Prolog

O familie, o mănăstire, un testament

În actele oamenilor nu este nimic mai prețios ca religia, adică credința ortodoxă. Este
necesar ca să o păzească cu toată stăruința.

Istoria Moldovei din jurul anului 1600 stă sub semnul familiei Movileștilor. Movileștii au
sprijinit multe biserici și mănăstiri, în Moldova, la Athos și în alte părți supuse turcilor ori în
Polonia dominată de catolicism. Dar chivotul căruia și-au încredințat trupurile odată cu
trecerea la Domnul a fost Sucevița. Acolo unde trupurile lor urmau să aștepte Judecata de
Apoi , ctitorii mănăstirii și-au înscris crezul politic : mai presus de îndatoririle administrative
și militare, sarcina cea mai importantă a domnitorului este conducerea supușilor spre țara
promisă de Iisus Hristos: Împărăția Cerurilor. Drumul spre ea este indicat de credință.
Simeon Movilă a exprimat acest crez prin numele puse celor opt copii ai lor, care arată dorința
ca aceștia să fie slujitori ai lui Dumnezeu. Premii doi băieți au purtat numele Sfinșilor
Arhangheli Mihai și Gavril, următorii doi numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar
următorii numele Sfinților Prooroci Ioan Botezătorul și Moise. Numele fetelor înseamnă
”răsăritul”(Ruxandra) și ”darul lui Dumnezeu” ( Teodosia).
Movileștii au dorit o Înviere a țării, dar contextul politic de atunci a făcut ca în continuare
Moldova să fie prinsă la mijloc între trei puteri. În schimb, mănăstirea căreia îi or pune
hramul Învierii Domnului va purta peste veacuri chemarea ”Hristos a înviat”.

Istorie

Veacul începuturilor

Sucevița se naște dintrăierea unei vieți duhovnicești a cătorva călugări întemeietori și din
evlavia unor ctitori puțin cunoscuți.

Mănăstirea Sucevița este o mănăstire din România, situată la 18 km de Rădăuți . Tradiția

așează pe valea râului Sucevița, între dealuri, o biserică din lemn și o schivnicie de pe la
începutul veacului al XVI-lea.
Legenda spune că, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie a adus
cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții.
Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul.
Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și
chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, sec. XVI-XVII). Construit în stilul
arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă
elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari
proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu
pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin
arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență "muntenești",
ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele
absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată.
Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) și groase (3 m) prevăzute cu
contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul
intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domnești și beciuri.
Pictura manastirii Sucevita este “Testamentul artei clasice moldovenesti”, dupa spusele
cercetatorului francez, Paul Henry. Ioan Zugravul si fratele sau Sofronie, doi pictori
moldoveni, sunt cei care au executat pictura realizata in fresca. Reprezentativ picturii de la
Sucevita este tendinta spre naratiune.
Vietile unor sfinti ca Sf. Pahomie, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Mucenic Gheorghe etc sunt infatisate
cu scop educativ. In partea stanga a usii naosului se afla tabloul votiv al intregii familii a lui
Ieremia Movila, iar in partea opusa usii, intalnim un al doilea tablou votiv, infatisandu-l pe
mitropolitul Movila.
Dupa venirea pe tronul Moldovei in anul 1595, Ieremia Movila adauga bisericii doua
pridvorase, amplasate la intrare, zidurile si turnurile de incinta, care confera Manastirii
Sucevita infatisare de cetate medievala, o casa domneasca, ale carei ruine se mai vad si astazi
pe latura de nord, precum si chilii pentru calugari.
Peretii masivi din jurul bisericii au fost construiti dupa 1595, In timpul domniei lui Ieremia
Movila. Fiecare perete are aproape 100 de metri lungime, trei metri latime si mai multe de
sase metri Inaltime, creand astfel atmosfera unei fortarete medievale. Peretii sunt Intariti cu
stalpi, diguri si turnuri impozante. Fiecare din cele cinci turnuri are cate un plan diferit. Turnul
patrat al portii cu turnuletul octagonal ascutit este In mijlocul peretelui nordic. O poarta de
intrare arcuita, cu stalpi grei pe fiecare parte, conduce catre asezamantul monahal. Deasupra
boltii de la poarta de intrare se afla o nisa in semicerc, pictata cu Invierea si cu haina de razboi
a Moldovei gravata. Deasupra portii de la intrare, se afla doua caturi cu camere.
La primul etaj, este o capela mica, In cinstea Bunei Vestiri. Turnul nord-vestic este si cel care
contine clopotul manastirii. Este cel mai masiv dintre toate, cu trei stalpi suprapusi In exterior.
Acestia au fost construiti mai tarziu, ca si stalpii de la poarta de intrare.
La parter, se afla un mic laborator de refacere a icoanelor, unde lucreaza maicute instruite. La
etajul superior, se afla clopotnita, cu patru mari arcuri. Cele doua clopote pe care le-a donat
Irimia Movila In 1605 sunt folosite zilnic. Celelalte trei turnuri sunt octagonale, dar fiecare
este diferit de celelalte: cel din nord-est are trei caturi, cel sud-estic cinci si cel sud-vestic
doua.
Tot In timpul domniei lui Ieremia Movila se picteaza biserica in interior si exterior. Avand
hramul "Invierea Domnului", biserica este construita In stilul arhitecturii moldovenesti
- imbinare de elemente de arta bizantina si gotica, la care se adauga si elemente de arhitectura
ale vechilor biserici de lemn din Moldova.
In camera mormintelor își dorm somnul de veci fratii voievozi Ieremia si Simion Movila ale
caror lespezi funerare din marmura de Ruschita sunt, In traditia inaugurata de stefan cel Mare,
valoroase obiecte de arta medievala romaneasca. Iconostasul Manastirii Sucevita este sculptat
în lemn de tisa, în stil baroc-rococo si dateaza din anul 1801.

Sfinți și minuni

Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului

Acest Sfânt Ierarh de neam român s-a născut la Suceava, la 21 Decembrie 1596, ca fiu al lui
Simion Movilă – mai târziu, domn în Muntenia şi în Moldova – şi al soţiei sale Marghita.
De mic copil a învăţat carte şi a fost educat în frica de Dumnezeu, mai ales că avea drept
unchi pe Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care împreună cu un alt unchi al său – Ieremia,
domn al Moldovei, au ctitorit Mănăstirea Suceviţa. Îi plăcea să meargă la mănăstirile
bucovinene şi în special la moaştele Sfântului Ioan cel Nou – sfânt la care a avut evlavie toată
viaţa.
După uciderea tatălui său în 1611 de către soţia fratelui său Ieremia, a pribegit cu familia în
Muntenia, aşezându-se definitiv în Polonia, unde familia viitorului ierarh avea multe
cunoştinţe, dacă nu chiar rude. Aici el are posibilitatea să-şi continue studiile la şcoala
ortodoxă a „Frăţiei" din Lvov unde a avut drept îndrumător direct pe un diacon foarte iscusit
de la care a învăţat nu numai teologia, ci şi multe limbi străine, dar în special limbile greacă şi
latină de care era foarte pasionat.
După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a trebuit să facă şi studii militare devenind astfel, încă
de tânăr, subofiţer în armata poloneză.
După p perioadă, tânărul Petru se retrage în 1622 în partea de est a Regatului Poloniei, unde
îşi cumpără o casă şi ceva pământ la Rubejovka, nu departe de Kiev, unde ctitoreşte o biserică
de lemn cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". Deşi vizita destul de des Lavra
Peşterilor, prefera să stea mai mult în acel sat unde se ruga şi citea foarte mult, ducând o viaţă
contemplativă. După cinci ani petrecuţi în retragere şi studiu al Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor
Părinţi, intră în obştea Lavrei Pecerska unde, în noiembrie 1627 a fost călugărit cu acelaşi
nume de Petru iar, după numai câteva luni, devine egumen, fiind ridicat la treapta de
arhimandrit, având doar 31 de ani.
În doar cinci ani de stăreţie la Pecerska, Arhimandritul Petru a desfăşurat o bogată activitate
bisericească şi culturală, continuând să tipărească mai multe cărţi care aveau rostul de a apăra
Ortodoxia în faţa prozelitismului catolic care a început să pustiiască aceste pământuri imediat
după „Unirea de la Brest-Litovsk" din 1596.
Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a desfăşurat o
intensă activitate bisericească şi culturală, mai ales în domeniul tipăririi de cărţi bisericeşti,
cunoscându-se peste 50 de cărţi îngrijite de el.
Printre cărţile de slujbă, cea mai importantă este „Evhologhiul" sau „Trebnicul" (1646), care
conţine o parte originală şi anume, explicarea sensurilor liturgice şi dogmatice ale slujbelor,
precum şi felul cum să se pregătească preoţii pentru săvârşirea lor. Alte cărţi de slujbă, tipărite
de el sunt: „Liturghierul" (1629), „Evangheliarul" (1636), „Apostolul" (1638), „Psaltirea"
(1640), etc.
Dintre cărţile de apărare a Ortodoxiei amintim „Lithos" (1644) în care combate primatul papal
şi Filioque printr-o expunere irenică şi obiectivă a dogmelor ortodoxe.
Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este desigur „Mărturisirea Ortodoxă"
(Pravoslavnica Mărturisire), revizuită şi corectată de Meletie Sirigul, cel mai învăţat teolog
grec al secolului al XVII-lea, prezent la Sinodul de la Iaşi, care s-a ţinut în trapeza Mănăstirii
Sfinţii Trei Ierarhi şi la care au participat delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice, ai Bisericii din
Kiev şi ai Bisericii Moldovei, în frunte cu Mitropolitul Varlaam.
Sub raport edilitar, acest mare Ierarh a restaurat Catedrala Sfânta Sofia din Kiev şi cele două
mănăstiri care depindeau de ea, a reînnoit biserica mare a Lavrei Pecerska, a restaurat din
temelie biserica Spasa, ctitorită de Cneazul Vladimir etc. A instituit vicari şi protopopi pentru
a îndruma pe preoţi şi un „consistoriu" pentru a judeca abaterile clerului. Sub raport cultural a
acordat o atenţie deosebită Academiei duhovniceşti din Kiev, corpul profesoral fiind recrutat
din membrii Frăţiei Ortodoxe, această şcoală fiind cea mai veche instituţie de învăţământ
universitar la slavii ortodocşi.
Deşi departe de plaiurile natale, marele Ierarh al Kievului n-a uitat de poporul român din care
a provenit şi l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. De pildă, el a trimis tipografii la
Târgovişte, Câmpulung şi la Govora, iar la Iaşi, pe lângă tipografie a trimis şi patru profesori
pentru noua Academie înfiinţată de dreptcredinciosul domn Vasile Lupu, după modelul celei
de la Kiev. În 1645 vine la Iaşi şi binecuvintează căsătoria fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu
nobilul polonez Ianusz Radziwill.
Pe frontispiciul multora din tipăriturile sale se găseşte stema Movileştilor sau a ţărilor
Române, unde domniseră membri ai familiei Movileştilor. El însuşi se intitula „fiu al
voievodului ţării Moldovei" sau „fiu de domn moldovean", ca expresie a dragostei faţă de
neamul din care descindea.
A trecut la Domnul în ziua de 22 Decembrie 1646, fiind îngropat în biserica mare a Mănăstirii
Pecerska. Întreaga avere a folosit-o pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi
întreţinerea lor. Pentru deosebitele sale merite, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost
canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în luna Decembrie 1996.

Tezaur

Manuscrisele de la Sucevița

Se știe dspre Ieremia Movilă că, deși capitala Moldovei se mutase la Iași, el a refăcut
Cetatea Sucevei și obișnuia să stea aici. Fără a exista o legătură directă, într-o epocă în care
tiparul începe să se impună, la Sucevița se adună, se copiază și se multiplică manuscrise în
slavonă.

La Mănăstirea Sucevița a funcționat o școală de copiști, munca lor fiind atestată în diverse
documente, iar unele dintre obiecte încă se păstrează: un triod (carte cu rugăciuni și cântări
din cele zece săptămâni înainte de Paști), un minei slavon (carte în care sunt cuprinse toate
slujbele religioase dintr-un an), pomelnice, o Evanghelie din 1606, dar și numeroase
manuscrise.
Cel mai important manuscris al mănăstirii este “Tetraevanghelul Sucevița 24”, care este
împodobit cu 346 de miniaturi reprezentând Evangheliile sau Sfinții Evangheliști Matei,
Marcu, Luca și Ioan. Aceste picturi din manuscris au o importanță deosebită, fiind folosite
tehnici ca cea a picturilor de pe peretele de vest al Mănăstirii Voroneț sau cea a picturilor de
pe mănăstirile din Bucovina.
Alte manuscrise păstrate sunt “Tetraevanghelul de la Sucevița 23”, “Evanghelia Patriarhului
Ioachim al Antiohiei”, “Tetraevanghelul de la Biserica de Piatră din Bacău”, dar și manuscrise
de la Ieremia Movilă, cum ar fi o Evanghelie din 1598 sau una din 1605. Ieremia Movilă și
familia sa au trimis manuscrise și la mănăstiri ca Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai sau
Mănăstirea Cutlumus din Athos. Toate acestea dovedesc faptul că la școala de copiști erau
numai cărturari cu un nivel înalt de cultură, care cunoșteau limbile greacă și slavonă.
Pe lângă tezaurul pe care cărturarii l-au lăsat, Mănăstirea Sucevița are și un muzeu, unde sunt
expuse, pe lângă manuscrisele ferecate în argint aurit, și broderii, icoane, sculpturi în lemn sau
argintărie. Este considerat al doilea muzeu mănăstiresc din țară, după cel de la Mănăstirea
Putna. Pe lângă cele mai importante obiecte ale muzeului se întâlnesc un epitaf având ca
stemă capul de bour și împodobit cu peste zece mii de mărgăritare, un epitaf dăruit de Ștefan
cel Mare Mănăstirii Moldovița și broderiile care au acoperit mormintele lui Ieremia Movilă și
Gheorghe Movilă, realizate din fir de aur, argint, mătase și catifea.
Mănăstirea Sucevița este ultima dintre cele treisprezece de mănăstiri pe care Bucovina le are,
fiind un loc care degajă multă liniște și pace, atât prin biserica sa, cât și prin viața fără griji pe
care maicile de aici o duc.