profeţi falşi şi profeţi mincinoşi.
Folosesc multe din scrierile lui White; adesea sunt confundaţi cu adventiştii de
ziua a şaptea.
Mai nou, promovează regimul lacto-vegetarian prin publicaţii, cărţi şi reţele de
magazine „naturiste” de tip „Plafar”.

2. MARTORII LUI IEHOVA

Alte denumiri: studenţi în Biblie, milenişti, russellişti.

a) Istoric

Fondator: Charles Taze Russell – presbiterian de nuanţă pietistă, apoi adventist.


Bogat, călătoreşte la Locurile Sfinte şi-şi sistematizează primele idei doctrinare:
iminenţa sfârşitului lumii, inexistenţa iadului, conceptul de Armaghedon,
mileniul.
Strânge, în 1872, primii „studenţi în Biblie”. Acordă o mare importanţă V.T.
Specificul acestei grupări: predilecţia pentru calcule ale Parusiei. Exemple:
1874 – primul eşec, dar şi prima „consolare”: „Hristos vine ca un fur”.
1875 – de la 625 î. Hr. – anul robiei şi ultimul jubileu, se adaugă 50 de jubilee
(2500 de ani), pentru a se ajunge la Mileniu – Marele Jubileu.
1878 – înviază şi apostolii, la 3 ani şi ½ de la venirea „în duh”
1914 – o nouă venire „pe nori”, Hristos îşi strânge aleşii (144.000) cu care va
guverna din cer peste paradisul pământesc. Această lucrare continuă şi astăzi, iar
încheierea ei este iminentă. Calculele pt. acest an se bazează pe textul Apoc. 12,
6-14 – echivalenţa între 1260 de zile şi sintagma: o vreme, vremuri şi jumătate
de vreme. Forţând lucrurile (considerând pluralul vremuri ca dual), iehoviştii
adună: 3 timpuri şi ½, care trebuie socotite în cele 1260 de zile, rezultând un
timp = 360 de zile. 7 timpuri = 360x7=2520 zile (606 î.Hr. – 1914 d.Hr.).
1925 – noul lider, Rutherford, afirmă: „starea de lucruri a lui Satan diavolul se
va termina până cel mai târziu la 31 decembrie 1925”. Calcul: primul jubileu al
lui Moise a avut loc în 1575 î.Hr. Adunând 70 de jubilee (3500 de ani) rezultă
anul 1925.
1975 – propus de un alt lider, N.H. Knorr. Calcul: de la facerea lumii până în
1975 sunt fix 6000 de ani (cele 6 zile ale creaţiei), care se continuă cu odihna
milenistă (ziua a 7-a).
2000 – îi fascinează pe iehoviştii de rând; capii, însă, sunt reţinuţi. După atâtea
eşecuri, preferă o variantă ambiguă : sfârşitul lumii va veni până la trecerea
generaţiei aflată în viaţă în 1914, anul venirii lui Hristos pe nori.
De la apariţia lor, iehoviştilor le sunt interzise manifestările, datorită orientărilor
lor antisociale şi antinaţionale. Rutherford şi alţi lideri au fost închişi între 1916-
1919, datorită îndemnurilor antimilitare. Vor interpreta acest fapt ca pe o
împlinire a profeţiei apocaliptice a martorilor credincioşi, care vor învia după 3
zile şi ½ (Apoc.11,11).

B) Doctrina

-numele lui Dumnezeu – Iehova – prezent în traducerea lor eretică a Bibliei


(New World Translation) de 7210 ori
-nu cred în Sf. Treime
-Hristos e „cel mai mare om care a trăit vreodată”. Anterior întrupării, dar şi
după aceasta, e confundat cu Arhanghelul Mihail
-Duhul Sfânt – energie impersonală
-calculează parusia, evidenţiază „semnele” ei, susţin frenetic mileniul –
împărăţie pământească de 1000 de ani
-nu cred în suflet, nici în iad şi chinuri
-învierea aleşilor „din memoria divină”
-împărţirea celor mântuiţi în clase: 144.000 de „martori” vor guverna în cer cu
Hristos, restul pe pământ
-citesc şi interpretează Biblia asiduu, în special cărţile Daniel şi Apocalipsa, cu
descrieri terifiante: Armaghedonul – război final între bine şi rău
-nu cinstesc pe Maica Domnului, sfinţii, moaştele
-neagă crucea; afirmă că Hristos a fost răstignit pe un par
-nu au sărbători şi sunt foarte ostili atât celor creştine (Paşte, Crăciun), cât şi
celor laice
-nu au Sf. Taine
-prozelitismul – cerinţă expresă; ridicat la rang de dogmă

C) Practici ce contravin moralei creştine

-interzicerea transfuziilor, a altor tratamente medicale, vaccinuri, transplanturi


-refuzul apărării patriei: guvernarea mondială – „regatul lui Iehova”,
nerespectarea drapelelor, imnelor, refuzul exercitării dreptului la vot;
-izolarea socială, refuzul contactelor cu „nemartorii” în afara întâlnirilor
prozelitiste
-acuzaţii de posedare demonică a tuturor organizaţiilor religioase, sociale,
politice, naţionale şi internaţionale

D) În România

-ardeleanul Ioan B. Sima, întors din S.U.A. în 1920 – primul promotor; în 1927
îşi dă seama de rătăcirea milenistă
-preiau organizaţia ungurii Kiss şi Szabo
-interzişi între 1927-1944 şi 1948-1989
-încearcă să organizeze un congres mondial la Bucureşti în 1996 – respins
-recunoscuţi drept cult în 2000

E) Prozelitism

-în familie şi societate – vizite celebre pentru studii „gratuite” ale Bibliei la
domiciliu
-unele semnale de violenţă, prectici imorale
-revistele cu cel mai mare tiraj de pe glob: Turnul de veghere şi Treziţi-vă!,
broşuri, pliante, cărţi
-cartea: Să aducem argumente din Scripturi – manual de prozelitism
-congrese megalomanice pe stadioane
-sistemul educaţional: şcoli particulare, forme de grupare impuse, respingerea
internatelor şcolare
-restricţii: T.V., P.C. (pentru membri); folosirea lor pt. publicitate
F) Cult

- 5 adunări /săptămână, dedicate pregătirii activităţilor prozelitiste: Întrunirea de


serviciu, Şcoala de minister teocratic, Întrunirea publică, Studiul Turnului de
veghere, Studiul de carte
-clădiri: „Sălile Regatului”
-congrese
-prozelitism normat: rapoarte de teren
-nunta, înmormântarea – prilejuri prozelitiste
-„comemorarea morţii lui Isus” – întâlnire anuală cu un numeros public
-botez în piscine, la congrese
- recunoaşterea drept cult religios – tendinţă de autodeterminare, stârneşte mânia
unor aripi extremiste (ex.: dizidenţa Asociaţia Credinţa Adevărată a Martorilor
lui Iehova din România – cu sediul la Cluj, care reproşează, în principal,
organizaţiei-mamă, tocmai acest tip de colaboraţionism cu statul „satanizat”).

3. Nazarinenii

-numiţi şi pocăiţi
-„urmaşii” celor ce practicau nevoinţele în pustia Iordanului – actualmente în
„pustia lumii”

a) Istoric

Ioan Iacob Würz – ţesător din Basel - şi Samuel Frölich – comerciant


-vedenii, viziuni, comentarii „inspirate”, comunicări cu îngerii
-dictarea de la Duhul- 1830 – corectează reformatorii anteriori
-formează „comuna nazarineană”
-1850 – se „primeşte din cer” o „scrisoare de la Apostolul Ioan”: „Hristos s-a
dezbrăcat de trup anterior înălţării”.
-3 epoci: a Tatălui – până la Iisus, a Fiului – până la 1826, a Duhului (a noii
Biserici)
-lideri şi adepţi cunoscuţi cu epilepsie şi schizofrenie

b) Doctrina lui Würz:

-neagă Sf. Treime


-Hristos a leşinat pe cruce
-familia este un păcat

c) Frölich
Pastor calvin la Basel
- 1825 – pretinde că i s-a arătat însuşi Dumnezeu
- 1832 – trece la baptism
- Scrie 5 scrisori contra tuturor Bisericilor
- Mărturisirea publică, impotrivirea faţă de stat, s-a căsătorit „nelegitim”
- Adepţii lui se răspândesc şi în Ardeal (Arad, Bihor), printre unguri
Doctrina:
-pocăinţa obligatorie
-botez între 7-14 ani; după botez, păcat nu mai există – omul nu mai poate
păcătui
-celelalte Biserici – instituţii omeneşti
-mileniul
-interzic jurământul şi apărarea patriei
-toate instituţiile publice (şcoală, presă, radio, TV) – ale lui Antihrist
-predica e liberă pentru oricine
-2 categorii: „prieteni” – cei ce se pregătesc pentru botez – şi „fraţi” – botezaţi
-interzise: distracţii, tutun, alcool, vorbe urâte
-practică excluderea (definitivă).

d) Cult:

-rugăciunea de seară – în gând


-simboluri: Botez şi Cină. Ceremonii simple
-cântări: Noua harfă a Sionului
-rugăciuni pentru morţi şi credinţa în sfinţi – introduse de Lindl – fost preot
catolic
-case de adunare înzestrate
-zile de adunare: duminica, joia (uneori miercuri)
-în România au fost interzişi, dar caută să-şi oficializeze statutul. A nu se
confunda cu Creştinii după Evanghelie.

4. Secerătorii

-numiţi şi „creştinii ultimelor zile”


-scop violent: a secera=a smulge=a distruge
-lumea e câmpul; ei seceră ce au semănat alţii
-apar în Germania şi Imp. Austro-Ungar, la încep. sec. XX, când pătrund şi în
Transilvania

În România
-Alexandru Török (rotar) vine din Budapesta la Timişoara, n-are prea mult
succes şi se întoarce la Budapesta
-vor activa şi alţi unguri la Braşov, unde se tipăreau foi volante: Muncitorii
secerişului
-după 1924 – Gh. Munteanu din Bacău
-interzişi în 1929 şi 1942. Nu s-au mai semnalat; se pare că îşi duc existenţa sub
paravanul altor grupări (iehoviştii)

Doctrina

-se pretind cei din parabola cu lucrătorii viei (ultimii angajaţi)


-glosolalie: „înţeleg limbi omeneşti şi îngereşti”
-Calcule: Noe a preînchipuit pe Hristos. La 600 de ani a intrat în corabie; la anul
600 d. Hr. a venit potopul de naţiuni. Potopul a ţinut un an = 360 de zile (ani),
adunate la 600 – rezultă anul 960 d. Hr., ziua tocmirii lucrătorilor în vie. Această
„zi” nu e una obişnuită, ci un mileniu (1000 de ani), care trebuie împărţit în
două: „zi” şi „noapte” (500+500). Adunând 500 la 960 rezultă anul 1460, când
începe lucrarea de cercetare a viei, care durează tot o „zi”, împărţită în străji: 4
străji ziua şi 4 noaptea (o strajă având 125 de ani – 1000:8).
Straja I: 1460-1585 – lucrătorii Reformei (perioadă grea)
Straja a II-a: 1585-1710 – anabaptişti, menoniţi, baptişti
Straja a III-a: 1710-1835 – cercetători, calculatori, vizionari, milenişti
Straja a IV-a: 1835-1918 – doar „2 ore” (83 de ani) – intră în vie adventiştii
În 1918 începe „ceasul al 12-lea” – secerătorii.

5. Betaniştii

-sunt consideraţi „reformatori în Biserica Reformată”


-reprezentanţi ai curentului pietist
-viaţă ascetică riguroasă, interzicerea legăturilor cu lumea
-etimologie: de la Betania – locul faptelor minunate săvârşite cu Marta, Maria şi
Lazăr şi al înălţării lui Iisus
-curentul pietist apare în S.U.A., fiind promovat de pastorul F.E. Klark (iniţial
presbiterian). Răspândire între metodişti şi baptişti, în Anglia, Australia şi India.
-Doctrină: spovedania e publică, „sinceră”, „întru Hristos”.
-Alte practici: rugăciuni pietiste, citiri zilnice din Scripturi
-s-au numit şi Christian Endeavour (Străduinţa Creştină).
-În România: între pastori reformaţi maghiari. Ex.: dr. Kecskemety Stefan din
Cluj, care editează revista „Mica oglindă”.
Scop: Înnoirea Bisericii Reformate (vor forma o Federaţie transilvăneană)
Prozelitism: -înstrăinarea adepţilor de societate (progresul = emanaţie satanică)
-împart oamenii în clase opuse: convertiţi şi păcătoşi
-răspândire largă între maghiari, promovarea unor concepte antiromâneşti (au
nostalgia Imp. Austro-Ungar; nu sunt străini de violenţele inter-etnice din
Transilvania după ‘89).

CURS 4: SECTE MISTICE ŞI MALADIVE ÎN LUMEA SLAVĂ

Cauza principală a apariţiei lor: creştinarea forţată, necunoaşterea învăţăturii


creştine

1. BOGOMILII

Etimologie: - de la întemeietorul lor: pr. bulgar Ieremia (sec. X), numit Bogomil
(prietenul lui Dumnezeu – mila lui Dumnezeu – Dumnezeu miluieşte). După
izv. pr. Cosma din Tesalonic, el a existat în realitate; după Kiselkov, nu.
Apariţia lor este legată de mişcările sociale din Balcani: răscoala de la Plovdiv,
mişcarea lui Petru şi Asan la Târnovo, Ioniţă Caloian (1205).
Unii învăţaţi şi scriitori, precum Hasdeu, Piru ş.a. pretind că literatura română
populară ar fi influenţată de bogomili(Legenda Sf. Vineri, Sf. Duminici), dar
ultimele cercetări atestă că bogomilii respingeau cultul sfinţilor şi cinstirea
duminicii.
Sec. XII – pătrund în Constantinopol. Medicul Vasile – ars în hipodrom,
condamnat la sinoade locale (1325).
Bogomilismul se dezvoltă şi în Bosnia, unde devine religie de stat în sec. XIV,
în vremea banului Culin. Trece apoi în Italia şi Apusul Europei, fiind preluat de
chatari, care apoi se unesc cu valdenzii, rezultând albingenzii.
În Ucraina, la sf. sec. XIX, apar „noii bogomili”.

Doctrină

-dualismul maniheo-persan;
-Dumnezeu antropomorfic: Tatăl moşneag, Fiul matur, Duhul tânăr, imberb;
-subordinaţianism: Tatăl a născut pe Fiul, Fiul a născut pe Duhul, Duhul pe
apostoli (şi pe Iuda);
-Fiul cel mare al lui Dumnezeu, Satanael, se revoltă, e aruncat din cer, îi creează
pe om şi pe şarpe;
-Şarpele o seduce pe Eva şi naşte pe Cain şi Calomela; doar Abel e născut din
Adam şi Eva;
-Cain îl ucide pe Abel; Satanael e aruncat în Tartar şi i se taie ultimele două
litere ale numelui;
-Dumnezeu emană Logosul, numit Hristos sau Arhanghelul Mihail. Acesta a
pătruns în Fecioara Maria prin urechea dreaptă şi s-a născut cu trup aparent;
-îngerii s-au căsătorit cu femei, rezultând giganţii;
-în bogomili locuieşte Duhul. După moarte, ei se îmbracă în corpul lui Hristos;
-nu admit din V.T. decât Psalmii. Nu acceptă Sinoadele ecumenice, scrierile Sf.
Părinţi.
-Bisericile sunt locuinţe ale lui Satana cu demonii lui. Bogomilii au case de
rugăciune simple, având în centru o masă cu un N.T.
-dau importanţă rugăciunii particulare; neagă crucea, contestă Euharistia
(„sacrificiu adus demonilor”)

Organizare

-ascultători (începători), credincioşi (botezaţi prin punerea Ev. după Ioan pe cap)
şi desăvârşiţi (prin punerea mâinilor). Aceştia din urmă pot predica, renunţă la
carne, se roagă de 7 ori pe zi. Consideră că preoţia e o calitate universală.
-conduşi de un Episcop, ajutat de Fiul cel Mare şi Fiul cel Mic, precum şi de
„apostoli”.
-nu ţin duminica şi sărbătorile, nu au icoane, nu cinstesc pe Maica Domnului,
nici Sf. Moaşte.
-nu botează pruncii, nu cred în minuni (cele cinci pâini înmulţite de Hristos în
pustiu erau, de fapt, „cele 4 Evanghelii şi Faptele Apostolilor).

Cultul

-adunări de rugăciune; rostesc Tatăl nostru…, au frângerea pâinii


-spovedania în comun
-consacrarea „credincioşilor” şi „desăvârşiţilor”
-se adună în locuri ascunse
- sărăcie, asceză (lene), hrană vegetală, post obligatoriu şi luni, nu numai
miercuri şi vineri.
-după unii cercetători, se pare că bogomilii sunt la originea răspândirii unor
apocrife: Călătoria Maicii Domnului la iad, Apocalipsa lui Pavel etc.
Descoperiri recente par să infirme, totuşi, această ipoteză.

2. HLÂŞTII

Etimologie: din lb. rusă: hlâşciu, hlâşciu, Hrista işciu = mă lovesc, mă lovesc şi
pe Hristos îl găsesc. Celebri practicanţi ai autoflagelării „pentru Domnul”,
folosind nuiele şi frânghii.
Fondator: un dezertor din armata ţaristă, Daniil Filipovici. El se intitulează
„Dumnezeu venit a doua oară” şi îl „naşte” pe Ivan Suslov, considerat „Hristos”
şi alţi 12 „apostoli”. Mai apoi se vor însoţi şi de femei, numite „bogorodiţe”
(trad. „născătoare de Dumnezeu”).
-interzişi de Petru cel Mare

Doctrina

-comuniune permanentă între Cer şi Pământ


-Hristos se întrupează când vrea şi în cine vrea – consecinţă a adorării icoanelor
-reîncarnarea – posibilă pentru adepţi
-trupul şi sufletul se află într-o veşnică luptă
-sunt împotriva relaţiei trupeşti a soţilor (căsătoria ca „frate şi soră”)
-sunt împotriva petrecerilor lumeşti
-promovează necesitatea martirajului
-acceptă libertinajul, ca un rău mai mic, din cauza instinctului

Cult

-în secret, în păduri şi munţi


-ţinută specială: haine albe, sandale, bărbaţii poartă toiege. Respectă folclorul,
dansează, uneori se dedau la manifestări imorale; practică autoflagelarea.

Organizare

-în „corăbii”, formate din 20-100 de persoane


-în prezent, denumirea lor e „Frăţia” – consid. pericol social

3. SCAPEŢII

Numele îi indică drept practicanţi ai mutilării prin castrare – consecinţă a


habotnicismului slav.
Text invocat: în lupta voastră cu păcatul nu v-aţi nevoit până la sânge (Evrei
12,4)
-derivă din bogomili şi hlâşti
-întemeietor: Selivanov – hlâst analfabet din Petrograd. El se consideră „mielul
apocaliptic”, înconjurat de „cei fameni” (Apoc.14,4).
-au fost folosiţi de gen. Kutuzov pentru a-şi asigura victoria de la Borodino,
contra lui Napoleon

Doctrină

-păcatul strămoşesc constă în unirea fizică a protopărinţilor


-ştergerea lui se face prin botezul „adevărat”: castrarea bărbaţilor şi tăierea
sânilor femeilor
-pruncuciderea
-toate aceste practici au condus la multe decese. Mai nou, folosesc tranchilizante
(droguri) – „scapeţii spirituali”

Cult

-case de rugăciuni
-muzică şi dansuri populare (Kalinka, Cazacioc)
- conduşi de „corăbier”; denumirea grupării: „Frăţia”; îşi zic „frate” şi „soră”
-mai nou, fac câte un copil, apoi se „botează deplin”.

4. DUHOBORŢII

Numele lor semnifică „vorbitori în Duh”, ventriloci. Sunt influenţaţi de


penticostalii apuseni, cu adaptări la mistica rusă.
Întemeietor: Ilarion Pobirohin (sec. XVIII) – negustor bogat, considerat
„adevăratul fiu al lui Dumnezeu”. El a înlăturat Biblia, care-i producea dureri de
cap, şi şi-a ales 12 apostoli-arhangheli.
Urmaşi: Savelie – „hristosul” şi Lukeria Vasilievna – adevărata „bogorodiţă”.
Exilaţi în zone precum Siberia, Azov şi Caucaz, se răspândesc (fac prozelitism).
S-au unit, după al doilea război mondial, cu penticostalii.

Doctrină

-nu recunosc Biblia


-mântuirea e universală, inclusiv pentru iudei şi păgâni
-spovedania e publică; împărtăşirea şi postul adevărate sunt ferirea de păcate
-pretind asistenţa „duhului” în acţiunile lor

Cult

-simplu: vorbitori în duh


-sărutarea iertării de 4 ori pe zi

5. MOLOCANII

Nume: de la cuvântul rus „moloco”=lapte. Sunt practicanţii postului catolic cu


lapte, unt şi ouă.
-ramură a duhoborţilor. Întemeietor: ginerele lui Pobirohin, Simion Mateev
Uklein, un croitor-blănar, care se ceartă cu socrul său. El era bolnav de stomac şi
se trata consumând lapte. Fiecare dintre cei doi s-a considerat şef de religie, s-au
etichetat reciproc drept „eretici”, s-au condamnat la moarte şi s-au urmărit o
vreme, până când Uklein e arestat, pus să retracteze şi eliberat.
-Uklein şi-a ales 70 de „apostoli”, atrage tineretul, cântă imne, oferă gratuit:
lapte, brânză, ouă.

Doctrină

-Admit Sola Scriptura


-antitrinitari: cele 3 ipostasuri sunt 3 numiri diferite pentru acelaşi Dumnezeu
-Iisus Hristos – singurul arhiereu. Preoţi – numai în V.T.
-nu au Taine. Botezul şi Euharistia = cunoaşterea Scripturii. „Stropirea” =
ceremonie simplă
-nu respectă jurământul şi serviciul militar
-post = a nu bea şi mânca nimic; în rest, cu „dezlegare” la lapte

Cult

-împotriva bisericilor şi podoabelor: cruci, icoane etc. Nu cinstesc sfinţii


-citesc şi explică Biblia
-au praznicele împărăteşti

6. STUNDIŞTII

Etimologie: de la Stunde = oră (germ.)


Stunde = o Asociaţie religioasă înfiinţată de Iacob Spener, pe la 1700, care-şi
propunea citirea şi explicarea zilnică a Bibliei timp de o oră.
Diplomatul englez Melvill aduce această sectă în Rusia, pt. comercializarea
Bibliei
-se răspândeşte de sus în jos (de la nobili spre slujitori şi ţărani)
-2 direcţii de dezvoltare: alfabetizarea maselor şi răspândirea Bibliei în limba
acestora
-se adresează cu „frate” şi „soră” indiferent de gradul de rudenie (inclusiv între
părinţi şi copii)
-s-au contopit, pe alocuri, cu baptiştii (în Basarabia şi Bucovina s-au numit
ştundo-baptişti). După unii cercetători, sunt consideraţi o mişcare anarhică sau o
grupare dizidentă.

Doctrina – baptisto-adventă
Conducere: presbiteri şi diaconi

Cult: întruniri simple, cu citirea planificată a Bibliei (iniţial, la sedii de


ambasade şi saloane oficiale)
-frângerea pâinii, imne, psalmi
-conducător: „Fratele cel bătrân” (presbiter). El oficiază cu pâine şi vin roşu.
-Botezul se face cu fast, prin întreita-cufundare la râu. Se cântă: Câţi în
Hristos…!

7. INOCHENTIŞTII

-Etimologie: de la întemeietorul grupării: Inochentie de la Balta, un român


basarabean de lângă Soroca (n. Ioan Levizor).
-acesta ajunge frate la Mân. Dobruşa, jud. Orhei. Zelos, ajunge iconom, dar, se
pare că în urma unei relaţii compromiţătoare cu o „soră” de la mânăstirea
vecină, Coşelăuca, fuge la Kiev.
-se perindă pe la mai multe mânăstiri: Poceaevo, Petropavlovsk, studiază la
Sem. Teol. Smolensk.
-pe tren, este cunoscut şi atras de stareţul mân. „Sf. Teodosie” de la Balta, care-l
primeşte în obştea sa (1909). E făcut diacon, apoi ieromonah.
-ţine predici atractive, promovează mărturisirea publică.
-foloseşte limba română şi creează astfel un curent de opinie care-l influenţează
şi pe Alexe Mateevici.
-se petrec „minuni” (vindecări); se vesteşte sfârşitul lumii
-arhiepiscopul Serafim al Chişinăului îl declară schismatic şi eretic, considerând
hirotonia sa necanonică – îl exilează la Marea Albă
-mulţimea îl cere înapoi, iar sinodul de la Sankt Petersburg aprobă revenirea sa
-promovează împărtăşania fără spovedanie, afirmă sfârşitul lumii în 1913.
Pelerinajele la Balta se înteţesc.
-din nou exilat – la Kameniţa, şi din nou readus. Au loc noi „minuni”, printre
care începerea războiului în 1914, un an mai târziu decât vestise el sfârşitul
lumii…
-autorităţile interzic pelerinajele la Balta şi îl exilează la Mân. Morum (N.
Ucrainei).
-se răspândesc legende: că a făcut să se coboare foc din cer, că a scăpat de
lanţuri ca Sf. Petru…
-este mutat la Mân. Solovăţ de la Marea Albă
-„Fraţii” se regrupează la Lipeţkoe, spun că în Inochentie s-a întrupat Sf. Duh,
pictează „icoana” lui chiar în Treime.
-1917 – sfârşitul Imp. ţarist: Inochentie apare în mânăstirea urmaşilor săi, într-un
delir general. Avusese dreptate: sfârşitul unei lumi se produsese…
-va muri la 30 dec. 1917, în vârstă de 42 de ani.
-comuniştii au răspândit despre el minciuni: că a trăit în lux şi desfrâu, că a fost
otrăvit de două vizitatoare etc.
-Concluzie: nu a avut alte abateri, pe lângă cele menţionate; cei care vor forma
secta vor fi urmaşii săi, monahi ruşi, luptători pentru reînfiinţarea Rusiei ţariste.
Aceştia nu recunosc nici noua ierarhie (românească) din Basarabia, după Marea
Unire.
Practici:
-neglijarea familiei: relaţiile trupeşti nepermise
-pomenirea ţarului la slujbe; deţinerea ilegală de arme; nerecunoaşterea unirii
Basarabiei cu România
-„sanctificarea” lui Inochentie: i s-a deschis mormântul şi, deşi a fost găsit
putrezit, s-a spus că a fost înălţat la cer
-în consecinţă, lui Inochentie i s-a zugrăvit icoana, i s-a alcătuit acatist etc.

Concepţiile inochentiştilor
-Duhul sfânt masculin este Inochentie. Tot Inochentie este Sf Ilie sau Hristos
întrupat
-Duhul sfânt feminin este o soră a lui Inochentie
-fraţii = arhangheli: Mihail, Rafail
-calendarul vechi
-păcatul e necesar, pentru a avea apoi aplicată iertarea
-traiul ca „fraţi” şi „surori” – suspect
-tipic ad-hoc: exagerează pomenirile de morţi şi chiar de vii
-cerşetoria: haine lungi, murdare, plete, bărbi neîngrijite

S-au semnalat până în zilele noastre, chiar la unele Mânăstiri Ortodoxe (Cocoş),
dar şi printre stiliştii de la Slătioara şi printre lipoveni.

8. RASCOLUL – MIŞCARE SCHISMATICĂ

-cauzat de ignoranţa ruşilor de rând, creştinaţi forţat în jurul anului 1000


-încă din 1419 a existat o corespondenţă între un monah grec, Dimitrios, şi
episcopul Ghenadie de Novgorod, dacă în formula liturgică Aliluia, aliluia,
aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule, cuvântul Aliluia trebuie spus de 3 ori (cinstind
Sf. Treime), de 2 ori (firile Mântuitorului) sau deloc (traducerea înseamnă,
practic, acelaşi lucru, deci este un pleonasm).
-1479 – Gherontie, mitropolitul Moscovei a sfinţit o biserică înconjurând-o de la
dreapta la stânga. Pentru aceasta, a fost silit să se retragă din scaun.
-Probleme în discuţie: dacă semnul Crucii se face cu 2 sau 3 degete; Crucea are
4, 6 sau 8 braţe; Proscomidia se face din 5 sau 7 prescuri?
-se constată diferenţe tipiconale, datorate proastei traduceri a unor cărţi de cult.
Ruşii însă cer să nu se mai modifice o virgulă, pentru a nu cădea sub blestemele
Sfinţilor Părinţi.
-1551 – Sinod în B.O.Rusă – se aprobă îndreptarea cărţilor de cult, dar nu se
realizează
-1650 – patriarhul ecumenic Atanasie vizitează Rusia şi cere să se facă traduceri
corecte după cărţi de cult greceşti. Iosif al Moscovei acceptă, dar moare în 1652.
-noul patriarh, Nikon, ţine un sinod, în 1654, pentru a aproba aceste schimbări.
La sinod, sunt împotrivă: episcopul Pavel al Colomeii, 2 arhimandriţi, 1 egumen
şi 2 protopopi. Ei declanşează Rascolul.
-1658 – Nikon se retrage la mănăstire, în urma unor neînţelegeri cu ţarul Alexei
Mihailovici. Gestul e interpretat ca o recunoaştere a greşelii.
-ţarul şi un grup de boieri îi încurajează pe răzvrătiţi, care, cu un fanatism greu
de descris, ard cărţile noi şi îi persecută pe sinodalii care acceptaseră
schimbările. Rascolnicii cer înlăturarea cărţilor „elineşti şi papistăşeşti”,
conducere obştească, un nou sinod şi un nou ţar.
-se convoacă un nou sinod, în 1666, care hotărăşte condamnarea rătăcirii,
rostirea formulei Aliluia de 3 ori, semnul crucii cu 3 degete, crucea cu 4 braţe şi
Proscomidia cu 5 prescuri.
-1667 – răzvrătiţii ţin şi ei un sobor, condamnă hotărârile sinodului din 1666 –
considerat „lucrarea lui Antihrist” (1000=mileniul +666 = numărul fiarei).
Rascolnicii se numesc şi „staroveri” (credincioşi vechi).
-cartierul general al Rascolului este Mân. Soloveţki de la Marea Albă. Sunt
eliberaţi deţinuţii şi se alcătuieşte o armată de călugări şi laici fanatici.
-capii mişcării – ucişi, călugării – împrăştiaţi, ţăranii – deportaţi în Siberia. Se
vor considera „martiri” şi se vor istorisi, pe seama lor, „minuni”. O ultimă
încercare de impunere a Rascolului va fi făcută de gen. Hovanski la patriarhul
Ioachim, dar acesta va scrie o Pastorală ortodoxă, pe care răzvrătiţii o ard.
-ţarina Sofia va atrage de partea sa armata şi Sf. Sinod va condamna eresul,
anatematizându-i pe rascolnici (1682).

Practici:
Rascolnicii refuză: impozitul, jurământul, serviciul militar, contribuţiile obşteşti,
mijloacele de educaţie.
Au 2 ramuri: bezpopovţii (fără preoţi) şi popovţii (cu preoţi).

Bezpopovţii

-se dezvoltă în ţinutul Vâgov


-au crucea cu 8 colţuri şi închinarea cu 2 degete
-spun că Antihrist a domnit la Vatican, apoi a trecut la Moscova
-Petru cel Mare, care a desfiinţat treapta de patriarh, e numit „fiul fiarei”
-sunt conduşi de „năstavnici” (învăţători), împuterniciţi de Pavel al Colomeii.
Pot fi şi femei.
-s-au dezvoltat, mai ales, în mânăstiri. Au ajuns şi la noi, în Bucovina,
Basarabia, Maramureş, Dobrogea (lipoveni).

Popovţii

-sunt o ramură mai dispusă la concesii (acceptă jurământul, armata, şcoala)


-sunt împotriva schimbării ritualului şi cărţilor de cult
-după moartea ep. Pavel – n-au mai avut preoţi hirotoniţi prin succesiune
apostolică; primeau pe toţii preoţii fugari din B.O.Rusă
-practică botezul din nou, inclusiv pentru preoţi, îmbrăcaţi cu veşminte, apoi
unşi cu mir „vechi”.
-au primit şi arhierei fugiţi: Antinoghen şi Epifanie
-1849 – Sofronie, Antonie şi Iosif se hirotonesc „episcopi” între ei, apoi se
acuză, îşi dau anateme reciproce. Primii doi se autointitulează „mitropoliţi”, iar
Iosif „patriarh”.
-„Biserica de rit vechi” – a fost recunoscută de comuniştii din Rusia, în frunte cu
un Arhiepiscop şi Mitropolit, cu reşedinţa la Moscova.
-sunt o cauză a frânării progresului în Rusia şi a neputinţei îndreptării
calendarului.

Lipovenii

-sunt staroverii din România


-etimologie: de la întemeietorul lor, Filip Pustoviat (filipoveni – lipoveni).
Acesta a fost un monah din Mân. Vigoreţkaia, care, în timpul Rascolului, s-a
retras, împreună cu mai mulţi adepţi, la un schit, astupă fântâna şi se
autoincendiază în 1742.
-mulţi adepţi le-au urmat exemplul; unii şi-au ars proprii copii.
-au fost aspru prigoniţi: închisoare pe viaţă, muncă silnică, deportări în Siberia,
moarte.
-s-au refugiat prin părţile noastre; poartă plete şi bărbi lungi şi vorbesc ruseşte.
-1846 – Imp. austro-ungar înfiinţează o episcopie pentru staroveri la Mân.
Fântâna Albă (Bucovina), numindu-l titular, cu acordul patr. C-polului, pe
Ambrozie, ex-mitropolit al Bosniei. Acesta hirotoneşte singur, în taină, pe Kiril,
Arcadiu şi alţi 5 episcopi.
-Ambrozie e reclamat la Viena de Patr. C-polului şi Patr. Rusă. Va fi suspendat,.
iar mân. închisă.
-dar staroverii fuseseră, practic, legiferaţi (aveau ierarhie). Au fost, totuşi,
nerecunoscători faţă de Ambrozie, pe care nu l-au sprijinit.
-după Revoluţia de la 1848, mân. Fântâna Albă s-a redeschis. Kiril se va intitula
mitropolit. Va hirotoni alţi episcopi şi va organiza centre episcopale în Moldova,
Dobrogea, Basarabia şi Rusia.
-sunt antistatali; nu recunosc jurământul, armata, şcoala. Între 1858-1860 are loc
o nouă anchetă la Fântâna Albă, în urma căreia autorităţile austriece vor hotărî
expulzarea tuturor monahilor străini şi interzicerea amestecului liderilor
staroveri în România şi Rusia.
-unii ierarhi staroveri din Rusia, în frunte cu Onofrei Brailovski, vor emite o
„Epistolă circulară”, încercând o apropiere de B.O.Rusă, fapt ce le-a atras
anatemele lui Kiril.
-actualmente, lipovenii din România au centrul spiritual la Brăila, fiind conduşi
de mitropolitul Timotei, ajutat de vicarii Chiprian şi Ambrozie (ultimul cu sediul
la Mân. Slava Rusă). Legăturile lor cu staroverii ruşi au fost reci în perioada
comunistă şi s-au reluat după 1989.
-B.O.R. are relaţii de frăţietate cu Cultul creştin de rit vechi (lipovenesc),
recunoscut ca Mitropolie prin Decret în 1968. Conducătorii spirituali lipoveni au
participat la toate marile evenimente şi serbări ortodoxe.

Curs 5: MIŞCĂRI MISTICE SPIRITISTE: SPIRITISMUL, TEOSOFIA,


ANTROPOSOFIA

1. SPIRITISMUL

Etimologie: de la spirit – pretenţia adepţilor că pot să comunice cu spiritele, mai


ales cu morţii (necromanţie).
Exemple biblice: Vizita lui Saul la vrăjitoarea din Endor, Simon Magul (Fapte,
cap. 8), Elima (Fapte, cap. 13).
Definiţie: Spiritismul este credinţa în existenţa spiritelor şi posibilitatea de a
obţine de la acestea „comunicări” şi soluţii prin diferite procedee.
Istoric: în antichitate – epopeea lui Ghilgameş
-la asiro-babilonieni existau „mese” pentru chemarea spiritelor (după Strabon)
-Avesta – Cartea sacră a perşilor
-Cartea morţilor la egipteni
-Spiritismul modern începe în America de Nord:
-1848 – în locuinţa lui Weckmann din Hydesville, familia Fox aude lovituri
ciudate în mobilă, comunică printr-un alfabet scris pe hârtie cu un „spirit”, de la
care află că în acea casă fusese asasinat Carol Reyn, în urmă cu 5 ani.
-adepţii spiritismului se organizează în societăţi şi, în 20 de ani, ajung la 10
milioane. Publică reviste şi chiar ţin cursuri de spiritism în colegii şi facultăţi în
cadrul unor universităţi americane.

Doctrină

-Dumnezeu e mărginit, apare din haos, nu din eternitate. El este spirit sau o
asociaţie infinită de spirite.
-există dumnezei inferiori, subordonaţi, precum şi îngeri. Există dumnezei
pentru fiecare galaxie, sistem solar şi planetă: pentru galaxii se numesc „Tată”,
pentru sisteme solare „Fiu” şi pentru planete „Duh Sfânt”. Există, deci, mai
multe „Treimi”: forţa pozitivă, cea negativă şi cea neutră.
-Dumnezeu nu e atoateştiutor, ci primeşte informaţii comunicate de ceilalţi
dumnezei.
-Dumnezeu este arhitect; el a făcut lumea din materie preexistentă, astfel: 1. un
eter (fluid) 2. spiritul mineral 3. spiritul vegetal 4. spiritul animal 5. spiritul
uman 6. înger planetar 7. înger solar ş.a.m.d., până la Fiinţa supremă. Dumnezeu
creează şi azi, însă indirect.
-Hristos nu e Dumnezeu, ci Profetul celei de-a doua revelaţii (prima fiind a lui
Moise, iar a treia a spiritiştilor). El este „dumnezeul sistemului nostru solar”. S-a
întrupat pentru a ne grăbi evoluţia. El e un simplu om, medium spiritist, însă
supus greşelii. Revine pe pământ ca spirit. A cerut iertarea vrăjmaşilor pentru a
nu-şi căuta răzbunarea în altă viaţă ulterioară. Învierea lui Hristos a fost
mistificată de ierarhia Bisericii; spiritiştii sunt cei ce o revelează…
-Fiecare spirit (la plante, animale şi om) este înconjurat de un fluid mineral
(perispirit). Evoluţia spiritelor se face prin reîncarnări. Spiritele pot fi: pure,
mijlocii, imperfecte. Lanţul existenţelor succesive până la purificarea deplină
este un împrumut din religiile orientale (din Upanişade). Spiritul uman a trecut
prin minerale, plante, animale. Reîncarnarea e hotărâtă de spiritele superioare
(predestinaţie).
-omul e compus din trup, perispirit şi spirit. Perispiritul are: corp astral şi corp
mintal. Moartea este separarea trupului de spirit şi perispirit; spiritul şi
perispiritul sunt duse lângă altele similare.
-există 4 universuri, care se învârtesc în jurul sferei divine centrale, formând o
cruce.
-în lumea de dincolo există case, mijloace de divertisment (teatre etc).
-Biserica nu e infailibilă, nu poate să mântuiască pe nimeni. Mântuirea se
realizează prin evoluţie (reîncarnări).
-ritualurile spiritiste sunt şarlatanii. Cauze: A) sunt chemate numai spirite
celebre (Napoleon, Eminescu ş.a.), care nu se ridică, prin ceea ce afirmă, la
nivelul impus de activitatea lor din viaţa cu trup. Reprezentanţi de seamă,
precum Lombroso, Flammarion, William James – n-au mai dat nici un semn
după moarte, deşi aşa pretindeau. De multe ori s-au constatat trişări, artificii,
trucuri (barba falsă a lui Abdulah).
B) Sugestia şi autosugestia, iluzia colectivă, halucinaţia, starea de transă,
hipnoza, la care contribuie liniştea profundă şi atmosfera de mister.
C) Stressul (adepţii – fiinţe dezechilibrate – îşi doresc liniştea)
D) Durerea şi exaltarea (B.P.Hasdeu).

Tăgăduiri: Marie Curie, experienţele de la Sorbona şi congresele


„demonstrative” (1968-1996) – eşecuri.
Posibile explicaţii ştiinţifice:
-existenţa subconştientului uman, care acţionează în somn, dar şi în stare de
hipnoză, transă, delir
-zgomote: contractarea rapidă a unor muşchi
-voci: ventriloci – şarlatani
-forţa fizică extraordinară
Atitudinea B.O.R.:
-în Ortodoxie, fenomenul e izolat, de aceea nu s-a produs o condamnare clară a
acestuia, ca în Biserica Romano-Catolică
-Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie condamnă spiritismul
-Sf. Ioan Gură de Aur: „nu căutaţi să aflaţi din gura morţilor adevăruri pe care
Scripturile vi le oferă în toate zilele”
-Fer. Augustin arată că legăturile dintre cei vii şi cei morţi sunt cu totul
excepţionale: „Duioasa mea mamă nu m-ar părăsi în timpul somnului meu”.
-s-au înfiinţat secţii speciale pentru „somn hipnotic” şi „delir spiritist” la
spitalele de specialitate din România (Nr.9-Gh. Marinescu), la fel ca la Londra,
Paris, Moscova etc.
-s-a constatat preluarea şi adaptarea fenomenului în lumea sectară actuală.
Concluzii:
1.nu e exclusă legătura dintre cei vii şi cei morţi; ea se face numai în cazuri
excepţionale, din voia lui Dumnezeu, cu mărturia (girul) Bisericii (exemple în
vieţile sfinţilor).
2.fenomenele şi manifestările „neobişnuite” şi „paranormale” – înşelătorii
3.Biserica Ortodoxă interzice cu desăvârşire practica spiritistă şi necromanţia
4.grija pastoral-misionară sporită faţă de cei ce suferă pierderi grele prin moartea
celor dragi.
5.combaterea spiritismului este o operă de însănătoşire morală.
6.catehizarea aparte a celor căzuţi.
7.combaterea „senzaţionalului” şi a unor mijloace mass-media care-l
promovează
8.pastoraţia preventivă – prin preoţi şi profesori de religie.

2. TEOSOFIA

Def. + etimologie: din lb. gr. – cunoaşterea desăvârşită a înţelepciunii divine.


-se consideră gnoza modernă, religia adevărată a viitorului, fără ceremonii
inhibante.
-apogeu al sincretismului eretic religios. Originea sa este în Orient, ca sistem
filosofic mistic, care falsifică învăţăturile Bisericii, înlocuindu-le cu propriile
concepţii
-pretinde „refacerea” unităţii Bisericii prin declararea adevărului universal, pe
baza sincretismului.
-pretinde împăcarea religiei cu ştiinţa modernă.

Organizare:
-sec XIX: Helena Blavatsky îşi părăseşte soţul, bătrânul general rus Nikifor
Blavatsky şi pleacă în Asia Mică, unde se întâlneşte cu magicianul Metaman, cu
care practică spiritismul. Ajunge în Italia, dorind să-l atragă pe Garibaldi, e
rănită, va pleca la Paris, unde va practica magia. În 1870, pleacă la Cairo, unde
se reîntâlneşte cu Metaman. Aici practică hipnoza, dar este expulzată. Se
întoarce la Paris, unde îl cunoaşte pe colonelul american Samuel Olcott. Pleacă,
în S.U.A., se căsătoresc, şi, în 1875, înfiinţează Societatea teosofică. Căutând să
dovedească netemeinicia spiritismului, fac pelerinaje în India şi Tibet. Sunt
expulzaţi din S.U.A şi fug în India, unde îl atrag şi pe baronul de Palma, care le
lasă întreaga avere.
-Helena moare, iar Olcott îşi amenajează un castel în India, adevărat centru de
cultură, unde este atrasă şi următoarea lideră, englezoaica Annie Bessant, care
va organiza multe filiale ale grupării în Europa.
-adevăratul maestru al teosofiei: Krishnamurti, poet şi eseist indian, preia
societatea după Bessant. Numit „mare maestru” şi „mesia indian”, el a rămas
păgân până la moarte. Plăcut, cult, poliglot, a susţinut conferinţe la marile
universităţi ale lumii (inclusiv în România, la Iaşi, în 1930), răspândind teosofia
pe mapamond.
În România: încă din 1924 s-a ţinut un congres teosofic la Bucureşti, fără prea
mare succes. Sunt atrase personalităţi culturale: Zoe Palade, Maria Sachelarie,
Bucura Dumbravă, alţi poeţi şi scriitori. Au reapărut după 1989, tot între poeţi,
prin muzee şi edituri; atrag foarte mult tineret.

Definiţie: Teosofia este acea mişcare de nuanţă spiritistă care susţine ideea unei
pretinse cunoaşteri nemijlocite a „esenţei lui Dumnezeu”, cu ajutorul unei
„iluminări”.

Doctrină:
-Dumnezeu există, dar e imanent – în natură (panteism)
-Iisus Hristos – simplu om, dar pildă de perfecţiune
-fiecare epocă are mântuitorul ei: Buda, Hristos, Krishnamurti.
-nu există dogme şi autoritate bisericească: fiecare religie e adevărată, dar
teosofia e religia perfectă
-sufletul există în natură, nu-i creat de Dumnezeu (Dumnezeu=natura).
-moartea e necesară, pentru reîncarnări succesive. Sufletul trece prin mai multe
corpuri, evoluează numai spre bine.
-omul=animal superior, nu e deosebit de alte vietăţi. Se interzice consumul de
carne.
-scopul ultim al vieţii: atingerea Fiinţei Universale.
-lumea e predestinată (karma).
-cosmosul e în continuă transformare.
-nu există iad. Acesta se defineşte prin suferinţele sufletului întrupat.

3. ANTROPOSOFIA

-mişcare religioasă derivată din teosofie, care-l pune în centrul atenţiei pe om.
Fondator: Rudolf Steiner, fost secretar general al secţiei germane a Societăţii
teosofice;
-studiază la Viena, ajunge doctor în filozofie la Rostok; a studiat şi medicina
umană şi veterinară;
-s-a separat de Annie Bessant, care, ca să se răzbune, l-a numit „catolic” şi
„iezuit”, acuzându-l că practica magia neagră.
-Steiner e sincretist şi acceptă evoluţionismul. Deviza sa este: „înţelepciunea nu
este decât în adevăr”.
-spre deosebire de teosofie, care falsifică creştinismul, antroposofia pretinde că
rămâne în sânul creştinismului, ca o cale nouă de a ajunge la unirea cu
Dumnezeu prin cunoaştere. Steiner pune toate religiile pe acelaşi plan şi susţine
importanţa dogmelor catolice pentru soluţionarea marilor probleme din Biserica
apuseană.
-în 1925 scrie „Teze antroposofice” – în care promovează noul concept:
„deificarea naturii umane” oferită exclusiv iniţiaţilor.
-mişcarea antroposofică premerge curentului sincretic New Age.

Doctrină

-Dumnezeu e confundat cu creaţia. Se vede influenţa darwinistă: generaţia


spontanee
-înţelepciunea este în Adevăr = Dumnezeu (valoare eternă, impersonală). Se
neagă învăţătura că Dumnezeu este Persoană (Treime de Persoane).
-Hristos e o „apariţie” – dovadă a reîncarnării, după cele 2 genealogii (Matei şi
Luca). Sunt 2 persoane cu acelaşi nume (Iisus), care au contribuit la întruparea
entităţii lui Hristos: 1. Hristos – fiul omenesc (al lui Solomon, din spiţa lui
Zoroastru) – supus erorii, dificultăţilor morale, şi 2. Hristos, fiul lui Natan, cu
eul în 3 corpuri: corp fizic, corp eteric şi corp astral.
-Forţele transmise de Buda şi Zoroastru copilului Iisus din Natan l-au pregătit
pentru primirea entităţii lui Hristos. La botezul în Iordan, Zoroastru părăseşte
fiinţa lui Iisus, iar locul lui este luat de entitatea hristică.
-un nou concept: „fantoma” lui Hristos – forma originară a corpului, care
absoarbe materia, pe care o abandonează la moarte. Moartea e o degenerare a
„fantomei”, cauzată de influenţe demonice, care-l atrag pe om spre „cenuşă”
(humă, pământ). În cazul lui Hristos, acesta a fost atras de sare (Matei 5,13),
care nu se strică. Acelaşi verset vorbeşte, însă, şi de lumina lumii – fapt trecut cu
vederea de exegeza antroposofică.
-Când Hristos era pe cruce, „fantoma” sa a rămas intactă. Uns cu miresme,
acestea I-au volatilizat trupul. Astfel, „fantoma”, lipsită de elementele terestre,
dă iluzia învierii şi dă naştere unor confuzii (a se vedea dialogul cu Maria
Magdalena). Hristos, aşadar, oferă un „germene” pentru reconstituirea stării
iniţiale a „fantomei” noastre.
-teoriile lui Steiner se apropie de detractările ateilor şi criticilor Bibliei de la
Tubingen, care propun demitizarea Bibliei, „moartea lui Dumnezeu” etc.
-Reîncarnarea sufletului = peregrinare, metempsomatoză
-Sufletul trăieşte între corp şi spirit. Ca spirit, omul trebuie să fi existat înainte
de naşterea sa. Se reîncarnează acelaşi spirit care a moştenit facultăţile create în
vieţile anterioare.
-Sufletul omenesc e o parte din lumea sufletelor, aşa cum corpul face parte din
lumea fizică. Lumea sufletelor e formată din „granule sufleteşti” şi e guvernată
de 2 forţe fundamentale: simpatia şi antipatia. Are 7 regiuni: a poftei arzătoare, a
excitabilităţii fluide, a dorinţelor, a plăcerii şi durerii, a luminii sufleteşti, a
puterii sufleteşti active, a vieţii sufleteşti. Ele se întrepătrund.
-Spiritul este centrul fiinţei omeneşti, trupul este mijlocul prin care spiritul
cunoaşte lumea fizică, iar sufletul este mijlocitorul între spirit şi trup. După
moarte, sufletul e legat numai de spirit. Poftele trupeşti continuă după moarte
pentru o vreme; spiritul va fi eliberat de suflet după ce acesta se va lepăda de
orice predispoziţie spre existenţa fizică (ecranizare celebră: Fantoma mea
iubită).
-împărăţia spiritelor – o lume a Marelui Tot, a topirii în Nirvana – are mai multe
regiuni: 1. cu arhetipurile lumii fizice (făcându-se abstracţie de viaţă: doar forme
de minerale, plante, animale, oameni); 2. arhetipurile vieţii (numită şi „viaţa
curgătoare”); 3.arhetipurile a tot ceea ce este sufletesc (adică trăiri interioare); 4.
de legătură între primele 3 regiuni; 5.-7. –secrete (conţin forţele creatoare ale
arhetipurilor înseşi; intenţiile care stau la temelia lumii).
-pelerin prin împărăţia spiritelor, sufletul, între 2 reîncarnări, ajunge la
inexistenţă. Numai spiritul, odată „copt”, se reîncarnează. Dacă îşi atinge scopul
reîncarnărilor succesive, el nu se va mai reîncarna, ci va rămâne în lumea
spiritelor, participând, prin înţelepciunea sa, la înţelepciunea divină.

PEDAGOGIA „WALDORF”

-tip de pedagogie special propus de Steiner şi antroposofie


Etimologie: s-a aplicat pentru prima oară copiilor angajaţilor fabricii de ţigări
Waldorf Astoria din Stuttgart, proprietate a lui Emil Molt (1919). Se dezvoltă,
mai cu seamă, în Anglia, la Ilkley (1923).
Principii:
-libertate de gândire a elevilor în 4 mari domenii: ştiinţă, artă, religie, morală,
care au fost de la început un întreg.
-dezvoltarea imaginaţiei
-inspiraţia acceptată prin „impulsul hristic”
-intuiţia – singura cale a adevăratei morale
-cultivarea memoriei
-înţelegerea cifrei 7
-euritmia modernă (descoperirea talentelor).
CURS 6: MIŞCĂRI MONDIALE ANTICREŞTINE ŞI
MISTIC-SINCRETICE: FRANCMASONERIA ŞI NEW AGE

1. FRANCMASONERIA

-organizaţie secretă pseudo-religioasă.


-Etimologie: -masoneria = meseria de a face casă Domnului (Templu, Cort,
Ziggurat, Locaş) – prezentă în toate religiile.
-franc- /masoneria = masoneria franceză, devenită definitorie pentru gruparea în
sine, datorită succesului avut în lupta cu Biserica şi monarhia.
Istoric: -se pierde în negura timpului; din totdeauna au existat organizaţii
secrete, pseudo-religioase, care au vrut să deţină controlul în toate domeniile
puterii (politic, militar, economic, religios, social). Un posibil început: Turnul
Babel.
-Organizarea reală, actuală, a masoneriei: Anglia, 1717 – scade zelul pentru a
construi edificii religioase, iar breasla zidarilor liberi, condusă din umbră de
predicatorii Desaguliers şi Anderson şi de arheologul Payne, îşi propune să
„zidească un templu spiritual în inima omului, prin cultivarea a ceea ce este bun,
nobil şi frumos”. Aşa a apărut masoneria albastră (engleză) sau Lojile Sf. Ioan.
-Pătrunde în toată Europa, prin capete încoronate, nobili şi conducători religioşi,
fiind, de multe ori, organizată din umbră de evrei, care nu au abandonat ideea
mesianismului terestru şi au căutat să se infiltreze în toate structurile de putere
pentru a-şi pune în aplicare planurile. Aşa se explică faptul că francmasoneria
preia multe principii din Talmud, Cabală şi utilizează forme de magie.
-1756 – evreul Ştefan Morin introduce în America cele 25 de grade ale
francmasoneriei templierilor.
-alt evreu, Iosef Balsamo, numit şi Cagliostro, înfiinţează francmasoneria
coptică, incluzând şi femei.
-fraţii evrei Bedarride din Avignon au înfiinţat francmasoneria Misraim, cu 90
de grade.
-Francmasoneria are o contribuţie decisivă la declanşarea şi desfăşurarea
revoluţiilor burgheze din Franţa şi Anglia, a celor de la 1848 şi a războiului din
1870, la desfiinţarea monarhiilor în Portugalia, Rusia, Spania (temporar), Franţa
etc.

Organizare

-în loji – un fel de cluburi, conduse de venerabili, ajutaţi de consilii. Lojile se


adună în Marea Lojă, condusă de Marele Maestru.
-există un ritual de primire a novicelui în lojă; acesta e adus în templu legat la
ochi şi i se pun înainte: globul pământesc, ghiveciul cu o floare, craniul, o carte
deschisă, un dreptar (cumpănă, poloboc) şi un compas – simboluri ale naturii,
ştiinţei şi dreptăţii. Templul se sprijină pe doi stâlpi, numiţi după model V.T.,
Iachim şi Boaz. Noul iniţiat depune un jurământ, luând asupra sa pedepse aspre
în cazul divulgării vreunui secret.
-deziderat oficial: lucrează pentru întronarea în lume a celor 3 principii ale
Revoluţiei franceze: libertate, egalitate, fraternitate.
-Libertate – contra monarhiei (puterii politice) şi religiei => anarhişti
-Egalitate – în privinţa proprietăţilor (iată originea comunismului!)
-Fraternitate – propun realizarea unui stat în stat (stat deasupra statului) =>
împotrivirea faţă de sistemele de apărare sau aservirea lor

Doctrina

-nu există Dumnezeu. În mod impersonal, este recunoscută existenţa Marelui


Arhitect al Universului (după gradul 25, Acesta primeşte alte numiri, precum:
îngerul luminii, geniul muncii, spiritul focului, francmasoneria însăşi, natura
însăşi sau Omul). Promovează lozinci precum: Război lui Dumnezeu! Război de
moarte creştinismului!
-Adam a fost cel dintâi francmason.
-afirmă că-şi întemeiază principiile pe iubirea aproapelui, pe faptul de a nu face
rău la nimeni etc.

Organizare

-la ora actuală, în lume sunt mai multe rituri, ca de pildă: scoţian, york, lojile
albastre, Rotary Club etc. Membrii francmasoni ocupă diferite grade în ierarhiile
lojilor (de regulă, sunt 33 de grade în total).

În România

-francmasoneria a fost în spatele unor mari evenimente istorice, precum:


revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor, Unirea de la 1918, frământările
interbelice, bolşevismul, evenimentele din 1989.
-1734 - italianul Chiaro înfiinţează primele loji la Galaţi şi Iaşi
-1750 – francezul Louis Davin înfiinţează loji la Iaşi şi Bucureşti, apoi la
Braşov, Sibiu, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc
-încă din 1744, Jean Louis Carra îl atrage în loja din Sibiu pe prinţul Al.
Moruzzi, apoi pe Ioan Piuariu Molnar.
-presupunerea de apartenenţă la francmasonerie planează asupra lui Horea
(1784).
-1848 – Loja celebră Dreptate – Frăţie din Bucureşti.
-1866 – abdicarea lui Cuza, el însuşi mason.
-1880 – ia fiinţă Marea Lojă Naţională din România (cu implicarea lui
C.D.Gherea şi stârnind protestele lui M. Eminescu şi Melchisedec Ştefănescu).
-1937 – o delegaţie a Marii Loji Naţionale, condusă de Ioan Pangal, a dat o
declaraţie solemnă de autodizolvare în faţa patriarhului Miron Cristea. Nu s-a
aplicat în realitate.
-1940-1941 – prigonirea francmasoneriei de către legionari.
-după al II-lea război mondial şi înţelegerea de la Yalta, structurile comuniste
din România au fost înfiinţate de lideri masoni: Ana Pauker, Iosif Chişinevski,
M. Sadoveanu (grad 33).
-după 1989, se remarcă: Al Paleologu şi Dan Amedeu Lăzărescu. Actualul Mare
Maestru se numeşte Eugen Ovidiu Chirovici.

Strâns legată de francmasonerie este mişcarea sionistă mondială. Ea nu este


recunoscută de evrei, nici de masoni, secte mozaice, ideologi cabalişti şi
talmudişti. Totuşi, s-a semnalat existenţa ei prin publicarea, în 1923, a
Protocoalelor înţelepţilor Sionului – în care sunt sintetizate mai multe principii
ideologice, între care reţinem: Scopul scuză mijloacele. Mulţimea e oarbă.
Puterea iudaică nu poate fi învinsă. Războaiele economice. Victimizarea evreilor
(mijloc francmasonic pentru a pune mâna pe putere). Setea după aur.
Monopolurile. Anarhia. Sporirea înarmărilor. Votul obştesc. Viitoare lovitură de
stat mondială. De ce suntem noi un popor ales? Dreptul celui mai tare e singurul
drept. Universităţile reduse la neputinţă. Desfiinţarea învăţământului liber.
Regele evreilor – patriarh şi papă. Sistem financiar mondial. Etc. etc.
-publicarea Protocoalelor a stârnit reacţii vehemente în epocă şi a stat la
originea declanşării fascismului, ca replică ideologică antisemită.

2. NEW AGE

-mişcare mistico-păgână şi sincretistă la dimensiuni cosmice.


-nu e o religie, însă are caracter religios. Nu e o filozofie, dar propune o viziune
proprie asupra lumii şi omului. Nu e nici ştiinţă, dar pretinde că se foloseşte de
legi „ştiinţifice”. Combină ezoterismul şi ocultismul, gândirea mitică şi magică,
astrologia şi superstiţiile. Adepţii, în cea mai mare parte, se pretind creştini, însă
„evoluaţi” în gândire şi concepţie; o mică parte provin din spectrul sectar
mistico-păgân (Fraternitatea Albă, Graal-ul). Mulţi dintre ei sunt, la origine,
spiritişti, teozofi, antropozofi. Au legătură cu francmasoneria, în special prin
ritul scoţian şi rosacrucieni.
-Nu au: fondator, sediu social, cărţi sacre, lider, dogme etc.
Reprezentanţi: Carl Gustav Jung, Huxley, Lessing, fizicianul Capra. Mai nou:
Dan Brown (Codul Da Vinci); Ecranizări celebre: Harry Potter, Stăpânul
inelelor etc.
Doctrina: se fundamentează, potrivit specialiştilor, pe „cei 4 stâlpi”:
1. pretenţia de a „împăca” religia cu ştiinţa.
-Universul este un uriaş corp viu unic; toate fiinţele sunt înrudite, formează o
familie. Omul nu e liber şi răspunzător de faptele sale; e o parte din întreg.
Susţinerea panteismului. Negarea creaţiei.
2. Religiile orientale
-sunt promovate pentru că întruchipează cel mai bine acel vis al unităţii primare
şi al contopirii.
-taoismul: -organismul viu unic – forţele opuse yin şi yang – se menţin în
echilibru reciproc.
-yin – femininul: obscur, pasiv, învăluitor, introvertit, sintetic
-yang – masculinul: luminos, activ, creator, extravertit, analitic
-credinţa în reîncarnare; practicile yoga
-New Age aduce, în paralel, şi reproşuri creştinismului: că se bazează pe dogmă
şi morală impuse din exterior; că dezbină (a produs conflicte, schisme,
războaie); că exagerează cultul şi canoanele, fără să lase omul să-şi manifeste
„sinele”; că vorbeşte de păcat, care de fapt nu există; că nu are trăire, experienţă
tainică…Practic, omul new-age-ist îşi pierde calitatea de persoană.
3. Noua „psihologie”
-concepţia „sinelui” – aproape de Dumnezeu, dacă nu chiar Dumnezeu însuşi –
promovată de Jung
-se vorbeşte de un inconştient colectiv, prezent în toţi oamenii
-stările şi trăirile excepţionale avute de sfinţi se repetă în fiecare din noi, sub
formă de beatitudine, plenitudine, experienţă mistică, suprasenzorială – acesta e
Dumnezeu, sau măcar ceva din El.
-concepţii noi: rebirth, (noua naştere), chanelling (intrarea în contact cu lucruri
sau fiinţe de dincolo de lumea văzută).
4. Astrologia
-ezoterismul, cunoaştere tainică – prin „citit în stele” şi horoscoape
-în 2000, soarele a intrat în constelaţia Vărsătorului, începând astfel Noua Eră
(New Age), în care se va schimba cursul lumii şi al istoriei.
Vechi ere:
-Taur – Imperiile Mesopotamiei
-Berbec – era mozaică
-Peşti – era creştină (ihtis)
-Vărsător – New Age

Premergători ai New Age: gnoza şi gnosticii, Simon Magul etc.


În cartea sa Reîntoarcerea lui Cristos, Alice Bailey a scris că El a fost doar o
„idee”, care s-a întrupat în: Buda, Hermes, Zarathustra, Iisus, Mani etc.

Alte elemente favorizante sau definitorii pentru New Age:


-stressul: omul contemporan visează la o lume fără conflicte, o lume de
conciliere şi de fraternitate universală, la armonia între trup şi suflet, între trecut,
prezent şi viitor.
-eul – hipertrofiat
-sincretismul: poţi să aparţii liniştit mai multor religii
-triumful „ecumenismului”
-adevărul este „ce e bun pentru tine” (egoism)
-alt dicton: Iubeşte şi fă ce-ţi spune inima! – la baza distrugerii familiei, a
creşterii ratei divorţurilor, a concubinajelor, a pornografiei infantile şi pedofiliei,
a acceptării şi promovării publicitare a perversiunilor şi păcatelor contra firii.
-promovarea conceptelor de pace şi armonie universale; mobilizarea generală a
forţelor „de bine” şi „pentru bine” (yoga, meditaţia, relaxarea), dar şi premoniţia
unor lupte grele, apocaliptice (Armaghedonul, filmul Stăpânul inelelor etc.).
-Adevărul nu stă în teoretizare, ci în practică: După roade se cunoaşte pomul…
(Notă: În fapt, adevărul stă în strânsă legătură cu discernământul, nu cu raportul
teorie/practică).
-Autosuficienţa omului, considerat aprioric bun. Omul n-are nevoie de revelaţie,
răscumpărare sau har. N-are păcat.
-credinţa e o formă de a se experimenta pe sine. Presupune, deci, o lucrare de
introspecţie; dar nu se pot depăşi barierele eului propriu. Rugăciunea =
coincidenţă cu eul cel mai profund.
-cosmologia panteistă: lumea apărută prin emanaţie, din sufletul ei, Dumnezeu.
-suferinţa e absurdă şi sterilă. Răscumpărarea vine prin tehnici: relaxare,
activarea potenţialului energetic (bio-energo-terapie), nu prin suferinţa lui
Hristos. Moartea = accesul la o nouă reîncarnare, urmată de altele, până la
Nirvana.
-astrologia, „semnele” etc. conduc spre abstractizare. Se elimină concretul:
naşterea reală a lui Hristos realizează unirea între Dumnezeu şi om (după Sf.
Atanasie şi Sf Maxim: Hristos – Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se
îndumnezeiască). Contrar acestei idei, New Age vorbeşte de mistica unirii (toate
sunt una, în chip impersonal).
-Hristos este un fel de „inimă” a materiei (după Teilhard de Chardin); El ar
atrage spre sine ca un magnet întreaga realitate materială. Se exclude, deci,
istoricitatea lui Hristos: faptul că se naşte, pătimeşte, se jertfeşte, moare şi
înviază. După înviere, îşi păstrează semnele rănilor.
-ocultism, vrăjitorie, magia prezentată ca fiind „albă” – benefică pentru om şi
natură (ex.: „Harry Potter”). În realitate, orice formă de magie este „neagră” – se
realizează cu puterea demonică, opusă harului dumnezeiesc.
Concluzie: New Age ne lasă absolut singuri, cu toată pleiada de constelaţii,
religii, guru, horoscoape, calcule numerologice, premoniţii şi predispoziţii etc.
Ne condamnă să devenim, pentru noi înşine, propriul Mântuitor (culmea
egoismului!).
CURS 7: SECTE RELIGIOASE SINCRETISTE, OCULTISTE, MISTICE,
PĂGÂNE ŞI DEMONICE

A). SINCRETISMUL ORIENTAL

1. Hare Krishna – Asociaţia internaţională pentru conştiinţa lui


Krishna

-întemeietor: Swami Prabhupada – S.U.A., 1960.


-doctrină: Krishna – Dumnezeu unic, creator al lumii. Cunoaşterea lui se face
prin Bhakti-yoga (yoga devoţiunii). Dumnezeu este Spirit. Toţi oamenii trebuie
să ajungă la conştiinţa interioară de natură „divină”. Sufletul = antimaterie. Cred
în reîncarnare.
-manual: Bhagavat – Gita. Scrieri sacre: Vedele.
-practici: veşmânt tradiţional indian (galben-portocaliu), raşi în cap (cu şuviţă-n
creştet); răspândesc literatura specifică; se adună în săli speciale, cântă mantre,
ard lumânări şi beţişoare parfumate.
-yoga este de două feluri: 1.ascendentă, atunci când pleacă de la simţuri, prin
minte, ajungându-se la starea de brahman.
2.descendentă (recomandată de Hare Krishna): descoperirea sufletului, trezirea
conştiinţei spre a vibra în armonie cu Krishna. Aceasta este mai accesibilă
europenilor, pentru că nu impune restricţii, în afara regimului vegetarian.

2. Zen

-mişcare originară din Orient, mai ales din Japonia şi India.


-provine din budismul zen, înfiinţat în sec. XIII de maestrul Dogen în Japonia.
-în Europa, secta zen e adusă de Taisen Deshimaru, autorul cărţii Zen adevărat
(tradusă şi la noi şi publicată în 1993, la Ed. Axis mundi). Tot el a înfiinţat
„Asociaţia internaţională Zen” şi a organizat peste 100 de „dojo” (grupe) de zen.
La Paris au un templu special, considerat „mănăstire”. Pentru România şi
Ungaria, lider spiritual zen este Yvon Bec.
-Doctrină: tema centrală este „zazen”, de la „za” = a te aşeza şi zen = meditaţie,
concentrare => a te aşeza la meditaţie, într-o poziţie intensă de concentrare.
-Panteism: Dumnezeu este energia fundamentală a Universului.
-Practici: adepţii par obosiţi, neglijenţi şi practică meditaţia în locuri publice,
adesea împreună cu cerşetoria sub forme mascate: cântă, pictează etc.
-„concentrarea” se realizează în urma aşezării pe o pernă neagră, rotundă, în
poziţia „lotus”, cu respiraţia controlată.
-alte practici: ikebana, caligrafia, ceremonia ceaiului, parfumuri, pictură, teatru,
alimentaţie vegetală, arte marţiale.

3. Ananda Marga (Calea Fericirii)

-org. în India de către Baba – mare guru; pătrunde în Europa (Elveţia) şi S.U.A.
-se pretinde salvatoarea credinţei.
-Doctrină: odată la câteva mii de ani, vine un reformator care-i readuce pe
oameni pe calea morală. Aşa au apărut ei, adepţii acestei grupări. În rândurile lor
se găsesc oameni de ştiinţă (medici, informaticieni, biologi, astronomi), care
explică şi adaptează în sistem budist şi hindus noile cuceriri ale ştiinţei. Susţin
că fiinţa umană e legată de energia cosmică prin 7 centre energetice (chakre). Au
teoria despre „microvita” – o formă primitivă de viaţă, care face legătura între
fizic şi psihic, are rol terapeutic şi poate fi ajutată prin practici yoga şi meditaţii
specifice. Cred în reîncarnare.
-Practici: se guvernează după un Regulament: adeptul trebuie să-şi schimbe
numele, să se îmbrace oranj, să cedeze 2% din venituri grupării. Ceremoniile au
loc în imobile speciale, în faţa unor planşe cu rugăciuni în sanscrită. Ritualurile
constă în: meditaţii (relaxare+somnolenţă), alternând cu cântări orientale şi
dansuri. Liderii au aspectul unor călugări budişti; se numesc dada (frate) şi didi
(soră).
-planează asupra unor adepţi ai Ananda Marga acuzaţii că ar fi la originea unor
incendieri, asasinate etc.
-în România: conferinţe, ceremonii rituale, organizare de asistenţă socială –
colectare şi distribuire de ajutoare la spitale de copii, centre de reeducare etc.

4. Meditaţia transcendentală

-fondată de indianul Maharishi Mahesh Yogi; apare în S.U.A., în 1959.


Actualmente: peste 5 milioane de adepţi pe glob.
-scop: răspândirea tehnicii de meditaţie numită „a inteligenţei creatoare”;
-origine hindusă: tehnicile au, în opinia adepţilor, mai mult efecte psihice decât
religioase. De aceea, ei susţin că nu sunt o religie, ci o practică naturală.
-meditaţia a ajuns să fie predată în şcoli şi Universităţi şi practicată în mânăstiri
apusene.
-există peste 10.000 de instructori de meditaţie. Ei predau, contra cost, „cele 16
rugăciuni de iniţiere”. Este aleasă câte o mantra – formulă de incantaţie, asupra
căreia se meditează câte 20 de minute, dimineaţa şi seara. Efecte: influenţează
benefic spiritul, reduce tensiunea cerebrală, înlătură stresul. Este suficient, zic ei,
ca toţi oamenii să mediteze de două ori pe zi, să se cufunde în eul lor profund,
pentru a se elibera, ajungând astfel la Absolut. Promovează „efectul Maharishi”:
dacă rădăcina pătrată din populaţia globului practică în mod concomitent
meditaţia transcendentală, se manifestă un efect de câmp, care: reduce
conflictele, sporeşte randamentul, îmbunătăţeşte starea economică (toate acestea
prin înlăturarea stresului din „conştiinţa colectivă”).
-au dorinţa de globalizare; speră într-o viitoare conducere unică pe glob.
-în România: pătrunde clandestin în anii 1980, printre intelectuali şi practicanţi
de yoga. În 1992, se înregistrează oficial, cu sediul la Cluj şi denumirea
„Asociaţia din România a Societăţii Internaţionale de Meditaţie Maharishi Ayur-
Veda”. Cursurile de meditaţie se propagă rapid prin Case de cultură: primele
gratuit, următoarele plătite. Pentru obţinerea gradului de instructor se aplică o
şcolarizare intensivă.

5. „Mama pură”: Shri Mataji Nirmala Devi şi Sahaja Yoga

-originară din India, f. bogată, studiază în Anglia şi întemeiază o religie bazată


pe iubirea de mamă.
-şi-a îndreptat atenţia spre ţările din Europa de Est. În România s-a înregistrat
încă din 1991 „Asociaţia Sahaja-Yoga România”.
- se consideră „mama sfântă” şi „noua fecioară a României” (blasfemii la adresa
Maicii Domnului). A organizat întruniri cu numeros public (intrare liberă) la
Sala Palatului, Sala Polivalentă etc.
-doctrină: omul se naşte cu energie (sahaja = înnăscut, spontan), adunată în 7
chakre de-a lungul şirei spinării şi aşezată apoi în osul sacral (energia kundalini).
-cult: adepţii se strâng în jurul tabloului „Mamei” (idol), luminat cu lumânări. I
se adresează mantre şi rugăciuni (printre care şi Tatăl nostru…). Sunt executate
anumite tehnici şi poziţii de yoga (sahaja-yoga) cu totul speciale: trezirea
chakrelor, aruncarea „răului” la pământ etc. Condamnă toate celelalte tipuri de
yoga.
-îi consideră iniţiaţi pe Iisus, Mohamed, Buda etc.

6. Secta de la Poona (Bombay) sau Fiii înţeleptului Bhagwan

-Bhagwan = yoghin şi chiromant cu calităţi hipnotice, retras în S.U.A., căsătorit


cu o fată bogată, cu 30 de ani mai mică decât el; trăieşte într-un palat luxos
lângă New York.
-Practică: şedinţe colective de meditaţie dinamică, conducând până la delir şi
„extaz”, mergând până la depersonalizare (după 18 ore de exerciţii).
-În România: pătrunde mai ales în oraşe de provincie: Timişoara, Cluj, Arad,
Constanţa.

7. Misiunea luminii divine

-sectă fondată şi condusă de Maharaj Ji – „cel mai tânăr Mesia” (n. 1958).
-o nouă „cunoaştere” energia vitală din noi înşine, revelată prin experienţa a 4
meditaţii: 1. la cuvântul „vibraţie”, 2. la lumină, 3. la muzica celestă 5. la nectar.
-mare putere financiară. Liderul trăieşte o viaţă luxoasă în Colorado – S.U.A.

C. MISTICA NEOPĂGÂNĂ PARSISTĂ

1. Mărturia credinţei Baha’i

-fondată de iranianul Baha’u’llah (sec. XIX), are sediul central pe Muntele


Carmel (Palestina). În lume sunt mai multe milioane de adepţi.
-istoric: Baha’u’llah a fost unul dintre adepţii lui Mârza Ali Muhamad – un
reformator şiit din sudul Persiei, prigonit, închis şi exilat vreme de 40 de ani,
timp în care a trimis scrisori şi memorii tuturor şefilor de state şi de religii din
vremea sa. Ceea ce n-a reuşit el, va desăvârşi discipolul său, Baha’u’llah.
-doctrina: toate religiile au o sursă divină comună. Adepţii Baha’i au un respect
deosebit pentru celelalte religii, de aceea pretind că au o mare toleranţă şi nu fac
prozelitism. Singura formă de atragere a adepţilor este exemplul personal.
-Dumnezeu a trimis oamenilor profeţi pentru a le dezvălui voinţa divină:
Krishna, Moise, Iisus, Mohamed, Baha’u’llah (învăţătura lui Moise = bobocul, a
lui Iisus = floarea, a lui Baha’u’llah = fructul).
-Cărţi sfinte: Biblia şi Coranul – toate anunţă venirea lui Baha’u’llah.
-scopul pretins: de a stabili unirea între oameni. Consideră că toţi cei ce doresc
unitatea omenirii sunt deja baha’i (chiar dacă nu şi-au exprimat apartenenţa la
baha’ism).
-practici: rugăciunea are un caracter individual. Trupul e considerat „slujitorul
sufletului” – de aceea sunt interzise: drogurile, alcoolul etc. Ţin congrese în
toată lumea. Au un calendar cu 19 luni a 19 zile, + 4-5 zile intercalate, numite
„ale ospitalităţii”.
-în România: o poziţie favorabilă baha’ismului are Regina Maria a României.
-s-au semnalat în anii 1950 printre saşii transilvăneni.
-în anii 1980 – printre studenţii străini, iranieni şi irakieni, în cămine.
-în 1991 s-au înregistrat ca Asociaţie legală. Pretind că au 7000 de adepţi.

2. „Omul perfect” sau adepţii lui Gurdjiev

-Gurdjiev – n. la Alexandropol (1877); a călătorit mult şi şi-a răspândit ideile


împreună cu Peter Uspensky.
-idei doctrinare: unitatea se obţine prin lupta între „da” şi „nu” – fără ea,
persoana nu progresează. Omul actual e adormit spiritual, funcţionează ca o
maşină. El trebuie „trezit” (stimulat prin muncă, efort fizic: parcurgerea de
drumuri lungi, zidirea de case, doborârea arborilor, plantarea livezilor etc. În
plus, muzică şi dansuri, cu tehnica „stopului” – la un moment dat, trebuie să se
oprească brusc şi să rămână cât mai mult în acea poziţie).
-adepţi printre imigranţii ruşi din Europa Occidentală.
D. Ocultism şi fanatism asiatic

1. Secta Moon (Asociaţia pentru unificarea creştinismului


mondial)

-fondată în Coreea de Sud de Moon Sun Myung – „noul Mesia” – exclus de la


penticostali. Acesta a scris „Principiile divine”. Se consideră cel ce termină
lucrarea începută de Hristos şi stopată prin răstignirea lui. El trebuia să găsească
o femeie perfectă, împreună cu care să reînnoiască lumea. Aceasta va fi a 5-a
soţie a lui Moon, o studentă de 18 ani, căsătorită cu el când acesta avea peste 50.
Secta deţine averi uriaşe, cu care Moon (aflat în clasamentul „top” al bogaţilor
lumii) şi-a cumpărat titluri ştiinţifice. Moon speculează religios afilierea politică
la mişcările anticomuniste, spunând că regatul lui Dumnezeu pe pământ nu se
poate realiza din cauza comunismului.
-doctrină: trăim zilele din urmă, când avem de-a face cu mişcări şi manifestări
de tip „Cain şi Abel” (inclusiv revoluţiile şi războaiele, profeţind cel de-al treilea
război mondial). Predică: „Haideţi să-l înfrângem împreună pe Satan!” –
promovează înfricoşarea adepţilor.
-practici: oficierea de mii de „căsătorii” simultan (în 1995 – recordul: peste
360.000 de perechi). Se recomandă poligamia şi libertinajul (aşa se strâng sute
de mii de cupluri). Sunt impuse: postul negru, rugăciunile istovitoare, prestarea
de muncă neplătită în întreprinderile sectei – până la 16 ore pe zi!
-în România: se organizează sub paravanul unor asociaţii de studenţi, profesori,
femei.

2. Societatea creatoare de valori (Sokka Gakkai)

-fondată în 1930 de Makiguchi – şintoist japonez, promovează învăţătura


călugărului budist Nichiren, considerat o reîncarnare a spiritului lui Buda. În
1965, devine al treilea partid politic, ca importanţă, în Japonia. Deţine o
universitate şi are înregistraţi 7 milioane de adepţi.
-practici: abstinenţă, rugăciune, adorarea florii de lotus, îndoctrinare severă,
supunere maximă cerută adepţilor, prozelitism activ.

3. Lumina adevărului

-înfiinţată în 1960 de industriaşul japonez Okada, care fusese ruinat în 1945. El


pretinde a avea puteri tămăduitoare.
-idei centrale: 1. Ştiinţa reprezintă baza credinţei. 2. Omul, ros de boli, se
vindecă doar prin lumina spirituală venită de la Dumnezeu.
4. Alte grupări

Ritul Thé – nouă atracţie în universităţile chineze – propune: uciderea cu pietre a


fetelor necinstite, înlăturarea tinerilor destrăbălaţi şi a soţilor infideli;
Falungong – secta libertinajului sexual, cu manifestări zgomotoase în S.U.A şi
Europa
Lamaismul – după numele celebrului Dalai Lama – suveran şi mare preot în
Tibet, nerecunoscut de autorităţile chineze. Mişcarea, la origine, este budistă,
dar s-a propagat cu repeziciune în S.U.A. şi Europa, adepţii realizând un
sincretism cu elemente doctrinare creştine: rugăciunea minţii, isihia, meditaţia.
Taoismul şi Kyopo – religii naturiste istorice, se află la originea mai multor
secte asiatice sincretiste.

E. SINCRETISMUL DIN AMERICA ŞI EUROPA

1. Biserica scientologică

-fondată şi condusă de L. Ron Hubbard (California, 1991). Deţine averi uriaşe.


Practică prozelitismul, cu ţinte precise: personalităţi publice, mai cu seamă din
lumea show-biz. În unele ţări (ex.: Germania) e interzisă.
-scop: crearea unei lumi mai bune, prin înţelegerea realităţilor vieţii.
-foloseşte metode ştiinţifice psihanalitice şi valorifică elemente doctrinare din
budism şi hinduism (reîncarnarea). Inventează dianetica –„ştiinţa modernă a
sănătăţii mintale”, folosindu-se de un aparat numit electrometru, care şterge
„impresiile penibile” (numite engrame).
-regim strict: pedepsirea nesupuşilor, urmărirea celor excluşi.

2. Mormonii sau „Biserica lui Isus Hristos a sfinţilor din zilele din
urmă”

-fondator: Joseph Smith (1844), căruia i s-a arătat îngerul Moroni şi i-a spus că
nişte noi revelaţii se află ascunse pe două plăci de aur. I le descoperă, el le
traduce şi le publică, după care îngerul i le ia înapoi. „Revelaţiile” sunt: Cartea
lui Mormon, Perla de mare preţ şi Doctrină şi legăminte. Acestea se adaugă
Scripturii, pe care o completează, fiind la fel de valabile şi „inspirate”.
-doctrină: „revelaţiile” mormone descriu istoria lui Lehi, care a plecat din
Ierusalim în anul 586 î. d. Hr., împreună cu familia sa, străbătând marea şi
oceanul, până în America. Aici se dezvoltă ca naţiune, iar Hristos însuşi le face
o vizită după înălţarea la cer. Au loc lupte între nefiţi şi lamaniţi (urmaşii lui
Lehi), a căror descriere se întinde pe multe pagini în cărţile „sfinte” amintite.
Asemănarea este izbitoare cu textele Scripturii, încât se poate vorbi, dacă nu de
plagiere, cel puţin de o inspirare copioasă, atât după V.T. cât şi după N.T., atât
în ceea ce priveşte stilul, cât şi o parte de conţinut. De altfel, împărţirea pe cărţi,
capitole şi versete se face după modelul biblic (Ex.: Cartea a treia a lui Nefi,
cap…,vers…).
-cred în Iisus şi Sf. Duh, ţin duminica, au posturi, dau zeciuieli şi consideră că
toţi oamenii, inclusiv morţii, trebuie botezaţi, pentru a nu rămâne în închisoarea
spirituală. Fac un prozelitism intens în toată lumea, pentru a atrage cât mai multe
nume la „cimitirul nemuririi” şi „cartea vieţii” din Salt Lake City.
-promovează conceptul „căsătoriilor eterne” – inclusiv de tip poligam – cu un
mare respect pentru femei, care aparţin soţului pentru veşnicie. Poligamia la
mormoni este prezentată, mai nou, ca o umbră a trecutului, cauzată de interdicţia
de a se căsători fetele mormone cu necredincioşi. Se pare că fenomenul a fost
eradicat în prezent, dar în trecut a fost la originea mai multor conflicte, în urma
cărora mormonii au fost obligaţi să se stabilească în zona Lacului Sărat şi să
fondeze Salt Lake City.
-în România: pătrund încă din 1899, prin Mişa Markov şi Arghir Dimitrov
-înregistraţi legal în 1993.
-desfăşoară un prozelitism intens în locuri publice, prin misionari bine pregătiţi,
tineri, elegant îmbrăcaţi, cu ecusoane în piept. Oferă literatură: Cartea lui
Mormon, Povestiri din cartea lui Mormon (pentru copii, bogat ilustrată).
Organizează cursuri gratuite de limba engleză. Oferă „ajutoare” materiale şi se
implică în proiecte sociale.

3. Ştiinţa creştină sau „Biserica lui Hristos ca om de ştiinţă”

-fondată de Mary Baker-Eddy (fostă practicantă a spiritismului) în 1860


-îşi propune convertirea oamenilor (majoritatea bolnavi psihic) în scopul
vindecării lor;
-lidera a fost „singura persoană care l-a înţeles pe Hristos” (considerat simplu
om) şi îi foloseşte metodele pentru vindecare.

4. Copiii Domnului

Apare în Italia, se organizează în S.U.A., în 1968.


-„Marele Profet” – David Moses sau Unchiul Mo
-mistică bazată pe sexualitate: adepţii trăiesc în colonii, mai mult dezbrăcaţi,
consumă droguri şi pretind că „practică iubirea” (în fapt, prostituţia, prin
formule precum „pescuitul prin cochetărie”).
-asociaţiile de membri se identifică prin apelativul „Familia”; şi în România
există sub masca unor fundaţii.

5. Fiii fericiţi ai păcii cereşti


-consumatori de droguri: marijuana şi haşiş

6. Ufolatrii

-adoratorii OZN-urilor

7. Raelienii

-apar în Franţa, adoră extratereştrii şi OZN-urile

8. Îngerii Cyclamen

-conduşi de „marele preot” Robert France, care salvează lumea „prin tandreţe”.
Viaţa viitoare se mută pe „planeta Cyclamen”.

9. Atlantizii

-adoră mările, oceanele, vietăţile lor şi creează noi mituri despre abisurile
marine

10.Curentul cosmic

-acest curent este Dumnezeu şi se revelează oamenilor de către aşa numiţii


„maeştri Eck”. Fondator: Twichell – „al 971-lea maestru Eck în viaţă”.

11. Creştinii armoniei (Rappişti)


12. Vederea lui Dumnezeu (The Way) – înfiinţată de Wierwille (dr. în
teologie)
13. Amishi – ramură a menoniţilor, păstrează tradiţia culturală şi
religioasă din Elveţia şi Olanda sec. XV
14. Biserica Universală a lui Dumnezeu – lider: H. Armstrong –
Chicago
15. Zoolatrii (adoră animale: şerpi), Fitolatrii (adoră plante: bulbul de
ceapă), Dendrolatrii (adoră copaci: sequoia) etc.

F. SECTE ŞI GRUPĂRI TERORISTE, SATANISTE, CU TENDINŢE


ŞI MANIFESTĂRI ANARHICE, SINUCIGAŞE ETC.

1. Ku Klux Klan – crime (caracter rasist), arderea crucii, conducător:


„Vrăjitorul imperial”, sediu: Memphis (Arizona, S.U.A.), ţinuta:
robe cu glugi, antrenamente speciale: My Lai.
2. Războinicii regelui Hristos – în Spania, în legătură cu E.T.A.
3. Sea org. – crime
4. Jainiştii modernişti – cred în reincarnare, consumă droguri şi
răspândesc otrăvuri
5. Opera lui Dumnezeu (Opus Dei) – crime şi atentate în Asia
(Taiwan şi Coreea), la umbra unor organizaţii sau partide.
6. Africa de Sud – Apartheid (rasismul – abolit în prezent).
7. Încercarea - în Australia, condusă de David din Melbourne – sectă
fascist-milenistă.
8. Adevărul suprem (AUM Shinri Kyo), sectă condusă de Shoko
Asaharo, responsabilă de atentatele cu gaz sarin de la metroul din
Tokyo. În România: la Durău.
9. Biserica Satanei - cond. de Anthony Lywey, sediu central la San
Francisco: ”sămânţa satanei în om trebuie cultivată”; editează
Biblia satanică. Cultul e macabru, se desfăşoară noaptea în cimitire,
ruine, locuri pustii, profanând morminte şi realizând sacrificii
animale şi chiar umane. Atragerea adepţilor prin muzică (unele
genuri rock şi formaţii, de ex.: AC/DC = Anti Christ/Death to
Christ). Semne şi simboluri: crucea întoarsă, simbolul anarhiei etc.
10. Biserica Luciferică sau Martorii lui Lucifer – lider: J.P. Bourre –
Europa
11. Antoiniştii – de la numele lui Louis Antoine, fost miner catolic din
Belgia. El afirmă: „nu există materie, ci numai lumea fluidelor”
12. Noii anabaptişti sau Hutterienii – înfiinţată de pastorul baptist
Iacob Hutter din Tirol. Au viaţă comunitară, desfăşurată în colonii
(ferme).
13. Prietenii omului – dizidenţă iehovistă, înfiinţată de elveţianul
Frey-tag. Îi numesc pe adventişti: „fecioare nebune obsedate de
Sabat”, iar pe iehovişti „contabili preocupaţi de calcularea
zadarnică a venirii lui Dumnezeu”. Pe mai multe proprietăţi
cumpărate în Elveţia şi Franţa, vor crea mici „paradisuri terestre”.
14. Cristos din Montfavet sau Biserica creştină universală – creată
de Georges Roux din Montfavet, care declară că duce mai departe
misiunea începută de Iisus. El se retrage, duce o viaţă ascetică, dar
practică „tămăduirea miraculoasă” şi predică „arta vindecării”.
Cultul: -3 ceremonii: botez, căsătorie, confirmare.
15. Cele trei inimi sfinte sau Martorii lui Melchior – înfiinţată de
Roger Melchior din Bruxelles, doctor în drept, care se pretinde
„Papa Ioan” (reîncarnarea Apostolului Ioan), purtător de mesaje
divine, care înviază după 3 zile etc. Are 2 colaboratori: un chimist
care face să sângereze crucifixe şi statui şi un trezorier (gestionar al
averilor uriaşe rezultate)
16. Marele Graal – sectă ce readuce în atenţie mitul medieval al
Graalului – o cupă dintr-un smarald uriaş în care Iosif din
Arimateea a adunat sângele lui Hristos, găsită de cavalerul
medieval Parsifal, fapt ce alimentează legendele despre regele
Arthur şi cavalerii mesei rotunde. Secta apare în 1932 şi e înfiinţată
de germanul Oskar Bernhardt, care-şi schimbă numele în Abd-ru-
shin. Acesta scrie şi difuzează cartea În lumina adevărului, în care
oferă răspunsuri la toate problemele existenţiale, mai ales la
declinul vieţii spirituale, contracarat printr-o cunoaştere gnostică:
„Divinul poate fi atins printr-o cunoaştere superioară”. Susţine
reîncarnarea, dar neagă metempsihoza (renaşterea omului în animal
e incompatibilă structurii fiinţei umane).
17. Morgelienii – susţin că numai albii sunt urmaşii israeliţilor (popor
ales); 10 seminţii s-au răspândit în lume, dând naştere sciţilor,
goţilor, grecilor, germanilor etc.
18. Nemolecii – sectă din Rusia: refuză să se închine, deşi cunosc
crucea; au cărţile „vechi”; oficiază numai cântăreţul
19. Rastafarienii (tribul lui Iuda) – sectă ce propune întoarcerea
negrilor în Africa şi supremaţia acestora. Numele provine de la
împăratul Etiopiei, Haile Sélassie I, zis şi Ras Tafari (1930).
Dumnezeu, Iisus, sfinţii sunt negri. Biblia e scrisă de negri.
20. Kimbanguismul – sectă fondată în Congo belgian (Zair) de către
Simon Kimbangu. Are concepţii neoprotestante adaptate
specificului african.
21. Roua dimineţii sau Solia adventă – sectă înfiinţată de pastorul
Bresmond Robert din Australia. Urmează ideile originale ale lui H.
White: sabatul, restricţiile alimentare, refuzul asistenţei sanitare. Nu
recunosc autoritatea statului, nu votează etc.
22. Templul popoarelor – sectă fondată de Jim Jones, un milenist
practicant al ocultismului (vrăji cu măruntaie de găină). Se
stabileşte în Guyana. În 1978, se produce sinuciderea în masă a
adepţilor.
23. Davidienii – sectă fondată de către David Koresh (numele
adevărat: Vermon Howell). Adepţii – derivaţi din adventism. Se
autoizolează la Waco, Texas şi mor, în 1993, 90 de persoane în
confruntările armate cu autorităţile şi, finalmente, prin sinucidere.
24. Templul solar – sectă cu sediul central în Canada, din 1952.
Adepţii sunt încurajaţi (şi prin stupefiante) să viseze, să danseze, să
cânte, să interpreteze texte apocaliptice. Manifestări specifice:
urlete, ascultare orbească de lideri, ucideri, sinucideri, „moartea
albă” (droguri). În 1994, în Elveţia, 50 de adepţi s-au autoincendiat
baricadaţi în 2 vile; ac. formă de sinucidere fiind numită „dăruirea
vieţii lui Iisus”.
Curs 8: GRUPĂRI RELIGIOASE CARE AU LUAT FIINŢĂ PE
TERITORIUL ROMÂNIEI

A. SCHISME RELIGIOASE FAŢĂ DE B.O.R., CU


MANIFESTĂRI ERETICE

1. Mişcarea anticalendaristică (Stiliştii).

-1/14 oct. 1924 – B.O.R. a îndreptat calendarul, conform recomandărilor


Conferinţei Interortodoxe de la C-pol (mai, 1923). Acţiunea a fost respinsă de
călugări şi preoţi fără cultură, fanatici, indisciplinaţi (monahii erau obligaţi să
facă ascultare), încurajaţi din afară (Rusia, Athos). S-au grupat în jurul mân.
Slătioara, com. Râşca, jud. Suceava. Nu au fost recunoscuţi drept „cult” aparte
din partea statului.
-nu prea aveau preoţi; au atras un arhiereu, Galaction Gordun, caterisit de Sf.
Sinod al B.O.R. în 1955, pe care îl declară „mitropolit”. El hirotoneşte
necanonic (de unul singur) ca „episcop” pe Meftodie Marinache şi amândoi pe
Evloghie Oţa (toţi excluşi din monahism şi caterisiţi de B.O.R.). La schitul stilist
de la Copăceni (jud. Ilfov) este hirotonit episcop un alt caterisit şi exclus,
Glicherie Tănase, mort în 1984 şi declarat în 1999 „sfânt”. Alt „mitropolit”
stilist: Silvestru Onofrei.
-conducerea actuală: sediu – Slătioara, „mitropolit primat”: Vlasie, ajutat de
„arhiereii” Vasile Mogârzan şi Fabian (ultimul la mân. Sfânta Maria – Militari,
Bucureşti).
-au existat şi neînţelegeri (ex.: Cozma Lostun, „arhiereu” stilist – alungat de la
Slătioara).
-ierarhia stilistă actuală se recrutează din rândul celor fără pregătire teologică, al
preoţilor caterisiţi şi monahilor excluşi.
Manifestări specifice: - fanatism contra B.O.R., a clerului şi credincioşilor ei;
-practică botezul şi căsătoria din nou
-calendarul vechi, neîndreptat = dogmă (cu o eroare ştiinţifică de 11 min. şi
14,02 sec. pe an);
-aplică Pidalionul (colecţia de canoane a lui Nicodim Aghioritul), publicat în
româneşte din 1844, reeditat, fără a fi adus la zi (cu referiri la autocefalie,
patriarhie etc.) – mai important la ei decât Scriptura.
-consideră „Taine”: spălarea picioarelor, sfinţirea bisericilor etc.
-liderii au averi uriaşe, deşi afişează condiţii modeste. Practică peregrinările în
scopul colectării de ajutoare pe la biserici şi mânăstiri ale B.O.R. sau cerşesc
fonduri cu pancarte la gât în locuri publice.
-practici bigote: nunţi fără lăutari, fără folclor, dansuri etc.
-Slătioara = centru de pelerinaj, la „moaştele sf. Glicherie, făcător de minuni”,
cu cazare şi masă asigurate
-încercări de intrare în legătură cu Biserici Ortodoxe: deşi pretind că au
manifestări similare Bisericilor din Rusia, M. Athos, Ierusalim sau Serbia, nu au
fost recunoscuţi de aceste Biserici, ci li s-a cerut să intre sub ascultarea canonică
a Sf. Sinod al B.O.R. În eparhii precum: Dunărea de Jos şi Tomis creează
confuzie prin greşita identificare cu lipovenii!

2. Uniunea umanitară non-profit „BORNA”

-fondată de ing. Gheorghe Luca din Bucureşti


- acesta a realizat „Calendarul natural al omenirii, sprijinind mişcarea stilistă,
prin calcule aşa-zis „ştiinţifice”.

3. „Ucenicii Sf. Ilie” sau „Turma Sf. Ilie”

-condamnaţi şi anatematizaţi de Sf. Sinod al B.O.R. în 1994.


-proveniţi dintre inochentişti
-organizatori: Ioan Zlotea – ucenic al lui Inochentie de la Balta, participant la
Sinodul din 1924, care a hotărât îndreptarea calendarului, numit „Tăticul de
Sus”; Alexie de la Buzău (Anton Ciubotaru, m. 1995), numit „Tăticul de jos”;
fraţii Dumitru şi Ilie Marian – „mămici alese”. În toţi aceştia s-a manifestat
Dumnezeu Tatăl întrupat sau Sf. Ilie (confuzie între Tatăl Ceresc şi Sf. Ilie).
-Alte erori doctrinare: - credinţa în reîncarnare
-căsătoria e o spurcăciune înaintea lui Dumnezeu. Adevărata căsătorie: ca „frate
şi soră”.
-Dumnezeu confundat cu materia (panteism), identificat când cu Sf. Ilie, când cu
Sf. Ioan Botezătorul, zicând că trebuia să fie prezent şi Tatăl ceresc pe icoana
Epifaniei (Bobotezei).
-venerează cerul şi pământul, zilele şi calendarul
-atributul de creator al cerului şi pământului îl are tot Sf. Ilie.
- nu numai Hristos a înviat, ci şi alte persoane sfinte: Sf. Ilie, Inochentie, Maica
Domnului, Ioan Botezătorul. Se salută cu: …(fiecare din persoanele de mai sus)
a înviat; adevărat a înviat!
-preoţii care au soţii sunt nevrednici de slujire.
-Maica Domnului este moldoveancă.
-ţin calendarul neîndreptat.
-Au ritualuri păstrate din B.O.R., la care adaugă creaţii proprii (acatiste
exagerate).
-cult accentuat pt. ziua de vineri, atât pt. jertfa lui Hristos, cât şi pt. Cuv.
Paraschiva.
-scot miridă specială la Proscomidie pentru „patriarhul Alexie” de la Buzău.
-spovedania e publică; se face în faţa bătrânilor numiţi „bunei” şi „stareţi”
-iertarea se acordă prin sărutări sfinte şi stropiri cu aghiasmă. Euharistia se dă
numai celor vrednici.
-justifică minciuna pe textul din Fericiri „minţind pentru Mine” greşit interpretat
-exagerează pomenirile, metaniile, cultul sf. cruci (au cruci mari, de plumb, cu
care binecuvintează în cele 4 zări).
-organizaţi în Bârlad, Sibiu, Galaţi, Tulcea, Vaslui, Bucureşti, Buzău, Botoşani.

4. Noul Ierusalim

-grupare cu specific apocaliptic (de unde vine şi denumirea), condamnată de Sf.


Sinod al B.O.R. (1993).
-adepţii se pretind adevăraţii ortodocşi şi provin dintre foşti practicanţi ai
Meditaţiei Transcendentale, artişti (Marian şi Victoria Zidaru – artişti plastici;
Ovidiu Lipan şi Gh. Zamfir – simpatizanţi), preoţi şi monahi ortodocşi grupaţi în
jurul surorilor Virginia şi Mihaela.
-Virginia, moartă în 1992, a fost declarată „sfântă” şi i s-au alcătuit slujbe,
acatiste, icoane etc.
-Sediu: Glodeni, lângă Pucioasa (Jud. Dâmboviţa), unde au construit, după
planurile soţilor Zidaru, un templu-ziggurat, în care nu au acces decât cei iniţiaţi.
Băiatul soţilor Zidaru (9 ani) moare accidentat sub zidurile noii construcţii.
Alături, la câteva sute de metri, s-a înfiripat o „mănăstire” mixtă, sfidând
canoanele. Tot aici, s-au realizat şi alte anexe: chilii, spaţii de cazare pentru
„fraţi” şi „surori”, ateliere de „creaţie” etc.
-La început, Virginia şi adepţii ei au avut binecuvântarea arhiereului Irineu Pop
Bistriţeanul, care a sfinţit complexul la inaugurare, iar apoi a retractat, rămânând
arhereu-vicar.
-Au curajul să publice, atât sub formă de ziar(lunar), cât şi în volum separat,
„cuvântul lui Dumnezeu” – mesaje divine transmise sub formă de „revelaţie
deschisă” – atât Virginiei, cât şi urmaşilor ei. Textele provin de la Dumnezeu
Tatăl, Hristos, Maica Domnului sau „sfânta” Virginia şi se adresează adepţilor
într-un stil predicatorial naiv, cu greşeli de ortoepie supărătoare. Inspiraţia este
evidentă după mesaje similare din lumea catolică (Medjugorje). Mesajul lor este,
categoric, apocaliptic.
Din cuprins: - România = Noul Ierusalim (ţară aleasă a fi izbăvită de urgia
Apocalipsei, dar nu pentru ierarhie, care e acuzată de corupţie, ci pentru
credincioşii ei.
-post continuu, inclusiv duminica şi-n sărbători. Hrana cu alimente curate,
necontaminate (nepoluate).
-căsătoria albă
-port specific: bărbi şi plete lungi (cozi), haine de in şi cânepă.
-calendarul vechi (în legături cu stiliştii, cu care caută să implanteze schituri în
ţară)
-şedere la case, nu în blocuri
-„Atelierul de creaţie creştin-ortodox”, sub patronajul soţilor Zidaru, a imprimat
un stil aparte, apocaliptic, în arta religioasă românească, foarte apreciat în ţară şi
străinătate.

5. Biserica Ortodoxă Tradiţională (Strămoşească)

-structură religioasă în formare, cu mai multe centre: la Piatra Neamţ, Bucureşti


(„Mitropolitul” Ioan Preoteasa – fost preot plecat în S.U.A. cu căsătoria
„anulată”, întors la Bucureşti cu gânduri de a fi numit eparhul Giurgiului,
caterisit de Sf. Sinod şi remarcat în mass-media cu prilejul săvârşirii unei
rânduieli necanonice – înmormântarea unei persoane publice decedată, potrivit
cercetărilor, prin suicid; Î.P.S. Hristofor – grec, stilist), Constanţa etc.
-atrage preoţi (nemulţumiţi că nu li se recunosc „meritele”), monahi (aspiranţi la
arhierie aflaţi în dizgraţie) şi credincioşi (mase de manevră), propunând forme
speciale de nesupunere faţă de ierarhie.

6. Biserica Secretă (Ascunsă) a Maicii Domnului

-structură religioasă în formare


-lider: prof. Constantin Dogaru din Tecuci, primitor al unor „noi revelaţii”, pe
care le publică în mai multe volume, cu largul concurs al unor sponsori. Se
autointitulează „Înaltul Comunicator”, el însuşi „mare preot”, „hirotonind” alte
persoane, printre care şi femei, pe toate cele 3 trepte (există, deci, şi o ierarhie
feminină).
-mesaj apocaliptic centrat pe „dezvăluirea” strategiilor oştilor îngereşti,
prezentate ca o ierarhie militară, cu grade diferite şi cu poziţionări specifice
„celor 9 ceruri”; respectivii îngeri au felurite numiri, unele ridicole (Ex.: Sf.
Heruvim Antrax). Tuturor le sunt dedicate „slujbe” şi „acatiste” (ex.:
Acatistierul luminic).
-se reia aceeaşi temă a salvării României, ca pământ ales şi binecuvântat, din
cataclismele finale.
-ultima „operă”, monumentală: Biblia Maicii Domnului, un afront adus atât
sacralităţii şi unicităţii Sfintei Scripturi, cât şi Sfintei Fecioare.
-nuclee formate din „preoţi”, „monahi” şi credincioşi în judeţele: Galaţi, Brăila,
Vaslui, Iaşi, Bacău, Timiş şi în mun. Bucureşti. Un caz mediatizat: cel al lui
Toader Ţepeş, fost mecanic de locomotivă, „preot” al Bisericii Secrete din
Bicaz.
-creează confuzie, atât „preoţii” cât şi „preotesele” slujind îmbrăcaţi cu
reverendă şi odăjdii, folosind „sfinte vase” etc. Cultul, adaptat după cel ortodox,
se desfăşoară deocamdată în case particulare; nu-i exclus ca pe viitor să ridice
„biserici”.
B. GRUPĂRI CU TENDINŢE SEPARATISTE (CENTRIFUGE)
FAŢĂ DE B.O.R.

1. Oastea Domnului

-mişcare de emancipare a vieţii religioase a ortodocşilor români, în spirit


tradiţionalist, axată pe coordonarea activităţii creştinilor practicanţi (unii chiar
habotnici). Atâta vreme cât este controlată de Biserică, mişcarea în sine are un
rol benefic: ajută ierarhia în munca pastoral-misionară. Nu putem trece cu
vederea nici faptul că, acolo unde autoritatea bisericească a lipsit, s-au
înregistrat cazuri de desprindere a ostaşilor de la Ortodoxie sau trecerea lor la
anumite culte (cu totul sporadic, după cum vom vedea).
-organizaţii similare în Grecia: Zoi, Sotiria. A nu se confunda cu secta Armata
salvării.
-întemeietori: mitrop. Nicolae Bălan al Ardealului şi pr. Iosif Trifa, delegatul lui
– în 1923 se înfiinţează primele grupări la Câmpeni şi Sibiu, sub deviza „Veniţi
la Iisus!” şi salutul: „Slăvit să fie Domnul!”.
-sprijin mitropolitan: tipografie proprie la Sibiu, unde editează revista: Iisus
Biruitorul, iar pr. Trifa publică predici, broşuri moralizatoare, culegeri de cântări
etc.
-se răspândeşte rapid în toată ţara
-manifestare specifică: adunări după Liturghie în Biserici sau case (mai ales în
după-amiezele duminicilor şi sărbătorilor), cu: rugăciuni, imne, citiri şi explicări
din Sf. Scriptură etc. Organizează pelerinaje la hramuri de biserici şi mânăstiri.
-izbucneşte un conflict între Iosif Trifa şi Nicolae Bălan. Trifa e caterisit în 1937
şi moare în 1938. Deşi pe patul de moarte îndeamnă: rămâneţi în Biserică!, după
decesul lui urmează o perioadă de instabilitate pentru Oaste, când unii membri
s-au amestecat în politică (de partea legionarilor), au început să se grupeze în
jurul unor lideri laici, să nu se mai supună preoţilor parohi, deci să dezbine
unitatea parohiilor. Unele grupări de „ostaşi” s-au separat de parohiile pe lângă
care s-au constituit iniţial, ajungând să desfăşoare o activitate de sine stătătoare.
La aceasta a contribuit şi măsura comunistă de suprimare a tuturor organizaţiilor
cu caracter religios după 1948; „ostaşii” au fost obligaţi să se integreze în
sistemul cultelor recunoscute de stat: majoritatea s-au întors la parohii, dar au
existat şi excepţii (Cluj şi Simeria), care s-au lipit la grupări neoprotestante.
Mulţi au plecat în străinătate, unde au fondat „Vatra” (în S.U.A), condusă de ep.
Valerian Trifa (nepotul lui Iosif Trifa).
-liderul Oastei în perioada comunistă: Traian Dorz (m. iun.1989).
-exagerări:- accentuarea rolului pastoral al unor lideri „ostaşi” laici, care predică
în biserici şi organizează viaţa parohială în locul preoţilor;
-compunerea şi executarea unor imne străine spiritualităţii şi tradiţiei româneşti
(melodii de vals, polca, mazurca etc.);
-săvârşirea de liturghii pe mormântul lui Iosif Trifa;
-exagerări doctrinare în broşuri şi imne; predilecţia spre psihoza apocaliptică;
-împărtăşania oferită spre păstrare laicilor;
-spovedania publică, dezlegarea perpetuă (împărtăşire fără altă spovedanie);
-nunta fără respectarea tradiţiilor folclorice româneşti (fără muzică – în afara
imnelor „Oastei” – fără dansuri, fără consum de carne şi alcool)
-Dizidenţe: grupările amintite: Cluj şi Simeria; precum şi cea condusă de pr.
Avramescu, „mitropolitul Oastei din Dobrogea”, ajutat de „consilieri”: pr.
Timotei şi Ştefan Popa (Techirghiol, Topraisar).
-Organizarea astăzi: -sub directa ascultare a Sf. Sinod al B.O.R. (mulţi sinodali
membri sau simpatizanţi; în trecut: ep. Iosif Gafton al Argeşului; astăzi: P.P.S.S.
Andrei de Alba Iulia, Ioan al Oradiei, Justinian al Maramureşului, Serafim al
Germaniei ş.a.). Delegatul Sf. Sinod pt. problemele Oastei: P.S. Calinic al
Argeşului. Au un consiliu preoţesc format din personalităţi precum: pr. prof. dr.
Vasile Mihoc (Sibiu), pr. conf. dr. Constantin Onu (Piteşti) ş.a. Ţin mai multe
congrese. Au reactivat şi completat statutul de funcţionare a Oastei, au
reorganizat editura Oastea Domnului şi publică, după 1989, revista Iisus
Biruitorul. Se implică misionar prin: pelerinaje, predici, cateheze, acţiuni
sociale, filantropice etc.

2. VISARIONIŞTII

-constituie o ramură a Oastei Domnului. Se numesc aşa după liderul lor spiritual,
ierodiaconul Visarion Iugulescu (treapta sa ierarhică e contestată de către unii
cercetători, în special de prof. diac. dr. Petre David, care-l numeşte simplu
rasofor).
-liderul s-a născut în 1922, pe Valea Prahovei, numindu-se din botez Vasile. S-a
perindat pe la mân. Căldăruşani şi Cernica, după care a ajuns organizator al
Oastei Domnului la Biserica Sf. Nicolae Sârbi. După demolarea acesteia în
1983, se retrage la o casă parohială a Bis. Sf. Nicolae Vlădica (11 Iunie). Aici îşi
reorganizează gruparea, ajutat de sora Elena. A atras f. mulţi tineri şi tinere,
adunaţi sub denumirea de „Lucrarea”; promovează căsătoriile albe, nunta fără
lăutari (numai cu cântări ale Oastei Domnului), vestimentaţie specifică (haine
negre, basmale albe sau albastre, excluderea podoabelor de orice fel).
-după 1989, mişcarea cunoaşte o dezvoltare puternică: se publică revista
Călăuza ortodoxă, cu predici visarioniste şi ilustraţii – icoane pictate de
Visarion, în stil naiv. S-au alcătuit filme, proiecţii de diapozitive etc. Din
cuprinsul acestor materiale:
-Visarion se pretinde, el însuşi, purtătorul unor revelaţii primite direct, în urma
unor „arătări”, viziuni. În predici, reproduce astfel de mesaje, prezentând
dialoguri între Dumnezeu, Maica Domnului, îngeri, diavoli, sfinţi, fără bază
biblică şi patristică. Abuzează de digresiuni, poveşti şi descrieri imaginare, care
fac, însă, deliciul adepţilor. Nu în ultimul rând, creează o psihoză eminamente
sectară prin descrierile îngrozitoare ale sfârşitului lumii, ale chinurilor iadului
etc. Are, însă, şi meritul de a îndrepta adepţii pe calea moralităţii, prin
combaterea aspră a păcatelor şi viciilor.
-într-o vreme, Călăuza a apărut cu binecuvântarea P.S. Galaction (fie s-a obţinut
în grabă, fie nu s-a obţinut deloc, căci la ora actuală se publică fără nici o
binecuvântare).
-la iniţiativa pr. paroh Ion Grigore, s-a desfiinţat gruparea de la 11 Iunie.
Visarion s-a retras, bătrân, la Comarnic, dar adepţii s-au regrupat la alte biserici:
Sf. Pantelimon, Sf. Mina, Sf. Silvestru, Sf. Nicolae Şelari, Toţi Sfinţii, Sf.
Stelian, Mătăsari etc. De asemenea, au puternice nuclee în ţară: Constanţa, Iaşi,
Botoşani, Craiova, Tulcea, Timişoara, Arad.
-au legături, pe filiaţie, cu Oastea Domnului (cu cântări şi manifestări similare),
cu mişcarea de la Vladimireşti şi Turma Sf. Ilie.

3. Petrache Lupu de la Maglavit

Petrache Lupu, un cioban gângav din Maglavit – Dolj, pretinde că a avut o


întâlnire cu Dumnezeu, care i se arată sub o salcie sub forma unui bătrân, îi
tămăduieşte neputinţa şi îl îndeamnă să predice. Fenomenul se înscrie în seria
„arătărilor divine” din prima jum. a sec. XX (Lourdes), este intens mediatizat şi
speculat politic, inclusiv prin vizita regelui Mihai I, care-i devine cumătru lui
Petrache. Se înfiinţează o mănăstire (azi redeschisă); are loc un pelerinaj
nemaiîntâlnit (minuni, vindecări etc.). Petrache profită: au loc exagerări (intră
prin uşile împărăteşti, se împărtăşeşte direct din potir etc.). Teosofii şi spiritiştii
îl consideră un medium de-al lor. În timpul comunismului retractează, ba chiar
huleşte. Devine colectivist fruntaş. După 1989, fenomenul se reia, dar cu slabe
rezultate; doar unii membri ai Oastei Domnului îşi mai amintesc de el. Moare în
1994, la vârsta de 86 de ani, şi e înmormântat în cimitirul parohial.

4. Mişcarea de la Vladimireşti

-s-a conturat în jurul maicii Veronica (n. Vasilica) Gurău (1920-2005), care a
pretins a fi avut vedenii (arătări) ale maicii Domnului în câmpuri cu porumbi, pe
toată perioada celui de-al doilea război mondial.
-la mân. Vladimireşti, pr. Ioan de la Bihor practica spovedania publică şi
împărtăşania permanentă. Viziunile Veronicăi, deja publicate, atrag mii de
pelerini. Intră în conflict cu autorităţile bisericeşti atunci când 2 călugăriţe din
obştea Veronicăi sunt prinse când sustrăgeau părticele din moaştele Sf. Dimitrie
de la Bucureşti. Mânăstirea e închisă în 1957 şi transformată în I.A.S. în 1958.
Veronica e reţinută şi condamnată. După eliberare, duce o viaţă îmbelşugată în
Bucureşti, căsătorindu-se cu arhitectul Gigel Văsii, mai tânăr cu 25 de ani. Se
pretinde că a fost o căsătorie forţată, din interes, neconsumată etc. După 1989, îl
părăseşte şi se reîntoarce în mănăstire, care e reorganizată de P.S. Casian după
normele în vigoare. Deşi s-au tipărit viziunile şi memoriile maicii Veronica,
aceasta nu le mai recunoaşte. Grupuri de uceniţe de la Vladimireşti, conduse de
Gherghiniţa şi Lucia Enache, creează anarhie şi tulbură slujbele din bisericile
ortodoxe, cu strigăte împotriva Patriarhului sau unor ierarhi.

C. GRUPĂRI DE INFLUENŢĂ ORIENTALĂ, ÎNFIINŢATE ÎN


ROMÂNIA

1. MISA – „Mişcarea pentru Integrarea Spirituală în Absolut”

-lider: Gregorian Bivolaru – acuzat de mai multe infracţiuni, refugiat –


azilant în Suedia;
-ţin conferinţe, cursuri şi practici yoga în manieră „modernă”; propun aşa-
zisa echilibrare fizică şi psihică, dezvoltarea conştiinţei de sine etc.
-regim alimentar naturist, cu deviaţii extreme (urinoterapia);
-practici sexuale, pornografice, imorale, incestuoase.
-se înscriu, mai amplu, în curentul New Age. Zic că sunt, în continuare,
ortodocşi; unii se spovedesc (şi chiar sunt împărtăşiţi!), alţii renunţă la
spovedanie şi împărtăşanie.

2. Radiesteziştii

-propun pătrunderea şi cunoaşterea sinelui uman şi influenţarea lui prin energiile


pe care le captează prin diferite tehnici (exemple: nuiaua, bagheta, pendulul
etc.);
-în mişcare au fost atraşi şi preoţi, pretinzând realizarea de exorcisme. Se solicită
adepţilor respectarea cu stricteţe a dogmelor ortodoxe: Sfânta Treime, credinţa
în jertfa lui Hristos etc. Se impun: ţinerea cu stricteţe a posturilor, Spovedania,
Împărtăşania.
-paravanul legal: Asociaţia Naţională de Terapii Complementare din România
(preşedinte Bors Marian Constantin); Societatea Română de Radiestezie şi
Fundaţia română de Inforenergetică „Sf. Ap. Andrei” (preşedinte: Claudian
Dumitriu).
-alte personalităţi: Dr. Ing. Constantin Cojocaru („Cojoterapia”), dr. Mudava
(fost candidat la preşedinţie), Mario Sorin Vasilescu.
-captează „energii” prin cercuri şi lanţuri umane în anumite locuri şi timpuri (Vf.
Omu, litoral etc.), unde se realizează adevărate tabere de întrunire a adepţilor;
-se înscriu, mai amplu, în curentul New Age. Zic că sunt, în continuare,
ortodocşi; unii se spovedesc (şi chiar sunt împărtăşiţi!), alţii renunţă la
spovedanie şi împărtăşanie.
-REIKI- cea mai recentă formă de radiestezie adusă în România, cu tendinţe
puternice de grefare pe filonul adevărului ortodox. Fondator: Usui Mikao (jap.).
Urmăreşte iniţierea adepţilor prin conectarea lor la sursa de energie universală.
Lideri: maestrul Constantin Gheorghiţă din Sibiu (promotor şi al unui curs de
„hirotonisire” a adepţilor în „ordinul lui Melchizedec” – deci, o pretinsă
„ierarhie”), Ovidiu Dragoş Argeşanu (autorul unor lucrări de popularizare a
reiki), Bogdan Negulescu etc.

3. „Spiriţii” bihoreni

-grupare legată de personalitatea diac. Iosif Vuculescu de la parohia Sepreuş


(Arad); el deprinde spiritismul la Budapesta şi Viena şi predică o abordare a lui
„ştiinţifică” începând cu 1910.
-se remarcă în Oastea Domnului, unde creează un grup special. Se consideră
„vas ales” şi „presbiter” al grupării, organizând adunări în case particulare
(şedinţe la care se citeşte din Biblie, apoi se cheamă „Duhul” în stare de
autosugestie, asemenea duhoborţilor şi penticostalilor). Practică forme adaptate
de spovedanie, împărtăşanie şi maslu („ungeri”). Se consideră mai presus de
preoţi şi de episcopi, pentru că sunt hirotoniţi „direct de Dumnezeu, de Duhul
Sfânt”. Alt lider – Tanca Vasile (între 1930-1970).
-după 1970 – se încearcă recunoaşterea oficială a mişcării. Sunt separaţi de
Oastea Domnului şi nu trebuie confundaţi cu ea, fiind mai degrabă o formă de
spiritism autohton, provincial.
-după 1989 - prosperitate financiară; continuă demersurile pentru recunoaştere,
primesc adepţi din rândurile celor ce se desprind din Oastea Domnului.