Sunteți pe pagina 1din 2

Cele mai caudate leacuri

Leacurile ciudate din trecutul românilor: bălegarul şi muştele pisate cu miere - bune pentru dureri
de cap, sângele de prepeliţă - folosit pentru fertilitate 20 decembrie 2015, 06:13 de Daniel Guţă
Devino fan Salvează în arhivă download pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie: hunedoara
leacuri ciudate ciuma istorie hunedoara 1 comentariu 109 share Aboneaza-te la newsletter
Abonare Leacurile ciudate din trecutul românilor: bălegarul şi muştele pisate cu miere - bune
pentru dureri de cap, sângele de prepeliţă - folosit pentru fertilitate Un tablou vechi al modului în
care erau trataţi bolnavii în secolele trecute. Bolile de care sufereau românii erau tratate în
secolele trecute cu ajutorul unor leacuri cel puţin ciudate, care în prezent sunt considerate
aproape inutile. Ştiri pe aceeaşi temă Ororile sexuale ale celor mai desfrânaţi voievozi români.
Ştefan Vodă,... Mituri despre ţiganii din trecut. Cum au refuzat numele de „noii ţăran... Povestea
paradoxalului Gabriel Bethlen, principele ardelean care a vis... Unul dintre cele mai vechi
manuscrise în care sunt prezentate leacurile oferite bolnavilor datează din 1740 şi a fost redat în
volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc". Conform informaţiilor documentare,
românii erau instruiţi să trateze bolile de care sufereau astfel: "De tuse, să iei gutue, sa o ungi cu
unt de vacă şi s-o bagi în oală să fiarbă foarte bine, deci să mănânce gutuia şi să bea zeama. Sau:
usturoi copt cu miere, să fie mâncat pe nemâncate. Alta: să fierbi smochine cu vişine, să strecori
şi să bei. Când te mănâncă ochii: şofran şi trandafir frământat ca făina, se mestecă şi se pune la
ochi. Când doare gura: trandafir uscat şi ars, să-l faci fărină, presari dinţii. Sau: popitnic
(buruiană) se fierbe cu vin şi se ţine în gură. De putrezimea dinţilor: şofran care în chip ca făina,
să presari dinţii şi mestecat cu miere unge dinţii", se arată în documentul prezentat de autorii
volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc". Muşte pisate pentru dureri de cap Într-un
alt manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea alte reţete reţete ciudate erau oferite în ajutor
bolnavilor. "De turbat: se scrie o prescură şi să îi dai să mănânce. La durere de cap: muşte pisate
şi amestecate cu miere, să ungi la cap, în creştet. De muşcătură de şarpe: de-l va muşca la
picioare sau la mână să-i îngroape picioarele în pământ să stea într-o zi şi să bea lapte acru.
Aceea este doctoria. Când curge puroi din ureche: să se ude cu vin şi să se pice în ureche. Când
turbează omul: fiere de porc pe gură să bea. De câine turbat: raci de râu să-i pisezi arşi şi să se
bea cu vin. De asurzire: fiere de iepure cu lapte de femeie să pice în ureche sau fiere de corb cu
lapte de femeie să pice în ureche. Muşcătura câinelui turbat sau de şarpe: frunză de urzică pisată
cu sare şi spintecă o broască şi pune la rană. De scrântitură: melci de câmp, să-i pisezi bine cu
albuş de ou şi miere, le amesteci la un loc, şi le legi la scrântitură. De durere de inimă: apă de
trandafiri şi apă de pelin să le amesteci şi să îi dai să bea. Cine are păduchi laţi la ochi: să cauţi
argint viu, să-l omori şi să-l ungi pe trup. De durere de picioare: frunză de dafin şi balegă de oaie,
să amesteci toate şi să le ţii la picioare şi la trup. Pentru căderea părului: albină de roiul întâi şi
unt de capră neagră, să pisezi albina şi să amesteci cu untul, apoi să se ungă capul. De limbrici:
frunză de soc, să o pisezi bine şi să o fierbi cu apă. Se bea în trei zile. Femeia care nu poate naşte
coconi: apă de bujor să-i dai să bea, că va naşte. Cui pute gura: frunză de salcie albă să o fierbi şi
să speli gura de zece ori în oţet. Cine are glonţ în trup: să caute iarbă dulce şi să se piseze bine, şi
te leagă la rană. Cui iese dosul şăzutului: să cauţi ţepi de orz şi floare de pătlagină şi să le pisezi
bine amândouă odată la un loc şi să le fierbi şi te spală cu ele la şezut. De sânge din nas: baligă
de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet. De
umflătură: o broască vie să puie la umflătură, să stea două zile, că-i va trece. De muierea care nu
face feciori: să prinză o prepeliţă şi să o ţie până va veni sângele muierii şi atunci să-i bea
sângele cald. De inimă: rădăcină de rug şi de mărăcine pisate, să le bea cu vin cald. De
muşcătură de câine: baligă de porc cu unt, să pui la muşcătură. Când plânge cuconul noaptea: să
cauţi o piele de şarpe şi să-l afumi când îl vei culca. De orbiciune: să-şi rază unghiile acel bolnav
şi să le pună într-o lingură şi cu ţâţă de fată să le bage în ochi", se arată în documentul prezentat
în volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc". Bolnavi călcaţi în picioare Într-un alt
manuscris, din 1766 erau redate următoarele tratamente: "pentru ciumă, de va fi om mare, dram
de sărăcică şi pucioasă dramuri trei. Să-i dai să mănânce cu pâine. De va fi de mijloc, să le faci în
două, iar de va fi copil să le faci în trei. Pentru legătura ce e legat omul de fermecătoare, acel om
să ia naşterea de la ursoaică şi să o piseze foarte mărunt şi să bea omul acela şi se va vindeca.
Pentru încuiatul udului, miere şi săpun, rachiu de rom şi mărar şi molatră, să le pisezi bine şi să
le faci turtă şi să le pui la mădulariu. Pentru dureri de şale: se apucă bolnavul de cureaua
pantalonilor sau de brăcinar şi se scutură ala de tare până intr oasele în articulaţiile lor. Pentru
dureri de mijloc, bolnavul se întinde jos cu burta pe pământ şi baba doctoriţă îl calcă peste şale
până declară că i-au trecut durerile", se arată în manuscris, potrivit autorilor volumului
"Medicina şi farmacia în trecutul românesc". Apă şi rugăciuni Situaţia serviciilor sanitare era
dezastruoasă în secolele trecute, pe teritoriul actual al României, potrivit relatărilor cronicarilor
străini, iar de cele mai multe ori preoţii aveau şi rolul de medici. „Este imposibil ca ţăranii să
primească, atunci când sunt bolnavi, îngrijiri medicale. Când este bolnav ţăranul nu are decât apă
şi rugăciunile preoţilor, adică apa de Coran a musulmanilor”, constata Joseph Caillat, în relatările
publicate de autorii cărţii „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Volumul
6”, Editura Academiei Române în 2010. Rugăciunile preoţilor aduc încrederea şi cu ea aduc
vindecarea, afirma Dimitrie Cantemir, potivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în
trecutul românesc": „De va bolnăvi vreun om, atunci să chemaţi preoţii care au îndrăznire la
Dumnezeu, să se roage pentru acela. Şi Dumnezeu, pentru rugăciunile preoţilor lui, va da
sănătate bolnavului şi-l va scula de în boală". Căluşarii, folosiţi la vindecarea brutală Şi
vrăjitoarele erau folosite la vindecări, însă pravilele interziceau oamenilor să apeleze la
fermecătoare, din cauza reputaţiei lor rele şi pe motiv că acestea ar avea un legământ cu diavolul.
O practică ieşită din comun era vindecarea cu ajutorul căluşarilor. "Norodul superstiţios le
atribue (călucenilor) puterea de a alunga bolile cronice. Vindecarea se face aşa după ce bolnavul
este întins pe pământ, ei încep jocurile lor şi la un anumit loc al cântecului îl calcă pe rând de la
cap până la călcâi, apoi îi şoptesc la ureche nişte cuvinte anume compuse şi poruncesc ca boala
să iasă. Dacă au repetat acestea de trei ori în trei zile, adeseori succesul răspunde speranţei şi boli
foarte grele, care înşelase mult timp arta medicilor celor mai cunoscători, sunt alungate astfel cu
puţin lucu. Aşa putere are credinţa în superstiţie”, afirma Dimitrie Cantemir, potrivit autorilor
volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc". Ritualurile erau folosite şi pentru tratarea
unor boli grave. „Când se iveşte o boală contagioasă, se adună un număr de femei şi timp de 24
de ore torc şi coase o cămaşă de cânepă, căreia îi dau foc în mijlocul curţii şi, în felul acesta, cred
că împreună cu cămaşa a ars şi epidemia”. Femeile din Muntenia secolului al XVIII-lea erau
superstiţioase şi considerau că medicii nu pot ajuta bolnavii mai mult decât o făcea medicina
populară şi descântecele. „Del Chiaro spune că femeile Valahilor pretind a cunoaşte mai simple
şi mai practice leacuri medicale pentru vindecarea bolnavilor, cari mor, cred ele, numai în urma
intervenţiilor medicilor", informau autorili volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc