Sunteți pe pagina 1din 11

Capitolul 15

Principiul al III-lea : Apa

Este cea mai răspândită substanţă compusă de pe planeta noastră, în molecula căreia întâlnim alături
de un atom de oxigen şi 2 atomi de hidrogen. Are o masă moleculară extrem de mică (18 u.a.m.), este
de natură polară, fiind un excelent solvent pentru cea mai mare parte a substanţelor anorganice şi
pentru câteva clase de substanţe organice. Prezintă şi o constantă calorică deosebit de mare (4185 J /
kg . K).
Proporţia sa în cadrul corpului nostru variază destul de mult odată cu înaintarea în vârstă,
diminuându-se cu trecerea anilor : 80% la fetus, 75% la nou născut, 65% la adultul tânăr şi 58% în
perioada senectuţii.
Există variaţii ale concentraţiei apei şi în cadrul diferitelor organe ale corpului : cu cât un organ are
un metabolism mai intens, cu atât cantitatea de apă pe care o conţine (şi de care are nevoie pentru a
funcţiona optim) acel organ este mai mare. Ar fi bine să reţinem câteva cifre : 90% apă conţine
neuronul, 65-75% muşchiul scheletic, pentru ca la polul opus să se situeze osul cu 25-30% apă, dentina
cu 1% şi smalţul dentar cu 0,2%.
Gradul de hidratare al ţesuturilor şi organelor are o importanţă deosebită pentru buna funcţionare a
acestora. Cu cât un ţesut este mai hidratat, el îşi va menţine pe o perioadă mai îndelungată starea de
sănătate, prospeţimea şi tinereţea. Însă odată cu diminuarea cantităţii de apă din ţesuturi şi organe,
acestea ajung să funcţioneze anevoios şi să îmbătrânească. Soluţia ? Beţi apă !
Merită amintită aici o ilustraţie aparţinând soţiei mele : dacă urmărim comparativ frăgezimea cărnii
de viţel cu cea a unei vaci de 10-15 ani, vom constata că în primul caz avantajul este net, diferenţa
fiind ca de la cer la pământ. Dar dacă am face aceeaşi comparaţie între carnea unui peşte de un an şi a
unuia de 10-15 ani ? Deşi este o diferenţă, aceasta nu este semnificativă. Tot aşa stau lucrurile şi-n
cazul omului : dacă el se va auto-educa să consume zilnic cantităţi suficiente de lichide, gradul de
hidratare al corpului său va fi ridicat, va fi viguros, iar bătrâneţea va întârzia să apară cu câteva
decenii.
Dacă ar fi să comparăm corpul omenesc cu o maşină, hrana reprezintă combustibilul, mişcarea se
traduce prin numărul de kilometri parcurşi de autovehicul (dacă nu merge şi o ţin prea mult timp în
garaj va rugini), iar apa este uleiul de la motor. Aşa cum un motor fără ulei nu poate trăi, tot aşa corpul
fără apă ajunge să se “strice” (îmbolnăvească sau / şi îmbătrânească) într-un răstimp nu prea
îndelungat.

Funcţiile apei în organism


1) Mediu şi suport de reacţie. Apa este constituentul de bază al tuturor celulelor corpului şi absolut
toate reacţiile chimice care au loc la acest nivel se desfăşoară doar în prezenţa sa. Dacă are loc o
reducere a cantităţii de apă din celule, reacţiile chimice absolut necesare se vor desfăşura mai greu,
iar corpul va avea de suferit. Corpul nostru nu şi-ar putea menţine echilibrul în lipsa apei, deoarece
în urechea internă, cristale de carbonat de calciu (otoliţii) “plutesc” efectiv într-un mediu lichid, a
cărui compoziţie este majoritar formată din apă. Nici simţul acustic n-ar putea exista în absenţa
apei, endo- şi perilimfa din urechea internă fiind formate în cea mai mare parte din apă ;
2) Solvent. După părerea specialiştilor, apa reprezintă unul dintre cei mai buni solvenţi, fiind şi cel
mai ieftin. Această proprietate doresc este valabilă atât pentru interiorul celulelor, ţesuturilor şi a
vaselor de sânge (unde datorită apei substanţele organice şi anorganice sunt menţinute continuu în
soluţie), cât şi pentru exteriorul corpului, unde apa joacă un rol igienic capital, spălând pielea de
stratul extern de descoamare, care este încărcat cu microbi ;
3) Substanţă “anti-şoc”. Creierul şi măduva spinării sunt învelite de către lichidul cefalo-rahidian
(format şi el în proporţie de peste 95% din apă) prin intermediul foiţelor meningeale, care are o
funcţie trofică (de hrănire) pentru substanţa nervoasă, dar reprezintă şi un veritabil amortizor al
şocurilor de intensitate uşoară şi medie la care, în anumite circumstanţe este supus sistemul nervos
central ;
4) Toate secreţiile organismului nostru conţin apă. Aş aminti aici : sucurile digestive (gastric,
intestinal, pancreatic), saliva, lichidul nazal şi lacrimal, transpiraţia, fluidul sangvin, secreţiile
genitale, lichidele (umorile) celor 2 camere (anterioară şi posterioară) ale globilor oculari, lichidul
cefalorahidian etc. Dacă urmărim doar enumerarea sumară de mai sus, este evident că aceste
secreţii vitale, în absenţa apei, sau la un aport lichidian insuficient, vor fi afectate, acest fapt având
un răsunet negativ, asupra stării de sănătate a întregului ;
5) Eliminarea produşilor toxici de metabolism se realizează folosind ca vehicul tot apa şi mă refer
aici în principal la lichidul urinar şi la cel sudoripar, pe aceste căi eliminându-se preponderent
deşeurile sangvine. O cantitate insuficientă de apă generează acumularea deşeurilor în sânge, cu
perturbarea funcţiilor organismului. Totodată, făcând baie sau duş cât mai des posibil, porii din
piele vor rămâne deschişi, curaţi şi desfundaţi, pielea va fi curată şi catifelată şi va străluci de
sănătate ;
6) Contribuie la realizarea presiunii de perfuzie şi a tensiunii arteriale ;
7) Menţine coagularea sângelui la un nivel normal (sau chiar o scade), reducând şi vâscozitatea
sângelui. În acest sens este cea mai puternică şi eficientă substanţă anti-coagulantă cunoscută ;
8) Având şi o constantă calorică foarte ridicată, apa are şi funcţia de termostat. După amoniac,
apa este substanţa care se încălzeşte cel mai greu şi reciproc, cedează căldura acumulată cel mai
greu dintre toate substanţele. Dacă ar fi să ne gândim doar la această proprietate a celor 71 de
procente de apă la nivel planetar, reprezentate de mări şi oceane, cred că ar fi de ajuns pentru a face
o comparaţie cu ceea ce se petrece în organismul uman. La nivel planetar, apa limitează
(funcţionând ca un burete absorbant) supraîncălzirea uscatului, determinând menţinerea între nişte
limite nu prea largi a temperaturii globului pământesc.
Nu pot să nu mă minunez de fiecare dată când mă gândesc la modul înţelept şi neîntâmplător în care
a fost creat Pământul şi la poziţionarea sa faţă de Soare. În emisfera nordică este vară când Pământul
este mai aproape de Soare (148 x 106 km), dar supraîncălzirea uscatului este preîntâmpinată tocmai de
procentul ridicat al apei. În emisfera nordică este vară atunci când Pământul este la cea mai mare
distanţă faţă de Soare (152 x 106 km), dar procentul de apă al acestei emisfere este mult redus în
favoarea platoului continental. Uscatul se încălzeşte uşor şi mai repede decât apa, la aceasta
contribuind decisiv şi unghiul de incidenţă al razelor solare, din timpul verii boreale. Ce s-ar fi
întâmplat dacă emisfera nordică era în locul celei sudice şi invers ? Prima s-ar fi supraîncălzi vara, în
vreme ce cealaltă ar congela iarna.
Dacă urmărim temperaturile care se înregistrează pe parcursul unui an, în localităţile port la mări sau
oceane, vom constata că ele au ierni blânde comparativ cu alte localităţi continentale, iar verile nu
sunt toride. Diferenţele de temperatură sunt reduse între vară şi iarnă.
De ce am dat aceste exemple ? Tocmai pentru a scoate în evidenţă faptul că apa are un rol de
termostat fundamental atât la nivel planetar, cât şi în cadrul corpului uman, limitând pierderile de
căldură sau din contră, supraîncălzirea. Acest conţinut hidric face ca temperatura organismului să
varieze în mod normal cu circa 1oC, în jurul valorii de 360C (nu aş dori să minimalizez rolul deosebit al
centrilor cerebrali hipotalamici în procesul termoreglării, dar şi aceştia îşi bazează funcţionalitatea tot
pe apă). Eliminarea de apă prin transpiraţie şi evaporarea acesteia contribuie semnificativ la
combaterea unei eventuale supraîncălziri a corpului după un exerciţiu fizic intens sau în anotimpul
cald, atunci când temperatura mediului ambiant tinde să o depăşească pe cea a organismului ;
9) Articulaţiile noastre, şi mă refer în special la cele mobile, conţin nişte veritabile “pernuţe” cu
lichid, special concepute ca ele să nu ducă la frecarea os pe os din timpul mişcărilor. La fel, şi
cartilajul articular este bine îmbibat în apă. Reducerea cantităţii de lichid de la acest nivel conduce
la apropierea oaselor, pernuţele se vor micşora, cartilajul se crapă, ajungându-se ca oasele să se
frece unul de celălalt. Astfel, mişcările vor fi limitate din cauza durerilor, diminuându-se
amplitudinea şi gradul efectuării lor. Apare artroza (pentru genunchi este utilizat termenul de
gonartroză, pentru şold de coxartroză etc.). Un fenomen asemănător se petrece şi la nivelul
coloanei vertebrale.
Vertebrele stau la rândul lor şi ele pe nişte pernuţe, reprezentate de discurile intervertebrale, care
conţin cantităţi importante de apă. Dacă discurile se usucă, distanţele dintre vertebre se vor micşora,
discurile se vor deplasa uşor dintre vertebre, iar nervii intervertebrali vor fi comprimaţi. Apar astfel
problemele cunoscute în special după decada a III-a de viaţă, cum ar fi lumbago, sciatica, discopatiile.
Aproape întotdeauna, odată cu reducerea gradului de hidratare discală, are loc şi o scădere în înălţime,
care este o manifestare des întâlnită la persoanele trecute de o anumită vârstă ;
10) Cu cât pielea are un grad mai ridicat de hidratare, ea va arăta mai proaspătă, nu se va rida, iar
persoana în cauză nu-şi va arăta vârsta, fiind şi mai sănătoasă. De ce să cheltuim inutil bani pe
creme hidratante, care de care mai costisitoare, când am putea să ne hidratăm bând apa care este
gratuită ? Putem folosi însă cu menţiunea “degeaba” toate cremele hidratante din lume, că pielea
tot îşi va pierde prospeţimea şi supleţea, dacă nu vom consuma o cantitate suficientă de lichide pe
zi. Mare atenţie la acest aspect !
11) Apa dizolvă din scoarţa terestră un element extrem de necesar organismului, este vorba de
Siliciu. Acest semimetal intervine în fixarea Calciului în oase, având remarcabile proprietăţi
anticanceroase şi antituberculoase. Apa reprezintă principala sursă de Siliciu pentru organism.

NECESARUL zilnic de lichide variază în general între 2 – 5 litri (sau este folosită formula : necesar
lichidian pentru o persoană adultă = 30-35 ml / kgcorp / zi, cu referire la greutatea ideală !), în funcţie
de nişte parametri cum ar fi : temperatura mediului ambiant, efortul fizic şi / sau intelectual prestat,
febră, diverse stări fiziologice şi patologice în care se găseşte organismul la un anumit moment dat.
Reţineţi ca regulă generală următoarea idee : testul suficienţei consumului de lichide pe zi este dat
de către o emisie de urină incoloră şi inodoră (fără miros) în orice moment al zilei.
Există situaţii în care sunt nevoit să prestez o muncă fizică intensă într-o zi călduroasă de vară. Dacă
voi ajunge să consum în acea zi 4 l de apă, iar urina mea va fi de culoare galbenă, înseamnă că tot n-
am băut suficiente lichide. Limita inferioară şi nepericuloasă a consumului lichidian este situată
undeva între 2-2,5 l pe zi de apă (şi doresc să subliniez cuvântul “apă”, deoarece nu recomand pentru
consum puzderia de produse “naturale” sau “răcoritoare” care a invadat piaţa, şi care au în compoziţia
lor cantităţi mari de coloranţi, edulcoranţi şi conservanţi cu proprietăţi toxice şi cancerigene !) ; însă
reperul fundamental rămâne culoarea şi mirosul urinii !
La valori de peste 5 l / zi, pe perioade mari şi în lipsa unei constrângeri termice (externe sau interne),
sau / şi a unui exerciţiu fizic intens, există riscul intoxicaţiei cu apă (întâlnită extrem de rar). Ea se
manifestă prin : astenie, greţuri, vărsături, slăbiciune musculară, dureri de cap etc. Cedează relativ
repede la restrângerea substanţială a aportului lichidian.
O persoană care până la citirea acestor rânduri, consuma cantităţi reduse de lichide (de exemplu, 1
pahar pe zi), dacă doreşte, spre binele ei să ridice aportul spre 2-2,5 l / zi, este foarte bine ; dar îi
recomand să n-o facă brutal, de-a II-a zi, ci s-o ia treptat, crescând cu câte 100-200 ml / zi aportul
lichidian şi ajungând abia după 10-14 zile la cei 2-2,5 l. Creşterea brutală a cantităţii de lichide
ingerate la o persoană care până atunci consuma puţine lichide, poate duce la efecte adverse neplăcute,
cu cât vârsta este mai înaintată : creşterea TA, cefalee (dureri de cap), diaree, dispnee (lipsă de aer),
dureri renale, edeme, mobilizarea „la vale” a unor calculi renali de care nu se ştia nimic anterior şi
chiar o creştere semnificativă în greutate. Corpul fiind adaptat printr-o secreţie importantă de ADH să
reţină cam orice cantitate de lichid care era ingerată (că altfel nu se ştie dacă mai „vede” ceva pe
parcursul zilei !), va reţine pentru început cam tot ce se ingeră, până va fi reglată cantitatea de ADH
după noul aport de lichide. Vor fi necesare circa 2-4 săptămâni pentru adaptarea organismului la o
cantitate normală de lichide, adaptare cu atât mai lentă şi mai dificilă cu cât persoana în cauză este mai
vârstnică.

Efectele unui consum lichidian redus sau / şi insuficient sunt :


1) Organismul se va încărca cu deşeuri metabolice, care se vor elimina dificil sau deloc, intoxicându-
ne corpul cu ele. Se constată o stare de apatie, proastă dispoziţie, iritabilitate, nelinişte ;
2) Se reduce capacitatea de concentrare psihică, apare uitarea, iar moartea neuronală este grăbită ;
3) Scade capacitatea şi toleranţa la efort fizic ;
4) Se accentuează riscul litiazic (formare de “pietre” sau calculi) în special urinar şi vom fi în faţa
unei urini urât mirositoare şi închise la culoare. Sărurile din suspensie, dacă vehiculul (apa) este
într-o cantitate insuficientă, vor bălti şi cu trecerea timpului se ajunge la mâl – nisip – piatră. Da,
există persoane care au o predispoziţie genetică la a depune pietre la rinichi. Dar vestea bună pe
care doresc s-o aduc la cunoştinţa acestor pacienţi este că la un consum lichidian de 2 l / zi riscul
litiazic este de 2%, pentru ca la valori de peste 2,5 l / zi, riscul să fie nul (nu uitaţi însă ceea ce am
afirmat mai sus : doar în prezenţa unei urini incolore şi inodore !). Aş dori să amintesc în acest
sens de faptul că există o boală rară (diabetul insipid) la care datorită deficitului unui hormon
hipofizar (ADH), corpul nu are capacitatea de a reţine apa. În consecinţă, pacienţii respectivi ajung
să consume (nu vă speriaţi !) între 25-80 l de apă pe zi, şi consecutiv să urineze între 25-80 l pe zi.
Ei bine, la aceşti pacienţi s-au constatat câteva lucruri interesante :
- niciodată ei nu fac litiază renală (pietre la rinichi). Cum ar tenta nişte săruri să se depună,
cum le ia “valul” ;
- niciodată aceste persoane nu fac infecţii care să se cantoneze la nivelul aparatului urinar.
Fluxul urinar masiv dă o protecţie excelentă împotriva acestor boli ;
- aceşti pacienţi sunt mai deştepţi decât media, deoarece creierul funcţionează cu cantităţi
mari de apă ;
- tenul celor cu diabet insipid este de invidiat, tocmai datorită supleţei şi hidratării sale ;
S-a constatat că litiaza renală este de cauză preponderent oxalică şi calcică. La persoanele predispuse
riscului litiazic, o dietă săracă în lactate sau / şi unele vegetale bogate în oxalaţi (fasole, ridiche, ardei
gras, ştevie, măcriş, spanac, cacao) are un efect preventiv notabil. Dacă la aceasta se asociază, în afara
consumului lichidian optim, un aport alimentar bogat în vitaminele C şi B 6, Magneziu, puţine grăsimi
şi multe fibre, rezultatele vor fi maxime ;
5) Creşte riscul contactării infecţiilor, cu afectarea apărării corpului. Sângele fiind vâscos, globulele
albe vor ajunge greu şi tardiv în focarul de infecţie ;
6) Creşte coagulabilitatea sângelui şi riscul de a se forma micro-cheaguri în interiorul vaselor de
sânge (mai ales în vene, unde şi viteza de circulaţie este mică, sau la persoanele imobilizate mult
timp la pat). Formarea şi difuzarea acestor cheaguri în interiorul torentului sangvin predispune
persoana în cauză unui risc vital ;
7) Are loc îmbătrânirea biologică, care în contextul dat este precoce, celulele vor muri prematur, iar
refacerea lor va avea serios de suferit. Este afectat şi procesul de diviziune celulară ;
8) Pielea se îngroaşă, se descoamează, îşi pierde elasticitatea şi supleţea, se ridează, iar vindecarea
plăgilor se face cu întârziere. Printre cauzele care pot genera hemoroizii se numără şi un
consum lichidian insuficient ;
9) Performanţele sexuale sunt afectate;
10) Digestia şi absorbţia nutrienţilor se realizează mai greu, cu un consum energetic sporit, dar cu un
randament mic ; creşte frecvenţa cancerelor, în special pentru cele cu localizare digestivă ;
11) Ateroscleroza survine precoce ;
12) Are loc un proces degenerativ la nivelul articulaţiilor, artrozele devin mai dese, la fel discopatiile şi
bolile reumatice ;
13) Pe de altă parte un consum redus de apă, de data aceasta în scop igienic, se soldează cu o creştere a
riscului de contactare al hepatitei A (“boala mâinilor murdare”), al ulcerului gastro-duodenal şi al
multor boli şi parazitoze cu tropism dermatologic. Trebuie avută neapărat în vedere şi curăţenia
hainelor pe care le purtăm zi de zi. Dacă acestea nu vor fi schimbate prea des, dintre toxinele care
le-au îmbibat iniţial prin procesul transpiraţiei, o parte se vor reabsorbi prin piele, având un efect
nefast asupra organismului.

CĂND se bea apa ?


Apa va fi consumată cu 15’-30’ înainte de masă şi cu cel puţin 90’-120’ după mese. Deci, doar între
mese şi nu în timpul meselor ! Aportul lichidian dinaintea meselor are efectul unui duş de înviorare
pentru toate segmentele tubului digestiv şi le pregăteşte pentru digestia şi absorbţia care vor surveni în
scurt timp. La mese însă, apa are un efect nociv pentru digestie. Ea va dilua toate sucurile digestive,
limitând randamentul digestiei şi al absorbţiei. De-asemenea, ea antrenează alimente nedigerate din
stomac în intestin, suprasolicitând pe această cale ficatul şi pancreasul, pentru a realiza o digestie
chimică cât de cât eficientă, pentru că despre o digestie mecanică nu mai poate fi vorba după ce
alimentele părăsesc stomacul.
Educaţi-vă ca dimineaţa pe stomacul gol să consumaţi 250-500 ml de apă. Veţi avea numai de
câştigat ! Nu va fi consumată apă seara la culcare sau noaptea, deoarece aceasta fie ne va întârzia
adormirea, fie ne va face să ne trezim, fragmentându-ne somnul. De aceea va fi oprit orice consum
lichidian cu 60’-90’ înainte de culcare şi ne vom asigura să avem vezica urinară goală când ne vom
aşeza în pat ca să ne odihnim.
Doresc să atrag atenţia asupra faptului că în multe cazuri apa de fântână din zonele rurale conţine
cantităţi extrem de ridicate de nitraţi şi nitriţi, substanţe pro-oxidante şi cancerigene. Apa din marile
oraşe însă conţine cantităţi însemnate de clor sau clorură de var. Ce-i de făcut ? Asiguraţi-vă că puteţi
consuma o apă curată şi sănătoasă, fie ea şi din comerţ (apa plată, sau minerală).
CUM să fie apa ?
Dacă apa e prea rece (sub 12 0C, care este temperatura standard şi optimă), ea va opri stomacul până
în momentul în care acesta va reuşi s-o aducă la 37 0C, iar asta va cam dura, deoarece aşa cum am văzut
chiar de la începutul acestui capitol, apa se încălzeşte mult mai greu comparativ cu alte substanţe. Să
nu uităm nici afectarea de la nivelul smalţului dentar care poate crăpa sub acţiunea apei sau a gheţii,
predispunând la carii dentare. Apa foarte rece (de la frigider) produce şi micro-necroze la nivelul
stomacului cu potenţial ulcerogen, sau risc de contactare a unor boli inflamatorii acute amigdaliene ; în
acelaşi timp, pe cale reflexă, apa foarte rece (lucru valabil şi pentru îngheţată !) este capabilă să
stimuleze pe cale reflexă componenta senzitivă a nervului trigemen (perechea V), care pe cale motorie
poate declanşa un spasm al arterelor cerebrale cu o reducere semnificativă şi brutală a irigaţiei unei
anumite zone a creierului. Forma uşoară a acestui reflex se va traduce printr-o migrenă de durată
variabilă, pe când la o persoană în vârstă, care prezintă şi leziuni aterosclerotice cerebrale există
posibilitatea instalării chiar a unui infarct cerebral de natură ischemică.
În acelaşi timp, dacă apa este prea caldă (în cafea, ceai clocotit, supă) determină răniri şi arsuri atât la
nivelul mucoasei bucale, cât şi la nivelul celei gastrice. Ea stimulează secreţia gastrică acidă şi de-
asemenea are un potenţial ulcerogen. Riscul în ceea ce priveşte smalţul dentar rămâne valabil.
Este indicat ca apa să nu fie puternic carbo-gazoasă, deoarece bioxidul de carbon este un factor
generator de hiperaciditate prin distensia gastrică pe care o produce şi prin acidul carbonic care se
formează în contact cu apa din stomac.
Apa nu va fi înlocuită cu alte băuturi “naturale” sau “răcoritoare” din comerţ, sau contrafăcute, dar
nici cu cacao, cafea sau alcool. Pentru cei care nu ştiu, sau nu doresc să recunoască, afirm cu
certitudine că vinul, şpriţul şi berea fac parte din categoria băuturilor alcoolice !

Sfaturi practice :
- nu gustaţi, ci beţi apa ! Adesea se asigură între ½ şi 2/3 din necesar ;
- persoanelor nervoase le recomand să bea apă, pentru că hidratarea are şi un efect calmant. Dacă
apare vreo problemă la serviciu, sau de altă natură, consumaţi un pahar cu apă ; creierul, care are
nevoie de cantităţi mari de apă pentru buna sa funcţionare, va reuşi să găsească într-un timp scurt
soluţia care să vă scoată din impas ;
- o proprietate remarcabilă a apei, bazată tocmai pe uriaşa sa constantă calorică, merită să fie
exploatată exact în momentele în care o anumită persoană este febrilă, indiferent de etiologia
(cauza) acesteia. Dacă pacientul febril va bea câte un pahar cu apă (250 ml), la fiecare sfert de oră,
după cel mult 3 ore (dar de regulă şi mai repede), febra îl va părăsi. Explicaţia este simplă :
organismul va ceda în mod repetat din căldura sa apei, care va fi eliminată periodic prin urină,
având loc un fenomen similar celui care se petrece într-un schimbător de căldură industrial. În plus,
va fi stimulată şi apărarea corpului, iar boala va fi învinsă mai uşor ;
- duşul scoţian (alternativ cald / rece) sau băile calde (contraindicate la cardiaci !!!) sunt şi ele
mijloace eficiente de combatere a bolilor febrile. În momentul imersiei corpului în apa caldă, se
induce o stare febrilă artificială, globulele albe se vor înmulţi de circa 10 ori mai repede decât până
atunci, cu eliberarea lor consecutivă în vasele sangvine, în vreme ce microbii nu se mai înmulţesc
(efect bacteriostatic). Odată cu scăderea rapidă a temperaturii duşului, vasele sangvine se contractă
pe conţinut, globulele albe vor trece prin pereţi (proces denumit diapedeză leucocitară) şi vor
ajunge în focarul de infecţie, unde vor lupta eficient împotriva agresorilor. Repetarea sau alternarea
cald (2-3 minute) / rece (1 minut), de 3-4 ori într-o şedinţă are efecte de-a dreptul remarcabile. Nu
recomand nici congelarea şi nici “prăjirea” persoanei care practică duşul scoţian. Apa va fi la limita
individuală a suportabilului atât pentru cald, cât şi pentru rece pentru fiecare în parte. Ca efectul să
fie plenar, se va suspenda orice aliment din dietă care ar conţine în compoziţia sa zahăr sau miere,
iar acestui mijloc terapeutic i se va asocia o sursă importantă alimentară de vitamina C ;
- pentru tratarea unui furuncul se va merge tot pe principiul duşului scoţian, fie folosind jetul
acestuia, fie un pahar cu apă caldă (dar care să nu producă arsuri tegumentare), aşezat la nivelul
furunculului pentru 3’-5’. Apoi, un alt pahar, cu apă rece (dar nu voi refrigera zona !) se aplică
pentru încă 1’-2’ pe aceeaşi suprafaţă, pe care anterior am aplicat căldura. Se repetă procedeul de
3-4 ori, aceasta fiind o cură. Dacă pe parcursul unei zile se vor efectua câteva cure, se constată cu
bucurie că adesea furunculele vor ceda, în lipsa unui tratament antibiotic agresiv. Şi-n cazul
furunculelor, prohibiţia la dulciuri rămâne, la fel şi indicarea surselor de vitamină C ;
- sunt predispus(ă) la litiază renală, sau am deja nisip în căile urinare ? Nimic mai simplu : urini
incolore şi inodore, dar obligatoriu un aport lichidian (apă, lapte, supă, ceai) de peste 2,5 l zilnic;
- ca un remediu împotriva durerilor menstruale, în afara consumului zilnic de soia (care constituie
remediul de bază, prevenindu-le într-o proporţie de 100%), recomand aplicarea pe partea inferioară
a abdomenului, fie a unei sticle cu apă caldă (la limita suportabilului), fie a unei perne electrice ;
- actualmente se fac studii intense în ceea ce priveşte naşterile în bazine cu apă călduţă. Se pare că
naşterile decurg mult mai uşor, mai repede şi cu dureri mai reduse. Problema fiind încă în studiu,
încă n-o recomand, dar rezultatele preliminare ale acestor experimente par să fie încurajatoare ;
- constipaţia este eficient combătută, asociind unei diete bogate în fibre vegetale, un consum
lichidian optim şi un program zilnic de exerciţii fizice regulate ;
- nu recomand sauna ! Are loc un proces intens şi violent de deshidratare, cu pierderi hidro-
electrolitice masive prin transpiraţie, cu impact negativ asupra întregului organism. Pot surveni şi
fenomene de prăbuşire a tensiunii arteriale, într-un răstimp scurt, reducerea volumului circulant
sangvin, asociate unei creşteri a coagulabilităţii sângelui. Suplimentar, nu sunt neglijabile nici
pierderile de sodiu, care sunt în stare să generze serioase probleme legate de conducerea nervoasă
şi tulburări de ritm cardiac.
Atenţie ! Setea nu este întotdeauna indicatorul corect şi fidel pentru un nou aport de lichide! În
mod normal, reducerea volumului plasmatic cu peste 1%, determină apariţia senzaţiei de sete. Însă o
“educare” repetată pe parcursul anilor, în ceea ce priveşte consumul de lichide, în sensul diminuării
sale, conduce la atenuarea sau chiar abolirea senzaţiei de sete, atunci când ne-am aştepta ca setea să fie
un semnal demn de încredere în vederea unei noi ingestii de apă. Astfel, dacă setea nu este prompt
combătută atunci când este resimţită, ea poate chiar să dispară, intrând în funcţie un mecanism
hormonal, care determină conservarea apei şi a sării în organism, cu reducerea la minimum a
pierderilor. Este vorba de hormonii ADH şi Aldosteron, a căror secreţie este stimulată în astfel de
situaţii.
În ultimii ani începe să se discute tot mai mult pe tema asigurării necesarului lichidian pentru nevoile
organismului, ridicându-se următoarea întrebare pe deplin justificată : “oamenii, odată cu vârsta nu
consumă suficiente lichide, datorită reducerii senzaţiei de sete, sau neconsumarea lichidelor îi
îmbătrâneşte ?” Interesant este faptul că majoritatea oamenilor de ştiinţă, înclină balanţa opiniilor lor,
spre cea de-a doua variantă, considerând că aportul hidric ar constitui un factor de longevitate şi de
tinereţe.
Există din păcate şi unele profesii indispensabile societăţii, care nu prea permit pe parcursul
îndeplinirii lor un consum lichidian riguros şi sănătos. Mă refer aici la specialităţile chirurgicale care
presupun un ortostatism fix şi prelungit, cu un răsunet hemodinamic nefast (varice, hemoroizi).
Tot în cadrul acestui capitol voi încerca succint să aduc date împotriva unor substanţe cu efect
vătămător sau ruinător asupra sănătăţii, prin intermediul cărora mulţi dintre semenii noştri înlocuiesc
apa. Este vorba despre alcool şi cafea.

ALCOOLUL (etilic)

Este o substanţă organică cu o moleculă foarte mică, fiind considerat de mulţi chimişti drept cel mai
bun solvent. Se bucură de o asemenea reputaţie, tocmai datorită faptului că dizolvă cea mai mare parte
a substanţelor anorganice şi spre deosebire de apă, şi pe majoritatea celor organice.
Paradoxală este şi constatarea că alcoolul este o substanţă extrem de necesară corpului, fiind produs
de către ficat, care menţine o alcoolemie relativ constantă în limitele a 0,05-0,15 g / litru de sânge. La
acest nivel nici nu se pune problema înverzirii fiolei alcool-test.
Corpul foloseşte etanolul special pentru a creşte semnificativ efectul de solvent al apei din interiorul
vaselor sangvine şi pentru a menţine în stare dizolvată (solubilizată), toate substanţele care se perindă
prin arborele vascular. Cantitatea de etanol care este produsă zilnic de ficat este optimă şi împiedică
colesterolul să adere de vase, pentru a reduce coagulabilitatea sângelui şi pentru a asigura o
vasodilataţie uşoară.
Dacă însă vom încerca să “ajutăm” organismul şi să-i ajustăm producţia de alcool, aducând etanol
prin aport din afară, vom strica tot ceea ce corpul nostru, prin producţie proprie a încercat să facă. În
condiţiile unui consum cronic, alcoolul este responsabil de multiple atingeri organice, după cum
urmează :
1)Tegumente şi mucoase (piele, limbă, stomac etc.). Datorită proprietăţii sale de solvent remarcabil,
alcoolul produce arsuri şi usturimi (prin dizolvare locală a suprafeţelor cu care vine în contact), la
nivelul limbii, gâtului, esofagului şi stomacului, cu atât mai intense cu cât este mai concentrat şi-ntr-o
cantitate mai mare. Unele persoane însă îl percep drept un anestezic local pentru un ulcer gastro-
duodenal în evoluţie, calmându-le durerile, dar “săpând” şi adâncind rana ulceroasă. Datorită efectului
iritativ continuu de la nivelul mucoaselor tubului digestiv, consumatorii cronici de alcool prezintă şi
o frecvenţă mare a cancerului cu localizare bucală, faringiană, esofagiană, gastrică, colonică şi a
sânului. Având o moleculă mică şi polară, absorbţia sa începe din cavitatea bucală, atingând un maxim
în stomac. Din acest motiv, o persoană care tentează să consume o singură sticlă de bere, dar băută cu
linguriţa, se va îmbăta cu siguranţă, absorbţia alcoolului făcându-se având loc înainte ca acesta să
ajungă în stomac ;
2)Absorbţia alcoolului se face în dauna unor vitamine cum sunt : întreg grupul B (care prin carenţă,
vor duce la apariţia unor serioase carenţe la nivel cerebral şi al formării globulelor din sânge),
vitaminele A şi C. Blochează absorbţia din intestin şi a unor elemente chimice şi substanţe cu rol
fundamental pentru economia corpului : Zinc, Magneziu, Fosfor, Calciu unii amino-acizi esenţiali ;
3)Vasele de sânge. Peste acel 0,05-015 g/l, alcoolul produce răniri ale peretelui intern al vaselor
arteriale, locuri de care va adera colesterol, grăsimi şi trombocite, cu formare de ateroscleroză.
Suplimentar, el determină şi o reducere importantă a concentraţiei niacinei (care face parte tot din
grupul vitaminic B), anulând efectul protector anti-aterosclerotic al acesteia şi grăbind astfel procesul
aterogenetic. Alcoolismul cronic este un factor care determină şi creşterea homocisteinei, care
accentuează şi ea riscul aterosclerotic ;
Tot la nivelul pereţilor arteriali, alcoolul dizolvă din pereţi bucăţi mici colesterolice, creând puncte de
minimă rezistenţă, dar tot el prezintă şi un important efect vasodilatator, cu scăderea consecutivă a
tensiunii arteriale. După ce excesul de alcool din sânge este metabolizat hepatic, iar concentraţia sa
sangvină se apropie de normal, efectul său vasodilatator se şterge treptat, tensiunea arterială începe să
urce, punctul de minimă rezistenţă rămâne, apărând locuri cu risc care oricând pot ceda în faţa unei
agresiuni tensionale. Să nu uităm că la nivel cerebral, retinian (membrana internă şi vizuală a ochiului)
şi nazal avem şi-n condiţii normale vasele cele mai subţiri şi mai friabile din tot organismul. Dacă o
hemoragie cu punct de plecare nazal, adesea nu pune probleme deosebite, una la nivel cerebral sau
ocular are câteodată un risc vital. La nivelul peretelui venos apar dilataţii mai mari sau mici cu
localizare mai frecventă (dar nu exclusivă) în zona pomeţilor (zigomatică), dând faciesul caracteristic
şi specific al consumatorilor cronici de alcool (acel “roşu în faţă” datorat alcoolului şi nu unei bune
stări de sănătate !). Creşte frecvenţa dezvoltării de varice esofagiene (în stadiile de preciroză, sau chiar
de ciroză hepatică), colonice, sau în teritoriul venos mamar extern. Varicele esofagiene şi cele colonice
(un fel de hemoroizi) prezintă şi riscul de rupere a peretelui venos, caz în care hemoragiile pot avea
deseori potenţial letal ;
4) Alcoolul alterează profilul lipidic, crescând toate fracţiunile cu risc cardio-vascular şi-n plus
alterează şi echilibrul glicemic ;
5)Tocmai datorită faptului că alcoolul este o substanţă pro-aterogenă, el determină şi creşterea
valorilor tensiunii arteriale. În aceste condiţii, chiar “băutul cu măsură”, dar constant şi zilnic de un
păhărel cât de mic, dar zilnic, din orice băutură alcoolică, în cel mult 3-5 ani se va solda cu creşteri
tensionale. Aş dori să atrag atenţia şi asupra faptului că HTA cauzată de alcool, este cea mai rezistentă
şi cedează cel mai greu la tratament ; de-asemenea şi pacienţii hipertensivi care sunt şi alcoolici
cronici, preferă să nu-şi ia medicaţia zilnică hipotensoare, dar totuşi să consume în continuare alcool,
cu riscurile de rigoare ;
6) Cardiectazia (vezi capitolul HTA, complicaţiile bolii) ;
7) Prin metabolizarea alcoolului sunt furnizate 7 kcal / g, aproape la fel de mult ca şi pentru alune
(7,05 kcal / g). Dacă cumulăm acest efect calorigen celui iritativ de la nivelul stomacului (cu creşterea
consecutivă a poftei de mâncare), alcoolul constituie un factor potenţial de îngrăşare pentru unele
persoane. Datorită faptului că alcoolul interferează cu funcţia anumitor hormoni, sau chiar le blochează
metabolizarea (estrogenii), el determină uneori şi o dispoziţie particulară a grăsimii abdominale (aşa
numita “burtă a băutorilor de bere”) şi steluţe vasculare (ghemuri venoase supradilatate datorită slăbirii
pereţilor cu localizare predominant facială, dar şi abdominală, toracică etc.) ;
8) Ficatul este unul dintre cele mai afectate organe de către etanol. El începe să se încarce cu grăsimi,
iar dacă agresiunea este însemnată şi îndelungată, se va ajunge în cele din urmă la ciroză. În acelaşi
timp, ficatul consideră orice cantitate de alcool care este adusă din exterior drept o substanţă toxică
care trebuie, obligatoriu şi repede neutralizată. Astfel, ficatul va lăsa de-o parte orice altă funcţie de-a
sa, principala lui ţintă fiind să neutralizeze alcoolul. Apare un deficit al sintezei proteice, al factorilor
de coagulare şi o scădere a neutralizării altor substanţe toxice, care prin acumularea lor în sânge
determină o suferinţă generală pentru întreg organismul. Da, într-adevăr ficatul are o capacitate de
regenerare remarcabilă, în faţa unor agresiuni intense şi repetate, dar deseori mulţi semeni de-ai noştri
îşi bat efectiv joc de el. Dar şi când capacitatea sa de refacere este depăşită (la distrucţii de peste 70%)
perspectivele vitale pe termen lung ale persoanei în cauză vor fi rezervate ;
9) Creierul suferă şi el în faţa agresiunii etanolice. Diminuă până la anulare producţia moleculelor
plăcerii, iar alcoolul începe el însuşi să funcţioneze drept moleculă de plăcere. Aşa se explică
dependenţa cerebrală etanolică, starea de nervozitate şi “setea” după alcool, care nu pot fi stăpânite
decât în urma unei noi prize etanolice, care-i conferă alcoolicului o stare de bine şi de confort psihic.
Tot la nivel cerebral, alcoolul determină şi afectarea prin inhibiţie a centrului echilibrului, a memoriei
(prin dizolvarea şi distrugerea moleculelor şi / sau alterarea sintezei proteice neuronale care constituie
substratul chimic al memoriei) şi a funcţiei cognitive. Produce atrofia şi distrugerea lobului frontal, lob
cerebral răspunzător de : discernământ, voinţă, alegere, judecată, conştiinţă, sistemul valorii (important
/ neimportant), conştiinţă, standard (bine / rău) şi de capacitatea de a învăţa din experienţă. Alături de
ficat, se pare că creierul face parte dintre organele cele mai afectate de către consumul cronic de alcool.
În acest context, nu este lipsită de importanţă maxima că “băutul cu măsură este cea mai bună şcoală
pentru alcoolicii de mâine”. Este dovedit faptul că aproximativ 2 din 10 persoane care “beau cu
măsură” (care-o fi “măsura” aia ?), ajung într-un răstimp nu prea lung alcoolici cronici. Nu am auzit de
cazuri în care neconsumarea alcoolului (deci abstinenţa totală) să fi produs vreun disconfort cuiva, însă
reciproc, o mare parte dintre consumatorii de alcool au avut numai de suferit, începând cu reacţiile
antisociale şi terminând cu ruinarea propriei familii şi nu-n ultimul rând a sănătăţii ;
10) Scade glicemia repetat, datorită producerii unor veritabile şocuri pancreatice, ceea ce face din
alcool un agent cauzal important al diabetului zaharat, iar boala odată instalată este serios agravată
de consumul de alcool. De-aceea alcoolul se interzice cu desăvârşire la diabetici, iar abstinenţa
constituie un important mod de prevenţie în faţa apariţiei acestei boli teribile. De-asemenea alcoolul,
prin agresiunea directă pe care-o exercită la nivelul pancreasului, reprezintă una dintre cauzele de bază
ale pancreatitei acute, „marea dramă abdominală”, aşa cum mai este cunoscută în limbaj medical.
Consider că este necesar, ca măcar în treacăt, să amintesc care sunt cauzele de bază ale pancreatitei
acute, boală teribilă, cu risc vital major, însă întotdeauna evitabilă printr-un mod de viaţă sănătos :
- excesul de alcool + îmbuibarea cu grăsimi animale, în special de natură…porcină (de „sărbători”,
cumetrii, la nunţi etc.) ;
- hipertrigliceridemiile şi dislipidemiile ;
- litiaza biliară ;
- alimentaţia bogată în grăsimi animale de pe parcursul anilor trecuţi ;
- unele medicamente : citostaticele, tetraciclinele (tetraciclina, vibramicina etc.), Imuran-ul ;
- traumatismele în plex (box, accidente de circulaţie, arte marţiale, lovitură prin copită de cal etc.) ;
- colangio-pancreatografia retrogradă, un procedeu radiologic de opacifiere cu substanţă de contrast
iodată a canalelor pancreatice.
11)Inhibă senzaţia de foame, iar din acest motiv unii alcoolici sunt slabi, palizi şi carenţaţi vitaminic;
12) Inhibă senzaţia de frig. Etanolul produce o vasodilataţie periferică importantă şi o falsă senzaţie
de căldură, iar dacă alcoolicul cade de pildă în zăpadă pe perioada iernii, el va risca să moară de
frig, tocmai datorită unor pierderi mari de căldură care survin, fără ca să-şi de-a seama. Unei
persoane care prezintă degerături sau care este în şoc hipotermic, nu i se va administra alcool (aşa
cum de pildă sunt prezentate în filmele vechi de desene animate, când un câine imens Saint
Bernard vine cu butoiaşul de vin şi-l “serveşte” pe cel care este amorţit în zăpadă) ;
13) Creşte uricemia şi şansa de a declanşa un atac de gută ;
14) Slăbeşte inima, care se va încărca cu grăsime în dauna ţesutului muscular contractil. Rezultă o
inimă mare, galbenă, infiltrată cu grăsime, ineficientă şi insuficientă. Am întâlnit un pacient, la care
inima-i putea fi ascultată în regiunea splinei (atât de mare se făcuse), dar era leneşă şi cu un
randament mic ;
15) În perioada sarcinii, consumul de alcool produce o creştere a frecvenţei avorturilor, iar dacă
totuşi produsul de concepţie rămâne viabil până la naştere, apoi el va avea de suferit toată viaţa, de
pe urma necugetării mamei (“copil făcut la beţie”). Greutatea sa la naştere va fi redusă,
conformaţia capului şi a feţei vor fi deformate, iar capacitatea sa de memorizare, învăţare şi
adaptare pe parcursul întregii sale vieţi vor fi serios afectate ;
16) Frecvenţa osteoporozei şi a durerilor articulare meteorosensibile este ridicată la alcoolici
comparativ cu restul populaţiei ;
17) Are efect diuretic moderat, contribuind astfel la eliminarea unei importante cantităţi de apă din
organism, cât şi a unor minerale şi vitamine ;
18) Alcoolul este şi un factor cauzal direct al ulcerului gastro-duodenal (vezi capitolul respectiv);
19) Alcoolul are capacitatea de a dizolva şi membrana eritrocitară dând hemoliză (cu afectare renală
serioasă) şi anemie consecutivă. Aceasta este accentuată şi de carenţa vitaminică (B 12 şi C) cât şi
de blocarea absorbţiei Fierului. În acelaşi timp, etanolul este capabil să producă chiar şi supresia
măduvei osoase, pe toate cele 3 serii celulare : roşie, albă şi trombocitară ;
20) Alcoolul reduce semnificativ concentraţia de vitamină C şi colesterol din glandele
suprarenale, fapt ce concură la scăderea sintezei hormonale la acest nivel, cu scăderea consecutivă
a adaptabilităţii la stres a persoanelor respective ;

Graţie unui mecanism de competiţie în ceea ce priveşte absorbţia, dacă o persoană consumă alimente
grase şi concomitent bea şi alcool, acesta din urmă va fi absorbit într-o proporţie extrem de redusă,
astfel explicându-se “rezistenţa” la alcool a celor care consumă slănină. În cadrul capitolului de faţă nu
recomand nici slănina şi nici consumul de alcool, în nici o cantitate, sugestia mea fiind aceea de a lăsa
corpul nostru să-şi producă puţinul etanol de care are nevoie şi să nu fim tentaţi să-l “ajutăm”.
Metabolizarea alcoolului este în general de 2 ori mai lentă la femei comparativ cu bărbaţii
(fireşte, există şi excepţii !), iar efectele sunt în consecinţă pe măsură : mai îndelungate şi mai severe.
Cafeina potenţează efectele negative ale alcoolului, în vreme ce priza concomitentă a băuturilor
carbogazoase măreşte absorbţia sa, ducând la o „ameţire” mai rapidă.
Doresc să inserez o pildă care a fost dată cu mulţi ani în urmă la un simpozion, care avea ca temă
consumul de alcool şi efectele sale pe plan social şi sanitar. Cum putem face diferenţa dintre un
consumator ocazional de alcool, unul cronic şi unul înrăit ? Foarte simplu : servim persoana cu un
pahar cu vin în care lăsăm să plutească o muscă moartă. Dacă cel în cauză refuză să bea şi ne cere să-i
aducem un alt pahar, înseamnă că este vorba de un consumator ocazional de alcool ; dacă ia musca, dă
pe gât conţinutul paharului, după care aşează musca la loc, înseamnă că este un alcoolic cronic. Ei
bine, dacă ia musca, strigând la ea :”Scuipă tot ce-ai înghiţit !”, este clar că avem de-a face cu unul
înrăit.
În urmă cu aproape 3000 de ani, cel mai înţelept om al tuturor timpurilor (împăratul Solomon), a
scris despre alcool următoarele gânduri, pe care le putem citi şi astăzi pe paginile Bibliei :”Ale cui
sunt vaietele, oftările, neînţelegerile, plângerile, rănirile fără motiv şi ochii roşii ? Ale celor ce întârzie
la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face
mărgăritare în pahar ; el alunecă uşor, dar pe urmă muşcă întocmai ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă.
Ochii ţi se vor uita după femei străine şi inima îţi va vorbi lucruri stricate. Vei fi ca un om culcat în
mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg. M-au bătut...dar nu mă doare, m-au bătut, dar nu
simt nimic ! Când mă voi trezi ? Mai vreau vin !”(Proverbe 23,29-35).
O altă remarcă demnă de a fi luată în seamă : pe parcursul secolelor, alcoolul, sub diversele sale
forme (vin, bere, "tărie" etc.) a fost responsabil de mai multe decese decât cele produse de lepră şi
ciumă la un loc.
Reţineţi şi maxima, potrivit căreia „animalele nu beau alcool ; omul de ce s-ar considera mai deştept
(din acest punct de vedere) ?”

CAFEAUA

Este una dintre cele mai consumate băuturi a zilelor noastre la nivel mondial, în fiecare zi bându-se
peste un miliard de ceşti. Boabele de cafea sunt fructele unei plante (Kofea Arabica sau Kofea
Brasiliensis), care are un areal de răspândire între cele 2 tropice, începând din America până în Asia.
Preţul ei este extrem de mic, dar este majorat de zeci de ori prin accize şi diverse taxe care alimentează
bugetele tuturor statelor cu sume exorbitante.
Substanţa de bază datorită căreia cafeaua este atât de apreciată şi pe efectele căreia se bazează
căutarea sa deosebită este cafeina (sau cofeina). Ea face parte din clasa bazelor xantice, alături de
câţiva reprezentanţi mai mult sau mai puţin cunoscuţi : teobromina (din cacao), aminofilina şi
theofilina (ambele folosite în principal ca medicamente anti-astmatice), proxyfilina etc. Trebuie reţinut
că toţi reprezentanţii clasei bazelor xantice prezintă aceleaşi efecte pe toate organele ţintă ca şi cele pe
care le voi descrie pentru cafeină, dar cu unele variaţii şi particularităţi specifice legate de intensitatea
şi rapiditatea instalării efectului.
Cafeina se găseşte în cantitate mare în guarana (un arbore tropical amazonian), boabele de cafea,
ceaiul negru, rusesc şi în cantităţi mai modeste în orice fel de ceai (unde prin conţinutul de tanin
efectul său este serios tamponat), cacao, ciocolată şi derivate. O întâlnim şi-n unele medicamente cum
ar fi : Antinevralgic, Cofedol, Fasconal etc.

Efectele cafeinei :
1) Este un puternic excitant al scoarţei cerebrale, efectul său fiind deseori comparat cu “un bici pe
un cal care stă să cadă”(de oboseală şi nesomn). La fel ca şi alcoolul are proprietatea de a bloca
sinteza moleculelor endorfinice ale plăceri şi de a se substitui lor, generând pe această cale
dependenţă. La nivelul celulei nervoase cafeina creşte capacitatea de sinteză proteică (deci şi
capacitatea de memorizare), dar creşte în acelaşi timp şi acumularea de pigment de uzură
(lipofuscină). Dacă lipofuscina nu va fi lizată (distrusă) prin SOMN, ea se va acumula în cantităţi
tot mai mari, până va determina ruperea membranei neuronale şi moartea celulei nervoase….şi
cum neuronul este singura celulă din corpul nostru care nu se mai înmulţeşte, reducerea numărului
acestora este cauză de îmbătrânire. Persoanele care consumă cel puţin o ceaşcă de cafea pe zi au o
concentraţie e melatonină înjumătăţită faţă de subiecţii care nu consumă de cafea. Cafeina este un
important factor stresant pentru întreg organismul şi stă-n puterile noastre să-i limităm consumul,
sau cel mai bine ar fi s-o suprimăm ;
2) Dilată bronhiile (canalele aeriene din plămâni) pentru un interval variabil, în funcţie de cantitatea
ingerată. Astfel în plămâni va intra mai mult aer, nefiltrat de microbi, dar nici de pulberi, gudroane,
polen etc., cu risc de suprainfecţii, reacţii alergice, fibroze pulmonare ;
3) Creşte frecvenţa cardiacă şi dilată vasele inimii (coronaro-dilatator). Faţă de munca la care este
supusă inima, coronaro-dilataţia nu este suficientă, ci sub necesar, creându-se astfel un deficit între
munca la care este supusă inima şi aportul de sânge şi oxigen oferit acesteia. Dezechilibrul apărut
este răspunzător pentru aritmii (palpitaţii), pe care le simt toţi consumatorii de cafea. “Beau cafea
pentru că am o tensiune mică !” : nimic mai greşit ! Într-o primă fază cafeina scade tensiunea
arterială, pentru ca abia într-o fază următoare s-o crească ! ;
4) Stimulează secreţia gastrică acidă, reprezentând unul dintre factorii care sunt generatori ai
ulcerului gastro-duodenal. Chiar şi cafeaua decofeinizată are acest efect, acţionând prin intermediul
unui hormon gastro-intestinal (gastrina) ;
5) Accelerează mişcările intestinale (peristaltica), cu următoarele consecinţe :
- alimentele vor trece rapid prin tubul digestiv ;
- timpul alocat digestiei şi absorbţiei principilor alimentare va fi scurtat ;
- deseori se constată diarei sau alternanţe constipaţie / diaree. La persoanele care
se decid să renunţe la cafea, în primele zile de la sistarea drogului, aproape întotdeauna se instalează
constipaţia, pentru că anterior intestinul a fost “biciuit” repetat, iar acum, în lipsa stimulării cafeinice,
el se va relaxa pentru o perioadă, generând o constipaţie, uneori supărătoare. Însă un consum de fibre,
asociat abstinenţei cafeinice, va pune capăt rapid simptomului descris ;
6) Coleretic (stimulează secreţia de lichid biliar) şi colecistokinetic (contractă vezica biliară,
evacuându-i conţinutul) important. Însă o cantitate prea mare de lichid biliar în intestin, determină
fermentaţie colonică şi / sau agresiune iritativă la nivelul pereţilor intestinului gros cu potenţial
cancerigen ;
7) Creşte colesterolemia, nivelul homocisteinei şi alterează profilul lipidic ;
8) Stimulează discret şi secreţia de insulină, printr-o acţiune directă pe pancreas, efect nedorit dacă
organul este în suferinţă, sau în caz de diabet zaharat. Creşte în acelaşi timp şi glicemia prin
stimularea glicogenolizei hepatice, factor care determină o supraproducţie de insulină şi o
stimulare inutilă a pancreasului ;
9) Reprezintă una din cauzele de diabet zaharat la copiii cărora li se oferă spre consum, repetat cafea
cu lapte sau bomboanele cu cafea ;
10) Este un diuretic de potenţă medie (teobromina din cacao este cel mai puternic diuretic cunoscut),
realizând eliminarea pe cale urinară a unor metale foarte importante : Calciu, Magneziu, Cupru,
Zinc etc. Scade concentraţia sangvină a vitaminelor C şi B 1. Persoanele care consumă zilnic cafea
sau / şi cacao, au un risc ridicat de a contacta osteoporoza şi de a avea oase friabile. Deşi cafeaua şi
cacaoa au efecte diuretice notabile, dacă la consumul lor nu se asociază şi un aport lichidian
corespunzător (2-2,5 l / zi), ele pot fi cauzatoare ale litiazei renale ;
11) Cafeina agravează şi amplifică simptomele sindromului premenstrual. Renunţarea la cafea are
efecte remarcabile în acest sens, acţionând chiar la scurt timp după ce hotărârea a fost pusă în
practică ;
12) Consumul de cafea dublează şansa contactării cancerului de vezică urinară, triplează sau
cvadruplează pe cea a cancerului de col uterin şi organe genitale, fiind şi un factor de risc pentru
cancerul mamar. Se pare că acest efect totuşi nu este rezultatul cafeinei, ci al hidrocarburilor
aromatice policiclice ce apar în urma prăjirii boabelor de cafea. Tot prin prăjirea boabelor de cafea
rezultă o substanţă extrem de nocivă şi procancerigenă – cafeotoxina. Teobromina din cacao este o
substanţă şi cu potenţial cancerigen, acţionând mutagen la nivelul ADN-ului celular ;
13) Creşte frecvenţa BRGE (bolii de reflux gastro-esofagian) datorită faptului că determină scăderea
tonusului sfincterului esofagian inferior ;
14) Diminuă cu 40 – 60 % absorbţia Fierului, mărind riscul anemic (în special la femei) ;

Atenţie ! Anticoncepţionalele orale reduc eliminarea cafeinei din organism, făcând ca efectele nocive
ale acesteia să persiste încă mult timp.

Soluţii punctuale pentru a fi eliberaţi de dependenţa de alcool şi cafea

1) Este absolută nevoie de dorinţa şi cooperarea totală a persoanei în cauză, deoarece fără aceasta
efectiv nu se poate face mai nimic. Este important de ştiut că deşi ambele substanţe produc
dependenţă, cea alcoolică este mai puternică, datorită faptului că însuşi alcoolul diminuă
capacitatea volitivă a celui care l-a folosit, într-o măsură cu atât mai semnificativă cu cât timpul
afectat consumului de alcool a fost mai îndelungat ; doar dacă avem cooperare din partea
persoanei vom trece la punctele 2-5 ;
2) Va fi stimulată eliminarea toxicului din corp, dar şi metabolizarea sa. În acest scop, se va creşte
consumul de apă la 2,5-3 l / zi, asociat unei vitamino-terapii de grup B şi C în cantităţi mari. Pentru
realizarea acestui deziderat, se va suplimenta dieta cu legume, fructe şi cereale ;
3) Grăbirea resintezei moleculelor plăcerii. Cel mai puternic deprimant al sintezei moleculelor
plăcerii este nicotina, dar şi alcoolul şi cafeina au acest efect. Timpul persoanei va fi ocupat prin
activităţi plăcute, mers pe jos, plimbări prin parc sau “la iarbă verde” şi va fi exclus orice factor
stresant sau care să readucă aminte persoanei de alcool şi cafea ;
4) Deloc de neglijat sunt şi încurajările din partea familiei (dar nu într-un mod obsesiv, pentru că se va
ajunge să fie percepute ca un factor stresant) şi scoaterea persoanei din anturajul de “prieteni” care
consumă alcool, cafea sau fumează ;
5) Vor fi evitate alimentele excitante şi iritante : condimente, carne, murături, a fumatului (la cei ce
doresc să renunţe la alcool).